1.

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Majoritatea definitiilor incadreaza ca ‘’ persoane de varsta a III-a’’ oamenii

de peste 65 ani sau mai mult. Unii autori definesc ca atare persoanele trecute de 60
ani, iar altii considera perioada varstei a treia ca incepand odata cu pensionarea.
Perioada de viata care incepe odata cu atingerea varstei de 65 ani, este
caracterizata in primul rand printr-un “ declin’’ fiziologic, psihologic, economic si
social. Cauzele deteriorarii pe toate aceste planuri sunt biologice, dar si sociale
(culturale si economice in principal). Modificarile care se petrec in organismul
varstnicului scad abilitatea individului de adaptare la mediul inconjurator si ridica
grave probleme individuale si sociale. Expresia ’’persoane varstnice’’ infatiseaza
cel mai bine persoanele care au depasit mijlocul vietii. Societatea ofera un rol
social procesului de imbatranire, considerand ca orice membru al unei clase de
varsta trebuie sa se conformeze cerintelor asociate grupei din care face parte. Din
aceasta perspectiva persoanele varstnice sunt cele care isi pierd treptat rolurile
sociale si care trebuie sa se adapteze la o serie de schimbari ce determina apoi,
aparitia unor noi roluri pe care sunt nevoite sa le invete. Daca luam in calcul o
periodizare a vietii in cate 30 ani, dupa prima perioada rezervata educarii si
studiului, urmeaza o a doua destinata productiei si implinirii profesionale, iar a
treia este batranetea libera peste 60 ani.

Perioada varstei a treia este subimpartita in:

1. Intre 65(60) si 75 ani este considerata ’’ trecerea spre batranete’’ a

’’ tanarului batran’’ sau ‘’perioada de varstnic’’; in aceasta perioada se
restrang ariile profesionale, ocupationale si sociale. Raman active
subidentitatea maritala, antrenarea emotionala si mintala in cresterea
nepotilor. Barbatii sunt afectati in general de boli respiratorii iar femeile
sufera de tulburari afective.
2. Intre 75 si 85 (90) ani este perioada ’’ varstei medii’’ sau ‘’perioada de
batran.’’ In aceasta perioada persoanele se cantoneaza in rolul de bunici.
Autorii considera ca aceasta este etapa in care se aplica noul principiu
intergenerational, al solidaritatii, bazat pe ajutor informal limitat, pe
acompanierea copiilor si tinerilor din familia largita. Implicarea in
activitatea de crestere si educare a nepotilor inregistreaza diferente
geografice, dar si cultural.
Predomina bolile degenerative, iar mortalitatea este mare.
3. Dupa varsta de 85 (90) de ani este ’’ batranetea mare” sau perioada de
longeviv’’.
 Cu toata prezenta asistentei sociale si a serviciilor medicale pe
care le au varstnicii la dispozitie, persoanele din acest grup practic sunt
incapabile de modul viata independent si nevoia de ingrijie in institutii
speciale este imperioasa.
Unii autori definesc imbatranirea ca proces dinamic indiferent de
varsta cronologica, pentru ultima parte a vietii rezervand termenul de
senescenta si finalului deteriorativ pe acela de senilitate.
Organizatia Mondial a Sanatatii a identificat in anul 1963
urmatoarele etape ale varstei adulte a omului:
- Varsta mijlocie, medie de tranzitie, pana la varsta de 59 ani;
- Perioada varstnica, de la 60 ani la 74 ani;
- Batranetea, dupa 75 ani;
- Longevitatea, pentru persoanele care depasesc 85 ani. Asistam la o
diferentiere intre ’’ varstnic’’ si ’’batran’’, la o acceptare a
disocierii imbatranirii, dictata de modificarile socio-economice.
Heterogenitatea grupului celor de 60 de ani si peste i-a determinat
pe mai multi autori sa faca subdiviziuni:
- batrani- tineri sanatosi, singuri;
- batrani- tineri sanatosi , in cuplu;
- batrani- batrani fragili, singuri;
- batrani-batrani, fragile, cuplu.
In secolul precedent s-a inregistrat in intreaga lume o crestere a
proportiei persoanelor varsnice, fenomenul fiind numit’’ imbatranire a
populatiei’’si in viitor este prognosticata o crestere a numarului
persoanelor varsnice. Cresterea nivelului de trai, progresele in medicina,
scaderea natalitatii si schimbarea mentalitatilor justifica aceasta
apreciere. In afara de ’’imbatranirea populatiei’’ se constata si o
’’feminizare a populatiei ’’prin cresterea ratei de supravietuire a femeilor.
Tendintele demografice mentionate antreneaza probleme de ordin social,
economic si stiintific. Consecintele individuale ale imbatranirii sunt
multiple. Proportia persoanelor cu handicapuri severe, cu incontinente, cu
demente si cu insumari de boli creste cu inaintarea in varsta. De aici o
adevarata ‘’geriatrizare’’ a medicinii odata cu cresterea solicitarilor de
prestatii medicale si ingrijiri ale persoanelor varstnice.
Exprimand latura umana a imbatranirii , varsta biologica este adesea
denumita varsta psihologica, unii autori preferand sintagma sintetica de
varsta psiho-sociala sau socio-psihologica. Aprecierea acestor elemente
porneste de la diferentieri intre tineri si batrani, pe baza unor teste de
laborator, a unor examene medicale si clinice. Rezultatele se raporteaza
la indicele global de imbatranire, pentru a regasi ’’orarul imbatranirii’’:
normal si anormal.
Unii autori impart perioada batranetii intr-una autonoma si o alta de
dependenta. La randul ei, prima dintre ele reflecta doua categorii:
1. Batranetea propriu-zisa autonoma sau varsta intermediara,
cuprinzand personae in etate de 60-74 ani, care au un rol socio-
economic activ ;
2. Batranetea autonoma, desemnand persoanele care locuiesc in
propriile domicilii, fara un ajutor semnificativ din exterior.
3. Batranetea dependenta se caracterizeaza prin incapacitatea
functional psihica sau fizica a persoanei de a-si asuma , fara ajutor,
actiuni cotidiene. Aceste persoane sunt cele orientate spre institutii
sau mentinute la domiciliu, dar primind o forma de sprijin. Statutul
lor social va fi astfel tributar unor actori intermediari, legaturile cu
tinerii marginindu-se la un ajutor informal. Dependenta
persoanelor varstnice a devenit o problema a intregii societati. Desi
constituie o responsabilitate a familiei, aceasta poate considera ca
nu si-o poate asuma.

Pe plan socio-familial se constata o crestere a numarului de familii

care au in ingrijire mai multi batrani ( s-a ajuns chiar ca unele familii sa
numere 4-5 generatii). Pe langa ingrijirea copiilor, persoanelor adulte le
revine sarcina, deloc usoara a ingrijirii a 1-2 generatii de batrani.
Repercusiunile economice si solicitarilor persoanelor adulte s-au
amplificat. Intreaga societate este influentata de imbatranirea populatiei:
1. Cresterea necesarului de servicii medicale genereaza implicatii in
plan medical si social:
- cresc disproportionat serviciile medicale atribuite respectivului
segment de populatie, ceea ce impune regandiri ale
programelor de invatamant, eforturi material si educative,
pregatiri specifice, in primul rand pentru medicii de familie ( in
domeniul morbiditatii mai frecvente sau a celei particulare
persoanelor varstnice);
- creste consumul de medicamente, in mare parte suportat tot de
societate;
- se ridica, alaturi de asistenta medicala propriu-zisa, problema
ingrijirilor persoanelor in varsta (“ medicina ingrijirilor’’) in
parte preluata tot de medicii de familie, deci iarasi investitii
educative si economice consecutive prestarii serviciilor.
2. Prin incetarea activitatii profesionale are loc o nivelare sociala si
psihologica a varstnicului. El pierde sentimentul de utilitate sociala
si rolul social activ, ceea ce actioneaza ca un veritabil agent
patogen inductor al ’’patologiei de retragere’’, o drama, o ’’moarte
sociala’’. Se adauga o pierdere a prestigiului social, a
responsabilitatii, cu truda castigate in anii anteriori, precum si
pierderea rolului si statutului in familie. Si acesti factori sunt
stresanti, senectogeni. In acest context asistenta sociala se
profileaza pe rolul psihosocial de ’’ terapie sociala’’, desigur cu
investitii materiale si umane din partea societatii. Sustinerea
varstnicului in familia acestuia apare ca o necesitate, ca o datorie
sociala.
3. Asistenta batranului institutionalizat, unde rolul asistentului social
este deosebit de important alaturi de rolul echipei de ingrijire a
persoanei de varsta a III-a.

Dintre problemele de educatie care se profileaza pot fi enumerate:

- instructia la cat mai multe niveluri privitoare la cunoasterea
procesului de imbatranire normala si patologica, tehnicile de
ingrijire psiho -fizice, tehnicile de ingrijire psiho-fizice al
batranilor, factor de risc si prevenirea lor, notiunile de etica in
sprijinul respectului fata de varstnic si a necesitatii pastrarii
legaturilor afective;
- educatia varstnicului si familiei in sensurile anterioare;
- educatia fiecarei persoane in sensul’’pregatirii pentru
imbatranire’’. In unele privinte astazi este mai greu ca inainte
sa te pregatesti pentru batranete si pentru moarte. Sunt
numeroase aspectele pe care le primim intr-o masura cu mult
mai mica decat generatiile precedente ca pe un dat al destinului.
Abundenta exploziva a informatiilor ingreuneaza adaptarea
batranilor la viata sociala, inducandu-le acestora o stare de neputinta.
Exista o multime de modele de imbatranire si fiecare trebuie sa il
gaseasca pe cel care i se potriveste. Destinele oamenilor si inclinatiile
lor sunt atat de diferite, incat pentru imbatranire nu poate exista un
raspuns universal.
 II. ASPECTE DEFINITORII ALE VARSTEI A III- A

Batranetea este perioada de viata in care stigmatele involutiei normale

devin evidente, ele sunt rezultatul unor modificari structurale si functionale
aparute in timp, la nivelul sistemelor si subsistemelor organismului. Natura
imbatranirii umane a relevat complexitatea acestui proces biologic si a
evidentiat aspectele acestui proces si dificultatea elucidarii mecanismelor.
Factorii de mediu- geoclimaterici, alimentari, psihici, socio-
profesionali, influenteaza calitatea si durata vietii. Factorii genetici,
actioneaza programat, guvernand modificarile ce sustin odata cu inaintarea
in varsta. Varsta biologica exprima starea morfologica, metabolica,
functionala si permite evaluarea ritmului de imbatranire.

Imbatranirea normala:
Imbatranirea este procesul normal, fiziologic, constand in principal:
- depopularea neuronala a scoartei cerebrale;
- reducerea lansarii si receptivitatii hormonale;
- diminuarea vitezei proceselor metabolice;
- degradarea morfofunctionala a aparatelor si sistemelor
organismului;
- micsorarea rezervelor functionale;
- diminuarea adaptabilitatii la solicitari.
Perioada varstei a treia este o perioada de treptat declin psihologic si
social. In cursul acestei perioade apar sau/si se agraveaza numeroase
disfunctii si insuficiente. Imbatranirea este inevitabila si universala. Dupa
varsta de 65 ani, aproape 50% dintre persoane prezinta diverse boli sau
deficiente / disabilitati, care se adauga imbatranirii fiziologice. Rezulta un
tablou clinic si social, in care este foarte greu, uneori imposibil, de precizat
cat din deficiente se datoreaza imbatranirii propriu-zise si cat se datoreaza
diverselor afectiuni contractate in timp.
Din ce in ce mai multi gerontologi sunt de acord ca procesul de
imbatranire are o dimensiune socio-psiho-medicala. In contradictie cu o
astfel de persepectiva apare concluzia lui Sahleanu ( Sahleanu V, Omul si
Imbatranirea, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1971), care, in urma unor
analize a factorilor medicali, biologici, sociali si psihologici prezenti in viata
unei persoane, o data cu inaintarea in varsta, ajunge la concluzia ca
” imbatranirea este un proces diferit de la un individ la altul, sub raportul
timpului, manifestarii si mecanismelor actionale’’. Autorul sustine ca
oamenii varstnici ar fi mai diferiti intre ei decat tinerii, avand experiente de
viata, obiceiuri, profesii si modalitati de reactie diferite in fata bolilor:
pentru unii primeaza afectiunile organelor, pentru altii deficitul energetic ale
organismului, in vreme ce pentru altii sunt pe primul loc tulburarile de
reglare, adaptare si compensare.
Varsta a treia este caracterizata cu modificari specifice la toate
nivelurile organismului: la nivel molecular si celular, la nivelul organelor si
al functiilor si la nivelul personalitatii. A treia perioada a vietii, sau ’’ varsta
a treia’’ poate fi un proces de imbatranire normal, ’’ senescenta’’, sau unul
de imbatranire patologica, o accelerare si o exegerare a procesului normal de
imbatranire definit prin ’’ senilitate’’.

Aspecte ale imbatranirii fizice:

1. Imbatranirea sistemului nervos se manifesta prin distrugerile

celulelor nervoase ( neuronii) si a celor nonneuronale. In cursul
vietii celulele nervoase sufera deteriorari si reparatii, mitoze si
distrugeri. In viata adulta persista doar neuronii care reusesc sa
stabileasca contacte functionale, o importanta rata neuronala
generand si disparand. Dar si neuronii efectiv functionali treptat se
degradeaza , proportional cu inaintarea in varsta. Intregul creier
scade in greutate treptat, ajungand ca la varsta de 70 ani sa aiba
greutatea celui al unui copil de 7 ani.
Nervii periferici , la varste inaintate sufera de asemenea modificari
degenerative: subtierea sau scurtarea si deminielinizarea neuronilor.
Atrofia cerebrala se traduce printr-o gama larga de manifestari, intre
care dereglarea miscarilor voluntare, afazie (pierderea facultatii de a
vorbi) si dementa senila. Scade senzatia de foame si cea de sete, scade
adaptarea la variatiile de temperatura, cu posibile hipo sau hipertermii.
Toate reflexele se diminueaza, miscarile devin lente si mersul nesigur.
Frecvent, la batrani survin tulburari ale somnului.

2. Imbatranirea organelor de simt;

Pielea se atrofiaza, apare hiperpigmentarea regiunilor expuse la
lumina, iar mai tarziu se instaleaza o tenta galbuie a tegumentelor.
Albirea, uscarea si subtierea parului impreuna cu ridicarea
tegumentelor, angioamele, purpura si ingrosarea unghiilor sunt
caracteristice perioadei varstei.
La ochi se observa inca de pe la varsta de 45 ani, modificari care se
accentueaza cu inaintarea in varsta, cornea se ingroasa, cristalinul
se sclerozeaza.
 Auzul sufera si el cu inaintarea in varsta, apar si se accentueaza in
timp simptome de hipoacuzie.
Scaderea senzatiilor olfactiva si gustativa contribuie la diminuarea
apetitului, fiind mai pronuntata pierderea gustului de dulce.

3. Imbatranirea sistemului endocrin: hipofunctia sau disfunctia

glandelor endocrine influenteaza negativ intregul organism al
varstnicului si conduce la diminuarea simturilor si la scaderea
capacitatii de adaptare la mediu si la stres.

4. Imbatranirea sistemului cardio-vascular: Schimbarile functionale

ale inimii si pirderea elasticitatii vaselor de sange, care se
inregistreaza odata cu inaintarea in varsta antreneaza tulburari ale
intregului organism si predispunerea la boli.

5. Imbatranirea sistemului respirator: rezultatele modificarilor

survenite in cadrul aparatului respirator sunt: scaderea fiziologica a
capacitatii vitale a plamanilor si cresterea volumului residual
pulmonar. Aceste modificari determina vulnerabilitatea batranului
la boli respiratorii.

6. Imbatranirea sistemului digestiv: Se caracterizeaza prin modificari

moderate. Principalele consecinte fiziologice sunt: reducerea
perceptiei gustative, cresterea sensibilitatii dintilor la cald si la
rece, aparitia cariilor la radacinile danturii, diminuarea productiei
bazale si stimulate de suc gastric, reducerea productiei de enzime
pancreatice, diminuarea sintezei hepatice si de cholesterol si
reducearea vitezei tranzitului intestinului gros.

7. Imbatranirea aparatului urinar: rinichiul scade in greutate cu 30-

35% fata de varsta adulta. Functional, persoanele de varsta a treia
sunt marcate de mictiuni frecvente, de multe ori nocturne. La
nivelul tractului urinar inferior se constata: diminuarea tonusului
vezicular, diminuarea la jumatate a capacitatii vezicale si alterarea
controlului nervos al contractiilor vezicale.

8. Imbatranirea aparatului locomotor: cele mai semnificative

modificari involutive sunt inregistrate la nivelul coloanei
vertebrale si a suprafetelor articulare. Masa musculara si forta
 musculara se diminueaza, celulele musculare isi pierd elesticitatea
musculara. Inactivitatea favorizeaza involutia.

9. Imbatranirea aparatului genital: la femei survine menopauza intre

varsta de 45-55 ani, cand colul uterin si corpul uterin se atrofiaza,
ovarele scad in volum si in greutate. La barbati se instaleaza
andropauza, care se realizeaza cu aproximativ 10 ani mai tarziu
decat la femei, respectiv in jurul varstei de 60-70 ani. Testiculele
isi reduc volumul si greutatea, iar prostata creste in volum.
Capacitatea reproductiva a barbatului se pastreaza adeseori timp
indelungat.

10. Imbatranirea intregului organism. Prin scaderea activitatii

sistemului nervos central si a sistemului endocrin scad relatiile
dintre organe si dintre tesuturi, scade raspunsul la efort si la
factorii de stres. Peste modificarile de senescenta se suprapun
adesea modificari cauzate de boli (in primul rand degenerative),
iar cele mai multe ori se realiza complexe polipatologice.

Se poate concluziona ca perturbarile homeostazice genereaza reactii

deficitare la stres, vulnerabilitate crescuta si diminuare a viabilitatii.
Involutia intereseaza functiile de reproducere, apoi pe cele psihice si in final
pe cele vegetative. Deteriorarea progresiva a mecanismelor fiziologice
genereaza perturbari ale adaptabilitatii.
Competenta functionala a varstnicului trebuie inteleasa in
complexitatea sa integrativa, gradul de adaptabilitate a varstnicului fiind
modificat. Diferenta principal inre organismul tanar si cel varsnic consta in
rapiditatea si eficienta cu care functiile perturbate in conditii de stres revin
si se mentin la normal.
 FIZIOPATOLOGIA VARSTEI A III-A

Durata medie de viata a crescut spectaculos in decursul istoriei umane: de la

19 ani in epoca de piatra, la 25-30 ani in sec. al XVII-lea, la 40 ani in sec al XIX-
lea atingand 73-74 ani in zilele noastre. Particularitatile imbatranirii umane rezida
in elemente proprii ale dezvoltarii onto si filogenetice a specie. Dezvoltarea
sistemului nervos, aparitia activitatii psiho-sociale sunt elemente care
individualizeaza imbatranirea. Lipsa unei explicatii unitare si general valabile a
procesului de imbatranirea facut ca aceasta sa fie corelata cu influenta unor sisteme
si a unor subsisteme afectate de stari patologice, cu diversi factori care au un rol
determinant in mecanismul de involutie.
Astazi nu se mai raporteaza batranetea ca la o boala. Mai potrivita si mai
folosita este considerarea varstei de peste 65 ani ca fiind fiziologica. Insificienta
cunoastere a cauzelor si a mecanismelor de inducere a imbatranirii fiziologice,
explica dificultatile de intelegere a unor alternative de imbatranire. Astfel putem
identifica:
- Imbatranirea prematura, caracterizata de o morfofiziologie mai
avansata decat varsta cronologica a subiectului;
- Imbatranirea accelerata, in care ritmul de imbatranire
biologica este rapid, in relatie cu o anumita situatie, de exemplu
pensionarea;
- Imbatranirea patologica, care caracterizeaza imbatranirea
marcata de boli, traumatisme sau sechele.
Patologia batranetii este obiectul de studiu al unei ramuri speciale a stiintelor
medicale, numita geriatrie ( in limba greaca ’’geron’’ inseamna ’’batran’’
’’iatreia’’= ’’vindecare’’). Aceasta disciplina studiaza procesele imbatranirii
normale, mecanismele si natura involutiei umane, a implicatiilor medico-psiho-
sociale ale imbatranirii demografice a populatiei. Totodata cerceteaza aspectele
fundamentale ale istoriei biologiei umane, demonstrand determinismul
plurifactorial, diversitatea, asincronismul si implicatiile involutiei organismului
uman.
Geriatria este medicina varstnicului, batranului si a longevivului, se ocupa cu
prevenirea, tratarea si recuperarea persoanelor cu imbatranire precoce si care
apartin varstei a treia.
Specificul fiziopatologiei geriatrice este generat de o suma de factori:
- Din cauza modificarilor morfofunctionale caracteristice varstei
inaintate, diferite organe si sisteme, inclusiv cele neafectate de
boala, sunt mai vulnerabile si lucreaza la limita; de aici o mai
mare posibilitate de evolutie severa a unor boli acute;
 - Reactivitatea la batrani este scazuta si la fel si perceptia
durerilor (deci la batrani pragul de percepere a durerilor este
inalt). Acest aspect face ca unele boli caracterizate prin dureri
mari sa evolueze la batrani estompat si astfel sa ajunga netratate
pana in stadii avansate, caracterizate prin complicatii;
- Manifestarile de boala sunt ignorate adesea de catre batranul
bolnav, in conditii de slabire a memoriei, intelegerii si
comunicarii;
- Debutul si evolutia unor boli la batrani sunt lente si este posibil
ca unele afectiuni ale batranilor sa nu se manifeste in fazele
precoce ale evolutiei lor, din cauza modului de viata schimbat
al acestora;
- Comunicarea simptomelor lasa de dorit din cauza hipoacuziei,
slabirii memoriei, izolarii si neintegrarii;
- La batrani sunt modificate efectele medicamentelor si riscul
efectelor secundare ale acestora.
Din cele expuse mai sus reiese faptul ca:
- Persoanele de varsta a treia prezinta morfofiziologii diferite de
cele caracteristice tinerilor si adultilor;
- Varstnicii sunt pasibili de imbolnaviri, mai frecvent si mai
periculos decat persoanele din celelate grupe de varsta;
- Pluripatologia si terenul batranilor determina un tablou al
bolilor atipic, ceea ce poate antrena consecinte neplacute.
Imobilizarea este o problematica si in acelasi timp de rau augur pentru
varstnic. Cauzele sunt numeroase:
- Afectarile sistemului nervos central constituie cea mai frecventa
cauza neurologica de imobilizare la pat. Cam 80% din afectati
de atac cerebral supravietuiesc si, ulterior sunt chinuiti de
deficite motorii reziduale, tulburari de perceptie, vorbire si
uneori de gandire;
- Modificarile si bolile organelor de simt (cataracta, glaucom,
degerescenta maculara, tulburari de conducere a sunetelor sau
de cele de translare a unor impulsuri electrice, il determina
uneori pe batran sa prefere imobilizarea;
- Afectarile aparatului locomotor pot fi la originea imobilizarii la
pat;
- Maladiile articulare degenerative, caracterizate de dureri si
tumefieri, sunt frecvente dupa varsta de 50 ani si adesea obliga
la imobilizare la pat. Obezitatea le accentueaza si la fel
traumatismele repetate din perioada tineretii.
 Consecintele imobilizarii sunt uneori devastatoare: dezvolta o stare de
confuzie generala insotita deseori de stari depresive. Starea de confuzie este o
dezorientare pasagera manifestata din cauza unei amnezii severe, a depresiei,
senilitatii sau a dementei.
Incontinenta urinara este o alta problema cu mare incidenta la persoanele de
varsta a treia. Prezenta acesteia compromite serios ’’starea de bine fizica,
psihologica si sociala’’. Aceasta infirmitate intrerupe uneori relatiile interpersonale
in familie si in societate. Cu toate ca multa lume are tendinta de a atribui
incontinenta urinara modificarilor morfofunctionale caracteristice varstei inaintate,
in fapt, incontinenta urinara apare de cele mai multe ori in cadrul unor afectiuni,
care merita investigate din perspectiva ajutorarii batranilor bolnavi.
Tulburarile de somn sunt foarte frecvente la varsta a treia si pot fi de natura
somatica, ca reactii la unele boli, sau de natura psihiatrica in caz de anxietate,
depresie, etc.
Pornind de la aptitudinea individului de a realiza activitatile cotidiene, capacitatea
sau incapacitatea sa functionala, se procedeaza la definirea rolului si statutului sau
social. Autonomia devine astfel o norma importanta careia i se raporteaza
varstnicul contemporan.
Lalive d’Epinay a definit trei categorii functionale, corespunzand etapelor de
clasificare:
1. Independentii- persoane care reusesc sa deruleze fara nici o dificultate
activitati cotidiene;
2. Fragilii, care intampina dificultati in indeplinirea unei activitati sau a mai
multora;
3. Handicapatii, cei care sunt incapabili sa realizeze singuri mai mult de o
activitate.
Instrumentul folosit pentru masurarea gradului de autonomie este Grila
nationala pentru evaluarea nevoilor persoanelor varstnice, prin care se
stabileste intensitatea activitatilor mintale, avand ca variabile coerenta,
orientarea, relationarea cu cei din jur, a activitatilor senzoriale (vaz, auz,
vorbit), a activitatilor corporale ( toaleta personala, imbracarea, abilitatea
de a se hrani, de a elimina, de a se ridica/ culca, de a se deplasa si de a muta
obiecte), activitati casnice ( gestiune, bani, menaj, comunicare in situatii de
urgenta), activitati sociale: transport, cumparaturi, urmarea unui tratament,
activitati pentru timpul liber.
Alti autori impart perioada batranetii intr-una autonoma si o alta de
dependenta. Perioada autonoma cuprinde batranetea propriu-zis autonoma,
persoane cu varsta cuprinsa intre 60 -74 ani, care au un rol socio-economic
activ si batranetea autonoma- dependenta desemnand persoane care
 locuiesc in propriile domicilii, fara un ajutor major din exterior. ( Daniela
Garleanu Soitu- Varsta a treia, Institutul European, 2006)
Cresterea considerabila a numarului persoanelor varsnice, si, in mod
deosebit a grupelor de peste 70 si 80 ani este evidenta si ne indreptateste
afirmatia ca ne aflam in fata unui fenomen fara precedent in istoria omenirii.
Imbatranirea populatiei este un fenomen social cu consecinte importante
dintre care putem mentiona (Sorin Radulescu, Socilologia varstelor, ed.
Hyperion, 1994):
1. dezechilibre marcate intre populatia active sic ea inactiva, cu o frecventa
ridicata a celei din urma;
2. scaderea nivelului productivitatii muncii, implicit a ritmului de crestere
economica;
3. diminuarea tendintelor de mobilitate sociala, in sensul unei incetiniri a
procesului de reinnoire a resurselor profesionale si de promovare a
tinerilor in ierarhia sociala;
4. devalorizarea cunostintelor, amplificarea inertiei si rutinei, scaderea
nivelului creativitatii;
5. scaderea numarului de casatorii, acompaniata de scaderea natalitatii;
6. cresterea costurilor asistentei medicale si dependenta sporita a
varstnicilor fata de societate.
Fenomenul de imbatranire demografica si cresterea sperantei de viata au
generat o schimbare profunda in raporturile dintre diferite grupuri de varsta, ca si
transformarea radicala a atitudinilor tinerilor fata de varstnici. Asfel, fata de
societatile traditionale, in societatea industriala si postindustriala, batranetea este
defavorizata, nemaiavand importanta ei din trecut. Varstnicul nu mai reprezinta
pentru tanar un tezaur de intelepciune, ci, dimpotriva, un simbol al rutinei si
inertiei, un individ conservator, plin de prejudecati cu privire la rolul tanarului in
societate. La randul sau, varstnicul tinde sa priveasca adeseori pe cei tineri din
perspectiva paternalista autoritara, care identifica tineretea cu superficialitatea si
’’devianta’’. Aceasta incompatibilitate crescuta intre tineri si varstnici a generat o
segregare puternica a grupurilor de varsta.
 ASPECTE PSIHICE SI PSIHOLOGICE ALE PERSONELOR DE
VARSTA A III-A
Caracterul complex al proceselor si fenomenelor care caracterizeaza
inaintarea in varsta atinge un maxim in cazul imbatranirii psihologice. In analiza
imbatranirii din aceasta perspectiva se are in vedere nu numai involutia sistemului
somato- fiziologic care genereaza functiile si procesele psihice, ci si factori pur
psihologici, dependenti de istoria vietii sufletesti a individului.
Unul dintre cele dintai semne de imbatranire intelectuala il constituie
slabirea memoriei care incepe aproximativ la varsta de 50 ani si este mult mai
accentuata la femei decat la barbati. Reprezentarile mai vechi, traditionale
realizeaza urmatorul profil psihologic al unei persoane varstnice: uituc si
dezorientat. ’’Uituc’’ deoarece se cunoaste faptul ca intai se altereaza memoria de
scurta durata si ca la aceasta varsta apar numeroase confuzii si inexactitati cauzate
de starea generala de sanatate a varstnicului, care influenteaza si memoria.
’’Dezorientat’’ deoarece apare uzarea capacitatii interne de evaluare cronologica,
deopotriva interna legata de ritmurile biologice (ora mesei, a somnului…) cat si
externa (data, anul…), precum si difunctionalitati legate de orientarea in spatiu a
varstnicului. Mai intai se sterg din memorie numele proprii, apoi cele comune,
adjectivele si in ultimul timp verbele. Memoria vizuala si cea auditiva sunt mai
putin afectate de procesul de imbatranire decat memoriile secundare care fac sa
intervina functiile cerebrale de observatie, judecata si organizare. Modificarile pe
care imbatranirea le produce in sfera instinctiva si in ce priveste factorii elementari
ai intelectului pot fi usor apreciate in ansamblul vietii psihice a batranului. Unii
specialisti considera ca varstnicii nu mai sunt capabili sa actioneze la excitanti
afectivi slabi, ceea ce confera o aparenta de apatie si blazare. Este cunoscuta
hiperemotivitatea si impresionabilitatea batranilor.
Depresia cunoaste cel putin trei tipuri esentiale:
Depresia blanda: persistenta, in care individul se simte cel mai bine
dimineata, dar desfasoara un registru bogat de trairi precum: tristete, descurajare,
oboseala marcanta, dezinteres generalizat (incapacitatea de a se bucura), manifesta
iritabilitate, oscilatie emotionala, anxietate, insomnie, lipsa de concentrare.
Depresia majora- se manifesta prin toate caracteristicile formei precedente,
dar mai ingrosat, iar individul are perioade lungi de imobilitate totala, refuz
alimentar, halucinatii auditive si suspiciuni.
Studiul analitic al functiilor intelectuale arata o scadere a memoriei pentru
datele recente. Cu toarte acestea, posibilitatile de sinteza ale varstnicului, ca
urmare a experientei si antrenamentului, se pot mentine. Atentia si concentrarea
sufera de asemenea de pe urma impactului cu senectutea.
In sfera instinctelor asistam la manifestari diferentiate legate de sex si de
nota individuala. La varsta inaintata se semnaleaza o crestere a instinctului de
alimentatie. Pe de alta parte exista specialisti care vorbesc de’’ instinctul mortii’’ in
sensul unor preocupari exagerate fata de moarte. Aceste aspecte vorbesc deschis
despre accentuarea instinctului de conservare la varstnici.
Importanta de semnalat este si complexitatea modificarilor ce apar in sfera
afectiva, in psihicul celor care traverseaza ultima etapa a vietii. Personalitatea
individului se dovedeste rezistenta la scurgerea anilor, parand sa nu sufere
modificari importante. Sunt cunoscute labilitatea afectiva, hiperemotivitatea si
impresionabilitatea batranului. Adeseori batranetea este insotita de o stare
depresiva si de o tendinta de izolare si singuratate. Frecvent tulburarile somatice
imprumuta masca psihica, dupa cum si o stare depresiva se poate asocia cu
fenomene somatice. Depresia la batran comporta un diagnostic atent, o evaluare
riguroasa a multiplelor situatii somatopsihice care pot induce o modificare a
tonusului psihic.
In sfera afectiva, atitudinea fata de pensionare si batranete joaca un rol
important. Acestea sunt associate cu inutilitatea, mizeria si singuratatea.
Sentimentul de izolare sociala, de abandonare a profesiei accentueaza imbatranirea
psihologica iar implicatiile lor pot fi prevenite. Trebuie invinse rigiditatea
varstnicului, dificultatea de adaptare la noua situatie creata. Atitudinea ’’critica’’
fata de o situatie nou creata poate sa insemne insa si vigoare psihica si o buna
adaptabilitate. Complexitatea, variabilitatea si asincronismul functiilor psihice
schiteaza profilul psihologic al varstnicului. Tendinta la egocentrism,
conservatorismul, lentoarea unor functii cognitive pledeaza pentru conturarea unor
tipuri de imbatranire psihologica.
Definirea profilului psihologic al batranului necesita in continuare observatii
si studii psihometrice secventiale si longitudinale asupra unor persoane cu
imbatranire psihica si somatica normala.
Cu toate ca literatura de specialitate subliniaza unicitatea proceselor
psihologice, fiecare persoana varstnica trebuie investigata si asistata ca atare, totusi
aspectele psihologice includ numeroase criterii printre care etnicitatea si
pensionarea. Etnicitatea este importanta sub aspectul sistemului de valori, al
modului in care varstnicul isi stabileste prioritatile, dar si cum recepteaza asistenta
sociala. Abilitatile verbale, viteza proceselor intelectuale, memoria, procesul de
invatare reprezinta facultati intelectuale pretioase, care, daca au fost bine antrenate
in timpul perioadei active, profesionale, chiar daca au mai suferit modificari legate
de imbatranirea fiziologica, marcheaza profund individualitatea si trasaturile
personalitatii varstnicului. Personalitatea omului este hotaratoare pentru modul de
a imbatrani, adica cu sau fara succes, ’’inflorind’’ sau ’’ clatinandu-se’’. Unele
persoane in curs de imbatranire devin mai interiorizate si necesita o atentie aparte,
in timp ce altele interpreteaza constant diferitele incercari si provocari ale vietii.
Diferentele apar nu numai in functie de etnicitate si personalitate, ci si in functie de
satisfactiile pe care varstnicul le-a avut intr-o anumita perioada a vietii, de rolul de
parinte, dar si de sexul persoanei.
Pentru multi oameni imbatranirea devine o adevarata criza de viata.
Criza se manifesta atunci cand omul se afla intr-o situatie in care atitudinilie
sau comportamentele obisnuite pana in momentul respectiv nu mai corespund.
Situatia se prezinta sub un dublu aspect: exista sansa ca persoana respectiva sa se
schimbe, sa se reorienteze, sau pericolul ca ea sa se cramponeze de obiceiurile
dobandite in timp. Reorientarea faciliteaza o schimbare, cramponarea poate furniza
baza unui atac de panica. Constientizarea varstei poate sa se manifeste ca un
semnal ca ne-am pozitionat gresit fata de noi insine sau fata de viata si ca traim
trecand pe langa ce este esential. In momente de criza se comit sinucideri ca
expresie a celei mai profunde resemnari. Din acest punct de vedere pericolul apare
pentru cei care au avut de timpuriu succese neobisnuite si este vorba despre
oamenii care si-au datorat satisfactiile exclusiv tineretii, frumusetii si atractivitatii
lor. Aceste valori, o data disparute pot genera o disperare profunda, la depresii
impinse pana la melancolie, iar unii incearca sa la suprime prin consumul de
alcool.
In general, toti varstnicii se confrunta cu cele doua adevaruri grave: perioada
scurta de viata ce le-a mai ramas si ceea ce numim ’’boala pensionarii’’ sau
’’ patologia pensionarii’’. Varstnicul percepe modificarile fiziologice caracteristice
etapei sale de viata ca pe o ’’criza’’ ce peate fi resimtita dureros din punct de
vedere fizic, dar si psihic sub aspectul afectarii demnitatii. Acest moment de
’’criza’’ apare atunci cand preocuparea pentru propriul corp devine explicita si
manifesta. Ca o consecinta fireasca a acestui moment dramatic al vietii sale este
problema conceptiilor individului (filosofice, stiintifice, morale si religioase).
Incep sa apara intrebari de genul ’’ daca viata a meritat sau mai merita sa fie
traita’’, daca propria viata a fost un succes sau esec. Pesimismul este cel care
incepe sa castige teren, explicabil si prin intelepciunea populara conform careia
’’ nimeni nu este fericit inainte de moarte’’. Optimismul nu este complet absent,
poate exista sub forma de proiecte, uneori artificiale sau chiar fanteziste. Simtirea
si trairea religioasa se amplifica cu inaintarea in varsta, argumentata la persoanele
bolnave, care au suferit pierderi personale. Practica ritualurilor religioase a
varstnicilor o intrece pe aceea a altor categorii de varsta, influenta religiei asupra
calitatii vietii batranilor fiind pozitiva.
Schimbarile aduse de batranete, desi, fara indioala importante, au la baza
raportul intre elemente de continuitate, astfel, stilul de viata al persoanei varstnice
se intemeiaza in mare masura pe stilul de viata pe care l-a adoptat si l-a practicat in
mod constant in timpul vietii sale adulte. Batranetea este marcata de existenta unei
relatii semnificative intre continuitate si dicontinuitate, ceea ce face ca tot ce se
pierde intr-o parte sa fie compensata in alta parte.
Este stiut faptul ca batranetea nu-i afecteaza in acelasi mod pe toti indivizii unii,
dintre ei avand ’’resurse’’ acumulate inca din tinerete pentru a se adapta
schimbarilor si evenimentelor care marcheaza aceasta perioada de varsta, in timp
ce altii reactioneaza intr-un mod negativ, neavand capacitate de a se adapta
modificarilor si evenimentelor legate de vicisitudinile varstei inaintate.
Exista multiple teorii cu privire la procesul de imbatranire si factorii
fiziologici, patologici sau genetici care il determina si sunt mai putine toerii care se
ocupa de rezistenta individuala la agresiunile batranetii.
Problemele adaptarii psihice la procesul de imbatranire au evidentiat rolul
proceselor de compensare. Exista o serie de stari sufletesti care submineaza
sanatatea si scurteaza viata: tristetea, supararile frecvente, atitudinea pesimista in
viata. Impotriva durerilor fizice exista medicamente analgezice, durerile sufletesti
au insa un singur leac: uitarea. Toate starile sufletesti negative pot fi combatute,
chiar anihilate prin altele positive, favorabile sanatatii si logevitatii. Buna
dispozitie reprezinta un remediu dintre cele mai eficiente.’’Persoanele care vorbesc
mult se bucura de obicei de o viata indelungata’’- arata prof Wiliams de la
Institutul de Psihologie din Ohio. Cercetatorul sustine ca oamenii care vorbesc
mult ’’elibereaza ’’ energia acumulata. Autosugestia poate fi folosita de orice om
pentru imbunatatirea vietii.
Comparativ cu batranii de acum 20-30 de ani, cei de astazi au mai pierdut
putin din singuratate, iar compozitia sociologica s-a transformat: a crescut numarul
celor cu studii superioare, nu mai este aceeasi proportie de agricultori, desi
majoritatea batranillor traiesc in mediul rural. Situatia lor economica este inca
disolubila, dar pentru multi mai favorabila: pensiile, pana la un anumit nivel, nu
sunt impozabile, iar unele din sistemul asigurarilor agricole s-au dublat in ultimii
ani. Locuinta lor este mai confortabila si s-au inregistrat ameliorari si in privinta
starii de sanatate.
Unii autori constata ca persoanele varstnice sunt mai tolerante astazi decat la
inceputul anilor’80, in privinta homosexualitatii sau a avortului. Acest fenomen se
explica, pe de o parte prin reinonirea populatiei varstnice, iar pe de alta parte prin
’’ contagiune intergenerationala’’.
Se considera ca inaintarea in varsta este mai mult legata de pierderea unor
roluri decat de achizitionarea unora noi: pierderea partenerului de viata, prin
decesul acestuia, pierderea rolului de persoana activa social, diminuarea drastica a
rolului de parinte, odata cu cresterea copiilor. In compensare, apare accentuarea
responsabilitatii persoanei varstnice fata de activitatea gospodareasca si
intretinerea spatiului de locuit.
Implicarea in unele activitati va contribui la mentinerea stimei de sine si la
intretinerea satisfactiei existentiale a persoanei de varsta a III a.
PENSIONAREA SI PATOLOGIA PENSIONARII
PREGATIREA PENTRU PENSIONARE

Robert Atchley considera pensionarea –’’separarea cu caracter

institutionalizat a unui individ de pozitia sa ocupationala, care ii da dreptul de a
primi in continuare venituri pe baza anilor anteriori de munca’’. Factorul principal
care determina aceasta separare este varsta cronologica a individului, desi exista
numeroase cazuri in care starea precara de sanatate si nu varsta determina
pensionarea ( pensionarea anticipata).
Munca este o conditie a vietii omenesti, fiind binecunoascute influentele ce
le exercita aceasta asupra tonusului fizic si psihic. De-alungul intregii vieti,
incepand cu perioada de educatie, de instruire si continuand cu perioada de
maturitate, de activitate propriu-zisa, omul este implicat neintrerupt in procesul de
instruire. Varsta a III-a este este perioada in care aceasta activitate neintrerupta
inceteaza, modificand statutul ocupational si social. Varsta sociala de pensionare
are tendinta de crestere si preocuparile legate de aceasta perioada nu au scapat
investigatiilor sociologice, economice si psihologice. La reuniunea privind
ocrotirea persoanelor varstnice defasurata sub egida ONU (1982, Viena), s-a
propus si s-a acceptat conceptul de ’’varstnic activ’’, care include avantaje pentru
batrani si societate.
Transpunerea in practica a acestui concept presupune:
- pregatirea organizata a pensionarii in cadrul programului
complex de pregatire pentru batranete;
- lupta varstnicilor insisi pentru un nou statut si rol social.
Pensionarea este un moment important din viata individului si este privita
diferit nu numai in functie de tipul pensionarii (de boala sau de varsta), ca si multi
alti factori (temperament, sex, preocupari extraprofesionale anterioare).
In linii mari sunt trei tipuri de reactii:
1. reactia echilibrata de acceptare fireasca, oarecum resemnata;
2. reactia optimista, in care pensionarea este acceptata si dorita, subiectul
urmand sa se ocupe de odihna, de timp liber, de realizarea unor planuri
pentru care nu a avut niciodata timp suficient;
3. reactia pesimista (’’pensionarea catastrofa’’) care ia in calcul numai
aspectele negative: nesiguranta pentru viitor, perspectiva imbolnavirii si a
mortii.
In anii ’ 70, Anne Marie Guillemard a identificat cinci tipuri logice de
pensionare:
1. pensionarea retragere- ce se caracterizeaza prin activitati care se
limiteaza la dimeniunea functionala destinata intretinerii vietii: hrana,
igiena, somn. Un pensionar care se incadreaza in aceasta categorie se
 retrage din viata sociala, nu participa la activitati culturale, isi limiteaza
deplasarile in mediul apropiat, in vecinatate. Motivul acestei actiuni
consta in faptul ca pensionarul a ramas in acest moment fara satisfactii.
Parteneriate nesatisfacatoare, o profesiune nedorita si fara sa fi oferit
acestuia bucurii, trecerea pe langa propria viata si pe langa propria
menire pot fi si ele o cauza. Din acest insuficient curaj pentru o
schimbare, din rutina si din considerente conventionale, din nesinceritate
fata de sine, multi traiesc o viata care nu este, propiru-zis viata lor, dar
fara sa si-o marturiseasca;
2. pensionarea varsta a III-a, angajeaza varstnicul in dezvoltarea unei noi
activitati creatoare si care ia locul celei profesionale. Astfel, pensionarul
se orienteaza spre lectura, literatura, creatii artistice, gradinarit, spre o
activitate pe care o desfasoara cu placere adesea in compania altora;
3. pensionarea consum- se poate manifesta prin participarea pensionarului
la excursii, vacante, spectacole sau prin dedicarea pensionarului vietii de
familie;
4. pensionarea revendicare- reuneste toate practicile de contestare a locului
ocupat de batrani in societate si de vitalizare a rolului social al
pensionarilor. Un astfel de pensionar se simte mereu nedreptatit si
identifica multiple situatii dicriminatorii. Rasfatati prin educatie sau prin
succese obtinute timpuriu, care se poate sa le fi revenit fara prea mari
prestatii proprii, unii emit pretentii de la viata, care li se par absolut
firesti, pentru ca apoi sa se simta dezamagiti si inveninati, atunci cand
viata li le refuza. Aceste atitudini revendicative fata de viata conduc cu
cea mai mare probabilitate la o criza. Ele sunt expresia unei insuficiente
pregatiri pentru batranete.
5. pensionarea participare- care marcheaza o adeziune la societate,
manifestandu-se printr-o participare intensa si cu un grad ridicat de
consum mass media. Implicarea sociala a acestui pensionar, in ciuda
titulaturii, este redusa, bazata doar pe consumul de emisiuni radio TV.
Aceeasi autoare sutine ca determinantii sociali ai activitatilor din timpul
pensionarii sunt resursele din timpul vietii active sub forma acumularilor,
veniturilor, relatiilor sociale, starii de sanatate, gradului de imatranire sau al
potentialitatilor- nivelul de instructie, muncile prestate anterior si mijloacele
propice initiativei, precum si existenta unei activitati in afara celei de la locul
de munca. Autoarea explica legatura dintre resurse si practici, astfel:
- persoanele care nu dispun nici de acumulari, nici de
potentialitati tind sa dezvolte pensionarea retragere;
 - cei care nu dispun decat de un tip de resurse, vor dezvolta un tip
de pensionare revendicare, daca dispun de potentialitati, fie un
alt gen de pensionare, daca dispun de acumulari;
- pensionarii care dispun de doua tipuri de resurse, dar de facturi
inegale, vor fi caracteristici fie ale pensionarii- varsta a IIIa,
daca resursele sunt inseminate in categoria potentialitati, fie
unei pensionari de tip consum, daca nivelul resurselor este mai
mare la capitolul acumulari.
Pentru persoanele nepregatite, pensionarea poate reprezenta un stres
major, determinand o adevarata criza morala (’’criza pensionarii’’, ’’drama
pensionarii’’). Frecventa si intensitatea tulburarilor legate de pensionare este
direct legata de atitudinea fata de pensionare, de personalitatea individului,
sexul si profesiunea pe care acesta a exercitat-o. In lipsa unei pregatiri
prealabile, pensionarea atrage lipsa de initiativa, pierderea ritmului, a
relatiilor sociale, accentueaza tendinta de anchilozare psihica si fizica. La
pesoanele suferinde se constata accentuarea preocuparii pentru starea de
sanatate, acestea devenind anxioase si depresive, sfarsind prin a se izola,
traindu-si viata in solicitudine. Asistentului social ii revine sarcina de a
imprima o conceptie optimista asupra batranetii si a pensionarii. Printre
remediile atenuante ale’’bolii pensionarii’’ amintim:
- stimularea dorintei de a fi util;
- dezvoltarea creativitatii;
- folosirea experientei acumulate;
- o informare teoretica larga privitoare la mecanismele de
intarziere a procesului de imbatranire; dislocarea mentalitatii ca
pensionarea este inceputul sfarsitului, sau o ’’o anticamera a
mortii’’, ea fiind o etapa a existentei cu caracteristici proprii,
pozitive si negative, careia i se imprima un sens constructiv si
optimist;
- stimularea unei atitudini de acceptare, nu de impotrivire sau
negare;
- incurajarea continuarii activitatii intelectuale, fizice si
stimulative de folosire a timpului liber.
O contributie hotaratoare la pregatirea pentru pensionare o are omul
insusi prin autoeducare, acest lucru fiind posibil numai daca subiectul are o
conceptie pozitiva, realista si optimista privind aceasta perioada a vietii.
Valorificarea batranetii este o conceptie aparuta in societatile dezvoltate
unde varsta a treia este privita ca o varsta a recuperarii timpului liber pe care
adultul nu l-a putut folosi pentru el insusi.
 S-au identificat trei faze prin care trece succesiv persoana pensionata:
1. perioada imediat post pensionare, in care individul manifesta un
sentiment de frustrare si o stare de insecuritate. Aceasta perioada de stres
favorizeaza aparitia tulburarilor nevrotice;
2. o faza de nelisniste si de cautare a unui nou rol social si psihologic;
3. faza de dupa 6-12 luni de la pensionare este aceea de stabilizare, in
care individul accepta de obicei situatia.
Unii autori identifica urmatoare conditii necesare bunei adaptari dupa
pensionare:
1. mentinerea unei activitati deoarece sentimentul de inutilitate familiala si
sociala grabeste deteriorarea individului care imbatraneste;
2. activitatea trebuie sa aiba neaparat o utilitate sociala;
3. intelegerea intrafamiliala (sot-sotie) poate conditiona reusita sau, din
contra, esecul pensionarului;
4. egocentrismul asigura o dezvoltare crescuta a interesului pentru propria
persoana reprezinta pentru pensionar o conditie necesara a adaptarii;
5. aparenta eliberare pe care pensionarul o resimte fata de multiple
nerealizari sau tensiuni in viata profesionala;
6. factorul economic joaca de asemenea un rol important deoarece numerosi
pensionari se considera satisfacuti de soarta lor daca au venituri
suficiente, iar majoritatea persoanelor resimt o o scadere a nivelului de
trai.
Pensionarea apare ca o cotitura in viata individului care imbatraneste, dar
si un moment in care incepe un nou stil de viata. Depasirea acestui moment
critic, adaptarea individului la noua etapa din ciclul vietii sunt dependente de
modul in care reactioneaza grupul familial si social fata de persoana
pensionata.
Longevitatea, ca si o mai buna stare de sanatate a oamenilor in varsta
poate ridica o serie de probleme pentru societate si se refera la fondurrile
sociale de pensionare, al caror necesar creste din ce in ce mai mult.
A doua problema se refera la fondurile de asistenta medicala.
 ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VARSNICE

Ca parte componenta a sistemului de protectie sociala, asistenta

sociala asigura prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau
permanente, ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluderea
sociala a unor persoane.
Asistenta sociala este in responsabilitatea institutiilor publice specializate ale
autoritatilor publice centrale sau locale si a organizatiilor societatii civile.
Serviciile speciale vizeaza mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatilor
individuale pentru depasirea unei situatii de nevoie, cronica sau de urgenta.
Aceste servicii sunt acordate persoanelor care se afla in imposibilitatea de a
desfasura activitatile vietii normale, temporar sau sau definitive, cauzate de
afectiuni fizice, psihice sau senzoriale. Serviciile sociale sunt prestate la
domiciliul persoanelor varstnice sau in institutii/unitati specializate in
asistenta persoanelor cu nevoi speciale. Prin lege sunt precizate persoanele
care au dreptul la asistenta sociala. Intre acestea se regasesc so persoanele
varstnice. Tot de lege sunt precizateconditiile pe care trebuie sa le
indeplineasca personalul din sistemul de asistenta sociala ( pregatire,
calificare, competente, responsabilitati si atributii specifice domeniului de
activitate). Formarea personalului de specialitate de asistenta sociala
CADRUL ASISTENTIAL

Asistenta sociala este in responsabilitatea institutiilor publice

specializate ale administratiei publice locale si centrale si a organizatiilor
societatii civile. Asistenta sociala se acorda in servicii si in bani.
Serviciile sociale vizeaza mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatilor
individuale pentru depasirea unei situatii de nevoie, cronica sau de urgenta.
Aceste servicii sunt acordate persoanelor care se afla in imposibilitatea
desfasurarii unei vieti normale, temporar sau definitive, din cauza unor
afectiuni fizice, psihice sau senzoriale. Serviciile sociale sunt prestate la
domiciliul persoanelor cu nevoi sau in institutii specializate de asistenta
sociala.
Prin lege sunt precizate persoanele care au dreptul la asistenta sociala. Intre
acestea se regasesc si persoanele varstnice. Tot prin lege sunt precizate
conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca personalul din sistemul de
asistenta sociala (pregatire, calificare, competente, responsabilitati, atributii
specifice domeniului de activitate. Formarea personalului de asistenta
sociala se realizeaza in institutii de invatamant superior, postliceal sau prin
alte forme de invatamant cu profil de asistenta sociala, desigur cu
respectarea prevederilor legislatiei in vigoare.
Atat personalul angajat cat si voluntarii care practica asistenta sociala au
obligatia sa respecte:
1. confidentialitatea informatiei;
2. intimitatea persoanei si libertatea ei de a decide;
3. etica profesionala.
Nerespectarea obligatiilor atrage raspundere disciplinara, civila sau
penala, dupa caz.
Practica asistentiala porneste de la ancheta sociala prin care se
urmareste identificarea situatiei sociale care constituie problema de rezolvat
si studiul sistematic si complex al clientului, mediului sau social, studiu
finalizat prin diagnosticul psiho-social, prin ipoteze referitoare la disfunctia
sociala existenta si la mijloacele de interventie.

Modele de asistenta sociala

Prima dintre conceptele globale care au orientat practica asistentiala

provine din medicina. Inca de la aparitia preocuparilor de asistenta sociala,
la sfarsitul secolului al IX-lea, s-a considerat ca dupa tratamentul din spital
pacientul necesita sprijin post tratament. Astfel, asistenta sociala a aparut ca
o prelungire a actului medical si strategiile de interventie, limbajul si teoriile
au fost imprumutate din medicina.
La inceputul secolului al XX -lea au aparut stiinte precum – psihoterapia,
sau tratamentul direct, care se adresa nemijlocit clientului individual,
oferindu-i sprijin psihologic si dezvoltandu-i capacitatea de intelegere de
sine, socioterapia sau tratamentul indirect, centrat pe ameliorarea mediului
exterior, familie, grup profesional, prieteni, vecini, ca sursa de schimbare
comportamentala a clientului.
Din perspectiva asistentei sociale, clientul este orice persoana care
se afla la un moment dat in incapacitatea de a-si asuma dificultatile
vietii si care are nevoie de sustinere temporara si de o relatie de sprijin.
Dezangajarea si izolarea atrase de bolile cronice ca si durerile cronice
conduc la refuzul comunicarii, autoconsum si obsesii. Pentru o asistare
adecvata este necesar un diagnostic complet, adica, pe langa cel medical
obisnuit sa existe si precizari referitoare la gradul de autonomie al batranului
si la conditia sa psiho-sociala.
Persoana varstnica poate fi in una din urmatoarele situatii:
1. se autodeserveste total, partial sau nu se autodeserveste;
2. capacitatea sa de autodeservire poate fi recuperabila sau
nerecuperabila;
3. poate fi un client cooperant, partial cooperant sau necooperant;
4. poate prezenta modificari psihologice si psihice, respectiv poate
avea o stare depresiva si poate manifesta dezangajare sociala si
familiala.
Nemultumiti de tot si uneori de intreaga viata, unii batrani manifesta
tentative de sinucidere. Aceste persoane sunt foarte dificile sub aspectul
asistentei sociale.
O analiza severa a conditiei persoanei varstnice reflecta o reala
tendinta de izolare si de insingurare. Totusi, o buna parte din persoanele in
varsta se angajeaza in masuri de autoprotectie si fac eforturi de adaptare.
Ingrijirea persoanei varstnice se poate face fie la domiciliu fie intr-un camin
pentru batrani, in functie de evaluarea nevoilor, a situatiei economice si a
gradului de dependenta. Atat timp cat este posibila interventia sociala la
locuinta batranului, aceasta reprezinta solutia cea mai buna.
Asistenta sociala a persoanelor varstnice se acorda la cererea: persoanei
varstnice, a reprezentantului legal al acesteia, la solicitarea instantelor
judecatoresti, a personalulului de specialitate din cadrul consiliului local, al
politiei sau al organizatiilor de cult recunoscute in Romania.
 Persoanele varstnice pot beneficia de:
- servicii sociale, de ingrijire, prevenirea marginalizarii,
sprijinirea reintegrarii sociale, ingrijirea locuintei, ajutor pentru
menaj, sprijin pentru plata unor servicii si obligatii curente,
consiliere juridica si administrative;
- servicii medico-sociale- ajutor pentru realizarea igienei
personale, readaptare fizica si psihica, antrenare in activitati
sociale, culturale sau economice, adaptarea locuintei la nevoile
varstnicului, ingrijire temporara in centre de zi sau in alte centre
specializate;
- servicii medicale (consultatii, ingrijiri medicale la domiciliu
sau in institutii de specialitate, administrarea tratamentului).

Succesul ingrijirilor la domiciliu depinde de functionarea sistemului

de ocrotire dar si de ambientul in care traieste persoana varstnica si de
batranul insusi.
Ca o ultima solutie ramane institutionalizare varstnicului. De Legea
17/2000 beneficiaza persoana care a atins varsta pensionarii si se gaseste in
una din urmatoarele situatii:
- nu are familie sau nu se afla in intretinerea unei sau mai multor
persoane obligate la aceasta;
- nu are locuinta si nici posibilitatea de a-si asigura conditiile de
locuit pe baza resurselor proprii;
- nu realizeaza venituri proprii sau acestea sunt insuficiente
pentru a-si asigura ingrijirea necesara
- nu se poate gospodari singura sau necesita ingrijire specializata;
- se afla in imposibilitatea de a-si asigura nevoile socio-medicale,
datorita bolii ori starii fizice sau psihice.
Nevoile persoanelor varstnice, medicale si socio-medicale sau
psihoafective, se stabilesc pe baza grilei nationale de evaluare a nevoilor
persoanelor varstnice. Pentru a fi psibila incadrarea corecta se intocmeste
fisa de evaluare socio-medicala (geriatrica) ce constituie piesa obligatorie in
dosarul persoanei varstnice care solicta ingrijire la domiciliu sau internare
intr-o instituie de ocrotire. In functie de nevoile stabilite de medicul
specialist impreuna cu asistentul social, varsnicii incadrati in gradele 1A,1B,
1C vor fi ingrijiti in sectii pentru persoane dependente, cele incadrate in
gradele IIA,IIB,IIC vor fi ingrijiti in sectii pentru persoane semidependente,
iar persoanele cu gradele IIIA, IIIB, IIIC vor fi considerate persoane
independente. Caminele pentru pensionari, cele de batrani si pentru batrani
bolnavi cronici vor functiona sub forma de camine pentru persoane varstnice
cu sectii pentru: persoane dependente, persoane semidependente si persoane
care nu sunt dependente.
Principalele obiective ale unei institutii de ocrotire a persoanelor
varstnice sunt:
- oferirea conditiilor de ingrijire care sa respecte identitatea,
integritatea si demnitatea persoanei varstnice;
- mentinerea sau ameliorarea capacitatilor fizice si intelectuale
ale persoanei vartnice;
- stimularea participarii persoanelor varstnice la viata sociala;
- facilitatea si incurajarea legaturilor interumane, inclusiv cu
familiile persoanelor varstnice;
- supravegherea si ingrijirea medicala;
- prevenirea si tratarea consecintelor legate de procesul de
imbatranire.
Dintre varstnicii institutionalizati, aceia care dispun de venituri proprii
au obligatia sa plateasca lunar o contributie de intretinere.
Exista opinii conform carora institutionalizarea varstnicului nu este alceva
decat o forma mascata de izolare pe care o promoveaza familia si societatea,
dar, atat timp cat mentinerea varstnicului in mediul familial este un ideal
frumos, dar de nerealizat, institutionalizarea devine necesitate. Luati in
ordinea ’’urgentei sociale’’, instutionalizabilii sunt in primul rand persoanele
singure, fara familie sau complet abandonati de aceasta.
Instututionalizarea ridica probleme uneori severe legate de adaptarea
varstnicului la noul mediu, din cauza faptului ca s-a redus considerabil
capacitatea sa de acomodare , iar stresul mutarii din locuinta sa de care s-a
atasat si pentru care a muncit ani in viata provoaca deseori consecinte
dezastruoase. Pentru persoanele internate in camine, schimbarea mediului
apare ca o ultima agresiune din partea societatii , dupa retragerea din
activitatea profesionala, schimbarea raporturilor cu familia, pierderea unor
roluri, plecarea copiilor, pierderea partenerului conjugal. Echilibrul psihic
este astfel profund zdruncinat pentru ca, pe masura inaintarii in varsta si a
reducerii mobilitatii, locuinta devenise principala scena de desfasurare a
vietii sale, singurul sau univers. In camin ii lipseste cadrul intim, obiecte si
amintiri legate de familia sa, tot ceea ce-i da sentimentul de siguranta si
chiar linistea sufleteasca. Exista diferente de nuante intre adaptarea
varstnicilor din mediul urban fata de cea a celor proveniti din cel rural.
Astfel, asistatul provenit din mediul urban a fost supus de-alungul vietii unor
stresuri legate de schimbarea resedintei din cauza restrangerii conditiilor de
viata ca urmare a plecarii copiilor si suporta mai usor schimbarea de
domiciliu fata de cei din mediul rural care, in general au locuit in aceeasi
casa intreaga viata.
In multe situatii instututionalizarea determina o adevarata ’’criza de
dezradacinare’’, chiar daca institutiile ofera confortul fizic si servicii
specializate. Exista si o alta explicatie, aceea ca asistatul percepe
institutionalizarea ca premergatoare mortii, iar aceasta teama actioneaza ca
un ’’agent patogen psihosocial’’. Printre ’’simptomele psihice’’, dominante
si constante la toate cazurile de inadaptare la mediul institutionalizat s-a
observat anxietate, insomnie, agitatie psihomotorie, oboseala, negativism
ipohondrie si igrijorare exegerata fata de cei de acasa.
Institutionalizarea ocroteste persoana varstnica, iar neutralizarea si
ameliorarea efectelor acesteia este un demers lent, de durata, de perseverenta
din partea echipei de lucru in beneficiul asistatului, care din pacate uneori nu
colaboreaza in acest sens.
Notiunea de ’’ ingrijire’’ este adecvata pentru unitatile de asistenta
sociala. O parte dintre asistati sunt ’’ doar batrani’’ insa unii sunt infirmi,
imobilizati la pat, cu boli grave in evolutie. Toti sufera adesea de izolare, de
abandon sau semiabandon, de carente afective, de pierderea autonomiei, a
tonusului vital, de neputinte fizice, de deficiente de memorie care trebuie
attenuate si limitate in evolutie. Tratamentul de cele mai multe ori nu este
medicamentos, deoarece imbatranirea nu poate fi prevenita, ci psihologic,
ajutand batranul sa invinga sau sa suporte neputintele.
Asistentii sociali se ocupa de organizarea vietii celor asistati,
indeosebi de intocmirea programelor culturale, instructive, recreative care au
efecte curative si chiar profilactice. Important este ca echipa sa aiba calitati
morale, fara de care activitatea ei in favoarea varstnicului este de neconceput
pornind de la idea lui I. Simeone ” singura prevenire valabila a senescentei
este redarea demnitatii omului care imbatranesti’’.
 INTERVENTIA ASISTENTULUI SOCIAL

A ajuta persoanele in varsta inseamna, pentru persoana care acorda

ajutorul, a fi atent la trebuintele si nevoile lor. Deseori, inainte de a interveni
in situatia persoanei varstnice inventariem ansamblul sarcinilor pe care le
avem de indeplinit. Demersul porneste de la noi, de la ceea ce credem noi ca
avem de facut. Adevaratele trebuinte, nevoi trebuie identificate impreuna cu
persoana in cauza pentru a ne asigura ca sarcinite prestabilite de noi sunt
acelea pe care varstnicul le asteapta.
Acest demers trebuie sa porneasca de la trebuintele persoanelor (si nu
de la propunerile pe care noi le avansam) si face parte din modelul de
interventie.
Asistentul social, pornind de la intelegerea dinamicii sociale,
psihosociale in care se afla clientul defineste obiectivele si mijloacele
necesare, ambele preocupari fiind inscrise in planul de interventie.

Acesta cuprinde:
1. reperarea problemei sociale sau a nevoii (cererii);
2. analiza situatiei folosind ca metode: interviul, povestirea si
autobiografia;
3. etapa evaluarii preliminare si operationale consta in constituirea
unui model explicativ al realitatii in care urmeaza sa se deruleze
interventia. Se foloseste descrierea, clasificarea, analiza comparata
si teoretizarea.

Planul de interventie contine:

1. definirea clientului si a nivelului la care se intervine;
2. precizarea obiectivelor specifice ale interventiei in ordinea
importantei lor;
3. alegerea strategiilor, metodelor si tehnicilor de lucru in vederea
inducerii schimbarilor sociale;
4. in caz de reusita, clientul a devenit ’’responsabilizat’’ si poate da
actului existential o dimensiune comunitara;
5. strategia ingrijirii batranilor include si asistenta modificarilor de
comportament: cazul batranului ’’normal’’, ajustarile determinante
pentru personalitate sunt cauzate de pierderile firesti, de la reactiile
fata de sarcinile zilnice si fata de procesul de imbatranire, iar in
cazul ’’batranului bolnav’’ trebuie avut in vedere faptul ca
tratamentul bolilor cronice este de durata, iar reactiile cognitive si
 emotionale ale familiei influenteaza negativ comportamentul
acestuia. Si din acest motiv depistarea precoce si tratamentul
oportun este benefic pentru integrarea familiala a batranului.
Uneori persoana in varsta suferinda de o boala cronica ’’intra in
rolul de bolnav’’ exagerandu-si disabilitatile si renuntand la unele
abilitati functionale si la independenta. Bolile cronice conduc la
izolare ca rezultat al reducerii mobilitatii si comuncabilitatii.
6. Asistentul social joaca un rol pozitiv in aceste cazuri prin demersul
de resocializare. Uneori tot ajutorul care poate fi acordat este
simpla prezenta a asistentului social, calm si intelegator care
asculta.
Cele mai frecvente evenimente generatoare de confuzii si crize pentru
persoanele varstnice sunt: pierderea celor apropiati, pierderea locuintei,
abandonarea lui de catre cei dragi. Moartea unei rude apropiate este o
experienta cu care batranii vor fi mai familari decat ceilalti si se poate spune
ca multi dintre ei au invatat sa faca fata pierderii unor fiinte apropiate.
Profesionistul nu poate sa intervina pe baza acestei presupuneri dat fiind
actualul stadiu al cunoasterii- este mult mai util sa consideri ca lipsa unor
semne exterioare ale pierderii suferite poate pur si simplu sa insemne ca ele
sunt exprimate alt fel, cum ar fi: ipohondria, boala, lipsa de atentie sau
confuzia. Merita sa amintim o lectie bine invatata cand este vorba de tineri,
dar rar aplicata cand sunt in atentie varstnicii: deciziile nu trebuie luate
imediat dupa o pierdere. Pe cat posibil, discutiile privind institutionalizarea
sau mutarea batranului din locuinta sa trebuie amanate o perioada de timp.
Pierderea temporara sau pemanenta a locuintei este un factor important
generator de situatii dificile pentru varstnici.
Atunci cand sunt foarte speriati, oamenii mint uneori, iar batranii pot
sa isi ascunda infirmitatile daca acestea sunt percepute ca o piedica in calea
rezolvarii situatiei asa cum ar vrea ei. De multe ori batranii se simt victime si
nu stapanii propriei lor sorti.
Asistentul social trebuie sa inteleaga dinamica situatiei prin asigurarea
unei interventii competente si prin faptul ca este pregatit sa stea alaturi de
batrani, oferindu-le sprijin si siguranta.
La cealalta extrema fata de interventia in caz de criza se afla un mic
grup de batrani care sufera de boli cronice sau handicapuri si care au nevoie
de ajutor intr-un grad mai ridicat fata de ceilalti. Ei sufera adesea de
plictiseala, frustrare, neputinta si disperare. Oamenii a caror vieti sunt
afectate de boala si infirmitati pot sa-si piarda cu usurinta identitatea de
vreme ce preocuparea celor din jur este de a se asigura ca ei sunt fizic bine
ingrijiti. Astfel, in sectiile de internare de lunga durata si in institutiile de
ocrotire, personalul se concentraza asupra asigurarii ca batranii sunt curati,
hraniti si igienizati. Adesea sunt singurele lucruri de care au timp sa se
ocupe, iar primejdia este ca vor pierde constiinta personalitatilor pe care le
au in ingrijire. Rutina ingrijirii fizice va avea importanta prioritara. Asistentii
sociali trebuie sa isi petreaca timpul comunicand cu batranii la nivelul
emotional si intelectual al acestora. Acest lucru poate fi foarte dificil, pentru
ca acestia de multe ori nu aud sau nu vad bine si din cauza problemelor
suplimentare pe care le ridica situatia lor. Uneori infirmitatile fizice le da un
aer inspaimantator. Este nevoie de calitati deosebite pentru a te putea
concentra asupra personalitatii in asemenea conditii.
In timpul intrevederii asitentul social va fi situat la acelasi nivel fizic
cu clientul: daca acesta sta pe scaun, asistentul social se va aseza si el pe
scaun, in fata clientului. Un alt aspect important este evitarea intrebarilor, de
exemplu,’’astazi este o zi frumoasa’’ in locul intrebarii’’nu este asa ca astazi
este o zi frumoasa?’’, pentru ca, s-ar putea ca batranul sa nu fi observat acest
lucru si va resimti acest fapt ca pe o pierdere.
Asistentul social va folosi cat mai des numele intreg al clientului,
pentru a intari sentimentul valorii individuale in institutie, in care se folosesc
cuvinte de genul’’puiule’’, ’’dragule’’.
Practica asistentiala cu batranii foarte in varsta creste in mod
considerabil afectarea de stress, asa cum este mai dificila si asigurarea unei
ingrijiri cotidiene acestora decat altor persoane. Persoanele varstnice cu care
interrelationeaza profesional asistentul social sunt acelea care au cele mai
mari probleme: oameni cu grave infirmitati fizice sau mentale sau oameni cu
dificultati majore in ce priveste resursele, personalitatea sau
comportamentul. La marimea problemelor se adauga si complexitatea lor. O
sursa suplimentara de stress pentru asistentul social este prezenta
inevitabilitatii mortii a celor cu care lucreaza. Multi dintre clienti vor muri in
vreme ce ne ocupam noi de ei. Moartea este continuu prezenta si poate face
munca cu batranii demoralizanta. Aceste probleme sunt comune tuturor
profesionistilor implicati in ingrijirea batranilor. O abordare optimista poate
fi dificila in astfel de situatii. Asistentii sociali care lucreaza cu persoanele
varstnice se vor obisnui cu aceasta realitate, si, chiar daca se lucreaza cu
placere trebuie avut grija de noi insine pentru a nu ne epuiza si pentru a nu
deveni prea insensibili.
Un alt aspect important in munca de asistenta sociala cu persoanele
varsnice il reprezinta supervizarea. Derivata din psihoterapie si ca o
necessitate de a te cunoaste pe tine insuti inainte de a ajuta pe altii,
supervizarea a fost adaptata util in activitatea de asistenta sociala fiind
destinata analizei regulate a activitatii practice a asistentilor sociali.
 Un alt mod de a face fata stresului si de a mentine optimismul
asistentilor sociali care lucreaza cu persoane varstnice este organizarea unui
grup de specilalisti. Acest grup poate fi formal, ca in cazul intalnirilor
regulate sau centrate pe o sarcina, sau informal ca in cazul dezbaterii unor
cazuri.
Important este ca se legitimeaza timpul cheltuit pentru a impartasi
experiente, pentru a descarca sentimente si pentru a reflecta la actiunile
inteprinse.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Balaceanu Stolnici, C. - Geriatrie Practica, Editura Medicala

Amaltea, Bucuresti, 1998;
2. Bocancea, C, Neamtu, G. - Elemente de Asistenta Sociala, Editura
Polirom, Iasi, 1999;
3. Bogdan, C. - Elemente de Geriatrie Practica, Editura Medicala,
Bucuresti, 1984;
4. Caldarariu, G. - Stadiile dezvoltarii umane, Universitatea ’’Eftimie
Murgu’’, Resita, 2001;
5. Dumitru, Mircea Batranete Activa, Editura Medicala, Bucuresti,
1984;
6. Gal, Denizia, Asistenta Sociala a Persoanelor Varstnice, Editura
Todesco, Cluj Napoca, 2003;
7. Ilut, Petru- Abordarea calitativa a socio-umanului, Editura
Polirom, Iasi, 1997;
8. Marshall, Mary, Asistenta Sociala pentru Batrani, Editura
Alternative, 1993;
9. Manoiu, F, Epureanu, V – Asistenta Sociala in Romania, Editura
ALL, Bucuresti, 1996;
10. Mateescu, Rodica- Bazele Fiziologice ale Gerontoprofilaxiei,
Editura Helicon, Timisoara, 1996;
11. Popa, R.- Introducere in Psihologia Varstei a Treia, Timisoara,
Editura Augusta, 1999;
12.Radulescu Sorin - Sociologia Varstelor, Bucuresti, Editura
Hyperion, 1994;
13. Sahleanu, V., Omul si Imbatranirea, Editura Enciclopedica,
Bucuresti, 1971;
14.Schiopu, U., Verza, E- Psihologia Varstelor, editia a III-a revizuita
si adaugita, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997;
15.Voiculescu, M. - De Veghe pe Frontul Vietii, Editura Medicala,
Bucuresti, 1984;
16.*** Legea 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor
varstnice;
17.*** Grila Nationala de eveluare a persoanelor persoanelor
varstnice;
18. Legea nr. 705 / 5.11.2001, privind Sistemul National de Asistenta
Sociala.