CURS ADMINISTRATOR RETEA

Elementele componente ale unui sistem de calcul:

• Monitorul este caracterizat prin:
- Diagonala ecranului (14, 15, 17, 21)
- Monitoare digitale si analogice
- Monitoare cu ecran plat, semiplat si bombat
- Rezolutia este formata din totalitatea pixelilor care formeaza ecranul. Cu
cat rezolutia este mai puternica putem obtine o rata de reamprospatare
mai mare. Mai avem Monitoare de tip VGA care permit o calitate a
imaginii formata din maxim 16 culori si Monitoare de tip SVGA care
permit o adancime de culoare de 32-bit.
• Carcasa care poate fi de urmatoarele tipuri:
- tip Desktop
- tip Minitower
- tip ATX
- tip Server
Carcasa contine urmatoarele componente:
 Sursa de alimentare care scoate 2 tensiuni: 5V pe firul rosu si 12V pe firul galben. Sursa
prezinta un cordon negru cu 2 sau 4 fire care se conecteaza la butonul de alimentare cu
curent electric al carcasei. Sursa mai contine un grup de fire care se termina intr-o mufa
compusa din 2 elemente (P8; P9) care alimenteaza Placa de Baza . Cell 2 mufe se combina
astfel incat firele de culoare neagra sa fie la mijloc. Sursa mai prezinta 2;3 mufe de
alimentare pentru HDD si CD ROM si una de alimentare pentru FDD.
 Placa de Baza este o componenta electronica prevazuta cu mufe si socluri care imbina
toate elementele unui calculator. Soclul in care se gaseste Procesorul prezinta o
parghie cu ajutorul careia putem sa blocam sau sa deblocam Procesorul. Soclul mai
prezinta o cheie (semn) care trebuie sa coincida cu cheia de pe Procesor. Exista mai
multe tipuri de socluri:
- Socket 3 care suporta Procesoare 486 pana in 100MHz
- Socket 7 care suporta Procesoare pana in 500MHz
Langa soclul respectiv pe Placa de Baza sunt prevazuti conectori (jumperi) cu
ajutorul carora poate fi modificata frecventa Procesorului. Procedeul poarta denumirea de
Overcloking.
Jumperii sunt niste comutatoare cu doua pozitii. Ei pot fi formati din 2 sau 3 pini.
Acesti jumperi sunt grupati. Grupul de jumperi pentru setarea frecventei este situat de obicei
langa soclul Procesorului. Tot pe langa Procesor se mai gaseste un grup de jumperi cu care
se seteaza tensiunea de alimentare a Procesorului. Frecventa si tensiunea de alimentare sunt
trecute pe Procesor.
Placile care se conecteaza pe Placa de Baza, (Placa Video, Placa de Sunet), sunt
conectate prin intermediul unor sloturi. O Placa de Baza poate avea urmatoarele tipuri de
sloturi:
- VLB
- PCI (albe)
- ISA (negre)
- AGP (maro)
Pe Placa de Baza mai avem si sloturi in care se prinde memoria RAM care poate fi
de 2 tipuri:
- DIMM (EDORAM)

1
 - SIMM (SDRAM)
Sunt Placi de Baza care au prevazute ambele modele de sloturi pentru memorie
dar nu se pot folosi ambele tipuri de memorie chiar daca Placa de Baza are prevazute sloturi
aferente. Atunci cand folosim memoria de tip EDORAM trebuie sa avem paritate, adica daca
memoria este de 64MB trebuie sa avem 2 barete a cate 32MB. Cand folosim memorii
SDRAM nu este nevoie de paritate astfel ca putem pune 1 bareta de 64MB.
Memoria ROM este prinsa pe Placa deBaza tot printr-un slot cu o forma specifica.
Langa el se gaseste un jumper cu care putem reseta memoria de tip ROM. Aceasta memorie
poarta denumirea de BIOS.
Bateria de 3V care se gaseste pe placa alimenteaza BIOS-ul atunci cand este
deconectat calculatorul ajutandu-l astfel sa tina minte setarile facute de noi (parole).
Scoaterea bateriei de pe Placa de Baza are acelasi efect ca si resetarea BIOS-ului cu ajutorul
jumperului de resetare.
Resetarea BIOS-ului se face cu cablul de alimentare scos din priza.
Mufa cu care se conecteaza tastatura poate avea 2 forme: rotunda mare
(normala); mufa model PS/2.
Placa de Baza prezinta si Porturi de Comunicare. Aceste Porturi sunt:
- COM 1
- COM 2
- Serial
- Paralel
Aceste Porturi se folosesc la transfer de date dintre calculator si periferice.
Exemplu in Portul Paralel se conecteaza Imprimanta, in COM 2 mouse-ul.
Pentru transmisia de date cablul paralel este mai rapid.
Pe Placa de Baza mai avem conectori pentru HDD , CD ROM si conectori pentru
FDD. Cablul care face legatura intre Placa de Baza si HDD poarta denumirea de Cablul de
Transfer de date (IDE).
Avem 2 tipuri de controlere pentru HDD. Controler de tip IDE si Controler de tip
SCSI. Tehnologia SCSI (scazi) este foarte rapida.
Pe Placa de Baza se monteaza Placa Video. In functie de modelul constructiv
Placa Video se poate conecta pe slot PCI; ISA sau mai nou pe slot AGP. Placile Video au
diferite capacitati de memorie de la cele mai vechi 512KB pana la 64MB.
Monitorul se conecteaza la mufa Placii Video.
Placa de Sunet se poate conecta la Placa de Baza prin slot PCI sau ISA.
Modemul se poate concta la Placa de Baza in functie de tip:
Daca este Modem intern se conecteaza prin slot PCI sau ISA;
Daca este Modem extern se conecteaza prin cablu la Portul Paralel.

HDD-uri
Din punct de vedere constructiv HDD este format din 2 platane, capuri magnetice
si o parte electronica. Informatia este depusa pe HDD de catre capurile magnetice la
intersectia razei platanului cu diametrele din ce in ce mai mici. O astfel de intersectie
formeaza un cluster care are o capacitate de 1024 byte.
Partea electronica a HDD prezinta 2 mufe si o punte cu jumperi. O mufa se
foloseste pentru alimentarea cu curent electric iar a 2-a se foloseste pentru conectarea la
pamblica de date.
Avem 2 tehnologii de construire a HDD- urilor:
- IDE care este mai lenta ca viteza dar si mai ieftina
- SCSI (scazi) care este mai rapida dar si mai scumpa
Alimentarea HDD cu curent electric se face cu o mufa de alimentare cu pini de tip
mama si nu poate fi pusa decat intr-o singura pozitie.

2
 Cablul de date IDE prezinta un fir de culoare rosie si atunci cand se conecteaza la
HDD pozitia firului rosu trebuie sa coincida cu pozitia firului rosu de la mufa de alimentare.
Calculatoarele cu Procesoare de pana la 133MHz au BIOS-uri mai vechi care nu
pot citi HDD-uri mai mari de 850MB. Pentru a reusi sa citim un HDD mai mare de 850MB ne
trebuie un program care se descarca de pe Internet de la adresa fabricantului. Dupa ce am
gasit Softul se creaza o discketa speciala cu care se porneste pentru prima data calculatorul.
FDDde 3,5” lucreaza cu disckete de aceeasi si se folosesc pentru transfer de
informatie de la un calculator la altul. In cazul in care HDD-ul a pierdut sistemul de operare
putem folosi o discketa sistem introdusa in FDD pentru a reporni sistemul.
FDD prezinta 2 mufe, una de alimentare cu curent electric in care se conecteaza
mufa mica de alimentare si una la care se conecteaza cablul de date. Regula firului rosu de la
HDD este valabila si pentru FDD sau CD ROM.
CD ROM-ul lucreaza cu CD-uri care au o capacitate standard de 650MB. Din punct
de vedere constructiv CD ROM-ul este format din usa culisanta, motor care angreneaza CD-
ul, cap optic, parte electronica care prezinta mai multe mufe si anume:
- Mufa de alimentare cu curent electric
- Mufa de conectare la cablu de date IDE
- Mufa de conectare a cablului audio la Placa de Sunet
CD ROM-ul are si el o punte cu jumperi din care se pot seta urmatoarele
caracteristici:
- Master
- Slave
- Cable select
Exista CD ROM-uri speciale care pot inscriptiona CD-uri. CD-ul poarta denumirea
de CD Blank, iar aparatul poarta denumirea de CD-WRITER.
La pornirea calculatorului, (boot), sunt alimentate cu curent electric toate
elementele calculatorului si BIOS-ul incepe sa testeze toate componentele din calculator.
Prima componenta care incepe sa functioneze este Placa Video. Ea afiseaza pe ecran ca
prima imagine varianta de BIOS existenta pe Placa de Baza. Urmatoarea componenta care
este testata si afisata este Procesorul. Dupa Procesor este initializata memoria de tip RAM.
Dupa ce a fost testata si memoria, Placa Video este reinitializata si v-a afisa pe ecran un tabel
cu toate componentele care au fost gasite si testate. In acest moment BIOS-ul incarca
sistemul de operare de pe HDD in memoria de tip RAM. Cand acest proces s-a incheiat cu
succes ii cedeaza controlul.
In cazul in care s-a pierdut sistemul de operare de pe HDD avem nevoie sa boot
sistemul de operare de pe alta unitate de disc (FDD; CD ROM).pentru ca un calculator sa stie
de pe ce unitate de disc trebuie sa incarce sistemul de operare, trebuie sa intram in BIOS si
sa-I specificam calea (unitatea de disc) de pe care v-a incarca sistemul de operare.

BIOS-ul
In BIOS se intra prin apasarea tastei Delete la 1 sau 2 secunde dupa ce s-a pornit
calculatorul.
Meniurile care se pot gasi in BIOS:
1. Standard CMOS Setup (setari standard ale BIOS-ului). In acest meniu
se pot stabili data si ora. Dupa data si ora avem un camp in care sunt precizate
cele 4 pozitii de pe controlerul de pe HDD.
• Primari Master cu urmatoarele caracteristici: Size (marime); Cyls
(cilindri); Head (capuri magnetice); LANDZ; Sector (cate sectoare are
HDD); Mode (modul de functionare a HDD: LBA sau UDMA).
Putem sa setam cele 4 posibilitati pe tipul automat si atunci ori de cate ori
porneste calculatorul se identifica HDD, sau putem stabili tipul USER (utilizator) si atunci vom

3
trece manual caracteristicile HDD-ului. In acest moment calculatorul nu mai identifica HDD-ul
la pornire el asteptand sa gaseasca un HDD cu caracteristicile scrise de noi. Daca aceste
caracteristici nu coincid cu caracteristicile reale ale HDD-ului BIOS-ul nu poate citi HDD-ul si
atunci ne da eroare.
Dupa campul cu cele 4 pozitii pentru controlul de HDD urmeaza 2 optiuni cu care
putem stabili unitatile FDD pe care le avem si caracteristicile acestora.
2. Ide HDD Auto Detection - identificator automat de HDD.
3. Bios Features Setup:
 Anti-virus Protection, atunci cand este pe Enabled este activ un Program
de anti-virus. Atentie! este posibil ca la instalarea sistemului de operare
Windows sa se blocheze procesul de instalare dupa identificarea
componentelor de catre program.
 CPU Internal Cache, se activeaza memoria interna a Procesorului pentru
o viteza mai mare de executie.
 External Cache, activeaza memoria interna a Placii de Baza.
 Boot Segvence cu ajutorul acestei optiuni se stabileste ordinea unitatilor
de disc pe care este cautat sistemul de operare.
4. Chipset Features Setup, in acest meniu avem de obicei optiuni pentru memoria
RAM de pe Placa de Baza. Daca aceasta memorie este de tip EDORAM se
stabileste o viteza lenta sau normala de accesare a ei. Daca este tip SDRAM
stabilim o viteza de accesare cat mai rapida (10ns).
5. Power Management Setup, aici getionam alimentarea cu curent electric a
diferitelor componente. Se poate accesa din Windows=>Power Management.
 Disabled – in acest caz calculatorul va functiona non stop.
 Minim Saving – in acest caz timpii sunt foarte mari;
 Maxim Saving – in acest caz timpii sunt foarte mici;
6. PNP/PCI Configuration;
7. Load Bios Defaults, se incarca setarile stabilite de fabricant din compartimentul
din care nu poate fi modificat de 4K.
8. Supervisor Password – se stabileste parola pentru administrator;
9. User Password – se stabileste parola de intrare in Bios pentru utilizatori;
10. HDD Low Level Format – formateaza HDD.

4
TOPOLOGII DE RETELE
O retea de calculatoare este in esenta ceva care permite unui numar de 2 sau mai
multe calculatoare sa comunice intre ele si sau cu alte dispozitive.
Acest lucru le permite utilizatorilor sa foloseasca retele de calculatoare pentru a
parteja informatii, pentru a colabora la o lucrare, pentru a tipari si chiar pentru a comunica
direct prin mesaje adresate individual.
Retelele au numeroase componente atat Hard cat si Soft. Unele componente pot fi
complet intangibile. In general toate Retelele au anumite componente, functii si caracteristici
comune. Printre acestea se numara:
 Servere – acestea sunt calculatoare care ofera resurse partajate pentru
utilizatorii Retelei;
 Clientii – sunt calculatoare care acceseaza resursele partajate in Retea de pe
un Server;
 Mediul de comunicatie – acesta indica de obicei modul prin care sunt conectate
calculatoarele;
 Imprimante sau alte periferice partajate, alte resurse puse la dispozitie de
Servere;
 Resursele – acestea pot fi fisiere, imprimante si alte componente folosite de
utilizatorii Retelei;
Chiar daca au aceste elemente comune Retelele pot fi impartite in mai multe
categorii. In functie de modelul constructiv avem:
- Retele Peer- to-Peer – (de la egal la egal);
- Retele bazate pe Server;
Diferenta dintre cele 2 este importanta deoarece ofera facilitati diferite. Tipul de Retea
care va fi implementat depinde de mai multi factori printre care:
- Dimensiunea organizatiei;
- Nivele de securitate;
- Tipul activitatii desfasurate in organizatia respectiva;
- Nevoile utilizatorilor de Retea;
- Bugetul alocat Retelei;

Reteaua Peer-to-Peer:
Intr-o Retea Peer-to-Peer nu exista Servere dedicate si nici o organizare ierarhica a
calculatoarelor. Toate calculatoarele sunt considerate egale (peers) de unde si numele tipului
de Retea. In general fiecare calculator are si rolul de client si de Server neexistand un
administrator responsabil pentru intreaga Retea.
Utilizatorii fiecarui calculator stabilesc resursele locale care vor fi partajate in Retea.
Retelele Peer-to-Peer sunt numite si grupuri de lucru (work-grups). Acest termen
desemneaza un numar mic de persoane. De obicei o astfel de Retea este formata din cel
mult 10 calculatoare.
Retelele Peer-to-Peer sunt relativ simple deoarece fiecare calculator joaca atat rol de
client cat si de Server. Nu este nevoie de un Server central puternic si nici de alte
componente necesare in cazul unei Retele de mare capacitate. Astfel de Retele implica de
obicei costuri mai mici decat cele bazate pe Server.
Unele sisteme de operare cum ar fi: M. W. NT station, M. W. WorkRouts si M. W. ’95,
’98 inglobeaza functionalitatea de Retea Peer-to-Peer. In acest caz pentru a realiza o Retea

5
Peer-to-Peer nu este necesar Soft suplimentar. Intr-un mediu de Retea Peer-to-Peer exista
un mediu de factori care au solutii standard.
Printre aceste solutii de implementare se numara urmatoarele:
1. Calculatoarele se afla pe birourile utilizatorilor;
2. Utilizatorii sunt proprii administratori si isi planifica nivelul de
securitate;
3. Se foloseste un sistem de cablare simplu vizibil care conecteaza
toate calculatoarele in Retea;
Securitatea poate fi asigurata prin stabilirea unei parole pentru o anumita resursa,
cum ar fi un Director partajat in Retea.
Deoarece toti utilizatorii Retelei PEER-TO-PEER isi confera singuri nivelul de
securitate iar resursele partajate exista pe mai multe calculatoare si nu pe un Server centra,
controlul centralizat este foarte dificil. Acest lucru are un impact major asupra securitatii
Retelei deoarece unii utilizatori nu implementeaza masuri de securitate.

Retele bazate pe Server:

Intr-un mediu lucru cu mai mult de 10 utilizatori o Retea PEER-TO-PEER cu
calculatoare care atat rol de clienti cat si de Servere este inadecvat din acest motiv
majoritatea Retelelor au Servere dedicate. Un Server dedicat este un calculator care
functioneaza doar ca Server nefiind folosit drep client sau statie de lucru. Serverele se
numesc dedicate deoarece sunt optimizate sa deserveasca rapid cererile clientilor din Retea
si sa asigure securitatea fisielelor si a directoarelor. Pe masura ce Reteaua creste in
dimensiuni ca grafic vor fi necesare mai multe Servere.
Repartizarea sarcinilor pe diferite Servere asigura executarea fiecareia in cel mai
eficient mod posibil.
Servere specializate:
Numeroasele sarcini ce revin Serverelor sunt diverse si complexe. Serverele din
Retelele mari sunt specializate fiind adaptate necesitatilor in continua crestere ale
utilizatorilor. De exemplu intr-o Retea W. NT. exista urmatoarele tipuri de Servere:
1. Servere de fisiere si tiparire. Ele administreaza accesul si folosirea de catre
utilizatori a resurselor de catre fisier si imprimanta. Spre exemplu daca se
foloseste o aplicatie de prelucrare a textelor aceasta va prelucra pe calculatorul
dvs, iar documentul prelucrat de aplicatie este pastrat pe Server si incarcata in
meniul calculatorului propriu astfel incat poate fi editat si folosit.
2. Servere de aplicatie. Pune la dispozitia clientilor componenta Server a
aplicatiilor de tip client server precum si datele respective. Serverele pastreaza
volume mari de date structurate care sunt usor de accesat. Acest tip de Server
difera de Serverele de fisier si de tiparire deoarece baza de date se afla pe Server
si numai rezultatul interogarii este descarcat pe calculatorul care a lansat
descarcarea.
3. Serverele de posta electronica (E-mail). Gestioneaza transferul de mesaje
electronice intre utilizatorii Retelei.
4. Serverele de comunicatie. Gestioneaza fluxul de date si mesaje tranmise intre
Retele, Servere si alte Retele, calculatoarele Mainframe sau utilizatorii aflati la
distanta.
Avantajele sunt ca asigura in acelasi timp fiecarui utilizator performante si securitatea
necesara, totodata partajarea datelor in cazul Retelelor bazate pe Server poate fi administrata
si controlata centralizat.
Resursele sunt localizate de obicei intr-un Server central fiind mai usor de detectat si
intretinut decat cele distribuite pe diferite calculatoare.

6
 Securitatea este stabilita de catre un administrator care o aplica pentru fiecare
utilizator de retea.
La ora actuala Retelele au evoluat in 2 categorii distincte:
- Retele locale LAN – local area Network;
- Retele de mare suprafata WAN – wide area Network;
Diferenta dintre ele este destul de simpla. Retelele LAN sunt utilizate pentru
interconectarea dispozitivelor care se gasesc intr-o vecinatate relativ restransa. Retelele WAN
sunt necesare pentru a interconecta Retele LAN aflate la distanta din punct de vedere
geografic.

Dispunerea Retelei in teren:

Termenul de Topologie sau mai exact Topologie de Retea se refera la dispunerea
fizica in teren a calculatoarelor si a celorlalte componente care alcatuiesc Reteaua.
“Topologie” este termenul standard folosit de majoritatea specialistilor atunci cand se
refera la configurarea spatiala a Retelei. Exista 3 tipuri de Topologie de Retea:
1. Magistrala;
2. Stea;
3. Inel;
1. Topologia Magistrala este numita si Magistrala lineara. Este cea mai simpla si mai
uzuala metoda de conectare a calculatoarelor in Retea. Aceasta consta dintr-un singur cablu
numit trunchi (coloana vertebrala sau segment) care conecteaza toate calculatoarele din
Retea pe o singura linie. Calculatoarele dintr-o Retea cu Topologie Magistrala comunica
adresand datele unui anumit calculator si transmitandu-le prin cablu sub forma de semnale
electrice.
Transmiterea semnalului:
Datele din Retea sub forma de semnale electronice sunt transmise tuturor
calculatoarelor conectate, totusi informatia este acceptata doar de calculatorul a carui adresa
corespunde adresei codificate in semnalul transmis.
La un moment dat un singur calculator poate transmite mesaje, deoarece un singur
calculator poate transmite date pe o magistrala la un moment dat. Performanta Retelei
depinde de numarul de calculatoare atasate la Magistrala. Cu cat sunt mai multe calculatoare
conectate cu atat mai mult dintre ele vor astepta sa plaseze date pe magistrala si deci
Reteaua va fi mai lenta. Nu exista o metoda standard de a masura impactul pe care il are
numarul de calculatoare asupra performantelor unei Retele. viteza in Retea este determinata
si de numerosi alti factori:
- performantele componentelor Hardware ale calculatoarelor din Retea;
- frecventa cu care calculatoarele din Retea transmit date;
- tipul aplicatiilor rulate in Retea;
- tipul de cablu folosit in Retea;
- distanta dintre calculatoarele Retelei;
Magistrala este o Topologie pasiva. Calculatoarele legate la o magistrala
receptioneaza datele care sunt transmise in Retea. Ele nu reactioneaza pentru transmiterea
datelor de la un calculator la altul. Daca un calculator se defecteaza el nu afecteaza restul
Retelei. Intr-o Topologia activa calculatorul regenereaza semnalul si transfera datele in Retea.
Reflectarea semnalului:
Deoarece datele sau semnalele electronice sunt transmise in intreaga Retea acestea
vor parcurge cablul de la un capat la altul. Daca semnalului i s-ar permite sa se deplaseze
fara intrerupere el ar continua sa se reflecte inainte si inapoi de-a lungul cablului impiedicand
celelalte calculatoare sa transmita semnale. Din acest motiv semnalul trebuie oprit dupa ce a
ajuns la adresa de destinatie. Pentru a opri reflectarea semnalului la fiecare capat al cablului
este plasata o componenta numita “terminator” care are rolul de a absorbi semnalele libere.

7
Absorbirea semnalelor elibereaza cablul asfel incat si alte calculatoare sa poata sa transmita
date.
O intrerupere a cablului survine atunci cand cablul este sectionat fizic sau cand unul
din capetele sale este deconectat. In ambele cazuri si cand unul sau mai multe capete ale
cablului nu vor avea terminator semnalul va incepe sa se reflecte si activitatea Retelei va
inceta. Acest fenomen poarta numele de “Caderea Retelei”. Calculatoarele din Retea vor
functiona in mod independent insa atat timp cat segmentul este intrerupt ele nu vor avea
posibilitatea sa comunice unul cu celalalt.
2. Topologia Inel. Conecteaza calculatoarele printr-un cablu in forma de bucla, nu
exista capete libere, semnalul parcurge bucla intr-o singura directie trecand pe la fiecare
calculator. Spre deosebire de Topologia Magistrala care este pasiva aici fiecare calculator
actioneaza ca repetor (amplificator), deoarece semnalul traverseaza fiecare calculator,
defectarea unuia dintre ele afecteaza intreaga Retea.
Transferul Jetonului
Una din metodele de transmitere a datelor in Retea cu Topologie Inel este Transferul
Jetonului (Token passing). Jetonul este transferat de la un calculator la altul pana cand
ajunge la un calculator care are date de transmis. Calculatorul emitator modifica Jetonul,
adauga datelor o adresa electronica si transmite Jetonul mai departe. Datele trec de la un
calculator la altul pana ajung la calculatorul a carui adresa corespunde cu cea a datelor
transmise.
Calculatorul receptor returneaza un mesaj catre calculatorul emitator notificand faptul
ca datele au fost receptionate. Dupa verificare calculatorul emitator genereaza un nou Jeton
pe care il lanseaza in Retea.
3. Topologia Stea. Calculatoarele sunt conectate prin segmente de cablu la o
componenta centrala numita concentrator (HUB). Semnalele sunt transmise de la calculatorul
emitator prin intermediul concentratorului la toate calculatoarele din Retea. Aceasta topologie
isi are originile in perioada de inceput a Informaticii cand toate calculatoarele dintr-o institutie
erau conectate la un calculator central denumit Mainframe. Reteaua cu Topologia Stea ofera
resurse si administrare centralizate, totusi din cauza ca fiecare calculator este conectat la un
punct central Retelele extinse necesita o lungime mare de cablu. In plus in cazul in care
concentratorul se defecteaza cade intreaga Retea.

Organizatii de Standardizare
1. ANSI – American National Standard Institut.
Este o organizatie privata non-profit. Scopul sau este sa faciliteze dezvoltarea,
coordonarea si publicarea de standarde nationale voluntare. Standardele ANSI sunt voluntare
in sensul ca ANSI nu le impune in mod activ. In schimb datorita aparitiei sale la organizatia de
standardizare universale nerespectarea standardelor ANSI duce la nerespectarea
standardelor universale.
2. IEEE – Institute of Electrical and Electronical Engenieers.
IEEE raspunde la definirea si publicarea standardelor pentru telecomunicatii si
transmisii de date. Cea mai semnificativa realizare a sa a fost definirea standardelor pentru
Retelele Locale si Metropolitane (LAN si MAN). Aceste standarde incorporate intr-o serie
larga si complexa de standarde tehnice sunt denumite generic Project 802 sau seria de
standarde 802.
3. ISO – International Organization for Standartization.
A fost fondata in 1946 si are sediul la Geneva. Este o organizatie bazata pe activitate
voluntara fara contracte si este autorizata de Natiunile Unite pentru definirea de stadarde
internationale.
Programul sau cuprinde aproape toate domeniile mai putin cele legate de electricitate
si electronica. In prezent din ISO fac parte peste 90 de organizatii.

8
4. IAB – Internet Arhitecture Boxard.
Genereaza dezvoltarea tehnica a Internetului. Contine 2 comitete de lucru:
- Internet Inginiring Taskforce – departamentul operativ de inginerie
interna;
- Internet Reasearche Taskforce – departamentul operativ de cercetare
de internet
Programe de Retea
In proiectarea primelor Retele de calculatoare s-a acordat atentie in primul rand
echipamentelor iar programele au fost gandite ulterior. Aceasta strategie nu mai este valabila.
Programele de Retea sunt foarte bine structurate.
Ierarhiile de protocoale:
Pentru a reduce din complexitatea proiectarii majoritatea Retelelor sunt organizate
sub forma unei serii de straturi sau niveluri fiecare din ele construit peste cel de dedesubt.
Numarul de niveluri, numele fiecarui nivel, continutul si functia sa difera de la Retea la
Retea. 0ricum in toate Retelele scopul fiecarui nivel este sa ofere anumite servicii nivelurilor
superioare protejandu-le totodata de detaliile privitoare la implementarea efectiva a serviciilor
oferite.
Nivelul n de pe o masina converseaza cu nivelul n de pe alta masina. Regulile si
conventiile utilizate in conversatie sunt cunoscute sub numele de Protocolul nivelului n.
In principal un protocol reprezinta o intelegere intre partile care comunica asupra
modului de realizare a comunicarii.
In realitate nici un fel de date nu sunt transferate direct de la nivelul n al unei pe
nivelul n al altei masini. Fiecara nivel transfera datele si informatiile de control nivelului
imediat inferior pana cand ajunge la nivelul cel mai de jos. Sub nivelul 1 se afla mediul Fizic
prin care se produce comunicarea efectiva.
Cum se realizeaza comunicarea la ultimul nivel din reteaua cu 5 nivele:
O aplicatie care se executa in nivelul 5 produce un mesaj M si il furnizraza nivelului 4
pentru al transmite.
Nivelul 4 ataseaza un antet in fata mesajului pentru a identifica respectivul mesaj si
paseaza rezultatul nivelului 3. Antetul cuprinde informatii de control, de exemplu numarul de
ordine care ajuta nivelul 4 de pe masina destinatie sa livreze mesajele in ordinea corecta in
cazul in care nivelurile inferioare nu pastreaza aceasta ordine. Pe unele nivele antetele contin
de asemenea campuri de control pentru marime, camp si alte informatii. In numeroase Retele
nu exista o limita cu privire la marimea mesajelor transmise protocolului nivelului 4, dar exista
aproape intotdeauna o limita impusa de nivelul protocolului 3.
In consecinta nivelul 3 trebuie sa sparga mesajele primite in unitati mai mici (pachete)
atasand fiecarui pachet un antet specific nivelului 3. Nivelul 3 decide ce linie de transmisie sa
utilizeze si trimite pachetele nivelului 2.
Nivelul 2 adauga nu numai cate un antet pentru fiecare pachet ci si o incheiere, dupa
care furnizeaza unitatea rezultanta nivelului 1 pentru a o transmite fizic.
In masina receptoare mesajul este trimis in sus din nivel in nivel pe parcurs fiind
eliminate sccesiv toate antetele.
Relatia dintre servicii si protocoale
Desi sunt adesea confundate serviciile si protocoale ele reprezinta concepte diferite.
Un serviciu este un set de operatii pe care un nivel le furnizeaza nivelurilor de
deasupra. Serviciu defineste ce operatii este pregatit nivelul sa indeplineasca dar nu spune
nimic despre cum sunt implementate aceste operatii.
Un serviciu este definit in contextul unei interfete intre 2 nivele. Nivelul inferior fiind
furnizorul serviciului si nivelul superior fiind utilizatorul serviciului.
Prin contrast un protocol este un set de reguli care guverneaza formatul si specificatia
cadrelor pachetelor sau mesajelor schimbate intre ele de entitatile pereche dintr-un nivel.

9
 Entitatile folosesc protocoale pentru a implementa definitia serviciului lor. Ele sunt
libere sa isi schimbe protocoalele dupa cum doresc cu conditia sa nu modifice serviciul pe
care il vad utilizatorii. In acest fel fel serviciul si protocolul sunt complet decuplate.

Modele de referinta
Modelul de referinta OSI a fost dezvoltat de International Organization for
Standardization.
In mod frecvent dar incorect International Standard Organization este considerata
autoarea modelului de referinta OSI.
Pentru orice examen de atestare raspunsul corect este International Standard
Organization.
OSI – Open Sistems Interconection – (interconectarea sistemelor deschise)
O interconexiune deschisa este o interconexiune care poate fi acceptata intr-un
mediu multiproducator. Modelul OSI clasifica diversele procese necesare intr-o sesiune de
comunicare pe 7 nivele. Organizarea acestor nivele au la baza secventa naturala de
evenimente care apare in timpul sesiunii de comunicare.

Aplicatie 7
Prezentare 6
Sesiune 5
Transport 4
Retea 3
Legatura de date 2
Fizic 1

Modelul OSI nu reprezinta in sine o arhitectura de Retea. Modelul spune numai ceea
ce ar trebui sa faca fiecare nivel. ISO a produs de asemenea standarde pentru fiecare nivel
insa aceste standarde nu fac parte din modelul de referinta propriuzis.
1. Nivelul Fizic – se ocupa de transmiterea bitilor printr-un canal de comunicatii.
Proiectarea trebuie sa garanteze ca atunci cand unul din capete trimite un bit (valoarea 1)
acesta e receptat in cealalta parte ca bit 1 si nu ca bit 0. Problemele tipice se refera la cati
volti trebuie utilizati pentru a reprezenta un 1 si cati pentru un 0. Daca transmisia poate avea
loc simultan in ambele sensuri, cum este stabilita conexiunea initiala si cum este intrerupta
cand au terminat de comunicat ambele parti.
Cati pini are conectorul de Retea si la ce foloseste fiecare pin. Aceste aspecte de
proiectare au o stransa legatura cu interfetele mecanice, electrice, functionale si procedurale
ca si cu mediul de transmisie si tot subnivelul fizic.
2. Nivelul Legatura de Date – sarcina principala a acestui nivel este de a transforma
un mijloc oarecare de transmisie intr-o linie care sa fie disponibila nivelului retea
fara erori de transmisie nedetectate. Nivelul Legatura de Date realizeaza aceasta
sarcina obligand emitatorul sa descompuna datele de intrare in cadre de date (in
mod tipic cateva sute de sau cateva mii de octeti). Sa transmita cadrele
secventiale si sa prelucreze cadrele de confirmare trimise inapoi de recetor.
Deoarece Nivelul Fizic nu face decat sa accepte si sa transmita un flux de biti fara
sa se preocupe de semnificatia sau de structura lor. Responsabilitatea pentru
marcarea si recunoasterea delimitatorilor intre cadre ii revine Nivelului Legatura de
Date. Acesta se poate realiza prin atasarea unor sabloane speciale de biti la
inceputul si la sfarsitul cadrului. Un zgomot aparut pe linie poate distruge un cadru
in intregime. In acest caz programul nivelului Legatura de Date de pe masina
sursa pot sa retransmita cadrul. Transmiterile multipleale aceluiasi cadru a
introdus posibilitatea cadrelor multiplicate (duplicate). Un cadru duplicat poate

10
 aparea la retransmisie in situatia in care s-a pierdut cadrele de confirmare trimise
de la receptor inapoi la emitator. O alta problema este evitarea inundarii unui
receptor lent cu date provenite de la un emitator rapid. Toate aceste probleme cad
in sarcina nivelului Legatura de Date.
3. Nivelul Retea – se ocupa de controlul functionarii subretelei. O problema cheie in
proiectare este determinarea modului in care pachetele sunt dirijate de sursa la
destinatie. Dirijarea se poate face pe baza de tabele statice care sunt “cablate”
intern in Retea si care sunt schimbate rar. Traseele pot fi de asemenea stabilite la
inceputul fiecarei conversatii. Dirijarea poate fi dinamica determinandu-se pentru
fiecare pachet in concordanta cu traficul curent din Retea. Daca in subretea exista
prea multe pachete simultan ele vor intra unul pe traseul celuilalt si astfel se vor
produce gatuiri. Controlul unor astfel congestii ii revine nivelului Retea. Deoarece
operatorii subretelei pot foarte bine sa astepte o plata pentru eforturile lor in nivelul
Retea exista de obicei inglobata o functie de taxare a graficului. Pentru a calcula
suma datorata de clienti retelei programul trebuie sa numere cati biti a transmis
fiecarui client. Calculul se complica atunci cand un pachet traversaza frontiera
dintre 2 zone cu sisteme de preturi diferite. Multe probleme pot aparea cand un
pachet trebuie sa calatoreasca dintr-o retea in alta ca sa ajunga la destinatie.
Modul de adresare folosit de o a 2-a retea poate sa difere de cel pentru prima. A
2-a retea poate chiar sa nu accepte deloc pachetul pentru ca este prea mare.
Aceste probleme sunt rezolvate tot de Nivelul Retea.
4. Nivelul Transport – rolul principal al acestui nivel este sa accepte date de la
Nivelul Sesiune sa le descompuna daca este cazul in unitati mai mici sa transmita
aceste unitati Nivelului Retea si sa se asigure ca toate fragmentele sosesc corect
la celalalt capat. In plus toate acestea trebuiesc facute eficient si intr-un mod care
izoleaza nivelurile de mai sus de inevitare a modificarii tehnologiei echipamentului.
In conditii normale Nivelul Transport creaza o conexiune de Retea distincta pentru
fiecare conexiune de transport ceruta de Nivelul Sesiune. In cazul in care
conexiunea de transport necesita o productivitate mare nivelul Transport poate
totusi sa creeze conexiuni de Retea multiple si sa divida datele prin conexiuni de
Retea astfel incat productia sa creasca. Nivelul Transport determina de asemenea
ce tip de serviciu sa furnizeze Nivelul Sesiune si in final utilizatorilor Retelei. Cel
mai obisnuit tip de conexiune Transport este un canal punct la punct fara erori
care furnizeaza mesaje si octeti in ordinea in care au fost trimisi. Alte tipuri posibile
de servicii de transport sunt Transportul mesajelor individuale fara nici o garantie
in privinta ordinii de livrare si difuzarea mesajelor catre destinatii multiple. Tipul
serviciului se determina cand se stabileste conexiunea.
5. Nivelul Sesiune – pemite utilizatorilor de pe masini diferite sa stabileasca intre ei
sesiuni. Ca si Nivelul Transport o sesiune permite transportul obisnuit de date dar
furnizeaza totodata si servicii inbunatatite utile in anumite aplicatii. O sesiune
poate fi utilizata pentru a permite unui utilizator sa se conecteze la distanta pe un
sistem de calculatoare sau sa transfere un fisier intre 2 masini. Unul dintre
serviciile Nivelului Sesiune se refera la controlul dialogului. Sesiunile pot permite
sa se realizeze trafic in ambele sensuri simultan sau numai intr-un sens odata.
Daca este permis traficul intr-un singur sens odata (analog drumurilor cu sens
unic) Nivelul sesiune poate ajuta sa se tina evidenta emitatorilor carora le vine
randul sa emita. Un serviciu inrudit este gestionarea jetonului. In unele protocoale
este esential ca cele 2 parti sa nu incerce sa realizeze aceeasi operatie in acelasi
timp. Pentru a trata aceste situatii Nivelul Sesiune dispune de jetoane care pot
circula intre masini. Numai partea care detine jetonul are voie sa realizeze
operatia critica.Un alt serviciu sesiune este sincronizarea. Sa consideram

11
 problemele care pot aparea atunci cand se incearca transferul unui fisier intre 2
masini. In conditiile in care transferul dureaza 2 ore iar intervalul mediu de cadere
al legaturii este de o ora dupa fiecare esec tot transferul va trebui initiat din nou si
probabil ca nu va reusi si incercarea urmatoare. Pentru a elimina problemele
respective Nivelul Sesiune prevede o modalitate de a introduce in fluxul de date
puncte de control asa incat dupa un esec trebuie sa reia numai transferul datelor
de dupa ultimul punct de control.
6. Nivelul Prezentare – indeplineste cateva functii care sunt solicitate suficient de des
ca in loc sa fie lasat fiecare utilizator sa rezolve problemele si sa justifice gasirea
unei solutii generale. In particular spre deosebire de toate nivelurile inferioare care
se ocupa numai de transferul sigur al bitilor dintr-un loc in altul Nivelul Prezentare
se ocupa de sintaxa si semantica informatiilor transmise. Un servici tipic este
codificarea datelor intr-un mod standard prestabilit. Majoritatea programelor
folosite de utilizator nu fac schimb de siruri aleatorii de biti. Ele fac schimb de
nume de pesoane, adrese, date etc. Aceste informatii sunt prezentate prin sirurio
de caractere, prin numere reale si prin structuri de date compuse printr-un numare
de date mai simple. Diferite calculatoare au coduri diferite pentru reprezentarea
sirelui de caractere (de exemplu cod UNICOD; ASCII). Pentru a face posibila
comunicarea intre calculatoare cu prezentari diferite structurile de date pot fi
definite intr-un mod abstract alaturi de o codificare standardizata ce va fi utilizata
“pe cablu”. Nivelul Prezentare gestioneaza aceste structuri de date abstracte si le
converteste din reprezenterea interna folosita de calculator in reprezentarea
standardizata din Retea si invers.
7. Nivelul Aplicatie – contine o varietate protocoale frecvent utilizate. Un rol al
nivelului aplicatie este Treansferul Fisierelor. Sisteme de fisiere diferite au
conventii de nume diferite, moduri diferite de a reprezenta liniile de text si asa mai
departe. Transferul unui astfel de fisier intre 2 sisteme diferite presupune
rezolvarea acestor incompatibilitati si a altora de acelasi gen.
Modelul de referinta TCP/IP – este stramosul tuturor Retelelor de calcul. El a aparut
odata cu ARPANET-ul si a fost transferat la succesorul acestuia Internetul. ARPANET a fost o
retea de cercetare sponsorizata de departamentul de aparare (DOD) al USA. In cele din urma
Reteua a ajuns la sa conecteze intre ele, utilizand linii telefonice inchiriate, sute de Retele
universitare si guvernamentale. Atunci cand sau adaugat, mai tarziu, Retele prin satelit si
radio interconectarea acestora cu protocoalele existente a pus diferite probleme. Era nevoie
de o noua arhitectura de referinta. Aceasta arhitectura a devenit cunoscuta mai tarziu sub
denumirea de modelul de referinta TCP/IP data dupa numele celor 2 protocoale fundamentale
utilizarii. Arhitectura respectiva a fost definita prima data in 1974.

7 Aplicatii
6 Nu exista
5 Nu exista
4 Transport
3 Internet
1&2 Gazda la Retea

Nivelul Internet – este axul pe care se centreaza intreaga arhitectura. Rolul sau este
de a permite gazdelor sa emita pachete in orice Retea si a face ca pachetele sa circule
independent pana la destinatie. Paqchetele pot sa sosesaca intr-o ordine diferita fata de cea
in care au fost trimise. Rearanjarea acestora cade in sarcina nivelurilor de mai sus. Analogia
este un sistem de posta clasica. O persoana dintr-o anumita tara poate depune intr-o cutie
postala mai multe scrisori internationale si cu putin noroc majoritatea scrisorilor vor ajunge la

12
adresa corecta. Probabil ca scrisorile vor trece pe drum prin mai multe oficii de sortare dar
acest lucru se face transparent pentru utilizatori.
Faptul ca fiecare tara (respectiv fiecare Retea) are propriile timbre, marimi favorite de
plicuri si propriile reguli de livrare este ascuns beneficiarilor.
Nivelul Internet defineste oficial un format de pachet si un protocol numit IP (internet
protocol). Sarcina Nivelului Internet este sa furnizeze pachete IP catre destinatie. Problemele
majore se refera la dirijarea pachetelor si evitarea congestiei.
In consecinta este rezonabil sa spunem ca Nivelul Internet din TCP/IP functioneaza
asemanator cu Nivelul Retea din modelul de referinta OSI.
Nivelul Transport – este proiectat astfel incat sa permita conversatii intre entitatile
pereche din gazdele sursa si respectiv destinatie la fel ca in Nivelul Transport din OSI. In
acest sens au fost definite 2 protocoale capat la capat. Primul dintre ele TCP (Transmission
Control Protocol), este un protocol sigur orientat pe conexiuni care permite ca un flux de octeti
trimisi de pe o masina sa ajunga fara erori pe orice alta masina din Retea. Acest protocol
fragmenteaza fluxul de octeti in mesaje discrete si paseaza fiecare mesaj Nivelului Internet.
La destinatie procesul TCP receptor reansambleaza mesajele primite in flux de iesire. TCP
trateaza totodata contolul fluxului pentru a se asigura ca un emitator rapid nu inunda un
receptor lent cu mai multe mesaje decat poate acesta sa prelucreze. Al 2-lea protocol din
nivel UDP (User datagram protocol). Este un protocol nesigur fara conexiuni destinat
aplicatiilor care doresc sa utilizeze propria lor secventa si control al fluxului si nu pe cele
asigurate de TCP/IP.
Nivelul Aplicatie. Modelul TCP/IP nu contine Nivelul Sesiune si nici Nivelul
Prezentare. Acestea nu au fost incluse pentru ca nu s-a simtit nevoia lor. Experienta
modelului OSI a dovedit ca aceasta viziune a fost corecta. In majoritatea aplicatiilor nivelurilor
respective nu sunt de mare folos. Nivelul Aplicatie contine toate protocoalele de nivel inalt.
Primele protocoale de acest gen includeau terminalul virtual TELNET, transferul de fisiere
FTP si posta electronica SMTP.
TELNET-ul permite unui utilizator de pe o masina sa se conecteze si sa lucreze pe o
masina aflata la distanta.
FTP-ul pune la dispozitie o modalitate de a muta eficient date de pe o masina pe alta.
Posta electronica – SMTP (send message transfer protocol). A fost la origine tot un
tip de transfer de fisiere dar ulterior a fost dezvoltat un protocol special pentru acest serviciu.
La fel si cu posta electronica.
Pe parcursul anilor la aceste protocoale s-au adaugat multe altele cum ar fi DNS
(domain name service). Acesta foloseste pentru stabilirea corespondentei dintre numele
gazdelor si adresele retelelor.
HTTP – (hiper text protocol), protocol folosit pentru aducerea paginilor de pe Web.
Nivelul Gazda Retea. Sub nivelul Internet se afla necunoscutul adica Nivelul Gazda
Retea. Modelul de referinta TCP/IP nu spune mare lucru despre ce se intampla acolo insa
mentioneaza ca gazda trebuie sa se lege la Retea pentru a putea trimite pachete IP. Cartile si
articolele despre TCP/IP rareori discuta despre ce se intampla la Nivelul Gazda Retea.

Componentele Hard ale unei Retele de calculatoare

1. Placa de Retea (NIC – Network Interface Card) – este o placa cu circuite integrate
instalata pe magistrala de intrare – iesire a unui calculator. Poate avea mai multe tipuri de
conectori in functie de mediul de transmisie folosit. Aceasta placa asigura conectivitatea
intre resursele de sistem interne ale unui calculator si resursele externe conectate la
Retea. Placa de Retea este conectata la Placa de Baza prin intermediul slotului de
conectare care poate fi PCI sau ISA.
Placa de Retea cuprinde logica nivelului Legatura de Date si nivelul Fizic al Retelei LAN.

13
2. Repetorul – este un dispozitiv relativ simplu care preia un semnal de intrare il amplifica
fara a-i modifica forma si il plaseaza apoi in mediu. Acest dispozitiv opereaza strict la
nivelul 1 al modelului de referinta OSI. Functiile de amplificare si repetare a semnalului au
fost grupate in dispozitive multi port care sunt utilizate pentru a interconecta mai multe
dispozitive din LAN si sunt cunoscute in mod obisnuit sub denumirea de concentratoare
(HUB-s). HUB-urile in functie de modelul constructiv pot avea numai mufe UTP, numai
mufe BNC sau modele care contin ambele mufe.
3. Concentratoare nerepetoare – din punct de vedere constructiv este identic cu un
concentrator repetor. Singura diferenta este aceea ca nu amplifica semnalele. Aceste
concentratoare nu fac altceva decat sa furnizeze o topologie stea prin gruparea
conexiunilor mai multor statii la un singur dispozitiv de retea.
4. Punte – ( Bridge), este un mecanism de nivelul 2 care permite ca 2 segmente ale unei
Retele LAN sa fie legate impreuna. Deoarece puntile opereaza la nivelul 2 ele nu
recunosc protocoale de nivel superior cuprinse in cadrele pe care le transmit. Ele trimit
aceste cadre pe baza adreselor. Puntile leaga 2 LAN-uri intre ele fara sa le transforme
intr-o Retea LAN mai mare.
5. Router-ul – este un mecanism de expediere a pachetelor de nivel 3. Principala utilizare a
unui Router este de a conecta Reteaua LAN cu toate Retelele din afara domeniul sau.
Acest fapt are 3 implicatii importante pentru proiectarea Retelei:
- Routerele raman tehnologia care trebuie utilizata pentru interconectarea Retelelor
LAN dispersate in regiuni geografice suficient de vastepentru a justifica utilizarea
tehnologiilor de transmisie pe distante mari. Printre aceste tehnologiise afla liniile
inchiriate dedicate
- Pot coexista mai multe domenii LAN intr-o vecinatate relativ restransa.
- Cerintele de performanta. Retelele Eternet pot deveni suficient de mari pentru a
incepe sa cedeze sub propria lor greutate.
6. Swich (comutator) – din punct de vedere constructiv este identic cu un HUB, iar din punct
de vedere functional pe langa functiile concentratorului poate prelua pachetele dintr-o
Retea care functioneaza la o viteza de 10Mbs si sa le expedieze intr-o Retea LAN care
functioneaza la o viteza de 100Mbs.

7. Mediul Fizic de transmisie

- tangibil;
- intangibil;
Pentru a realiza sigur si constant functiile de transmisie si receptie nivelul Fizic trebuie sa
faca anumite presupuneri asupra lumii dintre interfetele cu mediul celor 2 dispozitive care
comunica.
Exemplu: Protocoalele de nivel Fizic presupun anumite performante pentru tipurile de
mediu pe care le suporta si se asteapta ca performanta reala a mediului sa le
corespunda.
Mediile de transmisie tangibile sunt:
- cablul coaxial:
- cablul bifilar torsadat;
- fibre optice;
Cablul coaxial are 2 conductoare concentrice si au o axa comuna. Cea mai uzuala
versiune a acestui cablu este formata dintr-un singur fir conductor din cupru izolat printr-un
material dielectric. Acest material dielectric este invelit intr-un alt invelis format dintr-un
conductor cilindric ce poate fi solid sau intretesut. El este apoi invelit intr-un alt strat izolator
iar intregul ansamblul este acoperit cu un invelis extern din policlorura de vinil (PVC sau
teflon). Desi cablurile coaxiale arata la fel ele pot avea impedante diferite care sunt estimate

14
 printr-o scala de grade radio (RG). La cablarea Retelelor cu coaxial se utilizeaza RG58 care
are 50 de ohmi intr-un cablu gros de aproximativ 1cm. Avantajul cablului coaxial este ca ofera
suport de comunicatii pe distante relativ mari fara repetoare.
Cablul bifilar torsadat – utilizate indelung pentru comunicatiile de voce au devenit
neoficial tehnologia de cablare standard pentru Retele LAN. O pereche de fire torsadate
consta din 2 fire relativ subtiri acoperite cu un strat subtire de policlorura de vinil si sunt
rasucite unul in jurul altuia. Torsadarea este deosebit de eficienta, ea ajuta la anularea
oricaror interferente electromagnetice (EMI) care ar putea fi induse in cupru prin asigurarea
unei radiatii de energie echilibrate intre cele 2 fire. Diametrul cablului este legat direct de
performantele de care este acesta capabil. Cablurile mai groase inseamna o banda de
comunicatii mai larga si posibilitatea de a intinde cablul pe distante mai mari. Din nefericire
odata cu diametrul cablului creste nu numai latimea de banda ci si atenuarea semnalului.
Realizarea unui echilibru este una din caracteristicile cheie ale unei specificatii la nivel fizic.
Cablurile torsadate sunt oferite intr-o mare diversitate de dimensiuni plecand de la o
singura pereche de cabluri si ajungand la cabluri magistrale cu 600 de perechi. Pentru Retele
LAN se foloseste cablu torsadat cu 4 perechi de fire grupate intr-un invelis comun care poate
fi un alt strat de PVC sau teflon. Teflonul este mult mai rigid si mult mai scump dar nu degaja
fum toxic daca ia foc. Cablurile torsadate cu 4 perechi de fire se impart in 2 categorii:
- cabluri ecranate;
- cabluri neecranate – STP (Shield Twistat Pair)
Cablurile torsadate ecranate prezinta un strat suplimentar de folie sau plasa metalica in
jurul firelor torsadate. Acest strat de ecrane se afla imediat sub invelisul extern. Scopul
acestei proiectari a fost de a permite cablurilor torsadate sa functioneze in medii predispuse la
interferente electromagnetice (EMI) si sau interferente cu frecventa radio (RFI). In practica
acestea impiedicau efectiv functionarea normala a cablurilor torsadate. Ecranarea cablului
printr-o bariera metalica protejeaza semnalul impotriva radiatiilor care ar putea fi induse din
mediul exterior.
Cablurile torsadate neecranate – acestea sunt denumite uzual UTP (Unshield Twinsted
Pair). Cablurile torsadate cu 4 perechi au 8 fire separate in grupuri de cate 2. Fiecare fir este
numit conductor. Conductoarele sunt utilizate in perechi.
Exemplu: o pereche de conductoare ofera suport doar pentru transmisii iar cealalta doar
pentru receptie.
Utilizarea cablurilor torsadate este un avantaj deoarece indiferent de producator ele
prezinta aceleasi performante. La acest lucru contribuind si gradul de standardizare la care s-
a ajuns in industria telecomunicatiilor.
Cablurile UTP sunt impartite in mai multe categorii. De-a lungul timpului piata le-a grupat
in doar 2 niveluri de performanta viabile acestea fiind categoriile 3 si 5.
- Categoriile 1 si 2 au devenit oficial perimate in 1995 din cauza
performantelor inadegvate.
- Categoria 4 ofera un nivel de performanta mediu intre 3 si 5 dar este
rareori utilizat.
- Categoriile 6 si 7 au fost adaugate de curand dar sunt foarte
costisitoare.
- Categoria 5 are o viteza a semnalului cuprinsa intre 100 Mbs si 256
Mbs. Odata cu cresterea vitezei semnalului scade distanta maxima.
Consideratii speciale:
Cablurile torsadate indiferent de categorie sau tip utilizeaza fire separate pentru purtatoarele
pozitive si cele negativeale functiilor de transmisie si receptie. Pentru ca doua dispozitive sa
comunice ele trebuie sa se puna de acord in ceea ce priveste dispozitivele care vor transmite si
cele care vor receptiona si pe care pereche de conductoare. Prin urmare exista posibilitatea ca
dispozitivele sa fie cablate……………………. In conditii normale dispozitivele care trebuie

15
cablate direct (impreuna), un calculator si un concentrator, au interfete complementare care
realizeaza automat functia de incrucisare. Echipamente precum Placi de Retea din PC-uri si
Servere sunt considerate data terminal equipament, (DTE), echipament terminal de date.
Modemurile si porturile unui concentrator sunt considerate DCE – data comunications
equipament.
Aceste interfete complementare permit terminalului si echipamentului de comunicatiisa fie
cablate direct intre ele, fara sa fie generate conflicte intre functiile de receptie si de transmisie.
In conditii normale de operare un dispozitiv DCE se conecteaza intotdeauna la un dispozitiv
DTE si invers utilizand un cablu cu 4 perechi de fire ale carui purtatoare raman nemodificate de
la un capat la celalalt. Un astfel de cablu este numit cablu direct.
Pentru cablu torsadat cu 4 perechi de fire se foloseste mufa RJ45 si avem 2 modele de
cablare: 568A si 568B.
568A 568B

12 3 4 5 6 7 8 1 2 3 4 5 6 7 8
. . . . . . . . . . . . . . . .

1. A/Verde 1. A/Orange
2. Verde 2. Orange
3. A/Orange 3. A/Verde
4. Albastru 4. Albestru
5. A/Albastru 5. A/Albastru
6. Orange 6. Verde
7. A/Maro 7. A/Maro
8. Maro 8. Maro

Cablu cu fibre optice:

Fibrele optice pot transporta frecvente superioare ale spectrului electromagnetic
– lumina. Fibrele optice sant intr-o infinitate de forme, dimensiuni si lingimi de
unda.
Cablarea prin fibre optice are doar 3 variante vizibile:
- axa centrala a cablului este ocupata de catre un mediu optic foarte pur
care capacitatea de a transporta in siguranta modele de lumina pe
distante mari.
- Lipsa semnalelor electrice si a conductoarelor de cupru flexibile
inseamna ca transmisiunile bazate pe fibre optice sunt relativ sigure.
- Spre deosebire de cablurile de cupru este aproape imposibil sa
introduci zgomot in fibrele optice. Mediul optic numit fibra este
incapsulat concentric intr-un strat de plastic protector.
Mediul optic este aproape intotdeauna sticla, dar poate fi si un material plastic
de calitate optica. Diametrul variaza de la 5… pana la dimensiuni vizibile cu
ochiul liber. Fibrele sunt descrise de obicei printr-o pereche de numere. O fibra
foarte utilizata in Retelele LAN este cunoscuta ca sticla de 62,5/125… Primul
numar este diametrul fibrei in microni iar al doilea deasemeni in microni
masoara diametrul stratului care protejeaza fibra. Fibrele optice sunt utilizate in
perechi, una pentru transmitere si alta pentru receptie. Utilizarea lor in Retelele
LAN se limiteaza de obicei la conexiuni intre Servere sau la interconectarea
concentratoarelor. Exista doua tipuri specifice de transmisiuni prin fibra:
- multimod;
- monomod;

16
transmiterea multimod este comandata de un LED. Un LED nu este o sursa de
lumina foarte concentrata prin urmare necesita o cale de transmisie destul de
larga.

Componentele Software ale Retelei:

Componentele Software necesare intr-o Retea includ urmatoarele elemente:
- protocoalele care definesc si regleaza modul in care
comunica doua sau mai multe dispozitive;
- software la nivel hardware cunoscut ca microcod sau
drivere care controleaza modul de functionare al
dispozitivelor individuale precum Placile de Interfata cu
Reteaua;
- software pentru comunicatii;
Protocoalele
Asigurarea conectivitatii fizice pentru o Retea reprezinta partea cea mai usoara.
Adevarata greutate consta in dezvoltarea unor mijloace de comunicare
standard pentru calculatoare si alte dispozitive atasate la Retea. Aceste
mijloace de conumicare sunt cunoscute oficial ca Protocoale.comunicatiile
directe dintre 2 calculatoare le permit lor si utilizatorilor lor sa partajeje resurse.
Protocoalele pentru Retelele LAN sunt numite frecvent arhitecturi LAN pentru
ca sunt incluse in NIC.
Drivere de dispozitiv
Un driver de dispozitiv este un program care controleaza un anumit dispozitiv.
Un driver de dispozitiv poate fi privit ca un sistem de operare pentru o singura
componenta hardware. Fiecare driver contine toata logica si toate datele
necesare pentru a asigura functionarea corecta a dispozitivului respectiv.
Software pentru comunicatii
Componentele hard si soft de Retea descrise anterior nu au capacitatea de a-i
permite unui utilizator sa foloseasca efectiv Reteaua. Ele nu fac decat sa
asigure infrastructura si mecanismele care permit utilizarea acesteia. Sarcina
utilizarii efective a Retelei cade in seama aplicatiilor soft specializate care
controleaza comunicatiile. Aparitia metodei “trage si da drumul” (drag and drop)
in utilizarea calculatorului a facut ca soft-ul pentru comunicatie sa fie atat de
simplu incat nu este neobisnuit ca un utilizator sa ruleze un program pentru
comunicatie fara sa stie. Unele programe realizeaza legarea la unitatile de
Retea pentru partajarea unor zone din Windows NT. Altele sunt ceva mai
evidente precum HYPERTEXT PROTOCOL (HTTP), TELNET, etc.

Plasarea datelor pe cablu

Rolul metodelor de acces
Setul de reguli care definesc modul in care un calculator plaseaza si preia date
pe sau de pe cablu (P/D) de Retea poarta denumirea de Metoda de Acces.
Diferitele calculatoare dintr-o Retea trebuie sa aiba acces la cblu in acelasi
timp, totusi daca 2 calculatoare ar plasa simultan date pe cablu pachetele de
date ale unui calculator ar intra in coliziune cu pachetele celuilalt calculator si
ambele seturi de date ar fi distruse. Pentru ca datele sa fie transmise prin
Retea de la un utilizator la altul sau sa fie accesate de pe un Server trebuie sa
existe o modalitate prin care:
- datele sa poata fi plasate pe cablu fara a intra in coliziune
cu alte date.

17
 - Datele sa poata fi accesate de calculatorul receptor cu
siguranta ca nu au fost distruse intr-o coliziune pe timpul
transmisiei.
Metodele de acces trebuie sa fie consecvente in modul de manevrare a datelor.
In cazul in care calculatoarele folosesc metode de acces diferite Reteaua nu va
mai functiona deoarece unele metode vor domina cablul.
Metodele de acces previn accesul simultan pe cablu si transfera plasarea
datelor pe cablu de Retea intr-un proces ordonat. Exista 3 metode de prevenire
a folosirii simultane a cablului:
1. Metoda de acces multiplu cu detectarea purtatoarei si a coliziunii. In cazul
acestei metode cunoscuta sub numele de CSMA/CD, (carrier sense multiple
access / collission detection), fiecare calculator din Retea fie client fie server
verifica existenta traficului de pe cablul de Retea.
1.1 Calculatorul asculta cablul de Retea pentru a verifica existenta
traficului de Retea.
1.2 Daca cablul este liber calculatorul poate transmite date.
1.3 Daca exista date pe cablu nici un alt calculator nu poate transmite
date pana cand datele nu ajung la destinatie eliberand cablul.
De obicei mai multe calculatoare din Retea incearca sa transmita date (acces
multiplu). In acelasi timp calculatoarele verifica linia pentru a vedea daca nu a
aparut vreo coliziune (detectarea coliziunilor) care sa determine intreruperea
transmisiei.
In cazul metodei CSMA/CD capacitatea de detectare a coliziunii este parametru
care impune o limita de distanta. Din cauza atenuarii mecanismul de detectare
a coliziunii nu functioneaza peste 2500m. Dincolo de aceasta distanta
semnalele nu mai pot fi sesizate si ca urmare nu se poate sti daca un calculator
indepartat transmite date sau nu. CSMA/CD este cunoscuta ca metoda
competitionala deoarece calculatoarele din Retea isi disputa ocazia de a
transmite date.
2. Metoda prin transfer de Jeton. In cazul acestei metode exista un pachet
special denumit Jeton care circula de-a lungul inelului de cablu de la un
calculator la altul. Pentru ca un calculator din inel sa poata transmite date in
Retea el trebuie sa astepte un Jeton liber. La detectarea unui Jeton liber
calculatorul poate prelua controlul asupra acestuia. Datele sunt transmise in
cadre, fiecarui cadru fiindu-i atasate informatii suplimentare sub forma de
antet sau postamblu. Cat timp Jetonul este folosit de un calculator alte
calculatore nu pot transmite date. Nu exista competitie, coleziune si nici nu
se pierde timp cu retransmiterea Jetoanelor din cauza traficului.
3. Metoda cu prioritate la cerere. Aceasta metoda este relativ noua proiectata
pentru standardul Ethernet la 100Mbs. Metoda a fost avizata si
standardizata de IEEE in categoria 802.12. Aceasta metoda se bazeaza pe
faptul ca repetoarele si nodurile finale sunt componente care alcatuiesc
toate Retelele Ethernet la 100Mbs. Repetoarele controleaza acesul in Retea
folosind algoritmul round-robin (interogare ciclica) pentru cautarea cererilor
de transmisie provenite de la toate nodurile Retelei. Repetorul sau
concentratorul trebuie sa cunoasca toate adresele, legaturile si nodurile
finale si sa verifice functionarea acestora. Conform definitiei Ethernet la
100Mbs un nod final poate fi un calculator, un Router sau un Comutator. Ca
si in cazul metodei CSMA/CD 2 calculatoare pot intra in competitie daca
transmit exact in acelasi timp totusi in cazul prioritatii la cerere este posibila
implementarea unei scheme prin care anumitor tipuri de date sa li se acorde

18
 prioritate in astfel de situatii. Intr-o Retea cu prioritate la cerere calculatorele
pot receptiona si transmite date simultan datorita schemei de cablare
folosite pentru aceasta metoda de acces.
Exista 4 perechi de fire prin care se pot transmite semnale de 25MHz, pe
fiecare dintre perechile de fire din cablu. In cazul metodei cu prioritate la cerere
comunicatia se stabileste doar intre calculatorul sursa, concentrator si
calculatorul destinatie. Este o metoda mai eficienta decat CSMA/CD care difera
datele in intreaga Retea.

Arhitecturi de Retele

O Arhitectura de Retea cuprinde structura globala a acesteia si toate

componentele care o fac functionala cum ar fi echipamentele Hard-wer si Soft-
wer.
Exista 3 tipuri de Arhitecturi de Retele:
1. Ethernet;
2. Fast Ethernet;
3. Token Ring;
1. Arhitectura Ethernet a fost conceputa la sfarsitul anilor ’60 cand
universitatea din Hawai a dezvoltat o Retea WAN numita Aloha. Universitatea
isi propusese sa conecteze calculatorele raspandite in tot campusul sau. Una
din principalele caracteristici ale Retelei proiectate a fost ca folosea ca metoda
de acces CSMA/CD. Versiunea originala (definita in 1975) a fost proiectata ca
un sistem cu viteza de 2,94Mbs si conecta peste 100 de calculatore printr-un
cablu de 1Km lungime.
Caracteristicile Arhitecturii Ethernet
Ethernet este in acest moment cea mai populara Arhitectura de Retea. Ea
foloseste o topologie magistrala, transmite de obicei la 10Mbs si se bazeaza pe
metoda CSMA/CD de organizare a traficului pe segmentele de cablu.
Mediul Ethernet este pasiv ceea ce inseamna ca se alimenteaza de la
calculator si din acest motiv nu va determina caderea Retelei decat in cazul in
care este intrerupt fizic sau impropriu terminat.
- topologia traditionala = magistrala lineara
- alte topologii = magistrala stea
- metoda de acces = CSMA/CD
- specificatii = IEEE 802.3
- viteza de transfer 10Mbs
- tipul de cablu, coaxial gros, coaxial subtire, UTP
Formatul cadrului Ethernet
Ethernet fragmenteaza datele in pachete care au un format diferit fata de
pachetele folosite in alte Retele. Datele sunt impartite in cadre; un cadru este
un pachet de informatie trimis ca o singura unitate. Un cadru Ethernet poate
avea intre 64 si 1518 octeti lungime insa cadrul Ethernet propriuzis foloseste
cel putin 18 octeti. Prin urmare datele dintr-un cadru Ethernet poate avea intre
46 si 1500 de octeti. Fiecare cadru contine informatii de control si respecta
aceasi organizare de baza.
Preambulul marcheaza inceputul cadrului. Destinatia si sursa contin adresele
transmitatorului si destinatarului.
Tip este folosit pentru identificarea protocolului de nivel Retea; ip sau ipx.

19
CRC (informatii de verificare) este un camp pentru verificarea erorilor. Se
determina daca datele cadrului nu au fost alterate. Retelele Ethernet include
diferite modalitati de cuplare si optiuni referitoare la topologie. Standardele
IEEE pentru 10Mbs contin 4 topologii:
- 10 Base T
- 10 Base 2
- 10 Base 5
- 10 BaseTL
10 Base T. In 1990 comitetul IEEE a publicat specificatia 802.3 pentru Retele
Ethernet cu cablu torsadat.
10 = 10Mbs
Base = banda de baza
T = twister
10 Base T este o Retea Ethernet care foloseste de obicei cablu UTP pentru
conectarea calculatoarelor. Poate folosi insa si cablu STP fara a modifica
parametrii impusi de 10 Base T. Majoritatea Retelelor de acest tip sunt
configurate in stea insa intern folosesc sisteme de semnalizare pe magistrala.
De obicei Concentratorul unei Retele 10 Base T foloseste drept Repetor
multiport, fiind amplasat intr-o camera de conexiuni a cladirii. Fiecare
calculatorul este legat la celalalt capat al cablului la concentrator. Lungimea
maxima a unui segment 10 Base T este de 100m (328 picioare). Repetoarele
pot fi folosite pentru a mari aceasta Retea de actiune. Lungimea minima a
cablului intre calculatoare este de 2,5m (8 picioare). O Retea locala 10 Base T
poate deservi 1024 calculatoare.
10 Base T

Categorie Precizari
Cablul UTP de categorie 3, 4 sau 5
Conectori RJ 45
Transmitator Fiecare calculator
Distanta de la calculator la transmitator Maxim 100m
Coloane principale (magistrale pentru concentratoare) Cablu coaxial sau fibra optica pentru cone
Retea LAN
Numarul total de calculatoare din Reteaua LAN 1024

10 Base 2 – Aceasta topologie este denumita de specificatie IEEE 802.3 10

Base 2 deoarece deoarece transmite la viteza de 10Mbs in banda de baza si
poate transporta un semnal pe o distanta care masoara aproximativ de 2 ori
100m (distanta reala este 185m). acest tip de Retea foloseste cablu coaxial
subtire la care lungimea maxima a segmentului este de 185m, iar lungimea
minima este de 0,5m. Cablarea cu cablu coaxial subtire presupune folosirea
urmatoarelor componente:
- conectori bara BNC
- conectori T BNC
- terminatori BNC
In general Retelele cu cablu coaxial subtire folosesc o topologie locala de
magistrala. Cablul se fixeaza in Placa de Retea prin conectorul T. Un conector
BNC bara poate fi folositsi pentru a mari lungimea cablului. O Retea cu cablu
coaxial subtire este o modalitate eficienta de a crea o mica Retea
departamentala sau un grup de lucru. Cablul folosit pentru acest tip de Retea
este relativ ieftin usor de instalat si usor de configurat. Conform specificatiei

20
IEEE 802.3 o Retea cu cablu coaxial subtire poate avea maxim 30 de noduri
(calculatoare sau receptoare).
Regula 543: O Retea cu cablu coaxial subtire poate contine cel mult 5
segmente de cablu conectate prin 4 Repetoare insa doar 3 segmentepot avea
atasate statii de lucru, prin urmare 2 segmente nu reprezinta conexiuni
directecu statiile fiind numite din acest motiv legatura intre repetoare.

10 Base 2

Categorie Precizari
Lungimea maxima a segmentului 185m
Conectare la Placa de Retea Conectori BNC T
Segmente si Repetoare 5 segmente pot fi imbinate folosind 4 repetoare
Segmente populate cu calculatoare 3 dintre cele 5 segmente pot fi populate
Lungimea maxima a Retelei 925m (3035 picioare)

10 Base 5. Specificatia IEEE pentru aceasta topologie prevede 10Mbs, banda

de baza si segmente de 500m. Ea este numita si Ethernet Standard. Se
foloseste cablu coaxial gros care prezinta de obicei o topologie de magistrala si
poate avea pana la 100 de noduri (statii de lucru, repetoare) pe fiecare
segment. Coloana de baza (magistrala), reprezinta cablul principal la care se
leaga cablurile de transceiver conectate la statii si repetoare. Un segment de
cablu gros poate avea maxim 500m ceea ce conduce la o dimensiune totala a
Retelei de 2500m (8200 picioare).distanta si tolerantele prevazute pentru cablu
coaxial gros sunt mai mari decat pentru cablu coaxial subtire.
Cablarea cu cablu coaxial gros presupune folosirea urmatoarelor componente:
- Transceiver (emitator – receptor) – asigura comunicatia intre
calculatoare si cablu de Reteaua principala si sunt localizate
pe mufele vampir atasate cablului.
- Cablul de Transceiver – conecteaza Transceiverul la Placa
de Retea.
- Conector AUI sau DIX – acestia sunt conectorii de pe cablu
de Transceiver.
- Conectorii de serie N.
- Terminatoare de serie N.
Regula 543:
O Retea Ethernet bazata pe cablu coaxial poate avea maxim 5 segmente de
magistrala conectate prin intermediul unor repetoare dintre care 3 segmente
pot fi populate cu calculatore. Lungimea cablurilor pentru Transceiver nu intra in
calculul distantei suportate de cablu coaxial gros. Se foloseste doar distanta de
la un capat la altul al segmentului propriuzis. Intre conexiuni lungimea minima a
cablu coaxial gros este de 2,5m. Reteaua cu cablu coaxial gros a fost
proiectata pentru departamente mari sau pentru o intreaga cladire.

10 Base 5

Categori Precizari
Lungimea maxima a segmentului 500m
Transceivere Conectate pe segment prin mufe vampir
Distanta maxima intre calculatoare si Transceivere 50m (164 picioare)
Distanta minima intre Transceivere 2,5m (8 picioare)
Segmente si repetoare 5 segmente pot fi inbinate prin 4 repetoare

21
Segmente populate cu calculatoare 3 dintre cele 5 segmente pot fi populate
Lungimea totala a segmentelor imbinate 2500m (8200 picioare)
Numarul maxim de calculatoare pe un segment 100

In Retelele mari se foloseste de obicei o combinatie de cablu coaxial gros si

cablu coaxial subtire.
Cablu coaxial gros este cel care acopera distante mari. Transceiverul se
ataseaza la cablu coaxial gros, iar controlerul AVI al cablului de Transceiver se
introduce in repetor. Segmentele ramificate de cablu coaxial subtire se leaga tot
la repetor conectand calculatoarele in Retea.
10 Base FL. Comitetul IEEE a publicat specificatia pentru arhitectura Ethernet
cu cablu de Fibra Optica. Ea este 10 Base FL care inseamna:
- 10 = 10Mbs
- Base = Banda de Baza
- FL = Fibra Optica
Topologia 10 Base FL este folosita acolo unde cablu trebuie sa acopere
distante mari intre repetoare. Lungimea maxima pentru un segment 10 Base FL
este 2000m.

Arhitectura Fast Ethernet. Acest standard reprezinta o dezvoltare a

standardului Ethernet existent. El are specificatia 100 Base Ethernet. Foloseste
cablu UTP si metoda de acces CSMA/CD intr-o topologie de magistrala stea.
100 Base Ethernet include 3 specificatii referitoare la mediul de transmisii:
- 100 Base T4 – cablu UTP de categorie 3,4 sau 5 cu 4
perechi de fire;
- 100 Base TX – foloseste cablu UTP sau STP de categorie 5
cu 2 perechi de fire;
- 100 Base FX – foloseste cablu cu 2 Fibre Optice;

Sisteme de operare pentru Retele Ethernet:

Arhitectura Ethernet este acceptata de majoritatea sistemelor de operare
uzuale cum ar fi:
- Microsoft Windows ’95;
- Microsoft Windows NT, Workstation, Server;
- Microsoft Windows For WorkGroups;
- Novell Netware;
- IBM LAN Server;
- Apple Share;
Arhitectura Token Ring. Prima versiune de Retea in Arhitectura Token Ring a
fost prezentata in 1984 de firma IBM. Scopul acestei Arhitecturi a fost sa
permita realizarea unei structuri de cablare simple folosind cablu torsadat care
sa conecteze calculatoarele din Retea prin intermediul unei prize legate la
camera de cabluri. Aceasta camera era dispusa intr-o pozitie centrala. Reteaua
Token Ring a fost standardizata de IEEE cu specificaria 802.5. Mai mult decat
dispunerea fizica a cablului in teren ceea ce distinge Reteaua Token Ring de
alte tipuri de Retele este metoda de acces prin transferul Jetonului.
Arhitectura unei Retele Token Ring obisnuite are la baza un inel fizic, totusi in
implementarea IBM calculatoarele din Retea sunt conectate la un concentrator
central.
Inelul logic este reprezentat de calea Jetonului printre calculatoare, iar inelul
fizic este realizat de fapt in interiorul concentratorului.
O Retea Token Ring are urmatoarele caracteristici:

22
 - Topologie inel cablat in stea;
- Metoda de acces prin transferul Jetonului;
- Cablu torsadat ecranat STP sau neecranat UTP;
- Viteza de transfer de 4 si de 16Mbs;
- Transmisie in banda de baza;
- Specificatia 802.5;
Un cadru in Reteaua Token Ring are urmatoarea configuratie:
- Delimitator de inceput – indica inceputul cadrului;
- Controlul accesului – indica prioritatea cadrului si daca este
vorba de un Jeton sau un cadru de date;
- Controlul cadrului – contine fie informatie de control al
accesului la mediu pentru toate calculatoarele fie o informatie pentru un
singur calculator;
- Adresa destinatie – indica adresa calculatorului care va
receptiona cadrul;
- Adresa sursei – indica adresa calculatorului care a trimis
cadrul;
- Datele – sunt datele trimise;
- Secventa de referinta a cadrului – contine informatii pentru
verificarea erorilor;
- Delimitator de sfarsit – indica sfarsitul cadrului;
- Starea cadrului – indica daca respectivul cadru a fost
recunoscut sau daca adresa de destinatie a fost disponibila;
Componentele Hard-ware ale unei Retele Token Ring:
Intr-o Retea Token Ring concentratorul care gazduieste inelul are mai multe
denumiri toate avand aceasi semnificatie. Acestea sunt:
- MAU (Multi Station Access Unit);
- MSAU;
- SMAU (Smart M. S. A. U.);
Un concentrator MSAU de la IBM are 10 porturi de conectare si poate conecta
pana la 8 calculatoare. Totusi o Retea Token Ring nu este limitata la un singur
concentrator. Fiecare inel poate avea cel mult 33 de concentratoare. O Retea
echipata cu concentratoare MSAU poate include 72 calculatoare care folosesc
cablu neecranat sau 260 de calculatoare care folosesc cablu ecranat. Regula
care trebuie respectata este aceea ca fiecare concentrator MSAU trebuie sa fie
conectat in asa fel incat sa devina parte a inelului. Are 2 porturi numite Ring in
si Ring out care pot fi conectate prin cablu cu alte concentratoare MSAU in
cascada formand un inel continu.
Intr-o Retea cu transfer de Jeton clasica defectarea unui calculator va opri
Jetonul din drum ceea ce va duce la caderea Retelei.
Echipamentele MSAU au fost insa proiectate astfel incat sa sesizeze
defectarea unei Placi de Retea si sa se deconecteze automat de la aceasta.
Astfel calculatorul defect este ocolit iar Jetonul isi poate urma drumul.
Token Ring foloseste cablu IBM de tip 1, 2 sau 3. Majoritatea Retelelor folosesc
sistemul de cablare IBM cu cablu UTP de tip 3.
Daca se foloseste cablu de tip 1 fiecare calculator poate fi situat la o distanta
maxima de 101m de dispozitivul MSAU.
In cazul in care se foloseste cablu STP distanta maxima intre calculator si
MSAU este de 100m. Lungimea minima de cablu ecranat sau neecranat este
de 2,5m.

23
Corespunzator specificatiei IBM distanta maxima de la MSAU la un calculator
sau la un Server de fisiere este de 150 picioare (45m) in cazul in care se
foloseste cablu de tip 3.
Placi de Retea:
Placile de Retea Token Ring sunt disponibile atat ca modele de 4Mbs cat si de
16Mbs. Placile de 16Mbs pot receptiona cadre de dimensiuni mai mari
reducand astfel timpul de transmisie. Implementarea Placilor de Retea Token
Ring necesita o atentie deosebita deoarece Retea poate functiona doar la una
din cele 2 viteze posibile.
Daca Reteaua functioneaza la 4Mbs pot fi folosite Placi de 16Mbs deoarece
acestea trec automat la 4Mbs, in schimb o Retea de 16Mbs nu accepta Placi
de 4Mbs deoarece acestea nu isi pot mari viteza.

INSTALAREA UNUI SISTEM DE OPERARE

Daca calculatorul mai functioneaza se noteaza pe hartie toate elementele:
• Tipul Placii Video;
• Tipul Placii de Sunet;
• Memoria si proprietatile HDD (tipul si dimensiuni);
• Tipul de Modem si orice alta componenta;
Acest lucru se poate realiza daca ne ducem pe pictograma My Computer se
apasa clik pe butonul drept si se alege optiunea propietati. Se alege eticheta
Device Manager. Tot in eticheta Device Manager se poate afla daca
componentele sunt instalate bine.
Componenta care nu functioneaza normal prezinta semnul mirarii in fata lor.
Componentele care nu au fost deloc instalate se gasesc in Other Device.
Eventual se poate folosi un Soft specializat de identificare a componentelor
Hard.
Dupa ce sau identificat componentele se verifica daca avem Drivere pentru
fiecare componenta Hard.
Fiecare Sistem de Operare necesita constructia unei Partitii Logice pe HDD.
Partitiile pot fi construite cu ajutorul programului Fdisk.exe.
Se construieste o Disk-eta Sistem. Pentru a construi o Disk-eta Sistem se
apeleaza butonul Start => Seting => Control Panel => ADD\Remove Programs.
Se introduce disk-eta in unitate si se apeleaza optiunea Create Disk.
Fisierele sistem sunt :
• Comand.com
• Io.sys
• Msdos.sys
In cazul in care avem aceste 3 fisiere sau unul din ele este sters de pe HDD
sau mutat in alta parte calculatorul nu mai porneste. Pentru a transfera inapoi
sistemul de pe o Disk-eta Sistem pe HDD se foloseste comanda: Sys A: C:
Daca nu functioneaza verificam daca exista fisierul Sys.com pe Disk-eta
Sistem. Daca nu exista il gasim in directorul Windows subdirectorul Comand.
Pentru instalarea Sistemului de Operare ne trebuie:
• O Disk-eta Sistem;
• Kit-ul Sistemului de Operare. Acest Kit daca exista pe un CD va fi
transferat in calculator cu ajutorul CD ROM-ului.

24
 Cand se Restart-eaza calculatorul se intra in BIOS si se seteaza
butarea calculatorului sa aiba loc de pe Disk-eta.
BIOS FEATURE SETUP => BOOT SEGVENCE (se alege A: +Esc.) si se iese
cu SAVE & EXIT SETUP.
Utilizarea programului Fdisk pentru a construi Partitia Logica:
Se lanseaza Fdisk + Enter.
Prima intrebare este daca vrem sa utilizam FAT32 SAU FAT16.
- Windows WorkStation NT si MsDos utilizeaza FAT16;
- Windows ’95, ’98, Windows NT Server utilizeaza FAT32;
Se raspunde cu Y pentru FAT32 si N pentru FAT16. Va aparea meniul
programului Fdisk. In cazul in care avem un singur HDD avem 4 optiuni, daca
avem avem 2 sau mai multe HDD vom avea 5 optiuni:
1. Create DOS partition or Logical DOS Drive – creaza o partitie DOS sau o
partitie logica pentru sistemul de operare MS-DOS. Dupa ce s-a ales
optiunea 1 si s-a apasat Enter avem 3 optiuni:
• Create Primary DOS Partition – cu ajutorul acestei optiuni creeam
o partitie care poate fi setata ca activa si deci ca atare putem
instala sistemul de operare pe ea.
• Create Extended DOS Partition.
• Create Logical DOS Drive(s) in the Extended DOS Prtition.
Construiesc tot niste partitii dar care nu pot fi folosite decat la
stocarea de informatii. Aceste partitii nu pot fi setate ca partitii
active. Daca se alege una din optiunile de aici (pentru un HDD
care nu a mai fost partitionat obligatoriu optiunea 1), va aparea un
mesaj care ne intreaba dimensiunea partitiei care va fi creata.
2. Set active partition. Optiunea 2 ne ajuta sa stabilim care este partitia activa.
Daca se alege aceasta optiune si se apasa Enter ni se afiseaza o lista cu
toate partitiile existente si in dreptul coloanei Status va fi afisat un A in
dreptul partitiei active.
3. Delete partition or Logical DOS Drive – cu ajutorul acestei optiuni putem
sterge partitiile. Daca se alege aceasta optiune apar diferite optiuni pentru
stergerea partitiilor pe specific.
4. Displey partition information. Cu ajutorul optiunii 4 se vad informatiile de pe
HDD.
5. Cu optiunea 5 se schimba HDD fizic in cazul in care avem mai multe HDD-
uri.
Dupa ce a fost construita logic partitia se apasa Esc. pentru a iesi din Fdisk si
se da un restart la calculator pentru a se reactualiza BIOS-ul cu noile
modificari. Dupa ce a fost restartat calculatorul va trebui sa formatam partitia
nou creata pentru a o face utilizabila: Format (litera partitiei):
Va aparea un mesaj: Atentie se pierd toate datele. In cazul in care nu exista
comanda Format ne asiguram ca exista fisierul Format.com pe Disk-eta. La
sfarsitul Formatarii ne cere o denumire pentru partitia respectiva: C, D, E, …..
Dupa ce a fost creata si formatata partitia se poate instala sistemul de operare.
El poate fi instalat de pe CD ROM sau poate fi copiat Kit-ul de pe alt calculator.
In primul rand se transfera sistemul de pe Disk-eta sistem pe aceasta partitie.
Se creaza un director NC pe partitia respectiva si se copie Norton Comander
de pe Disk-eta pe partitia respectiva: Copy *.* C:\NC.
Se lanseaza NC pe ambele calculatoare se apeleaza bara de configurare cu
F9 si in meniul Left se alege optiunea Link. Apare o fereastra care ne cere sa
specificam pe ce port are loc comunicarea (LPT 1). Se specifica care este

25
 master si care este sclave. Stapanul va fi cel pe care copiem, iar sclavul va fi
cel de pe care copiem. Apoi se apasa butonul Link. Legatura va fi creata si pe
calculatorul master.
Se selecteaza directorul cu tasta Insert si se apasa F5 pentru copiere.
OBS: Disk-eta sistem creata de Win ’95 nu incarca CD ROM la pornire. Disk-
eta creata de Win ’98 contine un driver universal de CD ROM si atunci cand se
porneste calculatorul de pe ea se incarca si CD ROM-ul.
Pentru a sterge mai repede directorul Windows si Programul Files
se incarca Programul Smart drv.
Smartdrv (jumatate din memorie) 0 64Mb=32000;
16Mb=8000;
Pentru a incepe instalarea sistemului de operare Windows se merge in
directorul unde este localizat Kit-ul de instalare si se lanseaza fisierul: Set
up.exe. dupa lansarea Set up-ului calculatorul face o verificare cu Scandisk-ul,
dupa ce se apasa OK se apasa Esc. pentru a continua instalarea.
Pasul urmator ne arata Licenta (regulamentul). Dupa ce s-a dat Yes la Licenta
urmeaza 3 pasi:
1. Sistemul de operare colecteaza informatii despre calculator.
In urmatorul pas se stabileste directorul in care se instaleaza sistemul de
operare.
In pasul urmator se stabileste modul de instalare:
- Tipical – sunt instalate toate modulele necesare sistemului de
operare;
- Portable – sunt instalate si modulele de gestionare a bateriei
de la Leptop;
- Compact – sunt instalate modulele minime care trebuiesc
sistemului de operare pentru a functiona (se face economie
de spatiu pe HDD);
- Custom – modulele care se instaleaza sunt definite de
utilizator;
In pasul urmator ne cere Licenta.
In pasul urmator ne cere numele calculatorului si compania.
In pasul urmator avem 2 optiuni:
- Instaleaza majoritatea componentelor;
- Arata-mi lista componentelor pentru a alege;
2. Copie fisierele in calculator.
Dupa ce a fost instalat trebuie sa configuram calculatorul astfel incat sa folosim
resursele la maxim.
Se configureaza Placa Video. Predefinit Windows-ul instaleaza un driver
generic care face sa functioneze Placa Video in 16 culori.
Pentru a configura Placa Video se executa clic cu butonul drept pe Desktop si
din meniul contextual care apare se alege optiunea Properties. Apare o
fereastra cu 4 etichete; se alege eticheta Settings cu optiunea Advanced
Properties se va deschide o noua fereastra si din eticheta adapter se alege
butonul Change.
Daca avem driver pe HDD sau pe Disk-eta.
Daca in fereastra File a aparut inf-urile.
OBS:desi avem driver si ne ducem in directorul aferent uneori este posibil sa
nu vedem inf-urile. Acest lucru se intampla din cauza ca predefinit sistemul de
operare Windows are bifata optiunea sa nu arate fisierele ascunse. Pentru a
remedia acest lucru se da dublu clic pe My Computer sau se lanseaza

26
 Windows Explorer se apeleaza meniul View => Options => se bifeaza caseta
Show All Files.
In cazul in care cunoastem toate caracteristicile Monitorului si avem drivere
pentru el putem instala la fel ca si Placa Video.
Prin instalarea Monitorului la caracteristicile lui optime se poate creste rata de
reamprospatare (Refresh).
My Computer => Proprties =>Device Manager => se verifica ce componente
nu sunt instalate (?) si ce componnte nu sunt instalate bine (!).
Instalarea Placii de Retea: PCI Ethernet Controller
Metoda 1: dublu clic => eticheta driver si se apeleaza butonul Update Driver =>
incepe instalarea
Metoda 2: se seteaza => Remove => Refresh => incepe instalarea
Primul pas de instalare . Calculatorul cauta automat pe FDD driver pentru
componenta respectiva.
Dupa ce s-a inceput incarcarea driver-ului de Retea ne este afisata fereastra
Network pe eticheta Identification. In aceasta fereastra se vor completa:
- Numele calculatorului in cazul in care avem o Retea de
calculatoare. Numele calculatorului trebuie sa fie unic.
- Se trece numele Retelei. Se vor vedea intre ele numai
calculatoarele care au acelasi nume la Work group.
Dupa completare se apasa butonul Close.
Dupa ce sau efectuat toate operatiile se merge pe My Computer => Properties
=> se va verifica daca au fost instalate corect.
Configurarea Retelei in continuare dupa ce a fost instalata Placa de Retea.
Daca instalarea a decurs bine va aparea pe Desktop o pictograma denumita
Network Neighorhood. Daca aceasta pictograma nu exista se apeleaza
butonul Start => Setings => Control Panel si in fereastra care apare avem o
pictograma cu Network Neighorhood sau cu Properties direct din pictograma de
pe Desktop.
Va trebui sa ne decidem pe ce Protocol va functiona Reteaua si pe ce sistem
de operare ofera servicii. Acest lucru se stabileste din fereastra Network
eticheta configuration.
TCP/IP daca se doreste iesirea Retelei pe Internet sau IPX daca nu se doreste
iesirea pe Internet.
Pentru a adauga un serviciu sau un Protocol se apeleaza butonul ADD, din
fereastra care apare se specifica ce vrem sa adauga. Dupa ce s-a ales
Protocolul va aparea o fereastra care ne intreaba ce protocol vrem sa aducem.
Tot in eticheta configuration avem o caseta intitulata Primary Network Logon cu
care stabilim modalitatea de intrare in Retea.
Client for Microsoft Network atunci cand pe calculator sunt mai multi
utilizatori cu conturi separate.
Windows Logon atunci cand pe calculator exista o singura persoana si nu
vrem sa fie deranjata de fereastra de Logare la Retea.
De la butonul File and Print Sharing stabilim daca calculatorul va fi vizualizat in
Retea pentru a putea partaja resursele pentru utilizatorii din Retea.
Dupa ce s-au instalat toate componentele hard avem nevoie sa instalam si soft
cum ar fi: programul de grafica, tehnoredactare, etc. orice soft pentru a fi
instalat necesita un kit de instalare.
Instalarea Microsoft Office
Se cauta fisierul setup.exe si se lanseaza. Dupa ce s-a completat numele si
utilizatorul apare o fereastra care ne indica in ce director va fi instalat. Daca nu

27
ne convine directorul implicit putem apela butonul Change Folder si putem
schimba directorul in care va fi instalat.
In pasul urmator se specifica daca va fi instalat normal (Tropical) sau daca
specificam numai ce elemente sa instaleze (Custom).

Administrarea Retelei Peer to Peer

Pentru a putea da acces la resursele din calculatorul nostru in Retea trebuie sa
avem activata optiunea Sharing pentru fisiere si eventual pentru imprimanta.
Acest lucru se activeaza din fereastra Network butonul File and Print Sharing.
( se bifeaza: I want tobe able to give others access to my files ).
Dupa ce ne-am asigurat ca avem Sharing-ul activat se face si o verificare a
numarului de IP din Retea astfel incat sa fim siguri ca fiecare calculator din
Retea are un numar de IP unic.
Configurarea numarului de IP se face astfel:
Din ferestra Network eticheta configuration se selecteaza TCP/IP si se apasa
butonul Propertions. Se va deschide o ferestra cu 7 etichete. Se selecteaza
eticheta IP Address si avem 2 optiuni disponibile:
1. O adresa de IP automat – aceasta optiune se alege doar intr-o Retea
bazata pe Server. Serverul va trebui sa aiba instalat DHCP (dinamic host
control protocol).
2. Se selecteaza numai atunci cand setam manual adresa de IP. Acest lucru
se realizeaza intr-o Retea Pear to Pear .
IP Address: 192. 168. 0. 1~ 255
Subnet Mask: 255. 255. 255. 0 – identic la toata Reteaua
Pentru a da acces la anumite fisiere, directori sau chiar partitii intregi se
procedeaza in felul urmator: - se deschide My Computer sau Windows
Explorer.
Se lanseaza My Computer se apasa pe butonul drept pe unitatea de disc sau
pe directorul pe care vrem sa-l facem vizibil in Retea si din meniul contextual
care apare se alege optiunea Sharing.
- SharName – se completeaza numele sub care va fi vazut in
Retea.
- Comment – se poate fece o scurta descriere care poate fi
vazuta la detalii.
- Access Type – tipul de acces pe care il utilizatorii in Retea.
• Read-Only;
• Full;
• Depends on Password;
Read-Only Password – parola pentru citire.
Full access Password – parola pentru acces total.
Daca dorim sa vedem cine ne acceseaza calculatorul putem folosi utilitarul Net
Watcher: Start => Programs => Accessories => System Tools.
Daca nu este instalat va trebui sa-l instalam: Se apeleaza Start => Settings =>
Control Panel => Add Remove Programs se alege eticheta Accessories
(System Tools la Windows ’98), si se apasa butonul Details se bifeaza Net
Watcher, (avem nevoie de kit) + OK.
Deoarece securitatea este foarte slaba pe Windows ’95, ’98 administratorii
suplimenteaza securitatea cu diferite programe de securitate. Programele de
securitate necesita memorie destul de mare si prezinta dezavantajul ca incep
sa clacheze daca calculatorul nu are cel putin 32MB RAM.

28
O alternativa pentru marirea securitatii este editarea registrilor. Pentru a edita
registri se foloseste programul Regedit. Inainte de a face orice modificare in
registri se salveaza registri originali.
Start => RUN => se scrie Regedit
Pentru a salva se merge in meniul Registry => Export Registry File, dupa ce s-a
construit un director numit Registri Originali.
Pentru a securiza Control Panel => Display => Appearance se merge in HKEY
CURRENT USER =>Software => Microsoft => Windows => Current Version =>
Policies => System;
(daca nu avem System il construim – se apeleaza meniul Edit => New => Key).
Cu directorul System selectat se creeaza o noua valoare DWORD cu
denumirea: NoDispAppearancePage.
Cu valoarea 0 este dezactivata adica va fi afisata pagina iar cu valoare 1 va fi
activata, nu va fi afisata pagina.
Pentru a securiza celelalte pagini din Display se scrie pe rand:
NoDispBackgroundPage
NoDispScrSavPage
NoDispSettingsPage
Pentru a securiza Network Neighborhood se intra in editorul de registri optiunea
HKEY CURRENT USER => Software => Microsoft => Windows => Current
Version => Policies => Network.
Pentru ascunderea lui File and Print Sharing Control se editeaza
NoFileSharingControl.
Pentru a ascunde Identification page se editeaza NoNetSetupIDPage.
Pentru a ascunde Network Access Control Page se editeaza
NoNetSetupSecurityPage.
Pentru a bloca accesul la fereastra de schimbare a parolei si de definire a
utilizatorului (User Profiles):
HKEY CURRENT USER => Software => Microsoft => Windows => Current
Version => Policies => System;
Pentru a ascunde Change Password Page se editeaza NoPwdPage.
Pentru a ascunde Remonte Administrator Page se editeaza NoAdminPage.
Pentru a ascunde User Profile Page se editeaza NoProfilepage.
Pentru a ascunde sistemul acceasi cale se editeaza.
Pentru a ascunde Device Manager Page se editeaza NoDevMgrPage.
Pentru a ascunde Hardware Profile Page es editeaza NoConfigPage.
Pentru a ascunde butonul File System din Control Panel se editeaza
NoFileSysPage.
Pentru a ascunde Virtual Memory Page se editeaza NoVirtMemPage.

INSTALAREA SISTEMULUI DE OPERARE WINDOWS NT

Windows NT Work Station poate fi instalata cu o partitie de FAT16 sau NTSF.
Partitia NTSF este specifica pentru Sistemul de Operare Windows NT Work
Station sau Server. Acest tip de partitie permite un grad sporit de securitate.
Pentru a instala Windows NT Work Station pe langa Kit-ul de instalare care
poate fi pe hard sau pe CD ROM mai avem nevoie de 3 disk-ete formatate.
Pe CD exista o structira de directori specifica categoriilor de procesoare
existente (Risc, Alfa, I386), dupa care se intra in directorul I386 si se lanseaza
Winnt.exe. Ni se cere pe rand cele 3 disk-ete incepand cu disk-eta 3,2,1. Dupa

29
ce au fost facute cele 3 disk-ete , se introduce disk-eta 1 si se restarteaza
calculatorul. Din acest moment se incepe instalarea Sistemul de Operare
Windows NT care este asemanatoare cu Windows ’95, ’98.
Etapa cu cele 3 disk-ete de configurare nu este necesara daca CD este auto
bootabil.
Dupa ce s-a pornit calculatorul de cele 3 disk-ete, in cazul lui Windows NT
Server apare urmatorul ecran:
“Wecome to Setup”, cu urmatoarele optiuni:
- Enter pentru a continua instalarea;
- R. pentru repararea unei versiuni care a fost instalata si nu
mai functioneaza;
- F1 pentru ajutor;
- F3 pentru iesire;
In pasul urmator urmeaza o detectare automata a tuturor controlerelor din
interiorul calculatorului. Dupa ce au fost detectate controlerele apare un mesaj
care contine licenta de functionare, se apasa pe Page Down. Cand se ajunge
pe ultima pagina de la licenta se apasa F8 ceea ce inseamna ca suntem de
acord cu ea.
Urmatorul ecran afiseaza componentele Hard care au fost gasite.
In pasul urmator sunt afisate partitiile disponibile si tipul lor. Cu sagetile
directoare se alege partitia, pentru a creea o partitie pe un spatiu nepartitionat
se foloseste tasta C, daca dorim sa stergem o partitie folosim tasta D.
In pasul urmator putem formata partitia in tip FAT sau NTSF, se poate converti
o partitie de tip FAT in tip NTSF sau se poate lasa partitia intacta.
In pasul urmator se poate stabili directorul in care va fi instalat Sistemul de
Operare.
Etapa a 2-a de instalare
Apare o ferestra cu 3 mari pasi:
1. Se apasa pe Next pentru a incepe.
In pasul urmator se se completeaza numele si organizatia.
In pasul urmator se specifica modelul de licenta.
In pasul urmator se scrie numele calculatorului.
In pasul urmator se stabileste tipul de Server.
NTS lucreaza pe domenii. Un domeniu este un grup de calculatoare invecinate
din punct de vedere geografic sau grupate pe specific functional.
• Primary Domain Controller;
• Backup Domain Controller – se tine o baza de date de rezerva a domeniului
astfel incat daca se intampla sa cada PDC automat bdc preia tot fluxul de
date;
• Stand-Alone Server – se foloseste atunci cand calculatorul respectiv va
sustine o aplicatie si exista deja un BDC si un PDC.
In pasul urmator se stabileste parola de Root (administrator).
In pasul urmator suntem intrebati daca vrem sa creem un disc de reparatie sau
nu.
In pasul urmator se specifica componentele ce vor fi instalate.
2. In al 2-lea mare pas se trece la configurarea Retelei.
In pasul urmator se stabileste daca instalam IIS, (Internet Information Server)
care contine Server de W.W.W. , Server de FTP si Server de Gropher.
In pasul urmator se stabileste Placa de Retea. in prima faza se apsa pe butonul
Start Sarch pentru cautare automata si daca nu este gasita de calculator se
selecteaza Select From List dupa care Have a Disk si se indica calea.

30
In pasul urmator se stabilesc protocoalele de comunicare. Predefinit afiseaza
cele 3 protocoale rutabile.
In pasul urmator se stabilesc serviciile de Retea.
• RPC Configuration – se foloseste atunci cand dorim sa alocam nume la
adresele de IP.
• Work Station – se foloseste si ca statie de lucru.
• Server – pentru a oferi servicii de Server.
Dupa ce s-a dat confirmarea pentru instalarea componentelor apare un mesaj
si dam raspunsul Nu. Calculatorul care tine Serverul de DHCP are intotdeauna
o adresa statica si se configureaza manual. Daca instalam un Work Station si
avem un Server de DHCP in Retea raspunsul la aceasta intrebare este Yes.
In pasul urmator sunt aratate binding-urile (soft), pentru toate serviciile.
Daca am ales tipul de Server PDC sau BDC apare o fereastra cu denumirea
calculatorului si ne cere sa specificam numele domeniului. Daca tipul de Server
este Stand Allone Server in loc de Domain vom avea de specificat Workgroup.
In pasul urmator se testeaza Placa Video.
Fiecare utilizator care acceseaza resursele de pe Server sau care se
conecteaza cu calculatorul la domeniu trebuie sa posede un cont care sa fie
validat de PDC.
Pentru a ne conecta cu un calculator care are Windows ’95, ’98 la un domeniu
NT se apeleaza fereastra Network, se apasa double clik pe Serviciu Client for
Microsoft Network se valideaza caseta Logon to Windows NT domain dupa
care se da OK si se restarteaza calculatorul.
Pentru a creea contul de utilizator se merge pe Start => Programs =>
Administrativ Tools => User Manager for Domains. Pentru a creea utilizatori se
alege optiunea Users.
- Username – nume de utilizator;
- Full Name – numele complet al utilizatorului;
- Descriptions – descrierea lui;
- Password – parola;
- Confirm Password – se rescrie parola;
Dupa care se stabilesc urmatoarele:
- Daca vrem ca utilizatorul sa-si schimbe parola dupa prima
logare;
- Sa nu-si schimbe parola;
- Parola nu expira niciodata. Se poate seta parola pe anumite
perioade de timp sau sa fie variabila tot timpul;
- Account Disabled – se blocheaza contul;
Service Pack
Dupa ce s-a intalat Windows NT Server trebuie sa mai instalam un
Service Pack pentru a remedia diferitele bavuri care au aparut de-a lungul
timpului. La instalarea de pe CD-ul original avem Service Pack 1 si in momentul
de fata exista Service Pack 6. Cand se porneste calculatorul apasand tasta F8
apare un meniu de pornire:
1. Normal
2. Safe mode
3. .
4. comand prompt only
5. .
De la Service Pack 4 in sus a aparut Internet Information Service
3.0. (I.I.S.). Srvice Pack se prezinta sub forma unui fisier.exe care se lanseaza

31
de pe CD sau HDD. Inainte de a lansa Srvice Pack trebuie oprite toate
Serverele care ruleaza in acel moment.
Dupa ce s-a configurat protocolul TCP/IP intr-o Retea Pear to Pear
se aloca manual o adresa de IP pentru fiecare calculator. Daca dorim sa
verificam legaturile intre calculatoare putem utiliza utilitarul PING. Din punct de
vedere tehnic ping-ul este timpul necesar unui pachet de a strabate drumul
pana la calculatorul adresa si inapoi (dus-intors).
In cazul unei Retele bazata pe Serverputem opta pe 2 variante de
configurare a numarului de IP.
1. Metoda manuala. Prezinta dezavantajul ca ne ia foarte mult timp.
2. Metoda automata. Prin configurarea serviciului:
DHCP Server pe calculatoare care are Sistemul de Operare Windows
NT Server. DHCP Server este utilizat de Windows NT pentru a
centraliza si gestiona adresele de IP intr-o Retea bazata pe protocolul
TCP/IP. Pentru a functiona DHCP Server trebuie sa il instalam si sa il
configuram optim (nu este obligatoriu ca, calculatorul respectiv sa fie
P.D.C.). DHCP Server trebuie configurat cu o adresa statica de IP
subnet mask si optional se poate configura poarta de iesire Gateway.
Dupa ce a fost instalat DHCP Server trebuie creat un scop. Scopul contine
clasa de aderese IP pe care poate sa o aloce DHCP Server la clienti.
Clienti care suporta DHCP:
• Windows NT Server 3.5
• Microsoft Windows ’95; ’98
• Microsoft Windows for Workgroups 3.1
• Microsoft Network Client 3.0. for Ms-dos
• Microsoft Lan Manager 2.2
Pentru a instala DHCP Server se foloseste pictograma Network din
Control Panel. Din eticheta Service se apasa pe but ADD si din fereastra care
apare se alege DHCP Server. Se reporneste calculatorul pentru a porni serviciu
dupa care se merge pe DHCP Manager penru a face configuratia de baza.
Start => Programs => Administrator Tools (DHCP)
Pentru a crea scopul dupa ce a fost lansat DHCP Manager se alege
optiunea Scope din bara de meniuri. Se apasa dublu clic pe obtiunea Local
Machine si se va deschide o fereastra intitulata Scope Meniu. Se apasa pe
obtiunea Create si va apare cutia de dialog. Aici avem afisate urmatoarele
optiuni:
1. IP adrress Pool Start Adrress. In dreptul acestei optiuni se
trece adresa de start pentru clasa noastra de adrese.
2. IP adrress And Adrress. Se trece ultima adresa din clasa
noastra de adrese.
3. Sub Net Mask – se trece masca respectiva: 255.255.255.0
4. Lease Duration Limited to. Limiteaza durata scopului si se
specifica numarul de zile. Dupa ce s-au facut aceste setari se
apasa OK si in fereastra DHCP Manager va fi aratat scopul care
mai are nevoie de activare. In clipa in care se inchide fereastra
DHCP Manager ne intreaba daca vrem sa activam scopul.
Raspundem cu OK sau YES.

Daca dorim sa aflam adresa IP in W.NT., Workstation, se foloseste

comanda IP config/0//.

32
 Configurarea WINS (Windows Internet Name Server). Calculatoarele
in Retea folosesc folosesc adese de IP pentru a se identifica unul pe celalalt,
dareste mult mai util daca in loc de adrese se folosesc nume de calculatoare.
WINS Server stocheaza si intretine baza de date cu numele de calculatoare si
adresa lor de IP astfel incat daca vom folosi comanda Ping spatiu nume calculator
spatiu –t, WINS Server identifica adresa de IP a calculatorului cu numele
specificat in comanda si astfel pachetele stiu la ce adresa sa se duca.
Pentru a instala WINS Server se porneste fereastra Network se
alege eticheta Service si se apasa pe Add. Va aparea fereastra Select Network
Service si se alege Windows Internet Server. Dupa ce se da OK se cere CD-ul
cu Kit-ul de Windows NT Server. In continuare se alege eticheta protocols si se
intra in proprietatileprotocolului TCP/IP. Se alege eticheta WINS adrress si in
caseta primary WINS Server se scrie adresa statica de IP care exista pe acel
Server. Se apasa OK se inchide fereastra Network si se restarteaza
calculatorul.
Configurarea lui DHCP Server pentru WINS
Se intra in DHCP manager se apasa diblu clic pe Local Machine si
va aparea adresa de IP a scopului local. Se apasa clic pe adesa de IP a
scopului local si va aparea fereastra Options Configuration. Se apeleaza meniul
DHCP Options din bara de meniurisi se alege optiunea Scope.
Va aparea o fereastra care in partea stanga are o caseta denumita
Unused Options si in dreapta o caseta Active Options. Din caseta cu optiuni
neutilizate se selecteaza 044 WINS/NBNS Server si se apasa pe butonul Add
pentru a fi adusa in caseta cu optiuni active. Va aparea o fereastra care ne
indica ca pentru a functiona corect acest serviciu trebuie sa aducem si optiunea
046 WINS/NBT. Se apasa OK. In acest moment optiunea 044 WINS/NBNS
Server apare in caseta Active Options. Se selecteaza si se apasa pe butonul
value (valoare). Caseta options a ferestrei DHCP Scope se va extinde. Se
apasa butonul Edit Array, va aparea o caseta denumita IP adrress Array Editor.
In aceasta caseta se scrie IP si se apasa butonul Add. Se apasa OK si ne
reantoarcem la fereastra DHCP Options Scope. Din caseta cu optiuni
neutilizate se selecteaza 046 WINS/NBT Nat Type si se apasa Add. In acest
moment 046 WINS/NBT Not Type apare in caseta active options. Se apasa pe
butonul value si in caseta Byte se scrie valoarea 0x8 si se apasa OK. In acest
moment la optiunile active ar trebui sa avem urmatoarele optiuni:
• 003 Router;
• 044 WINS/NBNS Server;
• 046 WINS/NBT Not Type;
Se inchide DHCP Manager si se restarteaza calculatorul, pentru a
testa daca functioneaza se lanseaza un ping cu nume de calculator in loc de
adresa de IP.

Instalarea si configurarea lui Domain Name Space (DNS)

DNS este o baza de date care tine evidenta sub forma erarhica a
tuturor sistemelor dupa nume pentru a fi identificat ca gazde pentru Internet.
Baza de date DNS este o structura arborescenta, fiecare domeniu are un nume
si poate contine mai multe subdomenii. Pentru a instala DNS-Server intr-un
calculator care ruleaza Windows NT Server se merge in fereastra Network din
Control Panel si pe eticheta Service se apasa butonul Add. Calculatorul va cere
kit-ul de instalare dupa care se merge pe eticheta Protocol se intra in

33
proprietatile protocolului TCP/IP si se alege eticheta DNS. In caseta Domain se
scrie numele domeniului (com). Se inchide fereastra Network si se restarteaza
calculatorul.
Pentru a configura DNS-Server se merge pe DNS-Manager care se
gaseste in Administrativ Tools si in meniul DNS se alege optiiunea New Server.
In caseta DNS-Server se scrie denimirea Serverului si se apasa OK.
Se apasa clic cu butonul drept pe numele calculatorului si din meniul
contextual care apare se alege optiunea New Zone. Se creaza o noua zona
pentru Server se apasa pe optiunea Primary si butonul next. In caseta Zone
Name se scrie corporatia.com, se apasa tasta Tab si va fi introdus automat in
caseta Zone File corporatia.com.DNS, se apasa Next si Finish.
In acest moment in lista de Servere apare Serverul creat de noi cu
un nume de Zona corporation.com.

Folosirea lui DNS pentru a rezolva adresele de IP

Pentru a aduce un partener ca o gazda noua in meniul nostru se
lanseaza DNS-Manager si se apasa pe butonul drept pe Zone Name care a
fost creat pentru Serverul nostru. Din meniul contextual care apare se alege
optiunea New Host. In caseta Host Name se trece numele calculatorului
partener. In caseta Host IP adrress se scrie numarul de IP a calculatorului
partener si se apasa pe butonul Add Host, dupa care se apasa pe Done
(executat). Pentru a aduce un nume pentru calculatorul partener in zona
noastra se procedeaza in felul urmator: in paniul din dreapta de la DNS-
Manager se apasa pe butonul drept pe Zone Name. Din meniul care apare se
alege optiunea New Record. Va aparea o fereastra intitulata New Resurce
Record. Suboptiunea Record Tide se apasa clic pe campul Name Record. In
caseta Alias Name se scrie un nume de Server pentru calculatorul partener in
caseta For Host DNS Name se scrie numele calculatorului partener urmat de o
perioada si numele nostru de domeniu – Server 1.vanzari.com. se apasa OK.
Pentru a aduce o inregistrare pentru name Server la domeniul nostru
se procedeaza in felul urmator: se apasa clic cu butonul drept pe Zone Name si
din meniul care apare se alege optiunea New Record. Va aparea fereastra New
Resurce Record.
In Name Server DNS Name se scrie numele calculatorului partener
si se apasa OK, dupa care se inchide DNS Manager. Pentru a verifica daca a
fost rezolvata adresa de IP. Folosind DNS se executa comanda Ping spatiu
Numele calculatorului partener.
Dupa ce a fost configurat DHCP, WINS si DNS-ul apare necesitatea
de a configura utilizatorii care vor lucra in Retea si eventual utilizatorii care vor
lucra chiar pe calculatorul Server. Un cont de utilizator este un set de informatii
unice care garanteaza unui utilizator accesul la resursele Retelei. Exista 3 tipuri
de conturi de utilizator. Unul se refera la conturile pe care le puteti creea
singuri, iar celelalte 2 sunt prestabilite si sunt create automat la instalarea
sistemelor. Windows NT Server sau Windows NT Workstation. Cele 2 tipuri
prestabilite sunt contul Guest (oaspete) si contul Administrator.
Sistemul de operare a unui calculator determina tipul de conturi
precum si instrumentele pe care le puteti crea si gestiona. In cazul
calculatoarelor care ruleaza NT Workstation instrumentul de gestionare a
conturilor este un User Manager. Conturile create cu User Manager sunt conturi
locale si in cazul calculatoarelor care ruleaza NT Server instrumentul de
gestionare a conturilor este User Manager for Domains. Acesta este folosit

34
pentru a gestiona conturi in domeniul local pe orice calculator Server membru
sau alt domeniu la care aveti acces. Conturile create cu User Manager for
Domains pot fi conturi locale sau conturi de domeniu. Cu ajutorul unui cont de
domeniu utilizatorul poate deschide o sesiune de lucru intr-un domeniu si poate
avea acces la resursele domeniului respectiv de pe orice calculator din Retea
folosind un singur cont si o parola.
Contul de domeniu al utilizat este creat intotdeauna cu User
Manager for domains. Desi poate fi creat de pe orice calculator care ruleaza
acest program contul apare intotdeauna in directorul principal al bazei de date
pe controlerul primar de domeniu.

Planificarea conturilor de utilizator

Inainte de a crea un cont de utilizatorstabiliti cerintele pentru fiecare
utilizator stabiliti cerintele pentru pentru fiecare utilizator in functie de nivelul de
securitate a Retelei. Pentru a face mai eficient procesul de administrare si a
aplica masurile de securitate cele mai potrivitetineti contul in strategia de
planificare de urmatoarele elemente:
♦ conventia de denumire; stabileste modul in care utilizatorii
vor fi identificati in cadrul Retelei.
♦ daca sunteti consegvent in atribuirea numelor va veti
facilita munca si va ve-ti amintinumele utilizatorilor pentru ai
localiza pe liste.

Reguli pentru conventia de denumire:

♦ numele utilizatorilor trebuie sa fie unice;
♦ numele utilizatorilor pot contine pana la 20 de caractere
mari sau mici cu exceptia urmatoarelor: “, /, \, [, ], :, ;, =, |, +, *, ?,
<, >, .
Daca aveti un numar mare de utilizatori puteti folosi si nume
duplicate.
Sugestii: daca aveti 2 utilizatori cu numele Eric Lang, primul nume de
utilizator va fi EricL. Iar al 2-lea va fi EricLa.
Se pot aduga cifre la numele utilizatorilor. Ex: EricL1 si EricL2.
In institutiile mai mari este util sa-i puteti identifica pe angajatii
temporari dupa numele de utilizatori. Ex: T_EricL1 si P_EricL2.
Un alt elelment important:
Cerintele privind parola: pentru a proteja accesul la domeniu sau la
calculator fiecaru-i cont de utilizator ii este atribuita o parola.
In privinta parolelor se iau in considerare urmatoarele principii:
- atribuiti intotdeauna contului de administrator o parola
formata din 14 caractere folosind conbinatii de litere mici si litere
mari.
- evitati folosirea inei asocieri clare cum ar fi numele unui
membru al familiei sau al animalului dvs preferat.
- Nu se scrie parola si numele de utilizator pe hartiute care
se lasa pe birou.

− Orarul de acces
In mod prestabilit utilizatorii se pot conecta la un Server 24ore/zi. In
cazul unei Retele cu nivel inalt de securitate este bine sa se limiteze perioada
de acces in functie de orarul persoanei respective.

35
− Restrictii privind statia de lucru
In mod prestabilit orice utilizator cu un cont valid poate deschide o
sesiune de lucru intr-o Retea de pe orice calculator care ruleaza Windows NT.
Intr-o Retea cu nivel inalt de securitate in care sunt stocate informatii
importante pe calculatorullocal, limitati numarul utilizatorilor care pot deschide
sesiuni de lucru de pe acel calculator.
− Locatia directorului de domiciliu
Directorul de domiciliu este un director in care utilizatorul isi
stocheaza fisierele si programele. El este util pentru ca ofera o locatie centrala
pentru pentru fisierele unui utilizator facilitand operatiunile de localizare a
fisierelor, de stergere si de curatare a HDD-ului.

Crearea conturilor de utilizator

Conturile de utilizator sunt create cu ajutorul programului User
Manager si User Manager for Domains. Pentru a putea folosi unul din aceste
instrumente trebuie sa beneficiati de privilegii de administrator. Pentru a lansa
User Manager for Domains se apeleaza Start => Programs => Administrativ
Tools => User Manager for Domains.
Pentru a adauga un nou utilizator se apeleaza meniul User optiunea
New User.
In caseta User Name se trece un nume unic bazat pe conventia de
denumire stabilita, este unica optiune necesara.
In caseta Full Name se trece numele complet al utilizatorului pentru
a determina care persoana raspunde de cont (se completeaza optional).
Caseta Descriptions, se face o descriere utila pentru identificarea
utilizatorului. Poate fi calificarea profesionala sau apartenenta la un
departament sau un anume birou (optional).
Password – parola.
Confirm password – se rescrie aceiasi parola.
Chiar daca atribuiti sau nu o parola unui cont nou in mod prestabilit
Internet se va cere utilizatorului sa-si schimbe parola la prima logare.
User Must Change Password at Next Logon – utilizatorul trebuie sa
schimbe parola la prima logare.
Daca dorim sa controlam parola trebuie sa bifam optiunea User can
not Change Password.
Password Never Expires – sa nu expire niciodata.
Account Disabled – se suspenda contul.
Account Locked Out – aceasta optiune ne da posibilitatea ca atunci
cand se iese de pe director sa se blocheze contul.

Creerea unui director de domiciliu

Pentru a crea directorul de domiciliu se foloseste butonul Profiles.
Dupa ce se apeleaza butonul Profile apare o fereastra cu urmatoarele
elemente:
− Campul Users Profiles care contine caseta User Profile
Path (cale) si caseta Logon Scipt Name;
− Campul Home Directori care contine caseta Local Path,
Conect si To.
Se selecteaza contul in fereastra User Manager si se apasa pe
butonul Profile. Va aparea fereastra User and Viroment Profile. Se apasa clic
pe caseta Conect din campul Home Directori. In caseta Conect va aparea litera

36
(Z:). Aceasta este litera unitatii de disc pe care o veti folosi pentru al conecta pe
utilizator la directorul de domiciliu in momentul deschiderii
sesiunii de lucru. In caseta To tastati: \\nume_calculator\nume_director\
%username%. Se apasa clic pe butonul OK si pe butonul OK de la fereastra
Users Manager.
Pentru a atribui simultan dosare gazda mai multor conturi se
selecteaza conturile din fereastra User Manager cu ajutorul tastei Ctrl dupa
care se executa aceeasi procedura de mai sus.
Stabilirea orarului de conectare.
Se apasa butonul Hours si va apare fereastra Logan Hours. Aici
avem un grafic cu cele 7 zile ale saptamanii si putem trasa pe grafic perioada
de conectare. O caseta plina indica faptul ca utilizatorului ii este permis sa se
conecteze la acea ora. O caseta goala indica faptul ca utilizatorul nu se poate
conecta.
Stabilirea optiunilor privind contul. Se apasa butonul Account din
fereastra User Manager si in fereastra care apare avem 2 optiuni:
− Account expairs – unde putem specifica Never (niciodata)
sau End Of si se trece ziua luna si anul cand expira.
− Account Type (tipul de cont) – unde putem alege optiunea
Global Account sau Local Account.
Optiunea Local Account se alege de obicei pentru utilizatorii din
domenii cu care nu exista relatii de incredere.

Creerea si configurarea conturilor de grup.

Conturile de grup sunt colectii de conturi de utilizatori cu cerinte
comune. Prin organizarea conturilor in grup se simplifica considerabil sarcinile
de administrare.
Adaugarea unui cont de utilizator la un grup il transforma pe
utilizatorul respectiv intr-un membru al grupului si ii confera toate drepturile si
permisiunile acordate grupului. Calitatea de membru al grupului faciliteaza de
asemenea atribuirea permisiunilor si drepturilor pentru grupuri intregi de
utilizatori printr-o singura operatie.

Permisiuni si drepturi ale utilizatorilor.

Permisiunile sunt norme prin care se precizeaza ca utilizatorii pot
folosi o resursa cum ar fi un director un fisier sau o imprimanta. Intrucat
intretinerea permisiunilor pentru un grup este mai simpla decat intretinerea
permisiunilor pentru un numar mare de utilizatori in general se prefera folosirea
grupurilor pentru obtinerea accesului la resurse. Drepturile utilizatorilor sunt
norme prin care se precizeaza ce utilizator poate efectua anumite operatii de
sistem cum ar fi: creerea unui cont de utilizator, conectarea la un calculator
local sau oprirea unui Server.
Un utilizator poate fi membru al unuia sau mai multor grupuri.
Utilizatorul care este membru al mai multor grupuri poseda toate drepturile si
permisiunile grupului din care face parte.
Exista 2 tipuri de grupuri:
- Grupuri locale;
- Grupuri globale;
Grupurile locale sunt folosite pentru a da utilizatorilor permisiunea de
acces la resursele de Retea de pe un calculator local. Grupurile locale mai sunt
folosite pentru a oferi utilizatorilor dreptul de a efectua diferite operatii de sistem

37
cum ar fi: reglarea ceasului sistemului sau salvarea de siguranta si restaurarea
fisierelor.
Windows NT cuprinde mai multe grupuri locale predefinite cu
drepturi ale utilizatorilori preatribuite.

38