You are on page 1of 2

Identitatea culturala in context european - dezbatere -

Identitatea poporului roman incepe sa se defineasca odata cu statornicirea limbii romane


si a dezvoltarii literaturii moderne. Despre o adevarata constiinta nationala si literara se poate
vorbi abia din 1840, anul aparitiei revistei "Dacia literara", un rol determinant avand publicarea
primului manifest literar important, "Introductie", care pledeaza pentru o literatura originala
inspirata din folclorul, istoria si frumusetile patriei. Atractia pe care a exercitat-o literatura
populara asupra pasoptistilor si romanticilor amplifica interesul pentru elementul getodacic al
etnogenezei prelungit in perioada interbelica, fapt ce a creat o ideologie aparte in cadrul
curentului Traditionalism, numita sugestiv "dacism" si definita, in principal, de catre Vasile
Parvan, in lucrarea "Getica" (1926).
De altfel, sincronizarea literaturii romane cu cea europeana evolueaza in decurs de un secol,
aproximativ intre anii 1840-l945, aceasta "occidentalizare" starnind controverse si polemici
despre gasirea si identificarea specificului national, dar si ironizarea demagogiei si a falsului
patriotism.
Literatura secolului al XlX-lea promoveaza un real patriotism, prin Vasile Alecsandri, Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale. Criticul Titu Maiorescu, in studiul "in contra directiei de astazi in
cultura romana", a surprins una dintre problemele esentiale ale destinului neamului romanesc,
"teoria formelor fara fond", care pledeaza pentru dezvoltarea de la fond spre forme si nu invers,
intelegand ca nu trebuie imprumutate forme ce nu se potrivesc fondului nostru national. De aici
decurge concluzia maioresciana ca in cultura romana domina confuzia valorilor. A fost, poate,
perioada cea mai echilibrata in ceea ce priveste evaluarea spiritului romanesc, pe care literatura
marilor clasici il impulsioneaza printr-o observare critica a defectelor si mai putin "se
emotioneaza" in fata insusirilor formidabile ale romanilor. Spiritul critic incurajeaza astfel
constiinta nationala si nazuieste spre identificarea idealului in spiritualitatea romaneasca.
Secolul al XX-lea se defineste prin doua coordonate temporale distincte: literatura
interbelica (1918-l947) si literatura postbelica (dupa 1947).In perioada dintre cele doua
razboaie mondiale se impune cu certitudine modernismul initiat de Eugen Lovinescu,
sincronizarea literaturii romane cu cea europeana realizandu-se prin diversificarea prozei si a
poeziei, prin dezvbltarea dramaturgiei. Cu toate acestea, sentimentul marginalizarii culturale a
romanilor este prezent in raport cu civilizatiile occidentale. Contradictia dintre cele doua atitudini
ale romanilor caracterizeaza specificul natiunii: complexul inferioritatii, care duce la ratarea de a
crea valori reale si complexul superioritatii care duce la exagerari si extremism, cum ar fi
demagogia si nationalismul. in acest interval, se manifesta si "modernismul de avangarda si
experimental" (E.Lovinescu) prin dadaism, constructivism si suprarealism. Polemicile ideatice se
poarta intre modernisti si traditionalisti, pe de o parte, dar si in interiorul curentelor sunt
controverse aprige, unele pornind chiar de la sensul cuvantului "modern", sau disputele privind
"dacismul" nascut inauntrul traditionalismului. Desi considerate de un modernism extremist,
curentele avangardiste sunt adesea in conflict, constructivistii negand, de exemplu, poezia
dadaista.
Dupa al Doilea Razboi Mondial se produce o ruptura definitiva intre Romania si Occident,
nu numai in politic, ci si in literatura. Occidentul este "putred", "corupt", o prapastie a moralitatii
si a valorilor reale, iar "lumina" venea numai "de la Rasarit", preamarindu-se productiile
superficiale si demagogice ale ideologiei comuniste.
Revolutia din decembrie 1989 reechilibreaza, intrucatva, ierarhizarea valorilor prin recastigarea
libertatii de exprimare si creatie, facandu-se eforturi pentru redefinirea politica si culturala a
romanilor.
De-a lungul timpului, scriitorii au ilustrat in operele literare impresii despre natiunea
romana in relatie directa cu Occidentul. Astfel, pentru Eminescu, tinerii intorsi de la studii din
Apus sunt dispretuiti pentru superficialitatea lor ("Ai nostri tineri"). George Calinescu impune
criteriul specificului national pentru ierarhizarea valorica a creatiilor, factorul etnic fiind
determinant pentru structura interioara a culturii, intinzand o punte intre natiunea romana si
Occident: "Tarile Romane n-au fost niciodata in afara Europei si inceputurile lor dezvaluie o
puternica tinuta feudala", iar lipsa unei literaturi nationale nu inseamna neaparat "absenta
culturii", radacinile ei fiind adanc infipte in "cultura taraneasca si se pierd in imemorial, adica in
folclor".
La polul opus traditionalismului se afla Emil Cioran (1911-l995), adept al "noii generatii"
de la scoala lui Nae Ionescu, din care mai faceau parte personalitati importante ale culturii
romane: Mireea Eliade, Constantin Noica, Mireea Vulcanescu, Mihail Sebastian si Petre
Comarnescu. Lucrarea fundamentala a lui Cioran, "Schimbarea la fata a Romaniei" (1936), face
o analiza extinsa a istoriei si culturii romane printr-o atitudine agresiva antitraditionalista,
considerand ca romanii s-au autocondamnat la o existenta mediocra din pricina unui "deficit de
substanta". Solutia ca romanii sa se salveze din malul stagnarii este numai "o schimbare la
fata", o iesire subita si violenta de afirmare a propriilor valori: "Culturile mici n-au o valoare
decat in masura in care incearca sa-si infranga legea lor, sa se descatuseze dintr-o condamnare
care le fixeaza in camasa de forta a anonimatului. Legile vietii sunt unele la culturile mari si
altele la cele mici", in epoca postbelica, Lucian Blaga (1895 - 1961) revalorifica satul romanesc,
definit ca loc sacru, "taram de legenda" supranumit "spatiu mioritic",.acesta fiind o succesiune
de deal si vale, care se regaseste , formativ in spiritualitatea neamului romanesc: "melancolia
nici prea grea, nici prea usoara, a unui suflet care suie si coboara, [] iarasi si iarasi, sau dorul
unui suflet care vrea sa treaca dealul ca obstacol al sortii si care totdeauna va mai avea de
trecut inca un deal, sau duiosia unui suflet, [] ce-si are suisul si coborasul, inaltarile si
cufundarile de nivel, in ritm repetat, monoton si fara sfarsit".
Constantin Noica (1909-l987) reitereaza conceptia modernistilor, sustinand ca a fi
universal inseamna sa fii un suflet national, puternic ancorat in cultura populara, sa crezi in
forta miraculoasa a cuvintelor si sintagmelor limbii materne: "Numai in cuvintele limbii tale se
intampla _ sa-ti amintesti de lucruri pe care nu le-ai invatat niciodata."
Opinii si atitudini ale personalitatilor culturale din Romania au facut subiectul multor stadii si
lucrari culturale, analiza fenomenului romanesc nu a lasat indiferent pe niciun exeget si filozof,
dintre care pot fi amintite: -Nicolae Iorga - "Criza morala mondiala" (1922); Eugen Ionescu -
"Nu" (1934) Mireea Eliade - "Cele doua Romanii" (1936); Mireea Vulcanescu -"Dimensiunea
romaneasca a existentei" (1944); Adrian Marino - "Modern, modernism, modernitate" (1969)
Edgar Papu - "Din clasicii nostri" (1977); Mireea Martin - "G.Calinescu si «complexele» literaturii
romane" (1981); Ioana Parlescu "intoarcere in Bucurestiui interbelic" (1999); Sorin
Alexandrescu - "Identitate in ruptura" (2000).

You might also like