CUPRINS:

TEMA 4
DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR

TEMA 5
DEPOZITAREA MĂRFURILOR

1
CAP. 4 DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR

Conţinutul, rolul şi funcţiile distribuţiei mărfurilor

Procesul de distribuţie reprezintă o componentă importantă a

activităţii pe care agenţii economici o desfăşoară în cadrul pieţei.
Termenul de distribuţie desemnează ansamblul mijloacelor şi
al operaţiunilor care asigură punerea la dispoziţia utilizatorilor sau a
consumatorilor finali a bunurilor şi serviciilor realizate de către
întreprinderile producătoare.
Distribuţia reprezintă procesul prin care bunurile şi serviciile
sunt puse la dispoziţia consumatorilor – intermediari sau finali –
asigurându –li-se acestora facilităţile de loc, timp, mărime, potrivit
cerinţelor pe care le manifestă în cadrul pieţei.
Mijloacele şi operaţiunile desemnate prin termenul de distribuţie
se clasifică în două mari categorii: distribuţia comercială şi distribuţia
fizică.
Distribuţia comercială constă în a transforma titlul de proprietate
asupra produsului de la producător la consumator. Distribuţia
respectivă poate fi asigurată prin intermediul agenţilor de distribuţie.
Distribuţia fizică constă în a pune, din punct de vedere material,
bunurile şi serviciile la dispoziţia consumatorilor, cu ajutorul
mijloacelor de transport şi al stocajului. ( logistica comercială ).
Conceptul de distribuţie nu trebuie confundat cu mişcarea
mărfurilor. În timp ce mişcarea mărfurilor are în vedere deplasarea
fizică a mărfurilor de la producţie la consum, conceptul de distribuţie
are în vedere un proces mai larg, care începe în momentul în care
produsul este gata pentru a fi lansat pe piaţă şi se sfârşeşte odată cu
consumarea actului de vânzare la consumatorul final. În acest interval
de timp şi spaţiu au loc o serie de activităţi economice, cum ar fi:
livrarea mărfurilor, transportul acestora, depozitarea şi conservarea
lor, stocarea, vânzarea cu ridicata şi cu amănuntul, mobilizarea
resurselor materiale, financiare şi umane necesare realizării procesului
respectiv, stabilirea modalităţilor de transfer a titlurilor de proprietate
şi asigurarea practică a acestor titluri. Toate acestea au drept scop
satisfacerea corespunzătoare a nevoilor consumatorilor şi, prin

2
aceasta, creşterea cifrei de afaceri, generatoare de profit, a fiecărei
firme implicate în tranzacţiile comerciale.
Noţiunea de distribuţie, în sens larg, înglobează următoarele
domenii:
 circuitele şi canalele de distribuţie: itinerariul pe care produsele îl
urmează în drumul lor către cumpărător şi alegerea intermediarilor;
 logistica distribuţiei ( distribuţia fizică ): metodele şi tehnicile care
intervin în transportul produselor la locurile de vânzare;
 organizarea şi administrarea vânzărilor: gestiunea forţei de vânzare
a unei întreprinderi şi contactul cu intermediarii;
 promovarea vânzărilor şi service-ul clientelei.
Producătorii şi consumatorii sunt separaţi prin distanţă, prin
ignorarea reciprocă a mijloacelor şi nevoilor, prin disproporţii între
cantităţile oferite de către fiecare producător şi cele cerute de fiecare
consumator, precum şi prin perioadele de realizare a produselor şi
momentul manifestării nevoilor. Pornind de la aceste considerente,
distribuţiei îi revine rolul de a regulariza mişcarea bunurilor şi
serviciilor între producţie şi consum şi de a satisface nevoile
consumatorilor, furnizându-le o serie de servicii ca: proximitatea
preţului de vânzare, posibilitatea de a alege dintr-un sortiment larg
bunurile şi serviciile ce corespund cel mai bine nevoilor şi exigenţelor
lor.
Distribuţia are rolul:
 de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi
consum, amortizând, atunci când apar, efectele negative ale
fenomenelor conjuncturale ale pieţei;
 de a informa producătorul asupra faptelor şi dorinţelor clientelei;
 de a satisface clientela, furnizându-i un anumit număr de servicii.
Prin urmare, distribuţia mărfurilor reprezintă un dublu curent:

1
PRODUCŢIE 2 CONSUM

3
 1 – producător spre consumator – reprezintă serviciile prestate
de distribuţie pentru a pune bunurile şi serviciile la dispoziţia
utilizatorului final;
2 – consumator spre producător – este un curent psihologic care
traduce dorinţele, nevoile consumatorului. Acest curent permite
producătorului să răspundă la următoarele întrebări: ce vrea clientul ?;
în ce cantităţi?; cine consumă produsele proprii?.
În vederea realizării echilibrului necesar în cadrul pieţei, prin
regularizarea mişcării bunurilor şi serviciilor între producţie şi
consum, distribuţia reuneşte un ansamblu de funcţii economice
esenţiale atât pentru producători, cât şi pentru consumatori, permiţând
scurgerea producţiei spre locurile de consum, în cele mai bune condiţii
posibile.

Principalele funcţii ale distribuţiei sunt:

• Schimbarea proprietăţii asupra produsului, respectiv efectuarea
transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la
consumator, prin intermediul actelor de vânzare – cumpărare;
• Deplasarea produselor de la producător la consumator prin
intermediul activităţilor de transport, stocare, depozitare şi
condiţionare, manipulare, demontare sau ansamblare, ambalare,
etalare, vânzare;
• Informarea, consilierea şi organizarea service-lui după vânzare, în
vederea asigurării unei bune informări a clientelei cu privire la
posibilităţile de satisfacere a diverselor trebuinţe, facilitării
operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajustării în
procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate;
• Finanţarea unor operaţiuni comerciale. Prin această funcţie se are în
vedere existenţa unor cazuri în care agenţii de distribuţie finanţează
întreprinderile de producţie în procesul de cumpărare şi stocare a
produselor, pe unele perioade în care mărfurile vor fi produse şi nu
vor fi vândute imediat clientului final.
Funcţiile enumerate scot în evidenţă că rolul distribuţiei este
multiplu şi benefic atât pentru producător cât şi pentru consumator.
Faţă de producător, distribuţia operează o regularizare a activităţii
de fabricaţie, permiţându-i acestuia o eşalonare a producţiei pe
parcursul întregului an gestionar, prin comenzi în avans şi prin stocaje,

4
operaţiuni care fac ca efectele oscilaţiilor sezoniere sau conjuncturale
ale cererii să fie anihilate, distribuţia participând la eforturile
financiare ale producătorilor, plătind bunurile care se stochează fără a
avea certitudinea vânzării lor.
În ceea ce priveşte consumatorul, distribuţia pune la dispoziţia
acestuia, acolo unde el se găseşte şi când doreşte, bunurile necesare, în
cantităţile solicitate. Prin asemenea facilităţi, distribuţia îl scuteşte pe
consumator de mari deplasări, de eforturi pentru efectuarea unor
cumpărături mari şi imobilizări de sume, care disponibilizate pot fi
folosite în alte scopuri.
Producătorul se confruntă cu trei alternative fundamentale, atunci
când trebuie să decidă asupra politicii de distribuţie:
• Vânzarea directă;
• Vânzarea prin intermediari;
• O politică “duală”, combinând vânzarea directă cu
vânzarea intermediarilor.
Vânzarea directă permite vânzătorului să păstreze controlul asupra
întregului proces de comercializare. Utilizarea sa este favorizată de
existenţa unui: număr limitat de potenţiali cumpărători; grad ridicat de
concentrare geografică a cumpărătorilor potenţiali; grad ridicat de
complexitate tehnică, solicitând prestarea de servicii; nivel ridicat al
inovaţiei tehnologice. Oricare dintre aceşti factori, luaţi separat, este
suficient pentru a susţine adoptarea unei politicii de vânzare directă.
Însă, analiza secvenţială între unii dintre factori poate demonstra
contrariul. Aşa de exemplu, un conflict între numărul de cumpărărtori
şi dispersia lor geografică poate face ca vânzarea directă să fie o
alternativă total neeconomică.
Vânzarea printr-un intermediar prezintă următoarele avantaje:
- conduce la minimizarea costurilor legate de : organizarea
vânzărilor; depozitare; finanţarea stocurilor; pierderile prin
învechirea stocurilor şi creanţe nerecuperabile;
- facilitează contactul producătorului cu toţi potenţialii clienţi, fără a
implica costurile fixe care ar fi necesare pentru vânzarea directă;
- asigură, într-un mod mai eficient, disponibilizarea imediată a
produsului, precum şi serviciile înainte şi după vânzare, diferenţiate
în funcţie de specificul local.

5
 Principalul dezavantaj al utilizării unui intermediar îl constituie
pierderea controlului asupra verigilor care formează canalul de
distribuţie al produsului său.
Distribuţia duală reprezintă o soluţie de compromis. În această
alternativă, producătorul îşi vinde o parte din produse în mod direct,
dar încredinţează cealaltă parte a vânzărilor sale unui intermediar.
Această politică este favorizată de existenţa fenomenului “ jumătăţii
grele”, în care un număr limitat de utilizatori constituie cea mai
importantă parte a cererii, cu echilibrul repartizat pe un număr de
utilizatori mici sau accidentali. Principalul dezavantaj asociat
distribuţiei duale constă în dificultatea intrisecă a determinării unei
împărţiri juste a pieţei între producător şi intermediar.

Elaborarea unei strategii a canalului de distribuţie

Modalităţile de trecere ale unui produs din sfera producţiei în sfera

procesului de consum formează circuitul de distribuţie al acestuia.
Circuitul de distribuţie include atât producătorul cât şi consumatorul,
precum şi toţi intermediarii cu caracter comercial, implicaţi în
transferul respectiv. Atragem atenţia că produsul şi dreptul de
proprietate asupra produsului nu parcurg întotdeauna acelaşi drum.
Termenul de canal de distribuţie se referă la înţelegerile
comerciale încheiate în vederea asigurării fluxului unui produs de la
punctul de producţie până la consumul final. Activităţile întreprinse
într-un canal de distribuţie pot fi împărţite în trei categorii:
1. activităţi care privesc schimbarea proprietăţii asupra produsului –
negocieri, cumpărări şi vânzări: canalul comercial;
2. activităţi care privesc furnizarea fizică a produsului – incluzând
transportul şi depozitarea: reţeaua de distribuţie fizică;
3. activităţi auxiliare sau care facilitează activităţile de mai sus:
colectarea şi propagarea informaţiilor, asumarea riscului,
finanţarea, activitatea promoţională.
Adesea, canalele de distribuţie constau din lanţuri de firme. Cu
excepţia furnizorului iniţial şi a consumatorului final, celelalte firme
joacă un rol de intermediere. Studiul canalelor de distribuţie comportă
analiza intermediarilor şi a diverselor organisme interesate în mişcarea
mărfurilor spre utilizatori, precum şi a problemelor referitoare la

6
orientarea fluxului acestor mişcări. Un canal de distribuţie se
caracterizează prin: lungime, lăţime şi adâncime.
Lungimea unui canal de distribuţie este dată de numărul verigilor
intermediare care participă succesiv la realizarea fluxului de produse
de la producător la consumator.
• Circuite foarte scurte, în cadrul cărora nu intervine nici un
intermediar, vânzarea fiind realizată direct de către firma
producătoare la cumpărătorii finali;
• Circuite scurte care presupun intervenţia doar a unui singur
intermediar, iar cea mai mare parte a muncii de comercializare
cade în sarcina producătorului;
• Circuite medii producător – angrossist- detailist –
consumatorul final.
• Circuite lungi.
Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de
numărul unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în cadrul
aceleiaşi etape din structura circuitului respectiv.
Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a
circuitului respectiv de punctele în care au loc procesele de consum
ale produselor, are în vedere măsura în care procesul de distribuţie
asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punct de vedere al
consumatorului. În acest context, poate fi apreciat ca deosebit de util
circuitul foarte scurt, care asigură livrarea directă a produselor,
consumatorul intrând astfel în posesia produselor solicitate direct la
locul de consum. De asemenea, în cadrul circuitelor scurte, comerţul
prin corespondenţă asigură un grad de apropiere ridicat.
Există trei elemente importante care determină structura
canalului de distribuţie:
1. cerinţele clientului final, la un loc, vor duce la un grup de
consumatori cu nevoi asemănătoare – adică un segment de piaţă;
2. posibilităţile firmei producătoare;
3. disponibilitatea şi dorinţa intermediarilor de a participa în cadrul
canalului.
Canalul comercial constituie o variabilă a mixului de marketing.
Prin urmare, este important ca departamentul de marketing să preia
iniţiativa în proiectarea şi gestionarea canalului. Imaginea produsului,

7
preţul şi eforturile promoţionale, ca şi prezentarea fizică a produsului
pot fi întărite sau puse în pericol de canalul de distribuţie folosit.
Circuitul lung numit şi circuitul “tradiţional” este în mod obişnuit
folosit pentru produsele alimentare, textile, electrice, furnituri
industriale.
Principalele avantaje ale acestui tip de circuit pentru producător
sunt:
 realizarea unui volum optim al vânzărilor cu minimum de
cheltuieli, dacă grosistul îşi îndeplineşte funcţiile sale vizavi de
producător şi anume: cumpărături importante chiar şi în extrasezon,
regularizând producţia şi evitând cheltuielile de transport
ineficiente;formarea sortimentului comercial şi distribuţia către
detailişti chiar dacă aceştia sunt foarte dispersaţi; o politică de
preţuri adecvată;
 reducerea echipei de vânzare a producătorului;
 concentrarea creditului pe un număr restrâns de clienţi;
 lansarea mai rapidă a produselor noi;
 prelungirea de-a lungul circuitului a serviciilor comerciale şi a
tehinicilor producătorului;
 participarea grosiştilor la o mai bună cunoaştere a pieţei;
 posibilitatea vânzării de produse a căror gamă sortimentală,
insuficient de extinsă, nu ar permite folosirea unei echipe de
vânzare la producător;
Dezavantajele circuitului lung sunt:
 este un sistem puţin suplu şi dependent vizavi de grosist;
 generează cheltuieli de distribuţie mai ridicate;
 producătorul pierde contactul cu clientela finală, cu detailiştii şi cu
o bună parte din piaţă;
 există riscul unei posibile infidelităţi din partea grosistului;
 are loc multiplicarea mărcilor concurente propuse de către grosist;
 dacă grosisştii nu-şi îndeplinesc în totalitate funcţiile lor, întregul
sistem de distribuţie devine ineficient.
Circuitul scurt – este foarte utilizat.
Avantajele circuitului scurt sunt:
 economisirea marjei grosistului ( rabatul cedat vânzătorului );
 contactul şi legături directe cu piaţa;

8
 controlul mai bun al distribuţiei;
 prezenţa detailiştilor în proximitatea locurilor de consum;
 satisfacerea mai rapidă a clienţilor;
 prestarea unor servicii după vânzare.
Dezavantajele circuitului scurt sunt:
 neasigurarea unui stoc de mărfuri suficient de diversificat;
 necesitatea unui număr mare de reprezentanţi comerciali pentru
contactul cu numărul relativ mare al detailiştilor;
 fracţionarea comenzilor şi organizarea de livrări multiple, ceea ce
antrenează un mare volum de activităţi contabile.
Comercianţii cu amănuntul se pot uni pentru a-şi efectua
aprovizionările cu mărfuri în comun, asigurându-şi astfel, în parte,
funcţii de gros.
Circuite integrate
Marile magazine şi societăţi comerciale cu sucursale multiple sunt
organizate astfel încât să poată îndeplini concomitent cele două funcţii
comerciale ale distribuţiei: de gros şi amănuntul. Astfel, o singură
firmă asigură aprovizionarea cu mărfuri, gestiunea stocurilor şi
contabilitatea vânzării prin numeroase puncte de vânzare. Ea posedă
depozite şi mijloace de organizare a manipulării şi livrării care aparţin
funcţiei unui grosist.
Vânzarea directă – este circuitul de distribuţie cel mai scurt
indicat pentru anumite produse, îndeosebi cele de înaltă tehnicitate.
Avantajele acestui circuit sunt:
 diminuarea, în principiu, a cheltuielilor de distribuţie;
 contactul direct al producătorului cu consumatorul, facilitând
cunoaşterea calitativă şi cantitativă a pieţei;
 susţinerea, fără rezervă, a mărcii de fabrică;
 menţinerea preţurilor în limite rezonabile;
 garantarea calităţii produselor vândute;

 asigurarea celui mai bun service clientelei, mai ales pentru

produsele de mare tehnicitate;
 posibilitatea unor experimente comerciale ( teste, sondaje ).
Dezavantajele vânzării directe sunt:
 cerinţa unor resurse financiare importante, mai ales când
producătorul îşi dezvoltă o reţea proprie de magazine;

9
 necesitatea unor stocuri de mărfuri mari;
 imperativul unor livrări de mărfuri foarte rapide, exercitarea unui
control costisitor la magazine, depozit şi sucursale;
 angajarea unui personal la vânzare mai numeros;
 coordonarea activităţii reţelei de desfacere şi de depozitare;
 organizarea activităţii după vânzare.
Structurile canalelor de distribuţie nu sunt nici statice şi nici
universale, ele se schimbă, evoluează în timp şi variază de la o piaţă la
alta. Canalele de distribuţie care servesc pieţele rurale tind să aibă mai
mulţi intermediari decât canalele care servesc pieţele urbane, întrucât
cantităţile de mărfuri mai mici, solicitate în mediul rural , fac livrările
directe către detailişti mai puţin atractive. Altă caracteristică a
structurii canalului este aceea că, cu cât profitul brut obţinut din
comercializarea produsului este mai mic şi frecvenţa de achiziţie a
produsului este mai mare, vor fi mai mulţi intermediari în cadrul
canalului de distribuţie. În schimb, cu cât utilizatorul final va dori să
aibă mai mult timp de gândire pentru achiziţionarea produsului, iar
frecvenţa de achiziţie va fi mai mică, cu atât canalul de distribuţie va
fi mai scurt.
Conflictele care apar în canalul de distribuţie sunt cel mai adesea
rezultatul obiectivelor diferite ale paticipanţilor. Producătorii doresc să
producă mărfuri care să se vândă. Drept urmare, ei vor fi preocupaţi în
primul rând de consum. Detailiştii, pe de altă parte, sunt mult mai
preocupaţi de comportamentul cumpărătorului. Loialitatea detailistului
nu se manifestă întotdeauna faţă de o anumită marcă comercială, ci
faţă de produsul care va aduce clientul la uşa magazinului. Ambele
părţi au însă un obiectiv comun: servirea clientului. Recunoaşterea
acestui fapt reprezintă un pas important spre crearea şi derularea unor
planuri şi activităţi comune.
După numărul de canale de distribuţie utilizate simultan de către un
producător se regăsesc două tipuri de bază ale circuitului de
distribuţie.
• Circuit pe un singur canal
Producător Comerţ cu mănuntul Consumator

• Circuit pe mai multe canale

10
 - nediferenţiat

Producător

Comerţ cu
amănuntul

Consumator

- diferenţiat după produse - diferenţiat pe pieţe

specializate
Producător
Producător
produs A produs B
Comerţ cu Comerţ cu
amănuntul amănuntul

Consumator
Piaţa Piaţa
A B

Plasarea unui producător pe mai multe canale de distribuţie

evidenţiază strategii de diferenţiere a produselor şi / sau o segmentare
a pieţei, pentru a împiedeca eventualele conflicte între canalele
paralele.

Circuitele de distribuţie pentru bunurile de consum individual,

produse de utilizare productivă, produse agricole şi servicii

a) Bunurile de consum individual, în general, pot fi puse la

dispoziţia consumatorilor prin intermediul oricărui circuit de
distribuţie.

11
1. Bunurile de consum curent, care în general sunt produse de
primă necesitate, care generaeză cumpărări foarte frecvente
( produse alimentare de cerere curentă, tutun, cosmetice şi articole
de întreţinere, etc. ) reclamă circuite de distribuţie care trebuie să
asigure consumatorilor proximitate, rapiditate, facilitate. În acest
sens, sunt recomandate circuitele scurte si cele medii prin
intermediul detailiştilor.
2. Bunurile de necesitate medie sau de noutate care, în cele mai
frecvente cazuri, au preţ foarte ridicat în raport cu valoarea lor
reală, satisfăcând nevoi de ordin psihologic sau legate de un
anumit moment, reclamă un proces de distribuţie mai complex. O
asemenea distribuţie poate fi asigurată de circuitele scurte , medii
sau lungi, prin intermediul selectării detailiştilor.
3. Bunurile de folosinţă îndelungată prin specificul lor în ceea ce
priveşte durata de viaţă şi preţul mai ridicat cer ca distribuţia lor să
fie asigurată prin magazine de specialitate şi în cele mai frecvente
cazuri, reclamă prezenţa unui vânzător calificat. Pentru aceasta,
unii fabricanţi distribuie direct produsele prin intermediul unei
reţele de reprezentanţi, sprijinite de magazine de demonstraţii şi
expoziţii, precum şi prin organizarea unei puternice reţele de
service, care să acorde asistenţă de specialitate atât în perioadele de
garanţie, cât şi postgaranţie;
b) Produsele industriale sau bunurile de utilizare productivă au o
structură foarte diferită ele cuprinzând: materii prime şi consumabile,
bunuri de echipament principal, bunuri de echipament secundar, piese
de schimb şi furnituri diverse. Drept urmare, piaţa acestor bunuri este
puternic particularizată pe fiecare din categoriile de produse
componente, cerând circuite specifice.
1. Circuite foarte scurte sau directe, în cadrul cărora producătorul
negociază şi livrează direct produsul său către utilizator. Utilizarea
unui asemenea circuit implică obligaţia producătorului de a-şi
organiza vânzările şi stocajul întregii producţii, urmând a livra
produsele pe baza unor comenzi individuale.
2. Circuite scurte, folosindu-se ca intermediari agenţi de fabrică
independenţi atât faţă de producători cât şi faţă de utilizatori,
renumeraţi printr-un comision.
3. Circuite lungi

12
 c) Produsele agricole, datorită specificului procesului de fabricaţie,
caracteristicile acestui tip de produse, evoluţia cererii şi a modului de
organizare a mediului rural, generează un proces de comercializare
foarte dificil.
1. circuite foarte scurte – apar în mod frecvent, în cazul produselor
agricole, întrucât majoritatea producătorilor agricoli îşi vând
produsele în mod direct consumatorului final, în pieţe publice sau
chiar la domiciliul acestuia.
2. Circuitele scurte sunt utilizate destul de des, întrucât unii
comercianţi cu amănuntul au posibilitatea de a se aproviziona
direct de la exploatările agricole cu o serie de produse pe care apoi
le oferă consumatorilor prin intermediul diferitelor forme de
vânzare.
3. Circuitele medii pot fi folosite în condiţiile în care o centrală de
cumpărare are posibilitatea să-şi asume responsabilitatea
achiziţionării de la exploatările agricole a unor produse pe care să
le depoziteze şi condiţionaze în perioadele specifice de stocaj,
pentru ca apoi să le dirijeze spre punctele proprii de vânzare;
4. Circuitele lungi apar în condiţiile în care diverse societăţi
comerciale specializate în activităţi de însilozare şi condiţionare a
produselor agricole, pe perioade îndelungate de timp, preiau
produsele respective de la producători, le stochează şi apoi le vând
fie către diverşi angrosişti din domeniul respectiv, fie către
comercianţii cu amănuntul care apoi le pun la dispoziţia
consumatorilor.
d) Serviciile către populaţie şi către intreprinderi
Serviciile, sub aspectul procesului de distribuţie, prezintă unele
particularităţi importante pentru stabilirea circuitelor comerciale. În
cadrul complexităţii acestor prestaţii nemateriale se disting două
categorii de servicii:
 servicii pure care folosesc doar munca fizică sau intelectuală a
celui care le furnizează;
 servicii mixte care necesită folosirea simultană şi a unui bun
material.
Datorită naturii serviciilor - pure sau mixte – cât şi naturii
beneficiarilor de servicii, se poate face o delimitare, pe două direcţii,

13
în ceea ce priveşte posibilităţile de organizare a distribuţiei
serviciilor:
 distribuţia serviciilor către populaţie – aşa zisele servicii de
consum, care nu pot fi stocate, iar pentru distribuţia lor se folosesc
circuite scurte şi metode variate de realizare;
 distribuţia serviciilor către firme, îndeosebi serviciile de
producţie ( consultaţii juridice, spălătorii, furnizare de energie)
Pentru oferirea acestor servicii marile societăţi au nevoie de o reţea de
distribuţie întinsă.

Evoluţia distribuţiei mărfurilor şi a circuitelor comerciale pe plan

mondial

În diverse ţări distribuţia a devenit un sector economic deosebit

de dinamic, iar aparatul comercial a suferit mutaţii pe toate planurile,
modificându-şi metodele de vânzare, formele de distribuţie, repartiţia
geografică. Principalele fenomene care au generat această mutaţie
sunt:
 din prima grupă a fenomenelor referitoare la mutaţiile ce au avut
loc în viaţă socială trebuie avute în vedere:
- fenomenele demografice care au pus amprenta pe evoluţia
gusturilor, favorizând modernizarea distribuţiei sub toate formele;
- creşterea puterii de cumpărare, diversificarea nevoilor şi căilor de
satisfacere a acestora;
- transformarea modului de viaţă determinată de : urbanizarea
crescândă a mediilor rurale, implantarea unor oraşe sau a unor
cartiere – anexe la periferia oraşelor ducând la evoluţia modului de
viaţă.
 cea de a doua grupă de fenomene se referă la modul de conturare a
tehnologiilor comerciale şi a consecinţei acestora asupra evoluţiei şi
structurii produsului respectiv, care pot fi structurate pe trei planuri
principale:
- pe plan gestionar, metodele de gestiune a stocurilor, de
aprovizionare au determinat nevoia de optimizare a canalelor de
distribuţie în funcţie de segmentul de cumpărători deserviţi;
- pe planul mişcării mărfurilor, îmbunătăţirea sistemelor de transport,
modernizarea mijloacelor de transport, precum, şi apariţia de noi

14
 materiale şi tipuri de condiţionare a produselor dau un nou conţinut
procesului de distribuţie, care a devenit independent;
- pe plan comercial s-au impus noi viziuni ca: aplicarea spiritului şi
tehnicilor de marketing, perfecţionarea tehnicilor de ambalare,
extinderea ponderii circuitelor scurte şi foarte scurte, toate acestea
au făcut ca cerinţele de comercializare să cunoască noi forme de
realizare.
Printre tendinţele care s-au conturat în ultimele două decenii şi
care se apreciază că se vor regăsi ca pondere şi în viitor sunt:
• diminuarea ponderii circuitelor scurte sau directe şi a circuitelor
lungi. Modernizarea mijloacelor de transport, a sistemelor de
ambalare şi de prezentare a mărfurilor dă posibilitatea
producătorilor de a se apropia de consumatori. Totodată,
deschiderea graniţelor naţionale, perfecţionarea sistemelor de
comunicaţie fac posibile tranzacţii de anvergură, fenomen care
impune necesitatea existenţei unor tipuri de intermediari care să
asigure o dirijare profitabilă a fluxurilor de mărfuri.
• modificarea amplorii şi gradului de apropiere a circuitelor
comerciale de punctele în care au loc procesele de consum,
fenomen care acţionează asupra circuitelor de distribuţie. Este
vorba de numărul de unităţi prin care se realizează circuitele
respective. În ţările dezvoltate economic are loc o diminuare a
numărului de unităţi, deoarece perfecţionarea tehnologiei
comerciale duce la dezvoltarea vânzării prin corespondenţă,
extinderea comerţului mobil, vânzarea pe bază de catalog, fără a fi
necesară prezenţa consumatorilor în magazine;
• în ceea ce priveşte mărimea unităţilor comerciale se estimează o
creştere puternică a marilor unităţi care vor îndepărta reţeaua
comercială de cumpărător, reducând gradul de adâncime a
circuitelor de distribuţie.
• o altă tendinţă cu privire la circuitele comerciale se referă la
dezvoltarea puternică a circuitului comercial realizat pe baza unor
licenţe de ordin comercial acordate de o firmă altei firme pentru a
exploata o marcă originală, oferind şi asistenţă tehnică. În aceste
condiţii circuitul comercial de distribuţie poate fi format din mici
independenţi, cât şi din întreprinderi integrate.

15
• extinderea puternică a sistemelor de distribuţie integrate constituie
o altă tendinţă. Aceasta înseamnă că întreprinderile nou create de la
bun început au ca obiectiv crearea de magazine moderne cu mari
suprafeţe şi bine utilate din punct de vedere tehnologic pentru a
desfăşura activităţi specifice tuturor stadiilor de circulaţie a
mărfurilor şi transmiterea mărfurilor spre locurile de consum.
Presiunea concurenţială şi preocupările întreprinzătorilor de a
moderniza continuu activitatea de distribuţie au generat o amploare
deosebită a distribuţiei verticale, orizontale şi cu mai multe canale.
Prin politica comercială promovată în cadrul Uniunii Europene se
prevede creşterea rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar.
Aceasta înseamnă pe de o parte creşterea sectorului terţiar, iar pe de
altă parte contuarea sectorului distribuţiei ca un mecanism esenţial al
Uniunii Europene. Un important element în domeniul distribuţiei îl
constituie preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de
conlucrare între marile firme şi întreprinderile mici şi mijlocii din
domeniul distribuţiei. O preocupare principală a Uniunii Europene o
constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare, menţinerea
unor preţuri echitabile şi asigurarea unor facilităţi de cumpărare cât şi
de dezvoltare globală a comerţului în cadrul pieţei unice europene.
Între principalele strategii de inovare şi diversificare a distribuţiei
apar strategiile de alianţe geografice şi de preluare a controlului unor
firme de către altele mai puternice.
Între aspectele specifice privind distribuţia mărfurilor şi circuitele
comerciale în cadul Unuinii Europene pot fi enumerate următoarele.
În primul rând creşterea rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar.
Distribuţia prin intermediul personalului comercial utilizat şi în
condiţiile unui management adecvat, poate progresa rapid, devenind
operaţională şi profitabilă contribuind la afirmarea şi difuzarea
produselor industriale şi agricole şi la asigurarea unei colaborări
corespunzătoare cu consumatorii. În al doilea rând, o problemă
importantă în domeniul distribuţiei o constituie preocuparea pentru
găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi
întreprinderile mici şi mijlocii. Aceste aspecte conterează astăzi o
accentuată tendinţă de antrenare a firmelor de distribuţie mici şi
mijlocii în ample acţiuni de cooperare privind modernizarea
progresivă a procesului de distribuţie, astfel încât, să poată răspunde

16
exigenţelor consumatorilor din toate zonele de piaţă. Una din
preocupările principale în domeniul distribuţiei din Uniunea
Europeană o constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare,
care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a structurii şi calităţii
produselor şi serviciilor.

Logistica inversă - noua structură de distribuţie a viitorului

Înmulţirea reglementărilor care obligă firmele să recupereze

produsele cu defecte a dus la apariţia unor sisteme de distribuţie
inversă care să manipuleze fluxul de produse reciclate sau defecte.
Valoarea produselor retrase şi a deşeurilor solide reciclate care trebuie
transportate este de ordinul miliardelor de dolari. Mai mult,
prognozele arată că acest fenomen va continua în principal datorită:
- schimbărilor rapide în tehnologie care necesită schimbări
frecvente în design-ul produsului;
- legilor noi care sunt promulgate în întreaga lume şi care impun
retragerea produselor defecte şi reciclarea deşeurilor solide.
Domeniul principal în care se aplică conceptul de distribuţie fizică
inversă este recuperarea produsului. Realizarea unui proces de
distribuţie inversă pentru o companie sau pentru un produs este
dificilă, mai ales că, în multe cazuri, nu există un plan sistematic de
distribuţie. În plus, multe produse ajung la detailist şi consumator fără
nici o marcă a identităţii produsului sau a furnizorului. Localizarea
acestor produse şi trimiterea lor înapoi către producător reprezintă un
proces foarte costisitor.
Produsele pot fi retrase de către o companie datorită unei varietăţi
de motive: din cauza proastei ambalări, a etichetării improprii sau a
metodelor improprii de distribuire având drept rezultat alterarea,
contaminarea. Gradul de urgenţă a retragerii depinde de câţiva factori,
cel mai important fiind gravitatea riscului produsului. În acest context
pot fi citate trei clase de retrageri:
Clasa I.
Produsele din această clasă sunt retrase deoarece ele au fost
declarate de către comisia de control al alimentelor şi medicamentelor,
sau de către comisia pentru protecţia consumatorului,, ca reprezentând
un pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea consumatorului. În acest

17
caz, produsele respective trebuie retrase de pe piaţă în cel mai scurt
timp posibil. Se fac eforturi pentru a se recupera fiecare produs în
parte, retragere 100% din sistemul de distribuţie.
Clasa II
Produsele din această clasă, deşi nu sunt iminent riscante, pot
reprezenta, în timp, o ameninţare pentru sănătatea sau chiar viaţa
consumatorului. Şi acest tip de produse ar trebui retrase cât mai repede
posibil, însă gradul de urgenţă este mai redus.
Clasa III
Produsele din această clasă sunt retrase dintr-o varietate de motive.
Produsele etichetate greşit sau cele neetichetate intră în această
categorie. Acestea pot avea o probabilitate foarte mică de a pune în
pericol viaţa sau integritatea fizică a consumatorului şi totuşi ele
trebuiesc retrase.

Condiţiile procesului de retragere depind de natura produsului şi de

nivelul de penetrare pe piaţă a sistemului de distribuţie. Produsele
industriale, având canale de distribuţie scurte sau directe, sunt mai
uşor de retras decât produsele de consum având canale de distribuţie
lungi sau indirecte. Alte variabile care influenţează procesul de
retragere sunt numărul de produse fabricate, numărul de produse
achiziţionate de către cumpărărtori, durata de viaţă a produsului.
Prima etapă în procesul de retragere o reprezintă localizarea
produsului în sistemul de distribuţie. Pot fi identificate trei nivele
distincte în funcţie de gradul de pătrundere a produsului în sistem.
1. La primul nivel, produsul este încă sub controlul producătorului,
în depozitele aflate sub controlul său sau în depozitele
distribuitorului primar. La acest nivel localizarea şi recuperarea
produsului reprezintă pentru specialistul în logistică o simplă
problemă de refacere a stocului.
2. La nivelul al doilea, produsul trebuie localizat şi retras de la
intermediarii implicaţi în distribuţia produsului, şi anume
angrosiştii şi vânzătorii cu amănuntul. Retragerea în acest caz
devine mai dificilă.
3. La al treile nivel, produsul se găseşte în mâinile consumatorului.
Localizarea şi recuperarea produselor la acest nivel este cea mai
dificilă dintre toate.

18
 După ce produsele au fost localizate, specialiştii în logistică pot
coordona procesul de recuperare a produselor astfel:
- prin intermediul personalului propriu de pe teren
- prin intermediul detailiştilor şi al altor intermediari
- prin intermediul specialiştilor în colectare din afara canalului de
distribuţie.
Recuperarea eficientă necesită:
• motivarea clientului pentru a restitui produsele defecte în vederea
reparării, a înlocuirii sau pentru rambursarea banilor;
• stabilirea unor relaţii bune între transportator şi ceilalţi participanţi
la procesul de distribuţie cum sunt membrii canalului de distribuţie.
Cel mai important obstacol în recuperarea produselor îl reprezintă
consumatorul. Experienţa multor firme arată că, consumatorii sun t
reticienţi sau neglijenţi în privinţa returnării produselor riscante, chiar
dacă au fost înştiinţaţi.
Din punct de vedere al companiei, procesul de distribuţie inversă
pentru retragerea produsului ar trebui considerat o parte integrantă a
strategiei de logistică.
Distribuţia geografică a unităţilor de producţie, a depozitelor, a
punctelor de vânzare şi al altor asemenea unităţi utilizate de către
companie pentru fluxul fizic de produse trebuie bine trasată. În cazul
unei retrageri, este esenţial să se cunoască traseul precis al produsului
în cadrul reţelei totale. Totodată, trebuie realizată şi o contabilizare a
cheltuielilor corespunzătoare activităţilor implicate în retragere.
Costurile retragerii şi distribuţiei inverse sunt de 2-3 ori mai mari
decât costurile distribuţiei normale datorită manevrării în cantităţi mici
şi urgenţei problemei.

19
CAP.5 DEPOZITRTEA MĂRFURILOR

5.1. Funcţiile depozitelor

5.2.Amplasarea depozitelor
5.3.Tipuri de depozite comerciale
5.4. Amenajarea interioară a unui depozit

5.1. Funcţiile depozitelor

Depozitele de distribuţie sunt spaţii, respectiv puncte de stocare,

care sunt implantate în drumul fizic al unui produs de la producător la
utilizatorul final.
Trebuie făcută distincţie între noţiunea de magazie şi cea de
depozit. Se apreciază că, magazia este spaţiul de depozitare pentru
materii prime, materiale, în general bune în curs de prelucrare sau
utilizare, în timp ce depozitul are rolul de a păstra, în perfecte condiţii
de siguranţă calitativă şi cantitativă, mărfurile destinate vânzării către
clienţi.
Noţiunea de depozit poate fi definită din punct de vedere
economic şi din punct de vedere tehnic.
Din punct de vedere economic, depozitul reprezintă unitatea de
bază în cadrul proceselor de aprovizionare tehnico- materială care
cuprinde totalitatea stocurilor de materiale sau produse finite păstrate
în cadrul întreprinderii în vederea aprovizionării neîntrerupte a
secţiilor şi atelierelor şi pentru asigurarea ritmicităţii livrărilor către
beneficiari.
Din punct de vedere tehnic depozitele sunt formate din
totalitatea construcţiilor sau suprafeţelor special amenajate, împreună
cu utilajele, instalaţiile şi dispozitivele necesare efectuării diverselor
operaţii, în vederea păstrării materialelor sau produselor finite.

20
 În funcţie de forma de proprietate, depozitele pot fi: ale
producătorului, ale comerţului de gros, ale comerţului cu amănuntul
sau ale unor mandatari.
Rolul important al depozitelor de distribuţie rezultă din
următoarele considerente:
 Întreprinderile dotate cu depozite au o mai mare capacitate de
disponibilitate a produselor la locul şi timpul solicitate de către
client;
 Depozitele de distribuţie, amplasate corespunzător, diminuează
timpul de livrare;
 Transporturile în cantităţi de masă sunt mai ieftine decât
transporturile mici; expedierea în cantităţi mari se face pe distanţe
mari producător- depozit de distribuţie; expedierea de cantităţi mici
poate să se limiteze pe distanţe mici.
Principalele funcţii ale unui depozit comercial sunt:
 Depozitarea şi păstrarea mărfurilor, care asigură continuitatea
aprovizionării consumatorilor individuali şi indistriali, în condiţiile
existenţei unor diferenţe temporale între producţie şi consum,
datorate fenomenului de sezonalitate şi de dispersie spaţială
diferită. Sub aspectul duratei de păstrare a produselor în stoc, în
practică există următoarele variante:
- depozitarea pe termen lung. În cazul unei producţii sau unui
consum concentrate în limitele unui sezon, depozitul poate
menţine produsele necesare pentru satisfacerea cererii la
momentul potrivit. De asemenea, produsele alimentare supuse
unui proces de învechire sunt păstrate pe durată îndelungată.
- Depozitarea sezonieră. În cazul unui cererii sezoniere, este
adesea mult mai profitabilă apelarea la depozite apropiate de
pieţele strategice, care sunt aprovizionate de la depozitul central
al firmei, cu puţin timp înainte de începerea sezonului. După
terminarea sezonului, mărfurile rămase sunt returnate la
depozitul central.
- Depozitarea temporară. Produsele sunt menţinute în depozit
până la realizarea unor livrări care utilizează complet capacitatea
mijloacelor de transport. Depozitele de distribuţie facilitează
circulaţia produselor, fără să realizeze o depozitare pe termen
lung.

21
 Consolidarea livrărilor, respectiv condiţionarea şi porţionarea
( dozarea ) mărfurilor, în vederea constituirii unei oferte adaptate
diferitelor categorii de clienţi. Produsele primite de la mai multe
surse sunt reunite în vederea livrării către client, prin intermediul
unui singur transport. Funcţia de consolidare este necesară în
situaţiile în care cantităţile necesare clientului din fiecare sursă sunt
prea mici pentru a justifica transporturi individuale. Sursele pot fi
unităţile de fabricaţie ale aceluiaşi producător sau firme
producătoare diferite. Avantajele consolidării sunt: obţinerea unor
tarife de transport mai mici, prin livrarea unor cantităţi mari de
produse către client; reducerea costurilor totale de distribuţie pentru
fiecare producător, comparativ cu situaţia în care ar fi distribuit
mărfueile în mod individual; descongestionarea platformei de
descărcare a clientului.
 Formarea sortimentului comercial prin corelare cu necesităţile
ferme ale comerţului de detail. Acestă funcţie este întâlnită sub
două variante, în funcţie de sursa de provenienţă a produselor:
- unităţile de producţie ale aceleiaşi firme. Depozitul primeşte
mărfurile de la mai multe fabrici ale producătorului şi livrează
clienţilor o combinaţie de produse. Mărfurile sunt sortate, pentru
a îndeplini solicitările fiecărui client sau pieţe ţintă, în privinţa
structurii sortimentale;
- firme diferite. Depozitul creează combinaţii de produse în mod
anticipat faţă de comenzile clienţilor. Sortimentul include mai
multe linii de produse de la diverşi furnizori. Avantajele oferite
clienţilor sunt: reducerea numărului furnizorilor cu care trebuie
să stabilească relaţii fiecare client; costuri de transport mai mici
decât în cazul aprovizionării de către fiecare client, în mod
individual, de la furnizor; asigurarea unei structuri sortimentale
diversificate, adaptate cerinţelor clienţilor.
 Transportarea şi ambalarea mărfurilor, fără de care nu este posibilă
participarea la întregul lanţ de distribuţie, deplasarea bunurilor în
interiorul depozitului;
 Prestarea de servicii cu valoare adăugată. Cele mai obişnuite
servicii care constau în adăugarea de valoare sunt cele legate de
ambalarea şi etichetarea mărfurilor. De exemplu, în cazul
mărfurilor care urmează să poarte marca privată de distribuitor a

22
 clientului, şi nu marca fabricantului, depozitele primesc produsele
nediferenţiate şi realizează operaţiuni de ambalare specială şi
etichetare, în funcţie de comenzile specifice ale clienţilor.
Avantajele principale sunt: satisfacerea cerinţelor clienţilor în
privinţa ambalării şi etichetării; reducerea riscului datorită
finalizării ambalării şi etichetării în funcţie de comenzile primite;
scăderea nivelului stocului necesar, în condiţiile în care acxelaşi
produs primit de la furnizori este utilizat pentru realizarea unod
configuraţii adaptate cerinţelor clienţilor. Alte servicii legate de
ambalare constau în : ambalarea promoţională, repaletizarea
mărfurilor, îmbutelierea anumitor produse livrate în vrac de
furnizori. Serviciile de valoare adăugată se referă şi la operaţiuni
de asamblare a unor componente de produs sau corectare a unor
probleme de producţie.
Din perspectiva acestor funcţii, un proces tehnologic complet, la
nivelul unui depozit, prezintă următoarele trăsături:
 Este un proces de producţie care a fost împins în sfera
comerţului;
 Este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare, care
asigură posibilitatea raţionalizării prin mecanizarea şi
automatizarea operaţiilor.
 Presupune înzestrarea locurilor de muncă cu echipament
tehnic adecvat acelor operaţiuni care se aproprie de unele
procese industriale ( ambalare, sortare, instalaţii de frig).

5.2. Amplasarea depozitelor

Raza de activitate a depozitului coincide, de regulă, cu raza de

activitate a întreprinderii comerciale.
Criteriul de bază în amplasarea geografică a unui depozit îl
reprezintă organizarea raţională a vehiculării produselor, care să
conducă la circuite cât mai scurte ale distribuţiei mărfurilor.
Asupra modalităţilor de vehiculare a mărfurilor acţionează un
complex de factori legaţi nemijlocit de participanţii la procesul de
distribuţie a mărfurilor, respectiv: producătorul, distribuitorii,
transportatorii, consumatorul. Aceşti factori sunt:

23
 Repartizarea teritorială a producţiei bunurilor, în general, a
bunurilor de consum, în particular, influenţează, într-o mare
măsură, fluxurile de mărfuri, intensitatea şi direcţia acestora,
distanţele parcurse şi normele de realizare a mişcării mărfurilor;
 Repartizarea teritorială a consumului. Spre deosebire de producţie
care înregistrează un anumit grad de concentrare teritorială,
consumul se realizează în absolut toate localităţile ţării. Însă,
localităţile diferă între ele prin mărime, profilul economico-social,
ca atare cererea de bunuri de consum manifestă deosebiri
semnificative în profil teritorial;
 Dezvoltarea şi organizarea transporturilor. Laturile principale ale
activităţii de transport, formele şi condiţiile de realizare a vehculării
mărfurilor sunt:
 Gradul de dezvoltare a reţelei de transport. O reţea de căi de
comunicaţie dezvoltată asigură deplasarea mărfurilor de la
producător la consumator, cu cheltuieli de transport mai reduse;
 Gradul de dotare a staţiilor CFR cu terminala pentru vehicularea
mecanizată a containerelor mici ( 1,5t) şi a containerelor de mare
capacitate ( transcontainere);
 Mijloacele de transport folosite ( tipul, nivelul tehnic, starea de
funcţionare) influenţează, de asemenea, viteza de deplasare,
condiţiile de transport, cheltuielile de transport.
 Organizarea activităţii comerciale, caracterizată prin nivelul de
dezvoltare şi de modernizare a bazei materiale, structurile
organizatorice ale verigilor comerciale şi sitemul de relaţii pe care
comerţul le întreţine cu cielalţi participanţi la procesul de distribuţie
a mărfurilor.
La alegerea amplasamentului unui depozit de distribuţie trebuie
urmărite în prealabil, patru alternative care se pun în faţa
producătorului:
1. dacă în depozitul de distribuţie produsele vor fi supuse unor
tratamente;
2. dacă produsele sezoniere sunt depozitate pe o perioadă mai
îndelungată de timp;
3. dacă produsele sunt fabricate în mai multe locuri de producţie;

24
4. dacă reducerea costurilor de livrare, concomitent cu asigurarea
corespunzătoare a service-lui de livrare, este obiectivul principal
dorit.
Pentru primele trei alternative este mai avantajoasă organizarea
unui depozit de distribuţie orientat pe producţie, în timp ce pentru
ultima altenativă se recomandă un depozit de distribuţie orientat spre
piaţă.
Amplasarea în funcţie de piaţă.
Această variantă presupune localizarea depozitului în apropierea
clienţilor cheie. Aria geografică servită de depozit depinde de o serie
de factori printre care viteza livrărilor, mărimea comenzii medii şi
costul unitar al livrării locale. Amplasarea unui depozit în funcţie de
piaţă se justifică atunci când constiuie modalitatea de a oferi clienţilor
un sprijin logistic rapid, cu cel mai mic cost total. Un depozit amplasat
în proximitatea clienţilor îndeplineşte funcţia de creare a unei structuri
sortimentale, pe baza mărfurilor provenite din surse multiple.
Produsele sunt primite de la furnizori în transporturi consolidate,
efectuate pe distanţe mari. Diversitatea sortimentală a stocului
menţinut de depozit este mare. Principalele avantaje oferite de această
variantă de amplasare sunt următoarele: costurile de transport relativ
mici, datorită aprovizionării în cantităţi mari de la furnizori;
sortimentul de produse variat; posibilitatea aprovizionării fiecărui
client, conform necesităţilor, cu cantităţi de produse mai mici decât
cele specifice aprovizionării directe de la furnizori; reducerea timpului
necesar pentru completarea stocului, la nivelul firmelor cliente.
Amplasarea în apropierea pieţei este o soluţie întâlnită în cazul
produselor alimentare şi bunurilor de consum curent. De asemenea se
aplică în domeniul sprijinului logistic pentru producţie, în vederea
asigurării componentelor care fac obiectul unor strategii de tip just in
time.
Amplasarea în funcţie de producţie
Depozitul este plasat în apropierea unităţilor de fabricaţie ale unei
firme producătoare. Funcţiile principale pe care le îndeplineşte sunt
combinarea produselor şi consolidarea livrărilor. Apelarea al un astfel
de depozit este necesară în cazul în care fiecare unitate de fabricaţie
este specializată în realizarea unui anumit produs, iar clienţii solicită
un sortiment complet. Printre avantajele specifice menţionăm:
facilitarea obţinerii de către cleint a unui sortiment constituit din

25
produse fabricate de diferite unităţi; reducerea costurilor de transport
prin consolidarea livrărilor către clienţi; posibilitatea clienţilor de a
comanda o cantitate mică din fiecare produs; simplificare, pentru
client, a operaţiunilor de urmărire a livrărilor efectuate de furnizor,
datorită primirii mai multor produse cu o singură factură.
Amplasarea intermediară
Depozitele sunt poziţionate între clienţi şi unităţile de producţie.
funcţiile îndeplinite sunt consolidarea şi crearea sortimentului. La un
cost logistic scăzut, se livrează fiecărui client structura sortimentală
dorită.

Acţiunea conjugată a acestor factori de influenţă condiţionează

alegerea unui canal de distribuţie sau altul, şi, în cadrul acestuia,
găsirea amplasamentului optim al viitorului depozit, ţinând seama de
necesitatea minimizării costurilor de depozitare, concomitent cu
asigurarea următoarelor cerinţe principale:
 stabilirea celor mai scurte şi mai rapide căi de vehiculare a
mărfurilor;
 respectarea principiului teritorial, prin stabilirea judicioasă
a zonei de aprovizionare;
 localizarea depozitului în zona special amenajată în
perimentrul fiecărui oraş.
Schiţele de sistematizare teritorială prevăd o zonă distinctă
destinată amplasamentelor de depozite, de obicei în vecinătatea
platformelor industriale de la periferia localităţilor, pentru a exista
posibilitatea racordării lor la arterele rutiere şi de cale ferată. Locul
unde se construieşte depozitul trebuie să fie uscat, ferit de
umezeală, îndepărtat de unităţi care degajă praf, fum, cu
posibilitatea racordării uşoare a construcţiei la instalaţiile de
gospodărie comunală şi asigurarea condiţiilor de pază şi securitate a
mărfurilor. În marile oraşe nu este recomandabilă amplasarea
depozitelor pe străzile centrale cu circulaţie intensă, ci la marginea
oraşului, pe străzi mai puţin circulate.
Pentru alegerea locului optim de amplasare a depozitului de mărfuri
sunt necesare analiza economică şi calculul matematic. În acest scop
se iau în considerare o serie de factori şi elemente economice şi
organizatorice, dintre care cele mai semnificative sunt: numărul şi

26
amplasamentul furnizorilor şi beneficiarilor de mărfuri, volumul
mărfurilor primite şi expediate, direcţia din care se primesc şi în care
se expediază mărfurile, distanţa pe care o parcurg mărfurile de la
furnizor la depozitul cu ridicata şi de aici la beneficiari, condiţiile de
expediere şi de transport ale mărfurilor, apropierea de principalele căi
de comunicaţiepentru a se folosi cele mai scurte, mai puţin aglomerate
şi mai ieftine dintre ele; proprietăţile fizico-chimice, de păstrare şi
comercializare a mărfurilor.

4.3. Tipuri de depozite comerciale

Depozitele comerciale, în funcţie de diverse criterii, pot fi

grupate în mai multe categorii:
după caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc,
depozitele pot fi:
 depozite de colectare, care concentrează partizi relativ
mici de mărfuri primite de la diverşi furnizori, în vederea
formării unor partizi mari, pentru diferiţi beneficiari;
 depozite de repartizare, destinate acumulării mărfurilor
în partizi mari, pentru a le livra beneficiarilor în partizi mici;
 depozite de tranzit şi transbordare, amplasate de regulă
în gări şi porturi, servind pentru păstrarea temporală, şi, uneori,
pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportării ulterioare la
depozitele principale sau la beneficiari;
 depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă
durată, destinate acumulării de mărfuri într-o perioadă scurtă
pentru păstrarea sezonieră sau pentru păstrarea mai îndelungată.
după gradul de specializare, depozitele pot fi :
 depozite strict specializate, în care se păstrează un singur
fel de marfă a cărei caracteristică este prezenţa celui mai simplu
sortiment ( de ex.sare, cartofi, combustibili lichizi);
 depozite specializate, având ca obiect stocarea unei
singure grupe de mărfuri ( confecţii, cosmetice)
 depozite combinate, care asigură păstrarea a două sau trei
grupe de mărfuri apropiate prin cererea de consum a populaţiei
( textile- încălţăminte, galanterie- cosmetice);

27
  depozite generale, destinate fie sectorului alimentar, fie
sectorului nealimentar;
 depozite mixte, în care se păstreză mărfuri din ambele
sectoare.
După forma construcţiei, depozitele pot fi :
 Construcţii deschise – depozit liber, folosite pentru
mîrfurile insensibile la acţiunea factorilor de climă;
 Construcţii semideschise – depozite acoperite, destinate
mărfurilor ce trebuie protejate; suprafaţa utilizabilă va fi limitată
de înălţime şi de punctele de sprijin;
 Construcţii închise.
În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea mărfurilor
depozitele pot fi:
 neclimatizate
 parţial climatizate
 climatizate.
În funcţie de poziţia faţă de nivelul solului, depozitele pot fi:
 deasupra pământului
 sub pământ.
Ştiind că particularităţile constructive reprezintă un elemnt esenţial,
care îşi pune amprenta asupra întregului proces tehnologic, în
proiectarea unui nou depozit se recomandă:
 construirea de clădiri pe un singur nivel, asigurându-se
astfel, o mare facilitate pentru operaţiile de manipulare şi de
stocare;
 adoptarea formei rectangulare, sau pătrate, care permite cea
mai mare suprafaţă pentru perimetrul dat şi deci reduce costul
construcţiei;
 alegerea, din prunct de vedere arhitectural, a construcţiei
de tip hangar:o construcţie metalică lejeră, repede amortizabilă,
cu excelente posibilităţi de extindere;
 reducerea numărului stâlpilor de susţinere, deoarece, prin
aceasta se favorizează stocarea pe înălţime, utilizarea eficientă a
mijloacelor mecanice de manipulare, exploatarea intensivă a
spaţiului şi volumului construcţiei.
5.4. Amenajarea interioară a unui depozit

28
 În cadrul unui depozit comercial întâlnim un flux comercial
compus din următoarele procese: preluare- recepţie, depozitare-
stocare, livrare. În general, pentru orice suprafaţă comercială care
întruneşte atributele unui depozit, fluxul tehnologic se compune din:
intrare – păstrare – depozitare – stocare – vânzare – livrare. În
proiectarea tehnologiei amenajării unui depozit trebuie să se aibă în
vedere ca diferitele operaţii şi procese de bază, necesare îndeplinirii
scopului pentru care a fost creat, să se deruleze într-o înlănţuire logică
în spaţiu şi timp. Organizarea depozitului trebuie astfel făcută încât
cele două circuite, respectiv circuitul de stocaj, constituit din recepţie
şi stocaj, şi circuitul de service, constituit din livrarea mărfurilor, să nu
se suprapună.
La amenajarea interioară a unui depozit trebuie cunoscute
următoarele elemente:
 Sistemul constructiv al depozitelor: suprafaţă şi înălţime, numărul
nivelurilor pe care se desfăşoară suprafaţa depozitului, dotarea cu
rampe de încărcare – descărcare;
 Condiţiile de depozitare determinate de specificul produselor:
cerinţe speciale de temperatură şi umiditate, necesitatea ccesului
pentru controlulu periodic şi efectuarea de operaţii de întreţinere a
produselor în timpul depozitării, asigurarea respectării ordinii
primul produs intrat – primul produs ieşit;
 Modul de ambalare; natura, forma geometrică şi rezistenţa
mecanică la stivuire a ambalajelor de transport;
 Tipul de palete folosite.
Preluarea mărfurilor din spaţiile de depozitare are o mare importanţă
datorită costurilor de manipulare pe care le presupune. În principiu,
există trei modalităţi de preluare a mărfurilor pentru constituirea
comenzilor:
- selecţia individuală. Produsele sunt prelucrate pe rând, unul câte
unul. Dintr-un anumit loc din spaţiul de depozitare, este preluat
un singur produs, care este adus pe platforma de expediere spre
clienţi. Ulterior, este preluat un alt produs.
- Ruta de prelucrare. Personalul responsabil de manipularea
mărfurilor parcurge în depozit o anumită rută, care îi permite să
preia mai multe produse, înainte de a se îndrepta spre platforma
de expediere. Numărul produselor preluate depinde de

29
 caracteristicile acestora şi de capacitatea echipamentului de
manipulare folosit.
- Aria repartizată pe lucrător. Fiecare membru al personalului
depozitului este responsabil de o anumită zonă. Pentru
asamblarea comenzilor, aplică fie selecţia individuală fie ruta de
prelucrare, în aria atribuită.
Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică urătoarele criterii:
- complementaritatea. Produsele care sunt folosite împreună în
consum şi sunt solicitate de clienţi în cadrul aceleiaşi comenzi
vor fi amplasate în apropiere.
- Compatibilitatea. Aranjarea mărfurilor în depozit trebuie să ia în
considerare caracteristicile lor merceologice. Produsele
compatibile sunt cele care pot fi amplasate în apropiere, fără a
genera riscuri.
- Popularitatea. Utilizarea acestui criteriu are la bază diferenţele
existente între produse în privinţa vitezei de circulaţie. În cazul
în care un produs cu circulaţie rapidă este preluat din stoc în
cantităţi mai mici decât cele în care este furnizat, se recomandă
amplasarea lui în apropierea punctelor de expediere către
clienţi.în consecinţă, cu ocazia fiecărei operaţiuni de preluare,
distanţa pe care o vor parcurge astfel mărfurile va fi cea mai
scurtă.
- Mărimea. Potrivit acestui criteriu, mărfurile de dimensiuni mici
se amplasează în apropierea zonelor de expediţie. Se asigură în
acest mod o densitate mare de produse în proximitatea punctelor
de livrare. Criteriul mărimii garantează cel mai mic cost de
manipulare doar în cazul în care produsele de dimensiuni mici
sunt cele care au o circulaţie rapidă.
O exploatare raţională a unui depozit se realizează prin
respectarea următoarelor principii generale:
 Depozitarea mărfurilor corespunzător proprietăţilor
de utilizare;
 Alocarea unor spaţii izolate specializate, pentru
mărfurile cu proprietăţi particulare deosebite ( camere
frigorifice, de uscare)
 Exploatarea, într-o concepţie tehnologică unitară, a
întregii suprafeţe de depozitare;

30
  Utilizarea la maximum a capacităţilor de depozitare;
 Corelarea mobilierului de păstrare cu funcţiile
principale pe care le îndeplineşte depozitul respectiv;
 Asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor;
 Proiectarea şi construcţia depozitului în consens cu
cerinţele de mecanizare a muncii.
În funcţie de amplasarea principalelor zone recepţie, depozitare,
expediţie există trei variante de flux al mărfurilor într-un depozit:
1. circulaţia mărfurilor în linie dreaptă când zonele de recepţie şi
expediţie sunt paralele, fiind aşezate pe două laturi opuse ale
depozitului; - proces tehnologic liniar;
2. circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 90o, când zonele de recepţie şi
expediţie sunt amplasate perpendicular pe două laturi alăturate ale
depozitului;- proces tehnologic în L;
3. circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 180, când zonele de recepţie
sunt amplasate pe aceeaşi latură a depozitului. – proces tehnologic
în U.
Ţinând seama de rol şi destinaţie, suprafaţa totală a oricărui depozit
este formată din:
 suprafaţa pentru păstarrea efectivă a mărfurilor, care are greutatea
specifică cea mai mare în suprafaţa totală a depozitului şi un rol
principal în funcţionarea acestuia;
 suprafaţa auxiliară, menită a deservi operaţiunile adiacentei funcţiei
principale a depozitului, constituită din mai multe încăperi şi spaţii,
în care au loc diferite operaţiuni: dezambalare, recepţionarea
mărfurilor, preambalarea produselor, păstrarea provizorie a
mărfurilor respinse la recepţie, laboratoare de analiză;
 suprafaţa administrativă şi cu caracter social;
 spaţiul de ciculaţie – culoare, coridoare, spaţiul ocupat de scări, lift;
 spaţiul ocupat de elementele constructive ale clădirii – stâlpi,
coloane de susţinere, ziduri interioare despărţitoare.
Este eficient şi recomandabil ca cea mai mare parte din suprafaţa
totală a construcţiei să fie rezervată încăperilor operative, respectiv
între 80-90%. Din suprafaţa operativă a depozitului se delimitează şi
se separă aşa-numita suprafaţă utilă a depozitului. Ea se compune din.:
încăperile unde se păstrează efectiv mărfurile; suprafaţa trecerilor

31
dintre stive, stelaje, respectiv trecerile pe unde se aduc şi se scot
mărfurile din depozit.
Dotarea depozitului cu mobilier şi utilaje comerciale
Exploatarea raţională a volumului util al depozitelor, reducerea
timpului necesar formării comenzilor, uşurarea muncii salariaţilor,
presupune dotarea, pe de o parte, cu tipuri de mobilier adecvat
sistemelor de depozitare moderne, care au la bază paletizarea şi
conteinerizarea mmâărfurilor, iar, pe de altă parte, cu tipuri de utilaje
comerciale care să asigure mecanizarea şi automatizare proceselor de
muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei din depozite.
Tipuri de mobilier şi utilaje comerciale
În funcţie deanumite caracteristici, dotările dintr-un depozit se
clasifică în diferite grupe:
1. după natura lor:
 un sistem intern de recipienţi, reprezentat de mijloace
de depozitare cum sunt: containere, rafturi de orice fel, tancuri
şi palete;
 mijloacele muncii tehnice, respectiv toate
mecanismele şi utilajele mecanizate şi automatizate; insatlaţii
de transport, de ambalare, sortare;
2. după funcţiile pe care le îndeplinesc şi aparteneţa lor la diferite
procese tehnologice:
 mijloace pentru depozitare: palete, recipienţi, tancuri,
silozuri;
 mijloace pentru supravegherea şi păstrarea
mărfurilor: mijloace de ambalare, aparate de control;
 mijloace pentru porţionare şi condiţionare:
echipamente pentru dozare, maşini de măsurat, tăiat, mijloace
de ambalare;
 mijloace pentru sortarea mărfurilor: aparate şi
instalaţii de sortare, maşini de calibrare;
 mijloace pentru transport şi ambalare: aparate de
ridicat, aparate pentru servirea rafturilor, palete;
 mijloace pentru asigurarea unor servicii materiale de
etichetare, împachetare.
3. după locul lor în fluxul tehnologic al depozitului:

32
  dotări tehnice principale: toate mijloacele de muncă
ce îndeplinesc o anumită funcţie a depozitului;
 dotări complementare, acele mijloace ale muncii care
susţin sau completează capacitatea de funcţionare a dotărilor
tehnice principale: mijloace de control, dispozitive care
asigură depozitarea, mijloace care ajută la transportul intern.

33