4.

FORFECAREA

4.1 Forfecarea fără încovoiere. Relaţia convenţională

pentru calculul tensiunilor

O bară este solicitată la forfecare atunci când forţele care acţionează

asupra sa se reduc la o rezultantă cuprinsă în planul secţiunii, numită forţă
tăietoare. Practic aceasta se realizează supunând piesa la acţiunea a două forţe
egale şi direct opuse, normale pe axa barei şi care lucrează ca lamele unor
foarfece, ca în figura 4.1,a. Pentru a se produce forfecarea, forţele trebuie să fie
puţin dezaxate, caz în care mai apare şi solicitarea de încovoiere.
În acest paragraf se va studia solicitarea de forfecare şi se va prezenta,
pentru exemplificare, calculul de rezistenţă al elementelor de asamblare (şuruburi,
nituri, buloane, pene, suduri) la care această solicitare este predominantă.

Fig. 4.1

În acest caz cele două secţiuni ale barei tind să alunece una peste alta în
planul de forfecare în care iau naştere tensiuni tangenţiale (fig. 4.1,b). Presupunând
66 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
că forţa tăietoare T lucrează uniform de-a lungul lamei, se admite ipoteza că
tensiunile tangenţiale se repartizează uniform pe secţiune şi sunt dirijate după
direcţia forţei tăietoare. Această ipoteză se utilizează la calculul de forfecare pentru
piese de grosimi mici. Se poate scrie deci:
T
τ = . (4.1)
A
Din aceasta se obţin relaţiile de calcul la forfecare pentru:
• dimensionare
T
Anec = , (4.2)
τa
• verificare
T
τ ef = ≤τa, (4.3)
Aef
• determinarea efortului capabil maxim
Tcap = Aef τ a . (4.4)

În aceste relaţii τa reprezintă rezistenţa admisibilă a materialului, iar A

aria secţiunii la forfecare. Legea lui Hooke în cazul forfecării se scrie sub forma
τ = Gγ
şi înlocuind pe τ din relaţia (4.1) se obţine expresia lunecării specifice
T
γ = , (4.5)
GA
GA fiind numit modul de rigiditate la solicitarea de forfecare.

Aplicaţia 1

La o presă se taie dintr-o tablă cu grosimea de 0,5 mm, tole pentru

transformator având forma din figura 4.2. Să se calculeze forţa necesară pentru a
decupa o tolă. Se dă τr = 600 MPa.
Rezolvare
La ruperea materialului relaţia (4.1) este
Tr = Aef τ r .
4.FORFECAREA 67

Fig. 4.2

Înlocuind cu datele problemei, se obţine

Tr = 0,5 ⋅ ( 2 ⋅ 200 + 2 ⋅ 150 + 4 ⋅ 50 + 4 ⋅ 100) ⋅ 600 = 390000 N

4.2 Calculul de rezistenţă al unor elemente de

îmbinare

Îmbinările reprezintă modul constructiv prin care se leagă două sau mai
multe piese astfel încât legătura obţinută să reziste forţelor care acţionează în
sensul de a îndepărta piesele una de alta.
Dacă piesele nu se pot demonta decât prin distrugerea organului de
legătură sau a uneia din piesele legate, îmbinarea este numită nedemontabilă. În
cazul în care piesele pot fi desfăcute fără distrugerea vreunui element, îmbinarea se
numeşte demontabilă. Întrucât solicitarea de forfecare este caracteristică multor
elemente de îmbinare, în cele ce urmează se va prezenta pe scurt calculul de
rezistenţă al acestora.

4.2.1 Calculul îmbinărilor cu nituri, buloane, bolţuri, şuruburi

Niturile, buloanele, bolţurile, şuruburile servesc la îmbinarea a două sau

mai multe table sau piese. În figura 4.3,a este reprezentată îmbinarea a două table
cu un nit.
Nitul este supus la forfecare în planul de contact dintre cele două table
(fig. 4.3, b) şi la strivire pe suprafaţa de contact cu tablele. Secţiunea de forfecare
este circulară, iar suprafaţa de strivire reprezintă jumătate din suprafaţa laterală a
unui cilindru (fig. 4.3, c). În secţiunea de forfecare iau naştere tensiuni tangenţiale
68 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
τf, iar pe suprafaţa de strivire apare o tensiune de strivire σstr. Tensiunile
tangenţiale se calculează cu relaţia:
F F
τ f = =
Af πd2 , (4.6)
4
Af reprezentând aria secţiunii de forfecare.

Fig. 4.3

Tensiunea medie de strivire este:

F F
σ str = = , (4.7)
Astr dh
Astr fiind aria suprafeţei de strivire. Din condiţia ca tensiunea maximă să nu
depăşească rezistenţa admisibilă de forfecare, respectiv la strivire, rezultă forţa
maximă pe care o poate suporta nitul:
πd2
Ff = τ af
, (4.8)
4
Fstr = dhσ a str . (4.9)

Dacă tablele şi nitul sunt din materiale deosebite, atunci σastr reprezintă
tensiunea admisibilă la strivire a materialului cel mai slab. Valoarea maximă a
forţei pe care o poate suporta nitul Fnit este egală cu valoarea cea mai mică dintre
valorile lui Ff şi Fstr.
În cazul în care îmbinarea cuprinde mai mult de două table, ca în figura
4.4, nitul se foarfecă în mai multe secţiuni. În această situaţie, tensiunea tangenţială
este:
4.FORFECAREA 69

F
τ f = ,
πd2 (4.10)
i
4
i fiind numărul secţiunilor de forfecare.

Fig. 4.4

Numărul de nituri necesar îmbinării este

F
n= . (4.11)
Fnit
Diametrul niturilor se alege din standarde funcţie de grosimea tablelor de
îmbinare (tabelul 4.1)
Tabelul 4.1
Diametrul găurii de 10,5 14 17 20 23 26 29
nit [mm]
Grosimea celei mai până la 5 5...9 7...11 10...11 13...19 peste 20
mici table [mm]

Aplicaţia 2

Pentru îmbinarea nituită reprezentată în figura 4.5, se cere să se verifice

elementele care o compun. Se dau: σa = 150 MPa, τaf = 80 MPa, σastr = 250 MPa.
Rezolvare
Tensiunile într-un nit se determină cu relaţiile 4.10 şi 4.7 rezultând:
70 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR

Fig. 4.5

100 ⋅ 10 3
τ = = 159,2MPa, 100 ⋅ 10 3
f
π 20 2 σ = = 417MPa.
2⋅ str
20 ⋅ 12
4
Având în vedere că sunt două nituri, tensiunile sunt:
τ f = 79,6MPa 〈 τ af , σ str = 208,5MPa 〈 σ a str .

Tensiunea maximă în tablele solicitate la întindere este

100 ⋅ 10 3
σ = = 104,2MPa 〈 σ a . Îmbinarea rezistă.
(120 − 2 ⋅ 20)12

4.2.2 Calculul de rezistenţă al asamblărilor sudate

La aceste îmbinări elementele de legătură sunt cordoanele de sudură.

Îmbinările sudate pot fi: cap la cap (fig. 4.6, a), frontale (fig. 4.6, b), de
flanc (fig. 4.6, c) şi de colţ (fig. 4.6, d).
Sudurile cap la cap sunt solicitate la întindere. Forţa pe care o poate prelua
sudura în acest caz este
F = alσ as ,
în care a este grosimea cordonului de sudură (considerată egală cu grosimea celei
mai subţiri dintre tablele care se îmbină), l este lungimea cordonului de sudură şi σ
as este rezistenţa admisibilă la întindere a sudurii.
4.FORFECAREA 71

Fig. 4.6

Se ia σas = σa la întindere şi σas = 0,8σa la compresiune, σa fiind rezistenţa

admisibilă la întindere a materialului. Din cauza craterelor de la capetele
cordoanelor de sudură, lungimea de calcul a cordonului este
l = l s − 2a,
unde ls este lungimea reală a cordoanelor de sudură.
În sudurile frontale, de flanc şi de colţ, care sunt solicitate la forfecare iau
naştere tensiuni tangenţiale. Aşa cum se poate observa din figura 4.7, cordonul de
sudură de arie As = a∙ls este solicitat la forfecare prin forţa Ff şi la întindere prin
forţa Fn. Solicitarea de forfecare este considerată ca predominantă, forţa pe care o
poate prelua un cordon de sudură fiind
F f = alτ as ,
72 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR

2
unde a = h ≅ 0,7h , iar τ as = 0,65σ a reprezintă rezistenţa admisibilă la
2
forfecare a sudurii.

Fig. 4.7

Aplicaţia 3

Să se verifice îmbinarea sudată din figura 4.8. Se dau σa = 150 MPa, τas=
100 MPa.

Fig. 4.8

Rezolvare
Tablele centrale de arie 8×140 mm2 sunt solicitate la întindere prin forţa F.
Tensiunea normală în aceste table este
150000
σ = = 133,9 MPa 〈 σ a
8 ⋅ 140
4.FORFECAREA 73

Tablele laterale de secţiune 15×140 mm2 sunt solicitate, de asemenea, la

întindere prin forţele F/2. Tensiunea normală este
75000
σ = = 35,7 MPa 〈 σ a
15 ⋅ 140
Cordoanele de sudură sunt solicitate la forfecare prin forţa F/2. Tensiunea
tangenţială în cordoanele de sudură este
F
τs = , unde As = al. Dar a = 0,7h1, l = ls-2a, rezultând:
2 As
75000
τs = = 60MPa 〈 τ Îmbinarea rezistă.
0,7 ⋅ 15(140 − 2 ⋅ 0,7 ⋅ 15)
as

4.3 Forfecarea cu încovoiere. Formula lui Juravski

Se consideră un element de bară (fig.4.9, a) în secţiunile căruia acţionează

forţa tăietoare T. Întrucât pe lungimea dx apare forţa tăietoare T, în secţiunea din
dreapta apare momentul încovoietor dM = Tdx + Mo , Mo fiind momentul
încovoietor în origine (considerat în cazul de faţă Mo = 0).

Forţa tăietoare produce tensiunile tangenţiale τ, iar momentul dM

produce tensiunile normale σ .

Fig. 4.9

Se face o secţiune cu un plan longitudinal numit plan de lunecare, aflat la

distanţa z de Ox şi se obţine un element de bară (volum) a cărui încărcare este
reprezentată în figura 4.9, b. Conform principiului dualităţii tensiunilor tangenţiale,
în planul de lunecare apar tensiuni tangenţiale ce determină o forţă paralelă cu axa
barei numită forţă de lunecare ( dL = τ bdx ).
74 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Se admite ipoteza lui Juravski: tensiunile tangenţiale τ sunt constante pe
o linie oarecare paralelă cu axa y (fig. 4.9, c), deci pe lăţimea barei b numită
lăţimea planului de lunecare.
Scriind ecuaţia de proiecţii a forţelor elementare determinate de
tensiunile tangenţiale şi normale pe direcţia Ox pentru elementul de bară din figura
4.9, b, rezultă

− τ bdx + ∫ dσ dA =
Ω
0.

dM
Dar dσ = z , astfel că se obţine
Iy

dM 1 Ω∫
zdA
τ = ⋅ ⋅ .
dx b I y

dM
Deoarece =T este forţa tăietoare din secţiune (3.2), iar
dx
∫ zdA = S ( = Ω e )
Ω
y este momentul static al suprafeţei Ω în raport cu axa neutră
Oy, relaţia de mai sus devine
T Sy
τ = , (4.12)
bI y
relaţie cunoscută sub numele de formula lui Juravski.
La o bară cu secţiunea dreptunghiulară (fig. 4.10), mărimile care se
utilizează în formula lui Juravski sunt :

Fig. 4.10
4.FORFECAREA 75

 b h 
2
h  1 h bh 3
S y = b − z   + z  =  − z 2  ; Iy = ,
2  2 2  2 4  12
astfel că, tensiunea tangenţială este

6T  h 2 
τ = 
3 
− z 2  .
bh  4 
h
Pentru z = ± , τ = 0 , iar în axa neutră (z = 0):
2
T
τ = τ max = ,
2 unde A = bh este aria întregii secţiuni.
A
3
În cazul unei bare cu secţiunea circulară (fig. 4.11) , rezultă
0 α α
d3 d3 π 4
Sy = ∫ zdA = − ∫ zbdz =
4 ∫0
α α α = = sin 3 α ; Iy =
2
sin cos d d
α 0
12 64

Fig. 4.11

Pentru α = 0 şi α = π , τ = 0 , iar pentru α = π/2,

T
τ =τ = πd2
max
3 , unde A= .
⋅A 4
4
Grinzile compuse sunt formate din mai multe elemente solidarizate între
ele prin nituri, buloane, sudură etc.
La o grindă compusă, solidarizată prin nituri (fig. 4.12, a) sau prin sudură
(fig. 4.12, b), fiecare element de solidarizare (nit sau sudură) preia forţa de lunecare
pe pasul p,
76 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
TS y p
L = τ bp = . (4.13)
Iy

Fig. 4.12

Aplicaţia 4

Să se traseze diagrama de variaţie a tensiunilor tangenţiale la secţiunea

din figura 4.13.

Fig. 4.13

Rezolvare
4.FORFECAREA 77

100 ⋅ 18 ⋅ 9 + 30 ⋅ 120 ⋅ 78
zG = = 55 mm;
100 ⋅ 18 + 30 ⋅ 120
100 ⋅ 18 3 + 30 ⋅ 120 3
Iy = + 100 ⋅ 18 ⋅ 46 2 + + 30 ⋅ 120 ⋅ 23 2 = 10,08 ⋅ 10 6 mm 4 ;
12
TS y 300 ⋅ 10 3 ⋅ 100 ⋅ 18 ⋅ 46
τ a' = = = 24,6 N/mm 2 ;
bI y 100 ⋅ 10,08 ⋅ 10 6

300 ⋅ 10 3100 ⋅ 18 ⋅ 46
τ a" = = 82,1 N/mm 2 ;
30 ⋅ 10,08 ⋅ 10 6

100 ⋅ 18 ⋅ 46 + 30 ⋅ 37 ⋅ 18,5
τ b = 300 ⋅ 10 3 6
= 102,5 N/mm 2 .
30 ⋅ 10,08 ⋅ 10

Aplicaţia
5

Să se
calculeze
elementele
îmbinării (p şi e) la
grinda compusă din
fig. 4.14, cunoscând T = 72,7 kN, t = 12 mm, d = 20 mm, τ af = 75 N/mm 2 ,
p a str =

= 240 N/mm 2 .

Fig. 4.14

Rezolvare
Mărimile geometrice Iy şi Sy sunt:
78 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR

3t ( 6t ) 3 3td 3
Iy = − = 1095744 mm 4 ;
12 12
S y = 3t ⋅ 2,5t = 12960 mm3 .
Forţa de lunecare pe un pas este
TS y
L= p = 860p.
Iy
π d4
Din condiţia de rezistenţă la forfecare a şurubului L = 2 τ af rezultă
4
p' = 54,8 mm; iar din condiţia de rezistenţă la strivire L = dtPa str se obţine
p " = 69,8 mm. Se adoptă p = p' = 54,8 mm.
Punând condiţia de rezistenţă la forfecare a zonei de la capătul grinzii
L = 2etτ af se obţine e = 26,2 mm.

Aplicaţia 6

Să se dimensioneze sudura la grinda din figura 4.15, dacă τ as = 90 N/mm 2 .

Fig. 4.15

Rezolvare

70 ⋅ 1203 − 60 ⋅ 1003
Iy = = 5,08 ⋅ 106 mm 4 .
12
TS y
L= ls = 2ls aτ as ;
Iy
TS y 120 ⋅ 103 ⋅ 70 ⋅ 10 ⋅ 55
a= = = 5 mm.
2I y τ as 2 ⋅ 5,08 ⋅ 106 ⋅ 90
4.FORFECAREA 79