Hidraulica pentru pompieri

Capitolul I

Generalitati

Hidraulica se ocupa indeosebi de unul dintre cele mai raspandite lichide si anume apa. Ca orice corp din natura, apa
este supusa atat actiunii fortelor naturi cat si a celor create de om.
Amintim dintre aceste forte: forta de gravitatie, forta centrifuga si centripeta, forta de apasare a atmosferei, forta de
apasare a aburului, forta de apasare din presele hidraulice.
Lichidele nu pot fi supuse la forte de intindere, de forfecare ca solidele, si numai la forte de compresiune.
La lichide se pot tine mari schimbari de forma cu eforturi mici, daca viteza de schimbare a formei este mica. Din
contra schimbarile rapide de forma nu sunt posibile decat cu eforturi considerabile.
Atunci cand deasupra unui corp determinat se exercita deodata mai multe forte a caror rezultanta este nula, ori cuplul
rezultat este nul, se considera ca acest corp se gaseste in stare de repaus sau in echilibru static.
Daca actiunea fortelor nu este nula atunci corpul se deplaseaza sau executa o rotatie; in acest caz el este in miscare
sau in echilibru dinamic, deoarece se nasc forte de inertie ce se opun miscarii corpului, determinand astfel echilibrul fortelor
care produc miscarea lui.
Stiinta care se ocupa cu studiul general a efectelor fortelor asupra corpurilor de toate categoriile din puctul de vedere
al starii lor de repaus sau de miscare se numeste mecanica.
Mecanica la randul sau are trei parti. Partea care se ocupa cu actiunea fortelor care determina corpul sa ramana in
repaus numita statica, cea care trateaza despre schimbarile de pozitie suferite de corpuri fara a tine seama de fortele care le-au
produs numita cinematica si cea care studiaza starea demiscare a corpurilor, luand in considerare fortele care au produs
aceasta miscare numita dinamica .
Tinand seama ca in natura corpurile se prezinta subtrei stari si anume solida lichida si gazoasa, pentru usurarea
studiului mecanica de imparte in trei parti principale: mecanica solidelor, mecanica lichidelor sau hidromecanica, mecanica
gazelor sau aeromecanica.
In mecanica lichidelor sau hidro mecanica se vor studia deci hidrostatica, hidrocinematica si hidrodinamica iar in
mecanica gazelor aerostatica, aerocinematica si aerodinamica.
Dat fiind ca mecanica lichidelor si mecanica gazelor cuprind multe probleme comune, ele se contopesc sub
denumirea de mecanica fluidelor.
Studiul fluidelor se face teoretic prin hidrulica teoretica denumita si mecanica fluidelor si practic prin hidraulica
aplicata.
Importanta studiului hidraulici rezulta din aplicatiile tehnice pe care le are.
Printre aplicatiile practice ale hidraulicii se citeaza : amenajarea si crearea caderilor de apa, folosirea energiei
valurilor sau a mareelor, acumularile de ape indiguite, barajele, canalele navigabile in orase, alimentarile cu apa potabila,
industriala si si de incendiu, retelele de distributie a apei, etc.
Desi de la inceputurile civilizatiei, omenirea a realizat o parte dintre aceste lucrari, unele chiar grandioase, totusi
studiul, proiectarea si executarea lor s-au facut in mod empiric.
Abia dupa anul 287 i.e.n. sau efectuat primele studii in domeniul hidraulicii de catre Arhimede ( 287-212 ),
ramanand celebra descoperirea sa care se refera la marimea fortei de impingere exercitata de un lichid asupra unui corp solid
introdus in el.
Ca disciplina stintifica, hidromecanica nu sa putut intemeia decat mult mai tarziu si anume dupa studiile si
experimentarile unor invatati ca Toricelli, Bernoulli, Prony, Reynolds, Darcy etc.
Hidraulica, disciplina tehnic creata abia in ultima suta de ani, a facut progrese insemnate datorita cercetariilor ample
efectuate in acest domeniu si extinderi aplicatiilor practice.

Capitolul II

Proprietatile lichidelor

1. Generalitati

Lichidele sunt corpuri cu un volum definit si care iau forma vasului in care se gasesc.
Pentru cerintele hidraulicii se coonsidera ca lichidele si in special apa sunt:
- continue, adica in masa de fluid considerata nu exista goluri din care sa lipseasca materia;
- omogene, adica in toate punctele sale corpul are aceasi compozitie chimica si aceasi densitate;
- izotrope, adica poseda aceleasi proprietati in toata masa lor;
 - mobile, adica iau forma vasului care le contin, fara ca pentru aceasta sa intervina vreo forta afara de cea a gravitatiei.
Mobilitatea sau fluiditatea depinde de temperatuara pe care lichidul o poseda;
- incompresibile, adica supuse la presiune intr-un vas complet inchis nu-si micsoreaza volumul, cea ce inseamna ca nu-si
schimba densitatea sau greutatea specifica.
Calitatile amintite mai sus, care la prima vedere se pare ca le au toate lichidele, nu sunt riguros posedate decat de
niste lichide ideale numite lichide perfecte. Lichidele au, anumite proprietati care, trebuie cunoscute pentru a se intelege mai
bine fenomenele hidraulice. Printre aceste proprietati se citeaza: greutatea specifica si densitatea; tensiunea superficiala si
capilaritatea; elasticitatea si compresibilitatea; vascozitatea; solidificarea; absortia; vaporizarea si fierberea.

2.Greutatea specifica si densitatea

Greutatea specifica este greutatea unitati de volum dintr-un corp. Ea se exprima in kgf/m3 sau
N/m3 adica =G/V.
Densitatea sau masa volumica se exprima prin cantitatea de materie continuta de unitatea de volum, adica
=m/V(kgfs2m-4).
Greutatea specifica si densitatea variaza cu temperatura si presiunea.
In tabela 1 se dau, pentru apa, greutatea specifica si densitatea la diferite temperaturi si la presiunea de 760mm Hg.

Tabela 1

Temperatura ºC 0 10 20 40 60 80 100
Greutatea specifica γ 1000*) 999,7 998 992 983 972 958
kgf/m²
Densitatea kgf.s².m-4 ρ 101,93 101,91 101,7 101,8 100,2 99,1 97,8

*) La 0ºC γ = 997,87 si la + 4ºC 1000 kgf/m3 deci la 4ºC apa are densitatea cea mai mare.
Variatia greutatii specifice si a densitatii apei in raport cu presiunea este foarte mica si de aceea se neglijeaza: in
calculele tehnice se ia γ = 1000 kgf/m3

3. Tensiunea superficiala si capilaritatea

Tensiunea superficiala ia nastere l asuprafata libera a lichidelor sau in suprafata de delimitare a doua fluide, putand fi
ambele lichide sau unul lichid si celalalt gaz.
Valoarea tensiuni superficiale a apei in contact cu aerul este  = 0,0770 gfcm.la 0C.
Datorita tensiuni superficiale, suprafata libera a lichidelor, la linia de contact cu peretii vaselor, se curbeaza, fie in
sus, fie in jos, din cauza fortelor de aderenta si de coeziune.
Daca aderenta dintre particulele de lichid si peretii vasului este mai mare decat coeziunea, atunci suprafata lichidului
ia forma curba, cu concavitatea in sus, formand un menisc concav.
Cand aderenta este mai mica decat coeziunea , suprafata lichidului ia forma curba in jos si formeaza un menisc
convex.
Aceste fenomene se constata, practic prin introducerea tuburilor capilare in apa si in mercur.
Tuburile cu diametrul sub 3 mm se considera tuburi capilare.
Daca se introduce un tub capilar in mercur se formeaza un menisc convex, iar in apa un menisc concav (fig. 1).
Experimental se poate demonstra ca apa dintr-un tub capilar se ridica mai sus decat nivelul din vas H= 30/d mm, d
fiind diametrul tubului capilar. Aceasta dovedeste ca adeziunea este mai mare decat coeziunea.

4. Elasticitatea si compresibilitatea

Lichidele sant mai compresibile decat. Apa, de exemplu, este mai compresibila de 100 de ori decat fierul. Daca un
litru de apa se supune la o presiune de 1 kgf/cm² volumul se reduce cu 0,000047 litri. Aceasta valoare reprezinta
coeficientul de compresabilitate a apei. In afara de cateva cazuri ca folosirea apei la presele hidraulice, aparitia loviturile de
berbec in conducte, lichidele se considera incompresibile.
Un litru de apa la o adancime de 1000 m, sub nivelul marii, s-ar reduce cu 4,4 cm 3.
Pentru presiuni sub 700 at coeficientii de compresabilitate ai lichidelor raman aproape constanti, insa peste 700 at ei variaza
cu presiunea.
Fata de valoarea scazuta a coeficientilor de compresabilitate, intre anumite limite de presiune, lichidele pot fi
considerate incompresibile si fara elesticitate. Lichidele au fost considerate vreme indelungata incompresiile si aceasta, atat
timp cat nu s-au putut realiza presiuni de mii si zeci de mii de atmosfere si cat timp tehnica nu a gasit nici un fel de aplicatie,
care sa foloseasca compresibilitatea si elesticitatea lichidelor. In ultimul timp insa s-au facut diferite inventii, care au dat
prilejul ca hidraulica sa se intregeasca cu un nou capitol denumit sonicitatea.

5. Vascozitatea
 Coeziunea constitue forta de legatura care se opune separarii particulelor corpurilor. Cu cat aceasta forta este mai
mare cu atat fluidul este mai vascos si in acest caz scurgerea se face mai greoi.
Aceasta proprietate pe care o au unele fluide de a nu curge cu usurinta, de a nu fi mobile, se numeste vascozitate.
Vascozitatea se masoara cu aparatul numit vascozimetru; dinte aparatele intrebuintate amintim aparatul Engler, de
forma unei palnii prevazuta cu un orificiu calibrat. Durata de golire a fluidului determina vascozitatea in grade Engler.
Valoarea este data de raportul dintre durata t de scurgere a fluidului respectiv prin acest aparat si durata t1 de scurgere a
aceluiasi volum de apa la 20 grade C. Adica E= t/t1.
.

6. Coriziuni si cavitati

Cavitatile se produc in campurile de curgere ale lichidelor, in special a apei, in anumite locuri ca: coturi; curburi de
palete ale pompelor centrifuge, sifoane automate, aspiratoare etc. unde viteza creste atat de mult, incat presiunea in lichid
scade ajugand la presiunea de vaporizare.
In aceste conditi lichidul isi pierde consistenta si se formeaza goluri umplute cu aer si gaze.
In cavitatile create , oxigenul in stare nascanda este farte activ si oxideaza peretii sau corpurile din metale, mai lent
la fonta si mai intens la hotel.
Fenomenul se cheama coroziune hidrodinamica si are ca efect perforarea materialului, care devine spongios.
La pompe aparitia acestui fenomen creaza multe neplaceri, deoarece cavitatia produce vibratii, scade randamentul
masinii, iar coroziunea, ca efect secundar, distruge materialul.

7. Solidificarea (inghetul)

Apa chimic pur inghetata in stare de repaus la 0C. Apa de rau impura ingheata la temperatura de la –0,2C la -1C,
iar cea de mare de la –2,5C la –5C.
Intotdeauna inghetul apei incepe de la margine spre mijloc si de la suprafata spre interior. La apele in miscare
inghetul intarzie; el se produce prin depunerea pe fund a acelor cristale de gheata care antrenate distrug, prin frecare si
rostogolire , conducte, pompe, instalatii, etc.
Gheata are la suprafata si la 0C greutatea specifica de 917kgf/m3, iar la adancime este ceva mai mare, ajungand la
1000 kgf/m3.
Caldura de topire a ghetii este de 79,25 kcal/kgf.

8.Absorbtia gazelor

In contact cu aerul sau alte gaze, lichide pot dizolva cantitati mici, variabile, de gaze fara a-si mari volumul,
indiferent de presiunea si si temperatura la care se gasesc.
Apa se dizolva , de exemplu , la presiune si temperatura obisnuita aproximativ 2% aer. Daca temperatura creste,
cantitatea de aer dizolvata scade , astfel la 83,5 grade C si la presiunea de o atmosfera apa se dizolva numai 1,49% aer.

9.Vaporizarea

Trecerea unui lichid in stare de vapori se numeste vaporizare.

Pentru ca un corp solid sa ajunga in stare de vapori, trebuie mai intai sa treaca in stare lichida, afara de unele
exceptii, cand fenomenul de trecere directa din stare solida in stare de vapori se numeste liofilizare.
Vaporizarea se poate face fie prin evaporare, fie prin fierbere.
Evaporarea se produce numai la suprafata lichidului si are loc la orice temperatura. Ea se produce cu atat mai intens
cu cat suprafata lichidului este mai mare, temperatura lichidului mai ridicata si vaporii emenati de lichid sant inlaturati mai
repede.
Intr-un vas inchis, spatiul deasupra lichidului este saturat de vapori. Vaporii care nu au ajuns in stare de echilibru se
numesc vapori nesaturati. Fenomenul evaporarii este usor de inteles. Se stie ca moleculele unui lichid se gasesc intr-o
continua miscare, viteza mai mare, ele reusind sa se desprinda de lichid devenind molecule de vapori. Cu cat suprafata este
mai mare cu atat se desprinde un numar mai mare de molecule si prin urmare evaporarea se face mai repede.
Intr-un vas inchis, la inceputul evaporarii, numarul de molecule care se desprind de lichid este mai mare decat
numarul de molecule care reintra in lichid. Pe masura insa ce numarul moleculelor de vapori creste , se mareste si numarul
moleculelor ce reintra in lichid. La un moment dat se ajunge la situatia cand numarul de molecule care se desprind devine
egal cu numarul de molecule care reintra in lichid. Din acest moment, cantitatea de vapori ramane constanta, vaporii devenind
saturati. Rezulta deci ca vaporii saturati sant vapori care se gasesc in echilibru cu lichidul din care s-au formmat.
Presiunea vaporilor saturati este constanta si nu depinde de volumul ocupat, insa ea creste odata cu ridicarea
temperaturii.
La temperatura de fierbere intr-un vas deschis, presiunea vaporilor saturati este egala cu presiunea atmosferica. Daca
fierberea se face intr-un vas inchis , presiunea vaporilor saturati este egela cu presiunea existent in acest vas.
 Lichidele nu se evapora toate cu aceeasi viteza. Cu cat presiunea exercitata asupra unui lichid se micsoreaza, cu atat
viteza de evaporare creste. Deci cea mai mare viteza de evaporare va putea fi obtinuta in vid.
Pentru a se produce vaporizarea este necesara o anumita cantitate de caldura.
Cantitatea de caldura necesara unui gram de lichid care sa se transforme in vapori, fara ca temperatura sa se
schimbe, se numeste caldura de vaporizare.
Caldura de vaporizare scade cu cresterea presiunii si devine nula la presiunea critica. La aceasta presiune, trecerea
din starea de lichid saturat in stare de vapori saturati uscati se face brusc, fara consum de caldura, de schimbare de faza si
fara modificarea volumului specific al fluidului.
Egalitatea dintre temperatura lichidului care se vaporizeaza si temperatura vaporilor formati, respectiv cea dintre
presiunea lichidului si presiunea vaporilor, constitue o situatie limita de echilibru.
In tehnica in procesele de vaporizare temperatura lichidului este cu putin mai ridicata decat a vaporilor. Aceasta
diferenta relativ mica ca valoare creste substantial in stratul de lichid gros de 2-5 mm, de linga suprafata de incalzire.

10.Fierberea

Trecerea unui lichid in stare gazoasa prin formare de vapori in tot cuprinsul sau se numeste fierbere.
Cu cat un lichid se fierbe la atitudini mai mari cu atat temperatura lui de fierbere este mai mica. Se stie ca la presiune
normala apa fierbe la 100ºC. La atitudini mari apa fierbe la 95ºC, 90ºC si chiar la 85ºC.
Daca presiunea aerului se mareste, lichidul va fierbe la o temperatutra mai inalta decat aceea a punctului de fierbere
normal.
La presiunea constanta un lichid fierbe intotdeaunala aceeasi temperatura care ramane neschimbatat timp cat are loc
fierberea. Aceasta temperatura se numeste temperatura de fierbere sau punct de fierbere.
Fierberea se produce in momentul cand presiunea vaporilor saturati devine egala cu presiunea exterioara. Punctul de
fierbere al lichidelor depinde in primul rand de natura lichidului, apoi de starea lui de puritate, de gazele dizolvate in lichid
etc, pe cand temperatura vaporilor formati din lichidul care fierbe nu depinde de acesti factori. Din aceasta cauza, ca punct de
fierbere a unui lichid se ia temperatura vaporilor sai in timpul fierberii.
Volumul vaporilor, care se formeaza prin fierbere, este mai mare decat volumul lichidului din care a luat nastere.
Astfel 1kg de vapori de apa la 100ºC are un volum care este de 1730 ori mai mare decat acela al apei din care au provenit.
Sub presiune, apa poate fiebe si la temaperaturi mai ridicate de 100ºC. de exemplu, pentru unele industrii chimice se folosesc
autoclave in care apa fierbe la +300ºC.

11.Apa

Dintre toate lichidele din natura apa ocupa locul cel mai important, atat ca agent fizic cat si ca agent chimic. De
asemenea este cel mai utilizat agent stingator. Pentru aceasta se vor descrie in continuare proprietatile apei ca mijloc de
stingere a incendiilor.
Oricat de important sunt progresele obtinute in domeniul celor mai eficienti agenti stingatori, apa este si poate va
ramane totdeauna mijlocul de stingere cel mai raspandit. Acesta se datoreaza faptului ca ea ofera cele mai bune conditii de
intrebuintare si anume usor de procurat, pret redus, mare putere de racire si este absolut nevatamatoare.
Se stie ca procesul de ardere nu poate avea loc decat daca exista un material combustibil, oxigen si caldura necesara
aprinderii combustibilului respectiv.
In cazul cand lipseste unul dintre aceste trei elemente arderea nu mai este posibila.
Apei ca agent de stingere I se cere sa elimine cel putin unul dintre cele trei elemente.
Efectul de stingere ce se obtine prin intrebuintarea apei se realizeaza prin:
- racire;
- izolarea suprafetei incendiate de oxigenul din aer;
- actiunea mecanica (in special in cazul folosirii apei sub forma de jet compact).
Efectul principal la stingerea cu apa consta in racirea materialului care arde.
Pentru a cobora temperatura materialelor aprinse este necesar ca jetul de apa se absoarba caldura care contribuie la
dezvoltarea incendiului. Aceasta caldura provine de la corpuri incandescente si de la flacari.
Se stie ca un kilogram de apa transformata in vapori absoarbe 639 kcal.
Ce se intampla daca asupra focarului se arunca un jet de apa compact ? Intr-un asemenea caz, jetul se faramiteaza in
particule destul de mari si aproape 70% din cantitatea de apa ramane nefolosita, scurgandu-se in afara focarului.
De exemplu, prin aruncarea unui litru de apa sub forma de jet compact asupra focarului se produc picaturi mari care
au in total o suprafata superficiala de 1 m²; la formarea unor picaturi cu diametrul de 1 mm suprafata se mareste la 6 m². Cu
cat se obtin si se folosesc picaturi de dimensiuni mai mici, cu atat suprafata lor totala creste. Asa de exemplu, la diametrul
picaturilor de 0,1 mm suprafata totala a picaturilor obtinute dintr-un litru de apa ajunge la 600 m².
Dimensiunile picaturilor de apa au o mare importanta practica. Pe timpul interventiilor la incendii este necesar ca o
cat mai mare cantitate de apa sa ajunga la focar, sa ramana acolo pana la evaporare completa. Picaturile de apa poseda enegie
cinetica care le da posibilitatea sa se deplaseze cu o anumita viteza catre focar.
Particulele de apa, ca sa patrunda in zona de ardere a materialului pana in imediata apropiere a focarului, trebuie sa
aiba o viteza suficienta, capabila sa asigure strabaterea stratului de fum, de gaze calde si flacari, pentru a se putea evapora cat
mai aproape de obiectul care arde.
Capacitatea de patrundere a apei in focarul incendiului depinde de dimensiunile picaturilor, de presiunea dinamica a
jetului de miscarea curentilor de aer si a produselor de ardere, de viteza de miscare a picaturilor, de gradul de evaporare a apei
in zona flacarilor, de capacitatea apei de a prelua caldura de la suprafata materialului care arde si de proprietatile materialelor
combustibile aprinse.
Contactul apei cu materialul aprins constituie primul efect de stingere, iar saturarea spatiului inconjurator cu vapori
de apa al doilea efect.
Daca o picaturi de apa traverseaza lent masa de fum si de abur se poate evapora chiar in intregime, urmand ca
vaporii astfel obtinuti sa se indeparteze impreuna cu masa de fum emanata din focar, inainte de a avea o actiune de racire
asupra materialului aprins.
Chiar daca vaporii absorb o anumita cantitate de caldura de la fum si nu exercita vreo actiune de racire asupra
focarului, fenomenul avand loc in afara zonei de influenta a acestuia. De aceea este necesar ca picaturile de apa sa formeze o
masa cu o viteza suficienta pentru a fi in stare sa traverseze rapid zona de fum, de caldura, sa ajunga la focar si sa exercite
actiunea de racire.
Efectul de stingere este cu atat mai puternic cu cat se evapora mai multa apa.
Aceasta afirmatie se poate ilustra cu urmatorul exemplu: pentru a face sa fiarba un litru de apa, avand temperatura
initiala de 10ºC, este nevoie de 90 kilocalorii, iar pentru evaporarea completa de alte 539 kilocalorii.
Deci un litru de apa la 10ºC are nevoie pentru evaporare completa de 629 kilocalorii, formandu-se circa 1600 – 1700
l abur.
Daca se intervine cu o teava C avand un debit de 200 l/minut si daca numai a treia parte din cantitatea de apa
utilizata actioneaza cu eficacitate, atunci se produce o absorbtie de caldura din focarul incendiului de 42000 kilocalorii pe
minut. Deci caldura luata corpului care arde se consuma pentru incalzirea apei si transformarea ei in vapori, urmarea fiind
reducerea relativa a temperaturii in apropierea nemijlocita a focarului.
Apa transformata in vapori limiteaza accesul oxigenului din aerul inconjurator, care constituie elementul principal
pentru intretinerea arderii.
Ca o concluzie, referitor la actiunea de stingere a apei, se arata ca efectul maxim de racire se atinge atunci cand apa
se intrebuinteaza sub forma pulverizata sau sub forma de ceata, deoarece se creeaza posibilitatea transformarii ei in vapori
aproape in intregime.
Un jet de apa pulverizata absoarbe mai multe calorii decat un jet compact.
Apa pulverizata provoaca mai putine pagube, in urma folosirii ei la stingere.

Capitolul III

Notiuni de hidrostatica

1. Presiune atmosferica, presiune absoluta, suprapresiune depresiune

Hidrostatica trateaza echilibrul lichidelor in repaus.

Fenomenele si legile hidrostaticii nu se pot explica si intelege fara a tine seama de presiunea atmosferica.
Presiunea atmosferica este presiunea pe care o exercita atmosfera asupra corpurilor din natura. Ca unitate de masura
a presiunii atmosferice se foloseste atmosfera fizica. Ea se defineste ca presiunea exercitata de o coloana de mercur de 760
mm inaltime (densitatea 13,5951 g/ml la 0ºC) pe o suprafata orizontala, acceleratia gravitatiei fiind de 980,665 cm/s².
Valoarea ei este:

pb = 13,5951 x 76 = 1033,3 gf/cm² = 1,0333 kgf/m²

Presiunea atmosferica variaza in raport cu altitudinea.

Din tabela 2 rezulta ca densitatea aerului din atmosfera variaza in raport de temperatura, de aceasta depinzand si
inaltimea de aspiratie.

Tabela 2

Densitatea aerului in raport cu temperatura

Tempe- 0 15 20 30 40 50 60 70 80 93
ratura
aerului in
ºC
Densita- 1,293 1,225 1,204 1,165 1,172 1,092 1,060 1,029 1,000 0,972
tea in
kg/m3

Deci, coloana de apa sau inaltimea teoretica de aspiratie este functie de altitudinea la care se gaseste sursa de apa, de
temperatura ei si de presiunea atmosferica.
Pentru calculul coloanei de apa se foloseste relatia:

γH = Pb; H = _pb_ in care,

ρ· g
 γ – este greutatea specifica a apei;
H – inaltimea de aspiratie;
pb – presiunea atmosferica in N/m²;
ρ – densitatea apei;
g – acceleratia gravitatiei;

In stiinta si tehnica se intalnesc notiuni ca presiune absoluta sau barometrica, suprapresiune (presiune relativa) si
subpresiune sau depresiune.
Presiunea absoluta (pa), masurata de la vidul absolut se foloseste in termodinamica si fizica, pentru a studia diferite
probleme teoretice si practice.
Suprapresiunea (ps) denumita si presiune relativa sau manometrica se masoara de la zero relativ, adica de la
presiunea atmosferica.
Suprapresiunile se masoara cu ajutorul manometrului.
Subpresiunile sau depresiunile (pd) sunt presiuni mai mici decat presiunea atmosferica. Ele se masoara cu ajutorul
vacuumetrului.
Relatiile care exista intre presiunea absoluta, suprapresiune si subpresiune se deduc din figurile 2a, 2b, 2c.
Daca recipientul din figura 2a, este in legatura directa cu atmosefera, nivelul mercurului din ambele parti ale tubului
este acelasi. In acest caz:

pa = pb; ps = pa – pb = 0

Cand recipientul este inchis si in interior se ridica presiunea aerului, adica se creeaza o suprapresiune, atunci nivelul
mercurului din ramura tubului, care comunica cu recipientul coboara, iar in cealalta ramura se ridica. Deci

pa = ps + pb; ps = pa – pb

In situatia in care presiunea din recipient scade sub cea atmosferica, adica se creeaza o subpresiune, mercurul se
ridica in ramura dinspre recipient si coboara in cealalta. In acest caz:

pa = pb – pd; pd = pb – pa

Fig. 2. Relatia intre presiunea absoluta, presiunea atmosferica si suprapresiune sau depresiune.
a – presiune relativa zero; b – suprapresiune; c – depresiune

Termenii cel mai frecvent folositi in tehnica masurarii presiunilor precum si simbolurile utilizate sunt aratati in
tabela 3.

Tabela 3

Termeni folositi in tehnica masurarii

Denumirea termenului Simbolul Semnificatia

Presiune
Presiune absoluta (barometrica)
Presiune atmosferica
Suprapresiune
Subpresiune (depresiune)
Presiune normala “fizica”
Presiune normala “tehnica”
Presiune statica
Presiune totala
Presiune dinamica
p Raportul dintre forta normala si suprafata care inconjoara globul pamantesc.
Pa Presiunea care se masoara in raport de vid.
pb Presiunea exercitata de invelisul de aer care inconjoara globul pamantesc
ps Diferenta dintre presiunea absoluta si presiunea atmosferica, in cazul cand
prima este mai mare decat cea de a doua
pd Diferenta dintre presiunea atmosferica si presiunea absoluta, in cazul cand
prima este mai mare decat a doua
pN Presiune egala cu 760 mm Hg.
pn Presiune egala cu 735,56 mm Hg.
pst Presiunea care se exercita in planul de separatie a doua mase de fluid in
miscare
ptot Presiunea intr-un punct de oprire dintr-un curent de fluid in miscare
pdin Diferenta dintre presiunea totala si presiunea dinamica

2 .Presiunea intr-un punct

Consideram un lichid in repaus in vasul din figura 3.

Fig. 3 Presiunea intr-un punct.

Daca ne inchipuim o suprafata de lichid S si o forta P, care apasa asupra acestei suprafete, in centrul ei de greutate
atunci raportul: P/S reprezinta suprafata unitara pe acea suprafata sau intensitatea apasarii.
 Daca suprafata S se micsoreaza, atat de mult incat ea ajunge sa se confunde cu centrul de greutate, iar forta de
apasare scade in aceeasi proportie, atunci raportul dintre aceasta forta mult diminuata si suprafata care apasa, redusa la un
punct, reprezinta presiunea in acel punct. Ea se exprima in acest caz astfel:

p = dP
dS

Presiunea exercitata intr-un punct din lichid se transmite cu aceeasi intensitate in toate punctele lichidului.

3.Presiunea intr-un lichid in repaus

In lichidul existent in repaus in vasul din figura 4 se considera doua puncte A si B, luate la intamplare, intr-un plan
orizontal.
Ne imaginam o bara dreapta cu generatoarea paralela cu dreapta A B, cu elementul de sectiune dS.
Lichidul fiind in echilibru, asupra elementelor de suprafata dS se exercita, in directia AB, presiunea p, iar in directia
BA p`.
In acest caz pe elementul de suprafata dS, in punctul A, apasa forta pdS, iar in punctul B, p`dS.
Bara cilindrica mai este supusa si fortei P, care reprezinta greutatea sa.
Proiectand toate fortele pe axa cilindrului ca si cum ele s-ar exercita in intregime pe aceasta axa, obtinem ecuatia de
echilibru pdS – p`dS = 0.
Aceasta se mai poate scrie

pdS = p`dS
de unde
p = p`

Inseamna ca intr-un lichid in echilibru, presiunea este acceasi in toate punctele planului orizontal. Cu alte cuvinte,
planul orizontal reprezinta o suprafata de aceeasi presiune denumita si suprafata de nivel.

Fig. 4 Presiunea in masa unui lichid in repaus.

4. Diferenta de presiune intre doua puncte situate la inaltimi diferite

In interiorul unui lichid in repaus, fiecare strat serveste drept suport pentru toate straturile care se afla deasupra lui.
Aceasta inseamna ca asupra fiecarui strat al lichidului se exercita o presiune mai mare sau mai mica in functie de
adancimea la care se gaseste stratul respectiv.
Pentru a stabili valoarea acestei presiuni se considera un vas in care se afla un lichid in echilibru (fig. 5).
In acest va se imagineaza o bara cilindrica AB asezata in pozitie verticala, sectiunea ei fiind dS. Asupra sectiunii dS
din punctul A se exercita presiunea p0 in sensul AB. Pe aceeasi suprafata dS insa, in punctul B si in sensul BA se exercita
presiunea p. Se noteaza cu P greutatea barei clindrice si cu h distanta AB. Daca se proiecteaza toate fortele care actioneaza
asupra barei pe o axa (verticala AB) se obtine ecuatia de echilibru:

p0dS + P – pdS = 0

inlocuind valoarea lui P = dS γ h

obtinem:
p0 +dS + dSγh – pdS = 0

impartind cu dS rezulta ca:

p0 + γ h – p = 0
de unde
p = p0 + γh

Fig. 5. Diferenta de presiune intre doua puncte situate la inaltimi diferite.

Cand h = 0, p = p0 ceea ce inseamna ca in acelasi plan orizontal presiunile sunt egale.

Cum in calcule nu se tine seama de presiunea atmosferica pentru ca ea este pretutindeni si in toate directiile vasului
egala, atunci

p=γh
 Aceasta relatie exprima legea fundamentala a hidrostaticii a carei formulare este: diferenta de presiune intre doua
puncte dintr-un lichid este egala cu produsul dintre greutatea specifica a lichiduli si diferenta de nivel intre cele doua puncte.

5. Presiunea lichidului pe fundul si peretii vaselor

Se considera o suprafata determinata care se noteaza cu ω pe peretii vasului sau pe fundul sau. Vasul contine un
lichid a carei greutate specifica este γ (fig. 6).

Fig. 6. Presiunea lichidului pe fundul si peretii vasului

Distanta de la centrul de greutate al suprafetei considerate pana la suprafata lichidului se noteaza cu h.

Presiunea pe care o exercita lichidul asupra suprafetei ω este data de relatia:

F=γ·h·ω

dar cum

γh = p
atunci
F = pω

6. Principiul lui Pascal si aplicatiile lui

In lucrarea sa postuma “Traité de l’équilibre” des liqueurs 1663”, Pascal arata ca presiunea exercitata asupra
suprafetei unui lichid, se propaga uniform in toate directiile si punctele lichidului, daca acesta nu isi poate schimba forma
(intr-un vas). Acesta este de fapt principiul care-i poarta numele (principiul lui Pascal), pentru a carei intelegere ne folosim de
doua vase comunicante.
Sa presupunem ca pe suprafata libera a apei introdusa in doi cilindri de sectiuni diferite S si S` actioneaza doua
pistoane, cu fortele F si respectiv F`.
Daca S si S` sunt suprafetele pistoanelor care actioneaza, atunci presiunile pe unitatea de suprafata au valoarea F/S
pentru suprafata AB si F`/S` pentru A`B`.
In cazul cand lichidul se gaseste in echilibru, presiunea este aceeasi in toate punctele planului orizontal AB m n si se
poate scrie

F/S = F`/S` + γh

S-a tinut seama ca presiunea atmosferica este aceeasi pe suprafetele celor doua vase.
Daca fortele F si F` sunt proportionale cu suprafetele S si S` si se neglijeaza valoarea γh care reprezinta diferenta de
nivel dintre planul AB si A`B`, atunci se obtine:

F/S = F`/S`

Aceasta egalitate reprezinta principiul lui Pascal. Cand S = S` si F = F` se confirma ca presiunea pe suprafata unui
lichid se exercita uniform in toate directiile.
Una dintre aplicatii tehnice cele mai importante ale principiului lui Pascal este presa hidraulica. In principiu o presa
hidraulica (fig. 7) este formata din doua corpuri de pompa legate intre ele printr-o conducta, realizand astfel un sistem de vase
comunicante. Fiecare corp de pompa este inchis etans cu cate un piston. Intre ele se introduce un lichid oarecare, de obicei
apa sau glicerina, care ingheata mai greu si unge pistoanele mai bine.

Fig. 7 Schema unei prese hidraulice.

Daca insemnam cu D si d diametrele pistoanelor si cu P si P` fortele cu care se actioneaza aceste pistoane atunci presiunea

p = _P`_
π d²
4

exercitata asupra lichidului din corpul de pompa mica se transmite lichidul din corpul de pompa mare cu aceeasi intensitate,
astfel incat

_P_ = p = _P`
πD² πd²
4 4
 Relatia se mai poate scrie:

_P_ = D² sau P = P` ( D )²
P` d² d

Raportul P/P` = ( D )² constituie ceea ce se numeste randamentul teoretic al presei hidraulice,

d
care nu tine seama de fortele de frecare ce se produc intre pistoane si corpurile de pompa, in scopul realizarii unei etanseitati
desavarsite.
Aceasta relatie ne arata ca presa hidraulica poate transmite o forta mica P` intr-o forta P oricat de mare ar fi nevoia.

7. Paradoxul hidrostatic

Paradoxul hidrostatic se enunta astfel: presiunea exercitata de un lichid pe fundul vasului ce-l contine este indiferenta
de forma peretilor vasului si depinde numai de greutatea specifica a lichidului, de inaltimea la care se gaseste suprafata libera
fata de fundul vasului si de marimea ariei fundului sau.
Mai pe scurt se poate rezuma astfel: pe fundul vaselor de aceeasi arie presiunea depinde numai de inaltimea coloanei
de lichid si nu de forma vaselor (fig. 8). La suprafete inclinate forta de apasare se calculeaza tot in coloana verticala, care
apasa asupra centrului suprafetei respective.
Consideram sase vase de forme deosebite, dar cu aria fundului aceeasi.

La suprafata orizontala S0 de exemplu, a fundului unui vas, forta hidrostatica are o singura componenta F0. Se stie ca
presiunea unitara exercitata de lichid pe fundul vasului, cand nu se tine seama de presiunea atmosferica este p = γh, iar pe
intreaga suprafata S0 a fundului, de la orice vas arfe valoarea P = pS0 = γhS0 si este aceeasi la toate vasele.
Se observa ca marimea exercitata de lichid pe fundul vasului nu depinde decat de greutatea specifica a lichidului, γ,
de nivelul suprafetei libere a lichidului fata de fundul vasului h si de marimea suprafetei fundului.
La prima vedere, apasarea pe fundurile celor sase vase de forme atat de deosebite si cu volume variate, cand sunt
umplute pana la inaltinea h, ar trebui sa depinde de greutatea acestor volume. Teoria si experienta arata ca acest lucru nu este
adevarat si fenomenul a fost denumit paradoxul hidrostatic.

8. Presiunea pe suprafata a doua lichide nemiscibile, in echilibru

Presupunem ca in vasele comunicante din fig. 9 se toarna doua lichide nemiscibile, de exemplu, apa si mercur si se
asteapta pana ce suprafetele lor libere nu se mai misca, adica pana cand ajung in stare de echilibru. Greutatile specifice ale
apei si mercurului sunt γ si respectiv γ`. Dupa ce lichidele resperctive ajung in echilibru se masoara inaltimile H si h ocupate
de ele in vas.
Presiunea exercitata de lichidului cu greutate specifica γ din coloana de inaltime H asupra suprafetei de separatie
este:
p=γ·H

Presiunea exercitata de jos in sus, asupra aceleeasi suprafete de catre lichidul cu greutatea specifica γ` este:

p` = γ`h.

Fig. 9. Presiunea pe suprafata de separatie dintre doua lichide in echilibru.

Cum suprafata de separatie A – A` este in repaus rezulta ca:

p = p` si γH = γ`h
de unde
H/h = γ`/y

Deci se poate conchide ca la turnarea a doua lichide nemiscibile, de greutati specifice deosebite, in doua vase
comunicante, inaltimile ocupate de aceste lichide, fata de planul de separatie sunt invers proportionale cu greutatile lor
specifice.

9. Principiul lui Arhimede

Principiul lui Arhimede se enunta astfel: un corp solid introdus intr-un lichid este impins de jos in sus cu o forta
egala cu greutatea volumului unui lichid dislocuit.
El se mai poate enunta si astfel: un corp scufundat pierde din greutatea sa echivalentul volumului de lichid dislocuit.
 Punctul de aplicare a fortei de impingere a corpului in sus este socotit a fi centrul de greutate al volumului de lichid
dislocuit si poarta denumirea de centru de impingere sau de carena.
O demonstratie teoretica satisfacatoare a pricipiului lui Arhimede s-a face deabia in secolul al XVI – lea, odata cu
introducerea in mecanica lichidelor a “ipotezei solidificarii”.
Avand la baza aceasta ipoteza, se presupune ca din lichidul aflat in repaus in vasul din figura 10 s-a izolat o portiune
care se considera solidificata, dar fara a i se schimba greutatea specifica cum se intampla cand ingheata.

Fig. 10. Schema ipotezei simplificatoare a “solidificarii lichidului”

Asupra acestui corp presupus solid, lichidul deimprejur exercita din toate partile o apasare. Fortele de apasare sunt
normale pe suprafata si se pot inchipui ca fiind inlocuite cu rezultanta lor P, care are punctul de aplicatie in C.
Asupra corpului presupus solidificat, in masa lichidului in echilibru actioneaza doua forte: greutatea G aplicata in
centrul de greutate al corpului, adica in O, si forta P (rezultanta fortelor de apasare a lichidului pe suprafata corpului
solidificat). Lichidul din vas fiind in echilibru inseamna ca si cele doua forte trebuie sa fie in echilibru. Pentru aceasta, ele
trebuie sa lucreze pe aceeasi directie si in sens contrar, sa se gaseasca pe aceeasi linie de actiune si sa fie egale.
Concluzia care se desprinde este ca forta rezultanta a apasarii lichidului asupra corpului solid este egala cu greutatea
acestuia, ea actionand in sens contrar greutatii corpului, adica in sus, avand centrul de aplicatie pe aceeasi linie verticala pe pe
care se afla si in centrul de greutate al corpului.
Deci, asupra corpului scufundat in lichid actioneaza doua forte verticale si anume una care reprezinta greutatea lui
proprie, aplicata in centrul de greutate al corpului respectiv, si alta apasare (impingere) a lichidului cu punctul de aplicatie in
centrul de greutate al lichidului dislocuit.
Corpurile solide scufundate in lichide, in raport de greutatea lor, se pot gasi in trei situatii:
- greutatea corpului solid mai mare decat forta de impingere a lichidului, adica G > P, in acest caz va cadea la fund;
- greutatea corpului solid egala cu forta de impingere, deci G = P, cand corpul pluteste in apa la orice adancime;
- greutatea corpului solid este mai mica decat a lichidului dislocuit, adica G < P, intr-un astfel de caz corpul urca spre
suprafata libera a lichidului unde se va opri intrand in echilibru dupa un numar de oscilatii, care au loc pana cand greutatea
volumului de apa dislocuit devine egala cu greutatea corpului. In acest caz, corpul pluteste si conditia de plutire este ca
greutatea proprie a corpului solid sa nu fie mai mare decat greutatea volumului de lichid dislocuit. Carena, adica volumul sub
apa, va trebuie sa fie in cazul plutirii astfel ca P = γV. Acest principiu sta la baza constructiei navelor plutitoare.
Daca greutatea proprie a navei, inclusiv incarcatura ei, poate fi avariata, astfel ca sa fie egala cu greutatea apei
dislocuite pe intreg volumul navei, atunci nava respectiva (submarin) poate pluti la orice adancime sub nivelul apei.
Planul care taie o nava plutitoare la nivelul suprafetei apei poarta denumire de plan de plutire, iar linia de intersectie
a acestui plan cu suprafata exterioara a navei se cheama linie de plutire (linia orizontala). Un corp liber, cu greutatea G 0
aplicata in centrul de greutate G, scufundat partial intr-un lichid se numeste plutitor (barca, salupa, nava doc etc.). El se
mentine la suprafata apei datorita fortei hidrostatice ascensionale a lui Arhimede, P = γ.V, care pentru plutire trebuie sa fie
egala cu greutatea G0.
Cand nava pluteste pe o apa cu valuri, stabilitatea ei poate fi primejduita. Stabilitatea navei depinde de pozitia
metacentrului fata de baricentru. In raport de aceasta pozitie, nava se poate gasi in echilibru stabil, indiferent si instabil (labil).
Metacentrul este intersectia axei sectiunii transversale a navei, in pozitia inclinata, cu verticala centrului de
impingere numit si carena, care variaza cu pozitia navei. Se inseamna cu litera M.
Baricentrul este centrul de greutate al navei.
Distanta dintre metacentrul si baricentru (hm) se numeste raza metancentrica.
Daca metacentrul M se gaseste deasupra baricentrului G nava se gaseste in echilibru stabil (fig. 11).

Fig. 11. Pozitiile relative ale centrului de greutate fata de baricentru.

Cand metacentrul M este identic cu baricentrul G, hm = 0 si echilibrul este indiferent.

Daca metacentrul este sub baricentru avem de a face cu un echilibru labil.
Deci echilibrul navelor (vaselor plutitoare) va fi stabilit atata vreme cat metacentrul, in diferitele lui pozitii, ca
urmare a inclinarilor navei prin rotire in jurul axei sale longitudinale, ramane intotdeauna mai sus decat centrul de greutate al
navei incarcate. Cand metacentrul ajunge sub centrul de greutate, nava se rastoarna si ajunge cu chila in sus.

Capitolul IV

Miscarea fluidelor perfecte

1. Miscarea fluidelor

Miscarea lichidelor si gazelor poate fi determinata de diferentele de nivel, de presiune si de densitate, dintre
diferitele puncte din fluid sau de alte cauze care solicita la lunecare fluidul.
Miscarea unui fluid are loc, de regula, intr-un spatiu limitat de pereti solizi, de alt fluid sau de acelasi fluid printr-o
suprafata de discontinuitate a vitezelor.
Mediul fluid in miscare poarta denumirea de curent.
 Miscarea fluidelor se deosebeste de miscarea corpului solide datorita faptului ca fluidele curg si deseori anumite
particule ale acestora pot avea miscari diferite. Particulele din lichidul in miscare se pot deplasa individual si dupa alte
directii, decat directia medie a miscarii, iar in anumite zone se pot ivi perturbari sau materie in repaus.
Deci curentii nu sunt numai paraleli, formati din miscari paralele ale particulelor, ci pot fi covergenti, divergenti sau
de rotatie in jurul unei axe.
Miscarea fluidului se poate face in toate cele trei directii ale spatiului, pe doua sau una din aceste directii. Din acest
punct de vedere miscarea poate fi tridimensionala, bidimensionala sau unidimensionala.
Dupa desfasurarea in timp miscarea poate fi permanenta, atunci cand parametrii locali (viteza, acceleratia, presiunea
etc.) sunt constanti in timp sau nepermanenta (variabila), atunci cand parametrii locali variaza. Daca vectorii vitezelor au
marimea variabila in timp, insa isi pastreaza neschimbate directia si sensul, atunci miscarea este considerata semipermanenta.
Miscarea semipermanenta constituie un caz particular de miscare variabila.
Miscarea fluidelor este influentata de proprietatile lor. Unele dintre acestea (fluiditatea, greutatea, vascozitatea,
compresibilitatea) au o mare influenta asupra miscarii fluidelor, in mai mica masura.

2. Modele de fluid

Pentru usurarea miscarii fluidelor, tinand seama de complexitatea fenomenelor naturale, este necesar sa se introduca
anumite ipoteze simplificatoare cu privire la structura materiei si la proprietatile fluidelor.
In functie de aceste ipoteze se obtin diferite modele de fluid, dupa cum se iau in considerare una sau mai multe din
proprietatile fluidelor reale. Desi aceste fluide sunt fictive, miscarea lor este, in numeroase privinte, apropiata de miscarea
fluidelor reale.
Dupa cum este cunoscut, fluidele reale sunt alcatuite dintr-un numar extrem de mare de particule mici aflate la
anumite distante unele de altele. De exemplu, cele aproximativ 2,5 x 1019 molecule de apa, care se afla intr-un centimetru cub
la temperatura camerei, se gasesc unele fata de altele la distanta asa cum se poate observa in fig. 15.

Fig. 15. Molecule de apa marite.

De asemenea, cei doi atomi de hidrogen si unul de oxigen, care alcatuiesc molecula de apa sunt dispusi astfel incat distanta
dinttre centrul atomului de oxigen si al celui de hidrogen este de 0,957 x 10-10 m (fig. 16).

Fig. 16. Dispunerea atomilor in molecula de apa.

Hidraulica face abstractie de structura atomo-moleculara a materiei, considerand fluidul un mediu continuu.
Teoretic, mediul continuu, denumit si continuum material, poate fi impartit in elemente oricat de mici, fiecare element
continand materie. Astfel, se obtine un fluid imaginar, un model de fluid, carui I se pot atribui, dupa caz, una sau mai multe
din proprietatile macroscopice ale fluidului real.
Cel mai simplu model de fluid este fluidul cu o singura proprietate, de exemplu, fluiditatea (deformabilitatea).
In general, un corp este considerat deformabil atunci cand distantele dintre diferitele puncte materiale din masa sa
pot sa varieze.
Un alt model de fluid este fluidul perfect care are fluiditate si greutate, insa este considerat practic incompresibil si
lipsit de vascozitate.
Prin fluid incompresibil se intelege modelul de fluid al carui volum nu se schimba sub actiunea variatiei presiunii, un
fluid a carui densitate (masa volumica) ramane constanta.
Pentru adancirea studiului miscarii se introduc treptat si celelalte proprietati, ajungandu-se la modele cu caracteristici
din ce in ce mai apropiate de ale fluidelor reale.
Din cele de mai sus rezulta ca si fluidele reale luate in considerare in calculele hidraulice sunt la randul lor modele
simplificare, deoarece, chiar daca se au in vedere toate proprietatile principale, se neglijeaza unele proprietati si fenomene
secundare, care insotesc miscarea. De exemplu, in calcule se tine seama, de regula, de proprietatile apei distilate, insa se stie
ca apa naturala contine impuritati in suspensie, saruri in solutie, aer etc.

3. Particula fluida

Pentru studiul miscarii se face ipoteza ca fluidul poate fi impartit in particule foarte mici, care se mentin in contract
prin actiunea si reactiunea unor forte. Deci, in hidraulica prin notiunea de particula fluida se intelege o portiune de fluid de
dimensiuni oricat de mici, dar care pastreaza caracteristicile modelului de mediu continuu, descris mai inainte. Aceasta
particula nu este molecula ci o portiune imaginara mult mai mare. In baza acestei ipoteze se poate studia miscarea fluidului
fara a se tine seama de miscarile de agitatie ale moleculelor si atomilor care compun corpul lichid sau gazos, miscare care nu
intra in calculele hidraulice.
Forma particulei se alge arbitrar, astfel incat demonstratiile sau calculele sa se poata face cat mai simplu. Dupa caz
se pot utiliza particule cilindrice sau paralelipipedice, elemente de dimensiuni mici cuprinse intre suprafetele vecine etc.
 Studiul miscarii unei particule fluide prezinta o mare importanta, deoarece usureaza explicarea fenomenelor care
insotesc miscarea fluidelor reale si obtinerea unor relatii cantitative de calcul.

4. Miscarea mecanica a particulelor fluide

Particulele de fluid pot fi in stare de miscare sau de repaus.

Starea de miscare a particulei se defineste in functie de pozitia pe care acesta o are fata de un sistem de referinta
considerat fix. Un punct oarecare ales in sistemul de referinta, constituie, dupa cum stim, un punct de reper.
Particula se gaseste in miscare mecanica atunci cand isi schimba continuu pozitia, in raport cu sistemul de referinta.
Cand nu si-o schimba este in repaus.
Miscarile mecanice ale particulelor pot fi reduse la doua miscari simple: miscarea de translatie si miscarea de rotatie.
Particulele de fluid si, in general, corpurile din natura au dimensiuni.
In anumite cazuri, pentru simplificare se pot neglija dimensiunile corpului reducandu-l la un singur punct material, in
care se presupune ca s-a concentrat intreaga masa a corpului respectiv. El se reprezinta ca un punct geometric, insa are toate
proprietatile unui corp material.
Punctul material fiind fara dimensiuni nu poate avea miscari de rotatie, ci numai de translatie.
Deci punctul material este un model (un concept) al mecaniciim care poate fi folosit pentru corpuri in miscarea de
translatie, reduse la centrul lor de masa, in care se presupune concentrata intreaga masa. De asemenea, el poate fi folosit si
pentru corpurile ale caror miscari de rotatie si de deformatie se pot neglija.
O multime de puncte materiale, aflate in interactiune mecanica, alcatuiesc un sistem de puncte materiale.
Particulele fluidelor incompresibile, avand dimensiuni reduse, pot fi asadar considerate, pentru studiul miscarii
mecanice de translatie, puncte de materiale.
Drumul pe care se deplaseaza punctul material in miscarea sa, fata de un sistem de referinta, poarta denumirea de
traiectorie.
Traiectoria poate fi rectilinie (in linie in dreapta) sau curbilinie (o linie curba).
Lungimea drumului strabatut de punctul material pe traiectorie se numeste in cinematica spatiu si se noteaza cu litera
s.
Durata miscarii (timpul) se noteaza cu litera t.
Intre spatiul parcurs (s) si durata miscarii (t) exista o anumita relatie matematica, care exprima legea miscarii.
Catul dintre spatiul parcurs s si timpul t, in care acest spatiu a fost parcurs, reprezinta viteza cu care s-a deplasat
punctul material.
Viteza, este marimea vectoriala care caracterizeaza directia, sensul miscarii si drumul parcurs in unitatea de timp. Ea
are deci o marime (egala cu modul vectorului adica cu valoarea lui numerica), o directie si un sens.
Vectorul vitezei se exprima in scris printr-o litera supralinitata, avand simbolul v – sau v→ .
Simbolul nesupraliniat (litera v) reprezinta numai marimea vitezei.
Vectorul viteza se reprezinta geometric printr-un segment de dreapta, cu o sageata la capat. (fig. 17).

Fig. 17. Reprezentarea vectorului vitezei.

Ca orice marime vectoriala, vectorul vitezei se asterne pe o dreapta, care indica directia vectorului, numita suportul
vectorului.
Sensul miscarii este indicat de varful sagetii, lungimea vectorului fiind proportionala cu valoarea numerica a vitezei.
Originea vectorului, punctul Mo, se numeste punct de aplicatie.
In cazul unei miscari rectilinii, suportul vectorului vitezei coincide cu traiectoria (fig. 18).

Fig. 18. Traiectoria rectilinie

In cazul traiectoriilor curbilinii, vectorul vitezei este intotdeauna tangent la traiectorie (fig. 19).

Fig. 19. Traiectoria curbilinie.

Sa urmarim drumul parcus de punctul material M, in miscare pe traiectoria curba, plecand din M0. El trece la
momentul t1, prin M1 cu viteza v-1 iar la t2 prin M2 cu viteza v-2.
Notand cu s1 spatiul parcurs din M0 pana in M1 si cu s2 din M0 pana in M2, se stabileste ca spatiul parcurs in M1 si M2
va fi egal cu diferenta dintre s2 si s1. Cunoscand ca spatiul s2-s1 a fost parcurs in intervalul de timp t2-t1, se poate calcula viteza
medie a punctului M pe aceasta portiune de drum:

Vm = s2 – s1
t2 – t1 (1)

Notand cu ∆s diferenta (diferenta finita) s2 – s1 si cu ∆t diferenta t2 – t1, expresia care da valoarea vitezei medii poate
fi scrisa sub forma generala astfel:

Vm = ∆s
∆t (2)
 Viteza medie fiind caracterizata numai prin valoare numerica este deci o marime scalara, egala cu raportul dintre
drumul parcurs de un punct material si intervalul de timp corespunzator.
Viteza punctului material poate sa varieze in timpul miscarii. De aceea uneori este necesar sa se calculeze viteza
punctului material la un moment dat.
Viteza particulelor in punctul M dupa timpul t, se numeste viteza locala si se noteaza cu litera v -.
Pentru a o determina se calculeaza viteza medie in vecinatatea acestui punct, intr-un timp ∆t, cat mai redus posibil.

v- = ∆s, cand ∆t este foarte mic.

∆t (3)

Din aceasta relatie se observa ca cu cat intervalul de timp va fi mai scurt cu atat viteza calculata va fi mai apropiata
de viteza reala a particulei la momentul t. Cu cat intervalul de timp va fi mai redus, cu atat rezultatul va fi mai precis. Cand
intervalul va fi mai mare, precizia va scadea, deoarece viteza va inregistra variatii mai mari.
Cand viteza locala a particulei ramane constanta ca marime are loc o miscare uniforma. Daca marimea vitezei locale
nu ramane constanta, atunci miscarea particulei este variata si anume: miscare accelerata cand viteza creste si miscare
incetinita cand viteza scade.
Relatia dintre spatiul s (exprimat in metri), viteza v (in metri pe secunda) si timpul (in secunde) este:

s=v·t (4)

Relatia (4) reprezinta legea miscarii uniforme si arata ca spatiul este direct proportional cu timpul.
Daca in aceasta relatie se considera timpul egal cu unitatea (t = 1), rezulta ca s = v. Aceasta inseamna ca in miscarea
uniforma viteza este numeric egala cu spatiul parcurs de particula in unitatea de timp.
Acceleratia este marimea vectoriala ce caracterizeaza variatia vitezei in unitatea de timp si are simbolul a -:

a- = ∆v- cand ∆t este foarte mic. (5)

∆t

Pentru a determina acceleratia in mometul t1 se calculeaza acceleratia medie am corespunzatoare intervalului de timp
redus t2 – t1 si anume prin impartirea variatiei vitezei la intervalul de timp, respectiv:

am = v2 – v1 = ∆v
t2 – t1 ∆t
(6)

Ca si in cazul vitezei, cu cat t2 va fi mai apropiat de t1, cu atat acceleratia calculata va fi mai apropiata de aceeleratia
reala la t1.
Din relatia (6) se deduce ca la viteza constanta, acceleratia este egala cu zero. Daca in timpul miscarii viteza creste,
v2 devine mai mare decat v1 si in consecinta numaratorul este mai mare decat zero. Avand in vedere ca t2 este totdeauna mai
mare decat t1 numitorul este pozitiv si deci acceleratia este mai mare decat zero. Acceleratia fiind pozivita miscarea va fi
accelerata. Din contra, daca viteza particulei descreste, v2 fiind mai mic ca v1, numaratorul are semnul minus (∆v = v2 – v1 <
0) si deci acceleratia este mai mica decat zero. Acceleratia fiind negativa miscarea va fi incetinita.
In cazul miscarii rectilinii uniform variata, viteza variind cu o cantitate constanta in unitatea de timp, acceleratia este
constanta ca marime, directie si sens:

a- = ∆v- = const.
∆t
(7)
La miscarea uniform accelerata, fara viteza initiala, cum este cazul unui punct material, care porneste din stare de
repaus, viteza este direct proportionala cu timpul:

v = at

Spatiul parcurs in timpul t va fi:

s = a/2 t² (9)

Deci, in miscarea uniform accelerata, fara viteza initiala, distanta parcursa este direct proportionala cu patratul
timpului.
Pentru a se obtine relatia dintre viteza si distanta parcursa de mobil, se elimina t din relatia (8).
In acest caz,
t = v/a

Inlocuind pe t din relatia (9) se obtine:

 V = √2 as

Expresia de mai sus este binecunoscuta ecuatie a lui Galilei.

5. Linie de curent

Curba descrisa de centrul unei particule de fluid in miscare poarta dupa cum s-a aratat, denumirea de traiectorie.
In deplasarea lor, particulele de fluid formeaza linii de curent. La figura 20 este aratata o linie de curent care trece
printr-un punct anumit M0. Ea se formeaza astfel: particula unui interval de timp ∆t in M1, parcurgand distanta M0M1; in
acelasi timp ∆t o alta particula m1, care la momentul t se afla in M1, se deplaseaza in M2, parcurgand distanta M1M2; tot in
acelasi timp ∆t particula m2, care se afla in M2, se deplaseaza in M3 si asa mai departe. Vitezele particulelor sunt tangente la
linia care reprezinta drumul parcurs de particule pe linia de curent.
Linia de curent este asadar curba la care in momentul respectiv vitezele particulelor sunt tangente.
In cazul miscarilor permanente si semipermanente, directiile vitezelor fiind aceleasi in fiecare punct din fluid, liniile
de curent coincid cu traiectoriile particulelor.
Acest lucru este usor de inteles daca ne gandim ca particulele, care s-au deplasat din M0 in M1 daca un prim interval
de timp ∆t, vor ajunge dupa trecerea aceluiasi timp ∆t, in M2, apoi in M3 etc., urmand traseul particulelor anterioare, datorita
faptului ca directiile vitezelor locale raman aceleasi in timp.
Fluidul fiind in miscare permanenta, particulele trec prin M0, una dupa alta si urmand acelasi drum, se vor insirui
formand o linie fluida continua.

Fig. 20. Linie de curent.

6. Tub de curent

Daca se ia o curba inchisa (fig. 21) si se traseaza liniile de curent, care la un moment dat trec prin toate punctele
acestei curbe, se obtine un tub cu lungime nedefinita, numit “tub de curent”. Suprafata formata din liniile de curent, care trec
prin curba considerata, se numeste suprafata de curent.
In momentul considerat fluidul va circula prin tubul de curent ca si cum acesta ar avea pereti solizi, adica fara ca
fluidul sa poata trece dintr-o parte in celalata a suprafetei de curent.

Fig. 21. Tub de curent.

7. Fir de curent

Daca sectiunea transversala a tubului de curent este considerata suficient de mica penutru a se emite pe ea o
distributie uniforma a vitezelor si presiunilor, se obtine un tub elementar de curent.
Fluidul din interiorul tubului elementar de curent formeaza un fir de curent.
Firul de curent se reprezinta grafic printr-o linie, ca si linia de curent. Intre ele exsita insa deosebiri esentiale. Linia
de curent este asa cum s-a aratat o notiune geometrica, abstracta, in timp ce firul de curent reprezinta o cantitate redusa de
fluid, care umple tubul elementar.

8. Debitul elementar

Sa consideram un tub elementar de curent (fig. 22) si sa ducem o suprafata fixa ∆A normala pe axa curentului..

Fig. 22. Tub elementar de curent

Fluidul aflat in miscare unidimensionala va traversa sectiunea elementara ∆A cu o viteza v, practic uniforma pe toata
sectiunea.
Cantitatea de fluid care trece la un moment dat prin sectiunea fixata ∆A, in unitatea de timp, se numeste debit.
Notand cu ∆V volumul de fluid care trece intr-un interval de timp ∆t prin sectiunea ∆t prin sectiunea ∆A, debitul
elementar q va fi:
q = ∆V/∆t (11)

in care ∆V este egal cu volumul care are baza ∆A si inaltimea v- ∙ ∆t.

∆V = v- ∙ ∆A ∙ ∆t.

In cazul miscarii permanente, viteza v- fiind constanta in sectiunea fixa ∆A, debitul va fi:

q = ∆V = v- ∙ ∆A∙ ∆t
∆t ∆t
sau dupa simplificarea cu ∆t,
q = v- ∆A

Impartind debitul la aria suprafetei normale ∆A, se obtine valoarea vitezei v-, cu care fluidul trece prin sectiune:

v- = q/∆A (13)

Daca viteza locala v- variaza in timp, pentru ca debitul sa fie cat mai apropiat de valoarea momentana, trebuie ca ∆t
sa fie cat mai mic. Deci:

q = ∆V/∆t, cand ∆t este foarte mic (14)

Debitul calculat cu expresiile de mai sus este debitul volumetric, exprimat in metri cubi pe secunda (sau uneori in
litri pe secunda sau litri pe minut).
Daca se inmulteste debitul volumetric cu densitatea fluidului ρ se obtine debitul de masa q m:

qm = ρ q , (kg/s) (15)

9. Ecuatia de continuitate

Sa consideram un tub elementar de curent si doua sectiuni fixe ∆A1 si ∆A2 normale pe axa sa, situate la distanta ∆S
una de alta (fig. 23).

Fig. 23. Tub elementar de curent

Fie v-1 si v-2 vitezele fluidului care trece prin aceste sectiuni.
Debitul care intra prin sectiunea ∆A2 in unitatea de timp este:

Q1 = ∆A1 ∙ v-1 (16)

iar debitul care iese prin suprafata ∆A1 este:

q2 = ∆A2 ∙ v-2 (17)

Pentru a stabili ecuatia de continuitate se porneste de la conditia de continuitate a fluidului aflat in miscare (care
exclude existenta unor spatii libere lipsite de materie) precum si de la principiul conservarii materiei.
Astfel, in cazul miscarii permanente a unui fluid incompresibil, tubul fiind complet umplut cu fluid, relatia de
continuitate se obtine scriind egalitatea dintre volumul de fluid care intra si iese, intr-un interval de timp egal cu unitatea, din
spatiul inchis cuprins intre cele doua suprafete fixe ∆A1 si ∆A2. Vom avea deci:

q1 = q2 = v-2 ∙ ∆A = v-2 ∙ ∆A2 (18)

Cum cele doua sectiuni au fost luate arbitrar, relatia este valabila pentru orice sectiune si deci poate fi scrisa si sub
forma urmatoare:

q = v- ∙ ∆A = const.

Daca sectiunea este constanta, adica ∆A1 = ∆A2 = const., atunci si v-1 = v-2 = const., deci viteza va fi egala in toate
sectiunile firului de curent.
Miscarea in care vitezele sunt egale si constante de-a lungul firului de curent poarta denimirea de miscare uniforma.

10. Starea de tensiune

S-a aratat ca fluidul este considerat un mediu continuu, un continuum material compus dintr-o infinitate de particule
materiale care raman in permanenta legatura.
Solicitarea din interiorul unui fluid, aflat in repaus sau in miscare, produsa prin interactiunea particulelor se numeste
stare de tensiune.
Raportul dintre forta elementara care reprezinta interactiunea dintre particule separate prin ∆A si aria suprafetei
elementare poarta denumirea de tensiune sau efort unitar.
Sa consideram, de exemplu, o particula cilindrica (fig. 24), care are baza ∆A. Fie forta elementara care actioneaza
normal pe baza particulei. Tensiunea (efortul unitar) p-n are valoarea:
 p-n = ∆F/∆A

Tensiunea (efortul unitar) pn este deci o marime vectoriala, care caracterizeaza starea de tensiune dintr-un punct M
din fluid si are ca unitate de masura, in sistemul international de masuri, newtonul pe metru patrat (N/m²).
Tensiunile pot fi rezultatul fie al fortelor elastice de compresiune sau de intindere, care actioneaza perpendicular pe
fetele care limiteaza particula (tensiune normala), fie al fortelor de frecare care actioneaza tangetial la suprafetele unde are loc
frecarea (tensiune tangentiala).
In cazul fluidelor tensiunile normale predominante sunt cele de compresiune, care asigura continuitatea mediului
material. Gradul de comprimare dat de starea de tensiune dintr-un punct care poarta denumirea de presiue si este egala cu
media aritmetica a tensiunilor normale luate cu semn schiumbat.
Tensiunile tangentiale la fluide apar numai cand acestea sunt in miscare. Cand fluidul este in stare de repaus, fortele
de frecare sunt egale cu zero.

Fig. 24. Particula cilindrica de fluid.

In afara fortelor de tensiune, care asigura continuitatea mediului, asupra particulelor mai actioneaza fortele masice,
care sunt datorate unui camp de atractie, ca, de exemplu, greutatea particulelor (datorita gravitatiei). Forta care actioneaza
asupra tuturor particulelor din volumul de fluid considerat se numeste forta masica. Ea se noteaza cu F -v si are ca unitate de
masura, in sistemul SI newtonul (N).
Forta masica a unei particule, raportata la masa acesteia si poarta denumirea de forma masica unitara. Ea se noteaza
cu f si are dimensiunile unei acceleratii (m/s²).
Alte forte, care intervin, insa numai atunci cand particula este in miscare si supusa unei acceleratii, sunt fortele de
inertie.
Forta de inertie a unei particule in miscare se exprima prin produsul dintre masa si acceleratia ei, luat cu sensul
schimbat, deci va avea sensul contrar vectorului acceleratiei.
Cunoscand totalitatea fortelor, care actioneaza asupra unei particule din fluidul continuu aflat in miscare, se poate
scrie ecuatia de echilibru a acestor forte. Ecuatia de echilibru a fortelor de tensiune prezinta ecuatia miscarii fluidului
respectiv.
Pe langa acestea, pentru rezolvarea problemelor legate de miscarea fluidelor, se folosesc si relatii care exprima
conservarea masei (relatia de continuitate), starea fizica a fluidului (variatia densitatii ρ, in functie de presiune si temperatura,
variatia diferitelor forme de energie si luarea in considerare a schimburilor de energie cu mediul inconjurator, in cazul cand
exista etc.).

11. Teorema lui Bernoulli

Sa consideram un tub elementar de curent in miscare permanenta, care are sectiunea variabila in lungul axei sale (fig.
25). Sectiunea tubului este prin ipoteza suficient de mica, astfel incat se poate considera ca atat vitezele cat si presiunile sunt
uniform distribuite in sectiune.
Fie MN traiectoria unei particule de fluid ideal, situata in axa tubului. Ducand un plan normal AB la axa in M se va
obtine o sectiune transversala cu aria ∆A0. De asemenea, ducand in N un plan normal la axa se va obtine sectiunea
transversala CD cu aria ∆A1.

Fig. 25. Schema miscarii unei particule de fluid perfect

Vitezele fluidului in sectiunile AB si CD sunt v-0 si respectiv v-1. Aria sectiunii CD fiind mai mica decat cea a
sectiunii AB, valoarea vitezei fluidului creste de la v-0 la v-1.
Volumul de fluid perfect, cuprins intre peretii tubului de curent si cele doua sectiuni care la momentul t se afla in
ABCD, se deplaseaza, dupa trecerea unui timp scurt ∆t, in A`B`C`D`.
In baza legii conservarii energiei se poate scrie ca lucrul mecanic consumat de masa de fluid ABCD in miscare este
echivalent cu variatia energiei cinetice a fluidului respectiv.
Pentru aceasta trebuie evaluate, in prealabil variatia energiei cinetice si lucrul mecanic consumat.
Variatia energiei cinetice. Miscarea fluidului perfect fiind, prin ipoteza permanenta, pe portiunea comuna A`B`CD in
timpul ∆t, nu au variat nici masele, nici vitezele. Ca urmare, variatia energiei cinetice a intregului sistem se reduce la variatia
energiei cinetice a volumului ABA`B`, care insa in momentul t avea viteza v-0 si dupa ∆t a aparut in CDC`D`, insa cu viteza v-
1.
Acest lucru poate fi pus in evidenta astfel: volumul ABA`B` este egal cu ∆A 0 ∙ v-0∙ ∆t, iar volumul CDC`D`, cu ∆A1 ∙
v-1 ∙ ∆t. Din conditia de continuitate se obtine: ∆A0 ∙ v-0 = ∆A1 ∙ v-1 si deci: ∆A0 ∙ v-0 ∙ ∆t = ∆A1 ∙ v-1 ∙ ∆t, adica volumul
ABA`B` este egal cu BCB`C`.
Notand cu ρ densitatea si cu m masa acestor doua cantitati egale (m = ρ∆A 0 ∙ v0 ∙ ∆t = ρ∆A1 ∙ v1 ∙ ∆t, variatia energiei
cinetice a intregului sistem va fi egala cu diferenta dintre energia cinetica a masei m in momentul (t + ∆t), cand acesta ocupa
pozitia CDC`D` si are viteza v-1 si energia cinetica a aceleasi mase in momentul t, cand ocupa pozitia ABA`B` si avea viteza
v-0:

½ m v1² - ½ m v0² (20)

 Lucrul mecanic consumat. Lucrul mecanic consumat de fluidul ideal, aflat in miscare, se compune din lucrul
mecanic al gravitatiei si cel al presiunilor exercitate pe fetele externe AB si CD.
Lucrul mecanic al gravitatiei este egal cu variatia energiei potentiale a greutatii volumului de fluid ABA`B`, cand
acesta se deplaseaza in BCB`C`, adica din M in N, de la inaltimea Z0 la o inaltime mai mica Z1.
Greutatea volumului de fluid este forta corespunzatoare acceleratiei terestre, egala cu produsul dintre masa m si
acceleratia gravitatii g:

F = G = mg (21)

Lucrul mecanic L1 efectuat de greutatea G a volumului de fluid, atunci cand acesta se deplaseaza de la inaltimea Z 0
la inaltimea Z1, este egal cu produsul dintre forta G si distanta pe care aceasta se deplaseaza:

L1 = G (Z0 – Z1) (22)

sau inlocuind pe G cu mg si desfacand paranteza:

L1 = mgZ0 – mgZ1 (23)

Expresia (23) exprima de fapt variatia energiei potentiale a volumului de fluid cu masa m, atunci cand el isi schimba
pozitia fata de planul de referinta, deplasandu-se din ABA`B` in BCB`C`.
Lucrul mecanic al presiunilor se compune din lucrul mecanic al presiunii p0 care exercita normal pe suprafata AB si
cel al presiunii p1 ce se exercita pe suprafata CD.
Forta exercitata de presiunea p0 pe suprafata ∆A0 este P0 = p0 ∙ ∆A0. Lucrul mecanic L2` efectuat de aceasta forta,
atunci cand AB se deplaseaza in A`B` pe distanta MM` = v0 ∆t va fi

L2` = P ∙ v0 ∙ ∆t = p0 ∙ ∆A0 ∙ v0 ∆t (24)

Dar ∆A0 ∙ v0 ∆t reprezinta volumul ABA`B, ocupat de fluid, de greutate G = mg. Impartind aceasta greutate la greutatea
volumetrica (greutatea specifica) a fluidului se obtine expresia volumului ABA`B`, in functie de masa si densitatea fluidului:

∆A0 ∙ v0 ∆t = G/γ = mg/γ

Inlocuind aceast valoare in expresia (24) vom avea:

L2` = p0 ∙ ∆A0 ∙ v0 ∙ ∆t = p0 mg/γ (25)

In mod similar rezulta ca lucrul mecanic L`2` efectuat de forta exercitata de presiunea p1 pe sectiunea ΔA1, cand CD
se deplaseaza in C`D` pe distanta MN` = v1. Δt, va fi egal cu:

L2`` = - p1 ∙ ΔA1 ∙ v1 Δt = - p1 mg/γ (26)

Semnul minus a fost plasat inaintea acestei valori din cauze sensului presiunii p1.
Lucrul mecanic al presiunilor va fi deci:

L2 = L`2 + L``2 = p0 mg/γ – p1 mg/γ (27)

Ecuatia lui Bernoulli. Conform principiului echivalentei dintre variatia energiei cinetice cu lucrul mecanic consumat,
neluand in considerare lucrul mecanic datorat rezistentelor hidrodinamice (fluidul fiind perfect), se obtine:

mgZ0 – mgZ1 + p0 mg/γ – p1 mg/γ = ½ mv1² - ½ m v0² (28)

sau grupand termenii:

mgZ0 + p0 mg/γ + ½ mv0² = mgZ1 + p1 mg/γ + ½ mv1² si impartindu-I cu greutatea particulei mg:

Z0 + p0/γ + v0²/2g = Z1 + p1/γ + v1²/2g (29)

Sectiunile AB si CD carora le corespund inaltimile Z0 si Z1, vitezele v0 si v1, presiunile p0 si p1 fiind oarecare,
egalitatea va persista, oricare ar fi amplasamentul sectiunilor. In acest caz se poate scrie:

Z0 + p0/γ + v02/g = Z1 + p1/γ + v1²/2g = const.

sau sub forma generala:

 Z + p/γ + v²/2g = const.

Ecuatia (30) reprezinta expresia matematica a teoremei lui Bernoulli. Ea are o interpretare geometrica si totodata una
energetica.
Cantitatea Z0 reprezinta inaltimea (cota) la care se afla particula de fluid deaspra planului de referinta, cantitatea p/γ
este inaltimea reprezentativa a presiunii statice in sectiunea respectiva, iar cantitatea v²/2g inaltimea cinetica (inaltimea
corespunzatoare vitezei v).
Teorema lui Bernoulli poate fi enuntata pe baza formulei (30) astfel: suma dintre inaltimea reprezentativa a presiunii
intr-o sectiune transversala normala a firului de curent, inaltimea cinetica in aceasta sectiune si inaltimea centrului acestei
sectiuni deasupra planului orizontal fix de referinta este constanta de-a lungul firului de curent.
Daca se inmulteste ecuatia (30) cu greutatea particulei fluide, adica cu mg, care dupa cum se stie reprezinta o forta,
atunci fiecare din cei trei termeni ai ecuatiei lui Bernoulli va reprezenta o energie si anume:
Z (mg) – energia potentiala de pozitie a particulei cu masa m situata la inaltimea (cota) Z fata de planul de referinta;
p (mg) – energia potentiala a particulei, corespunzatoare inaltimii reprezentative a presiunii statice in sectiunea respectiva;
v²/2g (mg) – energia cinetica (de miscare) a particulei.
Asadar, ecuatia lui Bernoulli reprezinta un bilant al energiei mecanice totale, care se mentine constanta de-a lungul
firului de curent atat timp cat nu intervine consum de energie prin rezistente sau transfer de caldura.
Teorema lui Bernoulli in forma de mai sus a fost stabilita pentru fluide perfecte (lipsite de vascozitate), fara a se lua
in considerare pierderile de energie datorita frecarilor. Pentru fluidele reale se introduce in relatia (30) inca un termen.

12. Linie de energie. Linie piezometrica

Termenii care figureaza in ecuatia lui Bernoulli pot fi reprezentati grafic (fig. 26).

Fig. 26. Reprezentarea grafica a termenilor din ecuatia lui Bernoulli.

Pe baza cotelor de amplasare fata de planul fix (linia de referinta) se traseaza o linie, care reprezinta axa firului de
curent. In fiecare punct al firului de curent, se duce o linie verticala. Pe aceasta verticala, deasupra liniei ce reprezinta axa
firului de curent, se fixeaza inaltimea p/γ (inaltimea corespunzatoare presiunii care se exercita in fiecare sectiune) si deasupra
ei inaltimea v²/2g (inaltimea cinetica corespunzatoare vitezei de deplasare a fluidului). Extremitatile superioare se vor gasi la
acelasi nivel, formand o linie orizontala numita linie de energie sau plan de sarcina.
Distanta H dintre linia de energie si linia planului de referinta este egala cu constanta exprimata de ecuatia lui
Bernoulli si poarta denumirea de sarcina hidrodinamica (inaltime hidrodinamica):

H = Z + p/γ + v²/2g (31)

Sarcina hidrodinamica (inaltimea hidrodinamica) reprezinta energia particulei fluide raportata la greutatea ei si are ca
unitate de masura metrul.
Ea este compusa din sarcina piezometrica (cota piezometrica) Hp si sarcina cinetica (inaltimea cinetica) Hc

H = Hp + Hc (32)

Sarcina piezometrica (cota piezometrica) reprezinta energia potentiala a particulei raportata la greutatea ei:

Hp = Z + p/γ (33)

Aceasta sarcina reprezinta inaltimea nivelului piezometric deasupra planului de referinta. Curba reprezentativa a
cotelor piezometrice in lungul firului de curent poarta denumirea de linie piezometrica.
Sarcina cinetica (inaltimea cinetica) reprezinta energia cinetica a particulei raportata la greutatea ei:

Hc = v²/2g (34)

Planul de referinta este in general acela al nivelului marii sau un alt plan luat conventional.
Pentru exemplificare se considera o conducta alimentata cu un lichid perfect dintr-un rezervor cu nivel constant
situat la inaltimea H fata de linia de referinta.
Fig. 27. Conducta alimentata cu lichid perfect dintr-un rezervor cu nivel constant.

Aplicand ecuatia lui Bernoulli firului de curent, situat in axa conductei, se obtine reprezentarea grafica din figura 27.
Linia de energie (planul de sarcina) este situata la nivelul suprafetei libere a lichidului din rezervor.
 Daca la conducta BC, in care se afla in miscare fluidul ideal, se ataseaza un tub vertical deschis la capete, numit tub
piezometric, nivelul lichidului se va ridica numai pana la inaltimea p/γ.
Marimea v²/2g ramasa libera in tub, este inaltimea pe care lichidul o va atinge in virtutea vitezei sale, daca curentul
se va opri brusc prin inchiderea sectiunii conductei respective in punctul C.
In cazul incetarii miscarii, debitul in conducta fiind zero, lichidul se va urca in tubul piezometric pana la nivelul
suprafetei libere din rezervor, conductele constituind cu rezervoul un sistem de vase comunicante.

Capitolul V

Miscarea permanenta a lichidelor in conducte

1. Transportul lichidelor prin conducte

Dupa cum se stie, transportul lichidelor poate fi realizat prin mijloace mobile (recipiente, containere transportate
manual), pe cale rutiera, navala ori aeriana sau prin instalatii.
Instalatiile la randul lor pot fi de tip canal, conducta sau combinate.
Instalatiile de tip canal asigura transportul lichidului prin gravitatie, cu nivel liber.
Spre deosebire de canale, miscarea lichidelor in conducte se face sub presiune.
Fiind sub presiune, lichidul ocupa intreaga sectiune interioara a conductelor, exercitand, de regula, o presiune
aproape uniforma asupra peretilor intr-o sectiune anumita.
Conductele au sectiunea transversala de forma circulara, rezistand in conditii economice la presiune.
Conductele pentru transportul apei se executa, in functie de conditiile tehnice si economice, din fonta de presiune,
otel, azbociment, beton armat, materiale plastice, lemn, aluminiu, plumb, sticla, bazalt artificial etc.
In prezent, pentru constructia retelelor de alimentare cu apa se cauta sa se utilizeze materiale nemetalice, recurgandu-
se la tuburile de otel sau din fonta numai in cazurile cand celelalte materiale nu indeplinesc conditiile de rezistenta si de
etanseitate.
Pe langa conducte, la executarea instalatiilor se folosesc piese de legatura (coturi, teuri, ramificatii, reductii etc.),
armaturi (vane, ventile de dezaerisire, ventile de siguranta, clapete de retinere, hidranti de incendiu etc.), aparate de control
(apometre, manometre etc.), constructii accesorii (rezervoare, statii de pompare, camere de rupere a presiunii, camine de
vizitare, masive de ancoraj etc.).
Ansamblul de conducte, canale si dispozitive destinate sa asigure curgerea unui lichid alcatuieste un sistem hidraulic.

2. Miscarea permanenta a lichidelor in conducte

Miscarea lichidelor in conducte are loc intr-un spatiu limitat de peretii solizi ai conductei.
Lichidul care se afla in miscare in interiorul conductei formeaza curenti sub presiune.
Conductele avand, de regula, lungimi mari in comparatie cu dimensiunile sectiunii transversale, deplasarea lichidului
in lungul axei conductei predomina, astfel ca miscarea fluidului se considera practic unidimensionala.
Dupa cum s-a mai aratat, atunci cand particulele lichide, care se succed intr-un punct oarecare trec cu aceeasi viteza
(ca marime, directie si sens), sunt supuse la aceeasi presiune, au aceeasi densitate, miscarea lichidului se numeste permanenta
(stationara).
Deci cand lichidul este in miscare intr-o conducta si in fiecare punct din interiorul fluidului circumstantele raman
aceleasi, atunci se stabileste un regim permanent, care persista atat timp cat nu apare o cauza exterioara, capabila sa modifice
conditiile de curgere.
In cazul miscarii permanente, liniile de curent nu se modifica in cursul timpului. Imaginea data de liniile de curent
formeaza un spectru numit spectru hidrodinamic.
In cazul general al unei miscari permanente, distributia vitezelor si presiunilor, poate sa varieze atat in aceeasi
sectiune transversala, de la un punct la altul al acestuia, cat si de la o sectiune la alta, in lungul conductei.
Sa consideram un curent de lichid perfect, care circula printr-o conducta de sectiune constanta (fig. 28) su sa ne
imaginam curentul format dintr-un numar foarte mare de tuburi elementare de curent, vecine, rectilinii si paralele. Fie A o
suprafata fixa, normala la axa curentului, cu aria egala cu suma ariilor suprafetelor ΔA ale tuburilor elementare de curent care
trec prin ea. Daca se cunoaste distributia vitezelor, cantitatea totala de lichid care va traversa sectiunea in unitatea de timp, va
fi egala cu suma debitelor tuburilor elementare, care strabat sectiunea:

Q = Σq = Σ v ∙ ΔA (1)

Fig. 28. Sectiune printr-un curent de lichid perfect care circula intr-o conducta cu sectiune constanta.

Debitul conductei reprezinta deci volumul de lichid furnizat de conducta in unitatea de timp.
Impartind debitul curentului la aria sectiunii normale A se obtine viteza medie V a curentului:

V = Q/A. (2)
Daca prin sectiunea A particulele de lichid sosesc si trec constant cu aceeasi viteza, presiune si densitate rezulta ca
debitul ramane constant in timpul intregii durate a miscarii permanente (stationare) a lichidului.
 Din definita miscarii permanente si din conditia de continuitate (care exclude posibilitatea unor spatii lipsite de
ichid) rezulta ca in cazul a doua sectiuni diferite A1 si A2 ale conductei (fig. 29), volumele de lichid care le traverseaza in
unitatea de timp trebuie sa fie egale, altfel regimul permanent nu ar putea sa subziste (conducta fie s-ar goli, fie s-ar umple in
sectiunea A1, dupa cum debitul A2 este inferior sau superior debitului din sectiunea A1).
Retinem deci ca, in cazul miscarii permanente a lichidelor, debitul este constant in orice sectiune a conductei. Din
conducta trebuie sa iasa in unitate de timp o cantitate de lichid egala cu cea care intra pe capatul ei.

Fig. 29. Curent de lichid aflat in miscare permanenta intr-o conducta cu sectiune variabila.

In cazul prezentat in figura 29, debitul fiind in sectiunea A1, Q1 = A1V1, iar sectiunea A2, Q2 = A2V2, va exista
urmatoarea relatie de continuitate:

Q = A1V1 = A2V2 = const. (3)

Asadar, in sectiunile mari ale conductei, lichidul va avea viteza mica, viteza mare. Liniile de curent vor fi mai rare
acolo unde conducta are diametrul mai mare si viteza mai mica si se vor indesi acolo unde conducta are diametrul mai mic si
viteza mai mare.
Miscarea permanenta a lichidelor reala in conducte poate fi laminara sau turbulenta.
Cand viteza este mica lichidele reale curg prin conducte ca si cum ar fi formate dintr-un numar mare de straturi
concentrice. Lichidul curge linistit iar liniile de curent sunt paralele intre ele. Miscarea avand o structura ordonata particulele
isi pastreaza individualitatea, traiectoriile lor neincrucisandu-se, abstractie facand, bineinteles de fenomenul difuziunii
moleculare. O astfel de miscare poarta numele de miscare laminara.
Daca viteza creste peste o anumita valoare, curgerea lichidului devine turbulenta. Miscarea capata o structura aparent
dezordonata. Particulele nu-si mai mentin individualitatea, traiectoriile lor se intretaie, intre straturi avand loc un schimb
intens de substanta numita difuzie turbulental. Liniile de curent devin serpuitoare, iar in lichid se naste vartejuri.
Regimul de miscare – laminara sau turbulenta – este determinat de viteza, de diametrul conductei, de vascozitatea
lichidului, iar in anumite conditii si de rugozitatea peretilor conductei.
Miscarea turbulenta este cea mai des intalnita in practica.
3. Relatia dintre presiune si viteza lichidului

Sa consideram o conducta cu sectiunea transversala variabila (fig. 30), prin care circula un curent de lichid perfect.
Daca la aceasta conducta se prevad, in dreptul sectiunilor A1 si A2, doua tuburi piezometrice se va constata ca inaltimea
piezometrica in tubul 1 va fi mai mare decat in tubul 2.

Fig. 30. Variatia vitezei si presiunii intr-o conducta cu sectiune variabila.

Acest lucru se explica in felul urmator: curgerea lichidului perfect fiind permanenta (stationara), prin fiecare sectiune
va trece in unitatea de timp acelasi volum de lichid Q = A1V1, = A2V2. Relatia de continuitate arata ca la trecerea din sectiunea
mare in sectiunea mica viteza lichidului creste. Viteza fiind prea mai mare, va creste corespunzator si energia cinetica a masei
de fluid catre trece prin sectiunea ingusta.
Aplicand teorema lui Bernoulli la un fir de curent si considerand conducta orizontala (Z1 – Z2 = 0), avem:

p1/γ + v1²/2g = p2/γ + v2²/2g (4)

sau grupand termenii de acelasi fel se obtine:

p1/γ – p2/γ = v2²/2g – v1²/2g (5)

p1/γ – p2/γ = v2²/2g - v1²/2g (6)

Inlocuind in relatia (6) γ = ρ g (in care ρ este densitatea lichidului) dupa simplificari se obtine:

p1 – p2 = ρ/2 (v2² - v1²) (7)

Asadar, la trecerea lichidului de la o sectiune mare a conductei la o sectiune mica viteza creste, iar presiunea scade
(si invers).
Presiunea p din relatia de mai sus se numeste, dupa cum s-a aratat anterior, presiune statica si este egla cu presiunea
exercitata de lichid pe suprafetele asezate paralel cu vectorul vitezei de curgere.
Valoarea p v²/2 este denumita uneori, impropriu, presiune dinamica.
Presiunea statica in conducta este, in general, mai mare decat presiunea atmosferica. In consecinta, asupra peretilor
conductei, fortele de presiune actioneaza de la interior spre exteriror (fig. 31). Sunt si situatii cand presiunea in interiorul
conductei poate sa scada sub valoarea presiunii atmosferice. In acest caz, forta rezultanta va actiona asupra peretilor conductei
de la exterior spre interior (fig. 32). Astfel de situatii se pot intalni curent in cazul conductelor de aspiratie de la pompe si in
punctele in care, datorita unor strangulari locale, viteza lichidului este mult ridicata, astfel ca presiunea statica in interiorul
conductei capata valori mai mici decat presiunea atmosferica.
 La limita viteza lichidului poate creste astfel incat intreaga energie mecanica a particulelor sa devina energie
cinetica. Astfel, daca in relatia (5) se pune conditia ca p2 sa fie egal cu zero, la limita (fig. 33) rezulta:

p1/γ = v2²/2g – v1²

sau
v2²/2g = p1/γ + v1²/2g

Fig. 31. Presiunea exercitata de lichid asupra peretilor conductei.

Fig. 32. Schema unei conducte in care presiunea este subpresiunea atmosferica.

Fig. 33. Viteza limita (v2) a particulei de lichid.

Viteza pe care o ia particula lichida cand energia totala trece sub forma cinetica, in conditiile de miscare de pe firul
de curent, poarta denumirea de “viteza limita” si are simbolul Vlim.
In concluzie, atunci cand lichidul trece dintr-o sectiune mare intr-o sectiune mai mica viteza creste si ca urmare
presiunea statica scade. Presiunea in conducta poate sa scada sub valoarea presiunii atmosferice, ceea ce face ca conducta sa
fie supusa la forte din exterior spre interior. Pentru a prelua aceste solicitari, tuburile de aspiratie ale pompelor mobilese fac
armate. De asemenea, pentru a se evita aspirarea aerului catre interiorul conductelor, conductele de aspiratie trebuie sa fie
etanse pe portiunile in care se pot crea depresiuni.

4. Cavitatia

La presiuni joase, viteze mari, presiunea p in anumite zone ale conductei poate sa scada presiunea vaporilor saturati
pv, ai lichidului respectiv. In acest caz, se produce o degajare de vapori amestecati cu aer, care se aduna langa pereti, formand
goluri in masa de apa sub forma de basici denumite cavitati. Experientele arata ca fenomenul de cavitatie provoaca eroziunea
peretilor conductei. Cu timpul materialul se degradeaza, iar miscarea curentului este insotita de vibratii puternice. Asemenea
eroziuni apar cu predilectie pe traseele liniilor de curent de curburi pronuntate, ca, de exemplu, la coturi. De asemenea,
eroziuni mai apar la paletele pompelor, efectoare, ventile etc.
Formarea cavitatilor poate fi explicata usor aplicand teorema lui Bernoulli pe un fir de curent. Considerand o
conducta orizontala (z = 0) cu sectiunea variabila, prin care curge un lichid perfect de densitate ρ, pentru un fir de curent se
obtine:

p + ρ/2 v² = H (8)

sau scotand valoarea presiunii p:

p = H – ρ v²/2 (9)

Daca intr-un punct oarecare v creste, astfel incat p scade sub valoarea lui pv, se produce fenomenul de cavitatie.
Pericolul de cavitatie incepe si cand p este mai mare decat pv si este dat de urmatorul raport:

σ = p - pv (10)
ρ v²/2

Raportul σ (sigma) se numeste cifra de cavitatie si este ceva mai mare decat unitatea.
Eroziunile si vibratiile puternice datorite cavitatiei se explica astfel: dupa ce cavitatia s-a format langa perete, ea se
misca cu o viteza mai mica decat apa, avand initial in mod obisnuit o forma prelunga, care se rotunjeste in timp foarte scurt si
devine sferica. Cavitatia se micsoreaza foarte repede, vaporii se condenseaza brusc, iar in locul ei se produce vid care da
posibilitate particulelor lichide sa patrunda cu viteze mari in spatiul ramas liber. Ca urmare se produc ciocniri, unde de
presiune si pocnituri. Ciocnirile moleculelor de apa de peretele solid si undele care ajung in locuri mai indepartate dau nastere
la fenomene de eroziune. Ca efect secundar se produce si oxidarea rapida a materialului erodat.
Experienta a dovedit ca suprafetele rugoase se uzeaza mult mai repede decat cele netede.
Pentru a se evita pericolul de cavitatie, in practica se adopta forme corespunzatoare pentru utilajele si accesoriile prin
care curg lichidele, se utilizeaza materiale rezistente si cu suprafete cat mai netede. De asemenea, pentru miscarea lichidelor
se adopta viteze moderate, astfel incat cifra de cavitatiei σ sa fie mai mare decat valoarea critica (σ c r) indicata in literatura
tehnica de specialitate.

5. Aplicarea teoremei lui Bernoulli in miscare permanenta

In capitolul al IV – lea s-a aratat ca teorema lui Bernoulli se aplica in lungul unui fir de curent. In cele ce urmeaza se
va arata cum poate fi extinsa aceasta teorema la un curent in miscare permanenta, mai intai pentru un lichid perfect si dupa
aceea pentru un lichid real.
 Daca se considera curentul format din tuburi elementare paralele si se noteaza v viteza locala pentru un fir de curent
normala pe sectiunea transversala A a curentului atunci sarcina hidrodinamica a unui fir de curent elementar va fi:

z + p/γ + v²/2g = const. (11)

Notand cu γ · q debitul unui fir de curent, fluxul elementar de energie, care trece in unitatea de timp prin sectiunea
transversala a tubului va fi:

(z + p/γ + v²/2g) γ · q (12)

Fluxul total de energie mecanica, care trece prin sectiunea transversala A a curentului va fi egal cu suma fluxurilor
tuturor tuburilor elementare care compun curentul:

Σ (z + p/γ + v²/2g) γ · q. (13)

Facand raportul dintre fluxul total de energie si debitul de greutate γ · Q ce trece prin sectiunea transversala A se
obtine sarcina hidrodinamica a curentului.
Σ (z + p/γ + v²/2g) γ · q
H= γ·Q
(14)

Sarcina hidrodinamica H a curentului reprezinta asadar energia specifica totala pentru un fir de curent mediu.
Termenul (z + p/γ) din ecuatia lui Bernoulli este supus legii hidrostatice si nu depinde de q. Suma z + p/γ este
constanta pentru orice punct situat in aceeasi sectiune transversala a conductei (fig. 35). Ca urmare, expresia (14) devine:

H = z + p/γ + Σ v²/2g q (15)

Q

Fig. 35. Sectiune transversala a conductei pentru reprezentarea grafica a termenului z + p/γ din ecuatia lui Bernoulli.

Pentru ca H sa poata fi exprimat sub forma sumei celor trei feluri de energii, este necesar sa se introduca un
coeficient numeric, astfel incat suma energiilor cinetice ale debitelor elementare sa fie exprimata in functie de energie cinetica
a intregii mase de lichid care curge in unitatea de timp prin sectiunea A cu viteza medie V:

Σ v²/2g q = α V²/2g (15)

Q

Inlocuind aceasta valoarea in relatia (15) se obtine expresia sarcinii hidrodinamice H a curentului unidimensional:

H = z + p/γ + α V²/2g (17)

Aceasta relatie constituie o extensiune a ecuatiei lui Bernoulli pe un fir de curent fictiv, pe care lichidul ar avea
viteze egale cu vitezele medii ale curentului in sectiunile transversale considerate. Acest fir de curent se considera, in mod
obisnuit pe axa curentului.
Coeficient de corectie α, care intra in expresia energiei cinetice specifice medii la curenti unidimensionali se numeste
coeficientul lui Coriolis. Valoarea lui a fost determinata pentru diferite tipuri de miscari, fiind cuprinsa intre 1 si 1,1 pentru
miscari turbulente (1,02 – 1,05 pentru regim turbulent neted si 1,05 – 1,10 pentru turbulent rugos). Pentru miscarea laminara
α este egal cu 2, iar in cazul unei distributii foarte neuniforme a vitezei α poate avea si valori mai mari decat 2.
In concluzie, in miscarea permanenta a unui curent intr-o conducta rectilinie teorema lui Bernoulli poate fi extinsa
pentru axa curentului ca pentru un fir de curent, cu singura deosebire ca termenul cinetic trebuie sa fie inmultit cu un
coeficient mai mare decat 1.
Astfel, intre sectiunile normale A1 si A2 ale curentului prezentat schematic in figura 36 se poate scrie relatia:

Z1 + p1/γ + α1 V1²/2g = Z2 + p2/γ + α2 V2²/2g (18)

Daca curentul este rectiliniu si regimul de miscare este acelasi in ambele sectiuni, ecuatia lui Bernoulli este valabila
pentru oricare fir de curent.

Fig. 36. Reprezentarea energetica a ecuatiei lui Bernoulli extinsa la curentii in miscare permanenta.

Intr-adevar, in acest caz, atat suma (Z + p/γ) cat si termenul α V2/2g sunt constanti in oricare punct al aceleiasi
sectiuni transversale.
Daca insa firele de curent sunt curbilinii suma (Z + p/γ) variaza in sectiune, crescand datorita fortelor centrifuge de la
partea concava la partea convexa (de la interiorul curbei spre exterior). Ca urmare, relatia lui Bernoulli nu poate fi aplicata
riguros la curenti curbilinii. Cu aproximatie se poate lua insa o valoare medie a acestei sume, in axa curentului.
 6. Aplicarea teoremei lui Bernoulli la lichide reale

Teorema lui Bernoulli a fost formulata pentru lichide perfecte la care frecarea moleculelor, intre ele si de peretii
conductelor, este neglijata.
In lichidele naturale sau realizate industrial aceste frecari nu sunt neglijabile. Prin frecarea moleculelor unele de
altele sau de peretii conductei se nasc forte opuse miscarii, ale caror efecte se traduc printr-o pierdere progresiva de sarcina.
Ca urmare suma Z + P/γ + α v²/2g descreste de-a lungul unui fir de curent si linia de sarcina coboara progresiv. Aceasta
denivelare a planului de sarcina reprezinta pierderea de sarcina si se noteaza cu hr.
Ca urmare, pentru lichidele reale, in relatia lui Bernoulli trebuie sa fie introdus si un termen care sa reprezinte
pierderile de energie datorate rezistentelor ce se nasc de-a lungul conductei (fig. 37).

Fig. 37. Reprezentarea grafica a termenilor din ecuatia lui Bernoulli la lichide reale.

In acest caz rezulta:

Z1 + p1 + α1 V1²/2g = Z2 + p2 + α2 V2²/2g + hr (19)

Pierderea de sarcina hr pe tronsonul cuprins intre cele doua sectiuni va fi egala cu diferenta de sarcina dintre aceste
sectiuni.

hr = H1 – H2. (20)

Totodata trebuie retinut faptul ca sectiunile se numeroteaza in sensul curgerii lichidului.

7. Puterea curentului in sectiune

Energia mecanica specifica H a unui curent fiind raportul dintre energia totala a curentului si debitul sau gravimetric,
atunci puterea P a curentului intr-o sectiune se obtine inmultind pe H cu greutatea γQ a lichidului, care trece prin sectiune in
unitatea de timp:

P = γQH = γQ (Z + p/γ + α V²/2g) (21)

In cazul cand lichidul perfect se afla in miscare permanenta, debitul Q si sarcina hidrodinamica a curentului H fiind
constante, in orice sectiune a conductei.
Daca pe conducta se intercaleaza o turbina hidraulica (fig. 38), aceasta va consuma o parte din energia curentului.
Puterea turbinei este egala cu:

Pt = ηt (P1 – P2) (22)

in care:
ηt – este randamentul turbinei;
P1 – puterea curentului in sectiunea 1, situata in amonte de turbina;
P2 – puterea curentului in sectiunea 2, in aval de turbina.

Curentul cedand energie turbinei, in dreptul acesteia linia energetica va avea o cadere brusca, H2 fiind mai mic decat
H1.

Fig. 38. Consumator de energie a curentului de apa (turbina).

Dimpotriva, daca pe conducta se monteaza o pompa (fig. 39) H2 si P2 vor fi mai marei decat H1 si P1, deoarece
puterea curentului va fi sporita cu puterea P2 – P1, cedata de pompa. Daca notam cu ηp randamentul pompei, puterea acesteia
va fi:

pp = P2 – P1/ηp (23)

Fig. 39. Energia cedata de pompa curentului de apa.

 In cazul unui curent de lichid real in miscare permanenta (fig. 40) sarcina hidrodinamica si puterea curentului in
sectiunea 1 sunt mai mari decat H2 si P2. Puterea (P1 – P2), consumata pe distanta dintre cele doua sectiuni, pentru a asigura
transportul debitului Q de lichid, va fi:
P1 – P2 = γQ (H1 – H2) (24)

Fig. 40. Schema lichidului real in miscare permanenta.

8. Miscarea laminara si miscarea turbulenta

Regimul de miscare a unui lichid real intr-o conducta depinde de viteza medie, de diametru si vascozitate.
Acesti trei parametri determina numarul lui Reynolds (notat cu Re), care se calculeaza cu expresia:

Re = VD/ν (25)

in care
V este viteza medie a lichidului in conducta, in m/s;
D – diametrul interior al conductei, in m;
ν – coeficientul de vascozitate cinematica a lichidului, in m²/s.
Trecerea de la miscarea laminara cu structura ordonata, la miscarea turbulenta cu structura aparent dezordonata, are
loc atunci cand numarul lui Reynolds este in conditii obisnuite Re = 2320.
Curgerea laminara pentru Re < 2320 si turbulenta pentru Re > 2320.
Viteza critica de la care curgerea devine turbulenta se poate stabili in practica (pentru diametrele conductelor si
anumite lichide) cu formula 25.
In tabela 4 sunt date, in functie de temperatura si diametrul conductei, vitezele critice pentru apa.

Tabela 4

Vitezele critice, in m/s in conducte de apa

Temperatura apei Diametrul conductei in mm

in ˚C 10 50 100 200 300
0 0,42 0, 083 0,042 0,021 0,0140
20 0,23 0,046 0,023 0,012 0,0077
60 0,11 0,022 0,011 0,0056 0,0037
100 0,07 0,014 0,007 0,0035 0,002

Experientele au aratat ca exista si un numar critic inferior este egal cu 2000, valoare sub care, in nici un caz, nu poate
exista miscare turbulenta. In anumite conditii speciale, cand se inlatura cauzele care ar putea produce perturbari curentului de
apa (zgomote, trepidatii, neregularitati ale peretilor conductei etc.), regimul laminar de curgere se poate mentine si pentru
valori ale numarului lui Reynolds mult mai mari decat 2230, insa in conditii de instabilitate, deoarece orice perturbare poate
provoca trecerea miscarii in regim turbulent.
Dupa cum se poate observa si din tabela 4 conductele instalatiilor de alimentare cu apa se gasesc, de regula, in regim
turbulent, fiind calculate la viteze economice, care sunt mai mari decat vitezele critice.
Structura miscarii turbulente este foarte complicata. Pe langa miscarea fundamentala pe care o executa in lungul
conductei, particulele de lichid executa si miscari oscilatorii.
Miscari oscilatorii de foarte mica amplitudine apar si in faza premergatoare trecerii in regimul turbulent. Daca Re
este mai mic decat Reer, oscilatii mici se atenueaza repede si nu pot schimba regimul de curgere. Ca urmare, la valori Re mai
mici decat Reer, miscarea revine de la sine la regimul laminar de curgere, indiferent de perturbarea la care ar fi supusa.
Regimul laminar devine, in acest caz, regim stabil de curgere.
Daca Re > Reer, miscarile oscilatorii se amplifica si difuzandu-se in masa lichidului imprima miscarii caracterul
turbulent. Cand miscarile pulsatorii sunt generalizate, aproape in intreaga masa a lichidului, miscarea devine deplin
turbulenta. La valori mai mari decat Reer, regimul turbulent este regimul stabil de curgere.
In cazul miscarii turbulente, ca urmare a miscarilor particulelor in toate directiile, se produce un intens amestec de
lichid. Liniile de curent se impletesc, apar vartejuri care dupa un anumit parcurs se amortizeaza.
Viteza locala, intr-un anumit punct din spatiul ocupat de lichidul aflat in miscare permanenta turbulenta, nu este
constanta, ci oscileaza in jurul unei valori medii.
Diferenta dintre viteza locala reala (momentana) v→ si viteza locala medie v-→ se numeste pulsatia vitezei si se
noteaza cu v`→:

v`→ = v→ - v-→.

Fenomenul de pulsatie a vitezei locale este caracteristic miscarii turbulente.

Spre deosebire de miscarea laminara, in miscarea turbulenta vitezele de deplasare a lichidului in apropierea axei
conductei sunt mult micsorate, astfel ca distributia vitezelor in sectiunea transversala devine mult mai uniforma (fig. 41).
 Fig. 41. Distributia vitezelor in regim laminar in comparatie cu cel turbulent.

Langa peretii conductei miscarea lichidului are un caracter special.

Exista o zona de dimensiuni relativ reduse, in care se localizeaza influenta efectului de franare al peretilor solizi
asupra distributiei vitezelor, numita strat limita.
Zona de grosime foarte mica din apropierea peretelui solid al conductelor cu regim turbulent, care are un caracter
special, apropiat de cel laminar se numeste substrat limita laminar sau film laminar.
In figura 42 este aratata distributia vitezelor in sectiunea transversala a unei conducte in regim turbulent.
Datorita fluctuatiei vitezelor locale se produc si fluctuatii ale presiunilor, deoarece cu cat turbulenta creste, cu atat se
mareste energia cinetica a vitezelor de agitatie.
Marimile fluctuante au fost studiate prin diferite metode si s-a stabilit o serie de formul pentru nevoile practice.

9. Pierderile de sarcina in conducte

Dupa cum s-a aratat, in cazul miscarii lichidelor reale o parte din energia mecanica se transforma in energie calorica,
iar sarcina hidrodinamica a curentului scade in lungul conductei.
Pe portiunile drepte ale conductei cu diametru constant, miscarea curentului fiind uniforma, liniile de curent sunt
rectilinii si paralele, iar vitezele constante, in lungul aceleeasi linii de curent. Pierderea de sarcina pe o portiune in care
curentul este in miscare uniforma (sau miscarea are un grad de neuniformitate spatiala redus, ca sa poata fi asimilata local cu
o miscare paralela) poarta denumirea de pierdere liniara de sarcina si se noteaza cu hi.
In zonele de neuniformitate pronuntata (coturi, armaturi etc.) se produce o piedere suplimentara, care poarta
denumirea de pierdere locala de sarcina si se noteaza cu hl.
Ca urmare, pierderea de sarcina intre doua sectiuni ale conductei va fi egala cu suma pierderilor liniare de sarcina si
a pierderilor locale de sarcina pe tronsonul respectiv al conductei.

10. Pierderile liniare de sarcina. Panta hidraulica

In cazul curgerii lichidului printr-o conducta rectilinie (dreapta), cu diametrul constant si de lungime L, sarcina
hidrodinamica scade de la valoarea initiala H1 la valoarea H2. Deci:

hi = H1 – H2 (26)

Raportul dintre pierderea de sarcina intre cele doua sectiuni si distanta dintre ele reprezinta panta hidraulica a
curentului, care se noteaza cu litera J:

J = H1 – H2/L (27)

Daca se cunoaste panta hidraulica pentru un metru de conducta, atunci pierderea de sarcina in lungul conductei va fi:

hi = L ∙ J. (28)

Pentru orice regim de miscare panta conductei J poate fi exprimata cu formula lui Darcy:

J = λ /D ∙ V²/2g. (29)

In aceasta formula, λ este coeficientul de rezistenta al pierderii de sarcina de-a lungul conductei si D diametrul
interior al conductei.
S-au propus si alte expresii care pot fi incadrate in formula:

J = λ /Dm ∙ Vn/2g. (30)

in care n si m sunt doi exponenti intre care trebuie sa existe o anumita legatura.
Din formula se observa ca pierderea de sarcina in lungul conductei variaza in functie de coeficientul de rezistenta λ,
de viteza lichidului si diametrul conductei.
Coeficientul de rezistenta λ este un numar adimensional, care depinde la randul sau de regimul de curgere al
lichidului si de starea conductei.
In regimul laminar λ depinde numai de numarul Reynolds si poate fi exprimat astfel:

λ = 64 ν /VD

si

J = λ/D ∙ V²/2g = 64 ν /VD ∙ 1/D ∙ V²/2g = 32 ν V/g D²

 Din aceasta expresie se deduce ca pierderile de sarcina in lungul conductei, in cazul miscarii laminare, sunt
proportionale cu viteza medie a curentului, in timp ce in cazul miscarii turbulente ele sunt proportionale cu patratul vitezei.
Relatia (31) poate fi prezentata si sub urmatoarea forma, care va fi folosita si pentru regimul turbulent:

1/√λ = Re√λ /64

In regimul turbulent intervine si o alta marime fara dimensiuni, rugoritatea relativa a conductei, care influenteaza
valoarea coeficientului de rezistenta λ.
Rugozitatea relativa este raportul dintre inaltimea caracteristica a asperitatilor sau neregularitatilor peretilor
conductei, care dau nastere rugozitatii, numita rugozitate absoluta si notata cu Δ (exprimata in m) si raza hidraulica R.
Rugozitatea relativa este egala cu Δ/R.
Raza hidraulica (in m) este raportul dintre sectiunea curentului de apa si perimetrul udat:

R = A/P

In cazul conductelor circulare cu raza r0, A = π r0², P = 2 π r0 si R = π r0²/ 2 π r0 = r0/2.

Rugozitatea absoluta se calculeaza cu relatia Δ = k/2 in care k este diametrul granulelor de nisip cu care se poate crea
o rugozitate artificiala echivalenta cu cea a conductei.
Uneori rugozitatea relativa apare sub forma raportului k/r0, k/d sau k/R in care r0 si D sunt raza si respectiv diametrul
interior al conductei, iar R raza hidraulica.
Valorile rugozitatii echivalente absolute k, in cazurile reale sunt indicate in tabela 5.

Tabela 5

Valorile rugozitatii echivalente absolute k, pentru diferite conducte

Tipul conductei Rugozitate k in mm

Tevi netede trase (alama, cupru, sticla etc.) 0,0015
Tevi din otel trase 0,045 – 0,15
Tevi din otel galvanizate 0,15
Tevi din otel ruginite 0,5 – 1,0
Tevi din otel ruginite puternic 1–3
Tevi din PVC rigid 0,007
Tuburi de fonta 0,25
Tuburi de fonta bituminate in interior 0,125
Tuburi de azbociment 0,015
Conducte de beton 1–3

Inversul rugozitatii relative, exprimat sub forma r0/k, D/k sau R/k, poarta denumirea de netezime relativa.
In regimul turbulent, denumit si regimul hidraulic, se pot deosebi urmatoarele trei domenii de curgere:
- regim turbulent pentru conducte netede (regimul hidraulic neted);
- regim turbulent pentru conducte rugoase (zona turbulentei sau regim hidraulic rugos);
- regim turbulent de tranzitie (zona prepatratica sau zona de tranzitie), care constituie domeniul de trecere dintre cele
doua domenii anterioare.
In regimul hidraulic neted, care este caracterizat prin rugozitati relativ reduse si numere Reynolds mici, coeficientul
de rezistenta γ depinde numai de Re.
La depasirea unei anumite limite, care este determinata de numarul Reynolds si de diametrul conductei, λ nu mai
depinde decat de rugozitatea relativa, avand deci o valoare constanta pentru o anumita conducta, indiferent de marimea
numerelor Reynolds.
In zona de tranzitie, coeficientul λ este influentat atat de Re cat si de rugozitatea relativa.
Aceasta situatie se explica prin comportarea stratului de curgere laminara, care se pastreaza de-a lungul peretilor
conductei si in regimul turbulent, dar a carei grosime scade pe masura ce creste numarul Re.
In zona de tranzitie, coeficientul λ este influentat atat de perite de acest strat si nu influenteaza curgerea. In zona de
tranzitie, rugozitatile ies din ce in ce mai mult in afara stratului laminar, influentand curgere. In zona de curgeri, deplin
turbulente, grosimea stratului fiind foarte mica, rugozitatea peretilor influenteaza direct regimul de curgere.
In regimul hidraulic neted valoarea coeficientului de rezistenta λ este data de relatiile:

_1_ = 2 lg (Re√λ) – 0,8 = 2 lg Re√λ

√λ 2
sau

λ = _______1______
(1,8 lg Re – 1,5)² (32)

In zona hidraulic rugoasa, λ depinzand numai de rugozitatea relativa se calculeaza cu expresia:

 _1_ = 1,74 + 2 lg r0 (33)
√λ k

In regimul de trecere λ se calculeaza cu relatia lui Celebrook:

_1_ = - 2 lg ( _2,5 l_ + __k___ )

√γ Re√λ 3,71 D
(34)

Pentru calculul pierderilor de sarcina in conducte se mai utilizeaza si formule empirice sau semiempirice, cum sunt
formulele lui R. Manning si N. N. Pavlovski, care dau valorile coeficientului C din formula lui Chézy (V = C √ RJ).
Astfel:

Dupa Manning: C = 1/n R1/6

Dupa N. N. Pavlovski C = 1/n Ry

in care valoarea exponentului y este:

y = 2,5 √ n – 0,13 – 0,75 √ R (√ n – 0,1)

In aceste forumule n este un coeficient de rugozitate determinat practic pentru fiecare gen de material.
In practica, valorile coeficientului de rezistenta λ se determina cu ajutorul diagramei din figura 43, unde dreapta cu
inclinare maxima corespunde relatiei λ = 64/Re. Domeniul de trecere exprimat prin relatia lui Colebrook este cuprins intre
curba conductei hidraulice netede si curba de linii intrerupte. In domeniul curgerii turbulente, valorile rugozitatii relative k/D
sunt reprezentate prin drepte paralele cu axa absciselor.

Fig. 43. Variatia coeficientului de frecare λ in functie de cifra lui Reynolds si rugozitatea relativa k/D.

11. Pierderi locale de sarcina

Pierderile locale de sarcina care se produc pe distanta scurta de conducta la schimbarile bruste de sectiune,
ramificatii, vane etc. se exprima cu formula:

h1 = ξ ∙ V²/2g (35)

in care ξ1 este coeficientul rezistentei locale iar V, viteza medie in aval de rezistenta locala.
Pierderile totale de sarcina prin rezistente locale se determina cu formula:

h1 = ξ V²/2g

Valorile coeficientului de rezistenta locala ξ variaza in limite largi, in functie de caracteristicile geometrice ale
elementului care provoaca rezistenta locala, de rugozitatea sa, de numarul lui Reynolds etc.
Astfel, la scurgerea lichidului din rezervor in conducta ξ cazul cand racordul este rotund (fig. 44 a) de 0,5 daca are
muchii vii (fig. 44 b) si de 1 … 3, cand racordul intra in rezervor (fig. 44 c).

Fig. 44. a, b, c. Rezistentele hidraulice la intrarea in conducte.

In cazul largirii bruste a sectiunii (fig. 45) la colturi se produc zone in care lichidul se invarte pe loc. Dupa aceea
urmeaza o portiune cu vartejuri, care se intinde pe o lungime aproximativ de 8 ori mai mare decat diametrul conductei.
Valoarea coeficientului de rezistenta locala este, in acest caz, dat de expresia:

ξ (A2/A1 – 1)²

in care A1 este sectiunea mica, iar A2 sectiunea largita.

Fig. 45. Largirea brusca a sectiunii unei conducte.

 La ingustarea brusca a sectiunii (fig. 46) se formeaza doua zone de vartejuri, una la colturi si alta in sectiunea
ingusta, determinate de contractia curentului. Coeficientul de rezistenta, aplicat vitezei din sectiunea 2, se poate determina cu
relatia:

ξ = 0,4 … 0,5 (1 – A2/A1)²

Fig. 46. Ingustarea brusca a sectiunii unei conducte.

Pierderile locale de sarcina sunt mult mai mici in cazul largirii continue a sectiunii. In cazul cand unghiul conului
(fig. 47) este mai mic de 8º are valoarea de 0,15 – 0,20. Daca unghiul creste valoarea lui ξ se mareste, fiind egala cu 1 pentru
unghiuri mai mari de 30º. Coeficientul ξ se poate calcula cu formula:

1ξ = k (A2 – A1/A1)², in care k = 0,12 … 0,20

In cazul ingustarii continue a sectiunii pierderile de energie sunt neglijabile.

Fig. 47. Largirea continua a sectiunii unei conducte.

Pierderile de sarcina in curbe se datoreaza unor fenomene secundare (curenti secundari transversali), dezlipirii
stratului limita si formarii de vartejuri, atat inainte de intrarea in curba cat si dupa aceea (fig. 48). Coeficientii rezistentei
locale (ξ) sunt mai mari in cazul cubelor bruste (coturi), ei fiind de 0,20 la coturi de 30º, de 0,55 la 60º si de 1,10 la 90º.
La ramificatii pierderile de sarcina sunt in functie de raportul debitelor, unghiul de ramificatie, raporturile
diametrelor si sensul vitezelor, variind intre 0,3 si 0,76 (fig. 49).
Cele mai mici pierderi se produc la ramificatii in unghi ascutit si cand diametrele conductelor sunt egale. Pierderile
se micsoreaza, de asemenea, in cazul racordurilor rotunjite. Cele mai mari pierderi se produc la ramificatiile in unghi drept si
cand raportul dintre diametrul conductei principale si al ramificatiei este mare.
La trecerea lichidului prin aparatele de inchidere si de reglare a debitului rezistenta depinde de tipul aparatului, de
diametru si de gradul sau de inchidere.

Fig. 49. Schema distributiei debitelor la o ramificatie.

Pentru vane (fig. 50), valorile coeficientului ξ sunt date in tabela 6.

Tabela 6

Valorile coeficientului ξ in raport cu gradul de deschidere a vanelor

Diametrul Gradul de deschidere (raportul e/D)

in mm 1/8 ¼ ½ ¾ 1
15 450 60 11,0 2,2 1,00
25 230 32 4,1 0,9 0,23
50 140 20 3,0 0,7 0,16
100 92 16 2,6 0,5 0,14
150 73 14 2,4 0,5 0,12
200 66 13 2,3 0,4 0,10
300 56 12 2,2 0,4 0,07

Fig. 50. Vana plana pe conducta.

Pentru robinetele a caror schema e data in fig. 51, coeficientul ξ poate varia in limite foarte mari, in functie de gradul
de deschidere reprezentat prin unghiul α, (tabela 7).

Tabela 7

Coeficientii ξ in functie de α

α 5 15 30 45 60 65
ξ 0,05 0,75 5,47 31,2 206 406

Fig. 51. Robinet in conducta.

In cazul sorburilor fara clapeta de retinere ξ = 5 …6, iar pentru cele cu clapeta ξ = 10.
Valoarea coeficientului rezistentelor locale variaza, de la caz la caz, in limite largi si este stabilit, de regula, pe cale
experimentala.
 In practica, conductele instalatiilor pentru transportul lichidelor pot avea diametre variabile, numeroase piese de
legatura (reductii, coturi, curbe, ramificatii etc.), armaturi (organe de inchidere si reglare cum sunt vane, robinete, clapete de
retinere), precum si aparate de masura a debitului, alcatuind, de cele mai multe ori, sisteme hidraulice complicate.
Atunci cand conductele au lungimi mari termenii care reprezinta energia cinetica in relatia lui Bernoulli se pot
neglija. De asemenea, se neglijeaza pierderile locale de sarcina, sau acestea se considera incluse in pierderile liniare de
sarcina, distribuite uniform in lungul conductei.
Uneori, pierderea locala de sarcina este exprimata in pierdere echivalenta de sarcina pe o anumita lungime de
conducta dreapta.
Sistemele hidraulice formate din conducte de lungime mare, la care pierderile distribuite sunt preponderente, (se
poate neglija energia cinetica din sectiunea de iesire), pierderile locale putandu-se include in cele distribuite, poarta
denumirea de sisteme hidraulice lungi.
In cazul sistemelor hidraulice scurte (lungimi mici de conducte si pierderi de sarcina distribuite reduse), pierderile
locale de sarcina si energia cinetica se determina in raport de sectiunea de iesire.

12. Calculul hidraulic al conductelor de alimentare cu apa

Conductele unui siste de alimentare cu apa au rolul de a transporta apa de la sursa pana la punctele de consum. Ele se
pot folosi la aductiunea de apa (cand transporta apa de la sursa pana la rezervoarele principale de inmagazinare si
compensare) pentru retelele exterioare de distributie (cand asigura transportul apei de la rezervoare sau statii de pompare in
bransamentele consumatorilor) si retelele interioare.
Prin bransament se intelege conducta de legatura de la caminul de contor (sau robinetul de concesie), ce alimenteaza
o singura constructie, obiect, incinta industriala sau social-culturala, pana la conducta care alimenteaza si alti consumatori.
Sistemul de alimentare cu apa se dimensioneaza astlfel incat sa constituie solutia cea mai economica, atat din punct
de vedere al investitiei cat si al cheltuielilor de exploatare.
In general, se prevede o singura retea pentru satisfacerea tuturor nevoilor de apa potabila, industriala si pentru
stingerea incendiilor, stropitul spatiilor verzi etc., si numai in cazuri speciale, determinate de considerente tehnico-economice,
se adopta retele separate.
Dupa forma pe care o au in plan retelele de conducte pot fi ramificate, atunci cand apa circula intr-o singura directie
sau inelare, atunci cand apa poate sa ajunga in orice punct al retelei din cel putin doua directii.
Reteaua inelara prezinta siguranta marita in exploatare, datorita faptului ca un defect pe un sector al retelei poate fi
izolat si inlaturat cu ajutorul vanelor numai la sectorul respectiv. In acest fel este intrerupta alimentarea cu apa numai intr-o
zona restransa. In cazul retelelor ramificate, un defect de conducta determina intreruperea alimentarii pe toata portiunea
situata in aval de acest punct.
Sistemul inelar de distributie este indicat si datorita faptului ca foloseste conducte cu diametre mai reduse,
alimentarea se asigura din cel putin doua parti si uneori este chiar mai economic decat reteaua planificata.
In practica retelele din localitati sau zone industriale sunt alcatuite atat din retele inelare, cat si din conducte
ramificate, dispuse in special la partea periferica a localitatii.
Dupa importanta, conductele retelelor exterioare pot fi conducte principale si conduce de serviciu.
Conductele principale se dispun astfel incat sa treaca prin apropierea punctelor importante de consum si sa asigure
presiunea de serviciu in sectorul respectiv.
Distanta dintre conductele principale se alege de 300 – 600 m, in afara de cazurile cand situatia locala impune alte
conditii.
Bransamentele consumatorilor se executa pe conductelede serviciu, care racordeaza la conductele principale, la
distante de 150 – 300 m.
In cazul cand diametrul bransamentului este mai mare decat al conductelor de serviciu din vecinatate se admite
bransarea directa la conducta principala.
Hidrantii exteriori de incendiu se asaza, de regula, pe conductele de serviciu, in special la intersectia drumurilor si
de-a lungul lor, pe cat posibil in apropierea punctelor de legatura la conductele principale.
Conform STAS 4163 – 70, in cazul in care pentru asigurarea debitului necesar stingerii incendiului se prevede
folosirea hidrantilor cu diametrul mai mare de 70 mm se admite montarea acestora direct la conductele principale. Pe
conductele principale se pot monta si hidranti cu diametru de 70 mm, daca sunt prevazuti special pentru spalarea conductelor.
Calculul hidraulic al conductelor se face potrivit celor aratate la paragrafele anterioare, in asa fel incat sa se poata
asigura debitul si presiunea de serviciu la punctele de consum.
Prin presiunea de serviciu (Hp) se intelege presiunea minima care trebuie realizata in retea pentru a se asigura
alimentarea normala a consumatorilor.
Conditia hidraulica este:

Σ hr = H - Hp

adica, suma pierderilor de sarcina sa fie egala cu diferenta de presiune, ce poate fi folosita pentru miscarea apei (fig. 52). La
calculul hidraulic al conductelor se recomanda folosirea relatiei:

Q = A ∙ k ∙ R2/3 ∙ J½
in care:
Q – este debitul de calcul, in m3/s;
A – aria sectiunii de curgere a apei, in m²;
k – un coeficient care este egal cu 83 pentru conductele metalice, beton armat sclivisit si precomprimat, bazalt,
gresie sau ceramica si 90 pentru conductele din azbociment sau policlorura de vinil;
R – raza hidraulica a sectiunii, in m;
J – panta hidraulica, ‰.

Pentru inlesnirea operatiunilor de calcul se folosesc diagrame, nomograme si formule.

In anexe sunt date diagrame pentru calculul conductelor din fonta, otel, beton armat sclivisit, azbociment si material
plastic, precum si tabele cu date pentru calculul conductelor interioare.
Presiunea maxima admisa in retea este de 60 N/cm² (60 m H2O), pentru a se evita degradarea armaturilor.
Pentru retelele din incinte industriale sau de incendiu se admit si presiuni mai mari, utilizandu-se conducte si
armaturi corespunzatoare acestor presiuni.
Calculul hidraulic al conductelor se face pe baza debitelor de calcul.
Debitul de calcul se determina conform STAS 1343 – 66, STAS 1478 – 67 si NPCI, in functie de cantitatile de apa
necesare pentru satisfacerea dupa caz, a nevoilor gospodaresti, publice, de spalare si stropire a strazilor si spatiilor verzi, a
nevoilor industriei, de stingere a incendiilor etc.
Debitul conductei se exprima in metri pe secunda sau in litri pe secunda.
Debitul conductei depinde de diametrul interior si de viteza medie de curgere a apei, conform relatiei:

Q = A ∙ V = π D²/4 ∙ V

in care:
Q este debitul in m3/s;
V – viteza medie in m/s;
D – diametrul interior al conductei, in m.

Viteza apei in conducta se alege dupa criterii tehnice si economice. Astfel, pentru retelele exterioare, in functie de
materialul din care conductele sunt executate si de pierderea totala de sarcina, rezulta anumite viteze economice. Pentru retele
ramificate, functionand prin gravitatie, vitezele economice sunt de 0,75 – 1,00 m/s la diametre mai mici de 300 mm si 1,00 …
1,25 m/s la diametre mai mari de 300 mm.
Pentru instalatii interioare de consum menajer vitezele economice sunt ceva mai mari (tabela 8).

Tabela 8.

Vitezele economice pentru consum menajer

Diametrul conductei in 10 – 20 25 – 32 40 – 50 65 – 80 100 – 150 Peste 150

mm
Viteza economica, m/s 0,6 – 1,0 0,65 – 1,2 0,9 – 1,5 1,1 – 1,7 1,2 – 2,0 1,4 – 2,0

La instalatiile la care presiunea disponibila depinde de conditiile locale, diametrele se aleg astfel, incat presiunea sa
fie, pe cat posibil, consumata integral pentru invingerea pierderilor de sarcina in intreaga instalatie si asigurarea presiunii de
utilizare la punctele de consum, chiar daca vitezele sunt mai mari decat cele economice.
Pentru a se evita dificultati in exploatarea conductelor, datorita fenomenelor de cavitatie, loviturile de berbec si
coroziunii se recomanda sa nu se depaseasca, la incendiu, viteza de 3 m/s, cu exceptia instalatiilor de sprinklere si drencere la
care se admit viteze maxime de 5 m/s.
Un alt element important, care intra in calculul hidraulic al conductelor de apa este pierderea de sarcina. Definitia si
cauzele pierderilor de sarcina au fost aratate in pragrafele precedente.
Pierderile totale de sarcina la scurgerea api in conducte hr, se obtin prin insumarea pierderilor liniare de sarcina hI si
a pierderilor locale de sarcina hl:

hr = hi + hl

In literatura de specialitate pierderile de sarcina sa dau in metri pe coloana de apa (m H2O) sau in milimetri coloana
de apa (mm H2O), unitati tolerate de STAS 727/59 pe timp nelimitat.
Echivalenta acestor valori in sistemul international de masuri se obtine considerant un metru coloana de apa
aproximativ egal cu un newton pe centimetru patrat (1 m H2O = 1 N/cm²).
Pentru conversiune mai exacta se utilizeaza relatiile:

1 m H2O = 0,981 N/cm² = 9,81 ∙ 103 N/m²

1 mm H2O = 0,981.10-3 N/cm² = 9,81 N/m²

Pierderea liniara de sarcina se obtine pe baza relatiei generale:

 hi = λ L/D ∙ v²/2g

in care λ este coeficientul de rezistenta al pierderilor de sarcina distribuite la curgerea apei prin conducte, L lungimea
conductei (in m), D diametrul masurat la interiorul conductei (in m), V viteza medie a apei in conducta (in m/s) si g
acceleratia gravitatiei (in m/s²)
Cum in aceasta relatie expresie λ/D ∙ V²/2g are valoarea egala cu panta hidraulica J se obtine:

HI = J ∙ L

Avamd in vedere ca unele lucrari panta hidraulica este notata cu litera I se obtine:

HI = i ∙ L

Pierderile liniare de sarcina depind de debitul si diametrul conductei (deci de viteza apei) si natura peretilor (rugosi
sau netezi, cu sau fara depuneri de piatra), curgerea producandu-se, de regula, in regim turbulent.
Natura materialului din care este executata conducta influenteaza mult valoarea pierderilor de sarcina. Este usor de
imaginat ca frecarile din conductele cu pereti netezi sunt mai mici decat cele cu pereti din materialul rugos, cum ar fi betonul.
De asemenea, circulatia apei va intampina in conductele noi rezistente mai mici decat in cazul conductelor vechi, pe ai caror
pereti se depune cu timpul un strat granulos. Acest strat are ca efect, in acelasi timp, o ingustare a sectiunii de curgere a
lichidului, micsorand diametrul interior al conductelor. Valorile pierderilor de sarcini utilizate in practica tin seama in general
de aceste considerente.
In practica valorile pantei hidraulice, in mm, se determina in functie de debitul de calcul si diametrul conductei,
utilizand tabele sau diagramele de calcul pentru apa intocmite asa cum s-a aratat la paragrafele anterioare, in care sunt
indicate diametrele nominale ale conductelor in mm (notate cu Dn).
Valorile reale ale diametrelor interioare sunt diferite si ele sunt date in standardele si normele de fabricatie a
conductelor respective.
In tabela din anexa 3 sunt date: q in l/s, viteza V in m/s si pierderea de sarcina I in mm H2O/m pentru conductele de
otel zincate STAS 403 – 57, utilizate in instalatiile interioare de apa. Valorile au fost calculate cu formulele Vodgeo:

- pentru V > 1,2 m/s → i = 0,00107 V²/D1,3

- pentru V < 1,2 m/s → i = 0,000912 V²/D1,3 (1 + 0,867/V) 0,3

Pentru conductele de alimentare cu apa, exterioare, din fonta, otel si beton armat sclivist, in diagrama din anexa 1 se
dau valorile calculate cu formula Q = 83 AR0,6643 J0,50, recomandata de STAT 4163 – 61.
De exemplu in cazul curgerii apei printr-o conducta de otel zincata avand Dn = 50 mm (2``), care alimenteaza un
hidrant de incendiu interior cu un debit de 2,5 l/s, conform anexei 3 pierderea unitara de sarcina este de 69,6 mm H2O pentru
fiecare metru de conducta, la viteza apei V = 1,18 m/s. In cazul cand hidrantul lucreaza cu un debit de q = 5 l/s pierderea de
sarcina creste, fiind egala cu 277 mm H2O pentru fiecare metru din lungimea conductei de 50 mm, iar viteza apei ajunge la
2,35 m/s.
In cazul cand conducta de 50 mm are 20 m lungime, pierderea liniara de sarcina de la punctul de legatura si pana la
hidrant va fi de hi = 20 x 69,6 = 1,392 mm H2O, in cazul debitului de 2,5 l/s si hi = 20 x 277 = 5540 mm H2O, in cazul
debitului de 5 l/s.
Cu ajutorul diagramelor din anexa se pot determina pierderile de presiune si vitezele apei in condcutele retelelor
exterioare sau in cele de aductiune, in functie de natura peretilor. De exemplu, pentru o conducta Dn = 150 mm din tuburi de
fonta, care trebuie sa asigure un debit de incendiu q = 20 l/s viteza apei va fi V = 1,15 m/s, iar pierderea de sarcina J = 0,015
mm H2O/m. Pentru o lungime de 200 m pierderea de sarcina hi = 200 x 0,015 = 3 m H2O.
Pierderile de sarcina prin rezistentele locale ale unei conducte se determina prin insumarea tuturor pierderilor locale
de sarcini ale acestei conducte, aplicand relatia:

h1 = Σ ξ V²/2g

in care ξ este coeficientul rezistentei locale, iar V este viteza medie a apei (in m/s).
Valorile uzuale ale coeficientilor ξ pentru armaturile si piesele fasonate, utilizate in instalatii interioare sunt date in
tabela 9.
In functie de suma coeficientilor rezistentelor locale Σ ξ si viteza apei in conducta se poate determina pierderea de
sarcina h1 utilizand tabela 10.

Tabela 9

Denumirea piesei fasonate sau a armaturii ξ

Teu in derivatie 2,0
Teu in contracurent 3,0
Teu de bifurcare 1,5
Teu de trecere 0,1
 Ramificatie inclinata in derivatie 0,5
Idem, simpla 1,0
Idem, in contracurent 3,0
Idem, in trecere 0,1
Intrare in conducta din vas deschis 0,50
Idem, cu rotunjiri 0,75
Intrarea conductei in rezervor 1,0
Trecere la sectiune mai mare 0,20 – 0,90
Trecere la sectiune mai mica 0,15 – 0,35
Curba 0,75 – 1,0
Cot 0,90 – 1,25
Trecere brusca la sectiune mai mare 0 – 0,80
Trecere brusca la sectiune mai mica 0 – 0,5
Robinet cu sertar, dupa diametrul in mm
40 0,7
50 0,5
75 0,3
100 0,2
150 0,1
Robinet cu cep 1,0
Clapeta de retinere 1,3 – 1,7
Sorb cu ventil de retinere 5 – 10
Robinet cu ventil 4,0
Robinet cu ventil cu scaun oblic (Koswa) 2,5
Ventil oblic 0,5

Tabela 10

Pierderile de sarcina (hl) prin rezistente locale, in m H2O

Viteza Suma coeficientilor de rezistenta locala Σ ξ

V m/s 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 20
0,25 0,008 0,007 0,010 0,014 0,017 0,020 0,020 0,027 0,031 0,034 0,068
0,50 0,013 0,026 0,038 0,050 0,061 0,077 0,089 0,102 0,115 0,128 0,255
0,75 0,029 0,057 0,086 0,115 0,144 0,172 0,201 0,230 0,258 0,287 0,574
1,00 0,051 0,102 0,154 0,205 0,256 0,307 0,358 0,410 0,461 0,512 1,024
1,25 0,080 0,159 0,239 0,317 0,399 0,478 0,588 0,538 0,717 0,707 1,594
1,50 0,115 0,229 0,344 0,459 0,574 0,688 0,803 0,918 1,032 1,147 2,294
1,75 0,156 0,313 0,469 0,625 0,781 0,938 1,004 1,250 0,406 1,563 3,125
2,00 0,204 0,408 0,616 0,816 1,020 1,224 1,429 1,633 1,837 2,041 4,082
2,25 0,258 0,517 0,775 1,033 1,291 1,550 1,808 2,066 2,325 2,583 5,166
2,50 0,319 0,638 0,956 1,275 1,594 1,913 2,232 2,550 2,869 3,189 6,378
2,75 0,388 0,772 1,157 1,543 1,929 2,315 3,701 3,086 3,472 3,858 7,717
3,00 0,459 0,918 1,378 1,878 2,296 2,755 3,214 3,674 4,133 4,592 9,184

De exemplu pentru conducta Dn = 50 mm considerata anterior, care avea avea un teu de derivatie (ξ = 2,0), 2 curbe
(ξ = 1,0), 2 coturi (ξ = 1,25) si robinetul de incendiu (ventil oblic avand ξ = 0,5) suma coeficientilor rezistentelor locale va fi:

Σ ξ = 2,0 + 2 x 1,0 + 2 x 1,25 + 0,5 = 7,0

Pentru Σ ξ = 7, conform tabelei 10 la viteza de 1,18 m/s (q = 2,5 l/s) rezulta o pierdere locala de sarcina h1 = 0,518 mH2O. La
viteza de 2,35 m/s (q = 5 l/s), pierderea de sarcina va fi de 2,0 m H2O.
In general, la calculul retelelor de alimentare cu apa pierderile de sarcina cauzate de rezistentele locale nu se
determina separat. In cazul conductelor lungi rezistentele locale sunt neglijabile, in comparatie cu cele liniare uniform
distribuite in lungul conductei.
In unele cazuri, pentru usurarea calculului se utilizeaza diagrame sau nomograme sau se admite un sport global
aplicabil pierderilor liniare de sarcina (se considera rezistentele locale uniform distribuite de-a lungul conductei).
Astfel, la calculul retelelor interioare, pentru pierderile locale de sarcina, se aplica un spor de 15 – 25% la valoarea
pierderilor liniare de sarcina.
In acest caz, pierderea totala de sarcina va fi:

hr = hi + hl = hi + (0,15 … 0,25) hi = 1,15 … 1,25 hi

In unele situatii speciale, cum este cazul conductelor de aspiratie ale pompelor, se impune efectuarea unui calcul
exact al pierderilor locale de sarcina.
 In concluzie, pentru a alimenta o conducta (sau o retea de conducte) trebuie sa se dispuna de o anumita energie
(sarcina hidrodinamica). Acest lucru este realizat fie prin amplasarea la inaltime a rezervorului de alimentare, fie prin
pomparea apei direct in retea, fie creand o anumita presiune in recipientii de hidrofor.
Energia la punctul de alimentare trebuie sa fie suficient de mare pentru acoperirea pierderilor totale de sarcina in
conducte, ridicarea apei la nivelul punctelor de alimentare si asigurarea presiunii disponibile, suficienta pentru a satisface
consumurile de apa respective.
Dupa cum reiese din exemplele de mai sus, in calculul hidraulic al conductelor intervin patru termeni variabili:
debitul si viteza apei, diametrul conductei si pierderea de sarcina. In realitate intervin numai trei elemente variabile si anume
diametrul, viteza si pierderea de sarcina, deoarece debitul este determinat de diametrul conductei si de viteza apei.
In consecinta, atunci cand doi din acesti patru termeni sunt cunoscuti ramane o singura variabila necunoscuta, care
trebuie determinata. Din contra, daca se va cunoaste numai unul din ei exista o infinitate de solutii posibile pentru
determinarea celorlalti trei.
In practica pompierilor se pot intalni, mai des, urmatoarele cazuri:
- se cunoaste debitul si sarcina hidrodinamica si trebuie sa se aleaga diametrul conductelor;
- se cunoaste debitul si sarcina hidrodinamica si trebuie determinat debitul de apa, care poate fi transportat prin
conducta;
- se cunoaste diametrul si debitul de apa si trebuie sa se determine pierderile de sarcina.

13. Calculul pierderilor de sarcina in conducte prin metoda rezistentelor specifice

Pentru rezolvarea problemelor practice de calcul al conductelor de alimentare cu apa este necesar sa se foloseasca, pe
langa expresia pierderilor de sarcina hr = J.L aratata anterior si o relatie in care variabila sa fie debitul conductei.
O astfel de relatie poate fi pusa sub forma:

hr = M ∙ Q² (40)

in care:
hr este pierderea de sarcina totala in conducta (sau in sistemul hidraulic) in m;
M – modulul de rezistenta al conductei (sau al sistemului hidraulic) exprimat in s²/m 5, iar Q este debitul in m3/s.

Modulul de rezistenta pe tronson cu diametru constant, al unei conducte, se obtine inmultind rezistenta specifica a
conductei “a” cu lungimea ei:

M=a∙L (41)

Daca in expresiile de mai sus inlocuim Q = k √ J rezulta:

a = M/L = 1/k²

in care k este modulul de debit in m3/s.

In publicatiile de specialitate M este notat uneori cu A sau alte ori cu S si poarta denumirea de rezistenta hidraulica a
conductei.
Rezistenta specifica “a” are ca unitate de masura s2/m6 si se poate lua din tabele sau se poate determina cu relatia:

a = (8/C)²/D5 (42)

In aceasta relatie C este coeficientul din formula lui Chészy.

Relatia (41) este valabila pentru viteze mai mari de 1,24 m/s. Pentru viteze mai mici “a” trebuie inmultit cu un
coeficient k a carei valoare este data in tabela 11, fiind calculata cu relatia:

k = 0,852 (1 + 0,867/V) 0,3 (43)

Tabela 11

Valorea coeficientului de corectie k pentru viteze mai mici decat 1,2 m/s

V m/s 0,20 0,25 0,30 0,35 0,40 0,45 0,50 0,55 0,60
k 1,41 1,33 1,28 1,24 1,20 1,17 1,15 1,13 1,11
V m/s 0,65 0,70 0,75 0,80 0,85 0,90 1,00 1,10 1,20
k 1,10 1,09 1,07 1,06 1,05 1,04 1,03 1,02 1,00

Tabela 12

Valorile rezistentelor specifice “a” (s²/m6) pentru

conducte din tuburi metalice sau de beton armat
 (k = 83). La viteza V > 1,24 m/s

Dn in mm 80 100 125 150 200 250

“a” in s2/m6 1059,5 322,3 98,1 37,1 8,0 2,43
λ 0,042 0,039 0,036 0,034 0,031 0,029
Dn in mm 300 350 400 450 500 600
“a” in s2/m6 0,941 0,404 0,198 0,1058 0,0603 0,0288
λ 0,027 0,026 0,025 0,024 0,023 0,021

Pentru conductele din tevi de otel utilizate in instalatiile interioare, valorile rezistentelor specifice “a” sunt date in
tabela 13.
Valorile rezistentelor specifice “a” pentru conducte din tevi de otel au fost micsorate (impartind la 10 6) pentru a fi
utilizate in cazul cand debitul este exprimat in l/s.

Valorile rezistentelor specifice “a” pentru conducte

din tevi de otel la viteze V > 1,24 m/s.

Diametrul “a” (pentru q B (pentru q Diametrul “a” (pentru q B (pentru q

conductei in l/s) in l/s) conductei in l/s) in l/s)
Toli Mm Toli Mm
¼ 8 225,5 19,9 2 50 0,01108 0,24
3/8 10 32,95 9,6 2½ 70 0,002893 0,28
½ 15 8,809 5,8 3 80 0,001168 0,20
¾ 20 1,643 3,1 4 100 0,0002674 0,115
1¼ 32 0,09386 1,05 6 150 0,00003395 0,0525
1½ 40 0,04453 0,80

In aceasta tabela a fost indicat si un coeficient de viteza B, care reprezinta viteza apei in conducta, atunci cand
debitul q este egal cu un litru pe secunda. Cu ajutorul acestui coeficient se poate determina viteza apei corespunzatoare unui
debit oarecare q (l/s) utilizand formula:

V=B·q (44)

Valorile din tabelele de mai sus nu cuprind pierderile de sarcina locale, care in cazul cand nu sunt neglijabile se
adauga suplimentar. Cu ajutorul tabelelor se poate obtine usor pierderea de sarcina liniara cu expresia:

hi = a L q2 = M · Q2

Adaugand si pierderile de sarcina locale M1, rezistenta totala a unei conducte interioare va fi:

M = Mi + M1 = M + (0,15 ... 0,25) Mi = 1,15 ... 1,25 Mi

De exemplu, pentru o conducta din teava de otel Dn = 100 mm, cu lungimea de 20 m care functioneaza cu 10 l/s se
obtine conform tabelei 13:

a = 0,0002674 si B = 0,115

V = B · q = 0,115 x 10 = 1,15 m/s

Pentru V = 1,15 corespunde un coeficient de corectie k = 1,01

a = 0,0002674 x 1,01 = 0,0002701

J = aq2 = 0,000271 x 102 = 0,027 m H2O/m

hi = aq2 L = 0,027 x 20 = 0,54 m H2O

14. Exemple de calcul pentru conducte de apa, ramificate

15. Calculul retelelor inelare

Calculul retelelor inelare este mult mai complicat decat cel al retelelor ramificate.
Pe langa conditiile economice se au in vedere doua conditii hidraulice care rezulta din legile de miscare a apei in
reteaua inelara. Prima conditie este ca suma debitelor care intra intr-un nod al retelei sa fie egala cu debitele care pleaca sau
care se consuma in nod. A doua conditie este ca suma pierderilor de sarcina pe oricare din traseele parcurse de apa pentru a
ajunge la un anumit nod trebuie sa fie aceeasi.
Ca si in cazul retelelor ramificate, presiunea disponibila trebuie sa fie mai mare sau cel putin egala cu presiunea
disponibila trebuie sa fie mai mare sau cel putin egala cu presiunea de serviciu in zona respectiva.
Pentru retelele de conducte care au un numar mic de inele si care nu implica un calcul laborios, calculul retelelor se
poate face prin metoda aproximatiilor succesive. Pentru calculul preliminar al diametrelor, viteza apei se adopta in limitele
vitezelor economice.
Pentru calculul retelelor mai complicate se recomanda folosirea calculatoarelor electronice (ordinatoarelor)
O metoda simplificatoare de calcul pentru retelele inelare este si transformarea acestora in retele ramificate.
Calculul hidraulic prin metoda aproximatiilor succesive aplicat la un singur inel (fig. 56) incepe prin fixarea sensului
de miscare a apei in inel, care se face intuitiv. Se stabileste debitul de calcul pentru fiecare tronson si in functie de viteza
economica se determina diametrul fiecarei conducte. Se scrie apoi ecuatia pierderii de sarcina pe inel. Cunoscand ca pierderea
de sarcina pe fiecare tronson este egala cu MQn, in care M este modulul de rezistenta, Q debitul de apa iar n un exponent (care
pentru conducte din otel, fonta si beton armat este 2, iar pentru azbociment 1,85), pierderea de sarcina pe inel va fi:

hr = h1 + h2 – h3 – h4 = M1Q1n + M2Q2n – M3Q3n – M4Q4n = 0

Fig. 56. Retea inelara calculata prin aproximatii succesive.

Daca aceasta egalitate este satisfacuta, inseamna ca debitele si diametrele conductelor au fost corect alese. Se
verifica dupa aceea daca sunt asigurate presiunile de serviciu la noduri si daca rezultatele obtinute reprezinta solutia cea mai
economica.
In general nu se obtine un rezultat exact, ci se gaseste o anumita diferenta ∆h de inchidere a pierderilor de sarcina pe
inel si anume:

M1Q1n + M2Q2n – Q3M3n – Q4M4n = ∆h

Atunci cand ∆h ≤ 0,5 m H2O, rezultatul se considera practic acceptabil.

Debitele de calcul q, diametrul Dn, rezistentele specifice a, pierderile de sarcina pe sectoare hr etc., se recomanda a fi
inscrise intr-o tabela de calcul intocmita conform STAS 4163 – 70.
Sa luam de exemplu inelul simplu din conductele metalice, din fig. 57

Fig. 57. Schema inelului simplu din conducte metalice.

Conductele fiind montate in paralel rezulta:

q = q1 + q2 (45)

si

h1 – h2 = 0

sau cunoscand ca

h1 = M1q12 = a1L1q12

si

h2 = M2q22 = a2L2q22

se obtine:

a1L1q12 = a2L2q22 (46)

Cu ajutorul acestor doua relatii problema poate fi rezolvata si matematic, daca se cunosc doi parametrii de calcul
hidraulic al conductelor (de exemplu, diametrul si lungimea conductelor).

16. Conducte supuse la o presiune interioara mai mica decat presiunea atmosferica

Indiferent de sursa din care se obtine, apa contine aer si alte gaze. Daca presiunea absoluta in interiorul conductei
este mai mica decat presiunea atmosferica, adica linia piezometrica este la o cota inferioara axei conductei, aerului si celelalte
gaze dizolvate incep sa se degaje din apa, formand bule care se acumuleaza in punctele cele mai inalte. Daca diferenta de
presiune nu este mare, curentul de apa poate antrena aceste bule. Daca insa presiunea in conducte este mica, avand valori
inferioare tensiunii vaporilor de apa saturati, apare, dupa cum s-a aratat, fenomenul de cavitatie.
Totodata, gazele si vaporii de apa degajati rup coloana de apa, care se afla in miscare in interiorul conductei.
 In cazul conductelor de apa cu temperaturi sub 25ºC, inaltimea presiunii vaporilor saturati pv/γ fiind aproximativ
0,33 m H2O, pentru a se evita fenomenele amintite mai sus trebuie ca depresiunea p/γ sa fie in orice caz mai mare decat p v/γ –
pa/γ. Inaltimea presiunii atmosferice pa/γ fiind in mod normal egala cu 10,33 m, rezulta ca inaltimea piezometrica in conducta,
raportata la axa sa nu trebuie sa fie mai mica decat 0,33 – 10,33 = - 10 m H2O. Aceasta conditie trebuie respectata in toate
punctele unde linia piezometrica se afla sub nivelul axei.
Avand in vedere ca inaltimea reprezentativa a presiunii atmosferice poate sa scada sub 10,33 m H2O, in functie de
altitudine si de temperatura, ca vaporii se degaja din apa si la presiuni mai mari decat presiunea vaporilor saturati se
recomanda, pentru buna functionare a retelelor, sa nu se admita depresiuni p/γ < - 7 m H2O. Cu alte cuvinte este necesar sa
existe in conducte o presiune egala cu cel putin 3 metri coloana de apa la nivelul marii. Pentru localitati situate la altitudini
mai mari, se va tine seama de variatia presiunii atmosferice.
Fenomene suparatoare se produc si atunci cand, din alte cauze, in conducte patrund cantitati mari de aer. Acest lucru
se poate intampla de exemplu, cand intre nivelul apei si gura de alimentare a conductei exista o distanta mai mica de 2 m.
Nivelul apei peste gura conductei fiind scaut se pot forma vartejuri care, pornind de la nivelul apei si urmand traseul unei linii
de curent, introduc aer in conducta (fig. 58).

17. Conductele de legatura a rezervoarelor

Rezervoarele de acumulare a apei sunt alcatuite din mai multe unitati, impartite in compartimente legate intre ele
prin conducte, prevazute cu vane pentru izolare in caz de avarii sau revizii periodice.
Cand rezervoarele sunt situate la aceeasi cota, ele alcatuiesc impreuna cu conducta de legatura directa un sistem de
vase comunicante (fig. 59). Daca vana este deschisa si consumul redus, apa din cele doua rezervoare se va ridica la acelasi
nivel, presiunile echilibrandu-se. Linia piezometrica va fi orizontala si situata la o inaltime egala cu p a/γ.

Fig. 59. Schema rezervoarelor de acumulare a apei montate in aceeasi cota.

Legatura poate fi realizata insa si printr-o conducta indoita in forma de U si asezata cu capetele in jos, numita in mod
obisnuit sifon (fig. 60).
Un capat (A) al sifonului este introdus in primul rezervor, iar celalat (B) in cel de-al doilea.
In cazul cand partea superioara a sifonului este situata sub nivelul apei din rezervor, evacuarea aerului din conducta
si umplerea ei cu apa se poate realiza usor numai prin deschiderea robinetului (fig. 60). Dupa scoaterea aerului si umplerea cu
apa, inchinzand robinetul C, lichidul poate circula prin sifon intr-un sens sau altul, dupa cum nivelul creste sau descreste, intr-
o parte sau alta. Circulatia apei se va face totdeauna dinspre rezervorul cu nivel mai ridicat spre cel cu nivel mai scazut.
Atunci cand robinetul C este lasat deschis, apa va circula prin sifon numai atata timp cat nivelul va fi mai ridicat decat cota
conductei superioare a sifonului. Cand nivelul apei, scade sub aceasta cota, aerul intra in conducta verticala si robinetul C
determinand ruperea coloanei de apa, deci si a curentului de apa.

Fig. 60. Legatura rezervoarelor de acumulare a apei prin sifon.

Daca cota superioara a sifonului depaseste nivelul apei atunci, pentru amorsarea lui, este necesara umplerea cu apa
sau scoaterea aerului cu o pompa de vid. Pe masura efectuarii vidului apa se ridica in conducta sifonului pana la umplere.
Cum insa coloana de apa nu poate avea in nici un caz o inaltime mai mare de pa/γ se intelege ca pentru a asigura un curent
continuu, partea superioara a sifonului nu poate depasi aceasta inaltime (fig. 61).

Fig. 61. Legatura rezervoarelor de acumulare prin sifon, situat mai sus decat nivelul apei

Debitul de apa in conducta sifonului variaza, bineinteles, in functie de diferenta de nivel a apei din cele doua
rezervoare (fig. 62).

Fig. 62. Legatura prin sifon, intre doua rezervoare cu diferenta de nivel.

Principiul sifonului este des aplicat de catre proiectanti pentru asigurarea rezervei intangibile de apa pentru incendiu,
in cazul instalatiilor de apa comune. Astfel, daca nivelul rezervei de apa pentru incendiu se afla la cota h i, de la fundul
rezervorului, conducta de legatura la reteaua de distributie se face in bucla executata asa cum se arata in fig. 63. Robinetul de
pe conducta C este mentinut in mod normal deschis, iar vana de incendiu D inchisa. Apa va circula prin sorbul conductei pe
traseul ocolitor AA`B`B atat timp cat nivelul ei este mai ridicat decat planul A`B`. Pe masura scaderii nivelului, aerul, intra
prin conducta C, nivelul apei in conducta verticala scadi si atunci cand se atinge nivelul rezervei de incendiu coloana apei se
rupe. In acest moment, alimentarea cu apa a retelei inceteaza. Pentru folosirea rezervei intangibile va fi necesara dechiderea
vanei de incendiu D.

Fig. 63. Principiul sifonului folosit la asigurarea rezervei intangibile de apa.

In eventualitatea cand din eroare sau intentionat se inchide robinetul C sau se astupa orificiul conductei de legatura
cu atmosfera, rezerva de apa poate fi complet consumata, fara ca suma de incendiu sa fi fost deschisa.
In mod normal, prevederea unui robinet pe conducta de desamorsare nu are nici o justificare. Dar si in acest caz
ramane posibilitatea obturarii conductei, ceea ce face ca sistemul hidraulic cu conducta de desamorsare sa fie mai putin sigur
decat sistemul de asigurare a rezervei de apa pentru incendiu, prin montarea de sorburi la nivele diferite: unul la nivelul
rezervei intangibile pentru consumul curent si unul la fundul rezervorului, prevazut cu vana, care urmeaza sa fie deschisa
numai in caz de incendiu (fig. 64).

Fig. 64. Schema unui rezervor cu rezerva intangibila de apa pentru incendiu.

Totusi, in practica, datorita in special cerintelor de ordin sanitar, care reclama asigurarea unei bune circulatii in
rezervor pentru a se evita stagnarea apei este nevoie sa se adopte, ca fiind mai indicat, sistemul cu conducta de desamorsare.

18. Inaltimea de aspiratie a unei pompe

Pompele de alimentare cu apa pot fi montate deasupra sau sub nivelul apei.
Cand axa pompei este situata sub nivelul apei, pompa se considera inecata. In acest caz, atat conducta de aspiratie cat
si corpul pompei fiind pline cu apa, agregatul permanetn amorsat si poate fi pus in functiune fara pregatiri speciale din acest
punct de vedere.
Daca insa axul pompei este situat la o cota superioara fata de nivelul apei trebuie sa se faca mai intai amorsarea
pompei.
La pompele cu piston amorsarea se realizeaza prin insasi functionarea lor.
La pompele centrifuge amorsarea trebuie realizata insa cu mijloace auxiliare. Practic pompa poate fi amorsata simplu
prin turnarea unei cantitati suficiente de apa pentru a umple cu lichid atat conducta de aspiratie cat si corpul pompei.
Operatiunea se executa astfel incat pe masura introducerii apei, pe la partea superioara sa se evacueze aerul.
Introducerea apei se poate realiza cu mijloace mobile sau cu instalatii fixe. Ca instalatii fixe de amorsare se pot
utiliza: rezervoare de inaltime (din care apa sa se scurga in conducta de aspiratie prin cadere libera), rezervoare sau retele de
apa sub presiune.
In cazul pompelor cu pornire automata, care nu sunt montate sub nivelul apei, trebuie sa se realizeze si un sistem
automat de amorsare.
Efectuarea vidului in conducta de aspiratie constituie procedeul cel mai raspandit in tehnica alimentarii cu apa pentru
stingerea incendiilor cu ajutorul pompelor mobile.
Procedeul este utilizat adesea si in cazul instalatiilor fixe. Cand amorsarea se realizeaza cu pompe de vid (vacuum),
conductele de aspiratie trec printr-un cazan de vacuum (fig. 65).

Fig. 65. Schema unei instalatii fixe de alimentare cu apa, prevazuta cu pompa de vid.

Pompele de vid sunt legate la partea superioara a cazanului, fie prin intermediul unui ventil de aer cu sens unic, fie printr-o
conducta sub forma de bucla cu inaltimea de 8 – 10 m deasupra nivelului sursei din care aspira apa. Aceste masuri sunt
necesare pentru a se evita patrunderea apei in pompele de vid. Cazanele de vacuum trebuie amplasate astfel incat nivelul apei
din ele sa ramana cu mai mult de 30 cm deasupra nivelului superior al pompei de apa. La atingerea acestui nivel minim
trebuie pornita pompa de vid. Pompele de vid se dimensioneaza considerand ca se extrag 3 – 4 lintri de aer pe minut pentru
fiecare litru pe secunda din debitul de apa. Cazanele de vacuum trebuie sa aiba deasupra nivelului apei un volum suficient
pentru acumularea aerului, astfel incat pompele de vid sa nu porneasca prea des.
La pompele mobile de incendiu sau la unele statii de pompare mici, amorsarea se realizeaza cu ajutorul pompelor de
vid legate direct la conducta de aspiratie.
Conductele de aspiratie trebuie astfel realizate incat sa se evite formarea sacilor de aer. La capatul conductelor de
aspiratie ale pompelor care nu sunt montate sub nivelul inferior al apei de la sursa (in cazul rezervoarelor, sub nivelul
fundului acestora) trebuie sa se monteze sorb cu clapeta sau ventil de retinere. In figura 66 sunt aratate trei variante de
amplasare a unei pompe centrifuge in raport cu nivelul apei din rezervor si anume:
- sub nivelul minim al apei din rezervor;
- sub nivelul rezervei intangibile de apa pentru incendiu;
- deasupra nivelului apei din rezervor, cu pompa si cazan de vid.

Fig. 66. Schema de amplasare a pompelor centrifuge.

Distanta pe verticala dintre axul pompei si nivelul apei la sursa se numeste inaltime de aspiratie.
Inaltimea maxima de aspiratie la care practic o pompa se poate alimenta dintr-o sursa cu nivel liber este determinata
de numerori factori, dintre care cei mai importanti sunt: presiunea atmosferica, temperatura apei, pierderile totale de sarcina in
conducta de aspiratie, etanseitatea dispozitivului si timpul pompei.
Influenta presiunii atmosferice. Straturile de aer care inconjoara pamantul, avand greutate, exerctia asupra suprafetei
libere a lichidelor o anumita presiune. Aceasta presiune variaza in functie de conditiile meteorologice si de altitudine.
Pentru calcule teoretice, masuratori sau pentru etalonarea aparatelor de masura se utilizeaza insa o atmosfera de
referinta simplificata numita atmosfera standard. Atmosfera standard este asadar o atmosfera conventionala definita prin
STAS 2516-51.
Ea reprezinta foarte apropiat conditiile normale medii ale atmosferei libere din zona din temperatura nordica a
globului terestru.
Starea aerului (presiunea, tempetura, densitatea) este arata in tabela 15, in functie de altitudine.
 Tabela 15

Atmosfera standard

Presiunea atmosferica in Densitatea (masa

Altitudinea in m (mm col. mercur) m H2O N/cm² Temperatura in ºC volumetrica
kg/m²)
0 760 10,33 10,13 15 1,225
100 751 10,21 10,01 14,35 1,214
200 742 10,09 9,89 13,70 1,202
300 733 9,97 9,78 13,65 1,191
400 725 9,85 9,66 12,40 1,179
500 716 9,73 9,55 11,75 1,168
600 707 9,63 9,43 11,10 1,156
700 699 9,50 9,32 10,45 1,145
800 691 9,39 9,21 9,80 1,134
900 682 9,28 9,10 9,15 1,123
1000 674 9,16 8,99 8,50 1,112
1100 666 9,05 8,88 7,75 1,101
1200 658 8,94 8,77 7,20 1,090
1300 650 8,84 8,66 6,55 1,080
1400 642 8,73 8,56 5,90 1,069
1500 632 8,62 8,46 5,25 1,058
1600 626 8,52 8,35 4,60 1,048
1700 619 8,41 8,25 3,95 1,038
1800 611 8,31 8,15 3,30 1,027
1900 604 8,21 8,05 2,65 1,017
2000 596 8,11 7,95 2,00 1,007
2100 586 8,01 7,85 1,35 0,997
2200 582 7,91 7,75 0,70 0,987
2300 574 7,81 7,66 0,05 0,997
2400 567 7,71 7,56 - 0,60 0,967
2500 561 7,61 7,47 - 1,25 0,957

Din aceasta tabela se observa ca pe prima mie de metri presiunea atmosferica descreste cu aproximativ 117 mm la
fiecare suta de metri (1,17 mm pentru fiecare metru), intre 1000 si 2000 m altitudine cu aproximativ 105 mm la fiecare suta
de fiecare suta de metri. In medie se poate lua 1,1 mm pentru fiecare metru altitudine.
Folosind aceasta valoare medie, cunoscand altitudinea h in metri a unei localitati se poate determina presiunea
atmoferica si deci inaltimea reprezentativa a acesteia cu expresia:

ha = 10,33 – 0,0012 h (m H2O)

pentru inaltimi pana la 1000 m si

ha = 10,33 – 0,0011 h (m H2O)

pentru inaltimi mai mari.

De exemplu, pentru o localitate situata la altitudinea de 2000 m fata de nivelul marii ha = 10,33 – 0,0011 x 2000 =
10,33 – 2,2 = 8,13 m H2O.
Valoarea obtinuta difera de cea exacta numai 2 cm. Se intelege ca pentru calcule informative scaderea presiunii
atmosferice se poate lua egala cu cca 1 mm H2O pentru fiecare metru altitudine.
In cazul cand se cunoaste presiunea (presiunea absoluta) pb exprimata in milimetri coloana de mercur (torri)
inaltimea maxima a coloanei de apa la temperatura lichidului de 4ºC se poate calcula cu relatiile:

pa = 0,1333 pb N/m²

sau

pa = 0,0136 pb m H2O.

In concluzie, daca se face vid intr-un tub vertical inchis la un cap si celalat capat este introdus in apa chimic pura
atunci lichidul se va ridica in conditii normale de temperatura (4ºC) si presiune (760 torri) la o inaltime de 10,33 m. In acest
fel se stabileste echilibrul dintre presiunea interioara si cea atmosferica, exercitata pe suprafata apei in exterior, in jurul
tubului. Presiunea atmosferica este inlocuita in interiorul tubului printr-o coloana echivalenta de apa.
 Inaltimea coloanei de apa este mica in localitatile situate la mare inaltime.
La amorsarea unei pompe cu ajutorul pompei de vid, pe masura ce aerul se elimina din conducta de aspiratie, locul
lui este luat de apa impinsa de presiunea atmosferica care se exercita pe suprafata libera a apei, in jurul conductei.
Apa va putea ajunge pana in pompa numai daca sunt indeplinite anumite conditii. Una dintre conditii se refera la
amplasarea pompei fata de nivelul liber al sursei de apa, la o inaltime mai mica decat inaltimea reprezentativa a presiunii
atmosferice, corespunzatoare altitudinii la care se afla punctul de alimentare. Dintre conditii se mai noteaza influenta
temperaturii apei.
Temperatura apei influenteaza in mod apreciabil inaltimea de aspiratie. Pe masura ce temperatura apei creste
inaltimea de aspiratie se diminueaza.
Ca orice lichid, apa emana vapori, a caror tensiune anuleaza mai mult sau mai putin vidul creat de pompa de vid.
Cand temperatura apei este apropiata de temperatura de fierbere, aspiratia devine imposibila caci tensiunea vaporilor emanati
este egala cu presiunea atmosferica. Ca urmare, la 100ºC apa nu se mai ridica in tubul de aspiratie deoarece pe masura ce se
face vidul aerul este inlocuit de vaporii de apa degajati, a caror tensiune compenseaza presiunea atmosferica.
In tabela 16 sunt date valorile cu care scade inaltimea de aspiratie in raport cu temperatura apei.

Tabela 16.

Temperatura apei 10 15 20 25 50 60 70 80 90 100

In ºC
Reducerea inaltimii 0,125 0,175 0,236 0,320 1,250 2,02 3,17 4,82 7,14 10,33
de aspiratie in mH2O

Pentru sursele naturale a caror temperatura poate atinge pe timp de vara 20 – 25ºC, inaltimea de aspiratie se reduce
cu cca 0,30 m H2O.
Influenta pierderilor de sarcina. Miscarea lichidului prin conductele si accesoriile de trece a apei pe circuitul de
aspiratie determina anumite pierderi de sarcina liniara si locale, care vin, de asemenea, sa diminueze inaltimea practica de
aspiratie.
Cum pierderile de sarcina variaza in functie de viteza, este indicat ca pentru reducerea lor sa se lucreze cu viteze
scazute in conductele de aspiratie si cu dispozitivele cat mai scurte.
Aplicand teorema lui Bernoulli curentului de apa care circula prin conducta de aspiratie (fig. 67) se obtine:

ha = Ha – α V2/2g – hr (mH2O).

Fig. 67. Schema cu aplicarea termenilor din ecuatia lui Bernoulli la un curent de apa in conducta de aspiratie.

Inaltimea de aspiratie va fi egala cu inaltimea reprezentativa a vitezei lichidului si pierderile totale de sarcina la
debitul Q, in conducta de aspiratie.
Inaltimea de aspiratie este influentata si de etanseitatea dispozitivului de aspiratie. Elementele ce compun conductele
de aspiratie si pompele au anumite imperfectiuni, care nu permit crearea unui vid absolut, fapt ce creeaza dificultati in
procesul de aspiratie a apei. Ca urmare trebuie acordata o grija deosebita pentru imbinarea perfecta a elementelor ce compun
dispozitivul de aspirare a apei, in vederea asigurarii unei etanseitati cat mai bune.
Inaltimea practica de aspiratie trebuie limitata si in functie de tipul pompei. Fabrica producatoare indica, printre
caracteristicile pompei, si inaltimea maxima de aspiratie la care aceasta poate lucra fara sa apara cavitatii.
Pentru a se evita o uzura anormala, rezulta deci obligatia ca inaltimea practica de aspiratie sa fie aleasa astfel incat sa
fie totdeauna inferioara capacitatii maxime de aspiratie indicata de constructorul pompei.
19. Influenta inaltimii de aspiratie asupra debitului pompei

Cantitatea de apa primita de o pompa de la o sursa cu nivel liber este conditionata de presiunea atmosferica, de
diametrul conductei de aspiratie si inaltimea de aspiratie (distanta pe verticala dintre nivelul apei si axul pompei).
Daca se neglijeaza energia cinetica necesara aspirarii apei in pompa cu o anumita viteza si se considera ca intreaga
energie disponibila se consuma pentru invingerea pierderilor de sarcina in conducta de aspiratie, se poate calcula panta
hidraulica J a acesteia folosind expresia:

J = Ha – ha/L

in care:
Ha este inaltimea reprezentativa a presiunii atmosferice in m H2O;
ha – inaltimea practica de aspiratie, in m.
L – lungimea conductei de aspiratie, in m.

Din examinarea acestei relatii matematice rezulta ca cu cat inaltimea de aspiratie si lungimea conductei vor fi mai
mic, cu atat panta hidraulica va fi mai mare.
Debitul conductei de aspiratie este dat de relatia:

Q=k√J
in care k este modulul de debit ce depinde, asa cum s-a aratat in paragrafele precedente, de diametrul conductei si natura
peretilor acestora.
Debitul de apa primit de pompa va fi deci cu atat mai mare cu cat inaltimea practica de aspiratie este mai mica, cu
cat dispozitivul este mai scurt si cu cat diametrul conductei este mai mare.
De exemplu, in cazul cand Ha = 8,50 m, ha = 7,50 si L = 8 m, panta hidraulica va fi J = 8,50 – 7,50/8 = 0,125.
La panta de 125 mm H2O/m si Dn = 100 mm corespunde un debit de cca 22 l/s. Daca panta hidraulica este marita la
200 mm H2O/m, prin micsorarea inaltimii de aspiratie, rezulta un debit de cca 35 l/s, insa la o viteza mai mare de 4 m/s. La
viteza maxima admisa de 3 m/s, debitul de apa este de cel mult 25 l/s. In cazul cand conducta de aspiratie are diametrul de
150 mm se poate obtine un debit de 50 l/s.
Acest calcul este aproximativ, deoarece nu au fost luate in considerare si pierderile de sarcina prin rezistentele
locale. Ele permit insa sa se desprinda mai clar influenta deosebita pe care o poate exercita dispozitivul de aspiratie asupra
alimentarii cu apa.

20. Calculul hidraulic al furtunurilor de refulare

La curgerea apei prin furtunurile de refulare au loc pierderi de sarcina. Ele sunt formate ca si in cazul conductelor
rigide din pierderile liniare de sarcina si pierderile locale, datorite rezistentelor locale produse la racordurile de asamblare si la
curbele furtunului formate ca urmare a denivelarii de teren, a trecerii peste diferite obstacole sau a punerii sub presiune a
dispozitivului de lucru la incendiu.
Pierderea totala de sarcina de-a lungul liniei de furtun va fi:

1hr = λ L/D V2/2g + Σ ξ V2/2g.

Panta hidraulica (pierderea de sarcina unitara) se obtine impartind pierderea totala de sarcina la lungimea furtunului:

J = hr/L = (λ/D + Σ ξ/L) V²/2g

sau introducand valoarea debitului (m3/s) corespunzator vitezei de curgere a apei se obtine:

J = (λ/D + Σ ξ/L) 8/π D4 Q2

Inlocuind:
(λ/D + Σ ξ/L) 8/π D4 = 103 a si considerand debitul q in l/s, rezulta:

i = aq2 (mm H2O/m).

In aceasta ultima relatie “a” este rezistenta specifica a furtunului (pentru debite de apa exprimate in litri pe secunda).
Deci, pierderea de sarcina a unei linii de furtun va fi egala cu produsul dintre rezistenta specifica, lungimea
furtunului si patratul debitul:

hr = i ∙ L = a ∙ L ∙ q2 (mm H2O).

Valorile rezistentei specifice pentru furtunurile de refulare din canepa sunt date in tabela 17.

Tabela 17

Rezistentele specifice “a” ale furtunurilor

de refulare din canepa pentru debite
exprimate in l/s

Tipul furtunului Diametrul nominal in mm Rezistenta specifica, “a”

Furtun din canepa, necauciucat
- tip C 50 0,0154
- tip B 75 0,0015
Furtun din canepa, cauciucat
- tip C 50 0,00677
- tip B 75 0,00077

Rezistentele specifice pot varia in limite destul de largi chiar la acelasi tip de furtun, in functie de presiunea de lucru.
Aceasta se datoreste faptului ca furtunurile de refulare flexibile se deformeaza marindu-si diametrul sub actiunea presiunii
interioare. Diametrul intrand in expresia pierderilor de sarcina la numitor, acestea vor fi mai mici atunci cand se lucreaza cu
presiuni mari. Daca se considera o linie de furtun cu lungime mai mare, prin care circula apa, presiunea de lucru va fi mai
mare in sectiunea de intrare a apei si mai mica la capatul opus (final). Corespunzator acestor presiuni, diametrul efectiv al
furtunului si pierderile de sarcina liniare vor varia de-a lungul liniei de refulare.
 Datorita acestei situatii nu este posibil sa se dea un calcul exact al pierderilor de sarcina in furtunurile de refulare,
pentru toate situatiile care se pot intalni in practica. In general se recurge la calcule aproximative efectuate cu valorii medii.
Pentru a se usura calculul hidraulic si a se mari precizia acestuia, literatura tehnica de specialitate si regulamentele
pompierilor din diferite tari dau tabele cu pierderile de sarcina pentru linii de furtun de lungimi anumite, determinate prin
incercari practice.
In ultimii ani s-a trecut la fabricarea furtunurilor de refulare din fibre sintetice care au o elasticitate mai mare decat
furtunurile din canepa. Ca urmare a deformatiilor mult mai mari ale acestor furtunuri pierderile de sarcina in furtunurile
cauciucate executate din fire de relon supraetirate sunt cu cca 15 – 20% mai mici decat in cele din canepa cauciucate. Pentru
alte genuri de fibre artificiale pierderile de sarcina pot fi si mai mici ajungand chiar la 1/3 din valorile date pentru furtunurile
clasice executate din fibre naturale.

Capitolul VI

Miscarea permanenta a lichidelor in canale

1. Generalitati

Canalele asigura transportul lichidelor prin gravitatie, cu nivel liber, avand o panta continua longitudinala.
Linia piezometrica a canalelor coincide cu linia suprafetei apei, care se afla in contact direct cu atmosfera.
Lichidul, care se afla in miscare in canale, formeaza curenti cu o suprafata libera, in contact cu aerul. Suprafata
libera este deformabila, modificandu-se atunci cand se schimba conditiile de miscare.
Canalele pot fi deschise (descoperite) sau inchise (acoperite).
Desi sunt mai putin costisitoare, aductiunile deschise se adopta numai in cazuri bine justificate din punct de vedere
tehnico-economic, datorita dezavantajelor pe care le prezinta in exploatare: pierderi prin evaporare sau prin infiltratii;
impurificarea apei cu corpuri straine peste limitele admise; posibilitatea de inghetare sau inzapezire, ocuparea unor suprafete
mari de teren etc.
Forma sectiunii transversale a canalelor deschise poate fi trapezoidala, dreptunghiulara, semicirculara, triunghiulara
sau albii compuse. Canalele se executa, de obicei, cu imbracaminti de beton, piatra sau alte materiale adecvate.
Prin utilizarea canalelor inchise se inlatura neajunsurile mentionate mai sus si se pot obtine solutii mai economice in
comparatie cu conductele care functioneaza sub presiune, datorita faptului ca se pot utiliza materiale mai ieftine.
Forma sectiunii interioare a canalelor inchise cu nivel liber poate fi circulara, dreptunghiulara, cu albie semicirculara,
suprainaltata, ovoidala, clopot etc.
Sectiunea cea mai avantajoasa, din punct de vedere hidraulic si economic, este cea circulara. Ea se adopta in special
pentru canale mici nevizitabile.
Canalele inchise se executa din beton simplu, beton armat, bazalt artificial, zidarie de piatra sau caramida.
La alimentarile cu apa, canalele se utilizeaza in special pentru aductiuni si numai in cazurile izolate pentru distributia
apei.

2. Calculul hidraulic al canalelor

Pentru calculul hidraulic al canalelor se recomanda folosirea relatiei urmatoare:

Q = A ∙ k ∙ R2/3 J1/2

in care:
Q este debitul de apa, in m3/s;
A – aria sectiunii transversale a canalului, ocupata de apa, in m²;
k – coeficient care are urmatoarele valori:
- pentru conducte metalice ……………………………...83
- pentru canale de beton, caramida etc. …………………74
- pentru canale deschise pereate cu beton……………….59
- pentru canale din pamant brazduite……………………40
R – raza hidraulica (R = A/p in care A este aria sectiunii transversale ocupata de apa si p este perimetrul udat al acestei arii),
in m;
J – panta suprafetei apei, in mm/m.
Pentru calculul hidraulic al canalelor circulare cu diametrul interior pana la 1,5 m se pot utiliza valorile din tabela 18.
Valorile din aceasta tabela sunt date pentru un grad de umplere cu apa h/D, cuprins intre 0,50 si 0,75
Debitul si viteza apei la umplerea completa cu apa a sectiunii canalelor, in functie de panta, se pot stabili cu
diagrama data in anexa 2.

Tabela 18

Panta, viteza si debitul apei in canalele circulare (k = 74)

Diametrul Gradul Pante mici Pante mijlocii Pante mari

 D mm de Panta Viteza Debitul Panta Viteza Debitul Panta Viteza Debitul
umplere m/m m/s l/s m/m m/s l/s m/m m/s l/s
h/D
250 0,50 0,004 0,74 18,2 0,008 1,04 25,5 0,06 2,85 70,0
250 0,60 0,0032 0,71 21,8 0,008 1,12 34,4 0,057 2,98 91,7
300 0,50 0,003 0,72 25,4 0,006 1,02 36,0 0,05 2,94 103,9
300 0,60 0,0025 0,71 31,5 0,006 1,09 48,3 0,045 3,00 133,0
350 0,60 0,002 0,70 42,3 0,004 0,99 59,8 0,030 2,93 176,9
350 0,70 0,0019 0,72 51,8 0,004 1,05 75,5 0,035 2,90 215,0
400 0,60 0,0018 0,73 57,5 0,0035 1,01 79,6 0,032 2,96 233,2
400 0,70 0,0016 0,71 66,7 0,003 1,06 99,5 0,028 2,98 280,0
450 0,60 0,0015 0,72 71,8 0,0025 1,01 100,7 0,020 2,62 261,2
450 0,70 0,0013 0,70 83,2 0,0025 1,07 127,2 0,020 2,75 327,0
500 0,65 0,0013 0,73 93,6 0,0025 1,01 136,4 0,020 2,87 387,7
500 0,75 0,0011 0,70 110,6 0,0025 1,05 165,9 0,019 2,89 456,6
550 0,65 0,0011 0,72 117,7 0,002 0,97 158,6 0,019 2,99 488,8
550 0,75 0,0010 0,70 133,7 0,002 1,00 191,1 0,018 2,99 571,0
600 0,65 0,0010 0,73 142,0 0,0018 0,97 188,7 0,015 2,81 546,6
600 0,75 0,0009 0,71 161,5 0,0018 1,00 227,5 0,015 2,90 669,8
700 0,75 0,0008 0,74 229,1 0,0015 1,02 315,8 0,010 2,62 811,1
800 0,75 0,0006 0,70 283,1 0,0012 0,99 400,4 0,010 2,87 1161
900 0,75 0,0006 0,76 389,0 0,0010 0,98 501,6 0,099 2,94 1504
1000 0,75 0,0005 0,74 467,6 0,0009 1,00 631,9 0,008 2,98 1882
1100 0,75 0,0004 0,71 542,0 0,0008 1,00 764,6 0,007 2,87 2270
1200 0,75 0,0004 0,75 680,0 0,0007 0,99 900,8 0,006 2,91 2648
1250 0,75 0,004 0,77 762,7 0,0007 1,02 1009 0,006 2,99 2952
1300 0,75 0,0004 0,79 843,6 0,0006 0,97 1035 0,005 2,80 2989
1400 0,75 0,0003 0,72 891,6 0,0006 1,02 1263 0,005 2,94 3640
1500 0,75 0,0003 0,75 1066,3 0,0006 0,97 1379 0,004 2,76 3924

Capitolul VII

Lovitura de berbec

Lovitura de berbec este un fenomen ondulatoriu de crestere (scadere) a presiunii in conductele fortate ale
hidrocentralelor sau ale statiilor de pompare, produs prin incheierea (deschiderea) brusca a vanelor la capatul aval al
conductelor respective.
Lovitura de berbec este deci o suprapresiune (alternativ pozitiva si negativa), care se adauga presiunii in miscarea de
regim permanent si independenta de aceasta presiune.
De suprapresiunea creata de lovitura de berbec trebuie sa tina seama in mod specialin conductele fortate ale
centralelor hidroelectrice. Lovituri de berbec se produc si la inchiderea rapida a hidrantilor, la trecerea peste furtunuri a
vehiculelor grele, la formarea coturilor pe liniile de furtun, la inchiderea tevilor cu robinet si in alte situatii. Inainte de a
analiza aparitia loviturii de berbec in furtunuri si hidranti se va explica producerea acestui fenomen in conducte.
Asa de exemplu, daca la extremitatea unei conducte de diametru D si de lungime L se monteaza un robinet R cu
ajutorul caruia se regleaza debitul, viteza de circulatie a apei in conducte fiind v, se observa ca la o inchidere brusca a
robinetului lichidul se ridica intr-un tub piezometric, asezat ca in figura 68, cu mult peste nivelul lichidului din rezervor, adica
peste linia orizontala AA`. In acest caz presiunea in conducta este cu mult mai mare decat H, care reprezinta presiunea la
extremitatea conductei, atunci cand robinetul este inchis si lichidul se gaseste in stare de repaus.

Fig. 68. Schema producerii loviturii de berbec.

Dupa ce lichidul izbeste robinetul, acesta sufera mai intai o contractie apoi o destindere care se transmite in amonte
pe conducta pana ajunge la rezervor.
Prin inchiderea robinetului viteza lichidului este brusc redusa la zero, iar energia de care masa de lichid este capabila
are valoarea:

E = ½ mv2 = γ Π/4 D2L/2 g · v2 kgm (1)

in care,
m este masa lichidului;
v viteza de circulatie a lichidului in m/s;
γ greutatea specifica a apei sau lichidului, exprimata in kgf/m3;
D diametrul conductei in m;
L lungimea conductei in m;
 g acceleratia gravitatiei pamantului in m/s2.
Efectul izbirii apei in robinet este simtit si de conducta, in sensul ca ea se umfla si uneori crapa. Umflatura se
produce mai ales la conductele de plumb, deoarece nu au suficienta elasticitate.
Practic aceste umflaturi se observa in apropierea robinetelor de la chiuvete, la bai, ca urmare a inchiderii bruste a
robinetelor (fig. 69).

Fig. 69. Efectul loviturii de berbec intr-o conducta cu robinet.

In cazul unei conducte din cauciuc elastic umflatura se poate simti cu mana sau chiar vedea cu ochiul liber.
La deschiderea brusca a unui robinet se poate produce o turtire datorita vidului partial creat in conducta si apasarii
aerului din exterior. In acest caz avem de-a face cu o lovitura de berbec negativa.
Lovitura de berbec este cu atat mai violenta cu cat conducta este mai lunga si inchiderea mai rapida. In schimb,
lovitura de berbec este redusa la conductele scurte si la manevrarea inceata a vanelor si robinetelor la intercalarea pe conducta
a unei capacitati care sa acumuleze lichid si la iesirea lichidului printr-o derivatie din conducta.
Suprapresiunile se pot calcula teoretic.
O astfel de formula simplificata pentru conductele metalice care transporta apa, cunoscand si modulul de elasticitate
este:

Hmax – H = a/g (v0 - v) (2)

in care,
Hmax este presiunea totala data de lovitura de berbec;
H – presiunea statica in cazul cand robinetul este inchis si apa este in repaus;
v0 – viteza de regim de curgere a apei prin conducta, inainte de inchiderea robinetului;
v – viteza redusa in cazul cand robinetul a fost inchis partial;
a – viteza de propagare a undei de soc;
g – acceleratia gravitatiei pamantesti.
Valoarea lui a este data de relatia:

a = 9900/√48,3 + k d/e m/s

in care,
a este viteza de propagare a undei de soc;
k – reprezinta un coeficient dependent de natura materialului din care este confectionata conducta (k = 0,5 pentru
conducte din fonta; k = 5 pentru conducte din plumb);
d – diametrul interior al conductei;
e – grosimea peretilor conductei.

Printr-un calcul aproximativ in cazul unei conducte din fier, otel sau fonta, se obtine valoarea lui a = 1000 m/s
(aproximativ).
In cazul conductelor metalice de aductiune a apei, in care viteza apei nu depaseste 1 m/s suprapresiunea poate sa
ajunga 1000/9,8 ≈ 102 m, adica aproximativ 10 at. Pentru viteze mai mari de circulatie a apei se foloseste formula ∆p = (10 ÷
14) v0, in at, v0 fiind viteza de circulatie a apei in m/s.
Forta de izbire a apei capata valoarea cea mai mare dupa timpul de inchidere t = 2 l/a, aceasta inseamna ca unda de
soc s-a propagat pana la rezervor si s-a intors; in acest caz se spune ca lovitura de berbec este perfecta.
S-a aratat ca si in furtunurile de incendiu suprapresiunile pot sa apara ca urmare a opririi bruste a apei, in tevile de
refulare. Oprirea brusca a apei provoaca o perturbatie elastica, manifestata prin o succesiune de suprapresiuni si depresiuni
propagate in ambele sensuri cu mare viteza, dupa care se atenueaza pana la disparitie.
La dilatarea furtunurilor sub presiune, ca urmare a suprapresiunii aparute dupa inchiderea robinetului de la teava,
teava de refulare poate fi smulsa din mainile servantului si provoaca accidente.
Furtunul este supus unei serii de suprapresiuni.
Lichidul prin care se transmit suprapresiunile si depresiunile este inchis intr-un furtun, ale carui caracteristici elastice
permit sa se obtina presiuni mult mai mici decat cele care s-ar produce daca furtunul ar fi aproape rigid, de exemplu metalic.
Seful de teava poate actiona astfel incat sa nu se produca suprapresiuni prea mari. Acest lucru se poate realiza printr-
o inchidere treptata (progresiva) a robinetului de la teava de refulare.
O data cu marirea lungimii liniei de furtun creste si perioada de oscilatie a presiuii. Debitul are un rol deosebit in
ceea ce priveste valoarea suprapresiunilor fortmate in liniile de furtun. Astfel, pe masura cresterii debitului, in furtunuri se
maresc si suprapresiunile, acestea ajungand la valori care trebuie luate in considerare.
Suprapresiunea se poate determina cu ajutorul relatiei:

∆h = + a/g v0 in care,

∆h reprezinta cresterea presiunii in metri pe coloana de apa;

a – viteza de propagare a undei de soc in furtun, in m/s;
v0 – viteza circulatiei apei in furtun m/s;
 g – acceleratia gravitatiei pamantesti in ms2;

Din relatia de mai sus se observa ca marimea loviturii de berbec in furtun este in raport direct proportional cu viteza
de circulatie a apei v si cu viteza de propagare a undei de soc, a.
Pentru conductele de otel viteza undei de soc atinge valori intre 900 – 1100 m/s (scade la 600 – 700 m/s in cazul
unor diametre mari) si rareori scade sub 1000 m/s (pentru conductele de fonta). Experimentarile efectuate in unele tari au
stabilit vitezele de propagare a undei de soc in limitele presiunii de regim in furtunuri necauciucate si cauciucate; aceasta
viteza pentru furtunurile necauciucate este de 220 – 250 m/s, iar la cele cauciucate 180 – 200 m/s.
In furtunurile de incendiu (cauciucate si necauciucate) suprapresiunea creata in urma loviturii de berbec ajunge, in
general, la valori de 2 pana la 2,5 at, la o viteza de curgere a apei de 1 m/s.

Deci ∆p = (2 ÷ 25) v0 in at.

De exemplu, in urma inchiderii bruste a unei tevi cu un ajutaj de 11,8 mm, alimentata de o pompa la o presiune de 80
m H2O, s-a obtinut o suprapresiune maxima de 45 m H2O (s-a folosit un furtun cu diametrul de 45 mm). Cea mai mare
crestere a presiunii, din cauza loviturii de berbec, se produce la schimbarea cu violenta a vitezei apei.
Loviturile de berbec sunt mai puternice in furtunurile cu diametre mari, prin care se refuleaza apa sub presiune si in
special in cele in care posibilitatile de alungire a tesaturii sunt epuizate.
Cele mai multe deteriorari de pe urma loviturii de berbec se produc la furtunurile imbatranite natural si la cele care
nu se intretin si exploateaza corespunzator.
Lovitura de berbec in conducta (socul hidraulic) se produce si la deschiderea brusca a hidrantilor de incendiu.
Daca ventilele hidrantului sunt inchise fenomenul are loc chiar si in corpul acestuia.
Hidrantii portativi de incendiu se inchid si se deschid cu ajutorul cheii de hidrant.
O manipulare brusca a cheii de hidrant, ventilele hidrantului fiind inchise, cauzeaza uneori o lovitura de berbec care
se poate solda cu smulgerea hidrantului. De aceea este necesar ca manipularea cheii de hidrant, sa se faca progresiv si cu
multa atentie.
Prin manipularea gresita a hidrantului de incendiu este posibila producerea loviturilor de berbec si in conducta ce-l
alimenteaza.
In corpul hidrantului si in furtun, inainte de a ajunge apa, se gaseste aer, care, desi nu se evacueaza in intregime nu
poate constitui un amortizor pentru socul hidraulic. Din contra, daca apa este introdusa cu viteza in furtun, aerul care se
gaseste in interior se comprima si poate provoca spargerea furtunului. La furtunurile din relon si poliesteri, data fiind
elasticitatea lor, loviturile de berbec nu mai sunt chiar asa de temult. Totusi si in aceste furtunuri loviturile de berbec trebuie
evitate ori de cate ori este posibil, mai ales cand furtunul nu este inca plin cu apa. Pentru aceasta este necesar sa se lase
deschis robinetul de la teava re refulare, daca nu complet cel putin partial.
Manipularea progresiva a cheii de hidrant, intretinerea permanenta a furtunurilor de incendiu, manevrarea progresiva
a ventilelor de la pompele de refulare, respectarea regulilor de folosire a furtunurilor si accesoriilor la presiuni de regim
normale sunt masuri care impiedica formarea loviturilor de berbec.

Capitolul VIII

Reculul. Forta de reactie a tevilor

Jeturile de apa refulata asupra focarelor de incendiu pot fi compacte sau pulverizate. In deplasarea lor spre focar ele
trebuie sa invinga rezistenta aerului, mai ales cand acesta este impurificat de fum si de particulele necesare.
Diferenta dintre temperatura zonei incendiului si cea a mediului din apropiere este apreciabila. Din aceasta cauza se
produc curenti puternici de aer, care influenteaza asupra deplasarii jetului de apa. Traiectoria jetului este deviata si micsorata
fapt ce face imposibil un atac direct (precis) asupra focarului de incendiu.
Miscarea in aer a jetului de apa poate fi determinata numai daca inaltimea de refulare, distanta de refulare si forma
traiectoriei se studiaza analog cu miscarea proiectilelor in aer, adica balistic. Tot in acelasi scop este necesar sa fie rezolvata
corespunzator si constructia tevilor de refulare.
Fara o studiere temeinica a deplasarii jetului de apa in aer si fara realizarea unor tevi de refulare cu indici
constructivi superiori nu se poate obtine un jet compact de lungime mare.
In figura 70 este reprezentata, in plan vertical, traiectoria jetului de apa.

Fig. 70. Traiectoria jetului de apa

Elementele de baza ale traiectoriei jetului de apa sunt:

α – unghiul format de planul de refulare, care trece prin axul tevii cu orizontala, numit unghi tangential sau de nivel;
α0 – unghiul de refulare a jetului de apa la iesirea din teava.
v0 – viteza de iesire a jetului de apa;
vz – viteza finala a jetului de apa;
αz – unghiul de cadere a jetului de apa;
x – proiectia orizontala a traiectoriei jetului de apa;
T – durata traiectoriei jetului de apa;
Vx, Vy – componentele orizontale si verticale ale vitezei de curgere a jetului;
 Y1 – sageata traiectoriei jetului de apa.

Pentru a se determina legile de baza ale miscarii jetului se considera rezistenta aerului egala cu zero adica jetul de
apa se deplaseaza in vid.
In acest caz asupra jetului de apa actioneaza numai forta gravitatiei terestre.
Dintr-o serie de calcule succesive se obtine ecuatia traiectoriei deschisa a jetului de apa in vid.

y = x tg α0 – g0x2/2v02 cos2 α0 (1)

Daca se considera y = 0 se determina bataia jetului.

Prin inlocuiri se ajunge la valoarea:

x = v02 sin 2 α0/g (2)

Durata totala de curgere a jetului:

T = 2v0 sin α0/g (3)

Inatimea varfului traiectoriei jetului:

Y = v02 sin 2 α0/2g (4)

Din relatia (2), considerand v0 constant, se deduce ca la o anumita presiune bataia jetului depinde numai de unghiul
de refulare α0 (unghiul de iesire a jetului din teava).
Distanta maxima (bataia maxima) a jetului se determina pentru unghiul de refulare al carui sin 2α 0 = 1, deci α0 = 45º.
Aceasta inseamna ca bataia cea mai lunga a unui jet se obtine la un unghi de refulare de 45º.
In acest caz distanta maxima (bataia jetului) este:

Xmax = vo2/g (5)

De la o valoare vecina a lui 45º, orice marire a unghiului tangential produce o miscare a bataii.
Curbele jetului obtinute cu o viteza initiala a apei constanta si cu unghiuri tangentiale crescand de la 0º la 90º sunt
infasurate intr-o curba tangenta comuna la toate traiectoriile. Aceasta curba se numeste curba de posibilitati (curba de
invaluire).
Orice punct din interiorul curbei de posibilitati poate fi atins prin doua feluri de traiectorii (fig. 71): cu o traiectorie a
jetului intinsa (sub traiectoria de bataie maxima) si cu o traiectorie verticala.

Fig. 71. Curba de posibilitati a jetului de apa.

Punctele individuale care se gasesc pe o curba de posibilitati se pot atinge numai cu o singura traiectorie,
corespunzatoare unghiului de refulare α0.
Inaltimea maxima de refulare (stropire) este:

H = v02/2g (6)

In aer jeturile de apa nu ating valorile calculate pentru miscarea in vid. Este un lucru stabilit ca jetul de apa in
miscare sa prin aer, dupa un anumit parcurs de la iesirea din ajutaj, se disperseaza (pulverizeaza) mai intai in particule mari,
apoi din ce in ce mai fine. Cauza acestui fenomen se explica prin rezistenta aerului si fortelor interne produse de turbelenta.
La formarea picaturilor contribuie si tensiunea superficiala a apei.
Daca in vid inaltimea jetului este (2), in aer aceasta va fi mai redusa (h < H). In acest caz are valoarea:

h = H/1 + ψH (7)

in care:
H – presiunea la teava;
Ψ - un coeficient a carui valoare se arata in tabla 19.
Pentru calculul lui h se mai poate folosi formula:

h = H (1 – b H/d) (8)

in care:
b – este un coeficient egal cu 11,3.10 -5;
d – diametrul ajutajului in m;

Lungimea jetului compact (portiunea integrara) se stabileste cu o formula empirica:

 h = αhc (9)

Variatia coeficientului α in functie de inaltimea hc se arata in fig. 72

Fig. 72. Variatia coeficientului α in functie de inaltimea hc.

Tabela 19

Diametrul ajutajului in functie de valoarea coeficientului ψ

Valorea Valorea Valorea

Ajutajul in mm Ajutajul in mm Ajutajul in mm
coeficientului ψ coeficientului ψ coeficientului ψ
10 0,0228 18 0,0105 30 0,0044
11 0,0203 19 0,0097 32 0,0038
12 0,0183 20 0,0090 34 0,0034
13 0,0165 22 0,0077 36 0,0030
14 0,0149 24 0,0066 38 0,0027
15 0,0136 25 0,0061 40 0,0020
16 0,0124 26 0,0057 44 0,019
17 0,0114 28 0,0050 50 0,0014

Raza de actiune a jetului se considera distanta dintre ajutaj si curba de posibilitati si se noteaza cu r.
Distanta dintre ajutaj si curba de posibilitati, pentru jeturi compacte, se noteaza cu r c (fig. 73).

Fig. 73. Reprezentarea grafica a lui rc si r

In portiunea dintre curbele a si b vor fi cuprinse acele puncte care pot fi atinse numai cu jeturi dispersate in timp ce
sub curba b toate punctele pot fi atinse cu jeturi compacte.
Raza de actiune a jetului de apa se poate determina dupa formula empirica:

r = α` h (10)

in care α` este un coeficient determinat experimental, a carui valoare se arata in tabela 20.

Tabela 20

Valoarea coeficientului α`

Unghiul β reprezentand unghiul dintre

0 15 30 45 60 75 90
raza de actiune a jetului si orizontala
Valoarea coeficientului α` 1,4 1,3 1,2 1,12 1,06 1,02 1

Forta de reactie. Eficacitatea unei tevi de refulare la un incendiu nu poate fi asigurata decat daca teava respectiva este
manevrata corespunzator.
Se stie ca seful de teava depune un efort pentru a mentine teava de refulare in directia focarului, in acelasi timp
ferindu-se de un eventual accident.
In principiu manevrabilitatea tevii de refulare depinde de forta de reactie dezvoltata pe teava, care este preluata de
mainile sefului de teava.
Forta de reactie se poate calcula tinand seama de legea care se refera la marimea miscarii.
Prin sectiunea A a ajutajului unei tevi de refulare apa se scurge cu viteza v. Intr-un minut se debiteaza o cantitate de
apa

Q=p·V·v

Acesteia ii corespunde un impuls:

H = m · v = γ · A · v/g · v = p · A · v²

unde

γ este greutatea specifica apei;

g – acceleratia gravitatiei;
m – masa lichidului;
 ρ = γ/g masa specifica

Marimea fortei de reactie R este egala cu marimea fortei F.

Forta de reactie R actioneaza insa in sens opus si ar trebui sa aiba sensul negativ.
Daca nu se tine seama de semn se determina valoarea lui R din formula:

R = p · A · v2 (11)

considerand v2 = 2 g h si

ρ = γ/g

atunci

R = γ/g 2g · A · h = 2A · hγ

dar cum h γ = p (presiunea)

atunci R=2A·p (12)

Deci forta de reactie este egala cu dublul suprafetei ajutajului inmultit cu presiunea p, masurata la ajutaj. Aceasta
inseamna ca forta de reactie se mareste, pentru un anumit ajutaj, proportional cu presiunea de lucru p.

Daca se ia A = π/d2/4 p = 1,57 d2 · p

Deci forta de reactie creste cu patratul diametrului ajutajului. In consecinta, daca diametrul se mareste de trei ori,
forta de reactie se mareste de noua ori.
Debitul real este mai mic decat debitul teorectic din cauza coeficientului de ingustare α.
Luand in consideratie sectiunea reala a jetului de apa si anume As = α A, atunci marimea reala a fortei de reactie va
fi:

R6 = 2 As · = 2αA · p (13)

Valoarea coeficientului α este aproximativ de 0,97.

Pentru nevoile practice valorile fortelor de reactie sunt date in tabela 21 si in diagrama din figura 74.

Fig. 74. Valorea fortelor de reactie in functie de ajutaj si presiune.

In practica limitele fortei de reactie sunt stabilite la valorile de 20 kgf si 50 kgf.

La o forta de reactie de 20 kgf teava de refulare poate fi manevrata cu usurinta pentru stingerea incendiului (se tine
usor in maini).
La o forta de reactie intre 20 kgf si 50 kgf trebuie sa se depuna deja o forta considerabila pentru manuirea tevii de
refulare.
Daca forta de reactie depaseste 50 kgf seful de teava trebuie asigurat cu cordita.
In sfarsit, la o forta de reactie de peste 80 kgf trebuie sa se foloseasca tevi de refulare speciale (pe afet, tunuri de
apa).
In diagrama din figura 74 limitele aratate mai sus sunt reprezentate prin linii orizontale intrerupte, care intersecteaza
dreptele diametrelor ajutajelor in locurile in care se indica presiunea maxina la ajutaj, decisiva pentru manevrarea tevii de
refulare.
Astfel, o teava cu un ajutaj cu diametrul de 18 mm poate fi manevrata cu usurinta pana la presiunea apei de 40 m
H2O.

Tabela 21

Forta de reactie in kgf in functie de presiunea

la teava de refulare si de diametrul tevii in mm

Presiunea in m H2O
D mm.
30 40 50 60 70 80 90 100
10 4,8 6,4 8 9,6 11,2 12,8 14,4 16
11 5,7 7,6 9,5 11,4 13,3 15 17 19
12,5 7,5 10 12,5 15 17,5 20 22,5 25
14 9,3 12,4 15,5 18,6 21,7 24,8 27,9 31
15 10,5 14 17,5 21 24,5 28 31,5 35
16 12 14 20 24 28 32 36 40
17 13,5 18 22,5 27 31,5 36 40,5 45
 18 15,3 20,5 25,5 30,6 35,7 41 46 51
19 17,1 22,8 28,5 34,2 40 45,5 51,3 57
20 18,9 25,2 31,5 37,8 44 50,4 56,7 63
21 20,8 27,6 34,5 41,4 48,3 55,2 62 69
22 22,8 30,4 38 45,5 53,3 60,8 68,5 76
23 24,9 33,2 41,5 49,7 58 66,5 75,5 83
24 27 36 45 54 63 72 81 90
25 29,5 39 49 58,5 68,5 78,5 83 98
26 31,8 42,5 53 63,5 74 85 95,5 106
27 31,8 42,5 53 63,5 74 85 95,5 106
28 36,9 49 61,5 74 86 98,5 111 123
29 41,7 55 69 83 96,5 110 124 138
30 42,1 56,5 70,5 84,4 98,5 113 127 141
31 45,3 60,5 75,5 90,5 106 120 136 151
32 48,3 64,5 80,5 96,5 113 129 145 161
34 54,3 72,5 90,5 108 127 145 163 181
36 61 81 101,5 121,5 142 162 182,5 203
38 68 90,5 113,5 136 159 181,5 202 227
40 75,3 100 125,5 150,5 175,5 201 224 251
45 95,5 127 159 191 222 254 286 318
50 108 157 196,5 236 275 314 354 393

Capitolul IX

Pompe

Masinile care primid energia mecanica sau electrica ridica apa la o anumita inaltime invingand forta gravitatiei sau o
transporta la distanta invingand forta de frecare de-a lungul conductei si rezistentele accidentale, poarta denumirea generala
de masini de ridicat apa sau pompe.
Apa si in general lichidul care trebuie ridicat sau transportat se misca de obicei prin conducte sub presiune.
Masinile de ridicat si transportat lichide sunt variate. Pentru studiu ele se impart in trei categorii distincte:
- pompe cu piston sau cu miscare alternativa;
- pompe centrifuge sau cu miscare de rotatie;
- pompe cu fluid motor (berbecul hidraulic, ejectoare) etc.

1. Principiul de functionare al pompei

Pompa este un aparat care se foloseste la transportul fluidelor de la un nivel inferior la altul superior. Principiul de
functionare se poate urmari pe fig. 75.

Fig. 75. Schema pompei.

Pompa indeplineste doua operatii. Prima operatie consta in aducerea apei in corpul pompei cu ajutorul conductei de
aspiratie a. Prin a doua operatie apa este impinsa la inaltimea dorita, prin conducta de refulare b.
Prin actiunea mecanica a pompei, apa aspirata este apoi impinsa pe cu presiune pe conducta de refulare.
Deoarece apa este impinsa in corpul pompei de presiunea atmosferica, inaltimea la care este asezata pompa deasupra
nivelului sursei de apa (sarcina de aspiratie Ha) nu poate depasi teoretic 10,33 m, stiind ca greutatea unei coloane de apa de
aceasta inaltime este egala cu forta produsa de presiunea atmosferica.
In drumul ei pe conducta de aspiratie, apa intampina rezistente datorita frecarii de peretii acesteia, la coturi, teuri etc.
Aceste rezistente fac sa scada inaltimea teoretica de aspiratie (10,33 m). Practic inaltimea de aspiratie nu poate depasi 6 – 8
m.
Pe conducta de refulare apa intampina de asemenea rezistente, care reduc sarcina de refulare Hr la o valoare mai
scazuta decat aceea corespunzatoare presiunii la iesirea din pompa.
Deci inaltimea utila Hu este mai mica decat inaltimea manometrica deoarece, in realitate intervin rezistentele pe
conducte, care reduc din inaltimea utila ce s-ar putea realiza prin pompare.

2. Pompe cu piston

Pompele cu piston sunt de diverse constructii si moduri de functionare. Se construiesc pompe aspiratoare, refulante
si pompe aspiratoare-refulante.
a. Pompe aspiratoare (fig. 76). Apa aspirata in corpul de pompa, prin deplasarea rectiline a unui piston in forma de
disc, se revarsa liber prin cilindru. Organul de aspiratie (supapa m) se gaseste la partea inferioara a corpului de pompa. In
corpul de pompa, la cursa ascendenta a pistonului se face un vid partial. Locul gol creat este ocupat de apa impinsa de
presiunea atmosferica. Apa patrunsa prin conducta de aspiratie in corpul pompei impinge supapa m in sus. Apa care se
gaseste deasupra pistonului este ridicata pana la conducta de refulare.

Fig. 76. Pompa aspiratoare

La cursa descendenta a pistonului supapa de aspiratie m se inchide si apa aspirata in cursa anterioara trece prin
supapa n in partea de deasupra pistonului de unde, la cursa urmatoare a acestuia este refulata din pompa.
b. Pompa refulanta este o pompa cu piston in care inaltimea de aspiratie este aproape nula. Pompa refulanta are ca
element principal conducta de refulare, aspiratia facandu-se direct prin corpul de pompa (fig. 77).

Fig. 77. Pompa refulanta.

Apa intra in cilindrul pompei prin efectul de vase comunicante in timpul cursei de aspiratie si este refulata in
conducta in cursa urmatoare.
In cursa ascendenta a pistonului supapa de aspiratie m este deschisa si supapa de refulare n inchisa. La cursa
descendenta supapa m se inchide, in schimb se deschide supapa n, apa fiind trimisa in conducta de refulare.
Pompele refulante sunt folosite pentru pomparea apei de la nivelul solului, din mine, ca pompe de incendiu, de ulei
etc.
c. Pompa aspiratoare-refulanta. Este o pompa cu piston in care lichidul aspirat in cilindru este refulat la o anumita
inaltime, prin presiunea pistonului asupra lichidului. Schema unei pompe aspiratoare refulante se arata in fig. 78.

Fig. 78. Pompa aspiratoare refulanta.

Dupa cursa ascendenta a pistonului in corpul de pompa se formeaza un vid partial (ramane putin aer rarefiat). Locul
aerului este luat imediat de apa din vasul R, impinsa in sus de presiunea atmosferica Pa.
Supapa m este deschisa si supapa n inchisa.
La intrarea in cursa descendenta, supapa m este impinsa in jos oprind intrarea lichidului in tubul de aspiratie.
Apasarea excitata pe tija pistonului, devenind mai mare decat presiunea atmosferica, face sa se deschida supapa n spre
conducta de refulare pe care apa o umple complet, dupa care se revarsa.
La pompele cu miscare alternativa a pistonului, la fiecare schimb de sens a miscarii apa ajunge la o viteza nula, fie in
tubul de aspiratie, cand pistonul incepe sa fie ridicat, fie in conducta de refulare, cand pistonul coboara in corpul de pompa.
De fiecare data se produce o pierdere de energie, in afara pierderilor sau rezistentelor aratate mai inainte, datorita acceleratiei
ce trebuie imprimata lichidului, spre a-l pune in miscare, atunci cand se ajunge la viteza zero.
Pompele aspiratoare refulante pot fi cu simplu sau cu dublu efect.
La pompele cu simplu efect (cu piston disc) lichidul este actionat de o singura fata a pistonului, intr-un singur sens si
la fiecare cursa a pistonului.
Pentru a putea obtine o circulatie continua a apei se construiesc pompe cu dublu efect sau cu actiune dubla. Pompa
cu dublu efect este astfel construita incat la fiecare cursa completa a pistonului se produce o refulare si o aspiratie, adica apa
este actionata alternativ de doua fete ale pistonului, in ambele sensuri si la fiecare cursa a pistonului. O astfel de pompa are o
conducta de aspiratie si una de refulare, fiecare legata la cele doua capete ale cilindrului de pompa.
Pompele cu dublu efect au patru supape (pompele cu simplu efect au doua). Inaltimea de aspiratie este in medie de 4
– 5 m si nu poate depasi 7 m.
Inaltimea de refulare nu este limitata, ea depinde de puterea pompei, de rezistenta hidraulica a conductelor si a
pompei. Pentru inaltimi de refulare pana la 40 m H2O se pot folosi pompe cu supape in piston, insa pentru inaltimi mai mari
acestea nu mai pot fi folosite din cauza dificultatilor de etansare.
d. Debitul pompelor cu piston. La pompele cu actiune simpla debitul se calculeaza cu relatia:

Q = A · s · n/ 60 m3/s in care, (1)

Q este debitul in m3/s;

A – sectiunea pistonului in m2;
s – cursa pistonului in m;
n – numarul de curse ale pistonului.

La pompele cu actiune dubla debitul se calculeaza cu relatia:

Q = (2A – A`) · s · n/60 m3/s (2)

A` - fiind sectiunea tijei pistonului care de obicei se ia egala cu 0,1 A.

Volumul necesar in cazul unei pompe cu actiune simpla este dat de relatia:

A · s = 60 Q/n; 60Q = A · s · n (3)

De o mare importanta este raportul A/s respectiv D/s.

 Cu cat sectiunea pistonului A este mai mare la acelasi debit, cu atat forta necesara la tija pistonului va fi mai mare si
cu atat mai mica va fi cursa s.
Deci raportul D/s ne indicta tocmai raportul dintre forta si cursa.
Raportul A/s se alege astfel ca dimensiunile lui A si s sa fie potrivite. In general pentru pompele cu actiune verticala
se ia cursa mai mica decat la cele cu actiune orizontala.
Raportul A/s influenteaza numai fortele datorita acceleratiei organelor mobile.
Unii specialisti indica pentru raportul s/D, in functie de sarcina geodetica H m valorile din tabela 22.

Tabela 22

Valorea raportului s/D in functie de sarcina geodetica

Hm 10 20 30 40 50 60 70 80 90 120 150 200 250 300 400

s/D 1,4 2 2,5 3 3,2 3,5 3,8 4 4,3 4,5 5,5 6,4 7,1 7,8 8

3. Pompe centrifuge

a. Generalitati. Pompele centrifuge formeaza o clasa de pompe in care energia mecanica disponibila este
transformata in energie hidraulica. Spre deosebire de pompele cu piston, la care refularea apei se face printr-o miscare
alternativa a pistonului, la pompele centrifuge refularea se realizeaza prin miscarea circulara continua a unui rotor intr-o
carcasa.
Apa din jurul rotorului, din cauza fortelor centrifuge executa o miscare de la interior spre exterior.
In cadrul unor constructii bune a pompelor centrifuge se poate ajunge la inaltimi de aspiratie in jur de 8 – 8,5 m.
b. Clasificarea pompelor centrifuge. Pompele centrifuge se pot clasifica din mai multe puncte de vedere. In
continuare ne vom referi la clasificarile din punctul de vedere al inaltimii de ridicare a apei si al modului de constructie.
Clasificarea din punct de vedere al inaltimii de ridicare a apei cuprinde:
Pompe centrifuge de joasa presiune, la care inaltimea de ridicare a lichidului este de pana la 20 m H2O. Ele au numai
un etaj si se folosesc ca pompe de irigatii, in docuri si in alte scopuri.
Pompe centrifuge de medie presiune la care inaltimea de ridicare a lichidului este intre 20 si 60 m H 2O. Ele se
construiesc cu unul sau mai multe etaje si se folosesc pentru alimentarea cu apa a retelelor de distributie etc.
Pompe centrifuge de inalta presiune, la care inaltimea de ridicare a lichidului este de peste 60 m H 2O. Astfel de
pompe se construiesc cu mai multe etaje si se folosesc pentru alimentarea cladirilor cu abur, la alimentarea centralelor
hidraulice, ca pompe pentru incendiu etc.
Din punct de vedere constructiv se deosebesc pompe centrifuge radiale, pompe cu intrare axiala, iesire radiala si
pompe axiale. Cunoasterea acestor clasificari este utila la expllicarea functionarii pompelor, la urmarirea miscarii apei in
pompa.
c. Compunerea pompei centrifuge. Prima pompa centrifuga cu motor a fost construita pentru cerintele industriei in
1818, avand palete plane (fig. 79) iar in 1848 s-au introdus rotoarele cu palete curbate (fig. 80).

Fig. 79. Schema pompei centrifuge cu palete plane.

Fig. 80. Schema pompei centrifuge cu palete curbate.

S-a observat ca forma camerei pompei in care este aruncata apa de catre palete joaca un rol important asupra
randamentului pompei. Pentru consideratii practice s-a dat acestei camere o forma cu sectiune descrescanda progresiva spre
orificiul de refulare care corespunde curbei numita voluta. Mai tarziu pentru a se anihila izbirile dintre lichidul aruncat pe
palete si cel din camera periferica a pompei s-a recurs la intercalarea unei piese fixe numita difuzor cu rolul de a dirija
particulele lichide dirijate de rotor spre camera periferica a pompei, fara soc. Aceste transformari evolutive ale pompei
centrifuge care i-au ridicat randamentul la peste 75% sunt aratate in fig. 81.

Fig. 81. Schema pompei centrifuge cu difuzor

Prin cuplarea mai multor rotoare pe acelasi ax si care primesc succesiv lichidul cu presiune ridicata de la rotoarele
anterioare s-a sporti considerabil inaltimea la care poate fi ridicat un lichid oarecare. Asemenea pompe cu mai multe rotoare
poarta denumirea de pompe cu multiple etaje sau multicelulare.
In general o pompa centrifuga se compune din urmatoarele parti principale (fig. 82).

Fig. 82. Sectiune printr-o pompa centrifuga.

- corpul de aspiratie la care se racordeaza conducta de aspiratie;

- rotorul; statorul; gurile de refulare; arborele motor; palierele; presgarniturile.
Rotorul si statorul alcatuiesc corpul de presare si refulare.
d. Functionarea pompei centrifuge. Cunoscand partile principale a unei pompe centrifuge se poate urmari si intelege
cu usurinta principiul ei de functionare (fig. 83).
 Fig. 83. Sectiune printr-o pompa cu rotor.

Principiile care stau la baza constructiei si functionarii pompelor centrifuge constau in admisia lichidului pe la
centrul rotorului cu o viteza redusa si antrenarea lui pe palete sub influenta fortei centrifuge, determinata de rotatia rotorului.
Apa, care datorita presiunii atmosferice intra in tubul de aspiratie, este primita de corpul de aspirare si de aici trece in
rotor, pus in miscare de un motor.
Rotorul pompei este prevazut cu palete care au rolul de a antrena si conduce lichidul in stator. Apa intra in corpul
pompei in directia axiala si este condusa apoi de catre paletele rotorului catre exterior, dand lichidului si o miscare de rotatie
in jurul arborelui.
Particulele de apa care se rotesc in jurul arborelui tind sa se indeparteze de centrul de rotatie datorita fortei
centrifuge. Deci, miscarea particulelor de apa spre periferia rotorului de-a lungul paletelor se datoreste fortei centrifuge. Sub
actiunea acestei forte, apa paraseste rotorul si in acelasi timp se creeaza o depresiune spre interiorul lui. In rotor apa intra si
iese cu o anumita viteza si presiune ajungand in stator. Statorul are palete si conduce apa catre gurile de refulare. In stator apa
intra fara vartejuri. Ea isi micsoreaza viteza prin transformarea energiei cinetice in presiune. In felul acest circuitul de lichid
este continuu in timpul functionarii pompei, spre deosebire de pompele cu piston la care refularea lichidului se face cu
intermitenta.
Comparand modul de aspiratie al pompelor centrifuge cu cel al pompelor cu piston gasim o deosebire esentiala.
Pompele cu piston se pot pune in functiune chiar daca in conductele de aspiratie nu este apa. Prin cursele repetate ale
pistonelor se aspira aerul, in locul caruia patrunde apa. La pompele centrifuge particulele de apa sunt trimise spre exteriorul
rotorului datorita fortei centrifuge. Din aceasta cauza se creeaza la exterior o presiune, iar spre interior o depresiune. Atat
presiunea cat si depresiunea sunt proportionale cu forta centrifuga, care la randul este proportionala cu masa particulelor de
lichid, cu distanta dintre particula si centrul de rotatie si cu patratul vitezei unghiulare.
Din cauza diferentei de masa intre apa si aer, considerand ca in pompa centrifuga nu se gaseste lichid ci aer, se
explica de ce in acest caz forta centrifuga este mai mica decat atunci cand ea actioneaza asupra particulelor de apa. Ca o
consecinta si depresiunea care se formeaza in centrul rotorului este mai mica. Bazat pe aceste considerente pompa centrifuga
poate functiona numai atunci cand conducta de aspiratie si rotorul sunt umplute cu apa. In situatia in care pompa si conducta
de aspiratie nu sunt umplute cu apa pompa centrifuga nu poate fi pusa in functiune datorita faptului ca depresiunea care se
formeaza in aceste conditii este prea mica pentru a aspira apa din sursa de alimentare.
s-a aratat ca presiunea care se formeaza la exteriorul rotorului este proportionala cu patratul vitezei unghiulare.
Aceste viteze nu pot fi prea ridicate din cauza ca materialul din care se construiesc pompele nu are rezistenta prea mare. Ca
urmare, presiunea din rotor este si ea limitata.
O pompa centrifuga cu un singur rotor in mod obisnuit nu poate asigura o presiune mai mare de p = 12,5 at.
Daca p1 este presiunea de intrare a apei in rotor, presiunea maxima ce se poate obtine este p1 + p = p1 + 12,5 at. In
practica insa sunt necesare presiuni cu mult mai mari.
La pompele centrifuge pentru incendii se cer presiuni mai mari de 12 – 13 at. Deci se impune construirea unor
pompe cu rotori in serie (fig. 84).

Fig. 84. Rotori in serie.

In acest caz primul rotor trimite apa cu o presiune egala cu p + p1 in cel de al doilea rotor; acesta o impinge mai
departe cu p + p1 + p2. In acest fel se pot obtine presiuni foarte mari.
Numarul etajelor variaza pana la 10 – 12.
Trebuie retinut faptul ca rotorul este organul principal al pompei si ca in el are loc ridicarea presiunii apei care trece
prin pompa. Rotorul fiind format din discuri intre care se fixeaza paletele, mai poarta denumirea de disc de presiune sau etaj.
Numarul si forma profilului paletelor are o mare influenta asupra curgerii lichidului. De aceea, atat pentru stabilirea
numarului de palete cat si profilului lor este necesar a se efectua o serie de calcule in care se tine seama de viteza de intrare si
iesire a apei din rotor si de unghiul sub care intra si trece apa. In general, paletele sunt simplu curbate.
Pentru a micsora frecarea, suprafata rotorului si a paletelor se prelucreaza fin, pentru ca in aceasta regiune viteza de
miscare a apei este cea mai mare.
Pompele cu rotoare in serie, sau cu mai multe etaje, sunt pompe de inalta presiune.
Corpul pompei se construieste in asa fel incat conducerea apei prin rotor si stator sa se faca cu usurinta.
In corpul pompei viteza apei este mai mare decat in conducta de aspiratie si in furtunurile de refulare. In conducta de
aspiratie nu depaseste de regula 2 m/s si in cele de refulare ajunge in jur de 3 m/s. Calculul camerei pompei din punct de
vedere al rezistentei se face la presiunea maxima.
Pentru functionarea pompei centrifuge este necesar sa se evacueze aerul din conducta de aspiratie si corpul pompei.
La pompele centrifuge de incendiu pentru evacuarea aerului se foloseste, in cele mai multe cazuri, o pompa speciala
numita pompa de vid. Aceasta pompa poate sa faca corp comun cu pompa centrifuga sau se monteaza separat in legatura cu
corpul de aspiratie.
e. Ecuatia fundamentala a pompelor centrifuge. Pompa centrifuga nu are organe de retinere si nici camere
pneumatice. Curgerea lichidului prin canalele formate de paletele rotorului este determinata de numarul si forma profilului
paletelor. Forma paletelor determina traiectoria vanei de lichid si se alege dupa conditiile stabilite prin triunghiul vitezelor la
intrarea si iesirea lichidului din rotor. Daca se considera o particula de lichid care intra pe o paleta in punctul A cu viteza
absoluta v1, ea se misca mai departe de paleta cu viteza relativa w1, in acelasi timp fiind supusa vitezei de rotatie u1 = R1 · ω
(fig. 85).
 Fig. 85. Triunghiul vitezelor la intrarea si iesirea lichidului din rotor. In momentul ajungerii particulei de apa la
extremitatea paletei, in punctul B, ea poseda o viteza relativa w2 si o viteza absoluta tangetiala la cercul de raza R2

u2 = R2 ω

Viteza absoluta fiind formata din suma geometrica a vitezelor w2 si u2.

Forta centrifuga care a provocat miscarea particulei din A pana in B este:

Fc = mω²r (4)

in care
m este masa particulei de lichid
ω – viteza unghiulara
r – raza cercului.

Luand in consideratie masa unui kgf de apa atunci obtinem m = 1/g si inlocuind obtinem:

Fc = ω2r/g

unde

r = R1 + R2/2

Deoarece drumul parcurs de kilogramul de apa in directia fortei centrifuge este R2 – R1 rezulta ca lucrul metalic sau
travaliul necesar pentru aceasta este:

Fc · (R2 – R1) = R22 – R12/2g · ω2 = u22 – u12/2g (5)

Deci pentru a face sa creasca viteza unui kilogram de apa de la valoarea u1 pana la valoarea u2 trebuie o cantitate de
energie exprimata prin:

u22 – u12/2g (6)

Pentru viteza absoluta va trebui sa se cheltuiasca energia

v22 – v12/2g (7)

Pentru viteza relativa care, in general, merge descrescand deoarece sectiunea de curgere prin doua palete vecine
merge crescand, se produce o cedare de energie astfel incat energia totala va fi:

H = u22 – u12/2g + v22 – v12/2g + w22 – w12/2g (8)

Din triunghiurile vitezelor de la intrarea si iesirea apei de pe paleta se obtin relatiile trigonometrice:

w12 = v12 + u12 – 2 v1u1 · cos α1

w22 = v22 + u22 – 2 v2u2 · cos α2

Inlocuind pe w12 si u22 in relatia de mai sus se obtine ecuatia:

H = u2 v2 cos α2 – u1v1 cos α1/g (9)

Aceasta ecuatie este denumita ecuatia generala a pompelor centrifuge.

Cum unghiul α1 = 90º ecuatia se reduce la o forma simpla. gH = u2v2 cos α2
v2 cos α2 reprezinta proiectia vitezei absolute v2 pe viteza tangentiala u2.
In acest caz g · H = u2 vu2 si

H = u2 vu2/g

Aceasta valoare a lui H ne da inaltimea teoretica la care se poate ridica un kg de apa, fara a tine seama de frecarile pe
care trebuie sa le invinga forta data lichidului. In realitate inaltimea ce poate fi atinsa este cu 15 pana la 50% mai redusa.
f. Puterea pompei centrifuge. Puterea necesara pentru ridicarea unui debit Q (in l/s) la inaltimea de refulare h se
calculeaza cu formula:

P = γQH/75 η CP
sau

P = γQ · H/ 102 η in kW in care,

Q este debitul pompei in m3/s

H inaltimea de refulare in m
η randamentul pompei
γ greutatea specifica a apei in kgf/m3

Randamentul pompei variaza dupa natura constructiei, intre 0,60 si 0,80. Pompele mai puternice au randament mai
mare. Fiecare pompa are curbe caracteristice (P, H, η) (fig. 86).

Fig. 86. Curbele caracteristice ale unei pompe centrifuge

Curba variatiei randamentului este, de asemenea, caracteristica fiecarei pompe.

In tara noastra se construiesc mai multe tipuri de pompe, in raport de scopul in care ele se folosesc. Printre acestea se
numara si pompele centrifuge care se monteaza pe masinile de incendiu.
Puterea motoarelor (termice si electrice) de actionare a pompelor se alege cu 10 – 15% mai mare decat puterea
calculata a pompei. Diferenta de putere compenseaza pierderile mecanice datorita transmisiei.

4. Pompe de vid

Pompele centrifuge, pentru a debita apa, trebuie amorsate. Amorsarea consta in umplerea lor si a conductei de
aspiratie cu apa, inainte de pornire. Pentru aceasta este neceasar, in primul rand, sa se evacueze aerul din sorb, conducta de
aspiratie si pompa.
Pompele de vid, folosite pentru evacuarea aerului din conducta de aspiratie si pompa centrifuga sunt de trei feluri; cu
inel de apa, cu rotor si palete si cu ejector.
a. Pompa de vid cu inel de apa (cu inel lichid). Pompa de vid cu inel de apa se monteaza pe acelasi ax cu pompa
centrifuga. Ea este o pompa rotativa si se compune din carcasa circulara, un rotor cu palete radiale excentric fata de axa
carcarsei: axul (axul pompei centrifuge); doua orificii de intrare si iesire a aerului sau a apei (unul de intrare si altul de iesire).
Functionarea pompei de vid. Carcasa se umple partial cu apa in timpul stationarii pompei. Prin invartirea rotorului
excentric, apa este antrenata de palate si la o anumita viteza se formeaza un inel de apa de o grosime uniforma care se roteste
in interiorul pompei lipindu-se de peretele interior al carcasei.
Axa de rotatie a rotorului fiind excentrica in raport cu axa carcasei pompei, elementele de pompare formate din
lichid realizeaza un efect de pompare aspirand apa pe un anumit parcurs si refuland-o pe altul.
Pentru a intelege si mai bine modul cum pompa cu inel de apa realizeaza vidul, vom considera o sectiune
transversala a pompei de vid cu inel de apa impartita in patru zone (fig. 87).

Fig. 87. Sectiune prin pompa de vid cu inel lichid.

1 – inel de apa; 2 – partea de aspiratie a aerului cu orificiul de intrare; 3 – partea de evacuare a aerului cu orificiul de
iesire; 4 – rotor cu palete fixe; 5 – axul pompei; 6 – carcasa pompei.

Fiecare zona corespunde unei faze de functionare, astfel :

- zona I de la A la B corespunde unei zone de depresiune, deci de vid ;
- zona a II-a de la B la C corespunde zonei de aspiratie in care spatiul de aer dintre palete se mareste ;
- zona a III-a de la C la D ; in aceasta zona se face transportul aerului spre partea de evacuare. Spatiul dintre
palete ramane aproape constant ;
- zona a IV-a de la D la A corespunde zonei de evacuare ; in aceasta zona se gaseste si orificiul de evacuare a
aerului din pompa, spatiul dintre palete se micsoreaza.
Initial pompa de vid se umple cu apa si se pune in miscare. Prin invartirea rotorului, paletele antreneaza apa din
carcasa pompei de vid si o arunca in exterior sub actiunea fortei centrifuge.
In acest fel se formeaza un inel de apa de dimensiuni egale pe toata circumferinta sa, lipit de peretii carcasei, iar spre
interior un spatiul gol de aer. Inelul de apa se mentine pe tot timpul functionarii pompei. In partea superioara paletele
rotorului sunt aproape complet introduse in apa formand astfel spatii de volum minim, pe cand in partea inferioara deabia
ating inelul de apa determinand spatii de volum maxim.
Aceste spatii minime si maxime se considera intre doua palete. Functionarea pompei poate fi inteleasa si mai bine
daca se urmareste pe figura spatiul dintre doua palete, plecand din punctul A catre D, rotorul invartindu-se de la dreapta la
stanga.
Spatiile de aer dintre palete mai mici, in parte de sus, si mai mari in partea de jos, se datoresc excentricii rotorului. In
zona I de la A la B, intre palete se gaseste putin aer. Plecand din punctul B spre stanga, spatiul dintre doua paltele succesive
se mareste dand posibilitate aerului din sorb, tubul de aspiratie si pompa sa intre in camera dintre palete, in momentul in care
paletele trec prin dreptul orificiului de intrare a aerului, din pompe.
 In zona a III – a, adica de la C la D, spatiile dintre palete sunt pline cu aer, care continua sa fie transportat catre zona
a IV – a. In aceasta zona spatiul dintre palete incepe sa se micsoreze fortand presarea aerului, care este obligat astfel sa iasa
prin orificiul de evacuare.
Aerul evacuat este inlocuit treptat de apa. Initial, prin orificiul de evacuare iese aer, apoi aer cu apa si in cele din
urma apa, ceea ce dovedeste ca vidul s-a facut si deci pompa centrifuga poate intra in functiune.
Pompa cu vid cu inel de apa, construita corect poate realiza un vid de 99,5% din vidul teoretic.
b. Pompa de vid cu rotor si palete mobile. Pompa de vid cu palete mobile este o pompa rotativa. Ea se compune din
urmatoarele parti (fig. 88):
- o carcasa in interiorul caruia se invarte rotorul;
- blocul pompei de vid;
- axul;
- paletele (aripioarele);
- canalul de evacuare a aerului;
- canalul de legatura dintre pompa de vid si pompa centrifuga;
- locasul cilindrului pompei de vid;

Fig. 88. Sectiunea prin pompa de vid cu rotor si palete mobile.

Functionarea pompei de vid cu palete mobile. Pompa de vid se monteaza pe corpul pompei centrifuge. Pentru a o
pune in functiune este necesar a se porni pompa centrifuga, dupa care axul pompei de vid se cupleaza cu axul pompei
centrifuge. Aceasta cuplare se face in sisteme diferite, in raport de tipul constructiv a pompei.
Odata cuplat axul pompei de vid, blocul cu aripioare executa aceeasi miscare de rotatie ca si axul pompei centrifuge.
Datorita miscarii de rotatie, aripioarele ies din bloc pana cand ating peretele cilindrului. In acest fel se creeaza o
compartimentare intre aripioare si perete. Pentru a intelege mai bine functionarea pompei, se noteaza primele doua aripioare
cu a si b si se urmareste deplasarea lor in timpul invartirii blocului.
Dupa ce aripioara a iese din bloc stabileste un compartiment fara aer (vid) intre punctul de contact al blocului cu
cilindrul si pozitia in care se gaseste la un moment dat.
In momentul in care aripioara a trece prin dreptul santuletului canalului ce pune in legatura pompa centrifuga cu
locasul cilindrului pompei de vid aerul din sorb, din tubul de aspiratie si din pompa centrifuga se destinde si ocupa locul gol
dintre compartimentul a – b (fig. 89). Compartimentul a – b poarta aerul mai departe, catre santuletul care face legatura intre
interiorul cilindrului pompei de vid si canalul de evacuare a aerului. Datorita excentricitatii blocului fata de carcasa, volumul
compartimentului se micsoreaza pe masura ce se apropie de santuletul canalului de evacuare. Din aceasta cauza aerul este
presat iar in momentul trecerii prin fata santuletului este evacuat in atmosfera (fig. 90).

Fig. 89. Schema functionarii pompei de vid cu rotor si palete mobile.

Fig. 90. Schema functionarii pompei de vid cu palete mobile.

Explicatia data pentru compartimentul a – b este valabila si pentru restul compartimentelor formate intre doua palete
succesive. In felul acesta fiecare compartiment transporta o anumita cantitate de aer existenta in sorb, tuburi de aspiratie si
pompa centrifuga si o evacueaza in atmosfera.
Dupa evacuarea aerului, deci dupa facerea vidului, apa din sursa este impinsa de presiunea atmosferica in pompa,
fapt ce se poate constata prin iesirea apei din orificiul de evacuare. Vidul fiind facut, pompa de vid se decupleaza.
c. Pompa de vid cu ejector. Pompa de vid cu ejector se compune din corpul pompei si coloana de ejectie (fig. 91).
Coloana de ejectie cuprinde ajutajul de ejectie a gazelor de esapament, ajutajul diverget prin care gazele si aerul aspirat se
evacueaza in atmosfera, clapeta cu ajutorul careia gazele de esapament se dirijeaza spre ejector si conducta de legatura cu
pompa centrifuga.

Fig. 91. Sectiune prin pompa de vid cu ejector.

Functionarea pompei de vid cu ejector. Mai intai se pune in functiune pompa centrifuga apoi se cupleaza pompa de
vid cu ajutorul unei manete, deschizandu-se robinetul vacuummetrului si manometrului. Pentru obtinerea cantitatii de gaze de
ardere necesare asigurarii unei ejectii corespunzatoare se accelereaza motorul dupa nevoie.
Dirjiarea gazelor de ardere din conducta de esapament catre coloana de ejectie a pompei de vid se face prin clapeta
montata in teava de esapament actionata de maneta de cuplare.
Gazele de ardere iesite cu anumite viteze antreneaza aerul din pompa centrifuga si il evacueaza in atmosfera. In felul
acesta se realizeaza vidul in sorb, conducta de aspiratie si pompa centrifuga. Dupa realizarea vidului se inchide robinetul
vacuummetrului.
Oricare ar fi pompa de vid folosita trebuie indeplinita o cerinta importanta si anume: realizarea vidului in cel mai
scurt timp.
Creearea vidului in timpul cel mai scurt depinde in primul rand de o foarte buna etansare a intregului complex al
pompei si in al doilea rand de gradul de pregatire si de operativitatea conducatorului auto sau a mecanicului de la motopompa.
Se cere o buna etansare a pompei centrifuge, a capacelor de intrare si iesire, a racordurilor, a tuburilor de aspiratie si
o buna functionare a motorului.
 Daca dupa aproximativ 65” la pompa de vid cu inel de apa si pana la 45” la pompa de vid cu palete mobile nu se
realizeaza vidul, se opreste operatia, se controleaza etansarea si numai dupa aceea se repeta.

5. Berbecul hidraulic

Dintre masinile de ridicat apa face parte si berbecul hidraulic. O astfel de masina utilizeaza insasi energia apei pentru
a ridica o parte din debitul Q folosit la punerea ei in functiune.
In principiu, berbecul hidraulic consta dintr-un rezervor cu aer A (fig. 92) pus in legatura cu o conducta de aductiune
a apei care la extremitate este prevazuta cu o supapa S ce se inchide si se deschide automat. De rezervorul A este racordata o
conducta de refulare. Rezervorul A este prevazut cu doua supape: m de deschidere si n de inchidere.

Fig. 92. Schema cu modul de producere a berbecului hidraulic.

Functionarea berbecului hidraulic este simpla.

Cand supapa S este deschisa apa din rezervorul R se scurge pe conducta de aductiune (a), viteza si debitul depinzand
de diferenta de nivel h si de sectiunea conductei.
La inchiderea supapei S se produce o lovitura de berbec. Apa initial se comprima si apoi se destinde patrunzand in
rezervorul de aer A, dupa deschiderea supapei m. In acelasi timp supapa S se deschide creeand din nou posibilitatea ca apa sa
se scurga din rezervorul R.
O noua inchidere brusca a supapei S produce din nou o lovitura de berbec si iarasi apa patrunde in rezervorul A.
Aerul existent in rezervorul A se comprima datorita presiunii apei ce patrunde succesiv in rezervor, ca urmare a repetatelor
lovituri de berbec.
Dupa un anumit numar de lovituri de berbec, aerul comprimat apasa asupra apei patrunse in rezervorul A (supapa m
fiind inchisa); supapa n se deschide si apa sub presiunea aerului urca in conducta de refulare b, revarsandu-se in vasul B. In
acest fel apa parcurge pe verticala inaltimea H > h.
In conducta de refulare nu ajunge decat o parte din debitul Q, scurs prin conducta de aductiune.
Debitul q care se refuleaza prin conducta b, la inaltimea H, depinde de raportul h/H.
In tabela 23 se dau debitele q care se pot obtine pentru diferitele valori frecvente ale raportului h/H.

Tabela 23.

Debitele pentru diferite valori ale raportului h/H.

Valoarea
½ 1/3 ¼ 1/5 1/6 1/7 1/8 1/10 1/12 1/15
raportul h/H
Debitul Q l/min 35 19 12,5 9 6,6 5 4,2 2,8 2,0 1,3
Randamentul η
0,70 0,58 0,50 0,45 0,40 0,36 0,34 0,28 0,24 0,20
= gH/Qh

In cazul unui debit Q = 100 l/min debitul q este dat de relatia:

q = η h/H · Q (11)

6. Hidrofoare

Instalatia de alimentare cu apa cu hidrofor se intrebuinteaza atunci cand presiunea din conducta exterioara nu poate
satisface presiunea ceruta in instalatia interioara.
Ea poate fi considerata un tip special de statie de pompare complet automata si se utilizeaza numai atunci cand
trebuiesc asigurate debite mici.
Instalatia de hidrofor se compune din urmatoarele elemente principale: rezervorul metalic de presiune pentru apa si
aer; un compresor de aer, automate pentru functionarea instalatiei; pompe pentru pomparea apei in rezervorul de presiune (cel
putin doua, una in functiune si a doua de rezerva) (fig. 93).

Fig. 93. Instalatia de hidrofor.

Functionarea hidroforului. La partea inferioara a rezervorului de presiune se gaseste apa iar deasupra apei aer.
Presiunea initiala a aerului in rezervor este mai mare decat presiunea apei din conducta.
Pe masura ce apa din rezervor se consuma, aerul din interior ocupa un volum mai mare si deci forta de apasare
asupra apei se micsoreaza. Presiunea scade pana la o anumita limita, dinainte stabilita, la care intra in functiune, in mod
automat, pompa care pompeaza apa in rezervor. Asupra automatului de pornire actioneaza automatul de presiune.
Comprimand stratul de aer in rezervor se ajunge la o presiune maxima admisa, dupa care se actioneaza imediat
asupra automatului de pornire si pompa se opreste.
In intervalul de timp dintre cele doua pozitii limita, instalatia mentine presiunea necesara in retea prin elasticitatea
pernei de aer comprimat aflat la partea superioara a rezervorului de presiune.
 Datorita faptului ca exista o variatie de presiune de la Pminbim la Pmaxim, nivelul de apa variind de la a (minim) la b
(maxim) acest sistem de instalatie cu hidrofor se numeste cu presiune variabila. Pe timpul functionarii hidroforului o mica
parrte din aer este antrenat de apa. Partea pierduta este completata de catre compresor.
Instalatia de hidrofor cu presiune variabila are nevoie de un motor electric mai puternic.
Sistemul cu presiune constanta are doua rezervoare de presiune: unul pentru aer si celalalt pentru apa. Aerul
comprimat asigura presiunea constanta in instalatie, independent de variatia volumului de apa din rezervor.
Presiunea constanta se realizeaza cu ajutorul unui ventil de reductie ce se monteaza pe conducta de aer, stabilindu-se
astfel presiunea ceruta.
Sistemul cu presiune constanta prezinta marele avantaj ca intr-o retea de incendiu, asigura in acelasi timp si un debit
de apa constant.
La sistemul cu presiune variabila debitul de apa al sprinklerelor, drencerelor, hidrantilor variaza si anume, este cu
atat mai mare cu cat este mai mare diferenta dintre Pmaxim si Pminim.
Daca se asaza ventile de reductie pe conductele de distributie si la sistemul cu presiune variabila se poate realiza
presiune constanta in retea.
La rezervoarele de presiune se prevad: ventile de siguranta, conducte de golire, manometru si indicator de nivel al
apei.
In calculul instalatiei de hidrofor se dimensioneaza mai intai volumul rezervoarelor apoi se stabilesc caracteristicile
pompelor. Intotdeauna insa este necesar sa se stabileasca nivelul apei in rezervor corespunzator presiunii minime, pentru ca
volumul util de apa sa fie cat mai mare.
Consumul se stabileste in functie de numarul maxim de declansari pe ora (10 – 15 declasari automate pe ora).
Capacitatea totala a recipientului de presiune se poate calcula cu formula:

C = V/x in care

V este volumul recipientului in m3 iar

x = P + 10/ P` + 10 – P + 10/P`` + 10

unde
P` este presiunea de punere in functiune a pompelor in m H2O;
P`` - presiunea de scoatere din functiune a pompelor in m H2O, ea fiind egala cu inaltimea manometrica a pompei
din care se scade inaltimea de aspiratie si 2 – 3 m rezerva de presiune;
P – presiunea initiala a aerului in rezervorul de presiune, inainte de introducerea apei si care se ia cu 2 – 3 m H2O
mai mica decat presiunea P`.
Se mai poate folosi si relatia lui Boylle-Mariotte.

V1P1 = V2P2 = (V2 – Va) P1

V2 = VaP1/P1 – P2

Va este volumul de apa din recipient, care trebuie ales astfel incat pompele sa fie pornite intre 6 – 15 ori pe ora.
Pe fundul recipientului ramane totdeauna o cantitate de apa motiv pentru care in calcul se ia cu 10% mai mult, astfel
volumul Vt se calculeaza cu relatia:

Vt = 1,1VaP1/P1 – P2

In figura 94 se arata schematic semnificatia valorilor Vt, Va, V1, V2 ca si P1 si P2.

Fig. 94.

7. Ejectoare

Ejectorul pentru apa constituie una din aplicatiile tehnice ale teoremei lui Bernoulli.
El este un aparat cu ajutorul caruia se poate absorbi si deplasa o cantitate de lichid, folosind o cantitate de apa cu
presiune si viteza mare. Asa dar, ejectorul, este un aparat de pompare, constituit in principiu conform schitei din fig. 95 avand
urmatoarele parti componente:
- ajutajul convergent de inalta presiune (confuzorul) denumit si ajutaj de ejectie, alimentat cu apa de la o pompa sau
o retea de apa (A);
ajutajul convergent de joasa presiune pus in legatura cu lichidul, care trebuie ejectat prin intermediul unei conducte
sau a unei camere de aspiratie cu forma adecvata (B);
- camera de amestec (C);
- difuzorul ejectorului, pus in legatura cu conducta de refulare a apei amestecate (D).

Fig. 95. Sectiune printr-un ejector

 Principiul de functionare este urmatorul:
Lichidul primar (ejectant), avand de regula un debit relativ scazut (q1) si o presiune mare (P1) curge prin ajutajul 1,
patrunzand in camera de amestec, cu viteza mare. Ajutajul de ejectie 1 fiind convergent, viteza lichidului creste treptat. Ca
urmare, energia cinetica a apei se mareste in timp ce presiunea statica scade. La iesirea din confuzor viteza apei fiind foarte
mare, presiunea statica are o valoare mai mica decat presiunea atmosferica. Din cauza depresiunii formate in interiorul
aparatului, lichidul care trebuie ejectat se ridica in coloana (camera de aspiratie) si patrunde prin sectiunea 2, cu un debit q 2 in
camera de amestec.
In camera de amestec, cele doua lichide intra sub forma de curenti diferiti (unul cu viteza mare V1 iar celalalt cu
viteza mica V2). Treptat acesti curenti patrund unul in altul, se amesteca astfel incat in partea finala a camerei de amestec
miscarea se egaleaza, distributia vitezelor capatand aspectul caracteristic regimului de curgere (fig. 96). Miscarea lichidelor
fiind permanenta, viteza medie in lungul camerei de amestec este constanta conform relatiei de continuitate:

V3 = q1 + q2/A (14)

Fig. 96. Distributia vitezelor in ejector

Presiunea statica creste in camera de amestec, de la intrare spre iesire.

Din camera de amestec lichidul trece prin difuzor in conducta de refulare, cu presiunea P2.
In difuzor viteza medie scade si o parte din energia cinetica se transforma in presiune statica.
In timpul functionarii ejectorului se produc pierderi de sarcina datorita frecarilor si rezistentelor locale.
Camera de amestec se construieste, de obicei, cilindrica. Pentru a se asigura omogenizarea amestecului celor doua
lichide, lungimea camerei de amestec trebuie sa fie egala cu 6 – 10 diametre.
In unele cazuri camera de amestec se construieste cu sectiunea variabila, astfel incat presiunea statica in lungul ei sa
ramana constanta, viteza medie crescand de la intrare spre iesire.
Orificiul ajutajului de inalta presiune se asaza la cca un diametru (l = d) inaintea camerei de amestec sau in acelasi
plan cu sectiunea de intrare a apei in aceasta camera.
Difuzorul aparatului se construieste, de obicei, de forma tronconica cu un unghi de deschidere mic (6 – 8º).
Debitul de apa (q1 + q2) poate fi trimis la punctul de utilizare sau poate fi impartit astfel incat debitul q 1 sa fie aspirat
de pompa care sa-l refuleze cu presiune mare inapoi in ejector, utilizandu-se numai debitul ejectat q2 si debitul de lichid
ejectant q1, poarta denumirea de coeficient de ejectie (n):

n = q2/q1 (15)

Valoarea lui n depinde de raportul dintre diametrul camerei de amestec si cel al ajutajului de inalta presiune, de
densitatea celor doua lichide, de presiunile initiale ale acestora si de dispozitivul de lucru cu ejectorul.
Aparatele care au sectiunea camerei de amestec relativ mica (care au coeficientul β = d/d1) sunt aparate de presiune
mare si debite ejectate mici. Ele se folosesc pentru pomparea apei de la adancimi mari sau la tranportul ei la distante mari.
Aparatele cu β mare au insa debite mari si sarcina mica.
Desi au randament total scazut (η = 10 ÷ 30%), aparatele ejectoare sunt mentinute in dotarea pompierilor datorita
numeroaselor avantaje pe care le prezinta: constructie simpla si robusta, fara organe in miscare; siguranta in serviciu; pot fi
puse in functiune imediat, fara pregatiri prealabile; pot functiona bine si in cazul apei cu impuritati; ocupa spatiu mic si nu
reclama o intretinere complicata etc. In fig. 97 este aratata toata schema ejectorului aflat in dotarea pompierilor din tara
noastra.

Fig. 97. Schema ejectorului aflat in dotarea subunitatilor de pompieri.

Pe acelasi principiu, functioneaza si alte aparate din dotare, cum sunt de exemplu, generatoarele de spuma sau
amestecatoarele de linie.

Capitolul X

Manometre, vacuumetre, barometre si debimetre

1. Generalitati

Manometrul este un instrument care se foloseste, fie la masurarea presiunilor unui lichid inchis intr-un recipient, fie
la masurarea diferentei de presiune.
Din diversitatea clasificarii retinem in primul rand pe aceea care se refera la modul de indicare a rezultatului
masurarii. Din acest punct de vedere se construiesc: manometre comparatoare, manometre indicatoare si manometre
inregistratoare.
La manometrul comparator presiunea este indicata prin compararea directa cu una sau mai multe masuri (de
exemplu, manometrul cu greutati).
La manometrul indicator presiunea este aratat de un indice pe o scara gradata (de exemplu, manometurl cu clopot,
manometrul cu piston, manometrul cu membrana, manometrul cu tub curbat etc.).
 Cand valorile succesive ale variatiei presiunii se inscriu pe o diagrama avem de a face cu un diametru inregistrator
(de exemplu, manometru inregistrator cu membrana dubla, manometru inregistrator cu burduf, manometru inregistrator cu tub
curbat).
Se construiesc si manometre indicatoare-inregistratoare. La acest tip de manometre, valoarea momentana a presiunii
este indicata pe o scara gradata iar variatia presiunii se inscrie pe o diagrama.
Din punctul de vedere al valorii presiunii relative, respectiv al valorii diferentei de presiune masurate se deosebesc:
manometre obisnuite (pentru presiuni relative) micromanometre pentru masuratori de presiuni joace, pana la 10 -4 mm col. Hg.
Si vacuummetre folosite pentru masurari de presiuni sub 10-1 mm col. Hg.
Pentru masurarea presiunilor relative mai ridicate si mai joase decat presiunea atmosferica se folosesc
monovacuummetre.
In cele ce urmeaza se vor descrie cateva tipuri de manometre ca manometrul cu tub curbat, manometrul cu tub spiral,
vacuummetrul si monovacuummetrul.

2. Manometrul cu tub curbat

Manometrul cu tub curbat este format dintr-un tub metalic curbat, elastic, in forma de arc de cerc (in general la
270ºC), cu sectiune transversala plana ovala sau eliptica (tub Bourdon), care se deformeaza sub actiunea diferentei dintre
presiunea interioara masurata si cea exterioara (de obicei, presiunea atmosferica (fig. 98).

Fig. 98. Manometru cu tub curbat

1 – tub curbat; 2 – suport; 3 – articulatie; 4 – tija; 5 – racord; 6 – piulita hexagonala; 7 – placa posterioara; 8 – sector
dintat; 9 – axu acului indicator; 10 – ac indicator; 11 – rotita dintata; 12 – arc spiral; 13 – cadran; 14 – scara gradata; 15 –
carcasa.

Capatul fix al tubului curbat este in comunicatie cu fluidul din recipient, iar in capatul liber inchis este articulat cu un
mecanism de transmitere si amplificare a deplasarii sale.
Fluidul patruns in tub exercita o anumita presiune. Sub actiunea diferentei dintre presiunea exercitata de fluid in
interiorul tubului si cea atmosferica din exterior, tubul se destinde daca presiunea masurata este mai ridicata decat presiunea
atmosferica sau se curbeaza mai mult daca este mai scazuta.
In primul caz instrumentul se utilizeaza ca manometru, iar in al doilea caz ca vacuummetru.
Deplasarea capatului liber al tubului curbat este proportionala cu presiunea relativa masurata; ea este apoi
amplificata prin intermediul unui mecanism si transmisa la un indicator, care se roteste in fata unui cadran circular gradat
uniform in unitati de presiune, in general, in kgf/cm2 sau in mm Hg.
Un astfel de manometru, cu tubul construit din alama, se foloseste frecvent pana la presiuni de 200 kgf/cm 2; cu tubul
construit din otel se poate folosi pana la presiuni de 10000 kgf/cm2.

3. Manometre cu tub elicoidal

Elementul elastic al manometrulului cu tub elicoidal este construit dintr-un tub elicoidal cu un capat fix si unul
mobil, articulat cu un mecanism de transmisie si amplificare.
Manometrul cu tub elicoidal este mai sensibil decat manometrul cu tub curbat. El se foloseste in special la masurarea
presiunilor relative intre 5 – 100 kgf/cm².

4. Manometrul cu tub spiral

La acest tip de manometru elementul elastic este format dintr-un tub metalic spiral.
Sub actiunea diferentei dintre presiunea interioara care se masoara si cea exterioara, care in principiu este cea
atmosferica, tubul spiral se deformeaza elastic.
Datorita faptului ca la o aceeasi presiune masurata, capatul liber al tubului spiral se deplaseaza mai mult decat
capatul curbat, mecanismul de transmisiune si amplificare este mai simplu. Capatul liber al spiralei elastice este legat direct
de axul acului indicator.

5. Vacuummetrul

Vacuumetrul este un tip de manometru care poate fi folosit pentru determinarea presiunilor de ordinul unui
milimetru coloana de mercur si mai scazute.
Schita unui vacuummetru se bazeaza pe deformatia elastica a tubului curbat, deformatie care se transmite la indicator
printr-un mecanism.
Tubul curbat prin intermediul suportului este pus in legatura cu spatiul in care se afla vidul.
In timpul facerii vidului, tubul se curbeaza, se strange si extremitatea lui, in punctul de legatura cu tija de articulatie,
se deplaseaza in jos, facand ca miscarea sa se transmita si la sectorul dintat, care, actionand rotita dintata face sa se miste
indicatorul de scala de la dreapta la stanga.
Scala vacuummetrului se gradeaza, de obicei, in mm coloana mercur incepand de la 0 la 760 mm.
Tubul curbat este construit dintr-un material elastic, care dupa functionare revine la forma initiala (eliptica sau
ovala).
 Cand tubul sufera o deformatie permanenta (solicitat la o presiune cu mult mai mare decat la care a fost calculat)
indicatorul nu mai revine la 0 (origina) si arata o deviere mai mare pe scala gradata. In acest caz, vacuummetrul trebuie
verificat. Suportul vacuummetrului este in legatura cu corpul de aspiratie prin niste canale si un orificiu prin care depresiunea
din interior (din sorb, tub de aspiratie si pompa) se transmite la vacuummetru.

Fig. 99. Schita unui vacuummetru

6. Manovacuummetrul

Necesitatea construirii manovacuummetrelor s-a impus din momentul aparitiei instalatiilor in care se creeza presiune
si depresiune.
Manovacuummetrul este un aparat care se poate folosi si ca manometru si ca vacuummetrul. Din punct de vedere
constructiv el nu se deosebeste prea mult de un vacuummetru (fig. 100).

Fig, 100. Manovacuumetru.

Scala manovacuummetrului se gradeaza in partea stanga in mm col mercur, folosindu-se pentru masurarea vidului
(depresiunii); partea dreapta este gradata in atmosfere tehnice (kgf/cm2), pentru masurarea presiunilor. Pozitia normala a
indicatorului marcheaza 0 pe scala (origine).
Manovacuummetrul este pus in legatura prin suportul sau cu instalatia.
Daca se produce presiune, indicatorul manovacuummetrului, se misca de la stanga la dreapta. In cazul vidului
(depresiunii) indicatorul se misca de la dreapta la stanga.
Cand tubul manovacuummetrului este calculat pentru a masura o presiune mare, dimensiunea scalei vacuummetrului
va fi foarte mica.

7. Barometre

Barometrul este un instrument pentru masurarea presiunii atmosferice.

Dupa natura fortelor care echilibreaza forta ce provine din presiunea atmosferica se deosebesc barometre cu lichid si
barometre metalice.
La barometrul cu lichid, presiunea atmosferica este echilibrata de presiunea hidrostatica a unei coloane de lichid, de
obicei, a unei coloane de mercur, deoarece mercurul are greutatea specifica mare si tensiunea de vapori mica.
Barometrele cu lichid se construiesc de doua tipuri: cu tub in forma de U (denumit si barometru cu sifon) si
barometru cu rezervor.
Dintre aceste doua tipuri, cel mai utilizat este barometrul cu rezervor cu scara gradata fixa (fig. 101). El este format
dintr-un singur tub barometric de sticla, inchis la partea superioara, introdus intr-un rezervor cu diametrul mult mai mare.
Tubul de sticla este inchis intr-o carcasa metalica. Paralel cu tubul de sticla se gaseste o scara gradata in milimetri coloana de
mercur sau torr si in milibari (m bar).
Citirea se face cu ajutorul unui vernier, care se poate deplasa pe verticala. In momentul cnad marginea inferioara a
vizorului este tangenta la meniscul format de mercur in tubul de sticla se face citirea pe scala gradata.
Citirile efectuate cu un barometru cu lichid trebuiesc corectate pentru a se obtine adevarata valoare a presiunii
atmosferice. Principale corectii sunt: corectia de temperatura, corectia de menisc si corectia de altitudine si latitudine. Valorile
acestor corectii sunt date in tabele.
Barometrele metalice, mai poarta denumirea si de barometre aneroide. Ele sunt barometre in care presiunea
atmosferica este echilibrata prin tensiunile elastice ale anumitor piese metalice. Ca elemente elastice de masurare se folosesc
tuburi Bourdon sau capsule (cutie metalica). In prezent, ca element aneroid cel mai mult se foloseste capsula elastica de
masurat sau o serie de capsule suprapuse. In urma evacuarii aerului din interior, presiunea atmosferica comprima capsula.
Capacul si fundul acesteia sunt mentinute la o oarecare distanta unul de celalalt, prin intermediul unor arcuri lamelare. Ele
actioneaza contrar presiunii atmosferice, care tinde sa turteasca capsula.
In fig. 102 se da schema unui barometru aneroid, construite pe baza de capsula.

Fig. 102. Barometru aneroid cu capsula.

1 – placa suport; 2 – suportul parghiei; 3 – parghie; 4 – fir; 5 – ac indicator; 6; arc lamelar; 7 – capsula aneroida.

Pentru fiecare valoare a presiunii atmosferice corespunde o anumita grosime a capsulei. Deplasarile capacului catre
fundul capsulei, sunt amplificate printr-un sistem de parghii si transmise acului indicator, care se poate misca in fata unei
scari gradate. Acul indicator se roteste proportional cu variatia presiunii atmosferice. Deplasarile sunt foarte mici, in general
de ordinul a 0,005 mm pentru o variatie a presiunii atmosferice de 1 mm col. Hg.
Deoarece valoarea presiunii atmosferice variaza cu altitudinea, barometrele metalice pot fi folosite si ca altimetre.
Barometrele-altimetre difera de barometrele aneroide, numai prin scarile gradate de pe cadranul concentric.
Barometrul-altimetru are o scara interioara gradata in mm Hg sau in mbar, pe care se masoara presiunea atmosferica
si o alta scara gradata in m, pe care se masoara altitudinea. Pentru masurarea temperaturii, pe cadran este fixat un termometru
cu mercur in forma de arc de cerc.

8. Debitmetre
 Masurarea cantitatii de lichide are o mare importanta in toate sectoarele industriale. Aparatele folosite la masurarea
debitelor au denimirea generala de debimetre. Un asemenea aparat indica cantitatea de lichid ce trece printr-o anumita
sectiune intr-o unitate de timp. Debimetrele care au un dispozitiv de integrare se numesc contoare si masoara cantitatea de
fluid trecuta printr-o anumita sectiune intr-un interval de timp.
Reamintim ca se cunosc trei categorii de debite si anume: debitul de volum sau volumetric; debitul de masa; debitul
de greutate. Dintre aceste trei categorii de debit numai primele doua se folosesc in tehnica.
Unitatile de masura a debitului, in Sistemul International sunt:
- pentru debitul de volum sau volumetric, m3/s;
- pentru debitul de masa, kg/s;
- pentru debitul de greutate, N/s.
Aparatele (debitmetrele) care se utilizeaza pentru masurarea debitul se clasifica, avand in vedere principiul lor de
functionare, in:
- aparate volumetrice pentru lichide si gaze ale caror indicatii sunt aratate in unitati de volum;
- aparate de viteza pentru lichide si gaze, montate numai pe conducte inchide (curgere fortata);
- aparate diferentiale, care se folosesc la masurarea cantitatii de fluid, prin masurarea variatiei energiei potentiale a
fluidului ce se scurge printr-un dispozitiv de strangulare. Cu aceste aparate se masoara presiunea inainte si dupa punctul de
strangulare, pe baza careia se determina debitele. Aparatele pot fi indicatoare, inregistratoare si integratoare. Ele pot fi
prevazute si cu dispozitive de transmiterea indicatiilor la distanta;
- aparate gravimetrice, care masoara volumul fluidului ce trece prin aparat, indicatiile fiind exprimate in unitati de
greutate (se utilizeaza, in general pentru masurarea debitelor in conductele deschise prin care lichidele curg liber).
Cele mai uzuale aparatele de masurare a debitelor fluidelor in conducte sunt contoarele volumetrice. Principiul lor de
functionare consta in umplerea si golirea succesiva a unei camere de masurare de anumit volum. Pentru masurarea debitelor
de lichide contoarele volumetrice au un disc oscilant, un piston rotativ sau roti dintate ovale care se pun in miscare de lichidul
al carui debit se masoara.
Contoarele volumetrice se monteaza, in general, pe conducte inchise. Lichidul care curge prin conducta patrunde cu
presiune in aparat si datorita diferentei dintre presiunea de la intrare si cea de la iesirea din camera are loc miscarea organului
masurator. Cantitatea de lichid care trece prin aparat se indica pe un cadran.
Se construiesc si contoare de viteza al caror principiu de functionare consta in proportionalitatea dintre viteza medie
de miscare a lichidului si numarul de rotatii ale organului masurator.
Schema unui contor pentru lichide se arata in fig. 103.

Fig. 103. Schema unui contor pentru lichide.

1 – corp; 2 – cap (rama); 3 – capac; 4 – geam de protectie; 5 – sita metalica; 6 – roata cu palete; 7 – mecanismul de
transmitere; 8 – mecanismul de integrare.

Partile componente ale unui contor sunt: corpul (1), de diferite forme, prevazut cu doua orificii de acelasi diametru,
unul pentru intrare si altul pentru iesire; capul (rama) (2) care se insurubeaza la partea superioara a corpului; capacul (3)
rabatabil cu 180ºC; geam de protectie (4) de minimum 15 mm grosime; sita metalica (5) sau din material plastic pentru
oprirea impuritatilor; roata cu palete (6), cu axul perpendicular pe directia de curgere a lichidului, pusa in miscare de acesta;
mecanismul de transmitere (7) care are rolul de a transmite rotatiile organului masurator la mecanismul de integrare;
mecanismul de integrare (8) format dintr-un mecanism cadran cu ace indicatoare sau role cu cifre (fig. 104) totalizeaza
cantitatile de lichid ce trec prin contor.

Fig. 104. Schema diferitelor cadrane pentru contoare.

Schema diferitelor cadrane pentru contoare de apa se arata in fig. 104.

Mecanismul de integrare poate fi format din scari gradate circular in scara mare impartita in 100 de diviziuni egal si
din scari mici impartite in 10 parti egale. Sub fiecare scara se noteaza valoarea diviziunii precedata de semnul inmultirii (X
1000; X 100; X 0,1).
Acele si rolele care indicat metri cubi si multiplii sai se vopsesc in negru, iar cele care indica submultiplii metrului
cub in rosu.
Unele tipuri de debitmetre poarta denumirea de rotametre. Acestea se utilizeaza la masurarea debitului de lichide si
gaze in laboratoare, in industria chimica, petroliera, alimentara si peste tot unde trebuie controlate debitele de lichide si gaze.
Rotametrele au o constructie simpla si ieftina si functioneaza cu o pierdere redusa de presiune.
Elementele principale ale unui rotametru sunt: tubul tronconic dispus vertical, format din sticla sau metal; plutitor de
forma cilindrica, introdus in interiorul tubului.
Schema unui rotametru cu tub metalic se arata in fig. 105.

Fig. 105. Schema rotametrului cu tub metalic.

1 – tub tronconic; 2,3 – fitinguri; 4 – dispozitiv de indicare.
Capitolul XI

Alimentarea cu apa a masinilor de incendiu

 1. Retele de distributie a apei

Alimentarea cu apa a centrelor populate si a intreprinderilor industriale constituie una din sarcinile importante ale
gospodariei comunale. Aceasta alimentare se face prin retele de apa, care au rolul de a aduce apa direct la locul de consum.
In centre populate, alimentarea cu apa a consumatorilor se face prin retele de distributie si anume: sistemul ramificat,
sistemul inelar cu ramificatii terminale si sistemul inelar.
Sistemul ramificat, fig. 106, mai ieftin ca investitie, este indicat numai in localitati mici, fiecare punct fiind alimentat
dintr-o singura parte. Retelele ramificate se mai construiesc pentru alimentarea cu apa a unor corpuri de cladiri independente
si a santierelor de constructie.
Acest sistem de alimentare prezinta trei mari dezavantaje: la un defect pe o conducta se intrerupe alimentarea cu apa
a intregii retele si aval; in timpul unui consum mare de apa la capetele retelei sunt presiuni prea mici; la consumuri prea mici
apa stagneaza in conductele terminale si se altereaza.

Fig. 106. Schema sistemului de alimentare ramificat.

Sistemul inelar cu ramificatii terminale permite alimentarea fiecarui punct din doua sau mai multe directii (fig. 107).
Prezinta avantajul ca defectele se izoleaza prin inchiderea vanelor, fara ca restul retelei sa sufere.

Fig. 107. Schema sistemului inelar cu ramificatii terminale de alimentare cu apa.

La acest sistem de retea diametrele conductelor trebuie astfel calculate incat sa nu se produca o scadere brusca a
debitului retelei, in cazul cand se izoleaza sectorul avariat. Asigurarea alimentarii neintrerupte a diverselor puncte ale
teritoriului deservit de reteaua de distributie este foarte importanta. In special din punct de vedere al alimentarii cu apa pentru
incendiu.
Sistemul inelar prezinta de asemenea avantajul ca micsoreaza in mare masura actiunea loviturilor de berbec, care
provoaca uneori avarierea si spargerea conductelor de capat.
Diametrele conductelor retelei inelare pentru acelasi obiectiv sunt mai mici decat cele ale retelelor ramificate,
deoarece reteaua inelara fiecare directie principala este alimentata prin cateva linii de conducte.
Lungimea totala a liniilor retelei in sistemul inelar este insa totdeauna mai mare decat lungimea totala a liniilor din
sistemul ramificat. De aceea si investitiile in sistemul inelar sunt uneori mai mari.
Sistemul inelar (fig. 108) sistem centura) este cel mai corespunzator sistem de alimentare. Acest sistem are artere
poligonal inchise sau circulare in jurul centrelor cu mare consum de apa.

Fig. 108. Schema sistemului inelar, de alimentare cu apa.

Amplasarea conductelor retelei de distributie se recomanda sa se faca in terenuri stabile si neagresive fata de
materialul tuburilor.
Reteaua de distributie se compune din urmatoarele categorii de conducte:
- conducte principale (artere), care transporta apa pana la punctele de bransament. Asezarea in plan a conductelor
principale se va face, pe cat posibil, astfel incat sa asigure presiunea de serviciu in sectorul respectiv, folosind in mod optim
relieful terenului. Distanta intre conductele principale se va alege intre 300 si 600 m in afara de cazurile cand situatia retelei
de strazi impune alte conditii.
La conductele principale cu Dn > 250 mm nu se admit in general bransamente.
Conductele de serviciu au diametre cuprinse intre 80 si 200 mm inclusiv. Pe aceste conducte se executa bransamente
pentru consumatori.
Presiunea maxima admisa in retea este de 60 m H2O. Pentru centrele industriale in retelele exterioare se admit in
mod exceptional, si presiuni mai mari, cu conditia sa se ia masuri ca armaturile interioare sa nu fie solicitate la presiuni mai
mari decat 60 m H2O. Hidrantii de incendiu se vor monta, de regula, pe conductele de serviciu, in special, la intersectia
strazilor, precum si de-a lungul lor, la distantele prevazute in N.P.C.I.
In cazul cand pentru asigurarea debitului necesar stingerii incendiilor se prevede folosirea hidrantilor cu Dn ≥ 70 mm
se admite montarea lor direct pe conductele principale.
Debitul conductelor si arterelor in functie de diametru si de viteza uzuala de circulatie a apei sunt date in tabela 24.

Tabela 24

Debitul conductelor si arterelor in functie de diametru si viteza

Felul Diametrul Viteza normala Debitul normal Viteza maxima Debitul

Observatii
conductei in mm in m/s l/min economica m/s economic
Conducte 80 0,60 180 1 300 Numarul de
100 0,75 360 1,2 600 masini de in-
150 0,85 900 1,37 1400 cendiu care se
pot alimenta de
200 0,90 1700 1,44 2700 la fiecare
Artere 250 1 3000 1,6 4800 conducta sau
300 1,1 4000 1,76 6400
 400 1,25 10000 2 16000 artera se
500 1,5 17000 2,4 27000 stabileste in
600 1,6 27000 2,56 43000 functie de debit
Se considera
650 1,7 32000 2,7 51000 pentru fiecare
700 1,7 38000 2,7 masina im debit
800 1,8 53000 2,9 de aproximativ
900 1,9 74000 3 118000 600 – 800 l/min

2. Alimentarea cu apa a masinilor de incendiu

Alimentarea cu apa a masinilor de incendiu se poate face fie direct de la sursa de apa naturala (rauri, lacuri, bazine
etc.), fie din conductele retelelor de distributie (prin hidrantii de incendiu), fie de la rezervoarele de acumulare.
Atunci cand in apropierea focarului de incendiu se gaseste apa suficienta provenita din sursele amintite mai sus,
alimentarea cu apa nu mai prezinta greutate. O asemenea situatie se intalneste in centrele populate si zonele industriale unde
reteaua de distibutie, prin hidrantii de incendiu, asigura debitul necesar pentru stingerea incendiilor.
Nu acelasi lucru se intampla in mediul rural unde nu exista surse de apa suficiente in apropierea focarelor. In acest
caz problema alimentarii cu apa constituie in mare masura cheia succesului operatiilor de stingere.
Alimentarea cu apa a masinilor de incendiu se poate realiza in urmatoarele moduri: direct, releu, naveta si mixt.
Pentru aceste moduri de alimentare se vor analiza numai cateva principii mai mult pentru a se intelege folosirea
practica a unor fenomene si legi ale hidraulicii. In amanunt tehnica alimentarii cu apa a masinilor de incendiu este descrisa in
regulamentul de specialitate.

3. Alimentarea directa cu apa

Alimentarea directa constituie cel mai simplu si mai favorabil mod de alimentare la sursa de apa si de aici refuleaza
apa cu ajutorul pompelor si prin furtunuri asupra focarului.
Posibilitatile tehnice ale masinilor de incendiu din inzestrare sunt ridicate. Ele ar putea sa refuleze apa la distante
mari, insa acest lucru este limitat de dotarea cu furtun de refulare, incadrarea cu personal care sa intinda si sa supravegheze
liniile de furtn ca si de nevoile tactive operative. Tinand seama de cantitatea de furtun din dotarea masinilor de incendiu,
acestea pot lucra cu randament corespunzator.
Atunci cand sursa de apa se gaseste la distanta maxima a posibilitatilor tehnice a masinilor de incendiu sau sub
aceasta distanta, de regula generala se impune folosirea modului de alimentare directa cu apa.
Parametrul cel mai important care trebuie stabilit in acest caz, de care depinde distanta de refulare, este presiunea la
care este necesar sa lucreze pompa pentru a asigura la teava debitul si presiunea necesare stingerii incendiului.
In afara de aceasta, la alimentarea directa trebuie avute in vedere distanta dintre sursa de apa si focar ca si diferenta
de nivel.
Cu cat distanta este mai mare cu atat pierderile de presiune sunt mai mari.
Pierderile de presiune sunt reduse in cazul folosirii liniilor de furtun cauciucat, cu diametre mari. Deci, pentru
satisfacerea acestei recomandari este necesar sa se foloseasca pentru transportul apei linii de furtun cauciucat tip A sau B si
distribuitor amplasat cat mai aproape de focar.
Pentru calcularea presiunii la pompa se foloseste relatia:

Pp = pt + pfr + pn

in care:
pt este presiunea la teava;
pfr – pierderile de presiune prin frecare;
pn – presiunea corespunzatoare diferentei de nivel.
Presiunea la teava este fixata de seful stingerii in raport de natura incendiului, de volumul de apa existent la
dispozitie, de nevoile tactice in general.
Pierderile de presiune in liniile de furtun sunt stabilite prin experimentari si calcule si se gasesc in tabele.
Tabela 25 cuprinde pierderile de presiune corespunzatoare debitelor de la 100 la 3000 l/min, pentru furtun cauciucat
si necauciucat (B si C). Aceste pierderi sunt date in atmosfere pentru una si doua linii de furtun a 100 m.

Tabela 25

Pierderile de presiune pe furtunuri in at

Furtun B Furtun C
Debit l/min Cauciucat Necauciucat Cauciucat Necauciucat
1 linie 2 linii 1 linie 2 linii 1 linie 2 linii 1 linie 2 linii
100 0,025 - 0,05 - 0,17 - 0,38 -
150 0,058 - 0,115 - 0,35 - 0,775 -
200 0,105 0,025 0,21 0,05 0,62 0,17 1,35 0,38
250 0,155 0,038 0,31 0,077 0,95 0,25 2,00 0,56
 300 0,22 0,058 0,44 0,115 1,38 0,4 2,80 0,775
350 0,29 0,08 0,58 0,16 1,83 0,48 3,80 1
400 0,365 0,105 0,74 0,205 2,38 0,62 4,18 1,35
460 0,475 0,135 0,97 0,27 3,10 0,81 6,10 1,74
500 0,555 0,155 1,13 0,310 3,70 0,95 7,10 2,00
560 0,675 0,185 1,40 0,38 4,60 1,18 18,80 2,50
600 0,760 0,22 1,60 0,435 5,20 1,38 10,00 2,80
700 1,05 0,285 2,20 0,582 7,10 1,83 13,60 3,80
800 1,35 0,365 2,80 0,74 9,50 2,38 17,80 4,80
900 1,70 0,455 3,50 0,93 12,10 2,96 - 5,85
1000 2,10 0,555 4,30 1,13 14,70 3,70 - 7,10
1250 3,10 0,83 6,50 1,75 - 5,60 - 11
1300 3,30 0,90 7,00 1,90 - 6,00 - 11,8
1460 3,80 1,05 8,10 2,20 - 7,10 - 13,60
1500 4,40 1,20 9,30 2,50 - 8,20 - 15,60
1600 5,00 1,35 10,60 2,80 - 9,50 - 17,80
1700 5,60 1,50 12,00 3,15 - 10,80 - 20,00
1800 6,20 1,70 13,20 3,50 - 12,10 - -
1900 6,80 1,90 14,50 3,90 - 13,40 - -
2000 7,50 2,10 16,00 4,30 - 14,70 - -
2500 12,00 3,10 - 6,50 - - - -
3000 18,00 4,40 - 9,30 - - - -

Din tabela 25 se desprinde faptul ca raportul pierderilor de presiune prin frecare, la acelasi debit, intre liniile B (75
mm) si C (50 mm) este aproximativ 1/7. Aceasta inseamna ca pierderile de presiune pe linia C de aceeasi natura si lungime si
care transporta aceeasi cantitate de apa sunt de 7 ori mai mari decat pe o linie B.
Frecari se produc si in accesoriile folosite la transportul si refularea apei, de exemplu, in reductii, distribuitoare, dat
ele fiind mici nu se iau in consideratie. Debitul de apa ce trece prin distribuitor se imparte in mod egal prin cele trei iesiri in
cazul cand liniile de furtun, tevile si inaltimea lor de amplasare sunt identice. (fig. 109). De exemplu, daca un furtun B
transporta 1200 l apa pana la distribuitor, prin cele trei iesiri ale acestuia din urma se refuleaza cate 400 l/min pe fiecare iesire.
Presiunea apei care trece prin distribuitor are valoarea presiunii la care lucreaza pompa din care se scad pierderile de presiune
prin frecare (de la pompa pana la distribuitor) si presiunea corespunzatoare diferentei de nivel dintre locul de amplasare a
pompei si al distribuitorului.

Fig. 109. Schema cu distributia debitului de apa

Astfel presiunea ramasa va fi:

Pr = Pp – (pfr + pn)

Pr reprezinta presiunea cu care apa iese din fiecare racord al distribuitorului si intra in linia de refulare.
Deci presiunea din distribuitor nu se imparte cum se imparte debitul, ci se transmite integral spre fiecare linie de
refulare care se racordeaza la iesirile distribuitorului (fig. 110).

Fig. 110. Schema de distributie a presiunii.

Cunoscand presiunea si debitul necesare lucrului la incendiu se poate alege in ajutajul tevii de refulare. Diametrele
ajutajelor, in functie de debit si presiune sunt date in anexa 4.
Datele din anexa exprima relatiile dintre debit, presiune si diametrul ajutajelor, relatii de care trebuie sa se tina seama
pentru a asigura in practica exploatarea in bune conditii a posibilitatilor tehnice ale masinilor de incendiu ca si in aplicarea
principiilor tehnico-tactice pe timpul operatiilor de stingere.

4. Alimentarea in releu cu apa

Alimentarea in releu este sistemul prin care refularea apei de la sursa la locul incendiului se face de la o masina de
incendiu la alta. Adica la sursa se amplaseaza o masina care dupa ce aspira apa o refuleaza pe liniile de furtun (de regula pe o
singura linie) pe o distanta in raport de posibilitatile tehnice ale pompei si de furtunul din dotare, pana la o alta masina de
incendiu (presiunea la capatul liniei trebuie sa fie de cel putin 1 – 2 at.), de unde este refulata mai departe.
Alimentarea cu apa in releu se foloseste atunci cand distanta de la sursa la focar este mare si nu este posibila
alimentarea directa.
Pentru acest mod de alimentare este necesar un anumit numar de masini de incendiu (de regula 2 – 4) in functie de
distanta de la sursa de apa la focar si de posibilitatile de refulare ale acestor masini.
Distanta maxima pana la care se poate folosi alimentarea in releu este in functie de numarul masinilor de lupta de
care se dispune si de cantitatea de furtun din inzestrare.
 Ea se calculeaza cu relatia:
Dmax = B1 + B2 + ... + Bn + C1 + C2 + ... + Cn – 25n
n

in care:
B1, B2 ... Bn si C1 C2 ... Cn reprezinta lungimea de furtun tip B respectiv C existenta pe masini;
n – numarul de masini;
25 – lungimea de furtun pentru coturi la o masina.
Deci exista o limita peste care alimentarea in releu nu mai este eficienta, deoarece prin folosirea navetei se obtin
debite mai mari si se inlatura o serie de inconveniente.
Chiar daca debitul realizat prin releu este egal cu cel obtinut prin naveta este recomandabil sa se foloseasca naveta
deoarece liniile de furtun in cazul releului sunt greu de intins si de supravegheat si se pot produce incidente care duc la
intreruperea pomparii apei spre incendiu.
Pe baza calculelor, tinand seama de performantele masinilor de incendiu, de furtunul din dotare si de debitul
aproximativ de care este nevoie pentru stingerea incendiilor se poate stabili distante care pot constitui indicii in ceea ce
priveste alegerea modului de alimentare. Se considera ca numarul maxim de masini de incendiu folosite pentru un releu
eficient este de patru din cele care au cazanul de circa 2000 litri si de doua cu cazanul de aproximativ 4000 litri.
De-a lungul traseului releului se disting trei sectoare: de alimentare, intermediar, de lucru la incendiu.
Pentru a realiza in releu in bune conditii trebuie sa se respecte urmatoarele reguli:
- folosirea pe cat este posibil a masinilor de incendiu care dau acelasi debit;
- asezarea la sursa de apa a masinilor de incendiu cu debitul cel mai mare si in continuare in ordinea descranda a
debitelor;
- folosirea de furtunuri cauciucate de tip A si B in perfecta stare, chiar linii duble;
- amplasarea in sectorul de alimentare a masinilor cu cazanul mai mare;
- instalarea ventilelor de presiune pe liniile de refulare in scopul protectiei furtunurilor;
- cuplarea pompelor si functionarea masinilor lent si progresiv, pentru a se evita producerea socurilor pe liniile de
refulare, avandu-se in vedere lungimea mare a conductelor de apa;
- intinderea liniilor de furtun, cat mai corect, evitandu-se coturile bruste;
- folosirea legaturii radio intre sectorul de alimentare si cel de lucru la incendiu, (in lipsa se utilizeaza telefonul);
- la stabilirea presiunii cu care lucreaza fiecare masina de incendiu se va tine seama de pierderile de presiune prin
frecare, de lungimea, asperitatile si diametrul liniilor de refulare, ca si diferenta de nivel;
- organizarea in bune conditii a releului, calcularea corecta a debitelor si presiunilor si instruirea subunitatii care il
realizeaza.

5. Alimentarea in naveta cu apa

Daca distanta de la incendiu la sursa de apa este prea mare si nu se dispune de furtun suficient pentru releu, se poate
folosi alimentarea prin naveta.
Naveta este procedeul de alimentare care foloseste, pentru transportul apei de la sursa la zona de lucru, cazanele
masinilor de incendiu.
Pentru a se putea folosi acest sistem se impune ca intre zona de alimentare si cea de lucru sa existe drumuri buna,
accesibile masinilor de incendiu si un numar suficient de masini care sa asigure continuitatea in lucru la incendiu.
Reusita navetei impune intocmirea de catre seful stingerii a unui plan sumar de miscare a masinilor, in functie de
distanta pana la sursa de apa, de cantitatea de apa necesara pentru stingerea incendiului, de numarul de masini de care se
dispune.
Regulamentele de specialitate prevad pentru asigurarea continuitatii lucrului la incendiu cel putin cu un dispozitiv cu
doua linii de refulare de tip C cu ajutaje de 12 mm si o presiune de 2,5 at, care realizeaza un debit total de 300 l/min.
Alimentarea cu apa in naveta este posibila si recomandabila intre doua limite, in ceea ce priveste distanta dintre sursa
de apa si incendiu.
Sub limita minima se intrebuinteaza modul de alimentare in releu, iar peste cea maxima continuitatea in lucru la
incendiu mai poate fi asigurata.
Pentru calcularea distantei minime si maxime exista formule. Astfel pentru doua masini se foloseste relatia:

Dminim = B1 + B2 + C1 + C2/2 – 50 m (2)

in care:
B1, B2 reprezinta lungimea furtunului tip B in m dotarea acelorasi masini.
C1, C2 – lungimea furtunului tip C in m din dotarea acelorasi masini.

Dmaxim = tmax (n – 1) – t/2 v (1)

in care:
tmax este timpul maxim de lucru pentru o masina de incendiu in conditiile de debit si presiune cerute, in min;
n – numarul masinilor de lupta folosite pentru naveta;
 t – timpul necesar de alimentare a unei masini de incendiu care cuprinde racordarea tubului de aspiratie, efectuarea
vidului, umplerea cazanului de apa, in min;
v – viteza de circulatie a masinilor de incendiu in m/min.
Alimentarea cu apa in naveta devine eficienta numai daca se indeplinesc urmatoarele cerinte:
- sa se foloseasca pe cat posibil masini de acelasi tip pentru a se putea lucra sincronizat, atat la alimentare cat si la
stingere a incendiului;
- la sursa de apa daca este posibil sa existe o autopompa puternica care sa asigure umplerea cazanelor intr-un timp
minim (cel putin 1000 l/min);
- drumurile de acees intre sectorul de lucru la incendiu si cel de alimentare sa permita circulatia normala a masinilor
de incendiu;
- serviciul de ordine si circulatie sa fie bine organizat, intrarea masinilor in pozitia de lucru sa se faca fara intarziere
sau incalcari ale graficului de lucru;
- sa se pastreze disciplina in ceea ce priveste folosirea debitului si presiunii stabilite;
- dispozitivul de lucru la incendiu sa fie permanent, masina care intra in pozitia de lucru sa se cupleze imediat la
dispozitivul deja intins;
- in permanenta trebuie sa se asigure o masina in pozitia de lucru, una in asteptare si una la alimentare (aceasta
cerinta constituie un minim).

6. Alimentarea mixta cu apa

Alimentarea mixta cu apa pentru stingerea incendiilor se organizeaza in special la marile incendii, cand se
concentreaza pentru indeplinirea misiunii un mare numar de masini.
Acest mod de alimentare necesita folosirea simultana a mai multor sisteme de alimentare.
Alegerea cuplului de sisteme depinde de distanta dintre sursa de apa si incendiu, de numarul masinilor de incendiu si
de debitul necesar pentru stingerea incendiilor.
Astfel, de exemplu, se pot folosi simultan urmatoarele sisteme de alimentare; directa si releu; directa si naveta; releu,
naveta, directa; releu si naveta.
In cazul adoptarii modului de alimentare mixta, fiecare sistem din cadrul cuplului respectiv se organizeaza ca si cum
s-ar folosi singur.

Anexe

Anexa 1

Diagrama de calcul pentru conducta din fonta, otel si beton armat sclivisit (K-83)

Anexa 2

Diagrama de calcul pentru canale inchise, circulare, din beton (K-74)

Anexa 3

Debitul Q (l/s), viteza V(m/s) si pierderea de sarcina

i (mm H2O/m), pentru tevi de otel zincat STAS 403-57

Toli 3/8 ½ ¾ 1 1¼ 1½
D mm 10 15 20 25 32 40
q, l/s V I v i V i v i v i v i
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
0,050 0,48 95 0,29 28,4
0,055 0,53 113 0,32 33,8
0,060 0,58 133 0,25 39,2
0,065 0,63 154 0,38 45,2 0,20 9,8
0,070 0,67 176 0,41 51,8 0,22 11,1
0,075 0,72 200 0,44 58,6 0,23 12,5
0,080 0,77 225 0,47 65,7 0,25 14,0
0,085 0,82 252 0,50 73,3 0,26 15,6
0,090 0,87 280 0,53 81,5 0,28 17,3
0,095 0,91 310 0,56 89,8 0,29 19,1
0,10 0,96 340 0,58 98,5 0,31 20,8
0,11 1,06 406 0,64 117 0,34 24,7
0,12 1,15 478 0,70 137 0,37 28,8 0,23 8,6
0,13 1,25 557 0,76 159 0,40 33,3 0,24 9,9
0,14 1,35 646 0,82 182 0,43 38,0 0,26 11,3
 0,15 1,44 742 0,88 208 0,46 43,0 0,28 12,7
0,16 1,54 843 0,94 234 0,50 48,5 0,30 14,3
0,17 1,64 953 0,99 262 0,53 54,1 0,32 15,9
0,18 1,73 1068 1,05 291 0,56 60,1 0,34 17,6
0,19 1,83 1189 1,11 322 0,59 66,3 0,36 19,0 0,20 4,7
0,20 1,92 1318 1,17 354 0,62 72,7 0,38 21,3 0,21 5,2
0,25 2,41 2059 1,46 551 0,78 109 0,47 31,8 0,26 7,7 0,20 3,9
0,30 2,89 2965 1,79 793 0,93 153 0,56 44,2 0,32 10,7 0,24 5,4
0,35 3,37 4036 2,05 1079 1,09 204 0,66 58,6 0,37 14,1 0,28 7,0
0,40 2,34 1409 1,24 263 0,75 74,8 0,42 17,9 0,32 9,0
0,45 2,63 1784 1,40 333 0,85 93,2 0,47 22,1 0,36 11,1
0,50 3,93 2202 1,55 411 0,94 113 0,53 26,7 0,40 13,4
0,55 3,22 2665 1,71 497 1,04 135 0,58 31,8 0,44 15,9
0,60 1,86 591 1,13 159 0,63 37,3 0,48 18,4
0,65 2,02 694 1,22 185 0,68 43,1 0,52 21,5
0,70 2,17 805 1,32 214 0,74 49,5 0,56 24,6
0,75 2,33 924 1,41 246 0,79 56,2 0,60 28,3
0,80 2,48 051 1,51 279 0,84 63,2 0,64 31,4
0,85 2,64 1187 1,60 346 0,90 70,7 0,68 35,1
0,90 2,79 1330 1,69 354 0,95 78,7 0,72 39,0
0,95 1,79 394 1,00 86,9 0,76 43,1
1,0 1,88 437 1,05 95,7 0,80 47,3
1,05 1,98 481 1,11 105 0,84 51,8
1,1 2,07 528 1,16 114 0,87 56,4
1,15 2,17 578 1,21 124 0,91 61,3
1,2 2,26 629 1,27 135 0,95 66,3
1,25 2,35 682 1,32 147 0,99 71,6
1,3 2,45 738 1,37 159 1,03 76,9
1,35 2,54 796 1,42 171 1,07 82,5
1,4 2,64 856 1,48 184 1,11 88,4
1,45 2,73 918 1,53 197 1,15 94,4
1,5 2,82 983 1,58 211 1,19 101
1,55 2,92 1049 1,63 226 1,23 107
1,6 3,01 1118 1,69 240 1,27 114
1,65 1,74 256 1,31 121
1,7 1,79 271 1,35 129
1,75 1,85 287 1,39 136
1,8 1,90 304 1,43 144
1,85 1,95 321 1,47 152
1,9 2,00 339 1,51 161
1,95 2,06 357 1,55 169
2,0 2,11 375 1,59 178
2,1 2,21 414 1,67 196
2,2 2,32 454 1,75 216
2,3 2,43 497 1,83 236
2,4 2,53 541 1,91 256
2,5 2,64 587 1,99 278
2,6 2,74 635 2,07 310
2,7 2,85 684 2,15 325
2,8 2,95 736 2,23 349
2,9 2,31 374
3,0 2,39 400
3,1 2,47 428
3,2 2,55 456
3,3 2,63 485
3,4 2,71 515
3,5 2,78 545
3,6 2,86 577
3,7 2,94 610
3,8 3,02 643
Toli 1¼ 1½ 2 2½ 3
D mm 32 40 50 70 80
q, l/s V i v i v i v i v i
 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
0,45 0,21 3,12
0,50 0,23 3,74
0,55 0,26 4,44
0,60 0,28 5,16
0,65 0,31 5,97
0,70 0,33 6,83 0,20 1,99
0,75 0,35 7,70 0,21 2,26
0,80 0,38 8,52 0,23 2,53
0,86 0,40 9,63 0,24 2,81
0,90 0,42 10,7 0,25 3,11
0,95 0,45 11,8 0,27 3,42
1,00 0,47 12,9 0,28 3,76 0,20 1,64
1,05 0,49 14,1 0,30 4,09 0,21 1,78
1,10 0,52 15,3 0,31 4,44 0,22 1,95
1,15 0,54 16,6 0,33 4,81 0,23 2,10
0,56 18,0 0,34 5,18 0,24 2,27
1,20 0,59 19,4 0,35 5,57 0,25 2,44
1,30 0,61 20,8 0,37 5,99 0,26 2,61
1,35 0,64 22,3 0,38 6,41 0,27 2,79
1,40 0,66 23,7 0,40 6,83 0,28 2,91
1,45 0,68 25,4 0,41 7,27 0,29 3,16
1,50 0,71 27,0 0,42 7,27 0,30 3,36
1,55 0,73 28,7 0,44 8,22 0,31 3,56
1,60 0,75 30,4 0,45 8,70 0,32 3,76
1,65 0,78 32,2 0,47 9,19 0,33 3,97
Toli 3/8 ½ ¾ 1 1¼ 1½ Toli 3/8 ½ ¾ 1 1¼
D mm 10 15 20 25 32 40 D mm 10 15 20 25 32
q, l/s V I v i V i q, l/s v I v i V
1,7 0,80 34,0 0,48 9,69 0,34 4,19 0,20 1,09
1,75 0,82 35,9 0,50 10,2 0,35 4,41 0,202 1,15
1,8 0,85 37,8 0,51 10,7 0,36 4,66 0,21 1,21
1,85 0,87 39,7 0,52 11,3 0,37 4,89 0,214 1,27
1,9 0,89 41,6 0,54 11,9 0,38 5,13 0,22 1,32
1,95 0,92 43,8 0,55 12,4 0,39 5,37 0,225 1,39
2,0 0,94 46,0 0,57 13,0 0,40 5,62 0,23 1,47
2,1 0,99 50,3 0,60 14,2 0,42 6,13 0,24 1,58
2,2 1,04 54,9 0,62 15,5 0,44 6,66 6,25 1,72
2,3 1,08 58,6 0,65 16,8 0,46 7,22 0,27 1,87
2,4 1,13 64,5 0,68 18,2 0,48 7,79 0,28 2,00
2,5 1,18 69,6 0,71 19,6 0,50 8,41 0,29 2,16
2,6 1,22 74,9 0,74 21,0 0,52 9,03 0,30 2,31 0,20 0,826
2,7 1,27 80,8 0,77 22,6 0,54 9,66 0,31 2,48 0,203 0,878
2,8 1,32 86,9 0,79 24,1 0,56 10,3 0,32 2,63 0,21 0,940
2,9 1,37 93,2 0,82 25,7 0,58 11,0 0,33 2,81 0,22 0,995
3,0 1,41 99,8 0,85 27,4 0,60 11,7 0,35 2,98 0,23 1,06
3,1 1,46 107 0,88 29,1 0,62 12,4 0,36 3,17 0,233 1,12
3,2 1,51 114 0,91 30,9 0,64 13,2 0,37 3,36 0,24 1,19
3,3 1,55 121 0,94 32,7 0,66 13,9 0,38 3,54 0,25 1,26
3,4 1,60 128 0,96 34,5 0,68 14,7 0,39 3,74 0,26 1,32
3,5 1,65 136 0,99 36,5 0,70 15,5 0,40 3,93 0,264 1,40
3,6 1,69 144 1,02 38,4 0,72 16,3 0,42 4,14 0,27 1,46
3,7 1,74 152 1,05 40,4 0,74 17,2 0,43 4,34 0,28 1,54
3,8 1,79 160 1,08 42,5 0,76 18,0 0,44 4,57 0,29 1,61
3,9 1,84 169 1,11 44,6 0,79 18,9 0,45 4,77 0,294 1,69 0,207 0,723
4,0 1,88 177 1,13 46,8 0,81 19,8 0,46 5,01 0,30 1,76 0,21 0,754
4,1 1,93 186 1,16 49,0 0,83 20,7 0,47 5,22 0,31 1,84 0,217 0,785
4,2 1,98 196 1,19 51,2 0,85 21,7 0,48 5,46 0,32 1,92 0,22 0,824
4,3 2,02 205 1,22 53,5 0,87 22,6 0,50 5,71 0,324 2,01 0,23 0,856
4,4 2,07 215 1,25 56,0 0,89 23,6 0,51 5,94 0,33 2,09 0,233 0,890
4,5 2,12 224 1,28 58,6 0,91 24,6 0,52 6,20 0,34 2,18 0,24 0,924
4,6 2,17 235 1,30 61,2 0,93 25,7 0,53 6,44 0,35 2,27 0,244 0,966
4,7 2,21 245 1,33 63,9 0,95 26,7 0,54 6,71 0,354 2,35 0,25 1,00
 4,8 2,26 255 1,36 66,7 0,97 27,8 0,55 6,96 0,36 2,45 0,254 1,04
4,9 2,31 267 1,39 69,5 0,99 28,9 0,57 7,24 0,37 2,53 0,26 1,08
5,0 2,35 277 1,42 72,3 1,01 30,0 0,58 7,49 0,38 2,63 0,265 1,12
5,1 2,40 288 1,45 75,2 1,03 31,1 0,59 7,77 0,384 2,72 0,27 1,15
5,2 2,45 300 1,47 78,2 1,05 32,2 0,60 8,04 0,39 2,83 0,276 1,20
5,3 2,50 311 1,50 81,3 1,07 33,4 0,61 8,34 0,40 2,91 0,28 1,24
5,4 2,54 323 1,53 84,4 1,09 34,6 0,62 8,64 0,41 3,02 0,286 1,28
5,5 2,59 335 1,56 87,5 1,11 35,8 0,63 8,92 0,414 3,11 0,29 1,32
5,6 2,64 348 1,59 90,7 1,13 37,0 0,65 9,23 0,42 3,22 0,297 1,37
5,7 2,68 360 1,62 94,0 1,15 38,3 0,66 9,52 0,43 3,32 0,30 1,41
5,8 2,73 373 1,63 97,3 1,17 39,5 0,67 9,84 0,44 3,43 0,31 1,45
5,9 2,78 386 1,67 101 1,19 40,8 0,68 10,1 0,444 3,53 0,313 1,50
6,0 2,82 399 1,70 104 1,21 42,1 0,69 10,5 0,45 3,65 0,32 1,54
6,1 2,87 412 1,73 108 1,23 43,5 0,70 10,8 0,46 3,76 0,323 1,59
6,2 2,92 426 1,76 111 1,25 44,9 0,72 11,1 0,47 3,87 0,33 1,64
6,3 2,97 440 1,79 115 1,27 46,4 0,73 11,4 0,475 3,99 0,334 1,69
6,4 3,01 454
Toli 2½ 3 4 5 6
D mm 70 80 100 125 150
q, l/s v i v i v i v i v i
6,4 1,81 118 1,29 47,9 0,74 11,8 0,48 4,09 0,34 1,73
6,5 1,84 122 1,31 49,4 0,75 12,1 0,49 4,22 0,344 1,78
6,6 1,87 126 1,33 50,9 0,76 12,4 0,50 4,33 0,35 1,83
6,7 1,90 130 1,35 52,4 0,77 12,8 0,505 4,45 0,355 1,88
6,8 1,93 134 1,37 54,0 0,78 13,2 0,51 4,57 0,36 1,93
6,9 1,96 138 1,39 55,6 0,80 13,5 0,52 4,70 0,366 1,98
7,0 1,99 142 1,41 57,3 0,81 13,9 0,53 4,81 0,37 2,03
7,1 2,01 146 1,43 58,9 0,82 14,3 0,535 4,95 0,376 2,08
7,2 2,04 150 1,45 60,6 0,83 14,6 0,54 5,06 0,38 2,14
7,3 2,07 154 1,47 62,3 0,84 15,0 0,55 5,20 0,39 2,19
7,4 2,10 158 1,49 64,0 0,85 15,4 0,56 5,32 0,392 2,24
7,5 2,13 163 1,51 65,7 0,87 15,8 0,565 5,46 0,40 2,30
7,6 2,15 167 1,53 67,5 0,88 16,2 0,57 5,60 0,403 2,36
7,7 2,18 172 1,55 69,3 0,89 16,6 0,58 5,73 0,41 2,41
7,8 2,21 176 1,57 71,1 0,90 17,0 0,59 5,87 0,413 2,46
7,9 2,24 181 1,59 72,9 0,91 17,4 0,595 6,00 0,42 2,53
8,0 2,27 185 1,61 74,8 0,92 17,8 0,60 6,15 0,424 2,58
8,1 2,30 190 1,63 76,7 0,93 18,2 0,61 6,28 0,43 2,64
8,2 2,33 195 1,65 78,6 0,95 18,6 0,62 6,43 0,435 2,71
8,3 2,35 199 1,67 80,5 0,96 19,1 0,625 6,56 0,44 2,76
8,4 2,38 204 1,69 82,4 0,97 19,5 0,63 6,72 0,445 2,82
8,5 2,41 209 1,71 84,4 0,98 19,9 0,64 6,85 0,45 2,88
8,6 2,44 214 1,73 86,4 0,99 20,3 0,65 7,01 0,456 2,95
8,7 2,47 219 1,75 88,4 1,01 20,8 0,655 7,15 0,46 3,00
8,8 2,50 224 1,77 90,5 1,02 21,2 0,66 7,31 0,466 3,06
8,9 2,52 229 1,79 92,6 1,03 21,7 0,67 7,45 0,47 3,14
9,0 2,55 234 1,81 94,6 1,04 22,1 0,68 7,62 0,477 3,20
9,1 2,58 240 1,83 96,8 1,05 22,6 0,69 7,78 0,48 3,26
9,2 2,61 245 1,85 98,9 1,06 23,0 0,693 7,93 0,49 3,33
9,3 2,64 250 1,87 101 1,07 23,5 0,70 8,10 0,493 3,39
9,4 2,67 256 1,89 103 1,09 24,0 0,71 8,25 0,50 3,45
9,5 2,69 261 1,91 105 1,10 24,5 0,72 8,42 0,503 3 ,52
9,6 2,72 267 1,93 108 1,11 25,0 0,723 8,57 0,51 3,59
9,7 2,75 272 1,95 110 1,12 25,4 0,73 8,74 0,514 3,66
9,8 2,78 278 1,97 112 1,13 26,0 0,74 8,90 0,52 3,72
9,9 2,81 284 1,99 115 1,14 26,4 0,75 9,08 0,525 3,80
10,0 2,84 289 2,01 117 1,15 26,9 0,753 9,23 0,53 3,87
10,25 2,91 304 2,06 123 1,18 28,2 0,77 9,67 0,54 4,04
10,5 2,98 319 2,11 129 1,21 29,5 0,79 10,1 0,56 4,22
10,75 3,05 334 2,16 135 1,24 30,9 0,81 10,6 0,57 4,41
11,0 2,21 141 1,27 32,4 0,83 11,0 0,58 4,60
11,25 2,27 148 1,30 33,8 0,85 11,5 0,60 4,79
11,5 2,32 155 1,33 35,4 0,87 11,9 0,61 4,98
11,75 2,37 161 1,36 36,9 0,88 12,4 0,62 5,19
12,0 2,42 168 1,39 38,5 0,90 12,9 0,64 5,39
12,25 2,47 175 1,41 40,1 0,92 13,4 0,65 5,59
12,5 2,52 183 1,44 41,8 0,94 14,0 0,66 5,80
12,75 2,57 190 1,47 43,5 0,96 14,5 0,68 6,03
13,0 2,62 197 1,50 45,2 0,98 15,0 0,69 6,24
13,25 2,67 205 1,53 46,9 1,00 15,5 0,70 6,46
Toli 3 4 5 6
D mm 80 100 125 150
q l/s V i v i v i v i
1 2 3 4 5 6 7 8 9
13,5 2,72 213 1,56 48,7 1,02 16,1 0,71 6,68
13,75 2,77 221 1,59 50,6 1,04 16,7 0,73 6,92
14,0 2,82 229 1,62 52,4 1,05 17,2 0,74 7,15
14,25 2,87 237 1,65 54,3 1,07 17,8 0,75 7,38
14,5 2,92 246 1,67 56,2 1,09 18,4 0,77 7,61
14,75 1,70 58,2 1,11 19,0 0,78 7,88
15,0 1,73 60,2 1,13 19,6 0,79 8,12
15,5 1,78 64,2 1,17 20,8 0,82 8,62
16,0 1,85 68,5 1,20 22,1 0,85 9,15
16,5 1,90 72,0 1,24 23,5 0,87 9,67
17,0 1,96 77,3 1,28 24,9 0,90 10,2
17,5 2,02 81,9 1,32 26,4 0,93 10,8
18,0 2,08 86,6 1,36 27,9 0,95 11,4
18,5 2,14 91,5 1,39 29,5 0,98 11,9
19,0 2,19 96,5 1,43 31,1 1,01 12,6
19,5 2,25 102 1,47 32,8 1,03 13,02
20,0 2,31 107 1,51 34,5 1,06 13,8
20,5 2,37 112 1,54 36,2 1,09 14,5
21,0 2,42 118 1,58 38,0 1,11 15,2
21,5 2,48 124 1,62 39,9 1,14 15,8
22,0 2,54 129 1,66 41,7 1,17 16,5
22,5 2,60 135 1,69 43,6 1,19 17,2
23,0 2,66 141 1,73 45,6 1,22 18,0
23,5 2,71 148 1,77 47,6 1,24 18,7
24,0 2,77 154 1,81 49,7 1,27 19,5
24,5 2,83 161 1,85 51,8 1,30 20,4
25,0 2,89 167 1,88 53,9 1,32 21,2
25,5 2,94 174 1,92 56,1 1,31 22,1
26,0 3,00 181 1,96 58,3 1,38 22,9
26,5 2,00 60,5 1,40 23,8
27,0 2,03 62,9 1,43 24,7
27,5 2,07 65,2 1,46 25,7
28,0 2,11 67,6 1,48 26,6
28,5 2,15 70,0 1,51 27,6
29,0 2,18 72,5 1,54 28,5
29,5 2,22 75,0 1,56 29,5
30,0 2,26 77,6 1,59 30,5
30,5 2,30 80,2 1,62 31,6
31,0 2,34 82,9 1,64 32,6
31,5 2,37 85,6 1,67 33,7
32,0 2,41 88,3 1,70 34,8
32,5 2,45 91,1 1,72 35,9
33,0 2,49 93,9 1,75 37,0
33,5 2,52 96,8 1,77 38,1
34,0 2,56 99,7 1,80 39,2
34,5 2,60 103 1,83 40,4
35,0 2,64 106 1,85 41,6
35,5 2,67 109 1,88 42,8
36,0 2,71 112 1,91 44,0
36,5 2,75 115 1,93 45,2
37,0 2,79 118 1,96 46,5
37,5 2,82 121 1,99 47,7
 38,0 2,86 125 2,01 49,0
38,5 2,90 128 2,04 50,3
39,0 2,94 131 2,07 51,6
39,5 2,98 135 2,09 53,0
40 3,01 138 2,12 54,3
41 2,17 57,1
42 2,23 59,9
43 2,28 62,8
44 2,33 65,7
45 2,38 68,7
46 2,44 71,8
47 2,49 75,0
48 2,54 78,2
49 2,60 81,5
50 2,65 84,9
51 2,70 88,3
52 2,76 91,8
53 2,81 95,4
54 2,86 99,0
55 2,91 103
56 2,97 106
57 3,02 110

Anexa 4

Debitul q (l/s) in functie de presiune si diametrul ajutajului

Presiunea la Diametrul ajutajului in mm

teava de refu-
8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32
lare
mH2O N/cm2 Debitul de apa in l/min
15 14,71 55 81 116 158 206 260 322 390 464 544 631 725 825
20 19,61 58 93 135 182 238 301 372 450 536 629 729 837 952
25 24,52 65 104 151 204 266 337 416 503 599 703 815 936 1079
30 29,42 71 114 165 223 292 369 456 551 656 770 893 1024 1166
35 34,32 77 123 178 241 315 399 492 595 708 832 964 1107 1260
40 39,23 82 132 190 258 337 426 526 636 758 889 1031 1184 1347
45 44,13 87 139 202 273 357 452 558 675 803 943 1093 1220 1428
50 49,03 92 147 213 288 376 476 588 712 848 994 1152 1323 1506
55 53,94 97 154 224 302 395 500 617 746 888 1042 1126 1388 1579
60 58,84 101 161 234 316 413 522 644 779 928 1089 1262 1450 1649
65 63,74 105 168 243 329 429 543 671 811 966 1133 1314 1509 1717
70 68,65 109 174 253 341 445 564 693 842 1005 1170 1363 1566 1781
75 73,55 113 180 261 353 461 583 720 871 1038 1217 1411 1621 1844
80 78,45 116 86 269 365 476 603 744 900 1071 1257 1457 1674 1904
85 83,36 120 192 278 376 491 621 767 928 1105 1296 1572 1725 1963
90 88,26 124 197 286 387 505 639 789 955 1136 1333 1546 1775 2020
100 93,07 130 208 302 408 532 657 811 981 1161 1370 1588 1824 2075
105 102,97 133 213 310 418 545 690 852 1022 1288 1441 1670 1918 2182
110 107,87 - 218 316 427 556 707 872 1055 1256 1476 1709 1963 2232
115 112,78 140 223 324 437 571 723 892 1079 1284 1507 1747 2007 2282
120 117,68 143 228 330 446 583 738 911 1102 1312 1540 1785 2050 2333
125 122,58 - 233 337 456 595 753 930 1126 1330 1572 1822 2092 2311
130 127,49 - 237 344 465 607 768 948 1147 1366 1603 1858 2134 2428
135 132,39 - 242 350 474 619 783 966 1169 1392 1633 1893 2174 2474
140 137,29 - 246 357 482 630 797 984 1190 1417 1663 1928 2214 2519
150 147,10 - 255 369 499 652 825 1019 1232 1487 1722 1966 2292 2608

Anexa 5
 Defectele posibile la functionarea pompelor cu piston, centrifuge si de vid

a) Defectele posibile la functionarea pompelor cu piston

Unul dintre organele cele mai importante ale pompelor cu piston este supapa care prin deschiderea si inchiderea sa
creeaza posibilitatea patrunderii apei prin tubul (conducta) de aspiratie in corpul pompei si de aici in conducta de refulare.
Indiferent care este tipul supapelor, ele trebuie sa fie usor de revizuit si de inlocuit.
In tabela a se arata defectiunile care se pot produce la pompele cu piston, cauzele lor si modul de inlaturare.

Tabela a

Natura defectiunii Cauza defectiunii Modul de inlaturare

Pompa nu functioneaza la
pornire
Pompa se opreste pe timpul
functionarii.
Debitul de apa refulata este
prea mic.
In timpul functionarii se
aude bataia supapei.
Supapa de aspiratie
Sorbul nu este bine introdus in
apa
Lipsa de etansare la garniturile
pistoanelor.
Sorbul este infudat cu noroi sau
impuritati.
Tubul de aspiratie face cot peste
un obstacol.
Supapele sunt intepenite, even-
tual din cauza unor depozite de
noroi pe scaunul lor
Scaunul slab fixat sau supapa
este intepenita in pozitie
ridicata. Supapa nu se inchide.
Supapele de aspiratie sau cele de
refulare nu inchid bine.
Supapele nu se inchid la timp.
Supapa se ridica prea sus de pe
scaun, arcul fiind insuficient
strans.
Se verifica scaunul supapei si se curata de noroi
Se introduce la adancimea de cel putin 50 cm
Se verifica si se inlocuiesc garniturile.
Se curata sorbul si se schimba pozitia lui in apa.
Se indeparteaza obstacolul
Se verifica totdeauna daca supapele se asaza si se ridica
usor
La pompele noi sau in cazul cand se monteaza o supapa no-
ua, se verifica daca nu cumva are un mers greoi in dispozi-
tivul de ghidare. In acest caz supapa trebuie slefuita si apoi
asezata la loc.
Se verifica scaunul supapei si supapa.
Se verifica si se corecteaza prin strangerea arcului.
Se verifica totdeauna ca supapele cu arc sa nu se loveasca
de piedica lor, cursa acesteia trebuind sa fie mai mica decat
pozita in care este asezata piedica.

b. Defectiuni ce se pot produce la pompele centrifuge

Tabela b

Natura defectiunii Cauze Masuri de remediere

Pompa nu aspira Pompa si tubul de aspiratie nu sunt umplute
suficient cu apa (nu a fost amorsata)
Patrunde aer in tubul de aspiratie prin puncte
de legatura sau prin presetupa de aspiratie.
Aerul din pompa si din tubul de aspi-ratie nu
este comple evacuat.
Ventilul de retinere al sorbului nu inchide etans
din cauza impuritatilor.
Ventilul de retinere al sorbului nu se deschide
suficient.
Sita sorbului este infundata.
Nivelul apei care se aspira a cazut mai jos
decat sorbul.
Inaltimea de aspiratie este prea mare.
Turatia redusa datorita scaderii tensiunii (la
electropompe) in cazul curentului continuu si a
frecventei la curentul alternativ sau a
Se completeaza apa care lipseste, cautand sa se
elimine bulele de aer.
Cu ajutorul unei lumanari aprinse se determina,
dupa devierea flacarii, punctul de patrundere a
aerului si se etanseaza bine legatura respectiva
sau presetupa de aspiratie.
Se deschid robinetele de aerisire si se umpla
pompa cu apa.
Se curata ventilul de retinere al sorbului,
demontandu-l, respectiv se repara ventilul.
Se repara ventilul.
Se curata sita de impuritati.
Se introduce sorbul in apa, asezandu-l la o
adancime suficienta pentru a asigura aspiratia
in orice conditii.
Se amplaseaza pompa la inaltimea de aspiratie
admisibila
Se cere restabilirea tensiunii de regim,
respectiv se inlatura deficientele la motoarele
termice.
 insuficientei accelerari in cazul motoarelor
termice.
Pompa aspira, dar nu Vana de refulare este inchisa Se deschide vana de refulare
refuleaza. Canalele rotoarelor sunt infundate. Se demonteaza pompa si se curata canalele
infundate
Interstitiul interior este mult marit. Se inlocuiesc inelele de etansare.
Pompa da prea putina Sensul de rotatie al pompei este gresit. Sensul de rotatie corect este indicat prin
apa sageata pe corpul ei.
Turatia pompei este prea mica Se va mari turatia motorului
Inaltimea de aspiratie este prea mare. Se va amplasa pompa mai apropae de nivelul
apei.
Tubul de aspiratie sau sorbul sunt partial Se vor curata.
astupate.
Pompa este infundata. Se curata canalele rotorului si ale dispozitivului
de conducere.
Sorbul nu este asezat destul de adanc in apa Se vor prelungi tuburile de aspiratie sau se va
schimba sursa de alimentare cu apa.
Rotorul este deteriorat. Se va demonta pompa si se va repara rotorul.
Debitul de apa refulata Conducta de aspiratie nu este etansa si pompa Se va verifica si va fi inlaturata cauza lipsei de
scade. nu trage aer. etanseitate.
Apa ce se pompeaza contine aer sau diferite Se va micsora inaltimea de aspiratie.
gaze.
Pompa nu are destula Turatia pompei este prea mica. Se va mari turatia.
presiune Apa contine aer sau diverse gaze. Se va micsora inaltimea de aspiratie.
Pompa supraincarca Turatia este prea mare. Se va verifica turatia, care trebuie sa
motorul. corespunda cu turatia indicata.
Vana de refulare este inchisa. Se inchide vana de refulare, deschizand-o
treptat pe masura ce pompa isi mareste rotatia.
Rotoarele sunt montate gresit. Se demonteaza pompa si se asaza rotoarele in
pozitie corecta.
Arborele motorului si al pompei sunt Se va verifica si cupla elastica si se vor centra
imperfecti. din nou motorul si pompa.
Presetupele sunt stranse prea tare. Se slabeste strangerea presutupelor.
Inele de etansare sunt gripate. Se demonteaza pompa si se rectifica inelele de
etansare.
Pompa functioneaza Rulemtii sunt deteriorati. In timpul stationarii arborele pompei se poate
zgomotos incerca cu mana si se constata daca defectul
provine de la rulmenti.
Buloanele de fixare a pompei sau a motorului Acestea trebuie schimbate.
sunt slabite.
Pompa si motorul nu sunt bine centrate. Se va verifica cupla elastica si se vor centra din
nou motorul si pompa.
Pungi de aer in conducta de aspiratie. Se evacueaza aerul respectiv, se inlatura
defectele de montare a conductei de aspiratie.
Pompa se incalzeste Vana de refulare este inchisa. Se deschide vana de refulare.
Presetupele sunt stranse prea mult. Se slabeste strangerea presetupelor, respectiv
se inlocuiesc inelele garniturii.
Dispozitivele de racire nu functioneaza. Se controleaza robinetul de legatura ale
dispozitivului de racire.
Pompa nu se roteste la Pompa este ruginita in interior. Se va spala cu gaz.
pornirea motorului. Lichidul din pompa este inghetat sau ingrosat. Se va incalzi pompa inainte de pornire.
Lagarele pompei se Inelele de ungere ale lagarelor sunt intepenite. Se verifica inelele, respectiv se inlocuieste
incalzesc unsoarea.
Unsoarea este uzata sau murdara. Se inlocuieste unsoarea.
Unsoare insuficienta. Se completeaza unsoarea.
Arborele nu sta orizontal din cauza lasarii Se verifica lagarele si se aseaza pompele
fundatiei. orizontal.
Pompa necesita la Vana de refulare nu este inchisa. Se inchide vana de refulare, deschizand-o
pornire o putere mai treptat, pe masura ce pompa isi mareste turatia.
mare decat cea normala Rotoarele sunt montate gresit. Se demonteaza pompa si se rectifica inelele de
etansare.
Presetupele sunt stranse prea mult. Se slabeste strangerea presetupelor.
Motorul electric nu Sigurantele sunt topite. Lipsa de curent in Se inlocuiesc sigurantele
porneste. rotor. Se masoara tensiunea la bornele motorului si la
 intrerupator se controleaza contactele
reostatului de pornire si ale automatului de
protectie.
Motorul electric porneste Scurtcircuit in conductoarele electrice. Se inlatura scurtcircuitul.
greu. O faza este intrerupta Se verifica legaturile la placa de borne si
sigurantele de pe tabloul electric.
Conductoarele rotorului nu sunt legate sigur in Se asigura scurtcircuitul rotorului.
scurtcircuit.
Lagarele sunt uzate, din aceasta cauza rotorul Se refac si se centreaza lagarele.
se freaca producand incalzirea motorului.
Motorul este supraincarcat Se micsoreaza debitul pompei centrifuge.
Se controleaza daca pompa nu are un defect.
Bobinajul este incalzit din cauza umiditatii Se usuca motorul.
mediului ambiant.

c. Defectiuni ce se produc la pompele de vid

La pompele de vid, de asemnea, se produc defectiuni care se pot remedia pentru a asigura evacuarea aerului in
conductele de aspiratie si din pompa centrifuga, permitandu-se aspiratia si refularea apei din sursele naturale si artificiale.
In tabela C se arata aceste defectiuni.

Natura defectiunii Cauze Masuri de remediere

Depresiunea necesara amorsarii pompei
centrifuge nu se realizeaza.
Uzarea discului de frictiune.
Infundarea orificiilor si canalelor,
pentru tranzitul aerului si apei din
corpul pompei.
Lipsa de etanseitate la conul suport.
Blocarea pompei de vid.
Griparea rotorului.
Lipsa de etanseitate a tubului de
aspiratie si pompei centrifuge.
Uzarea sau griparea paletelor pompei de
vid.
Folosirea discului timp indelungat.
Blocarea filtrului si patrunderea
impuritatii lor in orificii si canalele din
conul suport.
Jocul conului suport in locasul sau.
Existenta unor zgarieturi pe conul
suport.
Inghetarea pe timp de iarna a apei care
nu s-a scurs din pompa centrifuga si
pompa de vid, din cauza infundarii
canalului de evacuare.
Ungere necorespunzatoare din lipsa
uleiului sau infundarea canalelor de
ungere din corpul pompei de vid.
Se verifica etanseitatea pompei
centrifuge si a tubului de aspiratie.
Se strang vanele de refulare, robinetii
de scurgere a apei.
Se verifica garniturile tuburilor de
aspiratie si la nevoie se inlocuiesc.
Se strang bine racordurile tuburilor de
aspiratie.
Se curata sorbul si se asigura
introducerea lui complet in apa.
Se verifica rotorul si paletele.
In cazul paletelor uzate acestea se
inlocuiesc dupa rectificarea fantelor.
Inlocuirea discului sau reconditionarea
lui in atelier.
Se demonteaza conul suport, se curata
filtrul din locasul conului, se desfunda
orificiile si canalele infundate.
Strangerea piulitei de pe capatul filetat
al conului suport.
Slefuirea cu pasta fina a suprafetelor
conului suport.
Incalzirea pompei de vid si desfundarea
canalului de scurgere cu ajutorul unei
tije.
Demontarea pompei de vid si repararea
ei intr-un atelier de specialitate.

Anexa 6

Relatii de transformare intre unitatile de masura pentru presiune

Unitati N/m2 kgf/m2 kgf/cm2 bar mm H2O mm Hg atm lbf/in2

0,007 500 0,000 0,000 145
N/m2 1 0,101 97 0,000010197 0,000 01 0,101 97
6 009869 2 038
0,000 096 0,001 422
kgf/m2 9,806 65 1 0,000 1 0,000 098 1 0,073 5
7 33
kgf/cm2 98 066,5 10000 1 0,980 6 10 000 735,59 0,967 8 14,223 3
Bar 100 000 10 197 1,019 7 1 10 197 750,06 0, 986 9 14,503 8
mm H2O 9,806 65 1 0,000 1 0,000 98 1 0,073 5 0,000 096 0,001 422
 7 33
0,019 336
mm Hg 133,322 13,6 0,001 36 0,001 33 13,6 1 0,001 31
8
Atm 101 325 10332 1,033 2 1,013 2 10 332 760,000 1 14695 9
2 0,068 046
lbf/in 6 894 76 703,070 0,070 307 0 0,068 9455 703,070 51,714 9 1
0