Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe altă cale decât tubul
digestiv. În mod curent se înţelege introducerea în organism a medicamentelor aflate în stare
lichidă, cu ajutorul unor ace care traversează ţesuturile, deci prin injecţii. Dintre avantajele
utilizării acestei căi cităm:
 absorbţia uşoară, cea ce determină o instalare rapidă a efectului;
 ocolirea tubului digestiv în cazul medicamentelor sensibile la acţiunea sucurilor digestive
introducerea medicamentelor în organismul bolnavului inconştient. Aceasta pastreaza in sfera ei
numai calea injectabila de administrare a medicamentelor.
Injectia consta in introducerea substantelor medicamentoase lichide in organism , prin
intermediul unor ace care traverseaza tesuturile, acul fiind adaptat la seringa.
Avantajele caii parenterale sunt: dozarea precisa a medicamentelor; obtinerea unui efect
rapid; posibilitatea administrarii medicamentelor la pacientul inconstient, cu hemoragie
digestiva, varsaturi.
Scopul injectiilor:
-explorator ,care consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante;
-terapeutic:-administrarea medicamentelor.
Locul injectiilor (ca si scopul ) il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele:
-grosimea dermului- injectia intradermica;
-sub piele,in tesutul celular subcutanat - injectia subcutanata;
-tesutul muscular- injectia intramusculara;
-in vasele sanguine - injectia intavenoasa si injectia intraarteriala ;
-in inima - injectia intracardiaca;
-in interventia de urgenta - in maduva rosie a oaselor;
-injectia intraosoasa - in spatiul subarahnoidian.
Administrarea prin injectare se realizeaza, de obicei, in urgentele medicale pentru un
efect rapid, fiind folosita si atunci cand nu este posibila sau nu este avantajoasa administrarea
orala: medicamente care se absorb putin sau deloc, fie sunt distruse in tubul digestiv, cand
bolnavii sunt necooperanti, aflati in stare de coma sau inconstienta sau in caz de contraindicatie
pentru administrare orala. In urma administrarii medicamentelor pe aceasta cale, in sange se
realizeaza concentratii sanguine foarte inalte si rapide, fiind extrem de eficace in urgente, dar si
foarte periculoasa.

Injecţia intradermică se face cu scop explorator, anestezic, curativ.

In scop diagnostic: injectarea diverselor antigene sau alergene care, in contact cu anticorpii din
organism, produc o reactie maculo-papuloasa locala (intradermoreactie), direct proportionala cu
gradul de sensibilizare. Citirea reactiei se face intre 30 minute si 72 de ore, in functie de
antigenul introdus (tuberculina, antigen hidatic, difteric, etc). In scop terapeutic se introduc
substante medicamentoase pentru desensibilizarea sau se incepe anestezia locala prin infiltrare.
Zona de electie pentru astfel de injectii este fata anterioara a antebratelor, fiind mai accesibila si
lipsita de foliculi pilosi. Se utilizeaza seringa de 1 ml si ace mici si subtiri, cu bizoul scurt. Dupa
dezinfectia tegumentului, acesta se intinde usor, patrunzand cu acul paralel cu suprafata pielii,
strict intradermic, injectand 0,1-0,3 ml. Daca injectia este corect facuta, la locul injectarii apare o
papula, iar pielea ia aspectul unei “coji de portocala”.

Injectarea intraarteriala este rezervata pentru substantele radioopace folosite in vederea

diagnosticului radiologic. De asemenea, in situatii de exceptie se pot injecta regional substante
citotoxice sau metaboliti protectori fata de acestea.
Injectiile in seroase se folosesc foarte rar. Injectarea intraperitoneala, de exemplu, poate
servi, ocazional, pentru introducerea de substante citotoxice sau de radioizotopi la bolnavii cu
tumori abdominale si ascita. Administrarea intraarteriala a medicamentelor poate cauza reflexe
puternice sau poate fi urmata de aparitia unui hematom la locul injectiei.

Injecţia subcutanată se face numai in scop terapeutic si consta in introducerea

substantei in hipoderm. In pricipiu injectia se poate efectua pe toata suprafata corpului cu
exceptia zonelor tegumentare care acopera reliefuri osoase, vase mari sau trunchiuri nervoase,
fata interna a membrelor, regiunea gatului si capului si zonele unde se exercita presiuni. Totusi,
se prefera anumite zone de electie ca: fata antero-externa a coapsei, fata posterioara a bratului,
fata laterala a toracelui, fata peretelui antero-lateral al abdomenului, unde hipodermul este mai
dezvoltat si tegumentul mai mobil pe planurile subjacente.
Se utilizeaza seringi proportionale cu cantitatea de solutie ce trebuie injectata, cu ace mai
lungi si bizoul lung. Se dezinfecteaza pielea in zona respectiva si apoi prindem intre indexul si
policele stang tegumentul pana face o cuta, la baza caruia introduce acul cu o miscare rapida
,paralel cu suprafata zonei, apoi dam drumul la cuta. Pin miscari de lateralitate verificam daca
acul este in hipoderm; aspiram apoi putin pentru a verifica daca varful acului nu a patruns intr-un
vas hipodermic, dupa care injectam lent solutia pentru a nu produce dureri prin distensia brutala
a pielii.

Injecţia intramusculară se efectuează în scop curativ.

Calea intramusculara prezinta unele particularitati. Pe cale intramusculara se
administreaza medicamente in solutii sau suspensii apoase si uleioase.
Aceasta cale se utilizeaza de obicei pentru administrarea medicatiei de depozit (penicilina,
hormoni). O injectie intramusculara, utilizata mai ales in cazul administrarii de produse ca
solutiile uleioase (relativ dureroase), permite o actiune mai rapida si mai precisa a
medicamentului decat administrarea pe cale orala, dar mai putin rapida si mai putin precisa decat
cea pe cale venoasa.
Pregatire si desfasurare - Injectarea se practica intr-o regiune in care muschii sunt grosi,
in afara traiectului vaselor mari sau al nervilor importanti, cel mai des in fesa. Pentru a evita
nervul sciatic, intepatura trebuie facuta in sfertul superoextern al fesei. Acele, lungi de la 6 la 8
centimetri - mai mult pentru solutiile uleioase - sunt fine si cu bizoul lung. Utilizarea unui
material de injectare de unica folosinta a devenit obisnuita. Acul este infundat perpendicular, cu
o lovitura seaca, cu scopul de a evila durerea. Este important sa se verifice ca nu curge sange si
deci ca acul n-a patruns intr-un vas sangvin. Este bine sa se alterneze locurile de injectare pentru
a limita riscul formarii de mici hematoame sau de mici induratii, susceptibile sa survina in cursul
unor serii lungi de injectii, si tratarea induratiilor prin aplicarea de comprese calde de mai multe
ori pe zi.

Injecţia intravenoasă se efectuează în scop explorator sau curativ şi oferă o instalare

rapidă a efectului dorit, administrarea în totalitate a dozei prescrise.
Se recurge la calea intravenoasa cand este necesar sa se administreze cantitati mari de
solutii injectabile, folosind in aceste cazuri perfuzia. Nu se pot administra pe cale intravenoasa
suspensii sau emulsii, substante care produc hemoliza, precipita proteinele plasmatice, lezeza
endoteliul vascular, sunt toxice pentru miocard.
Pe cale intravenoasa pot fi injectate cantitati de 1-500 ml solutie, administrarea durand intre 1
sau mai multe minute (in cazul injectilor obissnuite) si cateva ore (in cazul perfuziilor).

O injectare intravenoasa, prin introducerea directa a medicamentului in circulatia

sangvina, permite o actiune terapeutica difuzata in tot organismul, mai intensa si mai rapida
decat pe alte cai. Ea se utilizeaza atunci cand produsele prescrise sunt iritante si deci putin
adecvate la injectarea intramusculara.

Pregatire si desfasurare - O injectie intravenoasa necesita cunostinte anatomice precise

(deosebirea venelor de artere, localizarea venelor etc.) si nu poate fi practicata decat de un
personal specializat, medici sau asistente medicale cu diploma de specialitate. Injectia se face de
cele mai multe ori in plica cotului, unde venele sunt mai vizibile comparativ cu alte locuri ale
corpului, dar ea poate fi facuta siin venele antebratului sau in cele de deasupra mainii.
Injectarea necesita aplicarea unui garou, destinat sa faca vena sa iasa in evidenta si se
indeparteaza dupa ce vena a fost punctionata, ceea ce se stie atunci cand intra sange in seringa. O
injectie intravenoasa se face foarte lent cu seringi de capacitate 5-10 mililitri si cu ace de 4-5
centimetri lungime, cu bizou scurt. Injectia o data terminata si acul scos, se dovedeste necesar sa
se comprime vena trei-patru minute pentru a evita formarea unei echimoze.