You are on page 1of 20

Nume:Ionescu(Turnea) Rodica

Master Management Educational I.D. An II,sem.III


Disciplina:Managementul Calitatii Totale

Profesor:Prof.univ.dr I. NEACSU

TEMA:20.STRATEGII DE PREDARE INVATARE LA DISCILINA:FIZICA-Analiza


calitativă aplicată

Având în vedere că lucrarea este pentru un curs de” Managementul Calității Totale”,mă simt
datoare să încerc să integrez subiectul ales în această temă.Încerc prin această lucrare să
justific importanța strategiilor didactice în asigurarea calității în educație.

Nu voi reuși să mă încadrez in cele 8 pagini sugerate,dar sper să cuprind cât mai multe din
strategiile moderne,și mai ales cele care au luat amploare în ultima vreme și care,prin atracti-
vitate, vor reuși să stârnescă interesul de mult pierdut pentru o disciplina grea,dar frumoasă și
utilă cum este fizica-instruirea asistatăde calculator(I.A.C.). În
conformitate cu ISO 2000:9000, calitatea este considerată “aptitudinea unui ansamblu de
caracteristici intrinseci ale unui produs de a satisfece cerințele .Acest concept a evoluat in timp
din 1900 de la inspecție la îmbunătățire continuă-după2000.

Conceptul de management al calității totale (Total Quality Management - TQM) a fost propus
de Dr. Edwards Deming in 1940 dar utilizarea lui a început in 1985 odata cu preluarea de către
americani a unor principii de lucru din industria japoneză. Între
conceptele calității și modalitățile de organizare nu există delimitări nete, ele se întrepătrund
și se influentează reciproc, totuși specialiștii au stabilit că în ordinea lor cronologică se
diferențiază cinci etape, și anume : 1 – inspecția
calității 2 – controlul
caliățtii (control statistic) 3–
asigurarea calității (sistemul de asigurare a calității) 4–
sistemul de management al calității
5 – managementul calității totale.
Managementul calității totale este definit în standardele ISO astfel: ‘ un sistem centrat pe
calitate, bazat pe participarea tuturor membrilor săi, prin care se urmarește asigurarea
succesului pe termen lung prin satisfacerea clientului și obținerea de avantaje pentru toți
membrii organizației și pentru societate.
Conceptele cheie (TQM) sunt : ‘excelența’, ‘depăișrea așteptărilor clienților’, ‘0 defecte’.
Metodele si procedeele de lucru sunt : instruirea și motivarea angajatilor, stabilirea de
indicatori ăasurabili și folosirea unor metode noi de implementare a calității.
Gradul de implicare al angajatilor este total dar în primul rând a managerului la vârf și de
asemenea implicarea colaboratorilor în aval și în amonte.
TQM, este un concept nou, care se transpune în practica printr-o modalitate nouă de
organizare a activității privind calitatea care integrează toate conceptele anterioare : inspectia,
controlul statistic, asigurarea calitatii si managementul calitatii.
Diferentele dintre modalitatile de abordate a calitatii in trecut si cele utilizate in prezent se pot
aprecia prin urmatoarele elemente :

1
- modul de definire a calitatii, sistemul de abordare a calitatii, responsabilitatile asumate,
obiectivele stabilite,modalitatile de masurare
IERI AZI
Realizarea unui produs\ Definiție Răspunderea la nevoi
serviciu bun
Inspectie Sistem Prevenire
Control extern Responsabilitate Autocontrol
Nivel de calitate Obiectiv Zero defecte
acceptabil (AQL)
Indici Masurare Satisfacerea clientilor si prin
costuri pentru non-calitate
Se vede o evoluție de la orientarea către :produs( la
început)→proces→sistem→personal→societate→costuri→client( dupa introducerea TQM.)
În aceasta etapă cerința este satisfacerea nevoilor reale ale clienților-exprimate în termeni
tehnici adecvați diferitelor etape din traiectoria produsului(în cazul nostru,educația).
Conceptul de calitate totală este considerat ca fiind o nouă filozofie, o strategie globală, o
politică, un ansamblu de procedee și metode care urmăresc participarea întregului personal la
realizarea calității pentru satisfacerea nevoilor clientului și chiar pentru depășirea așteptărilor
acestuia.
Asigurarea calității în învățământul preuniversitarse face in urmatorul cadru legal:
-O.U.G. nr.75/2005 privind asigurarea calităţii;
-Legea nr.87/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr.75/2005;
-Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat
prin O.M.Ed.C. nr.4925/2005;
-Strategia descentralizării învăţământului preuniversitar aprobată prin Memorandum în
Şedinţa de Guvern din 20 decembrie 2005.
-H.G. nr.1258 din 18. oct. 2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și
funcționare ARACIP
-H.G. nr.252 din 22 febr. 2006 pentru modificarea H.G. nr.1258
Definirea produsului educaţiei nu este deloc simplă. Există o serie de posibile răspunsuri. Nu
rareori percepţia asupra „calităţii“ unei instituţii educaţionale este formată în raport cu
absolvenţii acesteia. Această formulare, precum şi considerentul că absolvenţii constituie
produsul sunt eronate.
Expresii precum „furnizarea de absolvenţi“ fac educaţia să apară ca o linie de producţie. Este
extrem de dificil să definim astfel de expresii în cadrul practicilor din educaţie. Pentru ca un
produs să facă obiectul procesului de asigurare a calităţii, producătorul trebuie în primul rând
să îşi identifice şi să îşi controleze furnizorii. Apoi „materia primă“ trebuie să parcurgă un
proces sau o serie de procese standard predeterminate şi cu specificaţii clare. Un astfel de
model nu este uşor de aplicat educaţiei, deşi nu puţini şi-ar dori acest lucru. Modelul va
presupune în mod necesar o selecţie iniţială a elevilor. Pentru cazul studenţilor acest aspect
2
este aplicabil (deşi criteriile de selecţie sunt din ce în ce mai generoase), însă, în contexul
principiului liberului acces la educaţie, pentru cea mai mare parte dintre elevi nu putem vorbi
de acelaşi lucru. Iată că analogia începe să se dovedească nepotrivită. În timp ce activităţi
precum stabilirea specializărilor din învăţământul superior din România se dovedesc
conforme proceselor de standardizare, procesul de educare este oricum dar numai uniform nu
poate fi. Este imposibil să produci elevi sau studenţi la oricare standard anume. Ideea de a
considera elevul ca produs scapă din vedere complexitatea procesului de învăţare şi unicitatea
fiecărui elev.
Înainte de a răspunde la întrebarea „care este produsul educației?“este recomandat să vedem
educaţia mai degrabă ca pe un serviciu decât ca pe o linie de producţie. Distincţia între produc
ţie şi servicii este importantă întrucât există diferenţe esenţiale, care ajută să înţelegem cum
poate fi asigurată calitatea în educaţie.
Caracteristicile de calitate ale unui serviciu sunt mult mai greu de definit decât ale unui
produs. Acesta deoarece serviciul include numeroase elemente subiective. Cauzele slabei
calităţi sunt diferite în cazul serviciilor decât în cel al produselor. Produsele pot fi nereuşite
datorită materiilor prime sau componentelor. Poate fi greşită proiectarea acestora, sau pot fi
realizate fără respectarea specificaţiilor. Slaba calitate a serviciilor este de obicei rezultatul
modului de lucru al angajaţilor sau al atitudinii lor. Indiferenţa, lipsa pregătirii sau a
interesului sunt cel mai des principalele generatoare de servicii proaste. Trebuie să avem în
vedere natura specifică a caracteristicilor de calitate a serviciilor atunci când abordăm calitatea
educaţiei.
Managementul calităţii totale (Total Quality Management – TQM) încorporează asigurarea
calităţii dar o extinde şi o dezvoltă. TQM presupune crearea unei culturi a calităţii, prin care
obiectivul fiecărui membru al organizaţiei este satisfacţia clienţilor şi unde structura
organizaţiei îi permite aceasta. Ïn TQM clientul este suveran. Conceptul presupune a oferi
clienţilor ceea ce aceştia doresc, când doresc şi cum doresc. Aceasta implică schimbarea o dată
cu modificarea aşteptărilor clienţilor şi practica creării de produse şi servicii care ating şi
depăşesc aşteptările. Este recunoscut faptul că percepţiile şi aşteptările clienţilor sunt uşor
schimbătoare, iar uneori capricioase. De aceea, organizaţiile trebuie să găsească modalităţi de
a păstra contactul cu clienţii pentru a fi în măsură să răspundă la modificara gusturilor,
necesităţilor şi dorinţelor lor
Când încercăm să înţelegem calitatea întotdeauna este necesar să răspundem la două întrebări
fundamentale. Prima: care este produsul? Iar a doua: cine sunt clienţii? Ambele întrebări au
aplicabilitate deplină şi în cazul educaţiei.

Nume:Ionescu(Turnea) Rodica
Master Management Educational I.D. An II,sem.III
Disciplina:Managementul Calitatii Totale

3
M a n a g e m e n t u l
c a l i t a t i i t o t a l e

A s i g u r a r e a I m b u n a t a t i r e
c a l i t a t i i c o n t i n u a
P r e v e n i r e
C o n t r o l u l
c a l i t a t i i D e t e c t i e
I n s p e c t i e

I e r a r h i a c o n c e p t e l o r p r i v in d c a l it a t e a ( E . S a

„Produsul“ educaţiei
Prin urmare, pentru a analiza calitatea, este mult mai firesc să privim educaţia ca pe un
serviciu decât ca pe un proces de producţie. Odată stabilit acest lucru instituţiile trebuie să-şi
definească serviciile pe care le furnizează, precum şi standardele la care acestea vor fi prestate.
Astfel de demersuri se fac având în vedere principalele grupe de clienţi.
„Clienţii“ educaţiei
Atât timp cât calitatea înseamnă atingerea şi depăşirea necesităţilor şi dorinţelor clienţilor este
important să determinăm cât mai corect cine sunt clienţii, iar apoi care sunt aceste necesităţi şi
dorinţe ce trebuie satisfăcute.

După o analiză atentă vom identifica următoarele grupe de clienţi:

CLIENŢI EXTERNI(1,2,3)
1CLIENTI PRINCIPALI STUDENŢII

2CLIENŢI SECUNDARI PÃRINŢII, ANGAJATORII

PIAŢA MUNCII,
3CLIENŢI TERŢIARI
GUVERNUL, SOCIETATEA

CADRELE DIDACTICE,
CLIENŢI INTERNI PERSONALUL
ADMINISTRATIV
Necesităţile şi punctele de vedere ale diferitelor grupe de clienţi externi sau interni nu coincid
întotdeauna, mai ales în cazul instituţiilor complexe, de mari dimenisuni, deşi conflicte pot
exista şi în cazul celor mai mici. Conflicte potenţiale sau existente vor fi continuu. Una dintre
cele mai bune metode de a rezolva conflictele dintre diversele interese constă în recunoaşterea
în primul rând că ele există, iar apoi în căutarea intereselor comune. Adesea este foarte greu să
se considere prioritare interesele elevilor. Uneori procesele sau mecanismele de finanţare
îngreunează acest lucru. De exemplu, obţinerea unui raport mic între numărul de studenţi/elevi
şi numărul de cadre didactice, aşa cum ar fi de dorit, poate presupune condiţii scăzute de

4
eficienţă, iar controlul costurilor este, de asemenea, o preocupare a manage -mentului calităţii.
Aplicarea ISO 9000 în educaţie
După apariţia seriei de standarde ISO 9000 privind sistemele de management al calităţii au
existat numeroase preocupări în sensul interpretării termenilor acestora în scopul aplicării lor
în educaţie. În numeroase ţări cu o tradiţie remarcabilă în educaţie certificarea calităţii
instituţiilor de învăţământ nu mai este însă o noutate. O transpunere a unor elemente
caracteristice ale ISO 9000 ce necesită o interpretare pentru aplicarea lor în educţie ar putea
arăta astfel:
ISO 9001: 2000 TRANSPUNERE ÎN
EDUCAŢIE
Proiectare şi dezvoltare Dezvoltare de programe
analitice şi programe
educaţionale
Aprovizionare Politici de selecţie şi admitere
Controlul dispozitivelor de Metode de analiză, monitorizare
măsurare şi monitorizare şi evaluare
Identificare şi trasabilitate Înregistrări privind evoluţia
elevilor
Controlul produsului neconform Proceduri şi metode de
identificare a cauzelor
rezultatelor substandard
Calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale
furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi
standardele de calitate.
Educaţia de calitate :
Se bazează pe inovaţie şi pe diversificare;este oferită de instituţii responsabile;este
promovată de lideri educaţionali;respectă autonomia individuală şi are la bază autonomia
instituţională;este orientată pe rezultate;se realizează în dialog şi prin parteneriat;Este
centrată pe clienţi şi beneficiarii serviciilor educaţionale;asigură participarea actorilor
educaţionali şi valorizează resursa umană; înţelege interdependenţa dintre furnizorii şi
beneficiarii implicaţi în oferta de educaţie.
CALITATEA ESTE:
Valoarea pe care indivizii, societatea o acordă serviciilor educaţionale şi educaţiei în
ansamblul ei; definită de clienţii/ beneficiarii serviciilor educaţionale ; construită pe valori
împărtăşită; produsă în primul rând de oameni;asigurată printr-un sistem explicit de
principii,criterii,standarde și indicatori;definită prin megociere între școală și comunitate și
asumată prin parteneriat;inițiată prin autoevaluare
CALITATEA NU ESTE:
Asigurarea funcţionării şcolii. Vorbim de calitate doar după asigurarea funcţionării
corespunzătoare; responsabilitatea exclusivă a şcolii; produsă la comandă, prin efectul unei
legi sau act normativ ;condiţionată numai de bani şi resurse materiale; implicită şi un produs
5
firesc al funcţionării normale; impusă pe cale ierarhică; asigurată exclusiv prin evaluare
externă .
Calitatea este asigurată de:
- Actorii educaţionali (cadrele didactice, elevii, părinţii, conducerea şcolii etc.) – cu rol în
producerea şi generarea educaţiei de calitate;
-Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, care are rol în asigurarea calităţii şi în
evaluarea internă a calităţii educaţiei;
-Inspectoratul şcolar, care are rol în controlul calităţii;
-Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, care are rolul
de evaluare externă a calităţii educaţiei.
CALITATEA EDUCAŢIEI: NOTE DEFINITORII:
Asigurarea calităţii presupune un sistem informaţional puternic şi credibil.
Indicatorii şi standardele privind calitatea se referă la “intrări”, “procese” şi “ieşiri”.
Asigurarea calităţii trece dincolo de funcţionarea şcolii, măsurând “valoarea adăugată” şi
“valoarea creată”.
Calitatea este “măsurată” mai ales prin autoevaluare şi nu se reduce la evaluarea externă.
Definiţia calităţii este în permanentă evoluţie şi transformare, în funcţie de nevoile, şi ele în
evoluţie, ale indivizilor, comunităţilor şi societăţii
Asigurarea calităţii ia în considerare nu numai nevoile actuale ale beneficiarilor ci şi pe cele
viitoare.
Unde este frică şi neîncredere nu există calitate.
Asigurarea calităţii educaţiei se referă la următoarele domenii şi criterii:
A. Capacitatea instituţională, care rezultă din organizarea internă din infrastructura
disponibilă, definită prin următoarele criterii:
a) structurile instituţionale, administrative şi manageriale;
b)baza materială;
c)resursele umane;
B. Eficacitatea educaţională, care constă în mobilizarea de resurse cu scopul de a se obţine
rezultatele aşteptate ale învăţării, concretizată prin următoarele criterii:
- conţinutul programelor de studiu;
- rezultatele învăţării;
- activitatea de cercetare ştiinţifică sau metodică, după caz;
- activitatea financiară a organizaţiei;
C. Managementul calităţii, care se concretizează prin următoarele criterii:
-strategii şi proceduri pentru asigurarea calităţii;
-proceduri privind iniţierea, monitorizarea şi revizuirea periodică a programelor şi activităţilor
desfăşurate;
-proceduri obiective şi transparente de evaluare a rezultatelor învăţării;
-proceduri de evaluare periodică a calităţii corpului profesoral
.accesibilitatea resurselor adecvate învăţării;
- baza de date actualizată sistematic, referitoare la asigurarea internă a calităţii;
-transparenţa informaţiilor de interes public cu privire la programele de studii şi după caz,
certificatele, diplomele şi calificările oferite;
- funcţionalitatea structurilor de asigurare a calităţii educaţiei, conform legii.
6
La secțiunea B.”Eficacitate educațională”criteriul :a)conținutulprogramelor de studiu-
2.curriculum-2.2 realizarea curriculumului este pusă problema metodelor didactice centrate pe
educabili,utilizarea achizițiilor anterioare curriculare și extracurriculare, axate pe dezvoltarea
capacităților de a învăța din experiență și practică;utilizarea auxiliarelor curriculare și a
mijloacelor de învățământ sistematic în procesul de învățământ . criteriul
c)activitatea de cercetare științifică sau metodică/după caz-se recomandă valorificarea
experienței dobândite în urma participării la actiuni metodice,simpozioane,cursuri ,sesiuni de
prezentare a realizărilor colegilor din alte zone.
Predarea, învațarea și evaluarea sunt acțiuni de bază ale procesului de învățământ.
Procesul de învățământ este o activitate de cucerire și asimilare de către elevi a bazelor
științelor, sub îndrumarea profesorului. Este vorba de cooperarea dintre elevi și profesor în
efortul comun de instruire si autoinstruire. Procesul de învățămînt este, în esență, un proces de
comunicare Predarea a fost cunoscută și interpretată în didactica tradițională ca activitate a
profesorului, care constă în transmiterea cunoștintelor către elevi.
În accepția învățământului modern predarea este o noțiune cu un conținut mult mai bogat, ea
cuprizând tot sistemul de acțiuni desfăsurate de profesor în cadrul lectiei, care-și extind
influențele și dincolo de lecție, prin care acesta organizează, conduce și îndrumă activitatea de
învățare a elevilor.
ÎNVĂŢAREA - act de cunoaștere
Învățarea presupune, în general, orice achiziție nouă, care se manifestă ca o schimbare în sfera
comportamentală, ca rezultat al exersării ; ea are menirea de a asigura adaptarea organismului
la mediu.
În "Cadrul de referinţă al Curriculumului Naţional pentru Învăţământul Obligatoriu", princi
-piile privind predarea şi învăţarea accentuează următoarele idei:
- respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale - reper fundamental în construirea
situaţiilor de predare-învăţare;
-diversificarea şi flexibilizarea situaţiilor de predare - învăţare prin utilizarea de metode şi
procedee variate, interactive care să motiveze, să stimuleze elevul, să antreneze iniţiativa,
imaginaţia, creativitatea, dorinţa de a învăţa;
-centrarea pe obiective care urmăresc formarea de capacităţi, competenţe, atitudini;
-centrarea pe elev în proiectarea activităţilor de învăţare,ținând cont de tiplul de inteligență,
particularitățile și nevoile fiecărui elev.
Prin urmare, adecvarea procesului didactic la particularităţile elevilor necesită o nouă abordare
a activităţii, mai flexibilă şi mai apropiată de experienţele reale ale elevilor.
Interdisciplinaritatea este, în acest context, o soluţie metodologică adecvată. Ca şi în cazul
altor elemente ale procesului didactic, nu este suficientă o singură intervenţie novatoare.
Abordarea integrată sau interdisciplinară a conţinuturilor trebuie însoţită de modernizarea
celorlalte aspecte ale procesului de învăţământ: finalităţile, modurile de organizare a învăţării,
strategiile, metodele şi mijloacele folosite, evaluarea etc.

„Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de


cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată efectiv de preşcolar, elev,
student, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia permanentă”

Sorin Cristea

7
Predarea tradiţională în sensul în care profesorul explică, face o demonstraţie, iar rolul elevilor
este acela de a urmări, nu produce învăţare decât în foarte mică măsură. Profesorul trebuie să
găsească acele metode care să permită „stocarea” informaţiei pentru mai mult timp, elevii
înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot ordonat şi plin de semnificaţii.
Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii şi eventual a predării,
învăţarea nu are loc.

Abordarea integrată a învăţării şi utilizarea metodelor alternative de evaluare stimulează


crearea unei relaţii de colaborare, de încredere şi respect reciproc între învăţător şi elevi şi
între elevi. Elevul nu se simte "controlat", ci sprijinit. Profesorul trebuie să fie mai mult un
organizator al situaţiilor de învăţare şi un element de legătură între elev şi societate, care
mediază şi facilitează accesul la informaţie. Implicarea elevilor în procesului didactic trebuie
realizată în toate laturile acestuia: predare-învăţare-evaluare.

Modernizarea şi perfecţionarea metodologiei didactice presupune sporirea caracterului activ al


metodelor de învăţământ, adică aplicarea acelor metode cu un pronunţat caracter formativ.
Pentru a realiza o educaţie de calitate centrată pe elev este necesar ca activităţile de învăţare să
fie combinate cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă.

Adevărata învăţare este aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi. Lucrul în
echipă a oferit elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile, strategiile
personale de lucru, informaţiile, iar timpul de soluţionare a problemelor a fost de cele mai
multe ori mai scurt.

Aşadar, metodele interactive determină solicitarea mecanismelor gândirii, ale inteligenţei, ale
imaginaţiei şi creativităţii. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă
priceperile, deprinderile şi capacităţile elevilor, de a folosi roadele cunoaşterii transformând
exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.
Elevii, cu cât sunt mai mici,se implică mai mult mult în învăţare decât în abordările frontale
sau individuale, au manifestat dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce au experimentat.
În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să țină
pasul cu evoluția societății și implicit a educației.Era informaițonală,accesul la internet sunt
acceptate de unii factori educaționali iar de alți, ignorate și criticate.
Citim in cărți despre nevoile educației moderne .Reforma din invățământ are ca obiectiv
schimbarea mentalității și formarea unor dascăli reflexivi prin utilizarea calculatorului în
activitatea didactică ,în activitățile opționale și in alte activităti non-frontale,apărând astfel
termenul de ,,educație modernă” .
Metodele interactive de grup sau individuale reprezintă un început ,o stimulare ,o
schimbare ,o noutate .Ele nu sunt lecție model ,ci propuneri pentru o bază practică ,oferind
sprijin real elevului. Nevoile elevilor și cerințele acestora pe scena educațională pretind
dascălilor o schimbare a mentalității ,a abordării creative a tematicilor propuse ,pe nivele de
vârsta prin folosirea metodelor interactive de grup sau individuale.

Calitatea muncii noastre la clasă este ,,cartea noastră de vizită”,astfel rutina trebuie ștearsă din
activitatea noastră.
Calea de invățare pe care o parcurge copilul este determinată de metoda folosită.Zilnic în
activitatea elevului observăm o lume a lui care aduce comportamente ,teme ,idei,probleme
absolute noi in dezbatere.In abordarea temelor ,cu cât vârsta elevului este mai mică,efortul
intelectual de abordare a unor demersuri interdisciplinare, este mai atractiv decât cele clasice,
prin studiul mediului concret, prin corelațiile elaborate interactive în care elevii își asumă
responsabiliăți,formulează și verifică soluții,elaborează sinteze in activitățile de grup,
8
intergrup,individual,in perechi.
Situațiile de învățare rezolvate prin metode interactive de grup dezvoltă gândirea democratică
deoarece ei exersează gnâdirea critică.
Metodele implică mult tact din partea dascălilor deoarece trebuie să-și adapteze stilul didactic
în functie de tipul de copil –timid.pesimist,agresiv,superactiv,acaparator,nerăbdator, pentru
fiecare găsind:gestul,mimica,interjecția,întrebarea,sfatul,orientarea,lauda,reținerea,aprecierea,
entuziasmul în cooncordanță cu situația creată și totul va fi ca la carte.
Cercetări efectuate în ultimii ani arată că pasivitatea din clasă (înțeleaså ca rezultat al predării
tradiționale, în care profesorul ține o prelegere, eventual face o demonstrație, iar elevii îl
urmăresc) nu produce învățare decât în foarte mică măsură. Iată câteva rezultate ale acestor
studii:
- elevii sunt atenți numai 40% din timpul afectat prelegerii. (Pollio, 1984) .
elevii rețin 70% din conținuturile prezentate în primele 10% și numai 20% din cele prezentate
în ultimele10 minute ale prelegerii. (McKeachie, 1986)
-elevii care au urmat un curs introductiv de psihologie bazat pe prelegere au demonstrat ca știu
numai 8% mai mult decât elevii din clasa de control care NU au fåcut cursul deloc!!! (Rickard
et al., 1988) Un
studiu mai recent vizând implicațiile predării centrate pe discursul magistral4 (Johnson,
Johnson, Smith 1991) relevă că atenția elevilor descrește cu fiecare minut care trece pe
parcursul prelegerii.( Cercetările menționate sunt prezentate sintetic de Mel Silberman,
Active Learning. 101 Strategies to Teach AnySubject, Allyn &Bacon, 1996, pp. 6-10.)

Un raport recent, care sintetizează o serie de cercetări din mai multe domenii, trage
următoarele concluzii referitor la modul în care se produce învățarea:
■ Invățarea presupune înțelegerea, iar aceasta înseamnă mai mult decât cunoașterea
faptelor.
Această afirmație este evidențiată de comportamentele experților, indiferent de domeniul de
cunoaștere în care activează. Ei sunt de fapt experți prin aceea că demonstrează:
❍ o bază solidă de cunoștințe procedurale (adică moduri de operare cu informațiile)
❍ înțelegerea faptelor, fenomenelor într-un cadru conceptual
❍ organizarea cunoștințelor astfel încât acestea să fie ușor accesate și aplicate
■ Elevii construiesc cunoșterea și înțelegerea pe baza a ceea ce deja cunosc și/sau cred.
Ceea ce presupune că este esențială aflarea bagajului de reprezentări pe care elevii le posedă,
căci invariabil, indiferent de natura lor, acesta le va influența învățarea școlară. De multe ori
aceste elemente (de „pre-cunoaștere“, căpătate în contexte informale) sunt idei rezonabile și
adecvate în diferite situații limitate.
Dar ele pot fi și aplicate impropriu în circumstanțe în care nu pot funcționa ca atare.
■ Elevii formulează noile cunoștințe prin modificarea și rafinarea conceptelor lor curente
și prin adăugarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja. Elevii își modifică de fapt ideile
când acestea sunt nesatisfăcătoare pentru explicare, descriere, operare la modul general. Dacă
profesorul le predă, ca atare,un adevăr de nezdruncinat, mai mult ca sigur că preconcepțiile
despre care am vorbit anterior nu se vor modifica. Dacă însă elevii au posibilitatea să
descopere ei înșiși alternative plauzibile și evident folositoare atunci încep să-și rafineze
achizițiile anterioare și să adauge unele noi.
■ Învățarea este mediată de mediul social în care elevii interacționează unii cu alții. Elevii
beneficiazăde oportunitățile de a-și împărtăși și confrunta ideile cu alții. In acest proces ideile
individuale se reconstruiesc și înțelegerea se adânceçte.
■ Învățarea eficientă necesiăå preluarea de către elevi a controlului asupra propriei
învățări. Elevii de succes știu când au nevoie de informații suplimentare și când au înțeles
ceva. Ei sunt metacognitivi, adică sunt conștienți și capabili de monitorizarea ideilor,
gândurilor și cunoștințelor lor.
9
■ Transferul, respectiv capacitatea de a aplica cunoștințe în situații noi este afectat de
gradul în care elevii învață-pentru-înțelegere și învață-cu- înțelegere!)

SCHIMBAREA ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ


În măsura în care politica unei ţări este axată pe dezvoltare durabilă, reformele apar ca o
necesitate. Orice dezvoltare presupune oameni pregătiţi să o realizeze (profesionişti de toate
categoriile), iar şcoala este cea care îi pregăteşte.
Dezvoltarea ştiinţelor educaţiei, inovaţia didactică solicită transformarea profesorilor în
specialişti ai domeniului proiectării curriculare.
TRADIŢIONAL ...În şcoala tradiţională prima informaţionalul.Ipoteza: cel ce cunoaşte
informaţiile poate automat opera cu ele la un nivel satisfăcător.Această concepţie a generat pe
alocuri performanţe înalte, dar la nivelul masei de elevi a generat eşecuri.Asistăm la o lecţie
obiş-nuită. Elevii sunt în bănci, unii în spatele celorlalţi, câte unul sau câte doi, ca pe vremea
străbunicilor. Toţi au privirile aţintite înainte (acolo sunt catedra şi profesorul). Asta li se cere:
privirea în faţă.Unde găsesc ei răspunsu-rile la confruntările per-sonale? La profesor, în
spatele colegului, departe de zidurile şcolii?...
...ŞI MODERN:Astăzi, enciclopedismul cunoaşterii este imposibil de atins.Dezideratul şcolii
moderne vizează înzestrarea ele-vului cu un ansamblu structurat de competenţe de tip
funcţional.Dominanta activităţii didac-tice trece pe asimilarea instrumentelor de accesare şi
prelucrare a informaţiilorElevii sunt pretutindeni în clasă.Ei se grupează / sunt grupaţi potrivit
opţiunilor de studiu şi resurselor asigurate de profesor.Elevii privesc unii la alţii, faţă în faţă.
Ei comunică. Toţi au şansa dialogului efectiv.În parteneriat cu profesorul ei vor găsi
răspunsurile…
CARACTERISTICI ALE PROCESULUI DE REDARE-ÎNVÃŢARE
ÎN DIDACTICA TRADIŢIONALĂ ŞI ÎN DIDACTICA MODERNĂ
 Strategii didactice centrate pe predare Strategii didactice centrate pe
învăţare

-Urmărește expunerea.explicația exprima puncte de vedere proprii


prelegerea profesorului
-Încearcă să rețină și să reproduca realizează un schimb de idei cu restul.
ideile auzite
-Accceptă în mod pasiv ideile tramsmise argumenteaza,pune și își pune întrebări cu
s scopul de a înțelege
-lucreaza izolat cooperează în rezolvarea sarcinilor de lucru
ROLUL PROFESORULUI
Strategii didactice centrate pe predare Strategii didactice centrate pe învățare
Expune,ține prelegeri ↔ facilitează și modernizează învățarea
Impune puncte de vedere ↔ajută elevii să înțeleagă și să explice punctele
d de vedere
10
Se consideră și se manifestă ca ↔este partener în învățare
un părinte
EVALUAREA
Strategii didactice centrate pe predare Strategii didactice centrate pe învățare
-vizează măsurarea și aprecierea ↔vivează măsurarea și aprecierea competen-
cunoștințelor(ce știe elevul) țelor(ce știe să facă cu aceste cunoștințe)
-Pune accent pe aspectul cantitativ ↔pune accent pe eleentele de ordin calitativ (câ
de multă informație deține ) (valori,atitudini)
-Vizează clasificarea elevilor ↔vizează progresul în învățare la fiecare elev

Metodele tradiționale de
Metodele noi de invațare
invațare
Instruirea bazată pe profesor Instruirea centrată pe elev

Stimularea unilaterală Stimularea multilaterală

Progres pe o singură cale Progres pe mai multe căi

Un singur mediu Mai multe medii (multimedia)

Munca individuală Munca în echipă

Furnizare de informații Schimb de informații

Învățare activă (bazată pe


Invațare pasiva
explorare)

Învățare bazată pe gândire și luare


Invațare bazata pe cunoaștere
de decizii

Context izolat, artificial Context autentic, real

11
U rm ă re ş te p re le g e re a , În ce a rc ă s ă re ţin ă ş i s ă re p ro d u c ăA c c e p tă în m o d p a siv id e ile L u c re a z ă iz o la t
e x p u n e re ax, pelic a ţia p ro fe s o ru lu i id e ile a u z ite tra n s m is e

E x p rim ă p u n c te d e v epdroeprerii R e a liz e a z ă u n sc h im b d e id e i A rg u m e n te a ză , p u n e ş i îş i p u n e C o o p e re a z ă în re z o lv a re a


cu c e ila lţi în tre b ă ri c u s c o p u l d e leagîn
e ţe s a rc in ilo r d e lu c ru

V ize a z ă m ă s u ra re a şi
a p re c ie re a c u n oţeştin
lo r
(c e ştie e le vu l)
În v ă ţa re a a re lo c p- re d o
m in a n t p rin m e m o ra re şi R o lu l
V ize a z ă ăms u ra re a ş i
re p ro d u c e re d e c u neo ş tin ţ e le v u lu i
a p re c ie re a c o m pţe
e te
lo nr
(c e ş tie s ă fa c ă e le vu l cu
În v ă ţa re a a re lo c ce e a c e ş tie )
p re d m
o in a n t p rin
fo rm a re d e c o m p e te n ţe P u n e a c c e n t p e a s p e c tu l
ş i d e p rin d e ri p rae c tic c a n tita tiv (c â t d e m u ltă
C ARAC TE RISTIC I ALE PROC E SUL UI
in fo rm a ţie d e ţin ev uel)le
Realizarea

Evaluarea
DE PR E DARE
-ÎNVĂŢARE
învăţării

ÎN DIDAC TIC A TRADIŢIONAL Ă ŞI ÎN P u n e a c c e n t p e e le- m e n


DIDAC TIC A MODE RNĂ te le d e o rd in c a lita tiv
În vă ţa re a c o n d u ce la (v a lo ri, a titu d. in i)
c o m p e tiţie în tre e le v i, c u
s c o p u l d e ie raz arhrei
R o lu l V iz e a z ă c la sific a re a
p r o fe so r u lu i e le v ilo
r
În vă ţa re a s e re a liz e a z ă
p rin co o p eera r
V iz e a z ă p ro g re s u l în
în v ă ţa re la fie c a rev e le

S e co n s id e ră ş i s e m a n ife s tă Im p u n e p u n cte d e v e d e re E x p u n,eţin e p re le g e ri


“ca u n p ă rin. te ”

E s te p a rte n e r în în v ă ţa re A ju tă e le v ii să în ţe le a g ă ş i s ă F a cilite a ză ş i m o d e re a z ă în vă ţa re a
e x p lic e p u n c te le d e v e d e re

Este bine să ai o măsură în toate...întotdeauna ce-i prea mult strică. Îmbinarea metodelor
clasice cu cele activizatoare şi cu cele interactive cred că este de preferat. Proporţia dintre
ele?? Asta depinde de fiecare dintre noi dar şi de elevii pe care-i avem.

Metode, tehnici şi procedee de eficientizare a învăţării

ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE

Învăţarea prin cooperare (ÎPC) reprezintă modul de organizare a activităţii didactice pe grupuri
mici, astfel încât – lucrând împreună – elevii îşi maximizează atât propria învăţare, cât şi a
celorlalţi colegi.Cercetările arată că elevii care realizează sarcini de învăţare prin coope -rare
în grup tind să aibă:
-performanţe şcolare mai bune
-un număr mai mare de competenţe sociale pozitive;
-o mai bună înţelegere a conţinuturilor şi deprinderilor pe care şi le formează.
1.Luarea anumitor decizii preinstrucţionale:

Cât de mari să fie grupurile, cum să le structuraţi, cum puteţi aranja mai bine clasa astfel încât
să se preteze lucrului în grupuri mici?;cum concepeţi şi folosiţi materialele instrucţionale?;ce
roluri atribuiţi membrilor grupurilor?
2.Explicarea foarte clar elevilor ce au de făcut în timpul unei lecţii în care învaţă prin

12
cooperare:dată o sarcină de învăţare concretă.
3.Conducerea lecţiei, pentru că deşi elevii lucrează în grupuri, trebuie: urmăriţi şi să
monitorizate grupurile; intervenit acolo unde este nevoie; îmbogăţite sarcinile şi ajutaţi elevii
să lucreze mai eficient în grup
4. Structurarea şi organizarea activităţii după ce se termină lucrul în grupuri mici, în
care:să se facaevaluarea învăţării;elevii să evalueze cât de eficient au lucrat în grup, ce
progrese sau dificultăţi au întâmpinat în procesul personal de învăţare şi ce corecţii sau
îmbunătăţiri trebuie introduse.

. MOZAICUL DE BAZĂ

 Pasul 1: Formaţi grupurile “casă” şi daţi-le materialul de lucru:în cadrul fiecărui


grup, membrilor li se va da un alt material pe care să-l înveţe şi să-l prezinte celorlalţi.

 Pasul 2: Grupurile de experţi studiază şi îşi pregătesc prezentările:grupurile de


experţi se formează din elevii care au de pregătit acelaşi material; ei citesc şi studiază
materialul împreună şi gândesc modalităţi de predare a acestuia celorlalţi colegi;
verifică înţelegerea materialului predat.

 Pasul 3: Elevii se întorc în grupurile “casă” pentru a preda:fiecare elev se întoarce


în grupul său;fiecare membru al acestui grup îşi va prezenta, pe rând, materialul în faţa
celorlalţi;obiectivul echipei este ca toţi membrii să înveţe tot materialul prezentat.

 Pasul 4: Răspunderea individuală şi de grup :grupurile sunt responsabile de


însuşirea întregului material de către toţi membrii;elevilor li se poate cere să
demonstreze că au învăţat printr-un test, prin răspunsuri orale la întrebări, printr-o
prezentare a materialului.

Este o metoda pe care o folosesc de obicei la prezentarea aplicatiilor fenomenelor studiate.

CIORCHINELE

Este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei.
Poate fi utilizat atât în evocare, prin inventarierea cunoştinţelor elevilor, cât şi în etapa de
reflexie.Este bine ca tema propusă să le fie familiară elevilor, mai ales atunci când ciorchinele
se utilizează individual. Poate fi folosit şi pe perechi sau pe grupe, iar ciorchinele individual
poate fi comunicat fie unui partener, fie grupului.
În etapa finală a lecţiei, ciorchinele poate fi reorganizat.
Etape:
-se scrie un cuvânt / temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a foii de hârtie;
-se notează toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele care vă vin în minte în legătură cu tema
respectivă în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea şi cuvântul iniţial;
-pe măsură ce scrieţi cuvinte, idei noi, trageţi linii între toate ideile ce par a fi conectate;
-activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.

Ionescu(Turnea)Rodica Master MGE An II/sem.III

La fizică se foloseste la clasele de gimnaziu când se introduc mărimi fizice noi,sau alte
concepte(fenomene,interactiuni) De exemplu la noțiuni precum :interactiune
,forță,masă,greutate,energie,putere,lucru mecanic, ,reflexie,temperatură, căldură,radiație,etc
.Este o varianta simplistă pentru hărtile conceptuale.

13
GÂNDIŢI / LUCRAŢI ÎN PERECHI / COMUNICAŢI
-timp de 1-4 minute, fiecare răspunde individual la una sau la mai multe întrebări
formulate în prealabil de cadrul didactic (sunt de preferat întrebările care suscită mai
multe răspunsuri posibile);
-se formează perechile, partenerii îşi citesc răspunsurile şi convin asupra unuia comun,
care cuprinde ideile ambilor;
-cadrul didactic va cere ca 2-3 perechi să rezume discuţiile purtate şi concluzia
formulată.
Este metoda folosită în realizarea proiectelor și lucrărilor de laborator.

ŞTIU / VREAU SĂ ŞTIU / AM ÎNVĂŢAT

Este un tabel cu trei rubrici, care se realizează astfel:


-în rubrica ŞTIU elevii notează ceea ce consideră cunoscut deja în legătură cu tema;
-în rubrica VREAU SĂ ŞTIU vor nota ideile despre care au dubii şi ceea ce ar dori să ştie în
plus în legătură cu tema respectivă;
-în rubrica AM ÎNVĂŢAT notează ideile nou asimilate.
Este o metodă pe care o folosesc la inceput de capitol,la clasele mai mari,care reiau studiul
unor noțiuni ,fenomene,cu mai multă rigoare și mai aprofundat. Fizica se invață în spirală pe3
cicluri ,cu grade de dificultate din ce in ce mai mari.În clasa a VI-a se incepe cu o trecere in
revistă,cu o prezentare a tuturor fenomenelor ,care se dezvoltă în a VII-a și a VIII-a,dupa care
se reiau in liceuIX-XII.Astfel se poate folosi metoda la fiecare început de capitol din clasa a
VII-a până în a XII-a.

SERII SPECIFICE

Pornind de la specificul unei discipline putem constitui grupele în funcție de categorii de


concepte, relații, fenomene etc.
Este o metoda folosită de mine foarte bine in cadrul lecțiilor de sinteză și de recapitulare.În
locul unui tabel recapitulativ arid,care folosește memoria in mare proporție,acest mod de a
sintetiza și ordona conceptele învățate are mult mai multă eficiență,fiind o forma de joc care
antrenează toata clasa. Fiecare elev primește un cartonaș ce conține o parte a unui tabel,pe care
îl au tablă sau flip-chart. Sunt de fapt un fel de puzzle care la rândul lor fac parte dintr-un tabel
mare .Elevii sunt puși să se ridice și sa meargă la puzzelul care se descoperă sau se
desenează.Astfel fiecare dintre ei are un rol,se verifică între ei dacă sunt corect adunați si
eventual se instituie si o limită de timp pentru ierarhizarea învingătorilor De exemplu:se fac
cartonașe cu substanțe-corpuri;sau cu proprietati fizice-mărimi fizice;cu mărimi fizice - unități
de măsură;mărimi fundamentale-derivate;interacțiuni-forțe;mărimi scalare-vectoriale;mărimi-
instrumente de măsură;simboluri-formule; fenomene fizice-nefizice;tipuri de
fenomene(mecanice-termice-optice-electromagnetice) etc. După aceste verificări parțiale se
introduc toate datele in tabele reecapitulative mai comlexe,unde elevii trebuie să pună
cartonașul lor în rubrica corespunzătoare itemului de pe el.

Ionescu(Turnea)Rodica Master MGE An II/sem.III

Simbol Denumire Tip(scalar Gen(funda definiție formulă Unitate Instrument


mărime marime sau m de de măsură

14
vector) sau măsură
derivată)

masă

m∙v

joule

Modelul de tabel se simplifică sau se complică în funcție de anul de studiu,dar este o metodă
care are rezultate .Am constatat că întrecerea, pe puzzelurile parțiale este stimulativă .Elevii
jonglează cu aceleași noțiuni în contexte diferite,ajutându-i să înțeleagă mai bine legăturile și
să distingă categoriile de concepte,pe care aproape toți le amestecau înainte.
(corp,substanță,proprietate,marime fizică,fenomen,lege,interacțiune,instrument de
măsura,scalar,vector,etc.)

Proiectul este o metodă complexă, care necesită o perioadă mare de timp (una sau mai multe
săptămâni). A apărut la începutul secolului XX, datorită nevoii de flexibilitate şi de relevanţă
socială a curriculum-ului, precum şi ca modalitate de egalizare a şanselor. Proiectul solicită
elevului să realizeze planul unor activităţi desfăşurate în şcoală, dar mai ales în afara şcolii,
sub coordonarea învăţătorului, pornind de la identificarea unei probleme. Pentru elaborarea
lor, elevii trebuie să caute informaţii, să le combine, să formuleze probleme şi să caute soluţii,
valorificând informaţii de la diferite discipline. Trebuie să combine textul cu desenul, colajul
etc. Proiectul se poate realiza individual sau în grup. Organizarea sa în grup aduce mai multe
beneficii. Particularităţile individuale reclamă organizarea activităţilor în grupuri mici, unde
sarcinile pot fi individualizate şi pot fi mai uşor măsurate performanţele şi progresul
înregistrat. Învăţarea reciprocă este un tip de învăţare eficient şi, de obicei, puţin valorificat în
şcoală, care apare în contextul învăţării în grupuri mici şi în derularea de proiecte. Strategiile
didactice trebuie să includă învăţarea prin cooperare, învăţarea prin descoperire, jocul, întrucât
acestea sunt modalităţile de abordare interdisciplinară care creează un context al învăţării
plăcut, stimulativ, care valorifică interesele, nevoile copilului şi experienţele lor de viaţă şi
creează premisele învăţării automone şi ale reuşitei şcolare.

Din perspectiva proiectării interdisciplinare a învăţării şi a evaluării, proiectul şi portofoliul


prezintă următoarele avantaje: -promovează dezvoltarea globală a personalităţii, prin
valorificarea achiziţiilor de la diferite discipline de studiu, prin integrarea cunoştinţelor, a
capacităţilor, deprinderilor şi atitudinilor/ valorilor; .stimulează responsabilitatea elevului, prin
libertatea de selectare a temelor şi a mijloacelor de realizare; .evaluează elevii în acţiune / în
procesul de învăţare; -pun accent pe identificarea/ formularea problemelor şi apoi pe
rezolvarea lor; .angajează elevii în situaţii reale de viaţă; au semnificaţii practice, sociale,
economice şi implicaţii în educaţia morală; -deplasează accentul de la "a învăţa despre", la "a
şti cum"; ü promovează învăţarea prin contactul direct cu lucrurile (şcoala activă); .încurajează
autoevaluarea, gândirea, mai degrabă decât memorarea sau recunoaşterea unei informaţii;
-sunt interactive, angajează elevii în înţelegerea evaluării.
15
HĂRŢILE CONCEPTUALE

Hărțile conceptuale (conceptual maps) sau hărțile cognitive (cognitive maps) se definesc ca
fiind o imagine a modului de gândire, simțire și înțelegere ale celui sau celor care le
elaborează (în funcție de ciclul de învățământ și de experiența în acest sens -> realizarea unei
harti conceptuale simpla la inceput, apoi din ce in mai completa -> devenind o modalitate , o
procedură de lucru la diferitele discipline, dar și inter si transdisciplinar.
Aceasta procedură poate fi folosită:în predare ,în învățare și în evaluare la toate nivelele și la
toate disciplinele.
Hărțile conceptuale care curprind noțiuni largi și complete se pot construi pe baza unor rețele
cognitive și emoționale formate în cursul vieții în cadrul cărora sunt reînnodate retele
cognitive, sunt incluse idei noi intr-o structura cognitive, sunt rearanjate cunostinte deja
acumulate -> idei noi dau roade pe terenul modelelor cognitive existente.
Conceperea acestora se bazează pe temeiul: “invățarea temeinică a noilor concepte depinde de
conceptele deja existente in mintea elevului și de relatiile care se stabilesc între acestea”
( Teoria lui Ausubel).
Esența cunoașterii constă în modul cum se structurează cunoștințele. Important este nu cât
cunosti, ci relațiile care se stabilesc intre cunostintele asimilate.
În procesul de instruire constructivistă, hărțile conceptuale sunt mai des folosite ca
instrumente de instruire decât ca procedeu de estimare.
Avantaje ale hărților conceptuale:ușurează procesul de învățare, organizează cunostintele
existente in mintea elevului, pregăteste noile asimilări, ajută la organizarea planificării sau
proiectării unei activități, elimină memorizarea și simpla reproducere a unor defințtii sau
algoritmi de rezolvare a unei probleme, invățarea devine activă si constantă, se pretează foarte
bine la teoria constructivistă a învățării conform căreia noua cunoaștere trebuie integrată
în structura existentă de cunoștințe, permit vizualizarea relațiilor dintre cunoștintele
elevului, evaluarea pune in evidență modul cum gândește elevul și cum foloseste ceea ce a
invățat Ar fi și câteva
dezavantaje:solicită mult timp -> deci un alt mod de organizare a învățării, nivelul
standardelor este ridicat -> deci evaluarea se face pe finalități ale curriculumului, elevul
trebuie să respecte o rigoare și o ordine deosebite Hărțile
conceptuale pot avea diverse aplicatii (ținând cont de faptul ca ele pot fi completate,
dezvoltate de la un an de studii la altul -> de exemplu harta conceptuala a ENERGIEI sau a
UNIVERSULUI va arăta într-un fel in clasa a IV a sau a VI a și mult completată an de an până
la sfârșitul clasei a XII a).
Stimulează explozia de idei,se creează soluții alternative ale aceleiași probleme date, ușurează
înțelegerea, fac accesibilă cunoașterea, integrează noile cunoștinte in sistemul celor vechi,
micșorează stresul scolarilor mai mici, atrag elevii în acțiuni de căutare, cunoaștere, invățare,
permit desfasurarea activitatilor de grup care plac mult elevilor mici.
Este foarte important ca elevii sa fie inițiati cât mai de timpuriu în aceste proceduri de lucru,
parcurgându-se pașii corespunzători raportați la particularitățile de vârstă și individuale ale
acestora:

-pregătirea -> formarea grupurilor, stabilirea temei de lucru


-generarea idelor -> definirea conceptelor
-structurea ideilor -> selecarea și clasarea acestora
-reprezentarea grafică -> elaborarea hărților conceptuale
-interpretarea -> verificarea listei de concept ,analiza utilitatii pentru scopurile propuse,
analiza relatiilor dintre concepte
-utilizarea hărților conceptuale -> prezentarea unor proiect, realizarea unor produse,
întocmirea unor portofolii .
16
ŞI INOVAREA DIDACTICĂ ESTE ÎN PROCES DE DERULARE!!
Toate metodele sunt valoroase,dacă știm cum ,unde,când și în ce proporție să le aplicăm;dacă
vom reuși să depășim reticența față de nou,comoditatea,inerția.

Elevul trebuie pus permanent în situaţia de a face, a judeca, a coopera, a da răspunsuri, a avea
păreri, a analiza răspunsurile auzite, a ajunge la identificarea răspunsurilor corecte, din care
apoi descoperă cunoştinţele noi.

Profesorii secolului XXI „joacă” în aceeaşi echipă cu elevii.


Ce înseamnă o instruire eficientă şi cum gândim învăţarea bazată pe proiecte? Cum ne
conectăm la resursele virtuale? Cum se vede învăţarea din perspectiva elevului şi cum ştim ce
ştie elevul? ...Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care profesorii şi elevii învaţă
împreună să răspundă .

Schimbarea este răspunsul...schimbarea rolului profesorului",

Venind în întâmpinarea dorinţei profesorilor de a afla cât mai multe despre învăţarea „centrată
pe elev”, bazată pe modalitati active (metoda proiectului), SIVECO Romania a demarat anul
acesta implementarea la nivel naţional a unui nou program de formare în domeniul IT:
Intel®Teach – Predarea în Societatea Cunoaşterii.

Această iniţiativă promovează integrarea noilor tehnologii în clasă, în activităţile didactice,


pentru a facilita învăţarea centrată pe elev, prin metode active.

„Prin Programul Intel®Teach – Predarea în Societatea Cunoaşterii, urmărim să identificăm


căile prin care elevii şi profesorii pot utiliza tehnologia pentru a stimula procesul de învăţare
prin cercetare, comunicare şi colaborare. SIVECO Romania încurajează integrare noilor
tehnologii în procesul didactic, instruirea diferenţiată, dezvoltarea gândirii critice pentru
rezolvarea de probleme şi a lucrului în echipă pentru optimizarea instruirii. Începutul redă
speranţa multor profesori pentru eficientizarea procesului didactic. declară Dana Vlădoiu,
Training Project Coordinator, SIVECO Romania.

Ei trebuie să formeze o echipă cu elevii, să devină facilitatori, îndrumători ai acestora, fără a


se limita la transmiterea de informaţii şi evaluarea cantitativă a elevilor.
Învăţarea centrată pe elev porneşte de la ideea că elevul nu trebuie să reproducă, ci să fie
responsabil de propria dezvoltare, atât din punct de vedere social cât şi profesional.
Rolul profesorului implică analiza fiecărei situaţii de învăţare, organizarea actului
educaţional şi adaptarea lui la specificul elevului, evaluarea personală şi colectivă a
întregului proces.

Se, urmăreşte maximizarea gradului de angajare a elevului în actul educaţional, cu ajutorul


profesorilor săi.
Elevul devine responsabil de ceea ce învaţă, ceea ce implică, evident, un mai mare efort din
partea acestuia pentru că începe să gândească, să-şi pună întrebări, să caute răspunsuri.
El este propriul administrator al învăţării, autoevaluarea având un rol important în dezvoltarea
personală. Astfel, elevul devenit adult poate face faţă mai bine provocărilor unei societăţi în
continuă schimbare.
Cunoscându-şi punctele forte, el va reuşi să se adapteze mai repede şi să folosească tehnolo
-giile informaţionale apărute şi să îşi susţină astfel dezvoltarea profesională.

17
Profesorii trebuie să îi facă pe elevi să se implice în noi situaţii de viaţă prin aplicarea
noţiunilor teoretice, să îşi aleagă modul de învăţare, să îşi evalueze munca, să coopereze, să
folosească în mod util tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor. Practic, să devină
resposabili, cu sprijinul profesorilor, pentru propria dezvoltare profesională.

Ancorarea şcolii româneşti în secolul XXI, presupune în mod obligatoriu utilizarea unor astfel
de metode moderne.Nu este cazul să absolutizăm utilizarea acestor metode în detrimentul
celor clasice. Un adevărat profesionist în predare (indiferent de disciplină) va trebui să ştie să
adapteze demersul didactic. Sunt lecţii care în mod cert produc performanţe şcolare superioare
numai cu ajutorul metodelor moderne, dar sunt şi lecţii în care prezenţa acestora nu este
obligatorie.
Interesul elevilor pentru lecţii creşte ori de câte ori sunt folosite astfel de metode în predare.
Prestanţa profesorului care le foloseşte este şi ea, în mod sigur, mai ridicat
Învăţământul modern presupune o nouă abordare a educaţiei, prin promovarea metode
didactice interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi
creativităţii.
Aşa cum afirma şi Alexandru Găvenea în lucrarea ,,Cunoaşterea prin descoperire în
învăţământ”,, problema principală a didacticii contemporane este aceea de a găsi formele,
mijloacele, procedeele şi strategiile, pentru a realiza un învăţământ capabil să trezească la
viaţă, într-o măsură şi mai mare, forţele creatoare ale elevilor şi să angajeze la învăţătură
întregul potenţial spiritual.

Prin aplicarea metodelor interactive în cadrul orelor de fizică se realizează:

 condiţiile optime pentru afirmarea individuală şi în echipă a elevilor;


 receptivitate faţă de experienţe noi căutate şi rezolvate prin deducţie, analiză, etc.
 dezvoltarea gândirii critice;
 dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare;
 evaluarea propriei performanţe, etc.

În urma unui studiu ce priveşte efectele utilizării TIC pentru predare-învăţare-evaluare,


profesorii au apreciat locul ierarhic al unor potenţiale efecte benefice, pe mai multe planuri:

• În planul activităţii cadrului didactic, TIC contribuie în cea mai mare măsură la
facilitarea atingerii obiectivelor lecţiei, urmată de uşurarea activităţii cadrului didactic;
modernizarea procesului didactic nu este considerată de către profesori un argument
principal pentru utilizarea TIC în proiectare, predare şi evaluare.
• În ce priveşte activitatea elevilor, cadrele didactice consideră că orele în laboratorul
SEI sunt benefice în primul rând pentru facilitarea înţelegerii fenomenelor de către
elevi. Locul al doilea revine dezvoltării abilităţilor de lucru cu computerul, iar abia la
sfârşit este indicat rolul noilor tehnologii de atragere şi motivare a elevilor pentru
obţinerea de performanţe superioare.
• La nivelul organizării procesului educaţional, valenţele utilizării TIC sunt remarcate de
profesori în special pentru învăţarea activă, participativă, precum şi pentru învăţarea în
cooperare; contribuţia TIC la realizarea unui parcurs de învăţare individual sau
personalizat este pusă, surprinzător, pe ultimul loc, deşi majoritatea softurilor
educaţionale existente favorizează mai degrabă lucrul individual al elevilor.

În ce priveşte propria dezvoltare profesională, cadrele didactice încep să întrevadă valoarea


Internetului şi a computerelor pentru activităţi de informare, de documentare, pentru urmarea

18
de cursuri la distanţă, pentru schimburi de experienţă, pentru învăţarea de programe pe
calculator, pentru publicarea de articole etc.

Situaţiile cele mai frecvente de utilizare a TIC pentru predare-învăţare-evaluare sunt în


laboratorul SEI, cu AeL instalat (58,7%), urmată de utilizarea calculatorului cu un
videoproiector, într-o sală de clasă obişnuită (12,3%). Celelalte situaţii – lecţii în laboratoare
fără AeL sau lecţii cu alte tipuri de utilizări ale TIC – însumează mai puţin de 8%.
Se poate spune deja că în practica pedagogică din şcolile româneşti Programul SEI instituie un
mod de lucru bazat pe un model de interacţiune elev-computer 1:1. În timp, „lecţiile în
laboratorul SEI” vor deveni lecţii obişnuite - la fel de frecvente ca celelalte lecţii - în cadrul
cărora fiecare elev va avea acces la câte un computer.
În ceea ce priveşte comunicarea cu elevii în afara programului şcolar, se observă o diferenţă
semnificativă între utilizarea TIC pentru această activitate în rândul cadrelor didactice
Aceeaşi diferenţă se observă în ce priveşte utilizarea comunicării la distanţă prin intermediul
noilor tehnologii între cadrele didactice din şcoli diferite

Modalități de utilizare a computerului în lecțiile de fizică

În activitatea cu elevii, computerul poate fi folosit pentru:

- modelarea unor fenomene fizice cu durată reală foarte mare,sau foarte mică sau care au loc
în condiții dificil de realizat.Modelarea permite ca aplicația să ofere rezultate în timp real.
-simularea executării în timp real a unor lucrări de laborator.Pot fi acele lucrări care în condiții
obișnuite nu pot fi realizate. Folosirea
computerului are avantajul “efectuării” frontale a lucrării de laborator prin multiplicarea
rapidă pe un număr nelimitat decalculatoare a lucrării și parcurgerea secvențelor de către elev
în ritm propriu.

În anexa la aceasta lucrare sunt prezentate și comentate cele mai cunoscute metode de utilizare
a T.I.C.în lecțiile de fizică.

Aceste metode moderne schimbă rolul profesorului la clasă, acesta devenind un: moderator al
unei dezbateri de idei si probleme; susținător al motivației si interesului elevilor pentru fizică;
ghid al elevilor în procesul de dobândire denoi competențe, deprinderi și cunoștințe

Noile metode interactive: îi ajută pe elevi să înțeleagă mai bine desfașurarea fenomenelor
fizice (fiind mai intuitive); stimulează formarea de opinii personale argumentate încurajează
munca individuală, în funcție de situație și spiritul de echipă; contribuie la formarea de
deprinderi si atitudini durabile.

Produsul informatic pune elevul în situații de învațare activă.

Învățarea computerizată le-a inoculat elevilor o dispoziție spre nou, spre cunoaștere
și le-a creat o linie directoare: “învață-te să cauți singur!”

eLearning-ul este viitorul.


eLearning = termen general care se referă la învățarea prin intermediul calculatorului, dar
poate include și tehnologii mobile ca PDA, telefoane mobile sau MP3 players. eLearning-ul
este, prin definiție, o forma de învățământ la distanță. Acest termen se poate referi de
asemenea și la website-uri educationale.
19
Toate aceste metode moderne de predare-învățare au ca scop creșterea calității inăămânyului
românesc,aducerea lui la standarde europene,sau mai sus decăt atât,cunoscând inteligența
nativă a poporului român.dar și pornirea greoaie,după oatât de lungă perioadă în care s-a
acționat doar la comandă

BIBLIOGRAFIE

1. Germano, D. Total Quality Education – An Overview, www.connix.com

2. Quality Assurance in Japanese Higher Education and Evaluation Works of NIAD,


Raport pregătit pentru Forumul Japonia-UK asupra politicilor în învăţământul
universitar, 17 Mai 2001, http:// svrrd2.niad.ac.jp

3. http://aracip.edu.ro

4. www.edu.ro/ARACIP

5. MEC, Sistemul de învăţământ din România, Raport naţional, 2001.


6. MEC, CNC, Curriculum naţional pentru învăţământul obligatoriu. Cadru de
referinţă, Bucureşti, 1998, p.15-16
7. - Predarea interactivă centrată pe elev (modul pentru dezvoltarea profesională a
personalului didactic), Editura Educaţia 2000+, Bucureşti, 2005
8. Pintilie M., „Metode moderne de învăţare- evaluare”, Editura Eurodidact, Cluj-
Napoca, 2002
9. http://advancedelearning.com
10. http://www.intel.com.
11. http://www.elearning.r0
12. http://www.slideshare.net
13. http://facultate.regielive.ro
14. www.edu.ro
15. www.didactic.ro

16.Neacşu, I., Instruire şi învăţare, ediţia a II-a, revizuită, EDP,


Bucureşti, 1999
17.Adăscăliţei, A., Instruire asistată de calculator, Editura Polirom,
Iaşi, 2007
18.Cerghit, I., Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 1997
19.Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1995
20.Jinga, I., Negreţ, I., Învăţarea eficientă, EDITIS, Bucureşti, 1994
21.Jinga, I., Istrate, E. Instruirea şi evaluarea asistată de calculator,
Editura ALL, Bucureşti, 2006

20

You might also like