Relaţia de cuplu în adolescenţă

La vârsta adolescenţei au loc transformări mari în viaţa omului. Adolescentul începe

să se relaţioneze la sexul opus cu mai multă atenţie decât o făcea până acum. Afectivitatea lui
evoluează şi încearcă primele sentimente adevărate de îndrăgostit din viaţa lui.

A fi îndrăgostit de cineva este un sentiment complex care se naşte de multe ori fără
băgare de seamă şi acaparează încet toată conştiinţa persoanei îndrăgostite. Astfel, cel
îndrăgostit, conform mitului, caută în cealaltă persoană jumătatea sa. Defapt, persoana
îndrăgostită se caută pe el însuşi în celălalt, deoarece se îndrăgosteşte de proiecţiile proprii pe
care le are asupra persoanei iubite, astfel se naşte jocul aşteptărilor şi al dorinţelor iluzorii, al
fascinaţiei şi al dezamăgirilor în cuplu, încercarea pasionată de a-l găsi pe celălalt care să
corespundă modelului energetic pe care îl purtăm în noi înşine. Aceste modele energetice au
fost foarte bine conturate de psihologia analitică a lui Jung în Anima şi Animus, sufletul
feminin care sălăsluieşte în bărbat respectiv sufletul masculin din femeie, care se caută
reciproc unul în fiinţa celuilalt. Prima experienţă a iubirii în adolescenţă este de obicei una de
mare impact psihologic. Personalitatea adolescentului se schimbă, devine mai sensibil şi mai
axat pe propriile sentimente de iubire ce le poartă pentru celălalt.

Relaţia de cuplu pentru adolescenţi oferă un cerc închis în care aceştia se simt în
siguranţă, doriţi, apreciaşi şi susţinuţi. Relaţiile romantice au o însemnătate crescută în lumea
socială a adolescenţilor, afirmă autorii englezi ai cărţii „Psihologia adolescenţei”, Gerald R.
Adams şi Michael D. Berzonsky. Această însemnătate este atât de mare încât la vârsta de 15-
16 ani, adolescenţii interacţionează mai des cu partenerii lor romantici decât cu părinţii, sau
alţi membri ai familiei ba chiar decât şi cu prietenii. De asemenea, aceiaşi autori remarcă
faptul că elevii de liceu care se încadrează în această categorie de vârstă a adoelscenţei, petrec
între 5 şi 8 ore pe zi gândindu-se la actuali sau potenţiali parteneri romantici. Relaţia de cuplu
oferă un cadru propice de dezvoltare atât a intimităţii cât şi a identităţii adolescentului.

La început, adolescenţii privesc noile relaţii ca pe nişte oportunităţi de recreere,

experimentare sexuală sau atingerea unui anumit statut. Mai întâi ei caută în partener un
refugiu ceea ce îl face să se simtă în siguranţă. Deoarece adolescenţa în sine este o etapă din
viaţă cu multe schimbări atât pe plan fizic cât şi psihic, de formare a identităţii de sine şi
conturare a personalităţii, adolescentul simte nevoia să se compare frecvent cu cei de o vârstă
cu el dar este la fel de preocupat să stabilească cât mai multe relaţii de prietenie. De altfel,
prieteniile împărtăşesc o serie de trăsături comune cu relaţiile romantice. Ambele prezintă
caracteristici de afiliere precum şi construirea reciprocă a relaţiei, tovărăşie şi intimitate.
Prieteniile cu membrii sexului opus sunt des întâlnite în adolescenţă, mai ales în liceu. Iar de
la relaţia de prietenie până la relaţia romantică nu mai este decât un pas.

În alegerea partenerilor romantici, o influenţă importantă şi care trebuie luată în

considerare sunt modelele de relaţionare pe care adolescentul de astăzi le-a văzut la proprii
părinţi. O teorie interesantă în această privinţă o are Freud, totul derivând de la faimosul
complex Oedip pe care l-a introdus în psihanaliză. La fel de important în alegerea partenerilor
de-a lungul vieţii o va avea şi prima alegere importantă pe care o va lua adolescentul în
[1]
această perioadă şi experienţele din anumite relaţii romantice. Ca o ilustrare a acestui fapt se
poate spune ca indivizii care au trecut printr-o relaţie romantică pozitivă se pot aştepta ca
viitorii parteneri să se poarte asemănător şi ei înşişi să abordeze relaţia dintr-o perspectivă
sănătoasă. Cei cu experienţe mai puţin pozitive ar putea aborda viitoarele relaţii cu nelinişte şi
într-un mod negativ care ar putea afecta stabilitatea relaţiei respective.

Vârsta adolescenţei este considerată frecvent vârsta celor mai frenetice iubiri,
afectivitatea având un caracter vulcanic şi debordant aşa cum observă autoarea cărţii
„Psihologia vârstelor”, Anca Munteanu. Adolescentul îşi investeşte întreaga energie psihică
atunci când se angajează într-o relaţie, de aceea şi suferă foarte intens în momente de
dezamăgire prin care fiecare dintre noi am trecut în această perioadă foarte sensibilă.

Bibliografie:

1. Adams G.R., Berzonsky M.D. (2009). Psihologia adolescenţei. Manualul Blackwell,

Editura Polirom, Iaşi.
2. Munteanu, A. (2009). Psihologia vârstelor, Editura EUROBIT, Timişoara.
3. Nuţă, A. (2006). Psihologia cuplului, Editura Sper, Bucureşti.

[2]