Argonautică

Argonautică S-aceasta nu-i o lance, e descătuşarea.
compasul…
Îmi trebuie-o durere fără
Lucrurile lumii acesteia Apropie-te mai bine cu seamăn,
Sînt bătute de vînturi ca sfială, Durerea veche să mi-o pot
trestia, In rotunjirea lor nu e înfrînge,
Numai dragostea noastră stă greşală. Căci numai cînd voi plînge
dreaptă Si chiar dacă le vezi întinse- în tăcere
În bătaia vîntului şi aşteaptă. n zgură Pentru tăcerea ta nu voi mai
Esenţa lor e tot idee pură. plînge.
Desfăcută de toate ispitele
Îşi închide cu grijă aripile Dacă arunci o piatră-n lac se De ce te miri? E loc destul
Şi de-acolo, din vîrful iscă, în mine
catargului, Le vezi stârnind un salt de Pentru-un vulcan ce-aşteaptă
E stăpîna urgiei şi-a largului. odaliscă, să erupă,
In fumuri moi se leagănă E loc destul în mine pentru
Nici un val nu-i abate agale, vinul
privirile, Pe scoici şi melci desfăşură Turnat, la zile mari, din
Nici un sunet la cîrmă spirale. cupă-n cupă.
rotirile,
Printre pîclele moi ce se Cerescul cerb le poartă sus Sînt mai încăpător decît o
scutură în coarne rană,
Numai părul de aur îl Sunt ochiul lui atent când el Mai vast decît o peşteră din
flutură. adoarme. ere
In forma lor tot cosmosul Şi poate că e loc destul în
Împrejurul ei toate furtunile încape. mine
Răscoliră cu sete genunile, Priveşte-le, nebunule, de- Şi pentru tine şi pentru
În zadar însă fură cu toatele. aproape ! tăcere.
Pîn-la urmă scăzură şi apele.
Zadarnic te-nvârteşti pe Doar pentru mine nu e loc în
Şi acum iat-o-n limpede lângă poartă. mine,
curgere, Cât timp problema mea Eu singur nu-mi găsesc în
Lunecînd prin vîltori, printre rămâne moartă, mine locul,
fulgere, Cât mă frământă să-i aflu De-aceea vreau o nouă
Neatinsă, înaltă imagină. deslegarea suferinţă
Pe cînd toate în jur sînt Nu-ţi părăsesc, fii sigur, Din care focul meu să-şi
paragină... închisoarea. soarbă focul,
Arhimede şi soldatul Căci sau sub ziduri, sau sub De-aceea vreau o nouă
cer de stele, încleştare
Inconjurat de cercurile mele, Pe care harfa mea s-o
Să nu te-atingi de cercurile Fie că dorm pe prund, ori strîngă-n coarde.
mele, blănuri de biber Căci numai cînd voi arde-n
Ostaş viclean ! Si nici să nu Cât timp le am pe ele, eu mii de ruguri,
te-nşele sunt liber ! Pe rugul meu aprins nu voi
Asemănarea lor cu arcul tău. mai arde.
Sunt simple jucării şi nu fac Ars doloris
rău.
Biblică
Nu te uita prostit,cu ochiul Îmi trebuie o nouă suferinţă
acru. Ca să mă pot deprinde cu
In rotunjirea lor stă actul uitarea, La început a fost sărutul
sacru, Căci în furtună numai o Şi el era pe gura ta ...
Care-mplineşte sânul, furtună Depus pe gura mea sfinţi
mingea, vasul. Astîmpără, pe stînci, văzduhul,
1
Şi lumea s-a născut atunci Care e cea mai frumoasa Privind cum se tin toti ca
din duhul floare? scaiul de mine.
Sărutului ce ne unea ... Fiecare floare cea mai Ha ! Ha ! Dac-ati sti cat va
frumoasa sade de bine
Dar ape mari cuprinseră In felul ei era Sarind, topaind dupa
uscatul negrele-mi buze.
Şi noi muream tăcuţi sub Corydon Cellalt ochi s-amuza si-l las
greul lor ... sa s-amuze
Veni atunci o pasăre în zbor,
Pasăre roşie, şi Araratul Sunt cel mai frumos din C-un tainic creion imi
Se înălţă din mări biruitor ... orasul acesta, sporesc frumusetea,
Iar noi ne-am ridicat cu el Pe strazile pline cand ies n- Fac baie in cidru de trei ori
odată am pereche, pe noapte
Spre zarea nouă şi Atat de gratios port inelu-n Si-n loc de scuipat am ceva
înseninată ureche ca un lapte,
Purtând peste abisele Si-atat de-nflorite cravata si Pantofi cu bareta-mi ajuta
genunii vesta. zveltetea
Sărutul de la începutul Sunt cel mai frumos din Si-un drog scos din sange de
lumii. orasul acesta. scroafa, nobletea.
Cea mai frumoasa floare Nascut din incestul luminii Toti dintii din gura pudrati
cu-amurgul, mi-s cu aur,
Privirile mele dezmiarda Mijlocul mi-e supt in coreset
Ce sa-ti aduc, iubito, de pe genunea, sub camase,
mare De mine vorbeste-n oras Fumez numai pipe de opiu
O intreba in soapta intr-o zi toata lumea, uriase,
Din insule pierdute-n De mine se teme in taina tot Pe bratul meu drept tatuat-
departare? burgul. am un taur
Cea mai frumoasa floare! Sunt Printul penumbrelor, Si fruntea mi-e-ncinsa cu
eu sunt amurgul... frunze de laur.
Un an intreg corabia cu
panze Nu-i chip sa ma scap de Prin lungile, tainice, unghii
In insule opri si stranse-n ea priviri patimase, vopsite,
Morman de flori caci fiecare Prin parul meu vanat, subtiri Umbrela cu cap de pisica
floare trec ca ata, ranjeste
Cea mai frumoasa in felul ei Si toti ma intreaba: sunt Si nu stiu de ce, cand
era moartea, sunt viata ? plimbarea-mi prieste,
De ce-am ciorapi verzi, Cand sunt multumit c-am
Dar florile prea multe intr-o pentru ce fes de pase ? starnit noi ispite,
seara Si nu-i chip sa scap nici pe Din mine ies limbi si naparci
Cu pesti de aur prinsi la strazi marginase... otravite.
subtiori
Corabia de foc o scufundara Panglici, cordelute, nimicuri Din mine cresc crengi ca pe
Si toti murira incolaciti de m-acopar, pomi, matasoase,
flori Cand calc, parca trec pe Si insasi natura atotstiutoare
pamant de pe-un soclu. Ea insasi nu stie ce sunt: om
Pe tarm stau doua fete-n Un ochi (pe cel roz) il sau floare ?
asteptare ascund sub monoclu Sau numai un turn ratacit
Ce ti-ai dorit ca dar in acest Si-ntregul picior cand pasesc printre case,
an? il descopar, Un turn de pe care cad pietre
Nu-mi mai aduc aminte, mi Dar iute-l acopar, ca iar sa-l pretioase ?
se pare descopar...
Cea mai frumoasa scoica din Sunt cel mai frumos din
ocean Celalalt ochi (cel galben) il orasul acesta,
las sa s-amuze Pe strazile pline cand ies n-
2
am pereche, De ce dai voie vantului sa Descoperă-mă toată, cu-
Atat de gratios port inelu-n umble ndrăzneală!
ureche Prin parul tau si sa ti-l Şi lasă-ţi palma aspră şi pe
Si-atat de-nflorite cravata si ravaseasca? sîni!
vesta. E mangaierea lui, facute-n Aşa cum stau aici, aproape
Sunt cel mai frumos din tumbe, goală,
orasul acesta. Mai calda, mai suava, mai Sînt mai frumoasă ca un imn
cereasca? păgîn.
Cupa
Sunt degetele lui falfaitoare O pulbere de-argint mă
Mai mestere in joc, mai fara împresoară
De pe-o zi pe alta- numar Şi raze lungi pe frunte-mi
mbătrâneşti Cand te cuprind din cap cad mănunchi.
Nu cu săptămânile, cu anii. pana-n picioare, Tăcerea care-acum se
Ca o cupă suptă în pierzanii Cand iti dau jos buchetul de înfioară
Dintr-o dată simţi că te pe umar? E sîngele ce-mi susură pe
goleşti. trunchi.
De ce lasi vantul ca sa-si
Părul vechi cu care te-ai puna palma Cînd ochii mi-s închişi,
culcat Oriunde vrea si,-ncolacindu- ciulesc urechea,
Seara, dimineaţa este altul. ti sanul, Iar cînd o-nchid pe ea, din
Ai făcut pe negândinte Prin fustele subtiri ce zbor ochi pîndesc.
saltul, de-a valma, Bagă de seamă! Inima,
Singur nu-nţelegi ce s-a- Sa te priveasca cu-ochi străvechea,
ntâmplat. blanzi, batranul? Ca pe-un etern semnal, mi-o
urmăresc!
Totul a fost brusc, De ce, cand te pandeste-
neprevăzut, ascuns prin iarba Streinule intrat aici hoţeşte!
Cupa s-a ciocnit şi-acum e Si vrea sa-ti sarute gura-n Hoinarule căzut în mreaja
spartă. voie, mea!
Şi prin trupul tău, ca printr-o - In timp ce eu tanjesc cu Ia-mi palma desfăcută şi
poartă, plansu-n barba - citeşte:
Peste noapte doi s-au Pe el il lasi ... iar mie, nu-mi Nu soarta mea e-n ea, ci
petrecut. dai voie ... soarta ta!
Doi drumeţi setoşi care-ar Doti

mai bea Floarea-soarelui
Cupa ce stă-n ţăndări la o
parte, Dă-mi la o parte vălul şi
Unul vine repede din priveşte! Mă-nvârt, ca floarea-
moarte, Eşti primul muritor care mă soarelui, pe câmp,
Celălalt se-ndreaptă-ncet vezi. După făptura ta
spre ea. Te-ai furişat în templul meu strălucitoare,
hoţeşte Iar când apui în zarea
N-are nici un rost să-ţi mai Şi-acum, ajuns aici, cunoşti călătoare
sporeşti şi crezi. Obrazul mi-l aplec către
Casa, acareturile, banii. pământ.
Nu cu săptămânile, cu anii, Mă socoteai iluzie abstractă,
De pe-o zi pe alta- Sămînţă din străvechiul Stau noaptea-ntreagă aplecat
mbătrâneşti. Amon-Ra. aşa
Şi-azi cînd mă pipăi simţi Şi numai când răsari tu
De ce dai voie vantului cum se contractă dimineaţa,
În trupul meu de piatră Descătuşând din neguri
inima. fruntea grea
3
Eu îmi ridic setos spre tine De ce mă înspăimântă Şi-n liniştea ce-ascunde-n ea
faţa. frunzele... furtuna
Ascult cum bate-n turnul
Sorb razele pe care le trimiţi straniu ceasul.
Pe câmpul plin de-o harnică Nocturnă
speranţă, Intru-n Sibiu livid, sătul de
Şi simt, treptat, cum nervii viaţă.
mei trudiţi Intru-n Sibiu încet ca-ntr-o- Dar pregătit pe străzile
Se umplu de-o frenetică ncăpere uitate
substanţă. În care e un mort. Pe partea În fiecare clipă să dau faţă
dreaptă Cu mortul care umblă prin
Aceasta îmi străbate trupu- Am zidurile surde de tăcere. cetate.
ntreg, Pe partea stângă inima-
Şi-mi urcă prin arterele nţeleaptă.
rebele, Numai noaptea
Până când, împlinit, rodesc În jur văd numai porţi şi-n
şi leg porţi ferestre,
Cu toate florile fiinţei mele. Iar în ferestre ochi care mă- Numai noaptea vino, cand
ngheaţă. tacerea
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o Se loveste tainic de feresti,
Frunzele poveste Cand ma-nchid ursuz in
În care port viziera peste incaperea
Nu mă-ntreba nimic în faţă. Unde stau si-astept sa te
noaptea asta, ivesti.
Nici cât e ceasul, nici ce Cu fiecare pas făcut prin
gânduri am. sânge, Ca un fur ce vrea sa-mi
Mai bine lasă-mă să-nchid Tot mai adânc pătrund în intre-n casa,
fereastra, noaptea care Dar s-a prins in curte,
Să nu văd frunzele cum cad Întâi de jos în sus mă printre vreji,
din ram... strânge, Numai noaptea vino, cand se
Apoi de sus în jos mă lasa
Fă focul şi preumblă-te prin prinde-n gheare. O perdea de plumb pe ochii
casă treji.
Fără să spui nimic, nici un Stradelele mă-nghit dintr-
cuvânt... una-ntr-alta, Fluturand in urma ta esarfe
Vreau să mă simt la tine ca Iar scările mă urcă şi Negurile toate de pe lac,
acasă, coboară, Fa sa inceteze-aceste harfe
Să nu simt frunzele cum De nu mai ştiu: biserica e-n Care ziua-ntreaga nu mai
zboară-n vânt... balta tac!
Cerului larg, sau ceru-n ea
Învăluită-n straie de culcare coboară. Si la umbra lunii blestemata
Aşază-mi-te-alăturea c-un Te apropie-ncet, prin pragu-
ghem, Şi peste tot o linişte ca-n nchis,
Şi deapănă mereu, fără- clipa Ca sa fii si mai neasteptata
ncetare, Când marea se sărută cu Decat ai fi fost, venind prin
Să n-aud frunzele, sub paşi, pământul. vis.
cum gem... Liliacu-şi linge-n somn
trudit aripa Nu-s frumoase zilele, nici
Fereşte-mă în preajma ta, de Şi printre arbori vechi calme,
vasta foşneşte vântul. Cat aceste nopti ce ma-
Urgie-a toamnei care mpietresc.
bântuie... Intru-n Sibiu cum intră-n Daca vii, batand usor din
Şi nu mă întreba în noaptea ceaţă luna, palme,
asta Mai mult alunecând decât cu Numai noaptea vino, cand
pasul, primesc!
4
aproape-i,
Numai noaptea, cand e luna Iar dac-arunc în golfuri cu
plina pământ Silentium nocturn
Si pe stanca neagra, langa- Mă uit prostit la cercurile
un trunchi, apei Taci, să s-audă noaptea care
Presimtindu-si pantecul, vine!
virgina, Şi stând în preajma Taci, să s-audă pasul ei
Caprioare cad in genunchi, singurelor punţi sfios!
Pe cari cumătrul munte suie De-acum începe-alt glas să
Cand se umple cerul cu seara cânte-n mine,
soapte Mă dau în pârg cu zarzării De-acuma glasul tău e de
Pline de mister si prevestiri, mărunţi prisos.
Numai noaptea vino, cand e Şi-ncet mă coc în braţe cu
noapte, secara... Tăcere! Numai noaptea să
Si Sibiul tot, un cimitir. cuvânte!
Prin urmare nu ma mai Ea singură cu glasul ei
Vino-ncet, ca ora ce-mi iubesti sonor!
aduce Tu stai şi-ascultă-n pajişte
Sarutarea noptii pe obraz. ce vânt e,
Locuiesc la ultima rascruce! prin urmare nu ma mai Ce vânt însângerat,
Cheia-i langa poarta pe iubesti prevestitor.
zaplaz! nu mai vrei comori
inflacarate Nu te mişca! Să nu cumva
Pan vrei de-acum comori să scape
adevarate Urechii mele glasu-acela pur
fapte nu himere si povesti Pe care îl aud tot mai
Nu pot să nu mă-mbăt aici aproape
de zări zici acum ca toate-au un Şi tot mai clar, mai fără de-
Şi nici nu ştiu de nu mă- sfarsit nconjur.
mbată marea, zici acum ca toate-au fost
Sărut în tălpi surorile cărări doar daruri Nu tulbura cu sunetele tale
Şi-ascult încet cum cade-n vrei pesemne dincolo de Această gravă muzică de
ele zarea. geamuri sus,
sa ma faci sa cred ca ai Mai bine taci sub vastele
Pe lângă somnul munţilor de murit portale
vreri Sub care stai cu umărul
Azi văd ce trează zumzăie ai dreptate alte limbi adus.
pădurea, vorbeam
Nu ştiu de mă desmiardă si-alte zari tinteam cu- Mai bine taci în noaptea care
mângăieri aceleasi vorbe vine
Sau dă în mintea codrilor sub tristeti si lacrimi Şi-n care-atâtea patimi mari
securea monocorde se nasc.
doua frunti straine- Din nepătrunsa, larga-
Doar câteodată-n calmul ncrucisam ntunecime
dup-amiaz Nu poţi să ştii ce noi dureri
Mi-adun cuvinte mâinile sub si cu toate-acestea am sa-ti mă pasc.
barbă, port
Măsor cu teamă pietrele din o frumoasa aducere aminte Iubito!-n noaptea asta-
iaz printre zeci si sute de mpărătească
Şi-mi frec copita-n firele de cuvinte Numai tăcerea las-o să
iarbă. numar azi cu tine inca-un vorbească!
mort
Apoi, mă las pe-o rână la
pământ prin urmare nu ma mai
Şi-ascult în el naiada cât de- iubesti
5
Simpozion pân-la fund; Acest pahar de frumuseţe
Sunt încărcat de-atâta plin !
stralucire,
Tocmai în zori se sfîrşi acel
Că văd prin mine ca-ntr-un
chef.
Nu mai aveam nici un picur râu profund.
în cupe.
Era plină doar amfora grea Văd mâlul de demult cum se
de sidef, depune
Dar nici unul din noi nu ştia
s-o destupe. Si apa limpezindu-se treptat
După ce trece,cu vâltori
Şi veni-n zbor paharnicul nebune,
morţii din cer De şapte pietre-n care am
Şi-o deschise c-un gest
sângerat.
funerar, dintr-o dată.
Vinul negru din ea curse-n
cupe sever A fost o colosală frământare
Şi băurăm şi amfora-aceea Până-am putut, prin porţile
mai toată. de fier,
Istoviţi, prăbuşiţi pe înaltele Să ies la câmpul mângâiat
trepte, de soare
N-am mai fost dup-aceea în Si presărat cu petece de cer.
stare să bem.
Dar paharnicul morţii,
De-aceea-n noaptea caldă
deprins să aştepte,
Aştepta sus, pe-un soclu, şi-nstelată
tăcut şi solemn. Ridic paharul meu ca sa-l
ciocnesc
În grădină păleau cupidonii Cu-această lume nouă,
de piatră
Şi ghirlandele verzi de pe minunată,
grinzi lunecau. In care-nvăţ din nou ca să
Băutura pesemne era iubesc..
fermecată
Căci în juru-ne toţi, rînd pe
Scăpat de rana mea
rînd, adormeau.
dintodeauna,
Şi-adormirăm şi noi pîn-la Abia acum când matca de
urmă de vinul nisip
Pe care în zori îndrăznisem Mi-o desenează argintie
să-l bem.
Doar paharnicul morţii, el luna
singur, seninul, Imi pot privi adevăratul
Sta treaz, sus pe soclu, tăcut chip.
şi solemn.
Abia acum, cuprins de
Toast
strălucire,
Pot la mâjirea zilei să închin
Ridic acest pahar pentru
Pentru prieteni şi pentru
iubire
iubire
Si-l beau, dintr-o suflare,

Argonautică

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Argonautică

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Argonautică S-aceasta nu-i o lance, e descătuşarea.

Doi drumeţi setoşi care-ar Doti

You might also like