You are on page 1of 4

Discromatopsia (lipsa de perceptie a

culorilor)
Generalitati

Discromatopsia este o anomalie a vederii, cauzata de absenta sau o dereglare functionala a celulelor din

retina, responsabile de perceptia cromatica. Retina este portiunea ochiului sensibila la lumina, care contine

celule cu conuri, responsabile de vederea colorata si cu bastonase, responsabile de vederea in intuneric.

Cand bastonasele si conurile sunt stimulate, semnalele luminoase sunt transmise succesiv, prin neuronii

retinei, apoi prin fibrele nervului optic ajungand in final la cortexul cerebral.

Persoanele cu discromatopsie prezinta tulburarari ale vederii colorate in spectrul rosu, verde, albastru si ale

combinatiilor dintre acestea.

Ochiul normal prezinta la nivelul retinei trei tipuri de celule sensibile la lumina cromatica, celule cu con

sensibile fie la lumina rosie, verde sau albastra.

Termenul de discromatopsie este mult mai folosit decat cel de lipsa perceptiei culorilor, deoarece

majoritatea persoanelor cu probleme de perceptie a culorilor pot identifica anumite culori. Exista foarte

putine cazuri in care pacientii nu sunt capabili sa recunoasca nici o culoare.

Cuprins articol

1. Generalitati
2. Cauze
3. Simptome
4. Investigatii
5. Diagnostic precoce
6. Tratament medical
7. Profilaxie
8. Tratament ambulatoriu

Cauze

Majoritatea tulburarilor de simt cromatic sunt mostenite genetic, fiind mult mai frecvente decat cele

dobandite si afecteaza mult mai frecvent barbatii decat femeile. Exista si tulburari in perceperea culorilor

dobandite; acestea sunt determinate de inaintarea in varsta, de anumite boli sau de traumatisme ale

ochiului.
Simptome

Simptomele discromatopsiei variaza de la o persoana la alta; unii pacienti nu sunt capabili sa recunoasca

rosul, verdele si albastrul sau nuante ale acestor culori. Daca forma de discromatopsie nu este severa

persoana nici nu realizeaza ca percepe lumea colorata diferit fata de ceilalti; poate percepe nuante ale

culorilor, dar nu poate deosebi rosu de verde desi recunoaste galbenul si albastrul. De obicei

discromatopsiile sunt pe linia rosu-verde (daltonism). In discromatopsiile severe, nu este perceputa nici o

culoare, ci doar nuante de gri, alb si negru.

Tulburarile de simt cromatic mostenit genetic afecteaza ambii ochi, iar cele dobandite sunt, de obicei,

unilaterale sau pot afecta mai mult un ochi decat pe celalat. Literatura de specialitate arata ca 8% din

barbati prezinta daltonism. Aceste tulburari sunt mostenite genetic, prezente de la nastere, ireversibile si

netratabile.

Investigatii

Metodele de testare constau in recunoasterea culorilor si denumirea lor.

Testul plansa pseudoizocromatica: se cere subiectului sa priveasca un patrat cu puncte colorate care

realizeaza un pattern (o litera sau un numar) si sa recunoasca imaginea alcatuita din punctele colorate.

Persoanele ale caror vedere cromatica este intacta, pot recunoaste aceste pattern-uri, cei cu discromatopsie

nu vor recunoaste sau vor identifica doar anumite litere sau cifre.

Testul de ordonare a culorilor: este folosit pentru investigarea discromatopsiilor dobandite dar si pentru a

evalua severitatea discromatopsiilor mostenite. Se ordoneaza nuantele unei culori in functie de o culoare de

referinta.

Testele pentru depistarea daltonismului sunt obligatorii pentru cei care doresc sa obtina permisul de

conducere si pentru alte categorii de persoane cu anumite profesii.

Diagnostic precoce

Discromatopsiile pot avea un impact considerabil asupra vietii individului, afectand dezvoltarea cognitiva

(invatarea si citirea) si putand limita optiunile profesionale. De aceea, diagnosticul tulburarilor de simt

cromatic trebuie facut cat mai devreme, in jurul varstei de 3-5 ani. Monitorizarea perceptiei vizuale este

recomandata a fi realizata cel putin o data, inaintea inscrierii la scoala, de preferinta intre varsta de 3-4 ani.
Tratament medical

Discromatopsiile mostenite sunt afectiuni invariabile pe parcursul existentei persoanei respective, adica nu

pot nici sa se agraveze, dar nici sa fie tratate.

In functie de cauza, discromatopsiile dobandite pot fi tratate prin:

- interventia chirurgicala, care poate imbunatati perceptia culorilor, in cazul in care cataracta a produs

discromatopsia

- oprirea medicamentelor care au cauzat tulburarile de vedere cromatica.

Modalitati de compensare a tulburarilor vedere cromatica:

- lentile de contact colorate sau ochelarii cu lentile colorate: ajuta la perceperea diferentelor dintre culori; nu

corecteaza defectul si pot distorsiona obiectele

- ochelari cu lentile antireflex (cu ecran de protectie- filtru care absoarbe lumina): sunt utile deoarece

persoanele cu discromatopsie pot sesiza diferentele intre culori atunci cand stralucirea si luminozitatea sunt

scazute

- ochelari fumurii sau lentilele de contact fumurii cu filtru de protectie: sunt utili in discromatopsia

severa,deoarece celulele cu bastonas functioneaza mai bine la lumina obscura. Sunt necesare si lentile de

contact sau ochelari pentru corectia viciilor de refractie deoarece celulele cu bastonas ofera o imagine mai

putin clara.

Profilaxie

Nu exista masuri de prevenire in cazul discromatopsiilor.

Tratament ambulatoriu

Impactul asupra vietii individului cu discromatopsie poate fi semnificativ.

Activitatile in care sunt folosite semnale colorate (semne de circulatie, semnale luminoase) pot fi serios

perturbate, precum condusul masinii sau cititul unei harti. Alegerea hainelor asortate sau in culori

complementare este o problema. Pentru a compensa aceasta inabilitate, persoanele cu discromatopsie

trebuie se se bazeze pe o mai buna observare a lucrurilor si pe actiunile celor din jur. De exemplu, culorile

semaforului vor fi recunoscute cand sunt aprinse, in functie de ordinea lor pe semafor.

La copii se observa o intarziere in dezvoltarea abilitatilor de invatare si citire; acestia vor ascunde defectul si

vor incerca sa copieze temele de la colegi si actiunile acestora. Astfel, vor avea rezultate scolare slabe si
stima de sine scazuta. Testarea vederii colorate intr-un examen de rutina poate preveni aparitia problemelor

scolare ale copilului. Un copil cu rezultate slabe trebuie consultat si de catre un medic oftalmolog pentru a

exclude o eventuala discromatopsie.

Profesorii copilului cu discromatopsie trebuie informati si vor incerca sa-si adapteze metodele de predare,

nevoilor speciale ale copilului (de ex: sa evite folosirea cretei galbene pe o tabla verde). Copilul va fi asezat

intr-o banca in care sa se evite reflectarea luminii stralucitoare. Parintii vor incerca sa identifice acasa care

dintre culori sunt mai usor sesizate folosind bucati de creta, creioane si foi de diferite culori.

Orientarea profesionala poate fi afectata: meseriile de fotograf, designer de interior, pictor necesita o vedere

cromatica intacta. Anumite meserii sunt interzise persoanelor cu discromatopsie, cum ar fi: pilot de avion,

ofiter de politie, anumite grade din armata.

You might also like