“Anna, sora mea, ce visuri pustii mă zbuciumă noaptea de spaime!

Ce curios e străinul sosit la casele noastre.

Cât e de-nalt şi voinic, şi cât e de vrednic în arme!
Uite, eu cred, şi pe dreptul, că dânsul din zei se scoboară.
Frica vădeşte pe oamenii josnici. Vai, cum îl mai mână
Soarta pe-aici! Şi de câte războaie purtate vorbeşte!
Dacă eu n-aş fi jurat şi n-aş vrea să rup jurământul
Vecinic cu nimeni de-acum să nu mă mărit după moartea
Celui dintâi iubit şi-a fostului unic tovarăş:
Iată-mă, poate s-ajung doborâtă de-această ispită!
Anna, vreau totul să-ţi spun. De când e sărmanul Sichaeus
Soţul meu mort, şi de când picurară de sânge penaţii,
Singur Aeneas mi-a-ntors şi gândirea şi bietul meu suflet
Pusu-l-a-n foc, şi eu simt că-mi renasc potolitele flăcări.”