Professional Documents
Culture Documents
Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale nefiind cunoscut cu
certitudine, fiind plasat intre 344 si 354. Tatal sau, Secundus, care a detinut o functie militara
deosebita (magister militum Orientis), a decedat la scurta vreme de la nasterea copilului si de
aceea, sarcina cresterii si a educatiei acestuia i-a revenit mamei sale, Antusa, ramasa vaduva la
varsta de 20 de ani.
De la mama sa a primit Ioan primele elemente de invatatura crestina si, fara indoiala,
dragostea fata de Biserica. Studiaza apoi filosofia, sub indrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu
Libaniu, vestit sofist.
Simtind o atractie deosebita fata de viata ascetica, Ioan incearca, am putea spune
experimental, sa duca o astfel de viata in sanul familiei, insa, in cele din urma, simte nevoia de a
se retrage in muntii din vecinatate, unde traieste timp de doi ani in post si rugaciune, intrucat se
imbolnaveste, este silit sa revina acasa, spre marea bucurie a mamei sale.
Dupa cinci ani primeste taina preotiei din mainile episcopului Flavian, in 386, care il
numeste predicator al bisericii mari, zidita de imparatul Constantin. Isi indeplineste cu deosebit
zel si constiinciozitate indatoririle de predicator. De altfel, perioada aceasta, 386-397, a fost
deosebit de fructuoasa pentru el, intrucat cele mai vestite omilii ale sale apartin acestei etape din
activitatea sa.
Ioan purcede de indata sa reformeze atat cetatea, cat si preotimea, care se aflau intr-o
mare stare de decadere si coruptie. Astfel, el suprima luxul resedintei episcopale, introducand
traiul modest si auster monahal, iar bogatiile aflate aici le foloseste spre a-i ajuta pe cei saraci si
nevoiasi si pentru spitale.
1
Interzice preotilor sa foloseasca darurile pentru cei saraci in propriul lor interes, iar
calugaritelor si diaconeselor sa locuiasca la clerici. Vaduvelor le cere purtare ireprosabila.
Criticile sale indreptate impotriva coruptiei si a depravarii i-au adus multi dusmani, in plus, nu au
ramas fara ecou nici la curtea imparteasca, unde lucrurile nu erau prea bune. De aceea, planul sau
de a reforma viata din capitala si a clericilor a facut ca toate fortele care ii erau ostile sa se
uneasca impotriva lui.
Dusmanii sai continua intrigile si le extind cu tenacitate la curte, unde Eutropiu cazuse in
dizgratie, iar imparateasa Eudoxia conducea afacerile imperiului, imparatul Arcadiu, lasandu-i
acesteia mana libera. Chiar unii episcopi, cum au fost Severian de Gabala, Acaciu de Beroea si
Antiohie de Ptolemais, au facut tot ceea ce le-a stat in putinta pentru a o starni pe imparateasa
Eudoxia impotriva lui.
Dusmanul lui cel mai important a ramas, insa, Teofil de Alexandria. Animozitatile sunt
intensificate dupa ce Ioan Hrisostom ii primeste pe Fratii Lungi, acuzati de origenism si alungati
din Egipt de patriarhul Teofil, pe care ii gazduieste, fara a intra in comuniune cu ei. Desi Fratii
Lungi i-au adresat lui Ioan o plangere impotriva lui Teofil, acesta nu o ia in considerare. Acestia
se plang imparatului Arcadiu, care il convoaca pe Teofil la Constantinopol pentru a raspunde
acuzelor aduse de ei. Teofil isi ia o serie de precautii, trimitandu-l inainte pe episcopul Epifanie
de Salamina, care urma sa-l acuze pe Ioan de origenism. Acesta isi da seama de intriga si se
intoarce in Salamina.
Ioan nu se prezinta la sinod si in consecinta a fost depus in anul 403. Imparatul ratifica
hotararea sinodului si il trimite pe Ioan in exil in Bitinia. Exilul nu a durat multa vreme,
deoarece, inspaimantat de miscarile populatiei si de cutremurul puternic care a avut loc in acea
perioada, il recheama in scaun. Populatia il primeste triumfal. Cu aceasta ocazie, el tine o predica
in Biserica Sfintilor Apostoli, fara a critica in vreun fel curtea imperiala. Ba mai mult, a doua zi,
el tine o predica in care vorbeste in termeni deosebiti la adresa imparatesei.
Pacea nu dureaza mult timp. Ioan critica din nou dezmatul si zarva care s-au iscat cu
ocazia sarbatoririlor ocazionate de ridicarea unei statui de argint a imparatesei Eudoxia, nu
departe de biserica unde slujea Ioan. Acest lucru a fost vazut de dusmanii sai ca un afront la
adresa imparatesei, care nu si-a ascuns nicidecum resentimentele. Evenimentele s-au precipitat
dupa ce Sf. Ioan predica de ziua Sf. Ioan Botezatorul, incepandu-si predica astfel: "Din nou
Irodiada se agita; din nou se tulbura; din nou danseaza si cere din nou capul Sf. Ioan pe tava".
2
Aceste cuvinte au fost considerate ca fiind o aluzie directa la adresa imparatesei Eudoxia.
Suparata, ea cere imparatului sa-l trimita pe Ioan in exil, pe motiv ca si-a preluat functiile
sacerdotale in mod ilegal, imparatul ii porunceste sa nu mai slujeasca, insa Ioan refuza sa se
supuna.
Aceste evenimente se petreceau in perioada Pastilor. A treia zi dupa Pasti, Ioan este
arestat, iar dupa Rusalii a fost trimis in exil. Insotit de o trupa de soldati traci, el este imbarcat cu
destinatia Cucuzis sau Arabissos in Armenia Mica. in scaunul ramas vacant, a fost ales Arsacius
si dupa moartea acestuia Atticus, ambii dusmani inversunati ai Sf. Ioan si acuzatori la sinodul de
la Stejar, intrucat sustinatorii Sf. Ioan au refuzat sa-i recunoasca, li s-au confiscat averile si au
fost trimisi in exil.
Viata in exil nu a fost deloc usoara, in pofida bolii care ii macina trupul, Sf. Ioan s-a
daruit trup si suflet activitatii pastorale, reputatia sa atragand un numar din ce in ce mai mare de
credinciosi, intrucat popularitatea sa era in crestere si in conditiile nemiloase de exil, inamicii sai
intervin pe langa imparat, care il trimite intr-un loc cu totul neprielnic pentru sanatatea deja
subrezita a marelui Ierarh, si anume la Pityum, un orasel pe malul rasaritean al Marii Negre. El
nu rezista calatoriei si decedeaza la Comana in Pont, la 14 septembrie 407.
Inainte de a pleca din nou in exil, Ioan a intervenit prin scrisori pe langa papa Inocentiu,
Venerius de Milan si Chromatius de Aquileia, cerandu-le sprijin si sa fie judecat din nou.
Interventia lui Ioan se gaseste la Paladie.
3
Mostenirea literara a Sfantul Ioan Gura de Aur este deosebit de bogata, De altfel, nici
unul dintre Parintii greci nu a lasat o opera atat de vasta, cuprinzand omilii, tratate si scrisori.
Tragedia vietii sale este consecinta sinceritatii sale, a dorintei de a imbunatati viata
credinciosilor si a celor care slujeau Biserica. Maretia lui izvoraste din taria si integritatea
caracterului si a credintei sale deosebite.
Partea cea mai consistenta a operei hrisostomice o constituie Omiliile. Dupa continut ele
se impart in: omilii exegetie, omilii dogmatice si polemice, omilii morale, omilii la marile
sarbatori, panegirice si omilii sau predici ocazionale.
Omiliile exegetice, cele mai multe ca numar, sunt in esenta comentarii la cartile
Vechiului si ale Noului Testament. Majoritatea omiliilor exegetice au fost compuse in perioada
anilor 386-397, cand Ioan a activat ca preot si predicator la Antiohia.
Aceste omilii se inscriu in marea traditie exegetica a Scolii din Antiohia, intrucat
urmaresc, cu deosebita acribie, sensul literal, opus celui alegoric, al textelor biblice. Totodata,
acestora nu le lipseste niciodata aplicatia practica pentru viata celor pe care ii avea in grija lui
spirituala. Trebuie subliniata profunzimea gandirii hrisostomice, care se dezvolta progresiv, in
functie de analizele si comentariile pe care le-a elaborat.
Daca acest grup de scrieri s-a pastrat in conditii optime, adeseori in versiuni ingrijite si
revizuite, in ceea ce priveste datarea lor lucrurile se complica. Putem spune perioada in care au
fost scrise, dar este greu de datat fiecare omilie in parte.
Referitor la Vechiul Testament, Ioan a scris: doua serii de omilii la Facere. Prima serie de
omilii, in numar de 9, tinute la Antiohia in perioada Postului Mare in anul 386, se refera la
primele trei capitole ale cartii Facerii, exceptie facand omilia a noua. A doua serie de omilii, in
numar de 67, este un comentariu integral la cartea Facerii.
Se pare ca cele mai reusite omilii la Vechiul Testament sunt cele referitoare la Psalmi.
Este vorba de 58 de omilii la o selectie de psalmi: 4-12, 43-49, 108-117, 119-150. Nu se stie eu
certitudine daca aceste omilii au fost sau nu tinute in biserica. De altfel, ele sunt cunoscute mai
degraba ca Explicatii si nu ca omilii, si dateaza tot din perioada lui antiohiana. In ele, Sf. Ioan isi
dezvolta ideile sale predilecte legate de problema viciilor si a virtutii, despre dreapta rugaciune,
sau rugaciunea autentica, sau despre cantarea psalmilor sau a cantarilor religioase in la psalmi, in
adevarate lucrarii stiintifice.
Dintre Omiliile la Isaia s-au pastrat in greaca doar sase. Exista si un comentariu integral
la Isaia in limba armeana, care, se crede, este autentic. La acestea se adauga 5 omilii la Anna, 3
4
omilii la David si Sanie si, in cele din urma, doua omilii in care trateaza despre caracterul ascuns,
tainic al profetiilor.
La toate acestea adaugam o serie de catenae pusa sub numele lui Hrisostom: la Ieremia,
Daniel, Proverbe si Iov.
Dintre omiliile la Noul Testament, cele 90 de omilii la Evanghelia dupa Matei, reprezinta
cel mai vechi si cel mai complet comentariu care a supravietuit, in totalitate, din perioada
patristica. Cat priveste data scrierii, nu exista unanimitate. Cu toate acestea, cercetatorii sunt de
acord ca ele apartin perioadei antiohiene, probabil anului 390. Comentariul s-a bucurat de o mare
popularitate. A fost tradus in latina de mai multe ori, in armeana, araba, georgiana si chiar in
siriaca. Din aceasta ultima traducere se pastreaza mai multe fragmente.
Cel de al doilea comentariu evanghelic este dedicat Evangheliei dupa Ioan. Desi Suidas,
de altfel singurul, afirma ca Ioan a scris comentarii la toate cele patru Evanghelii, se pare, totusi,
ca el s-a ocupat doar de aceste doua Evanghelii, dupa Matei si dupa Ioan.
Omiliile-comentariu la Evanghelia dupa Ioan sunt in numar de 88. Ele sunt mai scurte si
se crede ca au fost tinute dupa anul 391. Cnstient de incarcatura doctrinara deosebita a acestei
Evanghelii, Sf. Ioan dezvolta in omiliile ioaneice o teologie profunda, respingand doctrinele
ereticilor arieni, in special ale anomoenilor.
Legate de omiliile la cele doua Evanghelii, sunt alte cinci omilii despre saracul Lazar.
Urmeaza apoi 55 de omilii la Faptele Apostolilor, care apartin perioadei constantinopolitane
(anul 400). Acestea au fost traduse in latina la cererea lui Cassiodor si depuse in Biblioteca de la
Vivarium. Din pacate aceasta traducere s-a pierdut.
Din totalul omiliilor hrisostomice, aproape jumatate sunt dedicate epistolelor pauline.
Hrisostom a fost atras, in mod deosebit, de personalitatea Apostolului neamurilor, in care a vazut
modelul desavarsit al pastorului de suflete, drept, neinfricat si jertfelnic, avand un temperament
inflacarat. Este posibil ca Sf. Apostol Pavel sa fi fost modelul dupa care Sf. Ioan Hrisostom si-a
modelat viata si comportamentul propriu. S-au pastrat: 32 de omilii la Epistola catre Romani
(Antiohia 381-398), 44 de omilii la I Corinteni si 30 la II Corinteni (Antiohia, anul scrierii
imposibil de fixat), la care a adaugat alte trei omilii la texte speciale: I Corinteni 7, 1; II Corinteni
4, 13 si I Corinteni 15, 28. Comentariul la Galateni analizeaza si comenteaza textul, verset cu
verset, prezentandu-se astfel ca o lucrare moderna. La Epistola catre Efeseni el scrie 24 de
omilii; la Filipeni, 15; la Coloseni, 12; la cele doua epistole catre Tesaloniceni, 11 si respectiv 5
omilii; 18 omilii la I Timotei; 10, la II Timotei; 6, la Tit; 3, la Filimon si 34, la Evrei.
Au fost descoperite cateva catenae la epistolele sobornicesti, puse sub numele Sf. Ioan.
Se pare ca el nu a scris nici un comentariu la aceste epistole.
5
Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii dogmatice si polemice
Sf. Ioan are cuvinte aspre la adresa acestora care, in aroganta lor blasfemiatoare,
indrazneau sa-l margineasca pe Dumnezeu la limitele ratiunii umane si sa goleasca astfel taina
esentei divine. Nici ingerii, spune el, nu-L pot cunoaste pe Dumnezeu in mod clar si limpede. Ei
nu cuteaza sa priveasca la fiinta pura si neamestecata a lui Dumnezeu.
Prin aceasta descoperire ne putem face o imagine mai clara asupra activitatii de catehet a
Sf. Ioan. In aceeasi categorie este inclus ciclul: Impotriva Iudeilor constituit din opt omilii si
indreptat impotriva crestinilor iudaizanti, care observau traditiile iudaice.
Omiliile morale formeaza un aspect clar al scrierilor hrisostomice, desi temele morale
sunt prezente in aproape toate omiliile sale, deoarece Sf Ioan nu a uitat niciodata ca datoria
principala a pastorului de suflete este aceea de a imbunatati viata si tinuta morala a credin
ciosilor sai.
Demne de luat in seania sunt omiliile sale indreptate impotriva sarbatorilor laice si
pagane, licentioase inmanifestare si pline de excese superstitioase: In kalendas sau Contra
ctrcenses ludos et theatra. Pentru Sf. Ioan, teatrul era o "adunare a satanei", primejdiile
acestuia fiind dezvaluite in trei omilii: Homiliae 3 de diabolo.
6
El abordeaza apoi, in 9 omilii, si tema pocaintei.
Omiliile si predicile la diverse sarba tori imparatesti ocupa si ele un loc destul de
important in contextul operei hrisostomice. Intre predicile de acest gen mentionam: La nasterea
Domnului, La Botezul Domnului si la Epifanie, care confirma practica observarii acestor
sarbatori la 25 decembrie si la 6 ianuarie.
Omiliile pentru Joia Patimilor vorbesc despre instituirea Cinei Domnului si tradarea lui
Iuda, iar cele pentru Vinerea Mare, despre Sfanta Cruce si moartea Mantuitorului. S-au pastrat si
omilii la Pasti si la Rusalii.
Panegirice sau omilii tinute cu ocazia sarbatoririi unor sfinti ai Bisericii. Este vorba de
sfinti care au apartinut Vechiului Testament, ca de exemplu, Iov, Eliazar, Macabei cu mama lor,
si bineinteles, din perioada crestina: Roman, Iulian, Varlaam, Berenice, si despre martiri in
general.
In legatura cu aceste omilii, traducatorul lor in latina, Anianus de Celeda, inceputul sec.
V, probabil 415-419, spunea ca marele Apostol nu era doar portretizat, ci intr-un anume fel,
inviat din morti, pentru a deveni din nou model viu de desavarsire crestina.
7
Batranul episcop Flavian a plecat la Constantinopol pentru a cere indurare din partea
imparatului, care, in cele din urma, se arata marinimos fata de antiohienii razvratiti. In absenta
episcopului, Sf. Ioan a tinut o serie de 21 de omilii, care surprind atat atmosfera de teroare si
teama ce domnea in cetate, cat si disperarea locuitorilor ei, confruntati cu posibilitatea unei
iminente pedepse capitale.
El foloseste aceasta ocazie pentru a-i admonesta pe antiohieni pentru viciile si pacatele
savarsite de ei, care au atras asupra lor mania divina. Aceste omilii il dezvaluie pe Sf. Ioan ca
pastor desavarsit si predicator eminent.
Caderea din gratie a lui Eutropiu a fost tratata in doua omilii, demonstrand desertaciunea
slavei lumesti. La fel, experienta propriului exil este descrisa in doua omilii. In prima omilie,
tinuta in ajunul primului exil in 403, incearca sa linisteasca populatia nemultumita si furioasa,
vorbind despre invincibilitatea Bisericii, iar in a doua, tinuta a doua zi dupa revenirea din exil,
multumeste multimilor de credinciosi care l-au intampinat, care si-au aratat credinciosia fata de
capul lor spiritual.
Tratatele hrisostomice sunt mai reduse la numar, decat omiliile sale. Cu toate acestea,
temele abordate de el sunt de o importanta majora pentru Biserica.
Tratatul Despre preotie este una din lucrarile hrisostomice cu cea mai larga circulatie,
fiind considerata "capodopera literara si teologica a Sf. Ioan Gura de Aur, tratatul clasic despre
aceasta taina, asa cum a conceput-o si cum a trait-o spiritualitatea patristica".
Data redactarii tratatului este incerta. Se crede ca a fost scris intre anii 381-386, cand era
diacon. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog, asemenea dialogurilor platoniciene,
intre Ioan si Vasile. Nu cunoastem cine a fost acest Vasile, intrucat la acea vreme au existat trei
persoane care ar fi putut fi parteneri de dialog ai Sf. Ioan: Vasile cel Mare, Vasile de Seleucia si
Vasile de Rafanea.
In elaborarea acestui tratat, Sf. Ioan s-a inspirat din lucrarea cu aceeasi tema a Sf.
Grigorie de Nazianz, desi el il depaseste pe acesta in profunzimea gandirii si frumusetea
expresiei retorice.
Sf. Ioan fixeaza principiile de baza si recomandarile cele mai adecvate cu privire la
recrutarea clerului si sensul exceptional al preotiei. Preotia este "semnul iubirii lui Hristos", iar
lucrarea preoteasca este o taina infricosatoare si sublima in acelasi timp: "Cand preotul invoca
Sfantul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in continua atingere cu Stapanul
obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata curatie si cata evlavie vom cere de la
el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa
fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste
un asa de mare Duh? In acele momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti
striga cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat"
(Despre preotie, cartea VI, 4).
8
Preotul nu este numai un simplu slujitor, el trebuie sa duca o viata virtuoasa, sa studieze
mereu, deoarece in activitatea sa este confruntat cu necesitatea apararii credintei impotriva
ereziilor si a necredinciosilor. Propovaduirea cuvantului evanghelic, implica stapanirea artei
elocintei, dar si o cultura bogata. In relatiile cu credinciosii, preotul trebuie sa arate un tact
pastoral deosebit si, mai presus de toate, sa fie intelept, curat si credincios.
Sf. Ioan a fost preocupat in mod cu totul aparte de viata monahala. Acestui aspect al
trairii crestine, el ii dedica o serie de omilii. Cea dintai este Paraenesis ad Theodorum lapsum,
care cuprinde doua omilii catre Teodor de Mopsuestia, fostul sau prieten, care a cedat in fata
nurilor unei oarecare Hermione si a parasit viata de monah.
Deosebit de importante pentru viziunea hrisostomica asupra vietii monahale sunt cele
doua carti: De compunctione, adresate lui Demetrius si Stelechius. El a intrat in polemica si cu
adversarii monahismului in Adversus oppugnatores vitae monasti-cae, respingand acuzele
acestora si indemnand pe parintii crestini sa-si trimita fiii lor spre a fi educati de catre monahi.
Starii de feciorie si vaduvie le sunt dedicate de catre Sf. Ioan tratatele: De virginitate;
Adversus eos qui apud se habent virgines subintroductas; Quod regulares feminae viris
cohabitare non debeant; Ad viduam iuniorem si De non iterando coniugio.
El este de parere, urmand pe Apostolul neamurilor, ca, desi viata matrimoniala este buna,
mai buna este cea de feciorie. El sfatuieste impotriva coabitarii monahilor si monahiilor sub
acelasi acoperis, si condamna practica unor clerici de a avea in casele lor vergines
subintroductae, sub pretextul convietuirii ca frate si sora in credinta.
In cazul vaduvelor, acestea ar fi mai bine daca ar ramane in starea de vaduvie, evitand cea
de a doua casatorie.
In privinta educatiei celor tineri, Sf. Ioan traseaza, in De mani gloria et de educandis
liberis, cu exactitate principiile unei educatii sanatoase, atat pentru baieti, cat si pentru fete.
Educatia, desi este facuta pentru viata in aceasta lume, scopul ei este insa viata vesnica. Tratatul
este interesant pentru istoria pedagogiei crestine.
9
paganismului, si Contra Judaeos et Gentiles quod Christus sit Dens, o demonstratie pentru evrei
si pagani ca "Hristos este Dumnezeu".
Aceste tratate se disting prin ardoarea oratorica in apararea adevarului credintei crestine.
Ca unul care a suferit in mod deosebit nedreptati nedescrise, Sf. Ioan trateaza despre
problema suferintei, vazand in suferinta incercarile iubitoare ale lucrarii providentei divine,
necazurile si durerile care se abat asupra celor drepti nu trebuie sa ii determine pe acestia sa puna
sub semnul intrebarii ordinea divina din lume: Ad Stagirium a daemone vexatum; Quod nemo
laeditur nisi a se ipso si Ad eos qui scandalizati sunt ob adversitates.
Corespondenta Sf. Ioan este bogata. Ea cuprinde aproximativ 236 de scrisori care s-au
pastrat, indeobste, scrisorile sunt concise si dateaza din timpul celui de al doilea exil. Ele au un
caracter istoric, pastoral si familial.
Interesante sunt cele 17 scrisori catre vaduva si diaconita Olimpiada, una din cele mai
devotate credincioase, care se straduia pentru imbunatatirea soartei Sf. Ioan. La fel, retinem si
scrisorile catre papa Inocentiu, in care aflam detalii despre situatia Bisericii de la Constantinopol,
cat si despre autor.
Datorita personalitatii sale deosebite si prestigiului decare s-a bucurat, era natural ca
multe lucrari cu autori necunosuti sa-i fie atribuite. Cercetatorii au descoperit aproximativ 900 de
astfel de lucrari, dintre care 300 au fost tiparite, restul asteptand lumina tiparului, intre operele
neautentice, exista si o multime de falsuri atribuite Sf. Ioan.
Dintre lucrarile neautentice mentionam: Opus imperfectum in Mattheum, care s-a bucurat
de o larga popularitate in evul mediu, in realitate fiind opera unui arian din sec. V din Illyria.
Ar fi fost de asteptat ca, in contextul in care, la sinod s-a vorbit despre Liturghia Sf.
Vasile si a Sf. Iacob, sa fie mentionata si cea a Sf. Ioan, daca ar fi fost in uz. Chiar daca Liturghia
in sine nu poate fi atribuita Sf. Ioan, cercetarile recente admit posibilitatea ca rugaciunile centrale
ale acestei liturghii sa apartina vremii sale, existand chiar motive pentru a i le atribui.
10
Doctrina teologica a Sf. Ioan poarta amprenta preocuparilor sale majore, si anume,
exegeza biblica si activitatea pastorala. Sf. Ioan nu a scris nici un tratat dogmatic in sensul
adevarat al cuvantului.
A folosit alegoria acolo unde autorul inspirat o solicita, dar si in acest caz, modeland-o si
apropiind-o cat mai mult posibil de text. El s-a straduit sa patrunda si sa descopere sensurile
adanci ale Scripturii pentru a descifra in ele principii de conduita si invataturi practice pentru
credinciosii sai.
Fiul este de o fiinta cu Tatal, iar in acest context, foloseste de mai multe ori formula
calcedoniana, homoousios, pentru a exprima relatia dintre Tatal si Fiul. Nascut din Tatal, care
este vesnic, si Fiul este vesnic, impotriva arienilor, el subliniaza dumnezeirea perfecta si
completa, iar amenitatea perfecta si completa, impotriva apolinaristilor, insistand asupra realitatii
si integritatii celor doua firi, divina si umana.
Hristos a luat firea noastra, nascandu-se in trup identic cu al nostru, insa fara de pacat. El
S-a nascut in trup, pentru ca noi sa ne nastem dupa Duh. Exista in retorica sa anumite sintagme
care au fost folosite si de catre antiohieni in disputa hristologica: ca Logosul s-a salasluit in omul
lisus ca intr-un templu sau ca templul a primit harul.
11
Puse in contextul lor, acestea nu sunt altceva decat artificii retorice, deoarece Sf. Ioan a
accentuat unitatea fara amestec si fara impartire sau separare a celor doua firi: "Cand spun un
Hristos, prin aceasta vreau sa spun unire si nu amestecare, nu ca o natura este transmutata in alta,
ci unite una cu alta", sau "Prin unire si alaturare, Dumnezeu Cuvantul si trupul sunt una, nu prin
amestecarea sau obliterarea firilor, ci printr-o anume unire inefabila si dincolo de orice
intelegere". "Sa nu ma intrebati cum", adauga el, prin aceasta dorind sa sublinieze taina propriu-
zisa a intruparii lui Hristos.
In ceea ce priveste invatatura despre Fecioara Maria, el nu foloseste nici unul din
termenii consacrati, insa, cu toate acestea, doctrina lui este explicita: "in multe lucruri suntem
necunoscatori, ca de exemplu, cum Cel Nemarginit este in pantece, cum Cel Ce cuprinde in Sine
toate lucrurile este purtat, ca nenascut, de o femeie; cum Fecioara da nastere si ramane Fecioara".
Sfintele Taine sunt simboluri sau semne prin care, sub forma vazuta, ni se impartaseste
harul cel nevazut al Iui Dumnezeu, in cuvintele Sf. Ioan, coboara "inteligibilul in sensibil".
Adevaratul savarsitor al Sfintelor Taine este Hristos, sacerdotul nu este decat un instrument,
mijlocitorul vizibil.
In ceea ce priveste Taina Sf. Euharistii, Sf. Ioan este cel care fixeaza, in canoane precise,
taina cea mai presus de fire si intelegere care se savarseste de fiecare data in cadrul Sf. Liturghii,
cand Hristos se jertfeste in mod real.
Pe altar "sta Hristos cel injunghiat", "trupul Sau sta inaintea noastra", "ceea ce se afla in
potir, este acelasi cu cel ce a curs din coapsa lui Hristos. Ce este painea? Trupul lui Hristos".
"Gandeste, omule, ce trup jertfelnic iei in mana ta! De ce masa te apropii! Adu-ti aminte ca tu,
desi esti praf si cenusa, primesti Sangele si Trupul lui Hristos".
12
alta jertfa decat cea adusa de Marele Preot, ci mereu aceeasi, sau mai degraba celebram amintirea
acelei Jertfe".
Savarsitorul jertfei este insusi Hristos, preotul are doar rolul de slujitor si mijlocitor; Cel
ce binecuvinteaza si preface darurile de paine si vin este Hristos. Dupa parerea Sf. Ioan, darurile
se prefac in Trupul si Sangele Domnului atunci cand sunt pronuntate cuvintele de instituire:
"Luati, mancati..." si "Beti dintru acesta toti..."
S-a spus, adeseori, ca Sf. Ioan a fost mai putin preocupat de probleme dogmatice si mai
mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenita, deoarece ideile sale morale sunt mereu
ancorate in structurile doctrinare biblice si ale traditiei Bisericii, intelegem mai bine profunda lui
preocupare fata de morala, daca avem in vedere faptul ca el s-a considerat, inainte de toate,
pastor de suflete si apoi invatator.
13