You are on page 1of 3

Testul Friedman

Citeste cu atentie fiecare fraza de mai jos si raspunde in cel mai scurt
timp, marcand cu un “X”varianta care se apropie cel mai mult de
punctul tau de vedere actual:

ITEMI DA NU
1. Mă descurajez destul de uşor şi am deseori stări şi crize ocazionale
de depresiune?
2. Îmi place să fiu "pus la punct" cu îmbrăcămintea şi mă bucur când
reuşesc să atrag atenţia (asupra mea) cu îmbrăcămintea şi
manierele mele?
3. Sunt cu sânge rece şi stăpân pe mine în situaţii neprevăzute şi
periculoase?
4. Sunt înclinat să fiu foarte iritabil sau dogmatic când, susţinându-mi
o părere, întâmpin o opoziţie puternică?
5. Solitudinea îmi este agreabilă, îmi place să fiu singur?
6. Spun adesea lucruri pe care apoi le regret?
7. Relaţiile cu familia mea sunt paşnice şi armonioase?
8. Mă simt adesea rănit de cuvintele şi acţiunile altora?
9. Sunt gata să admit că am greşit când îmi dau seama de aceasta?
10. Sunt înclinat să dau vina pe alţii pentru greşelile şi erorile mele?
11. Mă consider cel mai "realizat" dintre toate rudele mele?
12. Nutresc gândul că nu am avut noroc în viaţă?
13. Sunt înclinat să trăiesc peste mijloacele mele?
14. Am un accentuat simţ de inferioritate sau o lipsă de încredere în
mine, pe care încerc s-o ascund?
15. Sunt înclinat să plâng când asist la o piesă de teatru sau film
emoţionant?
16. Micile supărări mă fac să-mi ies din fire?
17. Sunt înclinat să impresionez cu superioritatea mea pe ceilalţi
oameni?
18. Sunt dominator, îmi place să mă impun celorlalţi?
19. În general caut să câştig simpatia celor din jurul meu?
20. Sunt furios când am necazuri sau neplăceri?
21. Sunt stăpânit de ură, cu o antipatie activă faţă de anumite
persoane?
22. Devin plin de invidie şi gelozie când alţii au succes?
23. Sunt foarte atent faţă de asentimenetele altora?
24. Mă înfurii sau mă necăjesc adesea şi am certuri cu oamenii?
25. Am uneori (adesea) gânduri de sinucidere?
Testul Friedman

Pentru evaluarea nivelului de maturitate emotionala

Calculeaza-ti rezultatul:
Fiecarui raspuns DA/NU ii corespunde un punctaj, ca in tabelul de mai jos:
ITEMI DA NU
1. Mă descurajez destul de uşor şi am deseori stări şi crize
11 21
ocazionale de depresiune?
2. Îmi place să fiu "pus la punct" cu îmbrăcămintea şi mă bucur când
reuşesc să atrag atenţia (asupra mea) cu îmbrăcămintea şi 7 20
manierele mele?
3. Sunt cu sânge rece şi stăpân pe mine în situaţii neprevăzute şi
26 7
periculoase?
4. Sunt înclinat să fiu foarte iritabil sau dogmatic când, susţinându-
12 30
mi o părere, întâmpin o opoziţie puternică?
5. Solitudinea îmi este agreabilă, îmi place să fiu singur? 40 8
6. Spun adesea lucruri pe care apoi le regret? 10 20
7. Relaţiile cu familia mea sunt paşnice şi armonioase? 31 9
8. Mă simt adesea rănit de cuvintele şi acţiunile altora? 11 10
9. Sunt gata să admit că am greşit când îmi dau seama de aceasta? 26 26
10. Sunt înclinat să dau vina pe alţii pentru greşelile şi erorile mele? 7 25
11. Mă consider cel mai "realizat" dintre toate rudele mele? 6 29
12. Nutresc gândul că nu am avut noroc în viaţă? 11 26
13. Sunt înclinat să trăiesc peste mijloacele mele? 13 25
14. Am un accentuat simţ de inferioritate sau o lipsă de încredere în
7 30
mine, pe care încerc s-o ascund?
15. Sunt înclinat să plâng când asist la o piesă de teatru sau film
5 28
emoţionant?
16. Micile supărări mă fac să-mi ies din fire? 11 25
17. Sunt înclinat să impresionez cu superioritatea mea pe ceilalţi
7 30
oameni?
18. Sunt dominator, îmi place să mă impun celorlalţi? 12 30
19. În general caut să câştig simpatia celor din jurul meu? 7 24
20. Sunt furios când am necazuri sau neplăceri? 5 20
21. Sunt stăpânit de ură, cu o antipatie activă faţă de anumite
7 21
persoane?
22. Devin plin de invidie şi gelozie când alţii au succes? 11 21
23. Sunt foarte atent faţă de asentimenetele altora? 22 7
24. Mă înfurii sau mă necăjesc adesea şi am certuri cu oamenii? 10 20
25. Am uneori (adesea) gânduri de sinucidere? 5 20
Interpretarea rezultatelor:
Aduna valorile corespunzatoare raspunsurilor DA, impreuna cu cele
corespunzatoare raspunsurilor NU si imparte suma obtinuta la 25. Ai obtinut
indicele tau de emotivitate, adica:
Interval
Clasa CE INSEAMNA:
scor
V 25 Perfect maturizat emoţional.
IV-V 24-22 Maturitate emoţională normală.
IV-III 21-20 Persoană sensibilă, profund umană, cu echilibru emoţional.
III 19-18 Maturitate emoţională.
II 17-16 Tendinţă către imaturitate emoţională.
15-14 Uşoară imaturitate emoţională.
II-I
13-12 Persoană adolescentină sensibilă.
11-10 Copilăroasă sub aspect emoţional.
Infantilă în planul dezvoltării emoţionale (retard în ordinea
I dezvoltării emoţionale corelată cu dezvoltarea mentală).
10

You might also like