Incursiune în arsenalul armelor curbe tracice.

Rhomphaea, lancea-seceră 1 sau coasa de luptă

"... probabil în diferite triburi, sau mai degrabă în diferite epoci,

numele de rhomphaea a fost dat la diferite arme de același gen”
D. Mihailov

Cătălin Borangic
Masterand Universitatea “1 Decembrie 1918”, Alba Iulia,
Facultatea de Istorie şi Filologie

Keywords: rhomphaea, sword, warriors, thracians, fighting scythe, spear-sickle.

Cuvinte cheie: rhomphaea, sabie, războinici, traci, coasă de luptă, lance-seceră

Una dintre cele mai interesante şi, în acelaşi timp, puţin cunoscute arme curbe ale tracilor este
reprezentatǎ de o sabie lungǎ, mânuitǎ cu douǎ mâini, cu lama de mari dimensiuni şi cu tǎişul pe o
singurǎ parte a acesteia, numitǎ rhomphaea 2 (gr. ῥομφαία), apǎrutǎ în zona munților Rodopi
începând cu secolul al IV-lea a. Chr. 3, perioadǎ când sunt datate cele mai multe descoperiri şi a cărei
utilizare se întinde pânǎ în secolele III-II a. Chr., când se pare cǎ utilizarea lor de cǎtre traci, nu mai
este vizibilǎ, consecinţǎ a pierderii independenţei acestora în faţa înaintǎrii romane şi, implicit, a
scǎderii puterii lor militare. În diferite forme însă conceptul de armă cu lama lungă și tăiș pe o
singură parte, utilizată cu ambele mâini, a fost fie preluat, fie “reinventat” în epoci istorice ulterioare
și diferite zone geografice, spațiului sud -tracic rămânându-i primatul utilizării acesteia, precumși
morfologia extrem de elaborată și originală. În această categorie ar putea fi considerate și
multitudinea de coase de luptă mânuite de războinicii șidaci aliații lor ilustrați pe metopele
monumentului de la Adamclisi, darși pe o serie de monede romane ulterioare încheierii celui de -al
doilea război dacic al lui Traian (103 a. Chr.).

Etimologia termenului rhomphaea, care, potrivit autorilor antici, înseamnǎ o sabie mare
de tip tracic 4, este pusǎ în legǎturǎ cu latinescul * rumpere, “a rupe”, “a sparge” ceea ce, într-o
1
Sintagma lance-seceră, utilizată uneori, deși relativ corectă, reflectă mai mult armele de acest gen utilizate în sudul
Dunării, mai apropiate morfologic de noțiunea de lance, decât întrega panoplie de astfel de arme.
2
Daremberg, Saglio 1926, tom 4, vol. 2, (R-S), s.v. rhomphaea, p. 865.
3
Prima menționare a acestei arme pare să fi fost înregistrată încă din anul 326 a. Chr., în timpul campaniei lui Alexandru
cel Mare, în India, cu ocazia bătăliei de la râul Hydaspes (Curt. Ruf., VIII/5), la care au participat și contingente de traci,
utilizați ca trupe de șoc sau de rezervă.
4
Titus Livius, p. 50. [Thracas quoque rumpiae, ingentis et ipsoe longtitudinis, inter obiectos undique ramos impediebant]. În
textul tradus din limba latin ǎ termenul rumpia este transpus prin suliţe cǎruia îi se ataşează nota 144 (p. 667) unde traduc ǎtorii
explic ǎ termenul latin rhompheae prin sintagma un fel de suliţe extrem de lungi, explicaţie cel puţin bizar ǎ dacǎ ţinem cont de
armamentul utilizat de traci în epoca respectiv ǎ, cf. Domaradzki, 1986, p. 228-231.

1
traducere aproximativǎ, ar putea desemna rhomphaea ca fiind “cea care rupe [sparge]”. O atare
denumire este mai mult decât ilustrativǎ pentru funcţia şi modul ei de utilizare şi aruncǎ mai multǎ
luminǎ asupra acestei arme insuficient cunoscute. Acest impediment a avut ca rezultat considerarea
ei ca fiind o suliţǎ, probabil din cauza lungimii mari, de până la doi metri, sau a formei ei alungite, de
cǎtre unii istorici, aspect care vine însǎ în contradicţie cu afirmaţia lui Titus Livius potrivit cǎruia
rumpiaele tracilor (arme de o nemaipomenitǎ lungime) se împiedicau în ramurile împletite în toate
pǎrţile 5. Desimea arboretului ar fi încurcat, fǎrǎ îndoialǎ mânuirea sabiei dar nu şi aruncarea armei ca
pe o suliţǎ. Desigur cǎ, în timpul luptelor, rhomphaea ar fi putut fi şi aruncat ǎ, dacǎ necesitǎţile
momentului o impuneau, dar aceast ǎ acţiune ar fi fo st un caz de forţ ǎ majorǎ, situație în care
luptǎtorul risca sǎ rǎmânǎ dezarmat, ceea ce era de evitat în principiu. Suliţele propriu-zise, cu care
erau înarmaţi tracii, nu erau decât arareori mai puţin de douǎ, tocmai din acest considerent.
Originea armei pare sǎ fie traco -ilirǎ 6 şi a ap ǎrut ca urmare a adaptǎrii sǎbiilor şi
pumnalelor curbe prin ataşarea acestora la o coad ǎ lu ngǎ d e lemn şi alungirea lamelor 7, ca o
necesitate a locuitorilor versanţilor muntoşi din Rodopi, în conflictele cu vecinii lor. Datoritǎ
şocurilor mari, presupuse de loviturile ample date de aceastǎ armǎ, coada de lemn a fost înlocuitǎ, în
unele cazuri, prin continuitatea lamei spre mâner şi aplicarea unor pl ǎsele de lemn ataşate cu nituri.
Autorii antici, care aduc în discuţie aceastǎ armǎ, nu sunt foarte clari în descrierea armei, dar
descoperirile arheologice (Fig. 1; Fig. 2/a-c), şi puţinele imagini care o ilustreaz ǎ aratǎ cǎ, aceastǎ
lance-secerǎ, avea un singur tǎiş pe una din pǎrţile lamei, o formǎ alungitǎ şi numai rareori o curburǎ
nu foarte accentuatǎ, al cǎrei mâner acoperǎ adesea aproape jumǎtate din sabie iar secţiunea lamei
triunghiularǎ sau, la piesele mai deosebite, în forma literei T. Chiar dacǎ, în ansamblul ei, arma pare
masivǎ, lǎţimea lamei, mǎsuratǎ pe artefactele gǎsite, este situată în jurul a 3-4,5 cm, dimensiune
care ne oferǎ imaginea unei arme elegante, aspect subliniat şi de tehnica de lucru elaboratǎ. Astfel ,
subţirimea lamei, şi implicit fragilitatea ei în luptǎ, a fost compensatǎ prin obţinerea unei secţiu ni în
forma literei T (Fig. 3/detaliu b), formǎ nu foarte uşor de prelucrat dar care ranforseazǎ suficient
arma, oferind o foarte bunǎ rezistenţǎ la impacturi deosebite. Aceastǎ inovaţie tehnicǎ rigidiza arma
şi elimina necesitatea unei lame prea masive, datoritǎ preluǎrii eforturilor de cǎtre porţiunea
perpendicularǎ pe lamǎ care acţiona ca un tirant, reducând greutatea armei fǎrǎ ai diminua rezistenţa.
Unele exemplare au un inel de metal introdus într-un orificiu situat la îmbinarea lamei cu mânerul,
uneori în vârf şi cǎruia îi corespunde un orificiu situat la capǎtul mânerului ceea ce duce la concluzia
cǎ prin acestea era petrecutǎ o legǎturǎ de piele sau un şnur, care fǎcea posibilǎ purtarea ei în
bandulierǎ 8 (Fig. 3/detaliu a). Aceste inovații tehnice a u individualizat rhomphae-ele tracice în
ansamblul populațiilor care au utilizat acest gen de armă în epocă, alte săbii mari, curbe, fiind
asimilate acestei categorii de arme din motive ționale func și mai puțin morfologice, singurele
constante fiind dimensiunile, curbura specifică și funcționalitatea în luptă.
Izvoarele antice o prezintǎ ca pe o armǎ grea 9, comparativ cu sǎbiile uzuale 10 în epocă, ce
era utilizată cu ambele mâini şi având întotdeauna un singurǎiş t pe partea concavǎ ( Fig. 4/a-c) 11.
Unele exemplare aveaușanțuri longitudinale de -a lungul lamei, șa a numitul șanț de scurgere a
sângelui, ceea ce, completând alura foarte puțin curbată, arată că era folosită și pentru înjunghiere 12,
5
Kolev 1985, p. 306-313 (http://home.exetel.com.au/bmboats/articles.htm la 14 sept. 2009).
6
Sekunda 1983 (http://home.exetel.com.au la 16 sept. 2009).
7
Szwaba, Nickels f.a. (http://home.exetel.com.au/thrace/articles.htm la 20 iul. 2010).
8
Paunov 2005, p. 368-375.
9
Plutarh 1963, Aemilius Paulus, XVIII, p. 191-192 [...cei dintîi înaintau tracii, despre care se spuneǎcproduceau o
puternicǎ impresie: bǎrbaţi înalţi, înarmaţi cu scuturi şi jambiere [cnemide] albe şi strǎlucitoare, îmbrǎcaţi cu cǎmǎşi
albe, purtînd pe umǎrul drept sǎbii drepte, de fier greu.].
10
Xiphos, copis, mahaira, mai târziu falx, gladius, spatha etc,
11
O serie de romphaea sunt expuse în muzeele din Bulgaria fiind accesibile doar ca imagine nu și ca informație istorică.
12
Paunov 2005, p. 42.

2
lucru ce ar explica măcar parțial, confuzia acesteia cu o suliță . Arheologic au fost descoperite o serie
de exemplare, nu foarte multe, toate la sud de Dunǎre, preponderent în zona oraşului Plovdiv , zonǎ
ce corespunde aproximativ poziţionǎrii tribrilor tracice ale Dioilor și Bessilor (Fig. 5).
Ilustrarea acestei arme în artǎ este, deocamdatǎ, susţinutǎ de metopele monumentului de
la Adamclisi, unde sunt prezentate astfel de arme care au, îns ǎ, curburi mult mai accentuate decât
piesele descoperite pe teritoriul Bulgariei. Alte reprezentări sunt cele vizibile în cazul picturilor
murale ale mormântului unui războinic de seamă trac de la Sveshtari (Fig. 6). Deşi pictura nu este
terminată/completă, se observă ușor lama largă și capătul ei de sus curbat, care coincide cu unele din
armele provenite din din descoperiri arheologice. Alte probabile arme de acet gen sunt prezente în
picturile murale ale complexelor funerare de la la Kazanlăk 13 și Alexandrovo, lângǎ oraşul
Haskovo 14, dar istoricii încă nu s-au pus de acord dacă reprezintă rhomphaea. Picturile arată, fără
îndoială însă, arme curbe, specifice tracilor.
O doză mare de ambiguitate este regăsită și în reprezentarea unor arme curbe dacice
figurate pe o serie de emisiuni numismatice (Fig. 7/a-z), bătute în perioada şi cu ocazia ǎr zboaielor
duse de împăratul Traian împotriva dacilor 15. Chiar dacă armamentul dac a fost redat adesea cu mare
acuratețe, dimensiunile monedelor fiind mici, e dificil de stabilit exact tipul de sabie reprezentat,
singura modalitate apreciere a dimensiunilor fiind raportarea la celelalte arme sau siluetele umane
din tabloul iconografic ilustrat. Dacă admitem aceste repere atunci mare parte dintre armele înfățișate
pe monedele romane, pot fi asimilate tipologic speciei locale, nord-dunărene, de rhomphaea.
Prezenţa armelor curbe pe monumente oferǎ o serie de informaţii referitoare la morfologia acestora,
modul de luptǎ , dar şi despre larga lor utilizare de cǎtre traci în ansamblu, dar și de către aliați ai
acestora, îndeosebi germanicii vecini ai dacilor.
Prezența unor reprezentări ale acestor arme pe monede și pe monumente întǎreşte
convingerea cǎ asocierea dintre traci şi armele lor curbe nu a fost forţatǎ, ci ea transpunea în artǎ o
realitate suficient de cunoscutǎ pentru ca, în unele cazuri, prezenţa acestor arme sǎ ofere un “cod”
din care sǎ rezulte dorinţ a artistului de a ilustra în opera sa lupt
ǎtori trac i sau daci. Acest aspect
impune o anume doză de pruden ță în identificarea tipologică precisă . Lipsa unor reprezentări de
rhomphaea pe Columna lui Traian, unde sunt prezente doar săbii scurte de tip mahaira 16 sau de tip
falx dacica 17, poate fi pusă pe seama tipului de mesaj pe care monumentul îl transmitea. Cert este că
dacii au utilizat o formă de coasă de luptă, greu sesizabilă arheologic, dar prezentă în diverse ilustrări
artistice și monetare.
În cazul reprezentărilor acestei arme pe monede, trebuie amintit că armele curbe ce pot fi
asociate cu rhomphaea apar numai pe emisiunile din timpul domniei lui Traian, semn că, pe de o
parte, dacii au investit în apărarea independenței lor tot ce putea oferi panoplia lor de arme curbe, pe
de altă parte că rhomphaea dacică, impresionantă si feroce, nu era, totuși, o armă asociată exclusiv
cu etnia lor 18, pe alte monede fiind vizibile arme curbe, ale căror detalii le fac să fie mai degrabă
săbii de tip falx dacica sau chiar pumnale sica.

13
Pictura muralǎ din mormântul de la Kazanlâk, Stara Zagora (Bulgaria), descoperit în 1944 și datat cǎtre sfârşitul
secolului IV a. Chr. Situat în apropiere de Seuthopolis, capitala regelui trac Seutes III, mormântul face parte dintr-o mare
necropolǎ tracică. Pereţii acestui impresionant mormânt sunt decoraţi cu picturi reprezentând ritualuri tracice de
înmormântare şi sărbătoare. În aceste scene seǎsescreg siluetele unor arme încovoiate; cf. Vasilieva Dafina, The
Thracian Tomb in Kazanlak; www.digsys.bg/books/cultural_heritage/thracian/thracian-intro.html la 07 feb. 2009.
14
Ibidem, www.kroraina.com/thracia/alexandrovo.html (07 feb. 2009).
15
Borangic 2006, p. 54.
16
Borangic 2009, p. 47-67.
17
Borangic 2009a, p. 43-62.
18
Borangic 2006, p. 96.

3
 Din punct de vedere istoric utilizarea acestui tip de armă s-a încheiat, în zona Dunării de
Jos, odată cu desființarea regatului dac de către împăratul Traian 19. O excepție pare să scena reliefată
pe un altar onorific (Fig. 13), a cǎrui datare pare sǎ fie jumǎtatea secolului al II -lea p. Chr. 20, ridicat
în cinstea unui înalt ofiţer roman, Sextus Vibius Gallus, praefectus castrorum legiones XIII Geminae
gǎsit la Amastris, azi Amasra (Turcia), şi care îl înfǎţişeazǎ pe titularul monumentului cǎlare în luptǎ
cu doi barbari. Unul dintre aceştia, pare-se rǎnit, aruncǎ din mâini o sabie curbǎ lungǎ, iar al doilea
are şi el o sabie încovoiat ǎ, dar de mai mici dimensiuni. Evenimentul care a prilejuit distingerea
ofiţerului şi, ulterior, ridicarea altarului, este legat de pǎtrunderea în Dacia romanǎ a unor populaţii
barbare împotriva cǎrora Legiunea a XIII -a Gemina, cantonatǎ la Apulum, în corpul de comandǎ al
cǎreia se afla Sextus Vibius, a purtat o serie de bǎtǎlii. Aceste convulsii armate sunt puse pe seama
rǎzboaielor marcomanice 21 din anii 166-169 p. Chr. şi demonstreaz ǎ cǎ în cadrul “confederaţiei”
barbare care a atacat provincia se gǎseau şi foarte probabil daci liberi care își foloseau încǎ temutele
arme încovoiate.
Fǎrǎ a fi dublate de descoperiri arheologice la nord de Dunăre, dar regǎsite pe metopele
monumentului de la Adamclisi (Fig. 8-11) 22, redate, uneori, într-o manierǎ discutabilǎ 23, dar
neîndoielnic având rol de atribut etnic, aceste ilustrǎri rǎspund, mǎcar parţial, la întrebǎrile lega te de
rǎspândirea diferitelor tipuri de rhomphaea în spaţiul trac.
Exemplarele provenite din Bulgaria fac parte din inventare funerare sau sunt descoperiri
accidentale în care contextul arheologic a fost uneori alterat, dar aproape invariabil în asociere cu alte
elemente de echipament militar: coifuri specifice, cnemide, sǎbii scurte, pumnale sau podoabe 24,
ceea ce sugereazǎ cǎ defuncţii aveau o situaţie socialǎ peste medie. Având în vedere costul ridicat al
realizării unei astfel de arme, destul de complexe ca morfologie, a tehnologiei complicate de
producţie, dintr-o singură bară de metal care suferea modificări substanțiale de secțiune şi inventarele
funerare deosebit de bogate se poate admite că ele aparțineau unor războinici relativ înstăriți, care
luptau ca infanteriști. Ei erau, cel mai probabil, însoțitorii câte unui nobil foarte puternic, suficient de
avut cât să-și permită companioni bine înarmați și monumente funerare fastuoase.
Atât metopele cât şi reprezent ǎrile numismatice , care aparțin zonei di n afara Traciei
propriu-zise, ne pun în faţa unui tip aparte de rhomphaea, posibil o variantǎ localǎ, mult mai curbatǎ
decât exemplarele sud-dunǎrene, şi care permit, fǎrǎ teama de a greşi, încadrarea lor în categoria
sǎbiilor curbate de mari dimensiuni sau a coaselor de luptă. Curburile pronunțate fǎceau imposibilǎ
utilizarea lor ca suliţe sauǎnci,
l dar permiteau, în egalǎ mǎsurǎ, lupta împotriva cavaleriei sau a
luptǎtorilor protejaţi de echipament defensiv. Imaginile de pe metopele de la Adamclisi pot fi şi un
indiciu care sǎ explice, mǎcar parţial, lipsa descoperirilor arheologice în ceea ce priveşte rhomphaea,
întrucât aceastei variante tipologice locale,ǎsitǎ reg în mâinile luptǎtorilor imortalizaţi dupǎ
sângeroasa bǎtǎlie din anul 102 p. Chr., i se p ot atribui o serie de vârfuri identificate înǎpǎturile
s
arheologice şi clasificate ca fiind unelte 25.

19
Romanii au făcut o “pasiune” pentru adoptareași asimilarea diverselor categorii de armament ale populațiilor cu care
au venit în contact. Cu toată eficacitatea armelor curbe tracice acestea nu au fost preluate nici în urma cuceririi Traciei și
nici în urma cuceririi Daciei, probabil din considerente tactice.
20
Russu 1971, p. 535.
21
Ibidem, p. 536.
22
Bobu Florescu 1960, p. 429, fig. 197, p. 431, fig. 199, p. 446, fig. 213; p. 447, fig. 214.
23
Se cuvin mulțumiri d-lui Cristinel Plantos pentru amabilitatea cu care a oferit o serie de sfaturiși păreri utile. De
asemenea se cuvin mulțumiri și d-lui Hristo Hristov pentru traducerile, bibliografia și răbdarea oferite cu generoziotate.
24
Dimitrov 2005, p. 285-294.
25
Un bun exemplu poate fi “secera” descoperitǎ la Popeşti, com. Mihăilești, jud. Ilfov, care, prin dimensiuni şi masivitate
(48 cm), e foarte probabil să fi fost o armǎ . Tipurile de coase de luptă, asimilabile sub termenul generic de rhomphaea,
utilizate în alte zone și care nu au avut particularități morfologice evidente, au putut fi ușor confundate, în contextele
arheologice, cu alte arme (falx dacica) sau cu unelte uzuale (coase, cosoare etc). Cf. Vulpe et alii 1955, p. 248, fig. 10/3.

4
 Ingeniozitatea muntenilor traci, concretizatǎ prin adaptarea, fie a unei lǎnci, fie a
propriilor sǎbii scurte, fie a ambelor şi obţinerea, prin aceastǎ co mbinaţie, a unei arme eficiente,
poate fi admiratǎ şi din considerentul cǎ, dintre toate armele proprii tracilor, a fost singura care le -a
supravieţuit, fie în dotarea armatelorǎr ţ ăneşti ale Evului Mediu, fie chiar a armatelor regulate
occidentale şi bizantine, ale aceleiaşi perioade. Posibilǎ, d eși greu de probat, continuitatea utilizǎrii
acestei arme, din Antichitate şi pânǎ în Evul Mediu, demonstreazǎ inventivitatea creatorilor acestei
arme care, puşi în faţa unor reale probleme de ordin militar, au demonstrat cǎ au putut identifica
soluţii viabile pentru lupta împotriva călăreților. Cu toate că infanteriile europene se vor confrunta
neîntrerupt, în secolele urmǎtoare, cu cavaleriile populaţiilor nomade şi, pe filiera nevoii continue,
existǎ posibilitatea moştenirii acestei arme din arsenalul trac, trebuie remarcat ǎ, din
c punct de
vedere tactic, aceleaşi probleme oblig ǎ la gǎsirea aceloraşi soluţii, corolar prin care rhomphaea
tracicǎ devine precursoarea, chiar indirectǎ, a coaselor de luptǎ medievale, arme relativ comune în
întreaga Europă medievală, dar deosebit de eficace, evoluţie explicabil ǎ prin existenţa unei logici
proprii a modului de gândire militar.

Utilizarea rhomphae-ei, ca rezultat al adaptǎrii la realitǎţile câmpurilor de bǎtǎlie, în lupta

împotriva cǎlǎreţilor 26 poate fi argumentatǎ plecând de la simpla observare tacticǎ a bǎtǎliilor antice,
care aratǎ cǎ, mercenarii traci înarmaţi cu rhomphaea, angrenaţi, spre exemplu, în conflictele Greciei
antice, erau plasaţi, de regulǎ, pe flancuri, zone predispuse întotdeauna la atacurile cavaleriei. Un alt
aspect demn de semnalat este acela cǎ, în lupta dintre pedestraşii traci şi cavaleria inamicǎ, principala
ţintǎ a infanteristului era mai degrabă calul și nu cǎlǎreţul, rhomphaea fiind utilizatǎ pentru tǎierea
picioarelor calului sau pentru înjunghierea acestuia. Lungimea armei permitea, prin elanul dat de
anvergura şi greutatea armei, ǎs scoatǎ animalul din luptǎ, printr -o singurǎ loviturǎ, din cauzǎ cǎ,
fiind invariabil expuse, picioarele şi abdomenul calului au fost dintotdeauna o problem ǎ în ceea ce
priveşte protejarea lor. În cazul exemplarelor care aveau o curbur ǎ mai accentuatǎ, aceste lovituri
puteau doborî un cǎlǎreţ sau îi puteau penetra echipamentul defensiv 27.
Privitor la modul de luptǎ este indiscutabil cǎ arma se mânuia cu ambele mâini, ceea ce
eliminǎ posibilitatea ca luptǎtorul sǎ fie echipat și cu scut sau ca acesta ǎs acţioneze altfel decât ca
infanterist, desigur în strânsǎ cooperare cu alte tipuri de uni tǎţi. Inventarul mormintelor rǎzboinicilor
înarmaţi cu rhomphaea aratǎ cǎ aceştia dispuneau de echipament defensiv divers, dar fără scut 28
(Fig. 12), ceea ce permite o imagine de ansamblu a arsenalului şi a locului şi rolului acestora în
luptǎ. Astfel, pe lângǎ lupta împotriva cavaleriei, rhomphaea permitea atacuri directe asupra
formaţiilor compacte, deschizându-le pentru facilitarea atacului dat de propriile trupe sau, cum reiese
din dispunerea tracilor înarmaţi cu rhomphaea ca trupe de rezervǎ în bǎtǎlia de la Magnesia (190 a.
Chr.) 29, trupe destinate sǎ intervinǎ în zonele cel mai greu încercate. Mǎrimea acestor arme nici nu ar
fi permis utilizarea lor în cadrul unor formaţii compacte din cauza riscului de a nu le putea mânui sau
de a-şi rǎni proprii tovar ǎşi, situaţie care demonstreazǎ, încǎ o datǎ, cǎ natura armei obliga la
dispunerea purtǎtorilor, fie pe flancuri, fie în deschiderea luptei sau pentru misiuni cu caracter
special.
Numǎrul mic de descoperiri arheologice ar putea fi explicat, mǎcar parţial, prin costurile
mari de producţie, date de complexitatea confecţion ǎrii unei astfel de arme dintr -o singurǎ barǎ de

26
Archibald 1998, p. 254-255.
27
Borangic 2007-2008, p. 55.
28
E vorba de scutul clasic al epocii ale cărui elemente metalice, cuie, garnituri, umbo etc s-ar fi putut păstra. O altă teorie
ar fi că totuși mânuitorii de rhomphaea utilizau un scut mic, de lemn acoperit cu piele, pelta, ale cărui urme nu s-au păstrat.
29
Webber 2001, p. 34.

5
metal, dar şi prin însǎşi numǎrul, nu foarte mare, de luptǎtori astfel înarmaţi 30, care acţionau ca nişte
veritabile trupe speciale, a cǎror robusteţe şi curaj erau dublate de aceastǎ armǎ teribilǎ.
*
Incontestabil asociatǎ cu lumea tracilor, deosebit de temut ǎ în rândul inamicilor,
rhomphaea a însumat nu numai ingeniozitatea şi inventivitatea muntenilor traci, ci şi ferocitatea
marţialǎ care i-a fǎcut unii dintre cei mai apreciaţi mercenari ai lumii antice. Perfect adaptatǎ la
mentalitatea rǎzboinicului trac, el însuşi puternic motivat psiho -militar, rhomphaea a rǎspuns unor
necesitǎţi suficient de pronunţate încât sǎ îi permitǎ sǎ supravieţuiascǎ creatorilor sǎi, sǎ evolueze în
diferite forme de coasǎ de luptǎ şi sǎ disparǎ din istorie abia atunci când motivul pentru care a fost
creatǎ, cavaleria, a încetat la rândul ei, sǎ mai fie o forță.
Privită prin prisma datelor cunoscute, fără a avea pretenția că am epuizat subiectul,
particularitǎţile sabiei de tip rhomphaea, dar și ferocitatea coaselor de luptă care i -au succedat, apar
ca fiind unice şi fac din ele o contribuţie proprie a tracilor la arsenalul lumii antice.

A Foray into the Thracian Curved Weaponry

Romphaea, the spear-sickle or the fighting scythe
- Abstract -

One of the most interesting and, at the same time, little known Thracian curved weapons
is represented by a long sword, used with both hands, with a blade of wide dimensions and with the
cutting edge only on one side, called rhomphaea. It first appeared on Thracian territory beginning
with the 4th century B.C., a period in which most discoveries are dated. Its use can be traced forward
on to the 3rd and 2nd centuries B.C., when it seems that its usage by the Thracians is no longer visible,
as a consequence of the fact that Thracians lost their independence following the Roman invasion
and because of the weakening of their military power. In different shapes though, the concept of a
weapon with a long blade and a cutting edge only on one side, used with both hands, was either
taken over or “reinvented” in later historic periods and different geographical areas, its usage
remaining in the South-Thracian area, as well as its extremely elaborated and original morphology.
The origin of the weapon seems to be Thraco-Ilirain, a result of adapting swords and
curved daggers by attaching them to a long wooden tail extending their blade, a necessity of the
inhabitants of the rocky slopes in the Balkan Peninsula during the conflicts with their neighbours.
Because of the intense shocks, due to the extensive strokes given by these weapons, the wooden tail
was replaced by an extension of the blade towards the handle and by applying some wooden pieces
fixed with rivets.
Without any doubt associated with the Thracian world, especially feared among enemies,
the romphaea combined not only the cleverness and the inventiveness of the Thracian mountain
men, but also the martial ferocity that made them one of the most appreciated mercenaries of the
ancient world. Perfectly adapted for the mentality of the Thracian warrior, himself strongly
motivated from a military and psychological point of view, rhomphaea met a set of needs, which
allowed it to continue on after its creators had ceased to be, to evolve in different shapes as a fighting
scythe and to disappear from history only when the reason for which it was created - the cavalry -

30
După repartizarea geografică a principalelor descoperiri de rhomphaea aceasta pare să fi fost în uzul a unul sau două
triburi de munteni traci (Dioii și/sau Bessii), al căror număr nu putea fi foarte mare raportat la întregul neam tracic.

6
stopped in its turn to exist. The characteristic features of the rhomphaea sword are unique and make
it a personal contribution of the Thracians to the weaponry of the ancient world.

Lista ilustrațiilor

Fig. 1 – Rhomphaea, Bulgaria, diferite localități (după Webber 2001);

Fig. 1 – Romphaea, Bulgary, different places (after Webber 2001);
Fig. 2 – Rhomphaea, Bulgaria, diferite localități (după www.myarmoury.com);
Fig. 2 – Romphaea, Bulgary, different places (after www.myarmoury.com);
Fig. 3 – Rhomphaea, Bulgaria: c. Brestovitsa; d. Ruen; e. Assen; f. Cherven; g. Tzar
Kaloian; h. Cheleveshnitsa (după Kolev 1985);
Fig. 3 – Rhomphaea, Bulgary: c. Brestovitsa; d. Ruen; e. Assen; f. Cherven; g. Tzar
Kaloian; h. Cheleveshnitsa (after Kolev 1985);
Fig. 4 – Rhomphaea, Bulgaria; a. După Kolev 1985; b-c. după www.myarmoury.com;
Fig. 4 – Rhomphaea, Bulgary; a. After Kolev 1985; b-c. After www.myarmoury.com;
Fig. 5 – Dispersia geografică a armelor de tip Rhomphaea, în contexte arheologiceși
ilustrări artistice antice;
Fig. 5 – Geographical dispersal of the Rhomphaea type weapons, in archaeological
contexts and antique artistic representations;
Fig. 6 – Trac înarmat cu rhomphaea în picturile murale de la Sveshtari, Bulgaria (după
Dimitrov 2005);
Fig. 6 – Thracian armed with Rhomphaea represented in the wall paintings from
Sveshtari, Bulgary (after Dimitrov 2005)
Fig. 7 – Arme curbe ilustrate pe monede romane – a. Dupondius; b-c. Denari; d.
Dupondius; e-f. Denari; g. Sestert; h. As; i-j. Denari; k-n. Sesterți; o-v. Denari; x.
Dupondius; z. Denar (după www.coinarchives.com; www.york-coins.com; www.
wildwinds.com; www.tjbuggey.ancients.info; la 22.07.2010);
Fig. 7 – Curved weapons represented on Roman coins - a. Dupondius; b-c. Denari; d.
Dupondius; e-f. Denari; g. Sestert; h. As; i-j. Denari; k-n. Sesterti; o-v. Denari; x.
Dupondius; z. Denar (after www.coinarchives.com; www.york-coins.com; www.
wildwinds.com; www.tjbuggey.ancients.info; accesed on the 22/07/2010);
Fig. 8 - Adamclisi, metopa XX (după Florescu 1960);
Fig. 8 - Adamclisi, metope XX (after Florescu 1960);
Fig. 9 - Adamclisi, metopa XXII (după Florescu 1960);
Fig. 9 - Adamclisi, metope XXII (after Florescu 1960);
Fig. 10 - Adamclisi, metopa XXXIV (după Florescu 1960);
Fig. 10 - Adamclisi, metope XXXIV (after Florescu 1960);
Fig. 11 - Adamclisi, metopa XXXV (după Florescu 1960);
Fig. 11 - Adamclisi, metope XXXV (after Florescu 1960);
Fig. 12 – Războinic trac înmormântat alături de rhomphaea sa (după Dimitrov 2005);
Fig. 12 – Thracian warrior burried along with his rhomphaea (after Dimitrov 2005);
Fig. 13 - Altar onorific gǎsit la Amastris, azi Amasra, Turcia (după CIL, III 13648);
Fig. 13 - Shrine honoring Amastris uncovered in today Amasra, Turkey (after CIL, III 13648).

7
 Abrevieri bibliografice:

Archibald 1998 - Z. H. Archibald, The Odrysian Kingdom of Thrace: Orpheus Unmasked, Clarendon
Press, Oxford University, 1998.
Bobu Florescu 1960 - Florea Bobu Florescu, Monumentul de la Adamklissi Tropaeum Traiani, ediţia
a II-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, [1960];
Borangic 2006 - Cǎtǎlin Borangic, Falx dacica. I. Propunere pentru o tipologie a armelor curbe
dacice, în NEMVS. Revista Asociaţiei Culturale Sarmizegetusa, anul I, 2006, nr. 1-2, p. 47-105;
Borangic 2007-2008 - Cǎtǎlin Borangic, Falx dacica. II. Tentativ ǎ de reconstituire , în NEMVS.
Revista Asociaţiei Culturale Sarmizegetusa, anii II-III, (2007-2008), nr. 3-6, p. 44-62;
Borangic 2009 - Cătălin Borangic, Incursiune în arsenalul armelor curbe tracice. Mahaira, în
Buletinul Cercurilor Științifice Studențești, 15, 2009, p. 47-67;
Borangic 2009a - Incursiune în arsenalul armelor curbe tracice. Falx dacica, în Terra Sebus. Acta
Musei Sabesiensis, I, 2009, p. 43-61;
CIL - Th. Mommsen, O. Hirschfeld, A. Von Domaszewski, Corpus Inscriptionum Latinarum, III,
Berlin, 1873-1902.
Daremberg, Saglio 1926 - C. Daremberg, M. E. Saglio, Dictionnaire des Antiquités Grecques et
Romaines, vol. II (R-S), Paris, 1926;
Dimitrov 2005 - Stanimir Dimitrov, About thracic rhomphaea, în MIF, 9, 2005, p. 285-294.
Domaradzki 1986 - Mieczyslaw Domaradzki, Les épées en thrace de la deuxiéme moitié du Ier
millénaire avant notre ére, în Revue Aquitania, Supplement, 1, 1986, p. 227-231.
Kolev 1985 - Kamen Kolev, The Ancient Thracian Iron Sword Rhomphaia, în North-Eastern
Bulgaria - Antiquity and Modernity: Proceedings of Papers, Bulgarian Academy of Sciences
Press, Sofia, 1985, p. 306-313, (traducere în englezǎ Daniel Genchev);
Paunov 2005 - Evgeni I. Paunov, Rhomphaеa: a new Thracian sword from the Western Rhodopеs
(Southwest Bulgaria), în Heros Hephaistos. Studia in honorem Liubaе Ognenova-Marinova,
Veliko Târnovo, 2005, p. 368-375;
Plutarh - Plutarh, Vieţi paralele, Aemilius Paulus, XVIII, vol. II, Editura Ştiinţificǎ, Bucureşti, 1963,
notiţe istorice şi note de prof. N. I. Barbu;
Russu 1971 - I. I. Russu, Sextus Vibius Gallus, în Acta Musei Napocensis, VIII, 1971, p. 531-537.
Sekunda 1983 - Nicholas Victor Sekunda, The Rhomphaia, a Thracian Weapon of the Hellenistic
Period în Ancient Bulgaria, A.G.Poulter (red.), Nottingham, 1983, tom I, p. 275–283.
Szwaba, Nickels f.a. - Roman Szwaba, A. L. Nickels, More on the Rhomphaia, în Slingshot, 117, p. 19;
Titus Livius - Titus Livius, De la fundarea Romei, IV, cartea XXXI, traducere Toma Vasilescu,
Floricica Demetrescu, Paul H. Popescu, note Toma Vasilescu, Paul H. Popescu, Editura
Ştiinţificǎ, Bucureşti, 1962;
Vulpe et alii 1955 - Radu Vulpe et alii, Şantierul arheologic Popeşti. Raport preliminar, în Studii şi
Cercetări de Istorie Veche, tom. VI, nr. 1-2, 1955, p. 237-264;
Webber 2001 - Christopher Webber, The Thracians 700 BC-AD 46, în Men at Arms, ed. Osprey,
Oxford, Marea Britanie, 2001.