BISERICA DE CASĂ

VALENTIN DEDU

PREMISE
1. Biserica de casă este biblică.
“Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni,
şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.” (Fapte Apostolilor 5:42)
În primi 300 de ani ai Bisericii Noului Testament nu existau clădirii
pentru biserică. Oamenii se întâlneau în locuri publice şi în temple. “A
merge la biserică” însemna a merge în casa cuiva pentru închinare,
rugăciune şi slujire. Chiar şi apostolul Pavel slujea din casă în casă (Fapte
20:20). Pe lângă învăţare şi profeţie, cea mai mare lucrare s-a dezvoltat în
casele credincioşilor. Existau de asemeni întâlniri publice în Templu,
întâlniri publice în aer liber, în pieţe. Însă relaţia personală om la om,
persană la persoană se făcea în biserica de casă.
De-a lungul Noului Testament sunt referinţe la “biserica din casa ta”
(Filimon 1:2, Romani 16:5; Coloseni 4:15).
Biserica Noului Testament avea întâlniri publice cu mulţimea,
apostolii se confruntau în Templu şi sinagogile evreieşti, însă viaţa şi
dinamica creştinismului avea loc “în case”. Întâlnirea “în case” a fost
elementul de bază al creştinismul bisericii primare, pentru că asigura
cadrul în care creştinii puteau avea părtăşie, puteau să se roage specific,
puteau să slujească concret, puteau să se supravegheze spiritual, puteau
aduce noii convertiţi pentru a fi familiarizaţi cu noua credinţă, puteau să se
închine în duh şi adevăr... Biserica “în case” era cadrul în care creştinii se
întăreau sufleteşte, se bucurau de pace, umblau în frica Domnului, şi cu
ajutorul Duhului Sfânt se înmulţeau (Fapte 9:31).
2. Biserica de casă este strategică.
Biserica este un organism viu şi, prin analogie cu lumea biologică, orice
organism este format din celule. Celula unui organism viu este sistemul
elementar care stă la baza structurii şi activităţii vitale a organismului. În
acest sens, celula este unitatea structurală, vitală şi funcţională de
fundamentală a bisericii. Celula, în mediul vegetal, se divide şi asigură
viaţa şi creşterea organismului. În acelaşi fel, celula în cadrul bisericii are
rolul de a asigura viaţa, dinamismul şi creşterea naturală a bisericii prin
funcţia ei de multiplicare.
Grupurile-celulă nu sunt doar grupuri de studiu biblic acasă, grupuri
mici, grupuri de părtăşie sau de rugăciune; toate aceste denumiri reflectă
numai un aspect din ceea ce ar trebui să facă un grup-celulă sănătos.

1
Termenii pe care preferăm să-i utilizăm sunt: grup-celulă şi biserică de
casă. Termenul “celulă” este uneori eludat, ocolit în discuţie, din cauza
sferei de definire a cuvântului, care cuprinde şi sensul de “încăpere mică
într-o închisoare”, destinată detenţiei izolate a celor întemniţaţi. În ciuda
acestei contaţii cred că termenul de celulă reflectă cel mai bine imaginea
bisericii ca familie. De aceea, în acest tratat alegem întrebuinţarea
termenului compus: grup-celulă pentru a risipi din ambiguitate, însă
suntem conştienţi că în comunicarea orală este mai accesibilă utilizarea
simplă a termenului celulă. Termenul “biserică de casă” este propriu
bisericii Metanoia, Timişoara, şi este preferat datorită esenţei lui biblice.
Biserica este “adunarea celor aleşi” acompaniaţi de cei cărora li se
propovăduieşte Evanghelia. Fie în întâlnirea publică de duminică, fie
grupul-celulă avem de-a face cu “biserica”, cu “adunarea celor aleşi”. De
aceea “biserica de casă” şi “grup-celulă” sunt termeni interschimbabili.
Celula este modalitatea cea mai eficientă prin care scopurile
bisericii sunt îndeplinite:
Fapte 2:42–48:
 Închinarea - lauda adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce este, pentru ceea
ce face şi a făcut;
 Părtăşia - stabilirea unor relaţii de sprijin şi responsabilitate reciprocă;
 Slujirea - folosirea darurilor spirituale şi manifestarea dragostei faţă de
ceilalţi pe căi practice pentru îndeplinirea nevoilor;
 Evanghelizarea - impactul asupra oamenilor ca aceştia să devină
ucenici. La fiecare întâlnire este un scaun gol care vorbeşte despre
faptul că grupul-celulă trebuie să se multiplice.
 Ucenicizarea - înţelesul termenului “ucenicizare” primeşte o
semnificaţie practică în contextul grupurilor-celulă. Aici se face un
transfer de viaţă şi nu doar învăţarea mecanică a unor concepte
abstracte.

3. Biserica de casă este practică.

Oamenii nu caută adevărul, ci împlinirea nevoilor lor. Mulţi duc
lipsă de prieteni, însă puţini au nevoie de un predicator. Aspectul practic al
creştinismului este testat în grupurile-celulă. Problema irelevanţei bisericii
în contextul secularizării lumii contemporane nu constă în teologia ei, ci în
trăirea ei, nu în modul în care a tratat adevărul, ci în modul în care a tratat
nevoile oamenilor.
În cultura postmodernă este contestat spiritual oficial, sobru şi
rece. Oamenii au o tendinţă aproape naturală de a respinge tot ce este
formal, programat, regizat, supravegheat, evaluat şi controlat. Omul
modern este singur, dar nu singuratic, este însetat după relaţii autentice. De
obicei, omul nu îşi face relaţii de prietenie în dimensiunea formală a vieţii
lui (la serviciu, la scoală, la biserică). Relaţiile din aceste contexte sunt

2
relaţii de colegialitate, de “frăţietate”, dar nu de prietenie. Biserica de casă
nu este o găselniţă modernă a unor biserici care şi-au pierdut spiritualitatea,
ci modalitatea prin care Dumnezeu a readus Biserica contemporană în
făgaşul biblic. Nu este nicidecum o îndepărtare de modelul biblic, ci o
aplicare a lui apropiere de la el. De fiecare dată când Biserica are probleme
de eficienţă în mesajul său nu trebuie să facă nimic altceva decât să se
întoarcă la Biblie. În Biblie este scris tot ce trebuie să ştim, însă problema
celor mai mulţi este că fie nu o cunosc fie o interpretează legalist. Isaia le-a
spus celor care caută răspuns: “Căutaţi în cartea Domului şi citiţi” (Isaia
34:16).
Biserica de casă este tocmai acest cadru lipsit de aerul oficial, de
diferenţele de grad; celula este locul unde prieteniile se leagă, întrebările se
pun deschis, răspunsurile se dau concret, neincisiv şi simplu, entuziasmul
nu este artificial, masca nu este o normă, iar formalul este depăşit.
 Aplicarea Bibliei la nevoile zilnice – Grupurile-celulă trebuie să fie
capabile să treacă dincolo de discutarea unui pasaj biblic pentru a-i găsi
aplicabilitatea în viaţa zilnică. În aceste grupuri, participanţii pot să-şi
aducă în discuţie problemele şi întrebările personale, arzătoare, care îi
preocupă.
 Dezvoltarea darurilor spirituale – grupurile-celulă sunt cadrul
natural în care creştinii învaţă să slujească atât pe cei din interior cât şi
pe cei din exterior, folosindu-şi darurile lor spirituale. În celulă darurile
spirituale sunt descoperite, dezvoltate şi direcţionate concret, spre
nevoile specifice.
 Rugăciunea - mijlocirea pentru alţii şi pentru lucrarea lui Dumnezeu
din lume;
 Identificarea noilor lideri, – multiplicarea planificată a
grupurilor-celulă este posibilă prin formarea continuă a liderilor ca
efect natural al vieţii normale a unei biserici de casă.
 Multiplicarea - S-a dovedit că principiul universal al creşterii bisericii
de astăzi este multiplicarea continuă a grupurilor-celulă.
Grupurile-celulă trebuie să fie dominate de viaţă spirituală şi să aibă
capacitatea de a integra noii vizitatori. Acest aspect are efect deosebit
asupra calităţii cât şi asupra creşterii cantitative a bisericii.

4. Biserica de casă este eficientă.

Erudiţia predicatorului poate să deruteze, învăţătura teologului poate să
uluiască, eficienţa evanghelistului poate să descurajeze, argumentarea
apologetului poate să stârnească rezistenţă, însă ceea ce face ca inima
oamenilor să vibreze este farmecul lui Hristos în inima smerită a
creştinului. Aceasta este atracţia lui Hristos însuşi, viaţa Lui prin viaţa
obişnuită şi naturală a credincioşilor. Într-o lume deprimantă, oamenii
caută un loc unde să fie încurajaţi; într-o lume care devine tot mai

3
impersonală, oameni au nevoie de prieteni de care să se simtă legaţi; într-o
lume fără finalitate, oamenii caută un sens, un loc unde nevoile lor să fie
întâmpinate. Acesta este mediul de la grupul-celulă, mediul natural al vieţii
creştine, unde prezenţa lui Dumnezeu este simţită, iertarea Lui oferită,
puterea Lui manifestată şi scopurile Sale împlinite.
Au existat multe încercări de a-i câştiga pe legalişti şi parcă toate
eforturile au eşuat, argumentele au pălit şi motivaţia a scăzut. Însă când un
legaliast a intrat într-o biserică de casă lucrurile au stat cu totul altfel.
Desigur, la început rădăcinile legalismului ies la iveală, însă în timp
acestea sunt smulse, şi acest lucru se realizează fără argumente pertinente,
fără discuţii fără sfârşit, ci prin “banalele” relaţii de dragoste, prin
căpătarea încrederii reciproce, prin trăirea naturală a vieţii creştine.
Legalistul are tot felul de concepţii şi prejudecăţi “fundamentate pe
Cuvânt”, însă, cu puţină răbdare din partea grupului şi mai ales a
“pastorului” bisericii de casă, în contact cu naturaleţea vieţii creştine
autentice va abandona concepţiile care îl împiedice să se bucure de părtăşia
deplină cu grupul din care face parte.
Cred că este necesar să două remarci referitoare la legalism:
1. Definirea acestuia – legalismul este orice lucru (obicei, concepţie,
practică, mentalitate) care a devenit o condiţie a mântuirii.
Legalismul propune un mesaj compus: Hristos plus “ceva”. Cultura
bisericească este normală atât timp cât nu devine o condiţie a
mântuirii.
2. Legalismul este periculos pentru că prezintă un creştinism fals,
fanatic, nenatural. Hristos este fermecător, creştinismul trebuie să
fie atractiv, însă legalismul prezintă mesajul biblic într-o formă care
naşte respingere, care-l fac pe cel care ascultă să perceapă
creştinismul şi pe Hristos ca fiind indezirabil.
În acelaşi fel, biserica de casă, s-a dovedit cadrul mult mai eficient de
prindere a celor mai şireţi peşti. În grupul-celulă este uşor să arunci
năvodul pentru că acolo “peştele” este “în acvariul tău”, iar el nu percepe
acest lucru. În biserica de casă, membri sunt echipaţi să gândească precum
un “peşte” prin relaţiile nemijlocite şi naturale dintre “pescar” şi “peşte”. În
grupul-celula poate fi găsit “acul” potrivit prin care să fie “prins” orice
“peşte”. Acesta este misiunea bisericii: “să facă ucenici”, şi acest lucru
trebuie să se întâmple natural. Orice om poate fi câştigat pentru Hristos
dacă este descoperită cheia inimii lui 1 . Metoda este simplă: abordarea
fiecărui om în mediul lui şi pe limba lui.
Cu cât o persoană participă mai activ în cadrul unei celule cu atât va
beneficia mai mult de pe urma întâlnirii bisericii de casă.

1
Rick Warren, Biserica o viziune o pasiune!, 1996

4
 5. Biserica de casă este prioritară serviciului public.
O afirmaţie interesantă a păstorilor, revelată într-un studiu publicat de
Cristian A. Schwarz 2 , pune într-o poziţia prioritară importanţa
grupurilor-celulă faţă de serviciile de închinare publică. În acest studiu se
declară: “Pentru noi este mai important ca membri să participe la grupurile
mici decât la serviciile de închinare”3.

6. Biserica de casă este destinată tuturor credincioşilor dintr-o

comunitate.
“Grupurile-celulă nu sunt ceva suplimentar, asemenea unui hobby,
plăcut, dar opţional. Nu, o bună parte din viaţa unei biserici (esenţa
spirituală a unei biserici) se desfăşoară în aceste grupuri mici 4.” Cu cât
creşte o biserică cu atât importanţa grupului mic este mai decisiv privind
creşterea ei viitoare.
Există o diferenţă enormă între a discuta cu liderii bisericii despre
“evanghelizare”, “relaţii de dragoste” sau “slujire orientată pe daruri” şi
“integrarea fiecărui creştin într-un grup-celulă” şi implicarea lui într-un
proces prin care atât el (creştinul) cât şi ea (biserica, comunitatea
credincioşilor) să experimenteze practic semnificaţia acestor termeni în
viaţa grupului.

2
Cristian A. Schwarz, 1996/2000 Dezvoltarea naturală a bisericii, Editura Impact Media, Timişoara,
2003
3
Ibidem, p. 32
4
Idem

5
PRINCIPII
Principii fundamentale ale lucrării bisericii de casă

1. Lucrarea cu celule urmează modelul biblic de a împărţi

conducerea (Exod 18:25-26). Când Mise a fost ales să conducă poporul lui
Israel afară din Egipt, el a trebuit să înveţe cum să fie un lider eficient.
Prima dată el a încercat să facă totul singur şi aproape a fost epuizat, şi, cu
toate strădaniile lui, cu toată conştiinciozitatea lui, cu toată spiritualitatea
lui autentică, cu toată bunăvoinţa lui, nevoile au rămas neîmplinite. Socrul
său, Ietro, a venit la el în vizită şi a văzut că el lua toate deciziile şi judeca
toate cazurile şi problemele care apăreau. În faţa unui asemenea popor de
condus slujba lui s-a dovedit imposibilă, se îndrepta către dezastru. Ca
rezultat al sfatului pe care l-a primit de la socrul său, Mise a stabilit lideri
peste mii, lideri peste sute, lideri peste cinzeci şi lideri peste zeci.
Conducerea nu înseamnă concertarea întregii puteri, luarea tuturor
deciziilor, control direct asupra tuturor situaţiilor şi gestionarea
centralizată a resurselor. Conducerea nu se evaluează prin mărimea ei, ci
prin eficienţa ei, nu prin control, ci prin cunoaştere, nu prin succes, ci prin
succesiune5.
Avantajele principiului lui Ietro:
 Focalizarea liderului. Mise nu mai stătea să judece oamenii de
dimineaţă până seara, lucru extrem de extenuant, îşi putea folosi timpul
pentru cazurile mai complexe sau pentru alte activităţi importante.
 Eficientizarea conducerii. Oamenii nu mai trebuia să aştepte la rând cu

zile întregi pentru a fi ascultaţi, iar nevoile lor erau întâmpinate direct,
concret şi prompt.
 Accesibilizarea conducerii. Fiecare avea acces la conducere.

“Un popor nu se naşte într-o zi” – de aceea reponsabilitatea conducerii

descentralizate se accentuează odată cu creşterea poporului. Sistemul de
conducere a trebuie adaptat mărimii poporului. Dacă există un popor mare
există şi nevoia urgentă de conducere structurată, însă dacă poporul este
mic atunci structura se va definitivată în timp, insă toate încep cu viziunea.
Cu cât o biserică este mai mare cu atât este mai imperativă structurarea
acesteia pe grupuri-celulă şi pe sistem de conducere descentralizat.
Problema cea mai mare este găsirea liderilor. Un popor care nu are lideri cu
viziune este condamnat la rătăcire, să vină de niciunde şi să meargă spre
nicăieri. Totul se progresează sau să prăbuşeşte din cauza conducerii.
Conducerea este problema şi conducerea este soluţia. Lucrările de slujire
nu cresc decât până la nivelul liderilor lor6; de aceea este crucială formarea
de noi lideri care să continue lucrarea. Creşterea unui popor este
5
“Adevăratul succes se măsoară prin numărul de succesori”
6
John C. Maxwell în cartea “Cele 21 de legi ale conducerii”

6
sugrumată sau îmbunătăţită de capacitatea de conducere a liderilor acelui
popor.
Dumnezeu are un plan şi o strategie care a fost descoperită în Biblie cu
mii de ani, care trebuie descoperită şi pusă în aplicare pentru situaţia
concretă a fiecărei biserici. Cele mai multe biserici au probleme nu pentru
că nu au resurse, ci pentru că nu au viziune, şi nu au viziune pentru că nu
cunosc Biblia.
Soluţia structurării conducerii se află în Exod 18, în principiul lui Ietro.
Aceste principii sunt la fel viabile pentru pastorii şi liderii bisericii de
astăzi aşa cum au fost valabile şi pentru Mise în acţiunea lui de a conduce
poporul Israel.
În mod clar şi indubitabil, prima aserţiune a principiului este
următoarea: responsabilitatea conducerii nu revine unui singur om, ci
unei echipe de conducere. Pastorul care încearcă să-şi asume
responsabilitatea de a răspunde în mod personal nevoilor fiecărei persoane,
în mod sigur “se va istovi şi va istovi şi poporul care este împreună cu el.”
Principiul este următorul:
 Lideri peste 10 – Nivelul L10 = Liderul X
 Lideri peste 50 – Nivelul L50 = Liderul L
 Lideri peste 100 – Nivelul L100 = Liderul C
 Lideri peste 500 – Nivelul L500 = Liderul D
 Lideri peste 1000 – Nivelul L1000 = Liderul M
 Liderii peste … multiplu de 10 ….
 Liderul peste întreg poporul - Nivelul L = Liderul P
Se folosesc cifrele romane pentru a mai uşoară lizibilitatea a frazelor.
Nivelul L10 este corespondent conducerii unui grup-celulă. Acest nivel
de conducere este cel mai important din întreg sistemul şi presupune:
 Relaţii – cunoaşterea reciprocă, atât între liderul X şi grup, cât şi
în cadrul grupului, conduce la dezvoltarea şi solidificarea
relaţiilor.
 Încredere – timpul petrecut împreună conduce la câştigarea
încrederii reciproce. Liderul este din mijlocul lor, trăieşte
împreună cu cei pe care îi slujeşte şi acest lucru dă naştere la
solidaritate.
 Împlinirea nevoilor – liderul cunoaşte fiecare problemă şi
fiecare nevoie în parte a grupului şi poate lua iniţiativa (şi trebuie
să o facă) să o rezolve cu resursele şi competenţa pe care o are.
Nevoia sau problema nu este neglijată, ci abordată, nu amânată,
ci rezolvată.
 Delegare – dacă se întâmplă ca o problemă sau o nevoie să
depăşească resursele liderului X el este îndemnat să delege
problema lui liderului L (liderul peste 50) sau liderului C sau
Raportul dintre liderul
X şi grupul său:
 Cunoaştere reciprocă
 Comunicare afectivă 7
 Consacrare în slujire
 Caracter în relaţii
 chiar liderului P, dacă situaţia o cere.

Nivelul L10

Liderul X

0000000000

Nivelul L50 – Liderul L supraveghează7 5 lideri X; păstorind aceşti

lideri, implicit el păstoreşte cinzeci şi cinci (55) de oameni. Avantajul este
că el nu lucrează decât cu cei cinci lideri X. Aceşti lideri au şi ei nevoie de
un pastor, de un prieten, de un consilier şi de sprijin spiritual, de sfat, de
suport în rugăciune. Nevoile tuturor sunt îndeplinite prin acest sistem
simplu şi biblic, care nu trebuie să cadă în rigiditate şi despotism. Este un
mit să considerăm că liderul X (liderul peste 10) este cel mai puţin
competent sau că are cele mai puţine resurse la dispoziţie. De fapt, cea mai
mare muncă o face acest lider-slujitor care păstoreşte un grup şi formează
în acelaşi timp încă un lider. Aceşti lideri (X) sunt determinanţi pentru
creşterea spirituală a bisericii. Aici trebuie acordată cea mai mare atenţie,
cele mai multe resurse, cea mai profundă înţelegere, cea mai determinantă
motivare. Nimeni nu poate fi lider eficient fără chemarea lui Dumnezeu
confirmată, fără consacrare totală continuă şi fără caracter probat în timp.

Nivelul L50

Liderul L

Liderul X Liderul X Liderul X Liderul X Liderul X

Grupul-celulã Grupul-celulã Grupul-celulã Grupul-celulã Grupul-celulã

Nivelul L100 – Liderul C este o persoană care păstoreşte (sau

supraveghează) lideri peste cinzeci (de obicei, în majoritatea cazurilor,
este vorba chiar de păstor). Se poate vedea cu uşurinţă cum, în loc să fie
nevoit să păstorească (să conducă, să supravegheze, să îngrijească)
personal o sută sau mai mulţi oameni,
liderul C (pastorul P) îngrijeşte de 2 Raportarea liderului X la liderul L:
 Disponibilitate în slujire
până la cinci oameni.  Delegarea problemelor si nevoilor
 Dare de seamă
 Conexiune în viziune

7
Termenul supraveghează nu trebuie interpreatat ca un termen de control, ci sinonim cu termenul biblic
de episcop – supraveghetor ().

8
Nivelul L500 – Liderul D este liderul care se ocupă de 5 lideri C.
Nivelul L1000 – Liderul M este liderul care se ocupă de 2 lideri D.
După cum vedeţi, nu contează care este numărul membrilor unei
Responsabilitatea liderului X faţă de grupul lui:
biserici, ei pot fi slujiţi şi
 Creşterea spirituală a membrilor grupului – păstorişi foarte bine dacă
 ucenicizare, închinare. există slujitori care să de
 Clădirea relaţiilor în cadrul grupului şi in afara lui -
 părtăşie, slujire. dedice pentru ei. Pot
 Creştere spre multiplicare - formarea unui nou lider - exista mii de membri, atât
 evanghelizare / misiune. timp cât vor exista
lideri-slujitori nevoile vor
fi împlinite şi creşterea va fi asigurată. Pastorul se află în relaţie cu
oamenii prin liderii cu care lucrează. Oile nasc oi, iar pastorii nasc
pastori. Liderul indiferent de nivelul de conducere la care se află are
responsabilitatea să-şi asume calitatea de mentor pentru a forma alţi
lideri.
Acţiunea de formare a liderilor asigură fluenţa, creşterea şi sănătatea
unei biserici sau organizaţii. În biserică, liderul nu este cel care
comandă, ci cel care slujeşte, nu cel care culege, ci cel care investeşte,
nu cel care controlează, ci cel care împuterniceşte, cu cel care face totul,
ci cel care formează pe alţii să facă.
Responsabilitatea liderului L faţă de liderul X:
 Comunicarea viziunii
 Calitatea de mentor
 Dare de seamă
 Încurajare
 Împărtăşirea experienţei

Orice biserică, conform acestui principiu al lui Ietro trebuie să aibă

implicaţi în slujire mai mult de 10% din membri.
Să ilustrăm:
O biserică de 100 de membri ar trebui să aibă:
 10 lideri X – de grupuri-celulă,
 2 lideri L – peste liderii de celulă (asistenţi ai pastorului)
 1 pastor principal
 în total 13 membri implicaţi.
Creşterea este desigur progresivă, însă voi continua ilustraţia fără să
aduc afront inteligenţei nimănui:
O biserică cu 200 de membri ar trebui să aibă:
 1P
 2C
 4L
 20 X
 în total 26 de membri implicaţi în slujire.
O biserică cu 400 de membri ar trebui să aibă:

9
 1P
 4C
 8L
 40 X
 în total 53 de persoane implicaţi în slujire.
O biserică cu 800 de membri ar trebui să aibă:
 1P
 1D
 8C
 16 L
 80 X
 în total 106 de persoane implicate în slujire.
O biserică cu 1000 de membri ar trebui să aibă:
 1P =M
 2D
 10 C
 20 L
 100 X
 în total 133 de persoane implicate în slujire.
O biserică cu 1500 de membri ar trebui să aibă:
 1P
 1M
 3D
 10 C
 20 L
 100 X
 în total 132 de persoane implicate în slujire.
O biserică cu 2000 de membri ar trebui să aibă:
 1P
 2M
 4D
 20 C
 40 L
 200 X
 în total 266 de persoane implicate în slujire.
O biserică cu 10000 de membri ar trebui să aibă:
 1P
 10 M
 20 D
 100 C
 200 L
 1000 X
 în total 1333 de persoane implicate în slujire.

10
 Aceste cifre nu trebuie interpretate rigid, însă trebuie luat în
considerare principiul biblic al conducerii şi procentul pe care acesta îl
implică (13,33%), dar nu mai puţin de 10%. Desigur, la aceste procente
ar trebui adăugaţi şi co-liderii, liderii în formare, liderii pentru alte
lucrări specifice ale bisericii, sau poate fi diminuat de capacitatea
carismatică a anumitor lideri care îşi pot asuma responsabilităţi mai
mari, lucru care pe termen lung va avea efecte negative. Oricum,
principiul rămâne: orice biserică, indiferent de mărimea ei, pentru a
asigura împlinirea nevoilor şi creşterea spirituală şi cantitativă a
bisericii.
Sistemul descris trebuie să fie un sistem viu, dinamic şi util. Nici un
sistem nu trebuie aplicat doar de dragul structuralizării, ci pentru că se
are în vedere anumite avantaje şi anumite scopuri, care odată ce nu sunt
îndeplinite sistemul trebuie restructurat.

Procentul Implicării

100 100
86,67 Total
50 Me mbri
13,33 Lide rii
0
B 100

2. Lucrarea cu celule urmează modelul biblic al împărţirii

responsabilităţii. (Neemia 2:17,18) Neemia a fost liderul pe care
Dumnezeu l-a ales pentru a reclădi zidurile din jurul Ierusalimului. El a
avut viziune şi a ştiut ce trebuie să facă. A chemat oamenii împreună la
lucru şi i-a organizat în trei mici unităţi, fiecare fiind responsabilă de
reconstruirea unei porţiuni de zid. Sarcina imensă a fost împărţită în
porţiuni mai mici.
Acest principiu se bazează pe trei premise.
 Gestionarea controlată a resurselor. Lucrarea este vastă, resursele

limitate, nevoi complexe, calităţii limitate, oameni mulţi, timp limitat.

Lucrarea este prea mare pentru un singur om sau un grup mic de pastori.
Pentru ca omenii să fie păstoriţi (şi să se simtă păstoriţi) este nevoie de
implicarea liberă a cât mai multor slujitori. Pastorul coordonator nu
posedă toate darurile (calităţile) şi nu are timpul necesar pentru
împlinirea tuturor nevoilor. Eficienţa lui ar putea fi amplificată şi
chemarea lui împlinită prin pregătirea unei echipe de slujitori voluntari
care să ajute la păstorire.

11
 Întâmpinarea imediată a nevoilor. În biserica de casă se realizează o
păstorire primară. Într-adevăr, fiecare lider al unei celule este un
“pastor” care se îngrijeşte de “turma” lui. Într-o mare măsură acesta este
singurul loc în care se manifestă o adevărată grijă faţă de om. În cadrul
întâlnirilor cu întreaga biserică, această grijă nu este posibilă deoarece
sunt prea mulţi oameni pentru a ne putea ocupa de nevoile individuale.
 Responsabilitatea este concretă. Simţul responsabilităţii este
accentuat şi asumat atunci când domeniul de responsabilitate al
liderului este circumscris, când ştie ce are de făcut şi ştie că trebuie să
dea socoteală pentru ceea se îi este încredinţat. Asumarea
responsabilităţii de către liderii laici nu-l scutesc pe pastorul
coordonator de îndatoririle şi autoritatea lui, ci îi sunt recunoscute şi
aplicate eficient. „Pastorii” bisericilor de casă au un contact permanent
cu pastorul coordonator şi bordul pastoral în care îşi evaluează slujirea
(dare de seamă) şi primesc suportul spiritual, uman şi logistic de care au
nevoie.

3. Lucrarea cu celule se bazează pe modelul biblic de a permite

fiecărui membru să devină lider.
De la început biserica a fost bazată pe preoţia tuturor credincioşilor (2
Petru 2:5; Apocalipsa 5:10), dar a deviat într-o diviziune între clerici şi
laici, clericii făcând toată lucrarea. Acesta nu este planul lui Dumnezeu
arătat în Noul Testament. Dumnezeu ne plasează pe toţi în Trupul Său,
Biserica, pentru un motiv şi un scop special (1 Corinteni 12: 13,14; Efeseni
4:16). Una dintre cele mai importante funcţii ale liderilor bisericii este să
echipeze credincioşii pentru lucrare (Efeseni 4:11,12). Darurile de slujire
ale credincioşilor pot fi cel mai bine descoperite, dezvoltate şi folosite în
grupurile mici, în supunere şi ascultare faţă de liderul celulei. Aceasta
pentru că există timp şi oportunităţi pentru ca fiecare persoană să participe
(1 Cor. 14:26). Multiplicarea planificată a celulelor este posibilă prin
formarea continuă a liderilor ca efect natural al vieţii normale a unei
biserici de casă.

4. Lucrarea cu celule se bazează pe modelul biblic al bisericii ca

familie.
Există mai multe imagini biblice pentru a descrie biserica: Trupul lui
Hristos, Mireasa lui Hristos, Templul lui Dumnezeu, Familia lui
Dumnezeu. Conceptul bisericii–familie, este găsit frecvent în Noul
Testament. Termenii familiali sunt folosiţi pentru a descrie relaţiile
creştinului cu alţi creştini. Cuvinte ca: “frate” (Fapte 9:17), “soră” (Romani
16:1), “părinte” (1 Cor. 4:15) şi “mamă” (Matei 12:49) denotă căldură şi
relaţii apropiate. O familie sănătoasă este caracterizată de roluri şi
responsabilităţi, dare de seamă, îndrumare şi modelare, ajutor reciproc,

12
protecţie, dragoste necondiţionată, grijă unii faţă de alţii, timp petrecut
împreună. Biserica de casă joacă tocmai acest rol: de a da acestei ilustraţii
biblice viaţă şi relevanţă. Biserica, după modelul Noului Testament,
trebuie să fie ca o familie, credincioşii trebuie să simtă unii cu alţii, să fie
apropiaţi, relaţiile să fie calde, nevoile să fie cunoscute, fiecare să se simtă
şi să fie păstorit. Prin natura lor, multe dintre aceste aspecte pot fi împlinite
şi în timpul întâlnirilor publice, sau de alt tip în cadrul bisericii, insă în
cadrul bisericii de casă ele sunt mai profunde şi permanente.

13
 LIDERUL BISERICII DE CASĂ
Succesul unei biserici de casă direct proporţional cu capacitatea de
conducere a liderului. O biserică de casă este condusă de un lider promovat
de liderul celulei care s-a multiplicat. În acest sens, fiecare celulă are un
lider şi un co-lider (în perspectiva multiplicării).
Ne trebuie o modalitate de a evalua atât bărbatul cât şi soţia acestuia
pentru a vedea potenţialul lor de a conduce un grup de casă. Rolul soţiei
este crucial; împreună, ei formează o echipă de slujire completă.
Următoarele principii ale conducerii unui grup-celulă se aplică atât
bărbatului cât şi soţiei lui şi sunt adaptate din cartea lui Rocky Malloy.
Zece caracteristici ale unui bun lider de grup de casă8
1. Trebuie să iubească viziunea bisericii.
Deoarece nu pot exista roade dacă nu există dragoste, 9 viziunea
bisericilor de casă trebuie să fie puternic întipărită în inimile noastre. Un
bun lider de celulă va trăi în viziune ca peştele în apă, o va transforma în
viziune personală şi va face tot ce-i stă în putinţă pentru a o duce la
îndeplinire.
2. El nu trebuie să se îndepărteze sau să fie distras de la viziunea
sa.
Liderii grupurilor-celulă nu trebuie să permită grupului lor să
stagneze sau să se autocomplacă. Grupurile-celulă sunt coloana vertebrală
a bisericii aşa că nu poate exista mai mult de o singură viziune. Mai mult de
o viziune creează diviziune, şi o casă dezbinată nu va putea niciodată
rămâne în picioare.10 Un bun lider de grup-celulă nu deviază şi nu schimbă
viziunea.
3. El nu poate permite grupului său să rămână neroditor.
Un bun lider de grup-celulă este preocupat cu evanghelizarea şi cu
multiplicarea eficienţei efortului personal. Rugăciunea şi postul sunt
factorii cheie pentru menţinerea unui grup roditor.
4. El trebuie să fie la curent cu nevoile membrilor grupului tot
timpul.
Grupurile-celulă dau atingerea spirituală de care au nevoie membrii
bisericii. Un lider responsabil este cel care stă în contact cu membrii
grupului său şi este la curent cu nevoile lor. Liderii sunt cei ce poartă de
grijă grupului, şapte zile pe săptămână.
El se îngrijeşte ca mâncarea să fie pregătită atunci când un membru
al grupului este bolnav şi se roagă împreună pentru el, până când acesta se
vindecă.
Dacă o femeie naşte, el împreună cu soţia îi vor face o vizită.
8
Rocky Malloy, G12, nepublicată, Galveston, Texas, pag. 119.
9
Coloseni 3:14.
10
Matei 12:25.

14
 5. El va folosi grupul de casă pentru a restaura familiile.
Grupurile-celulă focalizate pe Cuvântului lui Dumnezeu sunt
răspunsul pentru problemele familiale. Un bun lider de grup-celulă oferă
soluţiile biblice pentru disfuncţiunile apărute în familiile din grupul său. El
lucrează în mod consecvent cu aceste familii pentru a aduce restaurare,
vindecare şi împlinire pentru toate relaţiile existente în sânul familiei.
6. El va face din fiecare membru al grupului său un lider.
Un altă caracteristică definitorie a unui bun lider este faptul
promovării contribuţiei fiecărui membru ca, astfel, să se apropie, în mod
practic, de statutul de lider. El lucrează în permanenţă la dezvoltarea şi
cultivarea deprinderilor şi aptitudinilor pe care trebuie să le aibă orice lider.
El deleagă o parte din responsabilităţile care îi vin, cu sarcina de a conduce
grupul-celulă, astfel încât membrii grupului să poată învăţa din propria lor
experienţă.
7. El va folosi viaţa grupului pentru a promova sfinţenia.
Darea de seamă care are loc în interiorul grupului de casă îi ajută pe
membrii săi să trăiască o viaţă tot mai sfântă. Interacţiunea din interiorul
grupului ajută la mărturisirea păcatului şi la părăsirea lui. Liderul
grupului-celulă este un model în acest sens.
8. El nu va lucra pe terenul altuia.
Liderii grupurilor de casă sunt în căutarea celor care nu sunt
mântuiţi, a celor ce nu merg la nici o biserică. Liderul nu este interesat de
deturnarea membrilor altor biserici. Oamenii care merg, în mod regulat, la
o biserică nu sunt ţinta noastră. Aceştia sunt mai mult decât bineveniţi să
participe la întâlnirile vreunui grup; însă concentrarea noastră rămâne pe
cei care au nevoie stringentă de Dumnezeu.
9. El nu va permite niciodată murmure, nemulţumiri şi bârfe.
Un bun lider de casă stinge imediat orice discuţie negativă despre
pastor, lideri sau alţi membrii ai bisericii. Bârfa este interzisă, în mod
absolut, în cadrul întâlnirilor de grup şi, ca rezultat, oamenii pleacă de
acolo încurajaţi şi edificaţi, şi nu descurajaţi sau în depresie.
10. El va avea rezultate în îndeplinirea scopurilor.
Un bun lider de biserică de casă stabileşte scopuri pentru
evanghelizare şi creştere, aplică Scriptura pentru a vedea împlinite aceste
scopuri. Multiplicarea este întotdeauna unul dintre scopuri. Deoarece
creşterea constantă înseamnă schimbare constantă, liderul bisericii de casă
lucrează pentru a ţine grupul încurajat cu privire la perspectiva
multiplicării.
Când ne rezervăm timp pentru a sluji la nivel personal membrilor
noştri, prin aceasta îi ţinem în biserică, element esenţial creşterii spirituale.
Când această listă de caracteristici este întrupată de liderul de grup, acel
grup va creşte va înflori şi va aduce roadă. Relaţiile solide, stabilite prin

15
intermediul sistemului de creştere spirituală, îi fac pe oameni să fie dispuşi
să accepte acest fel de sarcini foarte solicitante.

16
MITURI CU PRIVIRE LA GRUPURILE-CELULĂ
Mitul nr. 1 – Familiile din biserica mea nu au nevoie sau nu vor întâlniri
în grupuri de casă.
Duminică dimineaţă biserica este plină de membrii zâmbitori.
Bărbaţii îşi aşează mâinile în mod drăgăstos şi protector pe umerii soţiilor
lor, iar copiii par mulţumiţi atunci când stau împreună cu părinţii lor pe
scaunele bisericii. O privire de jur împrejurul bisericii şi parcă suntem cu
toţii o mare familie unită şi fericită. Adevărul este că bărbatul poate fi atent
cu soţia sa la biserică chiar dacă acasă nu-şi vorbesc deloc. Copiii pot sta
lângă părinţii lor şi, în acelaşi timp, să fie plini de mânie şi frustrare.
Oamenii pot simula atunci când vin la biserică, dar atunci când
membri bisericii se întâlnesc în grupuri-celulă este cu totul altă poveste.
Mai devreme sau mai târziu situaţiile disfuncţionale dintr-o familie vor ieşi
la suprafaţă. Toate lucrurile care pot fi ascunse în timpul unui serviciu la o
biserică tradiţională iese la suprafaţă atunci când ţi se cere să împărtăşeşti
despre viaţa ta într-un grup mic. Dacă cineva are probleme cu întâlnirile de
grup-celulă mai întâi ar trebui să se evalueze pe sine şi apoi să pună la
îndoială eficienţa grupului.
Într-o carte intitulată G-12 Reverendul Rocky Malloy se ocupă de
această problemă. „În câte cazuri familiile au ajuns la divorţ şi abia atunci
ceilalţi au aflat că sunt probleme? Nu vorbesc doar despre membrii de rând
ai bisericii, ci despre diaconi, prezbiteri sau pastori. Colegii lor n-au ştiut
nimic până când nu au divorţat. Până când nu ajungi în mod regulat în
casele oamenilor nu ştii ce se întâmplă cu adevărat acolo. Grupurile mici
sunt bune fiindcă oferă un mediu unde trebuie să dăm socoteală pentru ceea
ce se întâmplă în vieţile noastre.”11
Relaţia în cadrul unui grup mic a funcţionat foarte bine în cazul lui
Iisus, deoarece El nu avea nimic de ascuns. De fapt aceasta l-a ajutat să
dovedească că era fără păcat. Când le permitem oamenilor să se apropie de
noi, le permitem să vadă adevăratul nostru caracter. Având în proximitatea
noastră oameni cărora le cerem socoteală, acest lucru ne determină să fim
mai transparenţi şi mai responsabili.
Niciodată nu ştim, în mod exact, care sunt nevoile oamenilor şi
problemele prin care trec. O strategie şi o structură solidă ne ajută să
rezolvăm problemele fiecărei persoane.

Mitul nr. 2 – Mediul grupurilor-celulă îi face pe oameni să se simtă

inconfortabili.
În mediul bisericii de casă este absolut necesar ca bărbaţii şi femeile
care participă să-şi cultive încrederea unii în alţii şi să încurajeze
exprimarea liberă a sentimentele lor. Acest lucru nu este uşor pentru cei

11
Rocky Malloy, G12, nepublicată, Galveston, Texas,

17
mai mulţi oameni. Teama că ceilalţi vor profita de slăbiciunile lor şi îi vor
manipula paralizează comunicarea. Gândul de a scoate la lumină anumite
domenii ascunse ale vieţii lor îi îngrozeşte. Mărturisirea păcatelor înaintea
lui Dumnezeu ne aduce iertarea.12 Mărturisirea unii în faţa altora ne aduce
starea de plinătate, deoarece ne dăm socoteală unii altora. 13 Plantarea
oamenilor într-un grup-celulă face să dispară toate temerile, fiindcă acolo
află că nu sunt singurii care au astfel de probleme. Dragostea pe care o
persoană o primeşte de la întreg grupul, în cele din urmă, face să dispară
stânjeneala şi teama. În felul acesta oamenii capătă un nou sentiment al
încrederii, pe măsură ce relaţiile lor, în interiorul grupului, sunt tot mai
profunde şi semnificative.
Departe de a crea disconfort, Dumnezeu foloseşte grupurile-celulă
pentru a vindeca familii, iar rugăciunile rostite acolo au o mare putere!

Mitul nr. 3 – Grupurile de casă sunt numai bune pentru a pune la cale o
ruptură în biserică
Adevărul este că grupurile mici oferă acele relaţii care conduc la
împiedicarea oricărei revolte. Dacă apare un lup, poate lua cu el doar un
mic grup, nu întreaga turmă. Organizarea bisericii în grupuri mici este de
fapt o protecţie împotriva rupturilor. Dacă se întâmplă, totuşi, o ruptură
pierderile sunt minime. Rev. Malloy spune: „Ce este mai devastator? Să
pierzi 90% pe uşa din spate sau 10% din cauza unei rupturi?” 14 Cu
siguranţă că pierdem mai mulţi oameni pe uşa din spate, fiindcă nu suntem
în stare să le împlinim nevoile, decât prin rupturi la nivelul bisericii.
De fapt, grupurile-celulă sunt foarte benefice pentru pastor şi pentru
viziunea după care se ghidează biserica. Oameni care au avut prejudecăţi şi
au suferit de boala legalismului, au primit în sânul grupurilor-celulă o
perspectivă cu totul diferită despre biserică şi conducere. În primul rând,
devin convinşi cu privire la participarea regulată la biserică şi apoi sunt
contagiaţi de entuziasmul participării active la grupul celulă.
Liderul bisericii de casă telefonează membrilor grupului, iar aceştia
confirmă decizia de a participa. Astfel se pregătesc pentru întâlnire; îşi
studiază notiţele pentru discuţiile de grup şi aprofundează mesajul.
Sistemul nostru flexibili permite fiecărui membru să devină gazdă şi este
entuziasmant să observi dedicarea cu care îşi pregătesc casa pentru
întâlnire; îşi aranjează scaunele din sufragerie, se face un ceai cald sau o
cafea, iar oaspeţii sunt primiţi cu căldură. Se roagă pentru întâlnirea
grupului şi îi cer lui Dumnezeu să-l atingă spiritual pe fiecare participant.
Liderii de grup au dezvoltat un nou respect pentru arta conducerii! Ei şi-au

12
1 Ioan 1:9.
13
Iacov 5:16.
14
Rocky Malloy, G12, nepublicată, Galveston, Texas.

18
dat seama cât de importantă este dedicarea care trebuie dovedită în fiecare
zi.
Când te apleci asupra problemei, ceea ce contează, mai mult decât
ceea ce spun cărţile şi graficele despre grupurile-celulă, este ceea ce
oamenii din biserică noastră mărturisesc despre modul în care acestea le-au
schimbat viaţa.

19