Ne întorceam de la vizita făcută căpeteniei kurzilor badinan. Când ajunserăm pe cea din urmă colină, de unde puteam cuprinde cu privirea Valea închinătorilor Diavolului, zărirăm aproape de casa beiului o grămadă uriaşă de vreascuri, la carecâţiva iezizi adăugau mereu altele. Pir Kamek stătea acolo şi arunca din când incând câte o bucată de smoală. —
A
CESTA
E
UN
RUG
DE
SACRIFICIU
—
ZISE
A
II
.
—
C
E
ARE
DE
GÂND
SĂ
JERTFEASCĂ
PIRUL
?
—
N
U
ŞTIU
.
—
P
ROBABIL
UN
ANIMAL
.
—
N
UMAI
LA
PĂGÂNI
SE
ARD
ANIMALELE
.
Iezizii nu ard nici animale, nici fructe. Pirul nu mi-a spus ce va arde, dar el eun mare sfânt şi ceea ce face dânsul nu poate fi un păcat.Mereu răsunau de la colina din faţă salvele pelerinilor care soseau şi mereu lise răspundea din vale, şi totuşi observai, când ajunserăm jos, că în valea aceastaabia dacă mai încăpeau oameni. Dădurăm caii în seama servitorilor şi pornirămspre mormânt. Pe drumul care ducea la acesta era o fântână ţâşnitoare împrejmuităcu lespezi de piatră. Pe una din ele se aşezase Mir Şeic Khan şi vorbea cu câţiva pelerini, care stăteau respectuoşi şi la distanţă de el. , —Fântâna asta e sfântă şi numai mirul, eu şi preo- tul avem voie să neaşezăm pe piatra aceasta. Nu fii supărat, deci, dacă va trebui să stai îi> picioare — îmi zise Aii. —
V
OI
RESPECTA
OBICEIURILE
VOASTRE
.
Când ne apropiarăm, khanul făcu un semn celor din jur, care se depărtarăastfel încât ne-am putut apropia de dânsul. El se ridică, întâmpinându-ne şi neîntinse mâinile. —Fiţi bine veniţi la întoarcerea voastră! Luaţi loc la dreapta şi la stânga mea!Făcu semn beiului spre stânga, astfel că mie îmi rămase partea dreaptă. Măaşezai pe pietrele sfinte, şi nimeni din cei de faţă nu păru intrigat de aceasta. —
A
I
VORBIT
CU
CĂPETENIA
?
ÎNTREBĂ
KHANUL
.
—Da; totul e în cea mai bună regulă. Ai făcut vreo comunicare pelerinilor?
— N
U
ÎNCĂ
.
—Atunci e timp ca oamenii să se adune. Dă poruncă pentru asta!i —Eu sunt şeful credinţei şi toate celelalte te privesc pe tine. Nu-ţi voimicşora, niciodată gloria de a fi ocrotit pe credincioşi şi de a fi învins pe duşmani.Aceasta era o rriodestie pe care n-ai fi întâlnit-o niciodată la imamiimusulmani. Beiul Aii se ridică şi plecă. In timp ce stăteam de vorbă cu khanul,observai o mişcare printre pelerini, care sporea din minut în minut. Femeilerămaseră la locurile lor, copiii de asemenea; bărbaţii, însă, se aşezară de-a lungul pârâului şi conducătorii de trib, cete şi grupuri făcură cerc în jurul lui Aii, care leaduse la cunoştinţă planurile mutessarifului din Moşul. Domnea o linişte şi o