Professional Documents
Culture Documents
Fundamentele psihologiei
Fundamentele Psihologiei
2. intrebari de autoevaluare
1. Care a fost evenimentul (factorul) care a marcat separarea psihologiei de filosofie si
constituirea ei ca stiinta independenta?
2. Care este obiectul de studiu al psihologiei pentru:
a) scoala introspectionista?
b) scoala nehaviorista?
c) scoala psihanalitica?
R a s p u n s u r i:
.
3. Studiul organizarii psihocomportamentale, in unitatea dialectica a planului subiectiv intern si a
planului obiectiv extern, pe scara animala si umana.
2. Ce este metoda?
in sens general, prin metoda se intelege calea pe care cercetatorul o alege pentru a afla
adevarul despre un lucru, fenomen sau proces si de a gasi raspunsuri veridice la intrebari
epistemologice de genul: "ce?", "cum?", " de ce?", "pentru ce?".
Structural, ea cuprinde doua componente principale:
a) o componenta de ordin teoretic general, reprezentata de un set de principii, asertiuni si
conditii logice care intemeiaza si orienteaza actul cunoasterii in intregul sau
b) o componenta operational-instrumentala, reprezentata de un set de procedee si tehnici de
investigare, masurare si prelucrare-interpretare. "Metoda este ansamblul demersurilor
desfasurate de un cercetator pentru a descoperi si verifica cunostintele sau de un practician
pentru a rezolva o problema concreta pornind de la cunostintele existente" (le Ny, Directionaire
fondamental de la psychologie, 1997, p. 769).
intre obiect si metoda exista o relatie stransa: modul de definire–intelegere generala a obiectului
determina alegerea metodei; la randul ei, metoda conditioneaza gradul de relevanta-obiectivitate
a informatiei despre obiect. (Exemplu: definirea constiintei considerata ca obiect unic de studiu
al psihologiei, ca o lume subiectiva pura ermetic inchisa in sine, nu putea impune decat metoda
introspectiei, iar aplicarea acesteia a dus la scaderea drastica a obiectivitatii cunostintelor
despre functiile psihice).
1.a. Metoda observatiei obiective externe consta in urmarirea intentionata si inregistrarea fidela
si sistematica, in concordanta cu scopul propus, a unor manifestari comportamentale ale unei
persoane sau ale unui grup. Ce fel de manifestari ne sunt accesibile? in primul rand,
manifestarile motorii: postura generala a corpului (incordata agresiv, incordata defensiv, marcata
de o stare generala de bucurie, marcata de o stare generala de tristete, suferinta etc.); mersul
(alert, lent, usor, apasat etc.); gesticulatia (activa, bogata sau retinuta, saraca); fluxul vorbirii
(alert sau lent, precipitat sau cenzurat, fragmentat); expresiile faciale (incruntat, relaxat, jovial,
"acru" etc.); culoarea fetei (palida, inrosita). Pe baza acestor manifestari, putem sa determinam
fie starea sufleteasca interioara de moment, fie anumite trasaturi stabile de personalitate,
indeosebi de ordin temperamental. Constatarile facute, trebuie inscrise intr-un protocol, care
trebuie sa includa: descrierea contextului (data, timpul, ambianta fizica, ambianta sociala);
descrierea observatorului (varsta, sex, relatia anterioara cu subiectii), descrierea actiunilor si
conduitelor participantilor de genul celor specificate mai sus); interpretarea situatiei
(determinarea semnificatiei ei pentru subiect).
Pentru a asigura naturaletea necesara manifestarilor subiectului, acesta din urma nu trebuie sa
stie sau sa sesizeze ca este observat (discretia observatiei).
Inconvenientul observatiei: trebuie sa asteptam ca fenomenul pe care dorim sa-l studiem sa
apara in mod natural, spontan, neavand voie sa-l provocam.
3.c. Metoda analizei produselor activitatii consta in inregistrarea si evaluarea pe baza unor
criterii obiective a unor: lucrari literare, desene, schite, concepte etc. Aplicarea ei se intemeiaza
pe supozitia ca in astfel de produse se reflecta si se obiectiveaza capacitati intelectuale,
atitudini, interese, preferinte, trasaturi dispozitionale.
3.d. Metoda biografica, utilizata indeosebi in psihologia personalitatii, consta in relevarea celor
mai semnificative momente si evenimente din viata subiectului pentru a intelege si evalua starea
lui actuala.
3.e. Metoda interviului si anchetei consta in culegerea informatiilor despre aspectul care ne
intereseaza prin intrebari adresate direct subiectului (interviul) sau persoanelor din anturajul lui
(ancheta).
3.f. Metoda chestionarului. Chestionarul reprezinta o lista de intrebari stabilite pe baza unor
criterii riguroase, care vizeaza unul sau mai multe laturi sau caracteristici ale organizarii
psihocomportamentale. Raspunsurile pot fi de doua tipuri: inchise, subiectul alegand unul din
cele asociate intrebarii, sau deschise, subiectul trebuind sa "gaseasca" si sa formuleze singur
raspunsul.
3.h. Metoda testelor. Prin test, in sensul strict de psihometriei, se intelege o proba psihologica
standardizata care se aplica la fel la toti subiectii si la care rezultatele se interpreteaza pe baza
unor etaloane dinainte stabilite. De aceea, in aceasta categorie includem numai probele zise de
performanta (de inteligenta generala, de aptitudini tehnice, matematice sau de memorie, atentie,
dexteritate motorie etc.).
Metodele auxiliare de prelucrare-interpretare a datelor sunt cele de ordin statistico-matematic si
ele permit determinarea gradului de obiectivitate si semnificatie a ceea ce se obtine in cercetare.
4. Intrebari de autoevaluare
R a s p u n s u r i:
Cel de-al doilea aspect s-a concretizat in introducerea, alaturi de determinismul cauzal direct,
bazat pe necesitate, si a determinismului mediat, mijlocit, bazat pe posibilitate sau probabilitate,
in care este implicata interventia factorului "intamplare", ce nu poate fi prevazut si controlat in
mod exact.
Schema acestui determinism este urmatoarea:
C A E, unde C = conditia, E = efectul, iar A = aleatorul sau intamplarea.
2. intrebari de autoevaluare
R a s p u n s u r i:
2. Modelul echipotentialist
Acesta a fost sustinut de fiziologul francez Flourens si de neurofiziologul si psihologul american
Lashley si arata ca creierul nu prezinta in interiorul sau diferentieri si specializari functionale, el
functionand ca un intreg. Ca urmare, orice functie psihica poate fi indeplinita de orice zona sau
formatiune cerebrala si orice zona sau formatiune cerebrala poate indeplini orice functie.
2. intrebari de autoevaluare
R a s p u n s u r i:
1. a) Leziunile si afectiunile organice ale creierului provoaca tulburari ale functiilor psihice si
comportamentului.
b) Nivelul organizarii structural-functionale a creierului conditioneaza nivelul dezvoltarii functiilor
si capacitatilor psihice.
2. Creierul si psihicul reprezinta entitati calitativ distincte care coexista in timp si spatiu fara ca
una sa determine sau sa conditioneze pe cealalta.
3. Fiecare functie psihica se leaga si se indeplineste de o anumita zona cerebrala; fiecare zona
a creierului indeplineste o anumita si singura functie.
4. Orice functie psihica poate fi indeplinita de oricare zona cerebrala; orice zona cerebrala poate
indeplini orice functie psihica.
5. Exista functii psihice cu o localizare precisa si invarianta si functii psihice cu localizare relativa
si variabila?
2. intrebari de autoevaluare
1. Care sunt cele doua tipuri mari de raspunsuri la intrebarea privind natura si statutul ontologic
al psihicului?
2. De ce nu pot fi acceptate definitiile substantialiste si energetiste?
3. Ce intelegem prin reflectare?
4. Cum definim psihicul pe baza conceptului de reflectare?
5. Ce este informatia?
6. De ce este mai adecvata definirea psihicului pe baza notiunii de informatie, decat definirea lui
pe baza notiunii de reflectare?
7. Ce este un model informational izomorfic?
8. Ce este un model informational homomorfic?
R a s p u n s u r i:
2. intrebari de autoevaluare
1. Cine a introdus in psihologie principiul actiunii?
2. Care este directia de formare – structurare a structurilor constiintei in lumina principiului
actiunii?
3. in ce consta rolul constiintei structurate in desfasurarea activitatii?
4. Care este importanta metodologica a principiului actiunii?
R a s p u n s u r i:
3. intrebari de autoevaluare
1. Ce sustine orientarea ineista?
2. Ce sustine orientarea genetista tabula rasa?
3. Cum trebuie considerata organizarea psihocomportamentala a omului sub aspectul originii?
4. Ce caracter are dezvoltarea psihocomportamentala?
5. Ce postuleaza legea heterocroniei?
6. Ce postuleaza legea heteronomiei?
R a s p u n s u r i:
Asadar, psihicul uman este un sistem, el nu este nici un conglomerat, asa cum il considera
asociationismul, nici un intreg monolit, intern omogen, asa cum il considera gestaltismul. El se
caracterizeaza printr-o unitate si integralitate nu date a priori, ci provenite din interactiunea si
articularea functiilor si proceselor particulare constitutive; la randul lor, aceste functii si procese
particulare se subordoneaza ansamblului, intregului si sunt influentate de acesta; componentele
de rang superior restructureaza si integreaza pe cele de rang inferior; alterarea sau "lezarea"
unei componente se rasfrange negativ asupra ansamblului. Asadar, organizarea interna a
sistemului psihic uman se realizeaza pe baza actiunii corelate a doua legi esentiale: legea
diferentierii prin care se asigura individualizarea si delimitarea functiilor, proceselor si starilor
componente, si legea integrarii (pe orizontala si pe verticala), prin care se asigura articularea si
unificarea emergenta supraordonata.
in al doilea rand, trebuie sa stabilim care este natura sistemului psihic. Raspunsul la aceasta
chestiune l-am dat deja in lectia despre principiul reflectarii si modelarii informationale: psihicul
este un sistem de natura si esenta informationala, iar suportul sau direct este de natura
energetica. Unii autori includ in definitie si suportul, afirmand ca psihicul este un sistem
energetico-informational cu finalitate antientropica, optimizatoare si organizatoare.
in fine, in al treilea rand, trebuie sa stabilim locul sistemului psihic uman in schema generala de
clasificare a sistemelor. Pe baza datelor de observatie si experimentale de care dispunem in
prezent, putem sustine incadrarea sistemului psihic uman in clasa sistemelor: dinamice
evolutive, semideschise, supercomplexe si probabiliste.
Atributul dinamic-evolutiv, presupune ca starea sistemului psihic se modifica de-a lungul varstei
individului, traiectoria acestei modificari punand in evidenta trei segmente principale: ascendent
(dezvoltare, consolidare, maturizare), de optimum functional si descendent (entropic, regresiv)
(vezi fig):
nivel de organizare
optimum
segment ascendent segment descendent
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 varsta
2. intrebari de autoevaluare
1. Prin ce se deosebeste sistemul de conglomerat?
2. Ce caracter are raportul element-sistem?
3. Care sunt criteriile de clasificare a sistemelor?
4. Ce este un sistem dinamic?
5. Dupa ce se stabileste gradul de complexitate al unui sistem?
6. Ce inseamna un sistem probabilist?
7. Ce fel de sistem este psihicul uman?
R a s p u n s u r i:
1. Notiune de lege
in mod traditional, sub influenta paradigmei mecanicii si fizicii clasice, definirea notiunii de lege a
fost circumscrisa exclusiv relatiei cauzale univoce. Ca urmare, legea era interpretata ca un
raport necesar repetabil si invariant intre doi factori sau fenomene, (unul cauzativ si altul cauzat,
efect), verificabil la nivelul fiecarui caz individual, luat separat (exemplu, legea atractiei
universale, legea acceleratiei, legea dilatarii corpurilor, raportul viteza, spatiu (distanta), timp
etc.). Asemenea gen de raporturi (legi) erau prezente si demonstrabile numai in sfera
fenomenelor mecano-fizice si ele au conferit disciplinelor corespunzatoare atributul de stiinte
exacte.
in contrast cu acestea, disciplinele in cadrul carora nu se punea in evidenta existenta unor
asemenea legi fie erau etichetate ca inexacte, fie ca pseudostiinte.
in aceasta categorie erau incadrate in primul rand stiintele sociale si psihologia. O atare optica
se mai intalneste si in zilele noastre, cu toate ca s-au produs mutatii majore in structura
traditionala a paradigmei cunoasterii. in lumina noilor mutatii, cadrul referential al definirii legii a
devenit raportul dintre "organizarea absoluta" si "dezordinea absoluta" (haosul). "Organizarea
absoluta" exprima legaturi de tip necesar si invariante intre elementele unei multimi (sistem) si
intre starile sistemului si influentele externe; "dezordinea absoluta" (haosul) exprima absenta
oricarei dependente intre elementele unei multimi sau intre starile unui sistem si influentele
externe.
in lumina celor de mai sus, putem schita o noua definitie a legii: "legea este o relatie de
dependenta de intensitate variabila intre elementele unui sistem sau intre marimile de intrare si
marimile de iesire ale aceluiasi sistem".
in functie de intensitatea dependentei, vom delimita doua categorii de legi: legi dinamice, care
exprima dependente necesare si invariante, si legi statistice, care exprima dependente mai
slabe, bazate pe functii probabilistice. Legea dinamica se aplica si se verifica la nivelul fiecarui
caz individual in parte (exemplu, legea gravitatiei, legea conductibilitatii, legea polaritatii electrice
etc.) si caracterizeaza fenomenele si procesele mecano-fizico-chimice.
Legea statistica nu se verifica decat la nivelul ansamblurilor reprezentative, ea manifestandu-se
ca tendinta centrala pe fondul variatiilor individuale. Domeniul ei de aplicatie il reprezinta
fenomenele psihice si sociale.
Pentru a surprinde o anumita legitate a unui fenomen psihic si psihosocial, chiar si la nivel
individual, este necesar sa efectuam un numar suficient de mare de determinari sau masuratori,
pentru ca tendinta centrala prin care o aproximam sa devina relevanta si semnificativa.
Asadar, la intrebarea "exista legi in psihologie?", raspundem "da, exista, dar de alt tip decat cele
din mecanica si fizica". Prin specificul lor, legile psihologice sunt eminamente statistice.
in general, trebuie sa admitem ca nu exista fenomene care sa nu se subordoneze si sa nu fie
guvernate de anumite legi, dar tipul acestor legi este determinat de natura substantial-calitativa
a lor (fenomenelor).
R a s p u n s u r i:
subsistemul constient
subsistemul subconstient
subsistemul inconstient
2. Subsistemul inconstient
Asa cum am aratat mai inainte, cand s-a desprins de filosofie si s-a constituit ca stiinta
autonoma, psihologia identifica psihicul uman cu constiinta, centrandu-se exclusiv pe cercetarea
functiilor si proceselor constiente (scolile introspectionista, asociationista, gestaltista).
Meritul de a fi revizuit aceasta optica si de a fi largit sfera notiunii de psihic uman prin
introducerea in cadrul ei a doua componente noi – inconstientul si subconstientul – revine lui S.
Freud si scolii sale (psihanaliza).
S. Freud a elaborat si dezvoltat sistematic, pe baza analizei si interpretarii fenomenelor
nevrotice, a continutului viselor si a actelor ratate din comportamentul cotidian normal, teoria
inconstientului individual.
Inconstientul individual a fost asezat la baza edificiului vietii psihice interne, pe de o parte, pentru
ca, in ordine genetica, precede constientul, iar pe de alta parte, pentru ca se considera ca are
rolul determinant in dinamica personalitatii si a comportamentului. S. Freud a impartit
inconstientul individual in doua componente: inconstientul innascut si inconstientul dobandit.
Inconstientul innascut se considera ca fiind determinat exclusiv biologic si legat de trebuintele
primare. Astfel, se definea ca ansamblu al pulsiunilor, tendintelor si instinctelor ce exprima
natura omului ca fiinta biologica, animala. Functionarea lui se subordoneaza principiului placerii,
satisfacerii neconditionate si imediate a trebuintei. in centrul inconstientului innascut a fost plasat
instinctul erotico-sexual sau complexul libido-ului. in conceptia lui S. Freud, acest instinct
inmagazineaza in sine intreaga energie psihica nobila, care sustine si directioneaza dezvoltarea
personalitatii si traiectoria comportamentala a individului.
Pe langa instinctul erotico-sexual, in structura inconstientului innascut,. Freud a mai inclus
instinctul vietii (eros-ul), instinctul mortii (thanatos-ul), instinctul agresivitatii si instinctul
gregaritatii.
Inconstientul individual dobandit se structureaza, potrivit lui Freud, in copilaria timpurie, respectiv
in primii 5 ani de viata si el include elementele constiintei morale a societatii, de genul valorilor
(bine-rau, permis-interzis), normelor si modelelor morale.
Din punct de vedere functional, in cadrul sistemului personalitatii, inconstientul dobandit se
situeaza pe o pozitie antagonica, de respingere a "cerintelor" inconstientului innascut. Astfel, in
cadrul sistemului global al personalitatii, cele doua forme ale inconstientului devin instante de
comanda: inconstientul innascut devine instanta sinelui (id-ul) care actioneaza in directia
satisfacerii tendintelor si trebuintelor animalice indeosebi a trebuintei erotico-sexuale, iar
inconstientul dobandit devine instanta supra Eu-lui (super ego), care actioneaza in directia
blocarii "dorintelor" sine-lui si a supunerii lor controlului socio-moral.
Trasatura comuna a ambelor forme ale inconstientului individual este aceea ca nu evolueaza si
nu se schimba, in structura si statut, de-a lungul varstei, ramanand, practic aceleasi.
C. Jung, fost discipol al lui S. Freud si devenit ulterior dizident si oponent al acestuia, a introdus
notiunea de inconstient colectiv, prin care intelegea un ansamblu de montaje si tipare
comportamentale ancestrale, formate in zorii istoriei omenirii, care se integreaza in fondul
ereditar al speciei umane si se transmit din generatie in generatie, influentand implacabil
comportamentul fiecarei persoane. Asemenea arhetipuri, precum imaginea dragonului, imaginea
paradisului pierdut, imaginea stramosului comun, umbra etc., au devenit arhetipuri care se vor
manifesta in vise, deliruri si artele picturale.
Accesul la continuturile inconstientului nu este direct, ci indirect, prin intermediul viselor ("visul,
arata Freud, este calea regala spre adancurile inconstientului", actelor ratate (lapsusuri,
inversiuni, substitutii, amalgamari), tulburarilor nevrotice. Ca metode de sondare a
inconstientului in cadrul psihanalizei au fost propuse metodele reactualizarilor regresive si
relatarilor spontane, metoda asociatiilor verbale libere si metoda asociatiilor verbale dirijate.
Cercetarile contemporane nu numai ca au confirmat existenta inconstientului, dar au adus date
noi despre structura si rolul lui. Astfel, pe langa dimensiunea afectiv-motivationala (energetica)
pe care i-au dat-o Freud si Jung, i s-a conferit si o dimensiune cognitiva, constand in procesarea
de tip non-semantic ilogic a informatiilor. Esenta procesarii la nivel inconstient a informatiilor
rezida in a construi simboluri care sa mascheze sau sa ascunda ceea ce nu trebuie spus.
"Verbalizarea" acestor simboluri se obtine pe cale ocolita, prin metoda naratiuni psihanalitice.
Apoi, s-a demonstrat ca organizarea interna a inconstientului are un caracter stratificat. De pilda,
K. Wilber (1984) identifica nu mai putin de cinci straturi:
1) inconstientul fundament, alcatuit din continuturi care pot deveni oricand constiente;
2) inconstientul arhaic, care cuprinde structuri simple primitive, mostenite filogenetic;
3) inconstientul submergent, rezultat al mecanismului refularii sau reprimarii;
4) inconstientul "pecete", format din continuturi nerefulate, dar refulabile;
5) inconstientul emergent, care cuprinde structurile profunde, prezente de la nastere, dar
neproiectate inca spre suprafata inconstientului fundament.
in ce priveste rolul inconstientului, in prezent sunt larg acceptate urmatoarele idei:
a) rolul pozitiv:
1) pastreaza si "monitorizeaza" ansamblul trebuintelor biologice si fiziologice si impune activarea
comportamentelor specifice de satisfacere;
2) asigura un anumit mod de procesare a informatiilor si realizeaza combinatii subliminale pe
care le preia constiinta in cadrul activitatilor rezolutive si de creatie (intuitia, inspiratia);
3) asigura pregatirea si desfasurarea activitatii gandirii si a spontaneitatii inteligentei;
4) prin anumite activitati ale sale – vise, reverii – exercita o influenta catartica, detensionanta;
5) este principalul generator al experientelor transpersonale;
6) asigura continuitatea noastra psihica in timpul somnului, cand controlul constiintei este abolit.
b) rolul negativ:
1) genereaza starile de afect care imping la actiuni si comportamente distructive;
2) este sediul agresivitatii pe care o poate exacerba si transforma intr-o trasatura stabila de
personalitate;
3) se implica adesea in sens perturbator in fluxul gandirii si al activitatii, predispunandu-le la
erori.
3. Subconstientul
in conceptia lui S. Freud, subconstientul era asemuit cu un vestibul sau cu o camera de
asteptare pentru dorintele si trebuintele inconstientului care "cer" sa fie primite in constiinta.
Astazi, continutul notiunii este sensibil schimbat. Astfel, se considera ca subconstientul cuprinde
doua categorii de "elemente":
a) "elementele" care provin din inconstient si au fost refulate sau asteapta sa intre in constiinta
b) "elementele" care provin din constiinta si se afla in stare latenta.
El are o organizare stratificata ca si inconstientul. Putem delimita astfel trei straturi principale:
1) stratul superior, care cuprinde "elemente" (informatii) ce urmeaza sa intre imediat in fluxul
actual al constiintei;
2) stratul median, care cuprinde "elementele" din tezaurul memoriei de lunga durata la care
avem acces ori de cate ori avem nevoie;
3) stratul inferior (profund), care include elemente la care avem acces foarte greu sau deloc
(cuprinse de uitare).
Subconstientul are un rol important, neputand fi imaginata existenta noastra normala fara
participarea lui. in primul rand, asigura continuitatea in timp a Eu-lui si permite constiintei sa
realizeze sub semnul identitatii de sine legatura trecutului, prezentului si viitorului (in cazul
amneziilor totale – anterograde sau retrograde – subiectul isi pierde identitatea).
in al doilea rand, subconstientul da sens adaptativ invatarii, permitand pastrarea informatiei si
experientei pentru uzul ulterior.
in fine, in al treilea rand, subconstientul asigura consistenta interna a constiintei; fara aportul lui,
constiinta s-ar reduce la o simpla succesiune a clipelor, a senzatiilor si perceptiilor imediate,
devenind imposibile functiile ei de planificare si proiectiva.
2. intrebari de autoevaluare
1. Ce intelegem prin abordare plana a structurii psihicului?
2. Ce intelegem prin abordare multinivelara a structurii psihicului?
3. Cine a elaborat si introdus in psihologie notiunile de inconstient si subconstient?
4. Ce este inconstientul innascut?
5. Ce este inconstientul dobandit?
6. Ce este inconstientul colectiv?
7. Ce intra in continutul subconstientului?
R a s p u n s u r i:
4. Functiile constiintei
Departe de a fi un simplu epifenomen sau o simpla fictiune cum o considerau unele din scolile
psihologiei clasice, constiinta reprezinta cel mai complex si eficient instrument de adaptare si de
reglare a activitatii.
Acest rol, ea il indeplineste prin intermediul unor functii bine diferentiate si individualizate, si
anume:
a) functia cognitiva (de cunoastere);
b) functia proiectiva;
c) functia de planificare-anticipare;
d) functia de reglare.
Functia cognitiva se realizeaza la niveluri diferite de complexitate prin intermediul senzatiilor,
perceptiilor, imaginatiei si gandirii sustinute si obiectivabile prin limbajul verbal (coduri
lingvistice). Ea este primordiala si determinanta, subordonand pe celelalte.
Functia proiectiva consta in elaborarea de proiecte, modele si scheme mentale de producere a
unor obiecte noi, de transformare creatoare a realitatii.
Functia de planificare-anticipare consta in elaborarea planurilor si programelor mentale ale
actiunilor ce urmeaza a fi efectuate in vederea atingerii scopurilor propuse. (inainte de a construi
efectiv un anumit obiect – exemplu o masina – omul il construieste mai intai in minte).
Functia de reglare consta in analiza-evaluarea rezultatelor actiunilor executate si in corectarea
eventualelor erori (perfectionarea si optimizarea actiunilor viitoare pe baza evaluarii critice a
actiunilor anterioare).
2. intrebari de autoevaluare
1. in ce consta definitia sumativa a constiintei?
2. in ce consta definitia selectiv-reductionista a constiintei?
3. Cine este autorul definitiei statice a constiintei?
4. Cine a definit constiinta ca torent?
5. Cum trebuie interpretata constiinta din punct de vedere functional?
6. Care sunt cele doua forme ale constiintei individuale?
7. Prin intermediul caror functii se realizeaza rolul adaptativ al constiintei?
R a s p u n s u r i:
2. Pragurile senzoriale
Sensibilitatea nu se prezinta ca un punct, ci ca un continuum, delimitat de un minim si un maxim:
minim maxim
Cele doua capete extreme ale continuum-ului se numesc praguri senzoriale absolute: inferior si
superior.
Pragul absolut inferior exprima intensitatea minima pe care trebuie s-o aiba stimulul specific
pentru a provoca o senzatie specifica abia constientizabila, pragul absolut superior exprima
intensitatea maxima a stimulului modal care continua inca sa mai produca o senzatie specifica
(dincolo de aceasta apare senzatia nespecifica de durere).
intre pragurile absolute se situeaza pragurile diferentiale, care exprima ratiile ce trebuie
adaugate la intensitatile initiale pentru a determina cresteri abia constientizabile ale intensitatii
senzatiilor.
3.. Legile sensibilitatii
Starea si dinamica sensibilitatii umane sunt guvernate de trei categorii de legi: a) psihofizice; b)
psihofiziologice; c) socioculturale. Legile psihofizice reflecta raportul dintre nivelul sensibilitatii si
intensitatea stimulilor modali specifici. Sunt doua asemenea legi: Legea Bouguer-Weber si legea
Weber-Fechner. Prima lege se aplica pragurilor absolute si postuleaza ca valoarea pragului
absolut se afla in raport invers proportional cu nivelul sensibilitatii:
……….E = nivelul sensibilitatii; S = valoarea pragului exprimata in intensitatea stimulului. Cea
de-a doua lege vizeaza sensibilitatea diferentiala si pragurile diferentiale si este data de formula:
……….?x = ratia ce trebuie adaugata la intensitatea initiala, x = intensitatea initiala, k =
constanta. Ar rezulta ca valoarea pragurilor diferentiale este constanta pe toata intinderea
sensibilitatii. (Valorile calculate ale raportului ……….. sunt: ………. pentru sensibilitatea auditiva,
………. pentru sensibilitatea tactila, ….. lucsi, pentru sensibilitatea vizuala. Cercetarile ulterioare
au aratat ca legea Weber-Fechner se verifica numai pentru intensitatile medii.
Legile psihofiziologice reflecta fenomenele care au loc in cadrul analizatorilor in cursul
functionarii si interactiunii dintre ei. in aceasta categorie includem:
• legea adaptarii – exprima modificarea, in sensul cresterii sau descresterii, a sensibilitatii unui
analizator sub actiunea indelungata a stimulului ;
• legea sensibilizarii = cresterea nivelului sensibilitatii in cadrul unui analizator, ca urmare a
stimularii altui analizator;
• legea depresiei = scaderea nivelului sensibilitatii in cadrul unui analizator, ca urmare a
stimularii altui analizator;
• legea contrastului = cresterea acuitatii in raport cu actiunea altui stimul (exemplu, senzatia de
negru este mai puternica atunci cand percepe o figura neagra pe fond alb decat atunci cand
percepem aceeasi figura pe fond gri sau albastru),
• legea compensatiei = cresterea sensibilitatii in cadrul unui analizator in lipsa altui analizator
(exemplu, dezvoltarea superioara a sensibilitatii tactile la nevazatori);
• legea exercitiului = cresterea nivelului sensibilitatii prin solicitare sistematica, indelungata.
Legile socio-culturale exprima dependenta dezvoltarii sensibilitatii umane de influenta factorilor
socio-culturali. Exista trei asemenea legi mai importante:
• legea profesionalizarii = dezvoltarea selectiv-preferentiala a unor modalitati senzoriale in cursul
pregatirii si exercitarii unor profesii muzicale, plastice, tehnice, medicale etc.;
• legea estetizarii si semantizarii = modelarea si functionarea sensibilitatii umane in general in
raport cu doi factori socioculturali importanti; frumosul si semnificatia (in perceperea obiectelor
naturale sau artificiale mecanismele noastre cerebrale releva, odata cu identitatea, latura lor
estetica si semnificatia);
• legea verbalizarii = includerea in mod necesar si automat a cuvantului atat in actul de
percepere a stimulului, cat si in fixarea-vehicularea rezultatului lui – imaginea sau modelul
informational intern.
2. intrebari de autoevaluare
1. in ce consta deosebirea dintre excitabilitate si sensibilitate?
2. Ce este analizatorul?
3. Ce este pragul absolut inferior?
4. Ce este pragul diferential?
5. in ce segment al intensitatilor se aplica legea Weber-Fechner?
6. Carei categorii de legi apartine legea adaptarii?
R a s p u n s u r i:
LECTIA 13 – SENZATIA
1. Notite curs - lectia 13
1. Definitia senzatiei
Senzatia este primul nivel psihic de procesare a informatiei despre proprietatile obiectelor si
fenomenelor lumii externe si despre starile propriului nostru organism. Este sursa primara a
cunostintelor. Altfel decat prin senzatii nu putem dobandi nici un fel de date despre realitatea
inconjuratoare si despre propria noastra existenta fizica. in disputa lor cu rationalistii care
sustineau existenta ideilor innascute inaintea oricarei experiente, senzualistii au demonstrat ca
"nu exista nimic in intelect, care mai inainte sa nu fi existat in simturi" (J. Locke).
in psihologia clasica avem disputa dintre scoala asociationista care absolutiza rolul si statutul
senzatiei considerand ca intreaga noastra viata psihica este o suma de senzatii, si scoala
gestaltista care nega existenta ca atare a senzatiei, absolutizand perceptia.
in prezent, se admite ca senzatia este, din punct de vedere genetic, primul proces psihic de
cunoastere, ea reflectand proprietati singulare ale stimulilor modali specifici – din afara – si ale
starilor organismului propriu. Ea ne permite sa diferentiem un stimul de altul, un obiect de altul,
dar nu sa si le identificam.
2. Proprietatile senzatiilor
Ca proces psihic constient, senzatia se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati:
modalitatea – senzatia este produsa de stimuli modali specifici (luminosi, acustici, mecanici,
chimici); specificitatea informational-designativa – orice senzatie desemneaza informational o
anumita insusire a stimulului;
referentialitatea – orice senzatie ne relationeaza si ne raporteaza la lumea externa, indeplinind o
functie de cunoastere;
intensitatea – orice senzatie are o claritate sau o forta mai mare sau mai mica, corespunzator
intensitatii stimulului;
durata – orice senzatie se manifesta atata timp cat dureaza actiunea stimulului;
tonalitatea afectiva – orice senzatie se acompaniaza de o traire emotionala pozitiva sau
negativa, in functie de natura proprietatilor stimulului.
3. Tipurile de senzatii
Senzatiile se realizeaza intr-o gama intinsa si eterogena. Dupa natura surselor care le determina
continutul informational, le clasificam in trei mari clase:
a) senzatii exteroinformative – care reflecta realitatea externa;
b) senzatii proprioinformative, care reflecta starile posturale ale corpului in stare de repaus si in
miscare;
c) senzatii interoinformative, care reflecta starile mediului intern al organismului.
R a s p u n s u r i:
LECTIA 14 – PERCEPTIA
1. Notite curs lectia 14
1. Definitia perceptiei.
in istoria filosofiei si a psihologiei, ca si senzatia, perceptia a constituit obiect de disputa si
controversa, atat in ceea ce priveste rolul sau in cunoastere, cat si in ceea ce priveste statutul
sau in contextul celorlalte procese psihice.
in legatura cu rolul perceptiei in cunoastere, s-au afirmat si confruntat trei puncte de vedere
principale: agnostic, fenomenologic si cognitivist.
Primul, bazat pe ideea lucrului in sine emisa de Im.Kant, sustinea ca perceptia, ca si senzatia,
nu indeplineste nici o functie de cunoastere, nu ne dezvaluie sau reda realitatea, ci ne izoleaza
de ea, ca o bariera impenetrabila.
Cel de-al doilea, promovat de filosofia fenomenologica (von Brentano, Edm. Husserl) si de
scoala gestaltista sustinea ca perceptia este o experienta subiectiva pura, in care nu se
dezvaluie realitatea ca atare, ci doar aparenta ei (lumea este nu ceea ce este in mod obiectiv, ci
ceea ce ne apare in perceptie si in celelalte structuri ale constiintei, exemplu: un creion introdus
jumatate in apa este perceput ca fiind frant; privit asezat pe masa este perceput ca fiind drept;
cum este el in realitate?
Cel de-al treilea, elaborat in cadrul filosofiei materialist-empiriste (J. Locke, Condillac,
D’Holbach, Feuerbach) si adoptat de psihologia asociationista si de cea functionalista (W.
James) sustine ca perceptia este cel mai important proces psihic de cunoastere, ea redand cu
fidelitate, ca o fotografie, proprietatile obiectelor si fenomenelor din realitate.
Aceasta directie s-a impus treptat in psihologia contemporana, perceptia fiind astfel recunoscuta
si definita ca proces de cunoastere important si indispensabil. Potrivit teoriei reflectarii, ea este
reflectarea subiectiva sub forma de imagine a obiectului in totalitatea partilor si insusirilor sale.
Astazi, perceptia se interpreteaza si prin prisma teoriei informatiei, fiind definita ca model
informational intern al obiectelor externe.
Aceasta inseamna ca intre continutul intern al perceptului si obiectul extern exista o relatie de re-
prezentare-designare, iar nu una de identitate.
Modelele informationale perceptive sunt de doua tipuri: izomorfe si hemomorfe. Primele stau la
baza identificarii si recunoasterii unui obiect individual in multimea altora asemanatoare; cele
homomorfe stau la baza identificarii si recunoasterii obiectului ca reprezentant al clasei in care
se include: "casa", "automobil", "animal", "om" etc.
in privinta statutului perceptiv, este de retinut opozitia dintre asociationism si gestaltism. in
conceptia asociationista, perceptia nu poseda un statut calitativ distinct in ansamblul vietii
psihice, ea nefiind decat o simpla suma de senzatii. Gestaltismul, dimpotriva, sustine ca
perceptia este o structura calitativ distincta si ireductibila, iar senzatia este lipsita de existenta de
sine, relevandu-se numai in interiorul perceptiei, prin analiza mentala.
in prezent, cele doua extreme sunt depasite si se considera ca senzatia si perceptia sunt doua
entitati psihice calitativ distincte: genetic, senzatia precede perceptia, dar dezvoltarea perceptiei
nu se face aditiv, prin simpla adaugare de senzatii, ci prin integrarea emergenta a acestora,
care-i confera imaginii perceptive calitati specifice de integralitate si structuralitate ireductibile si
inexplicabile pe baza legilor asociatiei.
Daca este sa comparam contributia celor doua scoli rivale – asociationista si gestaltista la
studiul perceptiei, putem afirma ca gestaltismul a adus o contributie mai importanta, pentru ca a
demonstrat ca perceptia reprezinta un nivel calitativ distinct in organizarea vietii psihice interne.
2. Fazele perceptiei
Desi, in conditii obisnuite, la subiectul adult perceptia pare a se produce instantaneu si automat,
cercetarile experimentale au aratat ca ea are un caracter procesual, parcurgand mai multe faze,
si anume:
a) orientarea-explorarea;
b) detectia (descoperirea si fixarea stimulului);
c) discriminarea (obiectul se deosebeste de cele din jur);
d) identificarea categoriala ("acesta este un barbat");
e) identificarea individuala( "acesta este Popescu Gheorghe");
f) interpretarea (obiectul identificat este pus in relatie cu starile proprii de necesitate si cu
scopurile activitatii).
3. Legile perceptiei
Dinamica dezvoltarii si functionarii perceptiei este guvernata de patru categorii de legi:
a) legile psihogenetice (legea diferentierii-specializarii, legea invatarii perceptive, legea centrarii
si a efectului de camp – copilul mic se centreaza exagerat de mult pe unele parti sau detalii ale
obiectului neglijand altele perceptia lui fiind supusa iluziilor si distorsionarilor, legea decentrarii –
care intra mai tarziu in functie ingradind actiunea legii centrarii si asigurand un caracter mai
veridic imaginii perceptive;
b) legile asociatiei (asociatia prin asemanare, asociatia prin contrast, asociatia prin contiguitate
spatio-temporara; se aplica in relatiile dintre imaginile perceptive);
c) legile gestaltului sau configuratiei (legea bunei forme, legea continuitatii, legea destinului
comun, legea proximitatii s.a., care evidentiaza specificul calitativ al perceptiei ca "structura");
d) legile generale (legea integralitatii, legea selectivitatii, legea semnificatiei, legea constantei,
legea proiectiei obiectuale sau a referentialitatii).
4. Formele perceptiei
a) Dupa sfera de cuprindere a imaginii, delimitam doua forme principale ale perceptiei, si
anume: perceptia monomodala, care include informatiile despre obiect recoltate pe calea unui
singur analizator – vizual, auditiv, tactil etc. si perceptia plurimodala, care inglobeaza intr-o
imagine unitara informatii despre unul si acelasi obiect furnizate de mai multi analizatori
(exemplu, un mar il putem percepe simultan vizual, tactil, gustativ si olfactiv).
b) Dupa natura referentialului sau sursei care o provoaca, perceptia ia, de asemenea, mai multe
forme:
1) perceptia formelor;
2) perceptia culorilor;
3) perceptia muzicii;
4) perceptia limbajului (oral si scris);
5) perceptia obiectuala (identificarea individuala si categoriala a lucrurilor, a plantelor, a
animalelor;
6) perceptia interpersonala (a fizionomiilor si infatisarii celorlalti semeni);
7) perceptia spatiului (distante, pozitii, raporturi etc.);
8) perceptia timpului (durate pline si intervale vide pana la 1-1,5 minute, peste 2 minute avem
evaluarea timpului in care, pe langa perceptie, intervin si operatii mentale mai complexe);
9) perceptia miscarii (directie, viteza, durata).
5. Mecanismul perceptiei
in structura mecanismelor perceptive delimitam doua componente – una primara innascuta
(structura si scheme de organizare structural-functionala a analizatorilor in care rolul integrator il
indeplinesc zonele corticale zise asociative care se dispun in jurul zonelor de proiectie in care se
finalizeaza senzatiile) si alta secundara dobandita (scheme logice si criterii de selectie,
comparatie, grupare, clasificare).
Perceptiile monomodale se realizeaza in cadrul unui singur analizator, iar cele plurimodale sunt
rezultatul integrarii modelelor informationale realizate in cadrul mai multor analizatori.
in mecanismul ambelor tipuri de perceptii – modale si plurimodale – trebuie sa includem o veriga
specifica omului, si anume veriga verbala, cuvantul fiind atat instrument de explorare-extragere
a informatiei – de la nivelul obiectului, cat si "cod" de fixare – obiectivare a imaginii (obiectului).
2. intrebari de autocontrol
1. Cum definim perceptia din perspectiva cognitivista?
2. Ce este un model informational izomorf?
3. Ce este un model informational homomorf?
4. Care sunt fazele perceptiei?
5. Care sunt cele patru categorii de legi ale perceptiei?
6. Ce este o perceptie monomodala?
7. Ce este o perceptie plurimodala?
Raspunsuri
activitatea;
comportamentul.
Question 8 answers
gestaltismului
behaviorismului;
freudismului;
Question 9 text Question 9 10 points Save
Alegeti raspunsul corect:
3. Pentru studiul conduitei, P. Janet propunea:
Question 9 answers
metoda observatiei externe
metoda clinica
metoda introspectiei
Question 10 answers
semideschise
deschise
inchise
Question 11 answers
de tip direct, univoc;
de tip mediat-probabilist
de independenta
Question 12 answers
Question 13 answers
principiului realitatii
principiului automatismului;
principiului placerii