Aparitia si continutul pravilelor bisericesti

Pana la mijlocul secolului XV Legea Tarii a fost unicul izvor de drept. Din secolul 15
au aparut legiuiri scrise. Primele legiuiri scrise au fost pravilele bisericesti, aceasta
intrucat in politica de centralizare si consolidare a puterii, domnii Tarilor Romane s-au
sprijinit pe biserica.

In primul rand datorita faptului ca biserica avea autoritatea spirituala necesara pentru
a-i determina pe cetateni sa respecte dispozitiile dreptului scris.
In al doilea rand biserica avea organizarea ierarhica la scara intregului stat fiind astfel
in masura sa asigure aplicarea legislatiei scrise pe intregul cuprins al statului.

Pravilele bisericesti au avut un caracter oficial pentru ca au fost elaborate din initiativa
domnilor si a mitropolitilor precum si pe cheltuiala acestora. Aceste pravile cuprind
dispozitii atat in domeniul religios cat si in domeniul juridic.

In conceptia de atunci normele de drept tineau de domeniul religios. Asa se explica si

faptul ca primele noastre pravile religioase au fost scrise in limba slavona.

Odata cu intemeirea era consacrata regula dupa care toate reglementarile bisericii
ortodoxe trebuiau sa aiba ca model nomocanoanele bizantine (colectii de legi bizantine si
de canoane ale sinoadelor bisericii)
Domnii tarilor romane au respectat aceasta regula insa nomocanoanele bizantine au
fost preluate prin intermediul statelor slave, deci in limba slavona.

La jumatatea secolului 16 pravilele bisericesti au inceput sa fie redactate si in limba

romana.
Atat pravilele in limba slavona cat si cele in limba romana au fost initial multiplicate in
manuscrise pentru ca, incepand din secolul 16 sa apara primele pravile tiparite.

Pravilele scrise in limba slavona

Cea mai veche pravila in limba slavona este pravila de la Targoviste scrisa in anul
1452 de gramaticul Dragomir din porunca domnitorului Vladislav.
In 1474 a fost elaborata pravila de la manastirea Neamtului de catre ieromonahul
Gherasie
In anul 1512 a fost elaborata pravila de la Bisericani.
In anul 1557 apare a doua pravila de la manastirea Neamtului. Apare apoi pravila de la
Putna in 1581.
Pravila de la manastirea Bistrita a Moldovei din 1619.
Pravila de la manastirea Bistrita a Olteniei din 1636.
 Toate aceste pravile se caracterizeaza prin unitate de continut si au folosit aceleasi
izvoare si anume legiuirile bizantine, sintagma alfabetica a lui Matei Vlastares scrisa in
1335 la Salonic.
Lucrarile parintilor bisericii precum si dispozitiile referitoare la organizarea bisericii
ortodoxe sunt considerate izvoare.

Pravilele scrise in limba romana

Din a doua jumatate a secolului 16 apar primele pravile in limba romana. Acestea au
fost pravila Sfintilor Apostoli scrisa si tiparita la Basov de catre diaconul Coresi intre
1560 – 1580. Se mai numeste si pravila de la Ieud intrucat un fragment din aceasta
pravila a fost descoperit in comuna Ieud din Maramures in anul 1921.

Pravila sfintilor dupa invatatura marelui Vasile aparuta in Moldova la inceputul

secolului 17. Aceasta pravila are un continut aproape identic cu pravila de la Ieud.
In 1632 este scrisa pravila aleasa de catre logofatul Ieustratie in Moldova.
In 1640 din porunca lui Matei Basarab a fost elaborata pravila de la Govora numita si
pravila cea mica.
Odata cu aparitia pravilelor in limba romana importanta dreptului scris a crescut iar
sfera sa de aplicare s-a extins.
Pravilele scrise in limba romana se caracterizeaza prin unitate de continut intrucat au
folosit izvoare comune si s-au adresat aceluiasi popor. Ele au circulat si s-au aplicat in
toate cele 3 Tari Romane adica in Tara Romaneasca, in Moldova si in Transilvania.

Continutul pravilelor bisericesti

Toate pravilele bisericesti cuprind reglementari cu un caracter juridic dar si texte fara
caracter juridic referitoare la istoricul sinoadelor, parintii bisericii, fragmente de cronici,
tabele pentru calcularea timpului si formulare pentru redactarea unor acte oficiale.
Dispozitiile cu caracter juridic nu sunt sistematizate pe materii astfel dispozitiile de
drept civil alterneaza cu cele de drept penal si de procedura, iar normele de drept
canononic alterneaza cu cele de drept laic.
Cele mai multe dintre textele jurdice se refera la persoane, organizarea familiei,
logodna, casatorie, divort si rudenie.

Prevederile referitoare la contracte sunt identice cu cele din dreptul bizantin.

Dispozitiile de drept penal sunt marcate de conceptia bisercii cu privire la infractiuni si
pedepse, astfel in conceptia bisericii infractiunile sunt socotite pacate, iar pedepsele se
aplica in scopul ispasirii pacatelor.

Expl: omuciderea este denumita pacatul uciderii.

Pedepsele prevazute in aceste pravile erau fizice, ca bataia, mutilarea si pedeapsa

capitala.Erau deasemenea prevazute si pedepse duhovnicesi ca: matanii, posturi si
rugaciuni.
 Odata cu elaborarea pravilelor bisericesti se recepteaza cel de-al doilea stat al
influentei dreptului roman, dar spre deosebire de Legea Tarii care a receptat influenta
dreptului roman pe cale directa, in pravilele bisericesti influenta dreptului roman s-a
exercitat prin filiera bizantina si in primul rand prin intermediul nomocanoanelor si al
legiuirilor imparatesti care au adaptat dispozitiile dreptului roman la realitatile feudale
bizantine.

Multa vreme s-a crezut in mod gresit ca aceste pravile nu s-au aplicat in practica
instantelor judecatoresti plecandu-se de la faptul ca sunt putine documentele care atesta
solutionarea unor procese pe baza textelor din pravile.

Fenomenul este explicabil in primul rand pentru ca multe din hotararile judecatoresti
nu erau redactate in forma scrisa iar daca totusi unele erau redactate in forma scrisa
partile nu aveau interesul sa pastreze asemenea hotarari.
Pe de alta parte, in mod frecvent instantele judecatoresti din epoca feudala nu-si
motivau hotararile in sensul ca nu aratau textul de pravila pe care se intemeia hotararea.
Cu toate acestea exista unele documente in care se arata in mod expres ca hotararea
judecatoreasca s-a pronuntat pe baza unor texte din pravile bisericesti.

Expl: dupa moartea lui Mihai Viteazu a avut loc un proces intre ficele sale Florica care
era fica legitima si Maria care era fiica naturala.
Procesul cu privire la proprietatea asupra unei mosii a fost castigat de catre Florica
pentru ca se arata in hotararea judecatoresca: ”Pravila cea sfanta spune ca in litigiul dintre
un copil natural si unul legitim va casitga copilul legitim.”

Aparitia si continutul pravilelor laice. Cartea romaneasca de invatatura si

indreparea legii.

La mijlocul secolului 17 au fost adoptate pravilele laice.

Prima pravila laica din istoria dreptului nostru este Cartea romneasca de invatatura
elaborata de logofatul Dragos Ieustratie din ordinul domnitorului Vasile Lupu si tiparita
in 1646 la tipografia manastirii Trei Ierarhi din Iasi.

Izvoarele acestei legiuiri au fost Legea Tarii, bazilicalele sau legiuirile bisericesti,
legea agrara bizantina numita Nomos Gheorghicos aparuta in secolul 8, de asemenea
Tratatul modern de drept penal si procedura penala scris de catre italianul Prospero
Farinaccio la inceputul secolului 17.

Unii autori au afirmat in mod gresit ca aceasta legiuire ar fi avut un scop didactic
pentru ca au interpretat termenul de invatatura in mod eronat. In realitate acest termen a
fost utilizat cu sensul de norma juridica.
Autorul acestei legiuiri precizeaza in introducere ca toti cei care nu vor urma acele
invataturi vor fi loviti de urgia domneasca.
 In 1652 a fost tiparita la Targoviste din porunca domnitorului Matei Basarab,
Indreptarea legii denumita si Pravila cea mare. Autorul acestei legiuiri este calugarul
Danil Panoneanu ajuns mai tarziu mitropolit al Ardealului.

Indreptarea legii este in esenta o versiune a cartii romanesti de invatatura dar cuprinde
in plus si unele traduceri si prelucrari din nomocanoanele bizantine precum si unele
probleme de interes general din domenii ca religia, medicina, gramatica si filosofia.
Ambele legiuiri au o structura asemanatoare, dispozitiile lor fiind sistematizate in
capitole, sectiuni si articole.

Aceste dispozitii pot fi clasificate in 2 categorii:

1. Dispozitii referitoare la relatiile din agricultura

2. Dispozitii de drept civil, de drept penal si de procedura.

Dispozitiile referitoare la relatiile din agricultura prevad legarea taranilor de pamant,

dreptul boierilor de a-i urmari pe tarani si de a-i readuce pe mosii, interdictia de a primi
tarani fugari pe domeniile feudale precum si obligatia de a-i preda adevaratilor stapani.
Obligatiile taranilor aserviti fata de boieri si consecintele neindeplinirii acestora. Paza
bunurilor agricole si pedepsele aplicate celor care sustrageau sau distrugeau asemenea
bunuri.
Normele dupa care trebuie sa se desfasoare activitatea in agricultura.

Dispozitiile de drept civil, de drept penal si de procedura reglementeaza proprietatea,

persoanele, familia, obligatiile si succesiunile. Astfel, in materia proprietatii, bunurile
sunt clasificate in bunuri mobile si bunuri imobile cu precizarea ca cele mai valoroase
sunt considerate bunurile imobile care trebuiesc protejate cu atentie sporita.

Mai exista o clasificare a bunurilor in bunuri mirenesti cara apartin laicilor si bunuri
sfintite care apartin bisericii.

Persoanele sunt clasificate pe criteriul situatiei sociale in liberi si robi.

Oamenii liberi erau impartiti in boieri, tarani si saraci.

Boierii care detineau anumite dregatorii erau numiti oameni domnesti, iar boierii fara
dregatorii erau numiti ruda buna sau ruda aleasa de folos tarii.

Taranii erau desemnati prin termeni ca: taranul gros sau om de jos.

Robii erau asimilati lucrurilor si constitutiau elemente ale patrimoniului. Stapanii

aveau asupra lor un larg drept de corectie, ei puteau dobandi libertatea prin dezrobire sau
prin denuntarea stapanului care a comis o infractiune.
 Majoratul era fixat la 25 de ani, iar raspunderea persoanelor pentru faptele proprii de la
varsta de 18 ani.
Reglementarile cu privire la organizarea familiei au la baza dispozitiile preluate din
pravilele anterioare si din Legea Tarii, astfel casatoria continua sa fie un act religios si se
incheia in biserica.

Logodna produce anumite efecte juridice, in familie barbatul exercita puterea

parinteasca asupra descendentilor si puterea maritala asupra sotiei inclusiv un drept larg
de corectie precum si dreptul de a administra bunurile dotale.

Desfacrea casatoriei se putea face de catre biserica sau prin repudiere pentru faptele
indicate in cele 2 legiuiri ca adulter, vrajitorie, rudenie si bataia peste masura.
In materia obligatiilor se precizeaza ca datoriile si creantele pot izvori din contracte si
delicte.

Contractele presupun conventia partilor, iar consimtanatul nu trebuia sa fie viciat prin
sila (violenta) sau prin amagire. Orice contract poate fi incheiat fie de catre parti, fie de
catre reprezentantii acestora.

In cele doua legiuiri sunt prevazute contracte de vanzare, inchiriere, de imprumut si de

donatie. Sunt mentionate de asemenea si garantiile personale (chezasia) si garantiile reale
(zalog).

In materia succesiunii este consacrata mostenirea fara testament denumita si

mostenirea legala si mostenirea testamentara.
Testamentul in forma scrisa era numit zapis, iar testamentul in forma orala era numit
testamentul cu limba de moarte.
Se precizeaza care sunt cauzele ce pot justifica dezmostenirea astfel nu puteau veni la
mostenire cei condamnati pentru infractiuni contra moralei, precum si ucigasii celor care
urmau a fi mosteniti.
Mostenitorii legali erau clasificati in descendenti si colaterali.

Copiii naturali veneau numai la succesiunea mamei. Se precizeaza care este rezerva
succesorala pe care o pot dobandi numai membrii familiei si care este cota disponibila pe
care o pot dobandi si persoanele straine de familie.

In materia dreptului penal reglementarile cuprinse in cele 2 legiuiri sunt cele mai
evoluate intrucat s-au inspirat din tratatul modern de drept penal si procedua penala al
italianului Prospero Farinaccio.

Infractiunile erau denumite „greseli” sau „vini”. Cele mai grave erau numite vini mari,
iar cele mai putin grave vini mici.
In aprecierea faptei penale se luau in considerare aspectul intentional, locul si timpul
comiterii ei precum si caracterul flagrant sau neflagrant al infractiunii.
 Sunt utilizate concepte moderne de drept penal ce au ramas pana astazi in legislatia
penala ca tentativa, concursul de infractiuni, complicitatea, recidiva, fapte care inlatura
raspunderea penala ca nebunia, legitima aparare, varsta sub 7 ani si ordinul superiorului.
De asemenea sunt aratate faptele care micsoreaza raspunderea penala ca ignoranta,
mania, pasiunea, somnambulismul si greseala fara inselactiune.

Pedepsele prevazute in cele 2 legiuiri erau fizice: decapitarea, spanzuratoarea, tragerea

in teapa, arderea in foc si mutilarea sau pedepse privative de libertate precum, ocna,
temnita si surghiunul la manastire. Tot ca pedeapsa era expunerea infractorului oprobiului
public ca purtarea acestuia prin targ.
Mai era prevazut ca pedeapsa talionul si pedeapsa suflet pentru suflet, pedepse
religioase si anume: afurisenia, postul, matanii si rugaciuni. Dintre faptele incriminate in
cele 2 legiuiri viclenia, calcuzania, falsificarea de moneda, omorul pedepsit cu moartea,
mutilarea, tortura, ocna, inchisoarea, surghiunul la manastire si amenda penala.

Se face deosebirea intre omorul premeditat si omorul cu greseala si fara voie.

Paricidul care consta in uciderea parintilor, copiilor, fratilor, sotiei sau sotului.
Pedeapsa era moartea cumplita, iar modalitatile de aplicare erau lasate la aprecierea
judecatorului. De regula se aplica arderea de viu pentru asemenea cazuri.

Talharia era infractiunea ce consta intr-un furt insotit de violenta. Pedeapsa era
moartea prin spanzuratoare atat pentru talhari cat si pentru gazdele lor.

Furtul, infractiunea ce consta in insusurea pe nedrept si pe sub ascuns a lucrului altuia.

Furtul mare era pedepsit cu moartea si furul mic dupa valoarea obiectului furat. Cand
hotul nu era prins se aplica raspunderea colectiva.

Ranirile simple si lovirile simple erau pedepsite la aprecierea judecatorului. Cele 2

legiuiri prevad ca nu se pedepseste bataia cu masura.
Expl: bataia de catre barbat sotei, de catre stapan robului sau.

O alta infractiune, incalcarea hotarelor si incendirerea bunurilor altuia erau pedepsite

cu bataia si despagubiri. Legiuirile prevad pedeapsa cu moartea pentru cei care distrug
bunurile altuia din razbunare.

Rapirea de fapta sau femeie era judecata de domnul tarii, pedeapsa putand fi moartea.

Seductia, ademenirea cu dari si cu pacatuinte era lasata la hotararea judecatorului.

Sodomia, legatura sexuala intre persoane de acelasi fel era pedepsita cu moartea.

Desfranarea era definita ca orice legatura sexuala intre barbat si femeie in afara
casatoriei. Pedeapsa era groapa mare.
 Incestul era conceput ca relatia sexuala intre doua persoane intre care casatoria este
interzisa.

Adulterul, denumit si precurvire, adica legatura sexuala in afara casatoriei. Era

pedepsita cu moartea. Se prevede ca barbatul care isi prinde femeia putea sa o ucida.

Erezia, abaterea constienta de la dogmele bisericii.

Apostazia era iesirea calugarului din viata calugareasca si intrarea lui in viata laica.

Ierosilia (profanare de legiuire) era prevazut ca furtul de lucruri sfintite din loc sfintit,
impreunarea trupeasca cu o calugarita era prevazut cu moartea.