CAPITOLUL IV.

GRUPURILE SOCIALE MICI

IV.1. O perspectivă complexă, socio-psiho-logică

♦Grupul mic — conform definiţiei Dicţionarului de

Sociologie1 — este un ansamblu de persoane între care se stabilesc
relaţii reciproce interindividuale directe şi statornice în cadrul unor
activităţi similare, ce conduc la realizarea scopurilor relativ comune.
Principala caracteristică a grupului mic sunt interacţiunile
"faţă-în-faţă" pe baza unor modele proprii de comportament.
Precizăm că prin anii 1910 -1930 psihologia socială
experimentală s-a preocupat de grupul mic, considerat a fi subiect
colectiv al activităţilor şi relaţiilor. Aceste interrelaţii erau considerate
liantul grupului, iar rezultanta lor era coeziunea acestuia.
Prin anii 1970 modelul coeziunii a lăsat loc modelului
identităţii, ca un mod de abordare cognitivă a grupului în termenii
identificării sociale. Având ca punct de plecare individul în grup,
acest model depăşeste graniţele grupului mic, tinzând spre macrogrup.
În acest sens grupul e compus din totalitatea indivizilor care au
interiorizat aceeaşi identitate socială, liantul acestuia fiind conştiinţa
identităţii, sesizabilă prin două efecte: diferenţierea grupului propriu
de altele şi tendinţa de privilegiere a grupului propriu.
Cele două modele pot fi considerate complementare2 pe
măsură ce ne apropiem de grupurile mari determinaţiile propuse în
modelul coeziunii se atenuează.

______________________________________
1. Dicţionarul de Sociologie, p.273
2. I.Radu:Psihologie socială, p.109

IV.2. Structura grupului mic

47
 Rezultă din asamblarea unor componente precum indivizii,
relaţiile interpersonale, normele, valorile, scopurile, motivaţiile şi
activităţile. Aceste componente sunt implicate în procesele de grup.
Structura grupului mic constă din relaţiile directe şi relativ
stabile dintre membri săi. Numărul persoanelor care compun grupul
mic variază între minimum 2 sau 3 şi maximum 40 de membri.
Limita maximă nu este strict precizată, dar dincolo de ea este afectat
caracterul direct al relaţiilor.
Mărimea grupului mic este o variabilă independentă.
Varietatea şi densitatea relaţiilor interindividuale depind de numărul şi
însuşirile persoanelor implicate. Cu cât grupul e mai mare, cu atât
creşte numărul relaţiilor posibile şi se multiplică resursele sale
datorită contribuţiilor individuale. Dar numărul mare şi diversificarea
relaţiilor generează apariţia de subgrupuri.
Membrii grupului pot să se orienteze către normele şi
modelele comportamentale ale acestuia, dar se pot orienta şi spre alt
grup de referinţă.
Creşterea numărul de membri care îşi aleg ca referinţă un alt
grup decât cel de apartenenţa diminuează coeziunea, consensul şi
conformismul.
Fiecare membru trece în grup prin stadii progresive de
integrare, de la cel de acomodare până la conformare şi manifestarea
unei competenţe.
Deşi aceeaşi persoană poate aparţine concomitent mai
multor grupuri, intensitatea participării la viaţa acestora nu este
uniformă. Aceasta ne conduce la relevarea coeziunii, consensului şi
conformităţii în grup.

Coeziunea unui grup este o rezultantă a tuturor forţelor care

acţionează asupra membrilor pentru a-i determina să rămână în grup
(L.Festinger).
- Indicatorii ce relevă coeziunea se referă la atracţia
interpersonală dintre membri, evaluarea reciprocă, gradul de
identificare a membrilor cu grupul, dorinţa expresă de a rămâne în
grup.

48
 Consensul rezultă din similitudinea tacită sau manifestă a
atitudinilor şi opţiunilor, iar conformitatea se manifestă prin
comportamente de supunere, acceptare şi urmare a prescripţiilor
normative.
Orice grup dispune de mecanisme de promovare a
conformismului individual fie prin sancţiuni negative, presiuni, fie
prin recompensări.

Din perspectivă structurală, grupul dispune de următoarele

structuri semnificative:
a) Structura de comunicare — intrinsecă oricăror
interacţiuni. Ea stă la baza celorlalte structuri, contribuind la
menţinerea şi stimularea lor. În funcţie de modul în care circulă
mesajele, se constituie reţele de comunicare ce diferă după :
- cantitatea informaţiei,
- direcţia de transmitere (reţele orizontale sau verticale)
- forma reţelelor de comunicare: lineare, în cerc,
fragmentate, reciproce.
Eficienţa comunicativă a unei reţele depinde de flexibilitatea
şi adaptarea sa la sarcina de îndeplinit.
b) Structura cognitivă, de intercunoaştere
c) Structura socioafectivă — aceasta poate fi formală sau
informală.
Structura formală şi informală vizează relaţii preferenţiale,
întemeiate pe criteriul opţiunii afective. Fenomenele socioafective pot
fi de simpatie, antipatie sau neutralitate. Declanşarea lor nu e posibil
în afara unor procese de percepere, cunoaştere şi evaluare între
membrii grupului. Fenomenul de percepere interpersonală este unul
special, care antrenează ecouri sufleteşti. Imaginea perceptivă afectivă
trebuie să fie întregită cu datele cunoaşterii discursive: gândire,
inteligenţă, memorie, imaginaţie. Evaluarea se bazează pe aprecierea
celeilalte persoane. Simpatia pe care o exprimă un membru al
grupului faţă de partenerul său "este mai mult decât o simplă
preferinţă individuală; ea este concrescută de regulă, pe valoarea
acestuia din urmă". 1
Structura formală reprezintă mulţimea interacţiunilor între
membrii grupului ca urmare a investirii oficiale cu roluri. Această
49
investire o face grupul sau vine de la factorul exterior. Investirea
conferă unor membri poziţii privilegiate, ei devenind liderii oficiali.
În cadrul structurii formale dominante sunt relaţiile
întemeiate pe putere.
Structura informală se bazează pe interacţiuni şi relatii
spontane şi naturale, întemeiate pe opţiuni şi influenţare.

IV.3. Sintalitatea grupului

Coexistenţa sau convieţuirea oamenilor conduce la apariţia

unei entităţi - relativ independente - care funcţionează în concordanţă
cu anumite legităţi interioare şi acţionează asupra membrilor printr-un
sistem normativ cu funcţie coercitivă.
Conceptul de grup poate fi analizat în două sensuri :
- unul general — care desemnează trăsăturile acestei unităţi
sociale indiferent de ipostazele sale,
- unul particular — care caracterizează un anume grup.
Pentru radiografierea trăsăturilor şi manifestărilor unui grup
particular, R.B.Cattell a introdus conceptul de sintalitate (1948).
Sintalitatea se centrează pe unicitate, incluzând tot ceea ce
face ca un grup să se deosebească de celelalte. Conţinutul sintalităţii
este dat de modul în care reuneşte să exprime diferite trăsături
generale în cazul unui anumit grup.
În concluzie, sintalitatea este un concept operaţional care
scoate în evidenţă particularităţile unui grup dat, ca un tot unitar şi
impune o viziune funcţională asupra relaţiilor dintre membrii săi.
Termenul caracterizează "personalitatea" unui grup ca întreg.

_______________________________________
1. A. Mihu - Sociometria, p.75.

Pe de o parte, sintalitatea este influenţată de caracteristicile

membrilor grupului — de însuşirile lor, de personalitatea şi atitudinile
lor, iar pe de altă parte, de structura grupului.
Vom prezenta — după lucrarea lui I.Radu1 parametrii
grupului, respectiv o serie de aspecte sau trăsături prin care grupurile
diferă între ele.
a) Mărimea grupului determinată de numărul de membri;

50
 b) Compoziţia grupului, gradul de omogenitate sau dispersie a
unor trăsături precum vârsta, statusul social, sexul, gradul de
instrucţie, interesele;
c) Sarcina sau activitatea şi ambianţa grupului;
d) Procesele de interacţiune — relaţii preferenţiale, ierarhice;
e) Structura grupului, care constă în poziţia membrilor şi reţe-
aua de relaţii între aceştia;
f) Conştiinţa colectivă formată din valorile, normele, obice-
iurile, clişeele de apreciere din grup;
g) Gradul de coeziune sau forţele care menţin grupul unit;
h) Eficienţa grupului: performanţe obţinute, gradul de satis-
facţie a membrilor, schimburile de informaţii reciproce şi opinii.

IV.4. Funcţii şi procese la nivelul grupului mic

Principalele funcţii ale grupului mic sunt:

- de integrare socială a individului,
- de reglare a comportamentului şi relaţiilor interindividuale,
- de securitate productivă.
Grupul social dispune de relativă autonomie şi auto-
organizare, atribute prin intermediul cărora se detaşează ca unitate
microsocială.

_______________________________________
1. I.Radu - Psihologia socială, p.112 -113.

Procesele care se manifestă în interiorul acesteia sunt

stratificarea, repartiţia trăirilor afective,conducerea, competiţia sau
cooperarea. Menţionăm că în capitolul de faţă vom trata doar primele
două dintre procesele enumerate, urmând să rezervăm spaţiu celorlalte
în capitolul privitor la colectivul de muncă.
Procesul stratificarii constă în dispunerea ierarhică a
membrilor unui grup pe o scală, în funcţie de anumite criterii.
Procesul stratificării îşi are sorgintea în diferenţierea
membrilor pe bază unor însuşiri. Diferenţierea poate fi orizontală,

51
atunci când membrii grupului sunt specializaţi în executarea anumitor
roluri care nu implică vreo inegalitate. Ea devine verticală atunci când
membrii sunt repartizaţi pe straturi ca urmare a valorizării sociale, în
termeni de funcţii îndeplinite, putere, privilegii.
Stratificarea ierarhică influenţează negativ coeziunea,
accentuează preocuparea pentru respectarea normelor şi pentru
exercitarea presiunilor spre conformism.
Diferenţierea orizontală potenţează reciprocitatea
dependenţelor.
Problema stratificării implică două concepte relaţionale:
status şi rol, care pot descrie poziţia şi relaţiile individului în cadrul
grupului. După R.Linton, statusul este aspectul static şi structural, iar
rolul aspectul dinamic şi personalist al uneia şi aceleaşi personaliţăţi.
Mai precis, statusul constituie setul de aprecieri statornicite în grup
în legătură cu o poziţie socială, este preţuirea colectivă de care se
bucură deţinătorul unei poziţii.
În societate, fiecare individ deţine mai multe statusuri.
Statusul prescris, este cel deţinut de individ în cadrul unei
societăţi, independent de calităţile sale şi eforturile pe care le depune
el.
Statusul dobândit, este cel la care individul accede prin
propriile eforturi.
În societăţile moderne s-a dezvoltat o formă de quasi-
prescriere de status: meritocraţia, adică un sistem social în care
statusul e prescris în raport cu meritul. Acesta este măsurat prin
performanţe educaţionale şi profesionale. Măsurarea performanţelor se
face pe bază de teste, scale, scoruri.
Faţă de societăţile tradiţionale, în care majoritatea
statusurilor erau prescrise, în funcţie de familia de provenienţă, în cele
moderne majoritatea statusurilor sunt dobândite prin alegeri multiple
şi efort individual. În aparenţă, şansele de dobândire a statusurilor par
egale în societăţile moderne. În realitate, relaţia dintre origine –
destinaţie fiind mediată de educaţie, accesul la aceasta depinde de
condiţiile sociale şi trăsăturile personale ale fiecărui individ.
Rolul este modul de intervenţie activă în ambianţă. Poate fi
o colecţie de modele de comportament, sau "rol prescris": o abstracţie
extrasă din aşteptările şi normele grupului. Pe de altă parte, poate fi
un "rol efectiv", cuprinzând comportamentul concret al unei persoane
într-o anumită funcţie, purtând amprenta personalităţii date.Termenul
52
fiind împrumutat din domeniul artei teatrale, aşa cum actorii prestează
roluri bine jucate sau dimpotrivă, slabe, tot aşa se petrece pe scena
vieţii sociale. În esenţă, rolul defineşte comportamentul aşteptat de la
cel care ocupă un anumit status.
Rolul şi statusul sunt interdependente. Cu toate că statusul e
ataşat unei poziţii sociale, nu persoanei, felul cum individul îşi
îndeplineşte rolul contribuie la creşterea sau scăderea prestigiului său.
Acelaşi individ, făcând parte din mai multe grupuri (familie, grup de
muncă ori studiu, echipă sportivă sau formaţie culturală), îndeplineşte
mai multe roluri, dar cu intensitate diferită. Important este ca măcar
unul dintre ele să-i ofere satisfacţii reale spre împlinirea personalităţii.
Rolurile trebuie învăţate, imlicând două aspecte: dobândirea
capacităţii de exercitare a îndatoririlor şi a atitudinii de a pretinde
privilegiile rolului. Acest al doilea aspect presupune reorientări
mentale, uneori dificil de realizat.
Personalitatea influenţează alegerea rolurilor, dar şi rolurile
modifică Eu-l, personalitatea.
Stresul de rol desemnează dificultăţile pe care le au oamenii
în exercitarea cerinţelor lor de rol. Dacă în societăţile tradiţionale
statusurile erau moştenite, atunci indivizii învăţau din timp un rol, pe
care îl exercitau ulterior aproape neschimbat, multă vreme. În
societăţile moderne, copiii nu sunt predestinaţi unei poziţii sociale,
deci nu învaţă nişte roluri anume. De aici poate rezulta pregătirea
inadecvată pentru rol. Dinamismul social schimbă chiar conţinutul
unor roluri clasice – precum cel de părinte, de familist. Apar şi
dificultăţi ale tranziţşiei de rol în evoluţia biologică şi socială.
Rolurile pe vârste aveau atribuţii clare în societăţile tradiţionale,
marcate în general prin ritualuri, încât indivizii ştiau ce drepturi şi
îndatoriri au. În prezent, un tânăr care devine adult, sau un adult care
devine bătrân nu ştiu decât aproximativ ce au de făcut.

Procese privitoare la trăiri afective

a) Expansiunea socială se referă la atitudinea individului
faţă de ceilalţi parteneri.
Ea se justifică prin factori de natură psihologică: preferinţe,
motive, trebuinţe, atitudini, felul cum el se manifestă.
b) Incluziunea socială se referă la modul în care grupul
reacţionează faţă de individ. El poate fi mai mult sau mai puţin
acceptat şi integrat în grup.
53
 Aceşti doi parametri sunt aspecte corelative: atitudinea
individului faţă de grup şi a grupului faţă de individ.
Acestea pot să se suprapună, dar între ele pot să apară
disensiuni care relevă disfuncţionalitatea acestor procese.
Întreaga activitate de cunoaştere şi dirijare a grupului social
trebuie să vizeze armonizarea celor doi parametri: expansiunea şi
incluziunea socială.

IV.5. Cercetarea sociologică şi psihosocială a grupului

Obiectivul cunoaşterii grupului social este sintalitatea

acestuia. Principalul parametru de luat în considerarea este coeziunea
grupului. Aceasta exprimă raporturile de unitate şi solidaritate
datorită cărora grupul poate funcţiona ca entitate coerentă. Pivotul
coeziunii este consensul membrilor în raport cu principalele probleme
ale grupului şi îi potenţează eficienţa în diferite activităţi.
Jan Szczepanski insista pe necesitatea descrierii tipului de
coeziune, atâta vreme cât ea diferă de la sat la oraş, de la grupa de
studenţi la comunitatea religioasă.
Alături de această caracteristică fundamentală trebuie
analizat climatul psihic şi social din grup. El se referă la atmosfera
morală. În grup există un climat real precum şi percepţia socială a
climatului respectiv. Percepţia poate fi deformată sau corectă.
Este de dorit un climat social pozitiv, care să dea senzaţia de
bine şi să permită performanţe. Climatul social creativ e caracterizat
prin stil democratic şi deschis de conlucrare.
Desigur că cercetarea grupului presupune şi căutarea
particularităţilor sale structurale, a statusului indivizilor şi dinamicii
grupului.
Studiul obiectiv al grupului social permite întocmirea unei
diagnoze a interacţiunilor sale prin:
- determinarea interrelaţiilor specifice grupului;
- determinarea tendinţelor în evoluţia viitoare;
- sesizarea mutaţiilor intervenite în privinţa poziţiei sociale a
indivizilor;
- studierea formelor de reproducere a structurii sociale, a
volumului de mobilitate.

Chestionar precodificat pentru diagnoza grupului social

54
 1. În ce măsură membrii grupului vostru sunt uniţi şi
acţionează unitar? (relevă coeziunea — măsura atracţiei în grup)
2. În ce măsură grupul îşi realizează sarcinile şi scopurile
propuse? (relevă eficienţa grupului — măsura în care grupul îşi
realizează scopurile propuse)
3. În ce măsură există atitudini şi comportamente
asemănătoare la membrii grupului? (arată consensul în grup)
4. Membrii grupului aderă, acceptă, respectă normele de
grup (relevă conformismul faţă de normele grupului, presiunea
socială).
5. Grupul are capacitatea de a controla acţiunea membrilor
săi? (grupul ca mijloc de control asupra membrilor săi).
6. În ce măsură statusurile şi rolurile sunt delimitate şi
ierarhizate? (relevă stratificarea în grup)
7. Grupul vostru permite manifestarea unor idei sau
comportamente diferite, variate? (Relevă flexibilitatea grupului)
8. Membrii grupului simt plăcerea de a face parte din grup?
(relevă tonul hedonic, sentimentele de plăcere pentru apartenenţă la
grup)
9. În ce măsură membrii grupului vostru sunt apropiaţi între
ei? (Relevă intimitatea în grup, sentimentele psiho-afective între
membri)
10.În ce măsură grupul se caracterizează prin stabilitate,
durabilitate în timp? (Relevă persistenţa în timp a grupului).

Variantele de răspuns propuse:

1. În foarte mică măsură
2. În mică măsură
3. În potrivită măsură
4. În mare măsură
5. În foarte mare

Se numără răspunsurile pe coduri, se înmulţeşte numărul

răspunsurilor cu 1, 2, 3, 4, respectiv 5 puncte, se face suma pentru
fiecare întrebare, apoi se împarte la numărul indivizilor care au
răspuns. În final, se face reprezentarea grafică.

55
56