Introducere

Relaţiile dintre Biserică şi Stat au prezentat de-a lungul

timpului, şi încă mai prezintă, un interes deosebit pentru Istoricii
Bisericii Universale, cu atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori,
reprezentanţii puterii temporare au căutat să-şi subordoneze Biserica, în
vederea realizării unor interese trecătoare şi mai mult egoiste şi de
grup, iar nu în interesul umanităţii.
Michel Shafir, crainic în anii comunismului la Europa Liberă,
afirma că există o deosebire fundamentală între Biserica Romano-
catolică din Polonia şi Biserica Ortodoxă Română, şi anume prin
faptul că cea din urmă a devenit o unealtă în mâna autorităţilor
comuniste.
Lipsa unor mişcări de protest, precum cele din Ungaria sau
Polonia, a contribuit la naşterea unor stereotipuri, privind o aşa-numită
pasivitate nativă a românilor. S-a subliniat de curând că: „inexistenţa
unei opoziţii în România comunistă a fost explicată prin influenţa
preponderentă a Ortodoxiei asupra culturii politice. Cu alte cuvinte,
Ortodoxia, spre deosebire de catolicism sau de protestantismul
tradiţional, ar încuraja atitudinile pasive, ceea ce ar putea explica lipsa
unei mişcări de opoziţie în România comunistă”
Cu privire la această lipsă de rezistenţă, chiar români, precum
Daniel Barbu, erau convinşi că: „Bisericii româneşti nu i-a fost dat să
traverseze modernitatea în opoziţie cu Statul, ci s-a lăsat plămăduită de
acesta. Mai întâi Statul liberal i-a dăruit autocefalia, unitatea prin
Patriarhie şi dominaţia asupra celorlalte confesiuni. Mai târziu, Statul
totalitar a scutit-o de concurenţa - periculoasă, întrucât se desfăşoară
chiar pe terenul meritelor naţionale - Bisericii Greco-catolice şi i-a
garantat securitatea în schimbul unei retrageri parţiale din sfera
publică”.
În acest sens, regimul comunist, instaurat la 6 martie 1945,
considera, potrivit modelului sovietic, că asumarea controlului
Bisericii va putea mobiliza poporul spre culmile realizărilor socialiste.
Pericolul unui astfel de control a fost prevestit de mari valori şi
personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române, precum: Mitropolitul
Nicolae Bălan, Teodor M. Popescu, Ioan Gh. Savin.
S-a evidenţiat adesea, mai ales în conferinţele ţinute la
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, şi nu numai, de către
fostul profesor de Teologie, T. M. Popescu, că modelul sovietic este al
unui Stat persecutor, cu repercusiuni mai periculoase decât regimul
politic al lui Nero. Persecuţiile din perioada primelor secole creştine ar
fi avut o intensitate redusă în raport cu ceea ce se întâmpla în Uniunea
Sovietică sau în ţările sale satelit: Albania şi Bulgaria.

Invatamantul teologic pana la 1948.

Învăţământul teologic universitar în România este o

creaţie a epocii moderne. Înfiinţarea primei academii
teologice din Moldova, în secolul al XIX-lea nu reprezenta
o noutate. Ea a fost precedată în perioada medievală de
şcolile bisericeşti de pe lângă mănăstiri, unde se
pregăteau candidaţii pentru preoţie, cum ar fi Colegiul
lui Vasile Lupu de la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi
(1640) sau Academia duhovnicească de la Putna,
înfiinţată de Mitropolitul Iacob Putneanul (1765).
Începuturile învăţământului academic ieşean, de
exemplu, trebuie identificate în Academia înfiinţată de
Domnitorul Mihail Sturza, în 1835, care cuprindea trei
facultăţi: Filozofie, Legi şi Teologie, cu profesori aduşi din
Transilvania şi Bucovina şi cu o
bibliotecă publică. Ea a funcţionat iniţial în cadrul
„Seminariei Veniamine”. Disciplinele predate erau
teologia, filosofia, exegeza şi limba latină.6 Facultatea a
funcţionat din 1859 ca parte a Seminarului, de unde a
fost transferată în 1860, prin înfiinţarea Universităţii,
alături de facultăţile de filozofie şi ştiinţe juridice şi
medicină. Facultatea de Teologie a funcţionat între 1860
şi 1864 când, prin Legea instrucţiunii, a fost desfiinţată
pe motivul lipsei de profesori şi de studenţi,7 iar
seminarele au fost transformate în şcoli publice.
În condiţiile istorice ale timpului, Moldova avea în
cuprinsul ei şi partea de nord şi est, respectiv oraşele
Cernăuţi şi Chişinău (sudul Ukrainei şi Republica Moldova
de astăzi). Învăţământul teologic ieşean a continuat prin
ridicarea, în anul 1875, la Cernăuţi, a institutului teologic
organizat de mitropolitul Isaia Baloşescu, pe
la 1827, cu o perioadă de cursuri de 4 ani la rangul de
facultate. Limbile de predare erau germană şi română
iar scopul institutului era de a pregăti preoţii pentru
regiunea moldavă. Cu nume de profesori de mare
rezonanţă, deschidere culturală şi ecumenică
europeană, profesori visiting din toate marile centre
teologice din Europa, facultatea ajunsese în anul
universitar 1934-1935 să numere 1325 de studenţi. Cu
toate acestea, Facultatea a fost închisă în timpul
războiului, în 1941, când se refugiază la Bucureşti,
de unde revine la Chişinău în acelaşi an. Mai
funcţionează sporadic până în 1945, când se mută, din
raţiuni politice şi sociale, la Suceava, unde este închisă
în 1948, prin comasarea cu Facultatea de Teologie din
Bucureşti.
În paralel, un alt moment important îl reprezintă
începutul de secol XX la Iaşi. Pe baza Legii
învăţământului superior, din 1910, care prevedea ca
fiecare Universitate să cuprindă şi o facultate de
teologie, Universitatea din Iaşi acceptă reînfiinţarea
Facultăţii de teologie ortodoxă abia în 1926, cu locaţia în
Chişinău, fără a ţine seama de protestele vehemente ale
autorităţilor bisericeşti din Iaşi, care vedeau ca potrivită
şi benefică existenţa facultăţii de teologie la un loc cu
universitatea, în centrul universitar recunoscut
internaţional, cum era oraşul Iaşi.8 Facultatea
funcţionează până în 1938 când, datorită comprimării
unor catedre şi transferării unor
profesori la Facultatea de Litere din Iaşi, Facultatea de
Teologie intră într-o perioadă de regres, până în 1940. În
acest an se refugiază la Iaşi datorită presiunilor forţelor
bolşevice sovietice, unde în 1941 va fi închisă. În
perioada 1926-1941, cursurile facultăţii au fost urmate
de 6440 de studenţi.
In Transilvania si Banat, vechile Institute teologice
din Sibiu, Arad si Caransebesau fost fost ridicate la
rangul de Academii teologice, cu 4 ani de studii,
continuand sa functioneze sub indrumarea directa a
Bisericii, prin chiriarhul locului. S-au infiintat doua noi
Academii teologice la Oradea (1923) si Cluj (1924), la
staruintele episcopilor Roman Ciorogariu si Nicolae Ivan.
Data fiind diversitatea scolilor de la noi, s-au facut
numeroase propuneri si incercari de reorganizare a
invatamantului nostrum teologic pe baze unitare. De
pilda, in anul 1927, o comisie sinodala, in frunte cu
mitropolitul Nicolae Balan, a prezentat Sfantului Sinod
un proiect de lege potrivit caruia toate institutiile de
invatamant teologicerau puse sub conducerea Bisericii.
Se preconizau trei tipuri de scoli teologice: Facultati de
teologie cu 4 ani, Academii teologice sau de vocatie, tot
cu 4 ANI SI SEMINARII DE VOCATIE CU 6 CLASE, IN CARE
URMAU SA FIE PRIMITI ABSOLVENTI DE 4 CLASE
SECUNDARE. Problema organizarii unitare a
invatamantului teologic sa rezolvat abia in anul 1948,
prin trecerea sa in conducerea directa a Bisericii.
Un alt exemplu este Facultatea de teologie din
Bucuresti. După unirea Principatelor, repetatele încercări ale unor
ierarhi şi ale Sinodului General al Bisericii Ortodoxe Române au dus în
cele din urmă la deschiderea oficială a Facultăţii de Teologie, la data
de 12 nov. 1881. Abia în anul 1890, Legea privind Facultatea de
Teologie din Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial, nr. 74, din ziua
de marţi 3/15 iul. 1890, recunoştea înfiinţarea acestei Facultăţi.

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca îşi are

începuturile în anul 1924, prin înfiinţarea Institutului Teologic Ortodox
din Cluj-Napoca, de către episcopul Nicolae Ivan (1921-1936).
Episcopul Nicolae a făcut în anul 1923 demersurile necesare pe lângă
autorităţile de Stat, pentru înfiinţarea unei Facultăţi de Teologie în
cadrul Universităţii din Cluj-Napoca, alături de cele patru facultăţi ale
Universităţii clujene de atunci.

Consiliul de Miniştrii a aprobat înfiinţarea unui Institut teologic

la Cluj, după modelul academiilor teologice ortodoxe din Transilvania
şi Banat, de la Sibiu, Arad, Oradea şi Caransebeş.

Institutul şi-a deschis oficial cursurile la 1 octombrie 1924.

Inaugurarea festivă a avut loc la 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului
Nicolae, patronul Institutului, în prezenţa episcopului-ctitor Nicolae
Ivan, a Ministrului Cultelor, a cadrelor didactice , a consilierilor
eparhiali şi a numeroaselor personalităţi laice şi de stat ale vremii.

Datorita prestigiuluicrescand al Facultatilor de teologie de la noi,

ele au fost frecventate si de numerosi studenti straini care au detinut
apoi rosturi de seama in viata Bisericilor lor.
 Pe langa aceste asezaminte de invatamant teologic, aproape
fiecare eparhie avea cate o scoala de cantareti bisericesti. La Bucuresti
s-a infiintat o Academie de muzica Bisericeasca, pe langa patriarhie.

In anul 1948, anul marilor reforme politice, economice, sociale si

culturale din patria noastra, s-a facut si reforma invatamantului de toate
gradele. Implicit a avut loc si reforma invatamantului teologic.

Prin legea pentru regimul general al Cultelor din 4 August 1948,

scolile teologice de toate gradele, ale tuturor cultelor, au fost trecute in
grija cultului respective, sub controlul Ministerului Cultelor. Pe temeiul
acestei legi intregul invatamant ortodox a fost trecut sub obladuirea si
indrumarea Bisericii.

Invatamantul teologic in perioada comunista.

Pana la acea data, invatamantul nostrum teologic nu era

unitar, intrucat existau facultati, academii si seminarii. Dintre acestea,
numai academiile erau sub conducerea Bisericii. Prin Legea pentru
regimul general al cultelor din 4 August 1948, scolile teologice de toate
gradele ale tuturor cultelor au fost trecute in grija cultului respective
sub controlul ministerului( azi departamentul) cultelor. Pe temeiul
acestei legi invatamantul teologic ortodox a fost trecut sub obladuirea si
indrumarea directa a Bisericii, putand astfel sasi indeplineasca cu mai
mult folos rostul sau in viata credinciosilor. Biserica noastra si-a
organizat trei tipuri de scoli teologice: scoli e cantareti bisericesti,
seminarii teologice si institute teologice de grad universitar.

Scolile de cantareti bisericesti aveau o durata de studii de 2

ani, absolventii lor putand sa fie incadati in posture de cantareti
bisericesti sau sa urmeze cursurile seminarului teologic propriu-zis,
inca 3 ani de studii. In anul 1948 functionau 6 scoli de cantareti si
seminarii teologice, la Bucuresti, Buzau, Manastirea Neamt, Cluj,
Craiova si caras-sebes, deci cate unul de fiecare mitropolie cu exceptia
Mitropoliei ungro-vlahiei, care avea 2: la Bucuresti, pentru
Arhiepiscopia Bucurestilor si la Buzau, pentru Episcopiile Buzaului si
Dunarii de Jos. Fiecare seminar teologic avea cate 7 catedre si un post
de duhovnic. In timpul celor 5 ani de studii, elevii preimeau cunostinte
generale de teologie si istorie bisericeasca, muzica bisericeasca, limbi
clasice, limbi straine moderne, si obiecte de cultura generala. Profesorii
seminariilor teologice se recritau dintre doctorii si licentiatii in teologie.

Pe langa cele 6 seminarii, functiona si un seminar teologic

special la curtea de Arges, care pregatea preoti pentru parohiile mici
din ardeal si banat. Intre anii 1949-1959, datorita nevoilor de atunci, au
functionat si 2 seminarii monahale pentru calugharite la Agapia si
Horezu.

Absolventii seminariilor teologice se puteau inscrie la unul

dintre cele 2 institute teologice de grad universitar ale bisericii noastre
care functiona la Bucuresti si la Sibiu (intre anii 1948 si 1952 a
functionat un institut teologic universitar si la Cluj). Cursurile durau 4
ani, iar absolventii lor primeau titlul de licentiat in teologie, pe baza
unei lucrari elaborate de candidat si a unui examen oral. Cei mai buni
licentiate ai ambelor institute puteau urma, in continuare, cursurile de
doctorat, de 3 ani, de pe langa institutul teologic universitar din
Bucuresti. Au fost promovati, o serie de aproape 20 de licentiate in
teologie (altii au obtinut doctoratul in strainatate apoi au echivalat titlul
la Bucuresti).

Fiecare institute avea 12 catedre, 2 conferinte, 2 lectorate,

mai multe asistente si 2 posturi de duhovnici. La institutl teologic din
bucuresti si intr-o masura mai redusa la cel din sibiu au frecventat si
frecventeaza studenti straini: din etiopia, india, siria, liban, grecia,
Bulgaria, Germania, olanda, marea britanie, finlanda, iugoslavia,
ungaria, Canada etc. La randul lor, numerosi licentiate ai ambelor
institute teologice au studiat la diferite facultati si institute de teologie
de peste hotare, cu burse oferite de consil;iul ecumenic al Bisericilor
sau de unele Biserici locale.
 Profesorii celor 2 institute teologice ale Bisericii Ort.
Romane erau doctori in teologie, cu studii in tara iar cei mai multi peste
hotare. Ei sunt unanim apreciati atat in cadrul Bisericii noastre, cat si in
alte Biserici crestine, pentru studiile lor valoroase care contribuie la
afirmarea teologiei ortodoxe romanesti si la promovarea
ecumenismului actual. Multi dintre ei erau membrii in comitetele de
conducere ale unele organizatii inter crestine si eterodoxe: consiliul
ecumenic al bisericilor, conferinta crestina pentru pace.

Pentru prima oara sa organizat la noi, in 1949, cursuri de

indrumare pastorala si misionara a clerului, care sau tinut pana in 1952,
la Bucuresti, Sibiu, Cluj si Arad, din 1952 pana in 1962 la Bucuresti,
Sibiu la Curtea de Arges, din 1962 la Curtea de Arges iar din 1971 la
Bucuresti. Cursurile durau o luna, iar prelegerile erau sustinute de
profesorii de la cele 2 institute teologice. Erau chemati la aceste cursuri
preoti din toata tara dupa o activitate pastorala de cel pputin 5 ani. Ele
erau de un real folos pentru protimea de mir, findca le improspatau
cunostintele teologice si le oferea cele mai adevarate metode de lucrare
pastorala.