You are on page 1of 26

Să ne fie masa, masă!

Pentru că sărbătorile se apropie, nerabdarea mea de a aborda subiectul din


perspectiva ...decorativa devine mai presantă decât timpul scurt rămas până în ajun.
Totuşi, o voi mai lungi un pic, cu un subiect care doar ciupeşte puţin din şoriciul
magiei ce invăluie sezonul acesta cumplit de frumos şi plin de, cam tot ce lipseşte
restului de an rămas în urmă.

Astăzi, te voi ruga să te simţi ca un invitat de onoare, căruia i-am pregătit


capul mesei, de unde să poată absorbi fiecare detaliu, înainte de primul fel de
mâncare şi mult după ultimul, atunci când farfuriile sunt încă pe masă şi toată lumea
încă mai face complimente pentru prăjitura bine însiropată şi pentru vinul de butoi
delicios de aromat.

Pray.Love

Având în vedere bogata tradiţie creştină românească, poate ordinea ar fi


un pic decalată. Înainte de masă ne rugăm, în timpul mesei mâncăm cu toată pofta,
iar la final, avem tot timpul din lume pentru a iubi. O invitaţie la o trataţie prelungită,
cu farfuriile aliniate , distanţate milimetric şi cu paharul de vin umplut jumătate,
poziţionat în dreapta sus, la-ndemână pentru primul toast .
Informal

Un mic dejun franţuzesc într-un separeu al livingului este exemplul de o


simplitate absolut fascinanta. Un bol de porţelan alb a cărui opacitate se corelează
cu albul mat al consistenţei laptelui, şi lingura de marmeladă care rupe acest
parteneriat monocrom sunt ingredientele unui vizual banal pe care ai însă senzaţia
că îl vezi pentru întâia oară.
Buturuga mică

Tot ea pare să răstoarne şi de această dată carul mare. Pe un blat din lemn
masiv dar tratat, fără asperităţi, lăcuit discret, se profilează în chip de vază cu flori,
pentru împrospătarea atmosferei, o buturugă tăiată regulat doar pe două feţe. Ideea
din spatele acestei decorări absoult la-ndemână este definită de împodobirea unei
crenguţe uscate cu o serie de ghinde. O iniţiativă de redare a atmosferei de plină
toamnă, un design simbolic, întărit în planul mesei de o ghirlandă de fructe ciudate şi
uscate.
Camuflări

Pentru marcarea locului de luat masa , există o sumedenie de artificii.


Dacă spaţiul unde ne îndemnăm invitaţii să deguşte din bunătăţile abia ieşite din
cuptor, nu este o cameră separată, cu siguranţă trebuie să apelăm la mai sus
menţionatele trişuri. Unul dintre ele este cel al unităţii celor două rânduri se scaune
aşezate - tete a tete. O soluţie ce pune accent pe masă şi ale sale cristale colorate.
În familie

Oricât de familiară ar fi invitaţia la masă, prietenii nu au ce căuta la


masa din bucătărie. Este o lipsă de ospitalitate să-i găzduieşti în laboratorul culinar.
Trebuie un soi de protocol, pentru ca prilejul să fie tot atât de important pe cât pare.
În familie, lucrurile stau altfel. Masa din bucătărie cu fructele proaspete pe margine şi
turnul de farfurii pe mijloc este regula unei bune organizări şi viitoare distribuţii.
Maniere

Continuând intervenţia anterioară, accentul pe regulile de bază ale unei


conduite de gazdă perfecte, sunt accesoriile cu care -mobilăm- masa. În afară de
obişnuita armată de tacâmuri, farfurii şi pahare, care oricum şi-ar fi făcut apariţia,
şervetul este mai mult decât o pată de culoare. Este un element distinctiv al statutului
mesei. Şi, într-adevăr, mă refer la cel cu care, mulţi dintre noi nu ştiu ce să facă - să
şi-l pună pe genunchi sau să şi -l pună pe post de baveţică. Dar, aceasta este treaba
invitatului, care poate trage cu ochiul la vecinul, în caz de urgenţă. Datoria ca gazdă
-a şerveţelelor- se termină cu ultimul şerveţel împachetat de pe masă.

Mulţi invitaţi, puţine scaune

Sigur te-ai confruntat cu această problemă până acum. A mai ţinut să


vină o -prietenă prin alianţă- care nu se găseşte nici pe lista ta de invitaţi, nici pe
inventarul scaunelor din casă. Soluţia este extrem de facilă în cazul în care cota pe
înălţime a mesei o favorizează. Izolate termic de covoraşe peste covoraşe, pernuţele
vor deveni locurile de stat la masă. Confortabile, practice şi prietenoase, fără pretenţii
şi totuşi decorative, te vor ajuta să ieşi din impasul apariţiilor neprevăzute.
Ştraif cu ştaif

Efectul de masă lungă şi primitoare poate fi şi simulat, în lipsa unor


dimensiuni reale care să dea acest efect. Poziţionarea pe latura lungă a unei fâşii de
faţă de masă poate păcăli ochiul. Această modalitate de rezolvare, mai te poate scuti
de un efect neplăcut. Atunci cândi cineva se ridică de la masă, în cazul unei feţe
tradiţionale de masă, extinse pe toate laturile şi conţurile şi cu o dimensiune de fustă
maxi, îl poate împiedica pe invitat să se ridice comod, reprezentând un pericol pentru
toate farfuriile şi paharele de pe masă. Dacă nu vrei ca respectivul să ia faţa de masă
cu el, iată la cine poţi apela.
Stăpânul inelelor

Tot cu detaliul şervet te voi pisa. Trebuie să recunosc că am dezvoltat o


pasiune secretă pentru el. Indirect este o carte de vizită indiscutabil favorabilă pentru
un dineu reuşit. Dacă nu vrei ca materialul natural să fie despachetat de invitat cu
dungile unui călcat riguros, îl poţi face sul. Asta bineinţeles , dacă materialul textil
este ceva mai rigid. Aplicarea la mijloc a unui inel care să menţină dispunerea
concentrică a fâşiei, va ridica deja statutul social al amenajării, oricât de puţin preţios
ar fi...inelul.
Buchet de frunze

Deja se încălzeşte atmosfera , interioară. Bineînţeles, şemineul este de


vină, dar nu numai. Buchetul de toamnă, cu ale sale culori naturale de inimitat, sunt
puse în valoare de lumina de sfeşnic. Un singur gest şi vei intra în atmosfera intimă a
unei clipe, aci, într-adevăr, de preferat...în doi.Până când lumânarea se va fi topit.
Festiv

Ideea că în momentul în care sărbătoreşti ceva, totul trebuie schimbat,


este o idee atât de buna! Gândeşte-te numai cât timp petreci gândindu-te cu ce te vei
îmbrăca. Dacă eşti gazdă, va trebui ca măcar tot pe-atât să te gândeşti cum vei
amenaja locul festinului. De la o masă obişnuită la una se sărbătoare, este
câteodată, un drum destul de lung. Întocmai cum piciorul paharului se lungeşte, la fel
de proporţional trebuie să crească şi preocuparea ta. Trei rânduri de farfurii şi cât se
poate de multe improzaţii - baloane, luminiţe şi o serie de artificii şi sclipiciuri. De ce
nu?Îndrăzneşte!
Haine de sărbătoare

Doar un mic preview de Craciun. Fundiţe, globuri, surprize, mesaje


ascunse sub şervet, lumânărele şi combinaţii de două...aproape oricare culori. Nu-ţi
spun mai mult. Şi pe mine mă tentează, la fel de mult ca şi pe tine. Acum...hold.
Vânat

O masă cu specific vânătoresc, fără pulpiţe lăfăindu-se în mirodeniile


din tavă. Cel puţin, pentru un moment. Penele de fayan sunt o pală dezvăluire a
meniului, o voalată intenţie de anticipare a ceea ce urmează să deguşti, o apetisantă
aşteptare, discretă dar foarte intenţionată. Greu de înlocuit cu un buchet de flori o
asemenea elensare delicată a ceea ce a fost , fazanul care va rămâne, doar în
amintirea papilelor tale gustative, poate.
Accente

Oricât de mult te-ai strădui cu amenajarea mesei, dacă prezentarea culinară


nu este pe măsură, lucrurile vor rămâne doar pe jumătate făcute. O mâncare
gustoasă trebuie să fie -grasă şi frumoasă. Prima, cu oarecare limită, ultima în
totalitate.
În lipsa musafirilor

Amenajarea mesei ca pentru tine, cu o colecţie de răsaduri şi flori dispuse


central, îţi poate înveseli bucătăria şi...de ce nu, stârni apetitul. Dar, nu uita să le muţi
domiciliul atunci când vin musafirii. Altfel, ei nu vor mai putea să de vadă unul pe
celălalt de atâtea frunze.
7% roşu

Te mai tachinez un pic pe tema sărbătorilor, dar cu o încurajare care te va


bucura. Ai voie, cu ocazii speciale şi foarte speciale, să depăşeşti regula roşului.
Dacă tot ai dezlegare la bunătăţi, de ce nu poţi avea şi la culoare primară?
Rustic actual

Cred că orice gospodină îşi doreşte o bucătărie de acest gen- complet


utilată, cu oale şi ulcele şi linguri de lemn şi farfurii decorate pe pereţi. Este modelul
trainic, antic şi tradiţional a ceea ce inseamnă o bucătărie a la carte. Atunci şi o masă
de oaspeţi pe acelaşi principiu ne poate face cu ochiul tot atât de...insistent. Faţa de
masă cu colţurile lăsate, într-un bej ignorant, revitalizată de tonuri puternice de
turcoaz.Pofta buna!
Vrei să fii invitatul meu?

Ne-am întors de unde am plecat. La inelele de şervete cu -cap de porţelan-.


Amuzante şi familiare farfuriilor, ele au însă o singură dorinţă. E mai degrabă o
condiţie de efect pe care o impun -o culoare cea mai îndrăzneaţă de şervet. Pentru
că vor, asemeni oricui, să iasă în evidenţă şi să le fie apreciată originalitatea.

Din partea casei

Masa pentru invitaţi este amenajată în sufragerie, dar existenţa unei mese
unde preparatele să îşi aştepte rândul la farfurie, este un evident ajutor. Dacă aceşt
rol nu este preluat de masa din bucătărie, ci de o masă adiacentă celei de cinstire a
invitaţilor, şi este la vedere, iată un exemplu. Rolul său este asemănător oficiului ce
precedă bucătăria oricărui restaurant. Avem şi meniul, pentru un efect informativ şi
vizual...excentric, şi la propriu şi la figurat.
În oglindă

Tot contrastul este cel care joacă şi de această dată în filmul cu invitaţi.
Neted, reflectant vs. rugos, mat, brut, necizelat. Poate că regula relaţiilor care începe
cu -contrastele se atrag, este universală. Cu asta, se naşte cu siguranţă un nou
Murphy.
Bejul are culoare

Cum poate o culoare atât de monotonă să aibă un efect contrariu?Şi eu


rămân uimită şi mă declar, profund contrariată. Declinarea pe nuanţe, asocierea de
texturi asemănătoare şi, nu în ultimul rând, filtrul luminii dă acea personalitate pe
care bejul o are doar în sistem satelitar, de împrumut exterior.
Dining

Într-un spaţiu total, locul de luat masa trebuie integrat dar, trebuie să
primească şi o notă personală care să-l motiveze. Un candelabru de-asupra mesei,
va lăsa spaţiul total în deplinătatea libertăţii sale, dar va decupa un colţ de cameră
care, lipit la loc, se va integra şi mai bine. Dar, este o soluţie care mutată către
mijlocul camerei va strica tot efectul. Deci, la rubrica de -nota bene- nu lăsa niciodată
candelabrul să preia încărcătura întregii camere. Nu-l poţiona central şi singular. El
trebuie să rămână angajatul unui efect local.

tags deco, design, stil, vis, toamnă-iarnă

surse foto-

www.hitdecors.com, delightbzdesign.blogspot.com, www.designspongeonline.com,


www.apartmenttherapy.com

You might also like