In “Laleaua neagra” se prezinta o lume guvernata de suprematia adevarului, bunatate

dezinteresata, onoare. O lume in care fraza “A dispretui florile inseamna a-l jigni pe Dumnezeu”
nu suna aiurea, ciudat sau inadecvat. Aici totul miroase a flori, crimele nu sunt patate cu sange,
moartea este vazuta la nivel moral – ori ca o pedeapsa, ori ca o experienta din care se trag
invataminte, iubirea neimplinita nu doare, ci creste, faptele rele apar doar pentru a pune in
valoare binele si puterea acestuia, iar lalelele rasar - cum s-ar spune - de unde nu te astepti.
Acesta este alt aspect grozav al cartii: folosirea elementului-surpriza. Situatia nu se rastoarna
total neasteptat si totusi in mod sigur nu poate fi vorba despre un roman in care “nu se intampla
nimic”. Doar ca actiunea evolueaza in asa fel incat poti prevedea incotro se indreapta si cine e,
de fapt, omul acela misterios sau ce va pati Cornelius la Harlem, fara insa a avea senzatia ca iti
este insultata inteligenta. Pur si simplu te prinde si abia astepti sa vezi ce se mai intampla,
simtindu-te oarecum mandru ca ai intuit corect.
In primul capitol, intitulat in mod ironic "Un popor recunoascator" se prezinta intriga romanului,
de unde pleaca toate problemele personajelor romanului. Corneille de Witt era inspector al
digurilor din Pulten, fost primar al orasului sau natal, Dordrecht, si deputat in parlamentul
statelor olandeze, la varsta de 49 de ani este arestat si judecat pentru simplu fapt ca era impotriva
intronarii ca si stathuder a printului Wilhelm de Orania. Ioan de Witt fratele lui Corneille, ii
fusese preceptor lui acest Wilhelm, si ii repise prin edictul sau speranta de a deveni vreodata
stathuder al Olandei.
Poporul, care dorea un stathuder, devine foarte furios pe aceasta decizie si implicit si pe fratii de
Witt, care sunt pedepsiti prin propria moarte. Desi ei dorisera doar libertatea Olandei, poporul nu
e recunoscator pentru acest lucru. Wilhelm ajuta putin la asasinarea celor doi frati prin blocarea
portilor de iesire din oras.
Povestea celor doi frati se termina foarte brusc, dar are puternice repercursiuni in destunul
personajelor romanului. Corneille pastrase corespondenta lui cu regele Frantei, ceea ce
reprezenta adevarate probe incriminatorii in fata poporului. Aceasta corespondenta o incredintase
finului sau, Cornelius van Baerle, ascunzandu-i totusi adevarata insemnatate a ei.
Cine era acest Cornelilus? Era un tanar de 28 de ani care renuntase la cariera de medic in
favoarea cultivarii lalelelor. Pasiune care il face sa descopere cinci specii de noi lalele si chiar
atat de ravnita "Lalea Neagra". Vecinul sau, Isaac Boxtel, uraste faptul ca ii mergea atat de bine
si ca era atat de fericit. Cand afla ca vecinul sau e pe cale de a descoperi secretul lalelei negre
inaintea lui, care la randul lui era cultivator de lalele, face tot posibilul sa puna mana pe pretioasa
lalea, apeland la multe metode nu chiar cinstite.
Il spioneaza, astfel incat afla de existenta si pastrarea corespondentei incriminatoare. Il denunta
si astfel, tanarul Cornelius este inchis pentru complicitate. In inchisoare o cunoste pe fiica
temnicierului, o fata foarte frumoasa si cu o inima buna, sper deosebire de tatal ei. Ea incercase
sa-i scape si pe cei doi frati, dar din pacate nu fusese deajuns evadarea lor din inchisoare.
Cornelius ramane impresionat de bunatatea fetei. Este judecat si condamnat la moarte. Inainte de
a pleca la executie el are o discutie cu Roza, careia ii daruieste cei trei muguri de lalea neagra
neagra pe care ii realizase si a carei valoare era foarte mare. Ii cere doar ca banii pe care i va
castiga ajutorul acelor lalele negre sa-i foloseasca ca zestre si sa se casatoreasca cu un tanar
respectabil de 26-28 de ani.
Cornelius este gratiat in ultimul moment de catre Wilhelm de Orania, insa nu definitiv, ci doar de
pedeapsa cu moartea. Primeste in schimb pedeapsa inchisorii pe viata. Il muta la o alta
inchisoare. Acolo el este lipsit si de frumoasa Roza si de pasiunea lui si anume lalelele. Doi
porumbei isi aveau culcusul chiar langa fereastra celulei lui. Astfel ii vine ideea de a scrie un
biletel doicii lui in care ii adresa cateva cuvinte si Rozei. Biletelul ajunge la destinatie printr-un
noroc incredibil, iar tanarului Cornelius ii este dat sa o reintalneasca pe frumoasa Roza.
Aceasta aflase cu ajutorul biletelului lui de locul in care se afla Cornelius si ii ceruse lui Wilhelm
de Orania mutarea slujbei tatalui ei la acea inchisoare. Odata instalata acolo ea incepe sa se
intalneasca pe ascuns cu detinutul nostru si impreuna pun la cale un plan, acela de a cultiva
laleaua negra si de a revendica premiul. Din cei trei muguri, unul il cultiva Cornelius in propria-
si celula, al doilea urmeaza sa-l ingrijeasca Roza in gradina inchisorii, iar al treilea este pastrat
pentru orice eventualitate in camera Rozei.
Mugurul pastrat de catre detinut in celula este distrus de catre tatal Rozei care il banuia pe
Cornelius de complot, si se astepta ca acesta sa aiba ceva de ascuns. Al doilea mugur nu poate fii
cultivat in gradina pentru ca Roza este urmarita de catre un personaj, si anume Boxel, care aflase
si el de destinatia lui Cornelius, si venise in cautarea pretiosului bulb de lalea neagra.
Roza isi cultiva insa laleaua in propria-si camera si o ingrijeste. La un moment dat are o disputa
cu Cornelius pe care era geloasa dotorita pasiunii lui pentru acea fermecatoare lalea neagra.
Iata paragraful care descrie foarte bine gelozia fetei pe Lalea:
"- Dar despre ce fata e vorba, Roza?...
- De frumoasa cea neagra, cu talie mladioasa si picioare fine, cu infatisare nobila."
Fata invata sa citeasca cu ajutorul tanarului, lucru care ii va fii de un adevarat folos mai tarziu.
In noaptea cand laleaua se hotareste sa infloreasca, aceata este furata de catre Boxtel. Fata insa
nu se lasa si pleaca pe urmele lor, dand in cele din urma de ei. Mai ramane o singura problema.
Faptul ca el avea laleaua si nu ea. Era cuvantul ei impotriva cuvantului lui, el, cultivator de lalele
si ea o biata fiica de temnicier.
Al treilea mugur ajuta foarte mult la indreptarea lucrurilor, nu neaparat acest mugur, cat hartia cu
care era invelit. Ea era dovada nevinovatiei lui Cornelius van Baerle, dar si a apartenentei lalelei.
Desi Boxel are mari sperante, acestea ii sunt puternic zdruncinate atunci cand printul Wilhelm ii
inmaneaza premiul Rozei si ii ofera libertatea nevinovatului Cornelius.
Cei doi se casatoresc si fac doi copii, Roza si Cornelius. Traiesc fericiti impreuna cultivand
lalelele.
Romanul se incheie cu frumosul pasaj: "Ai suferit uneori destul pentru a avea dreptul sa nu spui
niciodata: Sunt prea fericit."
Laleaua neagra nu reprezinta pur si simplu o floare, ci un ideal. Romanul ia nastere in jurul
implinirii acestuia si invarte pe degete personaje menite sa ajute sau sa incurce, personaje al
caror destin se schimba in preajma lui, totul mulat pe o societate cu legi si obiceiuri disparute in
acesti 400 de ani, insa care prezinta interes tocmai prin faptul ca azi par de neconceput.