Professional Documents
Culture Documents
LOGICĂ JURIDICĂ
- suport de curs –
Lect. Univ. dr. Arthur MIHĂILĂ
Cluj-Napoca
2003
1
CUPRINS
GHID DE STUDIU………………………………………………………..3
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ……………………………………………3
LIMBAJUL JURIDIC…………………………………………………….16
CONSTRUCŢIILE JURIDICE……………………………………………71
EVALUAREA STUDENŢILOR………………………………………….80
2
DESCRIEREA CURSULUI. OBIECTIVE GENERALE
Cursul abordează cele mai importante probleme din domeniul logicii juridice. În
cadrul său este analizată structura logică a sistemului normativ şi formele logice ale
gândirii juridice (noţiunea, judecata şi silogismul) din perspectiva logicii formale. O mare
parte a cursului este dedicată legilor şi metodelor logice interpretare care îl pot ajuta pe
jurist în demersul său de clarificare a prevederilor obscure ale legii sau de complinire a
lacunelor juridice.
GHID DE STUDIU
logice precum şi legile logice a căror respectare face posibilă formularea unor
raţionamente corecte. În cazul descrierii unor procede logice înrudite încercaţi să sesizaţi
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
1. Mihăilă, Arthur; Mateuţ, Gheorghiţă, Logică juridică, Bucureşti: Lumina Lex, 1998.
3. Deleanu, I.; Deleanu, S., Adagii şi locuţiuni latine în dreptul românesc, Cluj Napoca:
Dacia, 2000.
3
7. Eremia, M.C., Interpretarea juridică, Bucureşti: All, 1998.
9. Klami, H.., Three essays on the theory of legal norms, Helsinki: Soumalainen
Tiedeakatemia, 1986.
11. Mihai, G., Introducere pentru o logică juridică, Piatra Neamţ: 1991.
13. Mihai, G., Retorica tradiţională şi retorici moderne, Bucureşti: All, 1998.
14. Norme, valori, acţiune (culegere de studii), Bucureşti: ed. Politică, 1979.
15. Perelman, C., Logique juridique: Nouvelle rhetorique, Paris: Dalloz, 1999.
16. Perelman, C., Droit , morale et philosophie, Paris: Librairie Generale de Droit et de
Jurisprudence, 1976.
17. Stoianovici, D.; Dima, T.; Marga, A., Logică generală, Bucureşti: 1990.
18. Szabo, I., Interpretarea normelor juridice, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1964.
19. Ştef, F., Dicţionar de expresii juridice latine, Bucureşti: Oscar Print, 1995.
20. Wright, G.H., Normă şi acţiune, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1982.
21. Ziembinski, Z., Practical logic, Boston: D. Reidel Publishing Company, 1978.
4
Sistemul logic al dreptului
vorbire, raţiune. Logica este ştiinţa gândirii corecte sau studiul validităţii inferenţelor
deductive. Scopul logicii este de a proba validitatea unor raţionamente, de a elabora legi
1. Structura logicii
operează cu propoziţii şi noţiuni ale limbajului natural. Logica juridică este o logică
aplicată care are drept scop analiza raţionamentelor juridice şi elaborarea unor reguli ale
argumentării eficiente.
5
Logica juridică este ştiinţa care studiază regulile specifice gândirii juridice
de drept.
Dreptul este un sistem de norme care poate fi abordat dintr-o perspectivă logică.
juridice iar pe de altă parte dintr-o structură paralelă de principii, noţiuni şi reguli juridice
nescrise dar care pot fi desprinse prin analiza sistemului legislativ sau impuse ideologic
Dreptul este un sistem ierarhizat , piramidal, alcătuit din norme mai puternice ca
tărie şi norme mai slabe, care trebuiesc interpretate în conformitate cu regulile impuse de
normele superioare. Cele mai importante norme sunt cele constituţionale cărora le
urmează ca tărie normele organice iar apoi cele ordinare. În plus, sistemul normativ este
organizat pe ramuri împărţite în două mari trunchiuri – cel al dreptului public şi cel al
dreptului privat.
reprezintă sinteze ale normelor sau expresii ale ideologiei juridice dominante în epocă.
Aceste principii pot fi principii ale întregului drept român (principiul democraţiei,
principiul egalităţii în faţa legii, principiul separaţiei puterilor în stat etc), principii de
ramură (principiul proprietăţii, cel al egalităţii în faţa legii civile sau principiul ocrotirii şi
6
în dreptul penal, etc) sau principii ale unei sau unor instituţii de drept (de pildă principiul
axiome în cadrul sistemului dreptului – ele păot servi ca fundament în orice demonstraţie
drept, adaptarea lui de-a lungul timpului la cerintele ideologice. Aşa se explică faptul că
unele legi au fost interpretate conform spiritului vremii diferit în epoci diferite, ele fiind
intrepretare logică pe când în domeniul dreptului privat pot fi folosite toate metodele şi
Dreptul este un sistem deschis, dinamic, care se întregeşte mereu cu legi noi.
trebuie să articuleze sistemul de drept astfel încât să nu dea naştere unor contradicţii,
soluţie oricărei probleme juridice, adică de a determina consecinţele juridice ale oricărui
fapt.
lipsa contradicţiilor din interiorul său. Un sistem este inconsistent atunci când unele
7
dintre normele sale ordonă iar altele interzic în acelaşi timp aceleiaşi persoane acelaşi
Completitudinea sistemului juridic este de cele mai multe ori un simplu deziderat
pentru că realitatea socială este într-o continuă evoluţie iar legislatorul nu poate ţine pasul
legilor existente pentru a le aplica la situaţia nouă. În caz că legile nu oferă nici o soluţie
se poate face apel la analogia dreptului (analogia juris) prin raportarea la principiile
poate să conţină termeni obscuri sau polisemici, norme lacunare sau antinomice.
Atunci când legiuitorul sesizează aceste deficiente va aduce el însuşi modificări legii sau
autentică şi ea este obligatorie fiind oficială. Uneori, însă, legiuitorul nu modifică legea
ambiguă sau obscură iar persoanele ce aplică normele juridice trebuie să recurgă la o
organele care au emis legea este o interpretare neoficială şi nu se aplică în mod general ci
ramura de drept în care se aplică. Diferenţe notabile există între sistemele de common
8
law şi cele care derivă din dreptul roman sau francez (majoritatea sistemelor europene
sunt de acest tip). Sistemul anglo-saxon (de common law) este caracterizat printr-un grad
mai redus de codificare fiind bazat pe doctrina precedentului. Interpretul are aici o mai
scop să determine cărui tip de act in abstracto îi corespunde un act concret, în acest caz
fiind vorba doar de identificarea legii care se aplică unui fapt juridic.
Calitatea rezultatelor depinde de metoda utilizată care trebuie să fie aleasă în funcţie de
următoarele cerinţe:
9
simple afirmaţii, poate adevărate dar imposibil de controlat, deseori printr-o
analiza critică) care în perioada medievală consta în stabilirea textului legii alterat prin
copiere, deci stabilirea textului autentic. Odată cu inventarea tiparului critica textului şi-a
pierdut obiectul chiar dacă uneori şi textul tipărit poate fi alterat prin existenţa unor erori
de tipărire (tipărirea greşită a unor cuvinte sau chiar omiterea unor semne de ortografie
poate duce la denaturarea sensului unui text normativ dar sensul original poate fi cu
de cea iniţială. O ilustrare a sensurilor diferite pe care le pot avea texte aparent
asemănătoare o avem atunci cand analizăm schimbarea care a fost făcută articolului 350
al C. pen. din 1878 care menţiona drept condiţie a şantajului “obţinerea unui folos pe cale
injustă” (subl. n. A.M.). Codul penal din 1969 modifica acest articol transformând
adjectivul injust într-un adverb în următoarea formulare “obţinerea unui folos pe cale
injustă”. În cazul celei de-a doua formulari folosul obţinut prin şantaj putea fi just dar
calea folosită era injustă (de pildă solicitarea returnării unui împrumut sub ameninţarea că
10
în cazul contrar copii sau soţia datornicului vor fi rapiţi şi torturaţi, practică utilizată
termenilor polisemici. Într-o primă etapă este identificat sensul comun, folosit în viaţa de
zi cu zi iar apoi se cercetează dacă termenul nu este folosit în sensul său juridic.
Interpretarea istorică
Fiecare normă a fost emisă în cadrul unui context politic, fiind conturată sub
influenţa unei ideologii. Deseori apariţia sa a fost generată de o criză economică sau
politică. Invocarea voinţei iniţiale a legiuitorului, a interesului care a dat naştere legii face
Interpretarea istorică face apel la cunoşterea epocii în care a fost emisă legea şi a
Interpretarea sistematică
cadrul articolului de lege, capitolului sau legii respective, a ramurii sau instituţiei juridice.
concepţie de ansamblu şi fiecare element din cadrul acestui sistem îşi are rolul său.
Sensul unui termen poate fi desprins prin analiza titlului capitolului sau a sensului
11
Interpretarea logică
conducă de la norma generală la consecinţele sale asupra unor fapte juridice individuale.
Norma este de obicei asimilată premizei majore a unui silogism, faptul juridic premisei
minore iar concluzia este soluţia pe care trebuie s-o formuleze judecătorul.
Metoda logică se foloseşte şi atunci când comparăm două sau mai multe concepte
între ele spre a vedea dacă sunt sau nu contradictorii, dacă raţionamentul care le conţine
este valid etc. În cazul existenţei unei lacune a legii se apelează de obicei tot la o metodă
motiva (fundamenta). Prin intermediul unor mecanisme logice este conturată calea care a
domeniu, metode cunoscute deseori sub numele de “argumente”. Cel mai des folosite
Interpretarea hermeneutică
semnificaţii. O expresie dintr-o lege poate să însemne cu totul altceva decât ne face să
12
credem sensul ei imediat. Hermeneutica atrage atenţia asupra faptului că acelaşi text de
inconsistente şi din această cauză ele trebuie completate cu altele care le fac inteligibile.
corectă” sau “în concordanţă cu ordinea legală decidem astfel”. De fapt el introduce
expresia interpretată în contextul său, în cadrul legal care I se potriveşte. O expresie poate
avea “sensuri ascunse” datorită faptului că în timp contextul cultural şi ideologic s-a
schimbat.
din situaţia paradoxală în care-l pune, în mod necesar, profesia: de a judeca lucrurile şi de
îngreunează activitatea, se găseşte însă asociat cu alte dificultăţi care se opun unei
interpretări ideale a legii pozitive, cum sunt: cele izvorâte din textul legii înseşi şi din
13
concepţia filosofică asupra existenţei în general şi asupra dreptului în special, pe care o
Uneori legea a fost elaborată într-un context ideatic desuet în momentul de faţă.
Judecătorul trebuie să decidă dacă ea trebuie aplicată doar în parte, nu trebuie aplicată de
loc sau soluţia trebuie să fie adaptată noului context ideologic şi doctrinar.
Metoda dogmatică
că există prin ele însele. Cuvântul “thetic” proviine de la grecescul “theticos”, care
sistemului legislativ dar care s-au impus în doctrină şi a căror legitimitate nu s-a cercetat
în prealabil. Premisele majore ale metodei dogmatice sunt construcţii juridice teoretice,
Metoda intuitivă
Intuiţia începe acolo unde se opreşte sau şovăie inteligenţa acolo unde nu există
sensul că ea porneşte doar de la sine nefiind precedată de vreun raţionament. Atunci când
se află în faţa unei situaţii juridice total nouă, care nu este reglementată de vreo lege
14
judecătorii sunt nevoiţi să se pronunţe plecând de la nimic şi apelând la o judecată in
justiţie..
pozitiv. De asemenea soluţia nu trebuie să încalce nici legile gândirii sau logicii, adică să
Întrebări de autocontrol:
15
Limbajul juridic
cuvintelor limbajul fiind vehiculul prin intermediul căruia sunt transmise normele. Încă
juriştilor şi această preocupare a continuat până în ziua de azi când lingvistica, semiotica
corectă a acestui univers poate duce la înlăturarea principalelor inconveniente ale unui
înlăturată prin plasarea lor într-un context care să ilumineze înţelesul expresiei respective.
Uneori simpla prezenţă a unui termen într-un text juridic ne relevă faptul că acesta este
folosit într-un sens juridic: de exemplu cuvântul “parchet” într-un text de lege va
acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, sensul unor termeni şi lărgimea sferei noţiunii
16
cadrul aceleiaşi ramuri sau text de lege. De pildă, datorită faptului că autorii codului civil
aceeaşi realitate juridică, în literatura de specialitate s-a iscat o dispută asupra faptului
dacă aceste două cuvinte sunt sau nu sinonime, dispută ce putea fi evitată printr-o mai
clară precizare a conţinutului celor doi termeni sau prin definirea lor.
aplică diferitelor tipuri de cazuri. Regulile valabile în cazurile generale îşi pierd forţa în
faţa excepţiilor.
Adagiile (care mai sunt numite aforisme sau argumente) sunt propoziţii, formule
generale, potrivite prin concizia lor să se întipărească în memorie. Ele sunt adevărate
oracole ale jurisprudenţei oferind o direcţie atunci când legea este obscură sau
formă exactă înlăturându-se astfel riscurile alterării sensului originar prin folosirea unor
Idem est non esse et non probari – a nu fi sau a nu fi probat este tot una. Această
maximă arată că în domeniul dreptului orice afirmaţie trebuie să fie însoţită de probe care
să o ateste. Probele folosite trebuie să fie legale. O afirmaţie neânsoţită de probele cerute
17
Mala grammatica non vitiat chartam – gramatica defectuoasă nu afectează
validitatea unui act juridic. Conform acestui adagiu chiar dacă unii termeni sunt greşiţi
din punct de vedere ortografic sau gramatical actul în sine e valid putâmd fi aplicat.
Error communis facit ius – eroarea comună este creatoare de drept. În cazul în
care există o eroare colectivă iar victima este de bună credinţă actul respectiv rămâne
valid. De pildă s-a decis că înregistrările făcute în registrul de stare civilă şi căsătoriile
încheiate de o persoană necompetentă care şi-a asumat în mod public calitatea de delegat
bun principal se extinde şi asupra accesoriilor sale. Atunci când este vândută o clădire
sunt vândute şi cheile sale iar proprietarul nu poate de pildă să îşi însuşească instalaţiile
sanitare sau geamurile motivând că a vândut doar clădirea în sine. Conform acestui
principiu în dreptul comercial este de la sine înţeles faptul că comerciantul va livra odată
Conform acestui adagiu nimeni nu poate profita de pe urma faptelor ilegale săvârşite, în
nici o circumstanţă. De pildă mituitorul, chiar dacă a denunţat persoana mituită nu poate
Întrebări de control:
18
FORMELE LOGICE ALE GÂNDIRII JURIDICE
juridic.
operaţiilor logice. În logica formală au fost identificate patru principii logice: principiul
Principiul identităţii: un termen este identic cu sine dacă îşi păstrează înţelesul în
cadrul aceluiaşi discurs raţional în acelaşi timp şi sub acelaşi raport.Principiul identităţii
cere ca o noţiune folosită să-şi păstreze în cadrul aceluiaşi dicurs sensul, adică să reflacte
acelaşi obiect.
un lucru să fie şi să nu fie sau, într-un caz mai particular, în acelaşi timp şi sub acelaşi
19
raport este imposibil ca un lucru să aibă sau să nu aibă o anumită proprietate. Acest
principiu prevede că două propoziţii dintre care una afirmă iar alta neagă ceea ce cealaltă
Principiul terţului exclus: în acelaşi timp şi sub acelaţi raport un lucru există sau
nu există, a treia posibilitate fiind exclusă, sau, într-o altă perspectivă, este necesar ca un
lucru să posede sau să nu posede o proprietate în acelaşi timp şi sub acelaşi raport. O
propoziţie poate fi deci adevărată sau falsă a treia variantă nefiind posibilă.
Principiul raţiunii suficiente: orice lucru are un temei în virtutea căruia există sau
orice proprietate este condiţionată de altă proprietate pe care se întemeiază sau orice
adevăr este condiţionat de alte adevăruri pe care se întemeiază. Nimic nu poate exista fără
Noţiunea juridică
Definiţie
Noţiunile mai sunt cunoscute în logică şi sub denumirea de termeni sau concepte.
Noţiunea juridică este reflectarea pe plan mintal, într-o formă logică abstractă a
proprietăţilor esenţiale comune ale unei anumite realităţi juridice. Noţiunea reflectă doar
proprietăţile esenţiale şi generale ale unei clase de obiecte nu şi pe cele întâmplătoare sau
particulare.
care formează propoziţii şi fraze. Aceste asociaţii se numesc context. Contextul este
mulţimea de cuvinte organizate în propoziţii şi fraze care conţin termenul dat. Folosind
20
dreptului contextul este alcătuit din mulţimea termenilor cu semnificaţie juridică.
a) sfera (extensiunea);
b) conţinutul.
Sfera reprezintă acea dimensiune a unei noţiuni juridice, care cuprinde obiectele
juridice ce alcătuiesc clasa la care noţiunea juridică se referă. În logica clasică se spune că
rept subiectiv cuprinde toate drepturile pe care le are o persoană fizică la un moment dat.
dreptului de proprietate ştim că acesta are următoarele proprietăţi: el este un drept absolut
fundamentale - posesia (jus utendi), folosinţa (jus fruendi) şi dispoziţia (jus abutendi).
Proprietăţile sau notele care alcătuiesc conţinutul unei noţiuni juridice sunt de
două feluri: specifice şi generale. Notele specifice pot fi întâlnite doar la acest tip de
noţiune pe când cele generale se întâlnesc şi la alte noţiuni înrudite. De exemplu noţiunea
21
de drept de proprietate privată are note comune cu cea de drept de proprietate publică dar
conţinutul creşte în atribute sfera se micşorează iar atunci când sfera se lărgeşte
conţinutul se va micşora.
Clasificarea noţiunilor
clasificare.
Tipurile sunt sinteze parţiale ale caracteristicilor esenţiale ale unei clase de
obiecte. Uneori tipul este expresia abstractă a caracteristicilor ideale pe care trebuie să le
aibă un obiect. De pildă tipul bunului proprietar sau a bunului tată de familie din dreptul
roman.
genus). Ele exclud posibilitatea unui gen superion şi deci exclud existenţa unui termen al
definiţiei (genul proxim). În ştiinţa dreptului întâlnima o mare varietate de categorii cum
periculoasă, etc.
sau pragmatice.
Noţiunile cognitive sunt cele ale căror extensiune este dată în mod obiectiv şi îşi
22
Noţiunile pragmatice sunt acelea a căror extensiune este dată de o convenţie şi se
constantă. Noţiunea de “infractor” este statuată prin norme în fiecare ţară. De aceea
extensiunea acestui tip de noţiune nu poate fi stabilită decât plasând-o într-un context
istoric şi cultural.
imprecise (fuzzy).
Noţiunile precise sunt cele care au o extensiune bine determinată, adică la care se
criteriile de delimitare a sferei nu au fost stabilite ferm. Este cazul noţiunilor de tânăr,
prezent, grămadă, etc. În cazul noţiunii de tânăr este dificil să apreciem care indivizi sunt
Termenii de om, infractor, avocat sunt noţiuni concrete pentru că pot fi raportaţi
la obiecte reale pe când termenul de drept subiectiv sau de raport juridic civil nu au
acoperire în realitate.
23
În funcţie de relaţia pe care o au cu alte noţiuni, noţiunile pot fi clasificate ca
Noţiunile absolute sunt cele care au un înţeles de sine stătător (avocat, infractor,
contract, etc.).
Noţiunile relative sunt cele care nu au nici un înţeles decât atunci când se află în
ideale.
Noţiunile vide sunt cele care nu cuprind nici un obiect în extensiunea lor. Ele sunt
de două feluri: noţiuni logic-vide , care cuprind o contradicţie logică (de exemplu
noţiunea de infractor nevinovat) şi noţiuni factual-vide care sunt vide doar în raport cu
Noţiunile nevide sunt acelea ale căror sferă cuprinde obiecte din realitate.
Noţiunile ideale sunt noţiuni rezultate printr-un proces de idealizare (de exemplu
Noţiunile simple constau dintr-un singur cuvânt (hoţ, contractant, judecător, etc.)
Noţiunile complexe sunt formate din mai multe cuvinte şi deci rezultă prin
combinarea a două sau mai multe noţiuni (pedeapsă contravenţională, drept subiectiv
civil, etc.).
24
Încadrarea greşită a unei noţiuni duce la construirea unor raţionamente eronate
care conduc spre un rezultat fals. Acest lucru este cauzat deseori de plasarea noţiunii într-
un context prea sărac, sau o definire deficitară care lasă loc ambiguităţii.
care sunt folosite. De pildă noţiunea de “sentinţă” este o noţiune concretă dacă se referă
conţinutului unei noţiuni sunt generate de faptul că aceeaşi expresie poate fi folosită cu
Erorile cele mai curente survin în urma confuziei dintre supositio simplex şi
supositio formalis. Datorită acestui fapt trebuie ca noţiunea folosită să aibă o denotaţia
bine determinată. Comparând două propoziţii – “Toate merele din acest sac cântăresc 70
de kilograme” şi “Toate merele din acest sac cântăresc 200 de grame” observăm că în
două propoziţii cu structură lingvistică identică ne putem referi în primul caz la o noţiune
25
cu înţeles colectiv (un agregat) iar în al doilea la fiecare element în parte alacestui
când o lege statuează unele îndatoriri sau avantaje acordate “tinerilor” este destul de greu
“tineri”.
Între noţiunile juridice se pot stabili raportuir atât din punctul de vedere al sferei
c) de încrucişare, când o parte din sfera unei noţiuni juridice este identică cu o
“român”.
d) de ordonare, când sfera unei noţiuni juridice se cuprinde cu totul în sfera altei
26
Din punctul de vedere al conţinutului noţiunile pot fi:
subiectivă”.
intermediară”.
şi “inculpat”.
acelaşi raport, aceluiaşi obiectz. Ele pot fi însă simultan absente. De pildă,
şi de “nevinovat”.
Prin operaţii logice se înţeleg derivări ale unor noţiuni din alte noţiuni. Prin
27
forme de operaţii logice. Definiţia, specificarea, generalizarea, diviziunea, clasificarea,
Definiţia
Definiţia este operaţia logică prin care se indică notele caracteristice ale unei
Structura definiţiei
Definiţiile sunt exprimate sub forma unor propoziţii care conţin următoarele
elemente:
definiţie.
Procedee de definire
b) prin enumerare, în care definitorul indică toate obiectele cunoscute din clasa
definitului. De pildă “fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau
28
sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult
fizică sau psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei”
c) prin indicare, când se arată obiectul printr-un gest oarecare şi se foloseşte una
din expresiile. “acesta este un…”, “în faţă avem un…”, “iată un…”. De pildă:
d) prin sinonimie, când se defineşte un termen prin alt termen, care posedă
acelaşi înţeles. De pildă adagiul este o maximă sau decretul este o lege. Deşi
viitor, sau într-un context specific )într-un text de lege sau într-o lucrare de
prin crearea unui cuvânt noi iar alteori prin acordarea de noi semnificaţii unui
cuvânt sau noţiuni existente în momentul respectiv. Noul cuvânt apare printr-o
convenţie terminologică.
următoarele operaţii:
- introducerea termenului de definit într-un termen care este genul său, ţinând seama de
29
- diferenţierea termenului de ceilalţi termeni incluşi în gen prin stabilirea deosebirilor
sau diferenţelor.
coordonare.
- Diferenţa să fie specifică, adică să constea într-o notî proprie care să deosebească
Un termen poate fi inclus, în mod succesiv, în genuri proxime diferite şi poate poseda
mai multe diferenţe specifice. Categoriile nu pot fi definite prin acest procedeu pentru că
1. Regula adecvării
încălcată în patru situaţii: atunci când sfera definitorului este prea largă, atunci când ea
este prea îngustă, când sferele definitorului şi definitului se intresectează şi atunci când
2. Regula ireflexivităţii
30
Definitorul să nu repete definitul În acest caz definiţia este tautologică. Deşi pare
tautologică definiţia prin sinonime nu este o definiţie circulară pentru căea este explicarea
3. Regula asimetriei
independent de acesta. În caz contrar definiţia est circulară iar eroarea se numeşte cerc
vicios.
cunoscută sub numele de “ignotum per ignotum” sau cu alte cuvinte explicăm un termen
necunoscut prin altul tot necunoscut. Pentru a fi eficientă definiţia trebuie să conţină
- definiţii legale
- definiţii doctrinare
- definiţii de aplicare
31
Definiţiile doctrinare au drept autori teoreticienii şi sunt propuse fiind supuse
putând fi admisibile sau nu. Ele sunt acele definiţii elaborate pentru calificarea unor fapte
Specificarea
Specificarea este operaţia logică prin care se construieşte specia dintr-un gen al
subordonat care, din această cauză, are o extensiune mai mică. De pildă se trece de la
termenul “hotărâre judecătorească” la cel de “sentinţă” care are o extensiune mai kmică
Generalizarea
Generalizarea este operaţia logică prin care se construieşte genul dintr-o specie a
sa. Prin această operaţie se ajunge la un tremen supraordonat care are o extensiune mai
32
În cazul generalizării şi specificării se folosesc operaţiuni superioare realizate însă in sens
invers. Pentru a realiza o inferenţă corectă trebuie să folosim doar notele definitorii adică
Diviziunea
Diviziunea este operaţia logică prin care se descompune genul în speciile sale. De
de diviziune este cea realizată în partea specială a codului penal unde infracţiunile sunt
divizate în unsprezece titluri cere la rândul lor sunt împărţite în mai multe clase de
infracţiuni particulare.
Clasificarea
Clasificarea este operaţia logică prin care se alcătuieşte genul din speciile sale. Ea
ordine ierarhică şi într-un tot unitar şi organic, astfel ca fiecare clasă să ocupe un anumit
33
Diferenţierea
Diferenţierea este operaţia logică prin care se construieşte dintr-un termen care se
Integrarea
Integrarea este operaţia logică prin care se construieşte dintr-un termen care se
referă la una dintre părţile unui întreg un termen care se referă la un întreg.
Analiza
Analiza este operaţia logică prin care se construieşte din termenul care se referă la
Sinteza
Sinteza este operaţia logică prin care din mulţimea termenilor care se referă la
34
JUDECATA
Noţiune
Judecata este o formă logică care constă într-o afirmaţia sau într-o negaţie
Tipuri de judecăţi
de tipul “S este P” chiar dacă erau cunoscute şi alte tipuri de judecăţi. În secolul XX
atenţia logicienilor s-a îndreptat şi în alte direcţii fiind construite o serie de de sisteme
anumită valoare,logică, fiind transpuse de obicei sub forma unei afirmaţii (De
predicatul despre subiect fără nici o condiţie), modale (nuanţează afirmaţiile prin
35
verbal). Cele mai importante judecăţi pragmatice sunt cele deontice, cele
amenajate în acest scop”), o interdicţie (“Este interzis să traversezi starda prin locuri
subiectul pe o scară de valori (“X este un om bun”, “Logica este utilă”, “Acest
judecăţile de gust.
B). De asemenea o judecată mai poate fi: universală (dacă A este afirmat sau negat de
către un B în întreaga sa sferă:”Toţi A sunt B”, “Nici un A nu este B”) sau particulară
(dacă A este afirmat sau negat de către B doar într-o parte a sferei sale: “Unii A sunt B”,
36
Pornind de la aceste clasificări, prin combinarea lor, putem spune că judecăţile
- universal-afirmative;
- universal-negative;
- particular-afirmative;
- particular-negative.
vocale din cuvântul nEgO. Din această cauză silogistica judecăţilor de predicaţie
Judecată şi adevăr
este nu este sau că ceea ce nu este este, constituie o propoziţie falsă; dimpotrivă, o
enunţare adevărată este aceea prin care spunem că este ceea ce este şi că nu este ceea ce
nu este”. Nu trebuie însă să confundăm adevărul logic cu cel factual. O propoziţie poate
să respecte cerinţele validităţii logice dar totuşi să fie falsă din punct de vedere factual.
alta. Propoziţia “Ploaia este folositoare” este adevărată pentru agricultori dar nu şi pentru
orăşeni iar în caul primilor nu este adevărată dacă vorbim de ploi abundente care
37
cauzează inundaţii.Dacă spunem “X a murit în data Y” această afirmaţie poate fi
adevărată sau falsă în funcţie de circumstanţe şi de modul în care este definită moartea
pentru că din punct de vedere medical moartea clinică se identifică cu moartea creierului,
dar în acest caz organismul mai poate fi menţinut în viaţă iar moartea biologică sau
juridică va avea loc doar atunci când organismul este deconectat de la aparatele care îl ţin
deschiderea succesiunii).
O propoziţie care este vădit falsă la o simplă analiză a cuvintelor care o compun
(de pildă propoziţia “Elefantul este o pasăre”) este o propoziţie inconsistentă. Pentru a
proba falsitatea unei propoziţii de acest tip este suficient săşi analizăm semnificaţia
fiecărui termen.
realitate sau la un punct de referinţă. Când spunem “Infractorul este înalt” avem de-a face
În logica juridică sunt cunoscute şi alte tipuri de judecăţi cognitive decât cele
categorice (de tipul “S este P”), printre care cele mai importante sunt următoarele:
38
“Infracţiunea este posibil omor”, “Infracţiunea este necesar omor”,
• Judecăţile ipotetice. Acestea sunt acele judecăţi în care relaţia dintre subiect şi
predicat este condiţionată. (De pildă: dacă este vinovat atunci trebuie
pentru condiţie (de tipul “Atunci şi numai atunci…”) sau neexclusive, atunci
când condiţia este suficientă pentru consecinţă iar consecinţa este necesară
pentru condiţie.
• Judecăţile disjunctive. Acestea sunt acele judecăţi care pun două sau mai
multe predicate ca alternative pentru subiect din care doar o variantă este
Raţionamentul
furnizăm temeiurile în virtutea cărora considerăm anumite judecăţi ca fiind adevărate sau
false (temeiurile pentru acceptarea sau respingera lor). Judecata întemeiată pe cale de
raţionament se numeşte concluzie iar judecăţile oferite drept temei pentru concluzie se
numesc premise.
39
Raţionamentul este un ansamblu de judecăţi dintre care una, numită concluzie,
Un raţionamemt este valid din punct de vedere logic dacă adevărul premiselor lui
garantează adevărul concluziei. Deci dacă toate premisele sunt adevărate atunci
concluzia nu poate fi falsă. Între premise şi concluzie trebuei să existe o relaţie logică
Raţionamentul juridic este menţionat ex. Lege în materie de prezumţii în art 1199
C. civ. care autorizează pe judecător “să tragă consecinţe de la un fapt cunoscut la un fapt
o situaţie particulară.
Inducţia
cazuri singulare la judecăţi generale. Acest tip de raţionament este folosit de pildă în
probabile.
40
Inducţiile sunt de două feluri: de la particular la general şi de la particular la
particular.
• Incompletă, atunci când clasa conţine un număr foarte mare de obiecte, uneori
chiar infinitt. Concluzia este în acest caz incertă aea fiind doar probabil
caz obiectele au însuşiri comune şi însuşiri diferite iar între diferitele însuşiri
ale aceluiaşi obiect există relaţii de dependenţă. Atunci când însuşirile comune
reacţiona similar.
41
• Metoda concordanţei. Potrivit acestei metode , dacă există o serie de cazuri
ale unui fenomen şi dacă aceste cazuri, având numai o circumstanţă comună,
concordă într-o singură situaţie, atunci aceasta este cauza sau efectul
fenomenului.
în afară de una, care apare în primul caz şi dispare în al doilea, atunci această
prin care cele două grupuri de cazuri diferă este efectul sau cauza
fenomenului.
variază într-un anumit loc de fiecare dată când un alt fenomen variază la fel
partea cu privire la care se ştie că este efectul unor antecedente atunci restul
Silogismul
42
După Aristotel, silogismul este “o vorbire în care, dacă ceva a fost dat altceva
De pildă:
• Termenul mediu, care este termenul comun al celor două premise (în exemplul
• Termenii extremi, care sunt termenii care apar în concluzie şi în câte una din cele
două premise.
Premisa majoră este premisa care conţine predicatul concluziei, adică termenul
major al silogismului iar premisa minoră este cea care conţine termenul minor. După
cum am mai arătat concluzia are drept subiect şi predicat termenii necomuni ai
43
premiselor şi nu va conţine termenul comun, care este doar un element de legătură între
cele două propoziţii logice. Silogismul este o inferenţă mediată, întrucât stabilirea
legăturii enunţate în concluzie ăntre cei doi membri extremi se face prin intermediul
termenului mediu.
generale de validitate:
• Un silogism conţine trei termeni şi numai trei. Atunci cand unul dintre
împătrirea termenilor.
• Nici unul dintre cei doi extremi nu poate fi distribuit în concluzie, dacă nu a
(eroarea majorlui ilicit sau a minorului ilicit) De aici rezultă că nici un termen
• Cel puţin o premisă trebuie să fie afirmativă. De aici rezultă că din două
44
• Cel puţin o premisă trebuie să fie universală. Din această lege rezultă că din
afirmativă. Această regulă se explică prin faptul că dacă ambele premise sunt
afirmative aflăm din ele că fiecare din termenii extremi are o parte comună cu
termenul mediu dar nu aflăm nimic cu privire la părţile sau partea necomună.
extensiunii lor.
două din urmă reguli vedem că concluzia urmează premisa cea mai slabă.
Întrebări de autocontrol:
45
6. Ce este inducţia?
7. Ce este silogismul?
46
REGULI DE INTERPRETARE A JURIDICITĂŢII
actelor juridice.
temele centrale ale logicii juridice. Spunem de obicei că există o lacună a dreptului (sau a
legii) atunci când într-un sistem de drept nu există o normă pe care judecătorul să o poată
aplica la un caz determinat sau atunci când norma existentă este incompletă şi pe baza ei
comportament oarecare şi a-l lăsa să-şi creeze o normă individuală. În aceeaşi perspectivă
doar de la faptul concret şi de la principiile dreptului pentru a formula soluţia cea mai
potrivită în speţă.
47
Puterea judecătorului de a complini legea, de a umple lacunele existente este însă
limitată în domeniul dreptului public. În Dreptul penal judec ătorul este legat de principiul
nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege fiind obligat să se limiteze la o
norma juridică fără a se folosi analogia sau trimiterile la alte legi asemănătoare. Aici
soliţionarea cazului formulând o decizie de non liquet. În acest domeniu, de multe ori
deciziile ţin de factorii politici care pot rezolva toate situaţiile de gen prin elaborarea unei
legi. De exemplu atunci când în cazul unui litigiu teritorial se dovedeşte că reperele
geografice în funcţie de care a fost stabilită graniţa unui stat nu există sau sunt eronate
judecătorul nu va putea lua o decizie pentru că graniţele trebuie redefinite printr-un nou
tratat.
Codului civil francez formula câteva idei valabile şi astăzi în domeniul dreptului privat:
“Când legea este clară, trebuie să o urmăm, când ea este obscură, trebuie să-I aprofundăm
poziţiile. Iar dacă lipseşte legea trebuie să consultăm obiceiul sau echitatea. Echitatea este
întoarcerea la legea naturală; în caz de tăcere, opoziţie sau obscuritate a legilor pozitive”.
Lacunele sunt fenomene inerente oricărui sistem de drept pentru că, după cum
remarca alt autor francez, De Page: “Orice lege este o operă umană, adică incertă,
48
Lacună şi antinomie
Avem de-a face cu o antinomie în sistemul dreptului atunci când acesta conţine o
regulă care ordonă să se facă A şi o altă regulă care interzice să se facă A, deci acţiunea A
este totodată ordonată şi interzisă. Antinomia denotă deci existenţa unei incompatibilităţi
Spre deosebire de lacună, care este lipsa unei reglementări în privinţa unui caz
determinat, antinomia constă în dificultatea de a alege o soluţie anumită dintre mai multe
reglementări, creind astfel o lacună falsă. În acest caz judecătorul nu este chemat să
umple un gol, ci să facă o alegere între mai multe soluţii şi să foremuleze o motivare
Situaţia de conflict al legilor sau aşa numita lacună logică a dreptului, cum preferă
s-o numească unii autori, în contrast cu lacunele de lege ferenda poate fi rezolvată prin
două metode:
“Lex superior derogat lex inferiori”. În acest caz se aplică legea situată mai
b) În cazul unor legi plasate pe acelaşi nivel ierarhic funcţionează regula “Lex
naştere unei lacune, trebuie ca cele două norme să aibă aceeaşi forţă juridică (pebtru ca să
49
nu funcţioneze criteriul ierarhic) şi să fie promulgate în aceeaşi zi (altfel se presupune că
vânarea păsărilor sălbatice dar ordonă pădurarilor să împuşte ciorile. În acest caz
interdicţia instituită de prima regulă este restrânsă de cea de-a doua. Noţiunea de “păsări
sălbatice” este înţeleasă într-un sens restrâns care exclude ciorile din rândul acestora.
Avem deci de-a face cu o regulă generală şi cu o excepţie de la regulă. Excepţiile sunt
acceptate pentru că excepţiile sunt de strictă interpretare şi privesc doar cazuri periferice
antinomii deoarece aici cele două reguli nu sunt aplicabile pentru că avem de-a face nu cu
tipuri de antinomii:
1. Situaţia în care două norme de drept pozitiv sunt simultan inaplicabile deşi
ele trebuie să fie aplivcate cu privire la aceeaşi relaţie juridică. Este cazul
când legiuitorii din cele două ţări au prevăzut soluţii diferite, divergente, în
această situaţie.
50
2. Antinomia care apare în cazul în care legea naţională violează ordinea
internaţională. Un caz similar este cel în care o lege face trimitere la un articol
al unei legi abrogate anterior în mod explicit. În acest caz ne întrebăm dacă
este revocată dor abrogarea acelui articol sau sunt valabile şi alte prevederi ale
simultan două norme aşa cum sunt ele enunţate. Aici este vorba de o
apar în textul legii (de pildă regula ab intentione legis – care ţine seama de
intenţia legiuitorului chiar dacă aceasta nu rezultădin text sau din apelul la
51
constituţionalităţii unei legi sau a unui tratat. În acest caz ei nu pot să dea o
În concluzie trebuie să reliefăm faptul că de cele mai multe ori antinomiile pot fi
legii, al epocii sau la intenţiile legiuitorului pot duce la rezolvarea antinomiei, însă
Existenţa lacunei juridice este semnalată de către articolul 3 din codul civil care
judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va
generale şi reglemantare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse”. Iată, deci, că judecătorul nu
are decât puterea de a umple o lacună individuală, de a rezolva un caz particular. Decizia
sa nu creează precedente, ea nu poate ţine loc de lege pentru rezolvarea unor cazuri
reglementare.
recursul la anlogie, la cutumă, apelul la principiile dreptului, etc însă Codul civil român
52
Judecătorul nu are numai libertatea de a umple lacuna ci şi obligaţia de a o face
pentru că în caz contrar se face culpabil de denegare de dreptate (deni de justice). Deci
în dreptul civil (şi pe cale de consecinţă şi în ramurile derivate din dreptul civil cum ar fi
Dreptul familiei, Dreptul comercial, Dreptul Transporturilor, etc.) este interzisă decizia
de non liquet. Judecătorul este obligat să emită o decizie pentru că el serveşte dreptatea,
sistemul dreptului, şi poate face apel la principiile nescrise care au dus la crearea legilor
respective.
Lacuna veritabilă este cea survenită într-un context care nu oferă indicii de
interpretare pentru soluţionarea cazului. Tot în această categorie pot fi încadrate situaţiile
în care o lege instituie o acţiune dar nu îi determină limitele şi condiţiile concrete în care
decizie contrară intenţiei legiuitorului sau a ordinii de drept. Există trei tipuri de lacune
defectuoase a textului sau a folosirii unor expresii incorecte din punct de vedere
terminologic. 2) Lacuna politică (sau ideologică) apare în cazul schimbării unui regim
politic sau a ideologiei dominante şi are drept rezultat un conflict între prevederile legii şi
53
Revoluţia din 1989 când o serie de legi nu au putut fi aplicate în totaliatet sau în parte
legea intrată în desuetudine. În acest caz legea există şi în mod aparent este valabilă dar
Criteriul care stă la baza acestei clasificări este voinţa legiuitorului. Acesta
intenţionează cîteodată să ofere o libertate mai mare judecătorului, caz în care omite să
reglementeze unele situaţii. Din această cauză lacunele intenţionate au fost numite şi
Lacunele primare sunt cele care existau deja în momentul naşterii normei.
progresului tehnic.
Conform părerii unor autori (dintre care cel mai cunoscut este Hans Kelsen) într-
un sistem de drept evoluat nu există lacune. Lacuna apare în lege dar ea poate fi rezolvată
prin apelul la principiile dreptului. Alţi autori consideră însă că unele situaţii nu pot fi
rezolvate nici prin apelul la principiile dreptului, dreptul fiind un sistem în continuă
evoluţie, noile principii apărute luând naştere tocmai pentru a soluţiona lacunele.
e) Lacune provizorii
54
Lacunele provizorii sunt cele create de legiuitor prin legea în alb deci prin
care legea de completare trebuie să apară dar acest termen nu este respectat întotdeauna.
f) Lacuna tehnică
reglementeze în acelaşi timp şi expresia sa mai directă. De exemplu a ordonat plata unor
taxe de către o categorie de subiecţi fără să precizeze cine va prelua această taxe.
comportament menţionat într-o normă. Ele pot fi lacune critice a parte obiecti atunci
înscrie sau nu în prevedrile sale sau lacune critice a parte subiecti care survin atunci
chiar atunci când putem identifica subiecţii sau comportamentele vizate, pentru că
h) Lacune de cunoaştere
soluţie atunci când modul de soluţionare nu este prevăzut de lege sau când există mai
multe soluţii pentru acelaşi caz dar nu sunt menţionate criteriile de alegere a soluţiei în
speţă şi de eliminare a celorlalte opţiuni. 2) defect de sistem care poate surveni în două
55
certitudine faptele şi să le încadrăm în normă şi în cazul indeterminării semantice, a
impreciziei expresiilor lingvistice, a generalităţii termenilor care lasă mai multe opţiuni
deschise.
civil român, şi obligativitatea folosirii unor procese de interpretare a legii. Ba mai mult,
soluţia nu trebuie să fie în mod necesar logică, ea putând fi luată prin metode intuitive.
Cu toate acestea, faptul că judecătorul trebuie sp-I motiveze decizia, impune de cele mai
raţionamentului judiciar.
posibilitatea folosirii unor metode de interpretare în cazul legilor Codul civil român
conţine o serie de reguli de interpretare a convenţiilor care pot fi aplicate şi în acest caz.
Legile conţin rareori indicaţii pentru interpretări. De pildă art. 1 din Codul civil
56
pildă atunci când menţionează că o enumerare este numai enunţiativă sau, dimpotrivă,
art. 977-985, Cod civil, s-ar putea aplica şi la interpretarea legilor deoarece, după cum
menţionează şi art. 969 Cod civil, “convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile
contractante.
convenţii. Clauzele din convenţii au înţelesul direct pe care ni-l transmit cu claritate
când formularea dată de părţi nu este clară şi conţine “întunecimi” sau lacune.
Ca primă regulă de interpretare, codul civil stabileşte expres în art. 977 primatul
reglementare similară există şi în art. 984, Cod civil, care prevede că o convenţie nu
cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus să contracteze, oricât
prevede în art. 982 că toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele,
dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg. Adică se socoteşte că actul. În
57
unei clauze să fie găsit printr-o confruntare logică cu înţelesul altor clauze şi cu înţelesul
sistem logic (urmarea directă a ideii de plenitudine logică a dreptului) este cea cuprinsă în
art. 981 Cod civil, care prevede că se subînţeleg clauzele obişnuite, deşi nu sunt exprese.
Tot în acelaşi sens ar putea fi înţeles şi art. 979 Cod civil care, între mai multe
înţelesuri ale aceluiaşi termen îl preferă pe cel care se potriveşte mai bine cu natura
contractului.
menţiona şi art 980, Cod civil, conform căruia dispoziţiile îndoielnice se interpretează
după obiceiul locului şi art. 985 Cod civil, care arată că atunci când într-o convenţie s-a
vorbit despre un caz anumit, pentru a se explica obligaţia, nu se poate deduce din aceasta
expres.
pragmatic, pentru că at. 978 Cod civil prevede că între două sensuri posibile vom alege
pe cel care poate produce un efect juridic şi nu pe cel care nu poate produce nici unul.
În art. 983, Cod civil se prevede că, în caz de îndoială convenţia se interpretează
în favoarea celui care se obligă. Aici este vorba de o dispoziţie in favore, deci de o
58
În domeniul interpretării legilor se folosesc două tipuri de metode de
interpretare: metode de interpretare ordinară, pentru cazul în care legea este obscură sau
clauzelor.
sens larg (lato sensu) sau într-un sens restrâns (stricto sensu). Unii termeni
59
pot să aibă două înţelesuri - unul mai larg şi altul restrâns. Interpretarea lor
De la aceste două din urmă reguli pot fi legate cele două “argumente” juridice
său larg, general) şi “a raţione legis stricta” (adică interpretarea strictă care nu adaugă
termenului alte înţelesuri decât cel din alineatul respectiv de lege; interpretarea restrictivă
regula binecunoscută: ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus (unde legea
absurdum” care pleacă tot de la lege demonstrând că în cazul în care am adopta o altă
interpretată dar de data aceasta nu se limitează la text ci caută reguli ce pot fi găsite în
structura capitolului de lege sau a materiei tratate. Cele mai des folosite reguli de acest tip
sunt:
• Pro subjecta materia, care recomandă folosirea înţelesului termenilor aşa cum
civil.
60
• A topica, este o metodă de interpretare asemănătoare cu interpretarea
secţiunilor, paragrafelor, adică de rubricile sub care se găseşte textul care este
c) Interpretarea semiindirectă.
lege asemănătoare sau încearcă să desprindă un sens logic al legii, un principiu cârmuitor
de la care se poate pleca în desprinderea sensului prevederii respective. Cele mai des
aceleiaşi ramuri de drept. Acest tipo de raţionament este numit şi analogie sau
raţionament analogic.
• A fortiori ratione sau argumentul per a fortiori care extinde aplicarea unei
• Regula utilităţii logice, care în cazul existenţei a două sau mai multe
scopul legii.
61
• Regula tendinţei in favore sau in odio a legii care a fost formulată şi în
d) Interpretarea indirectă
Interpretarea indirectă recurge la surse exterioare legii. Regulile cele mai des
legii ori expunerea de motive care însoţeşte unele acte normative (deseori
o).
cazul interpretării semiindirecte fiind însă folosită în cazul în care legea este lacunară. În
62
În plus în cadrul interpretării extensive se folosesc următoarele reguli specifice:
• Regula ab occasione legis, care trimite la ocazia cu care a fost emisă o lege în
• Regula a ratione legis care ne trimite să desprindem un motiv din însăşi textul
Analogia juridică
inducţie cu privire al o teză generală, iar apoi din aceasta conchidem prin silogism, pe
63
Raţionamentul analogic se reduce la următoarea formulă: două lucruri se
aseamănădintr-unul sau mai multe puncte de vedere; o propoziţie este adevărată faţă de
unul dintre aceste lucruri, deci ea este adevărată şi faţă de celălalt lucru.
care nu este prevăzut sau reglementat în lege şi ajungem la un alt caz a cărui soiluţionare
este reglementată clar, aplicând apoi aceste reguli şi pentru soluţionarea primei situaţii.
îndoitul adagiu: nulla poena sine lege, nullum crimen sine lege. Au existat
interpretatione sunt).
Pentru ca raţionamentul analogic să poată fi aplicat între cele două situaţii care sunt
fie mai numeroase şi mai importante decât deosebirile. Prin analogie se face completarea
lacunelor legii. Problema care se pune în cazul completării lacunelor este nu aceea de a
64
interpreta un text, ci de a găsi un text care să fie aplicabil la cazul concret, neprevăzut de
lege.
guvernează situaţia similară, caz în care avem de-a face cu analogia legii (analogia legis)
fie prin recurgerea la principii de drept care au fost aplicate într-un caz asemănător, caz în
Nu se poate vorbi de anlogie atunci când însăşi legea se referă la aplicarea “prin
asemănare” a unor prevederi normative din altă lege. În acest caz avem de-a face cu o
metodă de trimitere la prevederile unei legi care nu sunt repetate din dorinţa de a se evita
redundanţa.
absurd.
pe anumite fundamente.
Deci din falsitatea unei judecăţi decurge în mod necesar adevărul judecăţii
65
din teza presupus adevărată a unor consecinţe evident false, de unde prin raţionament a
nerezolvabilul.
Sinonimia cu injustul rezultă, de pildă, din articolul 1018 al. 2 Cod civil, care
arată că este injust să pretinzi reparaţie debitorului dacă obiectul a pierit în întregul său,
ca acestea să fie identice sub aspectul tratamentului, deoarece în primul caz nu vom mai
nerezolvabilul din art. 41 al. 3 Cod penal, care reglementează infracţiunea complexă,
componentele ei.
66
Acest raţionament este bazat pe legea logică a terţului exclus (tertium non datur)
în sensul că în cazul noţiunilor contradictorii care se neagă una pe cealaltă, numai una
dintre ele este adevărată iar cealaltă este falsă, o a treia posibilitate neputând exista.
Principiul terţului exclus mai este exprimat şi prin adagiul: qui dicit de uno, negat
de altero. Ideea conţinută de acest adagiu este următoarea: ori de câte ori un text de lege
Deci, valoarea argumentului per a contrario este relativă, folosirea lui trebuind să fie
precizarea că ele funcţionează doar atunci când aprecierea valorii unei probe este aceeaşi
dovedească acelaşi lucru despre acelaşi fapt prin intermediul aceluiaşi mijloc
de probă.
67
referitor la acelaşi mijloc de probă. După cum se poate lesne observa acest argument
motivele avute în vedere la stabilirea acelei norme se găsesc cu şi mai multă tărie în cazul
dat. Altfel spus, dacă un caz anume nu are o soluţie nemijlocită în norme, dar aprecierea
lui îl relevă ca făcând parte dintr-o clasă de cazuri pentru care există soluţie, se deduce că
De pildă dacă instanţa crede declaraţia unui martor oarecare cu atât mai mult
trebuie să accepte declaraţia expertului deoarece aceasta este mai puternică. În acelaşi
sens, dacă este interzis să călcăm iarba într-un parc public cu at mai mult este interzis să
Din cele de mai sus se observă că procedeul a fortiori ratione implică compararea
a două situaţii de tării diferiteşi extinderea prevederilor de la situaţia mai slabă la cea mai
tare.
maxima: qui potest plus, potest minus (cine poate mai mult poate şi mai puţin). O
aplicaţie a acestei idei s-a făcut în materia uzucapiunii (prescripţieie achizitive). Astfel,
dacă posesorul de bună credinţă care are just titlu, dobândeşte proprietatea unui imobil,
prin uzucapiunea decenală (de 10 până la 20 de ani, în temeiul art. 1895 Cod civil) cu atât
68
Criterii logice de folosire a regulilor de interpretare
logice:
aplicării ei).
• Ubi lex non distinguit nec nos distinquere debemus (acolo unde legea nu
Potrivit acestei reguli interpretul nu are voie să restrângă aplicaţia unui text care
este conceput în termeni generali şi nici să creeze distincţii în cadrul unei norme juridice
interpretare).
Conform acestei reguli, textele de excepţie trebuie să-şi găsească aplicare doar la
situaţiile la care se referă neputând fi extinse şi la alte ipoteze sau cazuri. Un caz
generală. În acest caz legea specială constituie excepţia iar legea generală regula.
Cel mai adesea raportul lege generală – lege specială se leagă între două acte
normative de aceeaşi valoere juridică (două legi, două hotărâri ale Guvernului, etc.) şi
chiar în cadrul aceluiaşi act normativ între normele de principiu şi normele de excepţie.
69
Rezolvarea problemei raportului dintre legea generală şi legea specială se face
specială)
Excepţiile pot fi formale (cele prevăzute expres de lege prin folosirea, cel mai
frecvent, a expresiilor “cu excepţia”, “afară numai dacă”) sau virtuale (cele ce decurg din
natura dispoziţiei.
specială în raport cu altă dispoziţie cu o aplicare mai largă, dar poate fi în acelaşi timp şi
Întrebări de autocontrol:
2. Ce este antinomia?
70
Construcţiile juridice
Construcţia juridică este un procedeu logic complex care are drept scop să ofere o
de sinteză care operează cu ajutorul altor procedee tehnice. Construcţiile juridice sunt
rezultatul unor operaţii logice fundamentate pe examinarea unui mare numar de norme
juridice (norme particulare şi generale) care par să graviteze în jurul unor idei comune şi
din această cauză pot să fie sistematizate în jurul acesteia. Construcţiile ne apar ca nişte
idei generale în drept, capabile să explice logica lor interioară. Astfel de constriucte
juridice sunt cele de drept subiectiv, patrimoniu, stat, etc. Atunci când se referă la relaţiile
instituţii juridice.
construcţia juridică ce leagă între ele diferitele elemente ale acestei instituţii o constituie
pentru variate reguli ce se pot grupa în jurul acestui principiu şi pot conduce la realizarea
Printre cele mai des folosite procede de realizare a constructelor juridice sunt
prezumţiile şi ficţiunile.
71
Prezumţiile
acest sens s-ar putea vorbi nu de o deformare a realităţii ci de un artificiu. Acest artificiu
De cele mai multe ori probabilitatea pe care se bazează prezumţia este stabilită pe
baze ştiinţifice sau pe evidenţe factuale. De aici rezultă deosebirea dintre procedeul
pe când în cazul ficţiunilor avem de-a face cu o deformare conştientă şi voită a faptelor
reale în scopul atingerii unor scopuri de politică legislativă. Deci în cazul în care avem
exactităţii, în toate cazurile , a unui fapt probabil. În mod normal această exactitate ar
trbui dovedită în fiecare caz în parte. Prezumţia de drept suprimă însă necesitatea acestei
dovezi speciale, fie în mod definitiv – prezumţia absolută, juris et de jure, fie în mod
provizoriu şi cu anumite condiţii – prezumţia relativă, juris tantum. Prin urmare, probei
distincte a faptului a cărui existenţă este în discuţie dreptul îi substituie norma unei
reconciliere este prezumată de lege pe baza faptului că soţul care a cerut divorţul nu cere,
înăuntrul unui termen de două luni, efectuarea menţiunii despre hotărârea definitivă de
divorţ pe marginea actului de căsătorie. La rândul ei, această voinţă prezumată motivează
efectele ei.
72
Regula potrivit căreia fructele se atribuie posesorului de bună credinţă se
prezumţie a unor raporturi ale soţului cu soţia şi a unei fidelităţi a soţiei faţă de soţ.
contrarie.
faptul vecin conex trebuie să fie stabilită cu atenţie pe baza studiului realităţii obiective şi
Ficţiunile
Esenţa procedeului ficţiunii constă într-o artificială asimilare a unor lucruri care
Prin acceptarea regulii infans conceptus pro nato habetur, ce asimilează ca atare,
copilul conceput cu cel născut viabil, scopul de politică legislativă este de a asigura astfel
73
copilului doar conceput beneficiul unor drepturi pe care nu le-ar fi putut avea pentru că el
nu poate fi considerat persoană fizică decât din momentul naşterii. Scopul acestei ficţiuni
De asemenea art. 21 din decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi cele
juridice prevede: “În cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare,
fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit
egalităţii între ce e adevărat şi ceea ce e verosimil (sau posibil) ficţiunea merge pe linia
Ficţiunea afirmă uneori drept reale lucruri ce nu există, neagă alteori lucruri ce
realitate existenţă sau consideră că în realitate unele lucruri au apărut mai târziu decât au
apărut în realitate. Din acest motiv acest procedeu este folosit doar în mod excepţional în
74
• Ficţiunea continuităţii demenţei, fundamentând soluţia incapacităţii de drept
intervale de luciditate
Întrebări de autocontrol:
2. Ce este prezumţia?
3. Ce este ficţiunea?
75
Fundamentarea adevărului juridic
de fundamentare.
Fundamentarea (sau întemeierea ) este operaţia logică prin care se indică temeiul
Temeiul reprezintă o judecată sau un şir de judecăţi din care se poate deriva o
Delimitarea între cele două forme se face după criteriul valorii cognitive a premiselor
astfel:
acceptate de subiecţi.
constă în faptul că: “Atunci când este vorba de demonstrarea unei propozi ţii este suficient
suite deductive în care primele elemente sunt furnizate de cele care aconstruit siatemul
axiomatic în interiorul căruia se efectuează demonstraţia […] Dar atunci când este vorba
76
irelevante, condiţiile psihice sau sociale datorită cărora argumentaţia ar rămâne fără
obiect sau efect. Acesta pentru că orice argumentaţie vizează adeziunea spiritelor, şi, prin
Demonstarţia este corectă sau incorectă pe când argumentele sunt doar convingătoare sau
mai puţin convingătoare, puternice sau slabe. Demonstraţia este folosită atunci când
textul legii în care se încadrează faptele este cunoscut iar argumantaţia în cazul lacunei
sau obscurităţii legii. Din această cauză în argumentaţia punctul de plecare trebuie să fie
Demonstraţia şi argumatarea sunt folosite atât pentru a proba temeiul legal a unei
Avem de-a face cu o demonstraţie atunci când norma care guvernează raportul
juridic este cunoscută şi acceptată de părţi dar avem de-a face cu un argument legal
atunci cand avem de-a face cu o lacună juridică şi una dintre parţi propune o soluţie prin
analogie cu altă lege sau sugerând o soluţie echitabilă. De asemenea avem de-a face cu o
demonstraţie atunci când procurorul aduce drept probă o pată de sânge care poate fi
atunci când acelaşi procuror arată că acuzatul s-a aflat în apropierea locului în care a fost
găsită victima omorului si el a ameninţat-o pe aceasta de mai multe ori cu moartea iar
hainele cu care a fost îmbracat în ziua aceea şi care ar fi putut fi pătate cu sânge au
dispărut.
77
Argumente irelevante
uneori şi argumentele sofistice sau irelevante care trebuie să fie respinse pentru a se
asigura obiectivitatea disputei. În cele ce urmează vom cita cele mai folosite argumente
irelevante.
este o persoană integră, respectabilă, că este cult sau credincios şi deci este
domeniu”. Uneori autoritatea citată este una teologică – este cazul preluării
78
acceptă. În acest caz adevărul este determinat de adeziunea unui număr de
poate face altceva. Apelul la clemenţă este motivat de faptul că inculpatul are
fie îngăduitor datorită unei situaţii speciale în care s-ar fi aflat inculpatul.
consecinţe”).
79
Întrebări de autocontrol:
EVALUAREA STUDENŢILOR
• Examen scris
specialitate din alte centre universitare. Pentru orice text citat se va indica sursa prin
trimiteri bibliografice.
80
81