Analiza Economico - Financiara

UNIVERSITATEA “DANUBIUS” GALAŢI
DEPARTAMENTUL DE STUDII PENTRU ÎNVÃŢĂMÂNT LA

DISTANŢĂ
CARMEN GABRIELA SIRBU
C
ANALIZA ECONOMICO
- FINANCIARA
S
EDITURA FUNDAŢIEI ACADEMICE “DANUBIUS” GALATI

2008 D
1
2
CUPRINS
Cuvânt înainte................................................................................................................................... 4
Modulul 1: Aspecte teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare.......................... 5
1. Importanţa analizei economico-financiareîn cadrul mecanismului conducerii firmei.................... 5
2. Tipurile de analiză economico-financiară....................................................................................... 6
3. Conţinutul analizei economico-financiare. Etape........................................................................... 7
4. Factorii care explică rezultatele activităţii economice.................................................................... 8
5. Metode şi tehnici de analiză economico-financiară........................................................................ 9
6. Sistemul de informaţii – premisă a realizării analizei economico-financiare................................. 11
Modulul 2: Analiza activităţii de producţie şi comercializare...................................................... 16
1. Analiza activităţilor de producţie şi comercializare pe baza indicatorilor valorici......................... 16
2. Analiza dinamicii activităţii pe baza indicatorilor valorici............................................................. 17
3. Analiza raportului static şi dinamic dintre indicatorii valorici....................................................... 18
4. Analiza producţiei fizice................................................................................................................. 18
5. Analiza cifrei de afaceri.................................................................................................................. 20
6. Analiza valorii adăugate................................................................................................................. 21
Modulul 3: Analiza cheltuielilor întreprinderii............................................................................. 29
1. Tipologia cheltuielilor..................................................................................................................... 29
2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale firmei.............................................................. 30
3. Analiza cheltuielilor de exploatare................................................................................................. 30
4. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri............................................................................. 31
5. Analiza cheltuielilor fixe................................................................................................................. 31
6. Analiza cheltuielilor variabile......................................................................................................... 32
7. Analiza cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli..................................................................................... 33
8. Analiza cheltuielilor cu dobânzile................................................................................................... 36
Modulul 4: Analiza rentabilităţii.................................................................................................... 45
1. Analiza structurală a rezultatului exerciţiului................................................................................. 45
2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune................................................................................... 46
3. Analiza factorială a rezultatului exploatării.................................................................................... 47
4. Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri................................................................... 48
5. Analiza rentabilităţii prin metoda ratelor........................................................................................ 48
6. Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic................................................................................. 51
Modulul 5: Analiza situaţiei financiar-patrimoniale a întreprinderii.......................................... 60
1. Bilanţul – principala sursă de informaţii pentru analiza economico-financiară............................. 60
2. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă........ 62
3. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii.................................................................................................. 69
4. Analiza structurii patrimoniale a firmei.......................................................................................... 71
5. Analiza echilibrului economico-financiar....................................................................................... 73
6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor şi pasivelor........................................................................... 74
Modulul 6: Analiza gestiunii resurselor umane............................................................................. 86
1. Analiza dimensiunii şi structurii resurselor umane......................................................................... 86
2. Analiza comportamentului personalului......................................................................................... 89
3. Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman............................................................................... 91
Modulul 7: Analiza gestiunii resurselor materiale......................................................................... 103
1. Analiza gestiunii mijloacelor fixe................................................................................................... 103
2. Analiza gestiunii stocurilor............................................................................................................. 106
3
CUVÂNT ÎNAINTE
Lucrarea de faţă pune la dispoziţia studenţilor şi a specialiştilor un ansamblu de metode şi

instrumente care permit identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale întreprinderilor. În acest context
sunt abordate probleme care vizează activitatea de producţie şi comercializare, rentabilitatea, situaţia
financiar-patrimonială, precum şi potenţialul intern al firmei. De asemenea, în ultimul capitol sunt prezentate
metodele de diagnostic global strategic utilizate în vederea determinării situaţiei financiare a firmelor la un
moment dat.
Lucrarea are un scop didactic, formativ şi instructiv, iar prin aplicaţiile prezentate este, în acelaşi
timp, şi un ghid practic la îndemâna celor interesaţi, care fac cunoştinţă cu elementele teoretice fundamentale
ale obiectului, cu principiile, procedeele şi instrumentele specifice utilizate în modelarea realităţilor lumii
economice.
Studiile de caz prezentate prin formule sau tabele au menirea să faciliteze modul de înţelegere şi
aplicare a metodelor şi procedeelor expuse. Cursul este structurat pe module de studiu, fiecare având un
număr de lecţii, iar cunoştinţele sunt asimilate prin parcurgerea paşilor de învăţare.
Ritmul mediu recomandat de studiu individual este, conform programei analitice, de 2 ore
săptămânal, dar pentru parcurgerea fiecărui modul se recomandă un timp de învăţare propriu acestuia.
Fiecare modul are precizat încă de la început:
¾ obiectivele specifice;
¾ rezultatele aşteptate;
¾ competenţe dobandite ca urmare a parcurgerii modulului;
¾ timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului,
iar în final:
¾ rezumate;
¾ concluzii;
¾ exemple ilustrative;
¾ recomandări bibliografice;
¾ teste de autoevaluare;
¾ teme de control (conform cu calendarul disciplinei).
Astfel structutată, materia se parcurge uşor, asigurând pregătirea graduală a studenţilor.
4
MODULUL 1
ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE

ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
Obiectivele specifice modulului:

¾ Familiarizarea studenţilor cu noţiunea de analiză economico-financiara
¾ Evidentierea necesităţii şi obiectivelor analizei-economico-financiare
¾ Cunoasterea etapelor ce trebuiesc parcurse pentru fundamentarea analizei
economico-financiare
¾ Identificarea metodelor si tehnicilor de analiza economico-financiara
¾ Punerea în evidenţă şi familiarizarea cu conţinutul situaţiilor financiare - ca bază
informaţională a efectuării analizei economico – financiare.
Rezultatele aşteptate:
¾ Însuşirea etapelor de realizare a analizei economico-financiare;
¾ Insusirea metodelor si tehnicilor de analiza economico-financiara;
¾ Familiarizarea cu conţinutul situaţiilor financiare.
Competenţe dobandite ca urmare a parcurgerii modulului:

¾ Deprinderea folosirii metodelor şi tehnicilor de analiză economico-financiară
¾ Realizarea de referate aplicative legate de problematica modulului
¾ Discuţii cu specialişti în domeniu
Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 2 ore
LECŢIA 1
IMPORTANŢA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE ÎN CADRUL
MECANISMULUI CONDUCERII FIRMEI
Pasul 1 - Noţiuni introductive

Activitatea oricărei firme, se desfăşoară într-un mediu dinamic şi agresiv. Problemele fundamentale
cu care se confruntă fiecare firmă sunt, în principal, stabilirea şi consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă
în spaţiul economic concret în care activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate şi
şansele de izbândă. Astfel, firma este determinată să se raporteze permanent la cererea de piaţă, trebuie să
anticipeze mişcările concurenţei, să-şi autoevalueze resursele de care dispune şi să acţioneze în direcţia
creşterii eficienţei utilizării acestora etc. În spaţiul socio-economic în care activează, întreprinderea trebuie să-
şi probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurenţă şi adaptare, performanţa economico-financiară.
Un rol deosebit în acest sens revine analizei economico-financiare, aceasta fiind un instrument de
supraveghere a activităţii şi performanţelor firmei.
Analiza economico-financiară s-a impus în teoria şi practica economică drept un instrument indispensabil
pentru realizarea obiectivelor pe care le urmăresc atât cei care gestionează firme, cât şi toţi agenţii externi
(investitori, bănci, stat, clienţi, furnizori, agenţi de asigurare, etc.) care sunt interesaţi de mersul afacerilor
firmei.
Etimologic abordând problema, cuvântul analiză provine din grecescul analisi, care semnifică
desfacerea unui obiect sau unui fenomen, faptică sau mentală, în părţile sale componente, în elementele sale
simple1.
Prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care dispune, analiza economico-financiară
concură la diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura, stabileşte relaţiile de
cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă
conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea activităţii în viitor.
Prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care dispune, analiza economico-financiară concură la
diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura, stabileşte relaţiile de cauzalitate,
1 Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p.
18
5
factorii care le guvernează, descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii
posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea activităţii în viitor.
LECŢIA 2
TIPURILE DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Analiza cercetează lucrurile şi fenomenele, descoperă structura lor internă, stabileşte relaţiile de
cauzalitate, fapt ce permite nu numai evaluarea la un moment dat, dar şi mişcarea în viitor ca urmare a
tendinţei, condiţiilor noi, acţiunii umane.
Analiza privită ca metodă generală de cercetare reprezintă descompunerea unui fenomen sau obiect
în părţile sale componente, respectiv elementele sale simple.
Obiectul descompunerii pe părţi sau elemente îl constituie un rezultat sau o modificare a rezultatului
faţă de o bază de comparaţie.
În primul caz, rezultatul se poate exprima prin relaţia:
n
Y= ∑ Xi ,
i =1
unde:
Y = rezultatul exerciţiului
Xi = elementele constitutive ale rezultatului
În cazul al doilea, modificarea rezultatului se poate exprima prin relaţia:
∆ Y = Y1 – Y0
În teoria şi practica economică, analiza se corelează cu sinteza care permite realizarea reunirii
elementelor unui obiect sau fenomen într-un tot realizându-se cercetarea lor sub aspectul unităţii.
În activitatea de cercetarea fenomenelor şi proceselor economice trebuie să se ţină cont de
complexitatea lor care vizează anumite aspecte, ca de exemplu:
- acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
- aceeaşi cauză poate produce efecte diferite
- efecte diferite prin combinare pot da o rezultantă a unui complex de acţiuni sau forţe;
- în fenomenul ce se analizează pot apărea însuşiri sau caracteristici pe care nu le-au avut nici un
element al fenomenului.
Pasul 2 – Metode de analiză economică

În funcţie de diferite criterii se pot distinge mai multe tipuri de analiză economică 2 :
A. După raportul între momentul în care se realizează analiza şi cel al desfăşurării fenomenului:
a. Analiza postfactum (postoperatorie) sau analiza activităţii (realizării obiectivelor);
b. Analiza previzională sau prospectivă.
Analiza postfactum vizează trecutul şi prezentul în timp ce analiza previzională vizează viitorul
unui obiectiv.
Analiza previzională presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic având la
bază cercetarea factorilor precum şi a relaţiei de cauzalitate.
Analiza postfactum se bazează pe variabile cunoscute şi certe, cea previzională se bazează pe
variabile presupuse şi incerte.
B. După urmărirea însuşirilor esenţiale sau a determinării cantitative a unui fenomen:
a. Analiza cantitativă;
b. Analiza calitativă.
Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări cantitative exprimate prin
greutate, volum, număr, durată, etc.
Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, astfel încât, în procesul de analiză se trece de la o
esenţă mai puţin profundă la una mai profundă.
C. După nivelul la care se desfăşoară:
a. analiza microeconomică;
b. analiza macroeconomică.
Analiza microeconomică se desfăşoară la nivelul întreprinderii şi a elementelor ei ca sistem şi
studiază comportamentul individual sau cel al întreprinderii în activitatea economică şi rezultatele obţinute.
2
Gheorghiu Al. (coordonator), Analiza activităţii economice a întreprinderilor, EDP, 1982, p. 23
6
Analiza macroeconomică studiază fenomenele la nivelul ramurii economice, la nivelul economiei
naţionale sau mondiale apelând la mărimi globale sau agregate.
D. După modul de urmărire în timp a fenomenelor:
a. analiza statică;
b. analiza dinamică.
Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat evidenţiind relaţiile dintre elementele şi
factorii care determină o anumită poziţie a fenomenului cercetat.
Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în schimbarea lor, evidenţiind poziţia acestora
într-un şir de momente.
E. După criteriile de studiere a fenomenelor:
a. analiza tehnico-economică;
b. analiza economico-financiară;
c. analiza financiară.
Analiza tehnico-economică îmbină abordarea tehnică cu cea economică.
Analiza economico-financiară combină rezultatele activităţii economice cu cele ale activităţii
financiare.
Analiza financiară vizează fluxurile financiare care se formează la nivelul firmei.
F. În funcţie de delimitarea obiectului analizat:
a. analiza pe ramuri, pe unităţi organizatorice(întreprinderi, grupuri de întreprinderi,
holdinguri):
b. analiza pe probleme (CA, rentabilitate).
LECŢIA 3
CONŢINUTUL ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE. ETAPE
Procesul de analiză economico-financiară reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului.

Conţinutul procesului de analiză poate fi redat în următoarele etape 3 :
1. delimitarea obiectului analizei sau, altfel spus, constatarea faptelor, fenomenelor, rezultatelor
efectuate prin metode de evaluare şi calcul, în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ;
2. determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat; Elementele reprezintă
părţi componente ale fenomenului analizat (ex: costul produsului pe articole de calculaţie).
Factorii reprezintă forţe motrice care determină un fenomen (ex: productivitatea muncii faţă de
producţia exerciţiului). Cauzele reprezintă modalităţile care explică apariţia unui fenomen ex: o
măsură tehnico-organizatorică duce la reducerea pierderilor tehnologice.
3. stabilirea factorilor presupune determinarea corelaţiei dintre fiecare factor şi fenomenul
analizat cât şi a corelaţiei dintre diferiţii factori care acţionează;
4. măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori; În această etapă intervine analiza
cantitativă cu scopul măsurării influenţelor, al rezervelor interne, al stabilirii cât mai exacte a
rezultatelor.
5. sintetizarea rezultatelor, stabilirea concluziilor şi aprecierilor asupra activităţii de analiză
efectuată;
6. elaborarea măsurilor ce constituie decizia menită să asigure folosirea optimă a resurselor.
Parcurgerea acestor etape asigură caracterul complet şi ştiinţific al analizei.
3
Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., Analiza economico-financiară, Ed. Fundaţiei
„România de mâine”, Bucureşti, 1999, p. 19
7
LECŢIA 4
FACTORII CARE EXPLICĂ REZULTATELE ACTIVITĂŢII ECONOMICE

Orice firmă, indiferent de profilul ei, în desfăşurarea procesului economic se confruntă cu o
multitudine de factori. Aceştia nu acţionează izolat, ci în interdependenţă, într-un sistem de legături închegate.
Identificarea lor necesită cunoaşterea exactă a căii de formare a rezultatului, a legăturilor cauzale interne a
fenomenului analizat.
Pasul 2 – Clasificarea factorilor
Factorii care determină rezultatul activităţii unui agent economic pot fi grupaţi în funcţie de mai
multe criterii, şi anume 4 :
I. după natura lor:
- factori tehnici;
- factori tehnologici;
- factori organizatorici;
- factori economici;
- factori social-politici;
- factori demografici;
- factori psihologici;
- factori biologici;
- factori naturali.
II. după caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale:
- factori calitativi;
- factori cantitativi;
- factori de structură.
III. după modul cum acţionează:
- factori cu acţiune directă;
- factori cu acţiune indirectă.
IV. după efortul propriu al întreprinderii:
- factori dependenţi de efortul propriu;
- factori independenţi de efortul propriu.
V. după gradul de sintetizare:
- factori simpli;
- factori complecşi.
VI. după izvorul acţiunii lor:
- factori interni sau endogeni;
- factori externi sau exogeni(de ex. inflaţia).
VII. după stadiul circuitului economic:
- factori specifici aprovizionării;
- factori specifici producţiei;
- factori specifici vânzării producţiei.
VIII. după posibilităţile de previziune:
- factori previzibili(cerţi sau determinabili);
- factori imprevizibili(aleatori).
IX. după intensitatea acţiunilor:
- factori dominanţi(cheie);
- factori secundari.
4
Dalotă M., Dalotă S., Analiza şi evaluarea firmei, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara, 2000, p. 14
8
LECŢIA 5
METODE ŞI TEHNICI DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Pasul 1 - Generalităţi
În procesul său de derulare, analiza economico-financiară utilizează mai multe procedee şi metode
specifice sau împrumutate din alte ştiinţe. Acestea se pot grupa în două categorii, şi anume: metode ale
analizei calitative şi metode ale analizei cantitative.
Pasul 2 – Metode de analiză calitativă

Analiza calitativă are ca obiect de bază stabilirea elementelor şi a relaţiilor lor structurale, a
factorilor şi cauzelor care explică fenomenul, a relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul
studiat, precum şi dintre factorii care acţionează 5 , sau altfel spus, aceasta vizează esenţa fenomenului,
depistarea legăturilor cauzale.
Metodele şi procedeele de analiză calitativă sunt 6 :
1. Comparaţia;
2. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor;
3. Gruparea;
4. Generalizarea rezultatelor.
1. Comparaţia
Orice rezultat al activităţii firmei nu se apreciază ca o mărime în sine ci, în raport de anumite criterii
sau baze de comparaţie. Acestea pot fi de mai multe feluri, şi anume:
- comparaţii în timp;
- comparaţii în spaţiu;
- comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (plan, standard, etalon, statistici, etc);
- comparaţii cu caracter special.
Pentru a se putea asigura comparabilitatea datelor, acestea trebuie să aibă un caracter omogen, să fie
exprimate într-un etalon unic şi să fie determinate după o metodologie unitară.
2. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
Rezultatele reflectate prin diferiţi indicatori se divid, se descompun, pentru a asigura profunzimea
studierii faptelor. Diviziunea şi descompunerea factorilor se poate face în mai multe criterii:
- în timp;
- după locul de formare;
- pe părţi componente.
3. Gruparea
Prin grupare, colectivitatea cercetată este despărţită în grupe omogene de unităţi, după variaţia uneia
sau mai multor caracteristici.
4. Generalizarea rezultatelor.
Generalizarea reprezintă o metodă calitativă de reunire într-un ansamblu coerent, a concluziilor
studiului factorial 7 . El se realizează în cadrul studiilor de fezabilitate şi de evaluare.
Pasul 3 – Metode de analiză cantitativă

Analiza cantitativă are rolul de a cuantifica influenţele elementelor sau factorilor care explică
fenomenul. Pentru separarea influenţelor factorilor se pot folosi diferite metode:
1. Indicatorii economico-financiari;
2. Indicii;
3. Coeficienţii (ratele) de structură, echilibru şi eficienţă;
4. Ratele;
5. Tehnicile scorurilor;
6. Metoda substituirilor în lanţ;
7. Metoda calculului matricial;
8. Metoda ABC;
9. Metoda cercetării operaţionale;
10. Metoda analizei regresionale;
5
Gheorghiu Al., Analiza activităţii întreprinderilor industriale, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p. 25
6
Dalotă M., Dalotă S., op.cit., p. 17
7
Mărgulescu D. (coordonator), Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale-
metode şi tehnici, Ed. Tribuna economică, Bucureşti, 1994, p. 30
9
11. Metode sociologice.
1. Indicatorii economico-financiari reprezintă o modalitate de măsurare a fenomenului prin care acesta

capătă o dimensiune cantitativă sau calitativă.
De exemplu:
CA = M + Σqv*p, unde:
CA = cifra de afaceri
M = mărfurile vândute
qv = produsele vândute
p = preţul de vânzare, exclusiv TVA
În acelaşi timp, pentru a măsura diverse laturi ale activităţii economice, se utilizează zeci de
indicatori care la rândul lor pot fi comparaţi, descompuşi, grupaţi în concordanţă cu scopul analizei.
2. Indicii reprezintă o metoda frecvent utilizată în analiza fenomenelor economico-financiare, cu ajutorul
căreia se stabileşte dinamica faţă de o bază fixă sau o bază în lanţ, se construiesc ritmuri, se fac aprecieri
asupra performanţelor unei firme.
3. Coeficienţii de structură, echilibru şi eficienţă se obţin prin raportarea unei componente la ansamblul
fenomenului cercetat 8 :
ei
Ki = , unde:
∑ ei
Ki = coeficientul de structură
Coeficienţii de eficienţă rezultă din compararea eforturilor depuse cu rezultatele obţinute sau invers:
Efect Efort
Ke = sau Ke = , unde:
Efort Efect
Ke = coeficient de eficienţă
Coeficienţii de echilibru se determină ca raport între două mărimi comparabile, cu semnificaţie în termeni de
echilibru economic sau financiar.
De exemplu:
Kp
K= , unde:
Kp + I
K = coeficientul autonomiei financiare;
Kp = capitalul propriu
I = împrumuturile pe termen mediu şi lung
4. Ratele reprezintă un raport între două mărimi comparabile. De exemplu:
P
Rc = *100 , unde:
CA
Rc = rata rentabilităţii resurselor consumate
P = profitul
CA = cifra de afaceri
În cazul ratelor se disting patru categorii operaţionale de bază, şi anume:
- rate de structură;
- rate de gestiune;
- rate de echilibru;
- rate de eficienţă.
5. Tehnica scorurilor reprezintă o metodă de analiză discriminantă cu care se operează în mediul extern al
firmei, de regulă în bănci. În teoria economică au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda
scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman, modelul Conan şi Holder, Loeb şi Partier,
etc.
6. Metoda substituirilor în lanţ permite cuantificarea contribuţiei diferitelor elemente sau factori la formarea
şi modificarea rezultatului faţă de un nivel de comparaţie. Metoda presupune respectarea următoarelor
principii 9 :
8
Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., op.cit., p. 47
9
Iosif Gh. N., Analiza economico-financiară a firmei în domeniul agroalimentar, Ed. Tribuna Economică,
Bucureşti, 2000, p. 30
10
a. substituirea factorilor se face obligatoriu în ordinea: factorul de ordin cantitativ, factorul structural
şi factorul calitativ.
b. operaţiile de substituire se efectuează în mod succesiv, nu simultan;
c. un factor substituit rămâne în această poziţie şi în operaţiile ulterioare.
7. Metoda calculului matricial se aplică în cazul existenţei unor relaţii deterministe de produs sau raport
între fenomenul analizat şi factorii de influenţă.
Separarea influenţei factorilor prin metoda calculului matricial ţine seama de ordinea de
intercondiţionare a factorilor 10 .
8. Metoda ABC se foloseşte frecvent în analiza stocurilor, a costurilor, a puterii de negociere a întreprinderii
cu furnizorii şi clienţii, a cifrei de afaceri, etc. Ea presupune studierea unui fenomen prin acordarea de
importanţe identice tuturor componentelor sale care nu au un grad de utilitate echivalent efortului de
investigare depus.
9. Metoda cercetării operaţionale se utilizează în adoptarea deciziilor în cazul în care intervin numeroşi
factori care trebuie avuţi în vedere. Modelele cele mai des utilizate sunt: programarea liniară, programarea
dinamică, metoda PERT, lanţurile Markov, procesele Poisson, metoda Monte Carlo, etc.
- 10. Metoda analizei regresionale se utilizează atunci când între variabilele dependente şi cele
independente ale unui fenomen există o dependenţă probabilistică. Formulele matematice
utilizate de această metodă poartă denumirea de funcţii de regresie.
11. Metodele sociologice pun în evidenţă factorii indirecţi sau cauzele prezumtive, care conduc la obţinerea
de informaţii esenţiale pentru realizarea unui diagnostic corect şi eficient. Cele mai des utilizate metode sunt
chestionarul şi interviul.
LECŢIA 6
SISTEMUL DE INFORMAŢII – PREMISĂ A REALIZĂRII ANALIZEI
ECONOMICO-FINANCIARE
Analiza economico-financiară nu se poate realiza în lipsa informaţiilor din cadrul şi din afara societăţii
analizate. În funcţie de locul de unde provin acestea se clasifică în:
1. Informaţii din interiorul societăţii, obţinute în special din documentele financiare de sinteză:
bilanţ, contul de rezultat, anexe, precum şi din contabilitatea de gestiune, norme de fabricaţie,
legislaţie fiscală şi economică, etc.;
2. Informaţii din exteriorul societăţii, cum ar fi:
a. din reviste, cotidiene, magazine, periodice;
b. colocvii, conferinţe, congrese;
c. relaţii cu clienţii, furnizorii;
d. cumpărarea şi analiza de eşantioane;
e. organisme furnizoare de informaţii de sinteză, etc.
Cerinţele care trebuie respectate de informaţii sunt: utilitatea, exactitatea, profunzimea, valoarea şi costul.
REZUMAT
Prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care dispune, analiza economico-financiară
concură la diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura, stabileşte relaţiile de
cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă
conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea activităţii în viitor.
În funcţie de diferite criterii se pot distinge mai multe tipuri de analiză economică:
A. După raportul între momentul în care se realizează analiza şi cel al desfăşurării fenomenului:
a. Analiza postfactum (postoperatorie) sau analiza activităţii (realizării obiectivelor);
b. Analiza previzională sau prospectivă.
B. După urmărirea însuşirilor esenţiale sau a determinării cantitative a unui fenomen:
a. Analiza cantitativă;
b. Analiza calitativă.
C. După nivelul la care se desfăşoară:
10
Niculescu M., Diagnostic economic, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 70
11
a. analiza microeconomică;
b. analiza macroeconomică.
D. După modul de urmărire în timp a fenomenelor:
a. analiza statică;
b. analiza dinamică.
E. După criteriile de studiere a fenomenelor:
a. analiza tehnico-economică;
b. analiza economico-financiară;
c. analiza financiară.
F. În funcţie de delimitarea obiectului analizat:
a. analiza pe ramuri, pe unităţi organizatorice (întreprinderi, grupuri de întreprinderi,
holdinguri):
b. analiza pe probleme (CA, rentabilitate).
Conţinutul procesului de analiză poate fi redat în următoarele etape:

1. delimitarea obiectului analizei;
2. determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat;
3. stabilirea factorilor;
4. măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori;
5. sintetizarea rezultatelor, stabilirea concluziilor şi aprecierilor asupra activităţii de analiză
efectuată;
6. elaborarea măsurilor ce constituie decizia menită să asigure folosirea optimă a resurselor.
CONCLUZII
Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la noţiunea de analiză economico-financiară,
împreună cu cele cum ar fi: analiză cantitativă, analiză calitativă.
EXEMPLE ILUSTRATIVE
Metoda substituirilor în lanţ
A. ÎN CAZUL UNUI PRODUS DE FACTORI:
Presupunem o funcţie de forma:
F = a*b*c*d
Ne propunem, de exemplu, să analizăm cărui fapt se datorează variaţia fenomenului „F” în raport cu
o bază de comparaţie (ΔF=F1-F0) prin prisma acţiunii celor 4 factori direcţi mai sus menţionaţi.
Vom avea următoarele relaţii:
F0 = a0*b0*c0*d0
F1 = a1*b1*c1*d1
În ansamblu, variaţia fenomenului economico-financiar analizat se determină ca urmare a diferenţei:
ΔF= F1-F0 = a1*b1*c1*d1 - a0*b0*c0*d0
În acest moment avem mai multe situaţii:
1. când exprimarea variaţiei este în mărimi absolute:
- influenţa factorului „a”:
ΔF(a) = a1*b0*c0*d0 - a0*b0*c0*d0 = (a1-a0) *b0*c0*d0
- influenţa factorului „b”:
ΔF(b) = a1*b1*c0*d0 – a1*b0*c0*d0 = a1* (b1-b0) *c0*d0
- influenţa factorului „c”:
ΔF(c) = a1*b1*c1*d0 – a1*b1*c0*d0 = a1* b1* (c1-c0)*d0
- influenţa factorului „d”:
ΔF(d) = a1*b1*c1*d1 – a1*b1*c1*d0 = a1* b1* c1 *(d1-d0)
Aşadar, ΔF = ΔF(a) + ΔF(b) + ΔF(c) + ΔF(d)
2. când rezultatul supus analizei este exprimat în procente, ΔF este de forma:
F1 − F0 F
ΔF = • 100 = 1 • 100 − 100
F0 F0
12
a1 • b0 • c0 • d 0 − a 0 • b0 • c 0 • d 0
ΔF %(a ) = *100
a 0 • b0 • c 0 • d 0
a1 • b1 • c0 • d 0 − a1 • b0 • c0 • d 0
ΔF %(b) = *100
a0 • b0 • c0 • d 0
- influenţa factorului „c”:
a1 • b1 • c1 • d 0 − a1 • b1 • c0 • d 0
ΔF %(c) = *100
a0 • b0 • c0 • d 0
- influenţa factorului „d”:
a1 • b1 • c1 • d1 − a1 • b1 • c1 • d 0
ΔF %(d ) = *100
a 0 • b0 • c0 • d 0
Aşadar, ΔF% = ΔF%(a) + ΔF%(b) + ΔF%(c) + ΔF%(d)
B. ÎN CAZUL UNUI RAPORT DE FACTORI
Presupunem o funcţie de forma:
a
F=
b
Vom avea următoarele relaţii:
a0 a1
F0 = F1 =
b0 b1
În ansamblu, variaţia fenomenului economico-financiar analizat se determină ca urmare a diferenţei:
a1 a 0 a1b0 − a 0 b1
ΔF= F1-F0 = - =
b1 b0 b0 b1
F − F0 F
ΔF = 1 • 100 = 1 • 100 − 100
F0 F0
I. Când exprimarea se face în mărimi absolute la numărător:
a1 a 0 a1 − a 0
ΔF (a ) = − =
b0 b0 b0
a1 a1 a1b0 − a1b1 a1 (b0 − b1 )
ΔF (b) = − = =
b1 b0 b0 b1 b1b0
Aşadar, ΔF = ΔF(a) + ΔF(b)
II. Când exprimarea se face în mărimi absolute la numitor:
a 0 a 0 a 0 b0 − a 0 b1
ΔF(b)= - =
b1 b0 b0 b1
a1 a 0 a1 − a 0
ΔF (a ) = − =
b1 b1 b1
Aşadar, ΔF = ΔF(a) + ΔF(b)
13
RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE
1. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 8-33
2. Dalotă M., Dalotă S., Analiza şi evaluarea firmei, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara, 2000, p. 8-45
3. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004, p. 11-31
4. Iosif Gh. N., Analiza economico-financiară a firmei în domeniul agroalimentar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti,
2000, p. 5-40
5. Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2002, p.
11-30
6. Niculescu M., Diagnostic economic, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 21-80
7. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004, p. 277-293
8. Sirbu C., Analiza economico-financiară, EDP, Bucureşti, 2008, p. 11-31
TESTE DE AUTOEVALUARE
1. După raportul între momentul în care se realizează analiza şi cel al desfăşurării fenomenului, analiza poate
fi:
a) analiză microeconomică;
b) analiză postfactum ( postoperatorie);
c) analiză statică;
d) analiză previzională sau prospectivă;
e) analiză cantitativă.
2. După modul de urmărire în timp a fenomenelor analiza poate fi:

a) analiză statică;
b) analiză dinamică;
c) analiză microeconomică;
d) analiză macroeconomică;
e) analiză previzională.
3. Factorii care explică rezultatele activităţii economice, după caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale pot
fi:
a) calitativi, cantitativi şi cu acţiune directă ;
b) calitativi, cantitativi şi cu acţiune indirectă;
c) calitativi, cantitativi şi de structură;
d) simpli, complecşi şi dominanţi (cheie);
e) cantitativi, interni şi externi.
4. După criteriile de studiere a fenomenelor analiza poate fi:

a) analiza pe ramuri, pe unităţi organizatorice;
b) analiza pe probleme;
c) analiza tehnico-economică şi economico-financiară;
d) analiza financiară;
e) analiza dinamică.
5. Metodele şi procedeele de analiză calitativă sunt:

a) comparaţia;
b) gruparea;
c) ratele;
d) coeficienţii de structură;
e) diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
6. Metodele şi procedeele de analiză cantitativă sunt:
a) comparaţia;
b) gruparea;
c) ratele;
d) coeficienţii de structură, echilibru şi eficienţă;
14
7. Metodele şi procedeele de analiză cantitativă sunt:
a) metoda ABC;
b) gruparea;
c) tehnicile scorurilor;
d) coeficienţii de structură, echilibru şi eficienţă;
8. Metoda calculului matricial se aplică în cazul când:

a) între variabilele dependente şi cele independente ale unui fenomen există o dependenţă
probabilistică;
b) se presupune studierea unui fenomen prin acordarea de importanţe identice tuturor componentelor
sale care nu au un grad de utilitate echivalent efortului de investigare depus;
c) se pun în evidenţă factorii indirecţi sau cauzele prezumtive, care conduc la obţinerea de informaţii
esenţiale pentru realizarea unui diagnostic corect şi eficient;
d) existenţei unor relaţii deterministe de produs sau raport între fenomenul analizat şi factorii de
influenţă.;
e) adoptarea deciziilor se iau în cazul în care intervin numeroşi factori care trebuie avuţi în vedere.
9. Metoda ABC se aplică în cazul când:

a) între variabilele dependente şi cele independente ale unui fenomen există o dependenţă
probabilistică.;
b) se presupune studierea unui fenomen prin acordarea de importanţe identice tuturor componentelor
sale care nu au un grad de utilitate echivalent efortului de investigare depus.;
c) se pun în evidenţă factorii indirecţi sau cauzele prezumtive, care conduc la obţinerea de informaţii
esenţiale pentru realizarea unui diagnostic corect şi eficient.;
d) existenţei unor relaţii deterministe de produs sau raport între fenomenul analizat şi factorii de
influenţă.;
e) adoptarea deciziilor se iau în cazul în care intervin numeroşi factori care trebuie avuţi în vedere.
10. Metoda substituirilor în lanţ se foloseşte:

a) în cazul în care evoluţia fenomenului analizat este crescătoare;
b) în cazul legăturilor de tip determinist de tip raport;
c) în cazul legăturilor de tip determinist de tip produs;
d) în cazul legăturilor de tip determinist puse în evidenţă de modele aditive;
e) în cazul legăturilor de tip determinist puse în evidenţă de modele substractive.
15
MODULUL 2
ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE

¾ Familiarizarea studenţilor cu noţiunile de analiză a activităţii de producţie şi
comercializare;
¾ Constientizarea importanţei analizei acestora;
¾ Cunoaşterea şi înţelegerea metodelor de analiză a producţiei fizice;
¾ Cunoaşterea şi înţelegerea metodelor de analiză a cifrei de afaceri;
¾ Cunoaşterea şi înţelegerea metodelor de analiză a valorii adăugate;
¾ Cunoaşterea şi înţelegerea corelaţiilor dintre principalii indicatori ai activităţilor de
producţie şi comercializare.
¾ Utilizarea cu uşurinţă a metodelor şi tehnicilor de analiză a activităţii de producţie;
¾ Interpretarea corectă a rezultatelor obţinute în urma analizei activităţii de
producţie;
¾ Utilizarea cu uşurinţă a metodelor şi tehnicilor de analiză a activităţii de
comercializare;
¾ Interpretarea corectă a rezultatelor obţinute în urma analizei activităţii de
comercializare.

¾ Deprinderea folosirii noţiunilor privind analiza economico-financiară a activităţilor
de producţie şi comercializare cum ar fi: indicatori valorici, indicii indicatorilor
valorici, producţia fizică, valoarea adaugată, cifra de afaceri.
LECŢIA 1
ANALIZA ACTIVITĂŢILOR DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE PE
BAZA INDICATORILOR VALORICI
Activitatea de producţie şi comercializare desfăşurată de o unitate economică, utilizează un sistem de

indicatori valorici necesari în efectuarea analizei economico-financiare. Printre aceştia, cei mai semnificativi
sunt:
1. Cifra de afaceri (CA) care reprezintă suma totală a veniturilor obţinute din vânzarea mărfurilor şi
produselor într-o perioadă determinată, prestarea de servicii şi executarea de lucrări. Indicatorul face parte din
categoria indicatorilor de rezultate economico-financiare, contribuind la diagnosticarea şi evaluarea
economică a întreprinderii.
2. Producţia marfă fabricată (Qf) care reprezintă valoarea produselor fabricate, lucrărilor executate şi
serviciilor prestate în cursul unei perioade de timp şi destinate vânzării. Pentru calcularea acestui indicator se
utilizează informaţiile din contabilitatea întreprinderii, şi anume rulajele debitoare ale conturilor 345 „Produse
finite” şi 341 „Semifabricate” şi rulajele creditoare ale conturilor 704 „Venituri din lucrări executate şi
servicii prestate”, 705 „Venituri din studii şi cercetări” şi 708 „Venituri din activităţi diverse”.
Producţia marfă fabricată se poate determina pe baza următoarei relaţii 11 :
Qf = Vpf + Vle + Vsp
Vpf = Qv + (Sf - Si), unde:
Qf = producţia marfă fabricată;
Vpf = valoarea produselor fabricate;
Vle = valoarea lucrărilor executate;
11
Robu V., Analiza eficienţei utilizării capitalului societăţilor comerciale industriale, Tipografia şi Editura
Secorex, Bucureşti, 1998, p. 67
16
Vsp = valoarea serviciilor prestate;
(Sf - Si) = variaţia producţiei stocate.
3. Producţia exerciţiului (Qe) care reprezintă indicatorul valoric ce caracterizează întreaga activitate a
unităţii economice. Ea cuprinde:
Valoarea producţiei vândute;
Creşterea sau descreşterea producţiei stocate (stocuri de produse finite, semifabricate, producţie
neterminată);
Producţia imobilizată (imobilizări necorporale şi corporale altele decât cele realizate în regie
proprie).
Formula de calcul a acestui indicator este următoarea:
Qe = Qv + ΔQs + Qi, unde:
Qv = producţia vândută;
ΔQs = variaţia producţiei stocate;
Qi = producţia imobilizată.
Orice modificare a elementelor componente duce la modificarea producţiei exerciţiului, atât din
punct de vedere structural cât şi din punct de vedere al dinamicii.
4. Valoarea adăugată (Qa sau VA) care reprezintă capacitatea unei unităţi economice de a realiza bogăţie şi
se determină ca diferenţă între producţia exerciţiului şi consumurile intermediare, adică totalul consumurilor
(cheltuielilor) de bunuri şi servicii furnizate de terţe persoane fizice sau juridice. Matematic, se poate scrie
astfel:
VA = Qe – Ci, unde
Ci = consumuri intermediare
LECŢIA 2
ANALIZA DINAMICII ACTIVITĂŢII PE BAZA INDICATORILOR VALORICI
Analiza dinamicii activităţilor de producţie şi comercializare urmăreşte în principal:
Obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadei precedente;
Gradul de realizare a obiectivelor;
Cauzele care determină anumite abateri;
Măsurile necesare eliminării aspectelor negative, nefavorabile;
Corelaţiile ce trebuie să existe între indicii indicatorilor valorici ca fiind situaţii normale sunt
următoarele 12 :
- ICA ≥ IQf (când ICA=IQf se menţine proporţionalitatea între dinamica stocurilor şi dinamica
livrărilor). Dacă ICA>IQf atunci se înregistrează o reducere a stocurilor de produse finite în
perioada analizată faţă de perioada anterioară.
- IVA ≥ IQe, inegalitatea rezultă din reducerea ponderii cheltuielilor cu materialele şi serviciile
prestate de terţi cu influenţe directe asupra costurilor şi profitului unităţii economice; Practic,
situaţia în cauză denotă creşterea gradului de valorificare a resurselor materiale.
- IQf ≥ IQe, inegalitatea reliefează reducerea stocurilor de producţie neterminată şi a consumului
intern (până la limita la care se asigură desfăşurarea normală a activităţii).
12
17
LECŢIA 3
ANALIZA RAPORTULUI STATIC ŞI DINAMIC DINTRE INDICATORII
VALORICI
Raportul static dintre indicatorii valorici caracterizează evoluţia elementelor ce-i diferenţiază.
Acesta se determină pe baza mărimilor absolute ale indicatorilor valorici. Astfel 13 :
CA
1. raportul dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată exprimă modificarea intervenită în stocul
Qf
de produse finite şi alte venituri exclusiv cele financiare şi extraordinare; Situaţia se consideră
CA
favorabilă când ≥ 1.
Qf
Qf
2. raportul dintre valoarea producţiei fabricate şi valoarea producţiei exerciţiului caracterizează
Qe
Qf
evoluţia stocurilor şi a consumului intern. Situaţia se apreciază ca favorabilă pentru ≥ 1.
Qe
VA
3. raportul dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului exprimă creşterea ponderii
Qe
VA
cheltuielilor privind cumpărările sau achiziţionările. Situaţia se prezintă favorabilă când ≥ 1.
Qe
LECŢIA 4
ANALIZA PRODUCŢIEI FIZICE
Pasul 1 – Noţiuni introductive

Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare obţinute în activitatea productivă a
unei unităţi economice şi care sunt puse în circuitul economic.
În contextul analizei economico-financiare producţia fizică este necesară pentru:
urmărirea modului în care unitatea economică îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale;
realizarea concordanţei dintre cerere şi ofertă;
stabilirea gradului de valorificare a diverselor categorii de resurse materiale;
calcularea tuturor indicatorilor valorici precum şi recalcularea anumitor indicatori valorici.
Analiza operativă a producţiei fizice urmăreşte în principal realizarea programului de fabricaţie pe
secţii, pe echipe sau pe subdiviziuni organizatorice.
Pasul 2 - Analiza realizării programului de producţie pe total sau sortimente (produs)

Îndeplinirea programului de producţie are în vedere următoarele modalităţi sau procedee 14 :
1. indicii individuali de îndeplinire a programului;
2. coeficientul mediu de sortiment Ks ;
3. coeficientul de nomenclatură Kn .
Indicii individuali dau răspunsuri privitoare la:
- realizarea programului de producţie la toate sortimentele;
- proporţia de realizare (sortiment sau produs).
Coeficientul mediu de sortiment ( K s ) are ca principiu de bază necompensarea unor nerealizări la
unele sortimente cu depăşirile realizate la alte sortimente. Mărimea maximă a coeficientului mediu de
sortiment este 1(unu). Se pot întâlni următoarele cazuri:
a). când K s = 1:
o programul de fabricaţie a fost realizat la toate sortimentele în proporţie de 100%;
13
Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 37
14
ibidem, p. 39
18
o programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit la toate sortimentele indiferent de proporţia
de realizare.
b). când K s < 1 atunci:
- programul de fabricaţie NU a fost realizat atât pe total cât şi pe sortimente indiferent de
proporţia de nerealizare;
- programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit pe total, dar cel puţin la un sortiment nu s-a
realizat nivelul prevăzut.
Coeficientul mediu de sortiment se poate determina prin următoarele formule:
Ks =
∑q min • p0
, unde:
∑q 0 • p0
∑ qmin. • p0 = valoarea producţiei recalculate în limita prevederilor (determinată prin cumpărarea valorii
realizate pe produs cu valoarea prevăzută în program şi luarea în calcul a nivelului
minim conform principiului neadmiterii necompensărilor).
Ks =
∑g ,
0 • iq
+
∑g ,,
0
100 2 100
Ks = 1 -
∑ (Δq • p ) , unde:
∑q • p 0 0
,
g = ponderea prevăzută a sortimentelor la care nu s-au realizat prevederile;
0
iq = indicele de realizare a prevederilor respective;
,,
g = ponderea prevăzută a sortimentelor la care s-a realizat sau depăşit programul de
0
fabricaţie;
∑ (∆q • p) = suma abaterilor negative pe sortimente.
Analiza programului de fabricaţie pe total şi pe sortimente are ca obiective:
1. gradul de realizare a programului producţiei fizice şi pe total;
2. localizarea (depistarea) cauzelor ce determină obiectivul principal pe sector de activitate;
3. luarea măsurilor pentru realizarea programului de producţie şi fabricaţie.
Pasul 3 - Analiza structurii producţiei

Structura producţiei exprimă ponderea valorii fiecărui sortiment în valoarea totală a producţiei, ceea
ce face ca ori de câte ori se creează situaţia să apară realizări în proporţii diferite ale programului de
producţie, faţă de proporţiile stabilite, să aibă loc influenţe asupra indicatorilor economico-financiari.
Procedeele specifice de analiză a structurii producţiei sunt:
a) ponderile (greutăţile specifice);
b) coeficientul mediu de structură (asortiment).
Compararea ponderilor efective cu cele programate ale fiecărui sortiment arată măsura în care s-a
respectat structura programului de producţie.
Caracterizarea intensităţii modificării structurii producţiei se realizează pe baza coeficientului
mediu de structură, determinat prin relaţiile:
1) Kst =100- ∑ Δg , unde:
Δg = modificarea ponderii fiecărui sortiment.
Qsp
2) Kst = , unde:
Qre
Qsp = producţia realizată conform prevederilor din program;
Qre = producţia efectivă recalculată.
Pasul 4 - Corelaţii posibile între coeficientul mediu de sortiment şi coeficientul mediu de

structură
Studierea corelată a coeficienţilor de sortiment, de structură şi a indicelui volumului producţiei poate duce la
următoarele corelaţii posibile:
a. Ks < 1, Kst< 1, Iq ≥ 100
În această situaţie, programul de producţie nu a fost îndeplinit la cel puţin un sortiment, iar proporţiile de
realizare sunt diferite de la un produs la altul.
19
b. Ks = 1, Kst< 1, Iq > 100
În această situaţie programul de producţie a fost şi/sau depăşit la toate sortimentele dar în proporţii diferite.
c. Ks = 1, Kst=1, Iq ≥ 100
Această situaţie denotă faptul că programul de producţie a fost realizat în aceeaşi proporţie la toate
produsele, caz de fapt teoretic.
d. Ks < 1, Kst= 1, Iq < 100
LECŢIA 5
ANALIZA CIFREI DE AFACERI
Pasul 1 - Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri

Cifra de afaceri totală (CA) reprezentă însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri,
executarea de lucrări şi prestările de servicii şi din alte venituri din exploatare, exclusiv rabaturile, remizele şi
alte reduceri acordate clienţilor;
Pentru definirea cadrului general în care se înscrie societatea analizat, se folosesc mărimile absolute
şi ritmurile de creştere (cu bază fixă, cu baza în lanţ sau cu bază medie) 15 .
Mărimile absolute caracterizează evoluţia cifrei de afaceri la modul cel mai general. Mărimile
relative arată proporţia de creştere a cifrei de afaceri faţă de o anumită bază de comparaţie.
În perioada unei creşteri puternice a preţurilor, dacă acestea nu se corectează cu inflaţia, informaţiile
0
îşi pierd din valoare, ele fiind deformate. Se calculează astfel, rata reală de creştere a cifrei de afaceri( rreala
0
)
considerând şi influenţa inflaţiei:
⎛ 1 + rCA ⎞
= ⎜⎜ − 1⎟⎟ • 100
0
rreala
0
⎝ 1 + rinfl ⎠
rCA = rata de creştere a cifrei de afaceri;
rinfl. = rata inflaţiei.
Pasul 2 - Analiza structurii cifrei de afaceri

Analiza structurii cifrei de afaceri are ca obiectiv identificarea variaţiilor înregistrate pe diverse
trepte structurale, explicarea acestor variaţii şi a implicaţiilor lor asupra rezultatelor.
Metodologic, analiza se bazează pe mărimile relative de structură. Pentru a caracteriza evoluţia
structurii cifrei de afaceri se pot utiliza cu precădere următoarele procedee de analiză:
a) coeficientul de concentrare (Gini - Struck):
n∑ g i − 1
2
G= , [
unde n ≥ 2, G ∈ 0,1)
n −1
în care n = numărul de termeni ai seriei luate în studiu.
Apropierea coeficientului de valoarea 1 arată că în structura activităţii sunt câteva produse care
dau cea mai mare parte a cifrei de afaceri.
Apropierea coeficientului de valoarea 0 semnifică o distribuţie relativ uniformă a vânzărilor pe
structurile implicate în calcul.
b) indicele Herfindhal (H) permite măsurarea gradului de diversificare a activităţii pe diverse
structuri utile analizei şi deciziei:
H = ∑ gi
2
Valoarea acestui coeficient este unitară dacă firma vinde un singur produs sau prestează un singur
serviciu sau este egală cu 1/n dacă vânzările sunt repartizate în proporţii egale.
Pasul 3 - Analiza cifrei de afaceri pe pieţe şi pe clienţi

Orice diagnostic al cifrei de afaceri presupune şi examinarea volumului şi dinamicii pe pieţe şi pe
clienţi. Analiza cifrei de afaceri pe piete presupune studierea vanzărilor pe diverse yone geografice de
desfacere (zone, judete, tari, regiuni, continente, etc).
Pe clienţi, în analiza cifrei de afaceri se recomandă a se opera cu ponderile acesteia pe următoarele
grupări ale clienţilor 16 :
15
Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economica, Bucureşti, 1997, p. 231
20
- tradiţionali (relaţii de afaceri peste 5 ani);
- în curs de stabilizare a afacerilor (cu relaţii de afaceri între 1 an şi 5 ani);
- clienţi noi (antrenaţi în afaceri în cursul anului de gestiune).
Pasul 4 - Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viaţă al produselor

Un asemenea diagnostic are o deosebită importanţă pentru asigurarea corelaţiei cost-profit pe fiecare
produs şi sincronizarea cu politica reînnoirii, ca garanţie a capacităţii concurenţiale, viabilităţii agentului
economic 17 .
Pasul 5 – Analiza factorială a cifrei de afaceri
Modelele care stau la baza analizei CA:

1. CA = ∑q • p în care:
q - cantitatea vândută
p - preţul mediu de vânzare(exclusiv TVA)
Qf CA
2. CA = N s • • , în care:
N Qf
N s = nr. mediu de salariaţi
Qf = producţia marfă fabricată
Mf Mf ' Qf CA
3. CA = N s • • • • , în care:
N Mf Mf ' Qf
Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe(active fixe)
Mf’ = valoarea medie a mijloacelor fixe productive.
4.CA = T • CAh, în care:

T = fondul total de timp (ore/om)
CAh = CA medie orară.
CA
5. CA = Ae • . în care:
Ae
Ae = valoarea medie a activelor de exploatare.
Ac Mf Mf CA
6. CA = Ae • • • • , în care:
Ae Ac Mf Mf
Ac = valoarea medie a activelor corporale
LECŢIA 6
ANALIZA VALORII ADĂUGATE
Valoarea adăugată(VA) este unul dintre indicatorii cei mai reprezentativi ai activităţii unui agent
economic. Ea exprimă creşterea de bogăţie care se obţine prin activitatea tehnico-productivă 18 . Altfel spus,
valoarea adăugată reprezintă surplusul de încasări peste valoarea consumurilor provenite de la terţi, creată
prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii.
Valoarea adăugată se poate determina prin două metode:
1. metoda sintetică;
2. metoda de repartiţie(aditivă).
1. Metoda sintetică presupune determinarea valorii adăugate ca diferenţă între producţia exerciţiului şi
consumurile intermediare, conform relaţiei:
VA = Qe - C
In cazul în care firma analizată desfăşoară şi activităţi de comerţ, formula este următoarea:
16
17
ibidem, p. 76
18
21
VA = (Qe + M ) -C, unde:
Qe = producţia exerciţiului;
M= marja comercială;
C = consumurile intermediare.
2. Metoda aditivă are în vedere însumarea următoarelor elemente:
¾ salariile şi cheltuielile sociale;
¾ impozitele şi taxele;
¾ amortizările;
¾ dobânzile;
¾ dividendele;
¾ rezultatul net al exerciţiului.
Pasul 2 - Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Analiza dinamicii valorii adăugate costă în evaluarea evoluţiei pe anumite perioade de timp a
acasteia(trimestru, semestru, ani).
Analiza structurii valorii adăugate se face luând in calcul elementele valorii adăugate descrise mai
sus în cadrul metodei aditive.
Pasul 3 - Analiza valorii adăugate pe baza ratelor
Dintre ratele valorii adăugate, cele mai frecvent utilizate în teoria şi practica economică sunt:
a) Rata variaţiei valorii adăugate, denumită şi rata de creştere a întreprinderii, se calculează
conform formulei:
VA1 − VA0
Rv = • 100
VA0
b) Rata valorii adăugate este o expresie a productivităţii globale, a bogăţiei create la un anumit
nivel de activitate. Aceasta este dependentă de natura activităţii şi de durata ciclului de
exploatare şi se calculează conform formulei:
VA
RVA = • 100
CA
În industrie, valoarea medie a ratei valorii adăugate este de 50-60% din cifra de afaceri, pe când în
distribuţie este de 15-20%.
c) Ratele de remunerare ale valorii adăugate reprezintă ponderile pe care le deţin fiecare
element component în valoarea adăugată. Acestea sunt prezentate schematic în figura de mai
jos 19 :
Salarii
PERSONAL Participaţii Cp/VA 100
STAT Impozite, taxe It/VA 100

Valoarea
adăugată CREDITORI Dobânzi Cd/VA 100
ACŢIONARI Dividende Dv/VA 100
ÎNTREPRINDERI Autofinanţare
A/VA 100
curentă
Fig. nr. 1 Repartiţia valorii adăugate între partenerii sociali
Ratele valorii adăugate permit comparaţii sectoriale şi inter exerciţii şi oferă informaţii asupra
împărţirii valorii adăugate între factorii muncă şi capital.
19
ibidem, p. 273
22
Pasul 4 - Analiza factorială a valorii adăugate
Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza modelelor 20 :
⎛ M ⎞
a) VA = Qe⎜⎜1 − at ⎟⎟ = Qe • va ;
⎝ Qe ⎠
Qe VA
b) VA = N s • • , unde:
N s Qe
Qe = valoarea producţiei exerciţiului;
Mat = cheltuielile cu materialele aferente valorii adăugate;
va = valoarea medie adăugată ce revine la 1 leu producţia exerciţiului.
Conform modelului a) se stabileşte următorul sistem factorial:
Ns
T
Qe t
VA Wh
gi
va
γai
unde:
T = fondul total de timp de muncă (ore);
Wh = productivitatea medie orară;
N = nr. mediu de salariaţi;
t = nr. mediu de ore pe salariat;
gi = structura producţiei exerciţiului;
γai = valoarea adăugată la 1 leu producţie pe produs.
REZUMAT
Activitatea de producţie şi comercializare desfăşurată de o unitate economică, utilizează un sistem de
indicatori valorici necesari în efectuarea analizei economico-financiare. Printre aceştia, cei mai semnificativi
sunt: cifra de afaceri, producţia marfă fabricată, producţia exerciţiului, valoarea adăugată.
Corelaţiile ce trebuie să existe între indicii indicatorilor valorici ca fiind situaţii normale sunt
următoarele:
- ICA ≥ IQf
- IVA ≥ IQe
- IQf ≥ IQe
Raportul static dintre indicatorii valorici caracterizează evoluţia elementelor ce-i diferenţiază.
Acesta se determină pe baza mărimilor absolute ale indicatorilor valorici.
Raportul dinamic se realizează pe baza indicilor indicatorilor valorici (cu bază fixă) şi
caracterizează evoluţia acestora faţă de o anumită bază de comparaţie (de regulă perioada precedentă).
Îndeplinirea programului de producţie are în vedere următoarele modalităţi sau procedee:

1. indicii individuali de îndeplinire a programului;
2. coeficientul mediu de sortiment Ks ;
3. coeficientul de nomenclatură Kn ;
4. coeficientul mediu de structură Kst.
Pentru a caracteriza evoluţia structurii cifrei de afaceri se pot utiliza cu precădere următoarele
procedee de analiză:
20
Robu V., Georgescu N., Analiza economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2001, p. 38
23
a. coeficientul de concentrare (Gini - Struck):
n∑ g i − 1
2
G= , [
unde n ≥ 2, G ∈ 0,1)
n −1
b. indicele Herfindhal (H) permite măsurarea gradului de diversificare a activităţii pe diverse
structuri utile analizei şi deciziei:
H = ∑ gi
2
c. ponderile componentelor cifrei de afaceri:

CAi
gi = • 100
CA
Analiza factorială a cifrei de afaceri are la bază următoarele modele:
1. CA = ∑q • p
Qf CA
2. CA = N s • •
N Qf
Mf Mf ' Qf CA
3. CA = N s • • • •
N Mf Mf ' Qf
4.CA = T • CAh
CA
5. CA = Ae •
Ae
Ac Mf Mf CA
6. CA = Ae • • • •
Ae Ac Mf Mf
Valoarea adăugată se poate determina prin două metode:
1. metoda sintetică;
2. metoda de repartiţie(aditivă).
Dintre ratele valorii adăugate, cele mai frecvent utilizate în teoria şi practica economică sunt:
a) Rata variaţiei valorii adăugate care se calculează conform formulei:
VA1 − VA0
Rv = • 100
VA0
b) Rata valorii adăugate care se calculează conform formulei:
VA
RVA = • 100
CA
Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza modelelor:
⎛ M ⎞
a) VA = Qe⎜⎜1 − at ⎟⎟ = Qe • va ;
⎝ Qe ⎠
Qe VA
b) VA = N s • • .
N s Qe
CONCLUZII
Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la noţiunile de analiza producţiei fizice a
cifrei de afaceri si a valorii adăugate. De asemenea, ati invăţat să faceti corelaţii între diverşii indicatori ai
activităţii de producţie şi comercializare, astfel încât să puteţi să evaluaţi o firmă din acest punct de vedere.
24
EXEMPLE ILUSTRATIVE
1. Se consideră următoarea situaţie conform tabelului de mai jos:
Evoluţia în dinamică a indicatorilor valorici
lei
Nr. Indicatori Per. curentă Indici(%)
crt. Per. preced. prevăzut realizat 3/2 4/2 4/3
0 1 2 3 4 5 6 7
1 Ca 15000 15750 15824 105,00 105,49 100,46
2 Qf 16200 16928 17172 104,49 106,00 101,44
3 Qe 17000 17680 18008 104,00 105,92 101,85
4 VA 8160 8552 8568 104,80 105,00 100,18
Observaţie:
În cazul variaţiei de preţuri, comparabilitatea datelor se va realiza cu ajutorul indicelui preţurilor, calculat
conform relaţiei:
Ip =
∑q p
1 1
x 100
∑q p
1 0
Analizând datele din tabelul nr.1 se poate concluziona:

1. faţă de realizările perioadei precedente, unitatea economică şi-a propus o creştere a tuturor
indicatorilor, fapt ce în contextul evoluţiei normale a preţurilor presupune dezvoltarea activităţii de
producţie şi comercializare avându-se în vedere:
Reducerea producţiei stocate şi diminuarea imobilizărilor în producţia neterminată precum şi a
consumurilor interne;
Scăderea ponderii cu cheltuieli materiale şi a serviciilor prestate de terţi.
2. din analiza indicatorilor se constată nerealizarea în totalitate a obiectivelor prevăzute, adică unitatea
economică a mobilizat rezerve peste cele prevăzute în programul de fabricaţie.
3. deşi s-a prevăzut o reducere a stocurilor de produse finite, acestea totuşi au crescut, adică s-a fabricat
fără asigurarea desfacerii.
În ceea ce priveşte analiza indicatorilor valorici pe baza indicilor se observă, conform datelor din
tabelul nr. 1, că deşi s-a previzionat o creştere a cifrei de afaceri într-un ritm superior producţiei fabricate
(105% > 104,49%) , efectiv, producţia fabricată a devansat în dinamică cifra de afaceri (106%>105,49%)
rezultând o creştere a stocurilor de produse finite.
Producţia exerciţiului a devansat ca ritm producţia fabricată, deci au crescut consumurile interne şi
stocurile de producţie neterminată (101,85% >101,44%).
Ritmul de creştere previzionat pentru valoarea adăugată a fost inferior celui previzionat pentru
producţia exerciţiului (104,8%>104%) probabil datorită anticipării unor consumuri materiale mai mari.
2. Se presupune că o firmă are ca obiect de activitate producţia de lapte şi produse lactate. Se cere să
se determine gradul de realizare a programului de fabricaţie şi să se interpreteze rezultatele obţinute.
Tabel nr. 2
Prod. Structura
Nr Den. Val. producţiei Abateri Δg
iq (%) recalc producţiei
crt produs negative
Prev. Real Prev Real
1 lapte 3840 4032 105,0 - 3840 32,0 32,0 -
2 iaurt 3000 2520 84,0 -480 2520 25,0 20,0 5,0
3 unt 2760 4158 150,7 - 2760 23,0 33,0 -
4 brânză 2400 1890 78,8 -510 1890 20,0 15,0 5,0
TOTAL 12000 12600 105 -990 11010 100 100 10,0
Observaţii:
Prod .realiz.
1. Iq = • 100
Prod.prev.
2. Producţia recalculată = valoarea cea mai mică dintre val producţiei prevăzute şi valoarea
producţiei realizate.
25
a)
∑ q • p = 11.010 = 0,9175 sau 91,75%
Ks = min 0
∑ q • p 12.000
0 0
b) Ks =
∑ g • i + ∑ g = (25 • 84) + (20 • 78,8) + 32 + 23 =
,
0 q
,,
0
100 2 100 100 2 100

2100 + 1575 55
= + = 0,3675+0,55 = 0,9175 sau 91,75%
10.000 100
c) Ks = 1 −
∑ (Δqp ) = 1 - − 990 = 0,9175 sau 91,75%.
∑ q0p0 12.000
CONCLUZII:
În urma analizei datelor din tabel nr.4 se constată că deşi programul de producţie a fost realizat şi
depăşit pe total, pe sortimente (105%), proporţia de realizare a fost de 91,75%,fapt ce semnifică faptul că în
cazul inexistenţei stocurilor, unitatea economică nu-şi poate onora o parte din obligaţiile contractuale faţă de
beneficiari.
Interpretarea rezultatelor se face diferit. Astfel, cu cât abaterile sunt mai mici cu atât se poate aprecia
corectitudinea previziunilor efectuată de unitatea economică. Însă, dacă abaterile la unele sortimente sunt
mari, atunci trebuie subliniat faptul că societatea analizată nu se află în programul de producţie stabilit. La
nivelul unui an (exerciţiu financiar) programul de fabricaţie trebuie adaptat permanent solicitărilor.
Pentru a delimita aceste aspecte, analiza este completată cu determinarea coeficientului de nomenclatură
conform relaţiei
n
Kn = 1 - , unde:
N
n= numărul de produse la care nu s-a realizat programul de producţie;
N = numărul total al produselor din programul de producţie.
În exemplul de mai sus,
2
Kn = 1- = 0,5 sau 50%
4
Conform datelor coeficientul de nomenclatură determinat arată că producţia nu a fost realizată la
50% din produse, fapt ce impune analiza detaliată a sortimentelor din nomenclator şi luarea măsurilor
adecvate menite să regleze activitatea respectivă.
În acest caz se poate concluziona că programul de fabricaţie nu s-a îndeplinit la cel puţin un
sortiment, iar proporţiile de realizare diferă de la un sortiment la altul.
3. Se consideră următoarele date conform tabelului de mai jos:

Tabel nr. 3
lei
Nr. crt. Indicatori Anul
1 2 3 4 5
1 CA 1725 1993 2343 2762 2900
2 Ritm de creştere cu - 115,5 135,8 160,1 168,1
baza fixă
3 Ritm de creştere cu - 115,5 117,6 117,9 105,0
baza în lanţ
Se constată o creştere absolută a cifrei de afaceri în anul 5 faţă de anul 1 de la 1725 lei la 2900 lei, cu
1175 lei.
Dacă se face abstracţie de rata inflaţiei, se poate concluziona că firma a reuşit să realizeze o cifră de
afaceri în creştere de la an la an.
26
2. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004, p.
35-69
3. Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti,
2002, p. 33-68
4. Niculescu M., Diagnostic financiar, vol. 2, Ed. Economică, Bucureşti, 2005, p. 67-172
6. Robu V., Georgescu N., Analiza economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2001, p. 39-87
1. Coeficientul mediu de sortiment are ca principiu de bază:
a) compensarea unor nerealizări la unele sortimente cu depăşirile realizate la alte sortimente;
b) necompensarea unor nerealizări la unele sortimente cu depăşirile realizate la alte sortimente;
c) realizarea programului de fabricaţie atât pe total cât şi pe sortimente;
d) realizarea şi depăşirea programului de fabricaţie la toate sortimentele;
e) nerealizarea programului de fabricaţie la unele sortimente.
2. Cifra de afaceri se calculează prin însumarea:

a) Veniturilor din activitatea de exploatare, financiară şi extraordinară;
b) Tuturor veniturilor obţinute de o firmă;
c) Veniturilor obţinute din livrările de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, mai puţin
rabaturile şi risturnurile;
d) Veniturilor din activitatea de exploatare şi financiară;
e) Cifrei de afaceri minime şi a cifrei de afaceri medii.
3. Cifra de afaceri recalculată se determină astfel :

a) CA = ∑ q × p ;
b) CA = ∑ g × p ;
c) CA = q1 × p 0 ;
d) CA = ∑ q1 × p 0 ;
e) CA = ∑ q 0 × p1 .
4. Influenţa structurii producţiei asupra variaţiei producţiei fizice se calculează astfel:

a) ΔQf(q) = Σq1p0 - Σq1p1;
b) ΔQf(q) = Σq0p0 - Σq1p0;
c) ΔQf(q) = Σq1p1 - Σq1p0;
d) ΔQf(q) = Σq1p0 - Σq1p0;
e) ΔQf(q) = Σq1p0 - Σq0p0;.
5. Rata valorii adăugate calculată conform formulei de mai jos exprimă:

VA
RVA = *100
Qe
a) nivelul de activitate realizat de o firmă;
b) capacitatea unei firme de a genera un plus de valoare pe seama activităţii productive pe care o
desfăşoară;
c) capacitatea unei firme de a-şi onora obligaţiile faţă de terţi;
d) nivelul de profitabilitate al unei firme;
e) modul de distribuţie a valorii adăugate.
27
6. Analiza dinamicii activităţii de producţie şi comercializare, urmăreşte în principal:
a) obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadei curente;
b) gradul de nerealizare a obiectivelor;
c) gradul de realizare a obiectivelor;
d) obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadei precedente;
e) cauzele care determină abaterile pozitive.
7. Corelaţiile ce trebuie să existe între indicatorii valorici ca fiind situaţii normale sunt următoarele:
a) ICA ≥ IQf ; IQf < IQe ; IVA > IQe ;
b) ICA ≤ IQf ; IQf > IQe ; IVA > IQe ;
c) ICA > IQf ; IQf > IQe ; IVA > IQe ;
d) ICA ≥ IQf ; IQf ≥ IQe ; IVA ≥IQe ;
e) ICA ≥ IQf ; IQf > IQe ; IVA < IQe .
TEME DE CONTROL
1. Pe baza indicatorilor:
lei
Nr. INDICATORI P0 P1
1 Numărul mediu de salariaţi 450 425
2 Producţia fabricată 30.000 38.000
3 Cifra de afaceri 52.000 55.000
Qf CA
a) Utilizând modelul de analiză factorială CA = N s • • , să se efectueze şi să se
N s Qf
interpreteze analiza factorială.
2. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a valorii adăugate:

Nr.crt. Indicatori Prevăzut (0) Realizat(1)
1 ( )
Nr. mediu de salariaţi Ns 250 248
2 Fond total de timp de muncă(T) 454.533 448.562
3 Nr. mediu ore salariat t() 1.818 1.809
4 Productivitate medie orară Wh ( ) 2.500 2.725
5 Valoare medie adăugată la 1 leu producţie a 0.440 0.450
exerciţiului va
Utilizând modelul de analiză factorială VA = N s • t • W h • va ă se efectueze şi să se interpreteze
analiza factorială.:
3. Se cunosc următoarele date privind analiza producţiei fizice, conform tabelului :

Nr. Denumire Valoare iq (%) Abateri Producţie
crt. produs producţie negative recalculată
(sortiment) Prevăzut Realizat(1) în limite
(0) prevăzute
1 A 1.280 1.344 * *
2 B 1.000 840 * *
3 C 920 1.386 * *
4 D 800 630 * *
Calculaţi coeficientul mediu de sortiment.
28
MODULUL 3
ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII

¾ Introducerea noţiunilor de analiză a cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli;
¾ Studiul analizei cheltuelilor în concordanţă cu veniturile.
¾ Studiul indicatorilor specifici cheltuielilor aferente veniturilor.
¾ Determinarea corelaţiilor între eficienţa cheltuielilor şi productivitatea muncii.
¾ Înţelegerea noţiunilor de bază ale teoriei analizei cheltuielilor;
¾ Determinarea şi interpretarea corectă a indicatorilor specifici analizeo cheltuielilor,
¾ Corelarea analizei cheltuielilor cu cea a veniturilor;

¾ Deprinderea folosirii metodelor şi tehnicilor de analiză a cheltuielilor.
¾ Folosirea corectă a modelelor de analiză factorială.
¾ Evaluarea unei firme din punct de vedere a eficienţei cheltuielilor aferente
veniturilor.
LECŢIA 1
TIPOLOGIA CHELTUIELILOR
Desfăşurarea oricărei activităţi economice este condiţionată de un consum de resurse, indiferent de

natura acestora (materiale, umane sau financiare). În baza acestora se obţin valorile materiale.
Potrivit Legii Contabilităţii nr. 82/1991, completată şi modificată, cheltuielile reprezintă sume sau
valori plătite sau de plătit pentru consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de terţi, remunerarea
personalului, executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către unitatea patrimonială, constituirea
amortizărilor şi provizioanelor, consumuri excepţionale.
Cheltuielile, în contabilitatea financiară sunt structurate astfel:
A. cheltuieli de exploatare;
B. cheltuieli financiare;
C. cheltuieli extraordinare;
D. cheltuieli cu amortizările şi provizioanele;
E. cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite.
Trebuie avută însă în vedere atunci când se realizează analiza economico-financiară a cheltuielilor şi
de corelaţia între acestea şi venituri, prin aceea că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli
sau invers. Excepţii de la această regulă se întâlnesc în cazul cheltuielilor financiare şi extraordinare.
Veniturile reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în cursul exerciţiului. Acestea se
pot clasifica astfel:
A. venituri din exploatare;
B. venituri financiare;
C. venituri extraordinare;
D. venituri din provizioane.
29
LECŢIA 2
ANALIZA CHELTUIELILOR AFERENTE VENITURILOR TOTALE ALE
FIRMEI
Orice analiză a cheltuielilor, pe total sau pe categorii de activităţi, nu se efectuează prin sine însăşi,
ci în strânsă corelare cu categoriile de venituri la a căror realizare concură 21 .
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale urmăreşte evoluţia lor precum şi factorii care o
determină în scopul depistării căilor de diminuare a cheltuielilor şi sporirii rentabilităţii unităţii economice.
Indicatorul care se utilizează pentru analiza acestora este „rata de eficienţă a cheltuielilor totale”
acesta calculându-se astfel 22 :
C=
∑ Ch i
x 1000 =
∑g • ci
i
, unde:
∑V i 100
Chi = suma cheltuielilor pe cele trei grupări (exploatare, financiare, extraordinare);
Vi = suma veniturilor pe grupările similare cheltuielilor;
gi = structura veniturilor pe categorii;
ci = cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii.
Reducerea nivelului acestei rate semnifică faptul că a avut loc o creştere a eficienţei cu care au fost
consumate resursele materiale, umane şi financiare ale întreprinderii.
Faţă de o bază de referinţă, modificarea cheltuielilor la 1000 lei venituri se datorează următorilor
factori:
- structura veniturilor pe categorii ( g i )
- cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii( ci ).
În scopul separării celor două influenţe este necesar să se recalculeze cheltuielile la 1000 lei
venituri în funcţie de structura nivelului comparat şi a ratelor pe categorii de venituri din baza de referinţă.
LECŢIA 3
ANALIZA CHELTUIELILOR DE EXPLOATARE
Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor unei firme. Ele cuprind
următoarele elemente conform Legii contabilităţii 23 :
cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale, combustibili, energie şi alte
elemente;
cheltuieli cu impozitele şi taxele suportate de firmă;
cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de terţi, chirii, locaţii de gestiune, etc;
cheltuieli cu personalul;
alte cheltuieli de exploatare.
Pentru dimensionarea şi urmărirea evoluţiei cheltuielilor de exploatare se foloseşte indicatorul
„cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare”, care se calculează conform următoarelor formule:
a) R ce =
∑
Ch expli
• 1000 sau
∑
Vexpl i
=∑
g • ri1000
i
b) R ce , unde:
100
gi = structura veniturilor din exploatare;
ri1000 = ratele de eficienţă ale cheltuielilor de exploatare;
Chexpl i = cheltuieli de exploatare pe tipuri;
Vexpli
= venituri din exploatare pe tipuri.
21
Robu V, Georgescu N, op.cit., p. 215
22
23
30
Vexp l i Ch exp l i
gi = • 100 şi ri1000 = • 1000
∑V exp l i Vexp l i
Utilizarea modelelor de mai sus permite atât analiza în dinamică precum şi din punct de vedere
structural a acestora.
În dinamică, analiza nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare vizează în principal,
evidenţierea modificărilor intervenite de la o perioadă la alta, pe total, dar şi pe categorii de cheltuieli, ceea ce
permite identificarea acelor categorii de cheltuieli care influenţează nefavorabil asupra acesteia 24 .
Din punct de vedere structural, se poate aprecia ponderea deţinută de fiecare tip de cheltuială de
exploatare în total cheltuieli de exploatare.
Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare se face având în vedere influenţa
următoarelor elemente:
- structura veniturilor din exploatare pe tipuri de activităţi (gi);
- rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri pe tipuri de activităţi
1000
( ri ).
LECŢIA 4
ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI
Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările (vânzările) de bunuri,
executarea de lucrări şi prestarea de servicii, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri comerciale
acordate clienţilor.
Indicatorul „cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri” reprezintă componenta principală a cheltuielilor
la 1000 lei venituri din exploatare şi se determină conform modelelor:
a) Ch* =
∑q •c i i
• 1000, în care:
∑q • p i i
q - cantitatea vândută;
c - costul produselor sau bunurilor
p - preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA )
sau
∑g
1000
* i • ci
b) Ch = , în care:
100
q• p
gi = structura producţiei vândute stabilită valoric( );
∑q • p
1000
ci = nivelul cheltuielilor la 1000 lei CA pe produse.
Factorii care influenţează „cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri” sunt următorii:
1. structura producţiei (gi);
2. preţul mediu de vânzare (p);
3. costul produselor(c).
LECŢIA 5
ANALIZA CHELTUIELILOR FIXE

Cheltuielile fixe reprezintă cheltuielile care nu sunt în dependenţă proporţională sau neproporţională
cu producţia sau vânzările şi care în anumite limite rămân fixe sau independente, ca de exemplu: cheltuielile
cu amortizarea, cheltuielile generale de administraţie etc. Aceste cheltuieli sunt ocazionate de simpla
existenţă a unei firme, ele fiind inevitabile chiar şi atunci când producţia este oprită temporar.
În general, aceste cheltuieli sunt determinate de capacitatea de producţie a întreprinderii, iar structura
lor diferă de la o întreprindere la alta în funcţie de factorii care-i determină capacitatea şi respectiv
apartenenţa la o anumită ramură cu activitate industrială 25 .
24
Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 196
31
Analiza cheltuielilor fixe nu este un scop în sine, ci vizează creşterea eficienţei acestora. Problemele
principale ale analizei cheltuielilor fixe sunt următoarele:
a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe;
b. analiza factorială a cheltuielilor fixe;
Pasul 2 – Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe

Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe este necesară pentru cunoaşterea evoluţiei în raport
cu cifra de afaceri sau cu producţia fabricată. Structura de exploatare se analizează pe categorii de cheltuieli
fixe, pe spaţii de localizare, pe funcţiuni, etc.
Cerinţele de bază pentru ca aceste cheltuieli să fie eficiente sunt:
IVexpl > ICF respectiv ICA > ICF’, unde:
IVexpl = indicele veniturilor din exploatare;
ICF = indicele cheltuielilor fixe;
ICA = indicele cifrei de afaceri;
ICF’ = indicele sumei cheltuielilor fixe aferente cifrei de afaceri.
Pasul 3 – Analiza factorială a cheltuielilor fixe

Modelele utilizate în analiza factorială sunt următoarele:
F
a) Cf = • 1000 , unde.
CA
F = suma absolută a cheltuielilor fixe
CA = cifra de afaceri = ∑ q i • pi
sau
F
b) Cf = • 1000 , unde:
Vexp l
Vexp l = venituri din exploatare = T • wh
LECŢIA 6
ANALIZA CHELTUIELILOR VARIABILE

Cheltuielile variabile reprezintă cheltuielile dependente de volumul de activitate a unităţii
economice. În categoria acestora se includ:
- cheltuieli cu materii prime şi materiale directe;
- cheltuieli cu manopera directă;
- alte categorii de cheltuieli care variază relativ proporţional cu volumul de activitate.
Analiza cheltuielilor variabile presupune abordarea următoarelor aspecte, acestea fiind considerate
cele mai importante:
a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor variabile;
b. analiza factorială a cheltuielilor variabile.
Pasul 2 – Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor variabile
Structura de exploatare se analizează pe categorii de cheltuieli variabile, pe spaţii de localizare, pe
funcţiuni, etc.
IVexpl > ICV respectiv ICA > ICV’, unde:
IVexpl = indicele veniturilor din exploatare;
ICV = indicele cheltuielilor variabile;
ICA = indicele cifrei de afaceri;
ICV’ = indicele sumei cheltuielilor variabile aferente cifrei de afaceri.
Pasul 3 – Analiza factorială a cheltuielilor variabile

Analiza factorială a cheltuielilor variabile are ca obiect următoarele:
a) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din exploatare;
b) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei CA;
25
ibidem, p. 207
32
c) suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei.
Modelele care se utilizează sunt următoarele:
a) Cve1000 =
C ve
• 1000
∑g i • C vi
, unde:
Vexpl 100
Cve = cheltuieli variabile aferente exploatării;
Vexpl = venituri din exploatare;
gi = structura veniturilor;
Cvi = cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare.
C
b) Cv1000 = v • 1000 =
∑q • cv
• 1000 , unde:
CA ∑ q•p
cv = cheltuieli variabile unitare.
c) CV = ∑ q• cv. unde
CV = cheltuieli variabile totale
LECŢIA 7
ANALIZA CHELTUIELILOR PE TIPURI DE CHELTUIELI
Indiferent de tipul de cheltuială analizat, analiza economico-financiară va avea în vedere
următoarele:
- analiza în dinamică;
- analiza structurală;
- analiza factorială.
Pasul 1 – Analiza cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale joacă un rol determinant în procesul de producţie deoarece ele constituie
“substanţa principală” a produsului finit. Acestea, în funcţie de profilul întreprinderii au, de regulă, o pondere
însemnată în totalul cheltuielilor de exploatare.
Cheltuielile materiale sunt formate din cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile,
cheltuieli cu energia electrică şi apă, amortizarea mijloacelor fixe şi alte cheltuieli materiale. În analiza
diagnostic, cheltuielile materiale se examinează atât pe total, cât şi pe grupări (variabile şi fixe) sau pe
cheltuieli componente (materii prime, materiale, energie şi apă, amortizări şi provizioane) 26 .
Analiza acestora vizează relevarea tendinţei de scădere a acestora ca efect al progresului tehnic,
materializat în scăderea consumurilor fizice, utilizarea, acolo unde este posibil, a înlocuitorilor mai ieftini dar
fiabili, în scopul creşterii competitivităţii produselor şi pe această cale a eficienţei întregii activităţi a
întreprinderii 27 .
Scopul oricărui agent economic este de a economisi resursele materiale, acest lucru reprezentând un
imperativ major al politicii privind gestionarea eficientă a resurselor, indiferent de natura acestora.
În totalul cheltuielilor materiale, ponderea hotărâtoare o deţin cheltuielile cu materiile prime şi
materialele, domenii în care, dat fiind caracterul lor, pot fi întreprinse multiple măsuri privind economisirea
consumului de resurse, ca premisă a creşterii eficienţei activităţii întreprinderii.
Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul indicatorului sintetic „cheltuieli cu
materialele la 1000 lei cifră de afaceri” sau „cheltuieli cu materialele la 1000 lei venituri din
exploatare”. Modelele de analiză sun următoarele:
Cm1000 = ∑ q • cm • 1000 sau

∑q • p
=∑
q • cm
Cm1000 • 1000 , unde:
Vexpl
cm = cheltuielile cu materialele pe unitatea de produs;
q = producţia vândută;
p = preţul mediu de aprovizionare;
Vexpl = venituri din exploatare.
Factorii care influenţează nivelul cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri sunt:
26
27
33
q = structura producţiei vândute;
cv = cheltuielile materiale unitare;
p = preţul mediu de aprovizionare.
Pasul 2 – Analiza cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor

Amortizarea este expresia valorică a uzurii fizice a mijloacelor fixe, inclusă în costul produselor.
Deoarece cheltuielile cu amortizarea fac parte din categoria cheltuielilor fixe, având caracter convenţional
constant şi luând în considerare faptul că într-o întreprindere ansamblul mijloacelor fixe concură la realizarea
performanţelor economico-financiare rezultă că analiza cheltuielilor cu amortizarea se justifică a fi efectuată
ca nivel la 1000 lei venituri din exploatare, producţie a exerciţiului sau cifră de afaceri 28 .
Indicatorii pe baza cărora se realizează analiza economico-financiară a cheltuielilor cu amortizarea
mijloacelor fixe sunt următorii:
1) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare:
A Vma • c
Ca 1000 = • 1000 = • 1000
Vexpl. T • wh
Factorii care influenţează cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare sunt:
- valoarea medie anuală a mijloacelor fixe (Vma):
- cota medie de amortizare ( c );
- timpul total de muncă (T);
- productivitatea medie orară ( w h );
Utilizarea completă a timpului de muncă şi creşterea productivităţii medii orare conduc la creşterea
veniturilor din exploatare, constituind astfel premisa reducerii nivelului mediu al cheltuielilor la 1000 lei
venituri din exploatare.
2) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri:

A Vma • c
Ca 1000 = • 1000 = • 1000
CA ∑q • p
Sistemul de factori care influenţează asupra fenomenului analizat, se prezintă astfel:
- valoarea medie anuală a mijloacelor fixe (Vma):
- cota medie de amortizare ( c );
- structura producţiei vândute (q);
- preţul mediu de vânzare (p).
Pasul 3 – Analiza cheltuielilor cu salariile

Analiza cheltuielilor cu salariile presupune analiza dinamicii, structurii şi a tendinţelor acestora.
Cheltuielile cu salariile cuprind cheltuielile cu remuneraţia personalului precum şi cheltuielile
privind asigurările şi protecţia socială. Problemele cele mai semnificative abordate în analiza cheltuielilor
salariale sunt 29 :
- caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor fondului de salarii;
- analiza factorială a cheltuielilor cu salariile;
- analiza corelaţiei dintre dinamica salariului mediu şi a productivităţii muncii.
Analiza în dinamică a cheltuielilor cu salariile, permite evidenţierea evoluţiei în timp a acestora sub
impactul creşterii volumului de activitate şi a salariului mediu tarifar pe unitatea de timp de muncă.
Caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor cu salariile se poate face în mărimi absolute şi/sau în mărimi
relative.
Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile se poate face pe baza următorilor indicatori:
a) cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare;
b) cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri;
c) cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată;
d) suma absolută a cheltuielilor cu salariile.
Modelele de analiză factorială sunt următoarele:
a) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare:
Cs ⎛ Ns Cs ⎞
1. Cs 1000 = • 1000 = ⎜ • ⎟ • 1000 , unde:
Vexpl ⎜V Ns ⎟
⎝ expl ⎠
28
ibidem, p. 235
29
34
Ns = numărul mediu de salariaţi;
Vexpl.= venituri din exploatare;
Cs = cheltuieli cu salariile (exclusiv protecţia socială).
b) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri:
Cs ⎛ Ns Cs ⎞
Cs 1000 = • 1000 = ⎜⎜ • ⎟⎟ • 1000 , unde:
CA ⎝ CA Ns ⎠
CA = cifra de afaceri;
c) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată:
Cs ⎛ Ns Cs ⎞
Cs 1000 = • 1000 = ⎜⎜ • ⎟⎟ • 1000 , unde:
VA ⎝ VA Ns ⎠
VA = valoarea adăugată;
d) pentru suma absolută a cheltuielilor cu salariile:
T Cs
Cs 1000 = Ns • • , unde:
Ns T
T
= numărul mediu de ore lucrate de un salariat într-un an;
Ns
Cs
= salariul mediu orar ( csh ).
T
Analiza corelaţiei dintre creşterea productivităţii muncii şi cea a salariului mediu, constituie o parte
integrantă a politicii salariale a întreprinderii. Devansarea creşterii salariului mediu de către productivitatea
medie a muncii, conduce la realizarea de economii privind cheltuielile cu salariile, reflectându-se pozitiv în
nivelul acestor cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri şi implicit în creşterea ratei de eficienţă a cheltuielilor
totale 30 .
Teoria şi practica economică recomandă pentru caracterizarea situaţiei corelaţiei dintre dinamica
productivităţii şi a salariului mediu, coeficientul corelaţiei (Kr), exprimat prin relaţiile 31 :
Is − 100
Kr = sau
Iw − 100
Is
Kr =
Iw
Prima formulă se aplică de regulă când ambii indici sunt mai mari ca 100.
Corelaţia este respectată dacă Kr < 1. Necesitatea respectării corelaţiei decurge din aceea că la
creşterea productivităţii muncii concură şi ceilalţi factori ai producţiei.
30
31
35
LECŢIA 8
ANALIZA CHELTUIELILOR CU DOBÂNZILE
Dobânzile intră în categoria cheltuielilor financiare şi, de regulă, nu se includ în costul producţiei.
Ele reprezintă costuri ale capitalului împrumutat, iar eficienţa lor prezintă importanţă în analiza economică.
În analiza cheltuielilor cu dobânzile se urmăreşte evoluţia acestora comparativ cu perioada
precedentă, precum şi faţă de prevederi, explicându-se modificarea lor prin prisma factorilor care le
determină.
Eficienţa cheltuielilor cu dobânzile poate fi analizată pe baza următoarelor modele 32 :
Sd
a) Cd1000 = • 1000 ;
CA
⎛ Cr Sd ⎞
b) Cd
1000
=⎜ • ⎟ • 1000 ;
⎝ CA Cr ⎠
⎛ AC Cr Sd ⎞
c) Cd
1000
= ⎜⎜ • • ⎟⎟ • 1000 .
⎝ CA AC Cr ⎠
în care:
Cd1000 = cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri;
Sd = suma cheltuielilor cu dobânzile;
AC = soldul mediu al activelor circulante;
K = cota de participare a creditului la acoperirea activelor circulante;
Cr
K= • 100
AC
Cr = soldul mediu al creditelor pe termen scurt;
Pd = procentul mediu de dobândă;
Sd
Pd = • 100
Cr
Condiţia de bază a reducerii cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri este ca indicele
sumei cheltuielilor cu dobânzile să fie inferior indicelui cifrei de afaceri (Isd < ICA).
REZUMAT
Problemele de bază ale analizei cheltuielilor sunt:
- analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale;
- analiza cheltuielilor de exploatare;
- analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri;
- analiza diagnostic a cheltuielilor fixe;
- analiza diagnostic a cheltuielilor variabile;
- analiza cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli.
Indicatorul care se utilizează pentru analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri este „rata de eficienţă a
cheltuielilor totale” acesta calculându-se astfel:
C=
∑ Ch i
x 1000 =
∑g • ci
i
∑V i 100
Pentru dimensionarea şi urmărirea evoluţiei cheltuielilor de exploatare se foloseşte indicatorul
„cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare”, care se calculează conform următoarelor formule:
a) R ce =
∑
Ch expl i
• 1000
∑
Vexpl i
=∑
g i• ri1000
b) R ce
100
32
36
Utilizarea modelelor de mai sus permite atât analiza în dinamică precum şi din punct de vedere
structural a acestora.
Indicatorul „cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri” reprezintă componenta principală a cheltuielilor
la 1000 lei venituri din exploatare şi se determină conform modelelor:
a) Ch* =
∑q •c i i
• 1000
∑q • p
i i
sau
∑g
1000
* i • ci
b) Ch =
100
Analiza cheltuielilor fixe nu este un scop în sine, ci vizează creşterea eficienţei acestora. Problemele
principale ale analizei cheltuielilor fixe sunt următoarele:
a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe;
b. analiza factorială a cheltuielilor fixe;
Cerinţele de bază pentru ca cheltuielile fixe să fie eficiente sunt:
IVexpl > ICF respectiv ICA > ICF’
Analiza factorială a cheltuielilor fixe se face utilizând următoarele modele:
F
a) Cf = • 1000
CA
sau
F
b) Cf = • 1000
Vexp l
Analiza cheltuielilor variabile presupune abordarea următoarelor aspecte, acestea fiind considerate
cele mai importante:
a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor variabile;
b. analiza factorială a cheltuielilor variabile.
IVexpl > ICV respectiv ICA > ICV’
Analiza factorială a cheltuielilor variabile are ca obiect următoarele:
a) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din exploatare;
b) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei CA;
c) suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei.
Modelele care se utilizează sunt următoarele:
a) Cve1000 =
C ve
• 1000
∑g i • C vi
Vexpl 100
b) Cv1000 =
Cv
• 1000 =
∑ q • cv • 1000
CA ∑q • p
Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul indicatorului sintetic „cheltuieli cu
materialele la 1000 lei cifră de afaceri” sau „cheltuieli cu materialele la 1000 lei venituri din
exploatare”. Modelele de analiză sunt următoarele:
Cm1000 = ∑ q • cm • 1000
∑q • p
=∑
q • cm
Cm1000 • 1000
Vexpl
Indicatorii pe baza cărora se realizează analiza economico-financiară a cheltuielilor cu
amortizarea mijloacelor fixe sunt următorii:
1) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare:
A Vma • c
Ca 1000 = • 1000 = • 1000
Vexpl. T • wh
2) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri:
A Vma • c
Ca 1000 = • 1000 = • 1000
CA ∑q • p
37
Analiza cheltuielilor cu salariile presupune analiza dinamicii, structurii şi a tendinţelor acestora.
Problemele cele mai semnificative abordate în analiza cheltuielilor salariale sunt:
- caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor fondului de salarii;
- analiza factorială a cheltuielilor cu salariile;
- analiza corelaţiei dintre dinamica salariului mediu şi a productivităţii muncii.
Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile se poate face pe baza următorilor indicatori:
a) cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare;
b) cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri;
c) cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată;
d) suma absolută a cheltuielilor cu salariile.
Modelele de analiză factorială sunt următoarele:
a) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare:
Cs ⎛ Ns Cs ⎞
Cs 1000 = • 1000 = ⎜ • ⎟ • 1000
Vexpl ⎜V Ns ⎟
⎝ expl ⎠
b) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri:
Cs ⎛ Ns Cs ⎞
Cs 1000 = • 1000 = ⎜⎜ • ⎟⎟ • 1000
CA ⎝ CA Ns ⎠
c) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată:
Cs ⎛ Ns Cs ⎞
Cs 1000 = • 1000 = ⎜⎜ • ⎟⎟ • 1000
VA ⎝ VA Ns ⎠
d) pentru suma absolută a cheltuielilor cu salariile:
T Cs
Cs 1000 = Ns • •
Ns T
Teoria şi practica economică recomandă pentru caracterizarea situaţiei corelaţiei dintre dinamica
productivităţii şi a salariului mediu, coeficientul corelaţiei (Kr), exprimat prin relaţiile:
Is − 100
Kr = sau
Iw − 100
Is
Kr =
Iw
Corelaţia este respectată dacă Kr < 1.
Eficienţa cheltuielilor cu dobânzile poate fi analizată pe baza următoarelor modele:
Sd
a) Cd1000 = • 1000 ;
CA
⎛ Cr Sd ⎞
b) Cd
1000
=⎜ • ⎟ • 1000 ;
⎝ CA Cr ⎠
⎛ AC Cr Sd ⎞
c) Cd
1000
= ⎜⎜ • • ⎟⎟ • 1000 .
⎝ CA AC Cr ⎠
Condiţia de bază a reducerii cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri este ca indicele
sumei cheltuielilor cu dobânzile să fie inferior indicelui cifrei de afaceri (Isd < ICA).
CONCLUZII
Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la noţiunile de eficienţă, cheltuieli fixe,
cheltuieli variabile, corelaţia intre venituri şi cheltuieli. De asemenea, au fost studiate metodele şi tehnicile
specifice de analiză a cheltuielilor aferente veniturilor, pe tipuri de cheltuieli.
38
EXEMPLE ILUSTRATIVE
1. Se cunosc următoarele date conform tabelului următor.
Se cere:
A. Să se calculeze cheltuielile la 1000 lei venituri pe total şi pe tipuri de venituri şi cheltuieli;
B. Să se analizeze modificarea ratei medii de eficienţă a cheltuielilor prin prisma factorilor
care o influenţează.
Tabel nr. 1
mii. lei
Perioada Perioada curentă
Nr.
Specificaţie precedentă
Crt. Prevăzut (0) Realizat (1)
Pn-1
1 Cheltuieli de exploatare 6000 7000 7600
2 Cheltuieli financiare 500 600 560
3 Cheltuieli extraordinare 300 340 360
TOTAL CHELTUIELI 6800 7940 8520
4 Venituri din exploatare 7360 (92%) 8436 (90%) 9260 (94%)
5 Venituri financiare 320 (4%) 656 (7%) 392 (4%)
6 Venituri extraordinare 320 (4%) 282 (3%) 198 (2%)
8000 (100%) 9374 (100%) 9850(100%)
TOTAL VENITURI
7 Chelt. la 1000 lei venituri
a).ch. de exploatare 815,22 829,78 820,73
b).ch. financiare 1562,5 914,63 1428,57
c).ch. extraordinare 937,5 1205,67 1818,18
850,00 847,02 864,97
TOTAL
A. Cheltuielile la 1000 lei venituri se calculează conform formulei:
C=
∑
Ch i
• 1.000
Vi∑
- pentru cheltuieli la 1000 lei venituri - total:
- pentru Pn-1:
CT 6800
Cn-1= • 1000 = • 1000 = 850,00 lei
VT 8000
- pentru P0:
7940
C0 = • 1000 = 847,02 lei
9374
- pentru P1:
8520
C1 = • 1000 = 864,97 lei
9850
- pentru cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare:
Ch.expl.
Ch.expl. = • 1000
V.expl.
- pentru Pn-1:
6000
Ch.expl.n-1 = • 1000 = 815,22 lei
7360
- pentru P0:
7000
C0 = • 1000 = 829,78 lei
8436
- pentru P1:
39
7600
C1 = • 1000 = 820,73 lei
9260
Idem pentru cele financiare şi extraordinare.
B. Pentru rezolvarea acestei cerinţe trebuie efectuată analiza factorială. Modificarea cheltuielilor
aferente veniturilor s-a datorat următorilor factori:
1- structura veniturilor pe categorii (gi);
2- cheltuieli la 1000 lei venituri (ci).
Observaţie:
Se poate analiza variaţia indicatorului pe diverse perioade şi anume:
- între Po şi P1;
- între Pn-1 şi P0;
- între Pn-1 şi P1.
Cele mai semnificative sunt (P0 şi P1) şi (Pn-1 şi P1).
Vom efectua analiza factorială pentru perioada P0 şi P1. Formula de calcul utilizată este:
Ci =
∑g • ci
i
100
Astfel:
C0 =
∑g 0 • c0
=
1
(90 • 829,78 + 7 • 914,63 + 3 • 1205,67 ) = +846,996 lei
100 100
∑g •c
C1 = 1 1 = 1 (94 • 820,73 + 4 • 1428,57 + 2 • 1818,18) = +864,993 lei
100 100
ΔCi = C1 − C0 = 864,993 − 846,996 = + 17,997 lei
din care, datorită modificării:
¾ structurii veniturilor pe categorii (gi):
∆C (gi) =
1
(∑ g1 • c0 − ∑ g 0 • c0 ) = - 6,33 lei
100
¾ cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii(ci):
∆C(ci) =
1
(∑ g1 • c1 − ∑ g1 • c0 ) = + 24,32 lei
100
8500
ICh = •100= 107,05%
7940
9850
IV = • 100 = 105,08%
9374
Concluzii:
Din analiza datelor rezultă faptul că deşi s-a avut în vedere creşterea eficienţei cheltuielilor pe seama
reducerii acestora pe categorii de venituri s-a înregistrat o evoluţie inversă deoarece indicele cheltuielilor
totale devansează indicele veniturilor totale, respectiv ICh > IV (107,05>105,08).
Astfel, dacă în perioada curentă s-a prevăzut o reducere a cheltuielilor la 1000 lei venituri de la 850
lei la 845,02 lei, în fapt acestea au crescut ajungând la 864,95 lei. Această situaţie se va reflecta negativ în
profitul brut al firmei analizate, în profitul net şi alţi indicatori de performanţă economico-financiară a
acesteia.
Pentru a explica modificarea nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor totale s-a utilizat analiza de tip
factorial pentru perioada (P0, P1).
Creşterea ratei de eficienţă în P1 faţă de P0 cu 17,997 lei s-a datorat influenţei următorilor factori:
• cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii, care au determinat o creştere a ratei de eficienţă cu +
24,32 lei. Astfel:
¾ cheltuielile la 1000 lei venituri financiare au înregistrat o evoluţie diferită faţă de cea
prevăzută. Deşi s-a propus scăderea lor de la 1562,5 lei la 914,63 lei, în fond acestea au
fost de 1428,57 lei. Se poate afirma că, deşi s-a dorit o rentabilizare a activelor
financiare, acest lucru nu s-a realizat, valorile fiind în ambele cazuri › 1000, societatea
40
înregistrând pierderi din operaţiuni financiare. Această situaţie denotă faptul că firma
analizată are un grad mare de îndatorare, se află în dificultate din punct de vedere
financiar şi nu dispune de un portofoliu important de imobilizări financiare.
¾ cheltuielile la 1000 lei venituri extraordinare au fost mai mari în perioada curentă
faţă de perioada precedentă, cu toate că s-a estimat o scădere a acestora de la 850 lei la
1000 lei venituri din exploatare la 847,02 lei. Situaţia se poate întâlni atunci când:
activele fixe au fost vândute la o valoare mai mică decât cea prevăzută;
amenzile şi penalităţile plătite de societate au fost mai mari decât cele
încasate.
Având în vedere cele de mai sus se propun următoarele:
- realizarea produselor, serviciilor, lucrărilor cu respectarea criteriului eficienţei
economice, respectiv preţurile să acopere costurile şi să permită obţinerea unui profit;
- adoptarea unei structuri financiare optime care să permită realizarea obiectivelor pe
termen lung şi scurt;
- valorificarea activelor la valori cât mai mari.
2. Se cunosc datele din tabelul de mai jos:

Tabel nr. 2
mii lei
Nr.crt. INDICATORI Simbol Prevăzut (0) Realizat (1)
1 Cifra de afaceri
∑q• p 8014 8750
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri

∑q • c 6578 7092
3 Cifra de afaceri recalculată
∑q • p
1 0
X 9000
4 Cheltuieli aferente recalculate

∑q • c 1 0
X 7344
5 Cheltuieli la 1.000 lei CA 820,81 810,51
Se cere să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri.
Potrivit primului model, modalitatea de analiză factorială şi cuantificare a influenţei factorilor se
prezintă astfel:
6578
Ch*0 = x 1000= 820,81 lei
8014
7092
Ch*1 = x 1000= 810,51 lei
8750
ΔCh* = C1-C0= 810,51-820,81 = - 10,3 lei
Această scădere este datorată următorilor factori:
1. structurii producţiei vândute:
ΔCh*(q)=
∑q • c1 0
x 1000 -
∑q 0 • c0
x 1000 =
7344
• 1.000 −
6578
• 1.000 = – 4,81 lei
∑q • p1 0 ∑q0 • p0 9000 8014
Rezultatul de –4,81 lei reprezintă o reducere a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, respectiv un
aspect economic pozitiv ca urmare a modificării structurii producţiei vândute în contextul creşterii ponderii
produselor cu o rentabilitate prevăzută mai mare. Situaţia de fapt se datorează scăderii ponderii acelor
produse al căror nivel al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produs este superior nivelului mediu
programat la nivel de întreprindere.
2. preţului mediu de vânzare:
ΔCh*(p) =
∑q •c 1 0
• 1000 −
∑q •c 1 0
• 100 =
7344
• 1000 −
7344
• 1000 = +23,31 lei
∑q • p 1 1 ∑q • p 1 0
8750 9000
Rezultatul de +23,31 lei reprezintă creşterea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri ca urmare a
scăderii preţului mediu de vânzare faţă de cel prevăzut.
Se impune luarea unor decizii privind politica de preţuri în sensul determinării cauzelor care au dus
la micşorarea preţului de vânzare. Modificarea preţului de vânzare este schimbată de raportul cerere/ofertă.
În cazul unui producător pot fi evidenţiate cauze următoarele:
Calitatea produselor;
Marca de fabrică sau de comerţ;
Schimbarea destinaţiei produselor;
Acordarea unor bonificaţii sau remize;
41
Intervenţia statului la unele produse de importanţă strategică.
Se impune a se determina care au fost factorii care au condus la modificarea preţurilor de vânzare,
condiţiile concrete care le-au influenţat, dacă este o cauză dependentă sau nu de activitatea întreprinderii.
3. costului produselor:
ΔCh*(c)=
∑q •c1 1
• 1000 −
∑q •c
1 0
• 1000 =
7092
• 1000 −
7344
• 1000 = –28,80 lei.
∑q • p
1 1 ∑q • p
1 1 8750 8014
Rezultă o reducere a costului pe produs fapt ce se răsfrânge pozitiv asupra eficienţei cheltuielilor la
1000 lei cifră de afaceri. Această situaţie a condus la creşterea profitului aferent cifrei de afaceri. Influenţa în
cauză se poate considera însă nejustificată dacă, pentru scăderea costurilor pe unitatea de produs s-au folosit
materii prime şi materiale de o calitate mai inferioară decât cele prevăzute, aceasta reflectându-se direct în
calitatea produselor şi putând duce la o scădere a preţului de vânzare.
Se propune analiza în detaliu a costurilor unitare deoarece acesta reprezintă un obiectiv prioritar
pentru managementul oricărui agent economic în vederea fundamentării politicii de preţuri.
2002, p. 73-136
1. Factorii care influenţează „cheltuielile la 1.000 lei CA” sunt următorii:
a) structura producţiei, cantitatea vândută şi costul produselor;
b) structura producţiei, preţul mediu de vânzare şi costul produselor;
c) structura producţiei, preţul unic de vânzare şi costul produselor;
d) calitatea producţiei, preţul mediu de vânzare şi costul produselor.
2. Care din următoarele tipuri de cheltuieli sunt variabile?

a) cheltuielile cu salariile în acord;
b) cheltuielile cu amortizarea;
c) cheltuielile cu chiriile;
d) cheltuielile cu salariile în regie;
e) cheltuielile cu materiile prime.
3. Dacă în total costuri creşte ponderea costurilor fixe totale, atunci:

a) scade cifra de afaceri critică;
b) cifra de afaceri critică rămâne neschimbată;
c) cifra de afaceri critică se modifică în funcţie de structura costurilor totale fixe;
d) cifra de afaceri critică creşte;
e) cifra de afaceri critică se modifică în funcţie de tipul de amortizare practicat.
4. Influenţa cu semnul plus a modificării costului pe produs asupra profitului aferent cifrei de afaceri
semnifică:
a) reducerea costului pe produs;
b) creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari;
c) scăderea ponderii produselor cu costuri mai mari;
d) scăderea rentabilităţii economice;
e) scăderea productivităţii muncii.
42
5. Influenţa cu semnul minus a modificării structurii producţiei asupra cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri,
semnifică:
a) creşterea ponderii produselor al cărui nivel al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produs este
superior nivelului mediu programat pe întreprindere;
b) creşterea preţului mediu de vânzare a produselor pe categorii;
c) scăderea ponderii produselor al cărui nivel al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produs este
superior nivelului mediu programat pe întreprindere;
d) creşterea profitului aferent cifrei de afaceri;
e) scăderea producţiei exerciţiului.
6. Influenţa modificării costurilor unitare asupra cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri faţă de nivelul
prevăzut este de – 18 lei. Aceasta reprezintă o :
a) situaţie pozitivă, datorită creşterii preţurilor produselor faţă de nivelul prevăzut;
b) situaţie negativă, datorită modificării costurilor unitare în funcţie de oferta de pe piaţă a materiilor prime;
c) situaţie pozitivă, datorită scăderii costurilor unitare faţă de nivelul prevăzut;
d) situaţie negativă, datorită scăderii costurilor unitare la majoritatea produselor faţă de nivelul prevăzut;
e) situaţie pozitivă, datorită creşterii costurilor unitare faţă de nivelul prevăzut.
7. Indicele producţiei fizice (cantităţii) = 90%

Indicele consumului specific = 92%
Indicele cheltuielilor cu materialele = 80%
a) s-a redus cantitatea fabricată şi preţul materialelor;
b) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi a crescut preţul materialelor;
c) a crescut cantitatea fabricată şi consumul specific;
d) s-a redus consumul specific şi preţul materialelor;
e) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi preţul materialelor.
8. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a cheltuielilor materiale conform tabelului :
Nr. Indicatori Previzionat Realizat
crt.
1 Cheltuieli materiale aferente CA 1.562 1.697
2 Cheltuieli materiale aferente CA * 1.633
recalculate
4 CA recalculată * 3.000
Modificarea globală a cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de afaceri şi influenţa asupra
modificării respective a preţului, utilizând modelul de analiză factorială Cm

1000
=
∑ q • cm • 1000 este:
∑q• p
a) – 2,84; + 15,00 :
b) – 2,81; + 15,30;
c) – 2,68 ; + 15,18;
d) – 2,84; + 15,68;
e) + 2,84; + 15,81.
9. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri,
conform tabelului:
Nr.crt. Indicatori Prevăzut (0) Realizat (1)
1 Cheltuieli fixe 643 760
2 Cifră de afaceri 2.671 2.916
Influenţele cantităţii de produse vândute şi a preţului mediu de vânzare asupra modificării
cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri măsurate cu ajutorul modelului de analiză factorială
F
Cf = • 1000 sunt următoarele
CA
a) - 27,68; + 7,45;
b) - 25,68 ; + 7,32;
c) - 24,68; + 7,45 ;
d) - 25,30; + 9,56;
e) + 27,68; + 8,13;
43
10. Dacă indicele consumului specific de materiale ( ICS = 94% ) şi indicele preţului de aprovizionare (Ipa =
97% ), efectul va fi:
a) reducerea costului unitar cu materialele;
b) creşterea cheltuielilor de aprovizionare;
c) sporirea valorii stocurilor de materiale;
d) creşterea costului unitar cu materialele;
e) reducerea stocurilor de materii prime.
TEME DE CONTROL
1. Să se rezolve exemplul ilustrativ 1 pentru perioadele : între Pn-1 şi P0 şi Pn-1 şi P1.
2. Se cunosc următoarele date:
Nr. Indicatori Simbol Prevăzut (0) Realizat (1)
crt.
1 Cheltuieli fixe F 1930 2280
2 Cifra de afaceri
∑q • p 8014 8750
3 Cifra de afaceri recalculată

∑q • p
1 0
X 9000
4 Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri Cf 240,83 260,57
Se cere să se realizeze analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri.
3. Se cunosc următoarele date conform tabelului următor:
Nr. Indicatori Pn (%)
crt. Simbol Pn-1 P0 P1 P1/P0
1 Cheltuieli variabile totale CV 3974 4772 5092 106,71

2 Cv aferente CA C’v 3792 4648 5032 108,26
3 Cv aferente CA recalculate C’vrec 3808 X 4990 X
4 Venituri din exploatare Vexpl 7360 8436 9260 109,77
5 Cifra de afaceri CA 6770 8014 8750 109,18
6 CA recalculată (∑ q1 • p 0 ) 6600 X 9000 X
7 Cv la 1000 lei CA Cv 560 580 575 99,14
8 Cv la 1000 lei Vexpl. Cve 540 566 550 97,17
Se cere:
a. să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile variabile la 1000 lei venituri din exploatare;
b. să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile variabile aferente la 1000 lei cifră de afaceri.
4. Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos:

Nr.
Indicatori Simbol Prevăzut Realizat
crt.
1 Volumul fizic al producţiei vândute exprimat
în: ∑q • p 31250 34375
- preţuri medii de vânzare unitare ∑q • c 20625 22550
- costuri cu materialele pe unitatea de produs
2 Volumul fizic efectiv al producţiei vândute,
exprimat în: ∑q • p
1 0
- 33985
- preţuri medii de vânzare unitare programate ∑q • c
1 0
- 22480
- costuri cu materialele unitare programate
4 Cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri Cm1000 1650 1640
Să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri.
44
MODULUL 4
ANALIZA RENTABILITĂŢII

¾ Introducerea noţiunii de rentabilitate.
¾ Studiul tabloului SIG.
¾ Studiul analizei factoriale a rezultatelor.
¾ Studiul problemei punctului critic.
¾ Calculul şi exemplificarea indicatorilor ce reflectă evoluţia şi structura
performanţelor financiare pe cele trei nivele de activitate:nivelul exploatare,
nivelul financiar, nivelul extraordinar, nivelul global
¾ Calculul, exemplificarea şi interpretarea indicilor şi a ratelor de structură precum şi
a ratelor de rentabilitate, cunoaşterea intervalelor de siguranţă şi a mediilor din
industrie, în funcţie de care se stabilesc punctele forte şi punctelor slabe ale
aspectelor analizate şi se acordă punctaje.
¾ Determinarea şi interpretarea punctului critic.
Competenţe dobândite ca urmare a parcurgerii modulului:

¾ Deprinderea folosirii corecte metodelor şi tehnicilor specifice de analiză a
rentabilităţii.
¾ Interpretarea evoluţiei indicatorilor de rentabilitate.
¾ Determinarea punctului critic.
LECŢIA 1
ANALIZA STRUCTURALĂ A REZULTATULUI EXERCIŢIULUI
Analiza structurală a rezultatului exerciţiului presupune evidenţierea contribuţiei fiecărui tip de rezultate la
formarea rezultatului total, profit sau pierdere, precum şi punerea în evidenţă a schimbărilor intervenite pe
elemente componente.
Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului în funcţie de gruparea veniturilor şi cheltuielilor
după natura lor se poate efectua după următoarea schemă 33 : Venituri din
exploatare
Marja brută faţă de

cheltuielile
-
variabile Cheltuieli
variabile de
Rezultatul exploatării - exploatare
Cheltuieli fixe de
exploatare
+
Venituri financiare
Rezultatul brut Rezultatul financiar
al exerciţiului -
Cheltuieli financiare
+
Venituri extraordinare
33
Rezultatul extraordinar 45 -
Cheltuieli extraordinare
U
Fig. nr. 2 Schema de analiză structurală a rezultatului brut
Practic, analiza structurală a rezultatului exerciţiului presupune:
prezentarea configuraţiei rezultatului exploatării;
măsurarea incidenţei fiecărui rezultat intermediar asupra rezultatului total.
LECŢIA 2
ANALIZA SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE
Prin solduri intermediare ale gestiunii înţelegem principalii indicatori economico-financiari stabiliţi
pe baza datelor din „Contul de profit şi pierdere”, cu ajutorul cărora se caracterizează modul de folosire a
resurselor materiale, financiare şi umane ale firmei 34 . Acestea se prezintă într-un tablou care, în esenţă este o
altă modalitate de prezentare a contului de rezultate.
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o sursă suplimentară de informaţii care ajută la
determinarea indicatorilor parţiali ai rentabilităţii.
Schematic, acesta se prezintă astfel 35 :
Tabel nr. 1
VENITURI CHELTUIELI SIG
1 2 3 = 2-1
Vânzări de mărfuri Costul de cumpărarea MARJA
mărfurilor vândute COMERCIALĂ (MC)
Producţia vândută
+Producţia imobilizată PRODUCŢIA
+Producţia stocată EXERCIŢIULUI (Pex)
TOTAL
Producţia exerciţiului Consumuri provenind de la
VALOAREA
+Marja comercială terţi
ADĂUGATĂ (VA)
TOTAL
Valoarea adăugată Impozite, taxe, vărsăminte EXCEDENTUL BRUT
+Subvenţii +Cheltuieli cu personalul AL EXPLOATĂRII
TOTAL TOTAL (EBE)
EBE Amortizări şi provizioane
+Venituri din provizioane aferente exploatării
aferente exploatării +Alte cheltuieli aferente REZULTATUL
+Alte venituri din exploatării EXPLOATĂRII (Rexpl.)
exploatare
TOTAL TOTAL
Rezultatul exploatării Cheltuieli financiare
REZULTATUL
+Venituri financiare
CURENT (RC)
TOTAL
Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare REZULTATUL
EXTRAORDINAR
(Rextr.)
Rezultatul curent Participarea salariaţilor la
+Rezultatul extraordinar rezultat REZULTATUL
+Impozit pe profit EXERCIŢIULUI (RE)
TOTAL TOTAL
Analiza soldurilor intermediare de gestiune se poate realiza pe baza:

modificărilor absolute;
indicilor cu bază fixă, cu bază în lanţ şi medii;
ritmurilor cu bază fixă, în lanţ şi medii;
metodei ratelor;
metodei substituţiilor în lanţ, etc.
34
35
Mărgulescu D. (coordonator), Gheorghiu Al., Analiza economică-financiară a întreprinderii-metode şi
tehnici, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 194-195 şi Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed.
Economică, Bucureşti, 1997, p. 286
46
Marja comercială este un indicator utilizat de firmele de comerţ.
Excedentul brut al exploatării (EBE) evidenţiază contribuţia exploatării la formarea rezultatelor.
Acesta nu depinde de politica fiscală a firmei, el fiind sensibil numai la activităţile desfăşurate în cadrul
întreprinderii, la competitivitatea acestora.
Rolul excedentului brut de exploatare este să acopere mai multe nevoi de finanţare, şi anume 36 :
remunerarea capitalurilor investite (a acţionarilor, a băncilor, etc.);
menţinerea echipamentului tehnic (amortizarea);
plata impozitului pe profit.
LECŢIA 3
ANALIZA FACTORIALĂ A REZULTATULUI EXPLOATĂRII
Analiza factorială a rezultatului exploatării are ca scop stabilirea sistemului de factori care
determină modificarea acestuia în vederea alegerii criteriilor principale de estimare a evoluţiei viitoare.
Se pot utiliza unul din următoarele modele:
n n
1) R exp l. = ∑ q i • p i − ∑ q i •c i , unde:
i =1 i =1
qi = volumul fizic al vânzărilor;
pi = preţul unitar de vânzare
ci = costul unitar
Factorii care influenţează rezultatul exploatării conform acestui model de analiză factorială sunt:
- structura producţiei (qi);
- preţul mediu unitar (pi);
- costul mediu unitar (ci).
Acest model se poate aplica pentru orice tip de societate, în măsura în care există posibilitatea
identificării costurilor şi a veniturilor pe unitatea de produs sau serviciu.
⎛ ChE ⎞ −−−
2) R expl. = VE⎜1 − ⎟ = VE • pre , unde:
⎝ VE ⎠
VE = N s • t • w h = venituri din exploatare;
N s = numărul mediu de salariaţi;
t = numărul mediu de ore pe salariat;
w h = productivitatea medie orară;
ChE = cheltuieli de exploatare;
−−−
pre = profitul sau pierderea la 1 leu venituri din exploatare.
Modificarea rezultatului exploatării poate fi influenţat de următorii factori:
- veniturile din exploatare (VE);
ChE
- cheltuieli la 1 leu venituri din exploatare ( ).
VE
Şi acesta este un model cu aplicabilitate generală, recomandat îndeosebi pentru firmele cu profil
comercial, de turism sau prestări servicii.
Mf Q V P
3) Rexpl. = N s • • • • , unde:
N Mf Q V
N s = număr mediu de personal;
Mf = valoarea medie anuală de inventar a mijloacelor fixe;
Q= producţia exerciţiului;
Potrivit acestui model, factorii de influenţă sunt:
- numărul mediu de personal ( N s );
⎛ Mf ⎞
- gradul de înzestrare tehnică ⎜ ⎟;
⎝ N ⎠
36
ibidem, p. 287
47
⎛ Q ⎞
- randamentul mijloacelor fixe ⎜ ⎟;
⎝ Mf ⎠
⎛V⎞
- gradul de valorificare a producţiei exerciţiului ⎜ ⎟;
⎝Q⎠
⎛P⎞
- rentabilitatea veniturilor ⎜⎟.
⎝V⎠
Acest model este recomandat pentru întreprinderile industriale, care dispun de o bază materială
proprie cu o pondere însemnată în patrimoniul acestora.
LECŢIA 4
ANALIZA FACTORIALĂ A PROFITULUI AFERENT CIFREI DE AFACERI
Pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri se recomandă a se utiliza următoarele
modele factoriale 37 :
a. Pr = ∑ qi • pi − ∑ qi • c i ;
⎛ ∑ qi • c i ⎞ −−
b. Pr = ∑ qi • pi ⎜1 − ⎟ = CA • pr
⎜ ∑ qi • pi ⎟
⎝ ⎠
Mf CA Pr
c. Pr = T • • • .
T Mf CA
LECŢIA 5
ANALIZA RENTABILITĂŢII PRIN METODA RATELOR
Pasul 1 - Introducere
În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparaţii în spaţiu,

precum şi faţă de anumite norme sau standarde elaborate şi acceptate de organisme de specialitate.
Acestea fac parte din categoria indicatorilor de eficienţă de tipul efect/efort. Efectul se poate exprima
sub forma unui rezultat, iar efortul, sub forma capitalurilor, resurselor consumate, veniturilor, etc.
Ratele de rentabilitate ce le mai des utilizate sunt:
a) Rata rentabilităţii economice a activului;
b) Rata rentabilităţii financiare;
c) Rata rentabilităţii resurselor consumate (costurilor);
d) Rata rentabilităţii comerciale.
Pasul 2 - Rata rentabilităţii economice a activului

Rata rentabilităţii economice a activului măsoară performanţele activului total al întreprinderii
pornind de la un rezultat economic (EBE; Rexpl.) şi ansamblul mijloacelor utilizate 38 :
Se poate calcula cu ajutorul următoarelor formule:
EBE
a) Re = • 100 sau
At
R exp l
b) Re = • 100 sau
A exp l
R exp l
c) Re = • 100 , unde:
At
37
38
Niculescu M., op.cit, p. 310
48
EBE = excedentul brut din exploatare;
Rexpl.= rezultatul exploatării;
Aexpl = activ de exploatare;
At = activ total.
Rata rentabilităţii economice a activului este independentă de structura financiară (gradul de
îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului, precum şi de elementele extraordinare 39 .
Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice a activului se poate realiza cu ajutorul unuia din
următoarele modele:
Vt P
a. Re = • • 100 , unde:
At Vt
Vt
= viteza de rotaţie a activului total;
At
P
• 100 = rata rentabilităţii veniturilor;
Vt
Vt = venituri totale;
At = activ total;
P = profit.
În vederea creşterii ratei rentabilităţii economice se impun luarea de măsuri de creştere a vitezei de
rotaţie a activelor totale, cum sunt:
- lichidarea stocurilor de produse finite fără desfacere asigurată;
- scăderea creanţelor;
- scăderea stocului de producţie neterminată.
CA R exp l
b. Re = • • 100 , unde:
At CA
CA
At
R expl
• 100 = rata rentabilităţii comerciale.
CA
P
c. Re = Vt , unde:
1 1
+
Vt Vt
Ai Ac
Vt
= viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
Ai
Vt
= viteza de rotaţie a activelor circulante.
Ac
Pasul 3 - Rata rentabilităţii financiare
Rata rentabilităţii financiare apreciază eficienţa capitalului investit, sau altfel spus, reflectă
corelaţia dintre profit, ca venit al acţionarilor şi capitalurile întreprinderii.
a) Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii
Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii evidenţiază, în mărime relativă, corelaţia dintre
capitalul propriu şi profitul net şi se determină conform relaţiei 40 :
Pn
Rf = • 100 , unde:
Kp
Pn = profitul net;
Kp = capitalurile proprii.
Analiza factorială a rentabilităţii financiare se poate realiza utilizând unul din următoarele modele:
39
Robu V., Georgescu Nop.cit, p. 115
40
ibidem, p. 116
49
Vt At Pn
a. Rf = • • • 100 ;
At Kp Vt
Vt Pb Pn
b. Rf = • • • 100 . unde:
Kp Vt Pb
Vt
At
At
= viteza de rotaţie a capitalului propriu;
Kp
Pn
= rentabilitatea netă a veniturilor totale;
Vt
Vt
= venitul mediu la 1 leu capital propriu;
Kp
Pb
= profitul mediu brut la 1 leu venituri;
Vt
Pn
= ponderea profitului net în profitul brut.
Pb
Pentru creşterea ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu se va căuta întotdeauna să se
îndeplinească următoarele condiţii:
- accelerarea vitezei de rotaţie a activului total;
- accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului propriu;
- sporirea rentabilităţii nete a veniturilor totale;
- sporirea venitului mediu la 1 leu capital propriu;
- sporirea profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.
b) Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent

Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent are rolul de a evidenţia corelaţia dintre capitalul
permanent şi profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile şi a impozitului pe profit 41 .
Modelul de calcul este următorul:
Pb
Rf = • 100 , unde:
Kpr
Pb = profit brut;
Kpr = capitalul permanent (format din capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
şi datoriile pe termen mediu şi lung).
Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalului permanent se poate realiza cu ajutorul
următorului model:
CA Pb
Rfp = • • 100 , unde:
Kpr CA
CA
= cifra de afaceri medie la 1 leu capital permanent;
Kpr
Pb
= profitul mediu brut la 1 leu cifră de afaceri.
CA
Rata rentabilităţii financiare depinde de politica comercială adoptată, de eficienţa capitalului investit
şi de politica financiară a firmei.
41
50
Pasul 4 - Rata rentabilităţii resurselor consumate
Rata rentabilităţii resurselor consumate sau rentabilitatea costurilor se calculează prin raportarea
unui rezultat parţial la consumul de resurse implicat în obţinerea lui.
Modelele de calcul şi analiză sunt următoarele:
Rrc =
Pr
= ∑ q • p − ∑ q •c
i i i i
• 100 , unde:
∑ qi • ci ∑q • c i i
Pr = profitul;
q = producţia vândută;
p = preţul mediu de vânzare, exclusiv TVA;
c = costul mediu.
sau
R expl
Rrc = • 100 , unde:
ChE
Rexpl. = rezultatul exploatării;
ChE = cheltuieli privind exploatarea.
În literatura de specialitate se apreciază că această rată ar trebui să aibă valori cuprinse între 9-15%.
Pasul 5 - Rata rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a procesului de
aprovizionare, stocare, desfacere) şi politica de preţuri. Ea se determină prin raportarea efectului activităţii
firmei (EBE, Rexpl., RE) la cifra de afaceri totală, astfel:
EBE R RE
Rc = • 100 sau Rc = expl • 100 sau Rc = • 100 , unde:
CA CA CA
EBE = excedentul brut din exploatare;
Rexpl.= rezultatul exploatării;
RE = rezultatul exerciţiului;
CA = cifra de afaceri.
Rentabilitatea comercială se poate descompune astfel:
Rc =
RE
• 100 = ∑q • p − ∑q • c
i i i i
• 100
CA ∑q • p i i
Factorii care influenţează rentabilitatea comercială sunt următorii:
- structura producţiei vândute (q);
- preţul mediu de vânzare, exclusiv TVA (p);
- costul mediu (c).
LECŢIA 6
ANALIZA RENTABILITĂŢII PE BAZA PUNCTULUI CRITIC
Punctul critic reprezintă acel prag al rentabilităţii în care veniturile sun egale cu cheltuielile. Aceasta
semnifică faptul că, în acest punct profitul este egal cu 0.
Cu „pragul rentabilităţii” se poate opera atât la nivelul produsului cât şi la nivelul cifrei de afaceri
totale.
La nivelul produsului, pragul rentabilităţii se stabileşte cu ajutorul următoarei relaţii:
cf
K= , unde:
p − cv
cf = cheltuieli fixe pe unitatea de produs;
cv = cheltuieli variabile pe unitatea de produs;
p = preţul mediu de vânzare.
51
REZUMAT
Problemele de bază ale analizei rentabilităţii sunt:
Analiza structurală a rezultatului exerciţiului;
Analiza tabloului soldurilor intermediare de gestiune;
Analiza factorială a rezultatului exploatării;
Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri;
Analiza rentabilităţii prin metoda ratelor;
Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic.
Schematic, soldurile intermediare de gestiune se prezintă astfel:
Tabel nr. 2
VENITURI CHELTUIELI SIG
1 2 3 = 2-1
Vânzări de mărfuri Costul de cumpărarea MARJA
mărfurilor vândute COMERCIALĂ (MC)
Producţia vândută
+Producţia imobilizată PRODUCŢIA
+Producţia stocată EXERCIŢIULUI (Pex)
TOTAL
Producţia exerciţiului Consumuri provenind de la
VALOAREA
+Marja comercială terţi
ADĂUGATĂ (VA)
TOTAL
Valoarea adăugată Impozite, taxe, vărsăminte EXCEDENTUL BRUT
+Subvenţii +Cheltuieli cu personalul AL EXPLOATĂRII
TOTAL TOTAL (EBE)
EBE Amortizări şi provizioane
+Venituri din provizioane aferente exploatării
aferente exploatării +Alte cheltuieli aferente REZULTATUL
+Alte venituri din exploatării EXPLOATĂRII (Rexpl.)
exploatare
TOTAL TOTAL
Rezultatul exploatării Cheltuieli financiare
REZULTATUL
+Venituri financiare
CURENT (RC)
TOTAL
Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare REZULTATUL
EXTRAORDINAR
(Rextr.)
Rezultatul curent Participarea salariaţilor la
+Rezultatul extraordinar rezultat REZULTATUL
+Impozit pe profit EXERCIŢIULUI (RE)
TOTAL TOTAL
Analiza factorială a rezultatului se poate realiza cu ajutorul unuia din următoarele modele:
n n
1. R exp l. = ∑ q i • pi − ∑ q i •ci
i =1 i =1
⎛ ChE ⎞ −−−
2. R expl. = VE⎜1 − ⎟ = VE • pre
⎝ VE ⎠
Mf Q V P
3. Rexpl. = N s • • • •
N Mf Q V
Pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri se recomandă a se utiliza

următoarele modele factoriale:
a. Pr = ∑ qi • pi − ∑ qi • c i ;
52
⎛ ∑ qi • c i ⎞ −−
b. Pr = ∑ qi • pi ⎜1 − ⎟ = CA • pr
⎜ ∑q • p ⎟
⎝ i i ⎠
Mf CA Pr
c. Pr = T • • • .
T Mf CA
În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparaţii în spaţiu,
precum şi faţă de anumite norme sau standarde elaborate şi acceptate de organisme de specialitate.
Ratele de rentabilitate ce le mai des utilizate sunt:
e) Rata rentabilităţii economice a activului;
f) Rata rentabilităţii financiare;
g) Rata rentabilităţii resurselor consumate (costurilor);
h) Rata rentabilităţii comerciale.
Rata rentabilităţii economice se poate calcula cu ajutorul următoarelor formule:
EBE
a) Re = • 100
At
R exp l
b) Re = • 100
A exp l
R exp l
c) Re = • 100
At
Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice a activului se poate realiza cu ajutorul unuia
din următoarele modele:
Vt P
a. Re = • • 100
At Vt
CA R exp l
b. Re = • • 100
At CA
P
c. Re = Vt
1 1
+
Vt Vt
Ai Ac
Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii evidenţiază, în mărime relativă, corelaţia
dintre capitalul propriu şi profitul net şi se determină conform relaţiei:
Pn
Rf = • 100
Kp
Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii se poate realiza utilizând unul
din următoarele modele:
Vt At Pn
a. Rf =
• • • 100 ;
At Kp Vt
Vt Pb Pn
b. Rf = • • • 100 .
Kp Vt Pb
Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent se calculează conform formulei:
Pb
Rf = • 100
Kpr
Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalului permanent se poate realiza cu ajutorul
următorului model:
CA Pb
Rfp = • • 100
Kpr CA
Rata rentabilităţii resurselor consumate sau rentabilitatea costurilor se calculează conform formulelor:
53
Rrc =
Pr
= ∑ q • p − ∑ q •c
i i i i
• 100
∑ qi • ci ∑q • c i i
sau
R expl
Rrc = • 100
ChE
Rata rentabilităţii comerciale se determină prin raportarea efectului activităţii firmei (EBE, Rexpl.,
RE) la cifra de afaceri totală, astfel:
EBE
Rc = • 100 sau
CA
R
Rc = expl • 100 sau
CA
RE
Rc = • 100
CA
Punctul critic reprezintă acel prag al rentabilităţii în care veniturile sun egale cu cheltuielile.
La nivelul produsului, pragul rentabilităţii se stabileşte cu ajutorul următoarei relaţii:
cf
K=
p − cv
La nivelul cifrei de afaceri totale pragul rentabilităţii se stabileşte astfel:
Cf
K= sau
(1 − cv ) • Q max
Cf
CA ' = .
1 − cv
CONCLUZII
Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare rentabilitatea firmei. Aţi învăţat aindicatorii
specifici rentabilităţii, cuprinşi sintetic în cadrul tabloului soldurilor intermediare de gestiune. De asemenea
ati învaţat despre modalitatea de calcul a ratelor de rentabilitate şi despre determinarea punctului critic.
EXEMPLE ILUSTRATIVE
1. Se cunosc următoarele date, conform tabelului de mai jos:
Tabel nr. 3
mii lei
Nr. Indicatori Simbol Prevăzut Realizat
crt.
1 Venituri din exploatare VE 86610 103355
2 Cheltuieli de exploatare ChE 77560 91738
3 Numărul mediu de salariaţi N s (sal.) 1600 1885
4 Rezultatul exploatării (1-2) Rexpl. 9050 11617
5 Timpul total de muncă T (ore) 3000000 3800000
6 Numărul mediu de ore pe t 1875 2016
salariat
7 Productivitatea medie orară wh 28870 27199
8 Profitul mediu din 0,1045 0,1124
exploatare la 1 leu venituri pre
din exploatare
Pentru analiza factorială a rezultatului exploatării se va folosi modelul 2, astfel:
Δ Rexpl.= Rexpl.1- Rexpl.0 = 11617 – 9050 = + 2567 mii lei
Această variaţie se datorează influenţei următorilor factori:

54
a. influenţa modificării veniturilor din exploatare:
ΔRexpl.(VE) = VE1( )
− VE 0 • pre 0 = + 1749,85 mii lei
a1) influenţa modificării fondului total de timp de muncă:
ΔRexpl.(T) = (T1 − T0 ) • wh 0 • pre 0 = + 2413,53 mil lei
1) influenţa modificării numărului mediu de salariaţi:
ΔRexpl.( N s ) = (N s
1 − N s0 ) • t0 • w h0 • pre0 = + 1612,16 mii lei
2) influenţa modificării timpului mediu pe salariat:
ΔRexpl.( t ) = N s1 • (t1 − t0 ) • w h0 • pre0 = + 801,37 mii lei
a2) influenţa modificării productivităţii medii orare:
ΔRexpl.( w h ) = T1 • (w h1 − w h0 ) • pre0 ≅ - 663,68 mii lei
b. influenţa modificării profitului mediu la 1 leu venituri din exploatare:
ΔRexpl.(pre) = VE1 • (pre1 − pre 0 ) ≅ + 817,2 mii lei
Concluzii
Se constată că rezultatul exploatării a crescut în perioada curentă faţă de perioada precedentă cu +
2567 mii lei. Această creştere s-a datorat în principal creşterii veniturilor din exploatare, acestea generând o
creştere a rezultatului exploatării cu + 1749,85 mii lei.
De asemenea, creşterea fondului total de muncă de la 3000000 ore la 3800000 ore a influenţat
pozitiv rezultatul exploatării, acesta crescând cu + 2413,53 mii lei.
O influenţă pozitivă a avut-o şi creşterea numărului mediu de salariaţi precum şi creşterea timpului
mediu pe salariat, acestea generând o creştere a rezultatului exploatării cu +1612,16 mii lei, respectiv, +
801,37 mii lei.
În schimb, productivitatea medie orară a scăzut de la 28870 la 27199, ceea ce o determinat o scădere
a rezultatului exploatării cu – 663,68 mii lei.
Profitul mediu la 1 leu venituri din exploatare a influenţat pozitiv rezultatul exploatării, acesta
crescând cu + 817,2 mii lei.
Se recomandă remedierea problemelor în ceea ce priveşte productivitatea muncii, prin:
- specializarea personalului;
- eliminarea timpilor morţi datoraţi defecţiunii utilajelor, lipsei de materii prime, etc;
- organizarea cât mai minuţioasă a ciclului de exploatare, etc.
2. Se consideră următoarele date conform tabelului de mai jos:

Tabel nr. 4
mii lei
crt.
1 Cifra de afaceri în
preţuri de vânzare ∑
qi • p i 106250 127500
exclusiv TVA
2 Cheltuieli aferente cifrei
de afaceri ∑
qi • ci 97750 118448
3 Producţia vândută în
preţuri medii prevăzute ∑
q1 • p 0 - 115813
4 Producţia vândută în
costuri medii prevăzute ∑
q1 • c 0 - 113135
5 Profitul aferent cifrei de Pr 8500 9052

afaceri
6 Profitul mediu la 1 leu --- 0,079 0,070
CA Pr
Pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri se va folosi modelul 1, astfel:
Δ Pr.= Pr1- Pr0 = 9052-8500 = + 552 mii lei
Factorii care-l influenţează sunt următorii:
a. volumul fizic al producţiei:
Δ Pr (q ) = (∑ q1p 0 − ∑ q1c0 ) − (∑ q 0 p 0 − ∑ q 0c0 ) = (115813-113135) –(106250-97750)= - 5822 mii
lei
b. preţul mediu de vânzare:
55
Δ Pr (p ) = (∑ q1p1 − ∑ q1c 0 ) − (∑ q1p 0 − ∑ q1c 0 ) = (127500-113135) –(115813-113135)= + 11687
mii lei
c. costul mediu de producţie:
Δ Pr (c ) = (∑ q1p1 − ∑ q1c1 ) − (∑ q1p1 − ∑ q1c0 ) = (127500-118448) –(127500-113135)= - 5313 mii
lei
Concluzii:
Analizând influenţa factorilor de mai sus se pot concluziona următoarele:
- preţurile de vânzare au fost mai mari decât s-a prevăzut, fapt care a influenţat pozitiv profitul
aferent cifrei de afaceri, acesta crescând cu + 11687 mii lei;
- costurile de producţie au influenţat negativ profitul aferent cifrei de afaceri, determinând o
reducere a acestuia cu – 5313 mii lei;
- volumul producţiei fizice vândute a avut un efect negativ asupra profitului, acesta suferind o
diminuare cu – 5822 mii lei.
- profitul aferent cifrei de afaceri a avut însă o creştere cu + 552 mii lei.
Se recomandă studierea în amănunt a costurilor producţiei în vederea eficientizării acestora, precum
şi analizarea structurii producţiei în vederea identificării produselor greu vandabile şi a celor foarte căutate
pentru stabilirea unui program de producţie optim în viitor.
3. Se presupun următoarele date:

Tabel nr. 5
mii lei
crt.
1 Active imobilizate Ai 2933 2493
2 Active circulante Ac 1967 3900
3 TOTAL ACTIV At=Ai+Ac 4900 6393
4 VENITURI TOTALE Vt 7638 8435
5 Profit brut Pb 673 853
6 Viteza de rotaţie a Vt 1,559 1,319
activului
At
7 Rata rentabilităţii Pb 8,81 10,11
veniturilor(%)
Vt
Pentru calculul şi analiza factorială a rentabilităţii economice a activului utilizăm următoarea
formulă:
Vt P
Re = • • 100
At Vt
Astfel:
Vt 0 P0
Re 0 = • • 100 =(1,559•0,0881)100= 13,74%
At 0 Vt 0
Vt P
Re1 = 1 • 1 • 100 =(1,319•0,1011)100= 13,34%
At 1 Vt 1
Δ Re = Re1 − Re 0 = 13,34 − 13,74 = −0,4 %
din care, datorită modificării:
¾ vitezei de rotaţie a activului:
⎛ Vt ⎞ Vt P Vt P
Δ Re⎜ ⎟ = 1 • 0 • 100 − 0 • 0 • 100 = (11,62 − 13,73) • 100 = −2,32%
⎝ At ⎠ At1 Vt0 At0 Vt0
¾ rentabilităţii veniturilor:
⎛ Pb ⎞ Vt1 P1 Vt P
Δ Re⎜ ⎟= • • 100 − 1 • 0 • 100 = (13,34 − 11,62 ) • 100 = +1,72%
⎝ Vt ⎠ At1 Vt1 At1 Vt0
Concluzii:
56
Se observă că rata rentabilităţii economice a activului a scăzut în perioada curentă faţă de perioada
anterioară cu – 0,4%. Acest fapt se datorează influenţei negative a vitezei de rotaţie a activului care a
diminuat această rată cu –2,32%. Pe de altă parte, rentabilitatea veniturilor a influenţat-o pozitiv determinând
o creştere a acesteia cu +1,72%.
În aceste condiţii se impune analiza structurii activului în vederea depistării elementelor care au
contribuit la încetinirea vitezei de rotaţie. Acestea ar putea fi:
- activele imobilizate care lucrează sub parametrii de funcţionare proiectaţi;
- creşterea activelor imobilizate în curs de execuţie;
- creşterea stocurilor de producţie neterminată;
- creşterea creanţelor;
- etc.
4. Se presupun următoarele date:

cf = 60000 lei
cv = 130000 lei
p = 250000 lei
qmax = 50000 bucăţi, respectiv 12500 mil. lei
Pragul rentabilităţii este următorul:
60000
K= = 0,5
250000 − 130000
Acestei valori a pragului îi corespunde ca cifră de afaceri critică (fizic):
qmax*K = 50000*0,5 = 25000 bucăţi, iar valoric:
(qmax* p )*K=(50000*250000)*0,5= 6250 mil. lei
Deci, pentru a-şi putea acoperi cheltuielile, fără însă a obţine profit, firma trebuie să producă minim
25000 bucăţi, în valoare de 6250 mil. lei.
La nivelul cifrei de afaceri totale pragul rentabilităţii se stabileşte astfel:
Cf Cf
K= sau CA =
'
, unde:
(1 − cv ) • Q max 1 − cv
Cf = suma cheltuielilor fixe;
cv = cheltuielile variabile la 1 leu cifră de afaceri;
Qmax = cifra de afaceri maximă;
CA’ = cifra de afaceri critică.
143-174
5. Mărgulescu D. (coordonator), Gheorghiu Al., Analiza economică-financiară a întreprinderii-metode şi
tehnici, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 184-205
6. Niculescu M., Diagnostic financiar, vol. 2, Ed. Economică, Bucureşti, 2005, p. 173-242
1. Factorii care influenţează modificarea rezultatului exploatării (RE) în cadrul analizei factoriale conform
modelului, RE = ∑q i × pi − ∑ qi × ci sunt:
a) cantitatea de produse vândute;
b) costul mediu unitar şi preţul mediu de vânzare;
c) producţia exerciţiului;
d) veniturile din exploatare;
e) cheltuielile la 1 leu venituri din exploatare.
57
2. Rata rentabilităţii financiare evidenţiază:
a) gradul de acoperire a investiţiilor de către acţionari;
b) corelaţia dintre capitalul permanent şi profitul brut;
c) capacitatea întreprinderii de a degaja profit;
d) profitul brut obţinut la 1000 lei capitaluri investite;
e) randamentul capitalurilor investite.
3. Rata de rentabilitate economică exprimă:

a) profitul brut din exploatare obţinut la 100 lei capitaluri investite;
b) capacitatea unei societăţi de a degaja profit brut prin capitalul social;
c) eficienţa activităţii de exploatare a firmei;
d) profitul brut din exploatare obţinut la 1 leu capitaluri investite;
e) randamentul capitalului social.
semnifică:
f) reducerea costului pe produs;
g) creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari;
h) scăderea ponderii produselor cu costuri mai mari;
i) scăderea rentabilităţii economice;
j) scăderea productivităţii muncii.
5. Pe baza relaţiei
∑q p −∑q c − ∑q p −∑q c
1 1 1 0 1 0 1 0
se determină:
∑q p 1 1 ∑q p 1 0
a) influenţa structurii producţiei asupra ratei rentabilităţii comerciale;
b) influenţa preţului mediu de vânzare asupra ratei rentabilităţii financiare;
c) influenţa costului pe produs asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate;
d) influenţa preţului mediu de vânzare asupra ratei rentabilităţii comerciale;
e) influenţa structurii producţiei asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate.
6. Semnificaţia indicilor de mai jos este:

IProfitului=110%
IVeniturilor=104%
a) au crescut veniturile şi cheltuielile;
b) au crescut veniturile şi au scăzut cheltuielile;
c) au scăzut veniturile şi au crescut cheltuielile;
d) au crescut cheltuielile şi a crescut profitul;
e) au crescut veniturile şi a scăzut profitul.
7. Pe baza relaţiei ∑q p − ∑q c
1 1 1 1 se determină:
a) influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra profitului aferent cifrei de afaceri;
b) influenţa modificării preţului mediu de vânzare asupra profitului aferent cifrei de afaceri;
c) influenţa modificării costului de producţie asupra profitului aferent cifrei de afaceri;
d) profitul aferent cifrei de afaceri din perioada curentă;
e) profitul aferent cifrei de afaceri din perioada precedentă.
8. Indicele activelor circulante = 110%

Indicele cifrei de afaceri = 112%
Indicele profitului aferent cifrei de afaceri = 120%
a) s-a accelerat viteza de rotatie a activelor circulante si a crescut rentabilitatea costurilor;
b) a crescut cifra de afaceri si s-a incetinit viteza de rotatie a activelor circulante;
c) s-a accelerat viteza de rotatie a activelor circulante si s-a redus rentabilitatea costurilor;
d) s-a incetinit viteza de rotatie a activelor circulante si s-a redus costul;
e) s-a incetinit viteza de rotatie a activelor circulante si a crescut costul.
58
TEMĂ DE CONTROL
1. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a rezultatului exploatării conform tabelului :
Nr.crt. Indicatori Simbol P0 P1
1 Venituri din exploatare

∑q× p 1.009 1.071
2 Cheltuieli din exploatare

∑q×c 918 963
3 Venituri recalculate
∑q × p 1 0
* 892
4 Cheltuieli recalculate
∑q ×c 1 0
* 823
Calculaţi şi interpretaţi influenţa asupra rezultatului exploatării a cantităţii de produse vândute şi a

preţului de vânzare, utilizând modelul de analiză factorială Re xpl = ∑ q • p − ∑ q • c .
2. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a rezultatului exploatării conform tabelului:
Nr.crt. Indicatori Simbol P0 P1
1 Venituri din exploatare
∑ q× p 9.087 9.639
2 Cheltuieli din exploatare

∑q×c 8.268 8.673
3 Venituri recalculate
∑q × p
1 0
* 8.031
4 Cheltuieli recalculate
∑q ×c 1 0
* 7.413
5 Profitul aferent exploatării RE 819 966

Calculaţi şi interpretaţi influenţele preţului mediu de vânzare şi a costului asupra rezultatului
exploatării măsurată cu ajutorul modelului de analiză factorială (RE = ∑ q • p − ∑ q • c ) .
3. Se cunosc următoarele date: stocuri iniţiale de materii prime 3.000 lei, cumpărări de materii prime 7.000
lei, stocuri finale de materii prime 4.600 lei, stocuri iniţiale de produse finite 32.000 lei, produse finite
obţinute 25.000 lei, produse finite vândute la un preţ de vânzare de 38.000 lei, reducere comercială acordată
4.000 lei, stoc final de produse finite 27.000 lei, salarii plătite 10.500 lei, subvenţii de exploatare aferente
cifrei de afaceri 12.800 lei. Calculaţi valoarea E.B.E.
4. Se cunosc următoarele date: cumpărări de materii prime 10.000 lei, cheltuieli privind energia electrică şi
apa 3.000 lei, produse finite obţinute 10.000 lei, venituri din vânzarea produselor finite 10.500 lei, venituri
din producţia de imobilizări corporale 4.000 lei, sold iniţial de materii prime 3.000 lei, sold final la materii
prime 5.000 lei, sold iniţial la produse finite 7.000 lei, sold final la produse finite 6.000 lei. Calculaţi valoarea
adăugată.
59
MODULUL 5
ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR-PATRIMONIALE A

ÎNTREPRINDERII

¾ Cunoaşterea informaţiilor furnizate de Bilanţ-componentă a situaţiilor financiare,
¾ însuşirea metodologiilor de analiză diagnostic a acestuia,
¾ Stabilirea punctelor forte şi a punctelor slabe în ce priveşte stabilitatea financiară.
modalităţile de finanţare a activităţii, gestiunea patrimoniului, a evoluţiei şi
structurii elementelor de active,datorii, capitaluri proprii
¾ înţelegerea necesităţii fiecărui aspect analizat pentru conturarea unei analize a
poziţiei financiare cât mai pertinente.
¾ Calculul şi interpretarea ratelor de structură ale activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri de activitate şi cu
intervalele de siguranţă.
¾ Calculul şi interpretarea indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, echilibru
financiar, a ratelor de rotaţie, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri
de activitate şi cu intervalele de siguranţă.

¾ Deprinderea folosirii corecte a metodelor şi tehnicilor de analiză a situaţiei
financiar-patrimoniale.
¾ Stabilirea corectă a situaţiei financiare a unei firme.
¾ Determinarea punctelor forte şi a punctelor slabe în urma analizei situaţiei
financiare.
LECŢIA 1
BILANŢUL – PRINCIPALA SURSĂ DE INFORMAŢII PENTRU ANALIZA
ECONOMICO-FINANCIARĂ

Calcul de sinteză de primă importanţă al contabilităţii, creat pentru satisfacerea necesităţilor
informaţionale ale conducerii unităţilor patrimoniale, bilanţul reprezintă un instrument de control al
înregistrărilor contabilităţii şi de cunoaştere complexă a situaţiei mijloacelor economice şi a resurselor
financiare ale perioadei pe care o reflectă. Bilanţul este oglinda situaţiei economico-financiare a unei unităţi
patrimoniale. Din acest motiv, majoritatea analiştilor financiari consideră că se impune operarea cu un aşa zis
„bilanţ suport al analizei”. Prin valoarea teoretică şi utilitatea practică se disting 42 :
- bilanţul funcţional;
- bilanţul financiar (lichiditate - exigibilitate).
Pasul 2 - Bilanţul funcţional
În cadrul opticii financiare asistăm la o concepţie funcţională referitoare la bilanţ, concepţie

care porneşte de la premisa că, elementele de activ şi pasiv reflectă valori tranzitorii, structuri trecătoare în
42
Niculescu M., Diagnostic financiar, Ed, Economica, Bucureşti, 2005, p. 272
60
procesualitatea patrimoniului 43 . În cadrul concepţiei funcţionale cu privire la bilanţ, utilizările şi resursele
acestuia sunt grupate în “stocuri de utilizări” şi “stocuri de resurse”.
Bilanţul funcţional stă la baza echilibrului financiar şi a “solidităţii structurale” a întreprinderii.
Din punct de vedere structural, resursele respectiv nevoile (utilizările) cuprind:
• resurse
- stabile (durabile peste un an);
- datorii ale ciclului de exploatare (pasiv circulant pe termen scurt, sub un an);
• utilizări (nevoi):
- active stabile (durabile, investiţii peste un an);
- active circulante (bunuri şi creanţe legate de ciclul de exploatare, sub un an).
Se evidenţiază astfel două categorii de utilizări în activ (una independentă de ciclul de exploatare, iar
cealaltă legată direct de acesta) şi două categorii de resurse în pasiv (una fără legătură cu exploatarea, iar
cealaltă generată de aceasta). Corelaţia dintre active şi stocurile de utilizări şi între pasive şi stocurile de
resurse este următoarea:
• imobilizările necorporale, corporale şi financiare sunt “utilizări stabile”;
• activele circulante ale exploatării (stocuri, clienţi, alte creanţe) reprezintă “utilizări” sau “nevoi
temporare de exploatare”;
• activele circulante care nu aparţin exploatării sunt “utilizări temporare” în afara exploatării;
• activele circulante foarte lichide (titluri de plasament) şi trezoreria sunt “utilizări temporare” ce
aparţin trezoreriei;
• capitalurile proprii, datoriile pe termen mediu şi lung precum şi provizioanele pentru riscuri şi
cheltuieli sunt “resurse stabile”;
• pasivele circulante ale exploatării (datorii faţă de furnizori, datorii sociale şi alte datorii),
reprezintă “resurse temporare” de exploatare;
• pasivele circulante în afara exploatării sunt “resurse” în afara exploatării;
• creditele pe termen scurt şi soldurile creditoare ale conturilor curente la bănci sunt “resurse
temporare” ale trezoreriei.
Concepţia funcţională a bilanţului are meritul de a oferi o imagine asupra modului de funcţionare
economică a unei întreprinderi, punându-se astfel în evidenţă stocurile şi resursele corespunzătoare fiecărui
ciclu de funcţionare.
Analiza funcţională a acestuia permite investigarea activităţii întreprinderii, pe cicluri de operaţiuni
şi urmăreşte evidenţierea modalităţilor de finanţare a întreprinderii în vederea orientării acesteia în direcţia
unei structuri optime de finanţare, reflectată prin evoluţia trezoreriei nete.
Conform concepţiei funcţionale întreprinderea este o entitate economică şi financiară care
îndeplineşte anumite funcţii: de producţie sau exploatare, de repartiţie, de investire sau dezinvestire, de
finanţare etc.
Aşadar, în cadrul bilanţului funcţional operaţiile vor fi grupate pe cicluri şi anume 44 :
• Ciclul de investiţii;
• Ciclul de finanţare;
• Ciclul de exploatare;
• Ciclul de trezorerie.
• Ciclul de investiţii – cuprinde ansamblul deciziilor luate pe linia achiziţionării unor active care
rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă îndelungată de timp şi a cărui durată depinde de
caracteristicile tehnologice ale activităţii, performanţele tehnice şi de politica de investiţii a
întreprinderii.
Denumit şi ciclul lung sau de acumulare, el reprezintă operaţiile de cumpărare şi vânzare a
imobilizărilor care reprezintă mijloacele de producţie ale întreprinderii. Ciclul de investiţii începe cu
cumpărarea investiţiei (crearea ei) şi se termină când este vândută sau scoasă din funcţiune.
• Ciclul de finanţare – cuprinde ansamblul operaţiunilor dintre întreprindere şi proprietarii de capital
(acţionari şi creditori). El permite ca întreprinderea să facă faţă decalajului dintre fluxul de lichiditate
(monetar) de intrare şi ieşire, provocat de ciclul de exploatare.
• Ciclul de exploatare – (de producţie) reprezintă pivotul analizei funcţionale şi cuprinde un flux fizic
(produse şi mărfuri) şi un flux financiar (intrare şi ieşire de monedă). El regrupează operaţiile
aferente activităţii ciclice (curente) a producţiei cu cele ale schimburilor comerciale şi se referă la
utilizările şi resursele temporare generate de activitatea de exploatare a agentului economic. Altfel
spus, ciclul aprovizionare – stocare – producţie - vânzare este cunoscut sub denumirea de ciclul de
exploatare. Datoriile faţă de furnizori şi creanţele faţă de clienţi apar ca urmare a decalajelor dintre
43
ibidem, p. 377
44
Chebac N., Informaţiile contabilităţii în procesul de analiză şi decizie, Ed. Alma, Galaţi, 2002, p. 88
61
operaţiile de cumpărare, de producţie şi de vânzare şi respectiv încasările şi plăţile ocazionate de
aceste operaţii.
• Ciclul de trezorerie, grupează încasările şi plăţile în care se materializează celelalte operaţii şi
cuprinde inclusiv creditele pe termen scurt obţinute de la bănci precum şi soldurile conturilor curente
ale întreprinderii.
Pornind de la bilanţul contabil, în construirea bilanţului funcţional se au în vedere regrupări ale
componentelor celui dintâi, după o anumită logică, urmând ca ulterior să se studieze relaţiile existente între
ele, pe verticală şi orizontală.
Retratarea bilanţului are în vedere următoarele 45 :
• eliminarea incidenţelor aspectelor juridice, incidenţelor aplicării legislaţiei fiscale, anumitor
principii şi reguli de înregistrare contabilă care împiedică reflectarea situaţiei economice şi
financiare reale a agentului economic;
• aplicarea principiului adecvării resurselor la nevoile specifice;
• urmărirea naturii elementelor de activ şi pasiv şi nu a lichidităţii şi exigibilităţii;
• urmărirea pasivelor sub aspectul resursei de finanţare şi nu de elemente rectificative ale unor
active.
Construirea bilanţului funcţional este rezultatul retratării diferitelor posturi ale bilanţului în funcţie
de apartenenţa lor la diferite cicluri (de investiţii, exploatare, financiare şi trezorerie) în scopul obţinerii unor
mărimi care să fie utilizate în analiza financiară adecvată, conform figurii nr.1.
ACTIV PASIV
Active aciclice Resurse aciclice
Sau Sau
active stabile resurse stabile
(AS) (RS)
Active ciclice Resurse ciclice
Din exploatare din exploatare
(ACE) (RCE)
Active ciclice din Resurse ciclice din
Afara exploatării afara exploatării
(ACAE) (RCAE)
Trezoreria de activ Trezoreria de pasiv
(TA) (TP)
Fig. nr.1 Construirea bilanţului funcţional
Principiile care stau la baza construirii acestuia sunt următoarele:

• conceptul de “activ fictiv” folosit în concepţia patrimonială, nu mai este operaţional;
• la valoarea reală a activelor se adaugă amortizările şi provizioanele contabilizate, fapt ce
presupune că activele sunt luate în calcul, la valoarea lor brută;
• imobilizările deţinute în leasing sunt integrate în bilanţul funcţional, şi ca atare sunt reintegrate
în activ, precum şi în pasiv la „Împrumuturi şi datorii asimilate”;
• cheltuielile efectuate în avans sunt considerate active ciclice de exploatare sau în afara
exploatării după caz;
• cheltuielile care privesc exerciţiile următoare se asimilează active imobilizate;
• efectele scontate neajunse la scadenţă, sunt incluse în activ în categoria creanţelor, iar în pasiv la
creditele curente de trezorerie;
• primele de rambursare a obligaţiunilor sunt deduse din activ iar în pasiv are loc o diminuare în
mod corespunzător a valorii datoriilor financiare;
• diferenţele de conversie activ şi pasiv, nu se mai înregistrează ca atare, în cazul diferenţelor de
conversie activ se majorează creanţele sau se diminuează obligaţiile cu valoarea respectivă, în
vederea reconstituirii valorii de regim. În cazul diferenţelor de conversie pasiv se micşorează
creanţele sau se majorează pentru suma respectivă.
Conform principiilor enumerate reconstituirea ciclurilor funcţionale ale unei întreprinderi sunt redate
în tabelele de mai jos 46 :
45
Deaconu A., op. cit., p. 74
46
Chebac N., op.cit., p. 91
62
Tabel nr. 1
ACTIV PASIV
Active imobilizate (la valoare brută) Capitalurile proprii (minus dividendele de
+ Imobilizările în leasing (la plată)
valoarea de origine) Provizioanele de orice natură
+ Cheltuielile de repartizat Amortizările (inclusiv amortizarea
imobilizărilor în leasing)
Datoriile financiare
± diferenţele de conversie aferente
- primele de rambursare a obligaţiunilor
Total active aciclice (stabile) AS Total resurse aciclice (stabile) RS
Tabelul nr.2
ACTIV PASIV
• Stocuri şi producţia în curs de execuţie • Datorii aferente exploatării:
• Creanţele privind exploatarea - Furnizori
+ Efectele scontate neajunse la - Datorii fiscale
scadenţă - Diferenţele de conversie
+ Cheltuielile înregistrate în avans
privind exploatarea • Venituri înregistrate în avans,
• Diferenţele de conversie aferente aferente exploatării
creanţelor din exploatare
Total active ciclice din exploatare ACE Total resurse ciclice din exploatare
RCE
Tabelul nr.3
ACTIV PASIV
• Creanţe în afara exploatării • Datorii din afara exploatării
- creanţe din vânzările de active • Venituri înregistrate în avans din
- alţi debitori afara exploatării
• Titluri de plasament
• Cheltuieli înregistrate în avans în
afara exploatării
Total active ciclice din afara exploatării Total resurse ciclice din afara
(ACAE) exploatării (RCAE)
Tabelul nr.4
ACTIV PASIV
Disponibilităţi (în bancă şi în casă) • Credite curente
• Soldul creditor la bancă
• Efecte scontate neajunse la scadenţă
(integrate în creanţele de exploatare)
Trezoreria de activ Trezoreria de pasiv
Reprelucrarea posturilor de activ şi pasiv aferente bilanţului contabil pentru a-l transforma în bilanţ
funcţional au dat naştere unor controverse în rândul analiştilor. Astfel privitor la primele de rambursare a
obligaţiunilor conform unor opinii sunt incluse în pasivul funcţional, diminuând astfel împrumuturile din
emisiune de obligaţiuni luându-se în calcul faptul că, după natura lor, sunt legate de acestea şi reflectă suma
reală de care a dispus, până la sfârşitul duratei creditului, emitentul obligaţiunilor.
De asemenea, titlurile de plasament prezentate ca aparţinând trezoreriei active (utilizărilor temporare
lichide) pentru a fi considerate elemente de trezorerie, vor fi trecute la nevoi (utilizări) temporare în afara
exploatării.
În sfârşit, referitor la dobânzile datorate şi nescadente aferente împrumuturilor pe termen (scurt,
mediu, lung) care au fost incluse la trezoreria pasivă se trec la resurse în afara exploatării ca fiind datorii nu
atât de lichide ca trezoreria.
Schematic, bilanţul funcţional va arăta astfel 47 :
47
Robu N., Georgescu N.,op.cit., p. 229
63
Tabel nr. 5
ACTIV PASIV
I. Active ciclice (stabile) I. Surse aciclice (stabile)
II. Active ciclice aferente exploatării - capitaluri proprii
- stocuri - amortizare
- creanţe aferente - provizioane de orice natură
III. Active ciclice în afara exploatării: - datorii financiare > 1 an
- creanţe în afara exploatării II. Surse ciclice de exploatare (datorii
IV. Trezoreria de activ: faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat,
- disponibilităţi etc.)
III. Surse ciclice în afara exploatării
(furnizoti de imobilizări, dividende de
plată, etc.)
IV. Trezoreria de pasiv:
- credite pe termen scurt
Pasul 2 - Bilanţul financiar

Denumit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate, bilanţul financiar reflectă solvabilitatea întreprinderii pe
termen scurt (lichiditate) şi pe termen lung şi în acelaşi timp riscul de neplată sau faliment al acesteia. De
asemenea, bilanţul lichiditate-exigibilitate verifică lichiditatea, prin care se înţelege proprietatea unui activ de
a fi transformat în monedă în scopul de a face faţă pasivului exigibil.
Studiind riscul nerambursării datoriilor de către întreprindere precum şi structura financiară a
patrimoniului său, bilanţul lichiditate-exigibilitate răspunde mai ales cerinţelor creditorilor acesteia cert fiind
că băncile au fost primele care au elaborat acest tip de bilanţ.
Având în vedere rolul de măsurare a solvabilităţii pe termen scurt şi lung, bilanţul lichiditate-
exigibilitate trebuie să urmărească o delimitare strictă şi concretă a exigibilităţii şi lichidităţii.
Solvabilitatea pe termen scurt mai este denumită şi “lichiditate”, adică întreprinderea deţine resurse
financiare pentru a face faţă datoriilor sale exigibile. Plecând de la bilanţul patrimonial, bilanţul financiar,
grupează posturile de activ în ordinea crescătoare a lichidităţii iar posturile de pasiv în ordinea crescătoare a
exigibilităţii.
Lichiditatea şi exigibilitatea trebuie să respecte anumite reguli stricte respectiv o delimitare clară a
lor şi anume:
• pragul de lichiditate sau de exigibilitate s-a considerat a fi anul calendaristic;
• structura activelor şi a pasivelor mai mari sau mai mici de un an a caracterizat şi Planul
contabil francez, elaborat în 1957 şi a caracterizat şi Planul contabil anglo-saxon.
• odată cu împărţirea activelor şi pasivelor funcţie de lichiditatea respectiv exigibilitatea mai
mică sau mai mare de un an, este necesară reprelucrarea bilanţului conform opticii
financiare în general şi a celei lichiditate în special.
Bilanţul lichiditate - exigibilitate prezintă şi anumite limite sau dezavantaje:
• nu respectă principiul unităţii de casă prin alocarea resurselor stabile şi utilizările stabile,
ceea ce duce la apariţia fondului de rulment lichiditate.
• este elaborat în ipoteza încetării activităţii întreprinderii, aceasta fiind o ipoteză pesimistă
având în vedere rolul acordat analizei pe bază de bilanţ ca anticipare şi previzionare a
viitorului.
• se bazează pe clasificarea arbitrară a activelor şi pasivelor în active cu lichiditate mai mare
sau mai mică de un an , şi pasive cu exigibilitate mai mare sau mai mică de un an.
• trezoreria deţine un rol rezidual fiind considerată ca o rezultantă a alocării resurselor la
nevoi.
• nu este indicată valoarea optimă a fondului de rulment lichid comparativ cu fondul de
rulment funcţional care trebuie să acopere cel puţin nevoia de fond de rulment
Măsurând solvabilitatea şi lichiditatea întreprinderii, bilanţul financiar este construit pe baza unei
delimitări stricte a activelor şi pasivelor după lichiditatea, respectiv exigibilitatea lor. Astfel, bilanţul financiar
pune pe plan secundar principiul naturii activelor şi al originii pasivelor luat în considerare la bilanţul
contabil.
În construirea bilanţului lichiditate-exigibilitate se au în vedere operaţiunile de reprelucrare
(corecţie) precum şi de reclasare, operaţiuni ce vizează atât posturile de activ cât şi posturile de pasiv.
Astfel, în cadrul posturilor de activ se fac următoarele corecţii:
Activul imobilizat trebuie corectat în aşa fel încât elementele care în cel puţin un an se transformă în
lichidităţi să apară în cadrul acestuia, utilizându-se astfel informaţiile din bilanţ; are loc deducerea
64
imobilizărilor financiare sub un an şi înglobarea lor în activele pe termen scurt şi implicit includerea în
imobilizări a creanţelor mai mari de un an.
De asemenea, are loc, includerea în cadrul imobilizărilor necorporale a primelor de rambursare a
obligaţiunilor, a cheltuielilor de repartizat pe mai multe exerciţii şi a diferenţelor de conversie activ, în cazul
în care sunt definitive.
O altă variantă a reprelucrării activelor imobilizate constă în considerarea primelor de rambursare a
obligaţiunilor, a cheltuielilor de repartizat pe mai multe exerciţii şi a diferenţelor de conversie activ ca activ
fictiv sau nonvalori şi ca atare scăderea lor din activul bilanţului reprelucrat, iar în contrapartidă diminuarea
capitalurilor proprii.
Activul circulant reprelucrat rezultă ca diferenţă între totalul bilanţului şi valoarea activului
imobilizat corectat. Folosindu-se metoda de calcul aditivă 48 activul circulant corectat se determină prin
însumarea elementelor: stocuri, creanţe, imobilizări financiare sub un an (+), creanţe mai mari de un an (-),
valori mobiliare, disponibilităţi, cheltuieli înregistrate în avans.
Active de regularizare sunt eliminate din bilanţul lichiditate-exigibilitate ca fiind nonvalori,
concomitent diminuându-se capitalurile proprii, datoriile şi creanţele. Ele sunt reprezentate de cheltuielile
înregistrate în avans, diferenţele de conversie activ precum şi decontările din operaţii în curs de clarificare.
În cadrul posturilor de pasiv se fac următoarele corecţii:
• sumele din conturile curente ale asociaţilor care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă mai
mare de timp se consideră capitaluri proprii sau datorii.
• impozitele latente aferente provizioanelor reglementate şi subvenţiilor pentru investiţii sunt trecute la
datorii pe termen lung (în cazul provizioanelor reglementate) respectiv la datorii pe termen scurt (în
cazul subvenţiilor pentru investiţii).
• provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli considerate capitaluri proprii se trec în bilanţul lichiditate–
exigibilitate în această categorie fără impozitul latent conţinut, care reprezintă o datorie pe termen
scurt în afara exploatării.
• bunurile finanţate prin leasing se vor adăuga imobilizărilor corporale pentru valoarea anuităţilor
rămase de acoperit, iar în pasiv vor fi integrate fie în capitalurile proprii (pentru anuităţile mai mari
de un an) fie în datorii pe termen scurt (pentru anuităţile mai mici de un an).
• efectele scontate neajunse la scadenţă vor majora suma creanţelor din activ, iar în pasiv se va
proceda la includerea lor în suma datoriilor cu scadenţe mai mici de un an.
• pasivele de regularizare (venituri înregistrate în avans, diferenţele de conversie-pasiv) se elimină din
bilanţul lichiditate-exigibilitate (considerându-se nonvalori) şi implicit sunt influenţate capitalurile
proprii, datoriile sau creanţele.
• dividendele de plată sunt clasate (trecute) la datorii mai mici de un an. Dacă în bilanţul propriu-zis şi
cel funcţional se prezintă pasivul bilanţului înainte de repartizarea definitivă a rezultatului, în
bilanţul lichiditate-exigibilitate, care se întocmeşte după repartizarea profitului exerciţiului, trebuie
luate în considerare dividendele de plată la sfârşitul exerciţiului.
Cât priveşte reclasarea elementelor componente ale bilanţului lichiditate–exigibilitate, aceasta
constă în delimitarea în active şi pasive mai mari sau mai mici de un an, funcţie de lichiditatea sau
exigibilitatea lor.
Astfel, în cadrul reclasării posturilor de activ se au în vedere următoarele:
• activele imobilizate (nefinanciare) şi circulante se clasifică în bilanţ conform caracterului
circulatoriu, care nu se suprapune cu cel financiar şi ca atare sunt integrate la active mai mari de
un an (stocuri sau creanţe) în timp ce activele corporale rămân nemodificate (aparţinând
activelor mai mari de un an).
• imobilizările financiare, cuprind titlurile imobilizate cu lichiditate mai mică de un an sau, parte a
creanţelor rambursabile în cursul anului, trecându-se astfel, la activele mai mici de un an.
În privinţa reclasării posturilor de pasiv:
• provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt reclasate în datorii mai mari sau mai mici de un an,
funcţie de probabilitatea scadenţei.
• datoriile financiare cuprind o fracţiune care este scadentă în timpul anului, fiind reclasată la
datorii mai mici de un an.
Astfel se procedează la construcţia bilanţului prin eliminarea non-valorilor (cheltuieli înregistrate în
avans, diferenţe de conversie) şi împărţirea activelor şi pasivelor în 2 categorii:
• cu lichiditate > 1 an
• cu lichiditate < 1 an
În urma corecţiilor efectuate, bilanţul patrimonial va avea următoarea formă 49 :
48
Georgescu N., op. cit., p. 91
49
65
Tabel nr. 6
ACTIV PASIV
I. Active imobilizate, din care: I. Capitaluri proprii
- necorporale II. Datorii pe termen mediu şi lung
- corporale III. Datorii pe termen scurt
- financiare
II. Active circulante, din care:
- stocuri
- creanţe
- disponibilităţi
LECŢIA 2
ANALIZA CORELAŢIEI DINTRE FONDUL DE RULMENT, NECESARUL DE
FOND DE RULMENT ŞI TREZORERIA NETĂ
Pasul 1 - Analiza fondului de rulment funcţional

Fondul de rulment reprezintă un indicator clasic, frecvent utilizat în analiza financiară, al cărui
conţinut şi interpretare au evoluat în timp şi variază încă în prezent, funcţie de utilizator 50 . În virtutea
varietăţii de calificative atribuite noţiunii de fond de rulment (brut, economic, total, propriu sau străin), în
teorie economică, s-au impus conceptele de fond de rulment net (sau fond de rulment patrimonial) şi fond de
rulment net global.
Fondul de rulment patrimonial se calculează pe baza bilanţului patrimonial, conform relaţiei:
Fond de rulment patrimonial = Capital permanent – Active imobilizate
sau
Fond de rulment patrimonial = Activ circulant – Datorii pe termen scurt
Acesta se calculează fără a face distincţia legată de factorul timp, înlocuind-o prin cea de resurse
durabile şi utilizări stabile.
La începerea activităţii sale, întreprinderea achiziţionează bunuri stabile sub forma mijloacelor de
producţie necesare activităţii sale şi care sunt finanţate din capitalurile proprii sau din credite pe termen mediu
şi lung. Dar aceste bunuri stabile uneori nu sunt suficiente pentru ca întreprinderea să funcţioneze.
Fondul de rulment reflectă “echilibrul financiar parţial” al întreprinderii respectiv echilibrarea
funcţiei de investiţii din finanţări stabile sau din credite pe termen scurt. Când resursele depăşesc utilizările
stabile, se poate vorbi de “un fond de rulment pozitiv” sau de un “excedent de fond de rulment”. În acest caz
imobilizările pot fi acoperite din resurse stabile, oferind astfel posibilitatea acoperirii unei părţi din ciclul de
exploatare.
Dar, afectarea unei părţi din fondul de rulment ciclului de exploatare reflectă anumite resurse
nerentabilizate, fapt ce supune întreprinderea unui cost de oportunitate, diminuându-i performanţele
financiare.
Când resursele stabile nu sunt suficiente pentru a acoperi utilizările stabile, se poate vorbi de “un
fond de rulment negativ”. În acest caz apare ca indiciu, riscul de insolvabilitate al întreprinderii făcând-o
dependentă de bănci care îi pot sau nu reînnoi creditele pe termen scurt, la care va trebui să apeleze
întreprinderea în vederea finanţării complete a utilizării stabile.
Fondul de rulment se modifică ca urmare a variaţiei posturilor de activ, respectiv de pasiv implicate
în determinarea lui. Aşadar, studiul acestor variaţii reprezintă interes în analiză, permiţând astfel cunoaşterea
politicii economice a întreprinderii şi în special cea financiară.
Sporirea resurselor stabile are loc 51 pe baza:
• creşterii aportului acţionarilor şi asociaţilor (în natură sau în numerar);
• creşterii rezultatului exerciţiului, respectiv a rezultatului afectat rezervelor şi rezultatului
reportat;
• obţinerii de subvenţii;
• creşterii provizioanelor (în situaţii justificate);
• creşterii datoriilor financiare (prin emisiuni de obligaţiuni, prin contractare de noi credite pe
termen lung etc.).
50
Niculescu M., op. cit., p. 382
51
Niculescu M., op. cit. p. 384
66
Reducerea activelor durabile (activelor imobilizate) nu reprezintă un scop în sine, deoarece ea are
implicaţii directe asupra capacităţii productive şi a volumului de activitate a întreprinderii.
Reducerea în mod justificat a activelor de natura vânzărilor de active, încasării unor titluri,
diminuării unor active fără valoare, conduc la sporirea fondului de rulment.
Asistăm la reducerea fondului de rulment fie prin scăderea resurselor stabile fie prin creşterea
activelor imobilizate brute. Scăderea resurselor stabile se poate efectua prin 52 :
• distribuirea dividendelor;
• reintegrarea subvenţiilor pentru investiţii;
• înregistrări de pierderi;
• anularea provizioanelor reglementate;
• scăderea amortizărilor;
• rambursarea datoriilor;
• reducerea sau anularea diferenţelor de conversie pasiv.
Pasul 2 - Analiza nevoii de fond de rulment funcţional

Diferenţa dintre nevoile şi resursele de exploatare şi cele în afara exploatării poartă denumirea de
“nevoi de fond de rulment” sau “necesar de fond de rulment”. O primă reprezentare a acestuia este
concretizată conform relaţiei 53 :
NFR = (Ne + Nae) – (Re + Rae)
sau
EFR = (Re + Rae) – (Ne + Nae)
în care :
NFR = nevoie de fond de rulment;
EFR = excedent de fond de rulment;
Ne = nevoie sau utilizări de exploatare;
Nae = nevoie sau utilizări în afara exploatării;
Re = resurse de exploatare;
Rae = resurse în afara exploatării.
O altă reprezentare a NFR sau EFR ar fi 54 :
Necesarul de fond de rulment mai poate fi definit ca fiind suma necesară finanţării decalajelor în
timp între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie legate de active de exploatare.
Necesarul de fond de rulment are două componente şi anume:
• necesarul de fond de rulment pentru exploatare (NFRE)
• necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE)
Diferenţa dintre utilizările şi resursele de exploatare formează o nevoie de fond de rulment sau un
excedent de fond de rulment de exploatare (NFRe sau EFRe).
Diferenţa dintre resursele şi utilizările în afara exploatării reprezintă o nevoie sau un excedent de
fond de rulment în afara exploatării (NFRae sau EFRae).
• În cazul în care activele circulante de exploatare depăşesc datoriile corespunzătoare, nevoia de
fond de rulment pentru exploatare evidenţiază capitalul investit de întreprindere peste nivelul
celui atras din pasivele circulante. În situaţia aceasta, nevoia de fond de rulment din exploatare
apare sub forma unei investiţii cu acelaşi titlu ca şi imobilizările de exploatare.
Aşadar, ecuaţia echilibrului funcţional se bazează pe egalitatea capitalului angajat din activul cu cel
din pasivul bilanţului funcţional astfel:
Analiza nevoii de fond de rulment din exploatare (NFRe) trebuie să fie corelată cu obiectul activităţii
al întreprinderii, modul de organizare a activităţii (flux tehnologic, tehnologie de fabricaţie, specificul
produselor şi al duratei de fabricaţie, evoluţia cifrei de afaceri precum şi contextul economic).
Determinarea nevoii de fond de rulment din exploatare se face conform relaţiei:
NFRe = (S + Ce + ACe) – (F + ADe)
în care:
S = stocuri;
Ce = creanţe clienţi;
ACe = alte creanţe de exploatare, inclusiv cheltuieli înregistrate în avans;
F = datorii furnizori;
ADe = alte datorii de exploatare, inclusiv venituri înregistrate în avans.
52
53
Sirbu C., Analiza economico-financiara, EDP, 2008, p. 78
54
Niculescu M., op.cit., p. 386
67
Nevoia de fond de rulment în afara exploatării se determină ca diferenţă între nevoile brute în afara
exploatării şi resursele ei aferente exploatării conform relaţiei:
NFRae = (Cae + CIAae) – (Dae + VIAae)
în care:
Cae = creanţe în afara exploatării;
CIAae = cheltuieli înregistrate în avans în afara exploatării;
Dae = datorii în afara exploatării;
VIAae = venituri înregistrate în avans în afara exploatării.
Analiza nevoii de fond de rulment în afara exploatării (NFRae) are în vedere faptul că marja de
intervenţie a întreprinderii în ceea ce priveşte mărimea componentelor acestuia este redusă.
Pasul 3 - Analiza trezoreriei

Trezoreria, reprezintă al treilea ansamblu utilizat în analiza orizontală a bilanţului funcţional şi este
strâns legată de operaţiunile financiare pe termen scurt realizate de întreprindere. În scopul satisfacerii
nevoilor financiare pe termen scurt întreprinderea trebuie să dispună de resurse financiare, respectiv resurse
de trezorerie, care sunt furnizate de partenerii furnizori şi care reflectă gestiunea financiară pe termen scurt a
întreprinderii.
Privită sub aspectul concepţiei funcţionale, trezoreria este definită în raport cu fondul de rulment şi
nevoia de fond de rulment, regrupând tot ceea ce nu cuprind primele două componente ale bilanţului
funcţional.
Trezoreria include bunuri care nu sunt stabile sau care nu fac parte din bunurile circulante şi
finanţările care nu sunt stabile sau care nu rezultă în mod natural din ciclul de exploatare.
În cadrul bilanţului funcţional, trezoreria este evidenţiată ca fiind un sold rezultat prin compararea
utilizărilor temporare lichide cu resursele temporare lichide.
Trezoreria cuprinde două componente, activă şi pasivă, iar diferenţa dintre ele reprezintă tocmai
trezoreria netă. În trezoreria activă, sunt incluse disponibilităţile la bănci şi numerarul din casierie. Aceste
opinii sunt contestate, arătându-se că titlurile de plasament în cauză nu sunt lichidităţi imediate, iar includerea
lor la trezoreria activă ar împiedica adevărata gestiune a trezoreriei.
În ceea ce priveşte trezoreria “pasivă” aceasta include creditele pe termen scurt, soldurile creditoare
ale conturilor bancare şi creditele primite de la bănci pentru efectele scontate şi nescontate.
Schematic, trezoreria netă poate fi redată ca în fig. nr.2 55 :
Credite pe termen scurt
Disponibilităţi la bănci Solduri creditoare ale conturilor curente
Casa la bănci
Credite pentru efecte scontate şi
nescadente
Trezorerie netă Trezorerie netă
Fig. nr. 2 Trezoreria netă
Expresia elocventă a desfăşurării unei activităţi rentabile pentru întreprindere, trezoreria netă (TN)
rezultă prin deducerea din nevoile de trezorerie a resurselor aferente 56 , conform relaţiei:
TN = Nevoi de trezorerie – Resurse de trezorerie
Altă reprezentare a trezoreriei (T) ar fi diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de
rulment, conform relaţiei:
T = FR - NFR
Funcţie de modul de acoperire a nevoilor de finanţare, trezoreria netă (TN) îmbracă următoarele
aspecte:
• Trezorerie nulă, când FR = NFR,
• Trezorerie pozitivă, când FR > NFR,
• Trezorerie negativă, când FR < NFR.
Având în vedere aspectele prezentate putem concluziona:
• Trezoreria nulă este mai rar întâlnită, manifestându-se doar tendinţa ca fondul de rulment să fie egal
cu nevoia de fond de rulment.
• Trezoreria pozitivă, demonstrează că întreprinderea, dispune de suficiente resurse stabile pentru
finanţarea utilizărilor stabile inclusiv pentru obţinerea de lichidităţi excedentare, iar resursa
suplimentară poate fi folosită pentru investiţii pe termen scurt sau păstrată ca marjă de siguranţă.
55
Sirbu C., op.cit., p. 113
56
Georgescu N., op.cit. p. 122
68
• Trezoreria negativă, reprezintă un indiciu al dezechilibrului întreprinderii respective, care a apelat la
credite pe termen scurt (credite de trezorerie) în scopul acoperirii nevoilor rămase neacoperite. Deşi
la prima vedere trezoreria negativă indică un dezechilibru financiar, întreprinderea nu are o situaţie
financiară foarte critică. Atunci când trezoreria este constantă pe mai multe perioade, ea nu exprimă
neapărat insolvabilitatea agentului economic.
Dezechilibrul menţionat trebuie analizat în strânsă legătură cu ciclurile de investiţii şi exploatare,
eliminându-se nevoia de fond de rulment în afara exploatării, deoarece reprezintă o resursă netă tranzitorie.
Dificultăţile de trezorerie constatate, reprezintă doar partea vizibilă a unor probleme mult mai
profunde care au fost descoperite prea târziu. Trezoreria trebuie gestionată în permanenţă prin plasarea
lichidităţii excedentare funcţie de rata de remunerare şi durata previzibilă a disponibilului resurselor.
LECŢIA 3
ANALIZA SOLVABILITĂŢII ŞI LICHIDITĂŢI
Pasul 1 - Analiza solvabilităţii

Solvabilitatea 57 este capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată la scadenţă.
În analiza solvabilităţii se porneşte de la un indicator autonom al echilibrului financiar şi anume
“fondul de rulment financiar”. Fondul de rulment este un concept cu profunde semnificaţii care păstrează
trăsătura originilor sale în practica afacerilor fiind definit ca, ansamblul resurselor necesare pentru finanţarea
activităţii de producţie a întreprinderii. Când resursele permanente sunt mai mari faţă de utilizările
permanente – necesarul de finanţat întreprinderea dispune de o “marjă de securitate”, adică de fond de
rulment care permite întreprinderii să facă faţă unor situaţii neprevăzute pe termen scurt, constituind premisa
menţinerii solvabilităţii ei, adică o independenţă financiară faţă de creanţierii săi.
Având la bază informaţiile furnizate de bilanţul lichiditate-exigibilitate, legat de solvabilitatea
întreprinderii pot fi evidenţiaţi ca indicatori care servesc în reflectarea stabilităţii pe termen lung şi structurii
financiare a întreprinderii, următorii 58 :
1) Solvabilitatea generală (Sg), conform relaţiei de calcul:
TA
Sg = , în care:
TD
TA = total activ;
TD = total datorii.
Acest indicator măsoară 59 securitatea de care se bucură creditorii întreprinderii pe termen lung şi
scurt şi marja de creditare a acesteia. Cu cât valoarea ratei solvabilităţii este mai mare decât 1, cu atât situaţia
financiară de ansamblu a firmei este mai bună.
2) Solvabilitatea patrimonială(Sp), conform relaţiei de mai jos:
Cap pr
Sp = , în care:
Cap pr + Tcr
Cappr = capital propriu;
Tcr = total credite.
Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să fie în limitele 0,3-0,5,
iar peste 0,5 situaţia se apreciază ca fiind favorabilă.
3) Activul net contabil (ANC), conform relaţiei de calcul:
ANC = TA – TD, în care:
TA = total activ;
TD = total datorii.
Acest indicator reprezintă echivalentul capitalurilor proprii din pasivul bilanţului financiar, şi
constituie garanţia creditorilor în variaţia evoluţiei nefavorabile a activităţii întreprinderii.
4) Activul net contabil corectat (ANCC)
În determinarea acestui indicator se porneşte de la reevaluarea activelor patrimoniale precum şi a
datoriilor, făcându-se apoi diferenţa între ele. Aşadar, are ca punct de pornire, activul net contabil urmând a se
efectua anumite corecţii, numai în legătură cu actualizarea preţurilor şi a raportului de schimb.
57
58
59
Sirbu C., op. cit., p. 140
69
5) Ponderea activului net contabil corectat în totalul pasivului, conform relaţiei:
ANCC
, în care:
TP
ANCC = activ net contabil corectat;
TP = total pasiv.
6) Situaţie netă, în accepţiune globală 60 reprezintă activul neangajat în datorii şi se determină astfel:
Situaţia netă = Activ total – Datorii totale
or opinii 61 , din valoarea capitalurilor proprii se scad subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele
Situaţia netă = Capitaluri proprii - (Subvenţii pentru investiţii + Provizioane

reglementate)
reglementate, relaţia de calcul fiind:

După Jobard, relaţia de calcul ar fi următoarea:
Situaţia netă = Capital social + Prime legate de capital + Diferenţe din reevaluări + Rezerve +
Rezultatul raportat
6) Resurse proprii sau suprafaţa financiară lărgită 62 (Rs):
Rs = Capital social
+ Prime legate de capital
+ Diferenţe de reevaluare
+ Rezerve
± Rezultatul reportat
± Rezultatul exerciţiului
- Dividende de plată
+ Subvenţii pentru investiţii şi provizioane reglementate nete de impozit
- Cheltuieli de constituire
- Cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii
- Prime de rambursare a obligaţiunilor
+ Diferenţe de conversie - pasiv
- Diferenţe de conversie – activ
+ Titluri de participare
+ Conturi curente ale asociaţilor
+ Obligaţiuni convertibile în acţiuni
+ Împrumuturi legate de participaţii
Pasul 2 - Analiza lichidităţii

Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.
Lichiditatea mai poartă denumirea şi de solvabilitate pe termen scurt şi arată că, întreprinderea
dispune de resurse financiare pentru a face faţă datoriilor sale exigibile 63 . Măsurarea lichidităţii are în vedere
următorii indicatori:
1) Lichiditate generală (Lg), conform relaţiei:
AC
Lg = , în care:
TD c
AC = active circulante;
TDc = total datorii curente.
Semnifică gradul în care activele cu lichiditate mai mare pot să facă faţă totalului datoriilor existente
la un moment dat. Datoriile curente sunt formate din obligaţiile faţă de furnizori, cele fiscale şi salariale,
creditele pe termen scurt precum şi partea din împrumuturile pe termen mediu şi lung a căror scadenţă este în
cadrul exerciţiului financiar curent.
2) Lichiditate relativă (Lr) sau “lichiditate curentă”, se determină conform relaţiei:
AC − S
LS = ,în care
TD c
60
Georgescu N., op.cit., p. 96
61
Sirbu C. Op. Cit., p. 116
62
Ibidem, p. 141
63
ibidem, p. 147
70
S = stocuri;
TDc = Datorii pe termen scurt.
Poate lua valori cuprinse între 1,8 şi 2 şi evidenţiază capitalul de exploatare al întreprinderii.
3) Lichiditate imediată (Lr) 64 :
Disponibilitati si plasamente
LS = , în care :
TDc
TDc = Datorii pe termen scurt.
Conform concepţiei franceze, din activele circulante se exclud stocurile şi alte active cu o lichiditate
redusă (ex. cheltuielile înregistrate în avans). Are ca valoare optimă intervalul 0,8-1
În situaţia în care valoarea este mai mică de 1, acest indicator avertizează dificultăţile în plată, iar
când valoarea este mai mare decât 1 se vorbeşte de o gestiune de trezorerie nulă.
LECŢIA 4
ANALIZA STRUCTURII PATRIMONIALE A FIRMEI
Analiza structurii patrimoniale a firmei se face având la bază bilanţul funcţional. În acest scop se
analizează două categorii de indicatori şi anume, cei ai structurii activului (utilizărilor) şi cei ai structurii
pasivului (resurselor).
Pasul 1 - Indicatorii structurii activului (utilizărilor
Aceşti indicatori se exprimă în procente din totalul activului şi reflectă ponderea activelor imobilizate sau
activelor circulante folosite de întreprindere şi nu sunt semnificativi în realizarea echilibrului financiar dar,
constituie un reper de plecare în prezentarea caracteristicilor economice ale întreprinderii. Din această
categorie de indicatori fac parte:
1. Raportul dintre activele imobilizate şi totalul activelor care se determină conform
relaţiei:
AI
(%), în care:
TA
AI = active imobilizate;
TA = total active.
2. Raportul dintre activele circulante şi totalul activului care se determină conform
relaţiei:
AC
(%), în care:
TA
TA = total active.
Acest raport evidenţiază creşterea stocurilor corelată cu creşterea producţiei sau disponibilităţilor
care reflectă posibilitatea de plată a întreprinderii.
Pasul 2 - Indicatorii structurii pasivului (resurselor)

Aceşti indicatori ne arată ponderea diferitelor elemente din structura pasivului, fapt ce permite
specificarea originii resurselor întreprinderii, precum şi structura financiară a acesteia.
Din această categorie fac parte:
1. Independenţa financiară, denumită şi “solvabilitatea patrimonială” care se determină conform
relaţiei:
Cp
If = (%), în care:
TP
If = independenţa financiară;
Cp = capital propriu;
TP = total pasiv.
Mărimea optimă a acestui indicator este de 50% şi creşterea valorii lui arată independenţa financiară
a întreprinderii.
64
Ibidem,p. 71
71
2. Contribuţia creditelor la formarea resurselor totale (Cc) denumită şi “rata globală de
îndatorare”, care se determină conform relaţiei:
Cr
CC = (%), în care:
TP
Cc = contribuţia creditelor;
Cr = creditele bancare;
TP = total pasiv.
Interpretarea acestui indicator se efectuează corelată cu cea referitoare la independenţa financiară şi
reflectă gradul de îndatorare al întreprinderii faţă de bănci.
3. Contribuţia acţionarilor la formarea resurselor totale se determină conform relaţiei:
Cs
Ca = (%), în care:
Cp
Ca = contribuţia acţionarilor;
Cs = capital social;
Cp = capital propriu.
4. Rata de îndatorare se determină conform relaţiei:
D f + D ga
Rd = (%), în care:
Cp
Rd = rata de îndatorare;
Df = datorii financiare;
Dga = datorii faţă de grup şi acţionari;
Cp = capital propriu.
Rata de îndatorare reflectă capacitatea întreprinderii de a rezista influenţelor externe care pot genera
pierderi precum şi gradul de dependenţă faţă de unitatea împrumutătoare de fonduri şi influenţează în mod
direct rentabilitatea financiară a întreprinderii prin intermediul efectului de levier.
Ca indicatori parţiali se pot exemplifica:
a) Contribuţia creditelor în totalul datoriilor, conform relaţiei:
Cr
(%), în care:
TD
Cr. = credite bancare;
TD = total datorii.
Acest indicator evidenţiază ponderea resurselor primite la bănci şi costul cel mai ridicat din totalul
resurselor respective.
b) Contribuţia creditelor pe termen scurt în totalul datoriilor, conform relaţiei:
C ts
(%), în care:
TD
Cts = credite pe termen scurt;
TD = total datorii.
Acest indicator evidenţiază arbitrajul dintre finanţarea prin credite pe termen lung şi credite pe
termen scurt, iar ponderea mai mare a celor pe termen scurt reprezintă un semn vulnerabil fiind nesigure şi
costisitoare.
c) Gradul de îndatorare la termen, conform relaţiei:
Dt l
(%), în care:
Cp
Dtl = datorii pe termen mediu şi lung;
Cp = capitaluri proprii.
În cazul valorii mai mari de 100%, acest indicator, atenţionează asupra creşterii capacităţii de
îndatorare(exemplu pe unitatea de referinţă).
72
LECŢIA 5
ANALIZA ECHILIBRULUI ECONOMICO-FINANCIAR
Indicatorii echilibrului economico-financiari sunt reprezentaţi de: gradul de acoperire a capitalurilor
investite, gradul de acoperire internă a capitalului investit (marja autofinanţării), finanţarea curentă a nevoii
de fond de rulment şi finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond de rulment.
Gradul de acoperire a capitalurilor investite, utilizat în analiza efectuată de Centrala Bilanţurilor
Băncii Franţei se determină conform relaţiei:
RS
Aci= (%), în care:
Ci
Aci = gradul de acoperire a capitalurilor investite;
RS = resurse stabile;
Ci = capitaluri investite.
• Resursele stabile şi capitalurile investite:
RS = Cp + Df
Ci = AIe + NFRe
în care:
Cp = capitaluri proprii;
Df = datorii financiare pe termen mediu şi lung;
AIe = active imobilizate de exploatare (valori brute);
NFRe = nevoie de fond de rulment de exploatare (valoare brută).
Acest indicator al echilibrului financiar trebuie să aibă valoare apropiată de 1, iar în cazul în care este
inferior lui 1, atunci el corespunde finanţării unei părţi a utilizărilor stabile, şi nevoii de fond de rulment de
exploatare prin credite pe termen scurt.
Gradul de acoperire internă a capitalurilor investite (marja autofinanţării) se determină conform
relaţiei:
CAF
Aici = (%), în care:
Ci
CAF = capacitatea de autofinanţare;
Ci = capitaluri investite.
Acest indicator arată autonomia întreprinderii faţă de partenerii săi financiari şi reprezintă un indiciu
asupra gradului de recuperare a capitalurilor investite.
Finanţarea curentă a nevoii de fond de rulment, se determină conform relaţiei:
C ts
FCNFR = (%), în care:
NFR
Cts = credite pe termen scurt;
NFR = nevoia de fond de rulment.
Acest indicator arată partea din finanţare pe termen scurt alocată întreprinderii nevoii de fond de
rulment de exploatare şi în afara exploatării.
Finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond de rulment se determină astfel:
FR
FFRNFRe= (%), în care:
NFRe
FR = fond de rulment;
NFRe = nevoi de fond de rulment de exploatare.
73
LECŢIA 6
ANALIZA VITEZEI DE ROTAŢIE A ACTIVELOR ŞI PASIVELOR
Viteza de rotaţie a activelor şi pasivelor reprezintă un indicator de eficienţă care reflectă schimbările
intervenite în activitatea întreprinderii (în special în activitatea de exploatare: modificarea procesului de
aprovizionare şi producţie, reducerea costurilor, scurtarea ciclului de producţie şi a perioadei de desfacere şi
încasare a producţiei, etc.) 65 . Aceasta poate fi exprimată în număr de rotaţii sau durata în zile.
Grupajul de indicatori care reflectă viteza de rotaţie a activelor şi pasivelor conduce la aprecierea
lichidităţii zilnice a întreprinderii, lichiditate dependentă de mijloacele băneşti generate de activităţile normale
desfăşurate şi obţinute prin convertirea stocurilor în vânzări pe creanţe ulterior a creanţelor în încasări. Este
reprezentat de următoarele relaţii de calcul:
1) Rotaţia nevoii de fond de rulment de exploatare, se determină conform relaţiei:
NFRe
R NFRe = × 360 (zile), în care:
CATVA
NFRe = nevoia de fond de rulment de exploatare;
CATVA = cifra de afaceri cu TVA inclusă.
2) Rotaţia stocurilor (interval mediu de stocaj), reflectă gradul de lichiditate al activelor circulante
materiale şi se determină pe elemente ale stocurilor, astfel:
• rotaţia stocurilor de mărfuri:
SM mf
Rmf = × 360 (zile), în care:
C mf
SMmf = stoc anual mediu de marfă;
Cmf = cost de achiziţie al mărfurilor vândute în cursul anului.
El reflectă viteza (în zile rotaţie) cu care mărfurile sunt transformate în lichiditate.
• rotaţia stocului de materii prime şi materiale, exprimată în număr de zile de
consumuri materiale:
SM m
Rm = × 360 (zile), în care:
Cm
SMm = stoc anual mediu de materii prime şi materiale;
Cm = consumul anual de materii prime şi materiale;
El reflectă ritmul de reînnoire a stocului de materiale.
• rotaţia stocului de produse în curs de execuţie şi semifabricate:
SM s
RS = × 360 (zile), în care:
Cs
SMs = stoc anual mediu de produse în curs de execuţie;
Cs = costul produselor în curs de exploatare obţinute în timpul anului.
Reflectă intervalul de timp (mediu) în care produsele în curs de execuţie şi semifabricatele parcurg
etapele procesului tehnologic în vederea transformării în produse finite.
• rotaţia stocului de produse finite:
SM pf
R pf = × 360 (zile), în care:
C pf
SMpf = stoc anual mediu de produse finite;
Cpf = costul produselor finite obţinute în timpul anului.
Reflectă perioada medie în care stocurile de produse finite se transformă în fluxuri de trezorerie.
3) Rotaţia creanţelor clienţi, conform relaţiei:
C em + ES ns − C es
Rce = × 360 (zile), în care:
CATVA
Cem = creanţe clienţi medii anuale;
ESns = efecte scontate nescadente;
Ces = clienţi creditori sau avansuri de la clienţi;
CATVA = cifra de afaceri cu TVA inclusă.
65
74
Indicatorul respectiv reflectă intervalul mediu de timp în care are loc încadrarea creanţelor faţă de
clienţi.
4) Rotaţia datoriilor, se determină conform relaţiei:
Fm − Fd
Rf = × 360 (zile), în care:
C bTVA + S eTVA
Fm = datorii furnizori medii anuale
Fd = furnizori debitori (sau avansuri acordate furnizorilor)
CbTVA = cumpărări de bunuri în cursul anului (cu TVA)
SeTVA = servicii externe primite în cursul anului (cu TVA)
Acest indicator se exprimă în număr de zile de cumpărări (achiziţionări) şi prestări de servicii şi
evidenţiază durata medie de timp în care întreprinderea beneficiază de creditul comercial acordat furnizorilor.
5) Rotaţia capitalurilor proprii, se determină conform relaţiei:
Cap propriu
CA
Cap propriu = capitalul propriu;
CA = cifra de afaceri.
6) Rotaţia datoriilor comerciale, se determină conform relaţiei:
Furnizori
Consum terti
Consumterţi = costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor, plus costul de
cumpărare al mărfurilor vândute.
REZUMAT
Principalele obiective ale analizei financiar-patrimoniale sunt sintetizate astfel:
- stabilirea patrimoniului net, ca formă de evaluare contabilă a averii acţionarilor;
- detectarea unor eventuale situaţii ale dezechilibrului financiar, care ar putea constitui o
ameninţare pentru continuitatea exploatării;
- stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii, care interesează, în principal, instituţiile financiare şi de
credit;
- determinarea stării financiare;
- caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale, etc.
Bilanţul funcţional stă la baza echilibrului financiar şi a “solidităţii structurale” a întreprinderii.
Schematic, bilanţul funcţional va arăta astfel:
ACTIV PASIV
I. Active ciclice (stabile) I. Surse aciclice (stabile)
II. Active ciclice aferente exploatării - capitaluri proprii
- stocuri - amortizare
- creanţe aferente - provizioane de orice natură
III. Active ciclice în afara exploatării: - datorii financiare > 1 an
- creanţe în afara exploatării II. Surse ciclice de exploatare (datorii
IV. Trezoreria de activ: faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat,
- disponibilităţi etc.)
III. Surse ciclice în afara exploatării
(furnizoti de imobilizări, dividende de
plată, etc.)
IV. Trezoreria de pasiv:
- credite pe termen scurt
Denumit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate, bilanţul financiar reflectă solvabilitatea întreprinderii pe

termen scurt (lichiditate) şi pe termen lung şi în acelaşi timp riscul de neplată sau faliment al acesteia.
În urma corecţiilor efectuate, bilanţul patrimonial va avea următoarea formă:
75
ACTIV PASIV
III. Active imobilizate, din care: IV. Capitaluri proprii
- necorporale V. Datorii pe termen mediu şi lung
- corporale VI. Datorii pe termen scurt
- financiare
IV. Active circulante, din care:
- stocuri
- creanţe
- disponibilităţi
Fondul de rulment patrimonial se calculează pe baza bilanţului patrimonial, conform relaţiei:
Fond de rulment patrimonial = Capital permanent – Active imobilizate
sau
Fond de rulment patrimonial = Activ circulant – Datorii pe termen scurt
Nevoia de fond de rulment sau necesarul de fond de rulment se calculează conform relaţiilor:
NFR = (Ne + Nae) – (Re + Rae)
sau
EFR = (Re + Rae) – (Ne + Nae)
Determinarea nevoii de fond de rulment din exploatare se face conform relaţiei:
NFRe = (S + Ce + ACe) – (F + ADe)
Nevoia de fond de rulment în afara exploatării se determină ca diferenţă între nevoile brute în
afara exploatării şi resursele ei aferente exploatării conform relaţiei:
NFRae = (Cae + CIAae) – (Dae + VIAae)
Trezoreria netă (TN) rezultă prin deducerea din nevoile de trezorerie a resurselor aferente, conform
relaţiei:
TN = Nevoi de trezorerie – Resurse de trezorerie
Altă reprezentare a trezoreriei (T) ar fi diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de
rulment, conform relaţiei:
T = FR - NFR
Funcţie de modul de acoperire a nevoilor de finanţare, trezoreria netă (TN) îmbracă următoarele
aspecte:
• Trezorerie nulă, când FR = NFR,
• Trezorerie pozitivă, când FR > NFR,
• Trezorerie negativă, când FR < NFR.
Solvabilitatea este capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată la scadenţă.
Având la bază informaţiile furnizate de bilanţul lichiditate-exigibilitate pot fi evidenţiaţi ca indicatori
care servesc în reflectarea stabilităţii pe termen lung şi structurii financiare a întreprinderii, următorii:
1) Solvabilitatea generală (Sg):
TA
Sg =
TD
2) Solvabilitatea patrimonială(Sp):
Cap pr
Sp =
Cap pr + Tcr
3) Activul net contabil (ANC):
ANC = TA – TD
4) Activul net contabil corectat (ANCC)
În determinarea acestui indicator se porneşte de la reevaluarea activelor patrimoniale precum şi a
datoriilor, făcându-se apoi diferenţa între ele. Aşadar, are ca punct de pornire, activul net contabil urmând a se
efectua anumite corecţii, numai în legătură cu actualizarea preţurilor şi a raportului de schimb.
5) Ponderea activului net contabil corectat în totalul pasivului:
ANCC
:
TP
6) Situaţie netă reprezintă activul neangajat în datorii şi se determină astfel:
Situaţia netă = Activ total – Datorii totale
Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.
Măsurarea lichidităţii are în vedere următorii indicatori:
1) Lichiditate generală (Lg):
76
AC
Lg =
TD c
2) Lichiditate relativă (Lr:

AC − S
LS =
TD c
3) Lichiditate imediată (Lr):
LS =
TDc
Din categoria de indicatori ai structurii activului fac parte:
1. Raportul dintre activele imobilizate şi totalul activelor:
AI
(%)
TA
2. Raportul dintre activele circulante şi totalul activului:
AC
(%)
TA
Din categoria indicatorilor structurii pasivului fac parte:
1. Independenţa financiară, denumită şi “solvabilitatea patrimonială”:
Cp
If = (%)
TP
2. Contribuţia creditelor la formarea resurselor totale (Cc) denumită şi “rata globală de
îndatorare”:
Cr
CC = (%)
TP
3. Contribuţia acţionarilor la formarea resurselor totale:
Cs
Ca = (%)
Cp
4. Rata de îndatorare:
D f + D ga
Rd = (%)
Cp
Ca indicatori parţiali se pot exemplifica:
a) Contribuţia creditelor în totalul datoriilor:
Cr
(%)
TD
b) Contribuţia creditelor pe termen scurt în totalul datoriilor:
C ts
(%)
TD
c) Gradul de îndatorare la termen:
Dt l
(%)
Cp
Indicatorii echilibrului economico-financiar sunt reprezentaţi de: gradul de acoperire a
capitalurilor investite, gradul de acoperire internă a capitalului investit (marja autofinanţării), finanţarea
curentă a nevoii de fond de rulment şi finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond de
rulment.
1. Gradul de acoperire a capitalurilor investite se determină conform relaţiei:
RS
Aci= (%)
Ci
77
2. Gradul de acoperire internă a capitalurilor investite (marja autofinanţării) se determină
conform relaţiei:
CAF
Aici = (%)
Ci
3. Finanţarea curentă a nevoii de fond de rulment, se determină conform relaţiei:
C ts
FCNFR = (%)
NFR
4. Finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond de rulment se determină
astfel:
FR
FFRNFRe= (%)
NFRe
Grupajul de indicatori care reflectă viteza de rotaţie a activelor şi pasivelor este reprezentat de
următoarele relaţii de calcul:
1) Rotaţia nevoii de fond de rulment de exploatare:
NFRe
R NFRe = × 360 (zile)
CATVA
2) Rotaţia stocurilor:
• rotaţia stocurilor de mărfuri:
SM mf
Rmf = × 360 (zile)
C mf
• rotaţia stocului de materii prime şi materiale,:
SM m
Rm = × 360 (zile)
Cm
• rotaţia stocului de produse în curs de execuţie şi semifabricate:
SM s
RS = × 360 (zile)
Cs
• rotaţia stocului de produse finite:
SM pf
R pf = × 360 (zile)
C pf
3) Rotaţia creanţelor clienţi:
C em + ES ns − C es
Rce = × 360 (zile)
CATVA
4) Rotaţia datoriilor:
Fm − Fd
Rf = × 360 (zile)
C bTVA + S eTVA
SeTVA = servicii externe primite în cursul anului (cu TVA)
5) Rotaţia capitalurilor proprii:
Cap propriu
Rf = × 360 (zile)
CA
6) Rotaţia datoriilor comerciale:
Furnizori
Rf = × 360 (zile)
Consum terti
78
CONCLUZII
În cadrul acestui modul au fost prezentate aspecte poziţia financiară, recunoaştere active, punctaje,
indici cu baza în lanţ, rate de structură, punctaje, intervale de siguranţă financiara, situaţiile financiare, Bilanţ,
indici cu baza în lanţ/fixă, poziţia financiară, elementele poziţiei financiare (active, datorii, capitaluri proprii),
corelaţii, criterii de recunoaştere.
După parcurgerea acestui modul studenţii trebuie să fie în măsură să aprecieze poziţia financiară a
unei entităţi prin realizarea unei analize la acest nivel.
EXEMPLE ILUSTRATIVE
1. Se cunoaşte următoarea situaţie a patrimoniului unui agent economic la data de 31 dec. anul N şi anul N+1
conform tabelului următor. Să se calculeze FRNG, NFR şi Tn.
Tabel nr. 7
lei
Elemente patrimoniale Pn Pn+1
ACTIV (total) 201600 210000
I. Active imobilizate: 120200 126000
1. necorporale 200 -
2. corporale 120000 126000
II. Active circulante 77900 84000
1. stocuri 59000 63000
2. clienţi 15000 16000
3. Alte creanţe pe termen scurt 1000 1000
4. Disponibilităţi băneşti 2900 4000
III. Conturi de regularizare şi asimilate 3500 -
1. Cheltuieli înregistrate în avans 3500 -
PASIV (total) 201600 210000

I. Capitaluri proprii 160000 170000
1. Capital social 150000 150000
2. Rezerve 2000 4000
3. Rezultatul exerciţiului 8000 16000
II. Datorii 41600 40000
1. Împrumuturi şi datorii asimilate 1500 1900
2. Furnizori 12000 19000
3. Alte datorii de exploatare pe termen scurt 28100 19100
Observaţii:
- clienţi, din care > 1 an: în Pn, 3000 lei, în Pn+1, 3500 lei;
- rezultatul exerciţiului, din care:
o în Pn: repartizat pentru majorarea rezervelor: 2000 lei, iar diferenţa pentru plata
dividendelor;
o în Pn+1: repartizat pentru majorarea dividendelor.
- cheltuielile înregistrate în avans au termen de lichiditate <1an;
- datoriile către furnizori sunt <1an;
Primul pas în calcularea indicatorilor ceruţi este construirea bilanţului funcţional. Acesta va arăta
astfel:
79
Tabel nr. 8
lei
Activ Pn Pn+1 Pasiv Pn Pn+1
Utilizări stabile 120200 126000 Resurse stabile 155500 155900
- imob. necorporale 200 - Capitaluri 155500 1559000
permanente
- imob. corporale 120000 126000 - Capital social 150000 150000
Utilizări de 74000 79000 - Rezerve+Rezultat 4000 4000
exploatare
- Stocuri 59000 63000 - Datorii pe termen 1500 1900
mediu şi lung
- Creanţe clienţi 15000 16000 Resurse de 46100 54100
exploatare
Utilizări în afara 4500 1000 - Furnizori 12000 19000
exploatării
- Alte creanţe 1000 1000 - Alte datorii de 28100 19100
exploatare pe termen
scurt
- Cheltuieli înreg. în 3500 - - Dividende 6000 16000
avans
Trezoreria activă 2900 4000 Trezoreria pasivă - -
- Disponibilităţi 2900 4000
băneşti
TOTAL 201600 210000 TOTAL 201600 210000
Al doilea pas îl constituie calculul efectiv al indicatorilor pe baza datelor din bilanţul funcţional.
Astfel, vom avea:
FRNG = RS - US
- pentru Pn:
FRNGn = 155500-120200 = 35300 lei
- pentru Pn+1:
FRNGn+1 = 155900-126000 = 29900 lei
NFRE = Utilizări de exploatare – Resurse de exploatare
- pentru Pn:
NFREn = 74000-46100 = 27900 lei
- pentru Pn+1:
NFREn+1 = 79000-54100 = 24900 lei
NFRÎE = Utilizări în afara exploatării – Resurse în afara exploatării
- pentru Pn:
NFRÎEn = 4500-0 = 4500 lei
- pentru Pn+1:
NFREn+1 = 1000-0 = 1000 lei
T = FRNG – NFR
- pentru Pn:
Tn = 35300-(27900+4500) = 2900 lei
- pentru Pn+1:
Tn+1 = 29900-(24900+1000) = 4000 lei
CONCLUZII:
Fondul de rulment (FRNG) a scăzut în Pn+1 faţă de Pn de la +35300 lei la +29900 lei. Acest lucru
semnifică faptul că resursele stabile au avut o linie descendentă, reuşind totuşi să acopere utilizările stabile.
Însă, scăderea fondului de rulment a avut drept consecinţă finanţarea activelor circulante ale firmei.
Nevoia de fond de rulment de exploatare a scăzut în Pn+1 faţă de Pn. Astfel, pentru anul Pn, nevoile
ciclului de exploatare au fost de 74000 lei, iar resursele de 46100 lei, degajându-se o nevoie de finanţat de +
27900 lei.
Pentru anul Pn+1, nevoile ciclului de exploatare au fost de +79000 lei, iar resursele de 54100 lei,
degajându-se o nevoie de finanţare de +24900 lei.
Aceste nevoi de finanţare au putut fi acoperite din excedentul resurselor stabile.
Nevoia de fond de rulment în afara exploatării a avut un ritm descrescător de la un an la altul.
Astfel, pentru anul Pn se constată o nevoie de finanţare de +4500 lei, rezultată din diferenţa dintre utilizările în
afara exploatării de +4500 lei şi resursele în afara exploatării care au fost nule.
80
Pentru anul Pn+1 utilizările în afara exploatării au scăzut la 1000 lei, resursele rămânând neschimbate,
acest lucru generând o nevoie de finanţat de +1000 lei.
Trezoreria netă a cunoscut o creştere de la un an la altul, de la +2900 lei la 4000 lei, ceea ce ne face
să ajungem la concluzia că situaţia firmei analizate s-a îmbunătăţit. Ea poate dispune acum de suficiente
resurse stabile pentru a finanţa utilizările stabile şi chiar pe cele de exploatare, precum şi de a dispune de
lichidităţi.
Propuneri:
Având în vedere evoluţiile de mai sus se propun următoarele:
- evitarea acoperirii nevoii de exploatare în totalitate din resursele stabile;
- contractarea datoriilor pe termen lung doar pentru acoperirea imobilizărilor, pentru că numai
astfel un agent economic îşi poate asigura dezvoltarea;
- utilizarea resurselor stabile pentru investiţii, nu pentru nevoi curente;
- nevoia de fond de rulment privind exploatarea (parţial) şi nevoia de fond de rulment în afara
exploatării trebuie finanţate din credite pe termen scurt;
- mărimea creditelor pe termen scurt contractate trebuie determinată în funcţie de mărimea
creanţelor clienţi, care reprezintă cea mai importantă componentă a nevoilor de exploatare.
Acestea nu trebuie să depăşească 15-30% din creanţele clienţi.
2. Pe baza datelor din tabelul nr. 7 se obţin următoarele valori ale ratelor de lichiditate şi solvabilitate:
Tabel nr. 9
lei
Pn Pn+1 Valori conform
Indicatori normelor
Rata lichidităţii generale 1,87 2,1 2
Rata lichidităţii curente 0,47 0,55 1,8-2
Rata lichidităţii imediate 0,07 0,10 0,8-1
Rata solvabilităţii patrimoniale 1 1 >0,5
Rata solvabilităţii generale 4,85 5,25 >1
Lichiditatea generală se calculează conform formulei:
AC
Lg =
TD c
- pentru Pn:
77900
Lg = = 1,87
40100
- pentru Pn+1:
84000
Lg = = 2,1
48100
Notă: Se consideră că împrumuturile şi datoriile asimilate nu sunt scadente în anul de bază.
Lichiditatea curentă se calculează conform formulei:
AC − S
Lr =
TD c
- pentru Pn:
77900 − 59000
Lr = = 0,47
40100
- pentru Pn+1:
84000 − 63000
Lr = = 0,55
38100
Lichiditatea imediată se calculează conform formulei:
LS = , în care :
TD c
- pentru Pn:
81
2900
Ls = = 0,07
40100
- pentru Pn+1:
4000
Ls = = 0,10
38100
Solvabilitatea patrimonială se calculează conform formulei:
Cap pr
Sp =
Cap pr + Tcr
- pentru Pn:
160000
Sp = =1
160000
- pentru Pn+1:
170000
Sp = =1
170000
Solvabilitatea generală se calculează conform formulei:
TA
Sg =
TD
- pentru Pn:
201600
Sg = = 4,85
41600
- pentru Pn+1:
210000
Sg = = 5,25
40000
CONCLUZII :
În ceea ce priveşte comparaţia cu normele, indicatorii lichidităţii imediate şi curente sunt sub
valoarea optimă. Însă, lichiditatea generală se încadrează în limitele normale în anul Pn+1. Acest lucru se
datorează faptului că majoritatea activelor circulante sunt reprezentate de stocuri, acestea nefiind considerate
cu o lichiditate rapidă.
În ceea ce priveşte solvabilitatea, aceasta se consideră ca fiind foarte bună, depăşind normele,
activele având de 5 ori valoarea datoriilor pe care sunt destinate să le acopere.
Se recomandă analiza amănunţită a stocurilor în vederea optimizării acestora.
3. Pe baza datelor din tabelul nr. 8 se obţin următoarele valori ale indicatorilor de structură ai activului şi
pasivului:
Tabel nr. 10
lei
INDICATORI Pn(%) Pn+1(%)
A. INDICATORII STRUCTURII ACTIVULUI
1. Raportul dintre activele imobilizate şi totalul activelor = 59,62 60
AI
• 100
TA
2. Raportul dintre activele circulante şi totalul activelor = 38,64 40
AC
• 100
TA
B. INDICATORII STRUCTURII PASIVULUI
3. CP 79,37 80,95
Independenţa financiară = • 100
TP
4. Contribuţia acţionarilor la formarea resurselor totale = 93,75 88,24
Cs
• 100
CP
82
120200
1 pentru Pn = • 100 = 59,62%
201600
126000
pentru Pn+1 = • 100 = 60%
210000
77900
2 pentru Pn = • 100 = 38,64%
201600
84000
pentru Pn+1 = • 100 = 40%
210000
160000
3 pentru Pn = • 100 = 79,37%
201600
170000
pentru Pn+1 = • 100 = 80,95%
210000
150000
4 pentru Pn = • 100 = 93.75%
160000
150000
pentru Pn+1 = • 100 = 88,24%
170000
Studiul structurii activelor relevă orientarea societăţii spre operaţia de investiţie şi mai puţin spre
operaţiile curente de exploatare.
Legat de structura financiară se poate spune că societatea se bucură de independenţă financiară
crescândă în cele două exerciţii financiare.
Contribuţia acţionarilor la capitalurile proprii a scăzut datorită faptului că acestei s-au majorat prin profitul
obţinut la sfârşitul exerciţiului.
1. Chebac N., Informaţiile contabilităţii în procesul de analiză şi decizie, Ed. Alma, Galaţi, 2002
2. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004
2. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004
2002
5. Niculescu M., Diagnostic financiar, vol. 2, Ed. Economică, Bucureşti, 2005
6. Sirbu C., Analiza economico-financiară, EDP, Bucureşti, 2008
1. Creşterea fondului de rulment poate avea loc prin:
a) Reducerea stocurilor de produse finite;
b) Creşterea capitalurilor proprii;
c) Contractarea unui credit pe termen lung;
d) Achiziţionarea unor active imobilizate;
e) Trecerea profitului din anii anteriori la alte rezerve.
2. Fondul de rulment (FR) se poate calcula pe baza următoarelor relaţii:

a) diferenţa între capitalul propriu şi activele imobilizate nete;
b) necesar de fond de rulment minus trezorerie netă;
c) diferenţa între activele circulante şi datoriile pe termen scurt;
d) diferenţa între activele circulante şi creditele bancare pe termen scurt;
e) diferenţa între stocuri plus creanţe şi datorii pe termen scurt fără credite de trezorerie ( credite pe
termen scurt, soldul creditor al contului la bănci, credite de scont).
83
3. Formele necesarului fondului de rulment sunt:
a) Imobilizat şi circulant;
b) Pe termen scurt, mediu şi lung;
c) De exploatare şi în afara exploatării;
d) Propriu şi împrumutat;
e) Stabil şi temporar.
4. Creşterea capitalului propriu se poate realiza prin:

a) Virarea subvenţiilor pentru investiţii la venituri;
b) Trecerea altor rezerve la rezerve legale;
c) Retrageri de aporturi de către acţionari sau asociaţi;
d) Aporturi în natură de către acţionari;
e) Diferenţe favorabile de curs valutar.
5. Dacă rata de finanţare a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment este supraunitară atunci:
a) Necesarul de fond de rulment este finanţat integral din datorii pe termen scurt;
b) Se creează o trezorerie pozitivă;
c) Necesarul de fond de rulment este finanţat integral din fondul de rulment;
d) Se creează un deficit de finanţat;
e) Necesarul de fond de rulment este finanţat atât din fondul de rulment cât şi din datorii pe termen
scurt.
6. Obţinerea unei viteze de rotaţie a stocurilor ridicată este posibilă dacă:

a) Indicele de creştere a stocurilor este mai mic decât indicele de creştere a cheltuielilor materiale;
b) Indicele de creştere a cifrei de afaceri este mai mic decât indicele de creştere valorii adăugate;
c) Indicele de creştere a stocurilor este mai mic decât indicele de creştere cifrei de afaceri;
d) Indicele de creştere a stocurilor este mai mic decât indicele de creştere a productivităţii muncii;
e) Indicele de creştere a cifrei de afaceri este mai mic decât indicele de creştere a cheltuielilor
materiale.
7. Sporirea vitezei de rotaţie a stocurilor determină:

a) Imobilizări de stocuri de produse finite;
b) Sporirea profitului şi diminuarea stocurilor;
c) Creşterea cifrei de afaceri şi diminuarea profitului;
d) Scăderea stocurilor şi a cifrei de afaceri;
e) Creşterea stocurilor şi a cifrei de afaceri.
8. Dacă lichidităţile sunt sub limita minimă necesară pentru o durată mai mare de timp, aceasta înseamnă:
a) Plata datoriilor înainte de termen;
b) Imobilizări de lichidităţi;
c) Incapacitatea de plată imediată;
d) Diminuarea lichidităţilor ca urmare a creşterii inflaţiei;
e) Diminuarea lichidităţilor ca urmare a scăderii productivităţii muncii.
9. Când trezoreria netă este pozitivă, atunci:

a) fondul de rulment este inferior necesarului de fond de rulment;
b) valoarea cumulată a creditelor curente şi a soldului creditor de la bănci depăşeşte valoarea cumulată
a disponibilităţilor băneşti din conturi bancare şi casă şi a plasamentelor pe termen scurt;
c) există posibilitatea efectuării de plasamente şi a deţinerii de disponibilităţi băneşti;
d) nerealizarea echilibrului financiar;
e) necesitatea contractării de credite pe termen scurt.
10. Fondul de rulment se calculează respectând următoarea formulă

a) FR = Capitaluri permanente − Credite permanente ;
b) FR = Capitaluri proprii − Nevoi permanente ;
c) FR = Capitaluri proprii − Active circulante ;
d) FR = Capitaluri permanente − Nevoi permanente ;
e) FR = Capitaluri fixe − Datorii permanente ;
84
TEME DE CONTROL
1. Pe baza indicatorilor :
lei
Nr. INDICATORI P0 P1
Crt.
1 Capital propriu 50.000 60.000
2 Datorii pe termen mediu si lung 8.500 18.000
3 Active imobilizate 40.000 55.000
Calculaţi modificarea procentuală a fondului de rulment.
2. Pe baza bilanţului următor să se calculeze situaţia netă şi fondul de rulment (lei):

ACTIV PASIV
Active imobilizate nete 1.836 Capitaluri proprii 1.861
Stocuri 35 Provizioane pentru riscuri 145
Clienţi 1.393 Împrumuturi termen lung 1.027
Creanţe diverse 672 Datorii furnizori 194
Titluri de plasament 2.509 Alte datorii pe termen scurt 3.336
Disponibilităţi 701 Credite bancare termen scurt 583
3. Se cunosc următoarele date:

ACTIV PASIV
Clienţi 1.393 Împrumuturi termen lung 1.027
Să se calculeze necesarul de fond de rulment.
4. Pe baza bilanţului următor să se calculeze trezoreria netă (lei):

ACTIV PASIV
Clienţi 1.393 Imprumuturi termen lung 1.027
85
MODULUL 6
ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE

¾ Introducerea noţiunilor de gestiune a resurselor umane şi de eficienta a muncii.
¾ Studiul metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor umane;
¾ Însuşirea modului de calcul a indicatorilor specifici analizei resurselor umane.
¾ Aprofundarea modului de sintetizare a rezultatelor obţinute în urma analizei
resurselor umane.
¾ Învăţarea modului de concepere a determinare a punctelor forte şi a punctelor
slabe ale gestiunii resurselor umane.

¾ Deprinderea folosirii corecte a metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor
umane.
¾ Deprinderea formularii concluziilor cu privire la gestiunea resurselor umane.
¾ Deprinderea fdormulării de propuneri cu privire la îmbunătăţirea gestiunii
resurselor umane.
LECŢIA 1
ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII RESURSELOR UMANE

Analiza gestiunii resurselor umane, capitalului uman constituie un segment de esenţă în analiza
diagnostic a întreprinderii. Problematica analizei se circumscrie la asigurarea cantitativă cu forţă de muncă şi
eficienţa utilizării forţei de muncă. Detaliat, aceste probleme se prezintă astfel:
¾ Analiza dimensiunii şi structurii resurselor umane;
¾ Analiza comportamentului personalului;
¾ Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman;
Resursele umane au un rol deosebit în asigurarea performanţelor acesteia, iar prin modificarea
acestora sunt influenţate semnificativ rezultatele unui agent economic.
Pasul 2 - Analiza dimensiunii resurselor umane

Dimensionarea raţională a numărului de personal constituie o problemă deosebit de importantă în
utilizarea eficientă şi crearea condiţiilor materiale pentru acţiunea întregului complex motivaţional.
Astfel, analiza dimensiunii şi a structurii potenţialului uman se realizează prin diagnosticul privind:
a) structura organizatorică a firmei;
b) dinamica efectivului de personal;
c) structura efectivului de personal.
a) Pentru analiza structurii organizatorice a unei firme se vor avea în vedere următoarele
probleme:
• existenţa unui regulament de organizare şi funcţionare din care să reiasă atribuţiile,
competenţele şi răspunderile fiecărui angajat al firmei;
• respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare;
• posibilităţile de îmbunătăţire a acestuia.
b) În ceea ce priveşte dinamica efectivului de personal se va avea în vedere atât dinamica acestuia
pe total cât şi pe categorii de personal.
În consecinţă, dinamica efectivului de personal pe total, se stabileşte conform următoarelor formule:
ΔN = N 1 − N 0 sau
86
N1
IN = • 100 sau
N0
N − N0
IN = 1 • 100 , unde:
N0
N1 = numărul total de personal din perioada curentă;
N0 = numărul total de personal din perioada anterioară;
Scăderea în dinamică a numărului de salariaţi se apreciază diferit, în funcţie de cauzele care au
determinat-o 66 :
- dacă scăderea este consecinţa modului defectuos de recrutare şi asigurare cu personal,
situaţia se apreciază negativ, deoarece conduce la deteriorarea performanţelor economico-
financiare ale întreprinderii şi a poziţiei acesteia pe piaţă;
- scăderea numărului de personal poate fi şi consecinţa restrângerii activităţii, atunci când
firma trece printr-o perioadă dificilă datorată fie incapacităţii acesteia de a face faţă unor
restricţii impuse de mediul economic în care activează, fie unor imperfecţiuni şi
dezechilibre de natură macroeconomică;
- modificarea raportului de echilibru dintre potenţialul uman şi potenţialul material, urmare a
reînnoirii activelor corporale sau a creşterii gradului de tehnicitate al acestora, pot genera
drept consecinţă scăderea numărului de salariaţi.
În analiza resurse umane, se au în vedere şi indicatorii prezentaţi în anexa situaţiilor financiare
anuale precum şi în situaţiile statistice şi anume:
- efectivul total de salariaţi la finele perioadei de gestiune, care reprezintă totalitatea
personalului existent în evidenţa întreprinderii;
- număr mediu scriptic de salariaţi (lunar, trimestrial, anual), care exprimă prezenţa
personalului în întreprindere în funcţie de perioada analizată;
- efectivul permanent, în sensul de titular al unui contract de muncă pe durată nedeterminată de
timp;
- efectivul pe categorii de personal (muncitori, cercetare, administraţie tec.);
- numărul maxim de salariaţi, adică limita superioară în cadrul căreia se poate înscrie o
societate în funcţie de volumul său de activitate şi de productivitatea muncii, etc.
Indicatorii mai sus menţionaţi, permit elaborarea diagnosticului resurselor umane din diferite puncte
de vedere şi dau dimensiune factorului de producţie-muncă, inclusiv potenţialului economic al întreprinderii.
Analiza poate fi adâncită prin studierea modului în care resursele umane (forţa de muncă) au fost
repartizate pe locuri de muncă şi schimburi, pe profesii şi pe specialişti.
Cerinţa este ca dinamica efectivului de personal să se realizeze în condiţiile corelaţiei:
I N s < I W , în care:
I N s = indicele numărului mediu scriptic de salariaţi;
I W = indicele productivităţii medii a muncii
În cazul în care diferenţa de la o perioadă la alta a numărului mediu de personal este negativă se
înregistrează o economie relativă a acestuia, determinată de creşterea productivităţii muncii. Dacă diferenţa
este pozitivă se constată o depăşire relativă de personal, datorată scăderii productivităţii muncii.
Încadrarea întreprinderii cu personal, conform nevoilor programate, constituie premisa realizării
sarcinilor din bugetul de venituri şi cheltuieli. Realizarea şi depăşirea sarcinilor programate, depinde de
structura, calitatea şi modul de utilizare a resurselor umane ale întreprinderii.
Pasul 3 - Analiza structurii resurselor umane

În ceea ce priveşte analiza structurii resurselor umane, acestea se pot grupa pe următoarele
categorii:
- după vechimea în întreprindere;
- după vechimea în activitate;
- pe clase de vârstă;
- după sex;
Pe clase de vârstă, analiza efectivului de salariaţi permite nu numai cunoaşterea fluxului normal al
mobilităţii ci şi dimensiunea experienţei ca element al potenţialului economic al resurselor umane 67 .
66
67
Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., op.cit, p. 293
87
Structurarea personalului după vechimea în întreprindere de poate conduce la cunoaşterea
stabilităţii personalului, a fidelităţii acestuia.
Gruparea personalului pe sexe reflectă profilul activităţii firmei. Astfel, în industria textilă,
alimentară, în comerţ, predominanţa feminină este evidentă.
Pe lângă dimensiunea cantitativă a resurselor umane, prezintă importanţă şi latura calitativă,
reflectată prin gradul de calificare al salariaţilor.
Calitatea resurselor umane, respectiv ridicarea gradului de calificare a salariaţilor, constituie un
obiectiv prioritar al analizei economice datorită creşterii complexităţii activităţii întreprinderii, diversificării
gamei sortimentale a produselor şi serviciilor oferite, perfecţionării activelor corporale din punct de vedere al
gradului de tehnicitate, al fiabilităţii şi performanţelor acestora, creşterii exigenţelor consumatorilor etc 68 .
Îmbunătăţirea calificării salariaţilor influenţează direct producţia obţinută şi productivitatea muncii.
Analiza calităţii resurselor umane se realizează pe baza următorilor indicatori:
1. Gradul de calificare medie a muncitorilor;
2. Situaţia pregătirii personalului pe nivele de studii;
3. Concordanţa dintre complexitatea lucrărilor şi calificarea personalului.
Îmbunătăţirea calificării constituie o necesitate obiectivă impusă de creşterea complexităţii activităţii
economice, diversificarea continuă a gamei de produse, creşterea gradului de tehnicitate a acestora, sporirea
exigenţelor consumatorilor faţă de calitatea produselor, serviciilor oferite, etc 69 .
Analiza asigurării întreprinderii cu personal calificat se face pe baza indicatorului coeficientul
mediu al calificării ( Km), care se determină ca medie aritmetică ponderată între numărul de muncitori pe
categorii de calificare ( ni ) şi categoria de calificare ( Ki ), astfel:
n
∑ (K • n )
i =1
i i
Km = n
, unde:
∑n
i =1
i
ni = numărul de personal din categoria „i”;

Ki = categoria de încadrare.
Coeficientul calificării medii serveşte pentru efectuarea de comparaţii în dinamică la nivelul
întreprinderii, cât şi în spaţiu comparativ cu alte întreprinderi. Cu cât mărimea lui este mai apropiată de
categoria maximă de încadrare, cu atât situaţia firmei este mai bună.
Pentru caracterizarea situaţiei la un moment dat a gradului de calificare a personalului se are în
vedere structura personalului pe forme de pregătire şi anume:
- absolvenţi ai şcolilor profesionale;
- ucenici;
- absolvenţi ai liceelor de specialitate;
- absolvenţi cu studii superioare;
- absolvenţi ai cursurilor postuniversitare, etc.
Gradul de complexitate al lucrărilor executate ( Kt ) se determină ca medie aritmetică ponderată
între volumul de lucrări exprimat în timp de muncă standard sau normat pe categorii de lucrări ( vi ) şi
categoria de complexitate a lucrărilor ( ki ), astfel:
n
∑ (k • v )
i =1
i i
Kt = n
∑v
i =1
i
Din compararea celor doi indici medii (al calificării şi respectiv, cel al complexităţii lucrărilor
executate), se constată modul de utilizare a resurselor umane, după cum urmează:
- K m = K t , reflectă existenţa unei concordanţe depline între cei doi coeficienţi;
- K m > K t , denotă că muncitorii cu un grad de calificare superioară execută lucrări de complexitate
inferioară, ceea ce reflectă folosirea incompletă a forţei de muncă, cu consecinţe negative asupra costurilor şi
profitului întreprinderii;
- K m < K t , reflectă faptul că lucrări de categorie superioară sunt efectuate de muncitori cu calificare
inferioară, ceea ce afectează calitatea produselor obţinute, influenţând indirect asupra valorii produselor,
profitului etc.
68
69
Niculescu M., Diagnostic economic, Vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 103
88
Concordanţa dintre categoria medie de calificare a muncitorilor şi categoria medie tarifară a
lucrărilor se poate stabili şi cu ajutorul coeficientului mediu de concordanţă ( Kc ), potrivit relaţiei 70 :
n
∑ (kc • v )
i =1
i i
Kc = n
, în care:
∑v
i =1
i
kci = coeficientul de concordanţă al categoriei “i” de lucrări;

vi = volumul de lucrări executat de muncitori a căror categorie de încadrare
corespunde categoriei de complexitate a lucrărilor.
Nivelul calificării forţei de muncă se reflectă asupra indicatorilor de performanţă economico-
financiară ale întreprinderii, şi anume: volumul producţiei, calitatea produselor, competitivitatea producţiei pe
piaţă, cifra de afaceri, productivitatea muncii, costurile de producţie, utilizarea activelor fixe (randamentul
acestora), profitul şi rata rentabilităţii etc.
LECŢIA 2
ANALIZA COMPORTAMENTULUI PERSONALULUI
Pasul 1 - Analiza mobilităţii personalului

Utilizarea deplină şi eficientă a forţei de muncă, constituie premisa asigurării stabilităţii acesteia,
ceea ce creează condiţii favorabile realizării performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.
Mobilitatea forţei de muncă apare atât sub forma intrărilor, cât şi a ieşirilor, indiferent de cauzele
generatoare.
Analiza comportamentului personalului se realizează pe baza circulaţiei şi fluctuaţiei, în funcţie de cauzele
care le determină.
Circulaţia forţei de muncă, reprezintă mişcarea salariaţilor determinată de cauze obiective, cum
sunt: şomaj, pensionări, decese, plecări pentru satisfacerea stagiului militar, plecări din motive personale,
plecări ca urmare a unui accident de muncă sau incapacitate de muncă 71 .
Fluctuaţia forţei de muncă, constituie un fenomen anormal, care are implicaţii nefavorabile asupra
volumului şi calităţii activităţii întreprinderii. În această categorie se încadrează salariaţii plecaţi din proprie
iniţiativă, fără aprobarea conducerii întreprinderii, sau a celor concediaţi ca urmare a încălcării prevederilor
contractului colectiv de muncă.
Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de muncă sunt următorii:
- c oeficientul intrărilor (Ci), care se calculează conform formulei:
I
Ci = , unde:
Ns
I = intrări de personal în cursul perioadei;
Ns = număr mediu scriptic de personal.
- c oeficientul ieşirilor (Ce), care se determină conform formulei:
E
Ce = , unde:
Ns
E = ieşiri de personal în cursul perioadei;
- c oeficientul mişcării totale (Ct), care se determină conform formulei:
I+E
Ct = , unde:
Ns
E = ieşiri de personal în cursul perioadei;
I = intrări de personal în cursul perioadei;
- c oeficientul fluctuaţiei (Cf), care se determină conform formulei:
70
71
89
En
Cf = , unde:
Ns
En = ieşiri de personal anormale în cursul perioadei;
Cunoaşterea cauzelor fluctuaţiei respectiv a cauzelor care prin natura lor nu sunt dependente de o
activitate normală, trebuie să constituie o preocupare permanentă a managementului resurselor umane în
luarea măsurilor ce se impun în vederea preîntâmpinării efectelor negative pe care fluctuaţia le poate genera
asupra climatului psiho - social din întreprindere, dar şi asupra rezultatelor economico-financiare ale
activităţii acesteia.
- coeficientul stabilităţii a forţei de muncă (Cs), este utilizat pentru a caracteriza stabilitatea
generală a forţei de muncă şi se determină potrivit relaţiei:
Nv
Cs = , unde:
Ns
Nv = numărul de personal cu vechime > 5 ani;
Creşterea gradului de stabilitate a forţei de muncă se poate realiza ca urmare a limitării tendinţei de
fluctuare şi evitarea transformării fluctuaţiei potenţiale în fluctuaţie activă.
Pasul 2 - Analiza utilizării timpului de muncă

Folosirea completă a timpului de muncă constituie latura extensivă a utilizării resurselor umane.
Analiza utilizării timpului de muncă are rolul de a descoperi rezervele interne pe linia folosirii complete şi
eficiente a forţei de muncă, precum şi a cauzelor utilizării incomplete a acesteia şi de a evidenţia efectele
mobilizării rezervelor existente. 72
Economisirea timpului de muncă în cursul procesului de producţie se poate realiza pe două căi 73 :
- pe cale extensivă, prin reducerea pierderilor de timp în zile sau în ore;
- pe cale intensivă, prin reducerea cheltuielilor de timp de muncă pe unitate de produs(creşterea
productivităţii muncii).
În vederea evidenţierii aspectelor menţionate, se folosesc în analiza economică următorii
indicatori 74 :
- fondul de timp calendaristic (Tc);
- fondul de timp maxim disponibil (Tmax);
- fondul de timp efectiv lucrat (T1);
- fondul de timp neutilizat (Tn).
Pentru caracterizarea modului de utilizare a timpului de muncă se folosesc următoarele relaţii:
a) coeficientul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Cmax):
T1
C max = • 100
Tmax
b) structura timpului de muncă maxim disponibil, pe cauze;
c) structura timpului de muncă nelucrat, pe cauze.
T = N s • N z • N h , unde:
Ns = numărul mediu scriptic de salariaţi (factorul dimensional ce poate înregistra o
variaţie importantă);
Nz = numărul mediu de zile lucrate;
Nh = numărul mediu de ore lucrate.
72
73
Sirbu C., op. cit., p. 212
74
90
LECŢIA 3
ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII POTENŢIALULUI UMAN
Eficienţa utilizării potenţialului uman se exprimă printr-un ansamblu de rate, constituite prin
raportarea rezultatelor obţinute dintr-o acţiune la resursele umane folosite 75 . Modelul general de calcul a
acestor rate are următoarele forme:
Rezultate
R= ;
Resurse umane
sau
Resurse umane
R= .
Rezultate
Rezultatele pot fi exprimate prin: producţia fabricată, cifra de afaceri, valoarea adăugată, profitul
brut sau net, pe când resursele umane pot fi exprimate prin: număr mediu de salariaţi, număr de om-zile sau
om-ore, cheltuielile cu salariile, etc.
Eficienţa utilizării potenţialului uman este caracterizată în general de productivitatea muncii şi de
profitul pe salariat.
Pasul 2 - Analiza productivităţii muncii

Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică, care exprimă însuşirea
muncii de a crea un anumit volum de bunuri într-o unitate de timp.
Productivitatea muncii, poate fi exprimată în unităţi valorice, cât şi în unităţi fizice. Indicatorii
valorici servesc pentru analiza productivităţii muncii la nivel de întreprindere, iar cei exprimaţi în unităţi
fizice sunt utilizaţi în analiza productivităţii muncii pe produse.
Exprimarea acesteia în unităţi fizice se face conform modelului următor:
Q
W= , unde:
T
Q = producţia exprimată în unităţi fizice;
T = timpul de muncă.
Exprimarea acesteia în unităţi valorice se face conform modelului de mai jos:
Qe
W= , unde:
T
Q = producţia exerciţiului;
T = timpul de muncă
Principalele probleme studiate în analiza productivităţii muncii sunt:
- analiza situaţiei generale a productivităţii medii;
- analiza factorială a productivităţii medii;
- analiza rezervelor de creştere a productivităţii medii;
Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii are în vedere urmărirea dinamicii indicatorilor
valorici ai acesteia, din punct de vedere al modului de calcul şi al perioadei la care se referă.
Ca indicatori valorici ai productivităţii muncii în analiză se pot folosi:
-p roductivitatea medie anuală a muncii ( W a ), care se calculează conform formulei:
CA
Wa = , unde:
Ns
N s = număr mediu scriptic de personal.
 roductivitatea medie zilnică ( W z ) calculată conform formulei:
-p
CA
Wz = , unde:
T
75
ibidem, p. 108
91
T = consumul de timp exprimat în om-zile.
- productivitatea medie orară ( W h ), calculată conform relaţiei:
CA
Wh = , unde:
T
T = consumul de timp exprimat în om-ore.
Notă:
În loc de cifra de afaceri se mai pot utiliza indicatorii: producţia exerciţiului sau valoarea adăugată.
Ritmul de creştere diferit al indicatorilor valorici ai productivităţii muncii parţiale (anuală, zilnică,
orară), evidenţiază modul de folosire a timpului de muncă care constituie o rezervă deosebit de importantă a
cărei mobilizare reflectă efortul propriu al întreprinderii 76 .
De asemenea, caracterizarea generală a productivităţii muncii se mai face şi în urma analizei
corelaţiilor dintre indicii de creştere ai acesteia, şi anume 77 :
a) I sW a = I op
Wa
;
b) I sW a ›I op
Wa
;
c) I sW a ‹I op
Wa
;
Wa Wz
d) I op ›I op ;
e) IQe›I W a .
Interpretarea corelaţiilor este următoarea:
a) Atunci când este egalitate între cei doi indici de creştere ai celor două categorii de salariaţi
(operativi şi TESA), atunci ele s-au modificat în acelaşi ritm.
b) Când ritmul de creştere al productivităţii muncii unui salariat este mai mare decât ritmul de
creştere al productivităţii unui lucrător operativ, atunci numărul de salariaţi operativi a cunoscut o creştere în
total personal.
c) Când ritmul de creştere al productivităţii muncii unui salariat este mai mic decât ritmul de creştere
al productivităţii unui lucrător operativ, atunci s-a redus numărul de personal operativ în total personal şi s-a
diminuat personalul TESA.
d) Când ritmul de creştere a productivităţii anuale a unui lucrător operativ este mai mare decât ritmul
de creştere a productivităţii zilnice a acestuia, atunci s-a îmbunătăţit gradul de utilizare a timpului total de
muncă.
Analiza factorială a productivităţii muncii are drept scop identificarea rezervelor de creştere a
acesteia. Analiza factorului structural (ponderea personalului pe segmente, sectoare sau pe tipuri de activităţi
în total personal) poate conduce la sporirea productivităţii muncii fără o creştere a forţei productive a muncii.
a) Analiza productivităţii medii anuale a muncii
Modelul de analiză a productivităţii medii anuale a muncii, este următorul 78 :
W a = N h • W z = N z • (N h • W h ) = N z • N h • ( g i • whi ) ,sau
W a = N z • D z • W h unde:
Nh = numărul mediu de ore lucrate;
Nz = numărul mediu de zile lucrate;
D z = durata medie a zilei de muncă;
gi = structura producţiei marfă fabricată, stabilită pe baza timpului de muncă
normat, sau prevăzut pe produse;
whi = productivitatea orară pe produse.
Factorii care influenţează productivitatea medie anuală sunt:
- numărul mediu de ore lucrate într-o zi;
- numărul mediu de zile lucrate;
- productivitatea medie orară:
- din care, datorită:
- structurii producţiei marfă fabricată pe produse;
76
77
Niculescu M., Diagnostic economic, vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 110
78
92
- productivităţii orare pe produse.
b) Analiza productivităţii medii zilnice a muncii:
Modelul de analiză a productivităţii zilnice a muncii, este următorul:
W z = N h • W h = N h • ( g i • w hi ) , unde:
w hi = productivitatea orară pe produse.
Factorii care influenţează productivitatea medie orară sunt:
c) Analiza productivităţii medii orare a muncii
Analiza productivităţii medii orare a muncii se efectuează în funcţie de producţia marfă fabricată, pe baza
următorului model:
W z = N h • w h = N h • ( g i • w h i ) , unde:
w hi = productivitatea orară pe produse;
Factorii care influenţează productivitatea medie orară sunt:

Pasul 3 - Analiza rezervelor de creştere a productivităţii medii a muncii

Rezervele de creştere a productivităţii medii a muncii sunt numeroase. Acestea sunt sintetizate în
tabelul de mai jos 79 :
Rezerve de creştere a productivităţii muncii
Promovarea progresului Promovarea Acţiunea factorilor

tehnic managementului bio-psiho-sociologici
performant
Figura nr. 4 Rezervele de creştere a productivităţii muncii
În ceea ce priveşte promovarea progresului tehnic, posibilităţile de creştere a productivităţii

muncii constau în:
- dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale;
- dezvoltarea reţelei comerciale în corelaţie cu evoluţia cererii;
- modernizarea unităţilor comerciale;
- introducerea unor tehnologii avansate de producţie.
Rezervele de creştere a productivităţii muncii prin promovarea managementului performant
constau în 80 :
- recrutarea şi folosirea raţională a resurselor umane;
79
Sirbu C, p. 199
80
93
- creşterea calificării personalului;
- perfecţionarea formelor de cointeresare;
- normarea muncii.
Productivitatea muncii poate fi influenţată şi prin intermediul factorilor bio-psiho-sociali, şi anume:

- factori biologici: vârsta, sexul, starea de sănătate;
- factori psihologici: aptitudini, voinţă de muncă, atitudine faţă de muncă, interese, motivaţie;
- factori sociali: crearea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţilor sociale, politice, spirituale.
Pasul 4 -Analiza profitului aferent cifrei de afaceri pe salariat

Profitul aferent cifrei de afaceri pe salariat este un indicator semnificativ pentru aprecierea eficienţei
utilizării forţei de muncă.
În scopul analizei acestuia şi a relevării contribuţiei diferitelor categorii de factori asupra modificării
sale se au în vedere mai multe modele multiplicative, astfel 81 :
P CA P
1. = • sau W a • pr ;
N s N s CA
P T CA P
2. = • • sau t • cah • pr ;
N s N s T CA
P Mf Mfa CA P
3. = • • • sau α • β • γ • pr , unde:
N s N s Mf Mfa CA
P = profitul aferent cifrei de afaceri;
Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe (media aritmetică pe baza valorii de intrare);
Mfa = valoarea medie a mijloacelor fixe active (stabilită similar);
α = gradul de înzestrare tehnică a muncii;
β = compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe;
γ = eficienţa utilizării mijloacelor fixe active.
REZUMAT
Analiza gestiunii resurselor umane, presupune tratarea următoarelor probleme:
¾ Analiza dimensiunii şi structurii resurselor umane;
¾ Analiza comportamentului personalului;
¾ Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman;
Astfel, analiza dimensiunii şi a structurii potenţialului uman se realizează prin diagnosticul
privind:
a) structura organizatorică a firmei;
b) dinamica efectivului de personal;
c) structura efectivului de personal.
Dinamica efectivului de personal pe total, se stabileşte conform următoarelor formule:
ΔN = N 1 − N 0 sau
N1
IN = • 100 sau
N0
N − N0
IN = 1 • 100 .
N0
În ceea ce priveşte analiza structurii resurselor umane, acestea se pot grupa pe următoarele
categorii:
- după vechimea în întreprindere;
- după vechimea în activitate;
- pe clase de vârstă;
81
Sirbu C., p. 210
94
- după sex;
Analiza calităţii resurselor umane se realizează pe baza următorilor indicatori:
1. Gradul de calificare medie a muncitorilor;
2. Situaţia pregătirii personalului pe nivele de studii;
3. Concordanţa dintre complexitatea lucrărilor şi calificarea personalului.
Analiza asigurării întreprinderii cu personal calificat se face pe baza indicatorului coeficientul
mediu al calificării ( Km):
n
∑ (K • n )
i =1
i i
Km = n
∑n
i =1
i
Pentru caracterizarea situaţiei la un moment dat a gradului de calificare a personalului se are în

vedere structura personalului pe forme de pregătire şi anume:
- absolvenţi ai şcolilor profesionale;
- ucenici;
- absolvenţi ai liceelor de specialitate;
- absolvenţi cu studii superioare;
- absolvenţi ai cursurilor postuniversitare, etc.
Gradul de complexitate al lucrărilor executate ( Kt ):
n
∑ (k • v )
i =1
i i
Kt = n
∑v
i =1
i
Din compararea celor doi indici medii (al calificării şi respectiv, cel al complexităţii lucrărilor
executate), se constată modul de utilizare a resurselor umane, după cum urmează:
- K m = K t , reflectă existenţa unei concordanţe depline între cei doi coeficienţi;
- K m > K t , denotă că muncitorii cu un grad de calificare superioară execută lucrări de complexitate
inferioară, ceea ce reflectă folosirea incompletă a forţei de muncă, cu consecinţe negative asupra costurilor şi
profitului întreprinderii;
- K m < K t , reflectă faptul că lucrări de categorie superioară sunt efectuate de muncitori cu calificare
inferioară, ceea ce afectează calitatea produselor obţinute, influenţând indirect asupra valorii produselor,
profitului etc.
Concordanţa dintre categoria medie de calificare a muncitorilor şi categoria medie tarifară a
lucrărilor se poate stabili şi cu ajutorul coeficientului mediu de concordanţă ( Kc ):
n
∑ (kc • v )
i =1
i i
Kc = n
∑v
i =1
i
Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de muncă sunt următorii:
- c oeficientul intrărilor (Ci):
I
Ci =
Ns
- c oeficientul ieşirilor (Ce):
E
Ce =
Ns
- c oeficientul mişcării totale (Ct):
I+E
Ct =
Ns
- c oeficientul fluctuaţiei (Cf):
En
Cf =
Ns
- coeficientul stabilităţii a forţei de muncă (Cs):
95
Nv
Cs =
Ns
Pentru caracterizarea modului de utilizare a timpului de muncă se folosesc următoarele relaţii:
a) coeficientul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Cmax):
T1
C max = • 100
Tmax
b) structura timpului de muncă maxim disponibil, pe cauze;
c) structura timpului de muncă nelucrat, pe cauze:
T = Ns • Nz • Nh
Ca indicatori valorici ai productivităţii muncii în analiză se pot folosi:
 roductivitatea medie anuală a muncii:
-p
CA
Wa =
Ns
 roductivitatea medie zilnică ( W z ):
-p
CA
Wz =
T
- productivitatea medie orară ( W h ):
CA
Wh =
T
De asemenea, caracterizarea generală a productivităţii muncii se mai face şi în urma analizei
corelaţiilor dintre indicii de creştere ai acesteia, şi anume:
a) I sW a = I op
Wa
;
b) I sW a ›I op
Wa
;
c) I sW a ‹I op
Wa
;
Wa Wz
d) I op ›I op ;
e) IQe›I W a .
Modelul de analiză factorială a productivităţii medii anuale a muncii, este următorul:
W a = N h • W z = N z • (N h • W h ) = N z • N h • ( g i • whi ) ,sau
Modelul de analiză factorială a productivităţii medii zilnice a muncii este:
W z = N h • W h = N h • ( g i • w hi )
Modelul de analiză factorială a productivităţii medii orare a muncii este:
W z = N h • w h = N h • (g i • w h i )
Profitul aferent cifrei de afaceri pe salariat este un indicator semnificativ pentru aprecierea eficienţei
utilizării forţei de muncă.
În scopul analizei acestuia şi a relevării contribuţiei diferitelor categorii de factori asupra modificării
sale se au în vedere mai multe modele multiplicative, astfel:
P CA P
1. = • sau W a • pr ;
N s N s CA
P T CA P
2. = • • sau t • cah • pr ;
N s N s T CA
P Mf Mfa CA P
3. = • • • sau α • β • γ • pr
N s N s Mf Mfa CA
96
CONCLUZII
Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la modul de calcul al productivităţii muncii,
la analiza factorială a cheltuielilor cu salariile, la dimensionarea optimă a personalului. Aţi învăţat despre
analiza resurselor umane atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ.
EXEMPLE ILUSTRATIVE
Nr. Categorii de Pn-2 Pn-1 Pn
crt. personal Nr. % Nr. % Nr. %
1 Muncitori direct 510 78,46 577 81,27 566 79,05
productivi
2 Muncitori indirect 100 15,38 98 13,8 115 16,06
productivi
3 Personal 40 6,16 35 4,93 35 4,89
administrativ
4 TOTAL 650 100 710 100 716 100
5 Cifra de afaceri 10000 - 12000 - 15500 -
(mil. lei)
Se cere să se analizeze efectivul de salariaţi pe categorii, precum şi corelaţia dintre indicele
numărului mediu de personal şi indicele productivităţii muncii.
Politica de personal a constat în menţinerea unei ponderi ridicate în total personal a muncitorilor
direct productivi, aceasta crescând de la 78,46% în anul Pn-2 la 81,27% în anul Pn-1, iar în anul Pn fiind de
79,05%.
Muncitorii indirect productivi deţin de la an la an o pondere mai ridicată, crescând de la 15,38% în
Pn-2 la 16,06% în Pn.
Personalul administrativ a avut o scădere semnificativă din Pn-2 în Pn, ajungând de la 6,16% la
4,93%.
Se impune însă şi cunoaşterea cauzelor care au dus la modificările respective, precum şi a efectelor
acestor modificări. Astfel, analizând comparativ evoluţia efectivului de personal şi a cifrei de afaceri se poate
constata că primul dintre indicatori a avut o creştere de 10% (66 persoane), în timp ce al doilea indicator a
avut o creştere de 55% (5500 mil. lei). Această situaţie se consideră a fi una pozitivă în sensul că I Ns < I CA ,
ceea ce semnifică o încercare a societăţii comerciale analizate de a eficientiza activitatea economică
desfăşurată.
Analizând în corelaţie dinamica personalului direct productiv cu evoluţia productivităţii muncii,
conform formulei N s - N s *IQ se pot constata următoarele:
12000
În Pn-1/Pn-2: 510-650* = - 270 persoane;
10000
15500
În Pn/Pn-1: 577-710* = - 340 persoane;
12000
15500
În Pn-2/Pn: 566-716* = - 544 persoane;
10000
Deci, prin creşterea numărului de persoane direct productive a crescut şi productivitatea muncii, fapt
ce se reflectă pozitiv în costul producţiei.
Nr. Indicatori(persoane) P0 P1
crt.
1 Numărul mediu de personal 250 254
2 Intrări în cursul perioadei 17 19
3 Plecări în cursul perioadei 54 21
3.1. Din care plecări din motive nejustificate 21 5
97
Se cere să se analizeze evoluţia stabilităţii personalului.
Se calculează coeficienţii stabilităţii personalului, astfel:
I0 17
Ci 0 = = = 0,068
N s 0 250
I 19
Ci1 = 1 = = 0,075
N s1 254
E 54
Ce 0 = 0 = = 0,22
N s 0 250
E 21
C e1 = 1 = = 0,08
N s1 254
I + E0 17 + 54
Ci +e 0 = 0 = = 0,28
Ns0 250
I + E1 19 + 21
Ci + e1 = 1 = = 0,16
N s1 254
En0 21
C fl 0 = = = 0,08
N s 0 250
En 5
C fl 1 = 1 = = 0,02
N s1 254
Centralizăm rezultatele de mai sus, astfel:
Nr. Indicatori P0 P1
crt.
1 Coeficientul intrărilor 0,068 0,075
2 Coeficientul ieşirilor 0,22 0,08
3 Coeficientul mişcării totale 0,28 0,16
4 Coeficientul fluctuaţiilor 0,08 0,02
Din punct de vedere a stabilităţii personalului situaţia s-a îmbunătăţit întrucât a scăzut mişcarea
totală de la 0,28 la 0,16 şi fluctuaţia de la 0,08 la 0,02.
Se propune efectuarea unor studii din care să reiasă mulţumirile şi nemulţumirile personalului în
vederea evitării mişcării personalului şi a conturării unei politici optime de personal.

Nr. Indicatori Simbol UM P0 P1 %
crt.
1 Cifra de afaceri CA lei 90000 93000 103,33
2 Numărul mediu de Ns Pers. 830 853 102,77
personal
3 Numărul mediu de Nz zile 230 225 97,83
zile lucrate
4 Durata medie a Dz ore 7,8 7,2 92,31
zilei de lucru
Se cere:
1. Să se calculeze ritmul de creştere;
2. Să se determine productivitatea anuală a muncii, productivitatea zilnică şi orară;
3. Să se analizeze influenţa variaţiei timpului de muncă asupra productivităţii anuale a muncii;
4. Să se analizeze corelaţia dintre indicii productivităţii muncii.
1. Calculul ritmului de creştere a indicatorilor:
98
CA1 93000
ICA = • 100 = • 100 = 103,33%
CA0 90000
Ns1 853
I Ns = • 100 = • 100 = 102,77%
Ns 0 830
N z1 225
I Nz = • 100 = • 100 = 97,83%
Nz 0 230
D z1 7,2
I Dz = • 100 = • 100 = 92,31%
D z0 7,8
2. Calculul diferitelor tipuri de productivitate a muncii:
a) productivitatea anuală:
CA0 90000
W a0 = = = 108,43 lei/sal.
Ns0 830
CA1 93000
W a1 = = = 109,02 lei/sal.
N s1 853
a) productivitatea zilnică:
CA0 90000
Wz0 = = = 0,471 lei/sal.
N z 0 • N s 0 230 • 830
CA1 93000
W z1 = = = 0,48 lei/sal.
N z1 • N s1 225 • 853
a) productivitatea orară:
CA0 90000
W h0 = = = 0,06 lei/sal.
D z 0 • N z 0 • N s 0 7,8 • 230 • 830
CA1 93000
W h1 = = = 0,067 lei/sal.
D z1 • N z1 • N s1 7,2 • 225 • 853
3. Analiza influenţei variaţiei timpului de muncă asupra productivităţii anuale a muncii:
Modelul de analiză factorială a productivităţii anuale muncii ales este:
W a = Nz • D z • W h
Influenţa globală a factorilor este următoarea:
lei/pers
W a1 = N z1 • D z1 • W h1 = 225 • 7,2 • 0,067 = 108,54
W a0 = N z 0 • D z 0 • W h0 = 230 • 7,8 • 0,06 = 107,64 lei/pers
a) influenţa numărului mediu de zile lucrate asupra productivităţii anuale:
ΔWa(N z ) = N z1 • D z0 • W h0 − N z0 • D z0 • W h0 = 225 • 7,8 • 0,06 − 230 • 7,8 • 0,06 =
− 2,34 lei/pers
b) influenţa duratei medii a zilei de lucru asupra productivităţii anuale:
( )
ΔWa D z = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z 0 • W h0 = 225 • 7,2 • 0,06 − 225 • 7,8 • 0,06 = − 8,1 lei/pers
c) influenţa productivităţii orare asupra productivităţii anuale:
( )
ΔWa W h = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z1 • W h0 = 225 • 7,2 • 0,067 − 225 • 7,2 • 0,06 = + 11,34 lei/pers
4. Analiza corelaţilor dintre indicii productivităţii muncii
W a1 109,2
I Wa = • 100 = • 100 = 100,71%
W a0 108,43
W z1 0,48
I Wz = • 100 = • 100 = 101,91%
Wz0 0,471
W h1 0,067
I Wh = • 100 = • 100 = 111,67%
W h0 0,06
I Wa < I Wz < I Wh
99
CONCLUZII:
Analizând datele din tabel s-au observat următoarele:
• cifra de afaceri a crescut cu 3,33%;
• numărul mediu de salariaţi a crescut cu 2,77%;
• numărul mediu de zile lucrate a scăzut cu 7,69%;
• durata medie a zilei de lucru a scăzut cu 7,69%.
Analizând corelaţia dintre indicii productivităţii anuale, productivităţii zilnice şi orare s-au constatat
următoarele:
I Wa < I Wz < I Wh
Acest fapt se datorează, în principal, scăderii duratei medii a zilei de lucru de la 7,8 ore la 7,2 ore şi a
numărului mediu de zile lucrate de la 230 zile/an la 225 zile/an.
În urma analizei factoriale a productivităţii anuale a muncii s-a constatat că, datorită acestui fapt, a
fost influenţată negativ de scăderea numărului mediu de zile lucrate aceasta scăzând cu – 2,34 lei/pers precum
şi datorită scăderii duratei medii a zilei de lucru, acest lucru generând o scădere a productivităţii anuale a
muncii cu – 8,1 lei/pers.
Un efect pozitiv asupra productivităţii anuale a avut-o creşterea productivităţii medii orare, acest fapt
conducând la creşterea productivităţii anuale cu + 11,34 lei/pers.
Propuneri:
Se recomandă corelarea indicilor productivităţii în sensul creşterii productivităţii anuale şi a
productivităţii zilnice şi creşterea duratei medii a zilei de lucru, precum şi a numărului mediu de zile lucrate
pe an.
De asemenea, se recomandă ca indicele de creştere a cifrei de afaceri să fie mai mare decât indicele
de creştere a productivităţii muncii.
2. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004, 213-239
2002, p, 225-241
5. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 74-99
1. Produsul dintre numărul de personal şi numărul de zile dintr-un an reprezintă:
a) fondul de timp efectiv lucrat în om-zile;
b) fondul de timp maxim disponibil în om-ore;
c) fondul de timp efectiv lucrat în om-ore;
d) fondul de timp minim disponibil în om-zile;
e) fondul de timp calendaristic în om-zile.
2. Dacă IQ > 1, INs >1, IW >1 şi IW>INs atunci:

a) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii productivităţii muncii;
b) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii numărului mediu de salariaţi;
c) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii ambilor factori în aceeaşi proporţie;
d) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii ambilor factori, dar o influenţă mai mare a avut-o
creşterea numărului mediu de personal;
e) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii ambilor factori, dar o influenţă mai mare a avut-o
creşterea productivităţii muncii.
3. Pentru reflectarea influenţei productivităţii medii orare asupra productivităţii medii anuale utilizăm
formula:
a) ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z0 • D z0 • W h0
100
b) ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z0 • D z0 • W h1
c) ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z1 • W h0
d) ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z0 • W h0
e) ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z1 • W h1
4. Pentru reflectarea influenţei duratei medii a zilei de lucru asupra productivităţii medii anuale utilizăm
formula:
a) ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z 0 • W h0
b) ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h1 − N z 0 • D z 0 • W h1
c) ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z1 • W h0
d) ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z 0 • W h0
e) ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z 0 • W h1
semnifică:
a) reducerea costului pe produs;
b) creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari;
c) scăderea ponderii produselor cu costuri mai mari;
d) scăderea rentabilităţii economice;
e) scăderea productivităţii muncii.
6. Corelaţiile de mai jos semnifică faptul că:

ICA=110%
IQe=114%
INs=111%
a) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut productivitatea muncii;
b) a crescut productivitatea muncii şi cifra de afaceri;
c) a crescut productivitatea muncii şi stocul de produse finite;
d) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut stocul de produse finite;
e) a crescut productivitatea muncii şi a scăzut cifra de afaceri.

ICA=110%
IQe=104%
INs=115%
a) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut producţia exerciţiului;
b) a scăzut productivitatea muncii şi a crescut cifra de afaceri;
e) a crescut productivitatea muncii şi a scăzut cifra de afaceri.

ICA=97%
IQe=103%
INs=105%
a) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut productivitatea muncii;
b) a crescut productivitatea muncii şi gradul de valorificare a producţiei;
e) a crescut productivitatea muncii şi a crescut cifra de afaceri.
9. Ce semnificaţie are corelaţia dintre următorii indicatori:

Iw = 110%
I s = 105%
a) Creşterea costurilor cu salariile la 1000 lei venituri;
101
b) Creşterea ponderii cheltuielilor cu salariile în total cheltuieli;
c) Scăderea costurilor cu salariile pe unitatea fizică şi/sau valorică de producţie;
d) Creşterea costurilor cu salariile pe unitatea fizică şi/sau valorică de producţie;
e) Diminuarea producţiei fabricate.
TEME DE CONTROL
Nr. Indicatori Simbol UM P0 P1 %
crt.
1 Cifra de afaceri CA lei 190000 193000
2 Numărul mediu de Ns Pers. 30 53
personal
3 Numărul mediu de Nz zile 230 225
zile lucrate
4 Durata medie a Dz ore 7,8 7,2
zilei de lucru
Se cere:
1. Să se calculeze ritmul de creştere;
2. Să se determine productivitatea anuală a muncii, productivitatea zilnică şi orară;
3. Să se analizeze influenţa variaţiei timpului de muncă asupra productivităţii anuale a muncii;
4. Să se analizeze corelaţia dintre indicii productivităţii muncii.

Nr. Indicatori (persoane) P0 P1
crt.
1 Numărul mediu de personal 254 250
2 Intrări în cursul perioadei 19 17
3 Plecări în cursul perioadei 21 54
3.1. Din care plecări din motive nejustificate 5 21
Se cere să se analizeze evoluţia stabilităţii personalului.
102
MODULUL 7
ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR MATERIALE

¾ Introducerea noţiunilor de analiză şi de gestiune a resurselor materiale.
¾ Înţelegerea metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor materiale;
¾ Determinarea corecte a punctelor forte şi a punctelor slabe ale gestiunii resurselor
materiale;
¾ Formularea de propuneri cu în vederea creşterii eficienţei gestiunii resurselor
materiale.
¾ Deprinderea metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor materiale.
¾ Învăţarea modului de interpretare a rezultatelor în urma analizei resurselor
materiale;
¾ Formularea de propuneri pertinente în vederea eficientizării gestiunii resurselor
materiale.

¾ Deprinderea folosirii corecte a metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor
materiale.
¾ Deprinderea determinării corecte a punctelor forte şi a punctelor slabe ale gestiunii
resurselor materiale.
¾ Deprinderea formulării de propuneri cu în vederea creşterii eficienţei gestiunii
resurselor materiale.
LECŢIA 1
ANALIZA GESTIUNII MIJLOACELOR FIXE

Resursele materiale constituie o parte din ansamblul intrărilor în sistemul întreprindere, care prin
combinare şi comensurare concură la realizarea ieşirilor reprezentând bunuri şi servicii destinate pieţei.
În mod concret, resursele materiale formează suportul material al capitalului fix (mijloace fixe,
respectiv active fixe de exploatare) şi al capitalului circulant (stocuri, ca element de bază în structura activelor
circulante) 82 . Ca structuri specifice, activele fixe şi cele circulante constituie elementele definitorii, suportul
realizării funcţiei productive în cadrul sistemului întreprindere.
În analiza gestiunii resurselor materiale se au în vedere următoarele probleme:
• Analiza gestiunii mijloacelor fixe;
• Analiza stocurilor.
Pasul 2 - Analiza gestiunii mijloacelor fixe
Analiza gestiunii mijloacelor fixe pune în discuţie următoarele probleme 83 :
- analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe;
- analiza utilizării mijloacelor fixe.
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face în baza următorilor indicatori 84 :
1. modificarea absolută a mijloacelor fixe:
ΔF = F1 − F0 , unde:
F = valoarea totală a mijloacelor fixe.
82
Sirbu C., op.cit, p. 220
83
84
103
2. modificarea relativă a mijloacelor fixe:
F1 − F0
ΔF% = • 100
F0
3. coeficientul intrărilor de mijloacelor fixe:
I
ki = • 100 , unde:
F
I = valoarea intrărilor de mijloace fixe;
F = valoarea mijloacelor fixe totale.
4. coeficientul ieşirilor de mijloacelor fixe:
E
kE = • 100 , unde:
F
E = valoarea ieşirilor de mijloace fixe.
5. coeficientul mişcării globale a mijloacelor fixe:
I+E
kG = • 100
F
Se recomandă a se utiliza valoarea de intrare a mijloacelor fixe, precum şi valoarea medie anuală,
deoarece efectele produse sunt supuse fluctuaţiilor preţurilor. Raţiunea utilizării acestora este justificată prin
aceea că valoarea de intrare caracterizează dimensiunea mijloacelor fixe la un moment dat, în timp ce
valoarea medie anuală ia în calcul şi timpul de funcţionare.
De principiu, se recomandă ca dinamica mijloacelor fixe să fie corelată cu efectele pe care le
produce, concretizate în indicatori de rezultate ai întreprinderii, ca: cifra de afaceri, valoarea adăugată,
profitul brut, etc 85 .
Analiza structurii mijloacelor fixe se poate realiza ţinând cont de clasificarea acestora în funcţie de
diverse criterii, mai importante fiind 86 :
• După modul de participare la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii, distingem:
- mijloace fixe direct productive (mijloace fixe active;
- mijloace fixe care nu participă la realizarea producţiei, dar creează cadrul desfăşurării
acesteia.
• După modul de grupare, potrivit prevederilor legale (Legea nr. 15/1994 privind amortizarea
capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, precum şi Normele metodologice de aplicare ale
prevederilor acesteia);
• După apartenenţa mijloacelor fixe, deosebim:
- mijloace fixe proprii;
- mijloace fixe închiriate.
În principal, se urmăreşte dinamica mijloacelor fixe direct productive, pentru că de modificarea
acestora depinde baza tehnico-materială a întreprinderilor, suport al realizării obiectivelor propuse.
Analiza structurii mijloacelor fixe, permite evidenţierea acelor categorii spre care s-a orientat
programul investiţional al întreprinderii. De obicei, programul investiţional este orientat în direcţia acelor
mijloace fixe care participă direct şi nemijlocit la obţinerea de produse finite, executarea de lucrări etc.
Predilect obiectivului propus, se urmăreşte ponderea diferitelor categorii de mijloace fixe la
începutul, dar şi la sfârşitul perioadei analizate, prioritate acordându-se mijloacelor fixe active.
În analiza structurii mijloacelor fixe se utilizează următorii indicatori:
a) coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe:
fi
K str = • 100 , unde:
F
fi= valoarea mijloacelor fixe din categoria „i”;
F = valoarea mijloacelor fixe totale.
a) coeficientul mijloacelor fixe active:
f active
K active = • 100 , unde:
F
Sunt considerate mijloace fixe active, cele care participă direct la procesul de exploatare.
Starea mijloacelor fixe, poate fi caracterizată cu ajutorul următorilor indicatori:
a) Gradul de reînnoire a mijloacelor fixe (Gr):
85
86
104
Investitii
Gr = • 100
F
Analiza poate fi efectuată pe total mijloace fixe cât şi pe categorii de mijloace fixe.
b) Gradul de uzură a mijloacelor fixe (Gu):
Am
Gu = • 100 , unde:
F
Am = amortizarea cumulată.
Gradul de uzură a mijloacelor fixe poate fi determinat pe total mijloace fixe, cât şi pe principalele
categorii de mijloace fixe, atât la începutul cât şi la sfârşitul anului.
c) Gradul de modernizare a mijloacelor fixe (Gm):
Fmod
Gm = • 100 , unde:
F
Fmod = mijloace fixe modernizate.
În analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe, în principal, a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor de

lucru, se folosesc indicatorii:
• Gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gp):
Tmax
Gp = , unde:
Tcalendaristic
Tmax = Tcalendaristic-(Topriri legale+Topriri tehnologice +Treparaţii planificate)
• Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gut):
Tmax − Tneutilizat
Gut =
Tmax
• Gradul de folosire a fondului de timp disponibil (Gf):
Gf =
Tcalendaristic
Condiţia ca activitatea desfăşurată să fie considerată optimă este ca gradul de folosire a timpului de
lucru să fie cât mai aproape de timpul maxim disponibil. Cauzele frecvente care determină utilizarea
incompletă a timpului de muncă pot fi:
- defecte ale utilajelor;
- lipsa de materii prime şi materiale;
- lipsa de comenzi;
- etc.
Analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe se face, în principal, pe baza următorilor indicatori:
- gradul de utilizare a capacităţii de producţie;
- indicele de utilizare intensivă;
- randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp.
a) Gradul de utilizare a capacităţii de producţie, se determină conform următoarei formule:
Q
Gcp =
Qmax
Q0
Se determină un grad de utilizare planificat pentru capacitatea de producţie şi un grad de
Qmax
Q1
utilizare efectiv .
Qmax
b) Indicele de utilizare intensivă (Iint), reprezintă producţia medie pe unitatea de caracteristică a
utilajului, pe unitatea de timp, astfel:
Q
I int = , în care:
K •T
Q = capacitatea de producţie, respectiv volumul producţiei;
K = caracteristica utilajului (dimensiunea);
T = timpul de lucru.
105
Cu cât indicele de utilizare intensivă este mai mare, cu atât şi gradul de folosire a capacităţii de
producţie este mai mare
c) Randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp (Ru) constituie o formă sintetică de
reflectare a utilizării mijloacelor fixe. El se determină astfel:
Q Q
Ru = sau Ru = , unde:
N T
N = numărul de utilaje;
T = timpul de funcţionare a utilajelor.
Indicatorii folosiţi pentru aprecierea eficienţei utilizării mijloacelor fixe sunt construiţi ca raport între
efect şi efort. Efectul poate fi exprimat cu ajutorul indicatorilor: producţia obţinută (Qf), cifra de afaceri (CA),
producţia exerciţiului (Qe), valoarea adăugată (VA), rezultatul (profitul) aferent cifrei de afaceri (P),
rezultatul exploatării (Rexpl), etc 87 . Efortul se măsoară cu ajutorul indicatorului valoarea medie anuală a
mijloacelor fixe ( Mf ).
Principalii indicatori utilizaţi pentru analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe sunt:
1. Producţia obţinută (marfă) la 1000 lei mijloace fixe:
Qf
• 1000
F
2. Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe:
VA
• 1000
F
3. Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:
CA
• 1000
F
4. Rezultatul exploatării la 1000 lei cifră de afaceri:
Rexpl
• 1000
F
5. Profitul aferent cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:
P
• 1000
F
Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe pe baza acestor indicatori, se poate realiza separat, astfel
încât mărimea fiecărui indicator de eficienţă este rezultatul nerespectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al
indicatorului care exprimă efectul utilizării mijloacelor fixe şi ritmul de creştere al valorii mijloacelor fixe.
LECŢIA 2
ANALIZA GESTIUNII STOCURILOR
Într-o economie de piaţă concurenţială, toţi agenţii economici sunt interesaţi să producă şi pe această
bază să asigure la un nivel ridicat satisfacerea cererii consumatorilor.
Gestiunea stocurilor are ca scop corelarea fluxurilor de intrare şi de ieşire. Se are în vedere
menţinerea în reţea a unor stocuri optime.
Stocurile deţinute de o întreprindere pot fi structurate astfel 88 :
a) După conţinutul lor:
o stocuri de materii prime:
o stocuri de produse finite;
o stocuri de producţie în curs de execuţie;
o stocuri de mărfuri.
b) După rolul lor în procesul de exploatare:
o stocuri active (regulatoare);
o stocuri de securitate (siguranţă).
c) După momentul înregistrării lor:
87
88
Niculescu M., Diagnostic economic, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 174
106
o stocuri iniţiale;
o stocuri finale;
o stocuri medii.
d) După destinaţie:
o stocuri destinate vânzării;
o stocuri destinate producţiei;
o ambalaje.
Problematica gestiunii stocurilor priveşte investigarea următoarelor probleme:
- analiza stocurilor în funcţie de rolul lor în procesul de exploatare;
- analiza eficienţei utilizării activelor circulante.
Sursele de date necesare analizei sunt:
- contabilitatea financiară;
- situaţiile financiare anuale;
- statisticile privind vânzările şi stocurile;
- tablourile de bord;
- bugetele de aprovizionare şi producţie;
- surse externe.
Pasul 2 - Analiza stocurilor în funcţie de rolul lor în procesul de exploatare

A. Analiza stocurilor active
Stocurile active au rolul de a sincroniza procese cu ritmuri diferite, în măsură să dea continuitate şi
să asigure eficienţa exploatării 89 .
Formula de calcul a stocului activ este:
q
sa = (în unităţi fizice) şi
2
Δ
s a = (în zile), unde:
2
s a = stocul mediu activ;
Δ = intervalul între două aprovizionări.
Formula de calcul pentru a determina intervalul optim între aprovizionări este:
T • Qop
Δ= , unde:
C
Qop = lotul optim de aprovizionat;
C = cererea (consumul) anuală;
Problema principală a analizei stocului activ este însă determinarea stocului activ optim. Acesta se
calculează conform formulei:
2•C • L
p•r Qop
sa = = , unde:
2 2
L = costul de lansare al unei comenzi;
r = rata cheltuielilor de stocare (la un leu stoc);
p = preţul de achiziţie unitar.
B. Analiza stocurilor de siguranţă
Stocul de siguranţă este suplimentul de stoc care permite depăşirea „nivelului de serviciu” atins de
stocul activ 90 .
Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia 91 de mai jos în condiţiile cererii variabile:
α = t • s • y , unde:
t = coeficient de corecţie în funcţie de nivelul de serviciu asigurat;
pentru K = 95%, t = 2.
s = abaterea medie pătratică a vânzărilor efective (x) faţă de cele medii ( x );
89
ibidem, p. 178
90
Sirbu C.., op.cit., p. 235
91
ibidem, p. 237
107
s=
( x − x )2
n
y = raportul dintre termenul de reaprovizionare şi intervalul analizat.
Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia de mai jos în condiţiile neritmicităţii intrărilor de
mărfuri:
t•s
α= , unde:
n −1
∑(z − Δ )
2
s=
n
C. Analiza stocurilor medii

Analiza stocurilor medii vizează investigarea analitică a structurii şi a eficienţei gestiunii acestora,
prin prisma factorilor care conduc, direct sau indirect, la modificarea lor. Astfel, la nivelul produselor,
analiza factorială a stocurilor medii are la bază relaţia:
S i = CAi • Drot i , unde:
CAi = cifra de afaceri medie zilnică pe produse „i” ;
Drot i = durata medie de rotaţie în zile a stocurilor de produse „i”.
La nivel de întreprindere, unde gama sortimentelor este foarte mare, stocul mediu total va fi:
S total = ∑ CAi • Drot i
Pasul 3 - Analiza eficienţei utilizării activelor circulante

În analiza eficienţei utilizării activelor circulante, se folosesc următorilor indicatori privind rotaţia
stocurilor:
- durata în zile a unei rotaţii:
S
Drot = • T , unde:
CA
S = stocul mediu al activelor circulante
T = perioada de stocare a mărfii.
- numărul de rotaţii:
CA
N rot =
S
Modificarea duratei de rotaţie a stocurilor este dependentă de raportul dintre dinamica ieşirilor
(producţiei, vânzărilor) şi dinamica stocurilor.
Analiza factorială a duratei de rotaţie a stocurilor se bazează pe descompunerea cifrei de afaceri pe
REZUMAT
În analiza gestiunii resurselor materiale se au în vedere următoarele probleme:
• Analiza gestiunii mijloacelor fixe;
• Analiza stocurilor.
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face în baza următorilor indicatori:
1. modificarea absolută a mijloacelor fixe:
ΔF = F1 − F0
2. modificarea relativă a mijloacelor fixe:
F1 − F0
ΔF% = • 100
F0
3. coeficientul intrărilor de mijloacelor fixe:
I
ki = • 100
F
108
4. coeficientul ieşirilor de mijloacelor fixe:
E
kE = • 100
F
5. coeficientul mişcării globale a mijloacelor fixe:
I+E
kG = • 100
F
În analiza structurii mijloacelor fixe se utilizează următorii indicatori:
a) coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe:
fi
K str = • 100
F
b) coeficientul mijloacelor fixe active:
f active
K active = • 100
F
Starea mijloacelor fixe, poate fi caracterizată cu ajutorul următorilor indicatori:
a) Gradul de reînnoire a mijloacelor fixe (Gr):
Investitii
Gr = • 100
F
b) Gradul de uzură a mijloacelor fixe (Gu):
Am
Gu = • 100
F
c) Gradul de modernizare a mijloacelor fixe (Gm):
Fmod
Gm = • 100
F
În analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe, în principal, a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor
de lucru, se folosesc indicatorii:
• Gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gp):
Tmax
Gp =
Tcalendaristic
• Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gut):
Gut =
Tmax
• Gradul de folosire a fondului de timp disponibil (Gf):
Gf =
Tcalendaristic
Analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe se face, în principal, pe baza următorilor indicatori:
a) Gradul de utilizare a capacităţii de producţie:
Q
Gcp =
Qmax
b) Indicele de utilizare intensivă (Iint):
Q
I int =
K •T
c) Randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp (Ru):
Q Q
Ru = sau Ru =
N T
Principalii indicatori utilizaţi pentru analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe sunt:
1. Producţia obţinută (marfă) la 1000 lei mijloace fixe:
Qf
• 1000
F
2. Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe:
109
VA
• 1000
F
3. Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:
CA
• 1000
F
4. Rezultatul exploatării la 1000 lei cifră de afaceri:
Rexpl
• 1000
F
5. Profitul aferent cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:
P
• 1000
F
Problematica gestiunii stocurilor priveşte investigarea următoarelor probleme:
- analiza stocurilor în funcţie de rolul lor în procesul de exploatare;
- analiza eficienţei utilizării activelor circulante.
Stocul activ se calculează astfel:

q
sa = (în unităţi fizice) şi
2
Δ
s a = (în zile)
2
Formula de calcul pentru a determina intervalul optim între aprovizionări este:
T • Qop
Δ=
C
Problema principală a analizei stocului activ este însă determinarea stocului activ optim. Acesta se
calculează conform formulei:
2•C • L
p•r Qop
sa = =
2 2
Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia de mai jos în condiţiile cererii variabile:
α =t•s• y
Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia de mai jos în condiţiile neritmicităţii intrărilor de
mărfuri:
t•s
α= , unde:
n −1
∑(z − Δ )
2
s=
n
La nivelul produselor, analiza factorială a stocurilor medii are la bază relaţia:
S i = CAi • Drot i
La nivel de întreprindere, unde gama sortimentelor este foarte mare, stocul mediu total va fi:
S total = ∑ CAi • Drot i
În analiza eficienţei utilizării activelor circulante, se folosesc următorilor indicatori privind rotaţia
stocurilor:
- durata în zile a unei rotaţii:
S
Drot = •T
CA
- numărul de rotaţii:
CA
N rot =
S
110
Analiza factorială a duratei de rotaţie a stocurilor se bazează pe descompunerea cifrei de afaceri pe
CONCLUZII
Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la modul de calcul al eficienţei utilizării
activelor fixe şi circulante, la determinarea factorilor care inflenţează eficienţa acestora.
EXEMPLE ILUSTRATIVE
Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos:
Costul de cumpărare al Durata medie de Vânzări medii zilnice
mărfurilor vândute rotaţie (în zile) (lei)
Produs
(lei)
P0 P1 P0 P1 P0 P1
Produs 1 100000 85000 12 17 389000 356000
Produs 2 30000 42000 34 28 145000 137000
Produs 3 5000 2600 58 61 9000 7000
Produs 4 125000 175000 9 7 290000 310000
Total 260000 304600 833000 810000
Perioada de analiză este pe un an calendaristic, respectiv, 360 zile.
Se cere:
1 Să se calculeze stocul mediu pe fiecare produs în parte şi stocul mediu pe total;
2. Durata medie de rotaţie a stocurilor pe total;
1. Stocul mediu pe produse se calculează conform formulei, astfel:

S i = CAi • Drot i
- pentru produsul 1:
S1 = CA1 • Drot 1 = 356000*17 = 6052000 lei
S 0 = CA0 • Drot 0 = 389000*12 = 4668000 lei
S1 = CA1 • Drot 1 = 137000*28 = 3836000 lei
S 0 = CA0 • Drot 0 = 145000*34 = 4930000 lei
S1 = CA1 • Drot 1 = 7000*61 = 427000 lei
S 0 = CA0 • Drot 0 = 9000*58 = 522000 lei
S1 = CA1 • Drot 1 = 310000*7 = 2170000 lei
S 0 = CA0 • Drot 0 = 290000*9 = 2610000 lei
Aceste date se pot centraliza conform tabelului de mai jos:
Stocul mediu (lei)
Produs
P0 P1
Produs 1 4668000 6052000
Produs 2 4930000 3836000
Produs 3 522000 427000
Produs 4 2610000 2170000
TOTAL 12730000 12485000
2. Durata medie de rotaţie a stocurilor pe total se calculează conform următoarei formule:

S total
D=
CAz
- pentru P0:
111
S total 12730000
D0 = = = 15,28 zile
CAz 833000
- pentru P1:
S total 12485000
D1 = = = 15,41 zile
CAz 810000
259-271
5. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 87-99
1. Dacă indicele consumului specific de materiale ( ICS = 94% ) şi indicele preţului de aprovizionare (Ipa =
97% ), efectul va fi:
a) reducerea costului unitar cu materialele;
b) creşterea cheltuielilor de aprovizionare;
c) sporirea valorii stocurilor de materiale;
d) creşterea costului unitar cu materialele;
e) reducerea stocurilor de materii prime.
Nr. crt. Indicatori Previzionat Realizat
1 Cheltuieli materiale af. CA 1.562 1.697
2 Cheltuieli materiale af. CA recalculate * 1.633
Modificarea globală a cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de afaceri şi influenţa asupra
modificării respective a preţului, utilizând modelul de analiză factorială Cm

1000
=
∑ q • cm • 1000 este:
∑q• p
a) – 2,84; + 15,00 :
b) – 2,81; + 15,30;
c) – 2,68 ; + 15,18;
d) – 2,84; + 15,68;
e) + 2,84; + 15,81.
3. Indicele producţiei fizice (cantităţii) = 90%

Indicele consumului specific = 92%
Indicele cheltuielilor cu materialele = 80%
a) s-a redus cantitatea fabricată şi preţul materialelor;
b) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi a crescut preţul materialelor;
c) a crescut cantitatea fabricată şi consumul specific;
d) s-a redus consumul specific şi preţul materialelor;
e) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi preţul materialelor.
112
Nr.
Indicatori Previzionat Realizat
crt.
1 Chelt. mater. af. CA 1.562 1.697
2 Chelt. mater. af. CA recalculate * 1.633
Influenţa modificării preţului asupra cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de afaceri utilizând
modelul de analiză factorială Cm

1000
=
∑ q • cm • 1000 este:
∑q• p
a) + 15,00 :
b) - 15,30;
c) + 14,18;
d) + 15,68;
e) + 16,81.
Nr. crt. Indicatori Previzionat Realizat
1 Cheltuieli materiale af. CA 1.562 1.697
2 Cheltuieli materiale af. CA recalculate * 1.633
Influenţa modificării cantităţii vândute asupra cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de afaceri
utilizând modelul de analiză factorială Cm

1000
=
∑ q • cm • 1000 este:
∑q• p
a) + 35,00 ;
b) - 18,68;
c) - 40,50;
d) + 18,68;
e) + 40,50.
TEMĂ DE CONTROL
Nr.
Indicatori Previzionat Realizat
crt.
1 Chelt. mater. af. CA 1.562 1.697
2 Chelt. mater. af. CA recalculate * 1.633
Să se calculeze şi să se interpreteze influenţa factorilor asupra cheltuielilor materiale la 1.000 lei
cifră de afaceri utilizând modelul de analiză factorială Cm

1000
=
∑ q • cm • 1000
∑q• p
113

Analiza Economico - Financiara

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Analiza Economico - Financiara

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

UNIVERSITATEA “DANUBIUS” GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE STUDII PENTRU ÎNVÃŢĂMÂNT LA

CARMEN GABRIELA SIRBU

EDITURA FUNDAŢIEI ACADEMICE “DANUBIUS” GALATI

Lucrarea de faţă pune la dispoziţia studenţilor şi a specialiştilor un ansamblu de metode şi

ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE

Obiectivele specifice modulului:

Competenţe dobandite ca urmare a parcurgerii modulului:

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 2 ore

Pasul 1 - Noţiuni introductive

Pasul 1 - Noţiuni introductive

Pasul 2 – Metode de analiză economică

Procesul de analiză economico-financiară reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului.

Parcurgerea acestor etape asigură caracterul complet şi ştiinţific al analizei.

Pasul 1 - Noţiuni introductive

Pasul 2 – Metode de analiză calitativă

Pasul 3 – Metode de analiză cantitativă

1. Indicatorii economico-financiari reprezintă o modalitate de măsurare a fenomenului prin care acesta

Conţinutul procesului de analiză poate fi redat în următoarele etape:

2. După modul de urmărire în timp a fenomenelor analiza poate fi:

4. După criteriile de studiere a fenomenelor analiza poate fi:

5. Metodele şi procedeele de analiză calitativă sunt:

8. Metoda calculului matricial se aplică în cazul când:

9. Metoda ABC se aplică în cazul când:

10. Metoda substituirilor în lanţ se foloseşte:

ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE

Obiectivele specifice modulului:

Competenţe dobandite ca urmare a parcurgerii modulului:

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 6 ore

Activitatea de producţie şi comercializare desfăşurată de o unitate economică, utilizează un sistem de

Pasul 1 – Noţiuni introductive

Pasul 2 - Analiza realizării programului de producţie pe total sau sortimente (produs)

Pasul 3 - Analiza structurii producţiei

Pasul 4 - Corelaţii posibile între coeficientul mediu de sortiment şi coeficientul mediu de

Pasul 1 - Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri

Pasul 2 - Analiza structurii cifrei de afaceri

Pasul 3 - Analiza cifrei de afaceri pe pieţe şi pe clienţi

Pasul 4 - Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viaţă al produselor

Pasul 5 – Analiza factorială a cifrei de afaceri

Modelele care stau la baza analizei CA:

4.CA = T • CAh, în care:

Pasul 1 – Noţiuni introductive

Pasul 2 - Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Pasul 3 - Analiza valorii adăugate pe baza ratelor

STAT Impozite, taxe It/VA 100

Fig. nr. 1 Repartiţia valorii adăugate între partenerii sociali

Conform modelului a) se stabileşte următorul sistem factorial:

Îndeplinirea programului de producţie are în vedere următoarele modalităţi sau procedee:

2. coeficientul mediu de sortiment Ks ;

c. ponderile componentelor cifrei de afaceri:

Analizând datele din tabelul nr.1 se poate concluziona:

100 2 100 100 2 100

3. Se consideră următoarele date conform tabelului de mai jos:

2. Cifra de afaceri se calculează prin însumarea:

3. Cifra de afaceri recalculată se determină astfel :

4. Influenţa structurii producţiei asupra variaţiei producţiei fizice se calculează astfel:

5. Rata valorii adăugate calculată conform formulei de mai jos exprimă:

2. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a valorii adăugate:

3. Se cunosc următoarele date privind analiza producţiei fizice, conform tabelului :

ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII

Obiectivele specifice modulului:

Competenţe dobandite ca urmare a parcurgerii modulului:

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 4 ore