You are on page 1of 9

ROMÂNIA Se aprobă,

JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL JUDEŢEAN Preşedinte
Direcţia de dezvoltare
Compartimentul dezvoltare economică
şi analiza mediului de afaceri Borboly Csaba
Nr.24.882/2011

EXPUNERE DE MOTIVE
privind propunerea realizării programului
„Întărirea relaţiilor cu partenerii sociali” în anul 2011

Consiliul Judeţean Harghita prin derularea programului „Întărirea relaţiilor cu


partenerii sociali” în anul 2010 a realizat o serie de acţiuni şi activităţi cu
rezultate deosebite, cum ar fi, sprijinirea înfiinţării unor asociaţii antreprenoriale
in zona Cristuru- Secuiesc şi Asociaţia Întreprinzătorilor din Secuime. Sprijinirea
activităţii Asociaţilor ARBOR din zona Gheorgheni şi Asociaţia Székelyudvarhelyi
Mikrovállalkozók Szövetsége” din Odorheiu-Secuiesc. Promovarea şi
popularizarea potenţialului turistic şi al apelor minerale din zona Ţinutului
Secuiesc. Păstrarea şi cultivarea tradiţiilor culturale organizarea Conferinţei în
parteneriat cu Universitatea Sapientia –Secţia Miercurea-Ciuc, editarea a unei
broşură cu titlul „Taxe şi impozite, cu scopul de a sprijinirii întreprinzătorii şi
colaborare cu asociaţiilor întreprinzătorilor, organizarea unei serii de întâlniri,
forumuri şi conferinţe.

Astfel sursele de referinţă privind principiile valorice ale Uniunii Europene, adică
PPP (Public Privat Partnership), conform căruia pentru soluţionarea eficientă a
problemelor comunitare şi organizarea acestui proces, se impune o colaborare
intersectorială bazată pe încredere şi respect reciproc, precum şi principiu valoric
CSR (Corporate Social Responsability), conform căruia trebuie să conştientizăm
întreprinzătorii, astfel încât să aibă aceeaşi atitudine responsabilă faţă de munca
lor ca şi faţă de valorile mediului înconjurător şi nu în ultimul rând faţă de valorile
comunităţii.

Pe baza experienţelor şi a rezultatelor obţinute în anul 2010, propunem ca în anul


2011 programul iniţiat de Consiliul Judeţean Harghita, să aibă ca obiective
principale iniţierea şi lansarea unor parteneriate de colaborare între
întreprinzătorii cu responsabilităţi social-comunitare din judeţ, autorităţile
publice locale și ONG-uri.
Totodată, în cadrul programului Consiliului Judeţean Harghita va lansa un şir de
forumuri consultative şi instruiri profesionale, între specialiştii Consiliului
Judeţean Harghita, întreprinzători şi ONG-urile din judeţul Harghita.

În cadrul acestuia se urmăreşte acoperirea următoarelor teme de interes general:


- procedura achiziţiilor publice;
- cooperarea cu sfera antreprenorială, organizarea unor întâlniri, forumuri,
consultări unde se va discuta şi se va face instruiri cu privire modul de întocmire
a proiectelor la depunerea programelor Uniunii Europeană şi Guvernamentală.
- facilitarea realizării şi implementării unor proiecte şi programe de interes
comun prin participarea activă al sferei antreprenoriale (cum ar fi ocrotirea şi
păstrarea patrimoniului arhitectural al localităţilor, organizarea zilelor comunale,
orăşeneşti şi judeţene, organizarea unor acţiuni privind protecţia şi ocrotirea
tradiţiilor culturale şi păstrarea biodiversităţii;
- sprijinirea şi îmbunătăţirii parteneriatului dintre sfera antreprenorială şi
autorităţile publice locale inclusiv cu ONG-rile, Consiliul Judeţean Harghita având
rolul de catalizator prin organizare;
- studii şi dezbateri privind realităţile politico-economice al ultimelor doi
decenii prin prisma antreprenorului, al societăţii civile şi al autorităţilor publice
locale.

Pentru îndeplinirea acestor obiective specifice se vor organiza următoarele


acţiunii:
- întâlniri, consultări, instruiri şi expoziţii cu asociaţiile întreprinzătorilor,
asociaţii turistice şi ONG-uri;
- asistenţă în elaborarea proiectelor reprezentanţilor sferei antreprenoriale.
- elaborarea unor broşuri, pliante şi a publicaţii în vederea promovării,
popularizării a judeţului pentru atragerea turiştilor şi posibililor investitori.

Miercurea-Ciuc, la 27 decembrie 2010

DIRECTOR,

Szép Robert

KM/KM
2 expl.
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL JUDEŢEAN

HOTĂRÂREA NR. /2011


privind aprobarea derulării programului „Întărirea relaţiilor cu partenerii
sociali”, pentru anul 2011

Consiliul Judeţean Harghita,


Având în vedere Expunerea de motive nr.2.882/2011 a preşedintelui
Borboly Csaba, iniţiată la propunerea Direcţiei de dezvoltare, Compartimentul de
dezvoltare economică şi analiza mediului de afaceri, privind derularea
Programului privind „Întărirea relaţiilor cu partenerii sociali” pe anul 2011,
Raportul de specialitate nr. /2011 al Direcţiei economice; Raportul de
specialitate nr. /2011 al Direcţiei juridice, autoritate tutelară şi informaţii
publice şi Procesul-verbal nr. /2011, privind îndeplinirea procedurilor de
transparenţa decizională în administraţia publică;
Luând în considerare avizul favorabil al Comisiei pentru studii, prognoze
economico-sociale, buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat al
judeţului, agricultură, turism, resurse naturale şi dezvoltare rurală;
În conformitate cu prevederile art.25 din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare ale Legii
nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare ale art.51 din Ordonanţa
Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţii; cu modificările şi
completările ulterioare ale art.6 din Legea nr.52/2003, privind transparenţa
decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, ale
Ordinului nr.1159/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind conţinutul,
forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali
de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblul de acţiuni, şi ale
Hotărârii nr. /2011, privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al
judeţului Harghita şi utilizarea fondului de rulment pe anul 2011;
În temeiul art.91 alin.1 lit. f şi art. 97 din Legea administraţiei publice
locale nr.215/2001, republicată, cu completările şi modificările ulterioare

HOTĂRĂŞTE :
Art.1.(1) Se aprobă derularea programului „Întărirea relaţiilor cu partenerii
sociali”, pentru anul 2011 potrivit descrierii programului din anexa nr.1., care
constituie parte integrantă din prezenta.
(2) Se aprobă alocarea în acest scop din bugetul Judeţului Harghita a
sumei de 35.000 lei, din Capitolul 67.02.50, conform anexei nr. la Hotărârea
nr. /2011 al Consiliului Judeţean Harghita.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita Borboly Csaba, prin
Direcţia de dezvoltare, Direcţia economică şi Direcţia programe şi dezvoltare
rurală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică de către Biroul Cancelaria Consiliului
Judeţean Harghita: preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita d-lui Borboly
Csaba, Direcţiei de dezvoltare, Direcţiei economice, Direcţiei programe şi
dezvoltare rurală, Direcţiei juridice, autoritate tutelară şi informaţii publice,
precum şi Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita.
Art.4. Prezenta hotărâre se va publica în Monitorul Oficial al judeţului
Harghita, se va afişa la afişierul de la intrarea în sediul Consiliului Judeţean
Harghita şi se va publica pe site-ul Consiliului Judeţean Harghita
www.judeţulharghita.ro

……………………………………………………………2011.

CONTRASEMNEAZĂ
PREŞEDINTE, SECRETARUL JUDEŢULUI,

Borboly Csaba Egyed Árpád


ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA Anexa nr. l
CONSILIUL JUDEŢEAN la Hotărârea nr. /2011

PROGRAMUL

privind derularea programului „Întărirea relaţiilor cu partenerii sociali”

1. Denumirea programului: „Întărirea relaţiilor cu partenerii sociali”

2.Denumirea instituţiei publice răspunzătoare de realizarea programului:


Consiliul Judeţean Harghita ca organ al autorităţii administraţiei publice locale.

3. Descrierea succintă a programului:


Consiliul Judeţean Harghita doreşte întărirea relaţiilor cu partenerii sociali, pe
baza a două principii valorice, recomandate şi prin directivele U.E. denumite, PPP
(Public Privat Partnership) şi CSR (Corporate Social Responsability), conform
cărora trebuie să conştientizăm, că pentru soluţionarea eficientă a problemelor
comunitare şi organizarea acestui proces, se impune colaborare intersectorială
bazată pe încredere şi respect reciproc, astfel încât să aibă aceiaşi atitudine
responsabilă faţă de munca lor ca şi faţă de valorile mediului înconjurător şi nu în
ultimul rând faţă de valorile comunităţii.

Obiectivul programului este, iniţierea şi lansarea unor parteneriate strategice


între întreprinzătorii cu responsabilităţi social-comunitare din judeţul Harghita,
autorităţile publice locale şi ONG-uri. Prin realizarea acestor parteneriate se vor
desfăşura programe comune în interesul comunităţii, cum ar fi de exemplu:
- organizarea unor întâlniri, forumuri, conferinţe şi expoziţii în parteneriat,
pentru eficientizarea şi promovarea activităţilor partenerilor în domeniul turistic,
protecţia mediului, păstrarea tradiţiilor culturale, renovarea unor clădiri
comunitare (clădiri pentru creşe, grădiniţe, spitale); organizarea unor evenimente
locale în parteneriat, iar Consiliul Judeţean Harghita va avea rolul de catalizator
prin organizare;
- în cadrul programului se va lansa şi un proces consultativ în care vor fi
incluşi întreprinzătorii şi firmele din judeţul nostru, care are ca scop, stabilirea
punctelor de conexiune şi convergenţă cu sfera antreprenorială;
- se vor organiza întâlniri cu scopul de a instrui întreprinzătorii şi ONG-
urile interesate în domeniul achiziţiilor publice, cu această ocazii se vor prezenta
şi populariza programele care sunt active pentru IMM-uri;
- elaborarea unor pliante, broşuri, publicaţii şi distribuirea lor la întâlni, la
forumuri, la expoziţii, şi pentru colaboratori dar nu numai, cu scopul popularizării
şi promovării potenţialului turistic şi economic atât pentru turişti cât şi pentru
oameni de afaceri, investitorilor străini.

4. Activităţile programului
- organizarea unor întâlniri, forumuri, conferinţe, expoziţii, cu asociaţiile
întreprinzătorilor,cu asociaţii turistice, cu întreprinzători cu responsabilităţi
social-comunitare din judeţ – reprezentanţii ONG-urilor şi administraţilor publice
locale;
- consultări între partenerii vizaţi în program – asociaţiile întreprinzătorilor,
întreprinzătorii şi firme din judeţul Harghita şi ONG-uri în vederea realizării unor
programe comune în interesul comunităţilor locale, stabilirea punctelor de
conexiune şi convergenţă;
- cooperare cu sfera antreprenorială în pregătirea hotărârilor şi deciziilor
publice, în elaborarea strategiilor de dezvoltare pentru atragerea investiţiilor şi a
investitorilor;
- elaborarea de pliante, broşuri bilingve cuprinzând programele pe care
Consiliul Judeţean Harghita doreşte să fie realizate în domeniul turismului şi în
domeniul dezvoltării economiei;
- strângerea informaţiilor necesare pentru promovarea unor noi forme de
colaborare intersectoriale;
- sprijinirea şi îmbunătăţirea, creşterea calităţii şi eficienţei parteneriatului
dintre sfera antreprenorială şi societatea civilă.

5. Bugetul Programului
Pe baza Anexei nr. din Capitolul 67.02.50 la Hotărârea nr. /2011 a
Consiliului Judeţean Harghita, privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli
al judeţului Harghita şi utilizarea fondului de rulment pe anul 2011, pentru
realizarea Programului „Întărirea relaţiilor cu partenerii sociali” suma aprobată
este de 35.000 lei defalcat astfel:
Nr. Natura cheltuielilor Suma
crt. -lei -
1. Organizarea forumurilor, reuniuni şi consultări 15.000
2. Elaborarea materialelor de informare: -cărţi, broşuri, pliante, 4.000
publicaţii
3. Servicii de masă, cazare pentru invitaţi 6.000
4. Cheltuieli închiriere sală 4.000
5. Participare la expoziţii 1.000
6. Produse birotică (pixuri,usb. hârtie xerox etc.) 3.000
7. Alte cheltuieli neprevăzute 2.000
Total cheltuieli 35.000

6. Finanţarea programului:

Pe baza Anexei nr. din Capitolul 67.02.50, a Hotărârii Consiliului Judeţean


Harghita nr. /2011, privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al
judeţului Harghita şi utilizarea fondului de rulment pe anul 2011 a fost aprobat
programul „Întărirea relaţiilor cu partenerii sociali” cu un buget de 35.000 lei.
Cu ocazia desfăşurării programului, se vor efectua cheltuieli pentru:
- întâlniri şi consultări, forumuri, conferinţe, cu reprezentanţii sferei
antreprenoriale, al asociaţiilor turistice şi ONG-uri;
- colectarea informaţiilor prin sondaje pentru o colaborare mai eficientă
între parteneri;
- asistenţă profesională pentru participanţii la elaborarea unor proiecte
comune cu reprezentanţii sferei antreprenoriale .
- instruirea întreprinzătorilor, privind procedura achiziţiilor publice

7. Durata de desfăşurare a programului: - anul bugetar 2011

Modificarea activităţilor programului şi a perioadei de desfășurare, respectiv


modificarea bugetului în cadrul subcapitolelor fără a influenţa valoarea totală, se
poate aproba prin dispoziţia președintelui Consiliului Judeţean Harghita.

8. Beneficiarii programului:
- beneficiarii direcţi ai programului vor fi reprezentanţii sferei
antreprenoriale, precum şi reprezentanţii asociaţiilor civile,
- angajaţii instituţiilor de interes comunitar, care au nevoie de informaţii
din domeniul achiziţiilor publice (şcoli, spitale etc.)
- întreprinzătorii mici şi mijlocii care doresc să se implice în domeniul
dezvoltării comunitare;
- ONG- uri care doresc să desfăşoară diferite acţiuni în folosul comunităţilor
locale în domeniul dezvoltării economico-socială a judeţului Harghita;
- asociaţiile întreprinzătorilor mici şi mijlocii, asociaţiile turistice şi persoane
care sunt implicate în diferite proiecte EU.

9. Rezultatele pe termen scurt:

- în urma organizării şi desfăşurării acestor întâlniri, forumuri, consultări,


şi instruiri, asociaţiile întreprinzătorilor, asociaţiile turistice, întreprinzătorii şi
persoanele fizice vor avea mai multe informaţii şi cunoştinţe profesionale cu care
reuşesc să-şi dezvolte asociaţiile, întreprinderile, instituţia, asociaţia civilă pe care
le reprezintă;
- se vor depune mai multe proiecte lansate la programele Guvernamentale
şi la programele lansate de către Uniunea Europeană;
- prin realizarea parteneriatelor între întreprinzători şi ONG-uri se vor
realiza mai multe programe şi proiecte comune, în domeniile de interes comun,
precum şi în domeniul tradiţiilor culturale, protecţiei mediului şi a biodiversităţii.

10. Rezultatele pe termen mediu şi lung :

- creşterea şi dezvoltarea economiei judeţului,


- creşterea nivelului de trai al populaţiei,
- optimizarea premiselor pentru acomodarea cu politica regională a U.E.
- o colaborare intersectoriale mai intensă în interesul comunităţii
- creşterea nivelului de pregătire profesională a partenerilor

11. Indicatori de rezultate:

- creşterea numărului proiectelor elaborate de către reprezentanţii sferei


antreprenoriale, depuse pe diferite axe prioritare ale programelor operaţionale,
faţă de media ultimelor ani;
- creşterea numărului programelor de interes comun elaborat în parteneriat
cu reprezentanţii sferei antreprenoriale cum ar fi participarea la expoziţii;
- creşterea numărului partenerilor activi atraşi în realizarea proiectelor, faţă
de anul anterior;
- prin asistenţa, la depunerea proiectelor EU, va creşte gradul de absorbţie
a fondurilor europene;
- prin elaborarea pliantelor, broşuri, publicaţii la forumuri, la expoziţii, se va
reuşii promovarea mai accentuată a potenţialului turistic şi economic al
judeţului.

12.Indicatori de eficienţă
Prin realizarea acestei program se va reuşi:
- instruirea a 200 de persoane în domeniul achiziţiei publice din sfera
antreprenorială , din sfera civilă şi persoanele fizice;
- instruirea a 20 manager proiect pentru întocmirea proiectelor în cadrul
programelor Guvernamentale şi Uniunea Europeană;
- 600 bucăţi pliante, broşuri diseminate cu ocazia forumurilor expoziţiilor
- 10 număr publicaţii, comunicate de presă cu ocazia organizării
evenimentelor;
- 4 expoziţii organizate în parteneriat

2011

PREŞEDINTE, DIRECTOR,

Borboly Csaba Szép Robert

KM/KM
2 exmpl.

You might also like