Sunetul în televiziune

Sunetele percepute de urechea umană se află în banda 20-20.000Hz, nivelul

maxim (limita la care sunetele sunt percepute ca durere) se află undeva în jurul 128dB.
Desigur cerinţele tehnice a echipamentelor de sunet folosite în televiziune îndeplinesc
caracteristicile emisiei radio “FM”, adică bandă de trecere 40-15.000Hz, raport
semnal/zgomot 60dB, distorsiuni armonice şi de intermodulaţie 1%. Puterea difuzoarelor
montate în televizoare rar depăşesc 3W. Semnalele electrice de audiofrecvenţă care se
transmit în televiziune au ca origine, în ultimă istanţă, semnalele acustice, adică undele
sonore. Transformarea semnalelor care au o natură fizică în semnale de altă natură se face
cu ajutorul dispozitivelor numite traductoare.
Traductoarele mecanoelectrice transformă oscilaţiile mecanice în oscilaţii
electrice. Ele sunt microfoanele şi dozele pentru redarea discurilor (dozele pick-up) sau
dozele pentru captarea vibraţiilor coardelor unor instrumente muzicale (doze pentru
chitară).
Traductoarele magnetoelectrice transformă variaţiile fluxului magnetic în
semnale electrice. Ele sunt capetele magnetice de redare respectiv înregistrare ale
magnetofoanelor, magnetoscoapelor, etc.
Unitaţile optice folosesc laserul pentru redarea-imprimarea datelor pe discuri şi
sunt la rândul lor foarte des utilizate în televiziune mai ales pentru ilustrare muzicală.

1. Surse de semnal

1.1. Microfoane

Microfoanele sunt traductoare acustoelectrice, care transformă undele sonore în

tensiune electrică variabilă. Eficienţa transformării se măsoară prin sensibilitatea
microfoanelor, adică prin valoarea tensiunii electrice furnizate pentru unitatea de presiune
acustică. Această valoare se măsoară la frecvenţa de 1kHz şi se exprimă prin mV/Pa.
În afara de sensibilitate microfanele se caracterizează prin impedanţa de ieşire,
răspunsul în frecvenţă, raportul semnal/zgomot, presiunea sonoră maximă de intrare si
caracteristica .de directivitate.
Microfoanele pot fi realizate constructiv astfel încât undele sonore să acţioneze
asupra lor preferenţial după anumite direcţii. Caracteristica de directivitate a unui
microfon este curba de egală tărie, adică reprezintă variaţia distanţei faţă de microfon în
funcţie de direcţie, pentru ca o aceeaşi tărie să producă la ieşirea microfonului o aceeaşi
tensiune. Aşadar există următoarele forme de caracteristici: sferică sau omnidirecţională,
cardioidă sau în formă de rinichi, hipercardiodă, bisferică sau în formă de 8 şi
unidirecţională sau shot-gun.
O altă clasificare a microfoanelor se face după metoda de funţionare-construcţie,
adică dinamice sau condensatoare.
 Funcţionarea şi construcţia microfonului dinamic sau cu bobină mobilă este
asemănătoare cu cea a difuzorului permanent dinamic, fenomenul fizic fiind reversibil. O
membrană suspendată elastic preia vibraţiile sonore şi antrenează la rândul ei o bobină
fixată de ea. Bobina se mişcă în întrefierul inelar al unui magnet permanent. Conform
principiului inducţiei electromagnetice la bornele bobinei se obţine o tensiune electrică
alternativă. Din cauza masei destul de mari a membranei şi a bobinei, microfoanele
dinamice sunt mai puţin sensibile, dar au caracteristica de frecvenţă plată în întreaga
bandă de trecere. Alt avantaj reprezintă impedanţa mică de ieşire, fapt care permite
utilizarea unui cablu lung de legătură. Dinamicele se preferă la sonorizări, la captarea
sunetului în medii zgomotoase, captarea unor instrumente care produc presiune sonoră
mare, cum ar fi tobele.
Se cunoaşte din electricitate că modificarea distanţei dintre plăcile unui
condensator modifică valoarea capacităţii lui şi, la tensiune constantă, produce
modificarea sarcinii electrice. La microfonul condensator una dintre plăcile
condensatorului este fixă iar cealaltă are forma unei membrane care poate oscila. Cele
două plăci se polarizează cu o tensiune relativ mare, de obicei 48V (aşa numitul
”phantom power”), sunt însă tipuri care funţionează şi de la o baterie. Condensatoarele
au suferit în ultima vreme o serie de perfecţionări, ajungând la performanţe deosebite,
distorsiuni mici, având un câmp de utilizare foarte larg, de la studiouri de imprimări,
televiziune, sonorizări şi industria de film. Condensatorul are totuşi dezavantajul că
necesită alimentarea de 48V, impedanţa mare de ieşire fiind rezolvată prin montarea în
carcasa microfonului a unui circuit adaptor de impedanţă/preamplificator.
Sub numele de microfoane fără fir se înţelege un sistem compus dintr-un
microfon (dinamic sau condensator), al cărui semnal este amplificat, modulat şi transmis
prin unde radio (frecvenţe înalte şi ultraînalte) pe o distanţă relativ mare şi recepţionat şi
demodulat de către un circuit-pereche, iar semnalul de AF introdus în masa de mixaj.
Cele mai consacrate firme producătoare de microfoane sunt Shure (microfoane
dinamice pentru sonorizare, lavaliere făra fir), Sennheiser (microfoane dinamice pt.
captarea instrumentelor, microfoane pt. radiodifuziune, lavaliere făra fir), Audio-Tehnica
(condensatoare pt. capterea instrumentelor de studio si sonorizare, televiziune şi film),
Audix (condensatoare pt. captarea instrumentelor acustice), Electro-Voice (producător de
microfoane dinamice şi sisteme de sonorizare profesională) Neumann (brandul cel mai
recunoscut şi cel mai scump în domeniul condensatoarelor profesionale), AKG
(condensatoare pt. captarea instrumentelor, lavaliere cu şi fără fir).

1.2. Semnale

Semnalele de audiofrecvenţă (AF) captate de microfoane sau redate de

magnetoscoape sunt transmise spre pupitrul de mixaj prin cabluri aşa numite ecranate-
simetrice (balanced). Ecranajul legat la masă are rolul de a împiedica interferenţa
semnalului util pe cablu cu semnale parazite din exterior şi invers. Semnalul simetric
înseamnă acelaşi semnal transmis pe două fire, dar defazate cu 180°. Eventualele
zgomote se vor suprapune pe cabluri cu acelaşi amplitudine, dar fazate. La intrare pur şi
simplu se scad semnalele dupa formula (A+z)-(-A+z)=A+z+A-z=2A, unde A reprezintă
amplitudinea semnalului util, iar z zgomotul parazit indus în cablu. Semnale asimetrice în
televiziune se folosesc în cel mai rău caz pentru ascultare sau pe lungimi foarte scurte.
Microfoanele furnizează semnale de nivel mic, care trebuiesc amplificate la nivel mare
(nivel de linie). În cazul magnetoscoapelor, acestea cuprind preamplificatorii necesari
amplificării semnalelor provenite de la capete. S-a stabilit un nivel unitar a valorii
maxime a semnalelor AF în aplicaţii profesionale, şi anume 0dB=775mV. Aşadar nivelul
unui semnal se poate exprima în dB după formula Niv(dB)=20lgV(mV)/775mV.

2. Echipamente de prelucrare a semnalelor AF

2.1. Instalaţii de mixaj

Unitatea centrala şi totodată cea mai complexă a instalaţiei de sunet este pupitrul
de mixaj sunet, care cuprinde o serie de circuite electronice care permit utilizatorului
reglajele şi corecţiile necesare obţinerii unui rezultat din punct de vedere tehnic,
fiziologic şi artistic cât mai corect. Etajul de intrare este formată dintr-un preamplificator
dotat cu reglaj al amplificării sau al câştigului (gain), de unde se reglează nivelul
semnalului in vederea stabilirii unui maxim fără supramodularea următoarelor circuite.
Acesta este urmată de un corector de ton sau egalizor de obicei pe 3-4 benzi, parametrice
sau full-parametrice. Cu ajutorul acestui circuit se pot face corecţii pe benzi de frecvenţă,
de exeplu corectând acustica unei săli, neliniaritatea răspunsului în frecvenţă a
microfoanelor sau a incintelor acustice, obţinerea unor efecte sau reducerea nivelului de
acroş sau microfonie (microfonia este reacţia pozitivă rezultată de amplificarea excesivă
a microfoanelor,amplasate in apropierea incintelor acustice. Desigur nu se recomandă
modificarea exagerată a tonalităţilor deoarece strică naturaleteţea sunetului original.
Urmează “trimiterile” spre auxiliare, după denumire sunt o serie de ieşiri secundare care
se pot folosi pentru sonorizarea platoului de filmare respectiv scenelor, utilizarea
reverberatoarelor şi a altor generatoare de efecte sonore sau intercomunicaţii. Cu ajutorul
unui potenţiometru rectiliniu (channel fader) se reglează dozajul sau volumul pistei
respective. Semnalele culese de pe cursorul potenţiometrelor de volum se însumează sau
se mixează. Semnalul rezultat trece prin potenţiometrul de “general” sau master volume
(master fader). Suma astfel obţinută părăseşte masa de mixaj.
Pupitrele de sunet sunt adaptate la necesităţi, de exemplu pupitele “live” sunt
dotate cu auxiliare mai multe pentru sonorizarea scenei, pupitrele de imprimări au
sisteme de intercomunicaţii între regie şi studio, respectiv ieşiri directe pentru conectarea
magnetofoanelor multipistă. Mixerele de emisie sau broadcast sunt echipate cu
generatoare de semnal test, intrări speciale de hibrid telefonic, amplificatoare controlate
în tensiune sau VCA (voltage controlled amplifier). Există şi pupitre digitale, capabile de
a memora un număr de scene sau preseturi de utilizator, care se pot reâncărca la
momentul dorit. Cele mai des întâlnite mărci în domeniu sunt Midas, Neve, Studer,
Yamaha, Mackie, Soundcraft, etc.
 2.2.Echipamente auxiliare

Trebuie amintite aici procesoarele de dinamică, mai ales compresoarele, care

reduc gama dinamică a semnalului pentru a împiedica apariţia fenomenului de
supramodulaţie şi a mări inteligibilitatea sunetului.
În strânsă legătură cu instalaţiile de mixaj se află echipamentele de înregistrare a
sunetului, adică magnetofoane, hard disc recordere, magnetoscoape, DAT recordere
(Digital Audio Tape) şi magnetofoanele multipistă folosite în studiouri de imprimare.
Convorbirile telefonice “în direct” se realizează prin folosirea hibridului telefonic,
care permite interconectarea unei linii telefonice automate cu pupitrul de sunet
(bidirecţional).
Deşi nu este un echipament “activ” trebuie amintită “centrala de legături” sau
patch-bay-ul (similară cu centrala video) care de fapt este un câmp de jack-uri unde se
regăsesc sosirile, plecările spre studio, intrările şi ieşirile ale mixerului şi a
echipamentelor periferice. Legăturile se realizează cu cabluri scurte de înaltă calitate. Se
uşurează astfel modificarea legăturilor, care altfel sunt mufate în spatele echipamentelor.
În muzica modernă şi nu numai sunt necesare generatoare de efecte sonore, cum
ar fi reverberaţia, întârzieri, chorus, flanger, octave-voice, voce de telefon sau de radio
AM, etc. Parametrii ale acestor efecte sunt programate într-un procesor specializat, de
unde o altă denumire – procesor de sunet. O necesitate o reprezintă re-sincronizarea
sunetului cu imaginea în cazul în care se folosesc echipamente video digitale – se
introduce în lanţul electro-acustic o linie de întârziere (delay line).
Tot în acest capitol vorbim şi depre “ascultarea” sunetului în regie folosind incinte
acustice de înaltă calitate, care se numesc monitoare de sunet. Acestea pot fi active sau
pasive, în cazul pasivelor se folosesc amplificatore de putere cu distorsiuni mici. O altă
problemă care trebuie rezolvată este sonorizarea în platoul de filmare şi intercomunicaţia
în căştile crainicului.

Din păcate deocamdată puţine posturi de televiziune emit sunet stereo, dar deja
carele de producţie şi studiourile HD moderne sunt echipate obligatoriu cu posibilitatea
mixajului 5.1.