TEHNICI

PROMOŢIONALE
note de curs, studii de caz, teste
 CUPRINS

1. Comunicaţiile de marketing – conţinut, forme de comunicare 5

1.1 Semnificaţia şi conţinutul noţiunii de comunicare 5
1.2. Conţinutul comunicării în marketing 8
1.3. Teorii ale comunicării 10
2. Scurt istoric al activităţii promoţionale 15
2.1. Perioada premarketing – de la începutul schimbului de produse până la 15
apariţia mijloacelor de comunicare în masă (sec. XVIII)
2.2. Perioada comunicării de masă – din 1700 până la primele decenii ale 17
secolului XX
2.3. Perioada 1950 - până în prezent 20
2.4. Scurt istoric al activităţii promoţionale în România 21
3. Realizarea unui plan al comunicaţiilor de marketing 24
3.1. Decizii ce trebuie luate pentru a realiza un proces de comunicare eficient 24
3.2. Proiectarea unui plan al comunicaţiilor de marketing 26
3.3 Studiu de caz - Şi Coca-Cola greşeşte 30
4. Mixul comunicaţiilor de marketing- elemente componente 34
4.1.Criterii pentru realizarea unui mix comunicaţional 34
4.2. Clasificarea instrumentelor comunicaţionale 38
5. Mijloace de promovare indirecte/nepersonale 43
5.1. Reclama şi publicitatea gratuită 43
5.2. Reclama – definiţii, conţinut 45
5.3. Crearea mesajului promoţional 50
5.4. Structura şi eficienţa unei reclame 54
6. Campania promoţională, medii de comunicare în masă 59
6.1.Campania promoţională - etape 59
6.2. Mediile promoţionale - avantaje şi dezavantaje 60
6.2.1. Televiziunea ca mediu promoţional 61
6.2.2. Radioul ca mediu promoţional 63
6.2.3. Ziarele ca mediu promoţional 64
6.2.4. Revistele ca mediu promoţional 66
6.2.5. Reclama exterioară (out-door) ca mediu promoţional 67
6.2.6. Internetul 68
6.3. Indicatori de evaluare a eficienţei unui mesaj promoţional 70

2
7. Relaţiile publice 73
7.1. Relaţiile publice – conţinut, definiţii 73
7.2. Relaţiile publice- rol, obiective, avantaje şi dezavantaje 75
7.3. Tehnici promoţionale specifice relaţiilor publice 78
7.4. Publicitatea gratuită 80
7.5. Studiu de caz Criza Tylenol 81
8. Promovarea vânzărilor 85
8.1. Promovarea vânzărilor – definire, conţinut 85
8.2. Promovarea vânzărilor – rol, avantaje şi dezavantaje 87
8.3. Mijloace de promovare a vânzărilor 91
8.4.Promovarea vânzărilor în marketingul internaţional 95
9. Marketingul direct 98
9.1.Marketingul direct – definiţii, conţinut 98
9.2.Mijloacele de comunicare cel mai frecvent utilizate în marketingul direct 104
9.2.1.Cataloagele sau vânzarea prin corespondenţă 104
9.2.2. Poşta directă 104
9.2.3.Televânzarea 107
9.2.4. Televiziunea 108
9.2.5 Cumpărarea prin mijloace electronice 109
9.2.6. Comenzile automate 110
10. Promovarea personală – forţa de vânzare 111
10.1. Forţa de vânzare – importanţă, obiective, avantaje 111
10.2. Managementul şi operaţionalizarea forţei de vânzare 114
11. Strategii promoţionale 118
TESTE GRILĂ 121
BIBLIOGRAFIE 125

3
 CUVÂNT ÎNAINTE

Schimbările ample şi profunde ce au avut loc în cadrul economiei româneşti în

ultimii 17 ani, de-a lungul procesului de tranziţie spre economia de piaţă, au condus la
intensificarea luptei concurenţiale, iar în acest context, agenţii economici au
conştientizat din ce în ce mai mult necesitatea orientării activităţii lor într-o manieră
specifică de marketing.
Politica de promovare, componentă a mixului de marketing are menirea de a
comunica cu pieţele ţintă (ea fiind denumită şi comunicaţii de marketing) prin
intermediul diverselor tehnici şi medii promoţionale. Datorită importanţei pe care o
joacă în politica de marketing şi în general în politica unei organizaţii, a impactului pe
care îl are asupra consumatorilor datorită contactului cu aceştia, activitatea de
promovare se bucură de o atenţie aparte.
Astfel, considerăm a fi necesare, o serie de clarificări conceptuale (pentru
studenţii aflaţi în anii terminali şi totodată pentru cei toţi interesaţi de aceste concepte)
legate de tehnicile promoţionale, cuprinzând aspecte legate de clasificarea acestora, de
obiectivele care pot fi atinse prin utilizarea lor, de avantajele şi dezavantajele pe care le
prezintă fiecare. Cunoaşterea acestor aspecte sunt considerate a fi esenţiale în vederea
realizării unui proces de comunicare eficient, un proces care să poată atinge cât mai bine
obiectivele propuse, prin impactul pe care îl poate produce asupra pieţelor ţintă.
Lucarea de faţă debutează cu o serie de concepte legate de comunicare, în general,
şi de comunicarea de marketing, în special, prezentându-se totodată componentele unui
proces de comunicare şi o serie de alte aspecte legate de acesta. Prima parte a lucrării
cuprinde totodată o incursiune în istoria acestei componente a mixului de marketing,
etapizată astfel: perioada premarketing – de la începutul schimbului de produse până la
apariţia mijloacelor de comunicare în masă (sec. XVIII), perioada comunicării de masă –
din 1700 până la primele decenii ale secolului XX şi perioada 1950 - până în prezent,
încercând să surprindă totodată şi aspecte privind activitatea promoţională din România.
Cea mai mare parte a lucrării este dedicată prezentării mijloacelor promoţionale
intermitente, utilizate pe perioade de timp limitate, cu scopul de a atinge o serie de
obiective, în cadrul unei campanii promoţionale.
Asfel sunt prezentate şi etapele de realizare a unei campanii promoţionale
debutând cu determinarea pieţei ţintă şi terminând cu măsurarea eficienţei acesteia. Sunt
prezentate pe larg, cu caracteristicile specifice fiecăreia, cu obiectivele care le pot
îndeplini, cu avantajele şi dezavantajele fiecăreia, publicitatea -reclama, publicitatea
gratuită-, relaţiile publice, promovarea vânzărilor, marketingul direct şi promovarea
personală.
Lucrarea se încheie cu prezentarea diverselor strategii promoţionale posibil a fi
utilizate de firme în activitatea specifică fiecăreia.

4
 1. Comunicaţiile de marketing – conţinut, forme de comunicare

Obiective:
 cunoaşterea conţinutului comunicaţiilor de marketing;
 definirea procesului de comunicare;
 cunoaşterea formelor de comunicare;
 procesul de comunicare specific marketingului;
 conţinutul comunicării în marketing;
 scheme de comunicare;

Conţinut:

1.1. Semnificaţia şi conţinutul noţiunii de comunicare

1.2. Conţinutul comunicării în marketing
1.3. Teorii ale comunicării

1.1. Semnificaţia şi conţinutul noţiunii de comunicare

Etimologic, cuvântul comunicare provine din limba latină, de la comunicatio ceea

ce înseamnă conversaţie, împărtăşire.
Dicţionarul explicativ român defineşte comunicarea ca fiind demersul de a face
comun, de a împărtăşi idei, informaţii, atitudini1.
John J. Burnett2 defineşte comunicarea umană ca fiind un proces prin care două
sau mai multe persoane încearcă, prin utilizarea unor simboluri, să exercite o influenţă
conştientă sau inconştientă asupra altora, cu scopul de a-şi satisface propriile interese.
Din această definiţie se pot desprinde patru aspecte importante ale comunicării3:

1
Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. a-II-a, ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,1996
2
John J. Burnett – Promotion Management. A Strategic Approach, Second Edition, West Publishing
Company, St Paul, 1988
3
I.C. Popescu – op.cit. p. 14-15
5
  comunicarea este un proces, deoarece transferul de idei nu se realizează direct şi
nemijlocit, ci printr-o serie de fenomene, care se produc între emiţător şi receptor;
 comunicarea presupune utilizarea unor simboluri reprezentate de gesturi, semen,
cuvinte şi alte manifestări umane care pot avea caracterul unor stimuli cărora le
poate fi asociată o semnificaţie;
 iniţiatorul comunicării exercită asupra receptorului o influenţă conştientă sau

inconştientă, deci procesul de comunicare se poate declanşa şi atunci când

emiţătorul nu are, în mod conştient intenţia de a comunica (unui gest involuntar al
emiţătorului, sesizat de către receptor, acesta îi poate da o anumită semnificaţie);
 transferul de idei, de informaţii, se produce pentru a satisface nevoia de

comunicare a emiţătorului, deci comunicarea are un scop fiind subordonată

intereselor conştiente sau inconştiente ale emiţătorului.
În activitatea cotidiană la fel ca şi în cea economică totul se bazează pe
comunicare, pe transferul de informaţii şi idei, acest proces fiind favorizat de
dezvoltarea continua a mijloacelor de comunicare.
În activitatea practică există mai multe forme de comunicare4:
I. În funcţie de natura şi numărul celor cărora le este destinat mesajul, comunicarea
poate fi:
 intrapersonală atunci când individul comunică cu el însuşi, de regulă în

mintea sa;
 interpersonală, între două persoane diferite;
 intragrup, când un membru al unui grup (familie, colectiv de muncă, grupe
de studenţi etc.) în calitate de emiţător se adresează celorlalţi, consideraţi
receptori;
 intergrup, când se realizează între două sisteme diferite (două întreprinderi

diferite);
 în masă, presupune emiterea de mesaje către publicul larg (indivizi sau

organizaţii)
II. În funcţie de natura simbolurilor utilizate, comunicarea poate fi:
 verbală ceea ce presupune utilizarea limbajului ca formă de exprimare;

4
Marla Treece – Communication fir Business and the Professions, Fourth Edition, Allzn and Bacon,
Boston, 1989
6
  nonverbală – presupune utilizarea unor simboluri exprimate prin
manifestări ale corpului ca de exemplu gesturi, mimică etc.
III. În funcţie de natura şi obiectivele emiţătorului, comunicarea poate fi:
 personală în cazul în care un individ se adresează unui alt individ sau grup
de indivizi în nume propriu;
 organizaţională, în cazul în care are în vedere realizarea unor obiective

specifice organizaţiei şi care se desfăşoară în două direcţii, respectiv în

interiorul organizaţiei şi în exteriorul acesteia.
Comunicarea în marketing reprezintă după opinia lui M. Kay „un mix format din
patru elemente (publicitate, vânzări personale, promovarea vânzărilor şi relaţiile publice)
sau din mesaje specifice elaborate pentru a evoca anumite opinii, sentimente sau
comportamente; comunicarea în marketing corespunde unei anumite situaţii şi face parte
din mix-ul de marketing alături de produs, preţ şi distribuţie5”. Această definiţie
reprezintă o abordare simplistă a comunicării în marketing datorită, pe de o parte
datorită conţinutului conceptului de promovare şi pe de altă parte datorită complexităţii
fenomenului comunicaţional în marketing6.
În opinia specialiştilor (I.C. Popescu) trebuie făcută distincţie între promovare şi
activitate promoţională. Astfel, promovarea reprezintă „preocuparea unei organizaţii de
a emite mesaje persuasive care să acţioneze, sub forma unor impulsuri, fie în sensul
împingerii produsului, serviciului sau organizaţiei către consumator, fie în vederea
atragerii publicului ţintă către produs, serviciu sau organizaţie; asemene preocupări
permit stabilirea unui contact optim între elementele care constituie obiectul promovării
şi publicul vizat, conducând, în cele din urmă, la dezvoltarea anunţătorului”, iar
activitatea promoţională reprezintă „un demers de natură comunicaţională riguros
planificat, realizat pe o perioadă determinată de timp sub forma unor campanii în cadrul
cărora, cu ajutorul unor tehnici specifice (publicitate, promovarea vânzărilor, relaţii
publice şi forţa de vânzare), se acţionează în vederea realizării unor obiective legate de
notorietatea sau imaginea unui produs, serviciu sau organizaţie, sau pentru stimularea
publicului ţintă de a adopta un anumit comportament, toate acestea cu scopul de a
contribui la maximizarea profitului organizaţiei pe termen scurt, lung sau mediu”.
5
Michael L. Ray – Advertising and Communication Management, Prentice- Hall, Englewood Cliffs,
New Jersez, 1982, p.36
6
I.C. Popescu – op.cit.p. 17-19
7
 Terence A Shimp defineşte comunicarea specifică marketingului ca fiind
„ansamblul elementelor incluse în mixul de marketing al unei mărci, având rolul de a
facilita efectuarea tranzacţiilor prin împărtăşirea unor idei consumatorilor mărcii sau
clienţilor”7.
În procesul comunicaţional specific marketingului există 2 fluxuri8:
 fluxul intern care are drept public ţintă proprii angajaţi şi acţionarii;
 fluxul extern care are drept public ţintă clienţii actuali şi/sau potenţiali, distribuitorii,
firme concurente, alte categorii de public.
Se poate astfel trage concluzia că, odată cu evoluţia mediului economico-social în
care acţionează firmele şi comunicarea de marketing şi-a lărgit câmpul de acţiune şi nu
se mai limitează numai la clienţii firmei ci la o paletă mult mai largă de firme şi
organizaţii.

1.2. Conţinutul comunicării în marketing

Conţinutul comunicării în marketing diferă în funcţie de anumite criterii, obiective
care trebuie îndeplinite şi care constituie motivele pentru care se realizează procesul de
comunicare9.
1. în funcţie de natura obiectivelor urmărite:
 comunicare comercială care are drept obiective creşterea volumului vânzărilor
produselor sau serviciilor prin:
 creşterea notorietăţii produselor/serviciilor;
 îmbunătăţirea imaginii produselor/serviciilor;
 stimularea cumpărării produselor/serviciilor;
 comunicare corporativă care are drept obiective creşterea valorii corporative a
organizaţiei prin:
 creşterea notorietăţii organizaţiei;
 îmbunătăţirea imaginii organizaţiei;

7
Terence A. Shimp – Advertising, promotion and Supplemenral Aspects of Integrated Marketing
communications, ed a IV-a , The Dryden Press, Harcourt Brace College Publisher, Fort Worth, 1997,
p.10.
8
John J Burnett – Promotional Management A Strategic Approach, second edition, West Publishing
Company, St. Paul, 1988, p. 63.
9
I. C. Popescu – Comunicarea în marketing, Ed. Uranus, 2003, p. 22-24
8
  stimularea unui comportament adecvat în raport cu organizaţia.
2. în funcţie de sfera de acţiune:
 comunicare internă îndreptată spre:
 personalul organizaţiei (personal de conducere şi personal operativ);
 colaboratori externi;
 comunicare externă îndreptată spre:
 clienţii actuali şi/sau potenţiali;
 furnizori;
 acţionari;
 medii financiare specializate;
 prescriptori;
 opinia publică;
 mediul administrativ şi politic.
3. în funcţie de natura metodelor şi a tehnicilor utilizate:
 comunicare promoţională – tehnici de comunicare promoţională:
 publicitatea;
 promovarea vânzărilor;
 relaţiile publice;
 forţa de vânzare;
 marketing direct;
 comunicare continuă – tehnici de comunicare continuă:
 marca;
 designul;
 ambalajul;
 comunicaţiile de preţ şi de loc.


prescriptorii reprezintă acele persoane care prin meseria pe care o practică pot influenţa aşte grupuri
de persoane prescriindu-le diferite produse, de exemplu medici, profesori etc.
9
1.3. Teorii ale comunicării
In prezent comunicarea este privită ca un dialog interactiv între firmă şi clienţii
săi, dialog care se manifestă înainte de vânzare, în timpul vânzării, în timpul
consumului şi după consum.
Ceea ce interesează firmele moderne este, în principal, schimbul de informaţii.
Comunicarea nu presupune un schimb de informaţii într-un singur sens. A vorbi cu
cineva nu înseamnă că se realizează o comunicare cu succes. Acest lucru se întâmplă
numai atunci când receptorul într-adevăr a recepţionat mesajul care îi este transmis.
Respingerea mesajului, interpretarea sau înţelegerea lui greşită se opun unei comunicaţii
eficiente.
Erorile care pot apare în procesul de comunicaţie, în marketing, pot duce la
pierderi importante pentru o companie, poate chiar la falimentul ei. Pe de altă parte, o
comunicaţie eficientă de marketing ajută o firmă să prospere transmiţând mesaje despre
produsele sau serviciile ei într-un mod eficient. Totuşi acest lucru nu este uşor de
realizat. Receptorul uman este de fapt echipat cu 5 căi distincte de recepţionare a
mesajului transmis : auz, văz, tactil, gust, miros. Instrumentele comunicaţiilor de
marketing se pot adresa simultan mai multora dintre aceste caracteristici ale
receptorului uman.
Cele trei elemente ale comunicaţiei sunt: emiţătorul (sursa), mesajul, şi receptorii:
Figura nr 1.1.

Emiţător Mesaj Receptor

(sursa) (audienţă)

Sursa: P.R. Smith – Marketing Communications – An integrated Approach, Kogan Page, Londra, 1999, p. 58

Sursa (emiţătorul) poate fi o persoană, un grup sau o organizaţie care doreşte să

transmită un mesaj unei anumite audienţe.
Audienţa (receptorul) poate fi o persoană sau mai multe, o organizaţie sau mai
multe care primesc şi decodifică mesajul.
Modelul de bază al comunicaţiei presupune că emiţătorul este activ, receptorul
este pasiv iar mesajul este decodificat în mod corect. In realitate, însă, rareori se
întâmplă acest lucru. Este ştiut faptul că ceea ce vedem sau vrem să vedem nu este în
mod necesar ceea ce este transmis.

10
 Înţelegerea caracteristicilor receptorilor ţintă, ale audienţei, ajută la identificarea
lucrurilor importante pentru aceştia şi la înţelegerea modului în care simbolurile,
semnele şi limbajul sunt interpretate. Mesajul este „îmbrăcat”, codificat şi transmis apoi
printr-un canal media şi, dacă răzbeşte, este decodificat (corect sau incorect) de către
receptor care îl poate respinge sau accepta. Trebuie ţinut seama şi de faptul că între
procesele de codificare şi decodificare se pot interfera o serie de zgomote, factori
exteriori care pot distrage atenţia consumatorului de la mesajul transmis sau îl pot
distorsiona.
Procesul de codificare reprezintă transpunerea unei idei, a unui concept într-o
formă simbolică ceea ce presupune utilizarea unor semne, simboluri familiare audienţei
cu care aceasta este obişnuită şi le foloseşte în mod curent.
O schemă completă unui proces de comunicare este prezentată în figura nr. 1.2.

Figura nr 1.2. Schema unui proces de comunicare

Emiţător Codificare Canal media Decodificare Receptori
Mesaj
Zgomote

Răspuns Feed- back

Acest model pune în evidenţă:

1. cele două părţi principale implicate în procesul de comunicare respectiv emiţătorul şi
receptorul;
2. cele două instrumente majore de comunicaţie: mesajul şi media;
3. cele patru funcţii de bază ale comunicării: codificarea, decodificarea, feed-back-ul şi
răspunsul;
4. zgomotele care pot perturba comunicarea (factori externi).
Aceşti factori pot fi: gălăgia din mediul intern sau extern al receptorului care nu
permite urmărirea mesajului, întreruperea mesajului din cauze tehnice, interferarea sau
succesiunea prea rapidă a simbolurilor informative. Dar, receptorul poate fi influenţat şi
de factori subiectivi: starea de spirit, oboseala, lipsa de atenţie, obstrucţia provocată de
indiferenţa sau uneori de aversiune faţă de mesajul recepţionat, interpretarea eronată sau
deformată a simbolurilor, datorată terminologiei neînţelese etc. In urma reacţiei de

11
răspuns a receptorului mesajul poate fi schimbat sau se pot schimba canalele prin care el
a fost trimis. Datorită multitudinii de reclame şi manifestări promoţionale cu care sunt
confruntaţi consumatorii este uşor de înţeles de ce atât de puţine îşi ating ţinta.
O altă problema care apare în procesul de comunicaţie este faptul că receptorii
sunt activi în procesul de comunicatie şi ei interpretează informatiile selectiv şi deseori
într-o manieră greşită (ei văd ceea ce vor să vadă). De asemenea, receptorii comunică
între ei, este evident, deci, că apar lideri de opinie care influenţează masele de
consumatori. Analizând procesul de comunicaţie rezultă faptul că acesta este un proces
cu multe faţete şi multidirecţional.
Liderii de opinie vorbesc între ei şi vorbesc cu grupurile pe care le reprezintă,
membrii grupurilor vorbesc între ei etc. Dacă un consumator nu este satisfăcut de un
produs el va spune acest lucru unui număr mai mare de persoane decât ar fi spus dacă ar
fi fost satisfăcut de produsul respectiv.
Înţelegerea acestui proces de comunicaţie multifazală ajută emiţătorii de
comunicaţii promoţionale să comunice direct cu masa largă de consumatori (prin
intermediul mijloacelor media) şi indirect prin intermediul liderilor de opinie. Cei care
crează reclame ştiu faptul că, pe fiecare piaţă, există lideri de opinie care influenţează
ceilalţi membri ai comunităţii. Mărcile consacrate pot să-şi menţină credibilitatea
"vorbind" , comunicând în mod specific cu aceşti lideri şi, la fel, comunicând cu masele
prin canalele media. Dacă liderii nu au o opinie favorabilă despre un produs acest lucru
poate duce la scăderea vânzărilor. De aceea, în plus faţă de comunicaţiile de masă, unele
firme îşi îndreaptă mesajele şi spre audienţe mici, segmente de lideri de opinie pentru a
le transmite lor mesajul corect. Punând un produs în mâinile liderilor de opinie se poate
ajuta o marcă să-şi câştige un nume pe piaţă. Înţelegerea procesului de comunicaţie
multifazal poate ajuta şi campanii pentru rezolvarea unor probleme sociale, de exemplu
SIDA.
Procesul mental prin care trece orice consumator până la decizia de cumpărare are
trei etape respectiv:
1. etapa cognitivă (consumatorul află despre produs);
2. etapa afectivă (acceptarea/neacceptarea produsului);
3. etapa comportamentală (cumpărarea produsului).

12
 Pentru a ajunge la actul consumării, consumatorul potenţial trebuie să resimtă
nevoia, să manifeste o dorinţă, să realizeze o evaluare a posibilităţilor existente, să facă
o alegere şi, în final să acţioneze respectiv să cumpere. În baza acestor considerente se
pot stabili obiectivele procesului de cumpărare precum şi instrumentele prin care se vor
realiza aceste obiective. De exemplu, televiziunea poate crea dorinţa, în timp ce o
broşură bine realizată sau un expert în domeniul vânzărilor poate ajuta un consumator
aflat în stadiul de evaluare. Totuşi, în realitate, acest proces nu este atât de simplu. Unii
consumatori trec direct de la dorinţă la alegere în timp ce alţii trec foarte greu de la o
etapă la alta până la urmă ajungând să nu ia nici o decizie sau să o ia de la capăt
deoarece au uitat de la ce au plecat. Este interesant şi modul în care o idee nouă este
difuzată, distribuită pe piaţă. Câteva grupuri de consumatori care se vor adopta această
idee nouă vor fi uşor identificaţi, aceştia sunt „inovatorii”. Ei reprezintă aproximativ
2.5% din totalitatea cumpărătorilor unui produs. Profilul lor este diferit de cel al celor
care adoptă ultimii ideea respectivă. Cheia succesului pe o piaţă este de a identifica
aceste grupuri de inovatori din masa largă de consumatori potenţiali (84% din
consumatorii potenţiali nu vor cumpăra produsul până nu-i vor vedea pe aceştia cu el).
Intre inovatori şi „ultimii adoptanţi” ai unei idei noi sunt şi alte grupuri de consumatori
denumite generic „majoritatea timpurie” şi „majoritatea târzie”. Fiecare grup de
consumatori are un profil diferit dat de venit, atitudini, stil de viaţă etc. Inovatorii au
spirit de aventură, sunt foarte sociabili şi le place să încerce lucrurile noi. Majoritatea
timpurie adoptă relativ repede noile idei dar sunt foarte calculaţi în luarea deciziilor de
cumpărare. Majoritatea târzie adoptă o idee nouă doar după ce văd majoritatea
populaţiei făcând acest lucru, ei tind să fie sceptici. Cei care adoptă ultimii o idee nouă
sunt cei foarte conservatori şi cei care nu sunt uşor influenţaţi de opiniile celorlalţi.
Concepte cheie:
- comunicaţii de marketing;
- proces de comunicare;
- prescriptori;
- emiţători, ţinte;
- modelul AIDA.

13
Teste de evaluare:
1. Explicaţi conţinutul comunicaţiilor de marketing.
2. Ce reprezintă procesului de comunicare?
3. Care este specificul comunicării în marketing?
4. Care sunt formele de comunicare în marketing?
5. Realizaţi şi explicaţi schema completă a procesului de comunicare.

14
 2. Scurt istoric al activităţii promoţionale

Obiective:
 Cunoaşterea perioadelor considerate caracteristice în evoluţia mijloacelor
promoţionale;
 Cunoaşterea caracteristicilor fiecărei perioade;
 Principalele evenimente care au marcat evoluţia mijloacelor promoţionale;

Conţinut:
2.1. Perioada premarketing – de la începutul schimbului de produse până la apariţia
mijloacelor de comunicare în masă (sec. XVIII)
2.2. Perioada comunicării de masă – din 1700 până la primele decenii ale secolului XX
2.3. Perioada 1950 - până în prezent
2.4. Scurt istoric al activităţii promoţionale în România

Din cele mai vechi timpuri, odată cu renunţarea la economia naturală şi cu apariţia
economiei de schimb s-a simţit necesitatea de a face cunoscute bunurile şi serviciile
supuse schimbului şi cel care le realiza, apărând astfel primele forme de promovare.
Specialiştii sunt de părere că există trei mari perioade în istoria publicităţii10,
respectiv perioada premarketing – de la începutul schimbului de produse până la
apariţia mijloacelor de comunicare în masă (sec. XVIII),

2.1. Perioada premarketing – de la începutul schimbului de produse până la

apariţia mijloacelor de comunicare în masă (sec. XVIII)
În această perioadă vânzătorii şi cumpărătorii comunicau prin modalităţi
primitive, drept canalele de comunicare erau folosite semnele prin peşteri, tăbliţe de lut
sau gresie, inscripţiile în piatră, firme de lemn, persoane care strigau diverse anunţuri, în
ultimele decenii ale acestei perioade apărând un tipar rudimentar. Totuşi în această

10
Russel, J. T., Lane, W.R. – Manual de publicitate, Ed. Teora, Bucureşti, 2003, p. 20
15
perioadă s-au descoperit două elemente care nu numai că au revoluţionat activitatea
promoţională ci şi felul în care trăiau şi munceau oamenii, respectiv inventarea de către
chinezi a hârtiei şi apariţia în Europa în anul 1275 a primei fabrici de hârtie, şi
bineînţeles inventarea tiparului de către Johannes Gutenberg la mijlocul secolului XV în
Germania.
O primă tăbliţă de lut babilonian, datată din 3000 î.c. vorbeşte despre un negustor
de alifii, un scrib şi un cizmar. La rândul lor, vechii egipteni foloseau papirusurile în
scopul de a face anunţuri. Astfel, în ruinele cetăţii Teba au fost descoperite papirusuri
care anunţau diverse servicii şi produse ca şi recompense oferite pentru returnarea
sclavilor fugiţi.
Grecii antici foloseau persoane care strigau sau cântau prin oraşe sosirea
corăbiilor cu mirodenii, vin sau alte produse comerciale. Aceştia erau adesea însoţiţi de
muzicanţi care îi ajutau să păstreze linia melodic a anunţurilor. Aceşti “crainici” au
deveni mai târziu primul canal media folosit pentru transmiterea anunţurilor publice în
cele mai multe dintre oraşele europene ale evului mediu, invitând chiar publicul prezent
la diferite degustări, de exemplu atunci când promovau vinuri.
Tot în antichitate se află şi originile mecenatului şi ale sponsorizării, astfel, Caius
Cilnius Maecenas a sprijinit dezinteresat scriitori din elita literară a acelor vremuri ca
Virgiliu şi Horaţiu, numele acestuia păstrându-se ca un titlu de nobleţe pentru a-i
desemna pe cei care susţin în mod dezinteresat cauze sociale, umanitare sau artistice. În
privinţa sponsorizării, istoria arată că în Grecia Antică atleţii victorioşi primeau din
partea statului o rentă pe viaţă11
La rândul lor negustorii romani foloseau diverse modalităţi de a se face
cunoscuţi: printre ruinele celebrului ora Pompei s-au găsit inscripţii în piatră şi teracotă,
anunţând oferta unor magazine (un şir de jamboane – vizualul pentru o măcelărie, o vacă
– desemnând un magazin de produse lactate, o gheată– simbolul unei cizmării), sau
prezentări ale potenţialului turistic al oraşului pentru diverşii străini ce îl vizitau.
Afişajul (forma antică a ceea ce se numeşte acum afişaj stradal sau “outdoor”)
este una dintre cele mai rezistente forme de publicitate, supravieţuind declinului
imperiului roman, putând fi regăsit în special în arta decorativă a hanurilor europene din
secolele XVI-XVIII. Datorită faptului că încă cea mai mare parte a populaţiei era

11
I.C.Popescu – Comunicarea în marketing, Ed. Uranus, Bucureşti, 2003, p. 28-29
16
analfabetă, negustorii se întreceau în a realiza conceperea unor reclame pe care toată
lumea să le poate recunoaşte, aşa explicându-se denumirile vechilor hanuri: Trei
Veveriţe, Omul din Lună, Gaura din Zid, Taurul şi Gura sau Gâsca şi Grătarul.
Publicitatea prin presă s-a dovedit una dintre cele mai rezistente forme de
publicitate, favorizată de inventarea tiparului de către Johannes Gutenberg în 1438. La
nici patruzeci de ani după aceasta, în 1472, a fost tipărit în Anglia un ghid de
comportament pentru prelaţi în timpul perioadei Paştelui, ce era afişat pe uşile
bisericilor, constituindu-se astfel în prima formă de publicitate outdoor din Anglia.
Prima reclamă tipărită şi distribuită la nivel de masă a apărut în anul 1525 în
Germania, într-un pamflet. Reclama promova virtuţile unui medicament miraculos cu
efecte de panaceu.
Primul ziar englezesc a apărut în 1622 iar prima reclamă tipărită şi distribuită prin
presă într-o formă asemănătoare cu cele folosite şi în prezent, în anul 1625.
În SUA primul ziar care a publicat o reclamă a fost Boston Newsletter, care în
anul 1704 publica un anunţ prin care se oferea recompensă pentru prinderea unui hoţ.

2.2. Perioada comunicării de masă – din 1700 până la primele decenii ale secolului
XX
Epoca modernă aduce după sine, în urma revoluţiei industriale dezvoltarea fără
precedent a producţiei, diversificarea produselor şi a serviciilor oferite pe piaţă şi în mod
firesc dezvoltarea mijloacelor de comunicare şi a tehnicilor promoţionale folosite,
apărând şi numeroase lucrări de specialitate ce tratează teoria şi practica în domeniu.
Creşterea nevoilor de comunicare a firmelor cu piaţa a condus la apariţia primei
agenţii de publicitate care a fost înfiinţată în 1854, la Boston, de Volney Palmer –
considerat primul agent de publicitate – care vindea spaţiul publicitar în schimbul unui
comision ce putea ajunge până la 50%12. Prima reclamă difuzată într-o revistă în SUA a
fost publicată în 1844 în revista Southern Messenger.
Perioada 1870-1900 se prefigurează publicitatea aşa cum o cunoaştem azi. Dintre
toate ţările industriale SUA se detaşează ca ocupând un loc aparte. Istoria publicităţii în
SUA este unică, deoarece aceasta a apărut odată cu sistemul economic ce era în plin

12
T.J.Russel, R.W.Lane – Kleppner’s advertising procedure, ed. a XII- a, Prentice Hall, Englewood
Cliffs, New Jersez, 1993,p.114
17
proces de dezvoltare şi a ajutat la stabilizarea economiei de piaţă. Boom-ul industriei de
publicitate a venit odată cu dezvoltarea canalelor de comunicare în masă (ziare şi
reviste) şi a producţiei industriale de masă13.
Această perioadă coincide cu dezvoltarea ziarelor care şi-au înfiinţat secţiuni
specializate pentru difuzarea de reclame şi cu apariţia primelor reglementări în 1906 –
“The Pure Food and Drug Act”, respectiv “The Federal Trade Commision Act” în 1914.
Epoca de maturizare a publicităţii – sau perioada profesionalizării domeniului
după alţi autori – este situată între 1900 şi Primul Război Mondial, perioadă când apar
primele asociaţii ale managerilor diverselor companii industriale, organizate în cluburi
de publicitate. Acestea se unesc în Associated Clubs of the World şi lansează în 1911
prima campanie de promovare a adevărului în publicitate.
Un punct important îl constituie anul 1905, anul în care J.E. Kennedy şi Albert
Lasker care abordează pentru prima oară textul publicitar din perspectiva vânzării,
respectiv a cumpărătorului. Ei sunt precursorii stilului hard sell14, de argumentare bazată
pe aspecte concrete, cuantificabile, care urmăresc în primul rând să vândă
produsul/serviciul în cauză. Theodore F. MacManus, copywritter la General Motors a
dezvoltat în aceiaşi perioadă stilul complementar, soft sell, stil care accentuează
atributele „imateriale”, emoţionale ale produselor.
În perioada războiului publicitatea este pentru prima oară folosită ca instrument de
acţiune socială directă, agenţiile de publicitate trecând de la promovarea de bunuri de
consum prin argumente raţionale, concrete, la promovarea de emoţii şi sentimente ca
întărirea sentimentelor patriotice şi sprijinirea efortului de război
După primul război mondial cererea extraordinar de bunuri pe piaţa mondială, şi
în special pe cea americană, a condus la o adevărată explozie a ofertelor pentru diverse
produse, făcând astfel dificilă alegerea lor. În această perioadă a fost lansat conceptul de
marcă (brand), de către Hellen şi Stanley Resor de la Agenţia J.Walter Thompson,
concept care desemna un nume folosit pentru identificarea produsului/serviciului
promovat, uşurând astfel alegerea consumatorului.
Primii care pun bazele cercetării ştiinţifice în domeniul publicităţii sunt George
Gallup de la Young & Rubicam împreună cu Daniel Starch şi A.C. Nielsen, care

13
M.Nicola, D. Petre – Publicitate şi reclamă, Bucureşti, 2001
14
M.Moldoveanu, D.Miron – Psihologia reclamei, Ed. Libra Bucureşti, p. 39-40
18
înfiinţează în această perioadă prima companie care oferea servicii de cercetare
specifice15.
Anii ’20 sunt marcaţi de apariţia unui nou canal de comunicare în masă marcată
prin înfiinţarea primilui post comercial de radio KDKA în Pittsbourgh. În această
perioadă economia se dezvoltă exploziv, şi astfel, şi activitatea promoţională. În SUA,
la doar 12 ani după difuzarea primei reclame radio, volumul de publicitate radio a
depăşit pe cel al reclamelor din presa tipărită (ziare şi reviste).
Anii ’30 sunt însă grevaţi de marele crash al economiei americane şi reculul
economiei mondiale, iar publicitatea, ca întotdeauna, urmează cursul economiei şi astfel
suferă puternic în urma efectelor crizei. Acesta a avut trei consecinţe importante asupra
publicităţii16:
1. radioul a devenit un mijloc de comunicare fundamental, devenind o parte
componentă a vieţii Americii;
2. este votată legea cu privire la protecţia micilor comercianţi de concurenţa neloială
a marilor magazine cu putere de cumpărare uriaşă (legea Robinson-Patman -
1936);
3. Acordarea Comisiei Federale de Comerţ a unor puteri mai extinse asupra
publicităţii mai ales în domeniul etichetării şi ambalării produselor.
În timpul celui de-al doilea război mondial multe firme şi-au redus cheltuielile de
publicitate, industria îndreptându-se spre producţia de bunuri de război. În anul 1942
liderii mediului de afaceri, comunicaţiilor şi publicităţii s-au reunit şi au înfiinţat
Consiliul de Promovare a Războiului, cu scopul de a creşte curajul şi de a comunica
nevoia sacrificiului public. Acest Consiliu s-a transformat ulterior în Consiliul de
Publicitate.
În anii 40, Koser Reeves de la Agenţia Ted Bates a introdus conceptul de USP
(Unique Selling Proposition) – propunere unică de vânzare –, model prin care s-a reuşit
accelerarea vânzărilor şi scurtarea ciclului de viaţă al produselor.

15
M.Nicola, D. Petre –op.cit.
16
Russel, J. T., Lane, W.R. –op.cit. p. 35
19
2.3. Perioada 1950 - până în prezent
Această perioadă este caracterizată prin dezvoltarea activităţii de publicitate în
forma pe care o cunoaştem acum şi instituţionalizarea industriei. Este perioada în care se
conştientizează necesitatea îmbunătăţirii tehnicilor de identificare şi atingere a unor
audienţe mai restrânse şi mai specializate, cu mesaje adresate în mod precis acestora şi
având caracteristici specifice.
Anii 1950 aduc pe scenă un nou mediu promoţional cu un cuvânt foarte important
în istoria publicităţii, respectiv televiziunea, care a devenit în scurt timp mediul preferat
de reclamă, evoluând de la o „noutate la o instituţie socială”17.
Între anii 1950-1970 s-au înregistrat progrese esenţiale în domeniul publicităţii, ce
de exemplu: creşterea importanţei acordate consumatorului, limitarea publicităţii
exterioare de-a lungul şoselelor interstatale, interzicerea reclamelor la ţigări pe posturile
de televiziune, introducerea de reglementări juridice care pedepseau publicitatea
mincinoasă, anunţurile devin o parte importantă a publicităţii din ziare, regresul
radioului, în momentul dezvoltării televiziunii, creşterea fără precedent a publicităţii
directe.
Anii 60-70 aduc o accentuare a exprimării avantajelor unui produs/serviciu din
perspectiva cumpărătorului (preţ, durabilitate, utilitate etc.), curent iniţiat de Fairfax M.
Cone de la agenţia Foote, Cone&Belding. Tot în această perioadă este iniţiat un alt stil
de către William Bernbach de la Agenţia Doyle Dane Bernbach, stil ce urmărea şocarea
consumatorului prin expresii grafice dramatice şi determinarea unor reacţii emoţionale
profunde şi imprevizibile, stil utilizat în anii 70-80 de către firma Benetton.
David Ogilvy, fondatorul agenţiei Ogilvy&Mather sesizează riscul plictisirii
consumatorului dacă reclama se limitează doar la stârnirea amuzamentului şi
accentuează rolul informării concrete, corecte şi relevante a acestuia despre
caracteristicile produsului.
Jack Trout de la Agenţia Ries Capiello Cowell lansează conceptul de “poziţionare” a
produsului în mintea consumatorului, remarcând faptul că mintea omului acceptă o
informaţie nouă doar în măsura în care ea se leagă de ceva existent deja în memorie.

17
Russel, J. T., Lane, W.R. –op.cit. p. 37-38
20
După Trout reclama trebuie construită în funcţie de cerinţele şi aşteptările potenţialilor
consumatori18.
Thomas Dillon de la Agenţia BBDO introduce orientarea către “fidelizarea”
consumatorilor, printr-o orientare a reclamei către clienţii care cumpără sistematic
produsul şi dau în ultimă instanţă verdictul asupra calităţii acestuia.
Anii ’80 arată faptul că industria de publicitate este un indicator fidel al
schimbărilor sociale şi economice, publicitatea schimbându-se sub presiunea factorilor
economici, sociali, culturali şi politici. Pentru a supravieţui pe piaţă trebuie să-şi
redefinească obiectivele pe lângă obiectivele tradiţionale de satisfacere în condiţii
superioare a cerinţelor consumatorilor şi maximizarea profiturilor se impune şi
adoptarea unei conduite care să favorizeze interesele pe termen lung ale societăţii19. În
acest proces de creare şi menţinere a credibilităţii agenţilor economici activitatea
promoţională joacă un rol tot mai important. Tehnicile clasice de publicitate
nemaiputând obţine rezultate satisfăcătoare se dezvoltă şi capătă o importanţă tot mai
mare relaţii publice, tehnicile de promovare a vânzărilor şi marketingul direct, favorizate
şi de o serie de factori externi ca apariţia unor noi tehnologii şi diversificarea sistemului
de comunicare, fragmentarea audienţelor, consolidarea agenţiilor de publicitate în
consorţii gigant cu cifre de afaceri de anuale de zeci de miliarde de dolari, dezvoltarea
fără precedent a sistemului financiar de tip credit.

2.4. Scurt istoric al activităţii promoţionale în România

La fel ca şi în alte ţări, şi în România primele forme de publicitate s-au derulat
prin intermediul „strigătorilor” care, plasaţi în faţa unităţilor de desfacere făceau reclamă
vorbită mărfurilor evidenţiindu-le calităţile şi indicând preţurile acestora20, ulterior s-a
realizat o „personalizare” a punctelor de vânzare prin utilizarea de firme şi embleme
care sugerau obiectul de activitate al acestora.
În anul 164221, în Moldova este atestată existenţa foilor volante utilizate pentru
informarea publică, iar în 1794 la Sibiu s-a tipărit un afiş pentru teatru care se păstrează

18
M.Nicola, D. Petre –op.cit.
19
Ph. Kotler – op.cit. p. 61
20
V. Adăscăliţei – Tehnici promoţionale – fundamente, reprografia Universităţii Transilvania, Braşov,
1994, p. 10-11
21
M. Petcu – O istorie a publicităţii româneşti, Revista AdMaker, nr7-11/ianuarie-mai 2002
21
încă la muzeul Brukenthal. În anul 1840 în ziarul Mercur din Brăila apar primele
reclame scrise, iar în 1941 Gh Asachi editorul ziarului Spicuitorul, din dorinţa de a spori
numărul abonaţilor promitea fiecărei persoane care reuşea să aducă publicaţiei 20 de
abonaţi, primea gratuit un exemplar timp de doi ani (probabil că sunt primele forme de
promovare a vânzărilor). În anul 1853 apare la Bucureşti o publicaţie specializată în
anunţuri publicitate - Anunţătorul. Prima lege românească cu privire la marcă apare în
anul 1879 iar prima agenţie de publicitate din România ia naştere în anul 1880 –Agenţia
de publicitate D. Anania-, numărul agenţiilor de publicitate crescând până în anul 1913
la 13. Pe lângă reclamele apărute în publicaţiile de specialitate, un număr mare de
reclame apăreau şi în celelalte ziare care apăreau în ţară, în 1945 se editau 200 de ziare
şi 600 de reviste. Radioul, la fel ca şi în toate celelalte ţări, a revoluţionat activitatea
publicitară şi în tara noastră, în anul 1930 în Bucureşti erau 500.000 abonaţi, tot atunci
apărând şi benzile publicitare care puteau fi vizionate în cinematografe. Chiar dacă
practicile publicitare s-au dezvoltat şi diversificat, „omul sandviş” sau „omul reclamă”
era foarte des întâlnit pe străzile Bucureştiului (eventual şi „cocoţat” pe picioroange
pentru a atrage mai mult atenţia)22.
În anii premergători celui de-al doilea război mondial, acţiunile promoţionale s-au
aflat în regres şi în anii ce au urmat au fost deviate din ce în ce mai intens spre
propaganda comunistă intensificându-se în perioada următoare.

Concepte cheie
- canale primitive de comunicaţie
- anunţători, strigători;
- mecena;
- hard sell;
- soft sell.

Teste de evaluare
1. Care sunt cele trei perioade în evoluţia comunicaţiilor de marketing?
2. Caracterizaţi perioada pre-marketing.

22
V. Adăscăliţei – op.cit., p. 10-11
22
3. Caracterizaţi perioada comunicării în masă.
4. Care sunt factorii care au favorizat apariţia comunicării în masă?
5. Explicaţi conţinutul strategiilor hard sell şi soft sell.
6. Prezentaţi implicaţiile apariţiei radioului asupra evoluţiei mijloacelor de promovare.
7. Ce reprezintă şi cum au apărut sponsorizarea şi mecenatul?
8. Prezentaţi implicaţiile apariţiei televiziunii asupra evoluţiei mijloacelor de
promovare.
9. Prezentaţi principalele caracteristici ale istoriei publicităţii în România.

23
 3. Realizarea unui plan al comunicaţiilor de marketing

Obiective:
 cunoaşterea deciziilor ce trebuie luate în vederea realizării unui proces de
comunicare eficient;
 impedimentele comunicării în marketingul internaţional;
 cunoaşterea elementelor preliminare realizării unui plan de comunicaţii.
 diferenţierea obiectivelor de marketing de cele de comunicare;
 cunoaşterea elementelor componente ale unui plan comunicaţional;
 cunoaşterea semnificaţiei noţiunilor AIDA, DAGMAR, DMU.

Conţinut:
3.2. Decizii ce trebuie luate pentru a realiza un proces de comunicare eficient
3.2. Proiectarea unui plan al comunicaţiilor de marketing
3.3. Studiu de caz - Şi Coca-Cola greşeşte

3.1. Decizii ce trebuie luate pentru a realiza un proces de comunicare eficient

În vederea realizării unui proces de comunicare eficient specialiştii în comunicaţii
de marketing trebuie să ia decizii referitoare la23:
1.identificarea publicului ţintă, acesta influenţând deciziile în privinţa a ce trebuie
comunicat, cum trebuie comunicat, când trebuie comunicat, cine trebuie să
comunice;
2. stabilirea (determinarea) răspunsului dorit. De regulă, în cele mai multe cazuri
răspunsul dorit este determinarea la acţiunea de cumpărare dar aceasta este
rezultatul unui lung proces decizional pe care trebuie să-l parcurgă consumatorul,
proces care cuprinde următoarele stadii:

23
P.R. Smith – op.cit. p. 54-65

24
 a) conştientizarea - atunci când piaţa ţintă nu cunoaşte nimic referitor la acel
produs;
b) cunoaşterea – în situaţia în care se cunosc foarte puţine informaţii despre
produs;
c) formarea atitudinii despre produs – atitudine care poate fi pozitivă sau
negativă. Dacă emiţătorul realizează că atitudinea majorităţii potenţialilor
consumatori este una negativă, cei care comunică trebuie să încerce
transformarea acestor sentimente în unele favorabile. Totuşi, dacă
atitudinea nefavorabilă se datorează unor probleme reale legate de produs
(slaba calitate a acestuia), firma trebuie să îndrepte aceste lucruri şi apoi
printr-un nou proces de comunicaţie trebuie să se comunice aceste
schimbări;
d) preferinţa – prin procesul de comunicare trebuie scoase în evidenţă
caracteristicile produsului pentru care consumatorul ar trebui să-l aleagă
pe acesta în detrimentul altor produse similare;
e) convingerea – chiar dacă audienţa este convinsă de calităţile produsului,
nu este încă pe deplin convinsă că ar trebui să-l achiziţioneze, revenind în
sarcina expresă a procesului de comunicare să-i convingă;
f) cumpărarea.
3. alegerea mesajului, respectiv a apelului scris sau vorbit ce se doreşte a fi
transmis. Un mesaj ideal trebuie să capteze atenţia, să trezească interesul, să
creeze dorinţa şi să îndemne la acţiune (modelul AIDA). În practică puţine
mesaje poartă consumatorul de la conştientizare până la acţiune, dar modelul
AIDA sugerează calităţile pe care trebuie să le aibă un mesaj bun. Legat de
mesaj trebuie rezolvate probleme ca structura acestuia, conţinutul format etc.
Nu în ultimul rând, specialiştii în activitatea promoţională trebuie să se decidă
asupra a trei aspecte principale24 :
- mediul de comunicaţie (mediul promoţional) care asigura cadrul general de
transmitere a mesajelor promoţionale ( presa, radio. televiziunea etc);


probleme ce vor fi tratate într-un capitol următor al prezentei lucrări – n.a.
24
V Adăscăliţei – op. cit. p. 25
25
 - suportul promoţional reprezentând mijlocul concret prin care se transmite
mesajul într-un mediu de comunicaţie (o anumită emisiune, un anumit ziar etc);
- mesajul promoţional, de fapt, ideea, apelul scris sau vorbit care se doreşte a fi
transmisă către auditoriul ţintă. Mesajul promoţional îmbracă diferite forme în funcţie
de mediu şi suport.
În marketingul internaţional procesul de comunicare este mai complicat datorită25 unor
factori ca:
 diferenţelor de limbaj (chiar şi în cazul folosirii aceleiaşi limbi - limba engleză
folosită în Marea Britanie diferă de cea din SUA, limba franceză din Canada este
diferită de cea din Franţa);
 diferenţelor culturale (interpretarea greşită a unui mesaj promoţional se poate datora
inconsecvenţelor acestuia cu cultura locală sau dezacordului cu modelele
motivaţionale ale culturii căreia i se adresează);
 restricţiilor legate de activitatea promoţională (legislaţia) - interdicţii cu privire la
promovarea unor produse, de exemplu pentru ţigări, produse farmaceutice, băuturi
alcoolice etc sau interzicerea folosirii mesajelor adresate unor grupuri ţintă anume
(copii) pentru a le proteja;
 diferenţelor economice;
 diferenţelor legate de gusturi, preferinţe;
 barierelor tehnice legate de disponibilitatea mediului, folosirea dublării sau subtitrării
(în cazul televiziunii), diferenţe de format, nivelul tehnic al utilajelor de tipărit,
calitatea hârtiei (în cazul presei);
 disponibilităţii agenţiilor de promovare;
 distribuitorilor locali.

3.2. Proiectarea unui plan al comunicaţiilor de marketing

Mixul promoţional este realizat din totalitatea mijloacelor promoţionale utilizate
de către o firmă în vederea realizării unui proces de comunicare prin care se transmit
informaţii către publicul ţintă sau către exteriorul acesteia în general.
Înainte de a proiecta un plan al comunicaţiilor de marketing firma trebuie să se
concentreze asupra stabilirii următoarelor elemente26:

25
C. Sasu – Marketing internaţional, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p. 245
26
 1. analizarea atentă a situaţiei actuale a firmei, produsului şi a pieţei;
2. stabilirea obiectivelor de marketing şi a obiectivelor de comunicare;
3. stabilirea strategiilor şi tacticilor (modul cum vor fi atinse obiectivele, stabilirea
personalului implicat şi planificarea în timp);
4. stabilirea pieţei ţintă.
La aceste elemente se adaugă cele trei resurse cheie ale oricărui plan de marketing
respectiv oamenii implicaţi, bugetul de care se va dispune şi perioada de timp în care se
va desfăşura campania.
1. Analiza situaţiei prezente presupune:
a) analiza situaţiei prezente a companiei: cifră de afaceri, profit, cotă de piaţă,
previzionări, analiza SWOT;
b) analiza situaţiei prezente a produsului/serviciului: trăsături, poziţionare pe
piaţă, diferenţieri faţă de concurenţă, vânzări, profit;
c) analiza situaţiei prezente a pieţei: structură, analiza SWOT, piaţa ţintă,
competiţia.
2. Stabilirea obiectivelor: după definirea situaţiei actuale a firmei, următorul pas care
trebuie făcut în vederea realizării unui plan al comunicaţiilor de marketing eficient
ar trebui să fie definirea cât mai detaliată a obiectivelor pe care şi le propune
firma. Aceste obiective trebuie să fie stabilite astfel încât să poată fi cuantificate şi
pentru fiecare trebuie stabilită perioada de timp în care trebuie realizat.
Obiectivele unui plan de comunicaţii de marketing se pot împărţi în două
categorii:
a) obiective de marketing referitoare la vânzări, la cota de piaţă, penetrare pe
noi pieţe, lansări de noi produse etc. Exemple:
- creşterea vânzărilor cu 5% în următoarele 5 luni;
- creşterea cotei de piaţă cu 2,5% în următoarele 6 luni;
- generarea de 50 de noi cereri în fiecare lună;
- extinderea reţelei de distribuţie în trei judeţe limitrofe în
următoarele 3 luni.

26
P.R.Smith – op.cit. p. 36-47

Analiza SWOT reprezintă analiza punctelor tari, a punctelor slabe, a oportunităţilor şi a primejdiilor
firmei, acronime ale cuvintelor din limba engleză: strengths, weaknesses, opportunities, threats
27
 b) obiective de comunicare care se referă la cum trebuie să afecteze procesul
de comunicare mintea publicului ţintă. Aceste obiective trebuie şi ele să fie
cuantificate de aceea există DAGMAR* (Defining Advertising Goals for
Measuring Advertising Response) şi AIDA (Atenţie, Interes, Dorinţă, Acţiune)
care furnizează etaloane pentru obiectivele de comunicare încercând să separe
stadiile mentale prin care trece consumatorul**. Exemple:
- creşterea gradului de conştientizare în rândul publicului ţintă de
la 35% la 50% în primele 8 săptămâni ale campaniei;
- repoziţionarea produsului de la un segment la alt segment de
consumatori (exmplu reclama de la şamponul Johnsons Baby care
doreşte repoziţionarea produsului de la segmentul foarte tânăr la
un segment adult);
- menţinerea unei mărci în preferinţele a 55% din segmentul de
consumatori căruia i se adresează.
3. Atingerea obiectivelor se realizează prin stabilirea strategiei pe care o va urma
firma în viitor. Strategia cuprinde obiectivele principale şi explică sumar modul în
care se ating aceste obiective.
4. Tacticile cuprind detalierea fiecărei strategii, incluzând planificarea în timp,
costurile şi noţiunile generale (conceptele) cu care se va lucra. Toate acestea se
stabilesc în funcţie de obiectivele de marketing şi de comunicare stabilite anterior.
Piaţa ţintă este foarte clar definită în fiecare activitate şi de asemenea şi cele trei
resurse cheie, respectiv oamenii, bugetul şi planificarea în timp. Planul
comunicaţional este cu atât mai complex cu cât se referă la un portofoliu de
produse şi se desfăşoară pe o perioadă mai lungă de timp.
5. Piaţa ţintă – stabilirea acesteia implică divizarea pieţei mari (segmentarea
acesteia) în segmente omogene din punctul de vedere al necesităţilor. Firma îşi va
îndrepta atenţia spre acele segmente care i se par cele mai atractive având în
vedere şi resursele de care dispune, segmente care îi aduc cel mai mare profit.
Segmentarea pieţei reprezintă un concept fundamental în abordările de marketing
deoarece ea contribuie la reducerea pierderilor (la reducerea cheltuielilor

*
DAGMAR – unawereness, awareness, comprehension, conviction, action
**
stadii care au fost prezentate pe larg într-un capitol anterior – n.a.
28
 nejustificate) şi duce la creşterea vânzărilor deoarece sunt abordaţi exact acei
consumatori care au nevoie de aceste produse. Segmentarea trebuie să dea răspuns
la întrebări de genul cine, ce, unde, când, cum şi de ce cumpără consumatorii. La
aceste întrebări trebuie să existe răspuns înainte de a crea şi a pune în aplicare
tacticile şi strategiile planului comunicaţional.
Pe piaţa bunurilor de larg consum se utilizează mai multe criterii de segmentare ca
de exemplu criterii demografice (vârstă, sex, ciclul de viaţă al familiei, structură
profesională etc), psihografice (stil de viaţă, atitudini, intenţii)
Piaţa industrială se utilizează alte criterii, diferite de cele de pe piaţa bunurilor de
larg consum, specifice caracteristicilor acestei pieţe, ca de exemplu tipul
companiei, mărimea acesteia (cifra de afaceri, număr de angajaţi), localizare
geografică, etc.
În mod ideal fiecare segment de consumatori trebuie să îndeplinească următoarele
criterii:
- să fie măsurabil, cuantificabil, pot fi identificaţi consumatorii din acest
segment?;
- să fie substanţial, câţi consumatori sunt în acest segment, sunt suficienţi
astfel încât să justifice eforturile companiei?;
- să fie accesibil, poate acest segment să fie contactat, poate fi separat se
alte grupuri care nu reprezintă interes pentru firmă?;
- produsele firmei să fie relevante pentru acesta.
Cunoaşterea profilului consumatorului ideal este fundamentală pentru a avea
succes, existând firme care se ocupă cu realizarea de astfel de profile şi analizarea lor la
cererea a diferite firme.
Există şi produse pentru care consumatorul final nu este acelaşi cu cel care ia decizia de
cumpărare şi cu cel care plăteşte în final produsul. În astfel de cazuri segmentarea
trebuie să se focalizeze pe conceptul de „Decision Making Unit” (DMU). Acest concept
pleacă de la ideea că la procesul de cumpărare iau parte mai multe categorii de
consumatori: influenţatori, decidenţi, consumatori, cumpărători, plătitori, este cazul, în
general, al produselor adresate copiilor. La fel se întâmplă şi în marketingul industrial.
Acronimul SPADE apare în literatura de specialitate tocmai pentru a identifica diferiţii

29
membri ai procesului de luare în comun a deciziilor, respectiv Starter, Payer, Adviser,
Decider, End User.

3.3.Studiu de caz - Şi Coca-Cola greşeşte27

Cine, ce, unde, când?
Pe 23 aprilie 1985, la Lincoln Center în New York City, preşedintele The Coca-Cola
Company a anunţat retragerea de pe piaţă a băuturii răcoritoare Coca-Cola şi înlocuirea
acesteia cu o alta, mai dulce, denumita New Coke.
De ce?
Începutul deceniului nouă a coincis cu o scădere a cotei de piaţă a Coke în favoarea
Pepsi-Cola, rezultat al campaniilor promoţionale "Pepsi Challenge" şi "Pepsi
Generation". Om după om, cei chestionaţi în cadrul "Pepsi Challenge" preferau Pepsi-
Cola, ceea ce a determinat managementul The Coca-Cola Company să considere gustul
băuturii proprii ca fiind principalul vinovat pentru rezultatele slabe obţinute. Partea
proastă a lucrurilor o reprezenta faptul că, deşi Coca-Cola investea cu peste 100
milioane USD mai mult în promovare, avea de doua ori mai multe automate, dispunea
de spatii de expunere în magazine mai mari, totuşi cota sa de piaţă era în scădere.
Cum?
Au fost create patru băuturi cu arome diferite care au fost testate pe piaţă în ceea ce a
fost cel mai mare test de gust realizat până atunci (4 milioane USD investiţi, 190 000 de
persoane chestionate). Băutura care mai târziu devenea New Coke a surclasat Coke şi
Pepsi, devenind favorita consumatorilor. Rezultatele erau încurajante, apreciindu-se că
vânzările urmau să crească cu aproximativ 200 milioane USD. Se punea problema
modului în care noua formula urma să fie introdusa pe piaţă: se alătura sortimentelor
existente pe piaţă sau înlocuia vechea băutura Coca-Cola? Datorita reticenţelor
directorilor de producţie şi a detailiştilor s-a optat pentru a doua variantă.
Lansarea
Lansarea noului produs a fost ceea ce părea să fie un uriaş succes: peste 150 de milioane
de americani au gustat noua băutură - ceea ce reprezintă recordul în ceea ce priveşte
încercarea unui nou produs - comentariile fiind dintre cele mai favorabile.

27
preluare după www.adworld.ro
30
Reacţia
Şi totuşi, situaţia s-a înrăutăţit brusc, fiind declanşată o adevărata campanie pentru
reintroducerea vechii Coca-Cola şi pentru boicotarea noului produs. Au fost primite
peste 40 000 de scrisori de protest, în timp ce un număr de aproximativ 5 000 de
telefoane în acelaşi scop erau primite zilnic. S-a înfiinţat o asociaţie intitulată Old Coke
Drinkers of America care plănuia să intenteze un proces companiei Coca-Cola prin care
să o forţeze pe aceasta să revină asupra deciziei. Dacă imediat după lansare 53% din cei
chestionaţi au răspuns că le place New Coke, la începutul lunii iulie doar 30% mai
afirmau acest lucru.
Revenirea
Confruntaţi cu reacţia consumatorilor, managerii companiei Coca-Cola au capitulat
readucând pe piaţă vechea băutura sub denumirea Coke Classic (11 iulie 1985). În ziua
anunţului au fost primite 18 000 de telefoane de mulţumire, mesajul transmis de
companie celor care au cerut reintroducerea vechii băuturi fiind V-am auzit!, iar celor
cărora le-a plăcut noua aroma Va multumim!
Ceea ce s-a greşit
De-a lungul celor 99 de ani de existenţă, Coca-Cola a devenit un simbol al Americii,
mulţi dintre cetăţenii acesteia bând Coke toata viaţa lor. Neglijenţa manifestată de
companie în aceasta direcţie este de neînţeles: chiar dacă nu s-ar fi renunţat la decizia de
înlocuire, s-ar fi putut adapta campania promoţională în direcţia atenuării reacţiilor
negative ale consumatorilor.
Pentru a păstra secretul acţiunii, pe parcursul întregii cercetări consumatorilor nu li s-a
spus ca decizia lor poate duce la dispariţia vechii băuturi. În aceste condiţii, respondenţii
au ales strict pe baza factorilor raţionali, neluând în calcul factori emoţionali.
The Wall Street Journal a realizat în 1987 o serie de teste oarbe în care erau implicate
New Coke, Pepsi Cola şi Coke Classic. Rezultatele testelor au relevat faptul ca, deşi s-au
declarat clar în favoarea uneia dintre cele trei, 70% dintre cei chestionaţi au confundat
băuturile intre ele, ceea ce demonstrează odată în plus faptul că, în prezent, consumatorii
nu cumpără un produs, ci un serviciu, o imagine.
Ceea ce trebuie reţinut
 În cadrul testelor oarbe sunt preferate băuturile mai dulci (în special de tineri);

31
  Tradiţia reprezintă un lucru cu care puţine firme se pot mândri, iar într-o lume în
continua schimbare oamenii se ataşează de o serie de simboluri care oferă o
constanta vieţii lor;
 Nu contează suma de bani cheltuită, ci modul în care este aceasta cheltuită;
 Mass-media dispune de o putere uriaşă, ea putând influenţa direct
comportamentul consumatorilor;
 Niciodată să nu repari ceva ce nu este stricat;
 Intr-o cercetare de marketing, dimensiunea eşantionului nu depinde de mărimea
populaţiei studiate;
 Un număr mai mare de subiecţi chestionaţi nu înseamnă neapărat şi o
reprezentativitate mai ridicată.
Încheiere
Deşi cota de piaţă a New Coke este foarte scăzută (în jur de 1%), ea a fost menţinută pe
piaţă deoarece joaca un rol important în politica promoţională a companiei Coca-Cola:
în momentul în care Pepsi apelează la teste oarbe comparând Pepsi-Cola cu Coke-
Classic, aceasta realizează şi ea asemenea teste comparând însă Pepsi cu New Coke
(New Coke este preferata băuturii Pepsi-Cola, care este preferata lui Coke Classic). Se
obţine astfel un echilibru care înainte nu exista.

Concepte cheie:
 mediu promoţional;
 suport promoţional;
 mesaj promoţional;
 AIDA;
 DAGMAR;
 Decision Making Unit

Teste de evaluare:

 Precizaţi elementele componente ale unui plan de marketing.

 Prezentaţi deciziile ce trebuie luate în vederea realizării unui proces de
comunicare eficient.

32
 Care sunt barierele care pot apare în comunicarea în marketingul internaţional?
 Care sunt elementele de la care se pleacă în realizarea planului de comunicaţii în
marketing?
 Realizaţi diferenţierea între obiectivele de marketing de cele de comunicare
prezente într-un plan de comunicaţii. Exemplificaţi.
 Care este semnificaţia noţiunilor AIDA, DAGMAR?
 Ce reprezintă şi ce presupune conceptul Decision Making Unit?

33
 4. Mixul comunicaţiilor de marketing- elemente componente

Obiective:

 Cunoaşterea criteriilor în funcţie de care se realizează un plan al comunicaţiilor de

marketing;
 Identificarea tipului de strategie promoţională pe care îl urmăreşte firma
 Cunoaşterea metodelor de stabilire a bugetului promoţional
 Realizarea clasificării mijloacelor promoţionale.

Conţinut:

4.1.Criterii pentru realizarea unui mix comunicaţional

4.2. Clasificarea instrumentelor comunicaţionale

4.1.Criterii pentru realizarea unui mix comunicaţional

Instrumentele utilizate în comunicaţiile de marketing, în general sunt: reclama,
promovarea vânzărilor, merchandisingul, relaţiile publice, publicitatea gratuită, forţa
vânzărilor, marketingul direct, ambalajul, marca etc.
În vederea proiectării unui mix de marketing care să îndeplinească obiectivele
propuse, pe lângă caracteristicile produsului sau serviciului pe care-l realizează firma şi
reglementările în vigoare referitoare la acesta (dacă este vorba de medicamente, ţigări,
alcool etc) trebuie să se ţină seama şi de28:


enumerarea s-a realizat nu neapărat în ordinea importanţei lor, ci într-o ordine aleatoare deoarece
fiecare firmă poate decide, în funcţie de obiectivele sale, de produsele/serviciile pe care le realizează
care este importanţa acestor tehnici promoţionale în cadrul procesului de comunicaţie – n.a.
28
adaptare după P.R. Smith – op.cit. p. 25-35
34
 A. trăsăturile particulare ale fiecărui instrument promoţional** care poate fi
folosit, astfel:
a) reclama reprezintă o formă nepersonală, indirectă de comunicare în masă a
unui mesaj comercial standard, de către un sponsor identificat, ea poate fi
folosită pentru a crea o imagine pe termen lung, pentru a stimula vânzările
etc, totuşi ea este impersonală , o comunicaţie într-un singur sens;
b) promovarea vânzărilor reprezintă iniţiative pe termen scurt menite să
încurajeze vânzările pentru un produs sau serviciu. Aceste tehnici atrag
atenţia potenţialilor clienţi, deoarece le oferă acestora un beneficiu
suplimentar, asigurând astfel un răspuns rapid din partea acestora şi de
aceea sunt adesea utilizate atunci când se constată scăderi ale vânzărilor
firmei. Dezavantajul principal este faptul că ele acţionează pe termen scurt,
fiind tehnici de natură cantitativă şi nu calitativă;
c) relaţiile publice urmăresc crearea unor relaţii bune între firme şi mediul lor
exterior în vederea creării unei imagini favorabile a acesteia şi/sau stopării,
contracarării publicităţii negative;
d) vânzarea personală – reprezintă prezentarea orală a unui produs în faţa
unuia/mai multor potenţiali cumpărători, aceasta poate crea relaţii
personale, captând interesul cumpărătorilor şi poate conduce la dezvoltarea
unor relaţii pe termen lung. Această tehnică este considerată cea mai
costisitor element al mixului promoţional dar şi cea mai persuasivă şi, deci,
eficientă;
e) marketingul direct – reprezintă un sistem interactiv de marketing care
utilizează unul sau mai multe medii publicitare pentru a obţine un răspuns
favorabil din partea consumatorilor.
B. caracteristicile pieţei ţintă – în funcţie de acestea urmând a fi creat mesajul care
va fi transmis şi va fi stabilit mediul prin care se va difuza acesta;

**
aceste trăsături vor fi analizate pe larg de-a lungul mai multor capitole ale prezentei lucrări, în acest
capitol se va face doar o sumară trecere în revistă a acestora. De asemenea se vor avea în vedere numai
acele instrumente de natură discontinuă, intermitente, cele de natură continuă, aparţinând de celelalte
componente ale mixului de marketing urmând a fi analizate separat (ambalaj, marcă etc) – n.a.
35
 C. tipul de strategie pe care firma doreşte să-l utilizeze (strategie de „împingere”
sau strategie de „tragere”), deoarece diferite tehnici promoţionale se pot potrivi
mai bine pentru una sau alta dintre aceste strategii;
Strategia de împingere (push strategy) presupune îndreptarea eforturilor
promoţionale ale producătorilor către membrii canalelor de distribuţie pentru a-i
convinge pe aceştia să distribuie şi să promoveze la rândul lor produsul figura
4.1.:
Figura nr. 4.1. Strategia de „împingere”

mijloace promoţionale

Producator Intermediar Consumator

Strategia de tragere (pull strategy) presupune îndreptarea eforturilor

promoţionale ale producătorilor către consumatorii finali pentru a-i convinge pe
aceştia să „tragă” produsul prin canalele de distribuţie solicitându-l intermediarilor
(figura 4.2.) :

Figura nr 4.2. Strategia de „tragere”

mijloace promoţionale

Producator Intermediar Consumator

D. etapa din stadiul decizional în care se află consumatorul, reclama şi relaţiile

publice având un rol important în conştientizare, crearea preferinţei şi convingerea
se poate realiza prin promovarea personală, iar trecerea le acţiunea de cumpărare
se poate realiza prin promovarea vânzărilor;


etapele stadiului decizional în care se poate afla un consumator au făcut obiectul unui subcapitol
anterior al lucrării – n.a.
36
 E. etapa din ciclul de viaţă în care se află produsul, de exemplu, reclama şi
relaţiile publice sunt eficiente în etapa de introducere pe piaţă, iar tehnicile
specifice promovării vânzărilor sunt eficiente atât în etapa de introducere pe piaţă
unui produs cât şi în etapa de declin pentru a revigora vânzările;
F. bugetul alocat.
Metodele cel mai des întâlnite pentru stabilirea bugetului ce va fi utilizat pentru
realizarea unui mix promoţional şi pentru punerea lui în practică sunt prezentate în
tabelul nr 4.1.

Tabelul nr 4.1. Metodele pentru stabilirea bugetului promoţional

Metoda AVANTAJE DEZAVANTAJE
Procent din cifra - simplu de utilizat; - nu oferă şi o modalitate de
de afaceri - permite creşterea bugetului în distribuire a resurselor pe
perioadele cu vânzări ridicate; instrumente promoţionale;
nu asigura posibilitatea
creşterii vânzărilor în
perioadele cu activitate slabă;
Imitarea - ţine cont de activitatea - poate conduce la
concurenţei concurenţei; situaţia ca nici un concurent
- determina o să nu-şi îmbunătăţească
stabilizare a concurenţei; poziţia pe piaţă;
- presupune ca si
concurenta să aibă aceleaşi
obiective;
Suma disponibilă - presupune fonduri - nu tine cont de
limitate; stimulează obiectivele de marketing;
creativitatea, urmărindu-se
rezultate maxime cu resursele
disponibile;
În funcţie de - se bazează pe - presupune că toate
obiective şi sarcini realizarea obiectivelor de obiectivele prezintă aceeaşi
comunicare; importanţă în distribuirea
- concentrarea asupra fondurilor;
acestor obiective determină - dificultăţi în
utilizarea fondurilor cu estimarea costurilor necesare
eficienţă maximă. atingerii diferitelor obiective.
Sursa: G.A.Churchill Jr., J.P.Peter, Marketing- creating value for customer,Irwin Inc.&Austen Press, Burr Ridge, 1995

37
4.2. Clasificarea instrumentelor comunicaţionale
Comunicaţiile de marketing cunosc, în perioada actuală o mare diversitate sub
aspectul formelor lor de manifestare. Există în prezent mai multe criterii de clasificare
ale acestora, dar în esenţă tehnicile asupra cărora se va insista în această lucrare sunt de
natură discontinuă, promoţională, directe sau indirecte. În continuare se vor prezenta
câteva dintre aceste clasificări.
În lucrarea „Tehnici promoţionale – fundamente”, autorul, prof. univ. dr. V.
Adăscăliţei29 clasifică diversele tehnici promoţionale având în vedere două criterii,
respectiv:
 intenţia de persuasiune;
 modul de atingere a obiectivelor ţintă.
Astfel, în funcţie de primul criteriu, respectiv intenţia de persuasiune, autorul
identifică două categorii de mijloace promoţionale respectiv:
1. mijloace promoţionale persuasive – care fac obiectul politicii de
promovare în cadrul mixului de marketing;
2. mijloace promoţionale nepersuasive – care fac obiectul celorlalte
politici din cadrul mixului de marketing (produs, preţ, distribuţie). Cei mai
mulţi specialişti recunosc însă rolul promoţional al acestora, acest lucru
dovedind strânsa legătură dintre cele patru elemente ale mixului de
marketing.
În continuare autorul clasifică mijloacele promoţionale persuasive luând în
considerare cel de-al doilea criteriu respectiv modul de atingere a obiectivelor ţintă
rezultând două mari categorii:
1. mijloace promoţionale indirecte sau nepersonale care cuprind:
a. publicitate cu cele două forme ale sale respectiv reclama şi
publicitatea gratuită;
b. relaţiile publice;

29
V. Adăscăliţei - op. cit. p.30-35
*
Mixul de marketing este un concept creat de prof. N. Borden, în 1957, care a identificat 12 elemente
ale acestuia respectiv: produsul, ambalarea, preţul, marca, canalele de distribuţie, vânzarea personală,
reclama, promovarea vânzărilor, etalarea, serviciile (post-vânzare), logistica, culegerea şi analiza
informaţiilor. Ulterior, E. J.Carthy, a sintetizat aceste variabile în jurul a patru piloni, respectiv
produsul, preţul, distribuţia (plasarea) şi promovarea. (i se mai spune şi cei „4P” de la acronimele
cuvintelor din limba engleză product, price, place, promotion).
38
 c. promovarea vânzărilor.
2. mijloace promoţionale directe sau personale care cuprind:
a. promovarea personală;
b. marketingul direct
Tehnicile de comunicare nepersuasive cuprind, în opinia autorului, simbolismul
produsului (ambalaj, culoare, marcă), comunicaţii de preţ şi comunicaţii de loc.
Într-o altă lucrare de referinţă în acest domeniu, „Comunicarea în marketing”,
autoarea, I.C. Popescu30, clasifică metodele şi tehnicile promoţionale în două categorii
de bază, respectiv:
1. tehnici de comunicare promoţională, care cuprind:
a. publicitatea;
b. promovarea vânzărilor;
c. relaţiile publice;
d. forţa de vânzare;
e. marketingul direct.
2. tehnici de comunicare continuă, care cuprind:
a. marca;
b. designul şi ambalajul;
c. arhitectonica etc.
În lucrarea intitulată „Marketing”, realizată de un colectiv de specialişti din cadrul
Facultăţii de Marketing de la ASE Bucureşti, lucrare coordonată de prof. univ. dr. V.
Balaure, se reţin drept criterii esenţiale de delimitare a diferitelor mijloace promoţionale
natura şi rolul acestora în sistemul comunicaţional al întreprinderii, rezultând astfel:
1. publicitatea;
2. promovarea vânzărilor;
3. relaţiile publice;
4. utilizarea mărcilor;
5. manifestările promoţionale;
6. forţele de vânzare.

30
I.C. Popescu – Op.cit. p. 25
39
 Renumitul specialist în domeniul marketingului, profesorul american Philip
Kotler, în lucrarea „Managementul marketingului”31 subliniază existenţa a cinci
instrumente principale ca şi componente ale unui mix promoţional, respectiv:
1. publicitatea;
2. publicitatea directă;
3. promovarea vânzărilor;
4. relaţiile publice;
5. vânzarea personală.
Aceste instrumente se regăsesc în cadrul proceselor de comunicare în una dintre
următoarele forme (tabel nr 3.2. ):
Tabel nr.3.2. Tehnici şi instrumente promoţionale
Tehnici promoţionale Instrumentele promoţionale
Publicitatea  reclame tipărite;
 reclame la radio;
 reclame la televizor;
 exteriorul ambalajelor;
 filme publicitare;
 broşuri şi pliante;
 postere şi foi volante;
 cărţi de telefon;
 panouri;
 afişare de sigle;
 afişe expuse la punctele de vânzare;
 materiale audio-vizuale;
 simboluri şi sigle.
Promovarea vânzărilor  jocuri;
 concursuri;
 tombole;
 loterii;
 cadouri;
 mostre gratuite;
 târguri;
 manifestări comerciale;
 expoziţii;
 demonstraţii;
 cupoane;
 rabaturi;
 finanţare cu dobândă redusă;
 distracţii;
 posibilitatea schimbării unui obiect vechi cu

31
Ph. Kotler – „Managementul marketingului, ed. Teora, Bucureşti, 1997, p. 756-757
40
 unul nou;
 timbre comerciale;
 vânzări grupate.
Relaţiile publice  conferinţe de presă;
 discursuri;
 seminarii;
 anuare;
 activităţi caritabile;
 sponsorizări;
 publicaţii;
 relaţii în cadrul comunităţii;
 lobby;
 mijloace de informare proprii;
 revista firmei;
 evenimente speciale.
Vânzarea personală  prezentări comerciale;
 întâlniri comerciale;
 programe de perfecţionare;
 târguri şi expoziţii comerciale
Publicitatea directă  cataloage;
 materiale expediate prin poştă;
 televânzare;
 efectuarea de cumpărături on-line;
 tele-shopping
Sursa: Ph. Kotler – „Managementul marketingului, ed. Teora, Bucureşti, 1997, p. 756-757

În activitatea promoţională se mai folosesc, pe scară largă şi termenii ATL

(above-the-line), BTL (below-the-line) şi TTL (Through-the-line). Semnificaţia
acestora se regăseşte în istoria firmei Procter&Gamble, cu ocazia unei şedinţe referitoare
la strategia promoţională pentru perioada următoare, cel care conducea şedinţa a scris pe
o tablă o serie de instrumente promoţionale pe care vroiau să le folosească în noua
campanie promoţională. Pentru a împărţi sarcinile celor prezenţi a împărţit instrumentele
promoţionale de pe tablă în două categorii printr-o linie.
Ceea ce apărea deasupra liniei (above-the-line) erau tehnicile care utilizează
mijloacele clasice de comunicare în masă, respectiv presa, televiziunea, radio, etc.
Instrumentele promoţionale care se aflau sub linie (below-the-line) cuprindeau tehnici
ce nu utilizează mediile de comunicare în masă, respectiv, promoţii, comunicarea prin
evenimente etc. Through-the-line semnifică toate mijlocele promoţionale utilizate în
campaniile promoţionale32.

32
www.adworld.com
41
 Alţi autori (E. Hill, Terry O’Sullivan33) includ în mixul promoţional patru
elemente, respectiv:
1. reclama;
2. relaţiile publice;
3. promovarea vânzărilor;
4. vânzări personale.
Faţă de multitudinea clasificărilor existente în continuarea acestui curs se vor
analiza mijloacele promoţionale sau comunicaţionale persuasive, de natură discontinuă,
respectiv publicitatea (cu cele două forme ale sale, reclama şi publicitatea gratuită),
relaţiile publice, promovarea vânzărilor, promovarea personală, managementul
vânzărilor şi cele mai reprezentative metode utilizate în marketingul direct.
Concepte cheie:
 mijloace promoţionale directe
 mijloace promoţionale indirecte
 mijloace promoţionale de natură continuă
 mijloace promoţionale denatură intermitentă
 strategie de împingere;
 strategie de tragere;
 ATL, BTL, TTL
Teste de evaluare:
 Realizaţi o clasificare a mijloacelor promoţionale.
 Realizaţi o clasificare a mijloacelor promoţionale persuasive.
 Prezentaţi comparativ strategiile de împingere şi de tragere.
 Care sunt metodele de stabilire a bugetului promoţional?
 Ce reprezintă ATL, BTL, TTL?

33
E. Hill, Terry O’Sullivan – Marketing, Ed. Antet, Oradea, 1996, p. 217-218
42
 5. Mijloace de promovare indirecte/nepersonale

Reclama

Obiective:

 Cunoaşterea noţiunii de publicitate, a conţinutului şi a componentelor acesteia.

 Însuşirea termenului de reclamă şi a conţinutului acesteia.
 Cunoaşterea rolului, avantajelor şi a dezavantajelor unei reclame.
 Realizarea diferenţierii între diferitele tipuri de reclame existente pe piaţă.
 Cunoaşterea principalelor elemente componente ale unui mesaj promoţional.
 Cunoaşterea factorilor care influenţează eficienţa unei reclame.

Conţinut:

5.1. Reclama şi publicitatea gratuită

5.2. Reclama – definiţii, conţinut
5.3. Crearea mesajului promoţional
5.4. Structura şi eficienţa unei reclame

5.1. Reclama şi publicitatea gratuită

Dicţionarul explicativ de marketing defineşte publicitatea ca fiind o „tehnică de
comunicare ce presupune derularea unui demers complex de natură persuasivă pentru a
cărui realizare sunt utilizate instrumente specifice, în măsură să provoace o presiune
psihologică asupra publicului vizat”34.
Publicitatea mai poate fi definită ca un proces de informare indirectă, incitativ,
nominativ şi rentabil35. Este înainte de toate un proces, deoarece implică un ansamblu de

34
C. Florescu, N. Al. Pop, P. Mâlcomete – Marketing – dicţionar explicativ, ed. Economică, Bucureşti,
2003, p. 585-587
35
V. Adăscăliţei – Tehnici promoţionale – fundamente, Reprografia Univ. Transilvania, Braşov, 1994,
p. 25
43
studii şi analize care conduc la un rezultat ce ia forma unui mesaj promoţional, acest
proces este indirect deoarece se adresează simultan unei mase largi de consumatori, este
incitativ deoarece urmăreşte să suscite interesul unei anumite audienţe, nominativ
deoarece se adresează unui public ţintă bine delimitat şi rentabil deoarece ar trebui să
aibă rezultatele dorite de către firmă.
O altă definiţie a publicităţii precizează că aceasta „este o tehnică de comunicare
nepersonală, ce presupune derularea unui demers complex de natură persuasivă, pentru a
cărui realizare sunt utilizate instrumente specifice comunicării în masă, în măsură să
provoace o presiune psihologică asupra publicului vizat. Iniţiatorul acţiunilor de
comunicare publicitară este anunţătorul care, în vederea realizării obiectivelor
comunicaţionale stabilite, doreşte să transmită unui public numeros, dar cât mai bine
determinat, un mesaj nepersonal cu privire la organizaţie, la produsele sau la serviciile
oferite, ori în legătură cu ideile promovate”36.
Philip Kotler37 defineşte publicitatea ca fiind „orice formă impersonală de
prezentare şi de promovare a unor idei, bunuri sau servicii de către un sponsor
identificat”.
Printre caracteristicile publicităţii specialiştii reţin38:
 caracterul public - publicitatea fiind destinată publicului larg, lucru care-i
conferă o anumită legitimitate şi sugerează că oferta la produsul respectiv este
standardizată;
 puterea de influenţare – este un mijloc de comunicare influent care permite
anunţătorului să-l utilizeze de mai multe ori, de asemenea ea permite
cumpărătorului să compare mesajele venite din partea diferiţilor concurenţi;
 expresivitate sporită – publicitatea permite utilizarea artistică a textului tipărit,
a sunetului şi a culorii;
 caracterul impersonal – comunicarea cu publicul ţintă nu este directă, este un
monolog nu implică un dialog;

36
I.C. Popescu – op. cit. p. 116
37
Ph. Kotler – op.cit., p. 756
38
Ph. Kotler – op.cit.p. 779, Ph. Kotler, G. Armstrong, J. Sounders, V. Wong – Principiile
marketingului, ed. Teora Bucureşti, 1998, p. 832
44
  eficienţa cu care se stabileşte contactul dintre firmă şi consumatorii numeroşi
şi foarte dispersaţi geografic – costul pe unitatea de expunere la mesaj este
foarte mic.
În raport cu modul de susţinere financiară, publicitatea are două forme:
 publicitatea plătită – reclama;
 publicitatea gratuită*.

5.2. Reclama – definiţii, conţinut

Definiţie39 –o formă plătită de comunicare în masă a unui mesaj comercial standard
folosită pentru a promova bunuri, servicii sau idei simultan unui auditoriu larg dispersat
printr-un mijloc de comunicare în masă.
Constituind un instrument de marketing, reclama se foloseşte în general pentru:
 promovarea de produse şi organizaţii;
 creşterea gradului de conştientizare a consumatorului şi cumpărătorilor potenţiali;
 comunicarea unor informaţii despre produse;
 stimularea alegerii unui produs de către noi segmente de consumatori sau pentru a
sugera recumpărarea de către consumatorii deja existenţi;
 îmbunătăţirea imaginii produsului sau a firmei;
 facilitarea pătrunderii pe piaţă a forţei proprii a vânzărilor;
 stimularea distribuţiei produsului;
 creşterea cererii pentru produs;
 crearea preferinţelor şi a loialităţii faţă de marcă;
 eliminarea reclamei concurenţilor;
 modificări de comportament la nivelul diferitelor categorii de public.
Alţi specialişti structurează rolul reclamei în trei categorii, respectiv40:
 mărirea numărului clienţilor sau creşterea indicelui de utilizare/consum al
produsului;

*
se impune a se face o precizare de natură terminologică, în literatura de specialitate din limba engleză,
reclama se găseşte sub termenul de advertising, iar publicitatea gratuită sub cel de publicity. In
literatura franceză, toate aceste tehnici de promovare se regăsesc sub denumirea de publicité.
39
V. Adăscăliţei – op.cit.
40
L. M. Lodish – The Advertising and Promotion Challenge. Vaquely Right or Precisely Wrong?,
Oxford Univercity Press, New Zork, 1986, p. 18
45
  schimbarea percepţiei cu privire la produsele promovate;
 trecerea la acţiune de cumpărare.

Totuşi această enumerare omite rolul important pe care-l poate juca reclama în
comunicarea corporativă, respectiv de a crea o imagine favorabilă pentru firmă şi
produsele sale.
La fel ca şi orice altă tehnică promoţională, reclama comportă o serie de avantaje
şi dezavantaje care trebuie luate în considerare atunci când se concepe un plan
promoţional, indiferent de obiectivele acestuia.

Astfel avantajele utilizării reclamei sunt:

 cost unitar mic, având în vedere că mesajul ajunge la milioane de oameni chiar dacă
se cheltuie sume mari pentru realizarea şi difuzarea lui;
 uşurinţa repetării, necesară pentru a face mesajul cunoscut;
 permite un grad mare de flexibilitate şi creativitate comparativ cu alte mijloace
promoţionale (de exemplu, pot fi folosite persoane publice, actori, personalităţi din
lumea sportului sau chiar personaje din lumea desenelor animate);
 natura impersonală a reclamei este utilă pentru produsele "sensibile" cum sunt cele de
igienă corporală sau medicamentele;
 mulţi consumatori consideră că produsul căruia i se face reclamă are un anumit
prestigiu datorită faptului că este făcut cunoscut pe scară largă.
Totuşi, alături de aceste avantaje evidente, reclama prezintă şi o serie de
dezavantaje care trebuie luate în considerare:
 costul total (pentru crearea unui spot publicitar şi pentru cumpărarea de spaţii în
principalele mijloace de comunicare în masă, mai ales la televiziuni) este foarte mare;
 nu furnizează un feed-back rapid şi direct (dacă se crează confuzii în mintea
consumatorilor nu se poate interveni cu informaţii suplimentare);
 este greu de personalizat;
 suprasaturarea consumatorilor mai ales la televiziune;
 nu este la fel de eficace în motivarea acţiunii de cumpărare (eficienţa ei poate creşte
dacă este însoţită de alte mijloace promoţionale, ca de exemplu tehnici ale promovării
vânzărilor).
46
 În conformitate cu numeroasele obiective care pot fi atinse prin intermediul
reclamei aceasta poate fi de mai multe tipologii, de exemplu41:
 în funcţie de obiect:
 reclamă de produs – de informare, de condiţionare, comparativă, de
reamintire;
 de marcă;
 instituţională.
 după natura obiectivelor urmărite:
 comercială;
 corporativă;
 social-umanitară.
 după aria geografică:
 locală;
 regională;
 naţională;
 internaţională.
 după natura publicului ţintă:
 reclamă orientată către consumatorii finali;
 reclamă orientată către mediile profesionale de afaceri.
 după tipul mesajului difuzat:
 reclamă factuală;
 reclamă emoţională.
 după efectul intenţionat:
 reclamă cu acţiune imediată;
 reclamă cu acţiune întârziată.
 după influenţa exercitată asupra cererii:
 influenţarea cererii primare;
 influenţarea cererii selective.
O altă clasificare42 utilizează doar patru criterii, respectiv:

41
V Balaure (coord) – Marketing, Ed Uranus, Bucureşti, 2003, p. 488-490
42
W.F. Arens – op.cit. p. 14
47
1. după audienţa ţintă:
 reclamă îndreptată spre consumatorul final;
 reclamă îndreptată spre consumatorul persoană juridică:
 comercianţi (detailist sau angrosist);
 liber profesionişti;
 agricultori;
2. după aria geografică:
 reclamă locală;
 reclamă regională;
 reclamă naţională.
3. după mediul utilizat:
 reclamă tipărită: în ziare sau reviste;
 reclamă radio-televizată (electronică): la radio şi televiziune;
 reclamă exterioară: panotajul stradal, exteriorul mijloacelor de transport;
 reclamă trimisă prin poştă.
4. după scopul dorit:
 reclamă de produs;
 reclamă instituţională/corporativă;
 reclamă comercială - promovează produse sau servicii pentru a obţine
profit;
 reclamă necomercială – susţinută financiar de organizaţii caritabile,
nonprofit, religioase sau politice;
 reclamă de acţiune – care vrea să stimuleze cumpărarea imediată a
produsului de către receptor;
 reclamă pentru conştientizarea publicului ţintă - urmăreşte fie să creeze o
imagine pentru produs sau familiarizarea cu numele produsului sau cu un
nou ambalaj.

48
 Realizarea unei campanii de reclamă sau a unei campanii publicitare
presupune realizarea unui proces complex ce necesită parcurgerea următoarelor 8
etape43 şi anume:
1. identificarea şi analiza ţintei reclamei. Ţinta reclamei reprezintă segmentul de
consumatori căruia firma decide să i se adreseze cu oferte ei. Fiecare segment
ţintă trebuie să îndeplinească anumite cerinţe respectiv: să fie măsurabil (să poată
fi identificat), să fie suficient de mare pentru a justifica eforturile firmei, să fie
accesibil (să poată fi atins cu diversele mijloace de comunicare în masă) şi să fie
rentabil, respectiv să aducă firmei vânzările şi implicit profiturile pe care aceasta
le-a preconizat;
2. definirea obiectivelor reclamei, pentru a putea analiza la sfârşitul campaniei
gradul în care aceasta a atins obiectivele propuse, aceste obiective trebuie stabilite
astfel încât să poată fi cuantificate, măsurate, deci atât cantitativ cât şi calitativ;
3. crearea platformei reclamei, platforma reclamei se referă la ideea/ideile principale
care trebuie scoase în evidenţă de-a lungul campaniei promoţionale, idei care
diferenţiază produsul firmei sau firma care finanţează campania de
produsele/firmele concurente. Se au în vedere anumite caracteristici materiale,
nemateriale sau morale ale produsului care pot convinge consumatorul să-l aleagă
din multitudinea de produse existente pe piaţă. Aceste idei se utilizează pentru
crearea sloganului care va însoţi campania promoţională. Unii autori denumesc
această platformă – propunere unică de vânzare - USP – Unique Selling
Proposition44 care reprezintă beneficiul unic atribuit unui produs/serviciu şi folosit
ca bază a campaniei. Această unicitate poate fi găsită fie în: caracteristicile,
compoziţia, performanţele produsului; istoria mărcii; numele şi/sau ambalajul;
aspectele financiare, economice, preţul etc; accentuarea unei caracteristici, nu
neapărat deosebită, care capătă astfel valoare şi identifică unic un produs prin
politica de comunicare a acestuia, caracteristică încă nefolosită de către
concurenţă; asocierea mărcii cu o persoană publică, cu care grupul ţintă este
invitat să se identifice.

43
V. Adăscăliţei – Tehnici promoţionale – fundamente, Reprografia Univ. Transilvania, Braşov, 1994,
p. 34
44
M. Nicola, D Petre – op. cit. p. 41
49
 4. determinarea bugetului reclamei. Metode de determinare: procent din cifra de
afaceri/vânzări, comparativ cu concurenţa, pe obiective şi sarcini, cât îşi poate
permite firma*;
5. dezvoltarea planului de medii publicitare. Planul de medii publicitare trebuie să
cuprindă atât mediile ce vor fi utilizate în campania de reclamă cât şi momentele
de pe parcursul campaniei în care sunt folosite aceste medii**;
6. crearea mesajului publicitar.
7. executarea campaniei publicitare, presupune stabilirea persoanelor din cadrul
firmei care se vor ocupa de campanie şi responsabilităţile fiecăreia dintre acestea.
8. evaluarea eficienţei reclamei, prin evaluarea obiectivelor care au fost propuse în
proiectarea campaniei, fie prin teste de piaţă, fie prin evaluarea volumului
vânzărilor înregistrat după încetarea campaniei.

5.3. Crearea mesajului promoţional

Crearea mesajului promoţional presupune o strânsă colaborare între agenţia de

publicitate (în cazul în care se apelează la serviciile unei astfel de agenţii) şi clientul
(firma care doreşte realizarea mesajului), elaborându-se astfel strategia de copyright45.
Prezentarea strategiei de copyright de către orice agenţie de publicitate trebuie să
conţină:
 caracteristicile produsului;
 o promisiune ce trebuie transmisă publicului;
 o definire precisă a ţintei ce trebuie atinsă;
 informaţii referitoare la concurenţă;
 tonul, atmosfera generală a mesajului promoţional.
Tema aleasă pentru mesaj trebuie să conţină mai multe elemente de caracterizare
ca de exemplu stilul, tonul, cuvintele şi formatul.

*
aceste metode împreună cu avantajele şi dezavantajele lor au fost prezentate într-un capitol anterior al
lucrării – n.a.
**
planul de medii va fi detaliat într-un capitol următor al prezentului curs – n.a.
45
P.Amerein, D. Barczyk, R. Evrard, F.Rohard, B.Sibaud, P. Weber – Manual de marketing strategic şi
operaţional, ed. Teora, Bucureşti, 2002, p. 291-293
50
 În ceea ce priveşte stilul de execuţie al unui mesaj există mai multe posibilităţi de
abordare, respectiv:
 prezentarea utilizării produsului în cadrul unei familii (reclama la Pateul
Hame)
 stilul de viaţă: este descris un mediu de viaţă de invidiat iar produsul ca unul
dintre elementele sale principale;
 fantezia prin crearea în jurul produsului a unui univers imaginar, un paradis,
un desen animat (reclamele la Danonino, la Teddy etc)
 imaginea sau ambianţa: plasarea produsului într-un cadru agreabil, o seară cu
prietenii, o scenă de Crăciun etc;
 un slogan muzical devenit celebru (reclamele de la Carlsberg);
 personalul simbol – Mister Proper;
 priceperea tehnică, demonstrată de către un personaj competent care
demonstrează calităţile tehnice ale unui produs: un medic stomatolog
recomandând o anumită marcă de pastă de dinţi (reclamele le pasta de dinţi
Colgate);
 mărturia: utilizatori anonimi sau personalităţi care garantează pentru produsul
pe care-l utilizează (Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin pentru vopsea de păr,
Claudia Shiffer pentru cremă de faţă etc).
Tonul mesajului, în funcţie de obiectivele alese, de stilul ales poate fi umoristic,
dramatic, îndrăzneţ, ironic, aluziv, direct, agresiv, demonstrativ, informativ, pozitiv sau
negativ.
Cuvintele trebuie să fie simple, obişnuite în limbajul curent al audienţei,
percutante, uşor de reţinut, eventual se încearcă crearea unor slogane ce vor fi preluate
apoi şi în alte campanii promoţionale.
Formatul mesajului se referă la culorile, caracterele, dimensiunea anunţului (în
cazul mesajului publicitar tipărit), durata acestuia (în cazul mesajului audio-vizual),
raportul dintre text şi imagine, ordinea imaginilor şi a textului etc. Acest format are o
deosebită influenţă asupra eficienţei unui mesaj de reclamă.
După stabilirea temei mesajului, a platformei publicitare este util, dacă se dispune
de fondurile necesare a se face pretestări ale acesteia pentru a vedea modul în care este

51
percepută de către publicul din piaţa ţintă. Pretestările permit46alegerea dintre mai multe
teme/platforme (în cazul în care au fost stabilite mai multe), validarea unei teme, a unei
poziţionări* a produsului, a unui mesaj, perfecţionarea creaţiei prin identificarea
reacţiilor create de mesaj, verificarea dacă un mesaj poate fi bine înţeles şi uşor de
memorat.
Pretestarea se poate realiza prin două categorii de metode:
 metode calitative – bazate pe discuţii directe sau semi-directe, individuale
sau de grup cu un eşantion din publicul ţintă căruia i se pun întrebări după
vizionarea mesajului pentru a putea vedea în ce măsură acesta a fost
memorat, credibilitatea lui, interesul pe care l-a stârnit etc.
 metode cantitative – bazate pe eşantioane mari, de 100-200 de persoane
care sunt testate prin intermediul unui chestionar urmărindu-se aceleaşi
elemente privitoare la mesaj ca şi în cazul metodelor calitative.
Mesajele publicitare sau mesajele de reclamă, în funcţie de mediul prin care sunt
transmise se pot structura în două categorii, respectiv:
 mesaje tipărite;
 mesaje audio-vizuale.
În general formularea mesajului publicitar tipărit implică soluţionarea a patru
probleme47:
o conţinutul mesajului se referă la platforma reclamei despre care s-
a vorbit anterior. Mesajele publicitare pot fi de trei tipuri respectiv:
 mesaje raţionale (care pun accent pe caracteristicile produselor de
exemplu reclamele la detergentul Bonux));
 mesaje emoţionale (care pun accentul pe trezirea unor emoţii
auditoriului ţintă Sloganul de la L’Oreal – „L’Oreal pentru că
meriţi”);
 mesaje morale care pun accentul pe ceea ce este drept, moral şi etic
(campaniile împotriva violenţei domestice).

46
P.Amerein, D. Barczyk, R. Evrard, F.Rohard, B.Sibaud, P. Weber – op.cit. p.291
*
Poziţionarea este definită ca fiind „plasarea obiectelor comercializabile (produse, servicii, organizaţii,
personalităţi) într-un model de piaţă multidimensional, cu scopul de a le asigura un loc bine determinat
în psihicul consumatorului” – C Florescu, P. Mâlcomete, N. Al. Pop – op. cit. p. 550
47
V. Adăscăliţei – op.cit. p. 51-53
52
 o structura sau logica mesajului care se referă la prezentarea
argumentaţiei, a ideilor ce se vrea a fi prezentate în anunţul publicitar;
o formatul se referă la alegerea culorilor, a ilustraţiilor, a calităţilor
vocale ale celui care prezintă mesajul etc;
o sursa mesajului – aceasta poet fi o persoană publică şi este foarte
des folosită această tehnică (reclame la Pepsi, la cosmetice, detergenţi) sau
de către persoane necunoscute.
Originile48 diferitelor popoare şi culturile diferite joacă un rol important în
preferinţa consumatorilor în ceea ce priveşte culorile. De exemplu culorile calde ca
roşul, galbenul, portocaliul au tendinţa de a stimula, de a stimula un răspuns activ. S-a
demonstrat că cei care locuiesc într-un climat cald răspund foarte uşor la aceste culori.
Anumite combinaţii de culori ca de exemplu auriul cu roşu sunt asociate cu China etc.
Culorile care apar de-a lungul celor patru anotimpuri deseori servesc drept ghid pentru
combinarea culorilor şi pentru a ghici temperamentele diferitelor categorii de public
după culorile în care se îmbracă sau îşi decorează casa. Astfel culorile primăverii ca
verdele deschis, galbenul, albastru deschis, sugerează un caracter exuberant, proaspăt, în
timp ce culorile iernii ca albastrul închis, violet, şi negru sunt asociate cu o atitudine rece
şi neprietenoasă. Deoarece, de obicei, ne simţim refăcuţi după somn, tindem să asociem
culorile dimineţii (verde smarald, roz, şi galben deschis) cu energia, în timp ce culorile
asfinţitului (portocaliu deschis, turcoaz etc), care predomină când suntem acasă şi ne
relaxăm, le asociem cu relaxarea şi o dispoziţie visătoare. Unele culori sunt ambigue, de
exemplu violetul, verdele închis al frunzelor se situează la linia de demarcaţie între
culorile calde şi reci.
Câteva sfaturi date de psihologi referitoare la simbolistica utilizării culorilor:
 roşul - simbolizează sânge şi foc, este următoarea culoare, după albastru, în
preferinţele consumatorilor, este cea mai caldă culoare şi recomandată pentru
supe, mâncare congelată, carne etc. Este bine percepută de publicul masculin şi d
aceea este des utilizată la ambalajele pentru cosmeticele masculine;
 maro – este o altă culoare masculină, asociată cu pământul, cu lemnul, cu căldura,
cu o stare de confort. Este folosită pentru aproape orice chiar şi pentru cosmetice;

48
W.F. Arens – op.cit. p. 350
53
  galben – are un mare impact asupra ochilor consumatorilor, în special atunci când
se utilizează în combinaţie cu negrul. Este potrivit pentru porumb, lămâi şi
produse de culoare aurie;
 verde - este simbolul sănătăţii şi a prospeţimii, folosit pentru produse care conţin
mentă sau pentru unele băuturi răcoritoare (7UP);
 albastru – este cea mai rece culoare şi are dar cu un impact deosebit, este
eficientă pentru produse congelate (dă impresia de gheaţă), dacă se utilizează tente
mai deschise devine chiar „dulce” fiind utilizat de exemplu pentru iaurt (Cremoso
de la Danone);
 negru – conferă sofisticare şi este folosit pentru produse foarte scumpe. Este
eficient ca şi fundal pentru alte produse.
 portocaliu - cea mai „comestibilă” culoare în special pe un fundal maro, evocă
toamna şi lucruri bune de mâncat.

5.4. Structura şi eficienţa unei reclame

Structura unei reclame49:
1. promisiunea (avantajul) sau titlul – este partea cea mai importantă a unei reclame,
care trebuie să trezească interesul, altfel consumatorul nu va mai urmări/citi anunţul.
Există o serie de factori care trebuie luaţi în considerare atunci când se doreşte crearea
unui titlu eficient, respectiv:
 utilizarea unor cuvinte scurte şi simple, nu mai mult de zece;
 să includă o invitaţie adresată clienţilor potenţiali, eventual principalele
avantaje ale produsului, numele acestuia şi o idee care să trezească interesul
pentru a fi citit de cât mai mulţi potenţiali cumpărători;
 trebuie să conţină un verb în acţiune;
 trebuie să ofere suficiente informaţii astfel încât cel care citeşte numai titlul să
afle ceva despre produs şi avantajele sale.
Titlurile anunţurilor publicitare se pot încadra de regulă într-una din următoarele patru
categorii:
 titluri care prezintă un avantaj nou;
 titluri care promit direct un avantaj existent;

49
J.T.Russel, W.R.Lane – Manual de publicitate, ed. Teora, Bucureşti, 2002, p. 588-590
54
  titluri provocatoare şi care trezesc curiozitatea;
 titluri selective (care se adresează personal unei anumite categorii de
oameni).
 expunerea promisiunii – subtitlul care, de regulă, dezvoltă
promisiunea prezentată în titlu.
Exemplu:
Titlul: Se simte ceva nou în atmosferă.
Subtitlul: Vă prezentăm noul detergent TIDE parfumat: Mountain Spring.
2. detalierea – textul în care se face prezentarea produsului şi se explică modul în care
va fi respectată promisiunea din titlul (lungime textului depinde şi de gradul de
complexitate al produsului);
1. probarea afirmaţiei se poate realiza prin afirmaţii realizate de către diverse surse
autorizate, printr-o perioadă de garanţie extinsă, prin oferirea de mostre, prin reputaţie,
prin demonstraţii etc;
2. acţiunea care trebuie întreprinsă, comanda prin poştă, internet, deplasarea la
magazin, telefon etc.
5.ilustraţia – de cele mai multe ori populaţie este mai receptivă şi reţine mai uşor
imaginile decât textul, de aceea, însoţirea textului de către o imagine poate fi benefică;
6.semnătura – care identifică susţinătorul reclamei şi trebuie să conţină un minim de
informaţii care pot identifica firma şi modalitatea de contactare a acesteia.
Forma şi caracteristicile unui mesaj promoţional depind de mai mulţi factori
printre care se pot enumera50:
 caracteristicile produsului, utilizările şi eficienţa sa;
 caracteristicile audienţei ţintă (vârsta, sex, ocupaţie, nivel de pregătire,
venituri etc);
 obiectivele şi platforma campaniei de reclamă;
 alegerea mediilor promoţionale.

50
V. Adăscăliţei – op.cit. p. 53-54
55
 Eficienţa unui anunţ publicitar este influenţată de:
 lungimea textului cu care este în relaţie invers proporţională, cu cât textul reclamei
este mai lung cu atât există posibilitatea ca cititorul să se plictisească şi să nu-l mai
citească;
 locul de amplasare a anunţului, este cunoscut faptul că cele mai eficiente locuri de
amplasare a unui anunţ publicitar sunt coperţile exterioare şi interioare ale unei
publicaţii, paginile din mijloc şi, în general, paginile din partea dreaptă;
 dimensiunea anunţului, se află în relaţie de directă proporţionalitate cu eficienţa
anunţului deoarece un anunţ mai mare are o capacitate mai mare de a atrage atenţia
potenţialului consumator;
 momentul publicării este foarte important la lansarea de noi produse pe piaţă, în
cazul ofertelor speciale, la produsele cu cerere sezonieră etc;
 modul de adresare cuvintele şi simbolurile utilizate, cu cât acestea sunt mai
familiare audienţei cu atât vor fi percepute mai bine de către aceasta;
 frecvenţa apariţiei, cu cât un anunţ apare mai des cu atât posibilitatea de a fi
remarcat de către publicul ţintă este mai mare.
În general ceea ce caracterizează o reclamă, ceea ce se reţine de către public este
sloganul care semnifică51o lozincă publicitară lapidară ce se imprimă uşor în memorie
şi care atrage uşor atenţia clientului potenţial asupra mărfii sau a serviciului oferit.
Exemple:
Philips: Let’s make things better!
Reclama audio-vizuală îmbracă forma de spot publicitar şi poate avea o durată de
30, 60 de secunde. În ultimul timp tendinţa în realizarea acestor spoturi publicitare este
de a le crea din ce în ce mai artistic rezultând de cele mai multe ori mici filme artistice,
bineînţeles că acest lucru implică şi cheltuieli din ce în ce mai mari pentru realizarea lor,
cheltuieli pe care nu şi le permit să le facă decât firmele mari.
În ceea ce priveşte reclama internaţională există o serie de factori care trebuie
luaţi în considerare, ca de exemplu cultura, prin interpretarea greşită a unor mesaje
promoţionale fie datorită conotaţiilor pe care le poate avea numele produselor, fie
datorită traducerii greşite a unor mesaje, sau a semnificaţiei diferite a unor cuvinte chiar
în cazul utilizării aceleiaşi limbi (diferenţe existente între limba engleză vorbită în SUA

51
V Adăscăliţei – op.cit. p. 60-61
56
şi cea vorbită în Marea Britanie). Alţi factori care trebuie amintiţi sunt religia, percepţia
umorului, scene erotice simbolurile şi culorile*. Un alt factor important de care trebuie
să se ţină seama sunt reglementările, barierele legale impuse de guvernele diferitelor ţări
sau de Uniunea Europeană la nivelul ţărilor sale membre. Aceste reglementări se referă
fie la menţinerea unei concurenţe loiale (de aceea există ţări în care publicitatea
comparativă nu este permisă ca de exemplu în Germania, Belgia, Luxemburg, această
formă de publicitate fiind totuşi permisă în SUA, Marea Britanie, Spania, Portugalia),
înşelarea consumatorilor, folosirea unor mijloace de promovare a vânzărilor, restricţii
privind reclama adresată copiilor, pretenţiile false etc. La nivelul Uniunii Europene,
reglementările privind publicitatea au fost emise de Parlamentul European52, cele mai
importante directive referindu-se la protecţia consumatorilor privind publicitatea
înşelătoare, armonizarea legislaţiei ţărilor membre referitoare la protecţia consumatorilor
în cazul contactelor specifice oricărei forme de comunicare şi tranzacţionare la distanţă,
asigurarea transmiterii libere a posturilor de televiziune dintr-o ţară în alta dar această
directivă (89/552/EEC) stabileşte reguli unitare de transmitere a mesajelor publicitare
prin intermediul televiziunii referitoare la durata, forma, prezentarea şi inserarea
publicităţii, relaţia minori-publicitate, publicitatea la băuturi alcoolice, la tutun,
medicamente, teleshopping-ul etc.
Aceste prevederi au fost adoptate de ţările membre ale Uniunii Europene, unele
ţări adoptând chiar măsuri mai drastice (de exemplu, volumul de publicitate pe oră a fost
reglementat la 20% indiferent de ora de difuzare).
Concepte cheie:
 publicitate;
 reclamă;
 publicitate gratuită;
 Unique Selling Proposition
 strategie de copyright;
 slogan publicitar;
 spot publicitar.

*
vezi C. Sasu. - op. cit. p. 246-249
52
V Adăscăliţei – Euromarketing, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005, p. 210-211

57
Teste de evaluare:
1. Definiţi noţiunea de publicitate şi prezentaţi elementele sale componente.
2. Ce reprezintă reclama şi care este rolul acesteia în politica promoţională a unei firme?
3. Prezentaţi avantajele şi dezavantaje unei reclame.
4. Realizarea diferenţierii între diferitele tipuri de reclame existente pe piaţă.
Exemplificaţi
5. Prezentaţi principalelor elemente componente ale unui mesaj promoţional.
6. Care sunt factorii care influenţează eficienţa unei reclame?
7. Care sunt factorii de care trebuie să se ţină seama în reclama internaţională?

58
 6. Campania promoţională, medii de comunicare în masă

Obiective:
 Cunoaşterea principalelor etape care trebuie urmate în vederea realizării unei
campanii promoţionale.
 Cunoaşterea cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească o campanie
promoţională.
 Cunoaşterea principalelor caracteristici ale mijloacelor de comunicare în masă.

Conţinut:

6.1.Campania promoţională - etape

6.2. Mediile promoţionale - avantaje şi dezavantaje
6.2.1. Televiziunea ca mediu promoţional
6.2.2. Radioul ca mediu promoţional
6.2.3. Ziarele ca mediu promoţional
6.2.4. Revistele ca mediu promoţional
6.2.5. Reclama exterioară (out-door) ca mediu promoţional
6.2.6. Internetul
6.3. Indicatori de evaluare a eficienţei unui mesaj promoţional

6.1.Campania promoţională - etape

Indiferent de obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească şi de tipul reclamei, o

campanie de promoţională trebuie să se supună, în primul rând, anumitor cerinţe53:
 decenţa – mesajele de reclamă nu trebuie să conţină afirmaţii sau
reprezentări care încalcă principiile morale ale societăţii;
 loialitatea - conceperea mesajelor publicitare trebuie realizată astfel încât
să nu se profite de încrederea sau lipsa de cunoaştere a publicului;

53
I.C. Popescu – op. cit. p. 121
59
  veridicitatea – obiectul comunicării trebuie prezentat astfel încât să se evite
orice exagerare sau denaturare a adevărului.
Campania promoţională sau campania publicitară are 8 etape54 şi anume:
1. identificarea şi analiza ţintei campaniei promoţionale;
2. definirea obiectivelor campaniei promoţionale;
3. crearea platformei campaniei promoţionale;
4. determinarea bugetului campaniei promoţionale;
5. stabilirea tehnicilor promoţionale ce urmează a fi utilizate în campania
promoţională;
6. dezvoltarea planului de medii publicitare, care trebuie să cuprindă atât mediile ce
vor fi utilizate în campania de reclamă cât şi momentele de pe parcursul
campaniei în care sunt folosite aceste medii;
7. crearea mesajelor publicitare ce vor fi transmise prin diversele medii publicitare
utilizate (crearea sloganului/sloganelor, crearea spoturilor pentru radio şi
televiziune, crearea mesajelor pentru panotajul stradal, pentru scrisorile trimise
prin poştă etc).
8. executarea campaniei publicitare.
9. evaluarea eficienţei campaniei

6.2. Mediile promoţionale - avantaje şi dezavantaje

Selectarea mediilor de reclamă se realizează în funcţie de55:
 disponibilitatea mediilor, care poate diferi de la o zonă la alta şi de la o ţară
la alta;
 costul mediilor, se cunoaşte faptul că spaţiul la televiziune este cel mai
scump, urmat de radio, internet, presă ;
 gradul de acoperire;
 credibilitatea acestora;
 preferinţa consumatorilor ţintă faţa de un anumit mediu.

54
etapele sunt aproximativ aceleaşi ca şi în cazul campaniei de reclamă şi de aceea unele aspecte
detaliate anterior vor fi numai amintite - n.a., V. Adăscăliţei – Tehnici promoţionale – fundamente,
Reprografia Univ. Transilvania, Braşov, 1994, p. 34
55
C. Sasu – op.cit. p. 125
60
 Planul de medii publicitare56 (media plan) stabileşte cu exactitate mediile de
comunicare în masă ce vor fi utilizate (anumite ziare, reviste, staţii de radio şi
televiziune, etc) precum şi momentele în care urmează să apară anunţurile de reclamă.
Eficienţa unui astfel de plan este determinată, în principal de numărul de
persoane, din ansamblul pieţei ţintă a reclamei, care vor fi expuse mesajului. În alegerea
mediilor de comunicare care vor fi folosite, pe lângă cost şi caracteristicile particulare
ale fiecărui mesaj se mai au în vedere si alte criterii, respectiv, caracteristicile publicului
căruia i se adresează fiecare canal de publicitate, frecvenţa de difuzare a mesajului
publicitar şi formatul acestuia. În SUA aproape orice staţie de radio, publicaţie, canal de
televiziune sau companie de spaţiu de comercial dispune de „Media-kit”, care reprezintă
o broşură cu informaţii privind categoriile de public cărora li se adresează fiecare dintre
acestea.

6.2.1. Televiziunea ca mediu promoţional

Televiziunea, ca mijloc de publicitate a apărut la mijlocul secolului XX
determinând o adevărata revoluţie în acest domeniu. În prezent, datorită avantajelor sale
evidente, este singurul mediu publicitar care combină sonorul cu imaginea vizuală,
aceasta atrage cele mai mari investiţii din publicitate.

Avantaje:
 asigură o audienţă ridicată, televiziunea adresându-se unei audienţe de masă;

 oferă oportunităţi mari în ceea ce priveşte creaţia, datorita faptului că pot fi

combinate imaginile în mişcare cu sunetul;

 oferă flexibilitate în ceea ce priveşte durata materialelor publicitare, aceasta
putând fi de orice dimensiune (de la 15 secunde până la 30 de minute sau mai
mult);
 oferă credibilitate investitorului;
 oferă flexibilitate în ceea ce priveşte planificarea difuzării materialelor publicitare;

56
prelucrare după V. Adăscăliţei – op. cit. p. 44-50, www.adworld.ro, Ph. Kotler – op.cit, W.F. Arens –
op.cit., P.Amerein, D. Barczyk, R. Evrard, F.Rohard, B.Sibaud, P. Weber- op.cit., J.T.Russel,
W.R.Lane – op.cit.
61
  prin difuzarea materialelor publicitare în cadrul anumitor emisiuni de televiziune
se poate transmite mesajul către segmente bine determinate ale populaţiei,
reducându-se astfel pierderile generate de transmiterea mesajului către
nonconsumatori;
 cost unitar redus;
 selectivitate geografică şi socio-economică;
 prin asocierea mesajului publicitar cu emisiunile în cadrul cărora este difuzat,
imaginea acestora se transfera asupra produsului sau serviciului promovat.
Dezavantaje :
 costul global deosebit de ridicat;

 costurile înregistrează o tendinţa crescătoare, în condiţiile în care audienţa la

momentul difuzării materialelor publicitare este în scădere;

 costuri de producţie tot mai ridicate, în condiţiile în care clipurile publicitare

reprezintă din ca în ce mai mult nişte mici filme;

 odată cu inventarea telecomenzii şi-a făcut apariţia fenomenul de „zipping”

(navigare), fenomen ce constă în schimbarea postului pe perioada difuzării

materialului publicitar, totuşi, posturile de televiziune, în încercarea de a combate
acest fenomen difuzează calupurile publicitare aproximativ la aceleaşi momente,
mai ales în cadrul orelor de maximă audienţă (prime-time);
 difuzarea unui număr mare de materiale publicitare determină reducerea

eficacităţii acestora. Consumatorul este bombardat cu un număr mare de reclame

ceea ce îl determina să nu mai acorde o atenţie ridicată acestora;
 mesajul transmis prin intermediul televiziunii este perisabil, dacă nu este repetat
are toate şansele să fie uitat de consumator;
 existenţa unui volum limitat de timp de maximă audienţă, în ţara noastră acest

volum este limitat prin legea publicităţii la 12min/oră la posturile de televiziune

comerciale şi 8min/oră la televiziunea publică;
 existenţa unui număr mare de posturi de televiziune a determinat o creştere a

concurenţei între acestea, ceea ce a dus la scăderea auditorului;

Pentru planificarea în timp a difuzării mesajului publicitar prin intermediul
televiziunii, se poate opta pentru una dintre următoarele strategii:

62
  difuzarea mesajului publicitar în cadrul aceleiaşi jumătăţi de oră la toate posturile
de televiziune care acoperă o anumită zonă geografică (strategie cunoscută sub
numele de roadblock). Aceasta strategie asigura o acoperire ridicată, mesajul fiind
transmis către toţi cei care se uită la televizor în acel moment. În România,
datorita numărului mai redus de posturi de televiziune este relativ uşor de realizat;
 difuzarea mesajului publicitar în cadrul unor programe diferite, la ore diferite
(strategie cunoscută sub numele de scatter plan). Aceasta strategie permite
transmiterea mesajului către toate categoriile de consumatori, numărul celor care
au avut oportunitatea de a recepţiona mesajul crescând odată cu diversificarea
programelor în cadrul cărora este difuzat mesajul;
 difuzarea mesajului publicitar de-a lungul mai multor episoade ale aceluiaşi
program. Aceasta strategie asigură o frecvenţă ridicată de expunere datorită
faptului că telespectatorii urmăresc constant serialele preferate. Dezavantajul îl
reprezintă faptul că mesajul nu ajunge la consumatorii care nu se uită la
respectivele seriale;
 difuzarea mesajului în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră de-a lungul mai multor
săptămâni, dar nu în cadrul unor programe în serial. Aceasta strategie permite
transmiterea mesajului către un număr din ce în ce mai mare de consumatori.

6.2.2. Radioul ca mediu promoţional

Avantaje:
 excelent mijloc de transmitere a mesajului către segmente bine determinate ale

populaţiei datorită faptului că posturile de radio au un public fidel, bine

determinat;
 oferă selectivitate socio-economică prin programele difuzate;
 oferă selectivitate geografică, prin posturile locale;
 asigură transmiterea mesajului şi către consumatorii aflaţi în autovehicule;
 costuri reduse de producţie a materialului publicitar;
 costurile reduse de producţie, perioada scurtă de timp dintre momentul predării
materialului publicitar şi momentul difuzării, oferă o flexibilitate deosebită în ceea
ce priveşte reacţia la modificările pieţei;

63
  datorită fidelităţii ascultătorilor, prin repetarea mesajului se asigură o frecvenţă de
expunere ridicată;
 oferă sprijin campaniilor prin intermediul televiziunii prin asocierea sunetului cu
imaginile văzute la televiziune;
 prin asocierea mesajului publicitar cu emisiunile în cadrul cărora este difuzat,
imaginea acestora se transfera asupra produsului sau serviciului promovat;
 oferă posibilitatea alegerii părţii din zi în care este difuzat mesajul.
Dezavantaje:
 mulţi ascultători folosesc radioul ca pe un zgomot de fond, neacordându-i prea

mare atenţie;
 datorită faptului că îi lipseşte componenta vizuală, de multe ori impactul este mai

redus decât în cazul utilizării altor mijloace de publicitate;

 cele mai multe posturi radio au o audienţa scăzută şi de aceea pentru a transmite

mesajul la un număr cât mai mare de consumatori este necesară repetarea

îndelungată a acestuia;
 bruiajul este foarte mare, numărul reclamelor difuzate fiind mare;

 mulţi ascultători schimbă postul de radio când începe difuzarea reclamelor.

6.2.3. Ziarele ca mediu promoţional

Ziarele au început să fie folosite că mijloc de publicitate la sfârşitul secolului XIX,
fiind până la apariţia televiziunii cel mai important mijloc de publicitate din punct de
vedere al investiţiilor atrase.
Datorită timpului scurt între momentul predării materialului publicitar şi cel în
care acesta apare în ziar şi a faptului că ziarele apar zilnic, publicitatea prin intermediul
ziarelor este foarte eficientă pentru transmiterea informaţiilor de ultima oră către
consumator.
Avantaje:
 asigură transmiterea rapidă a informaţiilor de ultimă oră către consumatori;

 asigură transmiterea mesajului către un număr mare de consumatori;

 asigură o flexibilitate foarte mare în ceea ce priveşte dimensiunile materialului

publicitar;
 au preţ scăzut;

64
  selectivitate geografică;
 prin intermediul secţiunilor ce abordează diferite subiecte sau a suplimentelor
specializate permite transmiterea mesajului către anumite segmente ale populaţiei;
 timpul scurt între momentul predării materialului publicitar şi cel în care acesta
apare în ziar face posibilă adaptarea acestuia la noile realităţi ale pieţei;
 datorită faptului că oamenii citesc ziarele pentru a afla ştirile, ei sunt deschişi să
afle noutăţile pe care întreprinderea vrea să le transmită;
 permit inserarea de cupoane;
 pot fi folosite pentru a obţine un răspuns direct de la consumatori.
Dezavantaje:
 ponderea foarte mare a materialelor publicitare în totalul materialelor publicate

face că puţine reclame să fie citite cu atenţie şi până la capăt;

 foarte puţini tineri citesc ziarele.

 calitate scăzută a imaginilor. Din acest punct de vedere lucrurile au mai evoluat

însă pe ansamblu calitatea tipăririi nu permite utilizarea unor imagini deosebite;

 utilizarea culorilor este limitată şi foarte scumpă;

În prezent există o mare varietate de tipuri de ziare, impunându-se o selecţie

atentă a acestora. Fiecare dintre aceste tipuri de ziare prezintă avantaje şi dezavantaje de
care trebuie să se ţină cont în procesul alegerii vehiculelor ce vor fi utilizate, alegerea
trebuind să fie făcută în funcţie de obiectivele propuse. O importanţă deosebită o
are tirajul ziarelor, numărul de exemplare vândute şi, mai ales, numărul cititorilor. Un
exemplar este citit, de regulă, de mai multe persoane, ceea ce face ca numărul total al
celor care au oportunitatea de a recepţiona mesajul să fie mai mare ca numărul de
exemplare vândute.
Tirajul ziarelor şi numărul de exemplare vândute sunt certificate de către
organisme independente (în ţara noastră acest rol revenindu-i Biroului Român de Audit
al Tirajelor).
Datorită avantajelor pe care le oferă, publicitatea prin intermediul ziarelor atrage
cel mai mare număr de investitori dintre toate mijloacele de publicitate. Pe termen lung,
principala problemă cu care se confruntă ziarele o reprezintă faptul că tinerii nu mai
citesc ziare, şi se orientează către alte surse de informaţii.

65
6.2.4. Revistele ca mediu promoţional
Revistele au început să fie folosite că mijloc de publicitate la începutul secolului
XX, fiind în prezent unul dintre cele mai importante mijloace de publicitate.
Avantaje:
 revistele oferă o segmentare precisă a audienţei, reducându-se astfel pierderile

generate de costul transmiterii mesajului către nonconsumatori;

 publicitatea prin intermediul revistelor are o viaţă lungă datorită faptului că

revistele sunt păstrate o perioadă mare de timp;

 datorită tehnologiei avansate calitatea imaginilor din reviste este mult superioară

celei din ziare;

 pot fi folosite pentru a obţine un răspuns direct de la consumatori;

 cititorii revistelor căută să se informeze, căută mesajul, sunt deschişi să

recepţioneze mesajul;
 sursa mesajului poate prezenta detalii legate de produsul său, apariţia într-o

revistă de specialitate conferindu-i şi o anumită autoritate;

Dezavantaje:
 de regulă, materialele publicitare trebuie puse la dispoziţia editurii cu o perioadă

destul de mare de timp înainte de apariţia revistei ceea ce face ca investitorul să

nu poată reacţiona rapid la modificările de pe piaţă;
 deşi se adresează unui public bine definit, de cele mai multe ori o revista nu este

citită de majoritatea celor care alcătuiesc segmentul ţintă. De aceea se impune

utilizarea altor reviste care se adresează aceluiaşi segment;
 frecvenţa de difuzare a revistelor poate varia de la o săptămână la o lună sau chiar
la 6 luni.
În prezent, există o mare varietate de tipuri de reviste, ceea ce impune o atentă
selecţie a tipurilor de reviste ce vor fi utilizate. Fiecare dintre aceste tipuri de reviste
prezintă avantaje şi dezavantaje de care trebuie să se ţină cont în procesul alegerii
vehiculelor ce vor fi utilizate, alegerea trebuind să fie făcută în funcţie de obiectivele
propuse.
Dimensiunile anunţului publicitar variază în funcţie de necesităţi, acest lucru fiind
posibil datorită facilitaţilor extraordinare oferite de programele de tehnoredactare şi
datorita dezvoltării tehnicilor de tipărire.

66
 În cazul revistelor este importanta cunoaşterea numărului de exemplare
vândute, numărului de cititori, precum şi a locului unde aceştia au citit revista. Din
acest din urma punct de vedere cititorii pot fi împărţiţi în cititori primari (acele
persoane care au citit revista acasă) şi cititori secundari (acele persoane care au citit
revista în afara locuinţei personale). Rezultatele unor cercetări efectuate asupra acestor
două categorii de cititori au relevat faptul că cititorii primari acordă o mai mare atenţie
mesajelor publicitare, în timp ce cititorii secundari acorda o atenţie mai redusă. Tirajul
revistelor şi numărul de exemplare vândute este certificat de către organisme
independente (în ţara noastră acest rol revenindu-i Biroului Român de Audit al
Tirajelor).
Poziţia anunţului publicitar în cadrul revistei are o importanţă deosebită.
Amplasarea alături de articole al căror conţinut este apropiat de domeniul investitorului
este mai eficientă. O eficienţă deosebită o are amplasarea anunţului publicitar pe coperta
a IV-a a revistelor deoarece prin utilizarea acesteia mesajul poate fi recepţionat şi de alte
persoane pe lângă cele care citesc revista (persoane care trec pe lângă chioşcurile unde
este expusă revista, persoanele care aşteaptă la coafor, etc.).
În cazul revistelor creşterea eficienţei mesajului se poate realiza prin:
 inserarea anunţului publicitar în mai multe numere succesive ale aceleiaşi reviste;

 inserarea anunţului publicitar în acelaşi număr al mai multor reviste;

 inserarea reclamei în cadrul mai multor reviste care se adresează aceloraşi

consumatori;

6.2.5. Reclama exterioară (out-door) ca mediu promoţional

Reclama exterioară mai este cunoscută în literatura de specialitate ca şi panotaj
stradal sau outdoor şi cuprinde diferitele panouri stradale, exteriorul şi interiorul
mijloacelor de transport în comun etc.
Avantaje:
 acoperire ridicată;

 frecvenţă de expunere ridicată;

 cost scăzut;

 impact destul de mare datorită designului;

 expunere 24 de ore din 24;

67
  este o prezenţă ce nu poate fi evitată;
 oferă selectivitate geografică putând fi folosită pentru a transmite mesajul către
populaţia dintr-o anumită zonă geografică.
Dezavantaje:
 nivel scăzut al atenţiei acordat de public;

 timp de expunere foarte scăzut;

 posibilităţi limitate de segmentare a audienţei (limitate în general doar la

caracteristici geografice);
 există probleme legate de disponibilitatea spaţiilor;

 costurile înregistrează o tendinţă crescătoare;

 limite în ceea ce priveşte conceperea mesajului. Acesta trebuie să îndeplinească

mai multe condiţii: să fie succint, să poată fi recepţionat corect de la distanţă, de

către oameni aflaţi în general în mişcare;

6.2.6. Internetul
Internetul a cunoscut şi cunoaşte şi în prezent o dezvoltare fără precedent în istoria
mijloacelor de comunicare în masă.
Avantaje:
 este un mijloc foarte bun de a atinge un anumit segment de populaţie, foarte
pretenţios reprezentat de tinerii din mediul urban (care reprezintă aproape 50%
din utilizatorii de internet din România şi care accesează internetul cel mai
frecvent);
 oferă posibilităţi foarte bune de segmentare a publicului evitând cheltuirea unor
bani pentru a transmite mesajul către oameni pe care nu îi interesează acesta;
 permite personalizarea mesajelor în funcţie de interesele celor care vor fi expuşi;
 cantitatea de informaţii pusă la dispoziţia consumatorilor poate fi foarte mare;
 este o media captivă, cei care accesează Internetul concentrându-se asupra
monitorului;
 oferă o interactivitate ridicată;

68
  oportunităţi creative nelimitate (putând fi combinate imaginea, sunetul şi
mişcarea);
 exista mai multe forme ale publicităţii pe Internet pornind de la clasicele bannere
şi web site-uri şi trecând la newslettere, motoare de căutare, liste de discuţii, pop-
up-uri;
 modalităţile de plată către furnizor sunt variate şi pot fi adaptate la nevoile
fiecărui client în parte (de la simpla plată a expunerii până la costuri direct
proporţionale cu tranzacţiile încheiate datorită reclamei on-line);
 are mari perspective de dezvoltare.
Dezavantaje:
 numărul utilizatorilor de Internet este destul de scăzut;
 situaţia actuală a pieţei româneşti face din internet un vehicul accesibil doar unei
anumite categorii a populaţiei, referindu-ne în mod special la tinerii din mediul
urban;
 bugetele de comunicare ale companiilor din România sunt relativ mici, ceea ce
face ca atenţia să fie concentrată asupra mediilor clasice de publicitate (în special
TV) care asigura transmiterea mesajului către un număr cat mai mare de oameni;
 dezvoltarea slabă a sistemelor de plată on-line, în România existând destul de
puţine site-uri care acceptă această modalitate de plată;
Modele de publicitate online57:
- e-mail, poşta electronică este cea mai utilizată aplicaţie pe internet, existând
multiple posibilităţi de a face reclamă, de la a trimite mesaje cu caracter publicitar
într-un newsletter până la a sponzoriza o listă de discuţii (un chat);
- bannere, reprezintă cea mai frecvent modalitate de publicitate pe internet,
indiferent dacă acestea sunt statice, animate, sau interactive;
- link-uri de tip text, sunt printre cele mai puţin agresive metode de promovare, dar
în acelaşi timp unele din cele mai eficace, mai ales dacă sunt poziţionate în
contextul potrivit;
- sponsorizări care pot lua multe forme similare cu cele din alte canale;
57
M. Nicola, D. Petre – op.cit. p. 78

69
 - advertoriale, o formă de publicitate care adoptă forma unui editorial, cu
menţiunea că pe web, de obicei, nu se specifică foarte clar că este vorba de un
editorial sponsorizat;
- interstiţiale - mai este cunoscut sub numele pop-up şi apar fără intervenţia
vizitatorului pentru a le atrage atenţia asupra unui mesaj publicitar. Utilizatorii pot
opri deschiderea lui, dar nu pot determina când va apare acesta. Folosirea acestuia
trebuie realizată cu atenţie deoarece posibilitatea apariţiei unei reacţii de respingere
din partea consumatorilor este relativ mare.

6.3. Indicatori de evaluare a eficienţei unei mesaj promoţional

Mijloacele de comunicare în masă, cu tiraje diferite, pot fi comparate şi din punctul
de vedere al costului per mie (CPM) sau cost per mie ponderat sau demografic care
calculează CPM în funcţie doar de acea parte a publicului unui mijloc de comunicare
care face parte din categoria principalilor consumatori potenţiali.
cos tulpublicitatii * 100
CPM 
tiraj

De exemplu dacă revista Capital are un tiraj de 500.000 exemplare şi un preţ de 50 euro/
o pagină în 4 culori calculul CPM va fi:

50 * 1000
CPM   0.1euro
500.000
dacă vrem să calculăm CPM ponderat, presupunând că suntem sponsorul unei reclame
adresate celor care au venituri mai mari de 1000 euro lunar şi dintre cititorii revistei
Capital aceştia reprezintă 20% /(100.000), CPM ponderat va fi:

50 * 1000
CPMponderat   0.5euro
100.000
Principalul indicator de măsurare a eficienţei televiziunii este evaluarea de
audienţă (ratingul). Audienţa este reprezentată de publicul ţintă sau numărul total de
gospodării cu televiziune58.
Audienţa = publicul programului/ numărul total de gospodării
58
J.T.Russel, W.R.Lane – op.cit. p. 267-268
70
 Importanţa unui program de televiziune se poate se poate măsura în funcţie de
audienţa totală ale tuturor reclamelor achiziţionate (puncte de audienţă brute – gross
rating points GRP).
Calculul GRP-urilor - matematic, atât GRP-urile se determină înmulţind rating-ul cu
frecvenţa.
Exemplu:
1. Dacă un mesaj este difuzat de 10 ori în cadrul unui program TV ce are un rating
de 20 se vor obţine: 10 x 20 = 200 GRP-uri. Aceasta înseamnă că se înregistrază
un număr de expuneri la mesajul publicitar egal cu 200% din populaţie.
2. Să presupunem că vom folosi cinci programe TV (1,2,3,4,5).
Program Rating
1 16
2 15
3 20
4 15
5 17
Planul de media prevede următoarea programare a difuzării spoturilor:
Program Nr. difuzări
1 3
2 2
3 4
4 6
5 10

Utilizarea acestui mix va asigura un număr de 418 GRP:

3 x 16 + 2 x 15 + 4 x 20 + 6 x 15 + 10 x 17 = 418

Concepte cheie:
 plan de medii publicitare;
 media kit
 zipping;
 prime-time;
 scatter-plan;
 out-door;

71
  CPM;
 GRP.

Teste de evaluare:
1. Care sunt principalele etape care trebuie urmate în vederea realizării unei
campanii promoţionale?
2. Prezentaţi cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească o campanie promoţională.
3. Care sunt principalele caracteristici, avantaje şi dezavantaje ale televiziunii ca
mijloc de comunicare în masă?
4. Care sunt principalele caracteristici, avantaje şi dezavantaje ale radioului ca
mijloc de comunicare în masă?
5. Care sunt principalele caracteristici, avantaje şi dezavantaje ale presei scrise ca
mijloc de comunicare în masă?
6. Care sunt principalele caracteristici, avantaje şi dezavantaje ale reclamei
exterioare ca mijloc de comunicare în masă?
7. Care sunt principalele caracteristici, avantaje şi dezavantaje ale internetului ca
mijloc de comunicare în masă?
8. Prezentaţi indicatori de măsurare a eficienţei difuzării unui mesaj promoţional.

72
 7. Relaţiile publice

Obiective:
 Înţelegerea rolului relaţiilor publice într-o campanie promoţională.
 Cunoaşterea conţinutului relaţiilor publice şi a obiectivelor care pot fi urmărite
prin acestea.
 Cunoaşterea principalelor tehnici promoţionale specifice relaţiilor publice.

Conţinut:
7.1. Relaţiile publice – conţinut, definiţii
7.2. Relaţiile publice- rol, obiective, avantaje şi dezavantaje
7.3. Tehnici promoţionale specifice relaţiilor publice
7.4. Publicitatea gratuită
7.5. Studiu de caz Criza Tylenol

7.1. Relaţiile publice – conţinut, definiţii

Relaţiile publice sau relaţiile cu publicul constituie o componentă din ce în ce mai
importantă a mixului promoţional cu rol vital în activitatea unei întreprinderi, în cazul
relaţiilor publice, sub noţiunea generică de public nefiind cuprinse doar acele persoane
care sunt sau ar putea fi interesate de oferta firmei (produsele sau serviciile sale) ci o
paletă mult mai largă de persoane şi instituţii.
Drept urmare, publicul relaţiilor publice poate fi clasificat în opt categorii59:
 comunitatea în cadrul căreia îşi desfăşoară firma activitatea (vecinii etc);

 potenţialii angajaţi (elevi, studenţi, şomeri, angajaţi ai firmelor concurente) ;

 angajaţii proprii;

 furnizorii de materii prime, materiale, diverse servicii etc;

 instituţiile financiare, burse de valori, bănci, societăţi de asigurări etc;

 distribuitorii şi alţi colaboratori (presa, instituţii ale statului);

 clienţii actuali sau potenţiali;

59
Jefkins Frank - Advertising , Third Edition, Pitman Publishing, 1996, p. 240
73
 
prescriptori, lideri sau grupuri de opinie.
În prezent, relaţiile publice cunosc o dezvoltare considerabilă, datorată, în
principal următoarelor aspecte60:
 creşterea gradului de sensibilizare a întreprinderii faţă de mediul în care
acţionează (este cunoscut faptul că în prezent ne aflăm în era marketingului
societal în care firmele pe lângă orientarea spre satisfacerea în condiţii cât mai
bune a consumatorilor şi obţinerea profitului sunt preocupate din ce în ce mai
mult şi de interesul general al societăţii);
 creşterea importanţei asociaţiilor consumatorilor sau a altor grupuri de interes, tot
datorită orientării firmelor spre satisfacerea în condiţii cât mai bune a intereselor
consumatorilor ştiut fiind faptul că de acest lucru depinde succesul acestora pe
piaţă;
 influenţa tot mai puternică a mijloacelor de comunicare în masă, datorită nevoii
din ce în ce mai stringente a populaţiei de a deţine cât mai multe informaţii;
 situaţiile de criză care influenţează atât comportamentul consumatorilor, cât şi pe
cel al personalului firmelor, situaţii inerente care pot apare în comportamentul
firmelor situaţii care pot fi gestionate prin intermediul relaţiilor publice;
 atitudinea critică a consumatorilor faţă de activităţile promoţionale clasice, mai
ales faţă de reclamă, care apare atât în presă cât şi la televiziune, consumatorii
fiind saturaţi de acestea, încercând tot timpul să le evite;
 creşterea costurilor spaţiilor publicitare în media, mai ales la televiziune;
 creşterea competiţiei.
Există mai multe definiţii ale relaţiilor publice care sintetizează de fapt acelaşi
lucru gestionarea relaţiilor cu publicul larg, crearea şi întreţinerea unor relaţii de
încredere, bune şi de durată cu acesta, acest concept apărând, de fapt, după părerea
specialiştilor în urma unor situaţii de criză care au trebuit să fie gestionate61.

60
P.R.Smith – op.cit. p. 157
61
E. Hill, T. O’Sullivan - op.cit. p. 262
74
Definiţii :
 Tehnicile specifice relaţiilor publice sunt planificate şi îndreptate spre obţinerea
şi păstrarea unor relaţii bune, favorabile pentru firmă, între aceasta şi publicul
său. (Institutul Britanic al Relaţiilor Publice)62;
 Relaţiile publice reprezintă o artă şi o ştiinţă socială de analiză a tendinţelor,
previzionând consecinţele acestora, de sfătuire a managerilor şi de implementare
a unor programe de acţiune care servesc atât firmei cât şi publicului".(conferinţă
internaţională având ca subiect relaţiile publice ţinută în Mexico City în 1978);
 Relaţiile publice ajută o organizaţie şi clienţii săi să se adapteze unul la celălalt –
Societatea Americană de Relaţii Publice63;
 Relaţii publice reprezintă o funcţie a conducerii bazată pe o activitate continuă şi
sistematică, prin intermediul căreia instituţiile caută să obţină înţelegerea,
simpatia şi sprijinul celor cu care au relaţii în prezent sau vor avea în viitor –
Internaţional Public Relations Associations64;
 Relaţiile publice reprezintă un ansamblu de mijloace folosite de către instituţii şi
întreprinderi pentru a crea un climat de încredere şi simpatie în rândul propriului
personal, precum şi în rândul publicului65.

7.2. Relaţiile publice- rol, obiective, avantaje şi dezavantaje

Rolul principal al relaţiilor publice este de a stabili şi întreţine o imagine pozitivă a
firmei şi a produselor sale, într-un cadru aparent nesponsorizat.
Obiective specifice66 tehnicilor de relaţii publice:
 de a conferi credibilitate firmei;

 de a-i face cunoscute şi înţelese demersurile;

 de a instaura un climat de încredere între organizaţie şi ţinta demersurilor sale
comunicaţionale, de a stabili între acestea relaţii privilegiate, bazate pe loialitate;
 de a conferi mai multă vigoare şi credibilitate unui mesaj publicitar;

62
Jefkins Frank - Advertising , Third Edition, Pitman Publishing, 1996, p. 235
63
J.T.Russel, W.R.Lane – op.cit. p. 48
64
C. Florescu, N.Al. Pop, P. Mâlcomete – op.cit. p. 600
65
Stancu Şerb – Relaţii publice şi comunicare, Ed. Teora , Bucureşti, 2000, p. 7
66
L. Marcenac, A. Molin, S.H. Saint-Michel – Strategies publicitaires. De l’etude mercantique au
choix des medias, 3e edition, Breal editions, Rosny, 1994, p. 471
75
 
de a oficializa anumite informaţii cu privire la firmă.
Compartimentele de relaţii publice din interiorul fiecărei firme execută de regulă
următoarele cinci activităţi principale67:
1. relaţiile cu presa, plasând în cadrul mijloacelor media informaţii despre firmă sau
despre produsele acesteia;
2. promovarea produsului/serviciului;
3. comunicaţii corporative – promovări interne îndreptate spre publicul intern,
respectiv spre angajaţi, dar şi promovări externe ale firmei, crearea imaginii
acesteia;
4. activitatea de lobby – ceea ce presupune ducerea de tratative cu organismele
legislative şi guvernamentale în vederea promovării sau respingerea anumitor legi
şi reglementări;
5. consultanţă – constă în oferirea de sfaturi conducerii firmei cu privire la probleme
de ordin public, la poziţia adoptată de către firmă şi la imagine acesteia.
În vederea realizării unei campanii de relaţii publice, la fel ca şi în cazul
campaniei de reclamă sau a campaniei promoţionale trebuie parcurse o serie de etape
bine stabilite, respectiv68:
1. determinarea atitudinilor şi opiniilor publicului faţă de firmă şi produsele
sale (pentru evidenţierea eventualelor slăbiciuni şi luarea unor măsuri de
corecţie);
2. determinarea schimbărilor necesare a se realiza în comportamentul şi
activitatea firmei, respectiv identificarea, evaluarea şi reţinerea celor mai
potrivite schimbări necesare în acest domeniu;
3. implementarea schimbărilor în comportamentul firmei;
4. comunicarea schimbărilor în comportamentul firmei (constituie punctul
central al activităţilor de relaţii publice, semnificând abilitatea de a
determina ce şi cum să se comunice publicului, încât să se asigure
conştientizarea şi acceptarea din partea sa);
5. măsurarea gradului de conştientizare a publicului în legătură cu schimbarea
produsă şi remăsurarea atitudinilor şi opiniilor publicului.
67
Ph. Kotler – op. cit. p. 862-865
68
V. Adăscăliţei –op. cit., p. 71

76
 La fel ca şi reclama, relaţiile publice fac parte tot din categoria tehnicilor
promoţionale nepersonale, indirecte dar se diferenţiază de aceasta prin69:
 tehnicile folosite în relaţiile publice tind să fie informative, în timp ce caracteristica
principală a reclamei este intenţia de persuasiune.. Pentru a câştiga credibilitate
acestea trebuie să fie mai mult informative, educative decât persuasive, să ofere
informaţii şi, de regulă, trebuie evitate mesajele emoţionale sau dramatice;
 relaţiile publice sunt folosite de mult mai multe tipuri de firme, unele dintre acestea
neputând apela la reclame (de exemplu detaşamentele de pompieri);
 specialiştii în relaţii publice colaborează cu editorii şi jurnaliştii, în timp ce specialiştii
în reclame intră în contact cu cei care vând spaţiul de reclamă;
 în timp ce reclama se adresează, de obicei, unor grupuri bine delimitate de public,
relaţiile publice se pot adresa tuturor grupurilor de public cu care are contact firma
(clienţi, investitori, angajaţi etc);
 reclama tinde să-i îndemne pe potenţialii clienţi la acţiune (să viziteze un magazin, să
dea un telefon sau să cumpere). Relaţiile publice urmăresc să creeze o înţelegere
mutuală, despre firmă însăşi sau despre produsele şi serviciile ei;
 relaţiile publice oferă un background, în timp ce reclama este îndreptată spre viitor;
 acţiunile de relaţii publice sunt unice, cele de reclamă repetabile;
 relaţiile publice sunt bazate pe dialog, în timp ce reclama este o comunicare într-un
singur sens, un monolog.
Ca orice alt mijloc promoţional relaţiile publice şi prezintă o serie de avantaje şi
dezavantaje dar şi o serie de limite sau dezavantaje.
Avantajele relaţiilor publice sunt70:
 acoperirea, ele atingând persoanele la care reclama ajunge mai greu, fie pentru că

o evită fie că nu o urmăresc fiind suprasaturaţi;

 economia, costurile relaţiilor publice fiind considerabil mai mici decât ale
reclamei;
 lansarea de noi produse şi servicii, activităţile de relaţii publice fiind deosebit de
eficiente pentru că pot descrie pe larg acţiunile firmelor.
Dezavantajele relaţiilor publice sunt:

69
E. Hill, T. O’Sullivan - op.cit. p. 263
70
C. Lefter (coord) – Marketing, Reprografia Universităţii Transilvania, Braşov, 2000, p. 158
77
  dificultatea controlului, datorită faptului că nu există o înţelegere contractuală;
 nu sunt repetabile;
 evaluarea este dificil de realizat.

7.3. Tehnici promoţionale specifice relaţiilor publice

Aşa după cum s-a arătat anterior printre publicul relaţiilor publice se numără şi
proprii angajaţi rezultă deci că tehnicile de relaţii publice pot fi de cel puţin două
categorii respectiv tehnici îndreptate spre angajaţii proprii, spre publicul intern şi tehnici
orientate spre publicul extern71.
Astfel în prima categorie, cea a tehnicilor îndreptate spre publicul intern se pot
enumera72:
 convenţia de vânzări, care presupune informarea colectivă, în cadrul unei reuniuni
festive, despre rezultatele obţinute de către firmă în perioada anterioară şi
recompensarea angajaţilor;
 seminarii de informare, de pregătire cu privire la un nou produs/serviciu;
 călătorii de studiu, schimburi de experienţă în ţară sau peste hotarele acesteia;
 realizarea unui jurnal intern.
În cea de a doua categorie, a tehnicilor îndreptate spre publicul extern se pot
include:
 desfăşurarea sau susţinerea unor activităţi în cadrul comunităţii prin acte caritabile,
frecventarea de către conducerea firmei a unor cluburi locale de prestigiu, susţinerea
unor activităţi;
 lansarea de ştiri – pot intra în sfera publicităţii gratuite dacă spaţiul unde se publică
acestea nu este cumpărat de către firmă;
 publicarea unor articole de importanţă caracteristică ce care conţine mai puţin de 3000
de cuvinte şi este destinat unei publicaţii de profil;
 realizarea unor publicaţii proprii ale firmei, realizarea jurnalului organizaţiei, care este
considerat instrument al relaţiilor publice numai în măsura în care este conceput cu
scopul de a menţine relaţiile dintre organizaţie şi clienţii săi;
 interviuri realizate fie din iniţiativa firmei fie la cererea unui mijloc media;
71
Ph. Morrel – Rélation presse. Une commnunication élargie, Breal, Montreuil, 1991, p. 7-21
72
I.C.Popescu – op.cit., p. 142-143
78
 realizarea şi difuzarea unor filme documentare prin care să se ofere informaţii despre
firmă;
 organizarea sau participarea la manifestări expoziţionale (acestea fiind o formă de
comunicare specifică relaţiilor publice, consideră unii specialişti, în timp ce alţii tind
să o încadreze în sfera promovării vânzărilor deoarece poate fi urmată de o tranzacţie,
de o vânzare);
 discursurile care pot fi ţinute în cadrul unor conferinţe, dinee de afaceri , reuniuni ale
profesioniştilor din domeniu etc. şi care au menirea de a comunica experienţe pozitive
ale firmei;
 dejunuri oficiale, organizate în vederea stabilirii unor relaţii personale între
reprezentanţii întreprinderii şi diferite medii;
 evenimente speciale, de obicei cu caracter cultural sportiv pentru a atrage atenţia
publicului larg, sau pentru a atrage atenţia asupra unui important eveniment din viaţa
firmei;
 comunicarea prin eveniment care se poate realiza prin:
 participarea la diverse manifestări expoziţionale (târguri, expoziţii, saloane
specializate), ceea ce presupune luarea unor decizii specifice legate de73: luarea
deciziei de participare, alegerea celei mai potrivite manifestări expoziţionale şi
organizarea participării la manifestare;
 sponsorizarea care74 constă în acordarea de către un anunţător, numit sponsor, a
unui sprijin material şi/sau financiar pentru desfăşurarea de activităţi socio-
culturale sau sportive, în schimbul unei contra-prestaţii stabilite cu anticipaţie.
Sponsorizarea poate avea mai multe scopuri, respectiv: sponsorizare pentru
notorietate, urmărind creşterea popularităţii numelui unui produs sau a unei
organizaţii; sponsorizare pentru imagine prin care se urmăreşte susţinerea sau
consolidarea imaginii unei mărci; sponsorizare pentru credibilitate, practicată de
către organizaţiile care sunt preocupate de a investi în domenii care au o legătură
cu obiectul lor de activitate. Domeniile în care se pot realiza sponsorizări sunt
sportul (federaţii sportive, cluburi, diverse competiţii, personalităţi sportive),
cultura (expoziţii de artă, artişti pentru stagii de perfecţionare, muzicieni, scriitori,

73
I.C. Popescu – op. cit. p. 144-146
74
I.C.Popescu – op. cit. p. 148-150
79
 actori, monumente istorice etc) şi domeniul social respectiv sponsorizare în ştiinţă,
educaţie, cauze umanitare, protecţia mediului, politice etc.;
 mecenatul care reprezintă acordarea de către un anunţător –numit mecena- a unui
sprijin material sau financiar, pentru desfăşurarea unor acţiuni de interes general
(ştiinţifice, educative, sociale, umanitare, ecologice, sportive, de punere în valoare
a patrimoniului naţional), fără o contrapartidă directă75. Pin acţiunile de mecenat
firma poate atinge următoarele obiective: consolidarea sau redresarea imaginii în
rândul publicului ţintă prin iniţierea unui dialog cu acesta; promovarea în rândul
publicului ţintă a culturii organizaţiei; dezvoltarea coeziunii interne, prin
antrenarea angajaţilor firmei intr-o acţiune de acest tip.

7.4. Publicitatea gratuită

Definiţie: comunicarea, sub formă de relatare a unor noutăţi de larg interes despre o
firmă, despre produsele sale, sau despre ambele, transmisă printr-un mijloc de
comunicare în masă fără a se percepe vreo taxă"76.

Tehnici: comunicatele de presă sub cele două forme ale sale respectiv „press release” şi
„news release”.
Elementul esenţial al publicităţii gratuite este faptul că nu există un contract care
să impună celor două părţi (emiţătorul şi mijlocul media) vreo obligaţie.
Mecanismul de funcţionare al acestei tehnici este următorul: firma care doreşte să
dea comunicatul de presă îl concepe şi îl transmite diverselor publicaţii care ar putea
avea drept cititori publicul ţintă al produsului promovat de această firmă. Publicaţiile
respective, în măsura în care dispun de spaţiu şi se arată interesate de comunicate le
preiau şi le publică. Totuşi se poate întâmpla ca materialele să fie preluate trunchiat din
lipsa de spaţiu.
Publicitatea gratuită se situează între reclamă şi relaţii publice având legătură cu
ambele tehnici promoţionale. Este o tehnică nepersonală care se difuzează prin

75
L. Marcenac, A. Molin, S.H. Saint-Michel –op. cit. p. 449
76
V. Adăscăliţei –op. cit., p. 75

80
mijloacele de comunicare în masă (legătura cu reclama) dar are tendinţa de a fi
informativă şi nu persuasivă ca şi reclama (legătura cu relaţii publice)
Există trei elemente esenţiale care trebuie avute în vedere:
 publicitatea gratuită nu este costisitoare, fiind gratuită (spaţiul nu este cumpărat);
 publicitatea gratuită are credibilitate mare deoarece pare că este susţinută de mijlocul
media în care apare şi nu de o anumită firmă;
 lipsa controlului asupra mesajului datorită faptului că nu există nici o obligaţie din
partea nici uneia dintre cele două părţi implicate (anunţător şi mijlocul media).

7.5. Studiu de caz

Criza Tylenol77
Sau cât de eficient poate fi PR-ul (o campanie de PR considerată a fi una dintre cele
mai bune din toate timpurile).

În toamna anului 1982 McNeil Consumer Products, o subsidiară a Johnson &

Johnson, a fost confruntată cu o criza fără precedent atunci când 7 persoane au murit
misterios în Chicago. Produsul principal al firmei era Tylenolul, un înlocuitor al
aspirinei, produs care deţinea 37% din piaţă. Tocmai acest produs dusese la moartea
celor 7 persoane. Pilulele fuseseră infestate cu cianura într-o doză de 10.000 ori mai
mare decât era necesar pentru a ucide un om.
Doi pompieri care ascultau rapoartele poliţiei, au observat că în mai multe cazuri
era amintită prezenţa medicamentului Tylenol. Aceştia au raportat superiorilor, şi în
urma analizelor s-a descoperit că pilulele conţineau cianura. Veştile despre infestarea cu
cianură a medicamentului au circulat rapid şi în scurt timp se instalase panica la nivel
naţional. S-a remarcat după aceasta criza, că de la asasinarea lui Kennedy, nici un
eveniment numai primise atâta atenţie din partea mass-mediei.
Aceasta fiind situaţia, Johnson & Johnson se afla într-o poziţie ingrată. Nu numai
că era afectat produsul numărul 1 şi care aducea veniturile cele mai mari, dar era

77
prelucrare după www.adworld.ro. Criza Tylenol
81
compromisă şi imaginea companiei, iar pagubele puteau fi ireparabile. Asta dacă nu
întreprindeau nimic şi cât se poate de repede.
Jerry Della Femina, un specialist de renume din industria publicităţii, susţinea
într-un interviu acordat ziarului New York Times, că nu crede să se mai vândă vreodată
produse sub numele de Tylenol şi nici că cineva poate să salveze imaginea produsului.
Ceea ce a urmat a fost dovada ca s-a înşelat.
Ce a făcut Johson & Johson?
Singura posibilitate era să iniţieze o campanie de relaţii publice masivă. Aceasta
campanie a venit în 2 etape. Prima etapă presupunea „managementul” crizei, iar a doua
etapă recâştigarea încrederii în Tylenol şi în compania Johnson & Johnson. Cea de a
doua etapă a început aproape imediat ce prima a fost implementată.
Prima etapă a demarat odată stabilită legătura dintre morţile oamenilor şi
consumul de Tylenol. Managementul companiei a pus mai presus siguranţa
consumatorilor decât grija pentru profit şi pierderi.
Acţiuni:
 a fost lansată o campanie de avertizare a consumatorilor în care aceştia erau

sfătuiţi să nu mai consume nici un produs Tylenol până când nu se va determina

scara infestării;
 a fost oprită producţia şi reclamele la acest produs;

 au fost retrase de pe piaţă toate flacoanelor de Tylenol: aproximativ 31 milioane

flacoane cu o valoare de piaţă de 100 milioane dolari;

 Johnson & Johnson a stabilit legături şi cu Poliţia din Chicago, FBI şi
departamentul Alimente şi Medicamente în încercarea de a ajuta la depistarea
celui care a contaminat pilulele cu cianură;
 a fost anunţată o recompensă de $100.000 dolari pentru prinderea ucigaşului.

Aceasta abordare este neobişnuită pentru o companie mare aflată într-o situaţie de
criză. Perrier când s-a confruntat cu sticlele de apă contaminate cu benzen în America, în
loc să-şi asume vina, a susţinut că a fost un caz izolat şi a retras doar un număr limitat de
sticle din America. Ca apoi să se descopere sticle contaminate şi în Europa. Abia atunci
compania a retras sticle din întreaga lume. Mass-media a taxat aspru compania, acuzând-
o, pe bună dreptate, că a pus mai presus profitul decât siguranţa consumatorilor.

82
 Toate aceste acţiuni, „executate” atât rapid, nu au scăpat atenţiei presei şi
Johnson&Johnson a beneficiat de articole pozitive în toată presa americană, compania
fiind lăudată pentru deschiderea arătata, grija pentru consumatori, compasiunea pentru
victime şi angajarea în prinderea celui vinovat. De asemenea, managementul superior a
acordat interviuri, explicând poziţia companiei.
La câteva zile după ce primele victime fuseseră îngropate, a demarat şi ultima
acţiune a primei etape: Johnson & Johnson a oferit posibilitatea tuturor celor care au
cumpărat Tylenol să schimbe flacoanele cu unele noi, verificate de companie. Numărul
flacoanelor aflate în casele consumatorilor era estimat la câteva milioane.
A doua etapă a demarat la mai puţin de 6 săptămâni de la apariţia crizei şi a avut
drept scop revenirea pe piaţă a produsului şi recâştigarea încrederii consumatorilor
(înainte de criză deţinea o cotă de piaţă de 37% şi era numărul unu ca alternativă la
aspirină). Această etapă a avut 5 mari componente.
Capsulele de Tylenol au fost reintroduse pe piaţă în noiembrie având un sistem de
siguranţă triplu. Acesta consta într-o serie de sigilii iar odată flaconul deschis, acestea se
deteriorau şi devenea evident că a fost deschis. Consumatorii au fost avertizaţi despre
aceste noi măsuri de siguranţă şi sfătuiţi să nu cumpere sau să folosească flacoane ce au
deteriorate sistemele de siguranţă. Johnson & Johnson a fost prima companie care a
îndeplinit noile reguli de siguranţă cerute de Departamentul Alimente şi Medicamente.
Pentru a recâştiga consumatorii care renunţaseră la Tylenol, Johnson & Johnson a
oferit cupoane în valoare de $2,5 dolari fiecare, tuturor celor care sunau la un număr
gratuit al firmei. Cupoane au mai fost distribuite şi prin intermediul ziarelor în lunile
noiembrie şi decembrie ale acelui an.
De asemenea s-a pus la punct o campanie de promovare care acorda
consumatorilor reduceri de preţuri de până la 25%.
În anul următor a fost lansată o campanie publicitară nouă, în cadrul căreia 2.250
de agenţi de vânzări au făcut prezentări despre noul Tylenol în comunităţile medicale.
După Criză
Succesul revenirii Tylenolului atât de repede a fost pus de mulţi pe seama acţiunii
rapide a companiei în primul rând în direcţia protecţiei consumatorilor.
Seria de articole pozitive din presa americană a continuat şi după rezolvarea
crizei. De la interviuri şi articole despre noul ambalaj până la analiza strategiei adoptate

83
de companie. Inclusiv Advertising Age a dedicat un articol amplu despre criză şi
revenirea Tylenolului.
Managementul superior de la Johnson & Johnson a declarat ulterior, că deşi
existau planuri dinainte stabilite pentru situaţii de criză, nu a existat nimic pregătit
pentru o asemenea situaţie, din simplul motiv că nimeni nu s-a gândit că aşa ceva s-ar
putea întâmpla vreodată.
Această filosofie a ajutat managementul să ia deciziile corecte din primele ore ale
crizei. La fel de importantă în revenirea Tylenolului a fost şi presa. Aşa cum aminteam
şi la începutul articolului, atenţia acordată evenimentului a fost aproape la fel de mare ca
şi cea când a fost asasinat Preşedintele Kennedy.

Concepte cheie:
 publicul relaţiilor publice;
 relaţii publice;
 sponsorizare;
 mecenat;
 comunicare prin eveniment;
 publicitate gratuită.

Teste de evaluare:
1. Care sunt categoriile componente ale publicul relaţiilor publice?
2. Definiţi relaţiile publice
3. Precizaţi rolului relaţiilor publice într-o campanie promoţională.
4. Care sunt obiectivele care pot fi urmărite prin relaţiile publice?
5. Prezentaţi principalele avantaje şi dezavantaje care caracterizează relaţiile publice ca
tehnică promoţională.
6. Care sunt principalele tehnici promoţionale specifice relaţiilor publice?
7. Prezentaţi tehnicile specifice relaţiilor publice orientate spre publicul intern.
8. Prezentaţi tehnicile specifice relaţiilor publice orientate spre publicul extern.
9. Ce reprezintă publicitatea gratuită şi cum se poate se realiza?

84
 8. Promovarea vânzărilor

Obiective:

 Cunoaşterea rolului şi a conţinutului acţiunilor de promovare a vânzărilor;

 Cunoaşterea avantajelor şi a dezavantajelor caracteristice promovării vânzărilor;
 Cunoaşterea şi diferenţierea tehnicilor de promovare a vânzărilor

Conţinut:

8.1. Promovarea vânzărilor – definire, conţinut

8.2. Promovarea vânzărilor – rol, avantaje şi dezavantaje
8.3. Mijloace de promovare a vânzărilor
8.4.Promovarea vânzărilor în marketingul internaţional

8.1. Promovarea vânzărilor – definire, conţinut

O altă tehnică promoţională de natură impersonală, indirectă, utilizată din ce în ce
mai des de către firme datorită rezultatelor care se obţin, a eficienţei acesteia este
reprezentată de promovarea vânzărilor, cu paleta largă de metode pe care o include.
Dintre factorii care condus la creşterea utilizării acestei tehnici se pot enumera:
o supraaglomerarea pieţelor cu produse similare, concurenţa manifestată astăzi pe
piaţă, chiar o banalizare a ofertei în condiţiile în care produsele sunt din ce în ce mai
numeroase şi mai asemănătoare;
o creşterea numărului unităţilor comerciale de foarte mari dimensiuni, chiar şi în
ţările în care operatori internaţionali din domeniul distribuţiei nu au o istorie foarte
îndelungată pe piaţă, cum este cazul ţării noastre, dar care au planuri mari de
extindere la nivelul anilor următori;

85
o creşterea a costurilor mijloacelor mass-media, cunoscut fiind faptul că, realizarea
unui spot publicitar şi cumpărarea de spaţiu pentru a-l difuza la ore de maximă
audienţă şi la posturi de televiziune cu rate mari de audienţă costă foarte mult, aceste
costuri cunoscând în permanenţă un trend crescător (chiar dacă, paradoxal, interesul
audienţei pentru calupurile publicitare tinde să scadă);
o completează cu succes celelalte tehnici promoţionale, acţionând în sprijinul
programelor de creştere a vânzărilor, dar folosirea ei pe termen îndelungat duce la
banalizare;
o presiunea detailiştilor devenită din ce în ce mai puternică pentru a li se oferi
bonificaţii comerciale, reclama prin cooperare şi alte mijloace promoţionale care să
conducă la reducerea costurilor şi la obţinerea unor profituri din ce în ce mai mari;
o recesiunea şi inflaţia, care acţionează ca stimulente pentru creşterea interesului
consumatorilor pentru oferte mai atrăgătoare;
o creşterea rolului marketingului direct în ansamblul tehnicilor promoţionale, prin
această tehnică putând trimite consumatorilor eşantioane sau cupoane;
o reprezintă o modalitate de răspuns foarte rapidă la atacurile exercitate de
concurenţă;
o prin metodele sale specifice, reprezintă un stimulent care acţionează mai rapid
asupra consumatorilor decât alte forme de promovare.
Definiţii:
 aspectele de marketing altele decât vânzarea personală sau publicitatea

(acţiunea personală a vânzătorului), care incită consumatorul să cumpere şi care

stimulează eficienţa în rândul distribuitorilor sau vânzătorilor (Asociaţia
Americană de Marketing);
 promovarea vânzărilor reprezintă un demers complex, parte a strategiei de
comunicaţie promoţională a unei mărci, prin care anunţătorul urmăreşte
influenţarea comportamentului consumatorului şi orientarea atitudinii acestuia
faţă de marcă într-un sens favorabil, astfel încât să se obţină o creştere a cererii
şi realizarea obiectivelor de marketing stabilite pe termen scurt, mediu şi lung.
Specific promovării vânzărilor este faptul că demersul comunicaţional presupune
utilizarea unor tehnici care permit, pe o perioadă limitată de timp, îmbogăţirea

86
 ofertei prin adăugarea unei valori suplimentare la nivelul produsului, al preţului
sau al distribuţiei şi câştigarea unui avantaj temporar faţă de concurenţă78;
 promovarea vânzărilor reprezintă un ansamblu de tehnici, acţiuni şi mijloace
care pot provoca o creştere rapidă, dar provizorie, locală şi temporară a
vânzărilor, pe baza atribuirii unui avantaj concret şi punctual potenţialilor
cumpărători interesaţi de produsul/serviciul respectiv79.

8.2. Promovarea vânzărilor – rol, avantaje şi dezavantaje

De regulă, tehnicile specifice promovării vânzărilor sunt utilizate pentru:
o producerea unui comportament dorit în cadrul unei pieţe ţintă, respectiv din partea
consumatorilor şi a comercianţilor, respectiv încercarea pentru un produs nou în
vederea realizării comportamentului de cumpărare sau reamintirea în cazul unui
produs deja existent aflat în faza de maturitate sau declin a ciclului de viaţă;
o atragerea atenţiei asupra unui anumit produs nou sau îmbunătăţit;
o creşterea loialităţii prin încurajarea cumpărătorilor să achiziţioneze mai mult dintr-
un anumit produs;
o lărgirea distribuţiei prin oferirea unor avantaje intermediarilor sau prin realizarea
mai atrăgătoare a produsului pentru consumatori;
o îmbunătăţirea oportunităţilor de prezentare a produsului pentru a-l face mai
atrăgător pentru consumatori.
La fel ca şi orice altă tehnică de promovare, şi promovarea vânzărilor comportă o
serie de avantaje şi dezavantaje, prezentate în continuare80.
La capitolul avantaje pot fi menţionate promovării vânzărilor sunt:
 eficacitate pe termen scurt, prin oferirea acelui stimulent obţinându-se o atitudine
pozitivă din partea consumatorilor;
 flexibilitate, putând rezolva un număr mare de probleme cu care se confruntă
specialiştii de marketing, cu costuri mai mici decât în alte forme de comunicare, este
eficace, de exemplu la lansarea unui nou produs prin încurajarea testării acestuia etc;

78
I.C. Popescu – op.cit. p. 125
79
C. Florescu., N. Al.Pop, P. Mâlcomete – op.cit. p. 573
80
V. Adăscăliţei – op.cit, p. 79-80
87
 poate stimula entuziasmul forţei de vânzare pentru un produs nou, îmbunătăţit sau
matur;
 poate creşte spaţiul de raft pentru comercializare;
 încurajează formarea obiceiului de cumpărare;
 pot fi folosite oriunde de-a lungul drumului parcurs de produs de la producător la
consumator, de la producător la intermediar, de la intermediar la consumator sau de la
producător direct la consumator.
Între dezavantajele sau limitele promovării vânzărilor se înscriu:
 efectele temporare deoarece este o tehnică care acţionează pe termen scurt deoarece
dacă se utilizează pe termen mai îndelungat consumatorul nu mai percepe ceea ce i se
oferă în plus sau reducerea de preţ făcută ca atare, ci se obişnuieşte şi nu o mai
consideră o ofertă specială;
 nu pot crea o imagine pentru marcă;
 nu pot stopa permanent tendinţa de declin a vânzărilor unui produs.
Tehnicile de promovare a vânzărilor pot avea trei categorii de public81, respectiv:
1. personalul propriu care poate fi stimulat prin următoarele tehnici: concursuri între
angajaţi, sisteme de salarizare motivate şi atractive, perfecţionări în tehnica
vânzărilor, dotarea cu materiale care pot ajuta la prezentarea şi vânzarea produselor;
2. intermediarii, denumite şi promovări comerciale sau interne (în interiorul canalului
de distribuţie), prin îmbunătăţirea prezentării produselor, expoziţii sau prezentări
speciale, oferte combinate, pregătirea prospectelor, publicitate în cooperare etc.
Aceste promovări comerciale au menirea de a obţine o bună cooperare cu
intermediarii angrosişti sau detailişti pentru a-i determina pe aceştia să distribuie
produsul respectiv, să stocheze cantităţi adecvate şi să-l promoveze eficient;
3. consumatorii denumite şi promovări externe, prin eşantioane, reduceri de preţ,
încercări, prime, cadouri, jocuri, concursuri etc. Aceste promovări orientate către
consumatori sunt destinate atragerii acestora, încurajării lor să cumpere un anumit
produs sau să frecventeze o anumită unitate comercială.
Principalele tehnici de promovare a vânzărilor şi impactul, efectele lor asupra
categoriilor de audienţă ţintă sunt prezentate în tabelul de mai jos:

81
C. Florescu., N. Al.Pop, P. Mâlcomete – op.cit. p. 573

88
Tabel nr. 8.1. Tehnici de promovare a vânzărilor şi impactul asupra categoriilor de
audienţă
Acţiuni promoţionale Influenţe. Impact. Efecte
Vânzări cu prime
- prime directe - publicul apreciază compania care-i
- prime amânate acordă atenţie;
- prime cu eşantion - cumpărătorul grăbeşte luarea deciziei
- primă „produs în plus” de cumpărare;
Reduceri de preţ
- cupon reducere - sunt percepute ca o înlesnire sau o
- 3 pentru 2 ( 3x2 ) favoare de care consumatorul poate
- discount la termen beneficia la ocazii speciale (sărbători,
- reducere la soldare lansări) sau dacă acceptă regulile
jocului propus de producător/
distribuitor;
Încercări şi eşantioane
- demonstraţii - este apreciată bunăvoinţa de a oferi
- cadouri testări gratuite ale produselor;
- încercări
Concursuri
- jocuri - este stimulată dorinţa
- loterii consumatorilor de a obţine avantaje
- cadouri câştiguri în magazin materiale;
- este stimulată dorinţa
consumatorilor de a obţine popularitate;
- creează fidelitate;
Oferta specială
- oferirea unui produs la preţ - atractivitate;
redus, valabilă pentru o durată - recunoştinţă.
limitată sau cu ocazia unui
eveniment special
Sursa: Şt Prutianu, preluare din C. Florescu., N. Al.Pop, P. Mâlcomete – op.cit. p. 573
Pentru a putea alege din gama foarte numeroasă a modalităţilor de promovare a
vânzărilor trebuie să se ţină seama de anumiţi factori82 ca: segmentul ţintă căruia i se
adresează produsul şi automat oferta, obiectivele urmărite de firmă, caracteristicile
produsului, resursele financiare de care dispune firma, termenele de aplicare în practică.
În funcţie de iniţiatorii campaniilor de promovare a vânzărilor şi ţintele acestora,
obiectivele urmărite prin aceste acţiuni sunt prezentate în tabelul nr. 8.2.

82
P. Amerein, D. Barczik, R. Evrard, F. Rohard, B. Sibaud, P.Weber – op. cit. p. 299-300
89
Tabelul nr. 8.2. Obiectivele ce pot fi urmărite prin promovarea vânzărilor
Iniţiatorii Ţintele Obiective
Distribuitorul Consumatorii  mărirea notorietăţii punctului de vânzare;
 atragerea clienţilor la punctul de vânzare,
fidelizarea lor;
 dinamizarea unui raion a punctului de
vânzare;
 accelerarea vânzărilor produsului promovat
pentru lichidarea stocului.
Prescriptorii  îmbunătăţirea imaginii distribuitorului;
 incitarea prescriptorilor în a sfătui
consumatorii să apeleze la distribuitorul
respectiv.
Forţa sa de  motivarea forţei de vânzări pentru a
vânzări vinde sortimentul de produse al
distribuitorului;
 încurajarea prospectărilor.

Producătorul Consumatorii  mărirea notorietăţii mărcii;

 atragerea unei noi clientele;
 convingerea clienţilor să consume mai
mult şi să rămână fideli mărcii.
Prescriptorii  îmbunătăţirea imaginii mărcii;
 incitarea prescriptorilor să recomande
produsele firmei respective;
 popularizarea mărcii.
Forţa sa de  motivarea vânzătorilor să vândă mai
vânzare mult;
 obţinerea adeziunii vânzătorilor pentru
lansarea unui nou produs sau pentru orice
acţiune comercială punctuală.
Distribuitorii  referenţierea mărcii, a unui nou produs;
 incitarea distribuitorilor să vândă mai bine şi
mai mult;
 negocierea unui amplasament mai bun în
raion, a unui liniar dezvoltat mai mare;
 includerea mărcii printre produsele promovate
de punctul de vânzare.
Sursa: P. Amerein, D. Barczik, R. Evrard, F. Rohard, B. Sibaud, P.Weber – op. cit. p. 297

O paralelă realizată între publicitate şi tehnicile de promovare a vânzărilor este

realizată în tabelul nr.8.3.

90
Tabel nr. 8.3. Deosebirile şi asemănările existente între publicitate şi promovarea
vânzărilor
Publicitate Promovarea vânzărilor
 consolidarea imaginii mărcii pe  rezultate pe termen scurt în
termen lung şi formarea unui capital al desfacerea produsului;
mărcii;  rezultate imediate,
 efecte cumulate de-a lungul timpului; cuantificabile;
 comunicarea trăsăturilor şi avantajelor  încurajarea consumatorilor să
produsului; testeze produse noi;
 obţinerea conştientizării şi acceptării  vânzarea unor produse
din partea consumatorilor. nediferenţiate, utilizând stimulente
legate de preţ;
 obţinerea conştientizării şi
acceptării din partea
consumatorilor.
Sursa:J. T. Russel, W. R. Lane – op. cit. p. 511

Prescriptorii reprezintă persoane care prin profesia pe care o au pot influenţa

diverse categorii de consumatori, datorită competenţei şi credibilităţii pe care aceasta le-
o conferă, sau prin poziţia privilegiată pe care o deţin în societate, pot prescrie în deplină
cunoştinţă de cauză utilizarea unui produs fără a fi interesaţi din punct de vedere
material de vânzarea acestuia.

8.3. Mijloace de promovare a vânzărilor

Gama mijloacelor de promovare a vânzărilor cuprinde o mare varietate de forme
de exprimare, corespunzătoare celor trei categorii de public.
Promovările comerciale cuprind83:
 oferirea de reduceri de preţ pe termen scurt sau alte bonificaţii pentru a înlesni
vânzarea produsului;
 sume plătite comercianţilor pentru a obţine o etalare privilegiată a unui produs nou în
unităţile comerciale. Această practică este folosită tot mai mult datorită exploziei de
produse noi de pe piaţă;
 promovarea unor materiale de etalare în cadrul unităţilor comerciale: stendere,
postere, coşuri de depozitare etc, destinate atragerii atenţiei consumatorilor;
83
V. Adăscăliţei – op.cit. 83-84
91
 oferirea posibilităţii ca atunci când este introdus un nou produs, comercianţii să poată
returna produsele vechi dacă au în stoc;
 acordarea de bonificaţii pentru reclamă, respectiv sume plătite pentru a susţine un
produs sau chiar planificarea unor campanii de reclamă realizate prin cooperarea
producătorilor cu comercianţii;
 premii şi concursuri destinate comercianţilor, respectiv oferirea gratuită a unor
mărfuri (sub formă de prime) prin concursuri şi jocuri;
 încurajarea forţei de vânzare prin oferirea unor comisioane pentru vinderea unor
produse;
 oferirea de materiale colaterale prin care se explică în detaliu avantajele pe care le
oferă produsele, caracteristicile acestora, modul de funcţionare etc;
 conferinţe organizate de producători, destinate comercianţilor, pentru a prezenta un
nou produs, un program de promovare a vânzărilor sau o campanie de reclamă.
Tehnicile îndreptate spre consumatori:
 eşantionarea, metodă care potrivit specialiştilor constituie principala tehnică de
promovare a vânzărilor utilizate pentru a genera comportamentul de cumpărare. Ea
poate fi realizată prin poştă, prin mediile de comunicare în masă, prin echipele de
distribuţie la domiciliul consumatorilor, prin intermediul altui produs, în centrele
comerciale sau pe suprafeţele mari de vânzare;
 reducerile temporare de preţ, reduceri care de regulă necesită analize din partea
celor care le susţin, respectiv, producătorul sau intermediarul, comerciantul, deoarece
ele necesită, de regulă o elasticitate destul de mare a cantităţilor cerute, a cererii
consumatorilor în raport cu preţul, care să permită ca o reducere să ducă la o creştere
mai mare a cererii. Reducerile de preţ pot fi realizate prin mai multe modalităţi, o
parte din acestea fiind prezentate în continuare84:
 ofertele speciale – reducere directă a preţului de vânzare către consumator,
pentru o perioadă scurtă de timp, fără a se preciza nivelul reducerii. Această
iniţiativă poate fi realizată fie din dorinţa comerciantului fie din cea a
producătorului, caz în care reducerea se va repercuta şi asupra consumatorului.
Oferta de obicei este semnalizată prin mijloace proprii merchandisingului*;

84
I.C. Popescu – op.cit. p. 126-128
*
merchandisingul va fi tratat în continuare în această lucrare – n.a.
92
 preţul barat – se comportă la fel ca şi oferta specială doar că preţul
promoţional în acest caz este prezentat alături de vechiul preţ, care barat
(demonstrându-i astfel consumatorului care este reducerea de preţ propusă);
 reducerea imediată – reducere iniţiată de producător care imprimă pe ambalaj
nivelul reducerii (în mărime absolută sau procentual);
 oferta gratuită – reducere directă a preţului prin oferirea unei cantităţi
suplimentare de produs, ca o gratuitate (la 1 kg, 200 de grame oferite gratuit) ;
 oferta „produs în plus” – oferirea unei cantităţi de produs în plus la acelaşi
preţ, peste gramajul obişnuit oferit consumatorilor. Această ofertă mai poartă
numele de „ofertă girafă”;
 preţul de lansare, de încercare – se practică în cazul lansării pe piaţă a unui
produs cu scopul de a încuraja cumpărarea de încercare, de probă. De regulă
această ofertă se utilizează pe o perioadă mai îndelungată;
 formatul de încercare (formatul de lansare) – lansarea pe piaţă a produsului în
dimensiuni mai reduse, la un preţ redus;
 seria specială – producătorul propune o variantă a produsului obişnuit
concepută special pentru o anumită acţiune promoţională şi oferită la un preţ
avantajos;
 lotul promoţional – gruparea a două sau mai multe produse de acelaşi tip sau
complementare la un preţ global mai mic de cât suma preţurilor produselor
componente ale lotului;
 lotul cu primă – oferirea unui produs gratuit la cumpărarea unui lot de produse;
 cupoane de reducere - distribuite prin mass-media, la punctul de vânzare, pe
verso-ul bunurilor primite la casele de marcat în diverse unităţi comerciale sau
chiar în cutiile poştale ale consumatorilor, care permit o reducere a preţului la
cumpărarea anumitor produse care apar pe cupon, vândute prin unităţile
comerciale care participă la această promoţie;
 cupoane de reducere pentru o cumpărare ulterioară – care, de regulă, se
găseşte în ambalajul produsului şi permite o reducere a preţului pentru o
cumpărare ulterioară;
 oferta de rambursare - oferirea posibilităţii de a recupera o parte din preţul
produsului, după o anumită perioadă de timp de la efectuarea cumpărăturii, în

93
 urma trimiterii către producător a unei sau mai multor probe care să
demonstreze achiziţionarea produsului;
 preluarea produselor vechi - se utilizează frecvent în domeniul bunurilor de
folosinţă îndelungată (produse electrocasnice, maşini etc.), de regulă, ca avans
pentru cumpărarea unui produs nou;
 prime şi cadouri - presupun oferirea unui avantaj temporar care constă, de regulă
într-un obiect, fie imediat, acel obiect fiind ataşat pe produsul promovat, fie ulterior;
 concursurile promoţionale (tombole, jocuri, loterii);
 carduri de fidelitate – tehnică folosită, de obicei, de către unităţile comerciale şi
care presupune crearea unui card de fidelitate pe care se acumulează puncte ori de
câte ori se realizează o cumpărătură şi la un anumit număr de puncte acestea se pot
transforma în produse sau mai există şi o altă variantă care presupune ca posesorii
acestui card să beneficieze de preturi speciale, de regulă reduse cu 5%;
 promovarea la locul vânzării (merchandisingul)
Definiţii:
 merchandisingul cuprinde un ansamblu de tehnici de semnalare în cadrul
unităţilor comerciale pentru a atrage, orienta şi dirija interesul clientelei către
un anumit raion, produs sau ofertă, utilizând atât mijloace vizuale cât şi auditive
spre a readuce în memoria cumpărătorilor potenţiali o marcă, un produs sau o
utilitate şi a anunţa o ofertă promoţională85;
 merchandisingul reprezintă un ansamblu de tehnici care permit prezentarea
produselor la locul de vânzare, astfel încât să se asigure optimizarea contactului
cumpărătorilor cu oferta de bunuri materiale sau servicii existentă în spaţiul de
vânzare. Se mai foloseşte şi sintagma „in-store marketing”(marketing al spaţiilor
de vânzare)86.
În general merchandisingul impune rezolvarea unor probleme legate de:
 implantarea punctului de vânzare;
 decizii referitoare la amenajarea magazinului, modul de funcţionare, servicii
oferite;
 împărţirea magazinului în raioane, alegerea mobilierului;

85
V. Adăscăliţei – op.cit. p. 91-95
86
C. Florescu., N. Al.Pop, P. Mâlcomete – op.cit. p. 450
94
  dispunerea estetică şi funcţională a raioanelor şi produselor;
 gestionarea ofertei la punctul de vânzare;
 asigurarea unei varietăţi sortimentale pe măsura aşteptărilor cumpărătorilor;
 etalarea mărfurilor;
 prezentarea produselor într-o manieră atractivă
 deplasarea cumpărătorilor către raioane cu minim de efort.
Merchandisingul a devenit astăzi o ştiinţă care a fost impusă pe de o parte de
apariţia noilor forme de comerţ şi pe de altă parte de abundenţa produselor şi
diversificarea cerinţelor consumatorilor87, el ajungând să fie considerat chiar al cincilea
element al mixului de marketing la nivelul comerţului cu amănuntul.

8.4.Promovarea vânzărilor în marketingul internaţional

La fel ca şi în cazul altor componente ale mixului promoţional, şi în cazul
tehnicilor de promovare a vânzărilor există o serie de restricţii care variază de la o ţară la
alta iar gama tehnicilor folosite are de regulă un specific local, diferind şi ea în funcţie
de aceste restricţii legale, de cele culturale, de concurenţă şi de practicile existente în
comerţul cu amănuntul88.
Tehnicile de promovare a vânzărilor preferate în diferite ţări ale lumii şi
restricţiile existente în aceste ţări sunt prezentate în tabelul nr 8.4.
Tabelul nr. 8.4. Tehnici de promovare a vânzărilor şi restricţiile impuse acestora
Ţara Primele tehnici de Restricţii asupra tehnicilor
promovare de promovare
Austria Reduceri de preţ în magazin Loterii şi premii speciale
Concursuri deschise Produsele farmaceutice nu pot fi
Reduceri pentru distribuitori promovate prin preţ
Belgia Reduceri de preţ în magazin Tombole
Reduceri pentru distribuitori Cupoane
Produse oferite gratuit
Franţa Reduceri de preţ în magazin Jocuri
Reduceri pentru distribuitori Premiile şi cadourile nu trebuie să
Cupoane depăşească 4% din valoarea
produsului
Germania Reduceri de preţ în magazin Cupoane
Reduceri pentru distribuitori Premii în pachete de produse sau
Prezentări produse vândute în grup

87
V. Adăscăliţei – Tehnici comerciale moderne, Ed, Uranus, Bucureşti, 2000, p. 30
88
C. Sasu – Marketing internaţional, ed. Polirom, Iaşi, 2001
95
Grecia Reduceri pentru distribuitori Cupoane
Oferte speciale Cadourile nu trebuie să
Reduceri de preţ în magazin depăşească 5% din valoarea
produsului
Irlanda Reduceri de preţ în magazin Este interzisă vânzarea sub cost
Reduceri pentru distribuitori Sunt necesare licenţe pentru
Produse în plus oferite gratuit organizarea de competiţii
Italia Reduceri de preţ în magazin Cupoane la unt, ulei, cafea
Pachete de produse Cadourile nu trebuie să
Cupoane depăşească 8% din valoarea
produsului
Competiţii
Japonia Reduceri de preţ în magazin Loterii
Reduceri pentru distribuitori Premii şi cadouri excesive
Cupoane
Marea Britanie Reduceri de preţ în magazin Restricţii privind loteriile şi
Reduceri pentru distribuitori cupoanele
Cupoane Competiţiile presupun existenţa
unor cunoştinţe pentru a putea
participa
Produsele farmaceutice nu pot fi
promovate prin preţ
Olanda Reduceri pentru distribuitori Restricţii privind cadourile şi
Reduceri de preţ în magazin jocurile
Prezentări, premii Legislaţie privind promovarea
vânzărilor pentru produsele
farmaceutice şi de tutun
Portugalia Reduceri pentru distribuitori Restricţii privind loteriile şi
Reduceri de preţ în magazin cupoanele
Competiţii
Spania Cupoane Nu există
Produse gratuite
Reduceri de preţ în magazin
Suedia Reduceri de preţ Premii
Cupoane Competiţiile trebuie să se bazeze
Activităţi locale pe existenţa unor cunoştinţe
Cupoane
SUA Cupoane Tehnicile care presupun diverse
Oferte de înapoiere a banilor îndemânări
Bonificaţii la pachete Ofertele combinate
Cupoane la pachet
Sursa: Jeannet, J.P., Hennessey, H. D. – Global Marketing Strategies, Houghton Mifflin Company, Boston, 2001, p. 467-
469

În cadrul ţărilor membre ale Uniunii Europene, instituţiile abilitate încearcă, în

prezent să ofere posibilitatea unei armonizări, prin susţinerea unei directive care să

96
recunoască orice tehnică de promovare a vânzărilor practicată într-o ţară de către
celelalte ţări membre89.

Concepte cheie:
 Promovarea vânzărilor;
 Promovări comerciale;
 Promovări interne;
 Promovări externe;
 Merchandising;

Teste de evaluare:
1. Care este rolul şi conţinut acţiunilor de promovare a vânzărilor?
2. Prezentaţi principalele avantaje şi dezavantaje ale acţiunilor de promovare a
vânzărilor.
3. Realizaţi o paralelă între reclamă şi promovarea vânzărilor.
4. Care sunt categoriile de public spre care se îndreaptă acţiunile de promovare a
vânzărilor?
5. Tehnici de promovare a vânzărilor orientate spre consumatori.
6. Tehnici de promovare a vânzărilor orientate spre comercianţi.
7. Ce reprezintă merchandisingul?

89
Nicolescu, L. – Marketing internaţional. Coordonate pan europene- concepte, exemple, studii de caz,
Ed, ASE, Bucureşti, 2003, p. 175-176
97
 9. Marketingul direct

Obiective:
 Cunoaşterea conţinutului noţiunii de marketing direct;
 Cunoaşterea principalelor avantaje şi dezavantaje ale marketingului direct;
 Cunoaşterea principalelor mijloace de comunicare utilizate în marketingul direct

Conţinut:
9.1.Marketingul direct – definiţii, conţinut
9.2.Mijloacele de comunicare cel mai frecvent utilizate în marketingul direct
9.2.1.Cataloagele sau vânzarea prin corespondenţă
9.2.2. Poşta directă
9.2.3.Televânzarea
9.2.4. Televiziunea
9.2.5 Cumpărarea prin mijloace electronice
9.2.6. Comenzile automate

9.1.Marketingul direct – definiţii, conţinut

În anul 1973, un industriaş de succes american, Peter Druker, spunea că scopul
marketingului este „de a înţelege şi de a cunoaşte consumatorul atât de bine încât
produsul să i se potrivească şi să se vândă singur"90. Totuşi, pentru a atinge acest
deziderat trebuie ca firmele să fie capabile să-şi izoleze clienţii actuali şi pe cei potenţiali
ca individualităţi. Numai atunci se poate cunoaşte cu exactitate ce vrea fiecare
consumator, când vrea şi cât de mult este el pregătit să plătească.
Este evident ca reclama în mass-media nu poate realiza foarte bine acest deziderat,
ea se bucură de succes, dar nu comunică cu oamenii ca individualităţi. Acest lucru este

90
W.J.McDonald – Direct Marketing – An Integrated Approach, Irwin/McGrow-Hill, USA, 2000
98
însă posibil prin marketing direct.. De aceea acesta poate reprezenta un pas înainte în
marketing.
De regulă, majoritatea firmelor, în activitatea promoţională, utilizează reclama
pentru a-şi informa consumatorii despre existenţa produsului sau serviciului şi pentru a
le stârni interesul, promovarea vânzărilor (prin instrumentele sale specifice: cupoane,
reduceri de preţuri, eşantioane, publicitatea la locul vânzării etc) pentru a-i stimula să
cumpere produsul sau serviciul şi vânzarea directă pentru a încheia tranzacţia în mod
efectiv.
Promovarea directă sau marketingul direct încearcă să comprime aceste elemente
într-unul singur pentru a realiza vânzarea fără utilizarea unui intermediar.
Într-o încercare de definire a marketingul direct trebuie făcute mai întâi o serie de
precizări: în primul rând nu este un mediu ca, de exemplu poşta directă, sau un canal de
distribuţie ca trimiterea prin poşta, este un mod de a face marketing. El include orice
metoda prin care o firmă îşi găseşte consumatorii în mod direct sau aceştia răspund în
mod direct. Privit în mod critic, în timp ce, majoritatea reclamelor din zilele noastre
urmăresc să influenţeze atitudinile, părerile şi eventual comportamentul consumatorilor,
scopul marketingului direct este de a obţine schimbări comportamentale imediate de
genul „acţionează acum”.
Marketingul direct îşi are originile în vânzarea prin corespondenţă, apărută în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea în ţările dezvoltate din punct de vedere economic.
Deşi a apărut iniţial sub formă de vânzare prin poştă, în ultimii ani, marketingul
direct include: poşta directă, telemarketingul, vânzările din „uşă în uşă”, răspunsul direct
la o reclama (reclame la TV sau în presă care solicită un răspuns imediat, de exemplu "
telefonaţi acum la telefon...." sau "completaţi cuponul şi trimiteţi-l la ....." ), respectiv
teleshopping, vânzări computerizate (conectarea computerului personal la un computer
din reţeaua unui magazin, selectarea produselor pe care doreşti să le cumperi,
vizualizarea lor pe ecran etc), broşuri, pliante etc.
Elementul comun al acestor tehnici este faptul că ele sunt utilizate pentru a obţine
comenzi directe din partea clientelei ţintă actuale şi potenţiale. Acest lucru le deosebeşte
de reclama prin mass-media, care ajunge la un număr neprecizat de persoane, dintre care
foarte mulţi nu aparţin pieţei produsului .

99
 În strategia promoţională a unei firme să impune a fi incluse şi tehnicile de
marketing direct alături de celelalte instrumente promoţionale. De exemplu, s-a constatat
că eficienţa unei campanii de reclamă la televiziune poate creşte prin trimiterea prin
poştă a unei fotografii din clipul publicitar clienţilor potenţiali. Intr-o campanie
promoţională, mesajele transmise prin diversele medii trebuie integrate între ele, altfel se
poate dilua impactul mesajului şi se pot crea confuzii în mintea potenţialului
consumator.
Asociaţia Americană de Marketing Direct defineşte această tehnică ca: un sistem
interactiv de marketing care utilizează unul sau mai multe medii publicitare pentru a
asigura un răspuns măsurabil şi o tranzacţie într-un anumit loc91.
In lucrarea „Marketing teorie şi practică” P.L. Dubois şi A. Jolibert92 definesc
marketingul direct ca fiind o „formă specifică a demersului de marketing care se
caracterizează prin:
- utilizarea unei baze de date care să permită stabilirea de contacte personale şi
diferenţiate (personalizate) între întreprindere şi clienţii săi, posibilii clienţi sau
furnizorii săi;
- recurgerea la orice tehnică de promovare şi de comunicare care să aibă ca efect:
suscitarea unui răspuns imediat sau cel puţin într-un termen scurt şi furnizarea
obiectivelor vizate, mijloacele de transmitere directă a acestui răspuns întreprinderii".
O altă modalitate de definire a marketingului direct pleacă de la premisa că acesta
„este o formă de comunicare ce utilizează fişiere de date pentru a identifica prospecţii
care urmează a fi contactaţi. Tehnicile folosite vizează provocarea unei reacţii imediate
în rândul ţintei şi oferă clientului interesat o modalitate de a-şi transmite răspunsul către
întreprindere”93.
Factori care au dus la creşterea importanţei marketingului direct:
 fragmentarea pieţei, apariţia unor produse tot mai personalizate, destinate unor
categorii tot mai restrânse de consumatori. In anii 1960 se practica marketingul de
masă, din 1970 a început să se dezvolte conceptul de segmentare a pieţei iar în anii

91
P.R. Smith – Marketing communications. An integrated Approach, ediţia a II-a, Kogan Page,
Londra, 1999, p. 324
92
P.L. Dubois, A. Jolibert – Marketing – teorie şi practică, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj, 1994, p.387
93
P. Amerein, D. Barczik, R. Evrard, F. Rohard, B. Sibaud, P.Weber – op. cit. p. 305

100
 1980 se asista la poziţionarea foarte strictă a marketingului. Astăzi, tindem la o eră a
marketingului de la „persoană la persoană” sau era marketingului direct. Acest lucru
este clar demonstrat de excesul de produse existent pe piaţă. Tendinţa îndreptării spre
produse individualizate şi adaptarea continuă la nevoile consumatorilor sunt dovezile
fragmentării continue a pieţei;
 apariţia clasei mijlocii - ţinta directă a acestei tehnici, ca urmare a progresului
industrial şi a dezvoltării sectorului terţiar;
 progresul tehnic inclusiv dezvoltarea instrumentelor informatice. Datorită acestuia,
astăzi se pot produce, cu costuri relativ reduse, mii de scrisori personalizate, broşuri,
pliante etc, acest lucru potrivindu-se perfect nevoii noastre, ca şi consumatori, de a fi
tratati ca individualităţi;
 creşterea numărului de baze de date disponibile, existând firme al căror obiect de
activitate este chiar crearea de baze de date cu potenţiali consumatori selectaţi după
diferite criterii. Singura restricţie în criteriile luate în considerare pentru crearea
acestora este imaginaţia;
 schimbări în stilul de viaţă al populaţiei, creşterea numărului de femei active, care
dispun de tot mai puţin timp liber pentru efectuarea cumpărăturilor;
 creşterea preferinţelor consumatorilor pentru o comunicare directă, interactivă;
 disponibilitatea cărţilor de credit;
 accelerarea urbanizării, apariţia problemelor legate de transport;
 dificultăţi legate de efectuarea obişnuită a cumpărăturilor, lipsa locurilor de parcare
etc.
Marketingul direct oferă avantaje atât pentru clienţi cât şi pentru comercianţi.
Consumatorii care folosesc canalele de comandă a mărfurilor prin poşta afirmă că
efectuarea cumpărăturilor prin această metodă le permite să economisească timp. Ei pot
face comparaţii între diferite mărfuri stând pur şi simplu în fotoliu şi răsfoind
cataloagele de prezentare. Pot intra astfel în contact cu o mare diversitate de mărfuri şi
cu noi stiluri de viaţă şi pot comanda cadouri care să fie trimise direct unor anumiţi
destinatari fără să fie nevoie să iasă din casă.
Marketingul direct oferă avantaje şi pentru consumatorii industriali unul dintre
acestea ar fi, de exemplu, posibilitatea de a primi informaţii despre foarte multe produse
şi servicii fără a fi obligaţi să-şi piardă timp întâlnindu-se cu agenţii de vânzări.

101
 Utilizarea marketingului direct este avantajoasă şi pentru vânzători deoarece ea
permite o selecţie mai riguroasă a clienţilor potenţiali. Cel care doreşte să utilizeze
această tehnică poate cumpăra o listă de adrese care să conţină persoane grupate după
diverse criterii: vârstă, sex, nou-născuţi, milionari, hobby-uri etc. Astfel, mesajul poate fi
personalizat şi adaptat cerinţelor fiecărui client. Totodată, se poate întreţine şi o relaţie
continuă cu consumatorii. De exemplu, un consumator care a cumpărat un produs de la
o firmă care practică marketingul direct va primi în permanenţă materiale despre noile
produse ale firmei.
Adăugat la exploatarea şi costurile reduse ale computerizării, marketingul direct
poate, de asemenea, să deschidă un nou canal de distribuţie oferind livrarea bunurilor
direct cumpărătorului. Aceasta poate salva bani deoarece se economiseşte partea care ar
fi revenit intermediarilor dar tocmai din aceasta cauză se poate strica relaţia cu aceştia
dacă ei simt că acest lucru nu este " fair-play".
Într-o prezentare sintetică avantajele marketingului direct sunt:
 realizarea unui dialog, bine definit, cu segmentele de consumatori, direcţionarea
foarte precisă spre aceştia;
 deşi costul iniţial per 1000 contacte poate părea mare, costul per comandă/cerere
poate fi substanţial scăzut;
 este uşor de realizat măsurarea rezultatelor prin contabilizarea răspunsurilor primite în
urma activităţii de marketing direct. Această facilitate contribuie la clarificarea şi
îmbunătăţirea activităţii viitoare;
 este imediat şi flexibil - acest lucru aplicându-se la telemarketing, la care răspunsul
poate veni imediat după ce a fost recepţionat mesajul şi realizat contactul cu
consumatorul. Scenariul poate fi rescris sau discuţiile se pot adapta în funcţie de
reacţia interlocutorului.
 oferă posibilitatea testării şi retestării oricărei variabile: preţ, promovare, culoare,
ambalaj;
 internaţionalizare - poate oferi o cale alternativă pentru intrarea pe o nouă piaţă.
Marketingul direct realizat prin poştă sau prin telefon poate fi mai ieftin şi mai rapid
decât o vizită la domiciliu, pe primele stadii ale procesului de cumpărare;
 oferă oportunitatea creării unei baze de date - şi astfel se ajunge la cumpărări repetate
în urma dialogului personalizat şi individual realizat cu consumatorii. Baza de date

102
 poate servi şi la testarea şi cercetarea impactului, de exemplu, reclamei prezentate la
TV asupra segmentului respectiv de consumatori;
 ajustarea mesajelor - consumatorii, deosebindu-se între ei ca şi nevoi, stil de viaţă,
posibilităţi materiale, etc, pot primi mesaje diferite;
 oferă oportunitatea dezvoltării unor mesaje pe termen lung cu consumatorii datorită
bazelor de date;
 multifuncţionalitate - telemarketingul poate segmenta consumatorii în grupuri, le
poate oferi servicii şi colecta informaţii despre reclamele prezentate, despre trimiterea
prin poştă, şi le poate oferi motive pentru a cumpăra un anumit produs.
La fel ca şi celelalte tehnici promoţionale şi marketingul direct, prezintă o serie de
dezavantaje ca:
 poşta directă are deseori conotaţia de „deşeuri”;
 deşi cercetările arată că o mare parte din consumatori preferă să primească broşuri,
pliante, prin poşta, există şi o parte care consideră aceste acţiuni ca o intruziune, o
invazie în intimitatea lor. Acest lucru, poate fi adevărat şi dacă primesc telefoane
sau vizite la ore nepotrivite sau după o zi lungă şi obositoare la serviciu;
 costurile iniţiale sunt mari, marketingul direct necesitând costuri mari per 1000
consumatori în comparaţie cu reclama obişnuită prin presă, de exemplu; de
asemenea, crearea bazelor de date implică cheltuieli mari. Utilizat ineficient,
pentru o singură vânzare, marketingul direct se poate dovedi scump;
 rata mică de răspuns, specialiştii apreciază că se primesc răspunsuri doar de la 2%
din cei cărora li se trimit materiale prin poşta, 98% aruncându-le fără măcar să le
consulte înainte (multe dintre campaniile de trimitere prin poşta primesc mult mai
multe răspunsuri, problema este de a identifica corect ţinta, segmentul de
consumatori);
 există riscul implicării tehnicilor de marketing direct în alte acţiuni ale comunicaţiilor
de marketing: o campanie de trimitere prin poşta ineficientă poate duce nu numai
la pierderea banilor investiţi în ea ci şi la scăderea vânzărilor şi chiar la
deteriorarea imaginii companiei în ochii consumatorilor.

103
9.2. Mijloacele de comunicare cel mai frecvent utilizate în marketingul direct
9.2.1. Cataloagele sau vânzarea prin corespondenţă
Cataloagele cuprind, de regulă, numele, descrierea şi adesea fotografii ale
produselor realizate de către un producător sau un comerciant (fie el din comerţul cu
amănuntul sau cel de gros). Avantajul lor este faptul că permit o prezentare vizuală de
regulă de foarte bună calitate a produsului, dar costurile ridicate pe care le presupun fac
ca ele să nu poată fi utilizate decât de către firme care au o piaţă de desfacere suficient
de largă.
Cataloagele sunt trimise fie de către marii detailişti generali (care comercializează
o gamă foarte largă de mărfuri) cum ar fi Spiegel sau J.C. Penney, fie de către
magazinele specializate. Multe firme au achiziţionat sau şi-au creat compartimente
specializate pe comenzi prin poşta: Xerox vinde cărţi pentru copii, Avon produse
cosmetice, Oriflame la fel ca şi Avon, Amway o gamă foarte largă de produse. Există şi
foarte multe alte firme mai mici, de obicei specializate, care comercializează articole
prin poştă pe baza unor cataloage. Unele dintre cele mai inovatoare firme care practică
acest sistem prin poştă sunt Land's End (îmbrăcăminte sport) , L.L. Bean (îmbrăcăminte
sport) şi Sharper (articole electronice) . Aceste firme se menţin în frunte prin produsele
pe care le comercializează, prin modul de prezentare al acestora în pliante color bine
realizate, prin punerea la dispoziţia clienţilor a unui număr de telefon netaxabil 24 de ore
pe zi şi prin expedierea foarte rapidă a produselor solicitate.
9.2.2. Poşta directă
Implică expedierea de către comercianţi sau producători a unor scrisori, pliante,
mostre către potenţialii consumatori aflaţi în atenţia lor.
Confuziile de termeni pot fi evitate ţinând cont de faptul că poşta directă este un
mediu de reclamă dar comanda prin poştă sau răspunsul direct este o formă de distribuţie
care poate fi folosită indiferent de mediul folosit de ofertanţi pentru reclamă. Ca o
consecinţă, poşta directă nu este limitată la marketingul direct, comercianţii o pot folosi
şi pentru a atrage cumpărătorii la magazinul lor.
Caracteristici
1) Poate fi controlată
Ea nu este îndreptată către cititori, telespectatori, etc, necunoscuţi ca alte medii
folosite pentru reclamă, este adresată unor consumatori aleşi în baza unor criterii

104
considerate semnificative pentru firme. Numărul scrisorilor trimise poate fi controlat,
mesajul poate fi schimbat in funcţie de cei cărora li se adresează, iar sincronizarea poate
fi controlată, cu anumite limite date de caracteristicile trimiterii prin poştă.
2) Este economică
Datorită controlului care poate fi exercitat, este economică şi în sensul că din
listele alese pot fi excluse adresele nedorite. Este de asemenea economică pentru că la o
expediere prin poştă pot fi trimise mai multe informaţii şi ilustraţii decât ar încăpea într-
o pagină de ziar, la acelaşi cost.
3) Este personalizată
Spre deosebire de alte medii, excepţie făcând telefonul, este un mediu personal, ca
şi o conversatie pe hârtie. In general, oamenilor le place să primească scrisori, iar dacă
segmentul ţintă este bine ales atunci acestea sunt bine venite.
Acest mediu este personalizat şi pentru că, scrisorile şi plicurile sunt adresate unui
anumit consumator, sunt personalizate. Utilizând tehnici speciale de tipărire, editare şi
coloristice, incluzând şi numele consumatorului pot fi acumulate avantaje mai multe
decât cu scrisoarea în sine. Acestea nu pot fi acumulate dacă scrisoarea pare nesinceră
sau scrisorile sunt adresate „Dragă domnule/doamnă”, destinatarii privindu-le indiferenţi
şi lipsiţi de interes.
4) Este rapidă
O campanie de reclamă prin poşta directă poate fi pusă în aplicare foarte repede,
în câteva ore, necesare realizării şi conceperii unei scrisori şi trimiterea ei prin poştă cu
sau fără alte ilustraţii. Este deci un mediu foarte flexibil care poate foarte bine fi folosit
în cazuri de urgenţă. O astfel de urgenţă poate fi lichidarea stocurilor, anunţarea unei
oferte speciale, întrecerea unei firme concurente sau acumularea unui avantaj într-o
anume situaţie.
5) Mediu principal de publicitate
Pentru acei creatori de reclamă care au, sau pot închiria baze de date care pot fi
folosite la trimiterea prin poştă sau care au nevoie să li se furnizeze informaţii, poşta
directă poate fi mediul principal de publicitate. Sau alţii, utilizează presa pentru a crea
cererea primară pe baza căreia, ulterior, să creeze liste cu potenţialii cumpărători.
De exemplu, reclama prin poştă poate fi inutilă, deoarece, dacă nu se dau toate
detaliile necesare pentru un produs, răspunsul la aceasta nu va fi cel scontat, iar a se da

105
toate detaliile necesare înseamnă spaţiu publicitar foarte mare şi bineînţeles costul va fi
de asemenea foarte mare. Toate reclamele difuzate prin presă la un preţ accesibil atrag
cereri dar acest lucru ar fi un timp pierdut în plus în strategia de marketing a firmei.
Poşta directă poate elimina această etapă atrăgând cereri imediate, ceea ce este mai
productiv şi mai profitabil.
6) Poate fi testată şi evaluată
Este posibilă pre-testarea eficienţei poştei directe prin trimiterea de oferte-test fie
aceeaşi ofertă pentru produse diferite sau oferte pentru aceeaşi marfă dar la preţuri
diferite unui eşantion reprezentativ dintre consumatorii pieţei ţintă şi apoi se
înregistrează răspunsurile. De exemplu, preţul unui produs este în jur de 100 u m dar
variaţii ale lui pot fi, psihologic vorbind, mai atractive. Acest produs ar putea atrage mai
multe cereri dacă ar costa, să spunem 98 u m sau 102 u m. Judecând preţul, oamenii îl
pot considera acceptabil la 98 u m în timp ce 102 u m poate să le sugereze o calitate mai
ridicată a respectivului produs, 100 u m ar putea avea un efect de indecidere.
Rezultatele reclamei prin poşta directă pot fi uşor evaluate prin răspunsurile pe
care le generează şi pot fi calculate ca şi cost pe răspunsul primit (costul total efectuat cu
scrisorile trimise şi numărul de răspunsuri primite) sau ca şi cost pe vânzare (determinat
ca şi cost pe cantitatea totală vândută sau cost pe unitatea de produs). Experienţa
acumulată este utilă apoi în proiectarea unei noi strategii de marketing - ce marfă se
vinde, cui şi la ce preţ, sub ce formă să fie trimise scrisorile şi cât de mult trebuie
cheltuit pentru a realiza vânzările dorite.
SCRISORILE TRIMISE PRIN POŞTĂ
Aceste scrisori nu sunt numai nişte scrisori de afaceri. Ele sunt nişte forme
speciale de reclamă şi se realizează printr-o serie de tehnici proprii. Lungimea scrisorilor
va depinde de lungimea maximă care poate susţine interesul cititorilor. Există scrisori
foarte bune care se întind pe lungimea a patru pagini, cuprinse într-un pliant mai degrabă
decât patru sau două foi separate, dar în general se utilizează o singură pagină pe care
semnătura să fie vizibilă în josul ei.
Scrisoarea poate cuprinde întreaga propunere de vânzare sau poate îndemna la
citirea broşurilor care o însoţesc. In acest ultim caz, scrisoarea nu trebuie să repete ceea
ce este scris în broşuri numai să atragă atenţia asupra unor aspecte mai importante.

106
Model de realizare a unei scrisori
a) Paragraful introductiv
Acesta trebuie să capteze atenţia cititorului dar nu trebuie să destăinuie
propunerea de vânzare. Scrisoarea poate începe printr-o întrebare ipotetică sau
chiar printr-o anecdotă amuzantă. Aceasta trebuie să convingă cititorul să citească
mai departe, cu alte cuvinte să-i trezească interesul.
b) Propunerea
Cuprinsul scrisorii trebuie să definească propunerea pe care o face cel care o
expediază.
c) Convingerea cititorului
Următorul pas este convingerea cititorului. Acest lucru se poate face, de exemplu,
printr-o anunţarea unei reduceri de preţ dacă este făcută repede comanda sau
oferta poate avea un timp limită.
d) Paragraful final
Scrisoarea trebuie să se termine cu instrucţiuni asupra modului de efectuare a
comenzii. Ea poate conţine un formular pe care cititorul trebuie numai să-l
completeze, sau un plic timbrat cu adresa firmei inscripţionată deja pe el etc.

9.2.3.TELEVÂNZAREA
Această tehnică a luat amploare în ţările dezvoltate economic la sfârşitul anilor '60
odată cu dezvoltarea reţelelor telefonice şi cu progresele înregistrate în domeniul
telecomunicaţiilor. Astfel, agenţii economici pot pune la dispoziţia clienţilor lor numere
de telefon, de regulă gratuite, la care aceştia pot suna pentru a face comenzi, în urma
acţiunilor de promovare întreprinse de firme, fie prin reclame la televiziune, presă,
cataloage, broşuri trimise prin poştă etc. Consumatorii pot folosi aceste numere de
telefon şi pentru a face sugestii sau reclamaţii firmei respective. Totodată, firmele pot
folosi telefonul şi pentru a introduce o nouă marcă pe piaţă, pentru a vinde direct
consumatorilor, pentru a intra în contact cu consumatori aflaţi la mare distanţă etc. În
SUA, în medie, o familie recepţionează 19 apeluri şi lansează 16 comenzi prin telefon pe
an.
Există sisteme de televânzare complet automatizate, mesajele de reclamă fiind
preînregistrate iar preluarea comenzilor realizându-se face cu ajutorul unui robot

107
telefonic. Televânzarea este tot mai mult folosită atât pe piaţa bunurilor de larg consum
cât şi pe piaţa bunurilor industriale.
Cele două direcţii de acţiune94, respectiv recepţionarea şi emiterea de apeluri
telefonice, au în vedere o serie de aspecte semnificative ale activităţii unei firme.
Recepţionarea de apeluri are trei principale domenii de activitate: tratarea reclamaţiilor,
solicitarea de informaţii şi preluarea comenzilor, iar emiterea de apeluri telefonice
vizează contactarea telefonică a clienţilor fideli, cu scopul de a consolida relaţiile pe care
forţa de vânzare le-a stabilit cu aceştia, reactivarea foştilor clienţi, urmărirea ritmului cu
care sunt livrate comenzile, stabilirea întâlnirilor cu reprezentanţii forţei de vânzare,
identificarea unor noi clienţi şi actualizarea fişierelor cu clienţii potenţiali, comunicarea
unor oferte promoţionale.

9.2.4. Televiziunea
Agenţii economici emit spoturi scurte, de regulă de 60-120 secunde, dar pot fi şi
mai lungi, în care se prezintă avantajele unui produs şi se oferă numere de telefon
gratuite unde poate fi comandat obiectul respectiv. Mai recent au fost introduse şi aşa-
numitele infomerciale adică filme documentare pe teme cum ar fi: renunţarea la fumat,
cura de slăbire, prezentându-se mărturii ale unor persoane care au încercat produsele
respective şi au fost mulţumite, totodată se prezintă şi modalitatea în care se pot
comanda produsele respective şi se pot solicita informaţii suplimentare.
O altă modalitate de utilizare a televiziunii în publicitatea directă sunt canalele de
cumpărături la domiciliu, în cadrul cărora un întreg program de televiziune, sau un
întreg canal este dedicat comercializării unor produse sau servicii. In SUA cel mai mare
canal de acest gen este Home Shopping Network - HSN care emite 24 ore din 24. Acesta
prezintă, în general, produse la preţuri foarte avantajoase, obţinute de HSN, de obicei, la
preţurile de lichidare a stocurilor. Telespectatorii pot suna la numere de telefon
netaxabile pentru a comanda produsele. Firma dispune de 400 de operatori care
recepţionează mesajele sosite pe mai mult de 1200 de linii telefonice şi introduc
comenzile direct pe calculator iar produsele sunt expediate în cel mult 48 de ore.

94
A. Lajouanie – Le Marketing telephonique, Les Editions d’Organisation, Paris, 1983, p. 22-33
108
9.2.5 Cumpărarea prin mijloace electronice
Se materializează în două moduri, respectiv prin videotex şi utilizarea
calculatoarelor personale prevăzute cu un modem.
Videotex-ul este o legătura duplex care realizează cuplarea televizoarelor
consumatorilor cu băncile de date computerizate ale firmelor, prin intermediul cablului
sau prin liniile telefonice. El reprezintă, de fapt un catalog computerizat de produse
oferite de firmele producătoare sau de distribuţie, bănci, agenţii de turism etc.
Consumatorii utilizează un televizor obişnuit care dispune de o tastatură specială
conectată la sistem prin intermediul unui cablu duplex.
Cea de-a doua formă de cumpărare presupune utilizarea calculatoarelor personale
prevăzute cu un modem prin care consumatorii pot apela telefonic la servicii
computerizate de tipul Prodigy sau Campu-Serve. In schimbul unei taxe lunare sau în
funcţie de cât au folosit serviciul respectiv ele oferă consumatorilor posibilitatea de a
comanda bunuri de la detailiştii locali sau naţionali, de a beneficia de servicii bancare,
de a face rezervări la curse aeriene, la hoteluri, închirieri autoturisme etc.

9.2.6. Comenzile automate

Există firme care au realizat aparate cu ajutorul cărora se pot lansa comenzi.
Aceste aparate sunt amplasate, de regulă în magazine sau în aeroporturi. Clienţii descriu
caracteristicile mărfurilor pe care doresc să le cumpere prin intermediul tastaturii maşinii
şi cumpărarea se poate realiza pe loc sau dacă produsul respectiv nu este disponibil în
acel moment, consumatorul poate comunica datele de pe cartea lui de credit şi adresa
unde urmează să fie livrat produsul.

Concepte cheie:
 marketing direct;
 promovare directă;
 teleshopping;
 televânzare;
 videotex.

109
 Teste de evaluare:

1. Prezentaţi conţinutului noţiunii de marketing direct.

2. Care sunt principalelor avantaje şi dezavantaje ale marketingului direct?
3. Prezentaţi factorii care au dus la apariţia tehnicilor de marketing direct.
4. Care este rolul marketingului direct într-o campanie promoţională?
5. Realizaţi o paralelă între marketingul direct şi alte tehnici promoţionale.
6. Care sunt principalele mijloace de comunicare utilizate în marketingul direct?
7. Explicaţi modul în care funcţionează telemarketingul.
8. Prezentaţi cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească o scrisoare în cadrul
marketingului direct.
9. Ce este videotexul şi cum funcţionează el?

110
 10. Promovarea personală – forţa de vânzare

Obiective:

 însuşirea conţinutului promovării personale prin forţa vânzărilor;

 cunoaşterea principalelor avantaje pe care le oferă promovarea prin forţa
vânzărilor;
 cunoaşterea principalelor atribuţii ale forţei de vânzare;
 cunoaşterea componentelor managementului forţei de vânzare.

Conţinut:

10.1. Forţa de vânzare – importanţă, obiective, avantaje

10.2. Managementul şi operaţionalizarea forţei de vânzare

10.1. Forţa de vânzare – importanţă, obiective, avantaje

O altă componentă a promovării personale respectiv a promovării directe este
reprezentată de promovarea prin intermediul forţei de vânzare, a cărei importanţă este
mai mică în domeniul bunurilor de larg consum dar această importanţă este sporită în
cazul bunurilor industriale sau în cazul bunurilor care înglobează o înaltă tehnologie.
În cadrul mixului de marketing, multe firme acordă un rol primordial forţei
vânzărilor, prin care se realizează vânzarea personală, bazată pe comunicarea
interpersonală directă şi care permite feed-back-ul direct de la consumator.
Vânzarea personală oferă motivaţii specifice, pe care celelalte elemente ale
mixului de marketing, sau ale mixului promoţional, nu le pot oferi special. Este

111
complementară publicităţii, dar importanţa ei relativă, depinde de natura produsului şi de
comportamentul consumatorului.
Promovarea personală poate fi definită ca o formă de comunicare de la o
persoană la alta, în care un vânzător încearcă să convingă cumpărătorii potenţiali să
cumpere produsele şi serviciile firmei sale95.
În literatura de specialitate există mai multe modalităţi de abordare a forţei de
vânzare în raport cu activitatea de marketing a organizaţiei, respectiv96:
 aceasta poate fi amplasată în afara activităţii de marketing – caz în care se
consideră că rolul său principal este de a vinde;
 amplasată în cadrul activităţii de marketing::
o ca o componentă distinctă a mixului de marketing;
o ca o componentă a distribuţiei;
o ca o componentă a promovării.
Reiese astfel, că forţa de vânzare are un dublu rol, pe de o parte de a conduce la
creşterea cifrei de afaceri, prin distribuire, vânzarea produselor, iar pe de altă parte de a
contribui la stabilirea unui dialog de calitate cu clienţii actuali şi potenţiali,
transformându-se astfel într-un veritabil mijloc de comunicaţie.
Promovarea personală reprezintă deci un proces în care agenţii de vânzare încearcă să
informeze şi să convingă clienţii să achiziţioneze un produs sau un serviciu.
Avantajele promovării personale sunt97:
 asigurarea unei comunicări individuale mult mai eficiente, ca urmare a
flexibilităţii sale ridicate în procesul de comunicare, în raport cu nevoile
consumatorilor individuali;
 posibilitatea minimizării efortului promoţional, în cele mai multe cazuri efortul
personalului de vânzare materializându-se într-o vânzare efectivă a unui bun sau
serviciu;
 posibilitatea asigurării unor informaţii relevante de marketing pentru conducerea
firmei.

1
T A Shimp, Lozier M W: Promotional Management and Marketing Communication, p.271
96
I.C. Popescu preluare din Marketing – dicţionar explicativ, ed. Economica, Bucureşti, 2003 , p. 260-
262
97
V. Adăscăliţei – op.cit., p. 98
112
 Vânzările personale sunt cea mai scumpă componentă a mixului promoţional, dar
şi cea mai eficientă deoarece ea oferă întreprinzătorilor cea mai mare libertate de acţiune
pentru ajustarea unui mesaj în vederea satisfacerii nevoilor de informare a
cumpărătorilor. Oferă deci cel mai rapid feed-back dintre toate acţiunile promoţionale
datorită negocierii directe.
Din punct de vedere comunicaţional forţa de vânzare trebuie să îndeplinească o
serie de atribuţii98:
 personificarea organizaţiei în raporturile cu clienţii;
 identificarea, analiza şi înţelegerea problemelor clienţilor;
 efectuarea de propuneri clienţilor, din ansamblul ofertei organizaţiei
propunându-le acele produse/servicii care corespund cel mai bine cerinţelor şi
nevoilor acestora;
 furnizează clienţilor toate informaţiile necesare şi realizează demonstraţiile
tehnice;
 alegerea celor mai potrivite argumente pentru a-şi determina interlocutorii să
cumpere;
 creează un circuit informaţional între cumpărători şi firmă.
Există şase etape importante în procesul vânzărilor personale şi anume:
 prospectarea şi evaluarea; este considerată în multe cazuri partea cea mai
importantă a acestui proces deoarece ea presupune căutarea şi selecţionarea
clienţilor potenţiali şi a celor interesaţi de oferta firmei şi apoi evaluarea
acestora;
 abordarea; respectiv obţinerea accesului la clientela ţintă, contactarea
clientului potenţial;
 prezentarea; ea trebuie făcută astfel încât să se obţină atenţia integrală a
persoanei vizate;
 eliminarea obiecţiilor sau a eventualei rezistenţe la cumpărare;
 încheierea tranzacţiei; obţinerea acordului clientului de a cumpăra;
 desfăşurarea altor acţiuni constructive după vânzare (atenuarea unor
eventuale îndoieli în legătură cu tranzacţia încheiată, sugerarea unor accesorii

98
C. Florescu, N. Al.Pop, P. Mâlcomete – op. cit. p. 261
113
 pentru produsul cumpărat, verificarea livrării la timp, verificarea instalării
corecte, cunoaşterea problemelor apărute legate de produs etc).
Având în vedere aceste etape, rezultă deci, că succesul promovării personale
rezidă din abilitatea personalului de vânzare de a se adapta la diversele situaţii
referitoare la cumpărătorii care pot să apară, aceste situaţii cerând un anumit grad de
flexibilitate şi adaptabilitate. Totodată, comportamentul personalului trebuie să genereze
credibilitate, folosind variate tehnici de influenţare şi să cunoască modul în care trebuie
să controleze interacţiunea vânzărilor.
Datorită faptului că forţa de vânzare reprezintă cea mai mare cheltuială pentru
comunicaţiile de marketing ea are nevoie de o gestionare corespunzătoare, ea trebuie să
beneficieze de un alt tip de management decât celelalte zone ale promovării.

10.2. Managementul şi operaţionalizarea forţei de vânzare

Managementul forţei de vânzare trebuie să aibă în vedere99 următoarele cerinţe:
 stabilirea obiectivelor care trebuie atinse într-o perioadă dată, într-o manieră
precisă, comensurabilă: volum vânzări, cotă de piaţă, profit obţinut etc.
 determinarea dimensiunii optime a forţei de vânzare şi corectarea ei în timp;
 recrutarea şi selecţia personalului de vânzare pe baza unor criterii multiple;
 pregătirea personalului de vânzare pe baza unor programe adaptate cerinţelor
diferitelor categorii de personal (noi angajaţi, angajaţi cu experienţă etc.)
 salarizarea şi stimularea personalului de vânzare;
 motivarea personalului de vânzare pentru sporirea eficienţei activităţii sale;
 conducerea vânzărilor în teritoriu;
 controlul şi evaluarea performanţelor personalului de vânzare.
Este evident că forţa de vânzare are responsabilitatea directă a generării celui mai
important input, intrări de venituri pentru o firmă: a veniturilor din vânzări. Fără venituri
corespunzătoare, o firmă nu poate supravieţui mult timp.
O serie de specialişti100 sunt de părere că operaţionalizarea forţei de vânzare
necesită rezolvarea a două seturi de probleme, respectiv:

1
Pride M. V., Ferrell C. O.: Marketing, 8th Edition, Houghton Mifflin, 1993, p.550-558
100
C. Florescu, N. Al.Pop, P. Mâlcomete – op. cit. p. 261
114
 1. Organizarea forţei de vânzare presupune, ceea ce presupune:
a. elaborarea strategiei de vânzare în funcţie de natura pieţelor vizate şi de
poziţionarea dorită pe fiecare piaţă;
b. elaborarea strategiei de vânzare prin alegerea modului în care va fi abordată
clientele;
c. alegerea structurii forţei de vânzare funcţie de strategia aleasă, respectiv:
 structura pe sectoare, conform căreia fiecare reprezentant lucrează într-
un sector geografic, în interiorul căruia vinde gama întreagă a produselor
întreprinderii (structură eficientă atunci când întreprinderile au produse
şi clientelă omogene);
 structura pe produse, care presupune specializarea forţei de vânzare pe
produse (structură utilizată de întreprinderile care fabrică numeroase
produse sau foarte complexe din punct de vedere tehnologic);
 structura pe tipuri de clienţi, în funcţie de sectorul de activitate,
dimensiuni, volumul achiziţiilor sau vechimea contactelor comerciale
(această structură permite o mai bună cunoaştere a nevoilor clienţilor);
 structura complexă, care combină mai multe tipuri de structuri,
respectiv reprezentanţii forţei de vânzare pot fi specializaţi pe unul din
următoarele cupluri sector-produs, sector-client, client-produs sau chiar
pe triada sector-client-produs (utilizată atunci când organizaţia
comercializează o gamă foarte diversificată de produse mai multor tipuri
de clienţi).
d. dimensionarea forţei de vânzare, realizată pornind de la o analiză a
sarcinilor de lucru;
e. stabilirea modalităţii de remunerare a reprezentanţilor forţei de vânzare în
funcţie de obiectivele politicii de salarizare.
2. Gestionarea forţei de vânzare101 presupune:
a. recrutarea şi selectarea reprezentanţilor forţei de vânzare;
b. pregătirea acestora prin îmbunătăţirea volumul de cunoştinţe pe care aceştia
trebuie să le aibă în legătură cu organizaţie şi cu produsele acesteia,
compoziţia, mod de funcţionare, întreţinere etc. Totodată această operaţiune

101
Ph. Kotler, B. Dubois – Marketing management, 7e edition, Publi-Union, Paris, 1992
115
 mai presupune şi prospectarea diferitelor categorii de clienţi pe care-i are
firma, cu nevoile, motivaţiile şi obiceiurile lor de cumpărare, informare cu
privire la instrumentarul de lucru, metodele de lucru dar şi prezentarea
propriilor limite şi responsabilităţi;
c. supervizarea lor, respectiv urmărirea modului în care aceştia şi-au dus la
îndeplinire sarcinile;
d. motivarea cu diferite stimulente, de exemplu prin prime, acţiuni
promoţionale, concursuri etc;
e. evaluarea care poate fi de natură formală caz în care are la bază documente
referitoare la activitatea de vânzare sau se poate baza pe comparaţia
rezultatelor obţinute de diferiţi reprezentanţi ori urmărind evoluţia în timp a
rezultatelor aceluiaşi reprezentant. Un alt criteriu de evaluare a
reprezentanţilor forţei de vânzare este şi gradul de mulţumire al clientului şi
evaluarea calitativă a fiecărui reprezentant prin testarea acestuia pentru a
vedea nivelul cunoştinţelor.
Vânzarea personală are o deosebită importanţă şi la nivelul economiei naţionale nu doar
la nivelul unei firme, ea putând contribui la102:
- inovaţia de produs prin informaţiile pe care le primeşte întreprinderea de la
consumatori prin intermediul forţei de vânzare;
- creşterea standardului de viaţă prin oferirea către piaţă a unor produse tot mai noi şi
bune din punct de vedere calitativ;
- intensificarea activităţii comerciale şi a dezvoltării economice.

Concepte cheie:
 promovare personală;
 forţa a vânzărilor;
 managementul vânzărilor.

102
V. Adăscăliţei - op. cit. p. 100
116
Teste de evaluare:

1. Explicaţi conţinutului promovării personale prin forţa vânzărilor.

2. Care sunt principalelor avantaje pe care le oferă promovarea prin forţa vânzărilor?
3. Prezentaţi principalele atribuţii ale forţei de vânzare.
4. Care sunt principalele etape ale procesului de promovare personală?
5. Care sunt cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească managementul forţei de
vânzare?
6. Cum se poate realiza operaţionalizarea forţei de vânzare?
7. Ce presupune organizarea forţei de vânzare?
8. Ce presupune gestionarea forţai de vânzare?
9. Care este importanţa vânzării personale la nivelul economiei naţionale?

117
 11. Strategii promoţionale

Obiective:
 Cunoaşterea principalelor tipuri de strategii promoţionale;
 Diferenţierea principalelor tipuri de strategii promoţionale;
 Alegerea strategiei comunicaţionale în funcţie de obiectivele alese.

Conţinut:
11.1. Tipuri de strategii promoţionale

11.1. Tipuri de strategii promoţionale

Strategiile reprezintă demersuri care asigură realizarea obiectivelor ce revin
politicii de promovare în cadrul politicii de marketing şi implicit în cadrul politicii
globale a organizaţiei103.
Principalele tipuri de strategii promoţionale care pot fi utilizate de către diferitele
întreprinderi producătoare de bunuri, prestatoare de servicii, intermediare etc se pot
sintetiza astfel104:
1. în funcţie de obiectivele globale ale activităţii promoţionale:
 strategia promovării imaginii globale a întreprinderii – în vederea
construirii imaginii globale a unei organizaţii firma poate adopta două tipuri
de strategii, respectiv:
 în cazul comunicării comerciale105:
 strategii de comunicaţie cu un singur obiect (este cazul
întreprinderilor care produc/comercializează un singur produs,

103
C. Florescu, N.AL.Pop, P. Mâlcomete – op.cit. p. 675
104
preluare după V. Balaure (coord.) - Marketing , Ed. Uranus, Bucureşti, 2002, p. 511-513
105
I.C.Popescu – op.cit. p. 184-186
118
 dar şi al celor care aleg un produs „vedetă” în jurul căruia îşi
concentrează eforturile promoţionale, sau a celor care practică
o politică de „marcă unică/marcă umbrelă”);
 strategii de comunicaţie cu obiect multiplu (cazul firmelor care
produc/comercializează mai multe produse, firme care adoptă
strategia mărcilor multiple);
 în cazul comunicării corporative:
 strategii de comunicaţie cu ţintă unică, cazul firmelor care îşi
identifică un singur segment de public spre care îşi
concentrează demersurile;
 strategii de comunicaţie cu ţintă multiplă, preferate de firmele
care îşi îndreaptă demersurile comunicaţionale spre mai multe
categorii de public.
 strategia promovării exclusive a produsului;
 strategia de extindere a imaginii întreprinderii;
2. în funcţie de modul de desfăşurare în timp:
 strategia activităţii promoţionale permanente;
 strategia activităţii promoţionale intermitente;
3. în funcţie de rolul activităţii promoţionale:
 strategia ofensivă;
 strategia defensivă;
4. în funcţie de poziţia întreprinderii faţă de structurile pieţei:
 strategia concentrată pe un singur segment de consumatori;
 strategia diferenţiată pentru mai multe segmente;
 strategia nediferenţiată, aceeaşi strategie pentru toate segmentele de
consumatori;
5. în funcţie de sediul activităţii promoţionale:
 cu forţe proprii;
 prin instituţii specializate – agenţii de publicitate;
6. în funcţie de destinatar:
 strategia push (de împingere) care presupune ca promovarea produsului să
se realizeze doar către următorul participant la procesul de distribuţie, care

119
 va continua aceasta strategie cu următorii membri ai canalului de distribuţie
până ce produsul va fi promovat direct potenţialilor clienţi. Rezultă deci, că
fiecare membru al canalului de distribuţie împinge produsul către următorul
participant, până ce acesta ajunge la client;
 strategia pull (de tragere) implica activităţi de marketing destinate
consumatorilor finali, menite să-i facă pe aceştia să solicite produse de la
intermediari, determinându-i astfel pe aceştia din urmă să comande
produsele la producători.
7. În cazul marketingului internaţional106:
 reclama standardizată ceea ce presupune transferarea în străinătate a
campaniei de reclamă realizată în ţara de origine, transmiţându-se astfel
acelaşi mesaj pe toate pieţele pe care doreşte firma să intre cu produsele
sale. Această strategie este favorizată de creşterea ponderii consumatorilor
globali cu preferinţe şi nevoi similare. Strategia de standardizare a reclamei
este favorizată de o serie de factori ca economia de scară (reducerea
costurilor destinate promovării), centralizarea deciziilor, exploatarea ideilor
valoroase, deja probate în ţara de origine, similarităţile existente în
utilizarea mediilor de reclamă etc. Există numeroase produse pentru care se
poate utiliza o astfel de strategie: băuturi răcoritoare, bere şi ţigări,
parfumuri, produse de lux care se adresează clasei superioare, produse care
înglobează tehnologie de vârf, produse cu tentă naţionalistă (berea Beck’s
din Germania, ceasurile Swatch din Elveţia, vinul de Burgundia din Franţa
şi automobilele Lexus din Japonia, blugii Levi’s, Coca-Cola şi mâncarea
McDonald’s din SUA);
 reclama localizată (adaptată) presupune adaptarea reclamei la mediile
culturale corespunzătoare pieţelor pe care doreşte firma să acţioneze.
Reclama adaptată este susţinută de factori ca: diferenţele culturale (motivul
esenţial al adaptării reclamei), reglementărilor diferite, gradul de maturitate
al pieţei etc.).

106
C. Sasu – Marketing internaţional, ed. Polirom, Iaşi, 2001
120
 TESTE GRILĂ

1. Promovarea vânzărilor este o variabilă a mixului promoţional, de ordin cantitativ, care

acţionează pe termen lung, în condiţiile unui control exercitat riguros asupra activităţii
desfăşurate.
a) adevărat, b) parţial adevărat, c) fals.
2. Susţinerea verbală, de către un cumpărător efectiv sau potenţial a unei firme sau a
produselor sale în rândul prietenilor sau a cunoscuţilor se înscrie în sfera :
a)reclamei, b) publicităţii gratuite, c) promovării vânzărilor, d) marketingului direct.
3. Telemarketingul reprezintă :
a)o formă specială a marketingului direct, b) o cale de asigurare a unui contact
promoţional direct interactiv între vânzător şi cumpărător, c) o formă modernă de
distribuţie.
4. Constituind una din cele mai importante variabile ale politicii de marketing a
întreprinderii moderne, promovarea semnifică:
a) un proces de comunicare a firmei moderne cu piaţa, b) un ansamblu de activităţi ce-i
motivează pe cumpărători să acţioneze, c) un mijloc de comunicare între vânzător şi
cumpărător.
5. Marketingul direct reprezintă:
a) in sistem interactiv de marketing, b) un demers promoţional de la distanţă, c) o formă
de promovare specifică relaţiilor publice , d) o formă de promovare specifică promovării
vânzărilor.
6. Planul de medii stabileşte:
a) mediile de comunicare ce urmează a fi utilizate într-o campanie promoţională, b)
momentele în care urmează să apară anunţurile , c) a+b.

121
7. Reclama este folosită pentru
a) a promova produse şi organizaţii, b) a stimula cererea primară, c) a elimina reclama
concurenţilor, d) a mări eficienţa personalului comercial, e) a reaminti şi întări
încrederea consumatorilor.
8. Oferirea de agende şi calendare reprezintă un instrument promoţional specific:
a) publicităţii , b) relaţiilor publice, c) promovării vânzărilor, d) forţelor de vânzare.
9.Reacţia destinatarului mesajului transmisă emiţătorului acestuia reprezintă :
a)codificarea, b) elementul perturbator, c) feed-back-ul, d) decodificarea.
10. Rolul promovării vânzărilor în faza de maturitate a ciclului de viaţă al produsului
este: a) câştigarea fidelităţii consumatorilor, b) crearea unei imagini favorabile
produsului, c) informarea consumatorilor, d) susţinerea vânzărilor.
11. Relaţiile publice urmăresc:
a) să creeze un climat favorabil între firmă şi diferite categorii de public, b) să
sensibilizeze publicul faţă de oferta firmei, c) să promoveze imaginea şi prestigiul firmei
pe piaţă.d) să mărească eficienţa personalului comercial.
12. Intre principalele categorii de mijloace promoţionale cărora le este specifică
promovarea în masă se înscriu:
a) publicitatea, relaţiile publice, promovarea vânzărilor; b) publicitatea, relaţiile publice,
marketingul direct; c) reclama, promovarea personală, promovarea vânzărilor; d)
reclama, relaţiile publice.
13. Între avantajele marketingului direct se înscriu:
a) oferă oportunitatea ajustării mesajelor spre anumite segmente de consumatori; b)
numărul de răspunsuri primite este foarte mare; c) pot fi măsurate uşor rezultatele; d)
oferă posibilitatea testării şi retestării fiecărei variabile.
14. Stadiile prin care trece un consumator, în procesul decizional , în ordine cronologică
sunt: a) conştientizarea, cunoaşterea, preferinţa, formarea unei atitudini despre produs,
convingerea, cumpărarea; b) cunoaşterea, conştientizarea, preferinţa, formarea unei
atitudini despre produs, convingerea, cumpărarea; c) conştientizarea, cunoaşterea,

122
formarea unei atitudini despre produs, preferinţa, convingerea, cumpărarea; d) formarea
unei atitudini despre produs, preferinţa, convingerea, conştientizarea, cunoaşterea,
cumpărarea;
15.Constituind una dintre cele mai importante variabile ale politicii de marketing
promovarea semnifică:
a) un proces de comunicare activă cu piaţa; b) un ansamblu de activităţi care-i
motivează pe cumpărători să acţioneze; c) un mijloc de comunicare între vânzător şi
cumpărător.
16. Organizarea unei manifestări promoţionale expoziţionale aniversare a unei firme se
înscrie în sfara : a) relaţiilor publice, b) publicităţii; c) promovării vânzărilor.
17. Între avantajele promovării vânzărilor se înscriu:
a) poate mări spaţiul de raft pentru comercializare; b) poate crea o imagine pentru
marcă; c)poate creşte gradul de utilizare al produsului; d) poate stopa definitiv tendinţa
de declin a vânzărilor.
18. Cele mai utilizate tehnici de promovare a vânzărilor către comercianţi sunt:
a)promovări prin bonificaţii, eşantioane, cupoane instant; b) promovări prin bonificaţii,
cupoane instant, reduceri de preţ; c) promovări prin bonificaţii, bonificaţii pentru
reclamă, promovarea unor materiale de etalare.
19. „Media-kit-ul” reprezintă:
a) o componentă a relaţiilor publice; b) o tehnică specifică promovării vânzărilor; c) o
broşură cu informaţii privind categoriile de public cărora se adresează un post de radio
sau televiziune.
20. Din categoria mijloacelor promoţionale directe fac parte:
a) reclama, promovarea vânzărilor, publicitatea gratuita; b) promovarea personală,
marketingul direct; c) promovarea personal, marketingul direct, reclama.
21. Obiectivele reclamei pe termen scurt sunt:
a) informare, convingere, determinare la cumpărare; b) informare, convingere,
modificări comportamentale; c) informare, modificări comportamentale, convingere.

123
22. Care este avantajul principal al reclamei?
a) cost global scăzut; b) asigurarea unui feed-back rapid; c) rezultatele ei sunt uşor
comensurabile; d) este, în esenţă eficientă, deoarece poate ajunge la un număr mare de
persoane cu un cost unitar redus.
23. Relaţiile publice urmăresc:
a) să creeze un climat favorabil între firmă şi diferite categorii de public, b) să
sensibilizeze publicul faţă de oferta firmei, c) să promoveze imaginea şi prestigiul firmei
pe piaţă.
24. Intre principalele categorii de mijloace promoţionale cărora le este specifică
promovarea în masă se înscriu:
a) publicitatea, relaţiile publice, promovarea vânzărilor; b) publicitatea, relaţiile publice,
marketingul direct; c) reclama, promovarea personală, promovarea vânzărilor; d)
reclama, relaţiile publice.
20. Rolul promovării vânzărilor în faza de maturitate a ciclului de viaţă al produsului
este:
a) câştigarea fidelităţii consumatorilor, b) crearea unei imagini favorabile produsului, c)
informarea consumatorilor, d) susţinerea vânzărilor.
22.Utilizarea diferitelor instrumente promoţionale de către o firmă se realizează luând în
considerare:
a) tipul de strategie pe care–l va utiliza firma, caracteristicile particulare ale fiecărui
instrument, etapa din stadiul decizional în care se află consumatorul; b) tipul de strategie
pe care–l va utiliza firma, caracteristicile particulare ale fiecărui instrument, etapa din
stadiul decizional în care se află consumatorul, etapa din ciclul de viaţă în care se află
produsul, bugetul de care dispune firma; c) etapa din stadiul decizional în care se află
consumatorul, etapa din ciclul de viaţă în care se află produsul, bugetul de care dispune
firma, tipul de strategie pe care–l va utiliza firma.

124
 BIBLIOGRAFIE

1. Adascăliţei, V. - Tehnici promoţionale.Fundamente, Universitatea Transilvania Brasov, 1994

2. Adăscăliţei, V – Euromarketing, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005
3. Amerein, P., Barczyk, D., Evrard, R., Rohard, F., Sibaud, D,Weber, P. – Marketing strategic, Ed.
Teora, Bucureşti, 2002
4. Arens, F, W – Contemporary Advertising, Irwin, McGrow-Hill, SUA, 1999
5. Bovee L C, Arens F W - Contemporary Advertising , Irwin, McGrow-Hill, SUA, 1994
6. Brann, C. - Cost Effective Direct Marketing, Collectors' Books,Cirencester, 1998
7. Burnett, J. J. – Promotion Management. A strategic Approach, Second Edition, West Publishing
Company, St. Paul, 1998
8. Dubois P L , Jolibert A - Marketing- teorie şi practica, Cluj-Napoca, 1994
9. Ferry J L - Le guide du marketing direct, Paris , 1997
10.Fill, C- Marketing communications, Prentice Hall, 2006
11.Florescu, C., Pop, N. Al., Mâlcomete, P. – Marketing – dicţionar explicativ, Ed. Economică,
Bucureşti, 2003
12.Hill E, O'Sullivan T - Marketing , Ed Antet, Oradea, 1998
13.Jeannet, J.P., Hennessey, H. D. – Global Marketing Strategies, Houghton Mifflin Company, Boston,
2001
14.Jefkins, F. - Advertising , Third Edition, Pitman Publishing, 1999
15.Kotler, Ph. - Managementul Marketingului , Ed Teora , 2000
16.Kotler, Ph., Dubois, B. – Marketing management, 7e edition, Publi-Union, Pris, 1992
17.Lefter, C (coord) – Marketing, vol I şi II, Reprografia Universităţii Trasilvania, Braşov, 2000
18.Marcenac, L., Milon, A, Sint-Michel, S.,H, - Strategies publicitaires. De l’etude mercatique au chiox
des medias, 3e edition, Breal editions, Rosny, 1994
19.Nash, E. - Direct Marketing , New York: McGrow-Hill , 1986
20.De Pelsmacher, P, Geuens, M, Van den Bergh J- Foundations of marketing communcations,
Prentice Hall, 2005
21.Popescu I.,C. – Comunicarea în marketing, Ed. Uranus, 2003
22.Prutianu S, Munteanu C, Caluschi C - Inteligenţa marketing plus, Ed Polirom, Iaşi 1998
23.Shimp T A, Lozier M W - Promoţional Management and Marketing Communication, 1994
24.Roman Ernan - Integrated Direct Marketing , New York: McGrow-Hill, 1998
25.Russel, J. T.,Lane, W.R. – Manual de publicitate, ed. Teora, Bucureşti, 2002
26.Sasu, C – Marketing internaţional, Ed. Polirom, Iaşi, 2001

125
27.Smith P R - Marketing Communications-An Integrated Approach, Konan Page, Londra ,1995
28.Stevens M. - The Handbook of Telemarketing, Konan Page,Londra, 1995
29.Treece, M. – Communication for Business and Professions, Fourth Edition, Allyn and Bacon,
Boston, 1999
*** colecţia revistei Admaker
www.adword.ro
www.adworld.com
www.admaker.ro

126