CONCEPTUL DE LOGISTICĂ ŞI CONŢINUTUL ACESTEIA

1.1. CONCEPTUL DE LOGISTICĂ

1.2. CARACTERISTICILE ŞI OBIECTIVELE LOGISTICII
1.3. EVOLUŢIA ŞI FACTORII LOGISTICII
1.4. DISTRIBUŢIA FIZICĂ ŞI LOGISTICA
1.5. MIXUL ACTIVITĂŢII LOGISTICE
1.1. CONCEPTUL DE LOGISTICĂ

LOGISTICA MILITARĂ – PRECURSOAREA LOGISTICII MĂRFURILOR

Utilizată pentru prima dată în domeniul militar, logistica s-a extins treptat
şi în activitatea economică, în prezent constituind un domeniu de cercetare
distinct, iar la nivelul multor organizaţii o structură separată, diferită de cea
de marketing, producţie sau comercială. Secolul al XXI-lea a debutat cu o
creştere, fără precedent, a gradului de globalizare a pieţelor, conceptul de
management logistic constituind o arie managerială deosebit de importantă
pentru organizaţie. Schimbările produse în organigrame, precum şi dorinţa
de a cunoaşte şi utiliza cele mai noi instrumente şi aplicaţii în acest domeniu
confirmă ascensiunea logisticii.
„Logistica cuprinde mijloacele şi aranjamentele cu care se pun în aplicare tacticile şi
strategiile. Strategia decide unde să se acţioneze; logistica aduce trupele în punctul respectiv“
(Antoine Jomini).
Termenul „logistică“ a fost utilizat pentru prima oară în domeniul militar, logistica fiind
considerată acea ramură a artei războiului care se ocupă de mişcarea şi aprovizionarea trupelor.
Conceptul a evoluat din nevoia forţelor militare de a se aproviziona în timpul războaielor.
Astfel, acest termen relativ nou defineşte o practică foarte veche. Apariţia logisticii
militare, aşa cum este ea înţeleasă în zilele noastre, coincide cu apariţia armatelor organizate, cu
care diversele naţiuni sau state au încercat să îşi impună forţa militară asupra vecinilor.
În Grecia Antică, Roma sau Imperiul Bizantin, existau militari ce purtau numele de „Logistikas“.
Aceştia erau responsabili cu problemele financiare şi de aprovizionare. În timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial, armatele participante au elaborat şi utilizat diferite modele de sisteme
logistice, pentru ca materialele să ajungă la locul potrivit, atunci când era necesar. După
terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, conceptul şi metodele logistice au fost ignorate
temporar, firmele producătoare având ca principal obiectiv satisfacerea cererii sporite de mărfuri
din anii postbelici. Anii ’50 au adus cu ei recesiunea economică şi astfel, oamenii de afaceri, în
contextul reducerii drastice a profiturilor firmelor, au fost nevoiţi să identifice sisteme
de control al costurilor, apte să menţină sau să sporească eficienţa activităţii proprii.
Apropierea dintre scopurile şi mijloacele conflictelor armate şi politicile
economice expansioniste este suficientă pentru a explica interesul acordat conştientizării şi
dezvoltării logisticii începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Treptat, utilizarea
termenului de logistică s-a extins şi în activitatea economică, precum şi în alte domenii. În anii

1
’80 eforturile de eradicare a foametei în Etiopia au impus aplicarea principiilor logistice în
desfăşurarea activităţii de aprovizionare cu alimente. Importanţa şi amploarea logisticii militare a
evoluat concomitent cu dezvoltarea industriei de apărare şi reconsiderarea conceptelor despre
război, ajungând să trebuiească să facă faţă unor cerinţe din ce în ce mai mari, cantitativ şi
calitativ. Spre exemplu, pentru operaţiunile forţelor terestre, în timpul războiului din Irak, o
divizie blindată a SUA consuma zilnic: 5.000 tone de muniţie, aproximativ 2,1 milioane litri de
combustibil, peste 1,1 milioane litri de apă şi 80.000 porţii de mâncare. Aceste nevoi de
aprovizionare au fost şi sunt în continuare îndeplinite de structuri logistice specifice, de multe ori
în parteneriat cu firme private, în baza unor contracte de prestări servicii încheiate cu ministerul
de resort.
În abordarea conceptului de logistică, specialiştii armatelor moderne pornesc de
la ideea că acesta trebuie să definească totalitatea condiţiilor materiale şi de asistenţă necesare
realizării cu succes a acţiunilor militare. În războiul modern, logistica are valenţe noi, având în
vedere reorientarea strategiilor de desfăşurare a acestuia, calitatea factorului uman angajat,
precum şi nivelul tehnic ridicat încorporat în mijloacele de luptă.
Conform Manualului NATO:
a. Logistica este ştiinţa planificării şi asigurării mişcării şi întreţinerii forţelor.
b. Logistica este responsabilă de planificarea şi executarea deplasării şi de menţinerea forţelor la
capacitate ridicată de luptă.
Este din ce în ce mai evident ponderea mare pe care o deţine, în obţinerea
victoriei în teatrele de operaţii, gradul înalt de înzestrare tehnico-materială şi aprovizionarea
continuă a forţelor cu tot ceea ce este necesar pentru trai şi pentru luptă. Conflictele „moderne“
au evidenţiat pe deplin rolul dezvoltării tehnologice (sisteme integrate de arme de nivel
tehnologic ridicat, digitizarea câmpului de luptă etc.), dar şi al logisticii militare (calitatea
materialelor, cantităţile, viteza de transport, costurile ş.a.). Introducerea celor mai noi cuceriri ale
ştiinţei şi tehnologiei, precum şi reconsiderarea atitudinii
managerilor/liderilor (militari şi politici) faţă de individ au dus la schimbarea consistenţei
acţiunilor militare, dar şi la creşterea considerabilă a consumurilor de resurse.
Noile condiţii create implică o răspundere deosebită pentru logistica militară şi
acest lucru se concretizează într-o serie de misiuni principale:
�încheierea contractelor cu furnizorii pentru achiziţionarea materialului militar de toate felurile;
�transportul, depozitarea şi păstrarea materialului militar;
�organizarea, planificarea şi executarea transportului în scopul distribuirii materialului militar al
forţelor;
�organizarea şi realizarea hrănirii trupelor;
�întreţinerea, completarea şi repararea tehnicii militare;
�construirea, repararea şi întreţinerea căilor de comunicaţii;
�asigurarea asistenţei medicale, evacuarea şi spitalizarea militarilor răniţi sau bolnavi;
�asigurarea spitalelor de campanie şi punctelor de prim-ajutor cu medicamente şi tehnică
medicală;
�asigurarea fondurilor băneşti necesare plăţilor;
�asigurarea serviciilor poştale etc.

2
 Condiţiile specifice de integrare a României în NATO şi Uniunea Europeană sunt
conştientizate ca procese complexe, care presupun realizări marcante în plan economic, dar şi
evidente progrese în domeniul militar, în cadrul căruia logistica reprezintă o componentă
determinantă. Modelarea logisticii militare româneşti este firesc să aibă drept element de
referinţă concepţia statelor membre ale NATO, potrivit căreia logistica este responsabilă de
planificarea şi executarea deplasării şi de menţinerea forţelor la capacitate ridicată de luptă.
În modul cel mai cuprinzător, logistica militară modernă acoperă aspecte ale operaţiilor militare
care se ocupă cu:
�proiectarea şi dezvoltarea, achiziţia, depozitarea, transportul, distribuţia, evacuarea şi controlul
materialelor;
�transportul personalului;
�achiziţia sau construcţia, mentenanţa, repartizarea şi exploatarea facilităţilor;
�achiziţia sau furnizarea serviciilor;
�sprijinul cu servicii medicale şi de sănătate.

Pe plan mondial, noile strategii de apărare acordă o importanţă deosebită domeniului

logistic. Eficienţa logisticii nu este dată numai de capacitatea de a
face economii, dar şi de a reinvesti în serviciile oferite pe prima linie a unui front de luptă.
Principiile transformării în Armata României subliniază necesitatea realizării unor structuri
luptătoare, de asigurare de luptă şi suport logistic, de tip modular, flexibile şi mobile, cu
capacitate mare de reacţie. Dezvoltarea sistemului logistic militar integrat, flexibil şi funcţional,
în măsură să răspundă nevoilor de asigurare a unităţilor luptătoare cu toate categoriile de tehnică
şi materiale (la timpul şi în locul ordonat, cât mai simplu şi cu cheltuieli minime), răspunde
cerinţelor de realizare a interoperabilităţii cu sistemele logistice ale armatelor moderne, din ţările
membre ale NATO sau partenere. Susţinerea logistică a forţelor Armatei României în secolul al
XXI-lea, în condiţiile specifice ale conflictelor militare actuale, trebuie să se adapteze conceptual
şi structural la dimensiunea, configuraţia şi misiunile forţelor, pentru a realiza un sistem logistic
apt să îndeplinească funcţiile de bază ale logisticii, potrivit procedurilor NATO.
Logistica sistemului naţional de apărare a României constituie un complex de măsuri
şi activităţi, desfăşurate în timp de pace şi la război, pregătirea economiei şi a teritoriului pentru
apărare, înzestrarea şi aprovizionarea forţelor destinate ducerii acţiunilor militare, asigurarea
tehnicii de telecomunicaţii, transport, medicale, sanitar-veterinare, financiare, prestări servicii şi
de altă natură necesare efortului de apărare.
Autorităţile administraţiei publice, organele militare teritoriale, agenţii economici şi
instituţiile de toate categoriile care susţin logistic efortul de apărare, elementele de logistică din
compunerea forţelor armate, precum şi relaţiile ce se stabilesc între acestea constituie sistemul
naţional logistic.
Logistica trupelor, parte componentă a logisticii sistemului naţional de apărare, constituie un
factor hotărâtor pentru realizarea scopului acţiunilor militare şi pentru îndeplinirea misiunilor ce
revin forţelor participante şi are următoarele elemente componente:
�aprovizionarea;
�transporturile;
�mentenanţa;
3
�asistenţa medicală;
�asistenţa sanitar-veterinară;
�asigurarea financiară;
�asigurarea căilor de comunicaţie;
�cartiruirea trupelor;
�adăpostirea animalelor.

La nivelul Ministerului Apărării, Comandamentul Logistic Întrunit este structura

subordonată nemijlocit şefului Statului Major General având ca principală sarcină aprovizionarea
tuturor categoriilor de forţe armate şi participarea la sprijinul logistic al unităţilor aflate în
operaţie în teritoriul naţional sau în teatrele de acţiuni militare din afara teritoriului României
(Reprezentanţele României la NATO, Afganistan, Irak, Bosnia etc.). Misiunile
Comandamentului Logistic Întrunit sunt:
● realizarea sprijinului logistic al forţelor participante la acţiuni militare, precum şi la cerere, al
forţelor aliate care staţionează, desfăşoară operaţiuni sau tranzitează teritoriul naţional;
● asigurarea managementului resurselor materiale necesare forţelor armate;
● executarea transporturilor în sistem unitar;
● extinderea acţiunilor de externalizare şi perfecţionare a prestărilor de servicii;
● valorificarea bunurilor materiale aflate în administrarea Ministerului Apărării;
● asigurarea capacităţilor de dislocare rapidă a forţelor;
● asigurarea medicală operaţională;
● asigurarea unei legături eficiente între sistemul logistic al armatei şi economia naţională.

Utilizată pentru prima dată în domeniul militar, considerată ulterior acea ramură a
artei războiului care se ocupă de mişcarea şi aprovizionarea armatelor, logistica s-a extins treptat
şi în activitatea economică, în prezent constituind un domeniu de cercetare distinct, iar la nivelul
multor firme o structură separată, diferită de cea de marketing, producţie sau comercială. Secolul
al XXI-lea a debutat cu o creştere fără precedent a gradului de globalizare a pieţelor, conceptul de
management logistic constituind o arie managerială deosebit de importantă pentru orice
organizaţie, indiferent de sectorul de activitate, fiind definit de specialişti ca „proces de
planificare, implementare şi control a raportului cost/eficienţă privind deplasarea şi depozitarea
materiilor prime şi produselor finite precum şi colectarea informaţiilor legate de derularea
procesului din momentul începerii lui până în momentul intrării în consum a rezultatelor acestuia,
în scopul satisfacerii cerinţelor consumatorilor“ (Council of Logistics Management).
Aplicarea oportună a metodelor moderne de management, marketing, asigurarea
calităţii şi tehnologia informaţiei în logistica militară românească, în acord cu politicile şi
standardele NATO din domeniu, vor spori considerabil şansele
optimizării activităţilor specifice.
În literatura de specialitate se consideră că logistica reprezintă o arie esenţială a
activităţii firmei moderne. De altfel, în ultimii 15-20 de ani, se face tot mai mult referire la
termenul de logistică, domeniul acesteia înregistrând mutaţii cu adevărat spectaculoase.
Asemenea mutaţii, unele de natură practică, altele de natură conceptuală, s-au concretizat în
reorientarea de la focalizarea pe distribuţia fizică, la analiza întregului sistem logistic, logistica
4
progresând de la stadiul de sursă a operaţiilor de distribuţie fizică, operaţii desfăşurate în
mod separat, la stadiul actual de sursă de valoare adăugată şi avantaj competitiv, bazat pe
conceptul de lanţ de aprovizionare-livrare.
Asemenea mutaţii au condus şi la apariţia unor termeni noi, unii consideraţi sinonimi,
fiind utilizaţi pentru a descrie în ultimă instanţă, acelaşi domeniu – logistica. Avem în vedere
termeni precum distribuţia fizică, logistica, managementul logistic, managementul lanţului de
aprovizionare-livrare etc.
Fiecare dintre aceşti termeni (poate şi alţii) se referă în general la un set de activităţi
ce au în vedere mişcarea şi stocarea produselor şi informaţiei, activităţi desfăşurate pentru a
îndeplini două obiective:
• oferirea unui nivel de servire a clienţilor care să răspundă aşteptărilor acestora;
• crearea şi funcţionarea unui sistem logistic care să asigure conformitatea globală cu
cerinţele clienţilor.
Într-un asemenea context, conţinutul conceptului de logistică este mult mai amplu şi
mai complex decât cel al distribuţiei fizice. Dacă distribuţia fizică constă în mişcarea şi
manipularea bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel în care sunt consumate
sau utilizate, logistica presupune, în concepţia unei prestigioase organizaţii profesionale din
SUA (Consiliul managementului logistic) un proces de planificare, implementare şi control al
fluxului şi depozitării eficiente şi eficace a bunurilor, serviciilor şi informaţiilor legate de
acestea, de la punctul de origine la punctul de consum, cu scopul de a răspunde cerinţelor
clientului. Rezultă în mod clar faptul că distribuţia fizică este doar una dintre
componentele logisticii. Abordând problema prin teoria sistemelor, se poate spune că
logistica poate fi privită ca un sistem, în timp ce distribuţia fizică este un subsistem al
acestuia, altfel spus, logistica reprezintă întregul, iar distribuţia fizică o componentă a
acestuia. Dar asupra binomului logistică-distribuţie fizică vom reveni.
Într-o astfel de abordare, la nivelul unei firme având ca obiect de activitate producţia,
sistemul logistic va cuprinde trei componente de bază: distribuţia fizică, activităţile de
susţinere a producţiei şi aprovizionarea.

a) Distribuţia fizică are în vedere punerea la dispoziţia clienţilor a produselor

solicitate, urmărindu-se oferirea de utilităţi de formă, cantitate, timp şi loc, solicitate şi
aşteptate de cei plasaţi în avalul canalelor de marketing în care firma este implicată.
b) Deşi activitatea de producţie propriu-zisă nu intră în aria responsabilităţilor logistice,
sistemul logistic include şi atribuţiuni de asigurare a materialelor, componentelor şi
produselor în curs de prelucrare, potrivit necesarului solicitat în vederea realizării
producţiei stabilite. Desigur, activităţile de susţinere a producţiei au în vedere fluxurile
materiale din interiorul firmei.
c) Activităţile de aprovizionare (cumpărare, achiziţionare, procurare) a materiilor
prime, materialelor, produselor finite necesare procesului de producţie intră în sfera
operaţiunilor logistice, o asemenea componentă referindu-se la relaţiile ce se stabilesc între
firmă şi furnizorii ei, respectiv cei plasaţi în amonte faţă de întreprindere.
Cele trei categorii de activităţi se desfăşoară atât în interiorul firmei (activităţile de
susţinere a producţiei), cât şi la interfaţa cu secvenţele din aval şi amonte, în cadrul canalelor
5
de distribuţie (celelalte două).

Bineînţeles, activitatea logistică se referă şi la alte categorii de agenţi economici,

respectiv angrosişti, detailişti etc., cu particularităţile şi caracteristicile ce decurg din obiectul
de activitate al acestora. Astfel, la aceste două categorii de firme (angrosişti şi detailişti) în
sistemul logistic se vor regăsi numai două dintre cele trei componente prezentate mai înainte,
respectiv aprovizionarea şi distribuţia fizică. De menţionat însă că prin operaţiunile logistice
desfăşurate, operaţiuni desigur specifice, şi aceste categorii de firme creează, la rândul lor,
valoare şi avantaj competitiv.
Eficienţa logisticii presupune corelarea celor trei categorii de activităţi
(aprovizionarea, activitatea de susţinere a producţiei şi distribuţia fizică), activităţi desfăşurate
aşa cum menţionam, atât în cadrul întreprinderii, cât şi la interfaţa cu secvenţele în aval şi
amonte, în cadrul canalelor de distribuţie. Integrarea celor trei categorii de activităţi logistice este
posibilă prin intermediul fluxurilor informaţionale. În acelaşi timp, trebuie remarcat şi faptul că
cele trei activităţi cu caracter logistic constituie părţi integrante ale procesului de creare a
valorii şi a avantajului competitiv. Valoarea nou creată, de fapt valoarea oferită clientului, este
dată de diferenţa dintre valoarea totală pentru client şi costurile generate de evaluarea,
obţinerea şi utilizarea produsului.
Operaţiunile logistice se corelează cu lanţul valorii, aceasta reprezentând principalul
instrument de identificare a unor noi modalităţi de creare a unei valori tot mai mari pentru
client. Lanţul valorii include două categorii de activităţi, respectiv activităţile primare şi cele de
susţinere.
a) Activităţile primare se referă la acele activităţi implicate de mişcarea fizică a
materiilor prime, materialelor şi produselor finite, de producţia de bunuri şi servicii, de
marketing şi vânzări. În rândul activităţilor primare se includ: logistica orientată spre interiorul
firmei (recepţie, manipulare, depozitare, stocare, programarea mijloacelor de transport,
returnări de mărfuri etc.); producţia (activităţi de asamblare, ambalare, întreţinere a
echipamentelor, testare, administrarea unităţilor de producţie); logistica orientată spre
exteriorul firmei (distribuţia produselor finite); marketingul şi vânzările (activităţi de publicitate,
stabilirea preţurilor, alegerea canalelor de distribuţie, managementul forţelor de vânzare etc.);
serviciile (menţinerea sau creşterea valorii produsului după vânzare).
b) Activităţile de sprijin sunt cele care, pe de o parte, susţin activităţile primare, iar pe de
alta, se sprijină reciproc. În această categorie se includ, în principal: cumpărarea (achiziţionarea
materiilor prime, a materialelor, a consumabilelor etc.); dezvoltarea tehnologică; managementul
resurselor umane, cu tot ceea ce presupune aceasta; infrastructura firmei (management general,
planificare, finanţe-contabilitate etc.).
În altă ordine de idei, utilizarea conceptului de logistică are în vedere preocuparea de
a integra firma în mediul în care aceasta activează, cooperarea dintre participanţii la canalele
de distribuţie fiind considerată o modalitate de a facilita îndeplinirea cu succes a obiectivelor
distribuţiei. În consecinţă, a fost promovată ideea de parteneriat între firme şi canalele de
distribuţie. Un asemenea parteneriat presupune îndeplinirea unor criterii legate în principal de
excelenţa individuală (fiecare participant are o contribuţie la relaţia interfirme), importanţa
(relaţia trebuie să aibă un rol important în îndeplinirea obiectivelor strategice ale fiecărui
6
participant), interdependenţa (existenţa relaţiei depinde de existenţa unei complementarităţi
între parteneri, pentru a face posibil ceea ce ei nu pot realiza individual), investiţiile (alocarea
de resurse de fiecare participant), informaţia (schimbul permanent de mesaje, de relaţii între
firmele participante), integrarea (legături între participanţi, la diferite niveluri),
instituţionalizarea (responsabilităţile partenerilor vor fi menţionate şi stabilite în mod clar, fără
echivoc) şi integritatea (un comportament adecvat, o încredere reciprocă între participanţi).
Desigur, cooperarea dintre participanţii la canalele de distribuţie înseamnă avantaje
importante, avantaje ce conduc la dezvoltarea logisticii mărfurilor şi la creşterea rolului
acesteia în procesul de creare a valorii.

1.2. CARACTERISTICILE ŞI OBIECTIVELE LOGISTICII

În opinia lui Philip Kotler, logistica implică planificarea, implementarea şi controlul

fluxului fizic de materiale, produse finite, informaţii între punctul de origine şi punctul de
consum, în scopul satisfacerii nevoilor clientului şi obţinerii unui profit corespunzător.
Într-o concepţie modernă, logistica are în vedere nu numai fluxul parcurs de o marfă
de la producător la client, ci şi fluxul produselor şi al materialelor de la furnizori către
producători. Logistica implică de fapt conducerea întregului lanţ de furnizare, construit din
fluxurile care contribuie la formarea şi adăugarea de valoare de către participanţii la acest
lanţ (începând cu furnizorul şi terminând cu consumatorul final sau utilizatorul industrial). În
aceste condiţii, activitatea de logistică implică administrarea întregului sistem de distribuţie
fizică al canalului de marketing, respectiv activitatea furnizorilor, a agenţilor de aprovizionare,
a operatorilor de piaţă, a membrilor canalului şi a clienţilor. Aceste activităţi includ prognoza,
achiziţia, planurile de producţie, înregistrarea comenzilor, gestiunea stocului, depozitarea şi
organizarea transporturilor, toate acestea constituind, de fapt, componentele logisticii. Într-un
asemenea context, în prezent importanţa şi rolul logisticii sunt tot mai mari, urmare a cel
puţin trei considerente.
a) În primul rând, distribuţia se constituie într-un element de primă însemnătate în
servirea clienţilor, în satisfacerea cerinţelor tot mai exigente ale acestora. De altfel, din ce în
ce mai mult, o logistică eficientă se constituie în elementul câştigător în atragerea şi
păstrarea clienţilor. Firmele de prestigiu, firmele serioase ştiu că pot atrage tot mai mulţi
clienţi, că îi pot păstra numai în condiţiile în care distribuţia fizică se ridică la pretenţiile
acestora.
b) În al doilea rând, logistica reprezintă un important element de costuri în activitatea
oricărei firme. Costurile activităţilor logistice sunt tot mai ridicate, iar în aceste condiţii, firmele
trebuie să-şi intensifice preocupările pentru desfăşurarea unei logistici eficiente, pentru a-şi
perfecţiona eficienţa sistemului de distribuţie fizică, astfel încât să-şi reducă vizibil costurile,
cu implicaţii pozitive, atât pentru ele, cât şi pentru clienţi. În acest domeniu există încă
serioase rezerve, în prezent utilizându-se destul de puţin instrumentele moderne de decizie
pentru coordonarea activităţilor de transport, pentru gestionarea eficientă a stocurilor, pentru
o depozitare şi o manipulare eficientă a mărfurilor.
c) În al treilea rând, evoluţiile pe planul tehnologiei informaţiilor influenţează în mod
hotărâtor activitatea logistică, contribuind din plin la îmbunătăţirea distribuţiei fizice a
7
mărfurilor. În acest sens, utilizarea într-o tot mai mare măsură a calculatoarelor, a sistemelor
electronice de scanare la locul de vânzare, a codurilor uniforme de produse, a înregistrărilor
prin satelit, a schimburilor electronice de date şi a transferurilor electronice de fonduri au
permis firmelor să-şi creeze sisteme avansate pentru procesarea comenzilor, pentru controlul
stocurilor, pentru planificarea şi optimizarea transporturilor şi a rutelor de transport. În aceste
condiţii, orice comerciant cu amănuntul, conectat la furnizorii săi, poate să-şi comande şi să
primească în cel mai scurt timp posibil mărfurile de care are nevoie. La rândul lor,
producătorii şi angrosiştii pot dispune de informaţii exacte şi pertinente legate de nivelul şi
structura stocurilor aflate în reţeaua cu amănuntul, de nevoile acestora, având astfel
posibilitatea să răspundă într-un timp optim cerinţelor lor şi implicit ale populaţiei.
d) În al patrulea rând, nevoia perfecţionării activităţii logistice a fost impusă şi de
creşterea varietăţii produselor, a gamei sortimentale a acestora. Dacă la începutul secolului
trecut într-un magazin se găseau la vânzare mai puţin de 1000 de mărci de produse, în
prezent, într-un magazin de genul Bucur Obor, Unirea etc. se comercializează zeci sau chiar
sute de mii de sortimente de produse. În aceste condiţii, activităţile aferente comercializării
acestora (comandarea, transportul, depozitarea, manipularea, controlul stocurilor etc.) ridică
probleme complexe.
Pornind de la asemenea considerente legate de caracteristicile şi importanţa logisticii
în perioada actuală, vom remarca faptul că şi obiectivele acesteia sunt tot atât de complexe.
Desigur, punctul de plecare în proiectarea unui sistem logistic rămâne studierea
nevoilor de servire a consumatorilor şi, de aici, atenţia deosebită ce trebuie acordată serviciilor şi
satisfacerii clientului. Acesta este de fapt primul obiectiv al activităţii de logistică, obiectiv
care, reformulat, ar fi oferirea de maximum de servicii la cele mai mici costuri. Desigur, acest
lucru rămâne un ideal, obiectivul în cauză trebuie privit doar ca o tendinţă, nici un sistem
logistic neputând să maximizeze serviciile oferite clienţilor concomitent cu maximizarea
costurilor de distribuţie. Aceasta deoarece maximizarea serviciilor presupune o livrare rapidă,
stocuri relativ mari, o varietate largă a produselor, precum şi multe alte servicii, care luate la
un loc conduc la creşterea costurilor de distribuţie. În contrast, minimizarea costurilor
presupune o livrare mai rară, stocuri mai mici etc., toate acestea, alături de altele, însumând
servicii mai reduse oferite clienţilor. În aceste condiţii, principalul obiectiv al sistemului
logistic trebuie să fie şi să rămână asigurarea nivelului planificat de servicii la cel mai
redus cost.
Alături de acest prim obiectiv, un al doilea obiectiv al logisticii are în vedere
micşorarea distanţelor de spaţiu şi de timp dintre oferta şi cererea de mărfuri, altfel
spus, dintre cele două extreme ale canalului de distribuţie. Deşi un asemenea obiectiv poate
fi privit ca un obiectiv distinct, el este totuşi subsidiar primului, diminuarea distanţelor în
cauză conducând, de fapt, la realizarea, la îndeplinirea primului obiectiv, respectiv asigurarea
nivelului planificat de servicii la cel mai redus cost.
În sfârşit, un al treilea obiectiv, tot subsidiar primului, este reducerea costurilor de
stoc şi de distribuţie. Şi în acest caz se pot face aprecierile de mai înainte.
Stabilirea obiectivelor activităţii de logistică se constituie într-o activitate de primă
importanţă a managementului firmei, acest lucru contribuind, alături de alte acţiuni, la
realizarea obiectivului general al firmei, a obiectivului pentru care aceasta a fost înfiinţată.
8
1.3. EVOLUŢIA ŞI FACTORII LOGISTICII

Conceptul de logistică provine din domeniul militar, logistica fiind considerată la

începutul secolului trecut o ramură a artei războiului, care se ocupa, pe de o parte, de
mişcarea armatelor iar pe de alta, de aprovizionarea trupelor. În prezent, termenul de
logistică este utilizat pentru a defini o activitate militară complexă de asigurare tehnică,
materială şi medicală a trupelor, de transport şi cazare a acestora.
De asemenea, tot în domeniul militar se utilizează şi termenul de sistem logistic, ce
desemnează ansamblul organelor, formaţiilor, mijloacelor şi a activităţilor implicate de o
asemenea componentă a artei militare.
În timp, conceptul de logistică a pătruns, iar apoi s-a extins şi în activitatea civilă, în
principal în cea economică, dar şi în alte domenii, pentru ca în prezent să fie utilizat în mod
curent aproape în toate domeniile economice şi sociale. În aceste condiţii, logistica este
privită în prezent ca fiind acea activitate care conectează orice agent economic cu clienţii şi
furnizorii săi, prin intermediul a două fluxuri: cel al mărfurilor şi cel al informaţiilor.
Evoluţia logisticii, atât pe plan conceptual, cât şi operaţional, este un proces istoric,
ce a cunoscut mai multe etape. Asemenea etapizări au constituit preocupări continue ale
literaturii de specialitate, mai cunoscute fiind cele ale profesorului Donald Bowersox, pentru
piaţa americană şi cele ale specialiştilor englezi.
În concepţia profesorului Donald Bowersox, principalele etape în evoluţia logisticii se
prezintă astfel:
a) coordonarea operaţiunilor de distribuţie fizică, respectiv a transportului, depozitării,
stocării şi prelucrării comenzilor. Printr-o asemenea coordonare se urmărea asigurarea în
timp util a servirii clienţilor, în condiţii de eficienţă;
b) regruparea personalului, a resurselor umane firmei implicate în activitatea de
distribuţie, urmărindu-se astfel creşterea eficienţei managementului acestei activităţi;
c) logistica integrată sau, în unele lucrări, sistemul logistic integrat, reprezintă o etapă
distinctă în evoluţia logisticii, apărută în deceniul al nouălea al secolului trecut. Cei doi
termeni au în vedere deplasarea mărfurilor printr-un lanţ de verigi consecutive de valoare
adăugată, care au menirea să asigure ajungerea produsului (serviciului) la momentul şi locul
potrivit, în forma şi cantitatea solicitată;
d) logistica strategică, o etapă specifică anilor ’90 ai secolului trecut, acest termen fiind
definit ca utilizarea competenţei şi alianţelor logistice din întregul canal de distribuţie, în
vederea obţinerii avantajului competitiv. De fapt, un asemenea tip de logistică urmăreşte
existenţa unei alianţe interorganizaţionale, alianţă ce permite combinarea activelor şi
performanţelor unei campanii (trust, consorţiu, grup de firme etc.) cu serviciile oferite de alţi
operatori logistici.
Şi pe alte pieţe, inclusiv pe cele europene, evoluţia logisticii a fost asemănătoare, fiind
influenţată în mare măsură de conceptele importate de peste Ocean. Astfel, dacă ne-am
referi la Anglia, stadiile procesului de dezvoltare a logisticii în secolul XX se prezintă astfel:
9
 a) în deceniul al 6-lea şi începutul celui următor, sistemele de distribuţie nu erau
planificate. În această perioadă, distribuţia mărfurilor se realiza cu ajutorul mijloacelor de
transport ce aparţineau producătorilor;
b) în deceniul al 7-lea şi începutul celui de-al 8-lea se preia din SUA conceptul de
distribuţie fizică. Acum producătorii reconsideră distribuţia şi îşi dezvoltă operaţiuni de acest
gen. Tot acum managementul se implică în activitatea de distribuţie;
c) în deceniul al 8-lea se produc mutaţii deosebite în domeniul distribuţiei. Astfel, în
primul rând, distribuţia este inclusă în structura managementului funcţional al organizaţiei, iar
în al doilea rând, se modifică raportul de forţe dintre producători şi detailişti, în favoarea celor
din urmă, ca urmare a faptului că marile lanţuri de magazine îşi creează propriile structuri de
distribuţie;
d) în deceniul al 9-lea, începând cu anii ’80 se manifestă o creştere a
profesionalismului în domeniul distribuţiei. În această perioadă apar tendinţe noi, precum
centralizarea distribuţiei, reducerea masivă a stocurilor, utilizarea calculatoarelor şi, nu în
ultimul rând, se dezvoltă operatorii specializaţi în activităţi logistice. Este stadiul în care este
recunoscută de către tot mai mulţi participanţi la procesul distribuţiei necesitatea unor
sisteme logistice integrate, logistica prezentând o importanţă cu totul deosebită în activitatea
oricărei firme.
Importanţa logisticii în activitatea firmelor moderne a fost influenţată în timp de o
serie de factori şi tendinţe, manifestate atât la nivel conceptual, cât şi (mai ales) operaţional. În
cele ce urmează vom trece succint în revistă o parte dintre aceşti factori.

a) Un prim asemenea factor are în vedere înnoirea şi diversificarea producţiei de

mărfuri, proliferarea accelerată a gamei de bunuri industriale şi de consum. O asemenea
situaţie a fost generată, la rândul ei, de alţi factori, de natură complexă, de cauze multiple,
precum: perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie sau descoperirea altora noi, urmare a
progresului ştiinţifico-tehnologic; utilizarea unor noi materii prime şi materiale performante;
accentuarea competiţiei între ofertanţi, altfel spus, creşterea concurenţei, acest lucru mai ales
pe fondul unor tendinţe puternice de globalizare, agenţii economici fiind obligaţi să se preocupe
nu numai de piaţa internă, ci şi (mai ales) de cea externă; creşterea exigenţei consumatorilor
şi a utilizatorilor, atât din punct de vedere al cantităţii oferite şi gamei sale sortimentale, cât, mai
ales, al calităţii; scurtarea ciclului de viaţă al produselor şi creşterea, pe acest fond, a
preocupărilor pentru înnoire şi diversificare; accentuarea exigenţelor comercianţilor în ceea ce
priveşte noutatea şi diversitatea sortimentului de mărfuri oferit clienţilor; pătrunderea tot mai
mult în activitatea de producţie şi de comercializare a metodelor şi tehnicilor de marketing, cu
tot ceea ce presupune acest lucru, dar, mai ales, ideea şi concepţia nouă că scopul principal al
activităţii oricărui agent economic rămâne, pe de o parte, satisfacerea cerinţelor consumatorilor
individuali sau industriali, iar, pe de alta, maximizarea eficienţei, în toată complexitatea sa
(economică, socială, ecologică etc.);
b) Cel de-al doilea factor se referă la creşterea într-un ritm puternic a cheltuielilor de
transport, în principal ca urmare a unor cauze de natură obiectivă (creşterea preţului
carburanţilor), dar şi subiectivă (folosirea în continuare a metodelor tradiţionale de distribuţie,
tot mai costisitoare). Creşterea fără precedent a costurilor transportului a influenţat în mod
10
hotărâtor eficienţa activităţilor de distribuţie fiind necesare eforturi considerabile în domeniul
distribuţiei fizice şi implicit al logisticii.
c) Un al treilea factor care a influenţat hotărâtor evoluţia logisticii se referă la
posibilităţile totuşi limitate de creştere a eficienţei producţiei. Astfel, în timp, urmare a
perfecţionării procesului de producţie şi a preocupărilor de reducere a costurilor de producţie,
pe fondul economiilor de scară, eficienţa activităţilor de producţie a cunoscut o creştere
continuă. Posibilităţile de sporire a profiturilor prin creşterea productivităţii muncii, prin
perfecţionarea proceselor tehnologice sau prin scăderea cheltuielilor în acest domeniu au
devenit tot mai limitate. În aceste condiţii, printre puţinele posibilităţi de creştere a eficienţei
producţiei, s-au identificat „rezervele” existente în domeniul distribuţiei fizice. Asemenea
„rezerve” aveau în vedere atât reducerea costurilor, cât şi creşterea competitivităţii unei
asemenea activităţi.
d) Cel de-al patrulea factor are în vedere mutaţiile înregistrate de-a lungul timpului în
ceea ce priveşte gestionarea stocurilor, modificarea în timp a ponderii stocurilor aflate în
diferite faze (verigi) ale circulaţiei mărfurilor. Astfel, s-a diminuat tot mai mult ponderea
stocurilor deţinute de către detailişti (de la 50% la 10-15%), cu implicaţiile ce decurg de aici în
ceea ce priveşte evoluţia logisticii.
e) În al cincilea rând, un factor semnificativ al evoluţiei distribuţiei se referă la
necesitatea organizării şi coordonării adecvate a fluxurilor informaţionale. Aceasta, ca
urmare a volumului tot mai sporit de informaţii legate de circuitul fizic al mărfurilor şi a
necesităţii disponibilizării unor informaţii referitoare la aspecte importante referitoare la:
localizarea spaţială a fiecărui client în parte, dimensionarea şi structura comenzilor primite de
la fiecare client, amplasamentul unităţilor de producţie, a depozitelor şi punctelor de
distribuţie, costurile de transport aferente livrării mărfurilor de la fiecare depozit sau
producător la clienţi, transportatorii la care se poate apela în vederea aprovizionării, nivelul
serviciilor oferite şi tarifele practicate, coordonatele spaţiale ale fiecărui furnizor în parte,
nivelul şi structura stocurilor existente la fiecare depozit sau centru de distribuţie în orice
moment.
f) Desigur, un factor hotărâtor în evoluţia logisticii l-a constituit revoluţia
informaţională ce a caracterizat ultima parte a secolului trecut, utilizarea pe o scară tot mai
largă a calculatoarelor. Într-un domeniu prin excelenţă dinamic, cum este logistica,
calculatorul a căpătat un rol important în desfăşurarea fluxurilor informaţionale. Aceasta,
datorită multiplelor avantaje pe care le oferă utilizarea calculatoarelor, avantaje referitoare în
special la: analiza unui volum mare de informaţii, economisirea de timp, identificarea
furnizorilor, fie a celor avantajoşi, fie a celor care trebuie evitaţi, diminuarea stocurilor,
cunoaşterea exactă a cantităţii şi structurii sortimentului de mărfuri, materii prime, materiale
etc. pe care agentul economic trebuie să le procure sau să le livreze şi exemplele ar putea
continua.
În contextul celor prezentate aici, trebuie menţionată utilitatea şi mai ales eficienţa
„codului de bare” în îmbunătăţirea performanţelor logistice, acesta oferind firmelor posibilitatea
să beneficieze de disponibilitatea la timp a informaţiilor logistice şi de posibilitatea accesului la
bazele de date. Mai mult, la sfârşitul secolului trecut (în anii ’90) s-au creat condiţiile obţinerii
informaţiei în timp real, informaţia devenind astfel o coordonată logistică capabilă să genereze
11
reduceri efective de costuri.
g) Un al şaptelea factor ce a influenţat evoluţia logisticii l-a constituit problemele
referitoare la calitate, în general, la calitatea bunurilor şi serviciilor oferite clienţilor, în
special. În acest sens, concepte precum managementul calităţii totale, produse şi servicii cu
„zero defecte” şi-au făcut tot mai mult loc şi în domeniul logisticii, care a trebuit să ţină pasul
cu mutaţiile profunde din acest domeniu (al calităţii) şi să se situeze la standarde
performante. Produsele şi serviciile trebuie să ajungă în timp util la consumator sau la
utilizator, acest lucru însemnând un sistem logistic pe măsură. De aceea, sistemele logistice
au trebuit să fie regândite, astfel încât în locul unei singure soluţii logistice valabile pentru
toate segmentele de clienţi, au trebuit dezvoltate soluţii logistice adaptate uneori chiar
cerinţelor fiecărui client în parte în ceea ce priveşte calitatea aşteptărilor de la produsul sau
serviciul solicitat.
h) Nu în ultimul rând, preocupările tot mai necesare pentru protecţia mediului au avut
şi au în continuare o influenţă semnificativă în evoluţia logisticii. Avem în vedere legăturile
activităţilor logistice în amonte, activităţi referitoare la ambalajele recuperabile, la produsele şi
materialele recuperabile şi, mai ales, reciclabile rezultate din procesele de producţie şi de
consum, la produsele retrase de pe piaţă ca urmare a unor defecte, a calităţii
necorespunzătoare, a unor deficienţe manifestate în procesul de utilizare, expirării termenului
de garanţie sau de valabilitate şi exemplele ar putea continua.

1.4. DISTRIBUŢIA FIZICĂ ŞI LOGISTICA

Aşa cum menţionam şi mai înainte, în ultimele decenii literatura de specialitate a

utilizat diverşi termeni pentru a descrie fluxul fizic al mărfurilor de la producător la
consumatorul individual sau la utilizatorul industrial. Primul dintre aceşti termeni este cel de
distribuţie fizică, termen înlocuit în timp de altele, precum logistica de distribuţie,
managementul lanţului de aprovizionare/furnizare sau mai simplu, logistică. Deşi există încă
voci care consideră că logistica nu este altceva decât o altă denumire a distribuţiei fizice, cele
două concepte nu se suprapun.
Concepţia potrivit căreia cele două noţiuni sunt sinonime
subestimează atât rolul, dar mai ales costul deplasării şi stocării materiilor prime,
materialelor, produselor semifinite, ca şi cele ale planificării şi ale sistemului informaţional
utilizat. De asemenea, o astfel de concepţie ignoră cauzele întârzierii livrărilor, creşterii
stocurilor de produse finite şi a celor de transport. De fapt, distribuţia fizică este doar o
componentă a logisticii, aceasta din urmă incluzând şi alte două componente, respectiv
aprovizionarea şi activităţile de susţinere a producţiei. Potrivit definiţiilor tradiţionale,
distribuţia include acele activităţi desfăşurate de firmă pentru a face produsul accesibil şi
disponibil pentru client, ea concentrându-se asupra segmentului din aval al circulaţiei
mărfurilor. În aceste condiţii, logistica interacţionează cu distribuţia, prin intermediul
distribuţiei fizice. Ar mai trebui menţionat aici şi faptul că dacă am înlocui termenul de
distribuţie cu sintagma „canale de marketing” plus logistică, am facilita integrarea logisticii în
marketing, ca o componentă a mixului, o asemenea integrare corespunzând accentului care
se pune pe utilitatea de loc.
12
 Există mai multe definiţii ale distribuţiei fizice. Avem în vedere definiţia dată de
Asociaţia Americană de Marketing încă din anul 1948, respectiv „mişcarea şi manipularea
bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel în care sunt consumate sau utilizate”,
definiţia dată în 1962 de profesorul Peter Druker, respectiv „un alt mod de a denumi întregul
proces de afaceri”, definiţia dată, în aceiaşi perioadă, de către americanul Donald Bowersox,
care defineşte managementul distribuţiei fizice ca „responsabilitatea proiectării şi administrării
sistemelor corporatiste, pentru controlul fluxului de materii prime şi produse finite” şi
exemplele ar putea continua. Ne vom mai opri doar la două dintre acestea. Prima este cea
dată în 1972 de către Consiliul Naţional al Managementului Distribuţiei Fizice (NCPDM), care
prezintă distribuţia fizică ca „un termen care descrie integrarea a două sau mai multe
activităţi, în scopul planificării, desfăşurării şi controlării unui flux eficient de materii prime,
produse semifinite şi produse finite, de la punctul de origine la punctul de consum”. Cea de-a
doua definiţie este cea formulată de cunoscutul Philip Kotler, care considera în anul 1988 că
„distribuţia fizică implică planificarea, realizarea şi controlul fluxului fizic al materialelor şi
produselor finite, de la punctele de origine la punctele de utilizare, în vederea satisfacerii
necesităţilor consumatorilor, în condiţiile obţinerii de profit”.
O asemenea definiţie prezintă o serie de caracteristici proprii, ea punând accentul pe
patru principale aspecte: caracterul de proces al distribuţiei fizice (determinat de activităţile
intercondiţionate de planificare, desfacere şi control al fluxului fizic al mărfurilor), obiectul
distribuţiei fizice, reprezentat atât de produsul finit, cât şi de materiale, amploarea spaţială a
distribuţiei fizice, aceasta cuprinzând întregul canal de distribuţie, începând cu producătorul şi
terminând cu cumpărătorul sau utilizatorul industrial, şi, nu în ultimul rând, pe scopul activităţilor
de distribuţie fizică şi concordanţa acesteia cu scopul oricărei activităţi în viziunea marketingului:
satisfacerea cerinţelor clienţilor şi realizarea de profit.
Termenul de logistică, vehiculat, aşa cum am mai menţionat, în paralel cu cel de
distribuţie fizică, a fost definit de-a lungul timpului de mulţi specialişti în domeniu. Avem în
vedere, mai întâi pe James Heskett, care, în anul 1977 considera că „procesul logistic
înglobează ansamblul activităţilor implicate de fluxul produselor, coordonarea resurselor şi
debuşeelor, realizând un nivel dat al serviciului, la cel mai mic cost”.
În anul 1991, Consiliul Naţional al Distribuţiei Fizice din SUA, devenit între timp
Consiliul Naţional al Managementului Logisticii (Council of Logistics Management),
recunoscând importanţa acestui nou concept, cel de logistică, îl definea ca fiind „un proces
care constă în planificarea, realizarea şi controlul fluxului şi stocării eficiente şi eficace a
materiilor prime, produselor în curs de prelucrare, produselor finite şi informaţiilor conexe, de
la punctul de origine la cel de consum, în scopul adaptării la cerinţele clientului”.
Definiţia nu prezintă deosebiri semnificative faţă de cea dată de acelaşi Consiliu în
anul 1972 distribuţiei fizice. Ea prezintă însă o serie de atuuri, cele mai importante referinduse
la:
a) trecerea de la conceptul de distribuţie fizică la cel de logistică, pentru a descrie
fluxurile existente între membrii canalelor de distribuţie;
b) reflectarea necesităţii de a considera fluxul total ca începând de la punctul de
procurare a materialelor, la punctul final de distribuţie a produselor finite, deci până ajung la
consumator (utilizator);
13
c) informaţiile sunt considerate ca o componentă a fluxurilor logistice;
d) perspectiva managerială a definiţiei, care are în vedere integral procesul decizional,
începând cu etapa planificării şi terminând cu cea a controlului, în condiţii de eficienţă şi
eficacitate;
e) importanţa acordată adaptării procesului logistic la cerinţele clienţilor.

Literatura de specialitate scoate în evidenţă şi unele limite ale acestei definiţii, limite
referitoare, în principal, la: excluderea serviciilor din definiţie, responsabilitatea logisticianului
în domeniul producţiei (în realitate, acesta nu este implicat în procesele de producţie),
precum şi responsabilitatea privind activităţile de „întreţinere” (acestea fiind incluse în
conceptul militar de logistică). De fapt, în logistica distribuţiei, rolul logisticianului constă în
aducerea bunurilor şi serviciilor de la producător la consumator, deci la locul potrivit, la timpul
potrivit, în condiţiile cerute, precum şi participarea la creşterea profitului firmei.
Ca o concluzie generală, se poate spune că deşi între distribuţia fizică şi logistică
există multe puncte comune (poate chiar majoritatea), cele două concepte nu se confundă,
între ele existând deosebiri pe care am căutat să le scoatem în evidenţă mai sus. De altfel, în
încercarea de a delimita cele două concepte, literatura de specialitate a propus un nou
concept, cel de canal logistic. Se consideră că scopul unui canal logistic este livrarea de
mărfuri la timp şi administrarea în bune condiţii a fluxului mărfurilor. Astfel, se scot în
evidenţă deosebirile dintre conceptele de canal logistic şi de canal de marketing (de
distribuţie), în sensul să dacă un canal de marketing facilitează tranzacţiile prin coordonarea
produsului, a preţului şi promovării, canalul logistic asigură disponibilitatea spaţială şi
temporală a produselor şi serviciilor.

1.5. MIXUL ACTIVITĂŢII LOGISTICE

Realizarea funcţiei logistice de a asigura bunurile şi serviciile cerute la locul şi

momentul potrivit, în condiţii de eficientă economică, presupune desfăşurarea unui ansamblu
de operaţiuni interdependente, intercorelate, operaţiuni ce constituie mixul activităţii logistice.
Un asemenea mix este format din două categorii de activităţi: de bază şi de susţinere. Sunt
incluse în categoria activităţilor de bază acele operaţiuni cheie, ce se desfăşoară aproape în
toate canalele logistice, cele mai semnificative fiind: asigurarea nivelului de servire, gestiunea
stocurilor, prelucrarea comenzilor etc. Spre deosebire de activităţile de bază, cele de
susţinere se realizează în funcţie de condiţiile specifice ale firmelor, ele contribuind la
realizarea misiunii logisticii. Din rândul activităţilor de susţinere, cele mai importante se referă
la depozitare, manipularea produselor, ambalare, activităţi legate de fluxurile informaţionale
logistice etc.
În cele ce urmează, vom face o prezentare succintă a ambelor categorii de activităţi,
începând cu cele de bază.
a) Elementul de referinţă pentru funcţionarea oricărui sistem logistic îl reprezintă
realizarea unui anumit nivel de servire. Un asemenea nivel de servire impune o serie de
cerinţe de natură logistică, cerinţe stabilite, la rândul lor, în funcţie de aşteptările clienţilor.
Într-un asemenea context, principalele activităţi desfăşurate în vederea asigurării nivelului de
14
servire logistică se referă la:
• cercetarea nevoilor şi cerinţelor clienţilor în ceea ce priveşte nivelul cerinţelor
logisticii;
• stabilirea nivelului de servire logistică a clienţilor ce urmează să fie oferit de către
firma furnizoare sau diferenţierea nivelului de servire în funcţie de cerinţele
segmentelor de piaţă vizate;
• evaluarea percepţiilor clienţilor în ceea ce priveşte nivelul de servire oferit, a
decalajului dintre ceea ce au aşteptat clienţii şi ceea ce au primit efectiv aceştia;
• ajustarea nivelului de servire logistică, în funcţie de evoluţia cerinţelor clienţilor.
b) Cumpărarea prezintă o importanţă covârşitoare în crearea de valoare în cadrul
lanţului logistic. Într-un asemenea context, reconsiderarea importanţei cumpărării – care
aparent poate fi privită doar ca un set de activităţi de susţinere – este determinată şi de
perspectiva integratoare asupra lanţului de aprovizionare-livrare.
Pentru acest domeniu (al cumpărării) activităţile reprezentative se referă la stabilirea
necesităţilor de aprovizionare, alegerea surselor de aprovizionare, stabilirea modului de
realizare în timp a aprovizionării (ritmul aprovizionării), evaluarea periodică a performanţei
furnizărilor, determinarea cantităţii economice a comenzii.
c) Transportul joacă un rol esenţial în buna funcţionare a sistemului logistic, el
asigurând utilitatea de timp în cadrul activităţii desfăşurate. În esenţă, transportul presupune
derularea următoarelor activităţi: alegerea modalităţilor adecvate de transport (rutier, feroviar,
aerian, maritim, prin conducte), evaluarea şi selecţia furnizorilor de servicii de transport,
consolidarea transporturilor, stabilirea rutelor de transport şi programarea transporturilor.
d) O altă componentă de bază a sistemului logistic o constituie gestiunea stocurilor,
aceasta oferind utilitatea de timp aşteptată de client. Printre activităţile principale pe care le
presupune gestionarea stocurilor trebuie enumerate: elaborarea politicilor privind stocurile de
materii prime, materiale şi produse finite, stabilirea produselor din stoc şi, mai ales, a
mixajului acestora, în funcţie de contribuţia diverselor articole la desfacerile sau la profitul
firmei, determinarea stocului de siguranţă şi a nivelului de reaprovizionare, aplicarea
strategiei „just-in-time”.
e) Ultima activitate de bază a lanţului logistic pe care o analizăm este prelucrarea
comenzilor, care prezintă un impact deosebit asupra performanţei logistice, materializat în
mărimea intervalului de timp de la transmiterea comenzii de către client şi până la primirea
efectivă a produsului dorit, precum şi în declanşarea operaţiunilor de livrare a mărfurilor şi
oferire a serviciilor. Fac parte din acest domeniu activităţi precum: determinarea procedurilor
de primire a comenzilor, stabilirea metodelor de transmitere a informaţiilor referitoare la
comenzi, definirea ordinii de prioritate în prelucrarea comenzilor, alegerea variantei de onorare
a comenzii numai din stocul disponibil şi/sau de producţie (în cazul unei rupturi de stoc).
În ceea ce priveşte activităţile de susţinere, aşa cum am mai menţionat, ele se referă
în principal la:
a) Depozitarea mărfurilor, deşi după importanţa ei în lanţul logistic ar putea fi
considerată drept activitate de bază (vezi de exemplu costurile depozitării în totalul costurilor
logistice), în condiţiile în care ea nu este prezentă totuşi în sistemele logistice ale tuturor
firmelor, este considerată a fi o componentă (activitate) de susţinere. Principalele activităţi
15
legate de depozitarea mărfurilor se referă la: stabilirea necesarului de spaţii de depozitare,
alegerea amplasamentului depozitelor, determinarea numărului de depozite necesare,
stabilirea configuraţiei depozitului, amplasarea mărfurilor în cadrul depozitului etc.
b) La rândul ei, manipularea produselor are o pondere deosebită în costurile
logistice, prezentând totodată un anumit impact asupra duratei ciclului comenzii şi de aici
asupra nivelului de servire. Ca activităţi de bază în acest domeniu vom aminti alegerea
echipamentului de manipulare (mecanizat, manual etc.), unitizarea încărcăturilor
(consolidarea unor ambalaje de dimensiuni reduse într-o încărcătură de dimensiuni mai
mari), prin paletizare şi containerizare, introducerea/preluarea materialelor în/din spaţiul de
depozitare etc.
c) Ambalarea permite ajungerea mărfurilor la clienţi protejate, în condiţiile dorite de
către aceştia. Desigur, ambalarea de protecţie nu are în vedere ambalajele individuale ale
bunurilor de consum, care au în principal rolul de promovare a acestora. Dintre activităţile
legate de ambalarea de protecţie, care susţin din punct de vedere logistic marfa, se pot
enumera: proiectarea unor ambalaje care să răspundă cerinţelor proceselor de manipulare,
realizarea efectivă de ambalaje care să asigure integritatea produselor pe durata
transportului şi depozitării, asigurarea de ambalaje care să protejeze produsele contra
pierderilor şi deteriorărilor etc.
d) În ceea ce priveşte fluxurile informaţionale, acestea se constituie în parte
integrantă a sistemului logistic, ele facilitând derularea tuturor activităţilor, fie ele de bază, fie
de susţinere. Informaţia logistică face posibilă desfăşurarea operaţiunilor de planificare şi
control, contribuind la creşterea eficienţei deciziilor strategice şi operaţionale. Ca activităţi
legate de funcţionarea corespunzătoare a sistemului informaţional logistic trebuie incluse:
culegerea şi prelucrarea datelor, analiza informaţiilor, elaborarea rapoartelor şi situaţiilor
necesare, stabilirea unor proceduri de stocare a datelor, controlul fluxului de informaţii etc.
Desigur, apartenenţa unei activităţi la categoria celor de bază, respectiv de susţinere
nu este una strictă. În domeniul logistic, activităţile au un caracter dinamic, o activitate de
susţinere poate să devină în orice moment activitate de bază şi, reciproca fiind adevărată, în
funcţie, mai ales, de modificările ce au loc la nivelul fiecărei unităţi strategice de afaceri. În
acelaşi timp, este de menţionat şi faptul că, încadrarea unei activităţi într-o categorie poate
să difere de la o firmă la alta, în funcţie de o serie de factori, cel mai important rămânând
însă obiectul de activitate.
În ceea ce priveşte importanţa, dar şi conţinutul efectiv al mixului activităţilor
logistice, vom preciza că acestea sunt determinate de o multitudine de factori, unii interni
firmei, alţii externi acesteia. Cei mai importanţi asemenea factori au în vedere obiectul de
activitate al firmei, gradul de implicare în activităţi logistice, sortimentul, tipul şi gama de
mărfuri oferite, aria teritorială vizată, mediul on-line sau off-line etc. Câteva lucruri despre
fiecare dintre aceşti factori.
a) Obiectul de activitate al firmei, în sensul că, de exemplu, în cazul firmelor
producătoare mixul logistic este, în cele mai multe cazuri, mai complex în comparaţie cu cel
specific firmelor de distribuţie, în privinţa activităţilor de susţinere a producţiei/operaţiunilor.
b) Gradul de implicare în activităţi logistice. În acest sens, este de menţionat faptul că
în sectorul distribuţiei cu ridicata, de exemplu, există comercianţi angrosişti cu funcţii
16
complete, ei îndeplinind o gamă largă de funcţii tranzacţionale, logistice sau de facilitare.
Spre deosebire de aceştia, brokerii au un singur rol, acela de a facilita tranzacţiile dintre
furnizori şi clienţii potenţiali, ei neparticipând la fluxul fizic al mărfurilor şi implicit nu deţin
stocuri de mărfuri. De menţionat şi faptul că există firme, şi nu puţine, care se concentrează
numai pe activităţi de bază, pentru care deţin resursele şi experienţa necesare, preferând ca
pentru activităţile logistice să apeleze la agenţi economici specializaţi. Aşa face de regulă o
firmă de producţie, care pentru transport, de exemplu, apelează la alţii (transportori).
c) Tipul şi gama de mărfuri oferite. Astfel, de exemplu, activităţile logistice sunt mai
restrânse în domeniul serviciilor, spre deosebire de cel al bunurilor de consum sau industriale.
De asemenea, agenţii economici care au un obiect de activitate complex, cu un
portofoliu diversificat de produse şi servicii, trebuie să îşi adapteze sistemul logistic la
particularităţile fiecărui tip de produs. Un exemplu concludent îl prezintă astfel condiţiile de
depozitare, ambalare, manipulare şi transport.
d) Aria teritorială vizată este un alt factor important ce determină conţinutul şi
importanţa mixului logistic. Un grad înalt de acoperire teritorială conduce în mod sigur la

17
 BIBLIOGRAFIE
1. Bălan, Carmen, Logistica, Bucureşti, Editura Uranus, 2006
2. Ciubotaru, Gheorghe, Managementul organizaţiei militare, Teză de doctorat, Sibiu,
Universitatea „Lucian Blaga“, 2006
3. Dumitru, Marin, Managementul logisticii, Craiova, Editura Sitech, 2005
4. Mavriş, Eugen, Logistica militară în debutul secolului XXI. În: „Observatorul Militar“ colecţia
2006

18