Educația în România și în Occident

Radu ANDREI
fac. Arhitectură

Problema majoră a școlii românești este cea de atitudine în relația

profesor-elev. Această ruptură e în primul rând încurajată de sistemul
educațional, care folosește indeosebi o predare care nu este centrată pe
creativitate. Bineînțeles că nu putem generaliza, pentru că unii profesori
folosesc metode creative de învățare fie din bun simț, fie cu bună știință. În
școală am avut ocazia să văd această diferență de atitudine.
Voi folosi propriul meu exemplu pentru a scoate în evidență câteva
probleme ale sistemului educațional românesc
Am făcut gimnaziul la Liceul C. Negruzzi Iași, iar aici am avut parte de
prima categorie de profesori – care vin și iți oferă o cantitate de informație,
indiferent dacă poți să o digeri sau nu. Îmi amintesc că îmi plăcea să merg la
școală numai pentru că mă atașasem de colegii mei. O surpriză placută a fost
însă cursul de engleză ținut de un profesor invitat din Statele Unite ale
Americii, care folosea metode noi, care ne captau atenția și ne antrenau ca într-
un joc. Învățam din plăcere. Nu ne dădea teme pentru acasă, dar nu era
nevoie, pentru că învățam totul în clasă.
Surpriza nu a ținut prea mult – cursul a durat doar câteva săptămâni.
Trebuie să recunosc că având la bază această atitudine rigidă a profesorilor a
creat condițiile pentru transferul meu, începând cu clasa a XVII-a la Liceul
Garabet Ibrăileanu – o idee inspirată a mamei, pe care însă la început am gasit-
o greu de acceptat. Aici am găsit profesori cărora, spre deosebire de ceilalți –
reflectez cu mintea de acum – păreau că le place ceea ce fac. Bineînțeles că
erau doar câțiva, dar spre deosebire de cei de la Negruzzi, care își impuneau
respectul, aceștia și-au câștigat respectul nostru. Și țin minte care au fost
criteriile care ne-au condus către acest respect: CORECTITUDINEA,
FLEXIBILITATEA în atitudine și în gândire, și MULTIDISCIPLINARITATEA.
Am lăsat pe ultimul loc multidisciplinaritatea, pentru că aceasta m-a
impresionat cel mai mult: capacitatea unui profesor de a face punți peste
discipline, relații cu viața reală. Cu alte cuvinte, acești profesori, ne dădeau de
înțeles că ceea ce învățăm are legătură cu realitatea, că totul are un rost. Mai
mult, făcând aceste relații cu situații reale, informațiile s-au fixat mai ușor în
memorie.
Cred că aceasta este una din cele mai mari probleme ale învăţământului
românesc. În occident, în anii terminali se studiază doar câteva obiecte, pentru
specializarea în domeniul dorit. În Marea Britanie, admiterea în facultăţi se
realizează pe baza unor teze, si nu a bacalaureatului, care are autorul
confidențial. Aici intervine la români o altă dimensiune, pentru care în Anglia
nici nu se pune problema: CORUPȚIA.
Trebuie de remarcat că această problemă vine ca un bumerang lovind pe cei
care au lansat-o.
Sistemul de evaluare fiind corupt, duc la o scădere a respectului elevului față
de profesor. Cum să aibă cineva respect față de altcineva, care este imoral, și
mai mult, face ceea ce spui dacă îl plătești.
Deci în primul rând profesorul trebuie să se respecte pe sine, să fie un model
de moralitate și demnitate umană pentru ca cei din jurul lui să îl respecte la
rândul lor.
O altă problemă a învăţământului românesc, după cum reiese de mai sus,
este programa foarte încărcată care are efectul de a bulversa receptorul prin
multitudinea de informații.
Noica visa la o școală în care să nu se predea nimic. ”Stări de spirit, asta
trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu invățături. De aceea nici nu
trebuie lecții. Chiar unui om care te întreabă, nu ai nevoie să-i dai “lecții”. O
carte pe care o scoți din bibliotecă, un Preludiu de Bach pe care-l pui seara, în
liniște, sau un exemplu de seninătate intelectuală, sunt mult mai educative
decât o lecție. Oamenii aceia tineri văd că vrei să încorporezi o idee și încep să
încorporeze și ei una.”
Poate că Noica a continuat gândul vechilor greci care spuneau că educația nu
inseamnă să umpli creiere, înseamna să aprinzi o flacără, pentru că ‘mintea nu
este un vas pe care trebuie să-l umpli, ci un foc pe care îl aprinzi.’
Lidia Melinte, afirmă în articolul din EPOCH TIMES din 20.01.09 : „Pentru a nu
muri, Școala românească ar trebui re-inventată. Metodele ei dintr-o alta epocă,
dintr-o altă realitate, păstrate din inerție si indiferență îndepartează tinerii de la
procesul frumos și natural al instruirii, pentru că ea, școala a uitat sa fie
frumoasă și naturală. Ea nu știe să atragă, ea doar impune.”
În occident, mai multe sisteme precum Waldorf, Step-by-step, Montessori,
sunt preocupate să asigure o altfel de educație decât cea tradiționalistă. Omul
este văzut ca un complex corp-minte-suflet, se respectă ritmul individual al
fiecărui copil, spiritul de initiativă, creativitatea, mobilitatea în gândire –
elemente esențiale ale libertății interioare. Sistemul Montessori construiește pe
tendințele naturale ale copilului către explorare, muncă, creativitate și
comunicare, pentru a crea un mediu de învățare care să hranească pasiunile în
desfașurare ale copiilor. In acest sistem profesorul nu e furnizorul tuturor
informațiilor, nu e cel care ‘umple’ mintea elevilor săi, ca în învățământul
tradițional, el e în principal observatorul și are rolul de a îndruma pe aceștia
unde și cum să caute singuri ceea ce îi interesează.
La noi aceste metode au fost introduse în unele grădinițe și școli primare,
dar nu de fiecare dată respectăndu-se profesionalismul și filosofia specifică a
acestor sisteme, de aceea nu au dat rezultatele așteptate.
În occident, bazele sistemului de învăţământ centrat pe elev erau
formulate într-o formă incipientă în 1912 de Adler, autorul „Psihologiei
Individuale”, care sublinia irelevanța testelor de aptitudine din școli, motivând
că gândirea logică a elevilor nu se dezvoltă uniform, iar rezultatele unui astfel
de test pot fi invalidate de repetarea testului după o perioadă de timp.
În țările dezvoltate, și de câțiva ani și în fostele țări comuniste din Europa se
acordă importanță tot mai mare programelor specifice de educație pentru copiii
dotați și supradotați. Este vorba de ceea ce se numește educația de excelență
sau “gifted education”.
Pentru cei care iși închipuie că ‘gifted education’ este concepută doar pentru
un grup restrâns – cel al copiilor supradotați- profesorul Florin Colceag
(președintele organizației non-profit IRSCA Gifted Education) ne asigură că
“educația gifted nu este o educație elitistă, nu se adresează unui procent redus
din populația școlară, ci prin programele de îmbogățire, accelerare, îndrumare,
mentorat, (enrichement, acceleration, tutoring și mentoring) sunt promovate,
formate și dezvoltate abilitățile naturale și potențialele tuturor categoriilor de
copii.
Gifted education respectă sistemul educațional actual, ea fiind o punte între
sistemul clasic și cel alternativ. Gifted education pune accent pe așa numita
fereastră de oportunitate în educație: perioada de formare a abilităților
cognitive, sociale, afective și estetice, care este foarte scurtă și se regăsește la
vârsta cea mai fragedă a copilului (de la câteva luni la 12 ani). Cercetări
mondiale indică faptul că educația timpurie are o importanță fundamentală în
formarea inteligenței, creativității, abilităților și aptitudinilor; ele arată că de
calitatea educației la o vârstă fragedă depinde evoluția omului în întregul său:
la 3 ani fiecare copil este înzestrat ("gifted"), toți mugurii dezvoltării
potențialului său sunt activați: este creativ, este atent, doritor de învățare, are
simțul dreptății, are umor, e capabil sa se concentreze, e capabil de efort
susținut, și cel mai important, este motivat. Aceleași cercetări arată că la 10
ani, inteligența și creativitatea sunt deja formate în proporție de 95-98%.
Noutatea este dată de introducerea celor mai noi tehnologii de învățare ce sunt
adaptate la personalitățile și stilurile de învățare ale copiilor.
“Noile standarde educaționale se bazează pe cercetări avansate de psihologie
educațională cât și pe expertiza noastră în dezvoltarea copiilor cu potențial”
spune profesorul Florin Colceag, adaugând că "prin gifted education se
respectă natura divină a omului și nu omul-marfa, omul de consum. Noi
promovăm omul creator, omul capabil să-și dezvolte potentialele."
Lidia Melinte, afirmă în legatură cu sistemul Gifted în articolul din EPOCH
TIMES că „educația de excelență ar re-aduce ceea ce avem cu toții nevoie
pentru a fi oameni întregi: normalitatea în comuniunea umană. Ne-ar ajuta apoi
pe fiecare dintre noi sa intrăm în curgerea firească a lucrurilor, să ne ocupăm
fiecare locurile pentru care suntem făcuți. Vom putea apoi să reașezăm toate
valorile pe care le-am răsturnat din ignoranță și bestialitate iar dacă
perseverăm cu bunătate și înțelepciune vom re-găsi calea spre armonia dintre
noi și tot ce ne inconjoară atât pe Pământ cât și în Cer. ”

Bibliografie
Adler Alfred – Cunoașterea omului, Editura Trei, București, 1996
Luca Dan - Sistemul educaţional românesc: percepţie sau realitate?
http://casaeuropei.blogspot.com/2008/03/sistemul-educaional-romnesc-
percepie.html 23.03.2008
Melinte Lidia - Normalitatea de care avem nevoie-Educatia de Excelenta,
Epoch Times, http://epochtimes-
romania.com/articles/2009/01/article_25691.html 20.01.2009