RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ A POPULAŢIEI

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că formarea umanităţii şia avut originea în zona caldă euro-asi-africană,
ce includea şi zona temperată actuală până la 50˚ latitudine nordică.
Răspândirea populaţiei este neuniformă, existând zone cu populaţie numeroasă, zone mai puţin populate şi
zone cu un ˝ vid demografic ˝.
Factorii care influenţează răspândirea populaţiei sunt :

 factorii naturali ( fizico geografici ): includ relieful, clima, apele, vegetaţia, solurile, resursele
subsolului. Prezenţa unor regiuni cu un relief de câmpie, neted, cu un climat blând şi soluri fertile au constituit încă din
antichitate zone de atracţie a populaţiei, în timp ce regiunile cu un relief inaccesibil, cu climat rece şi soluri nefertile au
constituit factori de respingere în popularea acelor zone. Se observă că, odată cu creşterea altitudinii, scade densitatea
populaţiei, aşezările permanente reuşind totuşi să urce până la altitudini de 5000 m în Tibet şi 5200 m în Anzi.
 factorii economici : dezvoltarea economică a unor regiuni constituie un factor important în atragerea forţei
de muncă, generând mari concentrări umane. Prezenţa unor resurse de petrol, cărbuni, gaze naturale determină
formarea de mari concentrări industriale şi umane. Ex. Bazinul Ruhr, depresiunea Petroşani, Zona Golfului Persic.
 factorii social-istorici ( războaie, molime, conflicte, fenomene religioase etc.) determină crearea unor
contraste în popularea anumitor zone ale globului, explicând vechimea populării unui teritoriu, precum şi frecvenţa şi
intensitatea migraţiilor.
 factorii demografici se referă la sporul natural şi sporul migratoriu. Creşterea natalităţii şi a imigraţiei duc
la creşterea numărului de locuitori ai regiunii respective, în timp ce creşterea mortalităţii şi a emigraţiei generează
scăderea numărului de locuitori.

Răspândirea populaţiei în:

→ Latitudine : 90% din populaţia globului trăieşte în emisfera nordică(cu ponderea cea mai mare a uscatului
continental), dintre care 45% între 20 40˚ latitudine, iar 30% între 40- 60˚ latitudine; populaţia este răspândită până la
80º latitudine în emisfera nordică şi până la numai 54º latitudine în emisfera sudică.
→ Altitudine : cea mai mare parte a populaţiei ( peste 55%) trăieşte în regiunile joase de câmpie, la mai puţin de 200
m . La peste 500 m trăieşte mai puţin de 15% din populaţia globului. Cele mai înalte aşezări omeneşti permannente
ajung la peste 6000 m altitudine în Pod.Tibet şi la peste 5000 m în Munţii Anzi; cele mai „înalte” capitale urcă la 4100
m - La Paz şi la 2630 m - Bogota. La noi în ţară, cele mai „înalte” sate urcă la cca. 1600 m în Apuseni, iar cel mai
„înalt” oraş este Predeal (la 1100 m).

Consecinţa gradului diferit de populare a unor regiuni o reprezintă densitatea populaţiei, care reprezintă
raportul dintre numărul de locuitori şi suprafaţa teritoriului pe care aceştia îl ocupă (vezi formula în manual –
pag.39).
La nivel mondial , densitatea populaţiei este de 47 loc/ km² (în anul 2004) .
Pe continente situaţia se prezintă astfel :
• Asia 116 loc / km²;
• Europa 101 loc / km²;
• Africa 23 loc / km²;
• America 18 loc / km²;
• Australia 2 3 loc / km².

Pe unităţi de relief, densităţi mari se găsesc pe văile şi deltele fluviilor Nilului peste 1200 loc / km², Gange –
1000 loc / km², Huang He, Yangtze (Chang Jiang), câmpia litorală est-atlantică a SUA etc.
Pe ţări, diferenţierile sunt foarte mari : Monaco 19000 loc / km², Singapore 6500 loc/km², Bangladesh 900 loc /
km², Olanda 400 loc / km², Belgia 300 loc / km², Coreea de Sud, Japonia, India – peste 300 loc / km², Italia peste 200
loc / km². Cele mai reduse densităţi se înregistrează în ţări cu condiţii naturale mai puţin favorabile locuirii (prezenţa
unor deşerturi, păduri ecuatoriale) : Australia, Mongolia (2 – 3 loc / Km²), Brazilia (sub 20 loc / km²), Canada.
 EVOLUŢIA NUMERICĂ A POPULAŢIEI a cunoscut etape diferite, de creşteri lente sau rapide, în
alternanţă cu perioade de stagnare sau chiar de descreştere a numărului de locuitori..
De-a lungul timpului, evoluţia numerică a populaţiei a cunoscut câteva momente reprezentative:
• În antichitate, populaţia globului era estimată la 200 – 400 milioane loc.(la începutul erei noastre):
• La începutul secolului al XV –lea – la aprox.500 milioane loc.;
• La jumătatea secolului al XVIII-lea – la aprox. 800 milioane loc.
→ De la jumătatea sec.al XVIII-lea se produc primele revoluţii industriale în câteva ţări din Europa Occidentală
(Anglia, Olanda, Belgia, Germania), iar ulterior, în SUA, Japonia, conducând la o dezvoltare economică generală, ce s-
a reflectat în plan demografic prin ritmuri tot mai rapide de creştere numerică a populaţiei şi determinând fenomenul de
„explozie demografică” sau „explozia populaţiei”.
Aşadar, acest fenomen demografic, de creştere rapidă a nr.de locuitori, în intervale relativ scurte de timp, a fost
şi este întotdeauna determinat şi influenţat de fenomenul economic, în sensul că, „explozia demografică” a fost şi este
caracteristică stadiului de prag de trecere de la subdezvoltare la dezvoltare economică; astfel se explică de ce
„explozia demografică” a apărut pentru prima oară în ţările astăzi dezvoltate economic ale Europei Occidentale, iar în
prezent, ea se manifestă în ţările în curs de dezvoltare din Asia de sud şi sud-est, Africa şi America Latină.
• La începutul secolului al XX-lea populaţia atinge 1,7 miliarde locuitori, realizându-se o dublare a nr.de
locuitori în mai mult de 100 de ani;
• La jumătatea secolului al XX-lea (în 1950), populaţia ajunge la 2,5 miliarde loc., iar în anul 1987
populaţia mondială însuma 5 miliarde de locuitori (la 11 iulie 1987, din care cauză această zi – 11iulie
– a fost declarată Ziua mondială a populaţiei).
Se observă, aşadar, o reducere a perioadei de dublare a populaţiei; ultima dublare s-a produs în numai 37 de
ani.
În prezent, populaţia globului depăşeşte 6,4 miliarde locuitori, pentru anul 2025 se estimează o creştere până la
8 miliarde loc., iar pentru anul 2100, până la10 miliarde loc.
După anul 1970, ritmul mediu anual de creştere numerică a populaţiei s-a echilibrat şi chiar a scăzut uşor până
la 1,65% în anul 2000. În acest fel, faza reproducerii explozive se va restrânge treptat, ritmul de creştere numerică a
populaţiei va tinde spre zero spre anul 2100, fapt care va infirma apologia suprapopulării planetei.