O istorie a Rusiei- N. Riasanovsky pag.

257-467

Istoria Rusă de la Petru cel Mare la Ecaterina cea Mare

După moartea lui Petru cel Mare a urmat o perioada de 37 de ani în care Rusia a avut
parte de autocraţi cu domnii scurte: 3 femei, un baiat de 12 ani, un bebeluş şi un debil
mintal. Ecaterina I a creat Consiliul Secret Suprem, al cărui membri deveneau sfetnici ai
monarhului. După moartea soţiei lui Petru cel mare, a umat la tron nepotul acestuia, Petru
al II care nu a domni decât 3 ani.În 1730 a fost numită împărăteasă, Ana, fiica lui Ivan al
V, fratele vitreg a lui Petru cel Mare. La începutul domniei sale a acceptat condiţiile
impuse de Consiliul Secret Suprem, inaugurându-se astfel domnia constituţională.
Constituţionalismul a fost de scurtă durată, Ana a desfiiţat Consiliul (manipulau
hotărârile în interes propriu) iar autocraţia şi-a reintrat în drepturi. Ana acorda pământuri
susţinătorilor ei din rândul micilor prorpietari, ţăranii de pe terenuri devenind şerbi-
practică continuată de succesori. În 1740 Ana moare şi numeşte drept succesor pe fiul
surorii mai mari, Ivan, care era doar un bebeluş. Are loc însă o lovitură de stat orchestrată
de fiica lui Petru cel Mare şi gărzile curţii. În timpul Elisabetei izbucneşte o criză
financiară, datorită politicilor financiare dezastruoase.
În 1762 împărăteasa îl numeşte drept succesor pe Petru al III , un limitat mental, crud
şi violent, care se temea şi dispreţuia propria ţară. Acesta a desfiinţat serviciul obligatoriu
pentru micii proprietari în 1762, anulându-se astfel structura socială veche: şerbii
munceau pentru proprietar iar aceştia serveau ţara. Reforma nu a fost dusă până la capăt
de către Petru, aceste neglijând situaţia ţăranilor, care îşi pierdeau tot mai multe drepturi.
În plan extern, la aceea perioadă, se aplica sistemul tablei de şah: Rusia era în mare parte
adversară a vecinilor eu şi prietena vecinilor vecinilor ei; dacă o ţară se alia cu un duşman
devenea şi ea automat unul iar dacă lupta împotriva unui duşman comun devenea aliat.
Prietenii naturali ai Rusiei erau consideraţi Austria (ambele ostile Franţei) şi Marea
Britanie (legături comerciale strânse). Duşmanii naturali erau Franţa şi Prusia
(revizionst). Războaie purtate de Rusia în timpul lui Petru al III au fost: 1733-1735 cel
de succesiune la tronul polonez; 1736-1739 Rusia şi Austria luptă împotria Imperiului
Otoman şi Franţa; ruşii având de câştigat de pe urma tratatului de la Belgrad; 1741-1743
Rusia şi Austria împotriva Suediei; 1746-1748 Rusia şi Austria împotriva Prusiei şi
Franţei în cadrul războiului de succesiune austriac; cel mai important Războiul de 7 ani
pentru regiunea Silezia, ce avea Franţa, Saxonia, Rusia, Austria şi Suedia pe de o parte şi
Prusia, Marea Britanie şi Hanovra pe cealaltă. Petru s-a retras din război deşi avea şanse
mari de câştig, din respect si admiraţie pentru împăratul Prusiei, salvând-o astfel de la
distrugere.
Ecaterina cea Mare (1762-1796) a preluat tronul în urma unei lovituri de stat, pe care a
orchestrat-o împreună cu gărzile palatului. Rămasă în istorie drept un despot iluminat,
adoptând o serie de reforme cu caracter liberal (secularizarea domeniilor bisericii, in
domeniul administrativ, juridic), a dezvoltat industria, învăţământul, educaţia, a întocmit
un document cu influenţe liberale, Nacazul. Totuşi considera în continuare autocraţia ca
singura formă de guvernământ capabilă să menţină unitatea în Rusia, a acordat alte
privilegii proprietarilor (Epoca de aur a acestora), a influenţat extinderea şerbiei.
În timpul domniei sale Rusia a purtat 2 războaie cu turcii şi unul cu suedezii, a
participat la împărţirile Poloniei. Primul conflict cu turcii, între 1768-1774, s-a încheiat
cu semnarea tratatului de la Kuciuk-Kainargi, în urma căruia ruşii au obţinut puncte
strategice la Kinburn, Enikale, Keri din Crimeea, porţiuni de coastă ai Mării Negre,
dreptul de liber navigaţie în apele turcilor, Moldova şi Valahia sunt returnate turcilor,
Rusia rezervându-şi dreptul de a interveni în favoarea lor, turcii promit protejarea
bisericii ortodoxe. Tratatul de la Iaşi a fost semnat în urma celui de-al doilea război cu
turcii (1787-1795) ce prevedea ca Rusia să obţină fortăreaţa Oceakov, ţărmul nordic al
Mării Negre până la Nistru, anexarea Crimeii.
În 1772 are loc prima împărţire a Poloniei ( favorizată de războaiele civile, problemele
religioase), Rusia primeşte Rusia albă, Lituania Letonă, până la Nipru, Austria primeşte
Galiţia, Podolia de Vest, Mica Polonie din Sud iar Prusia Prusia regală. În 1793 are loc
cea de-a 2 împârţire ruşii anexează Lituania, Ucraina de Vest iar pruşii Danyig, Torun şi
Mica polonie. Polonezii se revoltă, dar în zadar căci în 1795 are loc cea de-a 3 împărţire
Rusia primind Lituania, Ucraina, Prusia Mazovia şi Varşovia iar Austria Mica Polonie şi
Cracovia.
Ecaterina cea Mare ar fi dorit să materializeze un aşa numit proiect grecesc, ce
presupunea cucerirea teritoriilor otomane din Europa şi înfiinţarea unui imperiu creştin cu
centrul la Constantinopol-proiect rămas la stadiul de năzuinţă. Împărăteasa a propus
doctrina neutralităţii pe mare în 1780, pentru a proteja comerţul ţărilor necombatante
împotriva acţiunilor arbitrare ale britanicilor, care erau angajaţi în lupta cu coloniile
americane.
Pavel 1796-1801, a anulat majoritatea măsurilor luate în timpul mamei sale. În plus a
modificat legea succesiunii la tron, dreptul primului născut la tron pe linie bărbătescă a
înlocuit prevederile lui Petru cel mare de liberă alegere a monarhului aflat la conducere.
Pe plan extern luptă împotriva Franţei în cadrul celei de-a doua coaliţii, alături de Austria,
Marea Britanie, Neapole, Portugalia şi Turcia. Ruşii au luptat în Ţările de Jos, Elveţia,
nordul Italiei, iar din cauza lipsei unui sprijin din partea aliaşilor, s-a retras din coaliţie şi
s-a apropiat de Franţa.
Domnia lui Alexandru I (1801-1825)
Odata cu asasinarea lui Pavel la tronul Rusiei a veniut fiul acestuia, Alexandru I. Insa
Alexandru I era foarte diferit de tatal sau, avand parte de o educatie mult mai liberala,
fiind numit « Hamlet incoronat » sau « inger ». Unii cercetatori considera ca Alexandru I
l-a intrecut pe Napoleon, tarul rus fiind un diplomat maret. Caracterul sau a fost influentat
de bunica sa, Ecaterina cea Mare, care i-a oferit o educatie in spirit iluminist. Domnia lui
Alexandru I a fost marcata de personalitatea tulburatoare a acestuia, tarul devenind din ce
in ce mai suspicios, mai iritabil. Exista anumite suspiciuni in legatura cu moartea lui
Alexandru I. Acesta moare la 45 de ani, unii cercetatori considerand ca si-a inscenat
moartea pentru a pleca in Siberia sau ca s-a sinucis.
Domnia lui Alexandru I s-a caracterizat prin liberalism si reforma, tarul aducand in viata
politica ruseasca idei umaniste, la baza carora se afla demnitatea si libertatea umana.
Astfel o serie de reforme au fost facute in prima perioada de domnie a lui Alexandru I:
cenzura a fost limitata, abrogarea restrictiilor de a calatori in strainatate, interzicerea
torturii. Aceste schimbari au fost benefice, insa principala problema era serbia, autocratia
si sistemul corupt. Perioadele liberale din timpul lui Alexandru I se impart in doua etape:
1801 – 1805, 1807 – 1812, ambele fiind urmate de razboaie cu Franta.
Perioada din 1801 – 1805 a fost cea mai indrazneata, tarul dorind sa schimbe radical
Rusia. Tarul dorea sa desfiinteze serbia si autocratia, insa societatea ruseasca din acea
vreme nu era pregatita pentru reforme atata de radicale. Desi proiectul de reforma nu a
fost pus in aplicare s-au luat unele masuri importante: reinfiintarea Senatului, desfiintat
de catre Pavel; reforme sociale prin “legea privind agricultorii liberi” – eliberarea
voluntara a serbilor de catre stapanii lor, asigurandu-le pamant celor eliberati; s-a pus
accentul pe educatie: infiintarea de universitati, scoli secundare. De-a lungul domniei
Alexandru I a beneficiat si de colaboratori. Unul dintre acestia a fost Mihail Speranski,
care a activat in ce-a de-a doua perioada de reforme, 1807 – 1812, care a corespuns
aliantei cu Franta. Ideile lui Speranski au fost liberale, acesta dorind sa creeze din Rusia o
monarhie puternica, in care era eradicata coruptia. Alexandru I i-a cerut acestuia sa
realizeze un proiect constitutional, insa tarul nu a reusit sa implementeze proiectul lui
Speranski. Desi nici in ce-a de-a doua perioada nu s-au produs schimbari majore, totusi in
1810, la sfatul lui Speranski, Alexandru I a creat Consiliul de Stat, dupa modelul francez,
insa nu limita cu nimic principiul autocratiei. Un alt colaborator a fost Novosiltiv, care
dorea crearea unei Rusii federale. Desi planul lui Novosiltiv a fost acceptat de tar,
datorita mortii acestuia , planul nu a mai putut fi dus la indeplinire.
In prima parte a domniei lui Alexandru I (1801 – 1812) politica externa s-a aflat pe
primul loc. Desi la inceputul domniei Alexandru I a adoptat o atitudine pasnica, preferand
sa ramana neutru in problemele celorlalte mari puteri, Rusia nu a putut sa isi pastreze
pentru mult timp neutralitatea, mai ales ca tarul il considera pe Napoleon un adevarat
pericol. Rusia a semnat aliante cu Austria, Suedia, Marea Britanie,impotriva Frantei. Insa
in confruntare Franta a iesit invingatoare, Rusia fiind nevoita sa accepte conditiile
Frantei: acceptarea unei noi harti trasate de catre Napoleon si sprijinirea Frantei impotriva
Angliei.
Rusia devine astfel singura putere care reuseste sa contrabalanseze puterea Frantei.
Treptat, Rusia incepe sa-si extinda dominatia si dincolo de Muntii Caucaz, anexand
Georgia. De asemenea in urma razboaielor ruso-turce, Rusia anexeaza Basarabia, coasta
estica a Marii Negre si Finlanda. Racirea relatiilor cu Franta a dus la izbucnirea
razboiului ruso – francez in 1812. Acest eveniment a devenit subiectul multor lucrari
istorice, cat si poetice, datorita fortei cu care rusii au reusit sa combata armata franceza,
cea mai puternica la acea vreme.
Politica externa in ce-a de-a doua perioada de domnie (1812 – 1825) a coincis cu
infrangerea lui Napoleon in 1814 si cu reconfigurarea noii ordini europene. Congresul de
la Viena(1815) avea ca scop trasarea liniilor ordinii europene, iar Alexandru I a
reprezentat personal Rusia, avand un rol esential in cadrul Congresului. Desi Alexandru I
dorea crearea unui mare regat al Poloniei sub protectorat tarist, celelalte puteri europene
nu au fost de acord cu prevederea lui Alexandru I. Rusia a obtinut in cele din urma doar o
parte din regatul polonez, Alexandru I devenind pe langa imparat rus si mare duce
finlandez si rege constitutional polonez. Alexandru I a venit cu initiativa formarii Sfintei
Aliante, care sa reuneasca marile puteri si sa mentina pacea europeana. Desi Sfanta
Alianta nu a avut merite deosebite, ea a fost un prim pas in punerea bazelor dreptului
international. Alexandru I chiar dorind realizarea unei armate internationale permanente,
idee respinsa de Marea Britanie si Austria.
In timp ce politica externa a Rusiei era infloritoare, Alexandru I fiind considerat
“imparatul Europei”, in politica interna lucrurile stateau diferit. Alexandru I nu a reusit sa
rezolve problema serbiei, ramanand la fel de asupritoare, au avut loc numeroase revolte
ale militarilor datorita proiectului imparatului de a crea “colonii militare”, in cadrul
carora traiau familiile de militari, fiind supuse la un despotism minutios.
Nemultumirea fata de politica dusa de Alexandru I a fus la aparitia primului grup
revolutionar rus, care s-a afirmat in decembrie 1825 in timpul investiturii lui Nicolae I,
succesorul lui Alexandru I. Moartea subita a lui Alexandru I a dus la o criza dinastica.
Alexandru I trebuia sa fie urmat de catre Constantin, insa a renuntat la drepturile sale la
tron, Nicolae I devenind imparat al Rusiei.
Domnia lui Nicolae I (1825 -1855)
Nicolae I se deosebea de fratele sau Alexandru I. Acesta spre deosebire de Alexandru I
era hotarat, pasionat de tot ce tinea de armament si armata. Pasiunea sa pentru armata a
dus la transformarea Rusiei intr-o fortareata de nepatruns. Simbolul domniei lui Nicolae I
a fost politia politica, care asigura pacea in stat, fiind principalul mijloc de control al
supusilor. Politia politica avea dreptul sa intervina in toate aspectele vietii, controland
minutios tot ce aparea pe piata in materie de carti, articole. Intreaga domnie a lui
Alexandru a fost caracterizata de dorinta imparatului de a apara tara, insusi Nicolae I
implicandu-se personal in acest aspect, dorind sa fie un adevarat parinte pentru poporul
sau. Desi Nicolae I nu era de acord cu serbia, acesta nu a reusit sa rezolve problema, in
principal datorita temerilor lui de a initia reforme.
In ultima parte a domniei Nicolae I a luat masui drastice in ceea ce priveste libertatile
indivizilor, fiind inspaimantat de valul revolutionar ce s-a abatut asupra Europei in 1848.
Au fost schimbate programele scolare, universitatile au fost la un punct de a fi desfiintate,
rusii nu mai aveau voie sa calatoreasca in strainatate. Toate acestea pentru a impiedica
patrunderea valului revolutionar in Rusia.
Pe plan extern Nicolae I era hotarat sa mentina si sa apere ordinea europeana, fiind numit
“jandarmul Europei”. Prima criza internationala caruia a trebuit sa-i faca fata a fost
razboiul de independenta a Greciei din 1821, care a dus la un razboi intre Rusia si Poarta.
Rusia iese invingatoare din razboi, Poarta cedandu-i gurile Dunarii, un teritoriu din
Caucaz, garanta independenta Greciei si libera navigatie in stramtorile Bosfor si
Dardanele. Insa Nicolae I nu avea nici o intentie in a distruge Poarta, deoarece dorea
mentinerea echilibrului de putere din 1815. Infrangerea revolutiei poloneze din 1815 de
catre rusi a dus la schimbarea statutului Poloniei, aceasta devenind “parte indivizibila” a
Imperiului Rus, incepand un proces de rusificare a Poloniei. Revolutiile din 1830 au
apropiat Austria, Prusia si Austria, care au semnat Acordurile din 1833 in care se stipula
pastrarea ordinii conservatoare in Europa. De acelasi tratament au avut parte si revolutiile
din 1848, Rusia intervenind impotriva revolutiilor din Moldova, Valahia si Ungaria. Insa
esecul revolutiilor nu a dus la disparitia ideilor nationaliste si liberale, acestea luand
amploare din ce in ce mai mult in statele europene.
Rusia a avut de suferit pe plan international dupa razboiul Crimeii(1853 – 1856), atunci
cand s-a vazut ca Rusia, fata de celelalte puteri europene, era mult mai slab dezvoltata din
cauza impotrivirii lui Nicolae I de a infaptui unele reforme la nivelul societatii rusesti.
Rusia a fost infranta in urma razboiului de catre Poarta si aliatii acesteia, Marea Britanie,
Sardinia si Franta. Razboiul a fost precedat de Congresul de la Paris, prin care Rusia ceda
Portii gurile Dunarii, accepta neutralitatea Marii Negre si renunta la pretentiile sale cu
privire la ortodocsii din Imperiul Otoman. Istoricii sustin ca Nicoale I nu a trasat o noua
directie tarii sale, el fiind adeptul vechiului sistem.
DEZVOLTAREA ECONOMICA SI SOCIALA A RUSIEI IN PRIMA JUMATATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
In ceea ce priveste contextul economic rusesc, s-au inregistrat schimbari semnificative in
primele decade ale sec. al XIX-lea, mosiile rusesti trimitand din ce in ce mai multe
produse pe piata interna si externa, iar Rusia sudica incepu-se sa exporte cereale pe
Marea Neagra. Aceste noi posibilitati de comert si cresterea continua a populatiei au dus
la o crestere puternica si sistematica a pretului pamantului. Insa, cu toate ca se iveau noi
posibilitati, agricultura rusa putea evolua in directia capitalista doar intr-o mica masura si
cu mari cheltuieli economice si umane, deoarece era obstructionata de structura sociala si
de institutiile tarii. Total nepregatiti pentru aceasta sarcina din cauza educatiei si a
conceptiilor lor, majoritatea proprietarilor nu au reusit sa se adapteze in mod real
competitiei si sa obtina productii eficiente pe mosiile lor.
Industria a fost si ea afectata destul de mult de aparitia economiei de piata. Au
crescut ca numar asezamintele manufacturiere rusesti, de la aproximativ 1200 (la
inceputul secolului), pana la 2818 (in 1860). Forta de munca a crescut si mai mult: de la
100.000-200.000 in 1800, pana la 500.000-900.000 in ajunul "marilor reforme". Cel mai
repede s-a dezvoltat industria bumbacului, fiind relativ noua, productia crescand de 16 ori
de-a lungul unei jumatati de secol, Rusia detinand la sfarsitul perioadei aproximativ un
milion de filaturi de bumbac. In industria ruseasca a mai crescut treptat, mai ales dupa
primul sfert de secol, folosirea utilajelor si a puterii aburilor , ei incepand chiar sa-si
construiasca propriile utilaje. Industria rusa ramanea totusi limitata, in vastul sud rusesc
neaparand inca nici o industrie.
In prima jumatate a sec al XIX-lea, comertul reflecta si el ritmul rapid al vietii
economice rusesti. Comertul intern a inregistrat o dezvoltare impotanta. A devenit tot mai
pronuntata diferenta dintre sudul producator de grane si nordul si centrul ca mari
consumatori, astfel furnizandu-se o baza tot mai puternica pentru schimburile pe scara
larga. Nordul si centrul isi trimiteau materiile prime industriilor si atelierelor din sud in
schimbul granelor, al carnii si al untului, unele zone chiar specializandu-se treptat, cum e
exemplul regiunii nord-vestice ce furniza in pentru intreaga Rusie. Capitalul comercial a
crescut, iar targurile s-au extins. Pentru anul 1825, cifra totala a comertului intern rus a
fost estimata la suma considerabila de 900 de milioane de ruble. S-au dezvoltat si
transporturile, in cadrul lor si al comertului, raurile si lacurile continuand sa joace un rol
extrem de important. Priml vapor cu aburi a aparut in Rusia in 1815, pe Neva, in 1820 a
inceput navigarea exclusiva pe baza de aburi pe Volga, iar mai tarziu aceasta s-a extins si
pe alte rauri si lacuri importante. In 1837 a intrat in functiune prima cale ferata publica
rusa, iar in 1851 a intrat in functiune prima cale ferata rusa majora. Comertul exterior a
inflorit repede in prima jumatate a sec al XIX-lea. In ajunul "marilor reforme", valoarea
anuala a exporturilor rusesti a fost estimata la 230 de milioane de ruble, iar a importurilor
la 200 de milioane, in comparatie cu numai 75 si respectiv 52 de milioane la inceputul
secolului. Rusia continua sa exporte materii prime, mai ales cherestea si produse
lemnoase, canepa, in, seu si cantitati tot mai mari de cereale.
Populatia Rusiei a continuat sa creasca rapid de-a lungul intregii perioade: de la
36 milioane in 1796, la 45 milioane in 1815 si la 67 milioane in 1851. In majoritatea
fazelor vietii sociale rusesti, o pozitie sociala si doaminanta au detinut, cu siguranta,
clasele superioare, proprietarii. Totusi, problemele lor cresteau, cei mai multi dintre
proprietarii de pamanturi nereusind sa se adapteze intr-un mod eficient noilor conditii
economice, adancindu-se in datorii si adesea saracind.
Inapoierea, stagnarea si opresiunea, sunt principalele caracteristici ale vietii
rusesti din perioada premergatoare "marilor reforme", de aceasta parere fiind multi
observatori straini, unii istorici marxisti mai in varsta si cativa alti critici. Ca o reactie la
aceasta opinie extrema, multi istorici au evidentiat realizarile rusilor din aceasta perioada
dificila, si anume: remarcabila literatura si cultura a perioadei si reforma lui Kiselev cu
privire la conditia taranilor de stat, patrunderea timpurie a capitalismului in tara, cateva
progrese tehnologice ale rusilor, calea ferata, industria bumbacului, dezvoltarea clasei de
mijloc si extinderea comertului. Cu toate acestea, desi economia si societatea rusa s-au
dezvoltat oarecum in prima jumatate a sec al XIX-lea, imperiul tarist nu a reusit sa tina
pasul cu celelalte tari europene.
Sec al XVIII-lea reprezentase, in cultura, o perioada de asimilare a tendintelor
occidentale, aceasta continuand si in sec al XIX-lea cand, de fapt, a devenit tot mai
extinsa si mai profunda. "Epoca de aur a literaturii ruse" a fost datata intre 1820-1880,
cea mai mare parte a acesteia incadrandu-se in perioada de dinainte de "marile reforme".
Tot in prima jumatate a sec XIX, s-au inregistrat progrese si in arta, desi nu a evoluat in
acelasi ritm cu literatura rusa. Progrese remarcabile au inregistrat si stiinta si
invatamantul rus, cel din urma capatand treptat un caracter mai larg si mai durabil, avand
propriile sale scoli de gandire, traditii si contributii la efortul intelectual general al
civilizatiei vestice. In ciuda autocratiei si a strictei cenzuri, chiar si dectrinele filosofice,
politice, sociale si economice au aparut si s-au dezvoltat intr-un mod remarcabil.
Dupa reformele lui Alexandru I, educatia universitara si cea secundara din scolile
de stat au devenit mai accesibile. In 1802, dupa crearea Ministerului Educatiei, imperiul a
fost impartit in 6 regiuni educatioanle, fiecare condusa de un director. Planul prevedea
infiintarea unei universitati in fiecare regiune, a unei scoli secundare in fiecare centru
provincial si a unei scoli primare imbunatatite in fiecare district. In privinta centralizarii
si standardizarii, Nicolae I si colaboratorii sai au facut tot ce le-a stat in putere pentru a
introduce o noua ordine si o uniformitate absolute in sistemul educational din Rusia.
Controlul minutios al statului s-a extins si asupra scolilor particulare si chiar asupra
educatiei in familie, cea din urma fiind influentata de stat printr-un control guvernamental
rigid al profesorilor. Masurile restrictive impuse de Ministerul Educatiei decurgeau logic
din intentiile si ideile sociale ale regimului, categoriile sociale inferioare fiind mai
dezavantajate in comparatie cu membrii clasei superioare.
Stiinta si eruditia din Rusia au luat avant odata cu dezvoltarea invatamantului
superior. Matematica era in frunte, apoi urma astronomia ce a inregistrat progrese
exceptionale; in timpul domniei lui Alexandru I si a lui Nicolae I s-au dezvoltat si fizica
si chimia; stiintele naturale s-au dezvoltat si ele odata cu cele fizice; in primele decenii
ale secolului s-au dezvoltat intr-un mod asemanator stiintele umaniste si cele sociale si nu
in ultimul rand, scrierele istorice care s-au dezvoltat si au castigat numerosi adepti.
Limba rusa a evoluat in continuare, ca si studiile literare si lingvistice. Datorita
geniului catorva scriitori, literatura a constituit gloria principala a culturii rusesti din
prima jumatate a sec al XIX-lea. Realismul a fost mai bine reprezentat in Rusia decat
romantismul, fapt pe care multi critici din sec XX, dar mai ales ceo sovietici, l-au reliefat
cu insistenta, ei considerand ca prin realism. literatura rusa si-a obtinut, in sfarsit,
independenta si originalitatea si a pus bazele maretiei sale.
Prima jumatate a secolului al XIX-lea s-a dovedit prolifica si in gandirea politica
si sociala si in construirea de ideologii in general, cu toata reactiunea din ultima parte a
domniei lui Alexandru I si cu toata represiunea permanenta din timpul domniei lui
Nicolae I. In general, gandirea rusa in timpul domniilor lui Alexandru I si Nicolae I, si in
mod special "emanciparea intelectuala" din renumitii ani 1840, avea sa exercite o mare
influenta asupra evolutiei intelectuale a Rusiei si a istoriei rusesti pana tarziu, spre 1917
si in continuare.
Si artele frumoase au continuat sa se dezvolte in timpul domniilor lui Alexandru I
si Nicolae I. In timpul lui Alexandru, stilul neoclasic a atins apogeul in Rusia. Sub
Nicolae I, stilul neoclasic a fost inlocuit cu un amestec eclectic de stiluri. Pictura,
indrumata de Academia de Arte, a evoluat treptat de la neoclasicism la romantism,
aparand si cativa pictori realisti. Creatiile muzicale au luat avant din punctul de vedere al
calitatii, cantitatii si popularitatii. Opera ruseasca si scoala de muzica au fost mult
influentate de cantecele, melodiile si motivele populare. De sprijin din partea statului si a
publicului s-au bucurat din ce in ce mai mult teatrul, baletul si opera.
Domnia lui Alexandru al II-lea 1855-1881
A urmat tatalui sau, Nicolae I la tronul Rusiei la varsta de 30 de ani şi cu toate că a
pastrat o atitudine conservatoare toată viaţa a dus la îndeplinire reforme fundamentale, de
o amploare cum numai Petru cel Mare mai facuse.
Emanciparea şerbilor
După terminarea războiului din Crimeea a luat măsuri de ridicare a restricţiilor draconice
ale lui Nicolae I privind calatoriile în străinatate şi numarul de studenţi din universităţi
dar problema pincipală era şerbia. Odată cu dezvoltarea concurenţei pentru pieţe,
neajunsurile muncii necalificate ale şerbilor deveneau tot mai clare, oprimaţi, aceştia se
răsculau mereu împotriva stăpânilor.
Începe să apară un sentiment tot mai putenic în favoarea eliberării pe măsură ce educaţia
lua ampoare in Rusia, sentimentul s-a propagat cu repeziciune.
Alexandru al II-lea la aproape un an de la preluarea puterii a afirmat cae mai bine ca
serbia sa fie desfiintata de sus decat sa se astepte sa se desfiinteze singura de jos si a cerut
nobililor sa mediteze asupra problemei.
Se infiinteaza in 1858 comitete de nobili in toate provinciile pentru a se analiza problema
emanciparii, nobilii din sudul si centrul Rusiei detineau sol fertil si doreau sa pastreze
pentru ei pamantul, dorind sume foarte mari de bani in schimbul lui iar cei din nord ar fi
renuntat la panmant dar voiau o mare suma de bani in schimbul mainii de lucru a serbilor.
Dupa analizarea propunerilor comisiilor, Alexandru al II-lea a semnat manifestul de
emancipare pe 3 martie 1861, proclamarea publica avand loc 12 zile mai tarziu.
Aceasta reforma a intampinat ostilitatea conservatorilor din guvern si din cadrul
societatii, reforma fiind sustinuta de liberali – conservatorii aparau interesele nobililor,
liberalii fiind motivati de ideea ca interesele statului necesitau o reforma completa.
Valoarea morala a emanciparii a fost extraordinara, chiar incalculabila.
Cu toate astea, reforma referitoare la emancipare i-a dezamagit pe radicalii rusi care au
considerat-o inadecvata si nu a reusit sa ii multumeasca pe multi dintre tarani- pamantul
distribuit a fost insuficient- urmata fiind de tulburari iar saracia si ura de la tara au
continuat sa reprezinte amenintari serioase pentru Rusia Imperiala.
Alte mari reforme
• reforma administratiei locale care isi avea originea in legislatia Ecaterinei cea
Mare (adiminstratie birocratica si participarea nobililor locali) iar legea aplicata
din 1864 a reprezentat o puternica modernizare si democratizare a administratiei
locale; s-au creat comitete zemstvo ( ,,pamant”-opus administratiei locale),
reprezentarea proportionala cu proprietatea, alegeri directe. Sistemul zemstvo a
avut contributii valoroase pentru sanatate si educatie care intrau in atributia lor,
sistemul a fost utilizat pana in 1917, Rusia introducand astfel un sistem de
asistenta medicala sociala mult inaintea altor tari.

• reforma sistemului juridic care era anarhic, corupt, bazat pe sistemul de clase si
nu pe egalitatea in fata legii iar prin reformare se separa puterea judecatoreasca de
cea adiministrativa, justitia devenea independenta fata de guvern. Procedurile
judecatoresti au devenit publice, s-a creat o noua clasa a juristilor care a capatat
importanta publica. Este considerata cea mai importanta dintre reforme, inspirata
din Franta dar adaptata realitatilor rusesti.

• reforma serviciului militar in 1874 astfel obligativitatea a fost extinsa asupra

tuturor rusilor, care era la inceputul domniei sale de 25 de ani, fiind redus stagiul
la 6 ani

• reforma financiara a reprezentat-o infiintarea unei trezorerii de stat

Legislatia lui Alexandru al II-lea a contribuit mult la schimbarea Rusiei- dezvoltarea
capitalismului, evolutia taranimii, declinul nobilimii, cresterea clasei mijlocii si aparitia
proletariatului deci TRANSFORMAREA INTR_O NATIUNE MODERNA.
Reformele au avut opozanti, s-au creat conspiratii iar ,,Vointa poporului” a organizat
asasinat dupa asasinat impotriva regelui, iar pe 13 martie 1881 e asasinat.
Politica externa
• a dus un razboi victorios impotriva turcilor, s-a retrasat harta Balcanilor

• imperiul Romanovilor a reusit o mare expansiune in Caucaz, Asia Centrala,

Extremul Orient

• imperiul a continuat sa se extinda puternic in Asia

Domnia lui Alexandru al III-lea si prima parte a domniei lui Nicolae I, 1894-1905
Alexandru al II-lea a fost ,,tarul liberator’’ dar Alexandru al III-lea si Nicolae I erau
reactionari convinsi si nu numai ca au respins orice reforma dar s-au straduit sa reduca
eficienta multor schimari care avusesera loc, initiind contrareforme.
Decis sa suprime revolutiile si sa mentina autocratia pe 11 mai 1881 a subliniat
importanta statului, a autocratiei si ortodoxismului ceea ce a dus la cresterea presiunilor
asupra confesiunilor neortodoxe si o intarire a politicii de rusificare, extinsa nu numai
asupra polonezilor dar si asupra georgienilor, armenilor din Transcaucazia si treptat
loialilor finlandezi iar evreilor li s-a impus sa locuiasca in ,,limitele zonelor evreiesti’’in
V Rusiei, au avut loc pogromuri pana la sfarsitul Rusiei Imperiale, incurajate de
autoritati.
Dar cum nu se putea reduce la limitarea reformelor, s-au luat si masuri mai constructive
in finante, economie, s-a infiintat o banca agricola pentru tarani, s-a desfiintat impozitul
pe cap de locuitor.
Nicolae al II-lea
A urcat la tron dupa moartea tatalui sau in 1894. Fiind o persoana simpla, modesta,
devotata familiei nu era compatibil cu situatiile existente care necesitau forta, hotarare,
vizionarism.
Reactiunea a continuat fara piedici persecutiile religioase s-au inasprit iar cazul
Finlandei ilustreaza absurdiatatea rusificarii deoarece cu toate ca ramasese loiala, era
prospera, soldatii finlandezi au supus polonezii, finalandezii au participat activ in toate
domeniile imperiului, totusi noul nationalism cere ca si ei sa fie rusificati. Asta atrage
antipatie fata de Rusiei care contribuie la revolutia din 1905.
In timpul domniei sale a fost construita imensa linie transsiberiana intre 1891-1903.
Politica externa
• aproba in intregime politica externa a lui Alexandru la II-lea si dorea sa o
continue dar personalitatea sa nehotarata l-a impiedicat

• s-a evidentiat pentru prima data pe scena internationala in 1899 cand a

convocat prima conferinta pentru solutionarea pasnica a conflictelor de la
Haga la care au participat reprezentanti din 26 de state, fiind adoptate ,,legi ale
razboiului”

• dar politica sa nu a contribuit intodeauna la mentinerea pacii, comportarea

ruseasca in Extremul Orient la inceputul secolului a fost caracterizata de
agresivitate, culminand cu razboiul ruso-japonez din 1904-1905; japonezii
au folosit aceeasi tactica precum in cazul Pearl Harbour, rusii sufera multe
infrangeri, japonezii isi epuizeaza resursele iar Th. Roosevelt a organizat o
Conferinta de pace la Postmouth, New Hampshire in 1905.

Guvernul rus a incheiat razboiul impotriva japonezilor exact la timp caci atunci cand
luptele au incetat tara era deja cuprinsa de evenimentele Revolutiei din 1905
Ultima parte a domniei lui Nicolae al 2-lea :
Secolul xx poate fi caracterizat de cuvantul “revolutie” , fiind perceputa de clasa celor
instariti cu frica si ura si venerata de cei care visau la libertate.
Principala slabiciune care a dus la esecul monarhiei ruse din peritada antebelica a fost
faptul ca nu reprezenta interesele nimanui iar regele a facut prea putin pentru a consolida
noul sistem. Guvernul a refuzat sa-si modifice orientarea si astfel a izbucnit Revolutia din
1905.
Revolutia din 1905 a fost posibila datotita transformarilor sociale si a crestereii
concomitente a opozitiei fata de regim. Capitalismul a luat amploarea ceea ce a produs
schimbari si tensiuni sociale. Dezvoltarea capitalismului a dus la aparitia a doua grupuri
sociale: burghezia si proletariatul.
Liberalismul a gasit un mediu propice de reprezentare printre reprezentantii grupurilor
profesionale. . Liberalii au organizat in 1905 Partidul Constitucional Democrat, iar
radicalii au format doua partide importante: Partidul Social Democrat si Partidul Socialist
Revolucionar. La conventia de la Bruxelles si Londra din 1903, social-democratii s-au
separat in bolsevici (condusi de Lenin) si mensevici ( care doareau o organizatie mai
larga si mai destinsa).
Inceputul de sec xx era cuprins de dezordine, grevele s-au extins in toata tara, studentii
protestau iar tulburarile deveneau tot mai frecvente, oferind ocazii tot mai mari
socialistilor revolutionari, asa cum cresterea miscarilor muncitoresti i-a incurajat pe
social- democrati.

Revolutia din 1905

Ziua de 22 ianuarie 1905 a fost cunoscuta sub numele de “duminica sangeroasa”,
politia capitalei deschizand focul asupra unei demonstratii a muncitorilor. Uniunea
domonstrantilor era in mare parte formata din politisti, conform unui plan de a infiltra
miscarea muncitorasca si de a o conduce prin canalele oficiale. Supus presiunilor
Nicolae al-II-lea si-a anuntat intentia de a convoca o adunare “consultativa”, insa
miscarile revolutionare continuand sa se extinda, in vara anului 1905 avand loc noi greve
si revolte ale taranilor. Greva dintre 20-30 oct. a ramas cunoscuta ca cea mai mare , cea
mai bine organizata si ramand in istorie ca cea mai reusita miscare. Nicolae al-II-lea si
guvernul sau in urma numeroaselor greve au capitulat la sf lunii oct., emitand Manifestul
prin care garanta libertati civile rusilor. Manifestul din oct, tansforma imperial intr-o
monarhie constitutionala. Manifestu a avut efectul de a scinda opozitia. Radicalii
considerau consecintele tarului inadecvate si doreau o adunare constitutioanla . Astfel
divizata, opozitia a pierdut mult din puterea ei initala. Anul 1905 s-a incheiat cu lupte
sangeroase, revolutia sfarsind cu ultimul effort din 20-30 oct.
Legile fundamentale
 La data de 6 mai 1906 guvernul a promulgat Legile Fundamentale care prevedeau
cadrul de baza al noului sistem politic schitat de Manifestul din oct.
Conform Legilor Fundamentale tarul isi pastra controlul deplin asupra executivului
precum si uriasele sale puteri. Tarul urma sa convoace duma in sesiune anuala si tot el
putea sa o dizolve. Duma primea prin Legile Fundamentale drepturi si functii legislative
precum si bugetare, insa aceste legi erau limitate.
Duma si guvernul nu au putut lucra impreuna, tarul dorind ca duma sa acopere o
pozitie subordonata. Duma s-a dovedit destul de nesupusa. Neintelegerile cele mai
serioase au avut loc in legatura cu pamantul: duma dorea sa redistribuie taranilor
pamanturile statului, asfel dupa doua luni Nicolae al-II-la a desfiintat prima duma.
Membri primei dume fiind inchisi, alegerea celei de a doua duma a fost lipsita de o mare
parte din conducerea potentiala.
A IIa duma s-a intrunit pe 5 martie 1907si a rezistat putin mai mult de 3 luni, si ea
intrand in conflict cu guvernul.
Modificarea legii electorale a fost facuta in scoput de a se putea obtine o duma care sa
coopereze cu guvernul, tarul justificand dorinta lui de a raspunde de destinele statului. Nr
reprezentantilor pentru taranisi muncitori a fost redes in timp ce nobililor le revenea o
reprezentare disproportionata. Modificarile legii electorale a oferit guvernului o duma cu
care sa poata colabora. A III-a duma(1907-1912); a-IV-a duma(1912-1917) In ultima
duma a existat un echilibru intre reprezentantii de stanga si cei de drapta.
Politica lui Stolîpin
Stolipin a fost considerat ultimul ministru cu adevarat eficient si imp. al Rusiei
imperiale. Telul lui Stolipin era ‘pacificarea” si reforma. Prin “pacificare” el intelegea o
lupta totala impotriva revolutionarilor. Stolipin intelegea ca ‘pacificarea” sa constituie un
preludiu al unor schimbari imp. In mod deosebit al unor reforme agrare profunde
Politica externa a Rusiei 1905-1914
Rusia un a contribuit la cursa pentru ocuparea coloniilor, cursa care a constituit unaspect
important al PRM. Perioada imediat urmatoare razboiul ruso-japonez a adus o
indepartare a Rusiei fata de Germania si o ruptura cu Austro-Ungaria, dar in acelas timp
a adus si o apropriere mai mare a Rusiei de Franta.
 Acordul cu Marea Britanie semnat la31 august 1907 a constituit un moment important
in politica externa rusa. Acordul face referile la interesele celor doua puteri care se
ciocneau. Ex: In Persia Rusia a primit o larga sfera de influenza in nord, iar marea
Britanie una mai mica in sud-est, in timp ce zona centrala a fost declarata neutra. De
asemenea, Rusia a fost de acord sa considere Afganistanul in afara sferei sale de
influenza si sa trateze cu seful afgan doar prin intermediul Marii Britanii, aceasta in
schimb a promis ca un va intervenii in problemele interne. Ambele tari au recunoscut
suzeranitatea Chinei asupra Tibetului.
Deoarece Marea Britanie au avut un acord semnat in 1904, noul acord a marcat aparitia
unei triple Antante intre Franta, Rusia si Marea Britanie, indreptata impotriva triplei
aliante intre Germania, Austro-Ungaria si Italia.
Pentru Rusia alianta a reprezentat o alianta politica si militara efectiva doat cu Franta si
doar o intelegere vaga cu Marea Britanie.
Intelegerea semnata cu cele doua state marca o reorientare majora a politicii externe
rusesti.
Ministru de externe rus dintre 1906si 1910, pe langa acordul semnat cu Marea Britanie,
a desfasurat si o politica activa in Balcani si Oriental Apropriat. Succesurul sau (1910-
1914) a reprezentat o noua generatie de diplomati rusi dornici sa promovaze interesele
Rusiei impotriva Turciei si Austro-Ungaria.
In 1908 a avut loc o intelegere intre Rusia si Austria prin care Rusia va fi de acord ca
Austria sa anexeze Bosnia si Herzegovina iar in schimb Austria nn va obiecta ca
stramtorile Bosfor si Dardanele sa fie deschise navelor de razboi ruse. Marea Britanie un
a fost de acord ca navele rusesti sa navigheze in acele spatii maritime asfel ca Rusia a
putut folosii stramtorile.
Anii care au urmat anexarii Bosniei si Hertegovinei au adus tensiuni, crize si confliste
in Balcani si Orientu Apropriat.
Asasinarea arhiducelui Frant Ferdinand la 28 iunie 1914 a determinat declansarea
PRM, Rusia decizand sa sprijine Sarbia. Germania a deschis conflictul cu Rusia pe 1
august, iar atacul german asupra Belgiei i-a adus pe britanici de partea Frantesi si a
Rusiei.
Primal Razboi Mundial
Din vara anului 1914 si pana in 1917 infrangerile suferite de Rusia (amintim infrangerea
din luptele de la Tannengerg si Lacurile Mazuriene) au costat pierderi semnificative de
vieti omenesti, armata rusa ramanand pentru o periodada de timp fara rezerve de arme si
munitii.
Pe plan diplomatic, unde preocuparile acelui timp erau derularea razboiului si
formularea scopurilor sale, guvernul rus a obtinut un vantaj deosebit in 1915, atunci cand
Marea Britanie si franta au acceptat ca Rusia sa primeasca la incheierea pacii
Constantinopolul, stramtorile si litoralul apropiat.
Dezvoltarea Economica si Sociala a Rusiei de la “Marile Reforme” pana la revolutiile din
1917
Influenta Vestului in secolul al XІX-lea si al XX-lea si-a pus amprenta nu numai in
Rusia si Europa producand distorsiuni si dezlantuind forte revolutionare.S-au produs
schimbari datorita acestei intarzieri ce trebuia recuperate in cativa ani:populatia a devenit
mai mare decat productia,masele sarace au devenit si mai sarace.Au aparut noi
intelectuali ce au creat idei revolutionare spre organizatii conspirative.
Birocratia este forta prin care societatea mentine puterea,mijloacele de
represiune,reformele premise.Dar sic and aceasta dispare apare anarhia,moment in care
intelectualii preiau puterea.
“ Marile reforme” ale Rusiei au avut un impact important in dezvoltarea economica si
sociala.Pana in 1917 importanta marilor reforme trebuia evidentiata.Acestea au contribuit
la schimbari economice si la deplasarile sociale care au caracterizat imperiul
Romanovilor in ultimele sase decenii ce au culminat cu prabusirea lui.
Marile reforme si-au pus amprenta asupra tuturor claselor sociale:propietarii au ramas
grupul dominant in tara,fiind sprijiniti de Alexandru al ІІІ-lea si de Nicolae al ІІ-
lea.Birocratia avea legaturi cu nivelurile superioare ale clasei nobiliare.
In 1889 apar caputanii politisti de la tara,ce trebuiau numiti din randul nobililor
locali,Rusia a mai capatat o sursa de a-I control ape tarani.Contrareforma Zemstva a
intarit si mai mult rolul autoguvernarii locale.Guvernul sprijinea agricultura mosiereasca
prin masuri cu infiintarea in 1885 a Bancii Agricole de Stat pentru Nobili.Dupa eliberarea
serbilor a fost avantajoasa pentru nobili,nu trebuie de uitat faptul ca o mare parte din
averile lor au fost ipotecate statului inainte de 1861,foarte putin fiind investit in
dezvoltare si modernizare.
Nobilii nefiind obisnuiti cu noile conditii din Rusia au preferat sa traiasca la Paris
cheltuind ce le-a mai ramas.Putini dintre nobili s-au adaptat conditiilor Rusiei dar
declinul clasei dominante ramane imaginea fundamentala.
Dupa ce marile reforme au coborat nobilii pe o panta abrupta,au aparut
industriasii,oamenii de afacere,tehnicienii.Taranii rusi nu erau de acord cu capitalismul,ei
sustinand ca isi pot produce singuri hrana si imbracamintea.Cu toate acestea industria
rusa a luat amploare in anii 1890 ajungand la uimitoarea rata de 8% in medie pe an dupa
aprecierile lui Gerschekron.Industriasii rusi se putea baza in sfarsit pe un system mai bun
de transport cu o retea de cale ferata marita.
Ministrul de Finante Witte in afara de construirea cailor ferate si atragerea
capitalului strain a facut tot posibilul sa dezvolte industria grea.Spre sfarsitul secolului
Rusia avea opt zone industrializate:Regiunea industrial Moscova,cuprinzand sase
provincii,continea industrii textile de tot felul,de prelucrare a metalelor si uzinelor
chimice.Regiunea Sankt-Petersburg s-a specializat in metalurgie,industrie de masini si
textile.Regiunea poloneza,cu centre precum Lodz si Varsovia dispunea de industrii textile
metalurgice,chimice,de prelucrare a carbunelui si fierului.Regiunea ucraineana din S
Rusiei furniza carbine,minereu de fier si produse chimice de baza.Sectorul Baku aducea
petrol.
Capitalismul prinde contur in 1902 cand s-a organizat un sindicat
metalurgic.Poporul rus s-a orientat si catre export,dar cum produsele rusesti nu erau
competitive pe piata vestica,s-au orientat catre tarile asiatice
vecine:Turcia,Persia,Afganistan,Mongolia si China.Epuizarea taranimii a dus la
depresiunea din 1900,a durat cativa ani si a fost accentuate de revolutia din 1905.Imediat
dupa razboi industria a devenit tot mai diversificata,si-a extins piata interna aducand mai
multe beneficii muncitorilor si consumatorilor.Analistii marxisti pretend ca guvernul rus
se baza pe imprumuturile externe,industria externa fiind dependent de capitalul strain.
Proletariatul a capatat o pondere semnificativa la sfarsitul sec. al XІX-lea,fiind
mai dens decat in alte tari,muncitorii formnad grupuri mai strans unite in centre precum
Sankt-Petersburg si Moscova.Grevele au devenit frecvente dupa masacrarea muncitorilor
de la minele de aur ,de la Lena 1912.In 1919 ,725 000 au facut greve,cererile lor fiind atat
politice cat si economice.Populatia Rusiei a crescut dupa eliberare la peste 170 de
milioane 1917.Pamantul pe care il detineau taranii era tot mai putin pe langa care intervin
si seceta si foamea din 1891.
In timp ce presiunile financiare ii obligau pe tarani sa vanda tot ce puteau,Witte
promova exportul de alimente mai ales grau pentru a obtine balanta favorabila a
comertului si pentru a finanta industrializarea Rusiei.Totusi,ultimii ani ai Rusiei
Imperiale din perioada Revolutiei din 1905 pana la izbucnirea Primului Razboi Mondial
au adus multe sperante si unele imbunatatiri in viata taranilor rusi.Reforma agrara a lui
Stolipun din 1906,1910,1911 a avut drept scop desfiintarea comunei taranesti si crearea
unei clase puternice de tarani propietari.
Oganovski,Robinson,Forinski,Karpovici si altii au ajuns la cifra de aproximativ
24% din fascistii gospodari comunali au optat legal pentru retragerea din comuna.470
000 de gospodari din comuna nu practicau redistribuirea au avut timp sa primeasca
confirmarea leagala a noului lor statut independent.Cifrele arata ca din 2,5 milioane de
gospodari care au parasit comunele mai mult de jumate au primit terenuri compcate pana
in 1916.
In ultimii ani ai imperiului s-au facut evaluari diferite asupra dezvoltarii industriei
rusesti,asupra dezvoltarii agriculturii si asupra intregii economii a tarii.Unii specialist
precum Gerschenkrom,Krapovici,Pavlovski au remarcat progrese si motive de optimism
dar alti specialist vestici ca Von Laue au criticat evolutia Rusiei in comparatie cu alte
tari.Dupa valoroasa lucrare a lui Robinson despre viata rurala rusa,Rusia a avut atat
suisuri cat si coborasuri dar ea a ramas totusi destul de grea pentru majoritatea populatiei
dupa primul razboi mondial.Atat in problemele economice sociale cat si politice,Rusia a
suferit ameliorari si sperante mari frante de o oranduire oficiala ,arhaica si rigida la
inceputul sec. al XX-lea.
Cultura de la “Marile Reforme” pana la revolutiile din 1917
O perioada fructuasa din punct de vedere cultural in istoria Rusiei a constitit-o cea de la
emanciparea serbilor si pana la revolutiile din 1917 in care cultura de origine rusa a
depasit obstacolele regimului, oferind estului cat si vestului si nu numai importante
repere culturare si mari nume.
 Literatura isi continua epoca ei de aur, remascandu-se relizarile a mari personalitati
precum Turgheniev, Tolstoi sau Dostoievski, urmatii fiind de ceea ce istoricii numesc
„epoca de argint” cu autori precum Cehov si Gorki, aceasta din urma epoca extinzandu-se
si asupra teatrului, muzicii, baletului, picturii si sculpturii, influentand asadar toate
formele de manifestare artistica, domenii ce nu reusisera a se remarca in perioada
realismului arid.
Daca ar fi sa punem accentul pe reforme ale ideilor, vorbim de doua perioade: din anii
1860 pana la inceputul secolului al XX-lea, carecterizata prin crezul radicalismului, al
utilitarismului si al materialismului ce a fost proclamat de catre occidentalistii de stanga
si care a dominat cercurile intelectualilor gasindu-si cea mai buna exprimare in nihilism
si in marxism. O a doua perioada ar fi „epoca de argint” a culturii, urmarindu-se
reintoarcerea spre metafizica si spre religie, perioada ce a sfarsit datorita inceperii
Primului Razboi Mondial ce a lovit Rusia in plina ascensiune culturala.
Educatia
Desi Rusia se remarca pe plan culturar atat intern cat si extern, adevarul era ca
jumatate din populatia tarii era analfabeta, fara posibilitatea de a frecventa o scoala de
stat. O data cu declansarea „marilor reforme” s-a liberalizat si educatia. Reforma zemstvo
din 1864 a oferit mari posibilitati de a se infiinta scoli la tara. Cresterea dorintei de
cunoastere a rusilor a fost un semn bun pentru invatamantul unei epoci liberale, dar, in
consecinta, cresterea nivelului de instruire in Rusia, daca nu a putut fi oprita, a fost
ingreunata prin actiuni guvernamentale. Cei ce absolveau ciclul primar se trezeau
izbindu-se de un gimnaziu axat pe predarea limbilor latina si greaca, cerinte exigente si o
promovabilitate de sub 30%.
In afara gimnaziilor clasice existau acele „realschule”, in care se predau limbi
moderne si stiinte in locul limbilor clasice si care ofereau un invatamant secndar ce
pregatea intrarea in institutiile de invatamant superior tehnic.
O importanta deosebita a fost indreptata asupra scolilor bisericesti, in timpul lui
Alexandru al III-lea, acestea fiind relativ inferioare calitativ erau totusi considerate
„sigure”.
Dupa Revolutia din 1905, scolile din Rusia au beneficiat de o politica mai
liberala, precum si de un interes crescut pentru educatie, atat din partea guvernului cat si
din partea publicului. Au fost intocmite planuri pentru a cuprinde in sistemul de
invatamant toti copiii rusi pana in 1922. Astefel, perspectivele educationale nu au parut
niciodata mai luminoase decat au fost in ajunul revolutiilor din 1917.
Daca situatia scolilor elementare era una precara, populatia rusa avand nevoie
disperata de alfabetizare, la celalalt capat al sistemului educational, numarul
universitatilor a crescut. (Universitatea Novorossiiskii din Odesa, Universitatea din
Tomsk, Universitatea din Saratov, Universitatea din Perm, Universitatea in Rostov)

Stiinta
Oamenii de stiinta si inventatorii rusi au primit putina recunoastere mondiala
decat s-ar fi cuvenit, atat din cauza necunoasterii limbii ruse si a Rusiei in strainatate, cat
si din cauza tehnologiei rudimentare rusesti, care nu gasea intrebuintare pentru inventiile
si descoperirile acestora.
Domeniul stiintei insa a avut de gastigat de pe urma a numeroase descoperiri ce
au propulsat faima Rusiei dincolo de hotare, ce este adevarat, putin mai tarziu. Amintim
nume precum Dimitri Mendeleev cu al sau tabel al elementelor, Aleksandr Stoletov si
Piotr Lebedev, specialisti in magnetism si electricitate, inventatorul Pavel Iablocikov,
care si-a adus contributia la descoperirea lampii elecrice inainte de Edison, si Aleksander
Popov, inventatorul radioului in 1895.
Au existat si descoperiri in domeniul biologiei, al zoologiei si embriologiei.
Putem lu ca exemplu pe renumitul embriolog si bacteriolog Ilia Mecinikov, care si-a
desfasurat o mare parte din ctivitate la Institutul Pasteur din Paris studiind functiile
globulelor albe, imunitatea si procesul de imbatranire. Contributiile rusesti in fiziologie
au fost uimitoare si s-au combinat cu cele din domeniul psihologiei, contribuind major la
conturarea de teorii si practici experimentale in aceste doua domenii.
Si stiintele sociale au cunoscut mari contributii, cercetatorii rusi angajandu-se cu
succes in toate domeniile, de la drept pana la studii orientaliste si de la economie pana la
folclor.
Literatura
 Dupa marile reforme, literatura a continuat sa fie madria culturii rusesti si
principalul, daca nu unicul mijloc de influenta rusa asupra vestului si a lumii intregi,
Rusia oferind lumii pe cei trei mari giganti ai epocii: Ivan Turgheniev, Feodor
Dostoievski si Lev Tolstoi.
Turgheniev se remarca prin romane precum „Rudin”, „Un cuib de nobili”, „In
ajun”, „Parinti si copii”, „Fum” si „Pamant virgin” in care a prezentat Rusia incepand din
timpul regimului dur al lui Nicolae I, al „marilor reforme”, pana la revenirea reactiunii la
sfarsitul anilor 1860 si in anii 1870.
Dostoievski a devenit si el cunoscut inainte de „marile reforme”. Publicase deja
romanul „Oamenii sarmani”. Scriitorul a facut doi ani de munca silnica si alti doi ca
soldat in Siberia, experianta relatata in „Amintiri din casa mortilor”. Dostoievski si-a
asigurat locul in randul marilor clasici cu patru romane ce sunt cansiderate a fi cele mai
bune romane scrise vreodata: Crima si pedeapsa; Idiotul; Demonii; Fratii Karamazov. El
a fost adesea prezentat ca cel mai rus dintre toti scriitorii rusi si a fost apreciat ca un
eliberator al sufletului rusesc.
Contele Lev Tolstoi si-a adus si el contributia literaturii ruse prin trilogia
„Copilaria, Adolescenta, Tineretea”, romane ce descriu exceptional mediul aristrocratic
in care a fost crescut. Acesta este raspunztor pentru romane precum „Anna Karenina”, „O
confesiune” si „Razboi si pace”, cel din urma suferind de o complexitate enorma
(aproximativ 68 de eroi, peste 200 de personaje, razboiul din 1812 fiind prezentat
aproape la toate nivelurile).
Spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul noului secol isi fac aparitia alti
scriitori ce continua traditia prozei rusesti.
Artele
In arta, ca si in literatura, „realismul” a dominat in a doua jumatate a secolului ai
XIX-lea, imbunatatit si chiar inlocuit in mare parte de diferitele curente noi ale „epocii de
argint”.
In pictura, aparitia realismului poate fi datata cu precizie: in 1863 un grup de
tineri pictori au refuzat sa picteze tema de examen insistand sa picteze tablouri realiste.
Dar pictura nu s-a limitat doar la protest social, iar realismul s-a extins si asupra
portretelor, scenelor de gen, peisajelor si temelor istorice.
 Si muzica a raspuns cerintelor vremii, dar muzica prin natura ei nu se putea limita
la cadrul realismului critic si a atras multe talente originale in Rusia acelui timp.
Epoca de argint a adus o renastere a artelor frumoase si a literaturii. Baletul rus
fiind coplesit cu aplauze cand Deaghilev l-a dus la Paris. De atunci, baletul rus a exercitat
o influenta fundamentale asupra baletului din alte tari.
Teatru, de asemenea, o combinatie de arte, s-a dezvoltat mult in acea epoca. In
afara de frumoasele teatre imperiale, cele particulare au devenit si ele remarcabile.
Arta si literatura rusa din „epoca de argint” au constituit o parte inseparabila din
arta si literatura Vestului, au beneficiat enorm de pe urma curentelor literare din Franta
sau a gandirii germane si au fost la randul lor creatoare.
La inceputul secolului al XX-lea, Rusia prezenta o bogata varietate de universitati
si cel mai bun balet din lume, dar majoritatea populatiei era analfabeta, ceea ce sugereaza
dispareitatea socanta dintre cei putini si cei multi.
Rusia se bucura de progres si de o activitate intelectuala viguroasa si in alte
domenii, dar care nu erau legate de bolsevism, dupa cum putem observa efectele
climatului cultural asupra publicului instruit care se indeparta de convingerile
materialiste, utilitariste si activiste sustinute de Lenin si de adeptii sai.