CUVÂNT CĂTRE TINERI
Revista Departamentului pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului
Publicaţie trimestrială tipărită Publicaţie
Nr. 4/2010 MMitrpoMitrpolitul Aardealului
octombrie–decembrie
În acest număr:
Complexul de inferio- 2 lume pentru a restaura omul şi întreaga fire. „Bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca să ne îmbogăţeas-
ritate şi smerenia
Calea indiferenţei 2
Religia în şcoală, o 3
necesitate a lumii
contemporane
Crezul meu 4 noastră un colţ de cer.
Vieţile sfintelor care 5 rezistent: ori suntem prea săraci şi nu avem ce-i oferi, ori prea bogaţi ca să ne fie de folos, ori nu ne
mai înainte au fost
desfrânate
Discovery World 6
Predarea Religiei în
7
şcoală
dinrespectpentrutineri.blogspot.com
Supliment al Telegrafului Român
cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei
trimestrială, Sale Dr.cuLaurenţiu
apărută Streza, Arhiepiscopul Sibiului și
binecuvântarea
I.P.S. Sale Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
Darul de Crăciun
Singur, în chilia de lângă peştera Betleemului, Fericitul Ieronim se ruga. La un moment dat,
înaintea ochilor îi apare scena Naşterii lui Iisus. Lângă Prunc, Mama sa. De jur împrejur îngerii Îl
proslăveau. Păstorii erau îngenunchiaţi. Alături, darurile lor smerite. Apoi magii, cu aurul şi mires-
mele cele de preţ ale Orientului, la picioarele Sale… Ieronim, într-un colţ, nu ştia ce să-I ofere lui
Iisus. Atunci a început să plângă şi a zis: „Doamne, toţi Te copleşesc cu daruri. Dar eu, nevrednicul
Ieronim, ce să-Ţi dau? Al Tău este cerul şi pământul. Ce am eu şi nu ai Tu?”. Domnul i-a zis lui:
„Ai şi tu, Ieronime, ceva ce nu am Eu!” Mirat, Ieronim a întrebat: „Ce pot avea eu şi Tu nu să nu
ai?!” Domnul a răspuns: „Păcate! Ieronime, dă-mi păcatele tale!”.
În apropierea Crăciunului, febra cadourilor ne va cuprinde pe toţi, în ciuda crizei devenite bau-
bau contemporan. Alergăm să cumpărăm cadouri pentru toată lumea: de la bunica… la „my pet”, că
şi el face parte din familie, e „drăgălaş” şi îl iubim. Aşteptăm zăpada şi ne bosumflăm dacă nu nin-
ge. Plecăm la schi pe pârtiile din ţară sau din afară, depinde de buzunar. Ne înfundăm în bodegi cu
prietenii „să sărbătorim”. Ne batem în săbii pe tema existenţei lui Moş Crăciun, a culorii hainelor
lui. Poate ne amintim că avem şi „datorii” – şi o să facem „fapte bune”, mergând pe la vreun azil
uitat de lume 362 de zile pe an şi brusc devenit punct de „atracţie turistică” dinaintea Sărbătorii
Crăciunului. Coacem prăjituri... asta, cei ce mai avem mame şi bunici care să ne înveţe câte ceva
din „arta bunătăţurilor”. Ce mai, o agendă plină ochi!
La „plinirea vremii”, Fiul lui Dumnezeu Se întrupa, venind pe pământ ca om, pentru noi şi pen-
tru a noastră mântuire. S-a smerit pe Sine, făcându-Se asemenea nouă, afară de păcat. A venit în
că prin sărăcia Lui” (2 Co 8, 9). Este un joc de cuvinte prin care Apostolul Pavel exprimă de fapt
esenţa Sărbătorii. Adevărul Crăciunului, pe care vag îl surprindem în bucuria atât de firavă şi tot
mai pierită ce se strecoară în gesturile de bun-simţ pe care le mai facem unii faţă de ceilalţi, în vre-
un cuvânt stingher din colindă sau în Liturghie, dacă reuşim să ne trezim la vreme.
Pe agenda mare a lumii, Naşterea lui Hristos devine punct nodal şi început al mântuirii întregii
omeniri. Pe agenda propriei vieţi, El aşteaptă la colţul străzii sufletului nostru să-L lăsăm să Se nas-
că între ruinele ori în palatele noastre – fiecare cu ce are să-i ofere. Să-I dăm voie să facă inima
Sigur că nu este deloc uşor să deschizi uşa şi să-L laşi înăuntru. Zidul prejudecăţilor este dur,
mai interesează. Cu toate acestea, merită să facem un exerciţiu de imaginaţie: Creatorul bate la
poarta celui pe care l-a creat, rugându-l să-I dea voie înăuntru. Incredibil, nu?! Chiar ciudat! La ce
mai are nevoie dacă El este Creatorul?! Ei, iată, că ne iubeşte! Este poate lucrul cel mai greu de
crezut într-o lume care-ţi bătătoreşte inima cu falsuri, ori în condiţiile în care tu însuţi nu ai un mo-
del de iubire reală, asumată până la capăt, ci numai trădări în jur şi în tine. Şi totuşi… măcar de data
aceasta, de Crăciunul acesta să facem şi exerciţiul curajului, pe lângă cel al imaginaţiei. Să-i dăm
voie să intre. Să-l poftim chiar, ca nişte gazde bogate, atât de bogate încât deţinem ceva ce El însuşi,
Creatorul, nu are: păcate. Să-I dăruim de ziua Lui de naştere, ce avem noi mai de preţ: păcatele. Şi
va fi fericit! Şi vom fi liberi!
Maria Curtean
Încercarea noastră timidă de a ajunge alături de adolescenţi prin intermedi-
ul revistei Cuvânt către Tineri nu s-a dovedit zadarnică, ci insuficientă. De
aceea vă venim în întâmpinare în mediul virtual şi vă provocăm la un dialog
mai viu decât cel pe care vi-l permite mijlocirea cadrelor didactice. În acelaşi
timp vă punem la dispoziţie o arhivă a tuturor articolelor cu care ne-aţi onorat
până acum şi pe care le puteţi vizualiza oricând.
Stăm la dispoziţia voastră şi vă ascultăm întrebările, nedumeririle, frămân-
tările, încercând să găsim împreună, dacă nu o soluţie, măcar un cuvânt de
îmbărbătare.
Redacţia

Complexul de inferioritate și smerenia
continuare din numărul anterior
În zilele noastre, cred că Dumnezeu a îngăduit ca astfel
de stări psihopatologice să se afle în plin avânt. Ele sunt cru-
cea lumii de azi. Pare că Dumnezeu le-a sădit şi le-a împrăş-
tiat printre noi. Dar nu este aşa. Noi, oamenii le creăm. Dum-
nezeu doar le îngăduie, le iconomiseşte pentru mântuirea
noastră.
În primele trei secole Dumnezeu a îngăduit ca aproape
toţi creştinii să fie prigoniţi. Nu le avea Dumnezeu pe toate
în mâinile Lui? Nu putea Dumnezeu să rânduiască lucrurile
astfel încât creştinii să fie recunoscuţi de la început pentru a
nu fi prigoniţi şi a nu mucenici? Dumnezeu a socotit că acest
lucru trebuia să se întâmple, că era neapărat necesar. Şi oricât
ar părea de ciudat, aceasta i-a ajutat pe mulţi să se mântuias-
că şi să se sfinţească. Dacă viaţa Bisericii ar fi început nor-
mal, fără asemenea dificultăţi, mulţi dintre cei care s-au sfin-
ţit, poate că nu s-ar fi sfinţit; mulţi dintre cei care s-au mân-
tuit, poate că nu s-ar fi mântuit. Şi, dacă Dumnezeu ne va
învrednici să mergem acolo unde sunt cei mântuiţi, vom găsi
mulţi care vor spune: „Eu sunt aici în rai, m-am mântuit pen-
tru că a fost acea prigoană împotriva Bisericii lui Hristos şi
am îndurat multe suferinţe”. Altul ne va spune că a fost în
lagărul de concentrare sau în închisorile comuniste; altul ne
va spune că s-a aflat de nenumărate ori în primejdie de moar-
te; altul că a petrecut ore, zile, luni, ani, sub teroarea fricii şi
a greutăţilor. Toate acestea au contribuit la mântuirea lor şi la
sălăşluirea lor în rai.
Dacă ne uităm bine, vom vedea că toate lucrurile negati-
ve din viaţa noastră sunt binecuvântări ale lui Dumnezeu.
Sentimentul de inferioritate în sine este rău. Orice stare bol-
Calea indiferenţei: cum să ne abatem de la ea?
Se observă în zilele noastre un interes din ce în ce mai
mic pentru ora de religie, iar asta din cauza gândirii precon-
cepute că ora respectivă este un moment bun pentru pierdut
vremea cu alte preocupări, pierzându-se din vedere rolul
acesteia. Astfel, discuţii precum „Ce oră avem acum? Ahh,
religie… bun pot să-mi copiez tema la mate...” sunt obişnuite
printre tinerii din ziua de azi. Dar oare chiar nu se poate învă-
ţa ceva interesant şi la această materie?
Într-o societate în care valorile materiale sunt puse pe
primul loc este dificil să se atragă atenţia şi asupra celor spi-
rituale. Astfel se remarcă discuţii despre orice subiect care
are legătură cu viaţa noastră sub aspect material: bani, hrană,
băutură, mijloace de divertisment şi sex. Însă, când vine vor-
ba despre Dumnezeu şi credinţă, lumea tinde să evite astfel
de discuţii în afara bisericii, considerându-le abstracte, ne-
productive. Tinerii în situaţia asta nu pot decât să copieze ce
văd în mediul în care se dezvoltă şi astfel indiferenţa îşi face
loc în viaţa lor. Manifestarea ei se vede cel mai bine la acele
ore la care ştiu că nu li se întâmplă nimic dacă sunt prinşi cu
lecţia neînvăţată.
Dar de fapt există multe modalităţi prin care se poate
atrage interesul şi pentru această disciplină.
În primul rând consider că discuţiile libere pe orice tema-
tică în legătură cu religia pot prezenta un interes crescut.
Astfel se poate aborda problema clonării, a avortului sau a
sinuciderii, a violenţei domestice, a formelor de decădere
(pervertire) sufletească şi trupească, remedii. La o oră din
anii anteriori chiar au existat dezbateri pe tema eutanasierii
asistate în care fiecare şi-a exprimat liber opinia. O altă mo-
dalitate care a avut rezultate pozitive a fost realizarea unor
proiecte. Astfel, ne-am organizat pe grupuri şi am prezentat
proiecte legate de: simboluri în filmele „Codul lui DaVinci”
şi „Avatar”, sărbători creştine şi semnificaţiile lor, dezbateri
despre martirajul în închisorile comuniste (vizionări: Feno-
Pagina 2
DIDACTICA
năvicioasă în sine este rea. În iconomia lui Dumnezeu însă
sunt binecuvântări. Îi vom fi recunoscători, în ziua judecăţii,
pentru patima noastră, pentru slăbiciunea noastră, pentru că
ea poate fi crucea prin care ne vom mântui, dacă, bineînţeles,
ne vom asuma această cruce şi dacă nu ne vom plânge mereu
soarta, cum fac mulţi din cei ce au asemenea trăiri, ci să mul-
ţumim lui Dumnezeu pentru toate şi să-L slăvim. Dacă vom
înţelege acestea, vom da jos de pe noi poveri uriaşe, ne vom
smeri şi vom pleca înaripaţi.
Când ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu, un văl se ridică
de pe faţa noastră şi vedem lucruri pe care altfel nu le putem
vedea. Atunci se deschide în faţa ochilor noştri sufleteşti o
lume întreagă, o lume duhovnicească, o lume dumnezeiască.
Adevărul lui Dumnezeu se deschide în faţa noastră, se desco-
peră ochilor noştri, se dezvăluie sufletului nostru, inimii
noastre. Omul doar trebuie să înveţe să conlucreze cu Dum-
nezeu, să se lase în mâinile Lui, să se încreadă în El.
Când omul este luminat de Dumnezeu înţelege tainele
vieţii sale. Atunci înţelege mai bine de ce a fost sărac în via-
ţă, de ce a trecut prin greutăţi, de ce a fost bolnav, de ce a
avut complexe de inferioritate, de ce a avut stări bolnăvicioa-
se etc. Marea întrebare este dacă şi Dumnezeu Se poate în-
crede în noi? Va avea Dumnezeu încredere în noi să ne dez-
văluie lumea duhovnicească, lumea Sa dumnezeiască? Vom
corespunde noi exigenţelor Sale? Iată întrebări care trebuie
să ne dea de gândit.
Pr. Vasile Dariciuc,
Coordonatorul Departamentului
pentru tineret
menul Piteşti, Binecuvântată fi, în-
chisoare!), ilustrare a întâlnirii creş-
tinism-hinduism în filmul „Maica
Tereza”.
De asemenea, pentru că în clasa mea chiar există cazuri
de colegi care aparţin altor religii (islam, neoprotestanţi etc.)
şi unii pun la îndoială învăţătura creştină ortodoxă, consider
că este bine să fie prezentate toate marile religii prin raporta-
re la părţile pozitive şi cele negative, putând astfel să se vadă
diferenţele majore dintre acestea. Personal îmi manifest inte-
resul faţă de istoria tuturor religiilor şi mi se pare interesant
modul în care fiecare a apărut şi s-a dezvoltat.
Având în vedere cele prezentate, concluzia este că şi ora
de religie oferă învăţături interesante, iar faptul că prin inter-
mediul ei ne putem valorifica şi edifica latura cunoaşterii,
implicit cea spirituală cred că este un argument mai mult
decât suficient care să constituie abaterea de la calea indife-
renţei. Refuzul de a-ţi îmbogăţi cunoştinţele este o formă de
auto-abandon, trădare de sine, dispreţ, „calităţi” care nu ne
onorează ca tineri intelectuali. Adaug şi afirmaţia scriitoarei
Juliana Mallart: „Indiferenţa este cea mai elegantă formă de
refuz. Dar poate fi, la fel de bine, şi cea mai perversă.”
Mi s-a spus că păcatele cele mai mari ale omenirii de azi
sunt ignoranţa, indiferenţa şi uitarea. Personal doresc o oră
de religie care să ne ajute să ne cunoaştem mai bine valorile
noastre autentice, să trezească în noi sentimentul demnităţii,
al curajului, de a investi în proiecte valoroase de viaţă şi cer-
titudinea că Dumnezeu este coparticipant la toate acţiunile
noastre şi chiar „pune umărul”.
Am întrebat-o odată în glumă pe profă:
- Stă Dumnezeu în bancă la ora de religie?
- Cu siguranţă că stă, poate chiar în bancă cu tine.
Cîmpean Radu,
Cls a XII-a A ,C. N. „Grigore Moisil”, Braşov
DIDACTICA
Religia în școală, o necesitate a lumii contemporane
Misionarismul creştin se realizează prin Biserică, de către
membrii clerului, dar şi de alte persoane, în familie, şcoală, asoci-
aţii etc. În condiţiile în care religia a devenit obiect de studiu în
şcoală, meseria de profesor presupune competenţe specifice ce se
pot forma atât prin studiul teoretic, cât şi prin exerciţiul practic.
Religiozitatea trebuie formată deliberat şi cu consecvenţă disci-
plinară nu numai la persoanele implicate direct sau indirect în
cultul religios, ci şi la toţi copiii şi tinerii care au nevoie din ce în
ce mai evident de o viaţă spirituală reală şi autentică, de o centra-
re către valorile religioase perene. Când credinţa noastră este vie,
puternică şi lucrătoare prin iubire (Gal. 5, 6), ea poate deveni
izvorul speranţei, al înălţării noastre în lume şi dincolo de ea, iar
„cunoaşterea credinţei noastre ortodoxe şi profesarea valorilor ei
se cer a fi formate încă din şcoală” (1).
Educaţia este un proces evolutiv şi complex desfăşurat pe
parcursul mai multor etape şi vizând în esenţă o anume finalitate,
finalitate care are în vedere formarea şi dezvoltarea însuşirilor
intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi tineretului, ale oame-
nilor şi ale societăţii. Educaţia este o acţiune specific umană în-
trucât numai omul se educă, în timp ce animalul se dresează.
Educaţia religioasă, ca dat originar, începe odată cu omul, aşa
cum spune şi Mircea Eliade în „Istoria credinţelor şi ideilor reli-
gioase” că „a fi sau mai degrabă a deveni om înseamnă a fi religi-
os”. Acest fapt este ilustrat şi în Sfânta Scriptură prin cuvintele:
„Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” sau „Creşteţi
şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”; „Din toţi pomii
din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului
să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri ne-
greşit” (2), cuvinte care arată că odată cu creaţia omului, Dumne-
zeu îi dă acestuia şi Legea, normele de viaţă după care să se călă-
uzească, şi libertatea voinţei. Educaţia religioasă este posibilă la
toate vârstele, dar pentru realizarea ei este necesară conlucrarea
între harul divin şi strădaniile pentru desăvârşire ale celor educaţi.
Ceea ce se dă tineretului pentru „nevoile aces-
tei vieţi nu trebuie să stea în calea celei veşni-
ce, iar cea actuală să aducă rod permanent” (3).
Tot creştinul doreşte să ajungă în Împărăţia
lui Dumnezeu. Făcând o analogie între Împără-
ţia Cerurilor şi împărăţiile lumeşti trecătoare
putem spune că orice împărăţie, orice stat are
nişte legi, iar legea de bază este constituţia;
aceste legi se bazează pe o anumită etică. Le-
gea Împărăţiei Cerurilor se întemeiază pe o
morală specială, pe o spiritualitate unică şi
desăvârşită. Ea ne-a fost lăsată de Domnul
Iisus Hristos şi o găsim în Sfânta Scriptură şi
în scrierile Sfinţilor Părinţi. Trebuie, aşadar, să
urmăm îndemnul Sfântului Ioan Damaschin:
„Să batem, deci, la paradisul preafrumos al
Scripturilor, la paradisul cel cu bun miros, cel
preadulce, cel preafrumos, cel ce răsună la urechile noastre cu tot
felul de cântări ale păsărilor spirituale purtătoare de Dumnezeu,
cel care se atinge de inima noastră când este întristată, o potoleşte
când este mâniată şi o umple de bucurie veşnică…” (4). Ţinând
seama de aceste cuvinte în predarea religiei în şcoli generale şi
licee, înţelegem importanţa şi rolul învăţăturii creştine în educaţia
elevilor şi a tinerilor de toate vârstele, căci viaţa religioasă a oa-
menilor se aprinde din viaţa religioasă a Bisericii, prin aplicarea
legilor Împărăţiei lui Dumnezeu. Învăţătura creştină trebuie făcu-
tă cunoscută elevilor încă din clasele primare prin Rugăciunea
Domnească (pe care unii o ştiu încă din familie), iubirea aproape-
lui, Fericirile în comparaţie cu Decalogul etc., făcându-i să înţe-
leagă pe parcurs că „Domnul e ascuns în poruncile Sale, iar
cei ce-L caută Îl găsesc pe măsura împlinirii lor” (5). Deşi în
zilele noastre se citeşte extrem de puţin, iar din Sfânta Scriptură
aproape deloc – prioritate având televizorul şi calculatorul cu
diferite jocuri, internet etc., ceea ce strică extrem de mult în edu-
caţia şi cultura copiilor şi tinerilor –, ideal ar fi ca şcoala în coo-
perare cu Biserica şi familia să trezească în sufletele copiilor do-
rinţa de a citi în general, şi în mod special Mica Biblie pentru cei
mici şi Sfânta Scriptură în clasele mai mari. Aceasta, deoarece
aşa cum trebuie cunoscute şi respectate legile ţării noastre, la fel
de importante de îndeplinit sunt şi legile Împărăţiei Cerurilor, iar
religia e importantă pentru copii „atât ca sentiment, cât şi ca logi-
că de explicare a lumii. A-l lipsi pe copil de religie, e, deci, a-l
face să decadă la o logică de explicare foarte redusă” (6).
Ivan Paulson spune că istoria religiei începe odată cu istoria
omului, deci în cadrul procesului de învăţământ religia trebuie să
ocupe un rol important alături de celelalte discipline. Ea urmăreş-
te un întreit scop: material, final şi educativ, şi trebuie să devină
pentru elevi temei al vieţii şi izvor de energie spirituală. În preda-
rea religiei deosebim latura subiectivă (trăirea religioasă ca fapt
sufletesc) şi latura obiectivă (conţinutul educaţiei religioase),
profesorul de religie menţinând echilibrul necesar în ceea ce pri-
veşte învăţarea conţinutului specific şi trăirea religioasă, îmbi-
nând latura obiectivă cu cea subiectivă. Complexitatea vieţii soci-
ale actuale, amploarea dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, rapiditatea
circulaţiei informaţionale impun perspectiva interdisciplinară în
toate domeniile de activitate umană, deci şi în cel educaţional,
implicit în cel religios. În cadrul învăţământului abordarea inter-
disciplinară permite adâncirea conexiunilor reale între discipline.
Astfel, „învăţământul modern nu poate eluda abordarea interdis-
ciplinară ca modalitate de selectare, organizare şi structurare a
conţinuturilor” (7). În concluzie, toţi marii pedagogi, din toate
veacurile şi locurile, au considerat că religia este cel mai bun
mijloc de educaţie al omenirii, şcoala clasică de formare a carac-
terelor morale şi de perfecţionare spirituală a persoanei şi a socie-
tăţii omeneşti. Un rol important în formarea caracterelor morale îi
revine profesorului de religie care trebuie să
conştientizeze şi să materializeze responsabili-
tatea pe care o are faţă de elevi. Lecţia de reli-
gie este complexă şi pretenţioasă, întrucât vi-
zează, mai ales, formarea de comportamente
(morale) sau schimbarea unor comportamente
defectuoase existente.
Mântuitorul arată că Dumnezeu acţionează în
toate lucrurile; omului îi rămâne doar „să pri-
mească seminţele învăţăturii, cu inimă credin-
cioasă, pentru că ele vor încolţi în taină şi vor
creşte până la coacere, fără ca el să observe în
vreun chip. Iar cei care învaţă n-au altă sarcină
decât să semene bine în inimă şi să ude cu
atenţie plantele lui Dumnezeu, căci ele de la
sine vor creşte şi vor înflori” (8), iar Sfântul
Apostol Pavel afirmă: „Eu am sădit, Apollo a
udat, dar Dumnezeu face să crească”.
Prof. Veronica Simu,
Liceul Teologic Ortodox
„Sf. Constantin Brâncoveanu”, Făgăraş
1) Constantin Cucoş, Educaţia religioasă, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 7.
2) Facere 1, 26; 1, 28; 2, 15-17.
3) J.A. Comenius, Didactica Magna, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1970, p. 77.
4) Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, 1993, p. 180.
5) Sfântul Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, 190; Filocalia, vol. 1,
Sibiu, 1947, p. 247.
6) Vasile Băncilă, Iniţierea religioasă a copilului, Ed. Anastasia, Bucureşti,
1996, p. 25.
7) Mioara Opriş, Dorin Opriş, Muşata Bocoş, Cercetarea pedagogică în
domeniul educaţiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 244.
8) J.A. Comenius, op. cit., p. 60.
Pagina 3
 ARS UNA, SPECIES MILLE
CREZUL MEU - Concurs organizat de Patriarhia Română cu prilejul omagierii în
acest an a Crezului Ortodox și a Autocefaliei Bisericii Române
Crezul meu este Simbolul de credinţă niceo-
constantinopolitan, formulat cu mult curaj la primele două
sinoade ecumenice, de către Sfinţii Părinţii luminaţi de
Dumnezeu. El este Crezul părinţilor mei şi al strămoşilor
mei, al neamului meu şi al Bisericii mele. Este identitatea
mea de creştin ortodox şi român, ecoul sufletului meu şi
făclia inimii mele.
Acest Crez mi s-a întipărit în minte şi mi s-a conturat
în inimă încă de mic copil, de la Sfânta Liturghie, la care
participam împreună cu părinţii mei, în Duminici şi în
sărbători. Îl iubeam şi îl respectam încă de pe atunci, deşi
nici măcar nu bănuiam ce înţeles adânc are.
Astăzi, îmi dau seama că al meu Crez este conform cu
Revelaţia dumnezeiască şi este sinteza cunoştinţelor mele
despre Dumnezeu, lume, Biserică, Sfinte Taine şi viaţa de
veci. Cred cu adevărat în Preasfânta Treime: în Dumnezeu
Tatăl Care, din iubire, m-a adus la existenţă şi ţine în mâi-
nile Sale viaţa mea şi lumea întreagă; în Dumnezeu Fiul
Iisus Hristos Care m-a iubit atât de mult încât S-a făcut
Om din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt, s-a răstignit
şi a înviat şi este pururea Viu şi aproape de mine; în Dum-
nezeu Duhul Sfânt, care mă sfinţeşte cu razele harului Său
prin Sfintele Taine; în Biserica cea adevărată. Mai cred că
Îmi amintesc când eram mic şi bunica mă ducea la Sfânta
Biserică şi cum pe la mijlocul slujbei toţi cei din biserică au
început să rostească o rugăciune care mi s-a părut foarte lun-
gă. Pe vremea aceea ştiam doar „Îngeraşul” şi „Tatăl nostru”
şi, întrebând-o pe bunica despre noua rugăciune, dânsa mi-a
spus că se numeşte „Crez”.
Mai târziu, şi mai precis în clasa a VIII-a, am aflat că,
în decursul timpului, s-a simţit nevoia ca învăţătura desco-
perită prin viu grai de Mântuitorul Iisus Hristos să fie clar
formulată şi păstrată, ca nimic să nu se piardă din ceea ce
ne-a lăsat El. La aceasta s-a adăugat şi apariţia de învăţă-
turi greşite, erezii, care au răstălmăcit adevărata învăţătura
de credinţă. De aceea, la primele Sinoade Ecumenice,
Sfânta Biserică, reprezentată de toţi episcopii săi, sub su-
pravegherea Duhului Sfânt, a formulat pe baza Sfintei
Scripturi şi a Sfintei Tradiţii dreapta credinţă. La primele
două Sinoade Ecumenice s-a aşternut în scris dreapta în-
văţătură despre: Sfânta Treime, Sfânta Biserică, Sfintele
Taine, învierea morţilor şi viaţa veşnică. Toate acestea au
fost aşezate de Sfinţii Părinţi participanţi în douăsprezece
articole care, împreună, poartă numele de Simbolul Cre-
dinţei sau Crezul.
Cuvântul „crez” vine din latinescul „credo” şi se tra-
duce prin „eu cred”, arătând prin aceasta că fiecare cre-
dincios ce îl rosteşte mărturiseşte credinţa sa în tot ceea ce
cuprinde Simbolul de Credinţă.
Numim pe Dumnezeu „Tatăl”, pentru că aşa ne-a în-
văţat Domnul nostru Iisus Hristos: atunci când ne rugăm,
să ne rugăm către „Tatăl nostru”, Care este în ceruri. El
este Tatăl nostru şi ne iubeşte nespus de mult, căci El ne-a
făcut şi doreşte binele şi mântuirea noastră.
Spunem că a doua persoană a Sfintei Treimi se numeş-
te Dumnezeu Fiul pentru că El S-a născut din Tatăl „mai
înainte de toţi vecii”. Biserica ne învaţă că El este Dumne-
zeu adevărat „din Dumnezeu adevărat” şi că El este „de o
fiinţă cu Tatăl”.
Pagina 4
ESEU – LIRICA – GRAFICA
viaţa aceasta nu se termină cu mormântul şi aştept cu spe-
ranţă învierea morţilor şi viaţa veşnică în Împărăţia Ceru-
rilor. De aceea, doresc şi mă silesc să-mi păstrez mantia
sufletului albă, precum am primit-o la Sfântul Botez şi să
răspund cu iubire la iubirea lui Dumnezeu.
Crezul meu este adevăr şi sfinţenie, viaţă şi iubire,
taină şi cuvânt. El este lanţul de aur care-mi menţine can-
delabrul vieţii atârnând pe bolta cerului lui Dumnezeu.
Este lumina raţiunii şi candela inimii mele. Este braţul
Domnului ce mă ridică din marea păcatelor, apropiindu-mă
de eternitate. Atunci când rostesc Crezul, eu fac un pas
spre Dumnezeu, iar El face zece paşi spre mine. Prin ros-
tirea Crezului prind putere, mă întăresc în credinţă, mă
hrănesc cu harul lui Dumnezeu, ochii minţii mi se des-
chid, iar rugăciunea mi se înalţă ca tămâia la cer.
În fiecare zi mă străduiesc să convertesc Crezul în virtuţi
şi să-1 mărturisesc prin gânduri, cuvinte şi fapte bune, ştiind
că o inimă curată este întotdeauna aproape de Dumnezeu.
Doresc ca acest Crez al meu să rămână mereu candela cre-
dinţei, untdelemnul nădejdii şi flacăra iubirii mele.
Perizanu Emanuela,
Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4, Sibiu
A treia persoană a Sfintei Treimi este Dumnezeu Du-
hul Sfânt. Despre El Mântuitorul Însuşi ne-a învăţat că
purcede de la Tatăl. Fiul lui Dumnezeu Se naşte din Tatăl,
iar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl.
Duhul Sfânt este Dumnezeu adevărat. Noi mărturisim
că este „împreună cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi slăvit”, că
I se cuvine aceeaşi slavă şi cinste ca şi Tatălui şi Fiului, de
Care este nedespărţit. El este „Domnul de viaţă Făcăto-
rul”, căci El a umplut de viaţă toate cele făcute de zidirea
lumii.
Am înţeles atunci că această rugăciune este în acord
cu botezul şi tradiţia pe care am moştenit-o de la părinţii
noştri. În Biserica Ortodoxă Crezul se rosteşte la Sfânta
Taină a Botezului, de către naşi, pentru a mărturisi credin-
ţa pe care o primeşte şi pe care o va urma cel botezat, se
rosteşte şi la Sfânta Liturghie, mărturisind prin aceasta
credinţa celor care participă la viaţa Bisericii şi la slujbele
Bisericii şi la rugăciunile particulare ale credincioşilor
evlavioşi.
Fiecare credincios trebuie să-şi însuşească această
învăţătură nu numai cu mintea, ci şi cu simţirea şi cu vo-
inţa. Deci nu e de ajuns a crede, ci trebuie să punem în
practică această credinţă pe care o mărturisim, pentru că
de Dumnezeu nu ne putem apropia decât ducând o viaţă
în curăţie sufletească şi trupească.
Sfinţilor Părinţi, vă mulţumim că ne-aţi ajutat să-L
mai cunoaştem încă un pic pe Dumnezeu. Sfinte Spiridon,
mulţumim că am putut înţelege Taina Sfintei Treimi
(minunea cu cărămida), Ajută-ne, Sfinte Nicolae, să do-
bândim dârzenia ta, pentru a crede şi a împlini dreptatea
Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.
Moisii Denisa, Mitrea Maria,
Gaură Ştefana, Şoaită Andrei
 INTALNIREA CU CARTEA
Vieţile sfintelor care mai înainte au fost desfrânate
Editura Deisis a publicat în acest an a treia ediţie a lucrării
Vieţile sfintelor care mai înainte au fost desfrânate, purtând subti-
tlul: despre puterea căinţei în monahismul timpuriu, o traducere
din limba engleză semnată diac. Ioan Ică jr. Maica Benedicta
Ward, autoarea cărţii, este membră a Comunităţii monastice a
Surorilor iubirii lui Dumnezeu de la Fairacress, Oxford. Lucrarea
poartă un titlu care frapează prin francheţe şi, aşa cum se arată şi
în cuvântul înainte, sunt prezentate o serie de texte privitoare la
căinţă, la întoarcerea fiecăruia la Împărăţia pierdută. Nu cred că
trebuie scăpată din vedere nici mărturisirea maicii Benedicta, care
arată că ideea de a alcătui o lucrare despre vieţile prostituatelor
convertite i-a venit după ce a întâlnit-o pe Maria, o foarte tânără
fată care locuieşte în Londra ca prostituată şi care i-a cerut să o
ajut să scape de o viaţă pe care o detesta (p. 6). Deosebit de intere-
sant mi se pare faptul că din şirul prostituatelor menţionate în
această carte patru dintre ele poartă numele Maria, numele Maicii
Domnului. Poate fi o simplă coincidenţa, datorată răspândirii foar-
te mari pe care acest nume a cunoscut-o, dar acest fapt se pretează
foarte bine la o interpretare simbolică, poate fi vorba aici de cele
două extreme între care se mişcă întreg neamul omenesc, prăpăsti-
ile păcatului şi culmile sfinţeniei.
Seria sfintelor prezentate în această carte începe cu viaţa sfin-
tei Maria Magdalena (p. 25), tocmai pentru a exemplifica continu-
itatea acestei teme cu cea a Bibliei. Urmează apoi relatarea privi-
toare la Maria Egipteanca (p. 51), cea care este socotită un model
de căinţă în cultul Bisericii Ortodoxe Răsăritene, şi a Sfintelor
Pelaghia (p. 99), Thaisia (p. 127) şi Maria, nepoata lui Avraam (p.
143). Fiecare text aghiografic este precedat de studiu introductiv
ce marchează locul fiecăreia dintre sfinte în ceea ce am putea
numi literatura convertirii.
Cartea debutează cu un studiu privind tema căinţei în mona-
hismul timpuriu. Şirul personalităţilor cuprinse în studiu este des-
chisă de Fericitul Augustin (era cred de aşteptat să se întâmple
aşa, deoarece autoarea provine dintr-un mediu catolic), care se
converteşte după ce aude lecturându-se relatarea din Viaţa Sfântu-
lui Antonie cel Mare privind întoarcerea la credinţă a acestuia.
Momentul convertirii Sfântului Antonie, aşa cum este el descris
de Sfântul Atanasie al Alexandriei, este considerat de Benedicta
Ward ca fiind descrierea arhetipală a convertirii, în cadrul căreia
un rol esenţial îl deţine cuvântul Scripturii, „sabia Duhului” care
provoacă schimbări definitive în vieţile celor care îl aud şi sunt
pregătiţi să îl primească. Un element care poate fi remarcat în
succesiunea de descrieri ale convertirii pe care le prezintă maica
Benedicta în studiul privind căinţa este faptul că de fiecare dată
convertirea se produce în urma auzirii cuvântului scripturistic şi
nu în urma citirii lui. O afirmaţie similară este făcută şi de părinte-
le D. Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I: „În gene-
ral, cuvântul Scripturii are putere când e comunicat de un om cre-
dincios altuia, fie prin repetarea lui aşa cum se găseşte în Scriptu-
ră, fie explicat. Căci în credinţa dintre ei lucrează Duhul Sfânt.
Credinţa, ca lucrare a Duhului, vine în cineva prin altul, dar numai
atunci când acel altul comunică cuvântul Scripturii însuşit şi măr-
turisit cu credinţă, sau cu sensibilitatea comuniunii cu Duhul”.
Convertirea mai multora se produce după acelaşi tipar şi în acest
sens este menţionat avva Apollo din Sketis, Moise Arapul etc.
În cadrul literaturii convertirii un loc aparte îl ocupă istoriile
prostituatelor pocăite, a căror înţelegere este însă trecută de maica
Benedicta Ward din planul istoric în cel alegoric, ea sesizând în
substrat imaginea femeii păcătoase care este Israel, infidel faţă de
Legământul lui Dumnezeu. Femeia păcătoasă este deci Eva,
„mama tuturor celor vii”, şi de aceea e şi imaginea oricui, a nea-
mului omenesc înstrăinat de iubirea lui Dumnezeu (p. 21). Istoria
convertirilor acestora este uimitoare şi se adresează mângâietor
întregului neam omenesc, este de fapt povestea noastră, povestea
întoarcerii acasă, o poveste menită să aducă speranţa mântuirii
tuturor păcătoşilor, indiferent ce formă ar fi luat înstrăinarea lor de
Dumnezeu; dacă aceste femei s-au putut mântui, se poate mântui
oricine (p. 100). Relatările acestea nu sunt niciodată simple bio-
grafii, ci au menirea de a prezenta adevăruri
fundamentale într-o formă narativă vie şi acce-
sibilă (p. 101). În altă parte (p. 151), maica
Benedicta afirmă că sensul literar al unui text
era mult prea firav pentru a putea menţine inte-
resul unui cititor în lumea antică; sensul superfi-
cial al unei opere, atât în lumea clasică, cât şi în
lumea creştină, era un vestibul prin care citito-
rul putea trece în multe şi felurite lumi. Pentru
monahi înţelegerea alegorică a Scripturii şi a
textelor aghiografice era esenţială.
În viaţa Sfintei Pelaghia apare un element care în lipsa unei
înţelegeri corespunzătoare ar putea pricinui tulburare, este vorba
de faptul că după convertire fosta desfrânată se nevoieşte ca pust-
nic în haine bărbăteşti şi asta în pofida interdicţiei exprese expri-
mate în Deuteronom: „Femeia să nu poarte veşmânt bărbătesc,
nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face
aceasta urâciune este înaintea Domnului Dumnezeu” (22, 5). Ex-
plicaţia pe care o dă maica Benedicta acestui fapt este una ce de-
păşeşte pragmatismul, fără însă a-l ignora, căci purtarea de haine
bărbăteşti în deşert trăda nevoia de a se proteja a unei femei care
trăia singură. Mai mult decât atât, pentru a avea loc în lumea mo-
nahismului timpuriu trebuiau depăşite diferenţele dintre sexe.
Acest lucru se putea face fie vieţuind într-o comunitate de un sin-
gur sex, fie adoptând un mod de viaţă solitar. Fiecare din aceste
căi deschidea pentru bărbaţi şi pentru femei calea reîntoarcerii la
starea paradisiacă a lui Adam cel nou în care „nu mai este nici
parte femeiască, nici parte bărbătească” (Gal 3, 28). Această prac-
tică nu era însă una universală, şi în acest sens este adus exemplul
ammei Sara care a vieţuit singură lângă Nil timp de şaizeci de ani,
fără a purta haine bărbăteşti sau a se alătura unei comunităţi de
călugăriţe. Faptul că unele monahii au avut grijă să nu se prezinte
sub niciun chip ca femei nu are nimic de-a face cu respingerea
feminităţii, ci dimpotrivă, afirmă maica Benedicta, era o afirmare
a unei feminităţi integrate atât de femeile, cât şi de bărbaţii pustiei
(p. 108-110).
În relatarea Vieţii Sfintei Pelaghia, prostituata, trebuie remar-
cat modul în care Pelaghia se raportează la Sfântul Nonnus epis-
copul: dacă într-adevăr eşti ucenic adevărat al acelui Hristos, să
nu mă respingi pe mine cea care doresc să văd prin tine pe Mântu-
itorul şi să fiu vrednică prin tine să văd faţa Lui (p. 119). Această
afirmaţie poate părea exagerată pentru noi, cei care ne imaginăm
posibilitatea unei relaţii directe, nemediate de nimeni şi de nimic
cu Dumnezeu (o gândire de tip protestant). Iată însă ce spune în
acest sens arhim. Emilianos în comentariile pe care le face la avva
Isaia, vorbind despre relaţia dintre stareţ şi ucenică Dumnezeu
deocamdată este de nepipăit pentru ucenici... este Cineva la Care
S-au gândit dar pe care nu-L cunosc… legătura ucenicului cu Sta-
reţul este chipul legăturii cu Nevăzutul şi Nepipăitul Dumnezeu.
Aşadar, putem vedea cum de la bun început, călăuzită de o fină
intuiţie duhovnicească, Sfânta Pelaghia surprinde necesitatea unui
mediator, în persoana unui om duhovnicesc, în relaţia incipientă
cu Dumnezeu.
Maica Benedicta dovedeşte o ascuţită înţelegere a realităţilor
duhovniceşti când afirmă, vorbind despre vieţile prostituatelor de
dinainte de convertire sau despre căderile care adesea au survenit,
că ceea ce se găseşte în afara vieţii ascetice nu este plăcerea în
sine, ci disperarea, atitudine de mândrie care neagă posibilitatea
iertării (p. 148). Tema deznădejdii este reluată apoi şi în capitolul
final al lucrării unde se spune că acesta este adevăratul păcat al
umanităţii (p. 171), iar un pas către tratarea acestei maladii ar pu-
tea fi lucrarea Vieţile sfintelor care mai înainte au fost desfrânate,
care spune mereu şi mereu că încă este loc de pocăinţă.
Paul Siladi Pagina 5

Discovery World
„Aleluia! A venit ora de regă, în sfârşit să trag un pui
de somn, căci grea e viaţa de şcolar, grea rău…”. Să fim
serioşi, cam toţi am zis asta nu doar o dată în viaţă, ci chi-
ar ZILNIC când venea exact acea oră în care 10-le pica
din cer, absenţele dispăreau ca prin minune şi capetele
picau pe bănci (sau sub bănci, depinde de obrazul fiecăru-
ia...). Iar asta nu e o situaţie izolată, vă garantez eu, ci un
fenomen binecunoscut şi bine practicat de
toţi elevii claselor 10-12. De unde ştiu?
Simplu. Vi se pare ca eu aş fi vreo
excepţie de la regulă? Din contră, exact
asta vedeam şi eu în ora de religie: o oca-
zie de somn, de făcut vreo temă în plus
sau doar de a aştepta cu nerăbdare minutul
în care pauza mea binemeritată de elev
surmenat se ivea la orizont... Recunosc, nu
mă interesa, nu voiam să pierd vremea cu
aşa ceva şi, mai ales, nu prea credeam în
divinitatea care se prezenta, aşa că aveam
toate motivele să mă molipsesc de renumi-
ta „chiulangită cronică”. Şi, din nou, să nu
vă imaginaţi că eram singura cu părerea asta; aproape
15/20 de inşi veneau cu mine de fiecare dată când plecam
de la oră sau când adormeam pe scaun şi nimeni nu prea
putea face nimic; dacă profesorul ataca nota, izbucneau
indignări în sufletul fiecăruia, iar o admonestare era reţeta
sigură a unei clase goale pentru dascăl… Aşadar, pe un ase-
menea fundal, ce să te mai aştepţi de la o oră de religie?
După cum v-am zis, nici eu nu am văzut în această oră
nimic mai mult decât un „Deus abscondicus” prezentat de
un „homo plictisitorus” şi nici acuma nu pot să zic că pă-
rerea mi s-a schimbat drastic; sunt tot pasăre rară la ori-
zont, dar măcar când rămân chiar ascult ce se zice; şi asta
doar datorită faptului că… mai învăţ ceva.
Oricât de şocant va părea asta, la orele de religie nu se
prezintă doar doctrina bine stabilită de Biserica Ortodoxă,
ci se realizează discuţii şi dezbateri pe teme pe cât de di-
verse, pe atât de contemporane. Probleme precum avortul,
moartea clinică şi perspectivele celorlalte credinţe sunt
abordate şi discutate, fiind prezentate atât părţile pozitive,
cât şi cele negative ale acestora.
Chiar săptămâna trecută profesoara mea ne-a povestit
despre o carte scrisă de un bărbat care a trecut prin experi-
enţa morţii în care descria toate cele ce le-a simţit şi expe-
Ora de Religie
Mi-aş dori ca povestea să fie fără sfârşit... Sunt Bog-
dan, elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Energetic, şi
mă gândesc la rolul pe care îl are ora de religie în şcoală.
O medie mai mare, o oră în care îţi exprimi liber părerea,
sau doar o oră în care mulţi dintre elevi fac ce vor???. Am
observat cu tristeţe că, în ciuda faptului că avem oportuni-
tatea exprimării libere şi că, într-adevăr, părerea noastră
contează, mulţi elevi nu înţeleg importanţa orei de religie. De
ce??? Nimeni nu ştie, dar este deranjant să vezi că această
materie nu este respectată şi apreciată aşa cum ar trebui.
Într-o dimineaţă, când am ajuns puţin mai târziu la
şcoală, împreună cu un coleg am îndrăznit să mergem la
clasa a IX-a, care avea religie prima oră… am ascultat
puţin la uşă, era o linişte profundă… am îndrăznit şi am
cerut voie să intrăm… doamna profesoară vorbea sublim
Pagina 6
MOZAIC
rimentat. El povestea ce stare de uşurare şi lucidizare a
simţit când sufletul i-a părăsit trupul, sentimentul acut al
propriei existenţe, fiinţe, vieţi, fiind mai viu ca niciodată,
precum şi ce anevoios a fost traseul său de ascensiune,
detaliind foarte precis experienţa întâlnirii îngerului perso-
nal cu care a trecut prin „văzduhul” populat de demoni (la
vămile acestuia), din care a reuşit să iasă doar atunci când
a invocat-o pe Maica Domnului. Mai
departe, el a auzit glasul poruncitor al
lui Dumnezeu care i-a poruncit să
revină în trup, şi, astfel, acest bărbat,
după 36 de ore, s-a trezit… Chestii
grozave şi absolut terifiante dacă stai
să te gândeşti, şi culmea culmilor –
cartea avea şi binecuvântarea unui epis-
cop (nu prea vă aşteptaţi la asta, nu?).
Aşadar, de unde aş fi putut afla eu
asta dacă nu mă deranjam să mai ră-
mân la „ora de umplutură”? Nu vă
mai grăbiţi să ziceţi că ceva e inutil
înainte de a-i da o şansă… Poate că în
acele 50 de minute amărâte în care stai în bancă mai des-
coperi şi tu că lumea nu se învârte doar în jurul materiilor
de admitere sau de bacalaureat. Poate că nu pare aşa la
prima vedere, dar la orele de religie ai cele mai mari şanse
să poţi discuta dezinhibat despre subiecte delicate de orice
natură fără să te temi că X sau Y te va privi cu ochi buni
sau răi sau că adultul responsabil din incintă îţi va curma
vocea. Din contră, ai ocazia să îţi regăseşti vocea!
Nu faceţi din o ocazie profitabilă o pierdere de vreme;
„google-iţi” idei, puneţi întrebări, începeţi discuţii şi nu vă
sfiiţi să vă expuneţi părerea. La o adică, religia nu are nici-
un rost dacă nu îţi permite să te dezvolţi atât spiritual, cât
şi mental. Aşa am făcut şi noi: am adus filme pe teme dis-
cutabile, am prezentat diverse păreri, chiar am dedicat un
proiect elementelor de simbolism păgân din videoclipurile
lui Lady Gaga! Iar rezultatul: cuibul de păsări rare a înce-
put să se transforme în stup de albine bâzâitoare.
Bobeică Flavia-Ruxandra,
Cls. a XII-a A, C.N. „Grigore Moisil”, Braşov
despre cinstirea sfinţilor, dând
exemple deosebite din viaţa lor,
provocându-i pe elevi la discu-
ţii legate de problema sfinţeniei
în viaţa noastră. Am stat cu-
minţi şi am «cules» roadele,
mulţumindu-i la sfârşit că ne-a
primit. A fost ceva aparte. Co-
legul meu mă roagă mereu să
mergem la o clasă în care elevii
sunt interesaţi, astfel încât să
putem învăţa foarte multe lucruri. M-a durut faptul că nu
pot schimba nimic în atitudinea colegilor mei…
De aproximativ două săptămâni se derulează în şcoală
un proiect pe teme moral-religioase, interesante pentru
unii, mai puţin interesante pentru alţii…
continuarea în pagina alăturată
 MOZAIC
Predarea Religiei în școală – între necesitate și obligaţie?
,,La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumne- lor de religie.
zeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (In 1, 1).
O astfel de întrebare necesită şi un răspuns. În zilele noastre,
când influenţele negative asupra minţii umane, şi în special
asupra copiilor, prin televiziune, mass-media şi internet au în-
florit tot mai mult, trebuie să existe măcar câteva măsuri luate
pentru a le stopa sau măcar a le diminua.
Din cauza acestor factori enumeraţi mai sus învăţământul are
de suferit, căci comportamentul tinerilor nu este unul adecvat. Inju-
riile şi blasfemiile spuse de ei întrec orice limită posibilă. Este ceva
de inimaginat, căci ei dau dovadă de o purtare ieşită din comun, de
agresivitate, lipsă de respect şi interes faţă de tot ceea ce înseamnă responsabilitatea şi grija faţă de aproapele să primeze în acest
acumulare de cunoştinţe la modul general.
Desigur, predarea Religiei în şcoli nu are un caracter defini-
toriu la modul absolut, dar influenţele ei se manifestă în spec-
trul în care credinţa şi cunoştinţele religioase sunt receptate de
cei cărora li se predă.
Putem vorbi de o bună organizare a învăţământului religios
în şcoli, întrucât există programe care certifică şi atestă acest
lucru. Dar, cu toate acestea, este problematică transmiterea unor
cunoştinţe şi actualizarea lor într-o perioadă când omul nu mai
este interesat de Dumnezeu şi de aspectele morale ale existen-
ţei, care apar demodate, lipsite de sens. Toate acestea deoarece
lumea s-a emancipat. Tehnica şi post-modernismul au orientat
lumea în direcţia şi în sensul unei îndepărtări de Dumnezeu.
În consecinţă, necesitatea acestei discipline priveşte un anu-
mit mod de existenţă, urmărindu-se prin educaţia religioasă
întipărirea unor conduite în societate, în baza unor principii
sociale şi religios-morale care să stabilizeze societatea şi relaţii-
le dintre oameni.
Dar cum poa-
te exista o ase-
menea societate obligaţii necesităţi
dacă nu pe un
fundament bun?
Vedem din eve-
nimentele istori-
ce instabilitatea
oricărei structuri
sociale existente.
Aceasta ne duce la argumentul potrivit căruia viaţa este un dar
al lui Dumnezeu, iar Cuvântul este Cel care dă viaţă şi o menţi- etate va fi mai bună.
ne întru Sine. Fără o asistenţă a Duhului Sfânt prin chemarea
prezenţei divine, nu poate exista o bună rânduială în cadrul ore-
În centrul discuţiilor se află tema înţelegerii poruncii: «Să
nu fi desfrânat!». Anul trecut, la orele de religie, s-a dezbătut
foarte mult această temă şi s-a insistat pe respectarea poruncilor
şi îmi amintesc ce frumos a fost predată lecţia despre conştiinţa
morală. Nu am personal nimic cu dezbaterea unor teme similare
şi în afara orelor de religie, dar oare se schimbă ceva în atitudi-
nea noastră? Vă dau un exemplu: În timp ce se prezenta această
temă în sala festivă, fiind prezent şi un preot, o colegă şi-a scos
fără discreţie trusa de machiaj şi se „aranja” în voie, în văzul
tuturor, după ce tocmai fusese prezentat un filmuleţ extrem de
interesant pe această temă. Atât de sfidător a fost momentul,
încât nimeni nu i-a atras atenţia… şi atunci mă întreb şi mă mir
că orice ai putea afla rămâne fără valoare dacă ceva la nivel de
conştiinţă nu funcţionează cum trebuie.
Dincolo de ora de religie am participat la o serie de acţiuni
desfăşurate în şcoală sau în afara şcolii, am fost personal pregă-
Echilibrul şi statornicia unei vieţi religios-morale se bazează
pe actualizarea şi comunicarea unor cunoştinţe care să fie trans-
mise dinamic, cunoştinţe vii, căci doar în acest fel învăţătura
creştină devine un mod de viaţă, o trăire afectiv-emoţională, o
stare de pace interioară şi lăuntrică prin care trăirea religioasă
are o finalitate.
Obligaţia predării Religiei în şcoli ţine de solidaritatea creş-
tină care doreşte ca tot omul să ajungă la o cunoştinţă a Adevă-
rului, a bucuriei şi a liniştii, adică a mântuirii, a pregustării încă
din această viaţă a Împărăţiei lui Dumnezeu. Acest lucru face ca
sens.
În încheiere, este necesar să tragem nişte concluzii. Astfel,
vom vorbi despre aspectele predării religiei în şcoli.
Aspecte pozitive:
- conştientizarea adevărurilor de credinţă;
- fundamentarea creştin-ortodoxă a vieţii;
- afirmarea unor modele demne de urmat în viaţă;
- o informare asupra istoriei creştinismului;
- orientarea tinerilor către principiile sănătoase ale dezvoltă-
rii lor psihice si mentale;
- contribuţia la dezvoltarea psiho-somatică a copiilor;
- realizarea unor pelerinaje, tabere de vară, coruri religioase,
iar prin aceasta o coeziune a grupului şi apropierea între oa-
meni.
Aspecte negative:
- lipsa interesului din partea copiilor;
- impunerea uneori a orei de religie prin forţă, acolo unde
este cazul, atunci când este gălăgie;
- unele elemente de credinţă sunt greu de înţeles pentru co-
pii;
- lipsa unor mijloace catehetice şi omiletice de transmitere a
adevărurilor de credinţă;
- lipsa preotului din şcoală;
- slaba colaborare a profesorului de religie cu preotul;
- slaba pregătire a unor cadre didactice.
Cu toate aceste dezavantaje prin Iisus Hristos, Care es-
te ,,Calea, Adevărul şi Viaţa” (In 14, 6), umblând călăuziţi de
El, şi prin participarea la Biserică, unde se revarsă harurile Du-
hului Sfânt asupra credincioşilor, viaţa creştină în şcoli şi soci-
Prof. Mihai Hălmagiu,
tit pentru olimpiada de religie şi am reuşit să mă calific la etapa
judeţeană, iar colega mea, Georgia, în urmă cu un an a luat pre-
miul III la această etapă. Suntem puţini cei care dorim să aflăm
mai mult şi ne doare faptul că uneori nu se poate desfăşura cum
trebuie această oră.
Sunt foarte fericit că am realizat o temă de proiect „sensul
spiritual al hranei” şi că a fost extrem de apreciată atât în şcoa-
lă, cât şi în afara şcolii şi-I mulţumesc lui Dumnezeu că din
clasa a IX-a, de când particip la tot ceea ce se desfăşoară în
cadrul orelor de religie şi în afara lor, ceva în viaţa mea s-a
schimbat… am reuşit să înţeleg viaţa şi rostul meu doar desco-
perind Calea, Adevărul şi Viaţa, adică pe Hristos.
Bogdan Daniel,
Cls. a XI-a C, Colegiul Tehnic Energetic, Sibiu
Pagina 7
 LUMINA
Fărâme de cer îţi cad pe
pleoape
Şi îţi pictează ochii
Cu raze dulci ale răsăritului.
Te inundă tot mai mult lumina.
Parcă acum porţi straiele unui
astru;
Ale unei stele zâmbitoare
Ce sfâşia întunericul cerului
de azi-noapte.
Dar... tu nu eşti nici stea,
Căci azi-noapte biruia o lumină
rece,
Iar tu-ţi scalzi împrejurimile
în căldură.
Devii tot mai strălucitor.
Abia pot să te mai privesc cu
colţul ochiului.
Ai devenit însuţi răsăritul!
Sau... Doamne... e oare aceasta
trezirea din lumea de apoi?...
Laura Andreea Mihu
Cls. a XII-a, Colegiul Agricol
„D.P. Barcianu”, Sibiu
Concursul Revistei
Redacţia noastră vă lansează
provocarea de a participa la con-
cursul revistei Cuvânt către
tineri. Tot ceea ce aveţi de făcut
este să trimiteţi până la data de 15
februarie 2011 un articol/eseu sau
poezie pe tema: Mai este de ac-
tualitate postul? Ce reprezintă
el pentru tineri? Cele mai bune 3
materiale vor fi premiate cu cărţi și
obiecte religioase.
Mult succes!
Așteptăm cu drag articolele,
părerile și sugestiile d-voastră
pe adresa:
cuvant_catre_tineri@yahoo.com
Redacţia
Pr. Cristian Vasile Dariciuc
– redactor-șef –
Prof. Dr. Sorin Joantă
– I.S.J. Sibiu –
Prof. Elena Popa
– I.S.J. Brașov –
Prof. Adela Drăgoi
Corectură
Ionela Crăciun
Tehnoredactare
Dragoș Boicu
Tiparul executat
la Tipografia Șaguniană
Sibiu
Cronica tinerilor în imagini și cuvinte: activităţi la începutul acestui an școlar
Campania de informare şi educare „Vreau să aflu despre viaţă”
Asociaţia Pro-Vita Sibiu în parteneriat cu Arhiepisco-
pia Sibiului (Departamentul pentru tineret) şi cu instituţii-
le de învăţământ liceal din Sibiu au dat startul campaniei
de informare şi educare: „Vreau să aflu despre viaţă”.
Campania se adresează elevilor de liceu, studenţilor, pă-
rinţilor şi tuturor celor care vor să se implice în promova-
rea unui sistem de valori ale familiei bine fundamentat şi
a unui mod de viaţă creştin-ortodox.
În cadrul acestui proiect s-au organizat două sesiuni
de formare la care au participat profesori de la majorita-
tea liceelor din Sibiu, cadre medicale, studenţi ASCOR şi
alţi voluntari din Sibiu. S-a mai organizat o conferinţă cu D-na Dr. Christa Todea în Aula Facul-
tăţii de Teologie „Andrei Şaguna” şi s-au prezentat materialele pe care le avem la dispoziţie în
trei licee sibiene: C.N. „ O. Goga”, Colegiul Economic „G. Bariţiu” şi Colegiul Tehnic Energe-
tic. Temele ce se prezintă în această campanie de informare şi educare sunt: „Dragoste şi sexuali-
tate”, „Cum începe viaţa?”, „Ce este avortul?”, „Adevărul despre contracepţie” şi „Bolile cu
transmitere sexuală”. Elevii au fost foarte receptivi, puneau, cu sinceritate, multe întrebări, lucru
care ne-a dat curajul şi puterea să mergem înainte.
Seminarul: „Creştinismul timpului liber”
În data de 26 noiembrie, ora 18.00, Departamentul
pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului a organizat, în
Aula Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu,
Seminarul-dezbatere „Creştinismul timpului liber”. Invi-
tatul serii a fost părintele Constantin Necula, profesor la
Facultatea de Teologie şi consilier al Arhiepiscopiei
noastre. Părintele Constantin, prin cuvintele pe care le-a
rostit, a transmis mult curaj şi bucurie celor aproximativ
200 de tineri prezenţi în sala unde s-a ţinut conferinţa.
Hramul capelei „Sfântul Apostol Andrei” a Gr. Şcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I”
din Sibiu
Sfântul Apostol Andrei a fost prăznuit anul acesta într-un mod cu totul aparte de către profe-
sorii şi elevii nou înfiinţatei secţii vocaţionale de teologie a Grupului Şcolar de Construcţii şi
Arhitectură „Carol I” din Sibiu.
Grupul Şcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I” este prevăzut, încă din anul 1938, cu o
frumoasă capelă pusă sub ocrotirea Sf. Ap. Andrei de către ctitorii acestui sfânt locaş, Mitropoli-
tul Nicolae Bălan şi Regele Carol al II-lea. Începând cu anul şcolar 2010-2011, în cadrul acestui
liceu funcţionează, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu, o clasă
vocaţională de teologie ortodoxă. Deşi au numai două luni de învăţământ teologic, elevii acestei
clase vocaţionale au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, îndrumaţi fiind de D-ra Claudia Onea,
profesoara lor de muzică bisericească.
Din partea Arhiepiscopiei ne-a onorat cu prezenţa
P.C. Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, consilier pe
Misiune, Pastorală şi Imagine în cadrul Mitropoliei Ar-
dealului. Părintele Constantin Necula a adresat profesori-
lor, elevilor şi credincioşilor prezenţi un frumos cuvânt
de învăţătură în care l-a omagiat pe Sfântul Apostol An-
drei şi a arătat faptul că noi, românii, am primit credinţa
creştină de la acest prim ucenic al Mântuitorului. La sfâr-
şitul Sfintei Liturghii câţiva elevi ai acestei instituţii de
învăţământ au prezentat, în sala festivă, un scurt program
artistic compus din colinde şi o scenetă de Crăciun.
Prăznuirea Sfântului Nicolae în tradiţia românească
Sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, duminică, 5 decembrie a.c., aproximativ 50 de elevi
din mai multe şcoli din Sibiu s-au întâlnit la biserica de lemn din cadrul Muzeului Civilizaţiei
Populare Tradiţionale ASTRA pentru a colinda şi a se bucura împreună de comuniunea în rugă-
ciune. După Sfânta Liturghie tinerii au avut parte de o agapă oferită de credincioşii părintelui
Rareş Sbera, preotul slujitor al acestui sfânt locaş, şi de o bulgăreală cu prima zăpadă din această
iarnă. Sperăm ca întâlnirea noastră la biserica de lemn de la Muzeul Satului din Sibiu, în preajma
sărbătorii Sfântului Nicolae, să devină o tradiţie pentru elevii sibieni.
Redacţia