Professional Documents
Culture Documents
DE
REZISTENTA MATERIALELOR
1
INTRODUCERE
IN REZISTENTA MATERIALELOR
Fig.1.1.
Fig.1.2.
2
Dirijarea răspunsului spre anumite zone ale diagramei caracteristice, spre un
anume mod de comportare a materialului, este posibilă şi constituie aspectul
ingineresc al procesului de proiectare.
Următorii sunt factorii care controlează răspunsul şi asupra cărora există
posibilitatea unor intervenţii de natură să-i modifice parametrii:
- regimul acţiunilor exterioare (solicitarea);
- configuraţia de ansamblu a sistemului de bare care alcătuiesc structura
(geometria axelor);
- configuraţia secţiunii transversale (geometria secţiunii).
STATICA CONSTRUCTIILOR
SOLICITAREA
EFORTURI
EFORTURI UNITARE
GEOMETRIA SECTIONALE SI
AXELOR DEFORMATII
SPECIFICE
GEOMETRIA
SECTIUNII
REZISTENTA MATERIALELOR
3
(întindere/compresiune centrică, forfecare, încovoiere, torsiune) definite în cadrul
staticii construcţiilor.
Procesul proiectării secţiunii transversale (modelare geometriei secţiunii), în
vederea dirijării răspunsului spre forme raţionale (dictate de un complex de
considerente dintre care SIGURANTA SI ECONOMIA joacă rolurile principale) se
desfăşoară în cadrul organizat al unei METODE DE CALCUL.
Metoda de calcul folosită curent în Rezistenţa materialelor este moetoda
rezistenţelor admisibile.
σ max ≤ τ
τ max ≤ τ (1.1)
unde:
- σ max, şi τ max reprezintă (pentru solicitarea dată) eforturile unitare maxime ce
pot apărea în cea mai solicitată zonă a structurii (în cel mai solicitat punct al celei mai
solicitate secţiuni);
- σ a, şi τ a reprezintă rezistenţe admisibile, valori convenţionale ale unor
eforturi moderate, situate în domeniul comportării liniar elastice, proprii fiecărui
material (şi - în anumite condiţii - proprii şi unor particularităţi ale modului de solicitare
a elementului).
Se obişnuişte ca rezistenţa admisibilă să fie subordonată uneia din valorile
particulare de pe curba caracteristică (limita de curgere, σ C, pentru materialele
ductile, cu curgere, sau limita de ruperi, σ r, pentru materiale fragile, fără curgere); în
funcţie de tipul materialului (ductil, fragil), rezistenţele admisibile se definesc atunci
sub una din formele următoare:
σ σ
σ a= c , σ a= c (pentru materiale ductile), sau
c c
σ σ
σ a= r , σ a= r (pentru materiale casante),
c c
unde c, cu valori supraunitare, reprezintă coeficientul de siguranţă.
4
Fig.1.3.
5
Capitolul II
1. MOMENTE DE INERTIE
1.1. DEFINITII
I∆ = ∫
A a2dA, (2.1.)
fig.2.1.
Io = ∫
A
r2 dA (2.2)
6
Fig.2.2.
Observaţie. Faţă de orice sistem ortogonal de axe Oxy (cu originea în polul 0),
Ix + Iy = Io = const. (2.3)
căci x2 + y2 = 22 (fig.2.3)
fig.2.3.
Fie suprafaţa secţiunii (de arie A) şi sistemul ortogonal de axe 0xy cuprins în
planul ei (fig.2.4).
Fig.2.4.
7
1.2. MOMENTE DE INERTIE AXIALE ALE UNOR SECTIUNI CU
SUPRAFATA DE FORMA PARTICULARA
bh 3
Ix =
12
hb 3
Iy = (2.5)
12
fig. 2.5.
4
ID = πd (2.6)
64
8
1.3. MOMENTE DE INERTIE IN RAPORT CU AXE PARALELE
Fig.26
întrucât
ς A aGdA = 0
I = IG + Ad2 (2.7)
9
Când punctul 0 este centrul de greutate al suprafeţei, momentele extreme se numesc
momente centrale principale de inerţie, iar axele - axe centrale principale de inerţie.
Dacă suprafaţa are o axă de simetrie, ea este axă centrală principală de
inerţie (fără demonstraţie); perpendicular pe ea se află, desigur, cea de-a doua axă
principală (fig.2.7).
Fig.2.7
10
1.5. CALCULUL MOMENTELOR DE INERTIE LA SECTIUNI DE FORMA
OARECARE
Fie o suprafaţă de arie A compusă din mai multe suprafaţe cu ariile AI, AII, AIII….
Integrala pe aria A, reprezentând expresia momentului de inerţie se poate
descompune în integrale pe ariile parţiale AI, AII, AIII…., reprezentând momentele de
inerţie ale suprafeţelor parţiale:
adică
b.I n3 b h3
I = II + III = + b.h, a12 + H II + bII hII a II2
12 12
Fig.2.8
2. MODUL DE REZISTENTA
2.1. DEFINITIE
11
Modulul de rezistenţă Wx în raport cu axa x are expresia.
1x
Wx = I
max
unde :
Fig.2.9
Dacă axa x nu este axă de simetrie, se definesc două valori ale modulului de
rezistenţă - WIx şi WxII - corespunzătoare celor două distanţe maxime. IImax şi III max.
bh 3
Wx = 12
h
2
bh 2
Wx = (2.10)
6
12
2.2.2. Modulul de rezistenţă al unei secţiuni circulare
πd 4
W = 64 ,
d
2
πd 3
W= (2.11)
32
3.1. DEFINITIE
Ix
ix ) , (2.12)
A
unde
13
LEMN ECARISAT
(după STAS 942-71)
*) In tabele, pentru axele principale de inerţie ale secţiunii, s-au folosit notaţiile y şi z.
14
Capitolul III
REZISTENTA SI RIGIDITATEA
ELEMENTELOR DE TIP BARA
fig.3.1.
Fig. 3.2.
15
1.2. REZISTENTA BARELOR INTINSE/COMPRIMATE CENTRIC
Fig. 3.3.
Fig. 3.4.
16
N= ∫
A
σ dA
N=σ ∫
A dA = τ A,
de unde:
N
σ = (3.1)
A
N
≤ σ a
A
Relaţia conţine trei parametri; ei corespund celor trei factori care apar ăn
procesul celor trei factori care apar în procesul proiectării secţiunii:
- solicitarea, exprimată prin forţa axială N;
- materialul, exprimat prin rezistenţa sa admisibilă τ a;
- geometria suprafeţei secţiunii transversale, exprimată prin aria A.
După felul în care aceştia intervin (ca parametrii cunoscuţi sau necunoscuţi),
proiectaread îmbracă trei aspecte: verificarea, dimensionarea şi determinarea
capacităţii portante a secţiunii.
Cele trei aspecte ale proiectării sunt prezentate sintetic în tabelul 3.1 şi
comentate în continuare.
Tabelul 3.1.
17
Ncap
In problemele de dimensionare, după stabilirea ariei necesare Anec,
dimensiunile secţiunii (cărora le va corespunde aria efectivă Aef) se aleg astfel, încât,
indiferent de forma ei , Aef ≥ Anec.
Capacitatea portantă a unei secţiuni se măsoară prin forţa axială - numită forţă
capabilă, Ncap - corespunzătoare unor eforturi unitare egale cu rezistenţa admisibilă.
Rezistenţa barei este asigurată dacă efortul axial N corespunzător solicitării
(determinat în funcţie de încărcări) nu depăşeşte efortul capabil N ≤ Ncap.
Fig.3.8.
18
Neuniformităţile în distribuţia eforturilor unitare pe secţiunea transversală apar
şi la variaţii …….. ale formei secţiunii (găuri, crestături etc.) (fig.3.9).
Concentraţiile de eforturi din secţiunile slăbite de găuri sau crestături au
consecinţe diferite la materialele casante şi ductile.
La materialele casante bara se rupe brusc când “vârful” eforturilor atinge τ r
(deci la o valoare a efortului mediu mult mai mică decât τ r (fig.3.10). La materialele
ductile (cu curgere, sau cu deformaţii plastice mari) ruperea este un proces
îndelungat, care se sfârşeşte chiar după ce, treptat, pe măsură ce creşte solicitarea,
toate eforturile unitare din secţiune ating rezistenţa de curgere; distribuţia eforturilor
unitare în câteva faze premergătoare ruperii unei bare alcătuite din material ductil
este prezentată în fig.3.11.
fig.3.10
fig.3.10
fig. 3.11
19
1.3. DEFORMATIILE BARELOR INTINSE/COMPRIMATE CETRIC
Intre deformaţii şi eforturi există legătura liniară exprimată de legea lui Hook
σ = Eε ; de aici se deduce expresia formaţiilor specifice liniare ε :
N
ε = σ = A = N
E E EA
∆ lt = ∆ to α l (3.5)
∆ lt = ∆ l N;
20
Nl
∆ to . α . l = ,
EA
de unde
N
σ t= =∆ t.α .E
A
(3.6)
fig. 3.12
21
2. ELEMENTE SOLICITATE LA FORFECARE PURA. FORFECAREA
PIESELOR CU SECTIUNE REDUSA.
Fig.3.14.
Fig.3.14.
22
2.3. APROXIMATIV SI IPOTEZE SIMPLIFICATOARE
T = A;
de unde,
T
τ = (3.7)
A
Fig. 3.16.
Niturile sunt piese din oţel (rezistenţa oţelului nitului este puţin inferioară celei
a oţelului pieselor care se îmbină) cu forma din fig.3.17.a. Imbinarea se realizează
prin introducerea niturilor încălzite la roşu în găuri date în prealabil şi formarea, prin
baterie, a celui de-al doilea cap (fig. 3.17.b).
23
fig.3.17.
2.5.2.1. Modul de lucru. Sub acţiunea forţelor P, de sens contrar, care solicită
îmbinarea, cele două elemente au tendinţa de a luneca relativ (fig.3.18). Ca urmare,
îmbinarea se poate distruge în două feluri:
fig. 3.18
- prin forfecarea tijei sitului în secţunea transversală din dreptul planului de
separaţie a celor două elemente;
- prin strivirea tijei pe suprafaţa de contact dintre tijă şi pereţii găurii de nit.
“Transportul” forţelor prin îmbinare (adică efectul lor pe suprafaţa forfecată şi
pe suprafaţa strivită) este reprezentat în fig.3.19 prin forţe interioare de legătură.
fig. 3.19
24
Se remarcă echilibrul care controlează parametrii tuturor acestor forţe.
Forţa pe care o poate transmite îmbinarea prin intermediul unui singur nit
(numită rezistenţa nitului) depinde de rezistenţa la forfecare Rf (în secţiunea
transversală a tijei) şi de rezistenţa la strivire Rs (pe suprafaţa de contact dintre dijă
şi elementele îmbinate.
Rf = Af . af
πd 2
Rf = af, (3.8)
r
af = 0,8 τ a,
fig.3.20
As = dt
25
arii diferite; eforturile unitare de strivire fiin mai mari pe piesa mai subţire, în
determinarea ariei As se va considera tmin :
Rs = dtmin τ ag (3.9)
ag = 2 a
P
= Af . af,
2
de unde
πd 2
Rf = 2 af
4
πd 2
Rf = ng af (3.10)
4
26
Fig.3.21.
Rs = d (Σ t) min ag (3.11)
unde (Σ t) min este suma minimă a grosimilor elementelor care tind să se deplaseze
în acelaşi sens.
P
n= (3.12)
R
27
2.6. COMPORTAREA IMBINARILOR CU BULOANE
2.7.1. Descriere
fig.3.22 fig.3.23
28
2.7.2. Proiectarea îmbinărilor sudate
fig.3.24 fig.3.25
T=τ as A
fig.3.26
29
scăderea zonelor de capăt (fiecare cu o lungime aproximativ egală cu grosimea de
calcul a) unde sudura este de slabă calitate : l = ls - 2a. Cu observaţiile de mai sus:
As = Σ l . a
Alegând grosimea unui cordon (se recomandă b ≤ tmin), rezultă lungimea sa,
astfel încât capacitatea însumată a tuturor cordoanelor forfecate să fie superioară
forţei axiale transmise prin îmbinare.
Fig.3.27
30
Grinzile cu secţiuni simetrice (în raport cu cel puţin o axă), încărcate cu forţe
în planul de simetrie longitudinal, sunt solicitate la încovoiere pe o singură direcţie
(fig.3.28). Este cazul cel mai des întâlnit în practică şi el va fi studiat în continuare.
O pavă de acoperiş (fig.3.29) este solicitată la încovoiere oblică (pe două
direcţii) ; dar fiecare din cele două componente Mx şi My (pe direcţiile principale de
fig.3.28
fig.3.29
31
3.2. REZISTENTA BARELOR INCOVOIATE
Fig.3.30
a-şi modifica lungimea; intersecţia dintre acest plan şi planul secţiunii transversale se
numeşte axă neutră.
Două secţiuni aflate la distanţa elementară dz se rotesc cu unghiul elementar
d (fig.3.31.a); pe desen s-au pus în evidenţă fibra neutră AB cu lungimea
neschimbată (AB = dz) şi raza de curbură a fibrei neutre (OA = OB = ).
Variaţia de lungime a unei fibre oarecare (MNN’) aflată la cota y’ faţă de firbra
neutră este pusă în evidenţa în fig. 3.31.b prin segmentul NN’. Din asemănarea
triunghiurilor OAB şi BNN’ rezultă:
NN ' BN
=
AB OA
sau
32
NN ' Y'
= ;
AB ρ
primul raport (dintre alungirea fibrei şi lungimea ei iniţială) este deformaţia specifică
ε şi relaţia de asemănare devine:
1
ε = ρ >’; (3.13)
fig. 3.31
σ = Eε
τ = 6γ
1
σ = E ρ y’; (3.14)
33
a - diagrama de distribuţie a deformaţiilor specifice ε
b - diagrama de distribuţie a eforturilor unitare normale
c - măsura interacţiunii: prin eforturi unitare normale şi prin momentul
încovoietor M
d - secţiunea transversală şi axa neutră
Fig.3.32
Fig.3.33
N = SA τ dA = 0; (3.15)
Mx = SA τ dA . y (3.16)
Sinteza studiu geometric - studiu fizic - studiu static. Cu (3.24), prima relaţie
de contravalenţă devine
1
N = E . ρ SA y’dA
adică
SA y’dA = 0
Integrala reprezintă un moment static (al suprafeţei secţiunii transversale faţă de axa
neutră a secţiunii); din faptul că e nul, rezultă că axa neutră trece prin centrul de
34
greutate al suprafeţei secţiunii; ea coincide cu axa x, motiv pentru care y şi y’
măsoară aceeaşi distanţă.
Cu (3.14) a doua relaţie de echivalentă devine:
1
Mx = E ρ SA y2dA
sau
1
Mx = E ρ SA Ix, (3.17)
1 τ
E ρ=y
(3.17) devine
τ
Mx = y Ix
Mx
τ = y (3.18)
Ix
Expresia (3.18) cunoscută sub numele de formula lui Navier precizează mărimea
efortului unitar normal τ într-un punct M situat la distanţa y faţă de axa neutră
(fig.3.34).
Fig. 3.34
35
Mx
τ max = Ymax
Ix
Mx
τ max = Ix
Ymax
Mx
τ max = (3.19)
Wx
Fig. 3.35
36
Condiţii de rezistenţă impusă de metoda de calcul a rezistenţelor admisibile
(1.1) devine
M
≤ σ a (3.20)
W
Relaţia conţine trei parametri; ei corespund celor trei factori care intervin în
procesul proiectării secţiunii barelor încovoietoare:
- solicitarea, exprimată prin momentul încovoietor M;
- materialul , exprimat prin rezisnteţa sa admisibilă σ a;
- geometria suprafeţei secţiunii transversale, exprimată prin modulul de
rezistenţă W, determinat în raport cu axa neutră (axa principală centrală de inerţie ce
coincide cu suportul vectorului moment).
După felul în care aceştia intervin (ca parametri cunoscuţi sau necunoscuţi),
proiectarea îmbracă trei aspecte; verificarea rezistenţei secţiunii, dimensionarea
secţiunii şi determinarea capacităţii portante a secţiunii.
Cele trei aspecte ale proiectării secţiunii sunt sintetic în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2.
momentul capabil
Capacitate portantă σ a, M Mcap = σ aW
Mcap
unde Wef este modulul de rezistenţă efectiv (al secţiunii propuse prin proiectare).
Pentru bare cu secţiune circulară,
πd 3
≥ Wnec
32
37
bh 2
≥ Wnec;
6
relaţia conţine două necunoscute - b şi h; determinarea lor se face propunând fie una
din ele, fie cu anumit raport (orientativ) între ele. Pentru barele cu secţiuni
stadardizate care se confecţionează într-un număr limitat de tipuri (cazul profilelor
laminate din oţel, sau al majorităţii grinzilor din lemn cu secţiune dreptunghiulară),
secţiunea rezultă direct prin compararea valorii Wnec cu valoarea Wef din tabelele de
caracteristici ale fiecărui tip de secţiune. Pentru secţiuni de alte forme,
dimensionarea se face prin încercări, verificând relaţia (3.2) pentru diferite secţiuni
propuse.
Capacitatea portantă a unei secţiuni se măsoară prin momentul încovoietor
(numit moment capabil, Mcap), căruia îi corespunde un efort unitar maxim egal cu
rezistenţa admisibilă. Rezistenţa barei în secţiunea analizată este asigurată dacă
momentul încovoietor M generat de încărcare nu depăşeşte momentul capabil:
M ≤ Mcap.
Verificarea şi dimensionarea cu momentul încovoietor maxim.
Suprafaţa secţiunii nu este solicitată uniform. Cu cât o parte cât mai mare din
suprafaţa secţiunii se va afla în zonele cele mai solicitate (cu eforturi unitare mari), cu
atât rezultanta forţelor interioare de legătură (ca sumă a produselor dintre efortul
unitar şi elementul de arie) va fi mai mare.
Pentru o secţiune dreptunghiulară cu aria A,
1 A A
Fc = Fi = σ a; Fc = Fi = σ
2 2 4
A
Fc = Fi = σ a
2
38
Fig.3.36
Fig.3.37
2
Z= h (3.22)
3
A 2 Ah
Mcap = σ a . h= σ a;
4 3 6
A Ah
Mcap = σ a .h= σ a;
2 2
39
Dacă secţiunile au aceeaşi arie, aceeaşi înălţime şi sunt alcătuite din aceleaşi
material, capacitatea secţiunii ideale este de trei ori mai mare decât capacitatea
secţiunii de formă dreptunghiulară.
O secţiune naţională tinde, prin conformarea ei, către forma ideală descrisă
mai sus. Această formă constituie reperul secţiunilor de tip I sau U ale parapetelor
laminate sau ale grinzilor din oţel “cu secţiune compusă”, confecţionate prin sudare
sau solidarizarea cu nituri (fig.3.38).
Fig.3.38
Fig.3.39
N cap = W σ a;
A h 2
2 ( )
I ideal 2 2
Wideal = =
h h
2 2
40
Ah
Wideal =
2
W
r= (3.23)
Wideal
Fig. 3.40
3.3.1.2. Parametrii globali (privind deformarea unui tronson elementar de
bază. Parametrii globali sunt raza de curbura barei 1/σ , rotirea elementară dρ
(rotirea elementară a două secţiuni aflate la distanţa elementară dz), rotirea specifică
cu (rotirea relativă a două secţiuni aflate la distanţă unitară( (fig. 3.41).
Fig. 3.41.
41
3.3.1.3. Parametrii practici ai deformării (privind deformaţiile absolute ale
bazei). Parametrii practici ai deformării sunt rotirea ϕ (rotirea absolută a unei
secţiuni) şi săgeata v (deplasarea, pe direcţia normală la axa barei, a centrului de
greutate al unei secţiuni ) (fig.3.42).
1
ε = ρy
1 dϕ
=ω = (3.24)
ρ dz
dv
=ϕ (3.25)
dz
d 2 v dϕ 1
= = (3.26)
dz 2 dz ρ
42
parametrul
M
parametrii global σ = y
I
statici parametrul
fundamental τ
Parametrii σ =ε E
răspunsului
parametrul
fundam. ε
1
parametrii ε = ρy
geometrici parametrul
global 1/ρ
1 M
= (3.27)
ρ EI
M
ω = ,
EI
care derivă din (3.27) şi (3.24), are aceeaşi structură cu expresia alungirii/scurtării
specifice ε la solicitarea de întindere/compresiune centrică (3.2).
3.3.2.2. Ecuaţia axei elastice a barei (a axei bazei în regim de deformare liniar
- elastic) Cu (3.2b) relaţia (3.27 devine
d 2v M
= (3.28)
dz 2 EI
43
derivată a doua a săgeţii trebuie să fie negativă, cu această observaţie, relaţia (3.28)
devine
d 2v M
2
=− (3.29)
dz EI
Fig. 3.44
dv
ϕ (z) =
dz
şi săgeţii v(z)
M (z) = - P (l - z) (3.30)
d 2v P
2
= (l - z)
dz EI
44
d v P z2
ϕ = 2
= (lz - ) + C1,
dz EI 2
P lz 2 z 3
v= ( − ) + Ciz + C2
Ei 2 6
P z2
ϕ (z) = (lz − );
EI 2
P lz 2 z 3
v(z) = ( − )
EI 2 6
Pl 3
vmax = (3.32)
3EI
d 2 v dϕ M
2
= =− (3.33)
dv dz EI
45
Fig. 3.49 Fig. 3.50
d 2 M dT
= = −p
dz 2 dz
Dacă
M
p= ;
EI
d 2v d 2 M
=
dz 2 dz 2
şi
dϕ dT
=
dz dz
v=M (3.34)
şi
ϕ =T (3.35)
Ceea ce înseamnă că, în orice secţiune a grinzii reale, săgeata şi rotirea sunt egale
cu momentul încovoietor şi forţa tăietoare din secţiunea corespunzătoare a unei
grinzi fictive, conjugată celei reale, supusă încărcării
M ( z)
p (z) =
Ei
46
şi v ≠ 0) îi corespunde în grinda fictivă o încastrare (care asigură F ≠ 0 şi M ≠ 0) ;
unui reazem simplu sau articulat (cu ϕ ≠ 0 şi v = 0) la capătul grinzii reale îi
corespunde în grinda fictivă acelaşi tip de reazem (pentru care F ≠ 0 şi M = 0).
Modul de rezemare a grinzii fictive este sintetizat în tabelul de mai jos.
Fig. 3.51
1 Pl
Tmax = l,
2 EI
PC 2
ϕ max = Tmax =
2 EI
PC 2 2
M max = l
2 EI 3
PC 3
vmax = Mmax =
2 EI
47
Aceleaşi rezultate s-au obţinut şi prin integrarea analitică a ecuaţiei axei
elastice, în cadrul aplicaţiei de la punctul 3.3.2.3.
ϕ max vmax
Pl 2 Pl 3
16 EI 48 EI
Pl 2 5 Pl 4
16 EI 384 EI
Pl 2 Pl 3
16 EI 3EI
Pl 3 Pl 4
6 EI 8 EI
f 1
≤ (3.36)
s k
48
4.1. DEFINITIA SOLICITARII. EXEMPLE
Fig. 5.53.
dM
dy
=T
aceasta înseamnă că prezenţa forţei tăietoare atrage după sine variaţia momentului
încovoietor.
Efectul momentului încovoietor (răspunsul barelor solicitate la încovoiere pură)
a fost analizat în paragraful precedent. In paragraful de faţă va fi analizat efectul
forţei tăietoare.
Echilibrul tronsonului elementar din fig. 3.54.a este asigurat, alături de forţele
exterioare a-i revin, de eforturile secţionale M, T, M + dm, T + dT.
49
Fig. 3.54
50
căror măsură, pe secţiunea transversală este sistemul eforturilor unitare σ , iar pe
secţiunea longitudinală - forţa elementelor de lunecare
dL = τ bdz (3.37)
Fig. 3.57
Fig. 3.58
In prezenţa unor momente încovoietoare pozitive, la partea superioară a barei,
eforturile unitare τ măsoară compresiuni. Pe cele două secţiuni transversale
compresiunile sunt diferite, căci în prezenţa forţei tăietoare momentul încovoietor
variază. Creşterea de a rezultanţei volumului de compresiuni este echilibrată de forţa
elementară de lunecare dL:
dL = dC (3.38)
C = SA, σ dA
Mx Mx
C = SA’ yDA = S A , ydA ,
Ix Ix
Mx
C= S'x
Ix
51
unde S’x este momentul static al suprafeţei parţiale A’ a secţiunii transversale în
raport cu axa x; de aici
S'x
dC = dMx (3.39)
Ix
S'x
bdz = dMx
Ix
dMx S ' x
=
dz bIx
şi
TS ' x
= (3.40)
bIx
In expresia (3.40), care poartă numele lui Juravski, σ reprezintă efortul unitar
tangenţial yz din planul longitudinal egal cu efortul unitar tangenţial zy din planul
secţiunii transversale; ambele planuri trec prin punctul C în care ne-am propus
determinarea efectului forţei tăietoare (fig. 3.57 şi 3.58). Semnificaţia parametrilor din
membrul drept al formulei lui Juravski este următoarea:
52
Fig. 3.58
h
( + y)
S(y) = b ( h − y ) 2 b h2
= ( − y2)
2 2 2 4
Fig. 3.59
Pentru y = 0
bh 2
Smax =
8
bh 2
T
8
τ max =
bh 3
b.
12
T
τ max = 1,5 = 1,5 τ med (3.41)
bh
53
unde σ med s-a notat efortul unitar (fictiv) corespunzător unei distribuţii uniforme pe
secţiunea transversală.
La secţiunile de tip I şi asimilate, cu secţiunea tălpilor şi a inimii de formă
dreptunghiulară, distribuţia eforturilor unitare este cea din fig.3.60.a. Variaţia
parabolică este întreruptă de salturi în dreptul modificării bruşte a lăţimii secţiunii.
In realitate această variaţie bruscă a formei este sursa unor perturbaţii în distribuţia
teoretică a eforturilor unitare şi generaeză concentrăii de eforturi (fig.3.60.b). Pentru
atenuarea vârfului de efort, secţiunile profilelor laminate de acest tip au laturile unite
prin racordări (fig. 3.61).
Fig. 3.62
54
Pl
M max
σ max = = 42
W bh
6
P
τ max = 1,5
T max
= 1,5 2
bh bh
de unde
τ ma x h
=
δ max 2l
ς
dL = dM
I
B
LAB = ∫
A
dl
∫ B ∫ B
LAB =
I ∫
A
dm =
I ∫
A
Tdz
LAB = ∫ AT (3.42)
I
55
La grinzile cu secţiune constantă (cazul curent), forţa de lunecare este
proporţională cu aria diagramei de forţe tăietoare, deci maximă spre reazemele
grinzii.
In planuri situate la cote diferite, forţa de lunecare este proporţională cu
momentul static, deci maximă în dreptul planului neutru. In fig.3.b se exprimă
această variaţii prin deplasări relative diferite între fâşii longitudinale de bară.
Fig. 3.63
Fig. 3.64
56
Fig. 3.65
fig. 3.66
Istoria construcţiilor şi sistemul din fig. 3.68, marcabil prin eleganţa soluţiei.
fig. 3.68
57
fig. 3.69
fig. 3.70
III. Grinzi cu zăbrele. Lunecarea dintre cele două tălpi este blocată de legături
de tip pendul, asigurate de bare transversale simple, articulate la capete, compuse în
sistem cu ochiuri triunghiulare (fig. 3.71 şi 3.72)
IV. Grinzi Vierendel. Lunecarea dintre cele două tălpi este blocată de montanţi
robuşti, încastraţi la capete, formând, împreună cu tălpile, sisteme cu ochiuri
dreptunghiulare (fig.3.73 şi 3.74). Montanţii sunt forfecaţi şi încovoiaţi.
58
Fig. 3.73 Fig. 3.74
59
Fig. 3.77
fig. 3.78
In practică, compresiunea excentrică este solicitarea caracteristică a stâlpilor
de cadru în regim gravitanţional de solicitare (fig. 3.79).
Fig. 3.79
60
Determinarea eforturilor unitare pe secţiunea transversală se face prin
suprapunerea efectelor celor două solicitări (simple) componente: compresiunea
(întinderea) centrică şi încovoierea …… Ambele generează pe secţiunea
transversală eforturi unitare normale τ (fig.3.80).
Fig. 3.80
τ =τ N
+τ M
N Mx
τ = + y
A Ix
Eforturile unitare însumate pot avea acelaşi semn (când domină efectul forţei
axiale) sau semne diferite (când domină efectul momentului încovoietor). Dacă
elementele supuse la compresiune excentrică (stâlpi, arce etc) sunt alcătuite din
materiale nerezistente la întindere (piatră, cărămidă, etc.) se urmăreşte ca secţiunea
să fie comprimată în totalitatea ei. Pentru aceasta este necesar ca (în valoare
absolută) ……………., unde ……….. reprezintă efortul maxim de întindere
corespunzător momentului încovoietor:
N Mx
≥
A Wx
de unde
Mx Wx
l= ≥ (3.43)
N A
61
W bh 2 / b h
= = (3.44)
A bh b
Pentru excentricităţi inferioare valorii h/b adică pentru poziţii ale forţei de
compresiune cuprinse în treimea mijlocie a secţiunii dreptunghiulare, eforturile vor
avea acelaşi semn (compresiuni). Tipurile de diagramă, în corespondenţă cu poziţia
forţei faţă de treimea mijlocie, sunt prezentate în fig.3.87.
Fig. 3.81
fig. 3.82
Cele trei eforturi secţionale (N, Mx, My) le corespund eforturi unitare normale
… Intr-un punct curent al secţiunii, efortul unitar corespunzător solicitării compusă se
obţine prin însumarea eforturilor unitare corespunzătoare fiecărei solicitări simple:
62
τ =τ n
+τ Mx
+τ my
In punctul M (x,y),
N Mx My
τ =+ + y+ x,
A Ix Ix
P Pyo Pxo
τ =- − y− x,
A Ix Ix
P YYo xxo
τ =- (+ + , (3.45)
A I 2 x Ix 2
5.3.2.1. Ecuaţia axei neutre. Axa neutră este locul geometric al punctelor cu
eforturi unitare nule. Din condiţia τ = 0 rezultă ecuaţia axei:
yy o xxo
1+ + 2 =0
i x2 i y
x y
2
+ 2
i ix = 1
− x
xo yo
sau, cu notaţiile
i y2 i x2
- =a şi - =b (3.46)
xo yo
x y
+ =1 (3.48)
a b
Axa neutră este o dreaptă care taie axele de referinţă la distanţele a şi b de originea
aflată în centrul de greutate al secţiunii (fig.3.83)
63
fig. 3.83
i y2
a xo i y2 yo
= = 2. = const.
b i xx i x xo
−
yo
fig. 3.84
64
fig. 3.85
fig. 3.86
fig. 3.87
conform (3.46)
i y2
xo = - ,
a
i x2
yo = -
b
Poziţiei (1) a axei neutru, tangentă la una din laturile mici ale secţiunii (cu a α şi b =
- H/2), îi corespunde punctul 1 de aplicaţie a forţei, cu coordonatele.
xo = 0
65
BH 3
12
yo = - BH H
=
H b
−
2
Poziţiei (2) a axei neutre, tangentă la una din laturile mari ale secţiunii, îi corespunde
punctul 2 cu coordonatele
B
xo =
b
y=o
66
πD 4
64
yo =
πD 2
4 =D
D 8
2
67
Fig. 3.92 Fig. 3.93
68