PORTRETE TEMPERAMENTALE

COLERICUL

• tip de ANS - puternic, neechilibrat-excitabil;

• „tipul coleric e un tip combativ prin excelenţă, lesne şi repede excitabil” (Pavlov);
• e excitabil şi inegal în toate manifestările sale, cu oscilaţii între cele două extreme – fie
năvalnic, nestăpânit, fie deprimat sau cuprins de teamă şi panică (evoluţie ciclotimică);
• din copilărie e zburdalnic, neastâmpărat, preferă jocurile dinamice care implică competiţie
şi multă mişcare;
• copii sunt „prea vioi”, agitaţi, dispun de multă energie pe care o consumă neeconomicos,
îi caracterizează o vorbire explozivă, gândirea lor se poate concentra mai greu, mişcările
sunt abrupte, ei sunt cei care pun cele mai multe probleme de disciplină în educaţie;
• starea de exaltare care îl caracterizează pe coleric este întreţinută mult şi de încrederea
deosebită pe care o are în sine, de valorizarea pozitivă cu tendinţă spre supraevaluare;
• înclinaţia spre exagerare într-un sens sau altul periclitează echilibrul emoţional, reacţiile
(„exploziile”) sale afective fiind puternice şi greu de stăpânit, indiferent dacă este vorba
de bucurie sau furie;
• are sentimente puternice şi durabile dar e inegal în manifestări, se lasă uşor cuprins de
stări de alarmă sau furie;
• în general e sociabil şi are relaţii durabile şi intense în prietenie şi dragoste dar şi în
duşmănie;
• învaţă uşor dar are dificultăţi în a se concentra şi a-şi menţine stabilă atenţia în sarcini
monotone;
• la coleric predomină fantezia şi intuiţia asupra logicii şi activităţii analitice;
• în dependenţă de semnificaţiile activităţii sale, de idealul de viaţă, se poate afirma ca om
al marilor iniţiative, capabil de mari angajări în acţiuni de lungă durată;
• activitatea voluntară domină cu caractere variate, unii prezentând o energie neobosită şi
continuă, alţii sunt autoritari, alţii luptători, opozanţi, combativi;
• ardoarea permanentă a colericului îl face curajos şi mândru iar starea de neechilibru-
excitabil îl face ca întâi să reacţioneze şi apoi să gândească;
• limitele sale majore sunt mânia şi orgoliul;
• fără o bună educaţie şi o armonizare a unor tendinţe, colericul este de multe ori
susceptibil, iritabil, sectar, brutal;
• dacă are superiorităţi mentale şi morale, el apare ca un organizator neobosit, creator de
ordine şi armonie;
• colericii sunt extravertiţi, foarte comunicativi, sunt orientaţi mai mult spre prezent şi viitor;
• exemple de mari personalităţi ce se încadrează în acest tip: Casanova, Beaumarchais,
Danton, L. Beethoven, iar la noi N. Lupu, T. Arghezi, I. L. Caragiale, L. Rebreanu etc.

Dominanta pedagogică trebuie să fie orientată pe formarea capacităţii de autocontrol, pe

formarea unor interese cognitive stabile, care să-l orienteze, să-i canalizeze şi să-i consume
eficient energia, pe conştientizarea tendinţei de a se pripi şi pe formarea răbdării, pe
contracararea tendinţei de a se manifesta dominator şi agresiv, pe controlul prin conştientizare
a reactivităţii pentru a evita conduitele inadecvate.

SANGVINICUL

• tip de ANS - puternic, echilibrat, mobil;

• „sangvinicul este un creator infierbântat, un element foarte activ, dar numai când are mult de
lucru şi este interesat de acesata, adică atunci când există o excitaţie permanentă; cînd
acestă condiţie lipseşte el devine plictisit, indolent” (Pavlov);
• în copilărie a fost ceea ce se cheamă un „copil bun”, echilibrat, adaptabil, care nu a dat prea
multă bătaie de cap părinţilor;
• este volubil, hiperactiv, cu mentalitate în genere concret analitică şi în unele variante cu
dezvoltare optimă a activităţii fantastice şi creatoare;
• se caracterizează prin ritmicitate, echilibru şi acestea în condiţiile vioiciunii, rapidităţii
mişcărilor şi vorbirii, printr-o mare efervescenţă emoţională;
• este temperamentul bunei dispoziţii, al adaptabilităţii promte şi economicoase;
• stabileşte cu mare uşurinţă contacte cu alte persoane pentru că are tehnici sociale variate şi
eficiente;
• se integrează rapid şi bine în grup, îi place să lucreze cu alţii, cooperează eficient;
• dincolo de vioiciune şi exuberanţă, se descoperă stăpânirea de sine; sangvinicul poate
aştepta fără o încordare chinuitoare şi poate să renunţe fără a suferi;
• este viguros, exagerator, imaginativ, optimist, entutiast, jovial;
• îi place să „circule”, să se mişte, să comunice, să se dezvolte;
• este amabil, binevoitor, satisfăcut de el însuşi;
• are o bună imagine de sine, realistă şi are încredere în forţele sale de a duce la bun sfârşit o
sarcină;
• este generos, sincer dar unora le lipseşte profunzimea;
• are uşurinţă în toate şi posibilităţi de adaptare;
• extrema mobilitate sangvinică îngreuează uneori fixarea scopurilor, consolidare intereselor şi
prejudiciază persistenţa în acţiuni şi relaţii;
• ca şi colericii, sangvinicii sunt extravertiţi, orientaţi mai mult spre prezent şi viitor;
• exemple de mari personalităţi ce se încadrează în acest tip: Fr. Rabelais, Fr. Bacon, Voltaire,
Goethe, Balzac, iar la noi I. Teodoreanu, G. Enescu, N. Grigorescu, G. Coşbuc etc.

Dominanta pedagogică în relaţiile cu sangvinicul trebuie să fie orientată pe fixarea

scopurilor, pe formarea unor interese cognitive stabile şi, în mod deosebit pe persistenţa în
relaţii.

FLEGMATICUL

• tip de ANS - puternic, echilibrat, inert;

• „flegmaticul este în viaţă un muncitor liniştit, totdeauna egal, insistent şi perseverent
”(Pavlov);
• este înainte de toate un om lent în tot ceea ce face şi totodată neobişnuit de calm; dispune de
ceea ce se numeşte răbdare naturală şi, de aceea, prin educaţie, poate atinge performanţe în
perseverenţă voluntară, meticulozitate şi temeinicie;
• nu se pierde prea uşor cu firea;
• gesturile sunt rare, măsurate, egale şi lente, vorbirea tărăgănată şi monotonă, mersul liniştit,
mişcări puţine, mimică inexpresivă;
• inteligenţa este analitică şi raţională, imaginaţia „rece”;
• opus colericului, flegmaticul mai întâi gândeşte şi apoi reacţionează;
• dacă personalitatea este slabă, flegmaticul tinde către inacţiune, neprevedere, desfrâu, lene;
dacă posedă superiorităţi mentale şi morale atunci va evidenţia exactă posedare de sine
însuşi, prevedere, fidelitate, metodă, eficienţă;
• este mai puţin sociabil, se adaptează mai greu unor schimbări (este conservator) şi, în
general nu manifestă iniţiativă în relaţiile interpersonale;
• deşi pare indiferent afectiv, el ajunge la sentimente extrem de consistente şi durabile;
• flegmaticul este caracterizat de fidelitate, regularitate, sobrietate şi răbdare;
• este prudent şi conştiincios în tot ceea ce face, de la modul de angajare în sarcină la maniera
în care abordează o relaţie interpersonală; nu stabileşte repede şi uşor prietenii dar pe cele
pe care le are le păstrează pentru mult timp, unele toată viaţa;
• are un simţ al datoriei dezvoltat şi, de regulă, duce lucrurile la bun sfârşit;
• sunt persoane onorabile pe care se poate conta;
• stabilitatea şi concentrarea sunt calităţile atenţiei tipice flegmaticului, de aceea va rezolva mai
bine sarcinile care implică rezistenţă la monotonie, izolare şi ritm mai lent ;
• este mai greoi, are o cadenţă lentă în învăţare dar este prudent şi conştiincios, de aceea face
puţine greşeli, inclusiv în activităţile psiho-motorii;
• de regulă sunt introvertiţi, închişi în sine, puţin comunicativi (din ei se delimitează taciturnii) şi
orientaţi mai mult spre trecut;
• exemple de mari personalităţi ce se încadrează în acest tip: Erasmus din Roterdam, I.Kant,
J.Locke, A. France, iar la noi M. Sadoveanu etc.

Dominanta pedagogică în relaţiile cu flegmaticii trebuie să fie orientată spre dezvoltarea

sociabilităţii şi a flexibilităţii. La acestă categorie temperamentală, profesorul trebuie să dea
dovadă de multă răbdare mai ales în fazele de adaptare la sarcini noi, să încurajeze
perseverenţa şi calitatea muncii flegmaticilor şi să nu le reproşeze şi să nu-i sancţioneze
pentru faptul că nu sunt promţi în răspunsurile orale pentru că ei au un ritm mai lent al
reactivităţii generale.

MELANCOLICUL

• tip de ANS - slab;

• „temperamentul melancolic reprezintă tipul de sistem nervos evident inhibabil; se vede că
pentru melancolic fiecare fenomen din viaţă devine un agent inhibitor, din moment ce el nu
crede în nimic, nu speră nimic, peste tot vede şi aşteaptă numai răul şi pericolul ”(Pavlov);
• melancolicul este temperamentul hipotonic care vădeşte un tonus scăzut şi reduse
disponibilităţi energetice, de unde, pe de o parte, sensibilitatea şi emotivitatea deosebită, iar,
pe de altă parte, înclinarea spre depresiunea în condiţii de solicitare crescută;
• are mari dificultăţi în adaptarea socială, aceasta şi datorită unor exagerate exigenţe faţă de
sine şi a redusei încrederi în forţele proprii;
• este timid şi inhibat, stângaci în relaţiile cu ceilalţi, cu atât mai mult în prezenţa unor persoane
pe care nu le cunoaşte sau de care se teme;
• nu-şi manifestă intens reacţiile afective dar este înclinat spre interiorizare;
• neechilibrat emoţional, reacţionează la situaţiile neprevăzute prin retragere, descurajare,
panică;
• este hipoinstinctiv dar hipersensibil, schizoid, romantic, sugestibil, schimbător, nestatornic, cu
frecvente crize de depresiune;
• inteligenţa poate fi bine şi mult dezvoltată, dar duce uşor la crize de epuizare şi la obsesii;
• nu are mare rezistenţă la stările de încordare şi suprasolicitare, în schimb este capabil de
acţiuni analitice de mare fineţe şi care necesită multă răbdare şi grijă pentru detalii;
• învaţă mai greu, cu multe greşeli, având în permanenţă nevoie de încurajare din partea celor
apropiaţi;
• exemple de mari personalităţi ce se încadrează în acest tip: Fr. Chopin, J.J.Rousseau, N.
Gogol, P.I.Ceaikovski, Aristotel, Galileo Galilei, iar la noi M. Eminescu, Al. Vlahuţă, L.Blaga
etc.

Dominanta pedagogică trebuie orientată pe dezvoltarea încrederii în forţele proprii, a stimei

de sine şi a abilităţilor sociale; încurajările şi climatul psihologic optim dau rezultate mult mai
bune decât atitudinea exigentă şi atmosfera încordată.