SISTEMUL OSOS

Sistemul osos este alcatuit din totalitatea oaselor organismului uman si a

articulatiilor dintre ele. Articulatiile leaga oasele, integrându-se într-un sistem care poarta
lumele de schelet. Numarul total al oaselor care alcatuiesc scheletul omului este de 223,
dintre care 95 sunt perechi, iar 33 neperechi.

Caracteristicile oaselor
Caracteristicile principale ale oaselor sunt: forma, structura, dezvoltarea SI
cresterea.
Forma oaselor. Oasele corpului omenesc au forme diferite, caracteristice. Oasele
pot fi împartite în grupe si anume: oase lungi, oase late si oase scurte.
Oasele lungi se caracterizeaza prin predominenta lungimii fata de grosime si
latime. Fiecare os lung este alcatuit dintr-un corp sau diafiza si din doua extremitati
numite epifize. In perioada de crestere, între diafiza si epifize se gaseste cartilajul de
crestere, care poarta denumirea de metafiza. Exemplu: femurul, tibia, peroneul,
humerusul, clavicula etc.
Oasele late prezinta doua fete si mai multe margini, variabile ca numar de la un
om la altul. Exemple: oasele craniului, omoplatul, sternul, coxalul.
Oasele scurte se caracterizeaza prin faptul ca lungimea, grosimea si latimea lor
sunt aproape egale. Inaceasta categorie intra oasele tarsiene, oasele carpiene si vertebrele.
Oasele lungi, cât si oasele late si scurte pot prezenta suprafete sau fatete
articulare, apofize, spine, tubercule, creste, fose si incizuri. Suprafetele sau fetele
articulare sunt acele portiuni de pe suprafata oaselor care servesc pentru articularea cu
alte oase. Apofizele, proeminente care se gasesc la suprafata oaselor, au forma conica sau
cilindrica. Spinele sunt proeminente lamelare sau margini mai late ale unui os. Tuberculii
sunt proeminente neregulate situate pe suprafata unor oase. Fosele sunt scobituri de
forma ovalara, incizurile, scobituri de forma cilindrica, iar santurile, scobituri de forma
alungita la suprafata oaselor.
Structura oaselor. Oasele sunt alcatuite în principal de tesut osos compact si
spongios, la care se mai adauga si alte varietati de tesut conjunctiv.
Structura oaselor lungi
Structura diafizei. In axul diafizei se afla un canal numit canalul medular, în care
se gaseste o substanta de culoare galbena, rosie sau cenusie, denumita maduva osoasa.
Peretele diafizei este format, de la exterior catre interior, urmatoarele componente:
periostul, masa osoasa si endostu1.
Periostuleste o membrana vasculara care înveleste, la periferie, întregul os, cu
exceptia capetelor articulare, care sunt acoperite cu cartilaje. Aceasta membrana este
formata la adult din doua straturi, unul extern sau superficial numit periostulfibros si altul
intern sau profund, care vine în raport cu masa osoasa, numit periostulosteogen.
Masa osoasa are forma unui tub cilindric axat pe canalul medular si este
delimitata în partea externa si în partea interna de câteva straturi de lamele osoase dispuse
concentric, formând sistemul lamelar fundamental extern si intern.Intre cele sisteme,
masa osoasa este alcatuita din tesut osos compact haversian si interhaversian.

-- - - -
 --- ----------

Endostul este o membrana conjunctiva care captuseste la interior masa osoasa atât
a diafizei, cât si a epifizelor.
Maduva osoasa este o formatiune complexa în structura careia intra diferite
varietati de tesut conjunctiv, vase sanguine si terminatii nervoase. Se deosebesc trei
varietati de, maduva osoasa: rosie, galbena si cenusie.
Maduva rosie este de doua feluri: osteogenasi hematogena.Maduva rosie osteogena
se gaseste în diafiza oaselor în perioada intrauterina si de crestere si are ca rol principal
formarea tesutului osos. Maduva rosie hematogena se gaseste în diafiza oaselor fatului si
are rol primordial formarea elementelor figurate ale sângelui. La adult ramâne cantonata
numai în tesutul osos spongios din epifizele unor oase lungi, din oaselorlate si din
corpurile vertebrelor.
Maduva galbena se formeaza din maduva rosie prin transformarea anumitor tipuri
de celule conjunctive în celule grase sau adipoase.
Maduva cenusie este reprezentata în canalul medular al diafizei oaselor lungi la
varstnici.
Stroctura epifizei. Pe o sectiune longitudinala sau transversala se observa ca
substanta osoasa are un aspect de burete cu camarute de diferite marimi (areole) limitate
de pereti ososi subtiri, cuprins într-o capsula de os compact. In aceste camarute se gaseste
maduva osoasa.
Stroctura oaselor scurte. In structura oaselor scurte intra periostul si. masa osoasa,
formata din tesut osos los asezat în partea interna si dintr-un start subtire de tesut osos
compact asezat la periferie.
Stroctura oaselor late. In structura oaselor late intra: periostul, masa osoasa,
endostul si maduva osoasa. Caracteristica structurala a acestor oase consta în aceea ca
tesutul osos spongios care numele de diploe este situat între doua straturi de tesut osos
compact învelit de periost.

Scheletul capului
Scheletul capului, format 22 de oase, poarta numele de craniu. El este subimpartit
la rândul lui, în doua parti: craniul cerebral sau neurocraniul si craniul facial sau
viscerocraniul.
Neurocraniul este alcatuit din opt oase: tTontal, etmoid, sfenoid, occipital, doua
oase temporale si doua oase parietale. Are o forma aproximativ ovoida, cu axul mare
anteroposterior, caruia i se pot distinge doua parti: bolta craniului si baza craniului.
Osulfront al este un os nepereche, asezat în parte anterioara a craniului, deasupra
masiwlui facial. Este alcatuit din doua parti si anume: o parte verticala si alta orizontala.
Prezinta o fataendocraniana care vine în raport cu creierul si alta exocraniana in raport cu
pielea capului. Partea tTontalase numeste scuamafrontalului. Pe fata exocraniana se afla
doua proeminente orizontale asezate deasupra orbitelor, numite arcadelesprâncenoase.Tot
pe fata exocraniana, osul ttontal prezinta doua proeminente osoase situate deasupra
arcadelor sprâncenoase numite bosefrontale laterale, iar medial se afla bosa frontala
mediala sau gabela.In interiorul partii verticale, în dreptul gabelei se gasesc niste cavitati
sapate între tablia interna si externa a osului, numite sinusurile frontaie. Inferior,
ttontalul se articuleaza cu etmoidul printr-un sant în forma de U deschis posterior,
numit sant etmoidal.

---
 Osul etmoid este un os nepereche, asezat în parte anterioara si mediana a bazei
craniulu~ sub portiunea orizontala a osului ITontal.El contribuie la formarea peretelui
cavitatii craniene, precum si a foselor nazale si orbitale si este alcatuita dintr-o parte
verticala, o parte orizontala si doua mase laterale. Partea orizontala este alcatuita dintr-o
lama osoasa asezata în santul etmoidal al ITontalului,Ea are o forma dreptunghiulara si
prezinta un numar mare de orificii, de unde si denumirea de lamaciuruita. Aceasta lama
formeaza plafonul cavitatii nazale. Prin orificiile ei trec nervii olfactivi. Partea verticala
este împartita în doua portiuni: o portiune numita apofiza cristagali si o portiune numita
lamaperpendicularaa etmoidu/ui. Masele laterale sunt formatiuni osoase situate în partile
laterale si inferioare al lamei ciuruite. In interiorul lor se gasesc sapate niste cavitati
numite celuleleetmoida/e.
Osul sfenoideste un os nepereche asezat în partea centrala a bazei craniului, intre
etmoid si ITontal. Osul sfenoid este alcatuit din urmatoarele parti: corpul sfenoidului,
aripile mici, aripile mari si apofizele pterigoide. Corpul sfenoidului are o forma
neregulata, cuboidala. Pe fata superioara se observi o adâncitura sau depresiune numita
saua turceasca,în care este adapostita glan hipofiza. In corpul sfenoidului se gasesc doua
cavitati, numite sinusuri sfenoidale, care comunica cu fosele nazale. Aripile mici sunt
doua lame osoase de forma triungbiulara asezate în plan orizontal. Aripile mari sunt doua
formatiuni osoase ce se desprind de pe fetele laterale ale corpului sfenoidului; ele
prezinta trei fete: o fata cerebrala, care contribuie la formarea bazei; o fata orbitala, care
ia parte la formarea peretelui extern al orbitei; o fata orala, care formeaza peretele cutiei
craniene, între ITontal si temporal (fosa temporala). Apofizele pterigoide sunt doua
proeminente osoase care se desprind de fata inferioara a corpului sfenoidului
indreptându-se vertical în jos. Fiecare apofiza pterigoida este alcatuita din doua lame
osoase, una interna si alta externa. Intre cele doua lame se un spatiu care poarta numele
de fosa pterigoida.
Osul occipital. Occipitalul este un os nepereche situat în partea mediana,
posterioara si inferioara a capului.
Are doua fete anterosuperioare (endocraniana) si posteroinferioara (exocraniana)
si patru margini. Fata endocraniana prezinta fosele cerebeloase, fosele cerebrale,
protuberanta occipitala interna. Fata exocraniana prezinta protuberanta occipitala externa,
liniile occipitale superioara si inferioara. El are forma unui segment de sfera, prezentând
în partea sa inferioara un orificiu ovalar, numit gaura occipita/a care face comunicarea
între cavitateacranianasi canalulrahidian .
Occipitalul este alcatuit din patru parti: partea bazilara, doua parti laterale si
scuama occipitalului. Partea bazilara, numita si corpul sau apofiza bazilara, este situata
înaintea gaurii occipitale. Pe fata exocraniana se afla tubercululjaringian,pe care se insera
peretele superior al faringelui (aponevroza faringiana), iar pe fata endocraniana se
observa un sant numit clivus, in care se afla bulbul rahidian si puntea lui Varolio. Partile
laterale sunt doua formatiuni osoase neregulate asezate lateral de o parte si si de alta a
gaurii occipitale. Pe fata exocraniana a partilor laterale se afla conditii occipitali. Scuama
occipitalului este situata înapoia gaurii occipitale, reprezentând cea mai scurta parte a
osului occipital. Ea are doua fete, una endocraniana, care vine în raport cu creierul mare
si cu creierul mic si alta exocraniana, care vine în raport cu pielea si muschii capului.

3
 Osul temporaleste un os pereche asezat în partea inferioara si laterala a cutiei
craniene. El participa la formarea bazei craniului si a calotei craniene. Osul temporal este
alcatuit din trei parti: partea pietroasa, timpanica si scuama temporalului. Partea pietroasa
sau stânca temporalului are doua fete inferioare si este situata la baza craniului, între
sfenoid si occipital si are forma unei piramide. Fata anterioara a stâncii temporalului se
afla pe endobaza craniului, iar fata exterioara pe exobaza craniului. Pe fata anterioara se
observa o mica scobitura, în care se afla ganglionul nervului trigemen (impresiunea
trigemenului). Pe fata posterioara se gaseste orificiul endocranian al conductului auditiv
intern. Fata inferioara a stâncii temporalului este neregulata, prezentând depresiunea
numita fosa jugulara. Partea timpanica a osului temporal este situata pe fata exocraniana a
temporalului. Este formata dintr-o Iarna osoasa, curbata în sus si alcatuieste trei sferturi
din orificiul conductului auditiv extern. Scuama temporalului este o lama osoasa
aplatizata, are doua fete si patru margini, de forma aproape semicirculara, situata in
partea superioara a osului temporal. Pe fata exocraniana a scuamei temporalului se afla o
proeminenta osoasa numita apofiza zigomatica si o depresiune numita fosa mandibulara.
Osul parietal este un os lat de forma aproximativ patrulatera situat de o parte si de
alta a liniei mediane, in partea superioara si laterala a craniului. Prezinta o fata
exocraniana convexa si o fata endocraniana concava. Pe fata exocraniana se alfa bosa
parietala si doua linii curbe, una superioara numita linia temporala superioara si una
inferioara numita linia temporala inferioara. Pe fata endocraniana se gasesc fosa parietala
si numeroase santuri, în care sunt adapostite vasele sanguine. Marginile osului parietal se
articuleaza cu portiunea verticala a osului ITontal,cu care formeaza sutura lamboidala;
cu osul parietal de pe partea opusa, cu care formeaza suturasagitalaa craniului; cu scuama
osului temporal, cu care formeaza o suturascuamoasa.

Viscerocraniuleste alcatuit din 14 oase, dintre care sase pereche si doua

nepereche: doua maxilare, doua palatine, doua zigomatice, doua lacrimale, doua nazale,
doua cornete nazale inferioare, vomerul si mandibula. Aceste oase alcatuiesc împreuna un
masiv situat pe partea anterioara a craniului, în care sunt adapostite ochiul, fosele nazale,
cavitatea bucala si faringele.
Maxilaruleste un os pereche care, articulându-se cu cel din partea opusa, participa
la formarea scheletului osos al cavitatii bucale, al cavitatii orbitale si al foselor nazale. EI
compune dintr-un corp, apofizele paiatina si piramidala. Corpul maxilarului are forma
neregulata. EI prezinta patru fete: anterioara, superioara sau orbitala, interna sau nazala si
posterioara. Fata anterioara vine în raport cu partile moi ale fetei, iar partea superioara
are forma unei lame triunghiulare. Fata interna la parte la formarea peretelui lateral al
foselor nazale. Pe fata superioara care se afla inapoia apofizei zigomatice se gaseste o
proeminenta numita tuberozitatea maxilara. Cei patru pereti ai corpului maxilarului
delimiteaza o cavitate numita sinusul maxilar care comunica cu fosa nazala. Apofiza
piramidala are baza, vârf si trei fete: superioara, anterioara si posterioara. Apofiza
palatina este o Iarna osoasa care porneste de pe fata interna sau nazala a maxilarului si
participa la formarea palatului dur.
Osulpa/atin- os pereche de forma neregulata, asezat înapoia osului maxilar, format
dintr-o lama osoasa orizontala si alta verticala, unite în unghi drept. Lama orizontala se
uneste cu cea de pe partea opusa, formând treimea posterioara a boltii palatine. Lama
verticala, de forma aproximativ patrulatera, formeaza o parte din peretele lateral al

-- -- ---
cavitatii nazale.
Osulzigomaticnumitsi osul malar,este un os pereche,asezat in parteasuperioarasi
laterala a fetei. El are o forma neregulata, prezentând doua fete (una interna si alta
externa), patru margini si patru unghiuri. Fata externa vine in raport cu pielea si muschii
fetei formand umarul obrazului. Fata interna intra în constitutia fosei temporale.
Osullacrima! este un os pereche asezat pe peretele median al fosei orbitale, are
forma unei lame dreptunghiulare, formând împreuna cu apofiza ftontala a maxilarului
canalul nazolacrimal.
Osul nazal are forma unei lame dreptunghiulare. Fata externa a nazalului este
acoperita de piele, iar cea interna formeaza o parte din peretele superior si lateral al fosei
nazale.
Cometul nazal inferioreste un os inferior care se prezinta ca o lamela osoasa de
forma triunghiulara. El este fixat printr-o margine de peretele extern al fosei nazale, iar
cealalta margine o are libera. Intre cornetul nazal inferior si 'peretele lateral al fosei
nazale se afla un spatiu, numit meatulnazalinferior.
Vomeruleste un os nepereche asezat in plan median. Marginea lui superioara se
articuleaza cu fata inferioara a capului sfenoidului. Prin marginea lui inferioara vomerul
se articu 1eaza cu lama perpendiculara a etmoidului formând portiunea osoasa a septului
nazal.
Mandibula. Este un os nepereche asezat în partea inferioara a craniului visceral,
fiind singurul os mobil al scheletului capului. Ea este formata din trei parti: un corp si
doua ramuri. Corpul mandibulei are forma unei potcoave asezate cu convexitatea în
partea anterioara. Pe fata anterioara sau externa a corpului mandibulei, pe linia ei
mediana, se afla o proeminenta osoasa numita simfiza mentoniera, iar lateral câte un
orificiu pe unde ies nervii si vasele mentale, numit gaura mentoniera. Tot pe fata
anterioara se afla pe fiecare parte câte o creasta, numita linia oblica externa pe care se
insera muschi. Pe fata posterioara sau interna a corpului mandibulei se gasesc ridicaturi
mici asezate de o parte si de alta a liniei mediane, numite apofizele genii superioare si
inferioare, pe care se insera muschii genioglosi si geniohidieni; câte o creasta osoasa,
numita linia oblica interna sau milohioidiana, pe care se insera muschiul milohioidian; o
depresiune asezata deasupra liniei milohioidiene, numita foseta sublinguala, care vine în
raport cu glanda sublinguala; o alta: depresiune asezata dedesubtul liniei milohioidiene,
numita foseta submandibulara, care vine în raport cu glanda salivara submandibulara. Pe
marginea superioara a corpului mandibulei se observa opt scobituri, numite alveole
dentare, în care se fixeaza dintii arcadei dentare inferioare.
Ramurile mandibulei se prezinta ca niste lame osoase de forma aproape
patrulatera care continua corpul mandibulei, formând cu acesta un unghi numit unghiul
mandibuleisau gonion. In partea postero-superioara se afla condilul mandibulei care
formeaza impreuna cu cavitatea glenoida a temporalului articulatia
temporomandibulara.

--
 Scheletul tmnchiului
Este alcatuit din coloana vertebrala, stern si coaste. Segmentul toracal al
coloanei vertebrale împreuna cu coastele si cu sternul formeaza scheletul toracelui sau
cutia toracelui în care sunt adapostite inima, vasele mari, plamânii, traheea, esofagul si
alte organe. Segmentul sacral al coloanei vertebrale împreuna cu cele doua oase coxa1e
formeaza bazinul, în care sunt adapostite vezica urinara, uterul, o parte din intestinul
subtire, precum si ramurile principale ale aortei si venei cave inferioare.

Coloana vertebrala reprezinta segmentul axial al scheletului. Ea este asezata pe

mediana si posterioara a trunchiului, intinzândn-se de la scheletul craniului, cu care se
articuleaza, pâna la bazin. Coloana vertebrala este alcatuita, pe de o parte, din piese
numite vertebre, iar pe de alta parte, din piese fibrocartilaginoase, numite discuri
intervertebrale.In alcatuirea coloanei vertebrale intra 33-34 vertebre, care sunt grupate în
cinci regiuni si anume: cervicala (7 vertebre), toracala (12 vertebre), lombara (5
vertebre), sacrala (5 vertebre) si coccigiana (4-5 vertebre). Cele 5 vertebre care
alcatuiesc regiunea sacrala sunt sudate intre ele, formand osul sacral. De asemenea, cele
4-5 vertebre care alcatuiesc regiunea coccigiana formeaza împreuna osul coccis.
Caracterelegenerale ale vertebrelor
In afara de vertebrele regiunii sacrale si coccigiene care, asa cum s-a vazut, sunt
sudate intre ele formand oase aparte, si de prima vertebra cervicala, toate celelalte se
compun din urmatoarele parti: corpul vertebral, arcul vertebral, apofiza spinoasa,
apofizele transverse si apofizele articulare.
» Corpulvertebralare forma unui segment de cilindru. El este situat in partea
anterioara a vertebrei si prezinta doua fete orizontale si o circumferinta.
» Arcul vertebraleste format din doi pediculi vertebrali si doua lame vertebrale.
pediculii vertebrali leaga arcul vertebral de corpul vertebrei. Atât marginea superioara,
cât si cea inferioara a fiecarui pedicul vertebral prezinta câte o scobitura, numita incizura
vertebrala. Incizurile a doua vertebre suprapuse delimiteaza orificiul numit gaura
intervertebrala, prin care ies nervii spinali. Corpul vertebrei impreuna cu arcul vertebral
delimiteaza orificiul numit gaura vertebrala. Prin suprapunerea vertebrelor care
alcatuiesc coloana si deci prin suprapunerea gaurilor vertebrale se formeaza canalul
vertebralsau rahidian, in care este adapostita maduva spinarii.
» Apofizaspinoasaeste o proeminenta osoasa care porneste de pe fata posterioara
a arcului vertebral.
» Apofizele transverse sunt doua proeminente osoase care pornesc de pe fetele
laterale ale arcului veretebral.
» Apofizele articulare in numar de patru sunt proeminente osoase aproximativ
egale.
Caracterele specifice ale vertebrelor
Vertebrele regiunii cervicale, cu exceptia primelor doua prezinta unele
particularitati. Astfel corpul vertebral este mic, iar gaura vertebrala are forma
triunghiulara. Apofizele transversale sunt strabatute în baza de câte un orificiu, iar la vârf
se termina cu doi tuberculi, unul anterior si altul posterior.
Prima vertebra cervicala se numeste atlas, iar cea de a doua axis. Atlasul nu are
corp vertical, el fiind alcatuit din doua arcuri (unul anterior si altul posterior) si din doua
mase laterale ce delimiteaza o gaura vertebrala de forma circulara. Axisul prezinta ca

6
element particular o proeminenta osoasa de forma unui dinte, care pleaca de pe partea
superioara a corpului vertebrei si poarta numele de apofizaodontoidasau dinteleaxisului.
Vertebra a 7-a cervieala se deosebeste prin faptul ca apofiza spinoasa a acesteia
nu se bifurca, este lunga si proemineaza sub piele.
Vertebrele toracice prezinta pe partile laterale ale corpului fete articulare.
Vertebrele lombare au corpul vertebral mare si gaura vertebrala triunghiulara.

Osul sacrum.Sacrumul este un os care rezulta din sudarea celor cinci vertebre ale
regiunii sacrale. EI prezinta un vârf si patru fete. Baza sacrumului prezinta doua apofize
articulare. Vârfulsacrumului prezinta doua proeminente osoase numite coarnele sacrale.
Intre coarnele sacrumului se afla hiatulsacra/.
Fata anterioara sau pelvina a sacrumului prezinta patru creste orizontale,
denumite liniile transverse,la extremitatile carora se gasesc gaurilesacrateanterioare,prin
care trec ramurile anterioare ale nervilor sacrali.
Fata posterioara sau dorsala a sacrumului prezinta pe linia mediana o creasta
denumita creastasacralamediana.De o parte si de alta a sacrului se gasesc crestele sacrale
intermediaresi crestelesacrale laterale.Intre crestele sacrala, mediana si crestele sacrale
intermediare se gasesc gaurile sacraleposterioare,prin care ies ramurile posterioare ale
nervilor sacrali.
Fetele laterale ale sacrumului. Prin intermediul lor, osul sacru se articuleaza cu
osul coxal, formand articulatia sacro-iliaca. Sacrul este strabatut de la baza spre vârf de
canalul sacral, corespunzator canalului vertebral. In canalul sacral se afla filum terminale
care împreuna cu nervii lombari si sacrati alcatuiesc coada de cal.
Osul coccis. Coccisul rezulta din sudarea celor 4-5 vertebre ale regiunii
coccigiene. Ca si sacru~ el are doua fete (anterioara si posterioara), doua margini
laterale, o baza si un vârf
Baza coccisului se articuleaza cu vârful sacrului. De pe suprafata ei pornesc
coarnele coccisului.

Curb urile coloanei vertebrale

Coloana vertebrala prezinta patru curburi: cervieala, toracala, 10mbara si
coccigiana. Curbura cervicalaare coneavitatea orientata posterior si se numeste lordoza
cervicala. Cea toracalaare convexitatea orientata posterior si poarta numele de cifoza
toracala. Curbura lombara a carei coneavitate este orientata posterior se numeste 10rdoza
10mbara.Curbura sacrococcigiana are convexitatea orientata posterior.
Cutia toracica. Scheletul cutiei toracice este alcatuit din coloana vertebrala
toracala, asezata posterior, sternul, asezat anterior, coastele si cartilajele costale, situare
între stern si coloana.
Stemul este format din trei parti: manubriul stemal, corpul stemului si apendicele
xifoid. Manubriul sternal formeaza la locul de unire cu corpul sternului un unghi cu
deschidere posterioara, numit unghiul stemal. Apendicele xifoid, reprezentat de cele mai
multe ori printr-un cartilaj, se afla la extremitatea inferioara a stemului.
Coastele sunt oase late, foarte alungite, de forma unor arcuri situate între coloana
vertebrala si stern. Ele sunt în numar de 12 perechi si se subimpart in trei categorii:
adevarate,false si flotante. Coastele adevarate (primele sapte perechi) se articuleaza prin
intermediul cartilajelor costale direct cu sternul, in timp ce coastelefa/se (perechile vm,

7
 --~ -- --

IX, X) se articuleaza indirect cu sternul. Datorita cartilajelor lor, coastele false se unesc
formând arcurile cartilaginaase,prin intermediulcarora se articuleazacu sternul Coastele
flotante nu se articuleaza cu sternul, ele terminându-se liber in peretele abdomenului.
Caracterele generale ale coastelor
Fiecare coasta este formata dintr-un corp si doua extremitati. Corpul coastei
prezinta o fata exterioara convexa, o alta fata interna concava,o margine superioara si o
margine inferioara. Pe marginea inferioara, catre fata interna, se afla santul costal, în care
sunt adapostite: arters, vena si nervul intercostal.
Extremitatea posterioara a coastei se articuleaza cu coloana vertebrala,
Extremitatea anterioara se prelungeste cu cartilajul costal, format din tesut cartilaginos
hialin. El face legatura intre coaste si stern.

Scheletul membrului superior

Oasele care alcatuiesc scheletul membrului superior se împart în oasele scapulare
si oasele extremitatii libere a membrului superior. Centura scapulara este alcatuita din
clavicula si omoplat. Scheletul extremitatii libere a membrului superior se subimparte în:
scheletul bratului, reprezentat de humerus, scheletul antebratului, alcatuit din radius si
ulna sau cubitus, si scheletul mâinii, format din oasele carpiene, metacarpiene si falange.

Oasele centurii scapulare

Centura scapulara se compune din doua oase: clavicula si scapula sau omoplatul.
C/aviculaeste un os lung, pereche, asezat în partea anterioara si superioara a cutiei
toracice, între stern si omoplat. Ea are forma literei S si este formata dintr-un corp si doua
extremitati: extremitateastema/a, care se articuleaza cu sternul si, extremitateaacromiala,
care se articuleaza, cu acromionul omoplatului.
Scapulasau omoplatul este un os lat, pereche, asezat în partea posterioara a cutiei
toracice. El are forma triunghiulara, cu baza în sus. Scapula prezinta doua fete (anterioara
si posterioara), trei margini (vertebrala, axilara si superioara) si trei unghiuri (superior,
inferior si lateral).

Oasele extremitati; libere a membrului superior sunt: humerusul, care formeaza

scheletul bratului, ulna si radiusul, care alcatuiesc scheletul antebratului, oasele carpiene,
metacarpiene si falangele, din care este alcatuit scheletul mâinii.
Humerusuleste un os lung, pereche, care formeaza scheletul bratului. El este
alcatuit dintr-un corp sau diafiza si doua extremitati sau epifize. Corpul, de forma unei
prisme triunghiulare cu marginile mult rotunjite, prezinta in partea mijlocie proeminenta
osoasa numita tuberozitatea deltoidiana si santul nervului radial. Extremitatea superioara
prezinta: capul humeral, tuberculul mare, tuberculul mic si santul intertubercular. Capul
humeral este o formatiune osoasa a carei suprafata articulara are marimea unei treimi
dintr-o sfera. El intra în cavitatea glenoida a scapulei. Extremitatea inferioara a
humerusului este turtita antero-posterior si prezinta condilul humeral, trohleea, epicondilii
medial si radial, fosa coronoida si olecraniana.
U/na sau cubitus, este un os lung, pereche care împreuna cu radiusu1 formeaza
scheletul antebratului. Ea se compune dintr-un corp si doua extremitati. Corpul, de forma
unei prisme triunghiulare, prezinta trei fete si trei margini. Marginea dinspre radius
(laterala) este ascutita si poarta numele de creasta ;nterosoasa a ulnei. Extremitatea

-- -- --
 U._n ___ ___ ______________

superioara prezinta incizura trohleara, olecraniul, apofiza coronoida, tuberozitatea ulnara

si incizura radiala. Extremitatea inferioara a ulnei este alcatuita dintr-o parte sferica,
numita capul ulnei si dintr-o proeminenta osoasa ascutita, numita apoflza stiloida a ulnei.
Radiusul este un os lung, pereche, care împreuna cu ulna formeaza scheletul
antebratului. El este asezat lateral, iar ulna medial. Radiusul este alcatuit dintr-un corp si
doua extremitati. Corpul, de forma rotunda în partea superioara si de prisma triunghiulara
in cea inferioara prezinta: creasta interosoasa si tuberozitatea radiala. Extremitatea
superioara a radiusului are forma cilindrica si poarta numele de cap radial. Acesta
prezinta o suprafata articulara scobita, asezata pe fata superioara, numita foseta capului
radial. Extremitatea inferioara a radiusului prezinta o proeminenta osoasa care pleaca de
pe fata laterala si se prelungeste în jos, numita apofiza stiloida a radiusului, se articuleaza
cu oasele scafoid si semilunar.

Oasele carpieneîn numar de opt, formeaza corpul sau scheletul proximal al

scheletului mâinii. Ele sunt asezate pe doua rânduri, unul superior, altul inferior. Oasele
carpiene se articuleaza, pe de o parte, între ele, iar pe de alta parte, cu oasele antebratului
si cu cele metacarpiene. Rândul superior este alcatuit, din afara înauntru, din urmatoarele
patru oase: scafoid, semilunar, piramidal si pisiform. Rândul inferior alcatuit din trapez,
trapezoid, os mare si os cu cârlig. Acestea se articuleaza cu cinci oase metacarpiene
numerotate de la 1-5 de la exterior la interior, acestea la rândul lor se articuleaza cu
primul rând de falange. Sunt trei falange, pentru fiecare deget, cu exceptia policelui care
are doua falange.

Scheletul membrului inferior

Oasele care alcatuiesc scheletul membrelor inferioare se împart în: oasele centurii
pelviene si oasele extremitatilor libere a membrului inferior.
Oaselecenturiipe/viene.Centura pelviana este formata din doua oase coxale, care
împreuna cu osul sacral si cu coccisul formeaza bazinul.
Osulcoxaleste un os pereche, de forma neregulata, care provine din sudarea a trei
oase primitive si anume: ilion, ischion si pubis. La adult, coxalul are doua fete (mediala si
laterala), patru margini (anterioara, posterioara, superioara si inferioara) si patru unghiuri.
Fata mediala prezinta: fosa iliaca interna, linia arcuata, fateta auriculara a
coxalului, fundul cavitatii cotiloide si gaura obturatorie. Fata laterala prezinta: fosa iliaca
externa, acetabulum si gaura obturatoare.
Marginea anterioara prezinta trei proeminente osoase numite: spina iliaca
anterosuperioara, spina iliaca anteroinferioara, eminenta iliopectinee, spina pubisului.
Marginea posterioara prezinta doua proeminente osoase numite spina iliaca
posterosuperioara si spina iliacaposteroinferioara; marea incizura sciatica, spina sciatica,
mica incizura sciatica, situata sub spina sciatica; tuberozitatea ischiatica, situata în partea
inferioara a acestei margini. Marginea superioara poarta numele de creasta iliaca.
Marginea inferioara prezinta o suprafata articulara, numita fateta pubiana sau fata
articulara simfizara, care serveste la articularea celor doua oase coxale.

Oasele extremitatii libere a membrului inferior sunt: femurul, care formeaza

scheletul coapsei; tibia si fibula, care alcatuiesc scheletul gambei; oasele tarsiene,
metatarsiene si falangele, care alcatuiesc scheletul piciorului.

- --
 Tot în alcatuirea scheletului extremitatii libere a membrelor inferioare mai intra si
rotula sau patella, un os situat în tendonul muschiului cvadriceps femural.
Femurul este un os lung, pereche, care formeaza scheletul coapsei. El se
compune dintr-un corp sau diafiza si doua extremitati sau epifize. Corpul are forma
asemanatoare cu o prisma triunghiulara cu fetele convexe si netede. Pe muchia
posterioara a corpului se gaseste o creasta osoasa numita linia aspra a femurului.
Extremitatea superioara prezinta: capul femurului, gâtuI femurului, trohanterul
mare, trohanterul mic si creasta intertrohanteriana. Capul femural este o formatiune
osoasa de forma aproape sferica, prevazuta cu o suprafata articulata. GâtuI sau colul
femurului are o forma aproape cilindrica si masoara aproximativ 5 cm. Trohanterul mare
si trohanterul mic sunt doua proeminente osoase situate sub locul de unire dintre colul si
corpul femurului.
Extremitatea inferioara, usor turtita anteroposterior, este alcatuita din condilii
femurali (medial si lateral), epicondilii femurali (medial si lateral), trohleea femurala si
groapa sau incizura intercondiliana. Condilii femurali sunt doua mase osoase
voluminoase, ovoide, asezate unul medial si altul lateral. Epicondilii femurali sunt doua
proeminente osoase situate de o parte si de alta a epifizei inferioare (epicondilul medial si
epicondilul lateral). Trohleea femurala este o suprafata articulara asemanatoare cu un
scripete sau mosor, situata pe fata anterioara a epifizei, respectiva condililor femurali. Ea
se articuleaza cu rotula.
Tibia este un os lung, pereche, care împreuna cu fibula formeaza scheletul
gambei. Ea este alcatuita dintr-un corp si doua extremitati. Corpul are forma unei prisme
triunghiulare, prezentând trei fete si trei margini.
Fibula sau peroneul este un os lung, pereche, care împreuna cu tibia formeaza
scheletul gambei. Tibia este asezata medial, iar fibula lateral. Fibula se compune dintr-un
un corp si doua extremitati. Corpul fibulei prezinta o creasta interosoasa pe care se prinde
membrana interosoasa a gambei. Extremitatea superioara numita si capul fibulei prezinta
o suprafata articulara pentru condilul lateral al tibiei si o proeminenta osoasa numita
vârful capului sau apofiza stiloida a fibulei. Extremitatea inferioara prezinta o formatiune
osoasa care coboara sub nivelul extremitatii inferioare a tibiei, denumita maleola laterala
sau externa care se articuleaza cu astragalul si o suprafata articulara pentru tibie.
Rotula sau patella este un os scurt, turtit anteroposterior, de forma triunghiulara,
situat în masa tendonului cvadriceps femural. Pe fata posterioara a rotulei se gasesc doua
fete articulare pentru condilii femurali.
Oasele tarsiene,în numar de sapte, formeaza tarsul sau segmentul posterior al
scheletelui piciorului. Ele sunt asezate pe doua rânduri, unul posterior si altul anterior.
Rândul posterior este alcatuit din talus (astragal) si calcaneu, iar rândul anterior din osul
scafoid, cuboid si cele trei oase cuneiforme.
Oaselemetatarsiene,în numar de cinci, alcatuiesc segmentul mijlociu al scheletelui
piciorului. Ele sunt numerotate de la 1 la V, începând din dreptul degetului mare al
piciorului.
Falangele alcatuiesc scheletul degetelor sau scheletul segmentului anterior al
piciorului. Ele sunt în numar de 14. Fiecare deget, cu exceptia celui mare (haluce), care
câte trei falange: proximala, mijlocie si distala

10

-- --- --
 Articulatiile

Articulatiile sunt organe de legatura între oase. Ele asigura oaselor diferite grade
de mobilitate, permitându-Ie acestora sa-si îndeplineasca functia fundamentala de pârghie
în efectuarii miscarilor imprimate de muschi. In acelasi timp, articulatiile permit oaselor
sa formeze cavitati (cutia craniana, cutia toracica, bazinul) în care sunt adapostite, organe
de importanta vitala. Dupa gradul lor de mobilitate ele se împart în doua mari categorii:
articulatii fixe sau sinartroze si articulatii mobile sau diartroze. Dupa situatia lor
topografica, articulatiile se împart în articulatiile craniului, trunchiului, membrelor
superioare si membrelor inferioare.
Sinartrozele sunt articulatii fixe, în care oasele articulare nu efectueaza miscari
sau efectueaza miscari foarte reduse. Ele nu au activitate articulara, iar oasele care le
compun sunt unite prin tesut fibros, cartilaginos sau osos.

Sinartrozele se impart în sindesmoze, sincondroze si sinostoze.

Sindesmozele sunt articulatii fixe în care oasele se leaga între ele prin tesut
conjunctiv fibros. Acestea se subîmpart în sinfibroze, sinelastoze si suturi
Sinfibrozele sunt articulatii fixe cu legatura între oase facuta printr-
un tesut conjunctiv fibros în care predomina fibrele colagene. Ex. :
articulatiile dintre apofizele spinoase ale vertebrelor.
Sinelastozele sunt articulatii fixe cu legatura între oase facuta
printr-un tesut conjunctiv fibros în care predomina fibrele elastice. Ex.:
articulatiile dintre arcurile vertebrale.
Suturile sunt articulatii fixe cu legatura dintre oase asigurata prin
membrane foarte puternice, alcatuite din fibre scurte si dense. Se
deosebesc: suturi netede, dintate, scuamate si gonfoza.
Sincondrozele sunt articulatii fixe în care oasele se leaga între ele prin
tesut cartilaginos. Datorita elasticitatii tesutului cartilaginos, acest tip de
articulatie permite oaselor un oarecare grad de mobilitate.
Sinostozele sunt articulatii fixe în care oasele se leaga între ele prin tesut
osos. Ele iau nastere prin osificarea tesutului conjunctiv fibros si cartilaginos al
sindesmozelor si, respectiv, al sincondrozelor la adult (osificarea cartilajelor de
crestere) si la batrâni (osificarea suturilor cutiei craniene).
Diartrozele sunt articulatii mobile în care oasele articulare efectueaza miscari de
diferite amplitudini. Dupa gradul de mobilitate al oaselor articulare, ele se împart în doua
categorii: artrodii sau articulatii mobile si amfiartorze sau articulatii semimobile.
Artrodiile sunt alcatuite din urmatoarele elemente: fetele articulare, ~ilajul
articular, capsuia articulara, ligamentele articulare si membrana sinoviala. In afara
acestor elemente caracteristice oricarei diartroze mai exista si altele, specifice numai
anumitor diartroze, cum sunt: cadrul glenoidal, discurile interarticulare, meniscurile si
ligamentele intraarticulare.
Fetele articulare sunt zone netede de pe suprafata oaselor prin care se face
articularea.
Cartilajul articular este reprezentat de tesut cartilaginos hialin care acopera fata
articulara a unui os. El este lipsit de vase si nervi si protejeaza fetele articulare ale
oaselor.

11

- ---------
 Capsula articulara formeaza o învelitoare în jurul articulatiilor. Ea este alcatuita
din fascicule de fibre colagene asezate paralel între ele care sar de pe un os pe celalalt.
Capsula, întarita de ligamentele articulare, mentine în contact fetele articulare si
delimiteaza în acelasi timp cavitatea articulara.
Ligamentele articulare sunt componente principale ale diartrozelor, alcatuite din
tesut conjunctiv fibros în care predomina fibrele colagene. Unele ligamente articulare se
afla în interiorul articulatiei, de unde si denumirea de ligamente interosoase. Alte
ligamente articulare se afla în exteriorul articulatiei, întarind capsula articulara. Acestea
se numesc ligamente capsulare si au rolul de a ftâna unele miscari si de a le înlesni pe
altele.
Membrana sinoviala este o foita conjunctiva subtire care captuseste fata interna a
capsulei articulare. De pe fata interna a sinovialei pornesc catre cavitatea articulara niste
prelungiri, numite ftanjuri sau ciucuri sinoviali. Acestia secreta lichidul sinovial, cu
aspect filat asemanator albusului de ou, care usureaza alunecarea suprafetelor articulare
si constituie, în acelasi timp un mediu nutritiv pentru cartilajul articular lipsit de vase.
Cadrul glenoidal este o formatie fibrocartilaginoasa de forma unui colac prismatic
dispus în jurul anumitor cavitati articulare, întarindu-le astfel adâncimea.
Discurile interarticulare reprezinta o alta caracteristica specifica unor diartroze.
Ele sunt formate din tesut fibrocartilaginos si au rolul de a face adaptabile suprafetele
celor doua oase din diartroza.
Meniscurile sunt alte elemente întâlnite în unele articulatii. Ele se aseamana foarte
mult cu discurile, dar prezinta în plus un orificiu central, prin care se stabileste o
comunicare între cele doua cavitati articulare ce iau nastere ca rezultat al prezentei
meniscului. Meniscurile sunt formate din tesut fibro-cartilaginos. Ele se întâlnesc în
articulatiile genunchilor.
Amfiartrozele sunt diartroze care au mobilitate redusa, purtând numele de
articulatii semimobile. În amfiartroze, suprafetele articulare sunt aproape plane, ele fiind
lipsite de incizuri si de cavitati articulare, precum si de capete articulare. Ex.: articulatiile
dintre corpurile vertebrale, articulatiile tarso-metatarsiene si simfizele (pubiana si
sacrococcigiana)

12

---------..... --