SUBIECTE PENTRU EXAMEN

la cursul Strategii de securitate

(05.10.2010)
Ce presupune conceptul general de securitate (semnificaţia acestuia)?
• faptul de a fi la adăpost de orice pericol, sentimentul pe care îl dă cuiva
absenţa oricărui pericol” - DEX ;
• “acea stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern şi intern o
colectivitate sau un stat oarecare, în urma unor măsuri specifice, ce sunt
adoptate şi care asigură existenţa, independenţa suveranitatea,
integritatea teritorială a statului şi respectarea intereselor sale
fundamentale”;
• “linişte, sentimentul de a fi în afara pericolelor, de a fi protejat,
independenţă”;
• “există securitate atunci când statele estimează că pericolul de a suferi un
atac militar, presiuni politice sau constrângeri economice este nul şi că
ele pot, din această cauză, să-şi urmeze liber dezvoltarea;
• absenţa conflictului armat, a războiului.
Care sunt componentele securitătii din perspectiva relatiei internaţional – naţional?
- securitatea internţională
- securitatea naţională

Care sunt componentele securităţii internaţionale d.p.d.v. geografic?

o mondială

o continentală,

o zonală sau regională

o subregională

o locală

o etc.

Care sunt principalele concepte ale securității internaționale (în viziunea Organizaţiei
Naţiunilor Unite) ?

• echilibrul de forţe

1
 • descurajarea
• securitatea colectivă

• neutralitatea

• nealinierea

• coexistenţa paşnică

• securitatea comună

• securitatea egală
• ş.a.
Ce presupune conceptul echilibrului de forțe?
- a apărut, ca idee, probabil o dată cu folosirea forţei.
- elemente ale acestui concept apot fi gasite incă în cuvântăriile lui Demostene
- Ideea echilibrului de forţe capătă extindere în procesul de centralizare a statelor
în Europa Occidentală, de formare şi consolidare a statelor moderne.
- În sensul realizării unui echilibru de forţe, încă de la începutul mileniului al
doilea s-au emis idei de soluţionare a conflictelor prin arbitraj, propunându-se, în acest sens,
arbitrajul papal sau imperial, ori cel al unor foruri general-europene.
- Concept caracteristic secolelor XVIII- XIX, echilibrul de forţe reprezintăopoziţia
dintre două forţe egale, care, neutralizându-se creează o anumită stabilitate. Această stabilitate
se poate obţine nu numai prin echilibrul dintre două părţi egale, ci şi prin echilibrul între mai
multe forţe care, antrenate – într-o formă sau alta – la menţinerea statu-quo-ului, ar putea
interveni prompt atunci când se încearcă perturbarea ordinii existente.
- Conceptul, deşi a reflectat o anumită preocupare pentru realizarea securităţii, a
avut o serie de limite care au dus în cele din urmă (începând mai ales din prima jumatate a
secolului al XX-lea) la discreditarea sa. În fapt, echilibrul de forţe legitima existenţa şi
folosirea “forţei”. De asemenea, era dificil de definit şi măsurat “forţele” unuia sau altuia
dintre state în vederea realizării aşa-zisului “echilibru”. În plus, marile puteri, în scopul
realizării securităţii lor, căutau să menţină un “echilibru” care să le fie cit mai favorabil lor
şi care să le asigure preponderenţa propriilor forţe, ceea ce sporea tensiunea internaţională.
Acest concept era aplicat în dauna statelor mai mici, anexiunile teritoriale fiind motivate, de
multe ori, tocmai de “necesitatea” realizării echilibrului de forţe. Iar perturbaţiile
“echilibrului” afectau, de cele mai multe ori, în mod evident, tot statele mai mici şi mai slabe.
Aplicarea conceptului echilibrului de forţe a atras după sine o cursă a realizarii aşa-zisului
“echilibru” la niveluri tot mai ridicate ale înarmărilor. În concluzie, deşi a fost iniţiat şi
vehiculat cu scopul declarat de realizare a securităţii, conceptul echilibrului forţelor s-a
dovedit a fi, în cele din urmă, un puternic factor de insecuritate, un catalizator al cursei
înarmărilor şi al sporirii tensiunilor internaţionale.

Ce presupune conceptul de “descurajare” (“disuasiune”)?

2
 - este un concept ce reflectă o practică ce durează din cele mai vechi timpuri şi care
presupune descurajarea adversarului potenţial în a întreprinde un razboi, realizată
prin ameninţarea cu recurgerea la forţă, fie pentru a-l împiedica să-şi realizeze
obiectivele prin mijloace militare, fie pentru a-l pedepsi dacă încearcă să o facă.
Descurajarea constă în a convinge adversarul că riscurile şi costurile actelor sale de
agresiune depăşesc prin amploare beneficiile pe care acesta le-ar obţine.
Unele state consideră că descurajarea (clasică sau nucleară) ar fi singurul aranjament
sigur pentru împiedicarea războiului nuclear şi că tocmai acestui concept i s-ar datora
absenţa, pâna în prezent, a unui astfel de conflict. În optica lor, descurajarea menţine
stabilitatea şi pacea internaţională, fără de care purtarea tratativelor şi încheierea unor
acorduri de dezarmare ar fi imposibile.
Pentru cele mai multe state, însă, descurajarea se prezintă sub un aspect profund negativ,
întrucât poartă în sine germenii cursei înarmărilor, ai neîncrederii şi suspiciunii.
Pentru ele, doctrina descurajării este, prin natura sa, agresivă, bazată pe forţă, servind
drept bază unei curse accerbe a înarmărilor, în primul rând în domeniul nuclear. În
viziunea statelor respective, conceptul descurajării, descurajează, de fapt, orice acţiune
menită să realizeze eliminarea armamentelor nucleare şi stimulează cursa înarmărilor.

Ce semnificaţie are conceptul de “securitate egală” ?

“Securitatea egală” este un concept care a apărut pentru prima dată într-un comunicat
comun încheiat între S.U.A. şi U.R.S.S., în mai 1972, prin care părţile îşi declarau intenţia de
limitare a armamentelor ofensive strategice şi de a purta negocieri într-un spirit de
bunăvoinţă, cu respectarea interesului legitim al celeilalte părţi şi a principiului securităţii
egale. Securitatea egală se diferenţiază de echilibrul de forţe prin aceea că promovează
ideea potrivit căreia nici una din părţi nu este autorizată să revendice drepturi exclusive sau
să ceară pentru sine privilegii sau avantaje speciale. Deşi atrăgător prin exprimarea
dezideratului ca o stare de securitate mutuală între două mari puteri să se realizeze pe
baze egale, conceptul securităţii egale eşuează într-un context mai larg, când se introduc în
ecuaţie statele mici şi mijlocii şi diferenţele enorme dintre potenţialele lor militare şi cele ale
marilor puteri.
Ce semnificaţie are conceptul de “securitate colectivă” ?
“Securitatea colectivă” presupune un angajament mondial în favoarea păcii şi securităţii
internaţionale, angajament care să lege juridic toate naţiunile. El reprezintă prima încercare
mai serioasă pentru instituţionalizarea şi respectarea primatului dreptului internaţional în
scopul întăririi securităţii tuturor naţiunilor. În virtutea acestui concept, comunitatea
internaţională trebuie să acţioneze concertat, reacţionând rapid la orice act de agresiune
comisă de o naţiune contra alteia.
- Securitatea colectivă presupune acceptarea ideii potrivit careia securitatea este
indivizibilă. Ea trebuie sa ofere o protecţie colectivă intereselor fundamentale ale
naţiunilor.

3
 - Conceptul vizează un obiectiv mai larg decât simpla absenţă a războiului, înglobând
condiţiile mai largi ale păcii şi securităţii internaţionale. El presupune renunţarea la forţă
(exceptând cazul de legitimă apărare), promovarea principiului reglementării paşnice a
diferendelor dintre state şi obligaţia de a sprijini măsurile colective, atât militare, cât şi
nemilitare, vizând încetarea agresiunii.
Din păcate, afirmarea deplină a securităţii colective este îngreunată de o
multitudine de factori, cum sunt lipsa voinţei politice a unor state de a-şi respecta
angajamentele, ori de a colabora în vederea realizării păcii şi securităţii, discriminările
privind drepturile speciale de vot în cadrul O.N.U. (dreptul de veto al celor cinci membri
permanenţi ai Consiliului de Securitate şi folosirea uneori neconstructivă şi chiar abuzivă a
acestui drept) etc.
Ce semnificaţie are conceptul de “neutralitate ”?
“Neutralitatea” este un concept ce defineşte situaţia statelor care, în timp de război, nu iau
parte la luptă, ci continuă să întreţină relaţii paşnice cu toate statele, inclusiv cu beligeranţii.
- Orice stat suveran are dreptul de a rămâne neutru într-un război purtat între alte
state, cel puţin dacă el nu este legat printr-un angajament.
Neutralitatea presupune drepturi şi datorii speciale care, de regulă, nu există în
timp de pace şi care iau sfârşit o dată cu încheierea ostilităţilor sau în momentul în care
războiul izbucneşte între statul neutru şi unul dintre beligeranţi.
În sensul neparticipării la război, neutralitatea a apărut din cele mai vechi timpuri, o
dată cu apariţia războaielor. Însă ca instituţie de drept internaţional, neutralitatea apare prin
secolul al XVI-lea.
În secolul al XIX-lea s-a consacrat instituţia neutralităţii permanente (perpetue),
ca poziţie de neparticipare a unui stat la războaiele duse de alte state. Prima ţară careia i s-a
recunoscut acest statut a fost Elveţia în 1814.
- Neutralitatea permanentă constă în angajamentul unui stat, precizat
printr-un acord internaţional sau printr-o legislaţie internă, de a nu participa la nici un
fel de război, cu excepţia celui de autoapărare armată a prorpiului teritoriu.
- Neutralitatea permanentă a unui stat presupune, de asemenea,
neparticiparea la alianţe militare, refuzul de a accepta instalarea pe teritoriul său de
baze militare străine etc.
- Neutralitatea permanentă nu este limitată în timp şi nu este legată de vreun
anumit război. Un stat neutru permanent are dreptul de a-şi menţine forţe armate,
construcţii de apărare etc., iar în caz de încălcare a neutralităţii sale, el este obligat
să folosească forţa sa armată în scop de autoapărare.
Noţiunea de neutralitate apare adesea circumstanţiată de unele adjective cum
ar fi: condiţională, armată, temporară, convenţională (provizorie), generală,
parţială, limitată (imperfectă), strictă (perfectă, binevoitoare etc. Neutralitatea

4
 condiţională semnifică un avertisment adresat beligeranţilor, prin care li se atrage
atenţia asupra condiţiilor în care un stat înţelege să-şi menţina poziţia adoptată la
început faţă de ei. Neutralitatea armată este o expresie folosită în trecut, astăzi
desuetă, pleonastică. Neutralitatea trebuie sa fie înarmată deoarece statul neutru este
obligat sa-şi apere neutralitatea, la nevoie cu forţa armelor; altfel neutralitatea riscă sa
fie violată, pierzându-şi conţinutul. Neutralitatea temporară (convenţională) sau
provizorie presupune neutralitatea pe timpul unuia sau mai multor razboaie
determinate. Neutralitatea generală se aplică pe întregul teritoriu al unui stat, ca un tot
indivizibil în opoziţie cu “neutralitatea parţială” care cuprinde doar una sau mai multe
părţi din teritoriul respectiv. Neutralitatea este perfectă sau strictă atunci când se
aplică în conformitate cu dreptul internaţional şi imperfectă (limitată) când acest
deziderat nu este îndeplinit. Se vorbeşte de neutralitate binevoitoare atunci când statul
neutru binevoitor furnizează unuia dintre beligeranţi ajutoare şi încurajare,
neprohibite în mod expres de dreptul internaţional (cum a fost cazul României care a
încheiat la 28 septembrie 1914 o convenţie secretă prin care se asigura Rusiei
neutralitatea binevoitoare a României.
- De asemenea, neutralitatea se vehiculează şi în legatură cu războiul terestru,
maritim sau aerian, de unde şi noţiunile de “vas neutru”, “navă neutră” etc.
- Întrebuinţat în sens strict, termenul de neutralitate nu poate fi aplicat decât în timp
de război, pentru desemnarea statutului juridic al unui stat care se declară neutru în raport cu
beligeranţii. Atât timp cât un stat acţionează conform normelor de drept internaţional
referitoare la neutralitate, dreptul internaţional (prin Convenţiile de la Haga din 1907 şi
1912 ş.a.) garantează statutul său de stat neutru.
Ce semnificaţie are conceptul de “nealiniere ”?
“Nealinierea” este o noţiune ce se aplică nu numai la nivelul unor politici naţionale, ci şi la
cel al unor mişcări, respectiv cea a ţărilor nealiniate.
Afirmarea, după cel de-al doilea război mondial, a naţiunilor care tocmai au accedat la
independenţă s-a produs într-un moment în care sporea puterea şi rivalitatea alianţelor
militare nou constituite. În climatul de razboi rece astfel creat, ţările necuprinse în alianţele
respective au cautat să-şi conjuge eforturile pentru a se proteja contra consecinţelor negative
ale rivalităţilor internaţionale.
Nealinierea nu este numai un răspuns la războiul rece, ci şi la problemele decolonizării, la
cursa înarmărilor, la inechităţile de natură economică şi la alte aspecte negative din viaţa
internaţională.
Un eveniment politic important care a permis afirmarea mişcării de nealiniere l-a
constituit conferinţa afro-asiatică de la Bandung din 1955. Ideile exprimate în acestă
conferinţă, dezvoltate pe parcurs de o serie de personalităţi politice din ţările interesate,
au dus la cristalizarea conceptului de nealiniere care, în linii mari, era definit de
urmatoarele principii fundamentale: rămânerea în afara blocurilor militare sau a altor forme
de subordonare faţă de marile puteri; dezamorsarea tensiunilor internaţionale şi promovarea
păcii; acţiunea în spiritul principiului coexistenţei şi cooperării paşnice între state, oricare ar

5
 fi sistemele lor sociale sau politice; susţinerea popoarelor care luptă pentru eliberarea de sub
tutela colonialistă şi lupta impotriva rasismului etc.; servirea cauzei dezarmării, îndeosebi a
celei nucleare; acţionarea în favoarea unei ordini economice mondiale.
Prima conferinţă la vârf, reunind şefi de stat şi de guvern din 25 de ţări nealiniate, a
avut loc la Belgrad în 1961. Conferinţa a examinat un anumit numar de chestiuni relative la
pacea şi securitatea internaţională, precum şi la dezvoltarea economico-socială şi în special
la cele privind dezarmarea nucleară şi interzicerea experienţelor nucleare. Apelul lansat
asupra acestei ultime teme de către ţările nealiniate a avut ca urmare încheierea, în 1963, a
Tratatului privind interzicerea parţială a experienţelor nucleare. Şefii de stat şi de guvern
din ţările participante au adoptat o declaraţie care, în esenţă, exprima urmatoarele: trebuie sa
se instaureze o noua ordine mondială bazată pe cooperarea între naţiuni, fondată pe libertate,
egalitate şi dreptate socială, al carei obiectiv sa fie favorizarea prosperităţii; o pace
durabilă nu poate fi instaurată decât cu condiţia de a se pune capăt definitiv dominaţiei
exercitate de colonialism, imperialism şi neocolonialism sub toate formele lor; în scopul
eliminării surselor diferendelor susceptibile de a pune în pericol pacea mondiala, naţiunile
ar trebui să adopte, în practică coexistenţa paşnică în lumea întreagă; toate popoarele şi
naţiunile trebuie să rezolve problemele inerente propriilor lor sisteme politice, economice,
sociale şi culturale conform situaţiei lor particulare, trebuinţelor şi posibilităţilor lor;
popoarele şi guvernele trebuie să se abţină de la orice recurgere la ideologii în scopul
ducerii razboiului rece, exercitării de presiuni şi impunerii voinţei lor.
- Principiile enunţate la conferinţele de la Bandung şi Belgrad au constituit
fundamentul poziţiei mişcării de nealiniere, poziţie relativ puţin schimbată în cursul
următoarelor conferinţe mai importante.
Ce semnificaţie are conceptul de “coexistenţă paşnică”?
“Coexistenţa paşnică” reprezintă un concept care s-a afirmat după sfârşitul primului
război mondial.
El consacră renunţarea la război ca mijloc de rezolvare a problemelor litigioase dintre
state şi postulează rezolvarea lor pe calea tratativelor, prin respectarea independenţei şi
suveranităţii naţionale, a integrităţii teritoriale, egalităţii în drepturi a tuturor statelor, luarea
în considerare a intereselor reciproce, neamestecului în treburile interne ale altor state,
dezvoltarea reciproc avantajoasă a colaborării economice şi cultural-ştiintifice între toate
statele, fără nici o discriminare, participarea tuturor statelor, indiferent de natura orinduirii
sociale, la soluţionarea problemelor internaţionale1.
În viziunea promotorilor ei, coexistenţa paşnică nu trebuie să însemne o atitudine pasivă,
ci o cooperare activă. Ea constituie un mijloc eficace şi practic de întărire a încrederii între
naţiuni şi trebuie să se aplice, în mod universal, tuturor statelor, oricare ar fi mărimea
lor, prestigiul internaţional sau sistemul politic şi socio-economic.
Ce semnificatie are conceptul de “securitate comună” ?

1
Dicţionar diplomatic, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 205.

6
 “Securitatea comună” a fost avansată, ca idee, în prima parte a anilor '80 în cadrul unui
raport al Comisiei independente a O.N.U. privind problemele dezarmarii şi securităţii.
Conform acestui document, conceptul securităţii comune trebuie să se substituie celui
de descurajare, iar pacea internaţională trebuie sa fie bazată pe supravieţuirea tuturor
şi nu pe ameninţarea cu distrugerea reciprocă.
Comisia a recomandat ca procesul să înceapa prin relaţiile între cele două superputeri din
acea vreme, S.U.A. şi U.R.S.S. şi sistemele lor de alianţe, îndeosebi prin iniţierea
negocierilor asupra limitării armamentelor clasice şi nucleare şi prin adoptarea de politici
vizând încurajarea apropierii între aceste superputeri şi normalizarea relaţiilor dintre ele.
- Conceptul de securitate comună implică două aspecte: pe de o parte, recurgerea,
de preferinţă, la mijloace internaţionale faţă de mijloacele naţionale de asigurare a
securităţii şi, pe de altă parte, recurgerea la mijloace paşnice, în detrimentul întrebuinţării
forţei sau ameninţării cu forţa.

Ce este securitatea naţională (cf. Strategiei de securitate naţională a României, CSAT,

2006)?
• Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului
român şi un obiectiv fundamental al guvernării; ea are ca domeniu de referinţă valorile,
interesele şi obiectivele naţionale.

Ce domenii sunt vizate cu prioritate de către strategia națională de securitate (Cf. Strategiei
de securitate naţională a României, CSAT, 2006)?
– starea de legalitate;
– siguranţa cetăţeanului;
– securitatea publică;
– prevenirea şi contracararea terorismului şi a altor ameninţări asimetrice;
– capacitatea de apărare;
– protecţia împotriva dezastrelor naturale, degradării condiţiilor de viaţă şi
accidentelor industriale.

Care este natura măsurilor prin care se realizează securitatea naţională (Cf. Strategia de
securitate naţională a României, CSAT, 2006)
- politică

7
 - economică
- diplomatică
- socială
- juridică
- educativă
- administrativă
- militară,
- activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate
- gestionarea eficientă a crizelor
Ce este politica de securitate naţională ?
Este acea parte a politicii generale a unui stat, prin care se fundamentează teoretic şi se
îndeplinesc practic măsurile întreprinse în toate domeniile de activitate, atât în timp de
pace, cât şi în timp de război sau de criză, măsuri care să asigure promovarea
intereselor naţionale fundamentale şi apărarea lor împotriva oricăror agresiuni,
pericole, ameninţări şi riscuri.
Care sunt valorile naţionale (cf. Strategiei de securitate naţională a României, 2006)
• democraţia, libertatea, egalitatea şi supremaţia legii
• respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale
• identitatea naţională şi responsabilitatea civică; pluralismul politic
• proprietatea garantată şi economia de piaţă
• solidaritatea cu naţiunile democratice
• pacea şi cooperarea internaţională
• dialogul şi comunicarea dintre civilizaţii
Care sunt riscurile şi ameninţări le la adresa securităţii naţionale (cf. Strategiei de securitate
naţională a României, 2006)

• Terorismul internaţional
• Proliferarea armelor de distrugere în masă
• Conflictele regionale
• Criminalitatea transnaţională organizată

8
 • Guvernarea ineficientă
Care sunt principalele subsisteme ale sistemului securităţii naţionale ?
1. conceptual (doctrinar)
2. decizional
3. organizational-institutional
4. informational
5. actional
6. resursele
7. infrastructura teritoriala
8. cercetarea stiintifică, invățămantul si educația pentru securitate
Care sunt componentele subsistemului conceptual al securităţii naţionale?
• Conceptele, principiile, interesele nationale fundamentale, obiectivele
securitatii nationale etc. adoptate oficial;
• Parti din programele partidelor (coalitiilor) care dețin puterea politica in
stat, referitoare la securitatea natională;
• Conceptiile (doctrinele, strategiile) departamentale privind securitatea
natională.
Care sunt componentele subsistemului decizional al securității naţionale?
• Parlamentul Romaniei
• Presedintele Romaniei
• Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT)
• Guvernul Romaniei
• alte autoritati publice cu atributii in domeniul securitatii nationale
Ce presupune subsistemul organizational-institutional al securităţii naţionale?
- organizaţiile, instituţile, formaţiunile etc. specializate ţn domeniul securităţii naţionale.
Ce curinde subsistemul informaţional al securităţii?
- informaţii (cu relevanţă în domeniul securităţii naţionale) şi suporţii ai acestora ;
- centre de culegere, stocare, prelucrare, analiză şi difuzare a informaţiilor;

9
 - reţele ţi căi de transmisie sau distribu]ie a informa]iilor, sisteme informatice;
- mijloace de informare în masă (presă, radio, televiziune etc.), întrebuinţate în
folosul securităţii naţionale;
- reguli de operare cu informa]ia relevante pentru securitatea naţională;
- organisme specializate în domeniile informaţiilor, contrainformaţiilor, protecţiei
psihologice etc.

Ce cuprinde subsistemul resurselor securităţii naţionale?

- capacităţile politice, diplomatice, economico-financiare, militare, informaţionale,
demografice, ştiinţifico-tehnice, cultural-spirituale etc. utilizate pentru securitatea
naţională.

Ce cuprinde subsistemul infrastructurii teritoriale a securitatii?

- ansamblul lucrărilor, amenajărilor, instalaţiilor, aparaturii etc. destinate securităţii naţionale.

Ce cuprinde subsistemul de cercetare ştiinţifică, învăţământ şi educaţie pentru securitatea

na]ională?
- totalitatea instituţiilor, acţiunilor şi bazei materiale a cercetării ştiinţifice, îmvăţământului
educaţiei în folosul securită]ii na]ionale.
Care sunt componentele subsistemului acţional al sistemului securităţi naţionale?
- securitatea politico-diplomatica
- securitatea economica
- securitatea militara (apararea nationala)
- siguranta nationala
- securitatea publica (ordinea publica)
- securitatea stiintifico-tehnica
- securitatea moral-spirituala
- securitatea sociala
- securitatea demografica
- securitatea biologica (sanitara,

10
 - veterinara etc.)
- securitatea ecologica
- protectia civila
- etc.

Care sunt componentele securităţii economice?

-securitatea energetică
- securitatea materiilor prime
- securitatea industriala
- securitatea agrara (alimentara)
- securitatea transporturilor
- securitatea telecomunicatiilor
- securitatea comerciala
- securitatea financiar-valutara
- securitatea serviciilor etc
Care sunt, pe termen mediu, cele mai probabile provocări (riscuri, ameninţări) la adresa
securităţii Romaniei (conform Strategiei naţionale de apărare)?
• terorismul international, precum si proliferarea armelor de distrugere in masa
(principalele amenintari asimetrice la adresa securitatii internationale)
• instabilitatea datorata crizelor si conflictelor regionale, respectiv potentialul de activare a
unor conflicte "inghetate"
• disponibilitatea crescuta a noilor tipuri de arme conventionale
• crima organizata transfrontaliera
• folosirea in scopuri distructive a noilor tehnologii
• intreruperea fluxului de resurse vitale
• migratia ilegala
• efectele dezastrelor naturale
• guvernarea ineficienta

11
Care sunt interesele naționale (conform Strategiei naționale de apărare a țării adoptate de
catre Parlamentul Romaniei la 18 oct. 2008)?

• mentinerea integritatii, unitatii, suveranitatii, independentei si indivizibilitatii statului

roman;
• indeplinirea responsabila a obligatiilor si rolului ce decurg din statutul de membru al
NATO si al Uniunii Europene;
• dezvoltarea unei economii de piata competitive, dinamice si performante;
• modernizarea radicala a sistemului de educatie si valorificarea eficienta a
potentialului uman, stiintific si tehnologic, precum si a resurselor naturale;
• cresterea bunastarii cetatenilor, a nivelului de trai si de sanatate a populatiei;
• afirmarea si protejarea culturii, identitatii nationale si vietii spirituale, in contextul
participarii active la constructia identitatii europene.

Care sunt principalele documente care fundamentează planificarea apărării la nivel

national (cf. Legea nr. 473 privind planificarea apărării, din 2004)?
• Strategia naţională de apărare
• Programul de guvernare.
Care sunt documente de planificare a apărării la nivel departamental (cf. Legea nr. 473
privind planificarea apărării, din 2004)?
• Carta albă a apărării
• Strategia militară
• Directiva de planificare a apărării
• Programele majore şi planurile operaţionale de întrebuinţare a forţelor.

Care sunt elementele principale ale sistemului național de apărare, conform Legii apărării
naționale nr. 45 din 1994?
1. conducerea
2. forţele destinate apărării
3. resursele
4. infrastructura teritorială

Care sunt institutiile care realizeaza conducerea sistemului national de aparare (cf. Legii 45
din 1994)?
- Parlamentul României
- Preşedintele României
- Consiliul Suprem de Apărare a Țării
- Guvernul României
- Ministerul Apărării Naţionale
- autorităţile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul apărării naţionale.

Care sunt prerogativele Parlamentului în domeniul apărării naţionale (conform Constituţiei

Romaniei, art.65)?

12
Parlamentul are, o serie de prerogative în domeniul apărării naţionale, cum ar fi:
- declararea mobilizării totale sau parţiale;
- declararea stării de război;
- suspendarea sau încetarea ostilitatilor militare;
- aprobarea strategiei nationale de aparare a tarii;
- examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
- reglementează (conform art. 73 al Constituției), prin lege organică:
- organizarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
- regimul starii de mobilizare partiala sau totala a fortelor armate si al starii de
razboi ;
- regimul starii de asediu si al starii de urgenta;
În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata
acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor
(art. 92 din Constituţie).
Prin comisiile permanente, parlamentul exercită controlul nu numai asupra domeniilor
apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice (pentru care există la fiecare Cameră câte o
comisie de profil), ci şi asupra celorlalte domenii de activitate implicate, la nevoie, într-un fel sau
altul, în efortul de apărare.
Care sunt atribuţiile Preşedintelui României în domeniul apărării (conform Constituţiei
României, art. 92)?
(1) Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de
presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau totala
a fortelor armate. Numai in cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui se supune ulterior
aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) In caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele Romaniei ia masuri
pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului, printr-un
mesaj. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la
declansarea agresiunii.
(4) In caz de mobilizare sau de razboi Parlamentul isi continua activitatea pe toata durata
acestor stari, iar daca nu se afla in sesiune, se convoaca de drept in 24 de ore de la
declararea lor.

Ce măsuri excepţionale poate institui Preşedintele României în domeniul apărării (art. 93

din Constituţia României, 2003)?
- starea de asediu

13
 - starea de urgență
În cât timp de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă se convoacă Parlamentul
României, dacă acesta nu se află în sesiune, conform Constituţiei României, art. 93?
- in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si
functioneaza pe toata durata acestora.
Din ce se compun forţele destinate apărării din cadrul sistemului naţional de apărare, conform
Legii apărării naționale, nr. 45 din 1994?
- forţele armate
- forţele de protecţie.
Ce cuprind forțele armate, conform Legii apărării naționale, nr. 45 din 1994?
1. armata
2. mari unităţi şi unităţi din subordinea Ministerului de Interne
3. mari unităţi şi unităţi ale serviciilor de informaţii ale statuluii
4. alte formaţiuni de apărare armată organizate potrivit legii
Ce cuprind forţele de protecţie conform Legii apărării naționale. nr. 45 din 1994?
- unitatile si formatiunile de protecţie civila
- formatiunile sanitar-voluntare ale Crucii Rosii
- alte formatiuni ce se vor stabili prin lege
Din ce se constituie resursele apărării naţionale, conform Legii apărării naționale nr. 45 din
1994?
- din totalitatea resurselor umane, financiare, materiale şi de altă natură, pe care statul
le asigură şi le angajează în susţinerea eforturilor de apărare a ţării.
Din ce se constituie infrastructura teritorială, conform Legii apărării naționale nr. 45 din
1994?
- din ansamblul lucrărilor şi amenajărilor teritoriului care pot fi folosite în scopul
apărării naţionale.

Care sunt elementele constitutive ale agresiunii (conform Rezolutiei nr. 3.314 din 1974 a
Adunarii Generale a ONU)?

14
a) invadarea sau atacarea teritoriului unui stat de către forţele armate ale altui stat sau
orice ocupaţie militară, chiar temporară, rezultând dintr-o asemenea invazie sau dintr-
un asemenea atac, sau orice anexiune, prin folosirea forţei, a teritoriului altui stat;
b) bombardarea de către forţele armate ale unui stat, a teritoriului altui stat sau folosirea
oricăror arme de către un stat împotriva teritoriului altui stat;
c) blocada porturilor sau coastelor unui stat;

d) atacul efectuat de către forţele armate ale unui stat împotriva forţelor armate terestre,
navale sau aeriene, a flotelor maritime şi aeriene civile ale altui stat;
e) folosirea forţelor armate ale unui stat, care sunt staţionate pe teritoriul altui stat cu
acordul statului gazdă, contrar condiţiilor prevăzute în acord, sau orice extindere a
prezenţei lor pe teritoriul în chestiune, după stingerea acordului;
f) acţiunea unui stat de a admite ca teritoriul său anumite acte (conştiente sau inconştiente),
eveni mente, sau procese sociale, fenomene sau procese naturale să declanşeze, direct sau
prin intermediul unor lanţuri de determinări cauzale de o extremă diversitate, dereglări
grave in funcţionarea sistemelor esenţiale ale naţiunii sau ale statului.

Care sunt domeniile de referinţă ale securităţii naţionale?

- POLITIC
- DIPLOMATIC
- ECONOMIC
- MILITAR
- INFORMATIONAL
- CULTURAL
- MORAL-SPIRITUAL
- SANITAR-VETERINAR
- DEMOGRAFIC
- ECOLOGIC
- ORDINEA PUBLICA
- SIGURANTA NATIONALA
- PROTECTIA CIVILA
- ETC.

15
Care sunt principalele instituţii ale ONU?
• Adunarea Generală
– reprezentaţi ai fiecărui stat membru. Fiecare stat are drepturi egale de vot.
– rezoluţiile Adunării nu sunt legi, ci doar recomandări.
• Consiliul de Securitate
– 15 membri, din care 5 permanenţi cu drept de veto (China, Rusia, Franta, M.
Britanie, Franta, SUA) şi 10 aleşi pentru un mandat de doi ani.
– În fiecare an sunt aleşi cinci noi membri.
– Deciziile - votate de catre cel putin 9 membri
• Consiliului Economic şi Social
– Are in subordine o serie de organizatii
• Consiliul de Tutelă (şi-a suspendat activitatea)
• Curtea Internaţională de Justiţie
– decide dispute internaţionale (sediul la Haga).
• Secretariatul Naţiunilor Unite:
– cea mai mare funcţie administrativă este cea de Secretar general al ONU (Ban Ki-
moon, din Coreea de Sud)

Care sunt principalele instituţii ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa
(OSCE)?
• Reuniunile (summit-urile) OSCE (la 2-3 ani)
• Consiliul Ministerial
• Consiliul Înaltilor Functionari
• Presedintele in exercitiu al OSCE
• Troica OSCE
• Consiliul Permanent
• Forumul de Cooperare în Domeniul Securitatii

16
 • Secretariatul (cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor si Biroul OSCE pentru Institutii
Democratice si Drepturile Omului
• Înaltul Comisariat pentru Minoritati
• Adunarea Parlamentara a OSCE
• Curtea de Conciliere si Arbitraj (Tribunalul de Arbitraj, Comisia de Conciliere)

Ce este spaţiul de libertate, securitate şi justiţie în cadrul UE?

Crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie - Area of freedom, security and
justice (eng.), Espace de liberté, de sécurité et de justice (fr.) – a fost decisă pentru a putea
permite cu adevărat libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene şi pentru a
putea întreprinde acţiuni mai eficiente în lupta împotriva crimei organizate şi a fraudei. Prin
Tratatul de la Maastricht, domeniile legate de justiţie şi afaceri interne au fost incluse în titlul VI
al Tratatului UE („al treilea pilon”). Deciziile era luate prin reguli interguvernamentale. Prin
Tratatul de la Amsterdam, o parte dintre aceste domenii au fost comunitarizate. Este vorba
despre azil, imigrare şi cooperarea judiciară în materie civilă. Al treilea pilon nu a fost însă
desfiinţat, ci a fost restrâns, acoperind cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală.
Deşi nu mai aparţin unui singur pilon al UE, domeniile legate de justiţie şi afaceri interne aparţin
unui proiect unic: crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Astfel, conform Tratatului
de la Amsterdam, Uniunea Europeană trebuie menţinută şi dezvoltată ca spaţiu de libertate,
securitate şi justiţie.
Prin Constituţia Europeană sistemul celor trei piloni este anulat, iar cooperarea poliţienească şi
judiciară în materie penală sunt comunitarizate. Clauzele speciale de exceptare de care
beneficiază Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca rămân în vigoare.
Ce este şi ce rol are Comitetul Politic şi de Securitate în cadrul UE?
Comitetul Politic şi de Securitate (COPS) - Political and Security Committee (PSC), Comité
politique et de sécurité (COPS) - este organul permanent în domeniul politicii externe şi de
securitate comună, format din funcţionari de rang înalt din Statele Membre şi câte un
reprezentant al Comisiei Europene şi al Secretarului General al Consiliului UE. Înfiinţarea COPS
a fost hotărâtă la Consiliul European de la Helsinki, din decembrie 1999. COPS a devenit organ
permanent după Consiliul European de la Nisa, din decembrie 2000.
Responsabilităţile COPS sunt următoarele:
- să monitorizeze situaţia internaţională în domeniile acoperite de politica externă şi de
securitate comună (PESC);
- să contribuie la elaborarea politicilor specifice;
- să monitorizeze aplicarea deciziilor Consiliului în domeniul PESC.

17
 COPS exercită controlul politic şi orientarea strategică a operaţiunilor de gestionare a
crizelor, fiind autorizat de Consiliul UE să ia decizii în gestionarea practică a crizelor, în cadrul
politicii europene de securitate şi de apărare. Este asistat de un grup de lucru politico-militar, de
un comitet pentru aspecte civile ale gestionării crizelor, de un comitet militar şi de statul major
militar.
Care sunt agenţiile europene pentru politica de securitate şi de apărare comună?
• Agenţia Europeană de Apărare (AEA)
• Centrul Satelitar al Uniunii Europene (CSUE) – Torrejon, Spania
• Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (ISSUE) - Paris

Ce este politica europeană de securitate şi apărare (PESA)

Politica europeană de securitate şi apărare - European Security and Defence Policy (ESDP),
Politique européenne de sécurité et de défense (PESD) – este parte componentă a Politicii
externe şi de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene. Ea include elaborarea treptată a
unei politici de apărare comună care ar putea conduce, în timp, la o apărare comună.
Politica europeană de securitate şi apărare (PESA) urmăreşte să permită Uniunii să-şi
dezvolte capacităţile civile şi militare de gestionare de criză şi de prevenire a conflictelor la nivel
internaţional, contribuind astfel la menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale, în conformitate
cu Carta Naţiunilor Unite. PESA nu implică crearea unei armate europene şi are o evoluţie
compatibilă şi coordonată cu NATO. Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992 şi intrat în
vigoare în 1993, a inclus în titlul V primele prevederi cu privire la responsabilităţile Uniunii în
domeniul securităţii şi posibilitatea creării în viitor a unei politici de apărare comună. Prin
intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam (1999), au fost incluse noi responsabilităţi în
titlul V al Tratatului privind Uniunea Europeană. Este vorba despre operaţiuni umanitare şi de
salvare, de menţinere a păcii şi de folosire a forţelor de luptă în gestionarea crizelor, inclusiv în
operaţiunile de menţinere a păcii, cunoscute sub numele de misiuni Petersberg. Pe lângă
operaţiunile de gestionare a crizelor civile şi militare, există şi o componentă de prevenire a
conflictelor. Comitetul Politic şi de Securitate (COPS), Comitetul Militar al UE şi Statul Major
Militar al UE sunt structuri politice şi militare permanente, în a căror responsabilitate intră o
politică de apărare a UE autonomă şi operativă.
În decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki a stabilit obiectivul global, cu alte
cuvinte, Uniunea poate să disloce, în termen de 60 de zile şi pentru o durată de cel puţin un an,
până la 60.000 persoane. Consiliul European de la Göteborg, din iunie 2001, şi-a manifestat
dorinţa de a îmbunătăţi capacităţile UE în domeniul prevenirii conflictelor şi al gestionării
crizelor prin mijloace militare şi civile. Prin Tratatul de la Nisa, semnat în 2001 şi intrat în
vigoare în 2003, COPS derulează operaţiunile de gestionare a crizelor, care rămân însă în
responsabilitatea Consiliului UE. Constituţia Europeană menţionează obiectivul de punere în
aplicare a unei adevărate apărări comune europene.

18
 Prevede actualizarea misiunilor Petersberg şi introduce două noi clauze: o clauză de apărare
reciprocă şi o clauză de solidaritate în caz de atac terorist sau de catastrofă naturală sau provocată
de om. Este, de asemenea, prevăzută posibilitatea de a repartiza o responsabilitate militară unui
grup de state membre sau de a stabili o cooperare structurală permanentă în domeniul apărării.
Aceste măsuri ar permite unor State Membre să avanseze mai rapid spre realizarea obiectivului
de apărare comună.
După intrarea în vigoare (decembrie 2009) a Tratatului de la Lisabona, Consiliul European a
numit-o pe Catherine Ashton în calitate de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi
politica de securitate. Aceasta prezidează Consiliul Afaceri Externe şi conduce politica externă şi
de securitate comună. Datorită rolului său de vicepreşedinte al Comisiei Europene Catherine
Ashton asigură coerenţa şi coordonarea acţiunii externe a Uniunii Europene. Înaltul Reprezentant
este susţinut de Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE).

Care sunt misiunile de tip Petersberg?

Misiunile de tip Petersberg - Petersberg tasks (eng.), Missions de Petersberg (fr.) - au fost
stabilite prin Declaraţia de la Petersberg, adoptată de către Consiliul Ministerial al Uniunii
Europei Occidentale (UEO) în iunie 1992. Ele sunt parte integrantă a politicii europene de
securitate şi de apărare.
Misiunile Petersberg cuprind:
- misiuni umanitare şi de salvare;
- misiuni de menţinere a păcii;
- misiuni ale forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv operaţiuni de
restabilire a păcii.
Ce sunt informaţiile clasificate, conform art. 15 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia
informatiilor clasificate (Monitorul Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2002)?
- sunt informatiile, datele, documentele de interes pentru securitatea nationala, care,
datorita nivelurilor de importanta si consecintelor care s-ar produce ca urmare a
dezvaluirii sau diseminarii neautorizate, trebuie sa fie protejate;
Care sunt clasele de secretizare, conform Legii nr. 182/2002 privind protectia informaţiilor
clasificate?
- secrete de stat
- secrete de serviciu.
Ce sunt informaţiile secrete de stat, conform Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor
clasificate?
- informatiile care privesc securitatea nationala, prin a caror divulgare se pot prejudicia
siguranta nationala si apararea tarii.

19
Ce sunt informaţiile secrete de serviciu, conform Legii nr. 182/2002 privind protectia
informatiilor clasificate?
- informatiile a caror divulgare este de natura sa determine prejudicii unei persoane
juridice de drept public sau privat.
Care sunt nivelurile de secretizare atribuite informatiilor clasificate din clasa secrete de
stat, conform Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate?
- strict secret de importanta deosebita - informatiile a caror divulgare neautorizata este de
natura sa produca daune de o gravitate exceptionala securitatii nationale;
- strict secrete - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca
daune grave securitatii nationale;
- secrete - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca daune
securitatii nationale;
Care sunt categoriile de forte ale armatei?
- forțele terestre,
- forțele aeriene
- forțele navale,
- alte forțe.

Care sunt gradele cadrelor militare, în ordinea lor ierarhică în Ministerul Apărării Naţionale
(cf. Legii nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare)?

A. Maiştri militari şi subofiţeri:

- maistru militar clasa a V-a, respectiv sergent;
- maistru militar clasa a IV-a, respectiv sergent-major
- maistru militar clasa a III-a, respectiv plutonier;
- maistru militar clasa a II-a, respectiv plutonier-major;
- maistru militar clasa I, respectiv plutonier adjutant;
- maistru militar principal, respectiv plutonier adjutant principal;

B. Ofiţeri:
a) ofiţeri cu grade inferioare:
- sublocotenent, respectiv aspirant, pentru cei din arma marină;
- locotenent;
- căpitan;
b) ofiţeri cu grade superioare:
- maior, respectiv locotenent-comandor, pentru cei din arma aviaţie şi arma marină;
- locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor, pentru cei din arma aviaţie şi arma
marină;
- colonel, respectiv comandor, pentru cei din arma aviaţie şi arma marină;
c) generali şi amirali:
- general de brigadă - cu o stea, respectiv general de flotilă aeriană - cu o stea, pentru
cei din arma aviaţie şi contraamiral de flotilă - cu o stea, pentru cei din arma marină;

20
 - general-maior - cu două stele, respectiv contraamiral - cu două stele, pentru cei din
arma marină;
- general-locotenent - cu trei stele, respectiv viceamiral - cu trei stele, pentru cei din
arma marină;
- general - cu patru stele, respectiv amiral - cu patru stele, pentru cei din arma marină.

Care este cel mai inalt grad care poate fi acordat de Preşedintele României, în timp de război,
pentru merite militare excepţionale?
- mareşal

Care sunt gradele profesionale ale polițiștilor (cf. Legii nr. 360, din 2002, privind Statutul
poliţistului)?
I. Pt. corpul ofiţerilor de poliţie:
a) chestor general de poliţie (gradul cel mai mare);
b) chestor-şef de poliţie;
c) chestor principal de poliţie;
d) chestor de poliţie;
e) comisar-şef de poliţie;
f) comisar de poliţie;
g) subcomisar de poliţie;
h) inspector principal de poliţie;
i) inspector de poliţie;
j) subinspector de poliţie.
II. Pt. corpul agenţilor de poliţie:
a) agent-şef principal de poliţie;
b) agent-şef de poliţie;
c) agent-şef adjunct de poliţie;
d) agent principal de poliţie;
e) agent de poliţie.

Ce este EUROPOL-ul?
EUROPOL (Oficiul European de Poliţie) – European Police Office (eng.), Office
européen de police (fr.) - este un organism specializat al UE, responsabil cu
îmbunătăţirea cooperării între autorităţile poliţieneşti şi vamale ale Statelor
Membre. A fost înfiinţat printr-o convenţie, semnată în iulie 1995 şi intrată în
vigoare pe 1 octombrie 1998. Deşi are atribuţii în combaterea infracţiunilor şi a
terorismului, nu este o adevărată forţă de poliţie, ci are rolul de a facilita fluxul de
informaţii dintre autorităţile naţionale şi de a le oferi acestora analize specializate,
participând şi la investigaţii.

Care sunt amenințările la adresa siguranței nationale a României (conform Legii nr. 51 din
1991 privind siguranta natională)?
a) planurile si actiunile care vizeaza suprimarea sau stirbirea suveranitatii, unitatii,
independentei sau indivizibilitatii statului roman;
b) actiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de razboi sau de razboi civil,

21
 înlesnirea ocupatiei militare straine, aservirea fata de o putere straina ori ajutarea unei puteri
sau organizatii straine de a savirsi oricare din aceste fapte;
c) tradarea prin ajutarea inamicului;
d) actiunile armate sau orice alte actiuni violente care urmaresc slabirea puterii de stat;
e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizatii straine ori agentilor
acestora, procurarea ori detinerea ilegala de documente sau date secrete de stat, în vederea
transmiterii lor unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora sau în orice alt scop
neautorizat de lege, precum si divulgarea secretelor de stat sau neglijenta în pastrarea
acestora;
f) subminarea, sabotajul sau orice alte actiuni care au ca scop înlaturarea prin forta a
institutiilor democratice ale statului ori care aduc atingere grava drepturilor si libertatilor
fundamentale ale cetatenilor romani sau pot aduce atingere capacitatii de aparare ori altor
asemenea interese ale tarii, precum si actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de
neîntrebuintare a structurilor necesare bunei desfasurari a vietii social-economice sau apararii
nationale;
g) actiunile prin care se atenteaza la viata, integritatea fizica sau sanatatea persoanelor care
îndeplinesc functii importante în stat ori a reprezentantilor altor state sau ai organizatiilor
internationale, a caror protecţie trebuie sa fie asigurata pe timpul sederii în România, potrivit
legii, tratatelor si conventiilor încheiate, precum si practicii internationale;
h) initierea, organizarea, savîrsirea sau sprijinirea în orice mod a actiunilor totalitariste sau
extremiste de origine comunista, fascista, legionara sau de orice alta natura, rasiste,
antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice forma unitatea si
integritatea teritoriala a României, precum si incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului
de drept;
i) actele teroriste, precum si initierea sau sprijinirea în orice mod a oricaror activitati al caror
scop îl constituie savîrsirea de asemenea fapte;
j) atentatele contra unei colectivitati, savîrsite prin orice mijloace;
k) sustragerea de armament, munitie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice
din unitatile autorizate sa le detina, contrabanda cu acestea, producerea, detinerea,
înstrainarea, transportul sau folosirea lor în alte conditii decît cele prevazute de lege, precum
si portul de armament sau munitie, fara drept, daca prin acestea se pune în pericol siguranta
nationala;
l) initierea sau constituirea de organizatii sau grupari ori aderarea sau sprijinirea sub orice
forma a acestora, în scopul desfasurarii vreuneia din activitatile enumerate la lit. a) - k),
precum si desfasurarea în secret de asemenea activitati de catre organizatii sau grupari
constituite potrivit legii.

Care este definiția terorismului, potrivit art. 1 al Legii nr. 535 din 2004 privind prevenirea şi
combaterea terorismului?
Terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public
şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici:
a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini
extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente
şi/sau distructive;
b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;

22
 c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora;
d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă
atenţia asupra scopurilor urmărite2.

Ce autorități și instituții publice participă la sistemul naţional de prevenire şi combatere a

terorismului, conform Legii nr. 535 din 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului?
a) Serviciul Român de Informaţii, cu rol de coordonare tehnică;
b) Ministerul Administraţiei şi Internelor;
c) Ministerul Apărării Naţionale;
d) Ministerul Afacerilor Externe;
e) Ministerul Economiei şi Comerţului;
f) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
g) Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor;
h) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
i) Ministerul Sănătăţii;
j) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei;
k) Ministerul Finanţelor Publice;
l) Ministerul Integrării Europene;
m) Ministerul Justiţiei;
n) Serviciul de Informaţii Externe;
o) Serviciul de Protecţie şi Pază;
p) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
q) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
r) Banca Naţională a României;
s) Agenţia Naţională de Control al Exporturilor;
t) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
u) Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
În structura Serviciului Român de Informaţii - ca autoritate naţională în domeniu - se
înfiinţează Centrul de coordonare operativă antiteroristă.

Ce prevede Articolul 5 al Tratatului Nord Atlantic (1949)?

Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în
America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca,
dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare
individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini
Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte
Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru
restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice. Orice astfel de atac armat şi toate

2
Legea nr. 535 din 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, Monitorul Oficial, Partea I nr. 1161,
08.12.2004, art.1.

23
măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate.
Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru
restabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

Ce este protectia civilă (cf. Legii nr. 48 din 2004, privind protecţia civilă)?

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un

ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice,
operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate
potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a
dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale
situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi
asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Care sunt atribuţiile protecţiei civile (cf. Legii nr. 48 din 2004, privind protecţia civilă)?
a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi
tehnologice de pe teritoriul României;
b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor
referitoare la protecţia civilă;
c) informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este
expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la
dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
d) organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a
serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în
domeniu;
e) înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
f) protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi
a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
g) asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de
conflict armat;
h) organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi
omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor
situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate;
i) limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul
conflictelor armate;
j) asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul
conflictelor militare;
k) participarea la misiuni internaţionale specifice;
l) constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice în situaţii de
urgenţă sau de conflict armat.
-alte atribuţiile prevăzute în acte normative incidente sau conexe, precum şi în actele
internaţionale în domeniu, la care România este parte.

Ce înțelesuri au termenii şi expresiile de mai jos (cf. Legii nr. 48 din 2004, privind protecţia
civilă)?

24
 - dezastru - evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale
sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale
mediului şi care, prin amploare, intensitate şi consecinţe, atinge ori depăşeşte
nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea
situaţiilor de urgenţă, elaborate şi aprobate potrivit legii;
- situaţie de protecţie civilă - situaţia generată de iminenţa producerii sau de
producerea dezastrelor, a conflictelor militare şi/sau a altor situaţii neconvenţionale
care, prin nivelul de gravitate, pun în pericol sau afectează viaţa, mediul, bunurile şi
valorile culturale şi de patrimoniu;
- înştiinţare - activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenţa
producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către autorităţile
administraţiei publice centrale sau locale, după caz, în scopul evitării surprinderii şi al
realizării măsurilor de protecţie;
- avertizare - aducerea la cunoştinţă populaţiei a informaţiilor necesare despre
iminenţa producerii sau producerea unor dezastre;
- prealarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre
probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;
- alarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre
iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;
- adăpostire - măsură specifică de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a
valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare, împotriva efectelor
atacurilor aeriene ale adversarului. Adăposturile de protecţie civilă sunt spaţii special
amenajate pentru protecţia personalului în situaţii de urgenţă, proiectate, executate,
dotate şi echipate potrivit normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul
administraţiei şi internelor;
- asanare - ansamblul de lucrări şi operaţiuni executate pentru înlăturarea sau
distrugerea muniţiei neexplodate şi dezafectarea terenurilor, altele decât poligoanele
de trageri ale structurilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Ce înțelesuri au termenii şi expresiile de mai jos (conform OUG 21/2004 si Legii 15/2005
2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă)?

- situaţia de urgenţă - eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin

amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător,
valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate
sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare
şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate;
- amploarea situaţiei de urgenţă - mărimea ariei de manifestare a efectelor distructive
ale acesteia în care sunt ameninţate sau afectate viaţa persoanelor, funcţionarea
instituţiilor statului democratic, valorile şi interesele comunităţii;
- intensitatea situaţiei de urgenţă - viteza de evoluţie a fenomenelor distructive şi
gradul de perturbare a stării de normalitate;
- starea potential generatoare de situații de urgenta - complex de factori de risc
care, prin evolutia lor necontrolata si iminenta amenintarii, ar putea aduce atingere

25
 vietii si sanatatii populatiei, valorilor materiale si culturale importante si factorilor de
mediu;
- starea de alertă - se declară potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi se referă la
punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare
a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă;
- managementul situaţiei de urgenţă - ansamblul activităţilor desfăşurate şi
procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituţiile şi serviciile publice abilitate
pentru identificarea şi monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor şi
analiza situaţiei, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acţiune şi
implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de normalitate;
- monitorizarea situaţiei de urgenţă - proces de supraveghere necesar evaluării
sistematice a dinamicii parametrilor situaţiei create, cunoaşterii tipului, amplorii şi
intensităţii evenimentului, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia, precum şi a
modului de îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situaţiei de urgenţă;
- tipuri de risc - cazuri de forta majora determinate de incendii, cutremure, inundatii,
accidente, explozii, avarii, alunecari sau prabusiri de teren, imbolnaviri in masa,
prabusiri ale unor constructii, instalatii ori amenajari, esuarea sau scufundarea unor
nave, caderi de obiecte din atmosfera ori din cosmos, tornade, avalanse, esecul
serviciilor de utilitati publice si alte calamitati naturale, sinister grave sau evenimente
publice de amploare determinate ori favorizate de factori de risc specifici;
- gestionarea situaţiilor de urgenţă - identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor
de risc şi a factorilor determinanţi ai acestora, înştiinţarea factorilor interesaţi,
avertizarea populaţiei, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc,
precum şi a efectelor negative şi a impactului produs de evenimentele excepţionale
respective;
- intervenţia operativă - acţiunile desfăşurate, în timp oportun, de către structurile
specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării sau înlăturării,
după caz, a consecinţelor acesteia;
- evacuarea - măsură de protecţie luată în cazul ameninţării iminente, stării de alertă
ori producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele afectate
sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi
economici, categorii sau grupuri de populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în
zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a persoanelor, bunurilor şi
valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi agenţilor economici.

Care sunt principiile managementului situaţiilor de urgenţă (conform OUG 21/2004 si Legii
15/2005 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă)?
a) previziunea şi prevenirea;
b) prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor;
c) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
d) asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă de către autorităţile
administraţiei publice;
e) cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme şi organizaţii
similare;
f) transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel
încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse;

26
 g) continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă, de la
nivelul autorităţilor administraţiei publice locale până la nivelul autorităţilor
administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi de intensitatea acestora;
h) operativitatea, conlucrarea activă şi subordonarea ierarhică a componentelor
Sistemului Naţional.

Ce acțiuni și măsuri se întreprind, în condițiile legii, pe durata situaţiilor de urgenţă sau a

stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă?
a) avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol;
b) declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de
urgenţă;
c) punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi,
după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată;
d) intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie,
pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative;
e) acordarea de ajutoare de urgenţă;
f) instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia
României, republicată;
g) solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
h) acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice;
i) alte măsuri prevăzute de lege.

Ce măsuri se pot dispune pe timpul stării de alertă pentru inlaturarea starii de forta
majora (conform OUG 21/2004 si Legii 15/2005 2004 privind Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă)?
- orice masuri necesare pentru inlaturarea starii de forta majora (acestea trebuie sa fie
proportionale cu situațiile care le-au determinat si se aplica cu respectarea conditiilor
si limitelor prevazute de lege)

Care este compunerea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

(conform OUG 21/2004 si Legii 15/2005 2004 privind Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă)?
a) comitete pentru situaţii de urgenţă;
b) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
c) servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă;
d) centre operative pentru situaţii de urgenţă;
e) comandantul acţiunii.

Care sunt comitetele pentru situaţii de urgenţă (conform OUG 21/2004 si Legii 15/2005 2004
privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă)?
a) Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (condus nemijlocit de ministrul
administraţiei şi internelor, sub coordonarea primului-ministru);
b) comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de urgenţă
(sub conducerea miniştrilor, respective a conducătorilor instituţiilor publice centrale);
c) Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (sub conducerea
prefectului);

27
 d) comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă (sub conducerea prefectilor);
e) comitetele locale pentru situaţii de urgenţă (conduse de primari).

Cand se intrunesc comitetele pentru situaţii de urgenţă (conform OUG 21/2004 si Legii
15/2005 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă)?
- semestrial şi ori de câte ori este necesar

Cine face parte din Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă?
- primarul general, primarii de sectoare, şefi de servicii publice deconcentrate,
descentralizate şi de gospodărie comunală, manageri ai unor instituţii, regii autonome şi
societăţi comerciale care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de
urgenţă, precum şi manageri ai agenţilor economici care, prin specificul activităţii,
constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă (Comiterul este condus
de prefect),

Care este organul de specialitate din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor,

care asigura coordonarea unitara si permanenta a activitatilor de prevenire si gestionare a
situațiilor de urgenta?

- Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta

In cadrul caror ministere şi instituţiilor publice se constituie şi funcţionează centre

operative pentru situaţii de urgenţă, ca structuri cu activitate permanent?
1. Ministerul Administraţiei şi Internelor, în cadrul:
- Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă;
- serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.
2. Ministerul Apărării Naţionale
3. Ministerul Afacerilor Externe
4. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
5. Ministerul Economiei şi Comerţului
6. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
7. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor
8. Ministerul Sănătăţii
9. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei
10. Serviciul Român de Informaţii
11. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
12. Serviciul de Protecţie şi Pază
13. Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale

Care sunt structurile permanente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de

Urgenţă din Romania (cf. OUG 21/2004 si Legii 15/2005 2004 privind Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă)?
1. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin Centrul Operaţional Naţional;
2. Centrele operative cu activitate permanentă din cadrul ministerelor cu funcţii de sprijin
3. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, prin Centrul
Operaţional

28
 4. Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, prin centrele operaţionale.

Care sunt structurile cu activitate temporară ale Sistemului Naţional de Management al

Situaţiilor de Urgenţă din Romania (cf. OUG 21/2004 si Legii 15/2005 2004 privind Sistemul
Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă)?
1. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, sub conducerea nemijlocită a ministrulu
internelor şi reformei administrative şi în coordonarea primului ministru;
2. Comitetele ministeriale pentru situaţii de urgenţă, sub conducerea miniştrilor, prin
centrele operative cu activitate temporară;
3. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, sub conducerea prefectului
Municipiului Bucureşti;
4. Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, sub conducerea prefectului judeţului;
5. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, sub conducerea primarului, prin centrele
operative.

Care sunt funcţiile centrului de comunicare şi informare publică (cf. HG. 548/2008 privind
aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
a) furnizarea informaţiilor şi sprijinirea presei într-o situaţie de urgenţă;
b) soluţionarea solicitărilor telefonice primite din partea publicului;
c) monitorizarea şi analizarea informaţiilor apărute în presă;
d) coordonarea comunicării şi informării în cadrul echipei de management a situaţiei de
urgenţă;
e) asigurarea legăturii comitetului pentru situaţii de urgenţă cu mass – media;
f) administrarea paginii de internet destinate informării publicului.

Care sunt compartimentele ce compun un centru de comunicare şi informare publică (cf.

HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru
situații de urgență)?

a) Structura de monitorizare, analiză şi sinteză – monitorizează şi sintetizează

informaţiile apărute în presă sau provenite din alte surse, analizează şi realizează
materialele ce vor fi utilizate ca bază pentru comunicarea şi informarea ulterioară a
populaţiei.
b) Structura de informare şi comunicare – lucrează direct cu publicul şi cu mass –
media, primeşte întrebări şi furnizează răspunsuri, gestionează linia telefonică gratuită ce
trebuie activată în cazul unei situaţii de urgenţă şi actualizează informaţia pe pagina de
internet.
c) Structura de acreditare şi contact – instruieşte, acreditează şi însoţeşte reprezentanţii
massmedia sau alte persoane care participă la locul intervenţiei sau vizitează zona
afectată.

Care este schema de organizare a Centrului de comunicare şi informare publică (cf. HG.
548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru
situații de urgență)?

29
 - Președintele Comitetului pentru Situații de Urgență
- Purtătorul de cuvânt (subordonat președintelui comitetului)
- Ofițerul de informare publică (subordonat președintelui comitetului)
- Comunicatori/purtători de cuvânt din cadrul instituțiilor reprezentate în Comitetul
pentru situații de urgență și din echipa operațională (se afla in coordonarea
Purtătorului de cuvânt)
- Personalul de sprijin adus pentru situația de urgență (se subordonează Ofițerului de
Informare Publică.

4.3.1. Ofiţerul de informare publică şi personalul de sprijin

Ofiţerul de informare publică este coordonatorul echipei de sprijin. Ofiţerul devine manager şi
direct responsabil pentru activitatea centrului şi a voluntarilor solicitaţi pentru funcţiile de sprijin,
cum ar fi a operatorilor telefonici, asistenţilor administrativi şi ofiţerilor de presă. Personalul de
sprijin trebuie să respecte instrucţiunile ofiţerului de informare publică.

Când se stabileste purtătorul de cuvânt (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei
naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
- în prima şedinţe a comitetului pentru situaţii de urgenţă

Ce calităţi trebuie să îndeplinească purtătorul de cuvânt (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea
Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
- eficienţa,
- gradul de familiarizare cu tipul de informaţie care trebuie furnizată în situaţii de
urgență,
- experienţa în comunicarea cu mass-media,
- carismă,

30
 - instruirea sau experienţa anterioară în domeniul situaţiilor de urgenţă
- experienţă şi abilităţi de comunicare, astfel încât să fie respectat de membrii
comitetului.

Care sunt responsabilităţile purtătorului de cuvânt (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea
Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?

- este responsabil cu elaborarea şi prezentarea mesajelor în numele comitetului şi cu

asigurarea informării în timp util atât a mass-mediei, cât şi a populaţiei.
- este principala persoană de contact pentru mass-media şi, în acelaşi timp, “vocea”
comitetului în cadrul conferinţelor de presă şi în interviurile media.
- cooperează cu purtătorii de cuvânt/personalul responsabil cu comunicarea din toate
instituţiile reprezentate în comitet sau implicate în orice fel în situaţia de urgenţă.
- se asigură că următoarele reguli vor fi respectate:
o toţi comunicatorii primesc acelaşi mesaj în timp util;
o informaţia este distribuită la nivelul tuturor instituţiilor implicate;
o purtătorii de cuvânt din fiecare instituţie implicată, vor furniza către media doar
informaţiile aflate în domeniul lor de competenţă.
- Purtătorul de cuvânt trebuie să participe la şedinţele comitetului pentru situaţii de
urgenţă, să urmărească procesul de luare a deciziilor şi să beneficieze de sprijinul
membrilor comitetului în îndeplinirea atribuţiilor sale. Toate părţile implicate trebuie
să-i înlesnească accesul la informaţiile de care dispun şi să-l sprijine pe toată durata
situaţiei de urgenţă.

Cui este subordonat purtătorul de cuvânt (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei
naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?

- preşedintelui comitetului pentru situaţii de urgenţă (care face parte din echipa de
comunicare, colaborând permanent cu ofiţerul de informare publică, fiind direct
responsabil de conţinutul şi calitatea informaţiilor făcute publice).

Cine sunt purtătorii de mesaj cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de
comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
- persoane din diferite niveluri ale ierarhiei sistemului naţional de management al
situaţiei de urgenţă.

Care sunt regulile referitoare la difuzarea de informaţii dupa adunarea si verificarea

acestora in vederea difuzarii (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de
comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
1. informaţia trebuie transmisă simultan tuturor canalelor mass-media utilizând toate
mijloacele disponibile şi întreg personalul.
2. conferinţele de presă se vor organiza cât mai curând posibil, dar numai după
verificarea informaţiilor, precum şi în cazul în care apar informaţii noi.
3. comunicatele de presă trebuie să reprezinte instrumentul principal de informare, atât
pentru presă, cât şi pentru instituţii.

31
 4. toate instituţiile publice reprezentate în comitet sau implicate în gestionarea situaţiei de
urgenţă trebuie să primească, de asemenea, aceste informaţii.
- Pe lângă agenţiile de presă şi canalele de televiziune principale, informaţia trebuie
transmisă prin fax, e-mail sau personal, centrului pentru preluarea apelurilor telefonice
din partea publicului, tuturor serviciilor profesioniste de urgenţă, paginilor de internet
relevante, partidelor politice şi Parlamentului, grupurilor speciale de interes, firmelor
afectate, dar şi organizaţiilor neguvernamentale.
- Mass-media va apela la orice sursă posibilă pentru a obţine informaţii şi este esenţial, ca
toţi cei implicaţi sau care au legătură cu situaţia de urgenţă sa fie informaţi în mod regulat
despre evoluţia evenimentului şi despre măsurile adoptate.

Cum se verifica informaţia pregătita de purtătorul de cuvânt sau de Centrul de

comunicare şi informare publică înainte de difuzare (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea
Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
- Înainte de difuzare, declaraţiile publice pregătite de purtătorul de cuvânt sau de
Centrul de comunicare şi informare publică, trebuie prezentate comitetului pentru
situaţii de urgenţă şi/sau instituţiilor implicate.

9. Care sunt obiectivele activităţilor de comunicare şi informare publică pe timpul

situaţiilor de urgenţă (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare
si informare publică pentru situații de urgență)?
a) adoptarea unei strategii de control al situaţiei prin transmiterea mesajelor de liniştire şi
cooperare între autorităţile responsabile;
b) transmiterea, în funcţie de tipul dezastrului, a instrucţiunilor corespunzătoare pentru
fiecare categorie de populaţie afectată;
c) informarea corectă şi în timp real despre datele cunoscute ale situaţiei, despre
consecinţele şi despre măsurile luate;
d) evitarea blocajelor informaţionale;
e) combaterea permanentă a cazuisticii zvonurilor;
f) feed back imediat şi apropriat;
g) realizarea comunicării interne, în cadrul echipei de management a situaţiei de urgenţă,
dar şi în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Care sunt grupurile ţintă pentru comunicarea şi informarea publică pe timpul situaţiilor
de urgenţă (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si
informare publică pentru situații de urgență)?
a) victimele şi rudele acestora;
b) locuitorii din zona afectată de situaţia de urgenţă;
c) cetăţenii din zonele potenţiale de risc;
d) opinia publică şi mass- media locală, naţională şi internaţională;
e) autorităţile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă: instituţiile cu funcţii de
sprijin, instituţii guvernamentale, agenţii locale sau naţionale, spitale;
f) categorii speciale ale publicului ţintă: organizaţii economice, societăţi de asigurări,
organizaţii umanitare internaţionale, organizaţii neguvernamentale, biserica, instituţiile de
învăţământ;

32
 g) membrii structurilor de management al situaţiei de urgenţă şi membrii echipelor de
intervenţie.

Care sunt tehnicile şi strategiile de comunicare folosite în organizarea conferinţelor de

presă şi colaborarea cu mass-media în situații de urgență (cf. HG. 548/2008 privind
aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?

a) organizarea a două conferinţe de presă într-un interval de maxim 24 de ore de la

declanşarea situaţiei de urgenţă;
b) organizarea informărilor de presă ori de câte ori necesar;
c) distribuirea de mape de presa;
d) sprijinirea jurnaliştilor în obţinerea interviurilor cu purtătorii de mesaj;
e) facilitarea obţinerii de către jurnalişti a unor materiale publicate în scopul
documentării;
f) însoţirea jurnaliştilor în vizitele de documentare pe teren.

Care sunt activităţile de comunicare în primele 24 de ore ale situaţiei de urgenţă (cf. HG.
548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru
situații de urgență)?
- O echipă de comunicare trebuie să fie deja activată când Comitetul se întruneşte şi
nominalizează purtătorul de cuvânt
- Primele ore ale situaţiei de urgenţă sunt cruciale, de aceea următoarele activităţi
trebuie implementate în maxim 24 de ore:
a) verificarea situaţiei: determinarea gravităţii şi intensităţii evenimentului cât mai
curând posibil;
b) transmiterea notificărilor: contactarea şi informarea tuturor responsabililor din
comitet sau din alte instituţii, care trebuie să ştie ce se întâmplă;
c) organizarea activităţilor: activarea planului începând cu funcţiile şi persoanele
desemnate să le îndeplinească;
d) stabilirea grupurilor ţintă şi mesajelor principale în funcţie de gravitatea
evenimentului;
e) pregătirea comunicatelor de presă şi prezentarea lor în comitet: agrearea
conţinutului, dezvoltarea mesajului şi aprobarea pentru difuzare;
f) difuzarea informaţiei: decizie privind frecvenţa cu care vor fi difuzate noi
informaţii, cum se va face acest lucru şi de către cine.

Care sunt activităţile specifice comunicării ce trebuie îndeplinite în primelor ore ale
situaţiei de urgenţă (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si
informare publică pentru situații de urgență)?
a) activarea centrului de comunicare şi informare publică;
b) asigurarea participării purtătorului de cuvânt la şedinţele comitetului;
c) informarea membrilor comitetului în legătură cu evoluţia evenimentelor;
d) acreditarea reprezentanţilor mass-media;
e) organizarea de conferinţe de presă şi de scurte prezentări;
f) analizarea resurselor disponibile;

33
 g) deschiderea unui centru de comunicare telefonică cu populaţia: linii telefonice gratuite,
pagini de internet;
h) elaborarea textului pentru primul mesaj adresat publicului;
i) oferirea unui spaţiu adecvat de lucru pentru jurnalişti;
j) furnizarea constantă a informaţilor şi resurselor, materiale sau umane, către centrul de
comunicare şi informare publică;
k) înştiinţarea comitetului pentru situaţii de urgenţă în legătură cu problemele populaţiei
şi aspectele de interes pentru presă;
l) facilitarea contactului membrilor echipei de intervenţie cu familiile lor astfel încât
problemele personale să nu le afecteze munca.

Care sunt activităţi de comunicare în timpul intervenţiei in situații de urgență (cf. HG.
548/2008 privind aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru
situații de urgență)?
a) identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor echipei de management al situaţiei şi a
eventualelor elemente care ar putea avea o evoluţie nefavorabilă.
b) analizarea situaţiei practice şi, după determinarea tipului acesteia şi vulnerabilităţilor
pe care le presupune, verificarea mesajelor concepute astfel încât publicul să fie pregătit
să facă faţă unor potenţiale riscuri.
c) folosirea unui singur purtător de cuvânt şi a mai multor purtători de mesaj în funcţie de
efectele urmărite de echipa de management a situaţiei. Mass-media va primi informaţii de
la aceste persoane care prezintă mesajele consecvent şi credibil.
d) organizarea de conferinţe de presă şi de scurte prezentări.
e) înregistrarea tuturor solicitărilor primite în scopul obţinerii controlului asupra
informaţiilor
şi pentru evitarea dezinformării sau confuziilor.
f) sintetizarea celor mai frecvente solicitări şi elaborarea unor răspunsuri complete şi
documentate pentru mass-media şi populaţie.

Care sunt principalele obiective ale comunicării post urgenţă (cf. HG. 548/2008 privind
aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
a) prezentarea strategiei urmărite înainte, în timpul şi după situaţia de urgenţă
b) managementul consecinţelor.
c) concluziile trase, lecţiile învăţate şi cum vor fi avute în vedere pentru îmbunătăţirea
activităţilor viitoare.

Care sunt tipurile de activităţi pentru informare publică (cf. HG. 548/2008 privind aprobarea
Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
1. consultări publice;
2. dezbateri publice privind planurile de apărare şi contribuţia comunităţii la aplicarea lor;
3. exerciţii şi aplicaţii pe tipuri de risc şi particularităţi de zonă;
4. exerciţii/aplicaţii integrate - servicii profesioniste de urgenţă, populaţie şi massmedia;
5. exerciţii integrate - copii şi comunitate;
6. campanii la nivel naţional şi local, de informare/conştientizare a populaţiei;
7. campanii de informare publică desfăşurate prin intermediul presei centrale şi locale.

34
Care sunt canalele şi instrumentele pentru informare publică (cf. HG. 548/2008 privind
aprobarea Strategiei naționale de comunicare si informare publică pentru situații de urgență)?
1. comunicarea directă: din uşă în uşă, întâlniri tematice în cadrul comunităţii;
2. televiziune cablu, televiziuni naţionale, televiziuni locale, în principiu orice spaţiu
destinat dezbaterilor – emisiuni şi interviuri cu specialişti, lideri de opinie, constructori,
reprezentanţii autorităţilor publice sau lideri politici;
3. internet şi publicaţii pentru informare şi consultare, forumuri de dezbatere;
4. evenimente: târguri şi expoziţii;
5. comunicare indirectă: afişe şi panouri publicitare plasate în locuri publice şi pe
mijloacele de transport in comun;
6. radio: preponderent pentru urgenţe;
7. ziare şi reviste: campanii de informare derulate prin intermediul presei centrale şi
locale;
8. operatorii de telefonie mobilă care au acoperire la nivel naţional, pe timpul situaţiei de
urgenţă când reţeaua tradiţională de comunicaţii este afectată;
9. operatorii naţionali în domeniul serviciilor poştale, în special în zonele rurale în care
utilizarea altor canale sau instrumente de comunicare nu sunt posibile;
10. sistemul de învăţământ.

Ce semnificație au următoarele abrevieri?

ACE – Comandamentul Forţelor Aliate din Europa (Allied Command Europe)

ACT – Comandamentul Aliat pentru Transformare (Allied Command Transformation)
CJTF – Forţe Operative Multinaţionale Interarme (Combined Joint Task Forces)
CSAT – Consiliul Suprem de Apărare a }ării (Supreme Council of National Defense)
IFOR – Forţa de Implementare în Bosnia şi Herţegovina (Implementation Force for
Bosnia and Herzegovina)
KFOR – Forţa de Menţinere a Păcii din Kosovo (Kosovo Force)
NATO – Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (North-Atlantic Treaty Organization)
ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite (United Nations Organization)
ORNISS – Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat
PESA – Politica Europeană de Securitate şi Apărare (European Security and Defense
Policy - ESDP)
PfP – Parteneriatul pentru Pace (Partnership for Peace)
PSO – Operaţiuni de sprijin al păcii (Peace Support Operations)
SECI – Iniţiativa pentru Cooperare în sud-estul Europei (South East Cooperation
Initiative)
SEDM – Reuniunea Miniştrilor Apărării din sud-estul Europei (South-East Defense
Ministerial)
SEEBRIG – Brigada Multinaţională de Pace din sud-estul Europei (South-East European
Brigade)
SEECP – Procesul de Cooperare în sud-estul Europei (South East Europe Co-operation
Process)
SEEI – Iniţiativa NATO pentru Europa de Sud-Est (South East Europe Initiative)
SFOR – Forţa de Stabilizare în Bosnia şi Herţegovina (Stabilization Force for Bosnia and
Herzegovina)

35
SHAPE – Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (Supreme
Headquarters Allied Powers Europe)
START – Tratat asupra reducerii armamentelor strategice (Strategic Arms Reduction
Treaty)
TNP – Tratatul de neproliferare nucleară (Non-Proliferation Treaty)
UE – Uniunea Europeană (European Union)

36