Am ciupit de prea multe ori din tine, dorind să te văd prin minte

Te-am dezbrăcat prin gânduri şi ţi-am oferit haine nepotrivite

Ba mai mult, te-am închis în dorinţa de a te cunoaşte puţin
Prin ochiul care nu vede, mâinile care nu ating din divin
Astfel mi-am uitat inima ce tace, iar acum suspin
Băteai la porţile ei, când eram îmbătat cu vin
Mii de cuvinte spuse, iar eu nu am luat aminte
La vibraţia magic dăruită în tăcerea stării potrivite.

Înaintea ta mă aşez în genunchi, chiar dacă nu trebuie

Hule din jur se-aud, spini din trandafiri gândiţi muruie
Dar Iubirea nu ţine cont de nimic, e doar pentru ea
Din tăcerea ei răsuflă însăşi Viaţa !
Nu mă pot opri din atenţia
Care îmi mână intenţia
De a preamări Divinul ce îngropat se tăinuie
În lumi uitate, adormite ce împrejur turbat se năruie.

Am venit astfel îngenucheat să te ascult, ca ascultându-mă

Adevărul şi Viaţa, Iubirea şi Speranţa să nu fie în urmă.
Lacrimile mi-au dat, pentru multă suferinţă
Una mi-a căzut din umilinţă
Alta din pocăinţă
Toate din dorinţă.
Dar câte mi-au căzut de bucurie, în viaţă acum privindu-mă
Când nu sunt Singur, dar depărtat puţin de turmă ?

Dacă statuile ar vorbi…