COMUNA MOŢĂŢEI

JUDEŢUL DOLJ

Comuna Moţăţei este situată în partea de sud-vest a ţării, la nord-vest de oraşul

Băileşti şi la aproximativ 4 km nord de DN Craiova – Calafat, în cadrul Câmpiei Băileştilor,
subunitate a unităţii mari geomorfologice Câmpia Olteniei, fiind străbătută de următoarele
coordonate geografice: 44°08’ latitudine nordică şi 23°20’ longitudine estică.
Teritoriul administrativ al comunei Moţăţei este situat în partea de sud – sud-vest a
judeţului Dolj, învecinându-se astfel:
Nord – comunele Unirea şi Izvoare;
Sud – comuna Seaca de Câmp;
Est – comuna Galicea Mare şi oraşul Băileşti;
Vest – comunele Maglavit şi Cetate.
Cele trei sate componente ale comunei sunt situate aproximativ central în teritoriul
administrativ, de 3482 ha (cca. 34,8 kmp). Din această suprafaţă intravilanul deţine 352,87 ha
(din care satul reşedinţă de comună Moţăţei deţine 240,09 ha, Moţăţei Gară deţine 30,76 ha iar
Dobridor 82,12 ha) restul de 3129,13 ha revenindu-i suprafeţei extravilane.

PRINCIPALELE TIPURI DE SOL

Ca în majoritatea cazurilor şi solurile din teritoriul comunei Moţăţei s-au format şi au

evoluat sub acţiunea comună a factorilor de solificare între care un rol predominant l-a avut
adâncimea apei freatice. Procesele de geneză şi evoluţia solurilor în cadrul teritoriului comunei
a avut loc prin interacţiunea în timp a factorilor pedogenetici (climă, relief, hidrografie,
vegetaţie, roca mamă) precum şi ca urmare a intervenţiei omului prin aplicarea de îngrăşăminte
organice şi chimice, amendare şi afânare adâncă pe anumite suprafeţe, precum şi prin aplicarea
unei agrotehnici diferenţiate.
Humificarea substanţei organice ca şi alterarea mineralelor sunt influenţate de climă
(ierni blânde, veri călduroase cu perioade uscate). Liziera de pădure la care se adaugă resturile
vegetaţiei ierboase, s-a descompus în această situaţie sub acţiunea ciupercilor şi bacteriilor dând
naştere la cantităţi moderate de humus. Acest humus s-a acumulat în orizontul superior (A), a
cărui grosime variază între 25-35 cm, humus format atât de acizii saturaţi de culoare închisă cât
şi din cantităţile însemnate de acizi fulnici, nesaturaţi.
S-a desemnat o primă regularizare care are rolul major, acela de orânduire zonală
(microzonală) a unităţilor de sol, pe axa N-S; această orânduire în fâşii aproape paralele este
legată de originea geologică a teritoriului (factorul timp şi roca mamă).
Dinamica apei, atât a celei meteorologice (factorul climatic) cât şi a apei freatice
constituie cel de-al doilea factor de mare importanţă.
Intervenţia omului are aici un rol foarte important prin acţiunile de defrişări, îndiguiri,
irigaţii etc.
 Teritoriul cercetat este amplasat pe 4 forme de mezorelief, a căror origine este legată de
trecutul geologic al regiunii şi anume primele trei terase (terasa a III-a Băileşti; terasa a II-a
Corabia şi terasa I Ciuperceni ).
În terasa Băileşti, solurile s-au format pe loess sub acţiunea climei temperate, moderat
umede. Relieful este foarte liniştit, plan, cu pante sub 2%. Bioacumularea de CaCO3 se
datorează nu numai vegetaţiei ierboase actuale dar şi vegetaţiei lemnoase din trecut care alterna
cu păşuni. Schimbându-se condiţiile de climă, în urma tăierii pădurilor microclimatul a devenit
mai uscat, solul a suferit procesul de progradare. La acestea au contribuit în mare măsură
vânturile puternice care au mărit evaporarea apei din sol şi odată cu aceasta ridicarea din
orizonturile inferioare a calciului.
Pe terasa a II-a Corabia, procesele de solificare arată o ţinută relativă. Aici roca mamă
este loessoidă, mai bogată în nisip (lutonisipoasă sau chiar LN-NL fiind mai aproape de luncă).
Pe terasa I Ciuperceni, procesele genetice sunt mai recente şi mai variate, datorită apei
freatice şi variaţiei reliefului de dune. În felul acesta numărul US este mai mare în alternarea
lor. Aici texturile sunt şi mai uşoare (nisipoase, nisipo-lutoase) cu o gamă întreagă de tranziţii
pe dune, iar între dune, luto-nisipoase. Un rol important îl joacă nivelul apei freatice. Astfel, în
cazul reliefului vălurit, apa freatică adâncă joacă un rol mai mic, cu cât nivelul apei freatice se
apropie de suprafaţa solului, cu atât apar şi apoi cresc în intensitate procesele de gleizare.
Clasificarea solurilor la nivel de tip, subtip, varietate până la familie s-a făcut în
conformitate cu „Sistemul român de clasificare a solurilor” elaborat de I.C.P.A. în 1979, iar
determinarea şi prezentarea unităţilor de sol s-a realizat în conformitate cu „Metodologia
elaborării studiilor pedologice” editată de I.C.P.A., 1987.

Clasa molisolurilor
Această clasă înglobează solurile care au orizont A molic şi orizont subiacent cu culori
de orizont molic (culori închise, de la negricioase la brun închise) şi pe teritoriul comunei
Moţăţei prezintă tipurile cernoziom levigat şi cernoziom ciocolatiu.

Cernoziomurile
Datorită climatului mai umed, vegetaţia ierboasă sub care s-au format cernoziomurile a
fost mai abundentă decât în cazul altor soluri. Acumularea humusului în condiţiile de vegetaţie
mai abundentă a fost mai intensă, ducând la separarea unui orizont A molic mai bogat în humus
şi deci mai închis la culoare şi mai bine structurat.
Prezintă un profil de tipul Am-A/C-C sau Ccca. Grosimea orizontului A variază între
40-50 cm, dar uneori mai mult. Are culoare brun negricioasa, textura fiind lutoasă, luto-
nisipoasă şi nisipo-lutoasă.
Orizontul de tranziţie A/C are grosimea de 20-30 cm şi o culoare mai puţin închisă
decât Am; textură nisipo-lutoasă, lutoasă, luto-nisipoasă.
Orizontul C are culoare albicioasă, castaniu deschisă, textură nisipoasă şi luto-
nisipoasă. Reacţia solului este slab alcalină, neutră şi slab acidă. Conţinutul de humus este mic.
 Au evoluat în zona de microrelief aproape plan, având ca rocă de solificare loessul. Se
găsesc în cea mai mare parte a teritoriului.

Cernoziom levigat
Se dezvoltă pe forme de relief mai tinere, roca de solidificare fiind reprezentată prin luturi
aparţinând Pleistocenului superior. Însuşirile fizico- chimice indică o creştere evidentă a
procentului de argilă în orizontul de tranziţie A/B şi în B. Textura destul de argiloasă a
influenţat asupra spălării sărurilor solubile, menţinând un grad de saturaţie în cationi relativ
ridicat.
Cernoziomul slab levigat prezintă o slabă acumulare de argilă în orizontul B şi o slabă
spălare a carbonaţilor( 75- 90 cm). Apare în complex cu cernoziomul mediu levigat cu
degradare textuală, ocupând formele de microrelief supuse eroziunii.

Cernoziom ciocolatiu
Acest tip de sol ocupă partea de sud a comunei Moţăţei. În cadru acestui tip de sol, roca de
solificare este reprezentată prin loess care atinge 5- 6 m grosime acoperind depozitele de pietriş
şi nisip fluviatil. Pânza de apă freatică se situează între 10- 15 m adâncime. În suprafeţele
depresionare şi plane se întâlneşte cernoziomul ciocolatiu la care nivelul carbonaţilor coboară
între 60- 70 cm.

Clasa solurilor hidromorfe

Sunt soluri formate sub influenţa apei în exces şi prezintă anumite particularităţi în ceea
ce priveşte formarea, evoluţia, alcătuirea şi proprietăţile.
Excesul de umiditate, indiferent de originea lui, imprimă solificării anumite
particularităţi, dintre care o importanţă deosebită o prezintă cele legate de manifestarea
proceselor de reducere. Depind de condiţiile locale de rocă şi relief, care favorizează excesul de
apă.
Pe teritoriul comunei Moţăţei lăcoviştile ocupă o suprafaţă redusă, şi anume, de-a
lungul râului Balasan.

Lăcovişti
Tipul lăcovişte se defineşte printr-un orizont Am la limita superioară, situată în primii
125 cm.
Dintre condiţiile pedogenetice caracteristice, rolul dominant l-a avut apa freatică, aflată
la adâncimi ce nu depăşesc de obicei 1-2m. Deci, caracteristice în formarea lăcoviştilor sunt
procesele de gleizare.
În zonele cu apă freatică bogată în săruri solubile se formează lăcoviştile sărăturate.
Lăcoviştile au textura lutoasă, luto-nisipoasă roca mamă fiind depozitele fluviatile.
Aflându-se sub influenţa apelor freatice situate la adâncime mică, lăcoviştile au de regulă un
regim aerohidric defectuos.
 Fauna solului
Complexul natural al zonei studiate se caracterizează prin variate condiţii fizico-
geografice, hidrologice, având deci biocenoze cu rol mare în procesele de pedogeneză.
Fauna are un rol important în formarea solului, ea intervine direct în evoluţia lor. Astfel
marea majoritate a bacteriilor intervin în descompunerea materiei organice. O importanţă mare
o au animalele nevertebrate (şoareci, cârtiţe, iepuri, popândăi, păsări etc.) care trăiesc în sol sau
pe sol. Acestea aduc cea mai mare contribuţie în afânarea solului, formarea diferitelor cavităţi
sau canale, culcuşuri etc. Aceste animale au de asemenea mare importanţă în procesele
transformării de ordin mecanic, fizic, chimic şi biologic.
Animalele vertebrate sapă în sol galerii pentru hrană sau pentru iernare, cu această
ocazie transportând mari cantităţi de pământ dintr-un orizont în altul, contribuind astfel la o
afânare, mărunţire şi structurare a solului.

Influenţa antropică
Exploatarea agricolă a terenurilor presupune intervenţii active din partea omului, prin
aplicarea de diferite măsuri agrotehnice. Lucrările agrotehnice obişnuite afânează partea
superioară a solului, ceea ce printre altele duce la mineralizare şi deci la micşorarea
conţinutului în humus.
Subsolajele, dar mai ales desfundările în vederea plantării viţei de vie şi a pomilor
modifică în asemenea măsură solul încât practic nu mai seamănă cu cel natural.
O influenţă deosebită asupra solului exercită omul prin măsurile de chimizare. De
exemplu, ca urmare a aplicării sistematice a îngrăşămintelor şi amendamentelor (substanţe ce se
incorporează în scopul corectării reacţiei prea acide sau prea alcaline) soluri sărace în substanţe
nutritive şi cu reacţie necorespunzătoare sunt transformate în soluri fertile.
Modificările esenţiale au loc şi prin aplicarea unor măsuri ameliorative, irigări, desecări
sau drenări, îndiguiri etc. Prin desecări şi drenări pot fi îmbunătăţite condiţiile anohidrice, astfel
încât unele soluri hidromorfe nu numai că pot fi folosite în cultura plantelor, dar se asigură şi o
evoluţie normală a lor.
Din momentul în care omul a intervenit în natură, mai ales prin cultivarea terenurilor,
solul a devenit un produs, nu numai al factorilor naturali ci şi al muncii omeneşti.
În ultima vreme se vorbeşte atât de pedogeneză, adică de formarea şi evoluţia solurilor
în condiţii naturale, cât şi de metapedogeneză, cu sensul de formare şi evoluţie a solului în
condiţiile schimbărilor datorate intervenţiei omului.