Fotosinteza/ fig. 27 pag.

18
Sistemul digestiv la mamifere(om)/ fig.41 pag. 28
 Vilozitati intestinale/ fig.47 pag. 31

Ficat-pancreas- duoden/ fig.49 pag.32

Marea si mica circulatie/ fig.84 pag. 60
 PARTICULARITATILE STRUCTURALE SI FUNCTIONALE ALE SISTEMULUI DIGESTIV LA
VERTEBRATE

Stiti ca la toate vertebratele exista un tub digestiv cu segmentele descrise la mamifere si cu cele trei
tipuri de glande anexe. Diferentierile depind de nivelul evolutiv al diferitelor clase si adaptarile
specific legate de modul de hranire.

La ciclostomi gura este lipsita de maxilare, este rotunda si are dinti cornosi. Ea functioneaza ca o
ventuza, fixandu-se pe corpul animalelor vii sau cadavrelor. Hrana este sputa, limba functionand ca
un piston. Stomacul lipseste.

La pesti, apar maxilarele care le permit sa captureze hrana.Gura nu este delimitata de faringe. La
pestii pradatori, cavitatea buco-faringiana are dinti sudati cu oasele capului. Pestii care se hranesc
cu plankton nu au dinti. Lipsesc glandele salivare. La pestii rapitori care inghit hrana intreaga
stomacul este voluminos.

La amfibieni, cavitatea buco-faringiana este larga. Unele specii au o limba foarte mobila cu care
prind hrana. Intestinul gros se termina cu cloaca; o camera finala comuna pentru tubul digestive,
caile urinare si caile genital.

La reptile, apare o delimitare intre cavitatile bucale, nazale si faringiana. Gura prezinta diferite
tipuri de dinti ( la soparle, serpi si crocodile) sau margini cornoase ( la broastele testoase). Stiti ca la
serpi mandibula este astfel articulate incat le permite sa inghita o prada foarte voluminoasa, iar
stomacul este foarte extensibil. Exista o main eta diferentiere intre intestinal subtire si intestinal
gros(care se termina cu cloaca).

La pasari, gura prevazuta cu cioc cornos daptat la diferite moduri de hranire. Esofagul are o
dilatatie-gusa- carestocheaza si inmoaie hrana. Stomacul are doua compartimente: stomacul
glandular care secreta suc gastric si pipota cu pereti musculosi care marunteste hrana.

INFLUENTA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA INTENSITATII RESPIRATIEI

Respiratia este influentata de factori interni si externi.

Dintre factorii interni mentionam: cantitatea de substante organice, gradul de hidratare a

celulelor, varsta si programul genetic al plantelor.

Pe masura ce concentratia substantelor organice creste, respiratia se intensifica. Acest fenomen se

constata la frunzele care, puternic expuse la lumina, acumuleaza substante organice.

Gradul de hidratare a celulelor infulenteaza viteza de deplasare a moleculelor si activitatea

enzimelor oxidoreducatoare implicate in respiratie. Celulele deshidratate au o respiratie redusa.
Semintele si sporii, avand o respiratie incetinita, supravietuiesc timp indelungat fara consumuri
mari de substante.

Varsta conditioneaza intensitatea respiratiei care scade pe masura ce tesuturile imbatranesc.

Programul genetic face ca, in timpul coacerii, fructele si semintele sa se deshidrateze active chiar
daca mediul este umed. Mugurii si tulpinele subpamantene respire lent in perioada repausului de
iarna. Frunzele de vita-de-vie respire mult mai intens in perioada cresterii boabelor decat
primavara sau in faza de coacere.

Factorii externi actioneaza asupra tuturor functiilor, deci si asupra respirartiei.

Temperatura influenteaza viteza reactiilor de oxidoreducere. Majoritatea plantelor inceteaza

respiratia sub 0°C, dar graul de toamna respire si la -5°C, iar molidul chiar sub -25°C. Temperatura
optima se situeaza in jurul a 35° C. La temperature mai mari incep alterari celulare, repiratia
consumand excesiv de multa masa organic acumulata prin fotosinteza, de aici rezultand pierderi de
productie.

Dioxidul de carbon in exces inhiba respiratia.

Concentratia O2 de 5% este minima pentru respiratie. Peste 21% O2 respiratia creste, pana la 50%.
Peste aceasa concentratie O2 devine toxic.

Factorii mecanici produc leziuni care intensifica respiratia.

 PARTICULARITATI STRUCTURALE SI FUNCTIONALE ALE SISTEMULUI RESPIRATOR LA
VERTEBRATE

La vertebrate s-au diferentiat doua tipuri de organe specializate in schimbul de gaze: branhiile si
plamanii.

Branhiile funcioneaza la ciclostomi, pesti si larvele amfibienilor. La desprinderea unui opercula de

la un peste osos, se vor observa branhiile de culoare rosie. Ele sunt asezate pe 4 perechi de arcuri
branhiale. Fiecare branhie este formata din lame branhiale, iar acestea din lamele branhiale. Ele
sunt bogat vascularizate.

Plamanii functioneaza la tetrapode.

La amfibieni, plamanii au aspectul unor saci cu peretii netezi sau uso cutati. De aceea suprafata de
schimb nu este sufficient de mare pentru a asigura tot oxigenul necesar. Amfibienii respire si prin
piele care este subtire, foarte vascularizata si umeda. Aceasta ultima particularitate impune o
constrangere ecologica: dependent de mediul acvatic.

Caile respiratorii sunt scurte.

Ventilatia pulmonara se bazeaza pe miscarile planseului bucal care urca si coboara, pompand aerul.

La reptile plamanii au tot forma de sac, dar peretii au o pliere mai pronuntata. De aceea suprafata in
schimb creste fata de cea a amfibienilor, fapt care nu mai face necesara respiratia tegumentara.
Caile respiratorii sunt mai lungi si conditioneaza mai efficient aerul. Apar cavitatile nazale separate
de cavitatea bucala.

La pasari sistemul respirator are o structura originala. In plamani, bronhiile se ramifica. Cele mai
subtiri bronhii sunt inconjurate de capilare si la acest nivel are loc schimbul de gaze (deci, nu exista
alveoli pulmonare). Unele bronhii strabat plamanii si se dilate in afara plamanilor formand saci
aerieni. Acestia au un volum mult mai mare decat al plamanilor si sunt plasati printer organelle
interne, uneori patrund chiar si in oase.

La pasarea in repaus, miscarile respiratorii se bazeaza pe variatia in volum a cavitatii toracice. In

zbor, cavitatea toracica trebuie sa ofere un support imobil pentru muschii aripilor. Acum actioneaza
sacii aerieni: Cand pasarea ridica aripile, sacii aerieni aspira aerul care trece prin plamani in saci.
Cand aripile coboara, aerul expulzat din saci trece inca odata prin plamani. Sacii aerieni contribuie
si la scaderea densitatii pasarilor.

Schimburile de gaze eficiente permit pasarilor o buna aprovizionare a tesuturilor cu oxigen.

Celulele pot produce prin respiratie suficienta caldura pentru ca pasarile, spre deosebire de
vertebratele mai primitive, sa aiba temperature constanta (sunt homeoterme). Ciclostomii, pestii,
amfibienii si reptilele sunt animale poikiloterme-cu temperature varibila.
 CIRCULATIA SANGELUI SI INIMA

Circulatia sangelui:
Nici o masina nu functioneaza fara combustibil.De la aceasta regula nu face exceptie nici organismul
nostru.Principalul combustibil al organismului uman este oxigenul,transportul de sange la diferite
tesaturi cu ajutorul unui sistem circulator bine organizat cu un randament deosebit.

Sangele care circula prin vasele sanguine transporta nu numai oxigen ci si alte substante nutritive
indispensabile functionarii organismului si in acelasi timp transporta substantele de pietricele si
nisip de la nivelul tesuturilor care acumulate devin toxice.

Aceasta circulatie in dublu sens nu se opreste niciodata.intr-un adult de statura medie circula circa
5 l de sange in care se gaseste cam 1L oxigen cantitate care in conditii de repaus este suficienta
pentru patru minute,in caz de efort intens aceasta cantitate este suficienta doar pentru un minut.

SISTEMUL CIRCULATOR
Sangele nu ar putea ajunge in toate partile organismului nostru fara existenta sistemului
circulator,sistem de transport de o mare capacitate. Inima are doua pompe musculare:una dreapta
si una satnga.Pompa din partea dreapta sau circulatia mica indruma sangele in plamani,unde se
oxigeneaza.De aici sangele ajunge in partea stanga a inimii si de aici prin circulatia mare se
impanzeste in tot corpul.

Aceste artere se impart in ramuri mai mici ,numite arteriale, care au pereti musculari si care prin
contractie si prin relaxare regleaza fluxul sanguin.Aceste vase se tot subtiaza pana cand se termina
in capilare. Diametrul capilarelor este de numai o sutime de milimetru, dare ele sunt singurul loc in
care sangele lucreaza.Suprafata totala a capilarelor organismului uman depaseste 6000 metri
patrati,iar volumul lor este atat de mare incat nu se pot umple toate in acelasi timp cu sange.
Peretele interior al venelor este captusit cu o mucoasa care din loc in loc face cute numite valvule
venoase indrumand sangele numai intr-un singur sesn adica cel spre inima.

DISTRIBUTIA SANGELUI
Cantitatea de sange care trece prin tesuturi depinde de necesitatile acestora.In conditii normale,din
cantitatea de sange expulzat de inima ,28% trece prin ficat,24% trece prin rinichi; muschii pentru a
asigura miscarea folosesc 15%,creierul 14%,iar inima doar 5%. Viteza circulatiei sangelui este
hotarata in principal de contractile ritmice ale inimi,de diametrele vaselor ,anume de un grup de
celule nervoase din trunchiul celebral numit centru vasomotor.

CHEAGURI DE SANGE
Sistemul circulator este un sistem inchis,in care cantitatea de lichid trebuie sa ramana mai mult sau
mai putin neschimbata.Daca din sistem ,de exmplu printr-o leziune ,se pierde sange,imediat intra in
actiune procesul de coagulare a sangelui pentru a scadea cantitatea de sange pierdut.Acest process
porneste imediat imediat in clipa in care o celula sanguina ajunge in contact cu aerul,de asemenea
in cazul lezarii unui tesut ,dar se poate declansa singur in interiorul sistemului circulator.