Professional Documents
Culture Documents
DEGRADAREA VALORII
NUTRITIVE A ALIMENTELOR
Componenţi structurali
naturali (endogeni) ai alimentelor
În structura multor alimente, alături de nutrienţi, se află şi
substanţe chimice potenţial nocive care, în anumite condiţii, acţionează
în sensul degradării valorii nutritive a componenţilor biologic utili. Unele
dintre ele acţionează “per primam”, altele - după ce sunt transformate în
timpul hidrogenării grăsimilor. Din prima categorie fac parte: factori de
complexare, inhibitori ai enzimelor proteolitice, antivitamine, excesul de
fibre alimentare, excesul de edulcoranţi cu rată crescută de metabolizare.
Din a doua categorie menţionăm transformările suferite de acizii graşi în
procesul de hidrogenare.
1. Factori de complexare
Acidul fitic
a. Importanţă antinutriţională
• prezent în numeroase alimente de origine vegetală, acidul fitic
(esterul hexafosforic al inozitolului) nu oferă organismului o cantitate de
fosfor asimilabil şi eficient;
• în alimente se distribuie neuniform, pericarpul, stratul aleuronic şi
embrionu lseminţelor de cereale fiind de 10-20 ori mai bogate decât
1
endospermul. Este astfel evident faptul că nivelul acidului fitic în făinuri
depinde de gradul lor de extracţie;
• gradul de extracţie al unor materii prime alimentare corelează
pozitiv cu nivelul acidului fitic;
• în produsele vegetale care conţin fitaţi există şi fitază - enzima
capabilă de a-i hidroliza în fosfaţi şi inozitol; activitatea fitazei este
optimă la pH = 5-5,5 şi la temperatura de + 700C;
• în organismul uman, 50-85% din fitaţii ingeraţi sunt hidrolizaţi
sub acţiunea fitazei din flora intestinală, iar fosfaţii astfel eliberaţi se pot
absorbi;
• dezechilibrul produs în balanţa fosforului se asociază cu
dezechilibre care privesc şi alţi nutrienţi minerali.
b. Surse alimentare
• leguminoase uscate: fasole, soia, linte, mazăre, năut (40-99% din
fosforul total se găseşte sub formă de fitaţi);
• cereale: grâu, secară, porumb, orez, orz, ovăz, sorg (35-97% din
fosforul total);
• derivate de cereale: făină, pâine, tărâţe;
• seminţe oleaginoase: nuci, alune, migdale, arahide, cacao (25-
60% din fosforul total);
• seminţele unor plante tehnice: ricin, muştar, in, rapiţă, bumbac;
• plante care servesc drept condimente: coriandru, cumin, nucşoară,
piper negru;
• legume: cartof, fasole, mazăre, morcov (până la 25% din fosforul
total).
c. Mecanism de acţiune
• prin intermediul radicalilor fosforici, acidul fitic poate complexa
macro- şi microelemente (mai ales calciu şi zinc, mai puţin fier şi
magneziu), formând cu acestea săruri insolubile sau puţin solubile (fitaţi)
care se elimină prin fecale;
• combinaţia acidului fitic cu calciu şi magneziu este cunoscută sub
numele de fitină [1].
2
d. Efecte la om
• o alimentaţie bogată în acid fitic, mai ales dacă realizează
concomitent un aport redus de calciu, zinc, fier, generează, la copil,
întârzieri în creştere şi dezvoltare, distrofii (prin diminuarea conţinutului
de calciu şi fosfor din structurile osoase) şi scăderea rezistenţei
organismului faţă de agresiunile din mediu;
• la adulţi nu apar fenomene de demineralizare osoasă, întrucât
organismul se adaptează, reducând necesarul de săruri minerale şi
utilizând mai economic cantităţile disponibile.
e. Măsuri preventive
• realizarea unui aport adecvat de produse alimentare bogate în
fitaţi;
• suplimentarea aportului de calciu şi fier (prin creşterea
consumului de lapte şi derivate, respectiv carne şi derivate) în condiţiile
unei alimentaţii bogate în leguminoase şi în derivate cerealiere din făină
integrală;
• prelucrarea culinară a leguminoaselor uscate după o prealabilă
înmuiere, urmată de încălzire lentă, care să permită activitatea fitazelor;
• utilizarea unor tulpini de drojdii cu activitate fitazică mare la pH
< 6 în procesul de panificaţie;
• îmbogăţirea făinurilor cu calciu şi fier.
2. Inhibitori enzimatici
a. Importanţă antinutriţională
• în unele alimente bogate în nutrienţi proteici coexistă alte
substanţe proteice cu înaltă specificitate care pot diminua activitatea
enzimelor proteolitice din sucurile digestive şi în special activitatea
tripsinei. Deşi aceste substanţe sunt denumite în mod curent inhibitori
tripsinici, ele sunt, de fapt, inhibitori ai proteinazelor;
3
• în anumite condiţii, consumul alimentelor bogate în proteinaze
poate induce, în timp, diminuarea creşterii şi a dezvoltării organismului;
• inhibitorii enzimatici cei mai studiaţi sunt:
1. ovomucoidul din albuşul de ou crud;
2. ovoinhibitorul din albuşul de ou crud;
3. inhibitorul tripsinic din colostru (laptele secretat în
primele zile după naştere);
4. inhibitorul tripsinic din lapte;
5. inhibitorul Kunitz (diminuă activitatea tripsinei,
chimotripsinei şi sinteza amilazei) din boabele de soia şi derivate;
6. inhibitorul Bowman-Birk (diminuă activitatea tripsinei şi
chimotripsinei) din boabele de soia şi derivate;
7. α conglicina (diminuă activitatea tripsinei) din boabele
de soia şi derivate;
8. inhibitorii tripsinici din alte leguminoase, cei din fasole
reprezentând 2,5% din totalul proteinelor şi fiind bogaţi în aminoacizi cu
sulf;
• inhibitorii din albuşul de ou nu prezintă activitate faţă de tripsina
şi chimotripsina umană;
• a fost dovedită existenţa unor astfel de inhibitori naturali şi în
sângele uman: α 1 antitripsina, α 2 antichimotripsina, α 2 macroglobulina
şi α tripsininhibitorul intermediar. Aceşti compuşi prezintă importanţă
medicală, fiind utilizaţi în tratamentul pancreatitelor;
• proteinazele sunt compuşi termolabili (inactivaţi prin prelucrarea
termică a alimentelor care îi conţin).
b. Surse alimentare
• leguminoase uscate; cea mai intensă activitate o prezintă
inhibitorii tripsinici din fasole (8), urmaţi de cei din soia (5, 6, 7), năut,
linte, mazăre;
• cereale;
• cartofi;
• lucernă;
4
• lapte (4), colostru (3);
• ouă (1, 2) ş.a.
d. Măsuri preventive
• asigurarea unei alimentaţii echilibrate;
• prelucrarea termică a alimentelor cunoscute ca prezentând
inhibitori tripsinici. Efectele acestei prelucrări depind de temperatura,
durata şi modul de aplicare a căldurii, precum şi de modul de prezentare
a alimentelor incriminate;
• suplimentarea hranei cu nutrienţii deficitari.
3. Antivitamine
a. Importanţă antinutriţională
5
• prin dezechilibrele vitaminice create (hipovitaminoze), sunt
perturbate multe procese metabolice cu consecinţe nefavorabile în status-
ul nutritiv şi reacţional-comportamental uman;
• aceste consecinţe pot fi amplificate în cazul unei alimentaţii
nefiziologice prelungite, întrucât organismul nu are capacitatea de a-şi
asigura - prin sinteză - toate necesităţile vitaminice;
• antivitaminele pot fi analogi sau heterologi structurali.
6
linatina din seminţele de in;
4-dezoxipiridoxina din cereale;
• antivitamina B8
avidina din albuşul crud de ou, care formează cu biotina
din gălbenuş un compus enzimo-rezistent; coagularea albuşului după
câteva minute de fierbere a oului inactivează însă avidina;
• antivitaminele PP
niacitina şi niacinogenul din porumb (forme neasimilabile
ale acidului nicotinic);
3-acetilpiridina;
6-aminonicotinamida;
izoriazida;
acidul 3 piridin sulfonic;
3-piridinsulfonamida;
acidul 5-fluornicotinic;
hidrazida izonicotinică;
1, 3, 4 tiadiazolul [45];
• antivitaminele acidului pantotenic
acidul metiletilbis-norpantotenic;
acidul dietilbis-norpantotenic;
acidul metilpropilbis-norpantotenic;
acidul ω -metilpantotenic ş.a.;
• antivitaminele acidului ascorbic
acidul glucoascorbic;
ascorbatoxidaza din legume şi fructe;
peroxidazele;
polifenoxidazele;
• antivitaminele A
lipoxidaza, care este criorezistentă;
peroxidaza din ardeii roşii;
• antivitamina D
din cereale şi din varză;
• antivitamina E
7
din fasole (în cercetări pe animale);
• antivitamina K
3-metilen-bis-(4-oxicumarina) sau dicumarina din unele
plante (în cercetări pe animale).
c. Efecte la om
Carenţele vitaminice pot determina efecte nocive specifice numai
în cazul practicării, timp mai îndelungat, a unor comportamente
alimentare dezechilibrate în nutrienţi.
d. Măsuri preventive
Respectarea recomandărilor privind alimentaţia fiziologică.
a. Importanţă antinutriţională
• fibrele alimentare nu se digeră enzimatic şi sunt inerte din punct
de vedere nutriţional;
• bilanţul elementelor minerale este influenţat de cantitatea de fibre
alimentare încorporată în exces în organism (mai mult de 16 g/zi).
b. Surse alimentare
• legume şi fructe: mere, portocale, morcovi, ridichi ş.a.;
• alimente amidonoase mai puţin rafinate: pâine neagră sau
intermediară, pâine graham, mămăligă.
c. Mecanism de acţiune
• rolul de schimbători de ioni;
8
• efectul de legare exercitat fie de diferite substanţe de însoţire
(acidul fitic, acidul galacturonic, acidul oxalic), fie prin intermediul
resturilor terminale de arabinoză, xiloză şi glucoză ale hemicelulozelor.
d. Efecte la om
• certe: micşorarea disponibilităţii zincului;
• probabile: chelarea calciului, a magneziului şi a fierului;
• dezechilibre metabolice în cazul unui deficit mineraloproteic în
meniu;
• tulburări dispeptice, disconfort abdominal, balonare, flatulenţă,
diaree [12].
e. Măsuri preventive
• asigurarea prezenţei în alimentaţia zilnică a alimentelor care
realizează obiectivul nutriţional în fibre alimentare (10-15 g fibre brute);
• evitarea excesului de alimente rafinate.
Zahărul
a. Importanţă antinutriţională
• consumat în cantităţi mai mari de 20-60 g/zi, zahărul contribuie la
generarea unor dezechilibre nutriţionale cu consecinţe grave asupra
sănătăţii şi vieţii;
• realizând un adevărat stress metabolic pentru pancreas,
antrenează o perturbare morfo-funcţională la nivelul principalelor
structuri ale organismului uman.
b. Surse alimentare
• zahăr cristalin;
9
• sirop de zahăr cu 65% substanţă uscată.
c. Mecanism de acţiune
• creşterea bruscă a glicemiei;
• stimularea secreţiei de insulină;
• favorizarea lipogenezei;
• dezvoltarea microflorei cariogene;
• reducerea disponibilităţii de tiamină.
d. Efecte la om
• obezitate (dar într-un context biologic în care intervine şi un
factor genetic predispozant);
• dislipidemie cu hipertrigliceridemie;
• hipercolesterolemie;
• ateroscleroză;
• diabet zaharat;
• apariţia şi dezvoltarea cariilor dentare ş.a.
e. Măsuri preventive
• respectarea obiectivului nutriţional privind consumul de zahăr;
• promovarea igienei buco-dentare şi introducerea fluorului.
Glucoza
a. Importanţă antinutriţională
• în procesul de hidrogenare se produc unele modificări în status-ul
morfologic şi funcţional al acizilor graşi naturali;
• aceste modificări interesează mai ales acizii graşi nesaturaţi;
• fenomenul de transfer membranar şi, consecutiv, şi metabolismul
lipidelor, sunt dependente în mare măsură de calităţile naturale (primare)
ale acizilor graşi cis.
b. Mecanism de acţiune
• apariţia de izomeri nenaturali de poziţie şi geometrici;
• formarea unei cantităţi mai mari de acizi graşi trans, care se
absorb cu aceeaşi uşurinţă prin membranele celulare;
• structurile cu stereoizomeri se deosebesc funcţional de cele normale.
d. Măsuri preventive
Respectarea obiectivelor nutriţionale prevăzute pentru consumul
grăsimilor.
11
DEGRADAREA SALUBRITĂŢII
ALIMENTELOR
1. Componenţi structurali
naturali (endogeni) ai alimentelor
În structura unor alimente se găsesc numeroase substanţe care
contribuie la degradarea salubrităţii lor, cum sunt: peptide, alcaloizi,
glucozizi, substanţe vasoactive, substanţe care îşi măresc concentraţia în
procesul fermentării/distilării şi substanţe potenţial cancerigene.
a. Importanţă toxicologică
• cele mai multe intoxicaţii provocate de componenţii toxici (de
obicei peptide) prezenţi în ciupercile necomestibile consumate accidental
au o evoluţie fatală;
• nu există până acum vreun criteriu infailibil care să permită
identificarea ciupercilor toxice;
• riscul toxic poate fi indus/amplificat prin consumul concomitent
de băuturi alcoolice;
12
• debutul intoxicaţiei nu oferă date clinice sau de laborator sigure
de predictibilitate a modului de evoluţie a bolii.
b. Surse alimentare
În funcţie de substanţele toxice pe care le conţin, ciupercile
necomestibile se împart în trei grupe, din cadrul cărora le menţionăm pe
cele mai importante:
• Amanita phaloides (buretele viperei), cu cele două varietăţi
(verna - buretele primăvăratic - şi viroza - buretele tomnatic -, ce nu
creşte la noi);
• Amanita muscaria (pălăria şarpelui), Amanita pantherina
(buretele pestriţ) ş.a.;
• Ramaria formosa (barba caprei) ş.a.
c. Mecanism de acţiune
• faloidina (din Amanita phaloides), o substanţă hexapeptidică
sulfurată, provoacă distrugerea celulei hepatice şi inhibiţia încorporării
de aminoacizi;
• falina (din aceeaşi ciupercă) este un glucozid cu acţiune
hemolitică, dar se inactivează la un tratament termic de + 70oC;
• amanitina (o polipeptidă) afectează nucleii celulari hepatici şi
renali şi inhibă sinteza de ARN şi a proteinelor;
• muscarina (un alcaloid) potenţează receptorii colinergici de la
nivelul sinapselor neuroefectorii parasimpatice.
d. Efecte la om
După clasificarea clinică operaţională, intoxicaţiile acute cu
ciuperci se împart în:
• intoxicaţii care apar la 2-3 ore după consum, în care predomină
efectele de tip muscarinic (activitate crescută a glandelor cu secreţie
externă, puls rar, hipotensiune, tulburări digestive ş.a.);
• intoxicaţii care apar fie la 6-25 ore (după consumul ciupercii
Gyromitra esculenta, în care predomină tulburările digestive şi hemoliza
intravasculară cu grave leziuni hepato-renale), fie la 6-40 ore (după
consumul ciupercii Amanita phaloides, în care predomină o accentuată
13
deshidratare globală ce poate evolua spre şoc, anurie şi, frecvent,
insuficienţă hepato-renală şi exitus);
• consumul ciupercii Ramaria formosa produce tulburări
asemănătoare toxiinfecţiilor alimentare;
• unele specii de Coprinus determină intoxicaţii numai dacă se
consumă concomitent şi băuturi alcoolice.
e. Măsuri preventive
• consumul ciupercilor procurate numai din unităţile cu profil
alimentar supuse controlului sanitar;
• educaţia pentru sănătate a populaţiei, cu accent deosebit pentru
descurajarea unor “mituri” care se bucură încă de mare credibilitate,
vizând criteriile de diferenţiere a celor două categorii de ciuperci,
comestibile şi otrăvitoare; concomitent, să se insiste pe un fapt mai
recent constatat, şi anume apariţia intoxicaţiilor şi în cazul consumului
unor ciuperci îndeobşte recunoscute, organoleptic, netoxice.
1.2. Alcaloizi
a. Importanţă toxicologică
• din această complexă categorie de substanţe organice din clasa
steroizilor, omul poate încorpora prin unele alimente solanină, al cărei
aglicon este solanidina;
• episoadele de intoxicaţie sunt rare şi apar, mai curând, în unităţi
de alimentaţie publică şi colectivă;
• riscul toxic este o consecinţă a necunoaşterii/ignorării
recomandărilor de depozitare, păstrare şi prelucrare a alimentelor
respective, ceea ce înseamnă că intoxicaţiile cu aceste substanţe sunt
efectiv evitabile;
• doza toxică pentru om este de 20-25 mg/kgc sau de 20 mg/100 g
aliment;
• alcaloizii din Secale cornutum (miceliul uscat al mucegaiului
Claviceps purpurea) nu mai prezintă astăzi vreo importanţă toxicologică
pentru om.
14
b. Surse alimentare
• solanina este prezentă în diferite specii de solanum (solanaceae);
• cartofii maturizaţi conţin în coajă şi în stratul superficial subjacent
1% solanină, dar cantitatea ajunge la sfârşitul iernii la 2-4%, iar în
primăvară - la 10-20%;
• expunerea la soare, durata prelungită de depozitare şi încolţirea
tuberculului de cartof contribuie la creşterea potenţialului toxic al
alimentului.
c. Mecanism de acţiune
• toxicitatea exercitată la nivelului sistemului nervos s-ar datora
inhibării acetilcolinesterazelor care au un rol important în transmiterea
impulsului nervos;
• este puternic iritantă pentru mucoasa gastrică şi intestinală.
d. Efecte la om
• se manifestă foarte curând după consum (10-60 minute) cu
tulburări digestive, hemoliză şi afectarea sistemului nervos;
• fenomenele sunt, de regulă, reversibile.
1.3. Glucozizi
a. Importanţă toxicologică
15
Vicina şi convicina din seminţele de Vicia faba (bob) îşi
manifestă potenţialul toxic numai în cazul în care eritrocitele nu dispun
(genetic) de glucozo 6 fosfat dehidrogenază (G6PD).
b. Surse alimentare
Seminţele de Vicia faba.
c. Mecanism de acţiune
La persoanele cu deficienţă genetică de G6PD, cei doi glucozizi
provoacă o rapidă scădere a glutationului (GSH), producând hemoliza
(distrugerea) globulelor roşii.
d. Efecte la om
Anemie prin hemoliză eritrocitară.
e. Măsuri de prevenire
• determinarea cu laboratorul a prezenţei celor doi alcaloizi în
alimentul respectiv;
• identificarea persoanelor cu risc înalt şi conştientizarea de către
aceştia a vulnerabilităţii lor specifice.
1.4.1. Histamina
a. Importanţă toxicologică
• histamina este o feniletilanimă care rezultă în urma proceselor
metabolice care au loc în alimente de origine animală;
• concentraţia în histamină poate creşte în urma acţiunii
microorganismelor care contaminează alimentul.
16
b. Surse alimentare
• pielea de pasăre: 10-140 mg/g;
• intestinele: 100 mg/g;
• sângele de pasăre: 50 mg/ml;
• plămânii: 15-50 mg/g;
• ficatul: 1-30 mg/g.
c. Mecanism de acţiune
• sensibilizare;
• formarea de nitrozamine cancerigene în intestinul lezat şi în absenţa
histaminazei.
d. Efecte la om
Fenomene alergice.
e. Măsuri preventive
• controlul cu laboratorul al produselor alimentare;
• evitarea consumului de alimente histaminofore de către persoane cu
antecedente alergologice.
a. Importanţă toxicologică
Serotonina reprezintă un factor de risc numai pentru persoanele
care consumă exclusiv, pe mari perioade, alimentele care conţin cantităţi
mari din această substanţă.
b. Surse alimentare
După [1], conţin serotonină (în µ g/g): pulpa de banane (28),
prunele (10), tomatele (12), pulpa de ananas (20) şi sucul de ananas (25-
35 µ g/ml).
c. Mecanism de acţiune
Acţiune vasoconstrictoare.
17
d. Efecte la om
• dereglări cardio-vasculare;
• deprimarea activităţii sistemului nervos central.
e. Măsuri preventive
Asigurarea echilibrului alimentar.
a. Importanţă toxicologică
• cofeina s-a dovedit toxică pentru limfocitele umane şi în culturi
de ţesuturi doar experimental şi numai în cazul unor doze extrem de
mari;
• în condiţiile consumului obişnuit nu produce efecte toxice,
constatare pertinentă şi pentru celelalte metilxantine.
b. Surse alimentare
• cofeina reprezintă 1% în boabele de cafea, 3% în nucile de cola şi
5% în frunzele de ceai;
• teobromina este prezentă în boabele de cacao (1,8%) şi în
cantităţi nesemnificative în ceaiul negru (0,05%);
• teofilina, coexistentă cu celelalte metilxantine, este efectiv
neglijabilă din punct de vedere cantitativ.
d. Măsuri preventive
Asigurarea echilibrului alimentar.
a. Importanţă toxicologică
• toate substanţele menţionate dispun de valenţe toxice extrem de
puternice;
• circulaţia nelimitată a speciilor acvatice contribuie la
omogenizarea riscului de intoxicaţie pe arii extinse;
• absenţa unui sistem de control cu laboratorul a prezenţei
biotoxinelor acvatice amplifică dimensiunea riscului.
b. Surse alimentare
• numeroase specii de peşti care populează Marea Caraibelor
(Alectus crinitus, Acanthurus hepatis, Balistes caprisenso ş.a.) şi
Pacificul tropical. Aceştia preiau ciguatoxina prin intermediul unor alge
de care este ataşat purtătorul primar al toxinei - un dinoflagelat numit
Diplopsalis;
• alţi peşti oceanici (sardine, macrou) conţin fie scombrotoxină (de
fapt - o histamină formată de anumite microorganisme în timpul
depozitării lor), fie clupeotoxină sau ichtioalieinotoxină;
• în moluşte (bivalve: Gonyaulax, Donax serra ş.a. sau
gasteropode: Buccinum undulatum, Turbo argyrostroma ş.a.) şi crustacee
se concentrează saxitoxina produsă de dinoflagelatele pe care le consumă
ca hrană;
19
• icrele provenite de la peştii mărilor tropicale, a Chinei şi ale
coastelor SUA conţin tetrodotoxină, iar de la cei din Marea Japoniei - şi
o altă toxină, δ -lipostichaerină.
c. Mecanism de acţiune
Neurotoxicitatea acestor substanţe este pusă pe seama
modificărilor produse în balanţa ionică a membranelor neuronale şi
musculare (ciguatoxina), a blocării transmiterii impulsului nervos central
către periferie (saxitoxina, tetrodotoxina şi δ -lipostichaerina), a
tulburărilor vasculare - vasodilataţie cu alterarea permeabilităţii
vasculare - însoţite de eliminări crescute de catecolamine
(scombrotoxina) sau a stimulării anumitor receptori ai serotoninei
(ichtioalieinotoxina).
d. Efecte la om
• intoxicaţiile se produc, de obicei, foarte repede - de la câteva
minute până la 3 ore după consumul alimentelor incriminate,
manifestându-se cu tulburări digestive, convulsii, paralizii ale muşchilor
extremităţilor sau ale muşchilor respiratori şi moarte;
• cea mai mare perioadă de latenţă s-a observat în intoxicaţia cu
ciguatoxină: 30 de ore de la ingerarea peştelui;
• sunt descrise şi halucinaţii după consumul unor peşti din Pacific
care conţin ichtioalieinotoxină.
e. Măsuri preventive
• controlul de laborator al biomului marin şi oceanic;
• protecţie personală prin concretizarea unor comportamente
alimentare securizante, acceptate socio-cultural.
20
Alcoolul metilic
a. Importanţă toxicologică
• toxicul menţionat este deosebit de agresiv, atât prin substanţa ca
atare, cât şi prin metaboliţii care apar în cursul biodegradării sale;
• se practică un consum preferenţial, adesea în exces, al băuturilor
alcoolice, în special în comunităţi în care funcţionează un model
subcultural ce investeşte acest consum cu importante valori simbolice.
b. Surse alimentare
• toate fructele, dar în cantităţi nepericuloase;
• băuturile alcoolice fermentate şi/sau distilate, în care se formează
sub acţiunea pectin-metil-esterazelor asupra pectinelor naturale din
fructe.
c. Mecanism de acţiune
• alcoolul metilic, mai puţin toxic decât metaboliţii săi, perturbă
procesele de oxido-reducere celulară, mai ales în structurile în care se
acumulează: ochi, rinichi, pancreas;
• metaboliţii săi fie inhibă oxidazele şi precipită proteinele celulare
(formaldehida), fie acidifiază mediul intern (acidul formic).
d. Efecte la om
• tulburări digestive şi neuro-vegetative;
• depresie cardio-respiratorie şi acidoză;
• afectarea ochiului până la pierderea vederii.
21
1.6. Substanţe potenţial cancerigene
2. Factori exogeni
22
În acest grup se includ numeroşi factori care pot anula caracterul
salubru al alimentului, cum sunt contaminanţii, infestanţii, poluanţii
ambientali, substanţe prezente în aliment în urma administrării la animale
a unor medicamente fie pentru tratarea lor, fie pentru accelerarea creşterii
masei lor musculare, aditivii, substanţe provenite din impurităţi existente
în arealul culturii agricole utile, din materiale cu utilităţi funcţionale, din
operaţiile de salubrizare, din procesele tehnologice de prelucrare şi
contaminanţii radioactivi.
2.1.1. Bacterii
e. De reţinut
• principalele boli bacteriene transmise prin alimente (carne, lapte,
ouă) sunt: antraxul, bruceloza, tuberculoza bovină, salmonelozele,
shigelozele, tularemia, leptospirozele, listerioza ş.a;
• în ultimii ani s-a scris foarte mult despre “boala vacii nebune”, o
“encefalopatie spongiformă bovină” apărută în Anglia. Cercetările
întreprinse asupra acestei boli mortale, care se transmite prin alimente şi
în special prin carnea de vită, afectând în special persoanele sub 30 de
ani, nu au condus încă la posibilitatea diagnosticului ei precoce;
• formele sporulate ale Cl. botulinum rezistă 4 minute la 1200C;
• Salmonella rezistă la temperaturile scăzute, de refrigerare şi
congelare;
25
• stafilococul aureu se dezvoltă şi în produse cu concentraţii mari de
zahăr/sare;
• enterococii, cu mecanism de acţiune neelucidat, rezistă la
temperatura de pasteurizare a laptelui şi de tratament termic aplicat
semiconservelor de carne; sunt denumiţi şi streptococi din grupul D şi se
întâlnesc frecvent în dejectele umane şi animale.
26
Febra Q, enterovirozele şi hepatita de tip A întregesc patologia
TIA.
2.1.3. Fungi
27
• detectarea prezenţei lor prin sistemul uman de control
organoleptic este, practic, imposibilă;
• potenţialitatea carcinogenetică este deosebită pentru multe din
aceste micotoxine.
d. Mecanisme de acţiune
Sunt puţine date concludente în literatură privind mecanismele de
acţiune ale micotoxinelor şi acestea se referă doar la câteva dintre ele:
• capacitatea de iniţiere a unor procese neoplazice (aflatoxine,
sterigmatocistine, ochratoxine, patulina, acidul penicilic, citrinina, acidul
ciclopiazonic, islanditoxina, luteoskirina);
• producerea de necroze tisulare în principalele viscere cu funcţie
de filtru pentru organism (aflatoxine, ochratoxine);
• fibrozarea şi atrofierea unor viscere (ochratoxine);
• acţiune la nivelul sistemului nervos central (patulină, micotoxine
tremorgene) sau la nivelul unor glande endocrine (zearalenone.
28
chimice: tratarea şroturilor cu amoniac sau cu apă
oxigenată (cu mare eficacitate pentru aflatoxine), adaosul de bromaţi
în aluatul de panificaţie, extracţia cu solvenţi a uleiurilor şi
decolorarea lor în prezenţa acidului citric, folosirea de hipoclorit de
sodiu 0,3% la fabricarea izolatelor proteice, tratarea cu formaldehidă
şi hidroxid de calciu a arahidelor;
fizice: cromosortare, sortare fotoelectrică, tratare termică
(reduce însă valoarea biologică a proteinelor);
microbiologice: prelucrarea, de exemplu, a pastei de
arahide în prezenţa germenului Flavobacterium auranticum poate să
anuleze caracterul toxic al micotoxinelor;
• utilarea laboratoarelor de control al calităţii alimentului cu
aparatură capabilă de identificare a acestor mucegaiuri în toate produsele
suspicionate;
• efectuarea de studii interdisciplinare (medicale şi sanitar-
veterinare) pentru a dimensiona existenţa efectelor specifice în
comunităţile umane.
29
b. Categoriile de paraziţi cu transmitere prin alimente sunt
redate în tabelul 4.
c. Mecanisme de acţiune
Sunt multiple, unele dintre ele provocând tulburări extrem de grave:
• privarea organismului parazitat de nutrienţi;
• elaborarea de enzime, cu distrucţia structurilor învecinate;
• toxice, în special pentru sistemul nervos;
• iritative, cu manifestări locale;
• transfer placentar (ca în cazul toxoplasmozei), cu posibile efecte
abortogene, teratogene;
• alergizante, ş.a.
d. Efecte la om
• multe parazitoze umane evoluează în cadrul unei stări de sănătate
aparentă sau cu manifestări clinice (frecvent digestive sau de nutriţie)
minore, generând dificultăţi în elaborarea diagnosticului şi stabilirea
conduitei terapeutice;
• altele prezintă tablouri clinice polimorfe, dramatice, care impun
efectuarea unor examene medicale complexe;
• în unele situaţii capătă aspect de boală profesională, aşa cum se
întâmplă şi în afecţiunile bacteriene şi virotice transmise prin alimente,
când se întâlnesc la persoane care lucrează în ferme de animale sau în
unităţi industriale cu profil alimentar;
• diagnosticul de certitudine al parazitozei se bazează pe examenele
de laborator, adesea repetate la anumite intervale.
e. Măsuri preventive
• igienizarea mediului de viaţă şi muncă;
• practicarea riguroasă a măsurilor de igienă personală;
• cooperarea sistematică între serviciile de sănătate şi cele sanitar-
veterinare;
30
• educaţie pentru sănătate în comunităţile umane, pentru
cunoaşterea factorilor de risc şi a conduitei preventive;
• efectuarea cu periodicitate a examenului clinic general şi a
explorărilor de laborator specifice în populaţie, mai ales la persoanele
expuse la risc/vulnerabile.
2.3.1. Aluminiul
a. Importanţă toxicologică
• multă vreme, aluminiul a fost considerat un metal lipsit de valenţe
agresive pentru organismul uman;
• această părere explică utilizarea hidroxidului de aluminiu în terapia
unor afecţiuni sau a sulfatului de aluminiu ca accelerator al sedimentării
în staţiile de tratare a apei din localităţile urbane;
• date foarte recente atrag însă atenţia asupra omniprezentei ameninţări
pentru sănătate a acestui metal identificat în întreaga noastră ambianţă de
viaţă şi care ar dispune de reale potenţialităţi patogene pentru structuri
biologice de cea mai mare importanţă pentru om: zonele cerebrale;
• manifestările patologice observate la bolnavii care necesită dialize
repetate, la persoanele care îşi prepară hrana în vase de aluminiu,
prezenţa acestui metal în plăcile senile caracteristice bolii Alzheimer, ca
şi concentrarea lui în structurile cerebrale care intervin în procesele de
memorie şi orientare (în experienţe pe animale), determinând
deteriorarea performanţelor lor cognitive, sunt suficiente aspecte
relevante pentru reorientarea gândirii privind potenţialul toxicologic al
acestui important constituient al scoarţei pământului.
31
b. Surse alimentare
• într-un studiu efectuat în 1998 în Franţa privind conţinutul în
aluminiu al 200 alimente uzuale, s-a calculat şi cantitatea medie ingerată
zilnic, rezultând consumuri de 1549 µ g din lapte şi produse lactate,
1233 µ g din peşte şi crustacei, 688 µ g din cereale, 338 µ g din legume,
133 µ g din băuturi, 116 µ g din conserve alimentare, 107 µ g din
fructe, 81 µ g din ulei, zahăr şi condimente, 36 µ g din carne şi ouă, ceea
ce înseamnă un aport săptămânal de 30 mg/kgc, adică 70% din doza
săptămânală tolerabilă fixată de OMS;
• aluminiul din apa de robinet reprezintă 5% din toată cantitatea
ingerată în 24 de ore;
• alte surse alimentare sunt colorantul de suprafaţă E173 şi agenţii de
afânare şi antiaglomeranţi E559, E 554 şi E556.
c. Surse complementare
În afara celor menţionate şi a locurilor de muncă specifice, alte
surse nealimentare care pot elibera metalul sau sărurile lui (cloruri) sunt
deodorantele, unele recipiente pentru băuturi răcoritoare sau alcoolice şi
foliile de aluminiu utilizate fie la prelucrarea termică a unor alimente, fie
la ambalarea lor.
d. Mecanism de acţiune
• se cunoaşte că absorbţia aluminiului la nivel intestinal este favorizată
de un pH acid şi că este posibilă pătrunderea în organism atât prin piele
(clorura de aluminiu din deodorante), cât şi transplacentar (la făt);
• aproximativ patru cincimi din cantitatea absorbită (79%) se depune în
mod egal în oase şi în muşchi, restul ajunge în viscere, în piele şi în
sânge;
• la nivelul creierului, se fixează în cortex şi în hipocamp;
• nu se ştie mecanismul prin care produce fenomenele degenerative ale
structurilor ţintă.
e. Efecte la om
32
• tulburări de vorbire, mişcări necoordonate, crize epileptice,
demenţă;
• fractură de femur sau de col femural prin demineralizare osoasă;
• posibil cancere pancreatice, limfatice, pulmonare.
2.3.2. Dioxinele
a. Importanţă toxicologică
• denumirea chimică a produsului de bază (cu o toxicitate importantă)
este 2, 3, 7, 8-tetraclorodibenzodioxina (TCDD); compuşi înrudiţi sunt
policlorodibenzodioxinele (PCDD), policlorodibenzofuranii (PCDF) şi
unii policlorobifenili (PCB). Fac parte din “duzina murdară”, alcătuită
din 12 poluanţi organici persistenţi (POP), având statut de “produs
secundar”, provenind, împreună cu furanii, din industria PCB;
• toxicitatea acestor substanţe chimice este dată de:
pătrunderea în organism pe căile respiratorii şi digestive, prin
piele, transplacentar şi prin laptele matern;
durata “excesivă” de remanenţă în organism (în medie şapte
ani);
33
solubilizarea în grăsimi şi bioacumularea în lanţul trofic, cu
atât mai mult cu cât se apropie de ultima verigă a acestuia;
posibilitatea de a migra la mari distanţe;
prezenţa lor în aproape toate componentele mediului nostru
de viaţă [36].
b. Surse alimentare
• produse lactate;
• carne, peşte, fructe de mare;
• ouă.
c. Surse complementare
• erupţiile vulcanice;
• procesele tehnologice din unele topitorii, de albire a pastei de
hârtie şi de obţinere a unor pesticide;
• incinerarea deşeurilor de uleiuri industriale.
d. Mecanism de acţiune
• dioxinele par să acţioneze într-un mod asemănător cu pesticidele
organoclorurate
e. Efecte la om
• au fost relevate afecţiuni ale pielii, ficatului şi, pe termen lung,
scăderea capacităţii funcţionale a sistemului imunitar, tulburări endocrine
şi ale funcţiei de reproducere, precum şi perturbarea dezvoltării
sistemului nervos;
• în urma accidentului de la Sevesso din Italia (1976) s-au putut
constata efecte cancerigene, mutagene şi teratogene în populaţie.
34
• introducerea măsurilor de securitate în întreprinderile cu risc,
inclusiv în incineratoarele deşeurilor care conţin dioxine;
• limita admisă de către OMS este de 1-3 pg/kgc. Doza zilnică
tolerabilă se calculează prin însumarea expunerii “per vitam” şi a
cantităţii toxicului cumulat în organism.
a. Importanţă toxicologică
• sunt prezente pretutindeni în mediul ambiant, inclusiv în sol;
• sunt extrem de active chiar în doze foarte mici;
• dispun doar de potenţialităţi cancerigene, dar organismul uman
oferă echipamente enzimatice care asigură transformarea lor în compuşi
net carcinogenetici;
• cele mai cunoscute HAP sunt: benz(a)pirenul, benz(a)antracenul,
benz(a)fenantrenul şi crizenul;
• similitudinea structurală a HAP cu sterolii şi acizii biliari din
organismul uman favorizează obţinerea pe cale chimică a HAP din aceste
componente biologice.
b. Surse alimentare
• existenţa HAP în unele alimente de natură vegetală (fructe: mere,
pere; legume: cartofi, castraveţi, ciuperci, conopidă, morcovi, salată ş.a.;
cereale: grâu, porumb, orz, secară; condimente: măghiran, nucşoară,
ardei, cardamine; uleiuri: de soia, de măsline, de arahide) ca elemente
componente naturale în structura acestora;
• formarea HAP din glucide, aminoacizi, acizi graşi, colesterol şi
beta-caroten - constituenţi ai multor alimente de uz curent (pâine,
biscuiţi, cafea, carne şi produse din carne afumate, şuncă afumată, peşte
afumat, carne friptă pe grătar, caşcaval afumat) care sunt prelucrate la
temperaturi cuprinse între + 3500 şi + 7000 C.
• în tabelul 5 este redat conţinutul în 3, 4 benz(a)piren din diverse
alimente de natură vegetală şi animală [1].
35
c. Surse complementare
• combustia şi piroliza materiilor organice (spontane sau
intenţionate);
• biosinteza endogenă a HAP de către unele bacterii (E. coli,
clostridii) şi fitoplancton;
• descompunerea plantelor şi a produselor petroliere deversate
accidental în apă, asigurându-se astfel un adevărat circuit în natură al
HAP;
• utilizarea în instalaţiile de afumare a unor alimente a lemnului de
esenţă moale, a talaşului sau a rumeguşului, a răşinilor cu negru de fum,
cu atât mai mult în cazul expunerii directe a alimentului sau a contenţiei
acestuia în membrane naturale;
• ineficienţa măsurilor de securitate a mediului în unele procese
tehnologice industriale şi în folosirea carburanţilor în motoarele cu
ardere internă;
• arderea tutunului în atmosfera obişnuită (la valori termice de +
4000 până la + 9000C) permite formarea unei cantităţi de 3, 4
benz(a)piren care variază între 4 şi 1000 µ g/100 g tutun.
d. Mecanism de acţiune
• sub acţiunea oxidazelor microzomale cu funcţii mixte (din ţesuturile
umane şi animale), HAP dau naştere la epoxizi care, ulterior,
reacţionează cu proteinele şi acizii nucleici din celule;
alimentul µ g/kg
alimente de andive 50
origine varză creaţă 12,6-24,5
vegetală varză 12,6-24,5
spanac 20
ţelină 5-14
36
salată 12
ulei de floarea soarelui 10,6
măghiran 9,7
mărar 6,6
piper negru 3,88
enibahar 2,3
secară 2,2
grâu 1,8
seminţe de soia 1,4
alte cereale 0,7
măsline 0,5
tomate 0,2
alimente de parizer, crenvurşti 0,18-2,08
origine jambon afumat la cald 0,01-56,04
animală jambon afumat la rece 0,16-5,6
e. Efecte la om
Se consideră că HAP biotransformate pot iniţia şi promova
cancerul mai înainte ca aceste substanţe să poată fi detoxifiate prin
conjugare cu acid glucuronic şi eliminate din organism.
37
• în cazul producerii fumului în generator, să nu se depăşească
plafonul termic de + 4000C, împiedicându-se astfel piroliza ligninei -
principalul generator de HAP cancerigene -, iar fumul să fie răcit şi
purificat [1];
• controlul de laborator al HAP din uleiurile minerale, parafinele şi
lubrifianţii folosiţi pe circuitul alimentului;
• educaţia pentru sănătate a consumatorului privind modul corect
de frigere a cărnii pe grătar, astfel încât să se evite contactul alimentului
(fără grăsime vizibilă) cu flacăra;
• OMS a recomandat o doză limită provizorie de 5 ppb de 3, 4
benz(a)piren, întrucât nu s-a putut stabili un nivel de risc socialmente
acceptabil.
2.3.4. Mercurul
a. Importanţă toxicologică
• mercurul şi compuşii săi sunt frecvent întâlniţi în diverse procese
tehnologice agro-industriale atât ca materie primă, cât şi ca un bun
catalizator pentru numeroase reacţii de sinteză;
• puternica agresivitate toxică pentru organismul uman se explică prin:
dependenţa direct proporţională a capacităţii de evaporare a
mercurului metalic de temperatura mediului ambiant;
încorporarea vaporilor de mercur în structurile poroase posibil
existente în mediu şi reluarea procesului de vaporizare în funcţie de
valorile termice;
existenţa unor mari cantităţi de deşeuri de mercur în mediul
natural, necontrolate sanitar, care ajung până la urmă în sedimentele
mărilor şi oceanelor [37];
capacitatea mercurului metalic de a se metila cu ajutorul
microorganismelor acvatice, generând compuşi solubili (metil-mercur)
sau volatili (dimetilmercur), care pătrund ulterior în verigile lanţului
alimentar, atingând, în final, bioconcentraţii impresionante faţă de
valorile iniţiale [15, 69];
38
ineficienţa proceselor de biodegradare şi de eliminare a
toxicului din organism şi încărcarea cu mercur organic a structurilor
vitale ale acestuia (creier, ficat, rinichi, sânge);
posibilitatea toxicului de a traversa cu uşurinţă placenta ori de
a fi prezent în laptele matern;
dispune de un mecanism de acţiune extrem de complex, multe
din efectele produse la om fiind grave şi ireversibile.
b. Surse alimentare
• peşte şi fructe de mare (în special tonide şi rechini): 0,03-
3,35 mg/kg;
• carne şi viscere: 0,075-0,140 mg/kg;
• ouă: 0,01-0,025mg/kg;
• fructe şi legume: 0,01-0,03 mg/kg;
• pâine: 0,01 mg/kg;
• zahăr: 0,01 mg/kg;
• sare: 0,06 mg/kg;
• datele prezentate se referă la cantitatea de mercur total,
metilmercurul reprezentând în medie 70-94% faţă de total (cele mai
crescute procente fiind constatate la peşte - 82-94%) [1, 28];
• doza săptămânală tolerabilă temporar a fost fixată la 0,3 mg
mercur total pentru adult, din care metilmercurul să fie mai puţin de 0,2
mg [37];
• legislaţia suedeză admite 1 mg mercur/kg ca limită în peşte.
c. Surse complementare
• sunt reprezentate de diverse procese industriale (chimice,
electrotehnice ş.a.) care nu sunt prevăzute cu staţii de recupe-rare/epurare
eficiente, astfel că toxicul ajunge în cantităţi nepermise în mediul
ambiant;
• de asemenea, folosirea compuşilor organomercuriali pentru
prevenirea contaminării cu fungi a unor produse agricole reprezintă o
importantă sursă de expunere dacă nu se asigură toate măsurile de
protecţie a organismului [7];
39
• degajarea mercurului din scoarţa terestră este semnificativă doar în
apropierea depozitelor de minereuri specifice.
d. Mecanism de acţiune
• mercurul formează, în principal, două tipuri de legături - peptidice şi
cu grupările -SH, interferând diferite procese enzimatice;
• excesul de ioni de mercur dereglează echilibrul electrolitic al
organismului [58];
• pe animale de laborator s-au evidenţiat tulburări în sinteza
proteinelor, precum şi alterări ale diviziunii celulare şi ale clivajului
cromozomilor, ceea ce reflectă, de fapt, potenţialităţi mutagene [48].
e. Efecte la om
• în literatură sunt menţionate două epidemii majore cu metil- şi
etilmercur, care au survenit în populaţia generală din Minamata şi din
Nügata (Japonia) ca urmare a consumului de peşte poluat cu reziduuri
industriale (în 1953, respectiv 1965, cu peste 400 de intoxicaţii grave şi o
letalitate de 17%);
• o puternică epidemie a evoluat şi în iarna 1971-1972 în Irak, cauzată,
de această dată, de consumul de pâine obţinută din boabe tratate cu
fungicide pe bază de alcoyl-(metil- sau etil-) mercur. Peste 5000
persoane au fost spitalizate, înregistrându-se peste 10% decese;
• tulburările prezente la persoanele intoxicate au fost:
tremurături;
dificultăţi în articularea cuvintelor;
contracţia extremităţilor şi impotenţă funcţională;
reducerea acuităţii auditive şi a câmpului vizual;
paralizii;
tulburări psiho-comportamentale;
• în alte forme de intoxicaţii s-au întâlnit tulburări respiratorii,
digestive, febră, frisoane, dureri musculare (ca într-o gripă), dar şi grave
tulburări neurologice;
• prezenţa albuminei în urina celor intoxicaţi este de scurtă durată;
• de menţionat însă că mare parte din tulburările provocate de compuşii
organomercuriali sunt ireversibile;
40
• copiii născuţi din mame intoxicate au prezentat şi ei grave leziuni
neurologice, precum şi concentraţii crescute de toxic în hematii [37];
• nu aceleaşi consideraţii se pot face despre compuşii anorganici aryl şi
alcoylo-xyarilmercuriali, care prezintă pericole mult mai reduse în cazul
ingestiei (accidentale) în comparaţie cu derivaţii organomercuriali.
2.3.5. Plumbul
a. Importanţă toxicologică
• dispune de un potenţial toxic pentru orice structură biologică;
41
• pătruns în organism (se absorb doar 10 procente din cantitatea
ingerată de către adulţi, dar 25-50% de către copii), se acumulează
predominant în oase (peste 40%), ficat (aproape 20%) şi rinichi (11%),
iar în concentraţii mai reduse - în miocard, creier, plămâni şi muşchi; din
aceste structuri, în stări traumatice psiho-fizice, plumbul poate fi repus
parţial în circulaţia sanguină [6];
• metalul, oxizii şi sărurile anorganice îşi manifestă efectele clinice
doar în forma cronică, denumită şi saturnism;
• numai compuşii organici (de exemplu - plumbul tetraetil) pot
genera forme acute de intoxicaţie, excepţionale însă prin intermediul
unor alimente;
• în lipsa unor informaţii suficiente şi reale privind dimensiunea
factorului de risc, pot apărea dificultăţi majore de conduită socio-
medicală.
b. Surse alimentare
• crustacee, moluşte, peşti, carne, viscere;
• alimente de origine vegetală cultivate în zone intens poluate cu
plumb de către mijloacele auto;
• boia de ardei falsificată cu oxid roşu de plumb;
• produse conservate în cutii metalice lipite cu aliaj staniu-plumb;
• alimente la prelucrarea cărora se folosesc vase/recipiente
fabricate din pământ ars şi glazurat cu oxizi de plumb;
• ape carbogazoase, cidru;
• băuturi distilate în alambicuri de plumb;
• de reţinut faptul că mediile lichide sărate şi/sau acide favorizează
solubilizarea plumbului din pereţii recipientului/conduc-telor în alimente.
c. Surse complementare
• solul din apropierea căilor rutiere cu trafic auto intens din marile
centre orăşeneşti;
• conductele de plumb din sistemul central de aprovizionare cu apă
al comunităţilor urbane;
42
• aerul din localităţile urbane industrializate sau cu grad ridicat de
motorizare;
• tratamente de protecţie a unor culturi agro-alimentare;
• folosirea de conducte, recipiente, utilaje confecţionate din plumb
sau lipite cu aliaje cu conţinut bogat în plumb şi care vin în contact direct
cu alimentele;
• recipiente glazurate cu oxizi de plumb în care se păstrează
alimentele sau foiţe de staniol utilizate la ambalarea unor alimente;
• apele reziduale industriale neepurate chimic [1, 13, 37, 76].
d. Mecanism de acţiune
• inhibiţia unor enzime cu grupare sulfhidrilică sau care
favorizează formarea hemului;
• deplasarea unor ioni metalici bioactivi din metaloenzime;
• reducerea vitezei de conducere a stimulului în sistemul nervos
periferic;
• hemoliză intravasculară;
• lezarea sistemului vascular renal şi cerebral.
e. Efecte la om
• apar după o perioadă de absorbţie crescută, în care valorile de
plumb depăşesc limitele biologice tolerabile în sânge (40 µ g/100 ml) şi
în urină (150 µ g/l);
• tulburări digestive care imită ulcerul gastro-duodenal;
• anemie cu modificări în structura şi în viaţa hematiei;
• tulburări ale funcţiei nervilor periferici;
• modificări psiho-comportamentale;
• scăderea capacităţii de apărare imunitară;
• hipertensiune arterială, ateroscleroză, alterări miocardice;
• colica saturnină este un episod acut pe fondul de intoxicaţie
cronică, apărând excepţional în condiţii neprofesionale.
a. Importanţă toxicologică
• pot fi încorporaţi în organism prin inhalare, prin ingestie sau prin
piele;
• se biodegradează extrem de greu, ceea ce înseamnă că sunt
cumulativi;
• dispun de capacitatea de a se concentra în ţesuturile grase, dar
trec uşor bariera placentară, după cum se pot încorpora şi în laptele
matern;
• dispun de o deosebită agresivitate asupra organismului uman, mai
ales pe termen lung;
• prezenţi în factorii de mediu, au valori de 1-50 ng/m3 aer şi de
0,5-500 ng/l apă;
• agresivitatea lor biologică este direct proporţională cu
temperatura atinsă în procesele tehnologice;
44
• migrează în mediu;
• fac parte din “duzina murdară” [36].
b. Surse alimentare
• lapte;
• cereale;
• saramura saturată folosită la prepararea brânzeturilor;
• uleiuri.
c. Surse complementare
• furajele animalelor, inclusiv turtele de arahide;
• recipientele fabricate din materiale plastice utilizate pentru
contenţia unor alimente;
• tehnologiile cauciucului sintetic, plastifianţilor, pesticidelor,
produşilor cu calităţi dielectrice şi a cerurilor de mulaje;
• uleiul utilizat la pompele de vid.
d. Mecanism de acţiune
Se presupune că interferează cu metabolismul steroizilor şi/sau
produce o inducţie reversibilă a activităţii enzimatice a microzomilor
hepatici [36].
e. Efecte la om
• au fost cunoscute după producerea unui accident la Jusha, în Japonia,
cu peste 1000 de persoane care au consumat ulei comestibil poluat cu
PCB;
• fenomenele acute au fost minore, cu localizare la ochi (hipersecreţie
lacrimală), la piele (erupţie acneiformă) şi la aparatul respirator;
• în timp pot apărea tulburări hepato-digestive şi renale, precum şi ale
gonadelor, ca urmare a fenomenelor de sumare/potenţare a PCB cu
pesticidele organoclorurate [36].
45
• monitorizarea concentraţiilor PCB în aer, apă, alimente şi lapte
matern;
• limitele admise provizorii sunt 1,5-2,5 mg/kg în produsele care
conţin grăsime (care este, după cum am menţionat, spaţiul de depozitare
a PCB).
2.3.7. Zincul
a. Importanţă toxicologică
• este un component natural al muşchilor, oaselor, pielii, al câtorva
zeci de enzime ş.a., îndeplinind funcţii biologice de importanţă deosebită
pentru organismul uman;
• ca metal, prezintă o toxicitate redusă în comparaţie cu sulfatul,
oxidul sau clorura de zinc, toate având însă dozele letale de ordinul
gramelor (5-10 g, respectiv 10 g şi 3-12 g);
• este puţin rezistent la acţiunea corozivă a acizilor, substanţelor
alcaline şi a clorurii de sodiu.
b. Surse alimentare
• alimente prelucrate sau păstrate în vase şi utilaje din tablă zincată:
derivate lactate acide, brânzeturi în saramură, băuturi carbogazoase,
sucuri şi siropuri din fructe, marmeladă, dulceţuri, oţet, băuturi alcoolice
naturale fermentate;
• alimente prelucrate pe suprafeţe acoperite cu tablă galvanizată.
c. Surse complementare
• ustensile, utilaje şi recipiente de contenţie confecţionate din tablă
galvanizată, adică acoperită cu un strat de protecţie de zinc;
• utilizarea unor pesticide cu zinc.
d. Mecanism de acţiune
Sărurile solubile de zinc acţionează nu numai ca agent de
precipitare şi blocare a proteinelor, dar şi ca factor de distrucţie tisulară
locală [37].
46
e. Efecte la om
• ingestia unor săruri de zinc în cantitate mai mare de 100-150 mg
provoacă (mai ales la copii) vărsături şi semne de iritaţie renală şi
nervoasă;
• nu s-au descris forme cronice de intoxicaţie cu zinc, dar metalul este
inclus pe lista factorilor cu potenţial cancerigen şi teratogen [80].
47
Antibiotice
a. Importanţă toxicologică
• antibioticele sunt folosite în fermele de animale şi de păsări în
cazuri de zoonoze, pentru efectul lor terapeutic;
• mixate în diferite nutreţuri, pot stimula procesul de creştere, prin
diminuarea pierderilor de azot proteic;
• limitele lor funcţionale (apariţia de tulpini de microorganisme
rezistente la antibiotice, incapacitatea de a asigura inactivarea
echipamentelor enzimatice ori distrugerea tuturor germenilor şi
termorezistenţa) au determinat excluderea lor din categoria
“conservanţilor alimentari”;
• potenţialul lor alergizant, dovedit pe un număr mare de persoane
care au consumat alimente provenite de la animale tratate cu antibiotice,
a impus “un timp de pauză” între tratament şi sacrificarea
animalului/consumul alimentului [9];
• unele viscere (rinichii) acumulează mari cantităţi din antibioticele
administrate (penicilină, tetraciclină, bacitracină, landomicină, tilosină
ş.a.).
b. Efecte la om
• fenomene alergice;
• ineficacitatea tratamentului bolii în cauză, datorită rezistenţei
microorganismelor la antibiotice.
48
• educaţia pentru sănătate a populaţiei privind riscul consumului de
alimente provenite de la animalele tratate cu antibiotice;
• limita maxim admisă de nizină (o substanţă cu proprietăţi
antibiotice şi lipsită de toxicitate, produsă de Streptococcus lactis) este de
12,5 mg/kg în brânzeturile topite.
Anabolizanţi
a. Importanţă toxicologică
• substanţele folosite în scop anabolizant la păsări, porcine şi
taurine se repartizează în două grupe: steroizi exogeni naturali şi
anabolizanţi exogeni xenobiotici. Din prima grupă face parte estradiolul,
49
iar din a doua grupă - acetatul de trenbolonă (un steroid trienic cu efect
androgenic), zeranolul (un derivat chimic nonsteroidian al zearalenonei)
şi stilbenii de sinteză (dietilstilbestrol, hexestrol şi dienestrol).
Stilbenii nu pot fi consideraţi doar “hormoni”, ci “entităţi chimice
particulare, care pot avea, în afară de activitatea hormonală, şi proprietăţi
toxicologice”. Ei posedă o mare disponibilitate şi o biodegradare lentă
[61].
• remanenţa lor în organismul animalului atinge aproape patru luni
de la administrarea sub formă de implant;
• posibilitatea formării de radicali liberi intermediari, extrem de
bioactivi, în metabolismul acestor substanţe permite formularea
ipotezelor cancerogenetice, mutagene şi de toxicitate.
b. Efecte la om
• tulburări hormonale;
• cancere.
c. Măsuri de prevenire
• utilizarea acestor hormoni numai în scop terapeutic, pentru
combaterea unor forme de sterilitate la vaci;
• respectarea timpului de pauză de 5 zile de la ultima administrare
orală sau parenterală şi de 120 de zile de la administrarea sub formă de
implant până la sacrificarea animalului;
• monitorizarea cu laboratorul a prezenţei reziduurilor de
anabolizanţi în alimente, mai ales în cele care intră în consumul uzual al
copiilor;
• fixarea unei doze zilnice admisibile pentru reziduurile de
anabolizanţi xenobiotici;
• împiedicarea utilizării ilegale a produşilor interzişi (din a doua
grupă).
50
Aceste substanţe sunt denumite aditivi alimentari.
Aditivii alimentari sunt substanţe care se folosesc la prepararea
unor produse alimentare în două scopuri: pentru ameliorarea calităţii
acestora şi pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de
prelucrare.
Lista lor este menţionată în Ordinului M.S.F. şi al Ministrului
Agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 438/295 din 2002.
Se decriu 18 grupe de aditivi alimentari :
1. conservanţi - împiedică alterarea alimentelor şi prelungesc perioada
de conservabilitate a lor;
2. antioxidanţi - protejează împotriva oxidării lipidelor din alimente;
3. acidifianţi - cresc aciditatea alimentelor;
4. substanţe tampon - reglează şi menţin pH-ul specific alimentului;
5. antispumanţi - previn şi/sau reduc spuma;
6. emulsificatori - fac posibilă formarea şi menţinerea unui amestec
omogen între două sau mai multe faze nemiscibile;
7. agenţi de gelificare - permit/ajută la formarea gelurilor;
8. sequestranţi - formează complexe cu ionii metalici;
9. stabilizatori - menţin proprietăţile fizico-chimice ale alimentelor
(omogenitatea dispersiilor, culoarea, etc);
10. substanţe de îngroşare - măresc vâscozitatea alimentelor (n = 32
pentru ultimele patru grupe);
11. îndulcitori - dau gust dulce alimentelor (se exceptează zahărul);
12. coloranţi naturali şi de sinteză;
13. agenţi de afânare - contribuie la creşterea volumului alimentelor,
fără a le modifica valoarea energetică;
14. antiaglomeranţi;
15. potenţatori de aromă;
16. substanţe suport - facilitează transportul şi utilizarea aditivilor
fără a modifica proprietăţile pe care se bazează utilizarea lor;
17. enzime;
18. aromatizanţi naturali, sintetici dar identici cu cei naturali,
artificiali.
a. Importanţă toxicologică
51
• se consideră că, în majoritatea lor, aditivii alimentari admişi, care
nu depăşesc doza limită stabilită în “norme”, nu constituie un pericol
pentru sănătatea consumatorului;
• riscul toxicologic este prezent în caz că:
se folosesc substanţe neavizate de Ministerul Sănătăţii;
se folosesc aditivi alimentari avizaţi, dar în cantităţi care
depăşesc sistematic doza limită stabilită sau care nu îndeplinesc
condiţiile de puritate impuse, mai ales privind arsenul, plumbul,
mercurul, cuprul, cadmiul, zincul ori eventuale impurităţi indezirabile
rezultate în procesul de fabricaţie (aspartam, ciclamat, zaharină);
aditivii alimentari sunt transformaţi de către flora
intestinală în produşi metabolici cu acţiune toxică (exemplu nitraţi,
ciclamat, coloranţi azoici).
b. Folosinţe şi efecte la om
A. Conservanţi
În acest capitol vor fi comentate numai substanţele conservante
care acţionează ca antiseptice, împiedicând multiplicarea
microorganismelor de alterare (bacterii, drojdii, mucegaiuri) a
alimentelor.
• clorura de sodiu potenţează acţiunea benzoaţilor (ca de altfel şi
pe cea a acidului acetic);
• marja de securitate toxică în cazul acidului benzoic este foarte
mare la om; fenomenele acute, datorate mai mult perturbării echilibrului
acido-bazic decât unor leziuni ale mucoasei digestive, sunt rapid
reversibile;
• acidul benzoic este excretat aproape în întregime sub formă de
acid hipuric (1-1,25 g/zi sau 0,7-1,7 g acid benzoic);
• esterii acidului p-hidroxibenzoic (metilic, etilic, propilic)
acţionează predominant asupra drojdiilor; esterul metilic are denumirea
comercială de nipazin;
• au fost semnalate foarte rar cazuri de sensibilizare cutanată la
esterii etilic şi metilic;
52
• acidul sorbic inhibă puternic drojdiile şi mucegaiurile şi este
considerat netoxic;
• sorbatul de calciu, spre deosebire de sorbatul de sodiu, ar avea
acţiune mutagenă;
• difenilul (fenilbenzen) este un antifungic major pentru
conservarea citricelor, cu menţiunea că procedeul prevede, de fapt,
tratarea hârtiei de ambalare a fructelor. În aceste condiţii, coaja citricelor
poate absorbi o anumită cantitate de difenil. De aceea se recomandă să
nu se consume cojile de citrice (pe animale s-a constatat că difenilul
scade concentraţia de hemoglobină);
• acidul formic nu produce efecte toxice de acumulare, chiar la
persoane cu nefropatie;
• acidul propionic şi propionaţii au acţiune predominant
antifungică, invers decât acidul acetic, un puternic agent antimicrobian .
B. Antioxidanţi
Sunt utilizaţi pentru prevenirea autooxidării lipidelor cu acizi
graşi polinesaturaţi din alimentele grase.
• esterii acidului galic îşi sumează efectele dacă se folosesc mai mulţi
galaţi, dar toxicitatea lor este relativ redusă;
• galaţii de propil, octil şi dodecil pot provoca, uneori, fenomene
alergice cutanate la om;
• BHA (butilhidroxianisolul) şi BHT (butilhidroxitoluolul) nu par
a se acumula în organism şi nu generează efecte indezirabile;
• BHT, ca inhibitor al radicalilor liberi ce apar în urma radiolizei
apei, este folosit, în unele ţări, pentru creşterea rezistenţei la radiaţiile
ionizante şi pentru tratarea cancerului.
C. Acidifianţi
• din acest grup fac parte acizii: citric, tartric, fosforic, lactic, acetic
şi malic;
• aceste substanţe nu generează, în condiţiile avizate, efecte toxice.
53
D. Substanţe tampon
• aceste substanţe nu generează, în condiţiile avizate, efecte toxice.
E. Antispumanţi
• acest grup include: metil-etil-celuloza, poli-dimetil-xiloxanul,
metil-fenil-poli-xiloxanul şi uleiul din nucă de cocos;
• uleiul din nucă de cocos nu are doză limită;
• studii metabolice efectuate pe om arată că, administrat pe cale
orală, dimetil-poli-xiloxanul este excretat fără modificări prin fecale şi
fără a produce efecte toxice.
F. Emulsificatori
• lecitina este un constituient celular esenţial, capabil să sintetizeze
fosfatide, lipsit de efecte toxice;
• mono şi digliceridele (provenite la om din metabolismul
trigliceridelor) nu au, de asemenea, vreun efect toxic la dozele practice
de utilizare;
• nu au fost revelate efecte adverse nici în cazul celorlalţi
emulsificatori.
H. Îndulcitori
• sorbitolul (sorbita), un hexaalcool extras din fructele de scoruş de
munte (Sorbus aucuparia) şi Crataegus oxyacantha ori obţinut industrial
din zaharoză (având o putere de îndulcire doar pe jumătate faţă de
aceasta); este termorezistent, antiacetogen, bun detoxifiant pentru ficat şi
bine tolerat (fără efecte nocive semnificative) de către persoanele
diabetice;
54
• xilitolul (xilita), un polialcool provenit din xilan, întruneşte
aceleaşi calităţi ca şi sorbitolul;
• aceşti doi edulcoranţi previn apariţia cariilor dentare;
• acesulfamul K are o putere de îndulcire de 130 ori mai mare
decât zaharoza, este netoxic, necancerigen şi nemutagen;
• aspartamul (L aspartil-L fenilalanină) are o stabilitate redusă în
mediul acid. În procesul de obţinere se formează însă şi dicetopiperazina
- produs chimic a cărui toxicitate eventuală nu a fost clarificată încă; în
organism, se descompune în fenilalanină 50% care poate fi neurotoxică
pentru persoanele sensibile, în acid aspartic 10% care poate produce
tulburări ale creierului în timpul dezvoltării şi în metanol 10%, a cărui
toxicitate este recunoscută;
• zaharina (sulfamida acidului benzoic), un puternic îndulcitor (de
300-500 ori mai mult decât zaharoza); nu se metabolizează în organism,
eliminându-se ca atare;
• rămân încă neelucidate acţiunea cancerigenă şi cocancerigenă a
zaharinei asupra vezicii urinare; se recomandă totuşi să nu se consume
mai mult de 3-4 tablete/zi;
• ciclamaţii (N-ciclohexisulfamaţi) pot încorpora urme de
ciclohexilamină (după unii autori toxică, teratogenă şi mutagenă, după
alţii - netoxică), utilizată în procesul de sinteză; de aceea se impun, pe de
o parte, respectarea dozei limită a ciclamatului de sodiu în alimente, iar
pe de altă parte, continuarea evaluării potenţialului toxic, teratogen şi
mutagen [37, 42, 57].
I. Coloranţi
• tartrazina, un colorant azoic galben, nu a revelat valenţe toxice
sau cancerigene, de altfel ca şi galbenul de quinoleină;
• se consideră că mărirea raţiei de iod proteic de către eritrozină nu
are nici o semnificaţie toxicologică privind funcţia tiroidei;
• alura red, colorant azoic, azorubina şi ponceau 4R necesită încă
studii privind efectele pe termen lung [57];
55
• pentru ceilalţi coloranţi, se recomandă studii asupra
metabolismului, asupra reproducerii şi asupra puterii teratogene;
• normele igienico-sanitare pentru alimente nu prevăd doze limită
în cazul coloranţilor alimentari naturali, care pot fi utilizaţi, de altfel,
pentru toate grupele de alimente; aceşti coloranţi sunt: antociani,
betaină, caroteni (alfa, beta, gama caroten, anato, capsantină, licopen,
beta-apo-caroten, ester etilic al acidului beta-apo-carotenic), xantofile
(flavoxantină, luteină, criptoxantină, rubixantină, violoxantină,
rodoxantină, cantoxantină), curcumină, riboflavină, clorofilă,
complecşi de cupruclorofilă, caramel, cosenilă sau acid carminic,
cărbune vegetal şi orez fermentat (se permite utilizarea celui din urmă
numai pentru carne şi produse din carne).
K. Potenţatori de gust
• glutamatul de sodiu dispune de valenţe toxice asupra sistemului
nervos central numai dacă se ingeră doze mai mari de 120 mg/kgc zilnic;
• consumat excesiv (peste 4 g/kgc), produce în cele mai multe
cazuri “sindromul restaurantelor chinezeşti”, caracterizat prin febră şi
tensiune; în realitate, cauza este histamina produsă în timpul fermentării
ingredientelor obişnuite în bucătăriile din China [85];
• nu este acceptat în alimentaţia sugarilor;
• acidul guanilic şi sărurile disodică/calcică, inozinaţii şi
ribonucleotidele ingerate în cantităţi mai mari cresc uricemia şi
producţia de acid uric urinar, aspecte importante pentru persoanele cu
diateză urică;
• maltolul şi etilmaltolul sunt lipsite de efecte adverse.
L. Substanţe suport
• din acest grup fac parte: amidonul acetilat, amidonul oxidat,
amidonul succinat de sodiu, hidroxipropil amidonul, polidextroza,
56
polivinilpirolidona, propilenglicolul, talcul, triacetatul de gliceril, trietil
citratul şi xilitolul;
M. Enzime
• enzimele folosite în industria alimentară sunt:
alfa-amilaza (din Aspergillus oryzae, Bacillus
licheniformis, B. megaterium, B. stearotermophilus, B. subtilis);
alfa-amilaza şi glucoamilaza din Aspergillus oryzae;
amestec de carbohidrază şi protează din Bacillus subtilis;
amiloglucosidază din Aspergillus niger var. avian pepsin;
carbohidraze (din Aspergillus niger, A. niger var.
awamori, Bacillus licheniformis, Rhizopus oryzae, Saccharomyces
species, ficat de bovine);
catalază din Micrococcus lysodeicticus;
celulază din Penicillium funiculosum şi Trichoderma
reesi;
chimosin A din E. coli K-12;
chimosin B din Aspergillus niger var. awamori şi
Kluyverromyces lactis;
glucoso-isomerază din Actinoplanes missouriensis,
Bacillus coagulans, Streptomyces olivaceous, S. rubiginosus, S.
violaceniger;
glucoso-oxidază şi catalază din Aspergillus niger;
hemicelulază din Aspergillus niger;
lipază din Aspergillus niger;
malt carbohidrază;
pectinază din Aspergillus niger;
tripsină;
• Aspergillus niger este un contaminant obişnuit al alimentelor;
datele disponibile arată că nu este patogen pentru om, inclusiv din punct
de vedere toxicologic;
• lipsa de toxicitate este confirmată pentru toate enzimele de mai
sus [37, 42, 57].
57
N. Aromatizanţi
Alcaloizi
a. Importanţă toxicologică
• seminţele de Sophora se pot întâlni ca impurităţi printre boabele
de grâu, orz şi orez;
• alcaloizii existenţi în seminţele de Sophora, şi anume sofocarpina,
soforidina şi aloperina sunt termorezistenţi.
b. Efecte la om
• în afară de gustul amar imprimat pâinii, semnele şi simptomele de
intoxicaţie uşoară apar după 3-4 ore de la consumarea pâinii: dureri de
cap, ameţeli, greaţă, vărsături;
58
• în formele mai grave de intoxicaţie pot surveni parestezii în
membre, chiar convulsii, pe un fond de slăbiciune generală.
Masele plastice
a. Importanţă toxicologică
• se consideră că polimerul este lipsit de toxicitate;
• potenţial toxic manifestă doar unii monomeri liberi şi o mare
parte din adjuvanţi care, în anumite condiţii (dependente de materialul
plastic, de caracteristicile alimentului şi de particularităţile contactului
59
dintre cele două elemente), ar putea migra din materialul plastic în
aliment;
• pentru cercetarea acestui fenomen, alimentele au fost distribuite
în şase grupe: apoase neacide (cu pH > 5), apoase acide (cu pH < 5),
mixte (cu dublu caracter - hidrofil şi lipofil), grase, alcoolice (cu un
conţinut de alcool mai mare de 5%) şi solide uscate;
• în laborator, pentru testarea stabilităţii chimice a recipien-
ţilor/ambalajelor, cele şase grupe de alimente sunt reprezentate astfel:
cele apoase neacide - prin apă;
cele apoase acide - printr-o soluţie de acid acetic 5% în
apă distilată;
cele grase - prin heptan;
cele mixte - prin heptan în amestec cu echivalentul
corespunzător componentei cu ponderea cea mai mare în aliment;
cele alcoolice - printr-o soluţie de alcool etilic în apă
distilată cu o concentraţie asemănătoare;
cele uscate sunt considerate inerte (în afara celor care
conţin o cantitate mare de uleiuri volatile);
• dintre monomeri, cei mai toxici s-au dovedit clorura de vinil şi
stirenul;
• dintre adjuvanţi, manifestă potenţialităţi toxice:
detergenţii cationici şi mai puţin cei anionici;
ftalatul de metil şi, într-o anumită măsură,
propilenglicolul (ca plastifianţi);
stabilizanţii pe bază de plumb, bariu şi staniu (derivaţii
tetraalchil şi trialchil);
pigmenţii de cadmiu, crom şi alte metale;
uleiurile oxidate folosite ca agenţi de înmuiere şi
anticontractanţi în fabricarea răşinilor;
• stirenul rezidual poate fi eliberat din masa plastică în băuturi sau
soluţii alcoolice şi în alte produse dacă temperatura produsului este mai
mare de 60-800 C.
b. Efecte la om
60
• angiosarcoame hepatice/pulmonare, tulburări vasculare şi
acroosteoliza ultimelor falange, dar numai la muncitorii din secţiile în
care clorura de vinil depăşeşte în aer limita admisă;
• clorura de vinil are şi alte efecte: mutagene, cancerigene şi
hepatotoxice;
• stirenul (vinilbenzen) determină fenomene iritative,
hematologice, hepato-biliare, nervoase ş.a.;
• propilenglicolul poate produce acidoză lactică, iritaţii şi alergii
cutanate;
• uleiurile oxidate s-au dovedit a fi cancerigene.
61
b. Efecte la om
• fenomene alergice;
• Tween 60 a fost incriminat, în experimente pe animal, ca agent
cancerigen.
c. Măsuri preventive
Îndepărtarea urmelor de detergent folosit în soluţiile de spălare a
diferitelor suprafeţe din sectorul alimentar prin clătire abundentă cu apă.
Arsenul
a. Importanţă toxicologică
• cu toate că nu are funcţii biogene, arsenul este prezent în
organismul uman în sânge, viscere, piele şi fanere în concentraţii variind
între 0,51 mg/kg (în păr) şi 0,013 mg/kg (în creier); pragul critic pentru
mamifere are valoarea de 1mg/kg;
• acţiunea toxică a arsenului este o consecinţă a combinării cu
grupele SH ale enzimelor;
62
• poate fi prezent în majoritatea alimentelor care alcătuiesc
meniurile frecvent întâlnite în populaţie.
b. Efecte la om
• în forma acută de intoxicaţie se întâlnesc dureri abdominale,
vărsături, tulburări de tranzit intestinal, manifestări cutanate (keratoză,
hiperpigmentaţie), nevrită periferică, contracţii musculare şi hipotensiune
arterială;
• forma cronică se exprimă prin afectarea pielii şi mucoaselor
(dermatite, rinite, conjunctivite, faringite), perforaţie de sept nazal,
epistaxis, polinevrite şi, în cazurile grave, prin tulburări hepato-renale,
neurologice şi edeme;
• arsenul ar dispune şi de valenţe cancerigene, cu localizări
cutanate, hepatice şi pulmonare, îndeosebi în cazuri de expunere
profesională cu risc înalt.
a. Importanţă toxicologică
• sursele de contaminare radioactivă sunt, în principal, exploziile
nucleare experimentale, centralele electronucleare, exploatările miniere
radioactive, metalurgia uraniului şi producerea combustibilului nuclear,
evacuarea deşeurilor radioactive lichide, accidentele nucleare şi,
secundar, utilizarea radiaţiilor ionizante în agricultură, industrie, ş.a.;
• alimentele se pot contamina cu un număr mare de elemente
radioactive (radionuclizi), în special cu uraniu, radiu, toriu şi produşii lor
de dezintegrare: potasiu, cobalt, stronţiu, cesiu, etc;
• încorporarea în alimente a radionuclizilor se produce prin:
absorbţia lor din sol;
63
depunerea pe frunze a pulberilor sau a căderilor
radioactive (componente fall-out);
acumularea accentuată din mediul acvatic în biomul marin
(alge, moluşte, crustacei, peşti);
• se recunoaşte existenţa unor procese naturale, de transfer, de
retenţie şi de acumulare în circuitul radioelementelor, organismul uman
fiind ultima verigă a acestui proces;
• radionuclizii se concentrează în plante, îndeosebi în rădăcini şi în
frunze, ceea ce asigură, în mod secundar, o contaminare mai accentuată a
ierbivorelor;
• dintre alimente, cele care prezintă concentraţii mai crescute de
radionuclizi sunt laptele şi produsele lactate (90Sr, 137Cs, 131I), grâul - în
straturile lui periferice (90Sr, 137Cs, 54Mn) -, legumele şi fructele (131I),
alimente care alcătuiesc o mare parte din hrana zilnică a omului [10];
• nu poate fi ignorat faptul că şi radioactivitatea beta globală a apei
potabile poate constitui, în anumite situaţii, un factor de risc pentru om
[30];
• doza de radiaţii provenite din consumul de către om al unor
alimente contaminate radioactiv se sumează cu dozele de radiaţii
furnizate de alte surse, precum fondul natural de radiaţii (radiaţia
cosmică, radiaţia gamma terestră, radionuclizii din organism - cu
excepţia radonului -, radonul şi produşii săi de dezintegrare), unele
proceduri medicale de diagnostic şi tratament, surse accidentale.
b. Mecanism de acţiune
• teoria ţintei, a radiosensibilităţii crescute specifice unor structuri
biologice cum sunt acizii nucleici, celulele limfoide/mieloide, celulele
epiteliale, celulele de reproducere şi neuronii;
• teoria radicalilor liberi care apar în urma contactului
radionuclizilor cu apa din ţesuturi (radioliză);
• teoria mixtă.
64
c. Tipuri de relaţii “doză-efect”
• fără prag: orice doză de iradiere provoacă o leziune irecuperabilă
în timp;
• cu prag: leziunile nu apar decât în momentul în care organismul a
realizat o anumită mărime a dozelor de radioactivitate încorporate în
timp.
d. Efecte la om
• manifestări precoce, interpretate ca expresie a efectelor cu prag şi
care interesează numai persoana expusă;
• manifestări tardive, de tip stocastic (aleator), care pot interesa fie
persoana expusă (efecte somatice), fie descendenţii acesteia (efecte
genetice);
• cancerul indus radioactiv apare ca un efect biologic al relaţiei
“doză-efect” fără prag, având localizări diverse: sânge (leucemie),
tiroidă, sân, plămâni;
• în timp, se produce o acumulare a 90Sr şi a 137Cs în dinţi;
• efectele contaminării cu doze mici de radiaţii, aşa cum se
întâmplă în situaţii normale de viaţă, nu au fost încă temeinic cercetate.
e. Măsuri preventive
• monitorizarea contaminării radioactive a alimentelor ţintă (pâine,
produse făinoase, lapte, produse lactate, legume, fructe, carne, peşte, alte
specii marine, ouă), determinată în special de prezenţa 40K şi secundar de
cea a 226Ra şi 14C;
• utilizarea unor metode de purificare cu schimbători de ioni,
pentru eliminarea 90Sr şi a altor radionuclizi;
• controlul ingestiei medii zilnice de 90Sr şi 137Cs în populaţia
infantilă, radionuclizi cu timpi de înjumătăţire fizică mari: 30,5 ani
pentru 137Cs şi 27,7 ani pentru 90Sr;
• uscarea şi depozitarea alimentelor sunt recomandate pentru
eliminarea 131I, radioelement care are, de altfel, şi viaţa “cea mai scurtă”
(timp de înjumătăţire fizică de 8,01 zile).
65
66
DEGRADAREA CONCOMITENTĂ A
SALUBRITĂŢII ŞI A VALORII
NUTRITIVE A ALIMENTELOR
Aminoacizii latirogenici
a. Surse alimentare
Seminţele unor plante din genul Lathyrus.
b. Mecanism de acţiune
67
• inhibare enzimatică;
• perturbarea sintezei moleculei proteice;
• formarea unor proteine nefuncţionale;
• interferarea acţiunii acidului glutamic.
c. Efecte la om
Neurolatirism, o boală manifestată printr-o paralizie a membrelor
inferioare.
d. Efecte la animale
Osteolatirism.
e. Măsuri preventive
• fierberea seminţelor în exces de apă;
• înmuierea şi încălzirea lor;
• prăjirea sau uscarea seminţelor [1].
Aminoacizi cu seleniu
a. Surse alimentare
Boabe de cereale (porumb, grâu, orz, secară) şi diferite furaje.
b. Mecanism de acţiune
Neclarificat încă.
c. Efecte la om
• tulburări cutanate şi ale fanerelor;
• artrite cronice;
• îngălbenirea pielii [1].
68
Hipoglicina A
Este beta-metilenciclopropilalanină.
a. Surse alimentare
Se găseşte în fructele crude ale unui arbore tropical Blighia sapida.
b. Efecte la om
• vărsături;
• hipoglicemie.
Mimozina
a. Surse alimentare
Fructele şi seminţele plantelor din genurile Leucaena şi Mimosa.
b. Mecanism de acţiune
• inhibă sistemele enzimatice cu piridoxalfosfat;
• inhibă sinteza hepatică a cistinei.
Toxalbuminele
69
• toxalbuminele reprezintă 1-3% din totalul proteinelor în sursele
de provenienţă;
• potenţialităţile lor toxico-antinutritive se menţin în produsele
netratate termic.
b. Surse alimentare
• ricin;
• soia;
• fasole.
c. Mecanism de acţiune
• reducerea absorbţiei intestinale a nutrienţilor prin inhibarea
tripsinei;
• interferarea mecanismului normal de apărare faţă de flora
intestinală.
d. Efecte la om
• tulburări digestive;
• hemaglutinare şi împiedicarea coagulării sângelui;
• leziuni în organele parenchimatoase.
e. Măsuri preventive
• tratament termic adecvat;
• administrare de enzime digestive la persoanele carenţate în aceste
substanţe bioactive.
1.2. Alcaloizi
70
1.2.1. Saponinele
b. Surse alimentare
• grâu impurificat cu neghină;
• lucernă (pentru animale).
c. Mecanism de acţiune
• irită mucoasa digestivă;
• produc hemoliză (nu şi în cazul saponinelor triterpenice);
• toxic (pentru peşti).
d. Efecte la om
• anemie hemolitică;
• tulburări neurologice.
e. Măsuri de prevenire
• fierbere;
• hidroliză termică.
1.2.2. Soiasapogenolii
a. Efecte la om
Liza hematiilor (numai dacă produsul primar nu este prelucrat
termic).
71
1.3. Glucozizi
b. Surse alimentare
• mai mult de 1000 de plante superioare au fructe ai căror sâmburi
sau seminţe conţin glucozizi cianogenici: migdalul, zarzărul, piersicul,
prunul, inul, maniocul (în zona tropicală), sorgul, socul, fasolea,
mazărea, năutul ş.a. (însă în concentraţii scăzute);
• sorgul ca furaj verde pentru animale are concentraţii periculoase.
c. Mecanism de acţiune
• acidul cianhidric inhibă, printre alte enzime, citocromoxidaza
care are un rol esenţial în respiraţia tisulară;
• având şi o acţiune similară cu a tiocianaţilor, reduce capacitatea
tiroidei de a utiliza iodul, chiar dacă iodul este prezent în alimentaţie,
favorizând dezvoltarea acesteia (guşă sau distrofie endemică tireopată).
d. Efecte la om
72
• sunt observate mai frecvent la copiii care consumă miezul amar al
sâmburilor de migdale, zarzăre, piersici: ameţeli, dureri de cap, greaţă,
lipsă de putere;
• în cazuri mai grave apar tulburări respiratorii şi cardio-vasculare.
e. Măsuri preventive
• alimentaţie fiziologică;
• controlul cu laboratorul al concentraţiilor de glucozizi
cianogenici în alimente.
1.3.2. Tioglucozide
b. Surse alimentare
• varza, conopida, varza de Bruxelles, varza creaţă sunt bogat
dotate în tioglucozide (conţin primii patru compuşi menţionaţi anterior);
• alte alimente sunt napul comestibil, cresonul de baltă, ridichile de
lună, hreanul, muştarul (negru, alb), rapiţa, soia, arahidele, etc;
• toate aceste plante fac parte din familia Crucifere.
d. Măsuri preventive
• alimentaţie fiziologică;
• detoxifierea uleiului de rapiţă (pentru eliminarea acidului erucic);
• controlul cu laboratorul al concentraţiilor de tioglucozide din
alimente;
• suplimentarea cu iod a produselor pentru copii fabricate pe bază
de soia.
1.4. Fenoli
1.4.1. Cumarinele
74
• plantele ale căror produse sunt consumate de om conţin cantităţi
nenocive.
b. Surse alimentare
• leuşteanul, mărarul, chimenul, coriandrul, anasonul, morcovul,
ardeiul, cartoful, pătlăgelele, leguminoasele uscate, etc;
• menţionăm şi unele produse nealimentare, bogat dotate în
cumarine, precum mătrăguna, măselariţa, cucuta, ş.a.
c. Mecanism de acţiune
• toxicitate vasculară;
• antivitamină K.
d. Efecte la om
• scăderea numărului de trombocite şi a funcţionalităţii lor;
• hemoragii;
• tulburări neurologice;
• fenomene cardio-vasculare;
• tulburări locomotorii.
e. Măsuri preventive
Controlul cu laboratorul al concentraţiilor de cumarine în
alimente.
1.4.2. Gosipolul
Este un polifenol.
75
• toxicitatea gosipolului corelează negativ cu disponibilităţile în
proteine biologice superioare din alimentaţie;
• toxicitatea gosipolului nu se manifestă la rumegătoare.
b. Surse alimentare
• uleiul extras din seminţele de bumbac;
• boabele colorate de fasole au un conţinut mai bogat în polifenoli
decât boabele albe.
c. Mecanism de acţiune
• produce hemoliză;
• inhibă formarea sângelui prin chelarea fierului;
• micşorează apetitul;
• ca şi alţi polifenoli, inhibă acţiunea tripsinei;
• combinarea gosipolului cu lizina din structura proteinelor
prezente în alimentaţie;
• reducerea sintezei proteice.
d. Efecte la om
• scăderi în greutate;
• anemii;
• tulburări neurologice.
e. Măsuri preventive
• controlul cu laboratorul al concentraţiilor de gosipol din ulei;
• obţinerea (pe cale genetică) a unor soiuri de bumbac care să
producă seminţe sărace în gosipol;
• fortifierea hranei animalelor cu fier şi calciu;
• utilizarea de procedee tehnologice de extracţie a uleiului de
bumbac fără gosipol.
b. Surse alimentare
• alimente foarte bogate în acid oxalic şi sărace în calciu: pulbere
de cacao, ceai, lobodă, măcriş, sfeclă roşie, spanac, ştevie;
• alimente în care concentraţiile de calciu sunt mai mari decât cele
de acid oxalic: conopidă, fasole verde, lăptuci, varză ş.a. de la care
organismul foloseşte efectiv acest macroelement;
• alimente care dispun de cantităţi egale de acid oxalic şi de calciu:
agrişe, cartofi, coacăze (Gonţea, citat de [37]).
c. Mecanism de acţiune
• nefrotoxicitate;
• iritarea mucoasei digestive;
• scăderea coeficientului de utilizare digestivă a nutrienţilor, în
special o spoliere de ioni de calciu circulanţi (prin oxalaţii solubili).
d. Efecte la om
• încetinirea creşterii;
• grave leziuni renale;
• oligomineraloze, în principal calcică;
77
• calculi renali de oxalaţi.
e. Măsuri preventive
• îmbogăţirea cu calciu a alimentelor;
• consumul redus al spanacului, ceaiului şi cafelei în cazul
persoanelor care suferă de litiază renală de natură oxalică.
2.Factori exogeni
78
• procesul de alterare se declanşează, într-un context favorizant,
după o perioadă de latenţă care este în funcţie de durata de
conservabilitate a fiecărui aliment în parte;
• în acest proces sunt implicate şi un mare număr de
microorganisme din genurile Pseudomonas, Bacillus, Clostridium,
Streptococcus, Lacto-bacillus, Micrococcus, Proteus, Coryne-bacterium,
Leuconostoc, ca şi diverşi fungi;
• dezvoltarea acestor microorganisme este influenţată de
particularităţile lor morfologice şi funcţionale, de microclimat, de pH-ul
substratului, de lumină, de prezenţa substanţelor inhibitoare [1];
• alterarea alimentelor este ireversibilă, de aceea aceste produse nu
mai pot fi date în consum;
• consumul lor cu totul întâmplător determină intoxicaţii sau
toxiinfecţii alimentare.
c. Măsuri preventive
• asigurarea tuturor măsurilor prevăzute în metodologia “Analiza
riscului în punctele critice de control pe circuitul alimentului - HACCP”
de către toate persoanele care intervin, într-un fel sau altul, pe întreg
circuitul alimentului, de la producător până la consumator [64, 73, 78];
• educaţie pentru sănătate în comunităţile umane privind conduita
corectă faţă de alimentul proaspăt, conservat sau supus prelucrării
culinare;
• întrucât componenta educaţională singură nu este suficientă
pentru prevenirea alterării alimentelor, este necesar să se tindă spre
îmbunătăţirea infrastructurii locuinţelor pe baza creşterii standardului
economic comunitar;
79
• conştientizarea de către fiecare consumator a valorii reale de
securitate alimentară pe care o are data până la care poate fi consumat un
aliment fără nici un pericol pentru sănătate, dată care trebuie menţionată
vizibil pe eticheta aplicată pe ambalaj.
Nitraţi şi nitriţi
80
• ingestia de apă cu conţinut crescut de nitraţi constituie principala
modalitate de aport al acestora pentru om; ea nu este singura, deoarece
cantităţi considerabile de nitraţi sunt prezente şi în unele alimente;
• în aceste condiţii, organismul uman nu mai poate absorbi şi
elimina toată cantitatea de nitraţi prin urină, salivă sau suc gastric;
• sub acţiunea nitrat reductazei bacteriene din tubul digestiv,
nitraţii se transformă în nitriţi;
• în contexte strict determinate, nitriţii trec în sânge şi în ţesuturi,
generând efecte nocive [11];
• de asemenea, ei pot favoriza formarea nitrozaminelor.
b. Surse alimentare
• legumele şi fructele cultivate pe soluri tratate cu îngrăşăminte
azotoase. Concentraţia nitraţilor în aceste produse variază de la câteva
mg/kg până la mii de mg/kg; valorile cele mai mari au fost decelate în
unele rădăcinoase (sfeclă, ţelină, ridichi) şi în legumele-frunze (spanac,
salată, varză), în timp ce fructele şi seminţele de cereale conţin cantităţi
mici. Spre deosebire de nitraţi, conţinutul în nitriţi al legumelor şi
fructelor este foarte redus (nu depăşeşte, de obicei, 1-5 mg/kg);
• alte produse alimentare de origine vegetală: produse de
panificaţie, tutun, vinuri, bere;
• apa de fântână poate conţine cantităţi însemnate de nitraţi, fie
proveniţi din depozitele naturale existente în sol, fie ca urmare a levigării
lor de pe terenurile agricole fertilizate.
c. Mecanism de acţiune
• nitriţii oxidează fierul bivalent din molecula de hemoglobină în
fier trivalent. Se formează astfel methemoglobina, lipsită de afinitate
pentru oxigen;
• inhibă procesul de fosforilare oxidativă [37].
d. Efecte la om
• prin ei înşişi, nitraţii sunt puţin periculoşi pentru sănătatea umană.
În urma ingerării unor cantităţi mari (10 g doză unică sau doze zilnice
81
mai mari de 1 g), apar tulburări digestive (greaţă, vărsături, dureri
abdominale, diaree) şi leziuni renale. Doza letală este de 8-30 g;
• principalul efect al creşterii nivelului sanguin al nitriţilor este
methemoglobinemia (acumularea de methemoglobină peste valorile
fiziologice de 1-2% din hemoglobina totală). În forma acută, boala se
manifestă în special la sugarii în primele 3-4 luni de viaţă, alimentaţi cu
lapte praf şi/sau cu ceai preparate cu apă de fântână poluată cu nitraţi. La
concentraţii ale methemoglobinei de 10-20% din hemoglobina totală
apare cianoza, urmată (la valori ale methemoglobinei de 20-30%) de
astenie, cefalee, ameţeli, dispnee, tahicardie, iar ulterior - de insuficienţă
cardiacă, colaps cardio-vascular şi encefalopatie hipoxică. Moartea
survine la valori ale methemoglobinei de peste 60% din hemoglobina
totală, prin insuficienţă cardiacă, tulburări de ritm şi insuficienţă renală.
Intoxicaţia cronică cu nitriţi apare la copii mai mari, manifestându-se
prin anemie, scăderea rezistenţei organismului faţă de agresiuni biologice
şi o rămânere în urmă în dezvoltarea fizică [43 bis];
• alte tulburări generate de creşterea concentraţiei sanguine a
nitriţilor par a fi cele de ordin trofo-metabolic (potenţial guşogen,
scăderea nivelului unor vitamine şi enzime, modificarea nivelului
sanguin al unor nutrienţi, favorizarea diabetului zaharat insulino-
dependent).
cultivat în:
produsul
câmp (teren descoperit) seră
ardei (gras, gogoşar) 150 400
cartofi 300 -
castraveţi 200 400
ceapă uscată 80 -
conopidă 400 -
dovlecei 500 -
82
morcovi 400 -
salată verde 2000 3000
sfeclă roşie 2000 -
spanac 2000 -
tomate 150 -
varză 900 -
vinete 300 -
mere 60 -
pere 60 -
pepene roşu 100 -
struguri 60 -
83
2.4.1. Pesticide organoclorurate
b. Surse alimentare
• dispersate cu avionul în atmosferă sau prin alte mijloace la sol,
substanţele organoclorurate ajung pe suprafaţa plantelor şi a solului; în
final, o cantitate de toxic este antrenată de apele de precipitaţii şi
pătrunde în stratul acvifer freatic. De aici, o parte din pesticide este
absorbită de sistemul radicular al plantelor, concentrându-se în mod
84
deosebit în rădăcini şi frunze sau ajunge în plante, peşti şi păsări de apă
[44, 60];
• în organismul animal se acumulează mai ales în ţesutul gras
mezenteric, în ţesutul gras subcutanat, în grăsimea care înconjoară cei
doi rinichi, în cea aflată în masele musculare, dar şi în lapte, în urma
hrănirii cu furaje concentrate şi rădăcinoase şi/sau după efectuarea unor
tratamente de grajd ori pe animale;
• nu trebuie ignorată nici poluarea de tip industrial (inclusiv cu
tehnologii alimentare) [37];
• alimentele posibil poluate cu aceste toxice sunt: legumele
rădăcinoase, cerealele, seminţele oleaginoase, laptele (inclusiv cel
matern), brânzeturile grase, smântâna, untul, alte grăsimi alimentare,
carnea, peştele gras, ouăle ş.a. [20,21];
c. Mecanism de acţiune
• aceste substanţe toxice şi ca produşi primari şi ca metaboliţi (deşi,
după cum s-a menţionat, metabolizarea este foarte lentă), care au o
deosebită remanenţă în aliment ca şi în organismul uman, acţionează prin
creşterea excitabilităţii sistemului nervos central, depresia reactivităţii
imunologice, a funcţiilor hepatice şi a glandelor suprarenale (acestea din
urmă sunt localizate deasupra rinichilor). Acţiunile cu caracter
antinutritiv vor fi menţionate la capitolul 5.2.6.3.;
• după OMS, Lindanul (un amestec de izomeri α , β şi χ ai
HCH) este suspectat că are potenţial cancerigen şi mutagen.
d. Efecte la om
• în forma acută (rară), apar fenomene de hiperexcitabilitate
nervoasă (inclusiv convulsii) şi creşterea temperaturii corporale;
• acumularea cronică determină instalarea unei game foarte
diverse de tulburări, dintre care amintim polinevritele şi dermita.
85
alte mijloace destinate aceluiaşi scop (sistem de acţiune denumit “luptă
antivectorială integrată”);
• organizarea de laboratoare dotate cu aparatură care să permită
identificarea prezenţei acestor toxice în toate alimentele suspectate;
• eliminarea riscului de mediu dat de comportamente inadecvate în
depoluarea aparaturii, ambalajelor şi echipamentelor folosite la
administrarea pesticidelor [16,75];
• informarea comunităţilor umane asupra gradului de risc pe care îl
prezintă fiecare pesticid în parte, în funcţie de culoarea banderolei de pe
eticheta ambalajului original al produsului (roşu = extrem de toxic, verde
= toxicitate crescută, albastru = toxicitate medie, negru = toxicitate
slabă), precum şi asupra faptului că produsele cu banderole roşie şi verde
trebuie administrate numai de echipe instruite şi dotate cu mijloace
corespunzătoare de securitate;
• interzicerea utilizării acestor pesticide în operaţiile de dezinsecţie
a cerealelor;
• educaţia pentru sănătate a populaţiei, axată pe aspecte ca:
rezistenţa organocloruratelor la fierberea, congelarea,
pasteurizarea, prăjirea, sărarea şi afumarea alimentelor; o anume
eficacitate prezintă numai procedeul de înăbuşire a cărnii, toxicul trecând
însă în sos;
efectul favorabil al degresării cărnii;
tehnologiile industriale de profil reduc mai mult
pesticidele din alimente decât prelucrările domestice;
necesitatea consilierii specialiştilor privind selectarea
tipului de pesticid ce trebuie folosit în diverse tratamente aplicate
culturilor, animalelor, grajdurilor;
b. Surse alimentare
• fructe şi legume tratate: mere, piersici, caise, coacăze, cartofi,
varză, tomate ş.a.; în general, toxicul nu pătrunde în interiorul
vegetalelor;
• în cazul în care varza este cultivată pe un teren tratat anterior cu
Tiofos (una din denumirile comerciale ale Parationului), metabolitul
acestuia, paraoxonul (mult mai toxic) pătrunde în aliment;
• lapte, cereale, unt de cacao.
c. Mecanism de acţiune
• inhibă acetilcolinesteraza reală (din hematii, din SNC şi din
muşchi) şi pseudocolinesteraza plasmatică, generând acumularea de
acetilcolină la nivelul sinapselor [14];
87
d. Efecte la om
Se descriu tulburări muscarinice (mioză, hipersecreţia tuturor
glandelor exocrine, tulburări cardio-respiratorii, digestive),
nicotinice (astenie psiho-fizică, fibrilaţii musculare, convulsii,
paralizii) şi centrale (nelinişte, cefalee, stări de hiperexcitabilitate
ş.a.).
b. Surse alimentare
• un episod de intoxicaţie alimentară colectivă accidentală cu Furadan
a fost descris de [53] prin consum de pâine preparată din făină de grâu
depozitată într-un recipient în care se găseau reziduuri de toxic;
• legume şi fructe tratate recent.
88
c. Mecanism de acţiune
• dereglarea proceselor de oxidare din organism prin blocarea
enzimelor cu funcţii sulfhidrilice [37];
• inhibarea activităţii acetilcolinesterazei din sânge cu fenomene
clinice asemănătoare cu cele întâlnite în intoxicaţia cu substanţe
organofosforice, dar aceste fenomene sunt de mică intensitate şi, în
general, reversibile;
• dereglarea funcţiilor hipotalamusului;
• perturbarea proceselor energetice de bază ale celulei: glicoliză,
fosforilare oxidativă, respiraţie.
b. Surse alimentare
• vinul (principala sursă de SO2 în alimentaţia umană, băutorii
medii de vin depăşind doza zilnică acceptabilă, fixată de FAO/OMS la
0,7 mg SO2/kgc, adică 50 mg/zi pentru un adult cu greutatea normală)
[26];
• fructe şi legume deshidratate;
• sucuri de legume şi fructe, siropuri şi paste, dulceţuri şi
marmelade.
c. Mecanism de acţiune
• la nivelul alimentului:
deoarece se comportă ca un agent oxidant şi clarificator,
în vinificaţie SO2 se foloseşte pentru igienizarea instalaţiilor de fabricaţie
şi pentru controlul fermentaţiei;
pretratarea cu SO2 a legumelor şi fructelor conservate prin
deshidratare permite prelungirea duratei de păstrare, menţinerea culorii şi
aromei, protejarea unor vitamine uşor oxidabile (acid ascorbic, retinol,
caroten);
prin dizolvarea în apă a SO2 se formează acid sulfuros,
ioni bisulfitici şi sulfitici. Acidul sulfuros inhibă activitatea bacteriilor,
mucegaiurilor şi drojdiilor (sensibilitatea scade în ordinea menţionată),
ca urmare a blocării activităţii lor enzimatice prin reducerea grupărilor
-SS-. În acest fel sunt inactivate şi oxidazele, explicându-se menţinerea
culorii naturale şi a concentraţiei unor vitamine în produsele astfel
conservate;
distrugerea vitaminei B1 şi a acidului folic din alimentele
tratate;
• la om:
90
carenţă tiaminică;
iritaţie gastrică şi intestinală;
creşterea eliminării calciului din organism.
d. Efecte la om
• expunerea acută generează cefalee, greţuri, vărsături, diaree (5-
245 mg SO2 ingerat în doză unică), la care se adaugă albuminurie şi
tulburări de digestie (310-620 mg), cianoză şi surditate (la peste 1000
mg). La doze mai mari s-au observat insuficienţă cardio-respiratorie,
midriază şi exitus [37];
• expunerea cronică se manifestă prin cefalee, surditate, scădere
ponderală, scăderea coeficientului de utilizare digestivă a proteinelor şi
lipidelor, reducerea numărului de elemente figurate ale sângelui;
• este posibilă acţiunea teratogenă.
b. Surse alimentare
• laptele, carnea şi ouăle conţin, în mod natural, cantităţi foarte
mici de nitraţi şi nitriţi, chiar dacă animalele şi păsările ingeră aceşti
compuşi prin hrană şi apă;
91
• produsele din carne realizează un important aport de nitraţi şi
nitriţi, ei fiind utilizaţi pentru menţinerea culorii roz-roşii a mezelurilor
(nitriţii oxidează mioglobina şi hemoglobina la nitrozomioglobină şi
nitrozohemoglobină care îşi păstrează culoarea roşie prin prelucrare
termică), pentru efectele lor bacterio-statice/bactericide şi pentru
dezvoltarea aromei caracteristice;
• laptele utilizat la prepararea brânzeturilor poate fi tratat cu nitraţi
şi nitriţi pentru a preveni alterarea precoce (sub acţiunea bacteriilor
coliforme) şi balonarea tardivă a brânzeturilor (sub acţiunea
clostridiilor).
c. Mecanism de acţiune
Alături de formarea methemoglobinei, nitraţii şi nitriţii participă
la formarea nitrozaminelor exogen (în produsele alimentare sau
industriale) sau endogen (în organismul omului sau al animalelor, fie în
mediul acid al stomacului, fie prin activitatea unor microorganisme din
intestin şi căile urinare).
d. Efecte la om
Au fost prezentate.
2.5.3. Nitrozamine
92
• nitrozaminele sunt substanţe cu mare potenţial cancerigen,
formate pornind de la doi precursori: agenţii de nitrozare (nitraţi, nitriţi şi
oxizi de azot, cei din urmă fiind poluanţi omniprezenţi, proveniţi din
procesele de ardere) şi substanţele care pot fi nitrozate (aminele - mai
ales cele secundare, dar şi cele primare, terţiare sau cuaternare - care se
pot forma în alimente din proteine, aminoacizi şi fosfolipide) [37];
• cele mai studiate sunt nitrozaminele volatile (dimetilnitrozamină
DMNA, dietilnitrozamină DENA, dipropilnitrozamină DPNA,
dibutilnitrozamină DBNA, nitrozopirolidina NPir şi nitrozopiperidina
NP) şi mai puţin cele nevolatile (N-nitrozometiluree, N-nitrozosarcozină,
N-nitrozometil-guanidină).
b. Surse alimentare
• preparatele din carne şi peşte, datorită conţinutului mare de
proteine, reprezintă cea mai importantă sursă de nitrozamine pentru
organismul uman;
• unele brânzeturi (maturate sau însămânţate cu mucegaiuri);
• berea, mai ales cea neagră (DMNA se formează în timpul prăjirii
orzului);
• alimentele poluate cu pesticide ditiocarbamice;
• produsele vegetale şi grăsimile alimentare conţin cantităţi foarte
mici de nitrozamine.
c. Surse complementare
• aerul urban;
• unele medicamente ca piramidonul, analginul, etc;
• fumul de ţigară;
• expunerea profesională (în industria cosmeticelor, a cauciucului,
tăbăcării, etc).
d. Mecanism de acţiune
Nitrozaminele suferă un proces de activare metabolică, în urma
căreia se formează un diazoalcan care va alchila sediile nucleofile ale
acizilor nucleici, precum şi alţi biopolimeri [37,41].
93
e. Efecte la om
• experimentele efectuate pe animale de laborator au arătat că
nitrozaminele exercită efecte toxice, carcinogene, embriotoxice,
teratogene şi mutagene;
• asupra riscului lor carcinogen pentru om planează încă numeroase
incertitudini. Cu toate că nu există o dovadă certă a acţiunii lor
cancerigene asupra ţesuturilor umane, rezultatele studiilor experimentale
şi epidemiologice sugerează un astfel de risc;
• o anume protecţie faţă de agresiunea nitrozaminelor au vitaminele
C şi E, acidul tanic şi amidonul [1, 49].
2.6.1. Cadmiul
b. Surse alimentare
• alimentele reprezintă principala sursă a prezenţei cadmiului în
organismul uman; pot fi menţionate toate alimentele uzuale;
• cele mai mari cantităţi pot proveni din peşti (ţipari, sardele),
moluşte, crustacee, dar mai ales din diferitele conserve alimentare
prezentate în cutii metalice lipsite de securitate toxo-chimică [39].
c. Surse complementare
• apele reziduale industriale neepurate chimic;
• utilizarea intensivă a îngrăşămintelor chimice superfosfatice;
• folosirea unor recipiente şi ambalaje confecţionate din mase
plastice stabilizate cu compuşi de cadmiu;
• contenţia alimentelor şi a băuturilor acide în cutii metalice cu
suprafeţele acoperite cu un strat anticoroziv pe bază de cadmiu;
• nu poate fi ignorată cantitatea de cadmiu inhalată în timpul
fumatului ţigărilor.
d. Mecanism de acţiune
• pătruns în organism, se concentrează în ficat, rinichi, pancreas,
eritrocite, miocard, splină, măduvă hematogenă ş.a., inducând un prim
semn de intoxicaţie - eliminarea prin urină a unor proteine specifice;
• inhibă activitatea multor enzime care au grupări sulfhidrilice:
alcooldehidrogenază, ATP-ază, dehidrogenaza acidului delta-
aminolevulinic din eritrocite, glutamatdehidrogenază, glutation-
reductază, etc;
95
• produce dereglări în transportul membranar şi în procesul de
fosforilare oxidativă;
• diminuă răspunsul imun mediat celular şi capacitatea adaptativă a
organismului la acţiunea stresorilor;
• creşte eliminarea unor importanţi nutrienţi minerali, cum sunt
fierul şi zincul.
e. Efecte la om
• oprirea sau întârzierea creşterii staturo-ponderale şi decalcifiere
osoasă;
• lezare renală gravă;
• hipertensiune arterială, ateroscleroză, cardiopatie ischemică,
posibil infarct miocardic;
• anemie feriprivă;
• hiperglicemie şi reducerea toleranţei la glucoză;
• tulburări digestive şi carii dentare;
• fibroză pulmonară ş.a.
2.6.2. Cuprul
96
• acetoarseniatul de cupru (Verde de Paris) a fost incriminat multă
vreme a fi un compus echivalent cu Parationul (cel mai agresiv compus
organofosforic); datorită acestei confuzii, tratamentul de urgenţă aplicat
permitea evoluţia în continuare a intoxicaţiei cu Paration şi instalarea
exitusului persoanei în cauză. De fapt, Parationul era verde din cauza
colorantului introdus în soluţiile comerciale;
• în experimente pe animal s-a dovedit că, în exces, are acţiune
teratogenă;
• sub formă labilă, cuprul poate traversa toate membranele
diverselor organe.
b. Surse alimentare
• crustacei, moluşte;
• struguri;
• sucuri şi băuturi acide;
• legume conservate;
• băuturi alcoolice ş.a.
c. Surse complementare
• tratamentele fito-sanitare cu pesticide care conţin cupru (sulfat,
carbonat bazic, oxiclorură, arseniat);
• utilajele folosite la prelucrarea şi/sau depozitarea alimentelor,
confecţionate din cupru/aliaje de cupru care eliberează substanţa toxică
prin procese de coroziune.
d. Mecanism de acţiune
• după ce pătrunde în organism (inclusiv prin tegumentele intacte),
cuprul se acumulează în special în ficat şi rinichi;
• blochează enzimele sulfhidrilice, cu efecte dismetabolice;
• vasoconstricţie;
• toxic cardio-vascular methemoglobinizant, hemolitic şi depresiv
neuro-muscular;
• catalizator al procesului de oxidare a grăsimilor şi a acidului
ascorbic.
97
e. Efecte la om
• tulburări digestive şi de nutriţie;
• methemoglobinemie, hemoliză, anemie;
• reducerea capacităţii de apărare a organismului.
2.6.4. Seleniul
c. Surse complementare
• concentraţiile din sol şi din plantele selenifere;
• tratamentele efectuate pe animale.
d. Mecanism de acţiune
Neelucidat încă. Se presupune că efectul toxic se exercită la nivel
celular printr-o inhibiţie disfermentativă a respiraţiei celulare, urmată de
tulburări în metabolismul lipidic şi al citoplasmei. Intoxicaţia este adesea
declanşată de stări de stres [18].
e. Efecte la om
Carii dentare la copii.
2.6.5. Staniul
99
• procesul de coroziune este favorizat de nitraţi şi nitriţi, ca şi de
prezenţa cuprului şi a compuşilor sulfuroşi.
b. Surse alimentare
• conservele de mazăre verde, spanac, sparanghel, ţelină ş.a. în
cutii metalice;
• sucurile de fructe în recipiente metalice;
• peşti şi scoici (care pot încorpora derivaţii organici ai staniului
folosiţi ca moluscocide şi algicide).
c. Mecanism de acţiune
Interferarea staniului în metabolismul calciului, fierului, cuprului
şi al hemoglobinei.
d. Efecte la om
• tulburări digestive;
• hipocalcemie;
• anemie.
Detergenţii cationici
100
a. Provenienţă
Insuficienta clătire cu apă fierbinte după dezinfectarea aparaturii
şi a vaselor care vor veni ulterior în contact cu laptele.
b. Potenţialităţi patogene
• în experimente pe animal, administrarea de detergent cationic în
apa în care nitraţii depăşesc limitele admise amplifică efectele
methemoglobinizante ale nitraţilor [52, 46];
• de asemenea, se produc dereglări în balanţa unor nutrienţi
minerali cu funcţii complexe, inclusiv electrolitice, în sensul scăderii
potasiului şi magneziului din sânge;
• alte efecte constatate sunt scăderea ascorbinemiei, a fosfatazei
alcaline şi a catalazei.
c. Măsuri preventive
• practicarea riguroasă a operaţiei de dezinfecţie în care se folosesc
detergenţii cationici;
• controlul cu laboratorul al prezenţei acestor detergenţi în lapte.
A. Prelucrarea termică
101
• tratamentele termice (în special cele intense şi/sau prelungite)
declanşează o diversitate de reacţii chimice în care sunt implicaţi toţi
nutrienţii energogeni;
• în urma acestor reacţii se reduc disponibilităţile multor nutrienţi
cu importanţă biologică şi, concomitent, se formează numeroşi compuşi
cu acţiune toxică asupra organismului;
• se constată un comportament diferenţiat al alimentelor faţă de
tratamentul termic, în funcţie de modul de reprezentare a nutrienţilor
energogeni care intră în alcătuirea lor;
• cele mai multe efecte induse de aceste modificări au fost cercetate
experimental pe animal.
102
cetozamine, de scindări, deshidratări, interreacţii, de condensare aldolică,
de polimerizare (reacţia Maillard, de îmbrunare neenzimatică);
• compuşii premelanoidici şi melanoidici produşi de reacţia
Maillard pot determina (experimental) fenomene necrotice şi toxice
hepato-renale, precum şi efecte alergice (acestea din urmă în cazul
laptelui, betaglobulina în prezenţa lactozei având toate caracterele
premelanoidelor) [37];
• fenomenele toxice descrise se însoţesc de consecinţele generate
de dezechilibrele produse în balanţa aminoacizilor, ca reducerea
digestibilităţii proteinelor, a eficienţei proteice şi a valorii lor biologice şi
nutriţionale;
• Combe M. et al. (citaţi de [37]) menţionează că, în cazul în care
carnea este prăjită sau friptă, se formează (în afară de HAP) şi compuşi
cu acţiune mutagenă (prin piroliza triptofanului, a acidului glutamic, a
globulinelor, cazeinei şi glutenului);
• Mauron (citat de [1]) afirmă că o cantitate suficientă de lizină în
alimentaţia copiilor împiedică acţiunile nocive ale compuşilor rezultaţi
din reacţia Maillard.
104
• încălzirea grăsimilor în absenţa aerului şi fără contact cu
suprafeţe care să conţină cupru sau fier;
• efectele hepatotoxice pot fi evitate dacă se respectă limita
maximă zilnică de 2 mg oximetilfurfurol/kgc.
105
- tiamina. Trei dintre vitaminele liposolubile se comportă diferit:
retinolul şi tocoferolul se reduc, în timp ce vitamina D se formează din
sterolii care au rol de provitamină;
• toate aceste modificări, cu excepţia formării vitaminei D,
influenţează negativ valoarea nutritivă a alimentelor şi/sau apariţia unor
compuşi toxici.
c. Măsuri preventive
• selectarea unor metode de conservare care să minimalizeze
efectele nedorite generate în aliment;
• RUV se caracterizează printr-o putere de penetrabilitate redusă;
de aceea se recomandă fie pentru dezinfecţia ambalajelor, fie în
completarea altei metode de conservare a alimentelor.
106
neionizate, ei neconstituind o ameninţare pentru sănătate în ipoteza unui
comportament alimentar fiziologic;
• efectele indezirabile posibile ale iradierii alimentelor asupra stării
nutriţionale a omului sunt comparabile cu cele pe care le întâlnim şi la
alte modalităţi de conservare a alimentelor [66].
107
d. Modificări apărute în componenta glucidică a alimentelor
• aceste modificări sunt dependente de cantitatea de apă din
aliment;
• glucidele care intră în compoziţia alimentelor sunt mult mai puţin
degradate decât glucidele iradiate în stare pură (care generează cetone,
aldehide, alcooli, acizi şi peroxizi).
g. Măsuri preventive
• iradierea alimentelor după termotratare, pentru a distruge
echipamentele enzimatice proprii;
• adăugarea unor antioxidanţi înainte de iradierea alimentelor;
• iradierea în anaerobioză;
• condiţionarea alimentelor care conţin tocoferol în atmosferă de
azot;
• controlul cu laboratorul al concentraţiilor de vitamine din
alimente, mai ales în cazul în care unele alimente alcătuiesc hrana de
bază a comunităţilor umane;
108
• “Norma generală Codex pentru alimentele iradiate (FAO, 1984)
autorizează iradierea secundară numai pentru alimentele cu un slab
conţinut în apă, precum cerealele, leguminoasele şi alimentele
deshidratate, pentru a împiedica reinfestarea lor”;
• utilizarea de ambalaje rigide (cutii din tablă cositorită sau din
aluminiu), vernisate cu lacuri de tip polibutadien şi epoxifenolic;
vernisarea oleorezinică este recomandată numai pentru alimente cu
conţinut scăzut de lipide şi cu enzime inactivate termic înainte de
iradiere;
• pentru benzile de lipire peste cusătura longitudinală sau pentru
materialul de etanşare de la capace sunt recomandate butadien-stirenul,
butadien-acrilonitrilul, neoprenul şi cauciucul nevulcanizat.
A. Substanţe alcaline
109
ambele considerate neobişnuite pentru organismul uman şi cu acţiune
nefrotoxică;
• după Maga, LAL s-ar forma pe calea unei racemizări.
d. Măsuri preventive
• remanierea procedeului pentru a elimina denaturarea proteinelor;
• monitorizarea ulterioară cu laboratorul a efectelor obţinute.
B. Substanţe oxidante
110
• în prezenţa ionilor metalici şi a acizilor organici se formează acil
peroxizi şi peracizi, substanţe cu putere oxidantă şi mai accentuată;
• resturile de metionină trec în metionin-sulfonacid în contact cu
lipidele oxidate.
111