IOACHIM FUIOAGĂ

Licenţiat în Teologie
Şef de serviciu în Consiliul Central Bisericesc

B O R G II ÎN B IS E R IC A R O M Â N A

F ă r ă d e L e g ile

P A T R IA R H UML UI IR O N
şi ale Camarilei Sale, preoţii:
G.NEGULESCU, V. REUŢ, C. DRON, C. MOLDOVANU,
EUG.BĂRBULESCU şi intrusul mirean ION SANDA MATEI

Ilegalităţi, Abuzuri, Delapidări, Imoralităţi, Profanări de Icoane, Furt de obiecte sacre,

Crime, Cinism, Fariseism.

Altarele pe mâna nelegiuiţilor şi a ignoranţilor.

Martie 1932
Tip. D. M. Ionescu, S-sor, Isvor, 97
 Cartea e republicată pentru prima dată, dupa 86 de ani şi este una dintre
sursele esenţiale ale ,,altei feţe,, a Patriarhului Miron Cristea şi Prim Ministru în
perioada 1 februarie 1938 şi 6 martie 1939. Nereeditată, necitită decât sporadic,
practic necunoscută, în perioada de după al doilea război mondial, ea nu a putut fi
invocată – şi cu atât mai puţin retipărită – în anii dictaturii comuniste.
Curios e că nici după aceea nu s-au facut referinţe la ea.
Să sperăm că viitorul îi va acorda importanţa pe care, cu adevarat o merită .

Teolog, Mihai Stanciu

Buzău, 2009-12-03
 COMENTARIU

Prin definiţie, religia este un ansamblu de credinţe, sentimente, reguli morale

şi ritualuri provenite din conştiinţa indivizilor sau colectivităţilor ce se află în legătură
cu o fiinţă supremă sau cu mai multe fiinţe superioare de care depind. După Hegel,
“noi putem cunoaşte numai raportarea noastră la Dumnezeu şi nu ceea ce este
Dumnezeu; raportarea noastră la Dumnezeu constituie ceea ce se numeşte în general
religie”.
Creştinismul este religia mântuirii – a mântuirii prin Christos. Dacă Iisus
Mântuitorul aduce învăţătura despre Dumnezeu-Iubire: “Dumnezeu este Iubire şi cel
ce rămâne în Iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el”, atunci Biserica
ar trebui să fie prima care manifestă iubire: iubire pentru toţi credincioşii şi pentru
fiecare în parte.
Religia creştină are ca instituţie reprezentativă şi principală formă de
organizare biserica. Biserica este poate cea mai importantă instituţie a oricărui popor
creştin, fie că el a devenit sau nu naţiune. Pentru poporul român, care s-a născut
creştin, biserica a fost, este şi va rămâne principala instituţie, aşa cum arată toate
sondajele de opinie, indiferent de realizator. Această relaţie / relaţionare trebuie pusă
cu siguranţă în legătură cu evoluţia istorică a românilor în ultimii două mii de ani,
evoluţie care s-a petrecut în strânsă legătură cu credinţa, cu religia ortodoxă, cu
biserica. Există o legătură organică între viaţa poporului român şi a Bisericii
româneşti, de la începuturile ei şi până astăzi, consideră şi Mircea Păcurariu (Istoria
Bisericii ortodoxe române, Chişinău, 1993, p. 15). Creştinismul nord – dunărean este
de origine apostolică – a fost propovăduit de Apostolul Andrei, cel dintâi chemat.
Biserica a îndeplinit un rol important în viaţa poporului roman de-a lungul
milenarei sale istorii, contribuind la asigurarea unităţii neamului: unitate de gândire şi
de acţiune, unitate de comportament în limitele unor cerinţe morale bine conturate,
unitate politico - statală.
Numeroase dovezi arheologice, lingvistice, folclorice şi de practică cultică –
rituri şi ritualuri - probează, pe de o parte, vechimea şi continuitatea strămoşilor
poporului român în spaţiul carpato – dunăreano – pontic, iar pe de altă parte, rolul
bisericii şi al credinţei creştine în viaţa acestui neam, pe diferite trepte de evoluţie
istorică.
În plan social, creştinismul se exprimă şi se manifestă prin morala creştină.
Morala creştină are trei precepte de bază, trei comandamente esenţiale: primul este
iubirea: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele; al doilea este idealul de
dreptate, iar pacea este cel de al treilea comandament esenţial al moralei creştine. În
conformitate cu preceptele moralei creştine, biserica, prin reprezentanţii ei – preoţi,
prelaţi, călugări, alţi slujitori – ar trebuie să manifeste Iubirea, să facă dreptate şi să
aducă pacea, în primul rand în suflete şi apoi în societate. Adesea, aşa se şi întâmplă.
Cel mai adesea. Uneori, însă, există şi excepţii - slujitori ai bisericii care nu respectă
regulile morale, încalcă preceptele şi jignesc bunacuviinţă.
Recent, teologul Mihai Stanciu a descoperit în satul Mărunţişu – Pătârlagele o
broşurică, o cărţulie în care sunt prezentate cu patimă unele “fapte reprobabile” ale
Patriarhului Miron Cristea şi ale unor prelaţi din jurul său. Precizez din capul locului
că nu sunt sigur că faptele prezentate sunt în întregime adevărate. Dar, întrucât în
jurul P. F. Sale Miron Cristea, care a păstorit Biserica Română între anii 1919 / 1920
şi 1939, se poartă în ultimul timp o serie de dezbateri, consider că nu este lipsit de
importaţă ca această broşură să fie accesibilă celor interesaţi.
Patriarhul Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea, s-a născut la 28
iulie 1868 la Topliţa, în judeţul Harghita, într-o familie de ţărani români, mama fiind
de religie greco-catolică, şi a decedat la 6 martie 1939 la Cannes, Franţa. În perioada
20 iulie 1927 - 8 iunie 1930 a fost membru al Regenţei, iar între 1 februarie 1938 şi 6
martie 1939 a fost Prim Ministrul al României, conducând primul guvern de după
instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea. La 7 iunie 1919 a fost ales membru al
Academiei Române.
Între 1879 - 1883 Elie Cristea a studiat la Gimnaziul săsesc din Bistriţa,
apoi, între 1883 - 1887, la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud, unde şi-a luat
bacalaureatul, după care a fost student al Institutului Teologic din Sibiu, între 1887 -
1890. În anul şcolar 1886 - 1887, fiind elev la Năsăud, Elie Cristea a fost ales
preşedinte al societăţii culturale Virtus Romana Rediviva, succedându-i, după trei ani,
lui George Coşbuc. În anul 1890 a fost numit învăţător şi director la Şcoala
confesională românească din Orăştie. În această perioadă a început să colaboreze la
Telegraful Român. În anul următor a fost trimis de Mitropolia din Sibiu cu bursă să
studieze la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, unde
rămâne până în 1895, când obţine titlul de doctor în filologie cu teza întitulată Viaţa
şi opera lui Eminescu. În toată perioada a colaborat la ziarele Tribuna, Dreptatea şi
Gazeta Transilvaniei, iar în anii 1898 - 1900 a fost redactor la revista Telegraful
Român.
În timpul "procesului memorandiştilor", împreună cu alţi 12 colegi, a redactat,
în anul 1894, un manifest prin care îi chema pe ţăranii din Ardeal să participe în
număr cât mai mare la proces.
După absolvirea Facultăţii a revenit la Sibiu, devenind funcţionar la Centrul
mitropolitan din oraş, mai întâi ca secretar eparhial la Arhiepiscopia Sibiului, între
1895 şi 1902, apoi ocupând funcţia de consilier mitropolitan, între 1902 şi 1909. Aici
a desfăşurat o activitate meritorie, ocupându-se, între altele, de edificarea frumoasei
catedrale ortodoxe din Sibiu.
La 30 ianuarie 1900 a fost hirotonit diacon necăsătorit, la 8 septembrie 1901 a
fost ridicat la rangul de arhidiacon, iar la 23 iunie 1902 este tuns în monahism la
Mănăstirea Hodoş-Bodrog, de lângă Arad, când primeşte numele de monah Miron.
La 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah, iar la 1 iunie 1908 a fost ridicat la
rangul de protosinghel. Preocupat de îmbunătăţirea vieţii românilor ardeleni,
ieromonahul Miron Cristea a militat pentru emanciparea culturală a românilor din
Transilvania, susţinând înfiinţarea Băncii Culturale Lumina, prin care urmărea să
acorde burse elevilor şi studenţilor români şi ajutor financiar familiilor care doreau să
înveţe meserii; a participat la reuniunile "Asociaţiei pentru cultura şi literatura
poporului român din Transilvania" ASTRA, din 1905 fiind preşedintele
Despărţământului Sibiu; a susţinut înfiinţarea Muzeului etnografic şi de artă din
Sibiu, al cărui statut l-a scris; a militat pentru înfiinţarea Societăţii pentru crearea
unui fond de teatru român şi a Reuniunii române de muzică, al cărei preşedinte a fost;
a sprijinit şcolile confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii române; împreună cu
marele filantrop basarabean şi prieten apropiat, Vasile Stroescu, a ctitorit şi a salvat
numeroase biserici şi şcoli româneşti din Transilvania. Ca urmare a acestei intense
activităţi civice, la 21 noiembrie / 3 decembrie 1909 a fost ales episcop al
Caransebeşului, fiind hirotonit arhiereu la 3 mai 1910 şi instalat în scaunul episcopal
la 25 aprilie / 8 mai 1910. În noua calitate, s-a confruntat cu încercările guvernului
ungar de la Budapesta de a desfiinţa şcolile confesionale româneşti din Banat, pe care
le-a apărat cu succes. La 1 decembrie 1918, Miron Cristea, ca episcop al
Caransebeşului, împreună cu episcopul unit Iuliu Hossu, a participat la Marea
Adunare Naţională de la Alba Iulia, dând actului unirii binecuvântarea Bisericii
strămoşeşti. După înfăptuirea Marii Uniri, Miron Cristea a fost la Bucureşti cu
delegaţia românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii.
Ca recunoaştere a meritelor sale în înfăptuirea unirii de la 1 decembrie 1918,
la 18 / 31 decembrie 1919 Miron Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral
Mitropolit Primat al Bisericii din România întregită, post vacantat recent. Învestitura
şi înscăunarea au avut loc a doua zi, pe 19 decembrie 1919 / 1 ianuarie 1920.
În calitate de Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române din România
Mare, Miron Cristea a militat pentru unificarea bisericească a tuturor românilor
ortodocşi, în baza principiilor Statutului lui Şaguna, care a dat laicilor un rol sporit în
administrarea chestiunilor bisericeşti, realizînd definitivarea unificării ecleziale prin
întocmirea rânduielilor şi aşezămintelor fundamentale ale Bisericii româneşti
unificate. A sprijinit înfiinţarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei, cu
sediul la Alba Iulia, precum şi cele de la Bălţi şi Ismail, în Basarabia, a reînfiinţat
vechile centre episcopale de la Tomis - Constanţa, Oradea Mare şi Cluj, sprijinind
alegerea de episcopi pentru fiecare. De asemenea, a acţionat pentru înfiinţarea
Institutului Biblic, care continuă să existe şi astăzi, cu editură şi tipografie,
dovedindu-şi utilitatea şi rosturile misionare.
La 4 februarie 1925, Mitropolitul Primat Miron Cristea a fost ales patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit şi înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenind
astfel primul Patriarh al creştinismului ortodox românesc. Ca întâistătător al Bisericii
Ortodoxe Române, Miron Cristea a desfăşurat o intensă activitate cultural-misionară,
sprijinind revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română, înfiinţarea publicaţiei
eparhiale Apostolul, a susţinut intensificarea învăţământului religios în şcolile
secundare, a reînfiinţat seminarii şi a pus bazele altora noi pentru pregătirea clericilor,
în raport cu cerinţele timpului, a creat Fondului Milelor, pentru ajutorarea tinerilor
teologi la studii în străinătate etc. Pentru strângerea legăturilor Bisericii Ortodoxe
Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, patriarhul Miron Cristea a trimis
delegaţii la conferinţele interortodoxe de la Constantinopol, în 1923 şi de la Muntele
Athos, în 1930, precum şi la întrunirile Mişcării Ecumenice, a călătorit în Orient până
la Locurile Sfinte, în 1927, a contribuit la ridicarea a două biserici româneşti la
Ierusalim şi la Iordan, la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române în Statele Unite şi
Canada, în 1934, a militat pentru recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe
Albaneze, a primit vizitele efectuate la Bucureşti de către ierarhi şi reprezentanţi
ortodocşi şi neortodocşi, între care patriarhul Ierusalimului, care a ţinut să
călătorească personal în România pentru a reânoi vechile legături, uitate într-o vreme.
În anii 1926 - 1929, în presa vremii s-au purtat adevărate dispute privind locul
unde urma să fie construită viitoarea Catedrală a Patriarhiei române. La 19 februarie
1929 Patriarhul Miron Cristea a prezidat, la reşedinţa patriarhală, şedinţa comisiei de
experţi care a analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii
catedrale. Discuţie reluată cu pasiuni şi accente şi în ultimii ani. Interesant este faptul
că, în şedinţa din 23 februarie 1929, comisia a reţinut trei locaţii: a. piaţa Bibescu
Vodă, la poalele Dealului Mitropoliei şi pe locul Halelor Centrale; b. terenul pe care
astăzi se află Hotelul Intercontinental şi clădirea Teatrului Naţional; c. terenul de pe
Dealul Mihai Vodă, unde se afla Arsenalul Armatei, acesta urmând să fie mutat în
afara oraşului. În cele din urmă s-a optat pentru locul de la poalele Dealului
Mitropoliei, în piaţa Bibescu Vodă.
În plan social, patriarhul Miron Cristea a fost numit senator, regent între 20
iulie 1927 şi 8 iunie 1930, iar în ultimii ani ai vieţii, în împrejurări deosebit de grele
pentru ţară, a fost prim-ministru al României, între 10 februarie 1938 şi 6 martie
1939, dată la care a murit la datorie, decesul survenind la Cannes, Franţa, unde
plecase pentru tratament medical. Trupul neînsufleţit al patriarhului a fost
înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Aceasta este, pe scurt, viaţa şi activitatea fostului patriarh Miron Cristea.
 Dar, un fost funcţionar al Patriarhiei, Ioachim Fuioagă, licenţiat în teologie,
fost şef serviciu în Consiliul Central Bisericesc, a compus şi tipărit o broşurică
intitulată BORGII ÎN BISERICA ROMÂNĂ. NELEGIUIRILE PATRIARHULUI
MIRON şi ale camarilei sale, preoţii G. Negulescu, V. Reuţ, C. Dron, C.
Moldoveanu, Eug. Bărbulescu şi intrusul mirean Ion Sanda Matei. Ilegalităţi,
abuzuri, delapidări, imoralităţi, profanări de icoane, furt de obiecte sacre, crime,
cinism, fariseism. Altarele pe mâna nelegiuiţilor şi ale ignoranţilor, 48 pagini,
apărută la Tipografia D. M. Ionescu, Bucureşti, martie 1932.
Aşadar, încă din titlu I. Fuioagă ţine să ne spună clar care sunt coordonatele pe
care a fost concepută broşura sa. De conţinutul acesteia, cei interesaţi pot lua
cunoştinţă după ce şi dacă vor fi avut răbdare să citească aceste rânduri.
Pentru mine a fost interesant să aflu ce motive l-au determinat pe I. Fuioagă să
scrie această broşură. Urmărind acest fir, aflăm că (p. 24) licenţiatul în teologie a
desfăşurat doi ani activitate cultural – naţională (?) în Basarabia, apoi a lucrat alţi doi
ani ca funcţionar la Ministerul Domeniilor, după care, în urma recomandaţiei unui
om de bine a fost numit arhivar-registrator şi bibliotecar la Sf. Sinod. După doi ani în
acest post (obsedant intervalul de 2 ani în cariera autorului), în urma intervenţiilor
personale combinate cu cele ale instituţiei la care lucra, primeşte niscaiva sporuri la
salariu şi este numit şef de serviciu cl. I. Ulterior, cerându-i-se, nu precizează de către
cine (!), se transferă la Consiliul Central Bisericesc, care tocmai atunci lua fiinţă
[1927](p. 25). Dintru început aici intră în conflict cu preotul G. Negulescu, consilier
la C. C. B., cu care avusese deja o câlce pentru un post de cântăreţ la parohia acestuia.
Urmează o “hărţuială de luni de zile şi … continui neadevăruri spuse Patriarhului”
şi pentru că nu reuşeşte să scape de el, pr. C. Negulescu adresează Capului Bisericii
un referat în urma căruia I. Fuiaogă este retrogradat cu 8 grade şi clase deodată şi din
postul de şef serviciu este “trântit” într-un post de subsef de birou cl. II. După o
audienţă la Patriarh obţine o reparaţie – este numit şef serviciu cl. III, “ … tot
retrogradat prin urmare cu 4 clase” (p. 25) şi, deşi i se promisese o reparaţie, a
rămas neavansat 7 ani. În tot acest timp este supus unor grele privaţiuni, reproşuri,
uneltiri, umiliri şi ameninţări din partea superiorului său, pr. C. Negulescu, până în
toamna anului 1931, când a trebuit să renunţe la serviciu şi să plece, bolnav fiind.
Între timp a refuzat o propunere voalată de împăcare venită din partea superiorului,
care îi sugerase o posibilă căsătorie cu fiica sa. Se îmbolnăveşte de ftizie, îşi ia un
concediu de boală de 3 luni, după care pr. Reuţ, şeful lui direct, influienţat de
minciunile unei “simpatizate” a lui şi sprijinit de alte “două caiafe Costescu şi
Paraschiv, ambii neâncăpând de mine, întrucât unul îmi vâna locul, iar altul era
eclipsat de activitatea mea” şi “asmuţit” de pr. Dron, alt şef cu care era în conflict, a
început a-i face “cele mai mari mizerii, a mă brusca şi a striga la mine ca un haram”
(p. 27). Acest rău tratament a durat până la plecarea definitivă a lui I. Fuioagă de la
Consiliul Central Bisericesc, în toamna anului 1931. În timpul cât a funcţionat la
Consiliul Central Bisericesc, autorul a propus înfiinţarea unei biblioteci a Consiliului
“un fel de Academie a Bisericii” (p. 19 – 20) şi sub preşedinţia Mitropolitului Pimen,
când Patriarhul Miron Cristea devenise Regent, a reuşit să impună o serie de norme
pentru organizarea cancelariei (p. 19), iar în 1929, în timpul “marei zarve a
discuţiilor pe chestia Paştelor” I. Fuioagă a publicat o broşurică în care apăra punctul
de vedere al Sinodului, broşurică acceptată ca teză de licenţă la Facultatea de
Teologie (p. 31), dar meritele sale nu au fost luate în consideraţie. Aceasta ar fi
motivaţia din care s-a născut broşura de faţă. Unde era şi cu ce se ocupa autorul
acesteia în martie 1932, nu aflăm cu niciun chip. Orice încercare de a afla mai multe
despre Ioachim Fuioagă a fost sortită eşecului, datorită unei tăceri desăvârşite a
surselor.
Din informaţii pe care nu le-am putut controla prin coroborare cu alte surse, I.
Fuioagă prezintă, chiar în debutul demersului său, o lungă şi detaliată listă a
veniturilor P. F. Sale Patriarhul Miron Cristea, unde sunt cumulate salariul de Patriarh
(840.000 lei), cu o rentă viageră de 1.800.000 lei, cu veniturile unei vii (500.000 lei),
ale unui teren (400.000 lei), la care sunt adăugate reţineri din salariile servitorilor, ale
şoferului sau ale unor călugări şi vlădici (!), fondul milelor, venituri din închirierea
unor spaţii ale Mitropoliei, de la diverse aşezăminte, de la grădina de zarzavat, de la
florărie, de la laptele a două vaci (!), venitul mânăstirilor, diurna de senator, cea de la
şedinţele Congresului Naţional Bisericesc, cea de la şedinţele Consiliului Central
Bisericesc, cea de la şedinţele Sf. Sinod, venituri din tipărituri, din vânzarea unor
busturi ale “autoidolatrului”, “ţesături scumpe, covoare şi stofe, … alte produse şi
fructe, bunătăţi negândite şi venituri nemuncite” pe care le primea. Nu ştiu câte din
sumele înşirate erau folosite sau administrate de Patriarhul Miron Cristea, dar rezultă
ca Patriarhia Română dipunea de surse importante de venit, astfel că putea susţine,
între altele, un important program social de ajutorare a unor săraci, a unor studenţi
merituoşi, a unor spitale şi aşezăminte de binefacere. Patriarhul Miron Cristea este
acuzat şi pentru ridicarea unui palat (?) al Patriarhiei în vremea când era Regent,
pentru cumpărarea de către stat a unui automobil, pentru că dispune, ca senator şi
membru al Regenţei, de gratuitate pe calea ferată, pentru că are la dispoziţie câteva
categorii de personal etc., etc.
Urmează apoi atacuri la adresa apropiaţilor şi colaboratorilor Patriarhului:
preotul C. Moldovan, “nepotul său <<piţularul>> (zaraful) Eparhiei. Adus din
Ardeal. Deputat liberal în ultimul Parlament”, acuzat de numeroase abuzuri, de
protejarea unor funcţionari care au furat din banii statului şi au ajuns la puşcărie, de
cumularea unor funcţii, poziţii şi venituri încasate fraudulos (p. 5 – 6); pr. Eug.
Bărbulescu, consilier eparhial, acuzat de preacurvie cu “o virgină … o sărmană
surioară de mânăstire”, cu care se judecă, faţă de care Patriarhul nu a luat nicio
măsură (p. 6 – 7); avocatul Suciu “să zicem aşa feciorul de casă al Patriarhului şi
care este şi avocat în C. C. B. [Consiliul Central Bisericesc] ochii şi urechile
Patriarhului în această instituţie” (am păstrat întocmai exprimarea autorului), “ … în
actul de naştere stă scris că este fiul unei femei de serviciu, această femeie se zice că
este tocmai bucătăreasa Patriarhului, în fine încurcătură mare” (p. 8); mireanul Ion
Sanda Matei “cu chip de scapeţ şi sisteme iezuite”, numit de Patriarh director al
Internatului Teologic, cu încălcarea Regulamentului acelei instituţii; pr. C Dron “sau
Buricul Patriarhiei. Mare Consilier sau mai bine zis hoţilier patriarhal … câine care
muşcă pe furiş … nu cunoaşte nicio limită în ilegalităţi şi abuzuri” (p. 10 – 16; 29 -
36); pr. G. Negulescu “sau Bivolul Ungro-Vlahiei. Acelaşi incorect în mânuire de
bani publici ca şi Dron. … A comis apoi o serie de falşuri grave în acte publica la C.
C. B. … “ (p. 16 - 19); pr. Vespasian Reuţ “sau Cotoiul Călugărit. … javră bătrână
şi preot, s-a legat de o funcţionară a C. C. B. şi a dat naştere la un scandal, de s-a
dus vestea … “, acesta fiind principalul duşman al autorului broşurii, aşa cum rezultă
din analizarea faptelor preotului Reuţ (p. 20 - 24); pr. G. Negulescu, “călăul”,
consilier la C. C. B. despre care am amintit mai sus, ale cărui fapte reprobabile şi
persecuţiile la adresa autorului l-au dus pe acesta pe patul de spital (p. 24 – 30).
“Toate acestea şi mai mult decât acestea, le-am adus la cunoştinţa
Patriarhului, dar n-a luat nicio măsură, ba din contră a avansat încă anul acesta …
pe funcţionarii incorecţi, … căutând intenţionat a se înconjura numai de astfel de
oameni … “ (p. 36).
Apoi autorul aduce Patriarhului Miron Cristea două din cele mai grave
acuzaţii: “Sub influenţa părintelui X, M. Miron … începu să fie vizitat … în palatal
Mitropolitan, de călugăriţele mai tinere şi mai distinse … să doarmă noaptea la
mânăstirile de maici … Mitr. Primat al ţării este stăpânit de slăbiciuni şi de dorinţe
… “ (p. 37 – 38); “Acest domn dr. Miron E. Cristea, ca Episcop al Caransebeşului,
ca să placă stăpânitorilor unguri, … înainte de a începe războiul nostru în 1916, …
îndeamnă în chipul cel mai viclean pe soldaţii români din Ungaria, ca să ucidă pe
fraţii lor din armata română, cari se jertfeau pentru libertatea Ardealului.” (p. 38 -
39). Urmează o sistematizare a vinilor Patriarhului Miron Cristea, încheiată cu
concluzia “Aruncând o privire retrospectivă asupra vieţii Patriarhului Miron ,
vedem prin urmare că ea întruneşte toate elementele caracteristice epocii Borgilor,
combinată cu fapte rasputiniste … “. Capitolul CONCLUZIE al autorului prezintă
propunerile sale pentru îndreptarea lucrurilor : plecarea Patriarhului Miron Cristea şi
a camarilei sale, desfiinţarea Consiliului Central Bisericesc, sporirea puterii şi
atribuţiilor Sf. Sinod, desfiinţarea posturilor unor funcţionari, mutarea birourilor C. C.
B. la Sf. Sinod, sesizarea tuturor forurilor, realizarea unui front comun al preoţilor, al
celor interesaţi în asanarea vieţii bisericeşti din România. Broşura se încheie cu o
Nota Bene: “Ţin să se ştie de către toţi pescuitorii în ape tulburi, că scriind cele
cuprinse în broşura de faţă, n-am înţeles câtuşi de puţin să atac Biserica, ci numai pe
conducătorii ei nevrednici, care prin purtarea pe care o au, nu numai că o
compromit, dar o reneagă chiar.” Oare!? Chiar dacă asta a vrut, nu i-a reuşit deloc, ci
mai degrabă opusul. Rămâne la aprecierea cititorului dacă faptele incriminate pot fi
reţinute în seama Patriarhului Miron Cristea sau rămân doar un model de cum nu
trebuie privite anumite lucruri.
Dumnezeu să ne îndrume pe fiecare cu harul Său!

Prof. dr.
Eugen – Marius Constantinescu
 În fruntea conducerii bisericeşti din Ţara noastră, se gă-
seşte astăzi o stare de lucruri, cum nici în trecutul istoriei uni-
versale bisericeşti nu s'a mai pomenit, decât doar la Roma, în
vremea sinistrului Papă Borgia. Se ştie de către orice intelectual că acest Papă, cu fiii şi fiicele lui,
au îngrozit pământul, cu orgiile, şarlataniile şi crimele lor, care întrec orice închipuire. Şi cum cele
ce se petrec astăzi în Biserica noastră, numai cu faptele Borgilor pot avea asemănare, am dat
numele de Borgii în Biserica Română acestei mici broşurele, care nu este de altfel, decât o simplă
filă, dintr'o carte întreagă, pe care o voi scrie mai târziu şi care va cuprinde cel puţin, pe cele mai
multe din blestemăţiile vieţii Patriarhului Miron.

VENITURILE

De data aceasta voi fi extrem de sumar şi deaceia trec direct la chestiune şi anume încep
cu veniturile sale anuale; 840.000 salariul de Patriarh, 1.800.000 renta viageră (acum n'o mai
are), 500.000 venitul viei dela Valea-Largă, 400.000 venitul terenului arabil din jud. Vlaşca, 84.000
opriţi din leafa servitorilor săi, 64.000 chiria dela nişte case ale Mitropoliei, 50.000 fondul milelor,
45.000 chiria dela subsolul cu garaj, 30.000 opriţi dela stareţul şi călugării schitului Topliţa, 30.000
reţinuţi din leafa şoferului, 24.000 dela Aşezămintele Brâncoveneşti, 24.000 dela moaştele Sf.
Dumitru, în afară de suma grasă, din ziua hramului, 24.000 dela Aşez. Nifon Mitropolitul, 24.000
dela Aşez. Sf. Spiridon, 20.000 dela grădina de zarzavat, 15.000 din venitul florăriei, 15.000 dela
laptele a doua vaci, apoi venitul mănăstirilor întregii Eparhii, plus diurna de 1000 lei pe zi ca
senator, plus aceiaş diurnă când se ţin şedinţele Congresului Naţional Bisericesc, plus aceiaş diurnă
sau, chiar numai 500 lei când se ţin şedinţele Consiliului Central Bisericesc şi care se ţin trilunar,
plus aceiaş diurna pentru şedinţele Sf. Sinod în doua seziuni anuale care prorogate de un timp
într'una devin patru seziuni; aşa că dacă adunăm tot acest timp: al şedinţelor Senatului, al
Sinodului, Congr. N.B. şi C.C.B., vedem că Patriarhul în afară de veniturile colosale mai înainte
arătate, în afară de pensia viageră şi leafa de câteva milioane pe an din vremea Regenţei, Patriarhul
zic, numai cu diurne de câte 1000 şi 5000 lei pe zi este plătit aproape în tot timpul anului. La
acestea se mai adaugă apoi venitul tipăriturilor sale, începând dela fiţuici neînsemnate şi până la
cartea lui Abrudeanu trimisă obligator preoţilor în câte 2 ex: unul a 1000 lei pentru biblioteca
parohială şi altul a 500 lei pentru fiecare cleric, ceiace înseamnă în total o afacere de vre-o
13.000.000 lei; deasemeni veniturile sale bancare precum şi altele ce încă nu se pot spune, sau care
nu sunt încă destul de definite, cum ar fi de pildă nişte busturi ale chipului său autoidolatru, făcute
pentru a fi desfăcute cu 40.000 lei bucata, apoi ,,Cordonul Patriarhal" instituit de dânsul, cu preţ fix
de 5.000 lei, fapt calificat simonie, aşijderea o vacă vândută unei mănăstiri cu 50.000 lei, precum
şi fel de fel de ţesături scumpe, covoare şi stofe date de blagoslovenie I.P. Sfinţitului, de către
roabele Domnului, măicuţele din mănăstirile cu ateliere, de pe tot cuprinsul Eparhiei Bucureştilor şi
câte şi câte alte produse şi fructe, bunătăţi negândite şi venituri nemuncite, care-i vin de-a gata ca'n
palatele fermecate din poveşti şi pe care numai dânsul cu Dumnezeu şi cu slugile-i împilate sau
linguşitoare le cunosc.
Afară de acestea Patriarhul dispune de imense avantagii. Foarte de curând şi-a ridicat cu
multe milioane publice un palat mai dihai ca Regii, al cărui mobilier şi calorifer numai, au costat pe
Stat în vremea când era Regent, nu mai puţin decât 5.000.000 lei. Tot Statul i-a cumpărat apoi un
automobil cu 1.200.000 lei, pentruca acest automobil, să staţioneze apoi în timpul nopţilor pe la
localuri de perdiţie. Pe calea ferată de merge, nu numai ca nu plăteşte, dar are chiar vagon
ministerial. Pentru masă nu cheltueşte decât doar cu articole prea de lux.
Portari, şoferi şi servitori de toate categoriile are la dispoziţie câţi vrea şi când vrea, bine
înţeles de Stat plătiţi. Până şi rufăria Palatului său, apoi a sa şi a tuturor puradeilor până la al nouălea
neam, pe cari-i are pe lângă sine, este spălata de bietele spălătorese ale şcolii de cântăreţi. Aşa că ori
de stă Patriarhul, ori de voiajează, pretutindeni i se dă şi nu dă.
Faţă de această îmbuibare, oricine s'ar aştepta să fie măcar cu puţină dare de mână. Dar vai de
nenorociţii cari-i cer această milă. Iată un caz: în urma focului dela Costeşti, a donat şi dânsul 10.000
lei. Dar de unde credeţi că erau? Tocmai din fondul milelor. Nu din banii săi. Aşa dar a luat din gura
unor nenorociţi, ca să dea pentru zidirea unei biserici, încât aceşti bani cari reprezintă, lacrămile unor
suferinzi, nu pot fi consideraţi ca jertfă bine primită pentru lauda lui Dumnezeu. Să mai calific acest
fapt? Voi face-o mai târziu, deşi îmi repugnă, când mă gândesc că întreaga doctrină creştină pe atâta
se bazează: „Milă voesc, iar nu jertfă'' şi când şeful Bisericii a cărei temelie este tocmai această
doctrină, din sumedeniile de milioane, care nici acelea nu sunt ale lui, dar să zicem ale lui, nu se
atinge de un leu, şi pentru a fi totuşi în rând măcar cu cei din urmă dintre păstoriţii săi, face de ochii
lumii o donaţie, prin care nu alinează suferinţele cuiva, ci măreşte pe ale multora, deoarece li se ia
ceiace trebuia să li se dea, în mod obligatoriu de altfel dela Stat şi nu din punga sa.

CONSILIUL EPARHIAL

Fiind lacom de bani nevoie mare, Patriarhul a căutat sa se înconjoare şi de oameni după chipul
şi asemănarea lui. Astfel în Consiliul său eparhial, factotum este preotul C. Moldovan, nepotul său
„piţularul" (zaraful) Eparhiei. Adus din Ardeal. Deputat liberal în ultimul Parlament Locuieşte în
incinta Patriarhiei, ocupând din chiliile călugăreşti 8 camere şi magazie de lemne împreună cu
nevasta şi doi copii mari. Pentru reparaţia acestor camere a afectat cea mai mare parte din sumele
alocate pentru reparaţia tuturor chiliilor din trei ani consecutivi, aproximativ 800.000 lei. Din aceste
sume n'a plătit pentru călugări decât 5 sobe de teracotă. Este apoi cumulard fiind într'un timp şi
protopop în Ardeal şi preot la biserica Lucaci în Bucureşti şi Consilier la Arhiepiscopie, în acelaş
timp f i in d şi deputat într'o vreme. În mod fraudulos a încasat şi sporurile de preot şi protopop în
Ardeal, pentru care fapt în 1928, Ministerul Cultelor 1-a obligat să restituie suma de 30.000 lei, ceiace
a şi făcut în parte numai, căci intervenind cu influenţa pe care o avea atunci, fiind omul Patriarhului
Regent, i s'a suspendat execuţia până la „noi dispoziţii". Tae şi spânzură în Eparhie. În mănăstirea
Cernica şi Caldurăşani a introdus sistemul cazon: economul face listă de consumaţie zilnică, în care
trece personalul strict necesar. Săracii, călătorii, trebuie să plătească masa sau să plece. Iar ca probă
de corectitudinea ce domneşte la secţia pe care el o conduce, voi cita numai următoarele trei cazuri:
Un fost funcţionar al său Brumă, a încasat de la Ministerul de Finanţe pentru Eparhie, suma
de 60.000 lei, pe care pretinde că i-a dat lui Moldovan. Acesta însă neagă şi funcţionarul înfundă
puşcăria. Un alt funcţionar, Almăşanu, fură cu o ordonanţă falşă 200.000 lei şi merge deasemeni la
închisoare.
Un al treilea I. Ionescu, fură alţi 500.000 lei şi intră şi el la închisoare. Aceasta înseamnă că
acolo este un mediu prielnic furturilor ce se comit atâtea şi că influenţa şi exemplul bun, creştin-moral
din partea acestui preot sunt complet absente, întrucât el face din subalternii lui, nu modele de slujbaşi
corecţi şi de caracter, ci nişte oameni pierduţi, hoţi şi puşcăriaşi în toată puterea cuvântului.
Cu toate acestea, acesta este mâna dreaptă a Patriarhului şi singurul dintre cei trei consilieri
eparhiali, pe care Patriarhul l-a luat cu tot cu secţia lui economică, sus în palatul său, spre a auzi
întruna şi dimineaţa la sculare şi seara la culcare, zăngănitul arginţilor şi foşnetul bancnotelor,
număraţi de zarafii lui, aceasta servindu-i şi ca pravilă cu rugăciuni şi cu metanii, nimicuri
anahronice, cu care Mitropoliţii proşti dinaintea lui, mai obişnuiau a-şi pierde vremea.
Un alt consilier eparhial, peste a cărei chestiune bănească nu trec, Eug. Bărbulescu alt om al
Patriarhului, s'a gândit, că nu-i ajunge preoteasa şi toate damele oraşului, ci îi mai trebuie şi câte o
virgină din când în când. Şi nu aşa oricare, dar chiar o soră de la mănăstire, pentruca fără de legea să
fie şi mai mare. Şi astfel a violat o sărmană surioară de mănăstire, lăsând-o încă şi muritoare de
foame cu un copil în braţe pe drumuri. Patriarhul când a auzit, a râs şi n'a luat nici-o măsura. Porcul
se găseşte la locul lui, ba încă şi-a pus şi candidatura la alegerile eparhiale şi a reuşit. Ce ştiu
sărmanele oiţe de la periferia Ţării ce fac Rasputinii eparhiali la Bucureşti. Nenorocita victimă se află
acum în judecată cu el, dar neavănd nici pâinea zilnică, necum bani pentru avocaţi, s'ar putea foarte
uşor să piardă procesul, iar porcul să se lăfăiască mai departe în belşug şi onoruri, dupăce a pângărit
un corp nevinovat şi-a adus pe lume un suflet al nimănui, distrugând şi viitorul mamei lui şi nu numai
atât, dar distrugând şi o întreagă operă culturală religioasă, căci fecioara victimă cu glas de înger,
urma conservatorul în Bucureşti, în vederea organizării de coruri religioase pe la mănăstirile de maici
spre slava lui Dumnezeu şi mândria neamului.
Eu nu am nimic cu nimeni şi cu atât mai mult cu păcatele intime ale cuiva, despre care singur va da
seamă înaintea Judecăţii celei din urmă. Nu înţeleg însă, ca cineva dupăce a fost porc să mai fie şi
câine, fără un pic de suflet pentru victima pe care a nenorocit-o şi nu înţeleg, că din moment ce s'a
văzut că este porc, plin tot de noroiul mocirlei în care s'a tăvălit, să mai aibă totuşi tupeul, a grohăi
ordine autoritare oamenilor cuvioşi şi cuviincioşi, din locul de cinste pe care trebuia să-1 părăsească
imediat, să-şi pună cenuşă pe cap şi să-şi ispăşească păcatul.

CONSILIUL CENTRAL BISERICESC

Acel zeu hain Mamona, atâta munceşte pe bietul Patriarh, încât în orice împrejurare, primul
gând îi este, ce s'ar mai putea face, spre a se găsi vre-un nou mijloc de câştig pentru sine şi pentru
ai săi. De acest gând a fost preocupat şi când a creiat Consiliul Central Bisericesc, instituţie cu totul
inutilă în forma lui de acum, ba după cum se va vedea mai departe, o adevărată cloacă de
imoralitate, de ilegalitate, de vicleşug şi de lene. Patriarhul însă, care socoate că va trăi cât lumea,
îşi are calculele sale foarte bine studiate şi care rare ori îl înşală. Lui nu-i ajung veniturile unei
întregi Eparhii, chiar când aceasta este cea mai mare din Ţară, cum e cazul cu a lui. Ci el ar voi să
aibă venitul tuturor Eparhiilor şi astfel a înfiinţat un for administrativ pe deasupra tuturor
celorlalte Eparhii, unde se centralizează fondurile tuturor, dar pe care fonduri, odată intrate pe
gura lupului, vreau să spun a C.C.B. nu le mai administrează chiriarhii respectivi, ci numai
Patriarhul, ca Preşedinte al acestui C.C.B. cu ajutorul aşa numiţilor Consilieri Centrali, despre
care va fi vorba îndată.
Iată un caz, pentruca afirmaţiile mele să nu se pară în vânt: Acasă la Patriarh, cu locuinţă,
masă, încălzit, iluminat, spălat, etc, se află un avocat, Suciu, care este, să zicem aşa feciorul de casă
al Patriarhului şi care este şi avocat în C.C.B. ochii şi urechile Patriarhului în această instituţie.
Acesta are o poziţie cu totul ciudată în casa Patriarhului. Şi-a schimbat numele de naştere, în actul
de naştere stă scris că este fiul unei femei de serviciu, această femeie se zice că este tocmai
bucătăreasa Patriarhului, în fine încurcătură mare.
Iată acum situaţia d-lui Suciu la Consiliul Central Bisericesc. Când s'a înfiinţat acest
Consiliu, a fost numit acolo într'un post de avocat, un oarecare tânăr Gheaţă, numai pentru timpul,
cât excelenţa sa Suciu era în străinătate. Imediat însă ce acesta a sosit în Ţară, cel dintâi a fost nevoit
să demisioneze şi Suciu i-a luat numai decât locul. Când Patriarhul a ajuns Regent, Suciu din
avocat-secretar, sare de-odată la avocat definitiv, nu ştiu ce clasă, dela 8.000 lei la 14-16.000 lei. Cu
ocazia reducerii bugetului pe anul 1931 însă şi cu scăderea influenţei Patriarhului, nemai fiind
Regent, Suciu a fost băgat afară ca inutil. Patriarhul însă, ca părinte al său duhovnicesc, 1-a ţinut pe
lângă Consiliu cu intenţia că în cursul anului, îi va obţine plata ca diurnist. Şi cum aceasta nu
s'a putut, Patriarhul a recurs la un mijloc mult la mai îndemână. I-a aprobat numai decât 50.000 lei
din fondul administrativ bisericesc şi i-a creiat şi un post de avocat pe lângă casa de ajutor a
clerului, plătit cu 5.000 lei lunar. Plată luata din cotizaţiile obligatorii ale tuturor clericilor şi
funcţionarilor bisericeşti. Şi adaug cu indignare, că la aceste cotizaţii, pe care sunt obligaţi să le
plătească toţi salariaţii bisericeşti în frunte cu chiriarhii, Patriarhul nu contribue nici c'o lescae,
întrucât dânsul a refuzat să cotizeze până acum, el depunându-şi banii spre fructificare la alte banci,
cu faimă şi cu procente mari, nu la un fleac de casă cum socoate el casa clerului, care este făcuta
desigur pentru plebea preoţească şi nu pentru nişte îngânfaţi latifundiari cu ranguri aşa de mari ca
el. Nu mai pomenesc apoi decât în treacăt de exemplul rău dat de sus, căci cu ce drept obligi la un
lucru pe toţi ceilalţi, când tu cel dintâi refuzi, să execuţi. Te înfingi însă, să dijmueşti, pentru feciorii
tăi de casă, fagurii strânşi cu atâta trudă, de roiurile harnice şi credincioase ale preoţimei de pe tot
cuprinsul Ţarii, preoţime pe care n'o iubeşti, n'o înţelegi, n'o ajuţi. În afară de acestea avocatul
Suciu, a mai primit şi alte diferite diurne şi cheltueli, din fondurile C.C.B. pentru serviciile aduse
acestei instituţii.
Ţin să spun fără niciun înconjur, că nu este absolut nici-o
nevoe de serviciile d-lui Suciu, nici la Consiliu, unde mai sunt
doi avocaţi şi unde până anul trecut erau cinci şi n'aveau ce face,
şi nici cu atât mai mult la casa clerului, unde toată corespondenţa,
după cum s'a rezolvat trei ani în şir, fără niciun fel de avocat,
ci pur şi simplu conform prevederilor statului ei, se poate re-
zolva tot aşa şi de-acum înainte.
Iată prin urmare interesele Patriarhului în C.C.B. şi dependinţele sale, puse la dispoziţia
protejaţilor săi. Multimilionarul Patriarh Miron, în calitate de părinte duhovnicesc al feciorului
său de casă Suciu, care are deja la dispoziţie toate gratis, poate sa-l mai trimită pe june la Tribunal,
să-1 obişnuiască cu meseria de avocat şi cu arta de a-şi câştiga singur existenţa şi nu să smulgă din
spinarea nenorociţilor de preoţi, acele nenorocite de cotizaţii, din nenorocitul lor salariu.
Acelaş lucru se întâmplă şi cu alte instituţii, pe care Patriarhul în setea-i nepotolită de
stăpânire şi câştig le-a acaparat. Cum sunt pe lângă Casa Clerului, Casa de asigurare, Institutul
Biblic, Tip. C. Bisericeşti, Rev. Bis. Ort. Română şi Internatul Teologic, unde dispreţuind şi
pălmuind întreaga preoţime a Ţarii, a pus Director cu călcarea însuşi a Regulamentului acestui
Internat, nu un preot, ci un mirean cu chip de scapeţ şi sisteme ezuite şi care , nici măcar studii
teologice nu are, ci drept culme a ridicolului un profesor de ştiinţe comerciale. Ce legătură va fi
având regula cămătărească a cântăririi caltaboşilor la tejghea, cu rânduiala Sf. împărtăşiri în altar,
eu unul nu pricep. Pricepe însă n'u veţi grijă Patriarhul Miron. Şi nici studenţii teologi nu înţeleg,
deoarece revoltaţi peste măsură de lipsa totală de suflet creştin a acestui intrus respingător, pe nume
Ion Sanda Matei, au cerut în unanimitate îndepărtarea lui dela conducerea Internatului în chestiune.
Dar matrapazlâcurile din C.C.B. sunt mult mai năstruşnice şi mi se face părul măciucă în cap, când
mă gândesc să le spicuiesc numai. Căci unii din consilieri, fiind atât de înăclăiţi în interese cu
Patriarhul, cum s'a văzut în cazul Suciu, nu le pasă de nimeni şi de nimic şi s'au pus şi ei pe afaceri.
Iată de pildă o parte din faptele unora din ei.
Preotul C. Dron sau Buricul Patriarhiei, Mare Consilier sau mai bine zis hoţilier patriarhal,
cel mai mare şarlatan pe care-1 are Biserica astăzi. Ascuns ca un cărbune acoperit, câine care
muşcă pe furiş, mic şi închircit ca negul cât un buric hidos pe care din naştere îl are pe fată, fiind
însemnat de Dumnezeu, ca să se ştie că-i omul dracului. Acesta nu cunoaşte nici-o limită în
ilegalităţi şi abuzuri.
Aşa de exemplu, în anul 1929, a ordonanţat o sumă de circa 200.000 lei, în care era interesat,
fără să aibă autorizaţia Preşedintelui Consiliului, singurul în drept după Lege a aproba orice sumă.
A ţinut în casa Eforiei, nu mai puţin decât patru ani în contra Legii Contabilităţii Publice, suma de
lei 60.000, pe cari i-a întrebuinţat în tot acest timp cum a voit. În felul acesta au fost ţinute luni şi
ani în casa Eforiei multe sume de bani. Ajunge să citez numai suma de 170.000 lei, bani strânşi dela
credincioşi pentru sinistraţii cutremurelor din Balcani, de acum câţiva ani, cari mi se pare că nici
azi nu s'au trimis celor în drept, spre ruşinea întregii Biserici române. Acelaş Dron îşi trece apoi
diurne de câte 1000 şi 5000 lei pentru diferite şedinţe pentru care nu trebuie să primească plată.
A cumpărat ca pentru biblioteca Consiliului cărţi străine şi dicţionare în valoare de 24.000 lei, cărţi
însă cumpărate pentru dânsul, luate acasă de el imediat după sosire şi pe care le foloseşte la
alcătuirea unei cărţi de canoane pe care o tipăreşte acum la Tip. C. Bisericeşti. Nu ştiu plătind ceva
pentru asta sau nu, ştiu însă că şi-a mai tipărit acolo acum câţiva ani o altă carte, pentru care datora
40.000 lei, din cari nu plătise nimic patru ani şi nu ştiu dacă i-a plătit şi până acum. Ţin să adaug
iarăşi că şi-a trecut în mod fraudulos chirie pe statul de plată, întrucât are şi locuinţă gratuit în local
public, plus că într'un timp această chirie îi era plătită şi separat 100.000 lei anual. Şi acestea toate
în afară de salariul de 50.000 lei lunar, de salariul de preot şi venitul Bisericii, permis C.F.R.,
etc. Abuzează apoi în mod nepermis de munca subalternilor în folosul său. Astfel a compus o carte
de religie pentru şcolile secundare, care în mare parte a fost lucrată de studenţii teologi, funcţionari
ai săi. Dădea fiecăruia câte un număr de lecţiuni, pe care apoi prezentate lucrate gata le mai cizela
puţin şi le trecea la tipar, i-am lucrat şi eu unile din acestea, nu însă atât cât ar fi vrut, pentru care
motiv a prins ranchiun pe mine, persecutându-mă până la distrugere când i-a venit la îndemână,
cum se va vedea mai'departe. A vrut deasemeni să mă angajeze Îa lucrarea cu conţinut canonic pe
care o tipăreşte acum şi n'am putut evident să lucrez de pomană pentru el, cum lucrează de nevoe
bineânţeles acum, un funcţionar al său student, care nu numai la însăşi comentarea textului, dar şi
mai ales la corecturi şi la tipografie, lucrează singur zilnic, acasă la el şi la birou, fără ca acest lucru
să însemne vre-o jenă pentru Dron, căci el a confundat de mult pe funcţionarii Consiliului cu argaţii
lui personali şi Consiliul salariat de Stat, cu o moşie rentabilă, pe care o închiriază cui vrea şi cum
vrea. Când are de făcut vre-un serviciu religios pe la vre-o cucoană prin oraş, vine repede în birou,
pune mâna pe unul, - desigur teolog - îi ordonă să-1 urmeze, se duce omul în oraş, îşi face treaba,
pune gologanii în buzunar şi se reîntoarce apoi cu funcţionarul la serviciu. Tot aşa şi cu oamenii de
serviciu ai Consiliului, cari-i fac şi serviciul de paracliseri la biserică. Neapărat că în timpul acesta
plata merge; şi a lui şi a funcţionarului, căci salariul se plăteşte din buget şi bugetul se acordă de
către Stat, iar Statul habar n'are ce face popa Dron la Consiliu. Nu mai vorbesc apoi de faptul că
nici măcar nu-şi trimite direct manuscrisele la tipar, ci după ce le scrie în colaborare, le dă apoi de
le bate la maşină, căci şi acolo îi stau la dispoziţie doua dactilografe, care din ordin, cu maşinile
Consiliului, cu materialul Consiliului, ele însăle ale Consiliului, plătite de Stat, i-au scris şi
parascris de ani de zile tot ce-a publicat Dron de când se află acolo. Aşa i-a fost scrisă „Valoarea
actuală a Canoanelor'', aşa toate articolele publicate în „Universul" şi culese apoi în „Daruri şi
adevăruri,", aşa manualul de religie, etc. Fără nici un respect faţă de persoană şi fără nici-o teamă
de răspundere în faţa nimănui, căci ştie că nu-1 trage nimeni la răspundere, devoră ca o insectă rea
în dreapta şi'n stânga şi vai de cine nu se supune. Şi pentru ca să poată manevra în acest mod, popa
Dron, are un sistem diabolic de constrângere şi anume: face numiri ilegale, menţine pe funcţionari
în mod ilegal, nu le dă definitivatul la vreme, încât la prima împotrivire a cuiva, îl şi zvârle afară. În
modul acesta poate vămui munca tuturor în serii, serii, cum se tund oile de lână în fiecare
primăvară. Aceasta înseamnă luare de mită sub formă de servicii prestate şi pe care o ia fără
dovadă materială, cum fac unii hoţi, cari bat victimele cu pumnii pe sub coaste şi fălci în aşa
măsură că le lasă doar cu o mână de suflet, totuşi faptul nu se poate constata, întrucât pumnul nu
lasă vânătăi. Şi de-a dreptul criminal devine buricul Dron însă mai ales atunci când urmăreşte
până la distrugere pe cei cari nu-i pot fi robi. Aşa s'a întâmplat cu un funcţionar Popescu, care nu
înţelegea el să-i cânte la strană şi altul să primească bani, pe care l-a dat din această cauză afara dela
Consiliu şi aşa s'a întâmplat cu un foarte bun dirijor, pe care 1-a numit la Revista Bis.Ort. Rom.,
numai ca să-i facă lui cor la biserică. Ba mai mult! La luat pe sus pe acest dirijor cu tot cu corul lui,
să cânte neapărat la dezvelirea monumentului lui Tache Ionescu, numai pentru ca să se scrie apoi o
notă prizărită în „Universul" că cu ocazia acestei festivităţi, a cântat corul dela popa buric, şi că
prin urmare acolo la biserica lui se face mare brânză. Când însă dirijorul în chestiune i-a spus că nu-
i mai poate cânta de pomană la biserică, buric 1-a dat afară de la Revistă. Iată prin urmare, cum
aserveşte popa Dron intereselor sale, toate instituţiile şi ramurile de activitate ale Bisericii. În toate
slujbele bisericeşti caută a pune oameni pe a căror muncă să o spolieze în folosul său, eliminând pe
cei cari nu se supun, nevoind sub nici un motiv să audă acest tiran mituitor de muncă străină, că
posturile acestor inşi sunt plătite de Biserică şi pentru Biserică şi nu din buzunarul său şi pentru
buzunarul său. Şi nu vrea să ştie pentru că această muncă spoliată îi aduce venit, cum s'a întâmplat
cu cărţile şi în special cu „Daruri şi adevăruri'' care nu numai că articolele au fost publicate odată
în ziar şi a două oara adunate în volum, dar cartea a mai fost trimisa şi quasi-obligator preoţilor.
Căci dacă Patriarhul a făcut aceasta, de ce n'ar face-o şi el? Şi apoi în treacăt fie zis, această carte
este o carte proastă. Nu numai traducerea textelor evanghelice, dar şi comentariile lasă mult de
dorit. În ansamblul lor aceste comentarii, nu sunt decât un fel de chişleag interconfesional şi
internaţional. Însăşi Dumnezeirea lui Iisus, foarte insuficient - şi numai tangenţial în câteva locuri -
se găseşte afirmată. Nu se găseşte apoi un cuvânt în contra sectelor şi aproape cu totul lipseşte
ideea de naţiune.
Dar popa Dron speculează munca subalternilor săi şi în favoarea altor persoane din afară, cu
ajutorul cărora, spera el să-şi ajungă unele scopuri de parvenire, cum e cazul cu serviciile
necerute, ce caută să facă unui foarte onorabil de altfel Profesor Universitar de la Facultatea de
Teologie, cu ajutorul căruia speră să ajungă la o catedră universitară, după care umblă de ani, cu
limba scoasă. La dorinţa acestuia de a avea adresele tuturor preoţilor din Ţară, Dron vine ca o
furtuna la birou şi nici mai mult nici mai puţin, îmi ordonă mie şef de serviciu, ca eu cu tocul şi
dactilografele cu maşinile să copiem urgent, nu mai puţin decât 17 dosare cu adrese. Parcă am fi
fost nişte salahori, ba mai rău, căci buricul n'are nici-o consideraţie faţă de persoana cuiva, de
dreptul şi de gradul funcţionarului, precum şi de îndatoririle acestuia într'o instituţie publică. Nu, la
el orice funcţionar, oricât de superior şi ca grad şi în ce priveşte cultura, este un simplu ţârcovnic,
care trebuie să-i poarte căldăruşa când o vrea şi cum o vrea şi de-acolo să-i picure apoi un pitac
dac'o vrea, după ce îşi va fi rezervat bineînţeles partea leului.
Nu mai insist asupra faptului, ca el însuşi se găseşte într'o situaţie neclară şi ilegală la
Consiliu, deoarece îndeplineşte două funcţiuni incompatibile: acelea de Efor şi de Consilier în
acelaşi timp. Şi cum? Când e vorba ca salariul de Consilier să fie mai mare, atunci este Consilier;
când e vorba ca salariul de Efor sa fie mai mare, atunci este Efor. Şi cum a ajuns să fie Consilier?
Era Efor. La ultima şedinţă a Congresului Naţional Bisericesc, făcându-se alegere pentru un
Consilier şi-a pus şi el candidatura. Votul fiind nul, şmecherul a şoptit repede ca o pisică
Preşedintelui de-atunci al adunării, să-1... coopteze, ceiace acesta a şi făcut, cam cu gura pe
jumătate. Şi cum Congresul era pe sfârşite, congresiştii deja in picioare gata de plecare, n'a mai luat
nimeni cuvântul nici pro nici contra şi astfel a rămas mocica Dron de-atunci semiconsilier. Adaug
că asemenea cooptare este ilegală, pentrucă nu era nici o nevoie pentru încă un Consilier şi Legea
nu prevede cooptări ci numai alegeri în regulă şi apoi chiar dacă s'ar fi făcut alegere în regulă,
alegerea lui încă era ilegală, întrucât în Legea respectivă se spune clar, că aceşti Consilieri sunt
cinci câte „unul de fiecare Mitropolie". Ori buricul Dron când şi-a pus candidatura ca şi astăzi de
altfel, nu mai aparţinea Mitropoliei Moldovei, aceia pentru care se făcea alegerea de Consilier în
locul pr. Iordăchescu demisionat, ci el atunci ca şi acum aparţine Mitropoliei Ungro-Vlahiei în
jurisdicţia căreia se află preot-paroh. Îmi aduc aminte perfect de bine şi acum cate manopere a
întrebuinţat şi atunci, până când a solidarizat pe însăşi majoritatea congresiştilor cu el, anume,
cedând insistenţelor lui de a candida în contra voinţii Preşedintelui şi în contra prevederilor exprese
legale. Prin urmare, funcţionează ilegal in calitatea de Consilier, nu numai că este în acelaş timp şi
Efor, dar nu este nici măcar ales, ci „cooptat" în mod ilegal şi în al treilea rând, chiar dacă ar fi fost
ales, alegerea ar fi fost ilegală, întrucât nu face parte din Mitropolia pe lângă care se găseşte locul
vacant de Consilier în speţă Mitropolia Moldovei. Dar ce să mai vorbim de legalitate, la un om,
care nu administrează decât tocmai prin ilegalitate şi abuz! Prin ilegalitate şi abuz la Casa de
asigurare, unde pune pe preoţi la plată cu sila, indiferent dacă aceştia au vre-o posibilitate sau nu,
prin ilegalitate şi abuz la Casa clerului, unde obligă din oficiu pe toţi salariaţii a fi membri,
dispunând în mod samavolnic de salariul lor garantat de Constituţie şi unde prin oamenii săi aprobă
împrumuturi de sute de mii la favoriţi, cari nici nu sunt membri, în timp ce preoţilor nu le rezolvă
cererile cu anii, plus că tot acest amestec este dublat de altă ilegalitate, anume, aceasta Casa trebuie
sa se conducă singură, să fie controlată numai ele către Eforie şi nu administrată cum face popa
buric.
Un preot Diaconescu, care în calitate de Director, a voit să dea oarecare independenţa
acestei Case, şi s'o scape din ghiarele lui Dron, a fost numai decât înlocuit în mod ilegal cu o uneltă
inconştientă a lui Dron, un funcţionar al C.C.B., deşi Statutul funcţionarilor publici, opreşte pe
funcţionari a intra în administraţia diferitelor instituţii bancare şi chiar dacă li se îngădue unora cu
delegaţie în anumite cazuri, „în nici un caz'' acele instituţii bancare, să nu aibă legături cu
instituţia în care se află funcţionarul. Dar în cazul nostru, C.C.B. nu numai că are aceste legături,
dar este conducătorul direct al acestei Case. Şi nu numai că acest funcţionar, ocupă în mod ilegal
funcţia de Director, dar mai comite şi altă ilegalitate, întrucât el lucrează regulat în fiecare zi şi
fără nicio jenă şi sub ochii lui Dron şi cu aprobarea lui, în aceleaşi ore de birou şi la Casa clerului,
instituţie particulară şi la C.C.B. instituţie publică. Acest sinecurist obraznic, lacheul slugarnic al d-
lui Gârboviceanu de atâţia ani, pe nume I. Costescu, intrus ilegal aici şi menţinut ilegal, a venit la
birou trei ani în şir numai câte o oră două, întrucât era şi secretar la Şcoala Normală şi profesor la
acea şcoală şi secretar şi contabil la vre-o câteva alte societăţi; având şi soţia profesoară şi trecându-
şi şi el pe statul de plată chirie frauduloasă, întrucât avea locuinţă gratuit ca şi şeful său Dron, ba
primind ajutor familiar pentru un copil chiar şi după ce acesta murise. Ei bine această caiafă
rutinată, unealtă inconştientă de opresiune a celorlalţi funcţionari, mincinos şi conspirator,
linguşitor şi necinstit, este mâna dreaptă a lui buric în împărăţia tuturor ilegalităţilor din C.C.B. şi
omul său de afaceri, acela care a ţinut spre folosinţa lui Dron, în casa Eforiei, cu anii sumele despre
care am vorbit mai înainte. Căci şarlatanul Dron, nu numai că ţine în mod ilegal pe unii funcţionari,
spre a le spolia munca, dar şi afacerile lui şi le face tot cu oameni compromişi la rândul lor, încât în
orice ocazie să nu poată nimeni scoate un cuvânt, întrucât ar trebui să se demasce cu toţii, ca
tâlharii, cari sunt complicii aceleiaşi lovituri.
În acelaş fel şi-a cocoloşit Dron şi la ordonanţare un şef de
serviciu numit şi avansat în mod ilegal, D-tru Paraschiv, un fost
dat afară din liceu, neavând nici bacalaureatul, caiafa numărul doi
a Consiliului - numărul unu e Costescu - care se ţine numai de linguşiri şi de conspiraţii şi care
trece în mod fraudulos pe statul de plată, chiria celor cari n'au dreptul la ea, şi lucrează toate
ordonanţele lui popa Dron. Iată ilegalităţi peste ilegalităţi şi abuzuri peste abuzuri. Nu mai
pomenesc aici fiindcă nu-mi permite spaţiul, de alte ilegalităţi şi abuzuri, şi anume de şicanele ce le
făcea misionarilor eparhiali la eliberarea permiselor pe C.F.R., cum le amâna în mod samavolnic şi
intenţionat la eliberarea acestor carnete, ca să facă economii, în timp ce prietenilor săi, le lăsa
carnetele spre folosinţă vreme îndelungată, chiar după ce aceştia nu mai erau în serviciu. De
asemeni nu mai pomenesc de cheltuielile făcute de el de şase ani la Consiliu cu Costescu şi
Paraschiv al lui, cheltuieli cari ar trebui verificate, mai adaug atât, că din biserica lui s'a furat
cutia cu bani. Şi cum el a mai strâns şi altă sumă, circa 300.000 lei, pentru repararea acestei
biserici, ar trebui luate măsuri din vreme, ca nu cumva să se fure şi aceştia într'o bună zi. De
asemeni voi mai adăuga, că din ordinul lui, şi contrar circularii exprese a Ministerului de Finanţe în
această privinţă, se trimite corespondenţă şi pachete particulare, cu timbre oficiale, în valoare de
zeci de mii de lei anual, ceea ce în proporţie medie, raportat la toţi funcţionarii Statului, dacă
pretutindeni s'ar lucra la fel, ar însemna o risipă de câteva sute de milioane pe an numai cu timbrele.
De asemeni din consideraţii de spaţiu, nu voi mai putea arăta ce taler cu zece feţe este acest preot,
cu episcopii în contra preoţilor şi cu preoţii în contra episcopilor şi la ce mijloace diabolice de
presiune recurge, pentru a specula munca subalternilor, închei prin urmare spunând preoţilor şi
celor care se interesează de problemele bisericeşti, că preotul Dron, zis buricul Patriarhiei, este:
incorect în mânuirea banului public, abuziv şi spoliator de muncă străină, necinstit, pervers şi cinic,
făţarnic şi încurajator de minciuni, patron de cancanuri anarhice funcţionăreşti, opresor de oameni
cinstiţi şi ocrotitor de lichele, nedrept şi călcător al legilor, distrugător al ordinei şi autorul
anarhiei, rău şi zăcaş la suflet ca o hienă şi răzbunător ca o cămila. Faţă de toate acestea, printr'o
drastică aplicare a legilor, acest preot ar trebui sa stea în altă parte şi nu în C.C.B. de unde să facă
încă şi morală poporului cu ale sale „Daruri şi adevăruri" care în urma celor arătate aici mai drept
s'ar putea numi blesteme şi minciuni, în care mai îndrăzneşte încă fariseul, temerar, să strige cu
evlavie de vulpe: „Fraţilor, legi avem destule dar nu le păzim", când el însuşi stă cu bârna'n ochi, el,
însuşi fiind cel mai mare călcător al legilor.
Preotul G. Negulescu sau Bivolul Ungro-Vlahiei. Acelaşi incorect în mânuire de bani publici
ca şi Dron, cu care este complice la ordonanţarea sumei de 200.000 lei din 1929 şi trecân-du-şi ca
şi acesta în mod fraudulos chirie pe statul de plată deşi locuieşte gratis în local public. Mai are
apoi un dosar închis la fostul Minister al Cultelor, cuprinzând o alta serie de incorectitudini
săvârşite cu ocazia reparării unei biserici. Şi-a însuşit apoi suma de 30.000 lei, dela doi cântăreţi ai
săi, sumă reţinută fără să ştie aceştia prin falsificarea statelor de plată, fapt pentru care Ministerul la
obligat să restituie banii celor în drept, după ce aceştia au aflat şi au cerut plata întreagă a
salariului, rămânând însă nesancţionată partea cealaltă a faptului de ordin penal. A comis apoi o
serie de falsuri grave în acte publice la C.C.B. - stau oricând şi oricui la dispoziţie, cu dovezi - şi-a
numit în diferite posturi dela biserica lui pe proprii lui fii şi a oprit în mod samavolnic leafa multor
cântăreţi dela biserica lui, leafă pe care a justificat-o în urmă cum a vrut. În privinţa conduitei, de
asemeni este cu totul nedemn de locul pe care-1 ocupă: rău, abuziv, şi scabros în expresii. Iată un
caz: Un student teolog Manta, a dat odată examen de funcţionar la Consiliu şi-a reuşit. N'a fost
primit. A cerut un certificat pentru acest examen, pe baza căruia să ceară a fi numit în altă parte.
Negulescu nu i-a dat. Studentul a insistat. Popa i-a spus: ,,Hai sictir" şi 1-a dat afara. Studentul a
protestat. El i-a făcut referat şi prietenul său, Ion Sanda Matei, intrusul Director dela Internatul
Teologic 1-a dat afară şi de-acolo. Ţin să spun pentru cei cari poate nu ştiu, că pe atunci Matei, tot
ilegal, ca şi la Internat, era Consilier în Delegaţia Permanentă a C.C.B., în care după Lege trebuie
sa figureze numai preoţi, nu orice iezuit. Şi cum pr. Negulescu făcuse raportul pentru numirea lui
Matei la Internat, acesta acum îi satisfăcea impulsia sălbatică, pedepsind pe un om nevinovat.
Mai adaug aici că şi referatul cu definitivatul lui Negulescu la Consiliu, a fost făcut tot de Matei.
Ba mai mult: Fiind făcut ulterior numirii Patriarhului ca Regent, acesta a refuzat să semneze actul.
Eu însumi am fost cu dosarul la dânsul. În urmă însă s'a dus Matei şi i-a smuls semnătura. Încât s'a
ajuns la o şmecherie idioată, că pe referatul în chestiune este pusă o dată anterioară numirii
Patriarhului ca Regent, iar ştampila înregistrării este cu dată posterioară.
Să mai vorbesc acum de competinta p. Negulescu? Dar este complet nulă! Nici rugăciunea
„Împărate Ceresc", pe care o rosteşte din copilărie n'o ştie. A vrut s'o spună cu ocazia depunerii
jurământului unor funcţionari şi s'a încurcat ca un elev fâsticit de clasele primare. În lucrările de
birou nu ştie sa înregistreze o hârtie. Se trezeşte adesea punând rezoluţii automat, pe adrese cari
privesc alte instituţii. De şase ani nu face la Consiliu, decât scrie „se va nota în scripte'' pe nişte
adrese cu mişcări de personal ce vin dela câteva Eparhii, în mod inutil, căci nici nu vin dela toate
Eparhiile şi apoi aceste notări se fac la Minister, unde se face şi ordonanţarea, încât aici nu servesc,
decât să necesite material şi un funcţionar în plus degeaba, pe lângă cel dela Minister şi cel dela
fiecare Eparhie. De asemeni lucrează de ani de zile la un anuar bisericesc, cu care a risipit care
întregi de hârtie, a zăpăcit pe tot funcţionarii, inclusiv dactilografele cu maşini cu tot, pe care le-au
stricat şi reparat de câteva ori, căci pr. Negulescu a conceput şi a lucrat la acest anuar într'o mie de
feluri, fără ca să-1 sfârşească vreodată în vreunul, deoarece la aceasta lucrare trebuie un cap
cunoscător şi sprinten, nu unul bocciu şi îngroşat de guta, de care acesta suferă, după cum singur o
spune.
Din cauză că vâră instigaţii între toţi cu minciuni ordinare o dată chiar un Consilier i-a spus
neted: „Nu ţi-i ruşine părinte, că eşti preot bătrân şi duhovnic, să minţi ca un porc?''. Şi datorită
acestui fel de a se comporta, nu vorbeşte cu nimeni, se mută mereu din birou în birou, certându-se
cu Consilierii dela mese şi scaune, încât astăzi stă izolat singur într'o întreagă cameră, unde rumegă
în tihnă ca un bivol, cele 30.000 lei salariu lunar, pufăind într'una rotocoale mari de fum negru, pe
nas şi pe gura ca un coş. Mi-ar trebui o carte întreaga să istorisesc ceva mai amănunţit, faptele
comise de această bestie în C.C.B. ceiace nu-mi îngăduie spaţiul de rândul acesta. Eu voiam sa pun
ordine şi răspundere în arhivă, iar el lucra alandala, menţinea o stare de lucruri intolerabilă a
bunului plac şi a abuzului, primind singur corespondenta şi rezolvând-o, numai pe aceia care-i
convenea, spionând cu oamenii de serviciu pe funcţionari, micşorându-le în modul acesta prestigiul
şi ţinând acte din arhivă în mod abuziv cu anii la el, cum s'a întâmplat cu numirile funcţionarilor
Eforiei, pe care le-a eliberat celor în drept abia la sfârşitul anului şi numai în urma stăruinţii mari a
unor Consilieri şi aceasta absolut fără nici un motiv, ci numai din plăcerea sadică de a chinui, a
prostului ajuns. S'a pretat la lucruri atât de josnice, încât mi-e greu a le mai istorisi. Aşa de pilda,
repezit şi înfuriat ca un căpcăun, socotind că toată lumea ar fi necinstită ca el şi s'ar ţine de
conspiraţii şi de prostii, venea după amiezele singur la birou şi cotrobaia prin sertarele tuturor
funcţionarilor, doar va prinde pe cineva cu ceva. Era oribil mai ales în timpul verii, când vedeai
repezindu-se pe după uşi câtuţi-i namila de om, numai în pantaloni şi în cămaşă, în care mustea un
hoit duhnitor, gras şi păros ca un urs, ba încă asculta pe la uşi cu barba lungă de duhovnic
încărunţit, deasupra mânerului, când alţii vorbeau alături. Nu voia să semneze de asemeni cu nici
un chip, conceptele adreselor cari rămân în arhivă, încât totul să se petreacă în plin haos, să nu se
poată stabili niciodată răspunderea, ci în orice împrejurare să rămână totul învăluit în mister.
Cum s'a şi întâmplat de altfel odată, când C.C.B. fiind amendat de poştă cu 5.000 lei, şi căutându-
se în arhivă să se vadă cine a fost căposul de Consilier, de pe urma căruia survenise aceasta
amendă, nu s'a putut găsi şi când am luat numărul spre a mă duce la Poştă să cercetez, Negulescu a
venit în birou şi m'a făcut cu ouă şi cu oţet şi a şi luat măsuri să mă „mărite", să mă ,,radă’’ el dela
Consiliu.
Abia după trecerea Patriarhului ca Regent şi venirea ca Preşedinte al C.C.B. a Mitropolitului
Pimen, s-au mai putu schimba puţin lucrurile, mai introducându-se oarecare legalitate în lucrări.
Abia atunci am reuşit după intervenţii continui, să obţin aprobarea unui referat, pe care p.
Negulescu îl pusese la dosar definitiv şi prin care lua fiinţă în fine o cutie de corespondenţă cu
cheie, pentru ca orice corespondenţă va veni să fie asigurată, atunci am reuşit de-asemeni să pot
face să se dea ordin ca toate conceptele rămase în arhivă să fie semnate, atunci am reuşit să dau şi o
serie de norme pentru organizarea cancelariei şi să înfiinţez o bibliotecă. Această bibliotecă eu
am conceput-o într'un mod cu totul vast; un fel de Academie a Bisericii, în care începând cu anul
1927, de când luase fiinţă Consiliul, să se concentreze absolut toate publicaţiile religioase de pe tot
cuprinsul Ţării, plus cele mai importante şi ale celorlalte ţări ortodoxe şi unele şi ale celorlalte
confesiuni creştine, în aşa fel, ca forul acesta suprem bisericesc pe care eu mi l-am închipuit cu
totul altfel de cum este, să fie în curent în tot momentul cu toată pulsaţia vieţii religioase din Ţară şi
chiar de pe întreg pământul şi sa aibă şi tot materialul la dispoziţie, încât oricând ca un medic
desăvârşit într'o farmacie, să ştie ce reţete morale să prescrie pentru toate maladiile sociale, care
bântue lumea astăzi, sa ştie ce exemple să imite şi să recomande şi de ce primejdii să se ferească.
În vederea acestui scop, urma ca această bibliotecă să aibă o sumedenie de secţiuni, cu cărţi după
specialităţi, cu reviste, ziare, documente, tablouri şi chiar şi un muzeu. Am şi început lucrul în acest
sens şi am creiat doar un embrion. Am făcut în primul rând o frumoasa adresă către Academia
Română, care a binevoit a o aproba, în sensul că, trimite de atunci în mod regulat şi gratis, acestei
biblioteci toate lucrările ce se tipăresc de ea. Valoarea numai a acestor cărţi se va urca în curând la
sute de mii. Am trimis de asemeni o circulară tuturor Eparhiilor, prin care le-am rugat sa ia
măsurile ce vor crede de cuviinţă, ca să facă să parvină bibliotecii centrale a C.C.B. toate
publicaţiile cu conţinut religios şi moral, ce apar între timp pe cuprinsul lor, ca florile pe pământ
curat primăvara. Unele Eparhii au răspuns, altele nu.
În special nu mă pot opri de a nu releva, execuţia minuţioasă chiar, sistematică, promptă şi
ordonată în această materie, a P.S. Episcop Gr. Comşa. Bucuria mea a fost destul de mare, când am
văzut că însuşi Sf. Sinod a fost pătruns de necesitatea acestei măsuri, încât în cursul anului trecut, a
luat o hotărâre în această privinţă, care hotărâre n'a fost decât luarea în consideraţie a unui
deziderat de patru ani al C.C.B. care deziderat la rându-i, nu era nici el, decât urmarea dată unuia
din modestele mele referate, din cele cu privire la organizarea bibliotecii în chestiune. Şi aceasta
n'are pentru ce constitui o jenă pentru Sf. Sinod. Mulţumesc lui Dumnezeu că am putut face şi atât,
căci şi aceasta s'a făcut cu mare greutate, deoarece pr. Reuţ ignorant, cu care lucram atunci, a
început să fie jenat de activitatea mea, întocmai ca porcul când începi să-1 cureţi de rapăn. Am
schimbat şi eu atunci metoda: N'am mai prezentat referatele semnate, ci am prezentat numai textul,
rugându-1 să le prezinte el Preşedintelui ca din partea lui, numai să le dea curs, ceia ce Reuţ a şi
făcut atunci cu bucurie, cu ochii limpezi de bou îmblânzit. Eu eram foarte mulţumi t şi aşa,
întrucât dorinţa mea era, ca oricum sa se facă ceva, într'o instituţie în care este atâta de lucru,
dar în care nu se mişcă nimic, fiindcă cei chemaţi, nu numai că nu fac ei nimic, dar nici pe cei ce
vor sa facă nu-i lasă.
Preotul Vespasian Reuţ, sau Cotoiul călugărit. Acesta barem bate recordul. Nu numai că este
complice cu cei precedenţi la încasarea sumei de 200.000 lei, dar are la activul său nereguli mult mai
mari în Bucovina, de unde s'a retras la Bucureşti tocmai pentru a scăpa de urmărire. Ba în vederea
acestui scop, anul trecut s'a şi călugărit. Numai că J us tiţia cunoaşte harta Ţării şi nu mai departe
decât săptămânile trecute, s'a trezit pe uşa Consiliului Central Bisericesc, unde este mare prostilier,
cu doua notificări; una de 80.000 lei şi alta de 30.000 lei. Halal de Consiliu C.B. ajuns un cuib de
refugiu pentru cei certaţi cu Justiţia şi cu morala. Felicitările mele părinte Patriarh, ca ai
Consilieri, tot unu şi unu. Iar parvenirea în acest Consiliu, aşa i-a fost. A figurat o dată ca preşedinte
al unei secţiuni de votare, când a scos voturi pentru fiecare partid atâtea câte a avut ordin dela
partidul de-atunci dela putere, după cum singur a istorisit şi recompensa i-a venit numai decât. Nu
face nimic, dacă în acelaş stihar sfinţit, se îmbracă hoţul de urne şi preotul lui Cristos.
Dar preotul Reuţ, a supralicitat pe colegii săi Consilieri, mai ales în materie de dragoste. Deşi
javră bătrână şi preot, s'a legat de o funcţionară în C.C.B. şi a dat naştere la un scandal, de s'a dus
vestea, cu drept cuvânt ca de popă, nu tuns încă. La un moment dat această funcţionară a lipsit dela
serviciu două săptămâni încheiate. În una din zile discutându-se într'un birou chestiunea lipsei ei,
funcţionarul Paraschiv, un prieten al ei din copilărie, a spus că nu vine din cauza lui Reuţ. Eu m'am
revoltat şi am luat apărarea preotului, necrezându-1 capabil de asemenea giumbuşlucuri, care nu
cadrau nici cu tagma, nici cu vârsta lui şi nici cu locul pe care-1 ocupa acolo, fără să ştiu sărmanul
de mine, că lucrul era totuşi adevărat. Lui Reuţ i se făcuse de dragoste şi pace. Paraschiv atunci,
prietenul funcţionarei cu pricina, ca să lovească în mine, a urzit un complot în contra mea, punând pe
această funcţionară să mă insulte. Eu am cerut atunci energic să se dea cărţile pe faţă şi să se facă
cercetare, pentru a se vedea cine umblă cu minciuni. Preotul Reut s'a executat şi din cercetările
făcute s'a văzut că cel care urzise complotul fusese caiafa rutinată şi roşcată ca un jder, Paraschiv,
inventând o serie de minciuni pe care le-a recunoscut, şi-a cerut scuze şi conflictul s'a închis, aşa
cerând Reuţ, întrucât şi el era implicat. Aceasta a fost singura chestiune asupra căreia s'a făcut
lumină şi s'a văzut cine umblă cu minciuni, căci de-atunci înainte, nimeni n'a mai voit să cerceteze şi
să pună la punct pe cei cari şi-au continuat meseria de caiaflâc în Consiliu, patronaţi şi încurajaţi în
special de popa Dron. Ar fi necesar să adaug că şi cu ocazia acestei cercetări, pr.Reuţ s'a dovedit de-
o slăbiciune afemeiată de neiertat la vârsta lui, ca să nu mai vorbim de rangul şi tagma lui, încât şi
după aceia stătea zilnic pe scaunele de pe coridor şi pândea ca un dulău, sa vadă când şi dacă,
femeia care-1 căpiase, se mai ducea să stea lângă Paraschiv, prietenul ei vechi. Iată prin urmare, ce
om moral şi viitor sihastru, este acela ce s'a călugărit anul trecut, şi pentru ce între altele l-am numit
încă dela început cotoi călugărit. De va mai fi nevoie, voi mai da şi alte date din isprăvile de crailâc
ale vieţii lui bucureştene. De altfel este atât de chinez în materie de monahism şi atât de departe de
îndatoririle cerute de această îngerească viaţă, încât, într'o discuţie mai de demult, venind vorba
despre castitate, care este condiţia sine qua non, a călugăriei, bestia a răspuns, că doar ne-am
„civilizat" astăzi. Aşadar ceia ce Sfinţii Părinţi considerau suprema virtute a călugărului, este pentru
Reuţ, o prostie a unor bieţi troglodiţi. Cu toate acestea să nu se mire nimeni, dacă mâine poimâine
acest ţap imoral şi ignorant cum se va vedea îndată, va ferici vre-o Eparhie cu vicariatul sau chiar
episcopatul său.
Căci şi în privinţa vredniciei lui şi a activităţii pe care o desfăşoară, este cel puţin de-o
incompetinţă crasă. Ar fi greu de precizat, care dintre el şi Negulescu, este cel mai imbecil. Câteva
articole şi rapoarte generale publicate sub semnătura lui au fost făcute de mine. Însăşi rapoartele
generale prezentate Congresului trecut, au fost făcute de mine. El n'a fost capabil să prezinte nici
măcar un rezumat asupra unui raport general, însărcinat pentru aceasta de către o Comisie a
Congresului încât a râs tot Congresul de prostia lui.
Iată aici scrisoarea cu ortografia lui, pe care mi-o trimite la munte, unde mă dusesem pentru
sănătate, prin care îmi cere să-i fac aceste rapoarte:
„Domnule şef de serviciu"
,,Primind azi scrisoarea D-stre, mă grăbesc a vă da respunsul cerut. Până în 16 I. c. am fost în
concediu în Buziaş, unde mi'am căutat de sănătate, iar de-atuncea mă aflu în serviciu. Aşa cum am
sosit, am întrebat de D-stre, respective, o scrisoare de la D-stre şi căpătând respunsuri negative, am
pus totul în mişcare, pentru a-Ţi afla adresa, dar până astăzi mi'a fost imposibil. D-stra a-ţi luat faţă de
mine un angajament şi eu în schimb am o îndatorire mare, care trebui să o îndeplinesc la vreme.
Timpul trece şi eu nu am făcut nemica, iar preşedintele mă pisează. Fii bun deci şi trimite'mi de
urgenţă lucrarea făcută precum şi izvoarele pentru ca eu să o completez dacă va fi nevoie. Păr.
Crăciunescu s'a rentors dar nu-i obligat să facă raportul, respective, aceia ce nu şi'a luat angajamentul
şi nici nu poate să scrie despre cele ce nu a făcut. Până în 10 August aş trebui să am numaidecât
raportul aici, pentru ca eu să-l completez eventual până la 15 August când aş avea de dat delegaţiei
permanente. Te rog deci fii bun accelerează şi trimite'mi de urgenţă lucrarea primind în schimb
mulţumirile mele sincere pentru osteneala avută cu strângerea materialului şi coordonarea lui. Vă
salută cu dragoste dorindu-vă restaurare deplină al D-stre"
 s. s. Reuţ

Cred că nu mai e nevoie de comentarii. Dar nu numai să compună, ci nici să pună o rezoluţie
nu-i capabil. Iată câteva, exemple „Se va trimite un număr (Rev. B. Ort.) şi se va provoca la plată, de
altfeliu, nu se va trimite". „Se plăteşte câte una mie de coală, nefiind nicăierea evident că s'ar fi plătit
cândva mai mult". „Prea Venerabilităţii sale...". „Se vor încasa banii pentru parohia numită şi dacă nu
s'a trimis de feliu revista, atunci vom trimite'o pro 1930 în banii aceştia dându-i chitanţă şi invitându-1
să trimită suma pro 1931". „Banii se încasează, se trec la abonamente conf. tabl. alăturat şi parohia se
şterge. Se va controla strict, ori de plângerea nu-i cumva întemeiată". Evident că asemenea rezoluţii,
n'ar putea pune decât un copil tâmpit, din cursul primar.
Pentru asemenea bazaconii, pr. Reuţ, era plătit într'un timp astfel: 30.000 lunar salariu, 15.000
lunar diurnă, 17.000 pentru lemne, plus bine înţeles permis cl. I pe C.F.R. plus alte cheltuieli. Şi când
Mitropolitul Pimen, dela o vreme n'a mai voit să-i plătească de pomană diurna pentru lucrările pe care
eu le făceam de altfel, a devenit cel mai înverşunat duşman al acestuia, criticându-1 şi discreditându-1
pe toate căile. Cu altă ocazie voi publica chiar manuscrisul lui, conţinând un toast cu ultragii la adresa
Mitropolitului Pimen.
Ne având de lucru şi fiind şi neserios şi imoral, adună şi alte prostii pornografice, pe care le scrie
tot aşa în mai multe exemplare la maşină cu dactilografele Consiliului şi dintre care citez câteva
crâmpeie dintre cele mai puţin indecente şi care se pot seri.

„De trei zile 'ntruna

Întreb soarele şi luna,
Dacă Iorga pân'la anu,
Va pupa pe Argetoianu,
Şi'n ce loc în care casă
Sau la Minister la masă"…

Sau
,,Ca importul să mai scadă şi din lei sa facem sloţi,
La portari am dat eu ordin, ca să cate, ce chiloţi,
Poart'a noastre funcţionare... etc.

Nu voi pierde vremea cu asemenea porcării. Vreau să ridic însă numai puţin perdeaua, ca să vadă
lumea care este activitatea culturală-morală a oamenilor din fruntea Bisericii. Dar nu este numai atât!
Ci pentru ca totuşi organele în drept şi preoţimea să fie indusă în eroare şi să creadă că se lucrează în
C.C.B. de mama focului, au recurs părinţii hoţilieri la una dintre cele mai stupide năzdrăvănii.
Anume: au dat ordin ca la circulări, sa se dea număr nou de fiecare adresant şi nu un singur număr
pentru o singură chestiune cu un singur text, cum este legal. Adică: Dacă o circulară se trimite la 300
de profesori, cum au fost cazuri, apoi ea să poarte trei sute de numere. Şi cum C.C.B. este o instituţie
eminamente centrala, lucrând foarte mult cu circulari şi pe întreaga Ţara, se întâmplă că mai mult
de trei sferturi din numerele de intrare şi ieşire din Registrele Consiliului sunt fictive. Partea
caraghioasă însă, o formează mai ales aspectul dezolant de ridicol al arhivei, în care vezi braţuri
întregi de hârtie albă şi nevinovată cu nimic, ştampilată de sus până jos, pe o parte şi pe alta şi registre
întregi voluminoase, de asemeni ştampilate în dreptul numerelor, fără nici o normă, ca nişte dâre lungi
de talpa gâştei.
Îţi stă mintea în loc văzând la ce se pretează aceşti oameni şi nu ştii ce să crezi că este: tâmpenie
atavică, scamatorie de circ, sau ţăcăneală în toată regula. Ei bine! Iată ce specimene exotice de
dobitoci sunt aceia, care reprezintă astăzi în forul suprem administrativ bisericesc, floarea preoţimii
ortodoxe româneşti, a Statului celui mai mare ortodox astăzi, care trebuie să ţină piept Romii papale şi
tuturor deluviilor universale de curente atee şi anarhice, spre a propaga creştinismul până acolo, încât
să ajungem o turmă şi un păstor.

ASASINII

După doi ani de activitate culturală-naţională în Basarabia, despre ale cărei rezultate organele în
drept şi-au spus cu elogii cuvântul la vreme, plus alţi doi ani ca funcţionar la Ministerul Domeniilor şi
în urma recomandaţiei unui om de bine, am fost numit la Sf. Sinod în postul de arhivar-registrator şi
bibliotecar, care exista atunci pe lângă Sf. Sinod şi devenise vacant. Ocupând acest post doi ani şi
între timp intervenind atât eu cât şi instituţia la Minister, acesta mi-a acordat nişte sporuri noi la leafa
mea de bază 1.800 lei şi mi-au schimbat şi postul in şef de serviciu cl.I cu un quantum de salariu mai
mare chiar decât al unui asemenea post, întrucât baza funcţiunii mele era mai mare.
Mi s'a cerut apoi să plec dela Sinod şi m'am supus, fiind transferat la C.C.B. care tocmai lua
fiinţă. Consilier aici era atunci pr. G. Negulescu, cu care avusesem mai înainte un conflict şi anume:
Mă ţinuse cu vorba două luni, îndeplinindu-i în acest timp serviciul de cântăreţ la biserică, fiind un
loc vacant şi nici nu mă numise, nici nu-mi dădu-se nimic. Şi avându-se în vedere faptul, că el era
pornit în contra mea, precum, şi faptul că la această instituţie se lucrează cum am văzut, iar eu sunt un
om care nu mă pretez, a început dela această dată înainte, cea mai înverşunată urgie în contra mea,
care mi-a mâncat plămânii şi m'a trimis astăzi pe drumul sanatoriilor, distrugându-se nu numai un om
dar şi o activitate, căci eu am dispui în viaţă de puteri de muncă.
În primul rând, pr. Negulescu, după hărţuială de luni de zile şi după continui neadevăruri spuse
Patriarhului, mi-a trântit un referat, care este o ruşine pentru orice instituţie în care s'ar afla, prin
umilirile, batjocurile, neadevărurile si tendinţa de răzbunare şi de distrugere, ce sunt cuprinse în el.
Patriarhul a aprobat numai un aliniat din urmă al acestui referat şi pr. Negulescu mi l-a cetit tare şi
apăsat în faţa tuturor, cu nădejdea că voi riposta cumva necuviincios, scos din fire de cele ce el fusese
capabil să scrie acolo. Eu însă cunoscând cursa şarlatanului, m'am stăpânit, i-am parat lovitura, am zis
sărut mâna şi am plecat. În adevăr nu mă înşelasem; căci mistreţul, văzând că nu m'a putut determina
să rostesc vre-un cuvânt pe baza căruia să-mi facă raport de insultă şi să termine cu mine dintr'un
condei, s'a dus la Patriarh şi a schimbat rezoluţia. Aşa că dintr'un post de şef de serviciu cl. I cu salar
aproape cât al unui subdirector, eram trântit într'un post de subşef de birou cl. II, deci cu 8 grade şi
clase retrogradat deodată. Evident acesta era un adevărat trăsnet, care trebuia să mă determine sau să
plec, sau să fac vreun scandal. Satrapul, care mai târziu - şi cu alţii - avea să-mi mănânce plămânii, de
data asta reuşise, cel puţin să rupă inima din mine, cu aşa lovitură morală şi materială. Eu însă am
cerut atunci o audienţă la Patriarh, în urma căreia am fost transferat într'un şef de serviciu cl. III, tot
retrogradat prin urmare cu patru clase, cu promisiunea din partea Patriarhului, că să am răbdare, că mi
se va da dreptul ce mi se cuvine. Pe baza acestei promisiuni şi din respect pentru şeful Bisericii, eu
am lăsat să treacă timpul, am pierdut termenul de acţiune şi nu numai că nu mi s'a mai dat dreptul
meu, niciodată.dar nici măcar avansat n'am mai fost, încât dacă socot şi anii dela Sinod, sunt
neavansat 7 ani. Ba mai mult, Pr. Negulescu, văzând că nu m'a putut răpune, a recurs la altă
manoperă, tot cu gând de eliminare a mea mai târziu şi anume, transferarea mea s'a făcut printr'o
adresă numai către Minister, mie însă nu mi s'a dat nimic la mână, încât nici azi nu am un act
personal, aceasta pentru ca să nu pot niciodată acţiona în Justiţie.
Îşi poate oricine prin urmare închipui ce fel de slujbă am mai putut eu face, ne mai având acum
nici un drept stabil cu un hain, pus numai pe atâta de a mă distruge. Am fost ultragiat în faţa
subalternilor, mi s'au spus cuvinte ca acestea: „las că te fac eu să-mi lingi picioarele cum mi le-ai mai
lins", am fost învinuit că divulg acte din arhivă, într'un timp când eu fusesem în concediu, că nu vin
la, serviciu, mi s'au pus absenţe în condica de prezentă, în zilele când eu eram de faţă, eram învinuit
de acte pe care nu le cunoşteam şi când ceream să se facă cercetare spre a se vedea cine a vorbit şi ce,
se refuza, batjocura o primeam însă pe nedrept, în sfârşit ce să mai lungesc vorba, tot arsenalul de
uneltiri, de umiliri şi conspiraţii, de care este capabil un om fără de caracter şi fără de suflet. Iată un
caz, care ilustrează până la evidenţă în ce hal eram urmărit şi încondeiat. Dupăce am plecat dela
Sinod, m'am dus într'o zi de am dat pe seamă. I-am spus deja p. Negulescu că a doua zi voi da pe
seamă şi deci m'am învoit în prealabil. Cu toate acestea în condica de prezenţă, mi-a pus absent şi mi-
a făcut un scandal nemai pomenit, când m'am dus la birou. N'am putut să mai zic nimic. Fiindcă
gâdele pe atâta era pus şi n'avea absolut nici o valoare ce vorbeam eu, el un singur lucru urmărind:
ultragiu în orice împrejurare, spre a-mi lua lumea în cap. Aceasta a făcut-o până in ziua plecării mele
definitive în toamna trecută şi atunci, deşi ştia că mi-am depus actele pentru punere în retragere pe caz
de boală, deşi eram învoit sau trimis undeva, ba chiar fiind la birou uneori, îmi punea absent într'una,
ca şi când nu mi-ar fi fost de-ajuns mucenicia de şase ani, să apuce a-mi mai da ultimele lovituri
morale, tocmai pentru că eram suferind şi deci mă dureau mai mult, căci mă scăpa din mâini şi nu-i
mai rămânea o asemenea victimă, din care să sugă sângele şi viaţa ca o hidră.
Este atât de lipsit de demnitate apoi, încât cu toate mizeriile făcute, după ce a văzut, că în contra
tuturor manoperilor şi uneltirilor lui, am rămas totuşi la Consiliu, a schimbat într'o bună zi macazul.
Aşa din senin, mă pomenesc că mă cheamă acasă, mă cinsteşte cucoana preoteasă cu dulceaţă şi cafea
şi-mi vorbesc împreună cu elogii, despre fiica lor, ce era în vigiliatură la o mănăstire de maici. Cum în
faţa mea era însă negru ca un demon, desigur că am fost foarte rece, căci aş fi considerat un blestem
ancestral pe capul meu, să am un astfel de socru. Şi faptul acesta dovedeşte însă încă odată
mentalitatea pe care o au unii din demnitarii bisericeşti, cari consideră Biserica aşa ca pe o moşie, pe
care o dă de zestre - fie parohie, fie funcţiune - fiilor şi fiicelor. Este de prisos să mai spun, că dela
această dată urgia deslănţuită asupra mea a fost şi mai mare. Din cauza unei atât de satrapice
persecuţii am fost lovit de ftizie şi am plecat într'un concediu de boală de trei luni. La reîntoarcere am
găsit lucrurile şi mai înăsprite. Căci pr. Reuţ, cu care lucrasem înainte de a pleca în concediu şi a
cărei apărare i-o luasem în cazul despre care am vorbit, influenţat în urmă de minciunile simpatizatei
lui — fiind influenţabil şi afemeiat — precum şi de minciunile altor două caiafe Costescu şi
Paraschiv, ambii neâncăpând de mine, întrucât unul îmi vâna locul, iar altul era eclipsat de activitatea
mea, Reuţ zic, a început şi el a-mi face cele mai mari mizerii, a mă brusca şi a striga la mine ca un
haram, aceasta ca probă de recunoştinţă şi de „marea îndatorire pe care avea s'o îndeplinească la
vreme", faţă de mine, despre care ştim că pomenea în scrisoarea de milogeală, prin care cerea să-i fac
rapoartele pentru Congres, căci altfel rămânea de râs. Aşa stând lucrurile, n'am mai putut nici lucra cu
el şi s'a mai adăugat şi încă o brută alături de Negulescu, la opera de distrugere a mea. De altfel, cele
mai multe din acţiunile lui nu-i aparţineau, ci era numai asmuţit de pr. Dron şi el indus în eroare de
unele caiafe şi odată îl vedeai, ca începe să boncălue scos din fire ca un taur şi să împungă. Şi aceasta
a făcut-o până în clipa plecării mele de-acolo, insultându-mă şi zbierând la mine ca un sălbatic, când
veneam vre-odată mai târziu sau lipseam vreo zi, când vremea era cu viscol ce-mi sfâşia plămânii,
deşi simpatizatei lui, îi acorda permise zi de zi şi săptămâni întregi, ca să nu mai vorbesc de
concediile mari, acordându-i trei ani în şir, câte 3—6 luni concedii, unele fiind chiar pentru „cură de
slăbire".
Iar pentru a se vedea până unde a mers ura asasinilor, cari acum erau trei cu Dron, în contra mea,
voi arata, că fiind atât de greu bolnav, nu numai că nu mi-au dat niciun ajutor - ceiace, văzându-i cine
sunt nici n'am cerut dar nu mi-au acordat nici măcar îndemnizaţia de lemne, la care aveam dreptul la
fel cu ceilalţi colegi, boala fiind un motiv în plus şi nu în minus, de a nu se da ce mi se cuvine. Probă
că unui alt funcţionar, care se îmbolnăvise atunci, i-au şi acordat 3.000 lei, deşi nu fusese bolnav decât
vre-o două săptămâni, plus suma cuvenită pentru lemne.
Şi acum ajung la p. Dron. Acum Reuţ, avea obligaţii faţa de Dron. Cari erau? Iată-le: Cât timp
eram eu la Consiliu. Reuţ se prezenta bine în faţa Preşedintelui de-atunci Mitropolitul Pimen, fiindcă
tot ce lucra era aranjat de mine, ducându-1 de mână ca pe orbeţi în toate chestiunile. Pentru activitatea
sa, care însa era a mea, i se mai da atunci, pe lângă salariu şi o diurnă de 15.000 lei lunar. Când eu am
plecat, ne mai fiind cine să-1 îndrumeze, boul a rămas în baltă, nu mai putea mulţumi pe Preşedinte cu
lucrările şi-atunci acesta, i-a tăiat diurna. Atâta i-a trebuit lui Reuţ, ca să devină apoi, după cum am
văzut deja, cel mai înverşunat duşman al Mitropolitului Pimen. La disgraţia lui, a mai contribuit în
mare măsură şi spectacolul ruşinos la care a dat naştere cu funcţionara despre care am vorbit; în acest
senz, lucrându-1 în ascuns tocmai Dron, fără ca boul să priceapă. Şi cum Reuţ nu mai avea acum nicio
trecere în faţa Mitropolitului Pimen, care-1 văzuse cât este de prost atunci când rămâne pe propriile
lui picioare — eu îl recomandasem în multe împrejurări ca pe cel mai harnic — ba pe deasupra îi mai
zburda şi de dragoste, Reuţ zic a recurs la ajutorul lui Dron, care în sfârşit, începea să capete
întâietatea în Consiliu, având a-şi răzbuna şi pentru multe năduhuri înghiţite până atunci. În schimbul
acestui ajutor, Dron a cerut dela Reuţ, capul meu şi acesta fără conştiinţă şi fără obraz, ca probă de
„marea îndatorire, ce avea s'o îndeplinească la vreme", 1-a dat. Ce fusese cu Dron? El ca Efor
reprezenta punctul de vedere al Eforiei, iar Consilierii, şi deci şi eu care lucram cu ei, reprezentam
punctul de vedere al Consiliului. Între Consiliu şi Eforie, chiar de când au luat fiinţă, a fost o lupta
pe viaţă şi pe moarte, care s'a sfârşit de altfel numai după câteva luni de funcţionare a Eforiei, cu
înghiţirea acesteia de către Consiliu. Eforia pretindea, ca ea avea dreptul sa facă administraţie, iar
Consiliul numai să dea directive şi să controleze, ca orice Consiliu de administraţie, iar Consilierii
pretindeau, că ei trebuie să facă de fapt administraţie, ceiace şi fac de altfel acum. Şi cum Eforia
fusese desfiinţată tocmai când făcuse şi ea ochi şi cum Consilierii după desfiinţarea ei, începură a-i
ordona, funcţionarii Eforiei, cu conducătorul lor Dron, nu voiau să se supună.
Foarte multe din deciziunile Consiliului, erau aruncate la coş, de către funcţionarii Eforiei, din
ordinul lui Dron. Cu executarea acestor decizii însă, eram însărcinat eu, ca şef de serviciu al
Consiliului. Cu această însărcinare deveneam odios pentru Dron şi funcţionarii lui anarhizaţi, pentru
că ei nu voiau sa execute, şi mie mi se cerea să îndeplinesc fără discuţie ordinul. Şi atunci, cal de
bătae, pe de-oparte îmi făceam duşmani pe cei dela Eforie în frunte cu Dron, pe de altă parte primeam
continuu, observaţii dela Negulescu şi Matei, pentrucă nu le erau luate în consideraţie dispoziţiile. Ba
mai mult, nici n'aveam susţinere cel puţin; căci fiind insultat de subalterni, dacă mă plângeam lui
Negulescu, acesta abia aştepta, ca să aibă nou motiv de insultă şi batjocură faţă de mine, oricâtă
dreptate aş fi avut, fiindcă voia să scape cu orice preţ de mine. Făcea cu mine, cum se spune că fac
unii comandanţi criminali în războaie, care trimit pe unii ostaşi pe cari au pică, în acele părţi ale
frontului, în care ştiu bine că vor fi omorâţi. Aceasta a fost prima mea întâlnire în serviciu cu Dron.
Evident, neputând să-l ascult pe el, întâi pentru că eu eram funcţionar al Consiliului şi care încă în
aşa măsură eram executat de călăul Negulescu şi al doilea, pentru că acest Consiliu a luat în plenul lui
o hotărâre suprema, care a rămas definitivă şi căreia apoi s'a supus şi el, ba încă s'a contopit într'atât
cu acest Consiliu, încât azi este chiar Consilier, cu toată că a lătrat ani întregi, că funcţionează ilegal
Consiliul şi că numai Eforia are temei legal. Aceasta bineânţeles, când nu era Consilier. Astăzi însă
toate sunt bune, căci Dron n’are convingere, nici obraz, ci numai interese meschine. Aceasta nu
înseamnă însă, ca uită vreodată pe cineva, care nu-1 asculta, fie şi în cazuri în care nu trebuie
ascultat. Cu atât mai mult nu mă putea uita pe mine, care nu numai ca a trebuit sa-l execut cu unele
ordine ale Consiliului, dar eram şi singurul funcţionar administrativ competent şi cu demnitate din
Consiliu, pentru care motiv îi stăteam ca spinu'n ochi.
Ba mai mult! Înainte de a pleca în concediu, am dat împreună cu Reuţ, care era atunci însărcinat
cu personalul, calificaţiile funcţionarilor. Dron n'a voit să se amestece, căci el este cel mai mare
şarlatan in toate privinţele şi laş în orice împrejurare, în care s'ar cere oarecare răspundere personală.
El vrea să-şi impună voinţa, luptă din răsputeri pentru asta, distruge pe oricine îi stă în cale, însă
numai prin mijloace laşe, prin conspiraţii, prin sugestii, nu prin măsuri directe, cari înseamnă curaj al
opiniei. Aşa a fost şi în cazul calificaţilor. El n'a voit să aibă curajul demn, de a-şi fixa în scris părerea
asupra meritelor fiecăruia, ca să nu-şi atragă nici o nemulţumire din partea funcţionarilor, ci treaba
asta a aruncat-o în spatele lui Reuţ. A ţinut însă morţiş să se dea calificaţie de foarte bun lui
Paraschiv, omul său de afaceri ceiace nu s'a putut însă face în anul acela de către Reuţ şi subsemnatul,
pentru că numitul funcţionar, după cum am arătat mai înainte, nu avusese conduită bună. Ei bine,
atâta a devenit de turbat Dron pentru asta, încât de-acum, având el prioritatea în Consiliu, trei ani în
şir, în mod abuziv şi ilegal, cu toate cererile noastre ale funcţionarilor, unele în scris chiar şi cu toate
că aceasta însemna că ni se răpea în mod samavolnic un drept ce în mod categoric îl aveam după Sta-
tutul Funcţionarilor, trei ani în şir zic, n'a mai dat nimănui nici un fel de calificaţii. Aşa şi cu aşa vârf
şi îndesat ştie să-si răzbune acest pitic nervos ca o insectă, rău şi virulent ca un vibrion de holeră,
care este popa Dron, pentru fapte pe care nu are curajul pe faţă, în mod cavaleresc să le săvârşească şi
să le afirme, de care fuge în mod laş, dar din cauza cărora devoră pe alţii ca o fiară, când acestea n'au
fost realizate aşa cum le-a urzit şi inspirat el din umbră ca un demon. Chiar şi în toamna trecută, când
Ministerul i-a încolţit pe Consilieri, cu nişte situaţii în privinţa cazierelor funcţionarilor, Dron tot
astfel, a aruncat chestia în gâtul celor doi malaci, Negulescu şi Reuţ, iar el s'a făcut că nu aude, nu
vede şi nu se amesteca, fiind de-o laşitate incalificabilă, căutând totdeauna să ia toc cu mâna altuia.
Dron apoi nu mă putea mistui, mai ales pentru faptul cu eu eram om care nu mă pretam şi nu
voiam să ies din legalitate, pentru care motiv îi criticam uneori actele lui incorecte atât în materie de
bani — şi deci vedea că cu mine nu se va putea face niciodată nimic – cât şi în privinţa diferitelor
lucrări de arhivă, sau diferite situaţii falşe pe care el le trimetea la Minister, când acesta le cerea şi pe
care eu nu le puteam semna aşa cum cerea el, fiindcă nu era exact ceiace se afirma în ele.
Şi în fine mai era ceva. Cu ocazia marei zarve a discuţiilor pe chestia Paştelor eu am scos o
broşurică prin care apăram punctul de vedere al Sinodului. Am cerut dela el nişte izvoare în această
privinţă şi nu mi-a dat. Eu ara tipărit însă lucrarea şi fără el. Pe urmă mi-a dat documentele. Lucrarea
mea a fost evident incompletă şi cu destule defecte. Totuşi aducând în ea câteva argumente şi dovezi
vechi şi noi de seamă, a avut un efect hotărâtor, mai ales că fiind aprobată şi ca teză de licenţă
„Magna cum laude", reprezenta oarecum şi cuvântul oficial al Facultăţii de Teologie, care era socotită
anterior, pe baza unui interwiev dat de un membru al său, ca fiind împotriva hotărârii Sinodului. Mai
mult încă, cerându-mi-se, am avut onoarea să dau şi un interwiev într'un ziar, în urma căruia, iată ce
îmi scriau unii preoţi:

Iubite Fuioagă,

Pentru ziua de azi mi-ai pricinuit o mare bucurie. Îţi mulţumesc din toată inima atât pentru că mi-
ai descreţit puţin fruntea, îngrijată mult de situaţia în care mă aflu, preot într'o comună cu mai mult de
90 la sută îndărătnici în privinţa calendarului, cât şi pentru curajoasa ta expunere, singura declaraţie
hotărâtă şi precisă. Alături de mine iţi vor fi recunoscători mii de fraţi lăsaţi în părăsire şi în hărţuelile
tuturor pescuitorilor în apă tulbure. Felicit pe Directorul „Ordinei" pentru inspiraţia ce a avut a te
interwieva şi asigură-1 că e singurul articol pe placul adevăraţilor apărători ai ortodoxiei şi clerului
român. Ziarul unde ai scris, e un ziar cu adevărat iubitor al ordinei şi-şi face o statornică cinste din a
fi singurul defensor Eclesiastic, de care avem atâta nevoe. Am şi trimis ziarul fraţilor din judeţul
Putna, pentru a-i înveseli puţin. Scrie, luptă, căci inima noastră te secundează.
(Întrucât n'am cerut voe preotului, nu-i dau numele).

Iată care era efectul modestei mele lucrări în Ţară, ca să nu mai vorbesc de lumea studenţilor
teologi şi laici, care se ocupau de chestiune, de cântăreţi si diferite asociaţii, care mi-au mulţumit, de
pretutindeni, căci aveau acum o armă puternică în mâini, aceia, că în afară de cuprinsul broşurei,
numai faptul că Facultatea de Teologie aprobase o teză de licenţă, cu privire la data Pastelor care era
în vederile Sinodului, era ceva ce astupa gura multora din cei cari atacau Sinodul. Aceasta se
întâmpla în afară. Acum să vedem ce se întâmpla cu şefii mei la birou. Aceştia pufneau de invidie ca
nişte draci. Un funcţionar văzându-i şi prinzând din discuţiile lor mi-a spus întinzându-mi mâna.
,,D-le Fuioagă, îmi pun capul la mijloc, daca D-ta ai să ajungi bine, de pe urma activităţii ăştia". A
avut dreptate. Cel dintâi Dron plesnea de ciudă ca piţigoiul. A avut la un moment dat fantezia că i-aş
păşi înainte spre o catedră universitară şi ca o vită împresurată şi înţepată de strechii de toate părţile, a
început a pufni, a da din picioare, a se zvârcoli în dreapta şi'n stânga spre a găsi modalitatea
îndepărtării, distrugerii mele. Deaceia când am fost lovit de boala plămânilor, un zâmbet satanic de
satisfacţie i-a luminat uşor faţa hâdă, cu buricul închircit pe ea. Şi mi-a dat atunci un „sfat" să nu mă
mai reîntorc" la birou.
Iată deci care era pentru mine atmosfera de la birou, când mă întorceam din concediul de
boala. Dron a adunat numaidecât pe ceilalţi farisei şi potrivit tacticei lui de laş, a pus tot pe Reuţ să-
mi spună să plec din serviciu şi să mă întrebe de ce am mai venit. Văzând apoi că eu nu mă mişc a
ieşit în fine şi el din rezervele în care îl ţine de obicei laşitatea şi mi-a spus pe şleau, că dacă într'o
lună nu mă aranjez, o să mă aranjeze el, par'că acolo era moşia lui tată-său şi nu aveam un post plătit
de Stat cu vechime de atâţia ani. Eu bine înţeles mi-am văzut de treabă. Văzând însă gâdele ca n'am
gând totuşi de plecare, mi-a spus şi a şi executat: mi-a luat toate atribuţiile, dându-le caiafelor sale,
Costescu şi Paraschiv; încât eu sa nu ani ce face şi în consecinţa musai să plec. Ba mai mult! Când
m'am reântors din concediu, nu-mi mai acorda învoire să stau nici într'un birou. Cu chiu cu vai mi-
am luat loc la un birou la care stătusem înainte, dar fumând acolo prea mult un coleg al meu, am rugat
pe Dron să-1 treacă pe acesta în altă cameră şi să aducă acolo pe un nefumător. Nici n'a voit să audă,
căci el tocmai aşa ceva voia, să fiu înăbuşit şi lovit de toţi şi de toate, ca să plec. În urmă însă, colegul
meu înţelegând a-mi face un bine, s'a mutat el singur într'o cameră mare, unde aproape toţi
funcţionarii fumau din gros, încât pereţii sunt aproape negri de fum. Ei bine, ştiţi ce-a făcut asasinul
Dron? M'a mutat şi pe mine numaidecât tot acolo, fiind sigur că acolo voi fi ucis negreşit. A trebuit să
rabd şi această tortură a călăului şi să simt cum zilnic săgeţi usturătoare lente şi junghiuri, îmi
străpungeau plămânii din colt în colţ şi cum încet, încet se măcina o viaţă nevinovată de om cinstit, cu
binecuvântarea preotului lui Cristos. Afara de acestea, când s'a făcut un tablou pentru lemne, pe mine
nu m'au pus, altădată m'a trecut, însă cu o cotă mai mică decât subalternii mei, pentru a fi şi
nedreptăţit şi umilit în toate împrejurările.
Dar batjocorit şi înjosit fără limită, am fost mai ales în împrejurări ca acestea. Luându-mi-se
atribuţiile mele de şef de serviciu toate, eram pus la fel de fel de corvezi ca să zic aşa, până să fac şi
plicuri, ca cel din urmă copist şi pentru diferite lucrări fiind chemat înaintea buricului Dron, chema în
acelaşi timp şi pe alte caiafe ale sale, subalterni ai mei, cărora le dădea lucrările de şef de serviciu pe
care trebuia să le fac eu, iar mie îmi dădea lucrări de impiegat şi de camerist şi aceasta tocmai în faţa
favoriţilor lui, ţinându-mă totdeauna pe mine ca pe un lacheu la uşă, până termina cu excelenţele lor,
lichele ce nu au alt merit decât nişte neântrecuţi urzitori de comploturi şi complici la fraudele lui
Dron. Ba a mers până acolo cu umilirea mea în faţa lor, încât trecând la C.C.B. Rev. Bis. Ort. Rom.,
nu numai că m'a pus să lucrez plicurile şi să fac expediţia acestei reviste, lucrări de impiegat, dar
acestea fiind plătite de revistă dintr'un post special al ei, banii îi încasau favoriţii lui Dron, subalterni
ai mei. Ba mai mult, aceştia îmi dădeau ordine ca la oamenii de serviciu, să plec pe la poştă cu
condicile pentru expediţie şi pentru timbre. Îmi cade tocul din mână, când mă gândesc la atâta mişelie
ce mi-au văzut ochii din partea unui pretins preot al lui Cristos, căine cu patrafir la gât. Când s'a
înfiinţat Casa Clerului, am fost pus în mod samavolnic membru deşi eu eram membru atunci la altă
Casa, cea a Corpului Didactic, cu datorii şi obligaţii vechi şi care oferă şi multe avantagii ca: ajutor în
caz de boala, diferite furnituri, etc. Ori câinele de Dron, fără a fi impresionat câtuşi de puţin de sufe-
rinţa generală a funcţionarilor din cauza atâtor curbe şi de cazul bolii mele în speţă, m'a obligat sa fiu
membru numai la Casa Clerului care nu oferă nici un avantaj, întrucât chiar prin Statutul ei se spune
că nu se acordă ajutoare timp de 10 ani, parca nenorocirile ar fi şi ele oprita pe 10 ani — şi să nu mai
fiu membru la Casa Corpului Didactic, unde aveam atâtea avantagii. În vremurile acestea grele
trebuesc făcute toate înlesnirile funcţionarilor şi nu puse toate piedicile. Ori câinele acesta fără suflet
şi fără conştiinţă, pretins preot al lui Cristos, Dron, nici nu oferă nimic şi nici unde poate găsi
funcţionarul un ajutor, nu-1 lasă să meargă. Dar aceasta a făcut-o Dron şi pentru altceva. Broscarul
acesta nemărginit în răutate, vrea să aibă cu mijlocul acesta în ghiare, oricând şi în toate privinţele
pe funcţionarii lui, pentru a sugruma cu un singur gest pe cei cari nu-i sunt pe plac. Căci funcţionarul
fiind şi cu salariul în mâna lui şi având ca înlesnire o casă care este tot sub stăpânirea lui, de-odată în
mod samavolnic dă ordin ca nenorocita victimă a datoriei şi a cinstei să fie lovită pretutindeni. Iată ce
a făcut cu mine în vara trecută: Văzând că nu plec şi nu plec şi tot mă mai ajut cu Casa Clerului
măcar cu câte un acont lunar, a dat ordin la această Casă să nu-mi mai acorde niciun fel de împrumut.
Aşa dar am fost pur şi simplu gâtuit, încât să nu mă mai pot mişca nici într'o parte, ci numai şi numai
să pier. Iar drept culme a barbariei tocmai înaintea sărbătorilor mi-a oprit salariul pe jumătate de an şi
iată cum: Noi funcţionarii eclesiastici, am primit salariul până în luna Iulie, la fel cu toţi salariaţii de
Stat, adică numai cu curba de Sacrificiu. Dela Iulie însă, ni s'a aplicat o curbă de 24 % în afară de
curba de sacrificiu reprezentând cei 12 % asupra numai a salariilor bisericeşti pe întreg anul. Şi cum
noi dela 1Iulie până la 1Noembrie, când s'au făcut statele luasem deja salariul sub formă de aconturi,
fără cei încă 24 %, s'a întâmplat că la achitarea salariilor, nu numai ca nu mai aveam de primit nimic,
dar trebuia să mai şi dăm încă îndărăt mari sume de bani. Asupra salariului meu de pildă, dela Iulie
înainte se aplicau următoarele curbe: 20% curba generală de sacrificiu, 12 % curba specială a
Bisericii dela Iulie îndărăt şi alţi 12 %, aceiaşi curbă, dela Iulie înainte, deci 24 %; 10 %, Casa
pensiilor; 8% impozitul pe salariu, încă o suma pentru drumuri şi apoi ratele de împrumuturi pe care
le aveam la casele de credit. Mai adugându-se şi cazul nenorocit al bolii mele şi cheltuielile avute cu
actele pentru scoaterea la pensie, îşi poate închipui oricine uşor, în ce situaţie mă găseam. Ei bine!
Deşi nu luasem aconturi decât numai până în Octombrie, din cauză că aceste aconturi — de cari eu
nu eram vinovat, căci nimeni nu se aştepta că peste şi aşa destul de ciopârţitele noastre salarii se va
mai adăuga încă 24 % — treceau ca suma şi asupra lunilor următoare mi-au oprit preoţii lui Cristos,
pur şi simplu întregul salariu pe jumătate de an. Mai mult chiar! Şi ceiace mi se mai cuvenea încă pe
Decembrie, nu mi s'a dat, pentru faptul că aveam o datorie de 5.000 lei la Casa Clerului, care însă era
în rate lunare până în Iunie 1932, şi întrucât eu plecam la 1 Ianuarie, s'a luat dispoziţii ca să mi se
oprească aşa cu toptanul tot, lăsându-mă literalmente muritor de foame, cu plămânii însângeraţi, fără
o pâine şi fără un lemn, pe viscolul cela năpraznic din primele zile ale iernii aceştia, zăcând ca un
câine al nimănui săptămâni de zile în camera geroasă cu geamurile plăci de ghiaţă, în care mă vedeau
din când în când oamenii de serviciu, când veniau şi-mi aduceau câte vre-o adresă.
Şi mai adaug că aveam de primit încă 6.000 lei dela birou banii mei, cari în mod samavolnic mi s'au
oprit dându-se altora cari au câte 5—6 slujbe sinecurişti, oameni de afaceri şi caiafele preoţilor lui
Cristos, mai adaug apoi că in asemenea cazuri orice instituţie acordă un ajutor funcţionarului, acelaş
lucru făcându-1 şi Casele de credit şi deci trebuia să-1 facă şi Casa care se intitulează de credit şi
ajutor a clerului. Am făcut atunci o notificare prin Portărei şi în fine, de altfel tot din cauza excesului
meu de cinste şi corectitudine, am primit suma de 1.800 lei pe patru luni, dela Octombrie până la 19
Ianuarie. Cine îşi poate imagina oare ce fel de sărbători am făcut eu, în fiecare zi cu blestemul pe
buze şi cu moartea lângă mine, lipsit de toate şi'n plus atât de crud bolnav şi aceasta tocmai în ceasul
în care superiorii mei, preoţii lui Cristos, fariseii în odăjdii, desigur vor fi ţinut predici în faţa altarului
şi vor fi vorbit despre caritatea creştină. Iar pentru ca victima să fie urmărită şi pe mormânt, nu numai
că fiind retrogradat dela 1.800 lei la 1.350 lei, în afară de paguba de 200.000 lei, mă lovea acum încă
odată şi la calcularea frânturii de pensii la care am dreptul după 11 ani de slujbă; nu numai că la
această calculare mai eram apoi lovit încă odată şi prin micşorarea salariilor preoţeşti prin Buget deja
cu 12 % în 1931, dar pentru ca să mai fiu lovit încă odată şi în 1932, când salariile au mai fost
micşorate cu încă 15 %, m'au pus în retragere pe ziua de 1 Februarie şi nu pe 1 Ianuarie cum cerusem
eu şi cum s'au făcut toate actele.
Când cineva se află în faţa unor astfel de fapte şi încă în fata celor ce în urmă le voi publica,
săvârşite de către reprezentanţii Bisericii, cu drept cuvânt observă, că din întreaga serie de torturi şi de
mijloace de ucidere a unui om cinstit şi numai pentru că este cinstit, n'a mai lipsit decât închisoare,
cea dela al şaptelea cat, cu şerpi, cu şoareci şi cu apă, în care înfiorătorii Borgi ai Romii - dacă cele ce
se atribue lor vor fi fost adevărate — îşi aruncau victimile, unde le încuiau pentru vecie, şi de unde
numai după veacuri, au fost găsite şi scoase unele schelete.
Toate acestea şi mai mult decât acestea, le-am adus la cunoştinţa Patriarhului, dar n'a luat nicio
măsură, ba din contră a avansat încă anul acesta — şi aceasta în mod ilegal, neavând studiile cerute de
lege cei avansaţi — pe funcţionarii incorecţi, ciracii şi caiafele lui Dron. Şi aceasta a făcut-o
Patriarhul întrucât el însuşi este nedrept şi compromis, căutând intenţionat a se înconjura numai de
astfel de oameni, fiindcă, numai cu astfel de persoane îşi poate îndestula lăcomia de bani şi de
acaparare a Bisericii, pentru el şi pentru ai săi.
 Şi fiindcă spaţiul nu-mi îngăduie să continui cu alte serii de păcate ale conducătorilor Bisericii de
azi, iată dau aici numai câteva din mărturisirile şi strigătele de durere ale pr. D. Alexandrescu –
Sachelarie, dintr-o broşură a sa publicată în 1923:
„Vai ţie poporul meu, vai ţie neam românesc; vai ţie Biserica mea, vai ţie sfântă biserică ortodoxă
română, că mari primejdii vă pândesc pe voi, vai vouă tuturor fraţilor fiilor mei, că nu ştiţi ce vă
aşteaptă şi de care nu veţi scăpa, pentru că s'a umplut măsura păcatelor, fărădelegilor şi răutăţilor, pe
care le săvârşesc în mijlocul nostru tocmai slujitorii cari zic că slujesc în numele lui Dumnezeu şi
pentru binele poporului şi nu mai este cine să oprească păcatul şi nelegiuirea! Vai mie! Vai mie!
Acestea îmi sunt cuvintele, care izbucnesc din adâncul sufletului meu, când văd că bietul neam
românesc şi oropsita noastră Biserică ortodoxă au ajuns să fie cârmuite sufleteşte de oameni pângăriţi
în sufletul şi în trupul lor şi dedaţi la toate păcătoşeniile şi răutăţile, cum nu s'au mai pomenit până
acum… Vreau să fac pe fraţii mei români, preoţi şi credincioşi, să înţeleagă, măcar în parte, cine sunt
oamenii cari conduc pe preoţii şi credincioşii din cuprinsul Mitropoliei Ungro-Vlahiei şi la ce ne
putem aştepta dela o asemenea conducere, căci poate ca dacă se vor cunoaşte cele ce se petrec, se vor
lua măsuri de îndreptare şi se va înlătura blestemul de deasupra noastră……
Am ajuns pe drumuri, alungat din biserică şi oprit a mai sluji acum la bătrâneţe pentru că am avut
nenorocul să fiu tovarăş la biserică cu preotul... X (litera este a mea, I.F.) iar pe scaunul Mitropoliei
din Bucureşti să conducă Mitropolia Miron E. Cristea înconjurat de preoţi nelegiuiţi… Lucrul i-a fost
uşor părintelui X (de-a intra pe sub pelea lui Miron), pentru că şi-a dat îndată seama de dorinţele şi de
slăbiciunile Mitropolitului M. E. Cristea, care sunt două de căpetenie: iubirea de arginţi şi slăbiciunea
de femei. Părintele X 1-a însoţit dela început pe M. Miron C. în toate mişcările sale.... căutând să-i
satisfacă zi şi noapte dorinţele....
Sub influenţa părintelui X, M. Miron, puse mai întâi mâna pe venitul dela moaştele Sf. D.
Basarabov din catedrala mitropolitană, lăsând pe slujitorii dela Mitropolie să rabde de foame, cum nu
făcuse nici un Mitropolit până azi. Stareţii şi stareţele mănăstirilor fură siliţi să pornească cu plocoane
şi daruri în natură şi în bani şi să dea M. Miron socoteală arătând ce venituri au peste an şi tot ce
câştigă spre a-i da şi Î.P.S. Sale parte.... Scopul urmărit nu era altul decât să poată fi stoarse
mănăstirile până şi de cea din urmă lăscae, vânzându-le vinul, vitele, fânul, lemnele şi tot ce mai au…
Mai ales la mănăstirile de maici, talentul p. X. a plăcut mult M. Miron, care începu sa fie vizitat... în
palatul Mitropolitan, de călugăriţele mai tinerele şi mai distinse.... Tot pr. X. 1-a sfătuit pe M. Miron,
că atunci când a vizitat ziua mănăstirile de călugări să doarmă noaptea la mănăstirile de maici…
Cum n'ar ţine M. Miron la p. X. când acesta îl sfătueşte cum să ceară bani şi favoruri din toate părţile
şi când chiar la sfinţirile de biserici îl sfătueşte şi-1 ajută să ia toţi banii pe care închinătorii îi dăruesc
la sărutarea sf. mese în altar ca să se poată plăti datoriile bisericii şi cheltuelile cu târnosirea? Un lucru
ca acesta nu s'a mai făcut la noi până acum şi deaceia pr. X. s'a văzut nevoit să încheie procese-
verbale că banii i-au luat M. Miron, ca astfel să împace epitropia şi pe credincioşii cari protestau…
O durere mare a cuprins inima mea, când am văzut că în Biserica noastră ajung să stăpânească şi să-şi
facă voile, acei cari ştiu şi sunt în stare să gâdile slăbiciunile celor mari. O suferinţă nespusă m'a
cuprins când am văzut că Mitr. Primat al Ţării este stăpânit de slăbiciuni şi de dorinţe, care-1 fac
prizonier în mâinile ticăloşilor, care se pricep să-i mulţumească aceste slăbiciuni… Altul în locul meu
poate că s'ar fi deznădăjduit şi ar fi murit de supărare. Eu însă în cele din urmă am ajuns să dau slavă
lui Dumnezeu, care va face ca prin vocea şi prin cazul meu, să se cunoască măcar o parte din
fărădelegile şi răutăţile pe care le săvârşesc în mijlocul nostru tocmai slujitorii cari zic că slujesc în
numele lui Dumnezeu şi pentru binele poporului… Mă temeam că această pâră ar fi putut strica
bunele sentimente pentru Biserica noastră ortodoxă, fiindcă ea.... se îndreaptă împotriva D-lui Dr.
Miron E. Cristea, care ocupă scaunul mitropolitan şi primaţial.... precum şi locurile de onoare din
instituţiile numite mai sus şi le necinsteşte, atât prin faptele lui din trecut cât şi prin cele de astăzi.
... Spre a se putea face lumină, pârăsc şi chem la judecată înaintea Î.P. Voastre pe D. Dr. Miron E.
Cristea, pentru fără de legi şi crime, ce a săvârşit faţă de Dumnezeu şi de Biserică, faţă de Patrie şi de
neam, prin tâlcuirea învăţăturilor Dumnezeieşti şi a istoriei neamului şi prin purtarea cea mai făţarnica
pe care poate s'o aibă un om, un călugăr şi un ierarh.
Acest domn Dr. Miron E. Cristea, ca Episcop al Caransebeşului, ca să placă stăpânitorilor Unguri,
a făcut fapte împotriva celor mai sfinte idealuri şi sentimente româneşti, pentru care fiecare român
adevărat era şi este dator mai curând să moara decât să le trădeze.
Pentru purtarea lui neromânească d. profesor N. Iorga … l-a asemănat .... cu trădătorul Vasile
Mangra, pe care Academia Română 1-a izgonit din sânul ei, iar Biserica Ortodoxă din Ardeal după
întregirea neamului 1-a şters din condica sfântă a Mitropo-liţilor Români Ardeleni....
Aceasta mai înainte de a începe războiul nostru în 1916, iar când a început acest răsboi îmoptriva
Ungurilor... Miron Cristea se face într'u totul şi pe faţă frate de cruce cu Mangra şi împreună cu acela
tâlcueşte învăţăturile Dumnezeeşti şi ale istoriei neamului, cum nici vrăjmaşii Neamului Românesc nu
s'ar fi priceput să facă mai rău, huleşte sfântul nostru răsboi şi îndeamnă în chipul cel mai viclean pe
soldaţii români din Ungaria, ca să ucidă pe fraţii lor din armata româna, cari se jertfeau pentru
libertatea Ardealului.
Iată între altele ce propovăduia.... Miron Cristea către ,,Iubitul său cler şi popor" din Ardeal prin
cartea pastorală răspândită de Unguri la toată suflarea românească ardeleană de acasă şi de pe front:
„România — spre marea noastră durere — a călcat fâgăduiala de credinţă, a rupt peceţiile
contractului în chip perfid şi a ridicat arma asupra Patriei noastre (Ungaria), asupra Înălţatului nostru
Împărat şi Rege, asupra acelor fraţi cari de doi ani de zile luptă pe viaţă şi pe moarte cu o vitejie
nemaipomenită contra duşmanilor Monarhiei"....
României i-a dat fiinţă Patria noastră Ungaria, căci Radu Negru dela Făgăraş a întemeiat
Principatul Ţării Româneşti, Dragoş din Maramureş a întemeiat Principatul Moldovei şi cu sprijinul
Monarhiei habsburgice s'a ridicat România Modernă, liberă şi independentă, care de bună voe s'a legat
de monarhia noastră cu credincioşie…
Da ei Românii din Regat, n'au ascultat porunca sângelui, n'au auzit chemarea tainică a fraţilor de o
limbă şi sânge... Nu ci ei.... vin acum să ne calce şi să ne fure moşia agonisită de moşii şi părinţii
noştri, cu sudori de sânge. Unde vă este şi în ce se arată patriotismul vostru, Români ucigători de fraţi?
Acela care cu vorbele vicleniei pe buze, cu dorul de jaf în suflet, vine în hotarele noastre, nu-i frate ci
cel mai păgân duşman, care pentru a-şi împlini pofta sălbatică îşi omoară fraţii şi părinţii. Da, fraţii
de eri astăzi prin voinţa şi faptele lor păcătoase şi nelegiuite s'au făcut pentru noi în cei mai mari şi
mai urgisiţi duşmani, asupra cărora glasul sângelui şi legea firii porunceşte să-ţi ridici braţul fără
milă.
....Faţă cu noul duşman care râvneşte în chip atât de păcătos la ştirbirea şi la stricarea hotarelor
Patriei noastre, veţi şti să luptaţi cu... îndârjire, vitejie şi credinţă"...
„Este de cutremurat... cum... Miron Cristea a fost în stare să tălmăcească istoria noastră naţională,
războiul nostru sfânt de eliberare Sf. Scriptură şi credinţa Românului în Dumnezeu. Un om asupra
căruia apasă astfel de păcate neispăşite, nu poate să nu săvârşească fără încetare tot felul de păcate,
chiar fără voea lui şi fără să-şi dea seama"...
Iată ce se scria despre Miron Cristea încă din anul 1923 şi eu nu mai adaug nimic, decât uimirea
mea faţa de aceşti „cei mai păgâni fraţi" regăţeni, cari în loc sa-1 pue la zid pentru astfel de fapte i-au
iertat totul cu adevărată slăbiciune, făcându-1 încă, nu numai Patriarh, dar chiar şi „Domn".

ÎNCHEIERE.

Din cele expuse de mine până aici — şi încă odată, poate numai a suta parte — ca şi din cele
publicate de ziarul Cuvântul de 5—6 ani în şir, ca şi din cele publicate în ziarul Epoca şi alte ziare,
precum şi din cele publicate în cartea preotului Marin Ionescu şi a P. S. Visarion al Hotinului, rezultă
cu prisosinţă şi fără putere de desminţire, că Patriarhul Miron, este:
Străin de cunoaşterea profundă a legăturii organice sacre ce a existat întotdeauna între fiinţa
poporului nostru şi Biserica sa, din care cauză i-a dat o organizaţie, în felul unei casatorii morganatice,
care a săpat o prăpastie între ea şi Stat, şi în fruntea conducerii ei mai punând şi nişte vite încălţate şi
oameni necinstiţi, a adus-o azi la peire.
Străin de respectul legilor, întrucât în tot timpul cât a fost Regent, a continuat a face şi acte de
administraţie, dând exemplu rău de sus, de nerespectare a legilor, exemplu în adevăr imitat cu vârf şi
îndesat de subalternii săi.
Străin de duhul împăciuirii, întrucât nu conduce prin împărţirea dreptăţii fiecăruia şi a împăcării
frăţeşti, ci prin învrăjbire şi iezuitism.
Străin de însăşi cunoaşterea Serviciului Divin şi a semnificaţiunilor actelor sfinte, întrucât la
biserica dela Costeşti, a făcut slujba pentru sfinţirea pietrei fundamentale, când clădirea era pe sfârşite
şi când cel mult trebuia slujba pentru sfinţirea ei. Deasemeni râde de obiceiurile propriilor lui
credincioşi, când aceştia continuă unele acte sfinte, consacrate de St. Tradiţie.
Străin de îndatoririle strict bisericeşti, întrucât în diferite ocazii solemne ca şi în ocupaţiile private,
îşi însuşeşte atribuţii cari privesc pe Suveran, sau Miniştrii Ţării şi nu pe şeful Bisericii.
Străin de cunoaşterea misiunii preotului, întrucât la conducerea Internatului Teologic a pus un
mirean. Ba chiar dispreţuitor al preoţimii noastre, pe care a bârfit-o faţa de un episcop catolic, acesta
facand apoi în străinătate o întreagă conferinţă din ponegririle preoţilor noştri.
Străin până la distrugere, de rostul vieţii mănăstireşti, întrucât a înfiinţat prin mănăstiri crâşme în
care-şi vinde vinurile. Iar în contra călugărilor dela Patriarhie cari au fost întotdeauna podoaba
slujbelor divine în jurul Tronului, a deslăntuit cea mai înverşunată urgie, izgonindu-i din colt în colt
prin barăci şi prin oraş, încât chiar marele său econom locueste într'un fost closet. Pentru ca chiliile lor,
să fie ocupate de acoliţii săi: nepoţi şi nepoate, şoferi şi argaţi, argintari şi servitoare, ofiţeri şi soldaţi,
preoţi de mir cu femei şi rude, cu câte 7—8 camere de familie. Plâng bătrânii credincioşi din oraş, cari
au apucat alte vremuri, de mila acestor călugări, în aşa hal oropsiţi, mai ales când văd ca alături de
magherniţele în care sunt ei aşezaţi câte patru ca animalele, un palat gigantic, cu turnurile în azur,
pustiu de evlavie şi de fapte bune, stă pus la dispoziţia unui singur om, a Patriarhului, iar în faţa lui, în
grădină, două vaci grase, vacile lui, rumegă alene la esle, murdărindu-se într'una, pe pământul sfânt,
din care zvâcnesc încă flăcările apoteozei Brâncovenilor şi a Vlădicilor cuvioşi de odinioară.
Străin până la cinism, de orice elementară consideraţia de jenă, cel puţin pentru locul pe care-1
ocupă, întrucât se plânge în faţa cetăţenilor, că nu are nici pantaloni pe el, când se ştie ce venituri are.
Străin de pericolul ce prezintă pentru Biserica Ortodoxa Concordatul cu Papa, întrucât a fost încă
dela început pentru încheierea lui.
Străin de spiritul echităţii şi de rolul său de şef spiritual, întrucât nu caută la meritele cuiva, ci la
gradul de rudenie şi la linguşiri şi se amestecă în politica laică în care n'are ce căuta.
Străin de spiritul smereniei creştine, întrucât a umplut Ţara cu chipul lui, pictat pe ziduri,
imprimat pe cărţi, trimis în tablouri, ba chiar şi turnat în bronz şi expus în săli publice, încât a ajuns un
adevărat autoidolatru. Caută apoi în orice împrejurări, să fie trecut în istorie cu fapte care-1 fac
câteodată de-a dreptul ridicol.
Străin de înţelesul modestiei şi ascezei monahale al cărui reprezentant este ca arhiereu, întrucât îşi
pune podoabe mireneşti, ba muereşti chiar, ca mănuşi roşii de mătase şi alte lucruri frivole parfumate şi
măsele în străinătate de sute de mii, toate spre găteala şi îngrijirea stricăciosului lui trup şi toate fiind o
firmă de viaţă neserioasă şi nu de abstinenţă creştină şi de cuvioşie patriarhicească.
Străin de cunoaşterea păcatului iubirii de argint, întrucât am văzut că mănâncă banii cu lingura,
cum se zice. Iată un caz strigător la cer. Un student cântăreţ la Patriarhie, a înebunit, din cauza prea
multelor studii noaptea. Ei bine prima grija a Patriarhului, a fost să-i ia leafa. Nu să se duca preoţii
Domnului la el, să-1 vadă, să-1 îngrijească, ci bine că s'a prăpădit! Şo pă el! Săriţi corbi, că aveţi încă
un stârv, pe lângă cel al meu, în C.C. Bisericesc. Dar pentru numele lui Dumnezeu, acesta este rolul de
samarinean milostiv al Patriarhului? Mă rog nu se mai găseşte nimeni în această Ţară, care să pună în
lanţuri aceste feare?
Străin de spiritul demnităţii, întrucât se înconjoară de lichele şi îndepărtează oamenii cinstiţi. El
însuşi scrie pe acte oficiale că ai săi consilieri ,,iau bani deaceia nu are lumea încredere în ei” totuşi
continua a lucra cu aceşti consilieri. Ba mai mult! Furându-se chiar din icoanele brâncoveneşti din
palatul lui două pietre scumpe, precum şi mitra Mitropolitului Atanasie, n'a luat nici o măsură pentru
prinderea hoţilor. Adaug, că aceasta mitră, era singura din Ţară în afară de cea a lui Conon, care consta
din pietre veritabile şi deci de o valoare considerabilă. Iată prin urmare profanare de icoane voivodale
şi furt de obiect sacre, săvârşit chiar sub ochii Patriarhului celui chemat să le apere, fără ca acesta să ia
vre-o măsură. Dar pentru numele lui Dumnezeu, până când acest monstru va pălmui şi scuipa,
sentimentele cele mai sfinte ale unui întreg popor blajin şi răbdător?
Străin în fine este Patriarhul, străin cu totul, pustiu şi dispreţuitor de canoanele bisericeşti,
întrucât a intrat în biserică în plină slujbă cu un eretic, a oprit slujba şi a cuvântat în favoarea
ereticului, altădată deasemeni a întrerupt slujba şi s'a dus la o sfeştanie cu banchet, apoi nu s'a
împărtăşit cu Sf. Trup şi Sânge trei ani în şir, Patriarh fiind, toate fapte pentru care Sfintele canoane îl
declară căzut din har. A făcut apoi o escapada deşucheată care era să sdruncine întreaga Biserică
Ortodoxă, pentru care păcat iarăşi canoanele îl declară căzut din har şi pentru care poporul l-a iertat şi i-
a acordat timp de pocăinţă ca şi pomului neroditor, dar Patriarhul nu s'a pocăit şi poporul a rămas
înşelat. Căci dacă de-atunci îl surghiunea la vre-o mânăstire, sau îl rădea şi-l trimetea la plimbare era
mult mai bine, deoarece Biserica noastră ar avea astăzi alt prestigiu şi preoţimea altă soartă.
Şi acum! Aruncând o privire retrospectivă asupra vieţii Patriarhului Miron, vedem prin urmare că
ea întruneşte toate elementele caracteristice epocii Borgilor, combinată şi cu acte rasputiniste, şi că deci
faptele lui, nu contribuesc câtuş de puţin la realizarea Împărăţiei lui Cristos pe pământ, ci din contră,
ele grăbesc cât mai mult posibil, realizarea Împărăţiei lui Antihrist pe pământ şi nu a lui Cristos.
 CONCLUZIE.

Faţă de această înspăimântătoare situaţie, singura soluţie ce se impune cu puterea inevitabilului este,
ca Patriarhul să plece imediat din scaunul pe care-1 ocupa cu nevrednicie, spre a se mai salva măcar în
ceasul al 11-lea ceiace se va mai putea. Şi nu numai el, dar întreaga lui camarilă să plece cu el,
începând cu hoţilierii din C.C.B. Să-şi ia ştampilarii cu dânsul, să se m u t e î n vre-un codru şi-acolo să
înceapă prostiliarii a ştampila copacii, pietrele podurile, să-şi pună reciproc ştampila şi'n frunte, apoi în
spate mai sus şi mai jos cum vor voi, s'o pună în aer înspre cele patru vânturi, cum vor voi şi cât vor
voi, cel puţin acolo pentru această gogomănie, nu vor mai fi şi plătiţi, cinci Consilieri cu grad de
Director General. Apoi să se desfiinţeze imediat această cocină pe nume C.C.B. şi cele câteva atribuţii
ale sale să fie trecute Sf. Sinod ca o secţie administrativă a acestuia. Cu atât mai mult, cu cât a luat
fiinţă şi la noi un Sinod permanent, care ar putea rezolva deci cu mai multa competinţă şi autoritate
chestiunile pendinte acum de C.C.B. Acest Sinod, în care ar trebui să administreze prin rotaţie toţi
chiriarhii, ar fi apoi şi cea mai bună garanţie, că averile Eparhiilor şi diferitelor instituţii bisericeşti,
n'ar ajunge niciodată pe mâna unui singur om, cum este acum Preşedintele C.C.B. în speţă Patriarhul,
care să le aservească intereselor sale şi ale favoriţilor săi. Odată cu desfiinţarea C.C.B. să se desfiinţeze
neapărat şi cele 5 posturi de Consilieri, cari nu fac nimic, cu câte 30.000 lei lunar fiecare. Căci spre a se
vedea cât sunt de inutili, ajunge să fac o comparaţie. În Ministere există câte un Director General la
câteva sute de funcţionari. Ei bine aici, există cinci Directori Generali (Consilierii), notaţi bine cinci la
şase funcţionari administrativi. Aşa dar aproape un Director General de fiecare cap de funcţionar. Dar
pentru numele lui Dumnezeu, nu vede nimeni în Ţara aceasta acest nemaipomenit caraghioslâc? Are
oare Statul prea mulţi bani pentru a plăti de pomană împărăţeşte pe nişte trântori? În acelaş timp cu
prostilierii, să se desfiinţeze apoi postul de şef de serviciu al lui Costescu, sinecurist, lingău, sfidător al
oamenilor cinstiţi, periuţa lui Dron, care nu numai ca trei ani în şir a venit numai câte 1—2 ore la
serviciu pe zi, dar şi acuma nu lucrează la C.C.B. aproape nimic, deoarece toate orele de birou îi sunt
ocupate cu Casa Clerului, unde în mod ilegal este pus Director de Dron, căci oamenii aceştia au ajuns
la atâta neruşinare şi cinism, încât şi-au pierdut cu desăvârşire simţul realităţii. Nu numai că func-
ţionează ilegal la Casa Clerului întrucât această Casă este direct sub conducerea C.C.B. şi în această
situaţie el ca funcţionar al Consiliului nu poate face administraţie la Casa Clerului, dar peste aceasta
ilegalitate, în fabrica tuturor nelegiuirilor lui Dron s'a mai adăugat alta anume, în acelaş local şi în
acelaşi local şi ore de birou, Costescu este şi Director al Casei Clerului ...unde este plătit cu 10.000 lei
lunar şi şef de serviciu la Consiliu, unde este plătit cu 9.000 lei lunar. Întrebaţi acum pe acest
inconştient care sunt atunci orele de birou pentru care este plătit de Stat? Plus că mai primeşte şi o
diurna de aproximativ 3.000 lei lunar, pentru şedinţele de comitet la aceiaş casă, plus alte vre-o 7—8
posturi particulare pe care le are în alte părţi. Să se desfiinţeze prin urmare postul lui de şef de serviciu
pe care îl ocupă în mod ilegal la Consiliu şi pentru care este plătit degeaba de Stat şi să rămână cu
Directoratul dela Casa Clerului şi cu celelalte ocupaţii.
Să se desfiinţeze postul de şef de birou al lui Pegulescu, un alt intrus de al lui Dron, cu un ochi la
slănină şi cu unul la făină, însemnat şi el ca şi Dron, pe drept cuvânt, căci şi el este omul dracului —
ştiţi proverbul, îi tună şi-i adună — care deasemeni este plătit eminamente degeaba de Stat, întrucât şi
el ca şi Costescu în aceleaşi ore de birou lucrează la Casa Clerului unde este plătit cu 6.000 lei lunar în
calitate de contabil, în afară de salariul de funcţionar. Să se desfiinţeze iarăşi postul de şef de birou al
lui Paraschiv, care nu lucrează pentru Consiliu decât ştatele de plata pentru cei câţiva funcţionari,
restul lucrează la Casa de asigurare sau la Revista Bis. Ort. Rom. de unde primeşte altă plată şi care
este ţinut de Dron numai fiindcă este funcţionar care se pretează, trecând între altele chiria frauduloasă
pe statul de plată, celor cari n'au drept, având locuinţă gratuită în local public. Să se desfiinţeze numai
decât postul de şef de serviciu al meu, rămas vacant pe ziua de 1 Ianuarie prin punerea mea în retragere
pe caz de boala şi care a fost menţinut în buget numai datorita manoperilor lui Dron, pentru a avansa în
el cum a şi făcut deja pe caiafa sa Paraschiv, care m'a subminat în acest scop de ani de zile, care este
omul de afaceri al lui Dron şi a cărui avansare este încă şi ilegală, Paraschiv neavând nici măcar
bacalaureatul. Dar ce să mai vorbim de legalitate sub Dron şi sub Patriarhul Miron? Ba mai mult!
Pentru a face această avansare Dron după cum am văzut, a lovit nu ştiu a câta oară şi în soarta mea,
scoţându-mă la pensie pe ziua de 1 Februarie, în contra întregei mele pregătiri făcută încă din
Septembrie în această privinţă şi în contra însăşi a deciziei C.C.B. şi a adresei semnate de către
Patriarh către Minister, care toate, toate erau şi hotărau punerea mea în retragere pe ziua de 1 Ianuarie
şi când colo aşa tamnesam Ministerul îmi face cunoscut că m'a pus în retragere pe ziua de 1 Februarie;
pentru ce? Pentru că Guvernul luând hotărârea de a suprima din bugetul anului în curs posturile
vacante, Dron a uneltit numai decât şi m'a menţinut pe, mine încă o lună, numai să-şi salveze
complicele cu chiria frauduloasă la avansare, fără absolut nici un scrupul că îmi prejudicia mie vre-o
pagubă şi fără să-mi spună sau să mă întrebe ceva în prealabil în această privinţă, ci procedând aşa cum
îi obiceiul abuziv şi dispreţuitor faţă de om şi de drepturile lui, procedând zic, cum ar proceda cu un
animal de vânzare, pe care îl dă cui vrea, cu cât vrea şi când vrea.
Să se mute apoi birourile Consiliului la Sf. Sinod, iar Casa Clerului să fie smulsă din ghiarele lui
Dron, să se conducă singură, cu funcţionarii săi, să fie numai controlată de Consiliu şi nu administrată
de fapt, cum este astăzi de către Dron şi interpuşii lui în dispreţul tuturor legilor şi a celei mai
elementare logici. Cu aceste suprimări şi modificări, Consiliul nemai având a plăti nici chiria localului
de 400000 lei anual degeaba, numai pentru a-şi odihni adesea câte unul în cameră, prostilierii,
hidoasele burte de dropii leneşe, în el, s'ar face o economie, după o socoteală din anii trecuţi, nu mai
puţin decât câteva milioane lei, în favoarea sărmanei preoţind in adevăr muncitoare de pe tot cuprinsul
Ţării, jăcmănită în atâtea feluri şi chipuri de cei, cari ca culme a ironiei încă, mai au tupeul a pretinde
că se omoară luptând pentru căpătarea drepturilor lor şi pentru îmbunătăţirea salariilor lor. Să nu se
pară nimănui că această economie ar însemna puţin. Este destul de mult 7—8 milioane. Şi apoi să nu
se uite că aceşti bani cheltuiţi absolut de pomană, reprezintă risipa făcută la un număr numai de 9
funcţionari administrativi, ceiace înseamnă, că dacă această risipa ar fi generală în toate instituţiile
publice, la 450.000 de funcţionari am ajunge aproximativ la fantastica sumă de câteva sute de miliarde
risipiţi anual degeaba. Iată pentru ce, între altele, unde suntem cu bugetul Statului şi iată pentru ce am
cerut desfiinţarea imediată a C.C.B. şi plecarea Patriarhului din fruntea Bisericii.
În vederea acestui scop trebuie să se sezizeze toate forurile în drept: Sf. Sinod, C.C.B. plenar,
C.N.B., Înalta Curte de Casaţie, Parchetul şi Ministerul Instrucţiunii, fiecare în sfera sa de competinţă,
să cerceteze, să judece şi să ia măsuri în consecinţă, — unele foruri bisericeşti din punct de vedere
canonic şi administrativ bisericesc, alte foruri laice din punct de vedere periodic în contra acelora cari
sunt plini de păcate şi de nedreptăţi din creştet până'n talpă, oricât ar fi ei de sus puşi, cari trebuie să
înveţe a şti că este şi pentru ei o limită în comiterea nelegiuirilor şi că nu se poate batjocori la infinit un
întreg popor bun şi blajin.
În deosebi preoţimea ajunsă la sapă de lemn, trebuie să ia atitudine hotărâtă şi să tragă la
răspundere pe cei cari au adus-o în starea de azi. Să nu învinuiască pe Guvernanţii Ţării, cari pot fi şi
necredincioşi sau indiferenţi faţă de problemele religioase, ci să învinuiască pe Guvernanţii lor seci din
C.C.B., cari n'au lucrat nimic în curs de 6 ani de zile. Întrebaţi pe cei doi boi de rasă: Reuţ şi
Negulescu, de câte ori au văzut faţa unui Ministru, sau au îndrăznit să scoată înaintea cuiva mai de
seamă, o singură vorbă. Ei bine! Când administraţia laică a Statului se face, oricum, de persoanele cele
mai proeminente politice, oameni cu autoritate şi competinţă, cari reprezintă adevărate forţe în viaţa
publică, cum îşi poate închipui cineva oare, că administraţia bisericească a aceluiaşi Stat, s'ar putea face
cu nişte hipopotami dugleşi de talia lui Negulescu şi Reuţ, nişte Terchea-Berchea un leu perechea?
Deaceia preoţimea dacă vrea să aibă altă soartă, să nu stea cu mâinile în subţiori, ci să caute să se
cotorosească întâi de reprezentanţii ei incapabili şi să-i înlocuiască imediat cu oameni competenţi. Şi
slavă Domnului că sunt destui în corpul preoţesc, numai că aceştia sunt ţinuţi în umbră, pentru că sunt
oameni de caracter, nu se pretează la ciordiri şi deci nu pot trăi cu Patriarhul Miron. Dealtfel cel mai
absurd act din viaţa Bisericii de când a devenit dragă Doamne autonomă, este definitivarea
Consilierilor. Întâi pentru că este o contrazicere flagrantă cu Legea, care prevede că toţi Consilierii să
fie aleşi din şase în şase ani. Apoi dacă dela prima alegere, după un an de probă sunt declaraţi
definitivi, atunci cum mai pot fi aleşi după şase ani? Sau dacă ar fi totuşi aleşi după şase ani, cu tot
definitivatul lor, atunci cum mai sunt definitivi? Dar nu aici este buba! Ci acolo unde am văzut mai
înainte: căci cum îşi poate imagina oare cineva, ca această scumpă şi sfântă Biserică a noastră şi a
strămoşilor noştri, să fie atât de blestemată, încât din cauza unor alegeri cari ştim cum se fac, să intre şi
să rămână câte 20—30 ani pe mâna unor gloabe ca cele din C.C.B. care s'o târască sărmana de ea prin
toate tihăraele şi prin toate mocirlele, oprind însăşi respiraţia vieţii ei întregi şi închircind-o şi nimicind-
o ca un cancer? E posibil oare? Nu! Aşa ceva nu se poate! Şi deaceia Consilierii trebuie să aibă mandat
conform Legii numai pe şase ani şi după această dată să fie realeşi sau înlocuiţi. Altfel se duce Biserica
de râpă. Căci în forma ei de autonomie, de azi, ea are un fel de Parlament şi de Guvern pe care îl
schimbă din şase în şase ani. Parlamentul ar fi Congresul Naţional Bisericesc, iar Guvernul Consiliul
Central Bisericesc, cu prefecţii lui Consilierii Eparhiali. Dar dacă aceşti Consilieri, atât cei centrali cât
şi cei eparhiali sunt declaraţi definitivi după un an de probă, atunci ce se mai schimbă din 6 în 6 ani?
Numai membrii Congresului?Aceasta nu înseamnă nimic, deoarece Congresul se întruneşte numai din
3 în 3 ani, pe când Consilierii administrează toată viaţa şi care viaţă este şi foarte lungă din mila
Domnului, căci trăesc bine. Şi dacă se întâmplă ca în consilierat să intre elemente ca cele despre care
am vorbit şi cum ei au perspective de a rămâne acolo prin definitivare toată viaţa, atunci o bate fericirea
pe biata preoţime. Nu numai că este ţinută în loc dela orice progres, dar este dată şi îndărăt cu secole,
sau este scoasă la mezat ca astăzi.
Trebuie să se sezizeze şi să ia atitudine însuşi Profesorii Universitari teologi, studenţii
teologi,credincioşii în masă, chiar şi în special presa şi onoraţii scriitori, cari au pregătit curente şi au
determinat epoci în istoria evoluţiei popoarelor în toate vremile, toţi cu toţii să înceapă lupta dârză în
contra spiritului Borgilor imprimat pentru prima dată Bisericii noastre de către Patriarhul Miron. Căci
în vremurile astea de cataclisme mondiale, de destrămare a sufletelor de furii anarhice şi ateism
distrugător, poporul are nevoe de exemple covârşitoare de pietate şi viată creştină, de Crisostomi, de
Apostoli, şi martiri, de Antimi Ivireni, de Varlaami şi Daniili Sihaştri, şi nu de latifundiari, bancheri
nepăsători şi de crai cocheţi. Ierarhii noştri din trecut ne-au lăsat moştenire sfântă, un întreg tezaur de
artă nemuritoare românească, în toate domeniile şi de însăşi mintea şi mână lor creiată. Ce ne lasă
Patriarhul Miron? Dezastrul lugubru din Valea Plângerii, în viaţa Bisericii sub toate raporturile. Şi dacă
noi continuăm a-1 păsui încă indolenţi, nu-1mai păsuesc morţii. Ctitorii Brâncoveni cer să se caute
tâlharul acoperit de Patriarh, tâlharul care a furat cele două pietre scumpe din icoanele lor voevodale,
lăsate de ei spre paza şi norocul Bucureştilor şi a Ţarii. Acelaş lucru îl strigă apoi din mormânt
Mitropolitul Atanasie, care cere să se caute tâlharul ce i-a furat mitra bătută cu diamante. Şi anatema
morţilor este neîndurată. Ea va face numaidecât, ca cele treisprezece milioane de ortodoxi ai aceste
Ţări, să fie eliberaţi cât de curând, în sfârşit, de sub ocupaţia nelegiuită a Patriarhului Miron-Borgia.

N. B. — Ţin să se ştie de către toţi pescuitorii în ape tulburi, că scriind cele cuprinse în broşura de
faţă, n'am înţeles câtuş de puţin să atac Biserica, ci numai pe conducătorii ei nevrednici, care prin
purtarea pe care o au, nu numai că o compromit, dar o reneagă chiar.
Aduc la cunoştinţă celor interesaţi deasemeni, că în curând va lua fiinţă o asociaţie de
intelectuali, cari vor lupta pentru înlăturarea abuzurilor şi nedreptăţilor din Biserică şi cei cari vor să ia
parte pot trimite pe adresa mea Post-Restant Bucureşti orice fel de informaţii, pentru ca la vreme să
avem documente suficiente.