Semestrul I

1.a.Ecuatii ale modelului semiotic

E1 Iluminatul holului se va face prin ample corpuri suspendate pentru a asigura

un caracter festiv

Acest enunţ este o modalitate de gîndire endostenofonică (nerostită), obişnuită

în procesul de proiectare, când se emit permanent astfel de judecăţi de relaţie,
analiza următoare având în vedere aspectul procesoral al demersului: „ceva” este
pus în legătură cu „altceva”.

Există două categorii de termeni:

1) care se referă la constituirea fizică a unui obiect (hol iluminat, ample corpuri
suspendate) făcând parte din domeniul propriu al construirii obiectuale.

2) Care presupun implicarea omului, a unui grup de oameni, o societate

(festiv), fără legătură directă cu aspectul fizic. Deci este necesară o cantitate
de gîndire, semnificativă atunci cînd leagă împreună cele două domenii, prin
care se obţine o relaţie de tip buclă ( cele doua domenii sunt cu variaţie
concomitentă, orice schimbare într-unul implică modificare în celălalt);

Arhitectul operează cu judecăţi de relaţie între domeniul tehnic şi cel

uman a căror mişcare în procesul proiectării , este concomitentă.

HOL = ansablu (A)

CORPURI ILUMINAT =element portant (P)

AMPLU SUSPENDAT =variabila (V)

CARACTER FESTIV =acţiunea umană de referinţă (A.U.R.)

=> ECUAŢIA SEMIOTICĂ INTENSIVĂ A.P.V  A.U.R.

Semiotica este ştiinţa senmelor care se constituie post factor întrucât nu

are sens fără evidenţa obiectului cercetat.
 Din punct de vedere semiotic A.P.V. este un semnificant întrucât are
propunerea de a vorbi, de a trimite la o activitate, la un semnificat (A.U.R.)

Un obiect în singulareitatea lui nu poate fii semn decît atunci cînd existenţa îi
este controlată de referinţa umană, este contextul în care arhitectul apreciază,
judecă toate elementele de arhitectură.

Sensul intrinsec al arhitectului se dezvăluie în dinamica mişcării de relaţie dintre

semnificant şi semnificat (asemuirea unui interior de catedrală gotică – cu o
pădure de piatră)

# comentariu extras din - A.P.V. => poetică arhitecturală

- A.U.R. => domeniu de semnificaţie despre lumea

arhitecului: mundaneitate

-# poetica – în funcţie de capacitatea poetică, artistică a persoanei

-# mundaneitatea – în funcţie de pregătirea profesoinală a comentatorului

=> raţiunea de a fi, a arhitecturii

Semnul de arhitectură este o entitate complexă

Ecuaţia semiotică extensivă  are în vedere, evaluarea semnului atît

antefactum prin idei directoare, cît şi post 18518p1518s factum, prin raţiunea de
a fi.

În procesul de creaţie a arhitecturii apar ante-factum idei relativ

semnificative: transformanţii extrinseci (care nu sunt semnificaţii), aceştia intră
într-o uniune de idei  sub autoritatea ideilor directoare în numele cărora se

acşionează în proiectare, care la rîndul lor vizează

unificarea semnului, se implică în el şi subzistă în semnificaţie. Semnificaţiile
printr-un proces de feed-back determină structura ideilor directoare.

1.b.Gradele de delimitare a spatiului

Configurarea spaţiului în regimul expectativ: prin dislocarea ambientului în trei
zone modelate. Prin închiderea spaţiului  relaţie; spaţiu ca ofertă + reactor.
Prin imaginare de evenimente spaţiale în aceste zone => o infinitate de
combinaţii reductibile la 6 structuri.

1.–nu există limite spaţiale => maximă libertate de mişcare, manifestare,

spaţialitate.

-spaţiul este caracterizat de o presiune nelimitată asupra noastră => impactul

cu realitatea duce la agorafobie – frica de spaţiu deschis.

2.-prezenţa parietală duce la realizarea spaţiului curb,al dublei polarităţi: intra

sau extra-muros; dintre o persoană şi un dincolo; deschidere pe verticală + o
latură  senzaţia vecinătăţii.

3.-apare extrapolarea stânga dreapta

-spaţiul mobilat pe liniaritatea pietonului => o stare dispoziţională susţinută de

dilema înainte-înnapoi;

=>coridor urban  protecţie, identificare

-drumul cel mai scurt intenţie - obiect

-fără alternanţe, spaţiu totalitar

4.-ilustrează spaţiul ca realitate tranzitivă interior – exterior, specific prispei,

umbrei, loggia
 -microclimat pozitiv: specific lumii mediteraneene: invită la repaos şi
reconsiderare.

5.-este cazul spatiului curţii închise în care se realizează o mişcare circulară de

închidere.

-axa verticală pusă în valoare

-pattio îngrădit

-prima treaptă de interioritate cu semnificaţii diferite în funcţie de cultura în

care apare.

6.-cazul închiderii totale,caracterizată prin efectul interiorităţii (protecţie izolare,

intimitate)

-poate fi trăit cu valorizări pozitive: o epidermă extinsă sau negativă

=>transformări în capătul de linie de unde nu se mai poate face nici un pas.

=>situaţia conştiinţei panicate de angrenantul sentiment de claustrofobie 

spaţiu carceral, patologie pentru cel care le propune;

Cele 6 structuri claustromorfice = structuri antropologice de bază,

instrumente de expresie a oricărui arhitect. Ele îmbracă forme particulare
diferenţieri stilistice, funcţie de aria culturală în care apar.

2.a.Axialitate, consecinta a regimului expectativ

Teoria axelor

- provine din teoria monumentalitatii

- principiu de compozitie sine-qua-non monumentalitatii

- se bizuie pe relatia dintre starea dispozitionala si cea situationala

- axele au aparut din cele mai vechi timpuri si s-au exprimat pe parcursul unei
procesiuni > o succesiune de elemente(credinciosi, lei, coloane, multimi aliniate
>

cu cat mai lung, cu atat mai important)

-2 el. identice pot crea un ax de capat pentru acces, se poate specula linia de
privire, este important axa vizuala
ex:grecii > diminuarea verticalei in miscarea liniei de privire in planul vertical >
privire ascendenta

> speculatii optice > deformarea frontului > aplecat in fata ca sa fie
perceput ca drept, concavizarea fatadei principale

- relatia corporalitatii umane cu mediul: axele vizuale folosesc la structurarea

spatiului – comportamentul vizual al omului genereaza fronturile si flancurile

I.axa vizuala > principiu de compozitie

> simtite ca date obiective

> proiectii psihologice ale axei vizuale proiectate de om

-simetria – formalism irational (indepartare de functionalisti)

- echilibru static absolut evident

- creeaza confort vizual, sentiment de siguranta, echilibru psihologic

-perspectiva - inseamna traire spirituala (Acropola)

- egipteana sustinuta de un traseu ritmat (Karnak)

- renascentista, introduce oprirea ca stare de meditatie

II.axe functionale > dispozitii care presupun un anumit concept functional

> rezultanta unei judecati de valorizare, ierarhizare a

functiunilor

ex: teatru

elisabetan-separarea axelor functionale

total – anihilarea granitei

- 2 circuite functionale

-interfata (scena)
 - fluxuri – care creeaza axe, retele

- care se intersecteaza partial, dar care au diverse

anexe care nu se pot intersecta

- axele functionale sunt judecari ierarhizante aplicate comportamentului uman

III. axe conceptuale > ierarhizarea valorilor pe o axa (axa absiala, a

transcendentei)

> surprind omul in interioritatea lui

> sunt traite ca o evolutie pe traseul verticalei

- exista o ierarhie care creste in valoare pe masura ce inaintam spre instanta

suprema

iadul > non-valori

-exista o segregare foarte bine conturata, ierarhizare in arhitectura monumentala

- zona de acces de la care percepem cel mai bine

element simbol reprezentativ

-ex: piata e locul de unde percepem turnul, porticul, foisorul

la palat valorile scad ierarhic spre inaltime si spre anexe, succesiunea de

curti; exista un spatiu important de primire+anexe(intari laterale)

- prima contestare a acestei dispozitii ierarhice > in modernism >

casa > sculptura

> nu exista fata/spate

> o bijuterie sculpturala intr-un parcurs dinamic de jur-imprejur

- contextul, natura > este cel care ofera terenul >inchis sau deschis

- vecinatatile > implantare intr-un spatiu public, construit

- atitudine - deschisa, de comunicare voita > pietele renascentiste

- inchisa, retragere pe inaltime, zid > intimitate sporita

 ex: casele sasesti > aparare, retinere, rezerva fata de spatiul public,
inaccesibil inamicilor > introvertire

- ierarhizarea volumetrica < din ierarhizare functionala

(exprimarea sincera a niste rapoarte care in ciuda democratiei nu sunt egale) >
comunismul, incarcarea valorilor intr-un tot amorf

- valori individuale > democratie

Li – lumea ideilor

Lp – lumea proceselor- inductie, deductie, analize

Lr - lumea reala

axa abisala > relatie intre transcendenta si capatul opus (centrul pamantului) >
raul

- lumi ale binelui > vor sa cunoasca ↔ fortele raului > sa ramana singuri, sa
conduca, sa distruga

- legatura intre arhitectura si valoarea ei educationala/ideatica

> exista tendinte opuse ale arh. > care face ca la un moment dat o idee sa
predomine si sa fie motorul generator al arh. > acele perioade ale omenirii in
care arh. a fost propulsor de educatie si formare a poporului, promotor de gust,
de valoare > nationalism, socialism – educarea maselor prin arh. (Le Corbusier)

2.b.Evolutia iconografiei in cultura europeana

Patapievici > cand spatiul devine anizotrop, se naste un zeu

- orice arh. este un receptacol

- arh. sacra este un receptacol in care se asteapta sa se intample evenimentul

sacru

- axa verticala > lumea dialogeaza cu trasncendentul

- prima cadere > aparitia primelor temple in care apar zeii (cand zeii s-au retras
dintre oameni)

> lumea a inceput sa construiasca altare, sacrificii in vederea

invocarii unui zeu

> prima tentativa de eterogenizarea spatiului

> cuceriri de teritoriu > infigerea unui tarus, perimetrarea, luarea in

posesie (la fel ca la animale)

> investirea spatiului cu o semnificatie

- a doua cadere > alungarea din rai a oamenilor

> viata oamenilor s-a schimbat, au devenit muritori (isi pot

castiga locul in paradis daca viata de pe pamant e corespunzator)

- exista o conceptie > artistii au sanse (ei recreeaza lumea prin

sacrificii de sine)

- a treia cadere > ridicarea lui Isus in cer

> apar primele biserici crestine, receptacol al acestui Dumnezeu

Patapievici > in momentul in care s-a facut lumina in mintea oamenilor > “ideea
gandibila” – au aparut idei de distrugere (neoplatonicienii au incercat sa lege
crestinismul cu filosofia greaca)

- reforma > critica a clerului, relecturarea Bibliei in esenta ei > reactie dura si
sangeroasa reprimata de catolici (deja deviasera de la concept)

Iconografia > imaginalul – sta la baza artei occidentale (abundenta nelimitata in

exprimare)

-imaginarul laic > in renastere –erosul, comunicarea la distanta

inconstient > visuri, irational

- renasterea a dat voie sa se dezvolte, alaturi de crestinism si o lume laica >

umanismul

- reforma > castrarea imaginalului (a interzis orice reprezentare a Dumnezeului)

- contrareforma > innoire, schimbare

- puritanismul > “ataca” tot mai drastic imaginalul

- sec. XVII-XVIII – se naste stiinta moderna

Laplace – comunica lumii (scrie cartea fara imagini)

“Mecaique celeste” (sec. XVIII)

Newton – infinit in matematica > element care a deschis drum mecanicii

cuantice (sec. XX) > fara imagini

- influente asupra evolutiei artei

- in biserica ornamentul a disparut (nimic nou nu mai apare dupa baroc si

clasicism in biserica catolica)

- apare arta abstracta > interpretare, notiuni, sentimente (epurarea

mijloacelor, inducerea unei semnificatii fara a abunda in informatii,
ornamet = crima < si in arh. la fel; arh. se exprima pe sine, fara prea multa
imagine)

- nu mai avem imbinarea artei cu arh.

- albul, umbra volumelor in lumina

- post-modernism > nevoia de centru

- evocare, sens, sacru

- eterogenizarea spatiului si cautarea de receptacol si de sensuri este o tema

actuala (inceput in post-modernism)

- tema ornamentului a revenit

1. ca diferenta (M.Foucault, Walter Benjamin)

2. cuanta culturala (Umberto Eco)

3. tema gandirii - de tip fractal > continuitatea in gandirea lumii, in

cunoastere

- de tip binar > crestinism, cultura hibrida cu calitati comune -

catolicism initial+celui pe care le dezvolta

-gandirea fractala Patapievici

- lumea islamica conserva identicul, isi trage seva din propria traditie fara sa
evolueze

- islamicul ca arta a pastrat intact imaginalul

- crestinismul a avut 3 secole de claustrare

3.a.Procedeele indentitatii-modelul transformational

I.Identitate, asemanare-omologie si analogie

-omologie=omotetie - varietate mica, identitate mare→variatie afina

-structura figurala invarianta (variatiuni pe aceasi tema)-spiritul omotetic

-miscarea imaginarului este omologica

-analogie: se opereaza in campul definit de contradictia dintre identitate (<) si

diversitate (>) schimbandu-se structura figurala

-recognoscibilitatea esentei: varietate mare (variatiuni analogice)

domeniul -identitatii-fizicul

-diversitatii-bioticul => si la acest nivel se observa lupta

contradictorie, continua, dintre starea fizica si starea vie a lucrurilor

Arta se ocupa cu miscarea orchestratiilor dintre fizic si biologic

-pretinde din partea creatorului capacitatea de a citi continutul figurii, de a

extrage din tema figurala tot ce poate ea oferi.

Exista stiinte pentru dezvoltarea acestor serii. Pentru o caracterizare a

individului se reduce familia omoloaga => personalizare (stabilirea portretului
robot)
II.Prefigurarea- dezvoltare, evolutie formala: modificarea dimensionala
(cresterea unei dimensiuni sau a tuturor dimensiunilor, duce la schimbarea
caracteristicilor)

-de la spatiul mic→mare: etapele dezvoltarii apar lizibile, facand posibila

identitatea spatiului

-modificarea pozitionala

-modificarea formei

III. Contrast, opozitie

-exprimarea puternica, in cele mai diverse forme (floare-samanta)

-in arhitectura: lumina/umbra, simplu/sofisticat

-punerea in evidenta a unui obiect prin contrast pentru a-i permite lecturarea

3.b. Modelul colocarii (integrator)

-colocarea =termen uzual matematic, ce presupune un numar de constituenti prin

care se ajunge la un rezultat =proces de creatie artistica, care presupune o
decizie majora inainte de a se purcede la demersul major

-arhitectul creeaza totalitati- ansamblu

-un astfel de procedeu = operatiunea de depresurizare utilizata in domeniul

figural, ea inseamna capacitatea de a vedea mult in putin ->depresurizarea
patratului: in el zace o multime de informatie

Continutul figural = suma relatiilor functive ca un ansamblu vizual alcatuit din

constituenti ai unei figuri date

Colocarea elementelor nu se face la intamplare, este necesara o regula ca sa

obtinem imaginea initiala => ansamblul rezulta din colocarea constituentilor-
regula de compozitie
-ansamblu=constituenti+regula - un element figural, presupunand o relatie intre
figura respectiva si un analizator

-depresurizarea = posibilitate de a vedea intr-o realitate unica o multime de

relatii

-enunturile figurale nu epuizeaza problema depresurizarii, deoarece ele vin din

interiorul figurii, intr-un mod intrinsec, ele sunt definitii conjunctive, facand
abstractie de mediu

-definitiile disjunctive - privesc figura ca pe un subiect care descompus in doi

constituenti scot in evidenta de fiecare data o structura contextuala ->
constituentii nu mai sunt elemente, iar in cadrul regulii colocarea inseamna
suprapunerea de retele

Concluzie: daca privim figura ca pe o concentrare vom avea definitii

conjunctive; privind-o ca pe o iradiere -> definitii disjunctive, ambele
fenomene=depresurizare

Regula a carei respectari duce la apritia altor figuri este cea care genereaza
ansamblul, colocarea insumand si compozitie, compunere, punere la un loc

-expresia enuntului figural generalizata

(A)=[C1+C2+...+CN]+R, unde A-ansamblu, R-regula de compozitie

->prin inversare rezulta expr. procesului de proiectare in cadrul nucleului

integrator

[C1+C2+...+CN]+R=(A)

Arhitectul cauta liantul care sa adune legea de compozitie care sa asigure

aparitia unui ansamblu armonios, uzand de toata capacitatea lui pentru
descoperirea regulii ansamblice, adica face din mult putin prin presurizare

Ex. ...rile arhitecturale: -cand se intra in hol trebuie sa gasesc usor biroul de
receptie, circulatiile verticale, biroul de schimb
(biroul de receptie+biroul de schimb+circulatie verticala)+R=hol

-regula-orientarea axei vizuale-> nu constituentii cer o regula ci regula alege si

leaga constituentii

Gropius: locuinta proprie - 4 constituenti

(zona diurna+zona nocturna+servicii+placa turnanta)+R=ansamblu

[camera de zi+dormitor parinti+dormitor copii+baie+bucatarie+camara+hol]

+R=casa

Regula = zona diurna ->placa turnanta(serviciu) ->zona nocturna

Arhitectul in procesul de cautare este obligat sa produca relatii care converg

catre ansamblu, o simpla aditionare ar reprezenta o mare greseala

-compozitia = cautarea unei fiinte care se manifesta sub forma unei totalitati

-prin intermediul modelului integrator arhitectul cauta o realitate noua, complet

diferita de suma constituentilor, rezultat al unui efort de creatie

Exista 4 argumente in sprijinul modelului de creatie

1. modul de organizare a proceselor mentale-stanga-sp. secventiale

-dreapta-sp. integratoare

2. Paradoxul lui Pooper: cu cat nr. constituentilor este mai mare, cu atat
probabilitatea este mai mica de a gasi ansamblul

3. renascentistul L.B. Alberti: exista un singur aranjament armonios si perfect al

partilor pentru fiecare lucru

4. Aristotel: trebuie sa preferam imposibilul care este verosimil, decat posibilul

care este incredibil

4.a.Modelul transformational, evocare, prefigurare, negare

Analiza post-factum al arhitectului

I. Walter Gropius – Fagus Werk

- proces de intuitie pentru a intelege gestul creator:

 - din socio-arh. coltului: exprimarea lui cu vigoare data de accentuarea
plinului de ( Tin) intoarcere – arh. neaga tratarea coltului astfel; neaga marcarea
lui prin solutia unuia liber, transparent pe verticala (Tex)

- intra in domeniul exclusului – continuitate spatiala;

- sugerarea verticalelor pe trei niveluri – evoca ordinul platonician,

renascentist.

Tin – colonada greceasca + negarea verticalitatii prin bara de sticla orizontala

Modelul transformational reperabil intr-o opera de arhitectura existenta;

determinanti = forte care conditioneaza proiectul, vin din afara noastra.

transformanti = forte interne cu caracter emergent prin care arhitectul isi impune
forta creatoare.

II. Marcel Breuer = sediu UNESCO, Paris, Piata

Fontenu

Tin – forma pietei, cadrul construit, academia militara cladire neoclasica,

simetrie dubla, centrala, masivitate.

- necesara exprimarea arhitecturii moderne intr-un context clasicizant;

- arhitectura neaga socio-arhitectura academica, front la front, prin creerea

unei disimetrii, o diversitate prin opozitie prin pastrarea individualitatii
locului;

- evoca centralitatea pietei, forma circulara;

- neaga materialele si structura clasica, acestora opunandu-se betonul,

parterul pe piloti, sala polivalenta, neaga masivitatea, inscriindu-se in
canoanele arhitecturii moderne;

Robert Venturi – casa de pe plaja

provine din studiul theoretic “sa-nvatam de la Las Vegas” – lectie data
contemporaneitatii;

- architect postmodernist, reactie plastica a carei rezultat este o arhitectura

manifest – lecturatea istoriei arhitecturii din prisma castigurilor aduse de
baroc; - ornamental - aplicat gratuit

- structural:ediculi care puncteaza un spatiu(portic,

fintini, statui+raportul public-privat;

- serie de opozitii: livingul ridicat la etaj pentru o perspective mai larga spre
peisaj, dar din aceasta se accede direct pe plaja pe o scara ampla;

- dormitoarele la parter (+ scara functionala interioara );

- dispunerea paralela a casei cu plaja;

- disproportia: scara – casa;

- opozitie rotund – axialitate;

- preluarea lunetei, lanternoul, din baroc, aceasta putind micsora sau mari
fereastra prin dimensiuni.

- Venturi – preia acest element si face ca toata casa sa i se subordoneze –

spirit de fronda sustinut de un mare simt al contrei, characteristic acestui
mare architect;

Tin – natura : sit, plaja, teren, orizontalitatea.

- tema: panorama extinsa din toate nivelurile;

negarea – procedeu dominant in acest caz

excluderea

4.b.Inductie si deductie

Tema – documentatie- gasirea de similitudini cu tema data in natura, imagini

pentru inspiratie

- procesare – rationalizare, selectare a informatiilor, datelor

- inductie- procesarea elementelor din lumea reala, drumul de la lumea reala la

lumea ideilor

- inspiratia - gasim ce vrem, o idee organizata

- se petrece in spatiul mental

- tipologizare – ne formam o idee despre ce vrem sa facem –

conceptie vaga

- deductia – 2 praguri

argument – inca nu ne-am asezat la planseta – ne aparam ideea- discutii,

corecturi, argumentari, sustineri ale conceptului

operant – lucrul

proiectul – amprenta a matricii noastre spirituale, restituim lumii un obiect cu

propria amprenta

5.a.Comensurare, regim itinerant

Comensurarea = a masura impreuna ( pe filiera antropologica, vocatie

filosofica, inclinare religioasa)

a conferi marime, altfel decit prin masurare directa a obiectelor, lucrurilor

spatiului construit – capacity. arh.

procs demiurgic in care sunt pusi in relatie doi termini: 1. marimea obiectului
proiectat; 2. un sistem de masura raportat la om, la umanitate;

In China: unitate de masura TUKU

sunt implicate: forma, marimea si credinta ca intreg universal condus de o forta

atotputernica, absoluta.

Expresie simbolica = mana= 4+1

Universul= pamint+aer+apa+foc-(patru grinzi incrucisate-expresie figurala);

elemente fundamentale care nu pot exista impreuna decit prin intermediul unei
forte de legatura, de coeziune – degetul mare – figural- stilpul sustine
UNU – se regaseste si in patru si invers – viziune simbolica regasita si in
arhitectura=>silueta caracteristica a arh. traditionale

In India: unitate de masura MANSARA- cu unitatea de masura UBA=1,25m,

reprezentind omul in pozitia lotus, ipostaza de concentrare, contemplare a
corpului uman;

In Japonia: unitate de masura cu character spatial, in relatie cu credinta;

budismul ZEN: ideea neantului ca stare speciala a spiritului independent de
materie-> o norma repaosul total->pozitia corporana complet intinsa si relaxata,
definite de doua dimensiuni: a-socialul; b-ideea de individualitate:
a=b=1KEN=1,81;

TATAMI=1KEN ²= o suprafata care reprezinta unitatea locative

Casa japoneza – modulate intr-un sistem “KIWARINO” datind din sec. XII,
XV;-arta de a taia lemnul;

-modulare=dezvoltarea pe toate directiile, care nu distruge compozitia prin

extrageri sau adaugare;

In Romania = influenta culturii latine+similar japonez;

-unitatea populara de masura STINJENUL(in Latina stendere=intins)=omul cu

mina intinsa 1.80, 2.00,2.10m. ODAIA unitate de marime spatiala in care au loc
toate functiunile vietii cotidiene.

In Grecia Antica sistem de masura antropomorfic

-un picior=4palme=3,14cm=π

Unitatea de masura universala:

-cotul: comert cu textile, navigatorii: nod, picioare,unitatea de masura a

greutatii, volumului->attribute transitive legate de tehnici de exploatare cutume?

-metrul – unitate de masura abstracta->utilizat ca principiu de standardizare,

lipsit de semnificatie umana sau spirituala.

Corbusier – modulorul incearca de a scoate arhitectura de sub autoritatea

metrului, gest de reducere in arh a unui criteriu de comensurabilitate
antropologica.

cistigul initial anulat prin internationalizare;

Astazi problema ergonomiei, designului

Metabolistii japonezi (anii 60-65):exploateaza traditia ; organicismul evolutiv ,

crestere-schimbare; teoria megastructurilor->include retele urbane, efemeritatea.

Alte unitati:

Gindirea holistica: sprijinita pe ideea monadei, inicitatii intregului, totalitatii->de

la Greci.

-gindira ansamblului in corelare cu partile+invers:

-sens determine:ext->int=sub. partilor de catre ansamblu

-sens det.:int->ext.: implica influentarea ansamblului de parti;

-2 sisteme de comensurare-proportia

- scara

Proportia”raportul de aur”=process de relationare – interioara

MODULARA

-simetria si armonica

-sectiunea de aur

-euritmia

-din antichitatea greaca, pe tot parcursul culturii europene;

Scara (umana)=presupune stabilirea unei relatii intre un ansamblu + o

exterioritate.

5.b.Stilul arhitecturii si raportul semnificat-semnificant

Antichitatea

-egipt si india - arhitectura influentata puternic de cultul mortilor, dar cu

deosebiri in interpretare date de diferentele ideologice.
- egiptul – construieste piramidele ca simbol al puterii si vesniciei faraonilor –
materiale durabile, eforturi uriase, dimensiunile, orientarea si dispunerea
piramidelor pe teren (oglinda a dspozitiei cosmice a universului)

- filozofia si conceptia lor despre moarte si viata, ierarhia sociala – dau acea
reprezentare a figurilor in “rabatere fata-profil” (mateia) - conventia
simbolica fiind in acest caz mult mai puternica decat tendinta de a reprezenta
corect

-egiptul dezvolta o simplitate si un rafinament al formelor extrem de

perfectionate, dure si austere (ce va influenta lumea Greciei antice si arhitectura
ei spre deosebire de india ce afiseaza o opulenta formala si o exuberanta
cromatica ce va marca lumea araba

-india construieste colosi de piatra, asemenatori piramidelor in trepte (?) cu o

incarcatura mare de sculpturi, mii de figuri, legende, ipostaze – simboluri ale
filozofiei

-grecia antica - preia simplitatea si rafinamentul, puritatea formala a egiptului,

in cautarea perfectiunii si idealului platonician, dar ii ofera arhitecturii o
dimensiune umana, raportata la om ca “masura a tuturor lucrurilor”. Arhitectura
nu e doar cea a puterii si a religiei, constructiile sunt legate si de viata cetatii
(teatrul, agora, locuintele) iar elementele de constructie se regasesc in toate
formele arhitecturii.

- Marc Phillipis “operele omului” – prima interpretare semiotica a gandirii

grecesti

- dorinta de perfectionare – concretetea ?materialului, perfectiunea formelor

(sfera, cercul), limita concreta a lucrurilor(forme inchise, delimitate perfect
cu cornise, frontoane, coloanele de colt), formele perfecte exprimate in
formule matematice (proportii “perfecte” extrase din proportiile corpului
uman)

- sfera – simbol al spatiilor ceresti, are o investitura divina ( prezentza lui Pi –

numar irational –mister)– vocatie ascesionala a omului puternic, cel ce
infrunta lumea in dorinta de a o infrange cu fortele proprii si de a o cuceri–
“devenirea” (mitul lui Ullise)

Preromanic, romanic, gotic

- cel mai prezent semn al acestor perioade – turnul – element de “afisaj”, de

comunicare, de importanta simbol clar al puterii fie celei religioase, fie al celei
laice.
- arhitectura religioasa gotica– cea mai simbolica – proslavire a transcendentzei,
a “retragerii din lume pe axa infinitului pozitiv” (mateia)

- inaltimea si zveltetea structurii, rafinamentul goticului matur - interpretari ale

puterii divine, perfecte si inaccesibile omului de rand

- arhitectura laica – arhitectura de fortificatii – incearca sa exprime forta, putere,

introvertire, adapost printr-o arhitectura agresiva – turnuri, creneluri, ziduri,
santuri, poduri barbacane etc.;

Renasterea

- omul devine din nou masura a tuturor lucrurilor, se reiau temele antichitatii
romane si grecesti, alaturi de rationalismul arhitecturii grecesti si tot limbajul
ordinelor.

- forme geometrice elementare, simetrie, proportii, trasee regulatoare, frontoane,

colonade, portice – aceeasi cautare a perfectiunii

- “pare un stil rational, dar are un imaginar exploziv” (mateia)

Barocul

- contestatar arhitecturii “academice” a Renasterii – eliberare spirituala de reguli

si tratate, conventii, de geometria elementara, simetria si antiteza interior-
exterior a Renasterii

- prolific sub aspect formal, se revine la antropomorfism, zoomorfism, noi forme

geometrice (curbele si contracurbele, elipsele) - totul cu o incarcatura semantica
aproape de cea a goticului.

Eclectismul

- desprindere totala a formei de continut, dar cu multa incarcatura semantica

Clasicismul, neoclasicismul – palatul regal – semn al puterii laice

(coincidenta forma continut)  palatul administrativ – incepe
derapajul dintre forma si continut (?)

Sec XIX – program – expozitiile nationale

Cladirile exponat – turnul Eiffel – semn al progresului (atunci, azi al Parisului)

- Crystal Pallace –devine semn conventional al unei culturii

Modernismul

Perioada de scadere a semioticului in arhitectura

Se fac pasi uriasi in arhitectura (evolutia tehnologica, revolutia industriala) ,

apar elemente noi in definirea spatiului arhitectural (spatiul de tranzitie –
articulatie polifunctionala), se reprima ornamentul ca purtator de semnificatie,
forma saraceste, spatiul isi castiga greu expresivitatea in lipsa ornamentului,
universalizarea arhitecturii (stilul international) anuleaza identitatea si
regionalitatea  cea mai acuta depersonalizare a arhitecturii.

Arhitectura postmoderna

Identifica in arhitectura criza lipsei de semnificatie si identitate si incearca sa o

rezolve – constientizeaza nevoia de istorie, de traditie si apartenenta, nevoia de
diferente (“differences”), de ludic, de haos, de non-sequitur (non-
functionalitate). Astfel reabiliteaza ornamentul ca necesitate a unei secondaritati
ce trebuie abordata “dimpreuna“ (Noica) cu principalul, ca eveniment fara
materialitate, fara functiune, care vorbeste despre trecut si prezent si despre
“telos” (scop), dar care nu poate fi perceput decat prin prisma propriei noastre
experiente(Eisenman). Ornamentul devin cod, cuanta culturala, concentrat de
civilizatie si informatie (U.Eco)

Criza insa continua si astazi, inca se cauta recuperarea semnificatiei in

arhitectura…

6.a.Monumentalitate-regim expectativ

Problema situata intr-o paradigma a virtualitatii. Intelegerea ei se bazeaza pe

subtila distinctie facuta de Kant intre forta si putere.

Forta - se impune, dar in fata careia poti opune rezistenta (poti castiga sau
pierde)

-ea este in planul existentei umane (cei care au beneficiat de ea au prelevat)

-forta fizica a barbatului care domina femeia; forta primara exprimata direct sau
indirect cu consecinte

-cu ea poti deschide o lupta

-ea arata starea dramatica a existentei noastre, a naturii: suprema, de nestapanit

sau monitorizat atribuita unei instante supreme, nominalizata sau transcendenta,
supunerea omului a devenit un mod de viata, este de fapt tematica umana.
Puterea - este perceptia unei energii care ne depaseste categoric, ea nu tine
seama de noi, nu este oarba ci este suprema, sacra; cu ea relatia este de tip eu-
natura? si nu exista sansa de castig, fata de ea existenta este o agonie. In
societate: justitia (legea, religia, inchizitia, este absoluta, deplina, cere atitudini
de respect)

-puterea democrata - interfata labila: respinge abuzurile intr-un cadru limitat

Relatia putere-monumentalitate.

Toate victoriile sunt obtinute la nivelul fortei prin mijloace de stapanire abuzive,
ilegale, tiranii, cuceritorii doresc sa valideze in istorie prin constructii
monumentale, opulente, pentru a sustine aceasta pozitie fragila. Valabilitatea de
astazi este obtinuta prin scoaterea faptelor din domeniul fortei si introducerea in
acela al puterii (din vulgaritate in sacralitate), o tendinta de monumentalizare
prin intermediul abstractiilor stilistice.

Sincretismul puterii manifestat de-a lungul istoriei, evidentiind relatia directa

dintre cea religioasa, laica si monumentala.

Egiptul antic: expresii formale: sala hipostila, piramidele (cultul mortilor:

intoarcerea catre viata de dincolo - austeritate), materiale rezistente, durabile in
timp, faraonii erau considerati boieri cu legaturi directe cu zeii, cunostinte de
matematica, astronomie. Se nasc teorii intregi care presupun relatii cu
extraterestrii→ investitura sacra care trebuie perpetuata.

Grecia antica: dorinta de perfectiune, ideal de explicabilitate a fenomenelor

exterioare si interioare

-cele neintelese atribuite zeilor (capriciosi, asemanatori omului), apar figurile

mitologice: semizeii

-monumentele lor fac legatura dintre viata oamenilor si a zeilor: orasele -

oglindirea Olimpului

-programe cetatenesti: agore, teatre (performanta fizica si psihica)

-materiale: piatra - monumentalitate

lemnoase, lipsite de dimensiunea uriasa (scara umana), perceptia

dinamica, mari acropole: materializate in relatia om-zeitate →frontoane,
coloane, portice, statui, programe sportive, stadioane, mediateci, teatru.
Modelul cultural european tributar celui grecesc →clasicismul; clasic=universal,
bine conturat, structura perena, valabilitate, valoare; notiune extrapolata, trecuta
prin toate domeniile.

Roma antica - duce mai departe expresia greceasca

-inovatie - cupola din Mesopotamia - caramida → o aduc in situatie de

monumentalitate (materiale si tehnici noi)

-cupola= expresia puterii aulice, monarhice: Pantheonul, Mausoleul lui Hadrian

-preluata de religie: imaginea puterii (crestinismul)

-sec. XVII-XVIII - la scara mai larga - putere politica

Preromanic, romanic, gotic - simbolul puterii: turnul, flesa → elemente de afisaj,

importanta religioasa

-laica: functiunea de aparare, fortificare

donjonul - locuinta fortificata

-programe administrative: primariile - importanta locala, reprezentativitate

Alta expresie a monumentalitatii: marimea dimensiunilor, cantitatea, intinderea

(Luvru, Versailles, palatele indiene, arhitectura stalinista, forme simbolistice -
emblematice)

6.b.Simbolism baroc si simbolism european

7.a.Imaginarul la Sartre, Piaget, Durand, Lupascu

-imaginea ca forma de traire: proprietatile ei din punct de vedere a patru savanti

(fenomenolog, genetician, antropolog, filosof) care ajung la o ordine triadica a
imaginarului

Sartre - imaginarul este stare de constiinta

-imaginarul este un datum imediat

-spontaneitatea imaginii

Piaget -unitati
Durand - ocularitatea imaginii

-profunzimea imaginii

-ubicuitatea imaginii

Lupascu - imaginarul = simultan si subiect

-libertatea imaginii

-imaginea este simultan reala si normala (ideala)

J.P. Sartre - fenomenolog existentialist, structura triadica a imaginarului

1.starea de constiinta: un mod de a fi, de a trai prin transpunerea individului in

altul pentru observarea reactiilor, ipostazelor

2.imaginarul = datum imediat: cubul intregit in imaginar, desi in realitate are

fete nevazute

3.spontaneitatea imaginii = capacitatea imaginarului de a face sa fiinteze forma

ceruta → forma poate sa dispara si sa reapara, vizualizarea este indusa, sugerata,
aspectul de a fi sau a nu fi, este instrumentul marilor magicieni: Fakiri, Isus (?
really?)

Jean Piaget - genetician, etapizarea procesului imaginar (tentativa de analiza a

dezvoltarii procesului in etape: copil-adult)

1.ochiul percepe entitatile spatiale → spatiul destructurat

2.ochiul construieste rapoarte → structuri asociative, relatia dintre entitati

3.imaginarul construieste analogii, similitudini, duce la intelegerea spatiului,

reduce pluralitatea la o identitate

Gilbert Durand - critic de arta, antropolog ca formatie

Proprietatile imaginii
1.ocularitatea = capacitatea omului de a transforma orice fel de senzatie in
imagine (cinematograful → mut, arta vizuala, desenul simplifica, transmite
informatii)

-relatie inversa: vizualizarea muzicii → sinestezie

2.profunzimea → relatie puternic condusa de realitate, presupune un anumit tip

de reprezentativitate pentru a sugera o directie.

-conduce la necunoscut, genereaza starile si presiunile interne

-perspectiva italiana (Leonardo, Rafael, Michelangelo) - este o exceptie in

modul de abordare a profunzimii

-celelalte culturi (egipteana, chineza, africana) nu cunosteau profunzimea,

marcarea imp. (ierarhiei) prin diferentieri de scara, dimensiuni

3.ubicuitatea = capacitatea psihicului uman de a se plasa in diferite planuri in

acelasi timp → sincron

-caract. uman - contextul devine mai cuprinzator

-ubicuitatea spirituala: D-zeu este peste tot

-ubicuitatea axialitatii: stalpul casei (sacru) - axis mundi

-animalele construiesc (baraj, cuib, stup)

Stefan Lupasco - filosof roman, doctorat la Sorbona

1.obiect si subiect - simultan: imaginea interioara - patrat

"cine vede patratul" → o alta constiinta care priveste constiinta patratului,

rezulta o stare care defineste ambiguitatea imaginarului

2.libertatea: in formarea imaginii intervin doi termeni: actualitate - potentialitate,

intr-un fenomen prin care imaginea este actualizata ca fiind anterior o stare
potentiala

3.simultan reala-normala - imaginea stie ca nu este realitate, dar constiinta

constiintei (?) o traieste ca pe o realitate.

Lupasco: "Logica dinamica a contradictoriului"

-tensiunea in sine reprezinta un pol, fara acesta ceilalti poli s-ar distruge, nu ar
mai exista, are cel putin aceeasi importanta ca si polii tensiunii: energii psihice.

7.b.Consecintele modelului semiotic

8.a.Superizare, structurare-regim itinerant

-regimul itinerant surprinde fiinta umana in actiune, contactul cu mediu =

comportamentul uman in stare extatica, de punere in afara, de orientare a
constiintei spre exterior

-atitudinile eului: adaptarea (1)Autoplastica+(2)Aloplastica

(1) cu continut biologic foarte puternic, corporalitatea se modeleaza dupa

caracteristicile ambientului

(2)omul plasticizeaza, organizeaza mediul (allo=altul)

Consecinte:

Superizarea = operatiune mentala adoptiva, o actiune de organizare din partea

eului, reducerea unei cantitati uriase de informatii la una mai redusa →
concentrat (nu redus calitativ) deci multul, pluralul, diversul se transforma in
foarte putin dar bogat in informatii

→fenomen invers al depresurizarii (fizic) - presurizare, condensare

-valoarea informatiei nu dispare - concentrare

-superizarea vizuala: reprezentarea pomului printr-o sfera

-superizarea mentala: figura construita in plan psihic → starea pomilor din plan
este transmisibila prin emiterea unui concept structural, subiectul putand retine
numai structura informationala

-explicarea fenomenului: legata de modelul de functionare a celulei nervoase,

aceasta avand o pluralitate de intrari dar o singura iesire → o transmitere
selectiva a informatiei = sintetizare → reductia nu inseamna saracirea
informatiei, rezulta un anumit tip de gandire - superizarea

Structurarea = consecinta a superiorizarii, presupune detectarea formei si a

relatiei dintre element prin imagini care relationeaza diversi constituenti → o
structura imuabila, care nu se deformeaza. Aceasta proprietate a structurii de a
se mentine in conditii in care constituentii sunt modificati, se numeste
izomorfism (nodurile, legaturile → copacii → triunghiul suporta modificari
topologice fara sa=si piarda prezenta structurala → invariatie)

-prin structura ceea ce este eterogen, discontinuu, se transforma in sistem

coerent, in continuitate

Diversitatea de figuri posibile este reductibila la 2 tipuri fundamentale:

structuri - dendromorfice (ideea de copac)

- retimorfice (retele inchise)

Structura dendromorfica - in forma de arbore, deschise, in care legaturile

ierarhizeaza si sintetizeaza, fiecare entitate avand un rol relational si structural
bine precizat, pe principiul functionarii univoce.

Structuri retimorfice - in retea. Le este caracteristica forma inchisa, bucla, motiv

pentru care relatia de univocitate nu mai este posibila. Exista posibilitatea de
iesire

In domeniul arhitecturii: pentru asocierea a 4 parti, arhitectul are nevoie de un

spatiu de legatura(1),(2) - spatii specifice de mediere →retimorfism

Rezulta ca exista doua tipuri de aranjament spatial - retimorfe (specifice in

Europa) si dendromorfe (Asia, Africa)

-arhitectura rezolva cu acestea diferite moduri de viata, instrumente care confera

si caracter acestora

-comparatie cu circuitele - in serie (dendromorf)

-in paralel (retimorf)

Permisivitatea spatiului - analiza preromanica - forma limitei

-modelul de viata desfasurat intre limite

-structura dendromorfa = expresia spatiului unic

-in orice structura retimorfa exista insule de opacitate (singura sau multipla)
-acces in orice structura a a casei, transit, placa turnnta, tranzit

8.b.Arhitectura ca metalimbaj dupa Heidegger si Schulz

The philosophy of Martin Heidegger and his followers offers such a possibility.
[9] In our context, Heidegger's concept of thing is of particular interest. Rather
than the reflection of an idea (which may never be grasped as such), Heidegger
understands the thing as the 'gathering of a world'.[10] The meaning of a thing,
thus consists in what it 'gathers'. In order to comprehend this definition, it is
necessary to take a closer look at the words 'world' and 'gathering'. For
Heidegger, 'world' does not simply mean what is present, that is, the subject-
matter of traditional metaphysics, but what is given together with what is
'withhold'. It is a commonplace that we can never 'have' the whole thing; when
one aspect of something conies into presence, other aspects withdraw into
oblivion. Therefore, any phenomenon simultaneously consists in a giving and a
withholding. This basic fact was expressed by the Greeks in their concepts of
lethe (concealment), and a-letheia (un-concealment) reappeared in Kant's
characterisation of the ground of things as an 'abyss'. To Heidegger, however,
the abyss does not imply that there are `no-things-in-themselves'. Any thing in
the world in its particular way, and remains the same through its indefinite
manifestations. To understand what that means, it is necessary to arrive at a
more structured conception of 'world', and Heidegger has proposed the
'Fourfold' (Geviert) as an answer. The Fourfold comprises Earth, Sky, Mortals
and Divinities, and on more than one occasion Heidegger defined each of the
four in realistic terms.[12] It is evident that he wanted to arrive at a concrete
understanding of the world, in accordance with the events of everyday life.
Although events are temporal, the things 'remain', and can therefore be given a
name. As examples, Heidegger 'analyses' nameable things such as the jug and
the bridge, showing how each of them gathers a world. The 'saying' of the liking
is possible because names form part of a language which 'contains' the Fourfold.
Language, thus, is the `House of Being', and serves to reveal things as they 'are'.
[13] certain sense, any revelation (aletheia) is an 'interpretation', but it is an
interpretation of something, rather than an instrument to be thrown away after
use.

In Heidegger',s saying of jug and bridge, as well as in his discussions of poems

and works of art, language is used in a new way. Heidegger does not pretend to
write poetry, and certainly he does not offer scientific analyses. What he does is
rather to investigate the phenomenological properties of the thing, using
language not only as a means of expression, but also as a source of information.
What results is a semi-poetic saying, as in his The Thinker as Poet (Aus Der
Epphrung des Denkew): Forests spread/Brooks plunge/Rocks persist/Mist
diffuses/Meadows wait/Springs well/Winds dwell/Blessing muses.[14] Here
Heidegger's closeness to nature and life comes forth, repudiating those who
interpret his thinking as another kind of nihilism.[15] At the same time the
importance of the work of art is explained. To Heidegger, art is the 'setting-into-
work of truth' as aletheia, that is, the disclosure of something that so far had
remained 'hidden'.

The word 'gathering' explains the nature of the thing. It neither denotes a 'sign'
nor a 'symbol', since the function of a sign is indication, and of a symbol
representation. The thing and the work) does not represent anything (that is,
something sent somewhere else), but as a gathering of a world, it is an identity
in its own right, at the same time as it brings the world closed to man'.[16] It
may be considered an image, since it make something 'invisible', come into
presence. Any work of art, therefore, is an imago mundi. Poetry speaks in
images, Heidegger says, and 'the nature of the image is to let something be
seen.'[17] Poetry therefore serves life. It reveals things as they are, and enables
man to realise the scope of his being-in-the-world: to dwell poetically'.[18]

Although poetry is the original art, it does not exhaust the disclosure of truth. In
poetic language truth is brought 'to word', but it also has to be 'set-into-work'.
Human life takes place between earth and sky, and architecture as an art is the
means to make this condition 'visible'. In his Hebel essay Heidegger shows what
that means: 'The buildings bring the inhabited landscape close to man and at the
same time place the nearness of neighbourly dwelling under the expanse of the
sky'.[19] Again we recognise the concrete point of departure of Heidegger's
thinking, as well as his understanding of architecture as a manifestation of man's
being-in-the-world. Architecture, thus is not a series of arbitrary 'codes', but has
an existential foundation. Man's being is temporal as well as timeless. When
Heidegger characterises human beings as 'mortals', he refers to the temporal
aspect, whereas his 'divinities' recall the `measure' which remains, and which we
have to take our hearts'.[20]

In the thinking of Heidegger, the metaphysical split between the a priori and the
a posteriors is overcome, as well as nihilistic negation of any foundation. The
world is recovered as the inhabited 'between' (Zwischen) of Earth and Sky, and
the abstract quantification which governed man's understanding in the past gives
way to a qualitative, poetical approach.

Any thing in the world in its particular way, and remains the same through its
indefinite manifestations. To understand what that means, it is necessary to
arrive at a more structured conception of 'world', and Heidegger has proposed
the 'Fourfold' (Geviert) as an answer. The Fourfold comprises Earth, Sky,
Mortals and Divinities, and on more than one occasion Heidegger defined each
of the four in realistic terms.[12] It is evident that he wanted to arrive at a
concrete understanding of the world, in accordance with the events of everyday
life. Although events are temporal, the things 'remain', and can therefore be
given a name. As examples, Heidegger 'analyses' nameable things such as the
jug and the bridge, showing how each of them gathers a world. The 'saying' of
the liking is possible because names form part of a language which 'contains' the
Fourfold. Language, thus, is the `House of Being', and serves to reveal things as
they 'are'.[13] certain sense, any revelation (aletheia) is an 'interpretation', but it
is an interpretation of something, rather than an instrument to be thrown away
after use

Metalimbajul la Heidegger si Schulz

Heidegger:
- arhitectura are un mesaj adanc, mai mare decat ceea ce poti tu observa
(atitudine, istorie, limbaj, trairi...)

- cuvantul e acasa a fiintei, cu ajutorul limbajului poti sa te dezvalui

- arhitectii au sansa sa ramana in lume un semnificat

9.a.Modelul transformational -teorie si ex

Modelul transformaţional surprinde cel mai bine condiţia de creator de artă a

arhitectului în procesul de proiectare. Este cel mai simplu model şi foloseşte
surse pe care le modelează

Arhitectul, in procesul de creaţie pleacă de la lumea exterioară, reală, concretă,

fizică, pe care o consideră reprezentativă, cu forţă individualizată numită
transformant intrinsec (Tin), însă lumea reală nu poate fi acreditată, validată
decât dacă îi corespunde o forţă particularizantă, o idee, numită transformant
extrinsec (Tex)

Transformanţi intrinseci: (determinanţi) - forţe care condiţionează proiectul, prin

care materia se mişcă. - legaţi de o configuraţie formală. Ex pătratitatea

- ţin de context, de natura fizico-geografică.

Context fizic:- poziţie geografică- relief, climă,vegetaţie; mediu urban-ţesut

urban, regim de înălţime, norme de construire, reguli, gabarite, condiţionări,
caracterul zonei(cuantumabil), -spiritual, abstract (necuantumabil)

Context cultural- identitar(tradiţii, obiceiuri), profesional (al proiectantului,

beneficiarului)
Context istoric- specificitatea locului (ex McDonald’s- simbol,fără identitatea
locului )

Transformanţi extrinseci; (operant) –este mediat de o idee numită argument.

Operantul conţine elemente concrete puternice, în timp ce în argument acestea
sunt rarefiate. A crea arhitectură necesită o concepţie proprie, o sumă de idei cu
caracter de principiu, în cadrul cărora se pot crea noi argumente şi operanţi.
Principiul e încărcat cu materialitate prin argument şi operant.(este un sistem
triadic de idei ierarhizate)

Pot fi

 evocatori (identitate, omologie, omotetie, analogie, asemănare)- procedeul

identităţii

Variaţiuni omoloage.-structură figurală invariantă,(cu variaţie foarte mică şi

identitate mare)

Variaţiuni analoage- se păstrează identitatea, semnificaţia, dar există libertatea

de a-l imagina pe A oricum; se schimbă structura figurală (variaţie mare-
diversitate-, scade însă identitatea)

dacă facem o comparaţie cu domeniul muzicii, variaţiunile

omoloage sunt variatiuni pe aceiaşi temă, ca în muzica lui Vivaldi, în timp ce
variaţiunile analoage sunt fugile lui Bach.

Un alt exemplu ar fi tratarea grilei. –identitate cu structura figurală a

plafonului(omologie);

 prefiguranţi -dezvoltare formală (modificarea formei secvenţial, de ex de

de la pătrat la cerc), modificare dimensională (secvenţială- de ex.
Lecturare treptată de la un spaţiu mic la unul mare), sugerare, modificare
poziţională (prin dezvoltare secvenţială se poate trece de la orizontal la
vertical)
ex.dancing house, Gehry- bloc arhitectură comunistă. Dinamizarea colţului
treptată. Găseşte forme care prefigurează acest conflict, încearcă un câmp de
mediere între arhitectura nouă/istoric, prin forme. Trece de la arh. Grea, care stă
pe pamânt la una uşoară.

 Neganţi – prin contrast. Opoziţie puternică. Ex contrast lumină/umbră,

simplu/complicat. Punerea în evidenţă a unui obiect- lecturare dată cu
fundalul( ex. Un exponat ataşat pe un perete care să-i scoată în evidenţă
calităţie.

Ex.casa de pe cascadă, Wright- negare a contextului prin orizontalitate.

Transformanţii extrinseci sunt forţe interne prin care arhitectul îşi impune
dorinţa creatoare, prin ei se mişcă spiritul. – categorisire a creatorilor după starea
lor psihică, fiecare va lua altceva ca motiv de inspiraţie.

Ex. Se aleg 3 arh. Care să rezolve pardoseala unei săli festive ce are planşeu
casetat şi un perete deschis spre parc.

a/evocarea planşeului casetat în pardoseală

diminuarea dimensiunilor casetei. Tratare mărunţită- omogenizare, difuzie,

vibraţie lejeră. Arhitectură raţională, cartezian, clasic.-evocare pătrat, a
ortogonalităţii, şi un anumit tip de negare(cerc/pătrat). Centralitate difuză
exprimată în noduri.

b/evocarea relaţiei interior/ exterior dată de peretele deschis spre parc

felul în care lumina pătrunde în spaţiu -> stări psihice de meloman.

gradarea luminii pe pardoseală- opune o structurare delicată. Marmură neagră şi

albă(~clape pian)

c/evocarea acceselor principale şi accentuarea legăturii dintre ele

accesele axial- axă evocată de parcurgerea spaţiului.

Crează o centralitate a spatiului, un ax fals

Neagă axialitatea, exagerează centralitatea spaţiului.

La toţi trei există prefigurare.

Exemple istorice ale modelului transformaţional.

 Walter Gropius- Fagus werk

Caracteristica esenţială a socio-culturii din acel timp, a fost exprimarea lui cu

vigoarea dată de accentuarea plinurilor de întoarcere. Gropius neagă această
caracteristică pentru a-şi individualiza proiectul

Tin 1-colonada clasică

Tex 1-evocare,prin acuzarea verticalelor pe 3 nivele, amintind de ordinul

paladian.

Tin a-antichitatea grecească. Masivitatea coloanei de colţ

Tin b- ev mediu- contraforţi în trepte.

Tin c-renaştere - accentuarea colţului pe primul registru

Tex a,b,c- negarea arhitecturii colţului închis-uşurarea colţului.

Funcţional în colţul clădirii e rezolvată scara. Plecând de la un transformant

intrinsec Tin 2- realitatea fizică a scării, Intărit de un transformant extrinsec Tex
2-ideea de întoarcere a colţului, susţinute de dorinţa de a individualiza volumul
de arhitectură printr-un procedeu diferit de cel general acceptat, arh. Găseşte
soluţia colţului liber, transparent

 Marcel Breuer- sediul U.N.E.S.C.O., Paris

Oraşul axelor, piaţa Fontény, pe un teren învecinat cu academia militară şi o

clădire realizată în spirit neoclasic. Clădire nouă, corespunzătoare unei teme noi,
într-un context clasicizant
 Tin –forma pieţei, academia militară, clădirea
neoclasică. Breuer neagă socio-arhitectura academică front la front, şi pe a celei
neoclasice. Crearea unei disimetrii, o diversitate prin opoziţie cu păstrarea
identităţii locului.

Tin 1- simetrie- 2 axe Tex 1- evocare-centralitate piaţă

Tin 2-forma clădiri neoclasice Tex 2 -evocare, un Y imens p+2

Tin 3-masivitatea volumelor, forme închise Tex 3 –negare. Arhitectură uşoară,

deschisă. Nu stă pe teren

Tin 4-materiale, structură clasică/istorică-zidărie. Tex 4-negare, opune

materialului clasic unul din moda timpului, beton armat.

 Robert Venturi- casa de pe plajă, manifest

Casă de vacanţă obişnuită, cu funcţiunile uzuale =>reacţie plastică a cărui

rezultat e o arh. manifest.

Tin 1-înlănţuire funcţională clasică(living – terasă –plajă

– apă, la parter, iar laetaj dormitoare

Tex 1-negare (dormitoare la parter şi living la etaj pentru a oferi o mai bună
perspectivă, mai largă spre peisaj.

Tin 2-acces direct living plajă Tex 2-scară amplă exterioară(opoziţie)

Tin 3-dispunerea perpendiculară a casei în raport cu plaja. Tex 3-dispunere

paralelă(opoziţie)

Disproporţia dintre casă şi scară, opoziţia dintre rotund şi axialitate. În baroc,

luneta e un element de acompaniament. Venturi face ca toată casa să i se
subordoneze
9.b.Formele semnificatiei (filigran, de baza, iconice)

-formele pe care le vedem scaune, case, orase, sunt continuturile lor superficiale,
dar constituie mediul perceput zilnic;

forme filigran – designul lor investeste in energie (ex : auto );

forme de baza – ascunse, abstracte; arhitectura, arta in general prezinta forme

uneori intangibile pentru imaginatie;

- poate fi discutata numai in termeni abstracti- abordata in jurul

rationamentului, poate fi prezentata si demonstrata prin fotografii;

intre forma de baza si cea filigran sunt etape diferite de forme intermediare, de
dezvoltare a formei de baza spre filigran;

forme adaptate – semnificatiile sunt adaptate formei prin coduri (norme,

standarde, reguli, teorii sau preferinte estetice);

- forma actioneaza la decodarea intelesului – cheie, citire;

regulile conform carora se aleg formele sunt foarte interesante pentru ca prin ele
se manifesta semnificatia;

regulile in arhitectura apar din cerinte geografice,sociale – obiective, artistice-

subiective.

10.a.Evolutia modelului semiotic

Modelul semiotic bazat pe simbol e mai bine perceput, comunica din prima dar
la el se ajunge greu (arhitectura simbolica se bazeaza pe un semn, recunoscut in
toata lumea, cu putere, mesaj universal, caruia i se subordoneaza intreaga
opera). Arhitectura simbolica permite multe interpretari afine ale simbolului
respectiv. Cea mai simbolica arhitectura a fost cea gotica (slavire a
transcendentei, retragerea in infinitul vertical) → toate constructiile dedicate
transcendentei sunt inalte, simbolul crucii e mereu evident in planuri, fatade.

Simbolul a devenit o suita de elemente materiale care au o anumita utilizare. Un

limbaj regionalizat arata apartenenta la o anumita comunitate, epoca istorica –
are valoare de simbol; limba = esenta unificatoare a unei comunitati.

Arh. cea mai simbolizanta este e cea religioasa.

Pt a simboliza credinta exista elemente ca : totemuri, arborele vietii (axis mundi

pt crestini, centrul pamantului =Ierusalimul ). In antichitatea greceasca diferenta
dintre feminin si masculin se face printr-un stil diferit: ionic, corintic pt feminin,
doric pt masculin.(Exceptie templul dedicat Atenei Partenos –e infatisat prin
coloane dorice).In iconografia crestina exista cite un semn pt fiecare sfint (ex:
balaurul pt Sf. Gheorghe); semne identificabile, care ajuta la recunoastere.

La egipteni –cultul mortilor –mormintele faraonilor –simbol al puteri, al

vesniciei, o dispozitie a ordinii cosmice. Semantica este multipla si inepuizabila.
Pt. sclavi s-au construit locuinte tipizate; locuinta era perisabila si nu s-a pastrat.

La indieni –colosi de piatra sub forma unor piramide, dar in trepte –cu mii de
figurine, simbolizind, explicand credinta acestor popoare. Daca arhitectura
egipteana a adus un fel de simplitate, rafinament al formelor, India a adus o
incarcatura foarte mare de sculptura cu un contrast intre colosal si miniatural.

Arh. greaca –tindea catre forme simple bazate pe puritatea materiei; la indieni –
opulenta decorativa, cromatica, materiale diferite.Incarcatura decorativa nu
lipseste nici artei arabe –combinatie intre frumusetea formelor pure, occidentale,
cu incarcatura traforata a orientului.

Silul gotic corespunde cel mai bine artei simbolizante.Goticul e considerat ca

fiind un stil idealist;e considerat iratonal pt. ca aparent structura si compozitia
pareau de nepatruns, protejat de initiati.Cea mai simbolica arta a fost cea gotica
(slavire a transcendentei –retragere in vertical, in infinitul vertical-toate
constructiile dedicate transcendentei sunt inalte; simbolul crucii este mereu
evident in planuri si fatade.Viollet le Duc considera ca din punctul de vedere al
scurgerii eforturilor stilul gotic ar fi cel mai rational dar este irational din punct
de vedere semiotic.Exista si simboluri laice nu numai simboluri
religioase.Cruciada a fost fenomenul laicizat al acestei perioade, ea a nascut
arhitectura fortificata a castelelor (forta, introvertire, adapost)

Renasterea preia rationalismul grecesc.C.N.Schulz –ordinul clasic in principal a

permis o evolutie a formelor convenante pt ca a folosit arcul si cupola.
(Pantheon-prima cupola).Renasterea preia aceasta platforma si o duce mai
departe –reprezentarea perspectivica (Durer –elipsoid in perspectiva, corpul
uman in perspectiva ).

Baroc –libertatea formei, pt prima data forma desprinsa de continut.Un stil

prolific din punct de vedere formal, care revine la antromorfism (cariatide) avind
o incarcatura semantica la fel de bogata ca si goticul.

Clasicismul francez mai mult decit predecesoarele stilurilor din care se trage
(antichitatea greceasca, romana, Renastere) prezinta elemente cu o conotatie
simbolica.(ex: Luvru, Versailles – forme simtrice –pt a reprezenta puterea).
Eclectismul –melange de stiluri

-conventii prea uzate

-decalajul apare intre continut si forma –extrapolare, coloane de

fonta

Programul care devine principal: palatul regal –puterea laica franceza (a devenit
un model reluat in terte forme).

Sec 19 – programe interesante din punct de vedere semantic –promotoarea

expozitiilor internationale (marile hale din Paris)

Tour Eiffel era o constructie gratuita, simbolul performantei in constructiile

metalice(deschidere maxima si frumusete).Acum este simbolul orasului
„lumina”.

Crystal Palace –esenta culturii expo.

N. Grimshaw, I. Markovecz , Calatrava –reprezinta un anumit mod de a vedea

cultura

Markovecz – (bis din Pecs) -7 turnuri fiecare reprezentind o imagine a culturi

ungare (o semiluna , un turn mongoloid, un turn scandinav, un turn
maramuresan ...) –etniile.La intrare un inger cu mustati uriase (arhanghelul din
pusta mongola).

MODERNISMUL

Urmeaza o perioada de cadere a semioticului in arh. –Modernismul .A intervenit

reprimarea ornamentului, forma s-a saracit.Spatiul trebuia explicitat fara
ornament, dar era mult mai greu de realizat –interpretari abuzive

-Industrializare, repetivitate –aparitia stilului international care anuleaza

regionalismul-cea mai acuta depersonalizare a arhitecturii.(arh anilor 50 -60, arh
de dupa razboi)

Postmodernism –reintoarcere spre trecut, se cauta un motiv forte,

intrinsec.Arhitectura exprima mesaje prin forme agresive, gratuite.Se cauta
recuperarea sensului, a limbajului ce da recognoscibilitate.Se constietizeaza
faptul ca arh este arta si trebuie sa se exprime pe sine (metalimbaj).

10.b.Stari comportamentale

Regimul Regimul itinerant Regimul

asimilant expectativ
Nivelul Angajeaza tot Senzori de Caracteristici
senzorilor de sistemul locomotor distanta: vaz, auz, corporale de
impact, tactil: [miscare] imagine angajare
gura, mana ambientala
Efectul Structura -centralitate Structuri arhetipale
contopirii relationara
reticulara -radialitate -trairea distantei in
-omogenul interioritatea
-verticala imaginarului
-structura de
incastrare -sens abisal

-ascendenta
Structura -colocare -structuri portante Spatiu perceptiv
modulara ale formelor
-baza relationara
-continuitate -valorizare,
eterogen
-patrat omogen
Translatie, geometrie geometrie Spatiu conceptual
rotatie, simetrie topologica proiectiva

-spatiu omogen

-geometrie
euclidiana
-de unificare -relationala -ierarhica Origine holistica
iubire colaborare, mandrie, demnitateSpatiu afectiv
coroborare,
cooperare
speranta consens depasire de sine, Spatiu afectiv
progres, devenire
depersonalizare schizofrenie paranoia, autism Spatiu modal
(deziderat)
omogenitate, supervizarea, monumentalitate, Consecinte ale
retele modulare structurarea axialitate, forme creatiei
inchise

Comportamentul uman - in functie de om si ambient

C=f(O, A)
Din punct de vedere biologic, in comportamentul uman intervin 3 functii de
baza: hrana, regenerarea, frica

Stefan Lupascu: OM→Comportament→Mediu

-existenta perimetrelor: valoare absoluta, transcendenta, in raport cu momentul

-relatia comportament uman-creatia artistica→cele 3 tipuri de comportament

uman: starea expectativa, itineranta, asimilanta.

Spatiul din jurul nostru este neomogen si este format din: spatiul intim(cel mai
apropiat de subiect), spatiul personal(ofera o libertate mai mare de miscare) si
spatiul social(prin el persoana controleaza ce se intampla la distanta, in
ambient), mai rarefiat, elastic.

Aceasta succesiune egocentrica inseamna trairea a ceva ce este distanta,

profunzimea. Prin intermediul spatiului social persoana se simte inglobata in
mediul pe care il controleaza. Spatiul ambiental este egocentric. Cunoasterea
acestei structuri a spatiului ambiental a fost posibila prin trairea unei stari
statice: starea expectativa (subiectul sta si se confrunta cu mediul). Omul insa,
este obligat sa patrunda fizic in ambient intr-o miscare ce presupune trairea
distantei. Acest tip de comportament prin care individul intra in relatie cu
mediul-starea itineranta, in care intra orice actiune umana. Starea asimilanta este
aceea in care, subiectul relationand cu mediul traieste intr-un dublu schimb. Se
produce o asimilare proprie personalitatii unui subiect uman.

Exista 3 tipuri de componenti dupa filozofi

1.foamea - ideologia lui Marx

2.frica - filozofia lui Heidegger (existentiala-trecerea)

3.sexualitate - ideologia lui Freud

11.a.Teoria formei inchise - regim expectativ

Modelele de creatie reflecta structura psihica a unui individ, starile lui

comportamentale: starea expectativa,starea itineranta si starea asimilanta

Starea expectativa: - verticala unul din arhetipurile formale caracteristice =

raportarea omului la transcendenta (verticala uneste limita, pamantul cu o stare
dispozitionala situata intr-o sfera mai putin concreta)

- bipolaritatea- unul din motivele de creatie specifice acestei stari

 - manipuleaza trei regimuri, zone ale perceptiei: zona terenului,

zona parietala si zona zenitala, rezultand o continuitate pe verticala

Exista trei teorii caracteristice regimului expectativ:

- teoria axelor

- teoria monumentalitatii

- teoria formei inchise

Referindu-ne la teoria formei inchise trebuie sa mentionam ca tipul expectativ

nu este o persoana comunicativa, el are nevoie de limite, ,,ziduri” intre el si
restul societatii, rezulta astfel dorinta de a crea forme inchise, bine conturate

Exista mai multe moduri in care se pot realiza aceste forme :

- marcarea golului, cel mai semnificativ element al relatiei interior-

exterior, foarte puternic prin ancadramente

- intarirea coltului cladirii, intoarcerea pe colt

- folosirea formelor geometrice introvertite: simetrii biaxiale

- exacerbarea spatiului interior in raport cu cel exterior

- terminarea la partea superioara a cladirii cu cornise, atic, fronton=limite

intre pamant si cer, limita aspiratiei

In Grecia antica –grecii erau adeptii formelor bine conturate , limita bine
precizata-ideal al frumosului, forme perfecte ce se pot exprima foarte clar prin
formule, cat mai regulate (sfera-simbol al perfectiunii)

-in arhitectura – proportii perfecte care defineau spatiile pornind de la

proportiile corpului uman si care au stat la baza modularii obiectelor
arhitecturale si a spatiilor spatiilor publice, numarul de aur

- teoria formei inchise era ca orice volum care avea o conturare puternica in
special la colturi exprima mai multa forta

Evul mediu

– intarituri la colturi , contraforti pe una sau 2 directii, bosaje din masive piatra
– turnuri cu forma angulara – ideea de cetate stelata mai rezistenta la invazii

Renasterea

- colturi marcate prin dozarea marimii zidariei ( cele mai mari la colturi)

- ierarhie a marimii pietrelor de zidarie de la parter la cornisa

- goluri mai mari la parter

reluarea modelului grecesc de marcare a coltului cu un element inchis, marcarea

golurilor cu ancadrament din piatra

- diferenta interior – exterior bine determinata

Gotic

- aparitia ogivelor, a cercevelelor de piatra si a vitraliilor viu colorate

- marcarea si intarirea golului ( unui gol mic ii corespunde un ancadrament

mare si invers)

- monumentalitate, marcarea coltului, spatiu interior si exterior bine

determinate

nu exista ambiguitate, spatiul este puternic ierarhizat, spatiul interior

subordonat unui spatiu central bine conturat

- accentuarea verticalitatii prin cupole, flese

Perioada Moderna

- spargerea masei prin vid- patrunderea vidului in materie

- Mies van der Rohe- dirijarea spatiului prin lame ( peretii devin simpli
dirijori ai spatiului, compensarea limitelor prin sticla=ideea de contopire a
spatiului interior cu cel exterior)

- Wright, Gropius-spargerea coltului

- structura nu mai e portanta, inchiderea volumului pe contur e usoara, nu mai

e aceeasi coincidenta masa-anvelopa
- Le Corbusier – perceperea spatiului in miscare, contestarea ierarhizarii,
casa=sculptura de vazut in miscare, daca e scoasa din context ea traieste, se
poate adapta oriunde altundeva

- grila ortogonala- dematerializare

- omogenizarea spatiului, lipsa ierarhizarii=depersonalizare, lipsa de orientare

Eisenmann – refocalizare a grilei, recentralizare a spatiului, resacralizare,

regasirea focarelor, re-ierarhizare

11.b.Exemple contemporane de colocare

In contrast cu modelul transformational care releva artisticitatea si cu cel

semiotic care ne apropie de ratiunea functionala a arhitecturii, modelul colocarii
( sau modelul integrator) evidentiaza faptul ca arhitectul creeaza totalitati. In
activitatea de proiectare, lucruri diferite sunt puse la un loc, printr-un mod de
gandire specific, pentru a da nastere unui ansamblu

Orice tema sau program de arhitectura descrie niste constituienti; arhitectul

trebuie sa descopere regula dupa care acestia dau ansamblul; rezulta deci ca
acest ansamblu este diferit in functie de personalitatea fiecaruia si regula dupa
care acesta compune este cel mai important element al modelului colocarii

Rezulta ca opera, creatia arhitectului este rezultatul unei sume de constituienti, o

regula si euritmia fiecaruia (starea de gratie a artistului )

C1 +C2+ … Cn + R + E = creatia

In general , in arhitectura exista constituienti de ordin material ( material de

constructie, forma, lumina, umbra, situl, spatiul-coaja si vid ), de ordin fizic
( clima, relief ), de ordin spiritual ( comanda sociala, comanda culturala )

Exemple contemporane de colocare:

- scaunul lui Marcel Breuer

- Casa Gropius

- scaunul lui Le Corbusier – 3 pozitii + piele de capra maro cu alb in loc de

panza

- Mies van der Rohe- stocare scaune unul peste altul

- R. Meier – mai multe modele,pregnant cel transformational

 -Canal Plus – modulare in retea pe suprafata , o grila plana – o grila
spatiala –ingrediente ale modernismului duse mai departe; spre Sena – incadrare
, aliniament … colocarea acestor costituienti + regula datra de program si de
context

-constituienti de tema – studiouri , corp administrativ , partea de

reprezentare – holuri-expo , relatii cu publicul(latura nordica , perpendiculara pe
Sena)

-constituienti de natura formala – (din modernism – el este

continuatorul lui Le Corbusier)- piloni , ferestre banda , acooperis-terasa ,
trafoare pe fatada ,

-frumusetea si valoarea volumului alb

-grila plana – modulare plan-fatada

-gandire contextualista

12.a.Imaginarul Patapievici si Culianu

Cand spatiul a devenit anizotrop s-a nascut un zeu- exprima nevoia de ceva.

Utilizarea grilei in modernism a constituit un exercitiu de concretizare a

spatiului, a izotropiei si a absolutului intr-un sens newtonian. Negarea
hegemoniei grilei si recompunerea ei in termeni axialitati si anizotropiei, pot
conduce la o recentralizare, o reaxializare intr-un sens abisal, o recentralizare a
receptaculului – probleme, dileme ale contemporaneitati “inaltimea verticala,
elevatia continua sa exprime prin excelenta, modalitatea de a fi sacru”.

O prima anizotropie a spatiului, a fost locul, inainte de monotheism prin

retragerea sacrului in cer (prima cadere) si crearea prin consecventa a raportului
de transcendenta a axei absidale, prin care lumea dialogheaza cu divinitatea,
spatializarea ideii.

1. retragerea zeilor dintre oameni – miturile grecesti – toata perioada

prerenascentista a utilizat notiunea de spatiu sacru in sensul locului geometric de
manifestare, o arhitectura receptacul a transcedentalitatii. Este momentul
primelor constructii de temple pentru invocarea zeilor in accord cu filosofia
cosmogonica a religiilor: oglindirea cerului pe pamant prin construirea oraselor.

Spatiul, teritoriul demarcate de: - animale;

2. a doua cadere – alungarea lui Adam si Eva din Rai, oamenii devin
muritori, dobandesc vocatia de a-si redobandi locul in Rai. Sansa artistilor-
ispasirea prin arta; idea de baza – intoleranta lucrurilor imorale. Islamul este
religia care-si pastreaza latura imaginara intacta, admite sacrificii cu anumite
scopuri.

3. a treia cadere - ridicarea lui Isus in ceruri – apar primele biserici

receptacul a acestei credinte, este nascuta idea de religie.

Durant: “Occidentul a devenit tot mai iconoclast”

Ocluzionarea imaginarului: stiintele exacte si geometria analitica au

suprimat imaginarul nu atat prin lipsa ilustrarilor, cat prin absenta reprezentarii
sacrului.

Idea de contradictoriu a neoplatonicienilor, bazata pe alt tip de gandire.

Abuzurile crestinismului: cruciadele, inchizitia.

Miscarea reactiva- devierea de la principii prin reforma (Luther, Calvin)

Reforma- contrareforma: interzice iconografia, reprezentarea lui

Dumnezeu, puritanismul pe ambele parti, apare idea de experiment,
demonstratie logica.

Laplace: “Mecanique celeste”- sec XVIII descrierea cosmosului fara nici

o reprezentare grafica; deschide drum mecanicii cuantice bazata pe conventii
numerice (fara grafice); imaginarul refuleaza in arta (apare arta abstracta); in
biserica ramane doar valoarea patrimonala si dispare ornamentica.

12.b.Nivele simultane ale perceptiei

Sp-spatiul perceput

Sc-spatiul conceptual

Ss-spatiul simbolizant

Sob-spatiul obiect

Sr-spatiul real

Sn-spatiul natural
-procesul de creatie transfigureaza perceptiile, iar obiectul de arhitectura se
integreaza → un proces permanent de deductie, transfigurare

Sob-filtrat de subiect

-relatia om-natura (mediu): grade diferite de miscare, perceptie, concept.

-ambientul=spatiul perceput, permite o anumita concretete: -conotatie spirituala

-factori cromatici →o folie din

mediu bine conturata, separata fizic si spiritual

Peristaza: mediu cosmic, ipostaza depersonalizata, conotatia existenta presupune

o natura depersonalizata

Tipologii umane:

-antropologie

-apartenenta la un grup

-de rutina

-inginer - competenta profesionala

-arhitectura = creatie, spiritualizare profunda

Mecanismul creatiei

-proces de selectare, inductie a elementelor care convin

-tipologizarea intentiilor → principiu

-element de determinare

-casa finala: produs, aport al subiectului

Px - subiect care te reprezinta, element de referinta a persoanei care creaza

Semiologi: Umberto Eco - omul ca fiinta cugetatoare

Pierce - triunghiul de referinta

Semiologia - reprezentant = semnificant: semn concret

-referent = semnificat: conotatie, abstract, spiritual

P1, Pn -exemple, documentatie+informatie+selectie → inductie

-conjugarea exemplelor, cerintele temei - conjugarea arhetipului, schemei

-operare in procesul conceptului - schite, variante

-proiectare = proces de reprezentare cu mijloace proprii, a unui spatiu

virtual+restituiri in lumea valorilor a unui obiect → critici, aprecieri

-proiectul este marcat de structura intima, genetica a proiectantului

- partea nativa (inconstienta)

-partea educabila (constienta)

inconstienta - memoria colectiva → reactii - transmiterea caracterelor

posesorilor

Atitudinea fata de opera de arta

-perceptiva - pasiva

-empatetica (simpatetica): implicare, participare afectiva

-activa - formare de atitudini selective

-reactiva - neutra

-ejectiva, respingere

-asimilanta, acceptare