Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Posibilit fil crest

Posibilit fil crest

Ratings: (0)|Views: 37|Likes:
Published by Claudia ^_^

More info:

Published by: Claudia ^_^ on Aug 15, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/09/2014

pdf

text

original

 
SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofraşi
Posibilităţile filosofiei creştine
Mircea Vulcănescu
Soluţia.
Mântuirea creştină nu e străină de planul cunoaşterii, cum crede Harnak. Şiîmpingerea la absurd a augustinismului cuprinde o falsificare a creştinismului.Cu toate că omul nu va fi judecat după faptul că a spus:
 Doamne, Doamne, ci pentru că a făcut voia Tatălui din cer,
adică, după
 paharul cu apă dat săracului,
totuşi,
viaţa vecinică aceasta înseamnă: a cunoaşte pe Dumnezeu,
Tatăl şi pe Fiul, Iisus Hristos.Cunoaşterea este deci ţinta eforturilor noastre întru sfinţenie?Este însă aceasta cunoaşterea filosofică? Nu. Pentru că iarăşi este scris:
Căci cunoaştem din parte, iar atunci vom cunoaşte faţă către faţă.
Trebuie deci deosebit între înţelegerea filosofică a lucrurilor, care porneşte de la lucrurilefragmentare (din parte) şi cunoaşterea faţă către faţă (vederea intuitivă a lui Dumnezeu),care ne este făgăduită.Cunoaşterea din parte este cunoaştere: dar, fiind din parte, este prin firea ei
inadecvată 
obiectului spre care tinde. Ea numai îl ţinteşte, ridicându-se cu greu din concluzie în con-cluzie, prin legăturile nevăzute, dar de fier, ale implicaţiilor.Filosoful este deci sortit să alerge după elemente împrăştiate în creaţie, după analoguri, pentru a reconstitui chipul lui Dumnezeu aici, „ca prin oglindă, în ghicitură”, fără a-l puteaintui de-a dreptul.Dacă acest efort este preţul, deseori neplătit, al unei vieţi, trebuie să socotim că omul estesortit să rămână în afara oricărei legături a intelectului cu cele divine? Nu. Omul are, pentru aceasta, o virtute mult mai modestă, pentru că nu cere temeiuri, oumilă roabă dispreţuită a inteligenţei, care e
credinţa.
Adeziunea întunecată, fără evidenţă, a sufletului, lipirea de cineva, printr-un fel de elaninterior, printr-o depăşire şi o revărsare a lui sfioasă asupra obiectului, printr-o exaltare, oînflăcărare iscată mai mult din iubire fără temei decât printr-o întemeiere conştientă.Scula aceasta este desigur, prin firea ei, inferioară inteligenţei. Ea nu pătrunde, nu dăacea libertate celui ce o are, pe care o dă cunoaşterea istovitoare a unui lucru; ea ascultă, eavesteşte.Această sculă însă stă la îndemâna omului pentru a veni spre Dumnezeu „Cred Doamne,ajută necredinţei mele!”.Şi răspunsul e: „Nu m-ai căuta, dacă nu m-ai fi găsit!”.Prin faptul însă că această credinţă, deşi inferioară – după firea ei – oarbă, e drept – dar nu mai puţin o priză directă asupra realităţii pe care mintea n-o poate prinde decât prinoglindă, în ghicitură, ea devine un instrument de mare preţ. Mai de preţ, prin realitatea princare ne-o dezvăluie, decât prin cunoaşterea, care nu ne-o poate dezvălui.În locul ochilor deschişi şi a mâinii care se loveşte de oglindă, sunt acum ochii închişi;dar mâna întâlneşte mâna.Se înţelege că credinţa – roabă care ajunge – dobândeşte mai mare preţ – din cauza lucru-rilor la care ajunge – decât stăpâna ţintuită de neputinţă.Între o cheie simplă, care deschide o comoară de preţ, şi un mecanism complicat de oro-logerie, care deschide o cutie goală, nu-ncape îndoială că mecanismul e în sine mai de preţ;dar nu încape iarăşi îndoială că toţi au să prefere cheia.1
 
POSIBILITĂŢILE FILOSOFIEI CREŞTINE Mircea Vulcănescu
Aşa că s-ar putea înfăţişa – printr-o palidă – legătură dintre ştiinţă şi credinţă.Şi e şi drept, pentru că, dacă ar fi să aştepţi ca numai filosofii (să izbutească) – cei care prin efortul cugetării ajung să regăsească chipul lui Dumnezeu prin oglindă – cum am pu-tea nădăjdui că se va goli iadul?Înţelegem acum de ce sunt posibile în filozofia creştină două atitudini, aparente, în pri-vinţa filozofiei.Şi ce înseamnă bucuria psaltului că au înnebunit întrebătorii ageri şi că nimănui nu i s-aarătat cum a fost?Înţelegem însă şi de ce rămâne loc şi pentru filozofie.Dacă psaltul se bucură de nebunia întrebătorilor ageri, este pentru că credinciosul are, prin credinţă, răspuns la toate întrebările pe care i le-ar putea pune filozofia, fără să aibănevoie să filozofeze şi pentru că – credinţa lui fiind un fapt, nu un concept – ea nu poate fianulată, în planul ei, de contradicţiile raţionale.Acesta şi nu altul este sensul (lui)
Credo, quia absurdum
şi suntem acum în măsură a-lînţelege.Înlătură această afirmaţie însă orice nădejde de-a cunoaşte? Este celălalt
 fides quaerensintelectu
sau acel
credo ut intelligam
o zădărnicie? Nicidecum. Pentru că faptul de a crede nu înlătură curiozitatea de a şti. Credinţa, comuni-când sufletului situaţia obiectului, ca şi cum l-ar cunoaşte, stimulează, pe de o parte, ten-dinţa către cunoaşterea însăşi; deschide, pe de o parte, perspective înţelegerii, pe care nu leavea fără credinţă.Cei care cunosc rolul fecund pe care-l au ipotezele în ştiinţă ştiu că orice lucru pe car-lcrezi te ajută să presupui alte lucruri şi, din judecată în judecată, te aduce să verifici pre-zenţa principiului ordonator cuprins în prejudecată.Ceva de acelaşi fel se petrece cu cel care crede. El nu încetează de a gândi, ci, dimpotri-vă, gândirea lui e fecundată de faptul că crede.Dacă sunt cazuri în care credinţa stinge duhul iscodirii sterpe, nu se poate spune că ea nutransfigurează în acelaşi timp şi dă sens nou întregii existenţe. „O serie întreagă de lucruri – spune Tolstoi în istoria conversiunii lui – care nu existau pentru mine mai înainte au înce- put deodată să existe. O serie de lucruri care erau la dreapta la găseam la stânga mea şi-micereau să lămuresc această împrejurare”.Ceea ce trebuie reţinut este că, pentru creştini, filozofia nu a unealtă de mântuire, ci poatefi sau
agonie
, sau cântec de slavă; după cum creştinul e din cei care caută gemând sau dincei care se
bucură 
de dezvăluire.2
 
SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofraşi
Este filozofia creştină filozofie?
Ce e de răspuns acum celor ce afirmă, din cealaltă parte, că filozofia creştinului nu e filo-zofie, în măsura în care această filozofie recurge la adevărurile credinţei pentru lămurireanedumeririlor gândului?Răspunsul aici va izvorî din înţelegerea exactă a naturii şi a funcţiei îndeletnicirii filozo-fice.Să pornim deci întru întâmpinarea acestor filozofi necredincioşi, cu o definiţia a filozofi-ei împrumutată lor înşile. Nu deci de la definiţia după care filozofia este cunoaştere raţională – prin principii -, cide la definiţia spenceriană, că filozofia estre efort de unificare totală a cunoştinţelor, spredeosebire de ştiinţă, care nu e decât încercare de unificare a unei singure categorii de fapte.Pornind de la această definiţie a filozofilor pozitivişti, ce trebuie să observăm în legăturăcu natura şi destinele filozofiei?Dacă ştiinţa este unificare
 parţială 
a unei singure categorii de fapte, de aici rezultă douăconsecinţe.Prima, faptele de unificat, putând fi
alese
, gruparea şi unificarea lor este susceptibilă de
obiectivizare
; (a doua), fiind doi sau mai mulţi oameni se pot înţelege asupra acestei ale-geri. Dacă, pe deasupra, se înţeleg şi asupra punctelor de vedere, se vede că ei pot ajungeuşor să se înţeleagă şi asupra afirmaţiilor.Iar dacă o divergenţă se naşte între ei, după ce au convenit asupra criteriilor, este numai pentru că unul din ei a cuprins un fapt în plus, care nu se încadra în sinteze primitivă.Adevărurile ştiinţifice sunt deci
relative
la un anumit material, obiective şi sumabile.Din faptul că filozofia este o încercare de unificare
totală 
, ea nu poate avea aceleiaşi ca-ractere.Mai întâi, totalitatea pe care o poate suma nu e o realitate transpersonală, ci e legată decuprinsul cunoştinţelor unor personalităţi. Ea e, prin natura ei, filozofia cuiva, aşa cum şti-inţa este ştiinţa anumitor obiecte. De aceea şi zicem: zoologie sau mineralogie. Dar zicem:filozofie augustiniană sau tomistă.În măsura în care e legată de acest cuprins, personalitatea fiind o realitatea vie, în conti-nuă dezvoltare, filozofia nu poate unifica o totalitate închisă. Unificarea ei nu este decât o
veleitate
, legată de cuprinsul experienţei trăite de această personalitate.Mai e însă o deosebire. În măsura în care filozofia este a unei personalităţi, mai intervineo a doua stratificare. Nu toate faptele care constituie conţinutul unei experienţe personale au aceeaşi importan-ţă. Nu toate stau pe acelaşi plan de interes.Se înţelege de aceea că şi încercarea de unificare raţională a cunoştinţelor nu le va pune pe toate pe un acelaşi plan.Există, în acest sens,
experienţe privilegiate
, în structura sistemelor filozofice celor mairaţionaliste. Nu numai pentru prefacerea gândurilor pascaliene are însemnătate „minunea sfântuluispin” sau un accident de trăsură.Filozofia lui Descartes nu izvorăşte oare dintr-un vis avut la 19 ani?Pierderea unei fiinţe dragi, contemplarea căderii unui măr nu sunt, pentru Auguste Comtesau pentru Newton, motorul emoţional care dezlănţuie duhul iscoditor, şirul acela de între- bări, care nasc din întrebări, care caracterizează filozoful?Dacă lucrurile stau astfel, atunci înţelegem de ce – în orice filozofie – ceea ce intereseazăîn afara conţinutului de cunoştinţe de unificat – care se poate potrivi de la un filozof la al-tul, dacă trăiesc în acelaşi timp şi au aceleaşi preocupări, pentru înţelegerea structurii siste-3

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->