Legea nr.270/22.12.2010 privind modificarea şi completarea Legii nr.

51/1995 pentru
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a fost adoptată ca urmare a iniţiativei legislative
a Guvernului, promovată în procedura adoptării de urgenţă a cadrului normativ necesar pentru
aplicarea legislaţiei privind ajutorul public judiciar prin asistenţa asigurată de avocat şi pentru
consolidarea evoluţiei profesiei din România în raport de evoluţia europeană a profesiei de
avocat şi de politicile publice din domeniul justiţiei.
Legea consacră expres rolul şi poziţia profesiei de avocat ca profesie legală în
asigurarea securităţii juridice şi judiciare prin sancţionarea oricărei forme de însuşire fără
drept a titlului profesional de avocat şi de exercitare a avocaturii clandestine. Prin
reglementările intervenite se clarifică rolul şi obligaţiile statului în raport cu profesia de
avocat pe care statul o protejează şi o reglementează pentru că implică exercitarea unei
funcţiuni cu caracter de interes public.
Legea sancţionează cu nulitatea orice act specific profesiei îndeplinit de persoane care
nu au calitatea de avocat dobândită potrivit legii.
Legea organizează protecţia penală specială a avocatului şi a familiei sale faţă de
violenţa la care avocatul este expus în activitatea sa.
Este organizată în amănunt activitatea de asistenţă judiciară într-un cadru normativ
compatibil cu reglementări europene.
Funcţionarea profesiei s-a perfecţionat legal. S-au instituit reguli privind desfăşurarea
activităţii avocaţilor în societăţi civile profesionale cu răspundere limitată în care se aplică
deplin dreptul constituţional la alegerea avocatului în cazul activităţilor judiciare şi principiul
transparenţei fiscale. Forma colectivă de exercitare a profesiei - nou introdusă - este agreată în
special de tinerii avocaţi, deoarece, legal, responsabilitatea profesională este foarte minuţios
reglementată.
S-a instituţionalizat pregătirea profesională continuă a avocaţilor la aceiaşi parametri
cu cei din ţările europene.
Legea exclude accesul în profesie fără examen şi recunoaşte definitivatul în profesii
juridice conexe, dacă examenul de liberă practică este compatibil cu standardele profesiei de
avocat.
Legea consacră şi extinde respectarea principiului integrităţii în exercitarea profesiei
în activităţi judiciare şi exclude dreptul foştilor magistraţi sau fostelor cadre de poliţie,
deveniţi avocaţi, de a exercita profesia la instituţiile la care provin o perioadă de 5 ani de la
încetarea funcţiei, iar interdicţia de a pune concluzii la instanţele la care avocatul are conflicte
de interese derivate din rudenie (afinitate) s-a generalizat.
Accesul şi definitivarea în profesie sunt organizate pe baza unui examen naţional
unitar şi se vor face exclusiv prin Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea
Avocaţilor; toţi avocaţii stagiari au obligaţia de a urma cursurile acestei instituţii legal
organizate pentru formarea profesională iniţială a avocaţilor.
Actele întocmite de avocat pentru ţinerea evidenţelor profesionale şi pentru
legitimarea faţă de terţi au dobândit forţa specifică actelor autentice.
Toate reglementările survenite au fost analizate de Corpul de avocaţi în etapa în care
Proiectul de lege a fost supus consultării publice.
Există şi reglementări propuse direct de deputaţi, în virtutea dreptului acestora de a
transpune în lege politica în domeniul reglementat. Este cazul reglementărilor privind
definitivarea în profesie a avocaţilor stagiari care au devenit parlamentari, deputaţi, etc., la
finele mandatului, reglementare adoptată din raţiuni ce ţin de politica de primenire şi
profesionalizare a clasei politice, inclusiv prin stimularea tinerilor avocaţi stagiari, prin
recunoaşterea legală a calificării dobândite în perioada mandatului în domeniul dreptului
parlamentar, al dreptului administrativ, etc.
De asemenea, este cazul reglementărilor privind definitivatul recunoscut avocaţilor
care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul de stat.

1
 Cu privire specială la reglementările introduse prin art. I, pct.25 din Lege - în legătură
cu care am fost solicitat în mod expres să fac un comentariu - precizez că iniţiativa
parlamentară de adoptare a acestora este posibil să fie rezultatul unor informaţii la care
personal nu am acces privind activitatea unor avocaţi.
În Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, când am luat cunoştinţă pentru prima dată
de acest amendament la Proiectul de lege, am avut o reacţie fermă de opunere, deoarece
deontologia tradiţională a profesiei consacră probitatea profesională şi principiul legalităţii
bazat pe jurământ profesional drept constante ale profesiei de avocat, în raport de care se
exclud impunităţi penale. Am înţeles că reglementarea vizează o chestiune de oportunitate şi
că este destinată să consolideze secretul profesional pentru activitatea integrală desfăşurată de
avocat.
Dispoziţia legală în discuţie tranşează expres obiectul dreptului şi obligaţiile
avocatului la păstrarea secretului profesional, care vizează inclusiv activitatea care constă în
acordarea de sfaturi, opinii, ori cea relativă la întocmirea de proiecte de acte juridice.
Este greu de explicat de ce o asemenea reglementare nu vizează şi activităţi identice
desfăşurate de notari, lichidatori judiciari, consultanţi fiscali, consilieri, etc., profesionişti a
căror activitate se concretizează în sfaturi ori proiecte ce implică aplicarea dreptului.
Este posibil ca obligaţia avocatului de a păstra secretul profesional să fie beneficiară a
unei armături legale suplimentare - impunitatea penală - dacă sfaturile, opiniile, proiectele de
acte, prezumate ca fiind conforme cu legea, sunt urmate, ca atare, de către client.
Într-o epocă în care cultul transparenţei este opus obligaţiei de secret profesional cu
caracter absolut, perceput tot mai des drept dubios, necinstit, subversiv, nu se justifică temerea
avocatului că este responsabil pentru faptele altuia, chiar client al său, iar legea instituie o
garanţie legală suplimentară încrederii avocatului în respectarea strictă a crezului său
profesional.
Când este vorba despre exercitarea activităţii profesionale a avocatului, nu poate fi
prezumată o activitate ilicită, ori potenţial aptă să fie folosită de altul pentru încălcarea sau
eludarea legii.
În perioada în care autorităţile publice constată însă că impactul real pe care activitatea
avocatului este altul decât cel corespunzător legii, intervenţia legiuitorului se justifică numai
dacă există, la scara întregii societăţi, o multitudine de fapte din categoria celor avute în
vedere de reglementarea în discuţie.
Personal, nu am cunoştinţă despre astfel de abateri de la obligaţiile legale ale
avocatului, ori despre existenţa unor infractori sau a unor persoane condamnate pentru fapte
de natura celor vizate de textul legal în discuţie.
Excepţiile reglementate de dispoziţia normativă în discuţie consacră o situaţie
potenţial periculoasă.
Perfecţionarea sistemului de pregătire şi profesionalizare a avocaţilor şi aplicarea
strictă a regulilor de deontologie profesională sunt menite să atribuie reglementării în discuţie
exclusiv o funcţie preventivă, fără consecinţe în planul demobilizării, intimidării avocaţilor,
ori a descurajării în acordarea sfaturilor potrivite, bazate pe încrederea în client, fără de care
relaţia profesională cu acesta este distorsionată prin efect secundar al legii.