Professional Documents
Culture Documents
PARTEA GENERALĂ
DREPT PENAL
PARTEA GENERALÃ
BRAŞOV
1
Aurel Teodor Moldovan
Recenzenţi ştiinţifici: Prof. Dr.dr. Cristian Murzea
Prof. Dr.dr. Cătălin Joiţa
Consilier editorial: Prof. Dr. ing. Florin Andreescu
Procesare - editare text: Oana Lazăr
Tehnoredactare: Av. Andreea Rădulescu
Jr. Georgeta Györffy
Av. Oana Lazăr
Coperta: Av. Bogdan Andreescu
Corectura: Autorul
343(498)(075.8)
© 2009
ISBN 978-973-131-058-9
2
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
PREFAŢĂ
3
Aurel Teodor Moldovan
4
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CUPRINS
PREFAŢĂ ...................................................................................................... 3
.........
13
CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE ................................................................ 13
1.1. DREPTUL PENAL CA RAMURĂ DE DREPT ........................................ 13
1.1.1. Noţiunea dreptului penal ........................................................... 13
....... 14
1.1.2. Obiectul dreptului penal .................................................................. 14
1.1.3. Sarcinile dreptului penal ............................................................ 15
....... 16
1.1.4. Caracterele dreptului penal ............................................................ 17
1.1.5. Legăturile dreptului penal cu celelalte ramuri de drept ................... 18
1.2. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PENAL ROMÂN 18
.......... 18
1.2.1. Principiul legalităţii ..................................................................... 19
...... 19
1.2.2. Principiul umanismului .................................................................... 20
1.2.3. Principiul egalităţii în faţa legii penale ............................................. 21
1.2.4. Principiul prevenirii săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală ..... 22
1.2.5. Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale ........................ 23
1.2.6. Principiul personalităţii răspunderii penale ...................................... 24
1.2.7. Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal ........................ 24
1.3. IZVOARELE DREPTULUI PENAL ........................................................... 24
1.3.1. Principalele izvoare ale dreptului penal .......................................... 25
1.3.2. Legile speciale nepenale cu dispoziţii penale ..................................
1.4. RAPORTUL JURIDIC PENAL ..................................................................
27
1.4.1. Noţiune ......................................................................................
27
........ 27
1.4.2. Elementele raportului juridic penal ........................................... 28
......... 29
1.4.3. Naşterea, modificarea şi stingerea raportului juridic penal ............ 29
30
CAPITOLUL II. LEGEA PENALĂ ................................................................. 32
........ 32
2.1. CONŢINUTUL NORMATIV AL LEGII PENALE ..................................
5
Aurel Teodor Moldovan
........... 38
2.1.1. Noţiunea de lege penală şi categorii de legi penale ........................ 41
2.1.2. Normele de drept penal şi categorii de norme penale ....................... 42
2.1.3. Interpretarea legii penale ........................................................... 42
....... 42
2.1.3.1. Metode de interpretare a legii penale .................................. 43
2.1.3.2. Felurile interpretării după rezultat .................................... 43
.......
2.2. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU ............................................ 46
........ 46
2.2.1. Principiile de aplicare a legii penale în spaţiu ................................. 46
2.3. EXTRĂDAREA ................................................................................... 47
....... 52
2.4. APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP ................................................ 52
....... 53
2.4.1. Principiul activităţii ......................................................................... 54
2.4.2. Principiul neretroactivităţii legii penale ....................................... 55
....... 55
2.4.3. Principiul retroactivităţii legii penale ................................................ 56
2.4.4. Principiul ultraactivităţii .............................................................. 57
........ 60
2.4.5. Principiul aplicării legii penale mai favorabile ............................ 60
.........
61
CAPITOLUL III. INFRACŢIUNEA .................................................................. 61
....... 64
3.1. DISPOZIŢII GENERALE .......................................................................... 66
3.1.1. Noţiunea de infracţiunea ................................................................ 68
3.1.2. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii ................................................. 69
3.2. CONŢINUTUL INFRACŢIUNII ............................................................ 72
....... 73
3.2.1. Noţiune şi importanţă .................................................................
........ 74
3.2.2. Structura-conţinutul infracţiunii ....................................................... 74
3.2.3. Clasificarea conţinuturilor de infracţiune ........................................ 74
3.3. CONDIŢII PREEXISTENTE INFRACŢIUNII ...................................... 75
........ 75
3.3.1. Obiectul infracţiunii .........................................................................
3.3.2. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii ................................................ 77
3.3.3. Subiecţii infracţiunii .................................................................... 77
....... 77
3.4. ÎNLĂTURAREA CARACTERULUI PENAL AL FAPTEI ............................. 79
3.4.1. Aspecte generale ....................................................................... 80
....... 82
6
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
3.4.2. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei prin înlăturarea
vinovăţiei ..........................................................................................
....... 82
3.4.2.1. Legitima apărare ..................................................................
3.4.2.2. Starea de necesitate ........................................................... 82
3.4.2.3. Constrângerea fizică şi constrângerea morală ..................... 83
3.4.2.4. Cazul fortuit .................................................................... 83
....... 88
3.4.2.5. Iresponsabilitatea ................................................................ 90
3.4.2.6. Minoritatea făptuitorului .................................................. 92
....... 96
3.4.2.7. Eroarea de fapt ...............................................................
......... 98
3.5. INLATURAREA CARACTERULUI PENAL AL FAPTEI PRIN LIPSA 98
PERICOLULUI ..................................................................................... 98
...... 100
3.5.1. Preliminarii ................................................................................ 103
......... 103
3.5.2. Lipsa pericolului social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii 104
............. 106
3.5.3. Lipsa pericolului social concret al faptei prevăzute de legea penală .... 106
3.6. LIPSA PREVEDERII IN LEGEA PENALA ......................................... 107
....... 108
12
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE
Pentru a-şi putea realiza scopul său specific dreptul penal trebuie să
îndeplinească anumite funcţii şi anume:
a. Caracterul autonom
Caracterul autonom al dreptului penal se evidenţiază prin faptul că are în
primul rând un obiect propriu de reglementare, care îl reprezintă relaţiile sociale spe-
cifice acestei ramuri de drept ce trebuie să fie ocrotite, prin faptul că pentru apărarea
valorilor sociale să creează reguli de conduită care vin să sublinieze netemeinicia
tezei conform căreia dreptul penal reglementează doar relaţii de sancţionare. Cara-
cterul autonom al dreptului penal poate fi justificat şi prin faptul că se pot evidenţia
domenii ale vieţii sociale unde numai dreptul penal ocroteşte anumite interese,
interese ce nu sunt ocrotite prin intermediul nici unei altei ramuri de drept.
b. Caracterul unitar
Acest caracter se desprinde din prevederile art. 362 Cod penal:” Dispoziţiile
3
Constantin Mitrache, Drept penal, Bucureşti 2002, pag.9.
14
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
din partea generală a acestui cod se aplică şi faptelor sancţionate penal prin legi
speciale, afară de cazul când legea dispune altfel”
Normele dreptului penal sunt nu numai în Codul penal cuprinse ci şi în legi
extrapenale, reprezentând sistem unitar datorită unicităţii principilor care străbat
legislaţia penală.
Dreptul penal îşi păstrează caracterul unitar nefiind afectat de faptul că
normele penale sunt grupate în partea generală, partea specială a Codului penal
ori în legi penale, sau legi nepenale cu dispoziţii penale.
Se exprimă regula conform căreia toţi indivizii societăţii sunt egali în faţa
legii, art. 16 din Constituţie prevede faptul că ”cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus
de lege.” În codul penal acest principiu nu cunoaşte o consacrare expresă, dar
se deduce din faptul că legea penală nu promovează imunităţii sau privilegii care
să permită inegalităţi de tratament în aplicarea legii penale. Această egalitate a
indivizilor în faţa legii penale funcţionează pentru fiecare cetăţean, fie în calitatea
sa de beneficiar al ocrotirii penale cât şi în calitatea de destinatar al exigenţelor
impuse de legea penală.
Articolul 17, al.2 din Codul penal actual, respectiv articolul 15 alin
2 din viitoarea reglementare, prevăd că :
”Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale”, fapt ce presupune
existenţa unei fapte care este constată de organele abilitate de lege în forma
cerută de lege, şi totodată acest principiu vine ca o garanţie a libertăţii persoanei,
deoarece fără săvârşirea unei fapte prevăzute de lege ca şi infracţiune nu se
poate să existe răspundere penală.
20
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
9
Constantin Mitrache. – Drept penal. Partea generală. Bucureşt 2002, pag. 21.
10
Idem 8.
11
Costică Bulai – Manual de drept penal. Partea Generală, Editura ALL, Bucureţti, 1997.
21
Aurel Teodor Moldovan
1.4.1. Noţiune
Raportul juridic penal este raportul arătat prin lege dintre stat (prin
organele judiciare) şi persoana care a săvârşit o infracţiune (infractorul), raport
în care statul are dreptul de a aplica o pedeapsă, de a pedepsi (de a trage la
răspundere penală), iar infractorul are datoria de a suporta acea pedeapsă (de a
răspunde penaliceşte) .13
Raportul juridic penal ia naştere prin săvârşirea infracţiunii fiind un raport
reglementat de norma juridică penală.
16
Costică Bulai – Manual de dcrept penal.Partea genearală.Editura All, Bucureşti 1997, pag63
26
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL II
LEGEA PENALĂ
În doctrina penală această noţiune este privită ca fiind, în sens larg, regulă
sau normă de drept penal aşa cum legiuitorul prevede prin dispoziţiile art. 141
Cod penal, iar în sens restrâns această noţiune defineşte actul normativ emis de
parlament şi care conţine norme de drept penal.
Pentru a înţelege cu exactitate această noţiune este necesară o clasificare
a legilor penale, această clasificare făcându-se după rolul pe care îl au în regle-
mentarea relaţiilor de apărare socială.
Astfel în literatura de specialitate se vorbeşte despre legi penale
generale şi legi penale speciale.
Legile penale generale apar definite ca fiind dispoziţii de drept
penal cu caracter de principiu, acestea fiind normele din partea generală a
codului penal. Privită în alt sens legea penală generală defineşte de fapt codul
penal în ansamblu ca lege ordinară pentru a fi deosebită de legea specială.
De asemenea şi în ceea ce priveşte legile penale speciale vom
întâlni în literatura de specialitate o clasificare a acestora în sensul că legea penală
specială are în vedere în primul rând partea specială a codului penal, iar pe de altă
parte are în vedere coduri penale speciale (Codul justiţiei militare) sau legi penale
speciale ce cuprind dispoziţii derogatorii de la dreptul obişnuit.
Această clasificare a legilor penale are o importanţă deosebită deoarece
atunci când vin în concurs atât legea penală generală cât şi legea penală specială,
adică când sunt incidente pentru soluţionarea unui raport juridic de conflict, regula
ce se va aplica în această situaţie este: legea penală specială derogă de la legea
penală generală şi se completează cu aceasta.
Important de subliniat este faptul că legea penală generală cuprinde norme
cu caracter de principii în timp ce legea penală specială cuprinde norme de in-
criminare.
O deosebită importanţă în ceea ce priveşte clasificarea legilor penale
o are legea penală cu durată nedeterminată şi legea penală temporară, aceeaşi
importanţă având-o şi legile penale ordinare şi legile penale excepţionale.
Marea majoritate a legilor penale, cele obişnuite, sunt cu durată
nedeterminată (permanente), iar în ceea ce priveşte legile penale temporare sau
predeterminate aşa cum mai sunt denumite în literatura de specialitate sunt acele
legi care în conţinutul lor cuprind o dispoziţie ce limitează aplicarea lor în timp până
la o dată calendaristică sau până ce încetează starea care a determinat adoptarea
27
Aurel Teodor Moldovan
unei astfel de legi.
Legea penală temporară se va aplica şi după ieşirea ei din vigoare pentru
faptele ce au fost săvârşite sub imperiul acestei legi, deci legea penală temporară
în acest sens va ultraactiva.
„Aşa cum de altfel o spune chiar denumirea lor proprie, legile penale ordinare
sau obişnuite nu sunt altceva decât legi penale ce sunt adoptate în situaţiile unei
normale evoluţii a societăţii, în timp ce legile penale excepţionale sunt adoptate
în situaţii excepţionale aşa cum este de pildă starea de război, edictarea lor fiind
determinată de apărarea în mod corespunzător a valorilor sociale ce au fost astfel
lezate.”17
Atunci când legea penală se interpretează de către un organ sau altul prin
intermediul diferitelor metode se va ajunge la o anumită concluzie cu privire la
înţelesul legii penale sau numai cu privire la anumite dispoziţii motiv pentru care se
face distincţia între interpretarea declarativă, interpretarea restrictivă şi interpre-
tarea extensivă.
20
Ion Oancea – Drept penal. Partea Generală. Editura Dedactică şi Pedagogică Bucureşti 1971,
pag,89
21
Ion Oancea Drept penal. Partea generală. Editura didactică şi pedagocică . Bucureşti 1971, pag. 91
30
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Interpretarea conformă cu legea (declarativă)
Această interpretare se bazează pe adagiu “Lex dixit quam voluit” ceea
ce presupune faptul că prin această interpretare constată faptul că textul exprimă
exact intenţia şi voinţa legiuitorului. Interpretul ajunge la concluzia că textul redă
şi spune atât cât a voit legiuitorul, că textul nu cuprinde nici mai mult nici mai puţin
decât a voit legiuitorul.22
Concluziile oricărei interpretări declarative sunt că legea este valabilă, asig-
urând condiţii pentru o apărare socială eficientă în lupta împotriva infracţionalităţii.23
Interpretarea restrictivă
Această interpretare îşi are originea în adagiul latinesc “ lex dixit plus quam
voluit”, lucru ce evidenţiază faptul că se ajunge la constatarea că legea spune mai
mult decât a voit legiuitorul, iar interpretul constatând acest lucru restrânge înţelesul
legii făcând astfel o interpretare restrictivă în conformitate cu voinţa legiuitorului.
Această interpretare vizează situaţia când legea nu se poate aplica anumitor
situaţii, fapt care iniţial păreau a cădea sub incidenţa legii.
Interpretarea extensivă
În cazul acestei interpretări se porneşte de la “lex dixit minus quam voluit”
lucru ce constată că textul spune mai puţin decât a voit legiuitorul caz în care
interpretul extinde aplicarea legii făcând astfel o interpretare extensivă conformă
voinţei legiuitorului. Un exemplu al acestei interpretări găsim în cartea profesoru-
lui Ion Oancea24 unde se spune că suspendarea executării pedepsei se aplică
numai la cazurile arătate de lege (infractor primar); dacă însă cel care a săvârşit
infracţiunea a mai fost condamnat înainte, dar pentru o contravenţie şi nu pentru
o infracţiune, prin interpretare, el este totuşi un infractor primar. Fiind un infractor
primar, legea i se poate aplica. Trebuie subliniat faptul că în materie penală inter-
pretarea extensivă este rar folosită, fiind folosită în favoarea inculpatului.
Limitele interpretării
Este general admis că interpretarea legii penale trebuie să urmărească
cunoaşterea voinţei reale a legiuitorului, exprimată în norma de drept interpretată,
iar nu crearea unei alte norme de drept sau denaturarea sensului acesteia. Este
unanim admis că legile penale sunt de strictă interpretare (poenalia sunt stric-
tissimae interpretationis ) şi că înţelesul lor nu poate fi extins prin interpetare,
preferându-se se sensul restrictiv.25
31
Aurel Teodor Moldovan
norme în materie, pentru realizarea scopului legii penale şi promovarea principiilor
fundamentale ale dreptului penal.26
1. Principiul teritorialităţii
Potrivit acestui principiu legea penală se aplică în exclusivitate şi necondiţionat
pe întreg teritoriul ţării pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României fără a
face distincţie între calităţile diferite pe care le pot avea făptuitorii (cetăţean român,
neaplicarea legii penale teritoriale, însă nu trebuie înţeles faptul că cei care se bucură de
acest privilegiu nu vor răspunde penal în faţa organelor statelor ai căror cetăţeni sunt.
Statul în care reprezentantul altui stat se bucură de imunitatea de jurisdicţie
nu rămâne imun în faţa faptelor penale săvârşite de persoanele ce se bucură
de privilegiu ci au la îndemână mijloace de drept internaţional pentru a aduce
la cunoştinţa statului acreditat activitatea infracţională a reprezentantului său,
declarându-l „persona non grata” şi obligându-l să părăsească teritoriul ţării.
Conform art. 8, respectiv 13 din Codul penal de acest privilegiu se bucură
şi militarii unei armate străine aflate în trecere sau staţionate pe teritoriul ţării,
acestora aplicându-li-se legea statului căruia aparţin, regimul lor juridic fiind re-
glementat prin Convenţii.
Infracţiuni săvârşite la bordul navelor sau aeronavelor străine aflate pe
teritoriul ţării noastre
În ceea ce priveşte aceste infracţiuni avem în vedere după cum navele sau
aeronavele sunt militare sau folosite în scopuri comerciale, sau folosite în scopuri
guvernamentale.
1) Navele sau aeronavele militare sau guvernamentale, acestea se află pe
34
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
teritoriul ţării doar cu aprobarea specială a guvernului român şi reprezintă statul
căruia îi aparţin infracţiunile săvârşite la bordul lor şi nu vor cădea sub jurisdicţia
statului român. Soluţionarea acestor conflicte se face pe calea dreptului internaţional
şi nu a dreptului penal.
2) În cazul navelor şi aeronavelor folosite în scop comercial, faptele săvârşite
la bordul acestora, fapte prevăzute de lege, cad sub incidenţa statului român. Legea
penală română se va aplica şi în cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul ţării române
de către o persoană îmbarcată la bordul navelor străine folosite în scopuri comerciale.
35
Aurel Teodor Moldovan
• Infracţiunea să fie săvârşită în străinătate
• Fapta să fie considerată infracţiune de legea penală română
• Infractorul trebuie să fie cetăţean român sau persoană fără cetăţenie
dar cu domiciliul în România.
Actualul Cod Penal, spre deosebire de cel din 1937 nu prevede condiţia
prezenţei în ţară a infractorului , el putând fi judecat şi în lipsă.29
Legea penală română se va aplica chiar dacă făptuitorul a fost judecat,
condamnat sau achitat în străinătate, urmând ca din pedeapsa aplicată de instanţa
română să se deducă pedeapsa sau partea din pedeapsă aplicată şi executată
în străinătate pentru aceeaşi infracţiune, precum şi durata reţinerii şi arestării
preventive care au fost dispuse în străinătate în legătură cu aceeaşi infracţiune.30
Principiul personalităţii este cel care stabileşte competenţa exclusivă a legii
penale, aceasta aplicându-se chiar dacă făptuitorul a fost condamnat în străinătate.
31
Costică Bulai – Manual de drept penal. Partea generală. Editura ALL BECK Bucureşti 1997 pag. 102
37
Aurel Teodor Moldovan
In viziunea noului cod cimpetenţa universală a legii penale române poate
interveni în două cazuri:
- cazul infracţiunilor pe care România s-a angajat să le reprime în temeiul
unei convenţii internaţionale;
- respectiv cazul în care s-a refuzat extrădarea, în momentul în care s-a
cerut extrădarea sau predarea infractorului.
Trebuiesc însă îndeplinite anumite condiţii:
• să existe o dublă incriminare în sensul ca fapta să fie prevăzută ca
infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită
• infractorul să fie cetăţean străin sau dacă nu are cetăţenie să nu aibă
domiciliu în România
• făptuitorul să se afle în ţară.
2.3. EXTRĂDAREA
„Extrădarea este un act bilateral între două state în baza căruia un stat pe
al cărui teriroriu s-a refugiat un infractor sau un condamnat îl predă la cerere, altui
stat pentru a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat.”32
Din definiţie rezultă faptul că extrădarea se realizează întotdeauna între
două state, pe de-o parte statul pe al cărui teriroriu se găseşte infractorul sau
condamnatul (statul solicitat) şi statul care cere extrădarea (statul solicitant) pe
de-altă parte.
Calitatea de stat solicitant o poate avea statul pe teriroriul căruia a fost
săvârşită infracţiunea, statul împotriva intereselor căruia a fost săvârşită infracţiunea
sau ai cărui cetăţeni au fost victime ale infracţiunii, statul al cărui cetăţean este in-
fractorul.
În ansamblu extrădarea poate fi privită ca un act de asistenţă judiciară prin
care statele cooperează în vederea combaterii criminalităţii.
Instituţia extrădării este consacrată prin intermediul Constituţiei de la 1991
în art. 19, iar prin legea de revizuire a Constituţiei publicată în Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 669 din 22 septembrie 2003 introduce la acest articol alin.
11 33 , unde vom întâlni extrădarea pasivă adică acea extrădare pe care România
urmează să o realizeze în calitate de stat solicitat şi cea activă atunci când se
acordă extrădarea.
Extrădarea poate fi refuzată sau amânată conform art. 5 al (2) Legea 296/
2001 dacă se consideră că predarea persoanei străine este susceptibilă să aibe
consecinţe deosebit de grave pentru aceasta în speţă din cauza vârstei sau a
stării sale de sănătate.
Aplicarea legii penale în timp în teoria dreptului penal ocupă un loc important
datorită faptului că legiile penale cuprind dispoziţii incriminatoare şi sancţionatoare
ce au o durată în timp limitată, fiind cunoscut faptul că există o succesiune de
legi penale. Faptele penale se săvârşesc într-un anumit moment şi se judecă sub
imperiul aceleaşi legi penale aflată în vigoare, alte fapte penale se săvârşesc în
timp ce o lege penală este în vigoare dar se judecă sub o altă lege penală. Pentru
soluţionarea corectă a tuturor problemelor ce apar legate de aplicarea legii penale
în timp s-au edictat norme speciale de drept, norme ce sunt înscrise în Codul Penal
secţiunea a doua intitulată „Aplicarea legii penale în timp” articolele de la 10-16,
respectiv in sectiunea 1, capitolul II, „Aplicarea legii penale în timp” articolele 3-7
din Viitorul Cod penal
Prin norme penale privind aplicarea legii penale în timp se înţelege ansam-
blul de norme juridice penale prin care se reglementează aplicarea legii penale în
raport cu timpul săvârşirii infracţiunii şi cu momentul tragerii la răspundere penală
a celor care au săvârşit infracţiuni.37
Principiile care guvernează aplicarea legii penale în timp sunt menite să
determine legea penală aplicabilă.
37
I. Oancea . Drept Penal – Partea Generală Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1997 ,pag 118
41
Aurel Teodor Moldovan
Acest principiu are în vedere numai legile penale temporare fiind consacrat
prin dispoziţiile art. 16 Cod penal (Noul Cod Penal consacră acest principiu în art.
9). Legea penală temporară are aplicaţii asupra faptelor prevăzute ca şi infracţiuni
săvârşite în timp cât legea penală era în vigoare chiar dacă faptele nu au fost
urmărite sau judecate în acelaşi interval de timp.
Necesităţiile de apărare socială care determină adoptarea legii penale tem-
porare justifică aplicarea acesteia şi ultraactiv, după ieşirea acesteia din vigoare, dar
numai faptelor săvârşite cât timp era în vigoare, înlăturând posibilitatea pentru
făptuitorii care săvârşesc infracţiuni aproape de ieşirea din vigoare a legii penale
temporare, pentru a rămâne nesancţionaţi , ori de a fi sancţionaţi potrivit legii
penale mai favorabile.41
Este prevăzut de art. 13 din C.p. (Viitorul Cod Penal consacră acest principiu
în art. 5- Art. 5 Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă
a cauzei
(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea
definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai
favorabilă.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor
din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă apro-
bate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când
acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile) având în
39
Alex. Boroi, Ghe Nistorenu „ Drept Penal – Partea Generală” Ed. All Beck ,Bucureşti 2004 pag 41
40
Alex. Boroi, Ghe Nistorenu „ Drept Penal – Partea Generală” Ed. All Beck ,Bucureşti 2004 pag 43
41
C. Mitrache – Drept penal. Partea generală. Casa de Editură şi Presă “Şansa” SRL Bucureşti
1997 pag 65
43
Aurel Teodor Moldovan
vedere situaţia când de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a
cauzei intervin una sau mai multe legi penale succesive, situaţie în care se va aplica
infractorului legea penală mai favorabilă. „Criteriile de determinare a legii penale
mai favorabile nu sunt prevăzute de lege însă în ştiinţa dreptului penal s-a admis
faptul că pentru a determina legea penală mai favorabilă trebuie comparate legile
succesive sub raportul condiţiilor de incriminare a faptei, de tragere la răspundere
şi de sancţionare.”42 Aceste criterii trebuie să aibă ca şi finalitate aflarea acelei
legi, care în cazul concret va permite o soluţie mai blândă pentru infractor şi nu la
o apreciere generală a legii penale mai favorabile.
Profesorul Costică Bulai în „Manual de drept penal” consideră că pentru
o soluţionare practică a acestei probleme „se recomandă examinarea mai întâi
a condiţiilor privitoare la temeiul şi condiţiile tragerii la răspundere penală pentru
infracţiunea săvârşită. Este posibil ca incriminarea faptei în legile succesive să fie
diferită, în sensul că una din legi prevede, pentru ca fapta să constituie infracţiune,
condiţii sau cerinţe pe care cealaltă lege nu le prevede. În acest caz va fi mai favorabilă
legea care prevede astfel de condiţii, dacă acestea nu sunt îndeplinite în fapt43 . În
literatura de specialitate s-a afirmat faptul că, criteriul cel mai des folosit de deter-
minarea legii penale mai favorabile este cel al pedepselor principale. În cazul în
care există situaţia ca într-o lege pedeapsa ce se aplică este închisoarea, iar în
altă lege pedeapsa prevăzută este amenda, atunci de regulă legea care prevede
pedeapsa amenzii este mai blândă. În situaţiile legiilor succesive unde pedepsele
sunt de aceeaşi natură dar cu limitele speciale diferite, caz în care minimul este
acelaşi dar maximul este diferit, va fi mai favorabilă legea care prevede un maxim
mai redus, iar în cazul în care maximul special al pedepsei este acelaşi dar min-
imul pedepsei este diferit, legea penală mai favorabilă este cea care prevede un
minim mai scăzut.
Acest principiu îmbracă două variante prevăzute în art. 14 şi 15 din C.p., art.
14 referindu-se la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive,
iar art. 15 făcând referire la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul
pedepselor definitive. Acest principiu este reglementat în art 6 din Viitorul Cod penal
(Art. 6 Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare
şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o
lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte
maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce
la acest maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare
42
A. T. Moldovan – Note de curs: Drept Penal – Partea generală , Universitatea Transilvania ,
Braşov 2004
43
Costică Bulai – Manual de drept penal. Partea generală. Editura ALL BECK Bucureşi 1997 pag. 138
44
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede
pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se
înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai
amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi
maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată
din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă
nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în
conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin.(1)-(4), pedepsele
complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă
nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în
conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor
complementare sau măsurilor de siguranţă acestea se execută în conţinutul şi
limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se
ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia,
de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente)
1) Art. 14 din prezentul Cod penal are în vedere situaţia când legea nouă
prevede pentru aceeaşi faptă care este prevăzută ca şi infracţiune o pedeapsă
mai uşoară. În acest sens dacă în legea veche pedeapsa era detenţiunea pe viaţă
aceasta se va înlocui cu maximul pedepsei închisorii prevăzute de legea nouă (art.
14, alin. 2 actualul Cod penal)
2) Dacă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă în baza vechii legi
se stabileşte pedeapsa închisorii, iar legea nouă prevede numai pedeapsa amenzii,
se va înlocui pedeapsa închisorii cu amenda (art. 14 alin. 3 C.p.).
3) Când pedepsele aplicate sunt de aceeaşi natură situaaţie în care ne vom
afla în faţa pedepsei închisorii pedeapsa aplicată după legea veche se va reduce la
maximul special prevăzut de noua lege. Dacă pedeapsa pronunţată pe baza vechii
legi este amenda aceasta va fi redusă la maximul special prevăzut de noua lege.
4) Efectele legii penale mai favorabile se întind şi asupra pedepselor com-
plimentare măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative şi asupra pedepselor deja
executate ori considerate ca executate până la adoptarea aceastei legi.
Art. 15 din Codul penal face referire la aplicarea facultativă a legii favorabile însă
pentru ca aceasta să-şi producă efectele este necesar îndeplinirea anumitor condiţii:
a) Să existe hotărâre de condamnare definitivă la pedeapsa închisorii
(nu la orice fel de pedeapsă)
b) Legea penală este mai favorabilă aceasta reieşind din limitele mai
reduse de pedeapsă faţă de legea anterioară
c) Pedeapsa aplicată este mai mică decât maximul prevăzut în legea
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept penal. Partea generală. Casa de Editură şi Presă
44
CAPITOLUL III
INFRACŢIUNEA
46
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
legea penală”. Art 15 din Viitorul Cod penal defineşte infracţiunea ca fiind „fapta
prevăzută de legea penală, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o”.
Infracţiunea reprezintă o comportare negativă în sensul neîndeplinirii unei
obligaţii impuse de lege. G. Levasseur apreciază, că potrivit concepţiei realiste
periculozitatea socială are semnificaţia unei fapte contrare ordinii sociale, prin
atitudinea sa de a tulbura această ordine.50
Intenţia specială- apare atunci când voinţa infractorului este îndreptată spre
realizarea unei anumite finalităţi, aflată dincolo de momentul când sunt realizate
toate cerinţele normei de incriminare.56
55
F. Mantovani. Diritto penale. Parte generale secunda edizione, CEDAM, Padova, 1988, pag 314
56
V. Dongoroz şi colaboratorii, op cit, pag 127, C. Bulai, op cit pag 120
49
Aurel Teodor Moldovan
55
Aurel Teodor Moldovan
timp ce obiectul juridic material există numai la acele infracţiunii la care valoarea
socială ocrotită constă într-o entitate materială. Obiectul material există de exemplu
în cazul infracţiunilor contra patrimoniului şi este format din obiectul asupra căruia
se îndreaptă activitatea infracţională, putând astfel fi: bunul furat, delapidat, sau
bunul obţinut prin abuz, amăgire. Mai putem de asemenea întâlni obiect material
şi în cazul infracţiunilor contra vieţii şi integrităţii corporale, obiect care este format
în acest caz de însăşi corpul victimei.
b. Obiectul juridic generic (de grup) fiind format din grupul de valori so-
ciale de aceeaşi natură ce sunt ocrotite prin normele de drept penal.
c. Obiectul juridic specific (individual) fiind obiectul specific infracţiunii
format din relaţiile sociale formate în jurul şi datorită unei valori sociale specifice,
cu alte cuvinte acest obiect reprezintă de fapt valoarea socială concretă căreia i
se aduce atingere prin săvârşirea infracţiunii. Între obiectul juridic generic şi obiec-
tul juridic specific există un raport de subordonare în sensul că obiectul specific
reprezintă o parte din obiectul juridic generic. Pentru înţelegerea exactă a acestui
raport de subordonare găsim acest raport explicat de către profesorul Costică Bulai
în cartea intitulată „Instituţii de drept penal” şi anume: „Orice infracţiune aduce at-
ingere, pe lângă obiectului său specific, şi unui anumit obiect juridic generic sau de
grup. Astfel, toate infracţiunile contra siguranţei statului au ca obiect juridic comun
relaţiile sociale privind siguranţa statului român; toate infracţiunile contra persoanei,
oricare ar fi obiectul lor specific, au ca obiect juridic comun relaţiile sociale privind
persoana.67 Diferenţa majoră între obiectul juridic generic şi obiectul juridic specific
este clădită pe ierarhia şi legăturile ce se stabilesc în cadrul sistemului de valori.
e. Obiectul juridic complex este format din obiectul juridic principal, deci
relaţiile sociale principale care sunt vătămate, şi din obiectul juridic secundar (sau
adiacent), adică relaţia socială adiacentă căreia i se aduce atingere prin săvârşirea
infracţiunii. Acest obiect juridic este specific infracţiunilor complexe, cum de ex-
emplu este cazul infracţiunii de tâlhărie unde ca şi obiect juridic principal avem
relaţiile sociale ce privesc apărarea avutului privat sau public (relaţiile de detenţie,
posesie), iar obiectul juridic adiacent fiind format din relaţiile sociale privitoare la
apărarea integrităţii corporale, a vieţii şi sănătăţii persoanei.
70
Alex. Boroi ;Ghe .Nistoreanu Drept penal – Partea generală , Ed. ALL Beck , Bucureşti 2004 pag
104, 105
58
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
ulterior să se constate cu certitudine existenţa discernământului.70
Dovada de discernământ trebuie făcută în fiecare caz în parte şi aceasta cade
în sarcina organelor judiciare. Dacă nu se face dovada existenţei discernământului
minorului în momentul săvârşirii faptei, răspunderea acestuia este exclusă, minorul
în vârstă de de 14-16 ani lipsit de discernământ aflându-se în aceaşi situaţie cu a
minorului care nu împlinise vârsta de 14 ani în momentul săvârşirii faptei , adică
nu poate fi, nici el, subiect activ al infracţiunii.71
Însă minorul care a împlinit vârsta de 16 ani este prezumat că are capacitate
penală, această prezumţie este relativă ea putând fi combătută prin proba contrarie.
60
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
b. cauze care privesc vinovăţia
c. cauze care privesc prevederea în legea penală a faptei.
În Actualul Cod penal legitima apărare îşi găseşte reglementarea în art. 44,
apărare, şi acela care săvârşeşte fapta care comite fapta pentru a respinge
pentru a respinge pătrunderea fără pătrunderea unei persoane într-o
drept a unei persoane prin violenţă, locuinţă, fără drept, în timpul nopţii,
viclenie, efracţie, sau prin alte aseme- prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte
nea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, asemenea mijloace.
dependinţă sau loc împrejmuit sau de-
limitat prin semne de marcare.
61
Aurel Teodor Moldovan
Condiţiile atacului
Atacul este o comportare violentă a omului, o atitudine ofensivă, atitudine
ce se materializează într-o acţiune îndreptată împotriva valorilor sociale ocrotite.
Pentru a ne afla în prezenţa unei legitime apărării este necesar să existe un act
de atac, concretizat fie într-o acţiune sau inacţiune socialmente periculoasă, atac
ce trebuie să fie material, direct, imediat şi injust, fiind îndreptat împotriva unei
persoane, a drepturilor acesteia sau împotriva unui interes public punând totodată
în pericol grav valorile sociale ocrotite.
1. Atacul trebuie să fie material. Atacul este material atunci când este exer-
citat prin mijloace fizice menite să periciliteze existenţa fizică a unor valori sociale
ocrotite.
Este material atacul care pentru realizarea lui se foloseşte forţa fizică ori
instrumente care sunt în măsură să producă o modificare fizică a valorilor sociale
ocrotite. Deasemenea atacul poate fi realizat şi printr-o inacţiune deoarece permite
altor forţe să pericliteze fizic valorile ocrotite.
Trebuie a avut în vedere faptul că nu există un atac material în cazul agr-
Prof univ dr Constantin Mitrache, conf univ dr Cristian Mitrache- Drept penal român-parte generală,
77
4. Atacul să fie injust. Apare ca injust acel atac care nu are un fundament
legal sau de fapt, care să justifice această comportare. Atacul este just sau nu
poate da naştere unei legitime apărări atunci când constă într-o activitate permisă
sau prevăzută de lege. Dacă cel care face apărarea nu cunoaşte starea de ire-
sponsabilitate a agresorului, el va riposta în legitimă aparare nefiind obligat să
caute o soluţie mai puţin periculoasă ci va înlătura pericolul prin mijloace pe care
le consideră ca fiind eficiente, situaţie în care legitima apărare va intra în concurs
şi cu eroarea de fapt.
5. Atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau
un interes general. Legea impune condiţia ca atacul să poată cauza un pericol
iremediabil sau greu remediabil unor valori sociale ocrotite, această condiţie fiind
înşuşi motivarea acţiunii de apărare. În situaţia avută în vedere în art.22 alin.3 Noul
Cod penal, anume „ săvârşirea faptei pentru a respinge pătrunderea fără drept
în locuinţă, încăpere,dependinţe sau loc împrejumit ţinând de acestea”, legitima
apărare este prezumată, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii specifice:
a) pătrunderea în locuinţă,încăpere, dependinţe sau loc împrejmuit ţinând
de acestea să se facă fără drept
b) pătrunderea să se facă prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte
mijloace asemănătoare
Constrângerea fizică
Constrângerea morală
Actualul cod penal Viitorul cod penal
Art 46 alin 2- nu constituie infracţiune Art. 25 Constrângerea morală
fapta prevăzută de legea penală, Nu este imputabilă fapta
săvârşită din cauza unei constrân- prevăzută de legea penală săvârşită
geri morale, exercitată prin ameninţare din cauza unei constrângeri morale,
cu un pericol grav pentru persoana exercitată prin ameninţare cu un pericol
făptuitorului ori a altuia şi care nu poate grav pentru persoana făptuitorului ori a
fi înlăturat în alt mod altuia şi care nu putea fi înlăturată în
alt mod.
Efecte
Constrângerea morală produce efecte numai in persoana, faptă ce este
comisă sub imperiul constrângerii nedând frâu liber vionovăţiei, ca elemente
esenţial al infracţiunii, ceea ce conduce la concluzia că fapta nu este infracţiune.
Condiţii
O faptă este considerată săvârşită în caz fortuit în măsura în care înde
plineşte următoarele condiţii:
1. rezultatul socialmente periculos trebuie să fie consecinţa intervenţiei
unei împrejurări străine de voinţa şi conştiinţa făptuitorului, lucru ce
pune în evidenţă faptul că între împrejuararea neprevăzută şi rezultatul
produs trebuie să existe un raport de cauzalitate.
2. făptuitorul să fi fost în imposibilitatea de a prevedea intervenţia forţei
străine care a produs rezultatul
68
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
3. fapta care a căpătat un rezultat socialmente periculos datorat
intervenţiei imprevizibile a unei forţe străine, să fie prevăzută de legea
penală.
Efecte
Lipsidu-i elementul esenţial şi anume vinovăţia fapta săvârşită sub imperiul
cazului fortuit nu constituie infracţiune. Vinovăţia făptuitorului se exclude deoarece
acesta s-a aflat în imposibilitatea de a prevedea intervenţia împrejurării ce a creat
rezultatul socialmete periculos.
Cazul fortuit operează in rem datorită imposibiltăţii prevederii intervenţiei
energiei străine care este generală şi obiectivă.
3.4.2.5. Iresponsabilitatea
Efecte
Deorece în cazul iresponsabilităţii responsabilitatea este cea care lipseşte
fapta nu întruneşte trăsătura 3senţaila a infracţiunii, ceea ce înlătura caracterul
penal al faptei.
Beţia
Noţiune
Codul penal actual Noul cod penal
art 49 C.pen nu constituie infracţiune Art. 29 Intoxicaţia
fapta prevăzută de legea penală, dacă Nu este imputabilă fapta pre
făptuitorul în momentul săvârşirii fap- vă‘zută de legea penală, săvârşită de
tei, se gasea, datorită unor împrejurări persoana care, în momentul comiterii
independente de voinţa sa în stare de acesteia, nu putea să-şi dea seama
beţie completă produsă de alcool sau de acţiunile sau inacţiunile sale, ori
alte substanţe nu putea să le controleze, din cauza
intoxicării involuntare cu alcool sau alte
substanţe psihoactive.
79
Prof univ dr Constantin Mitrache, conf univ dr Cristian Mitrache- Drept penal roman-parte generala,
pag 161- 162, universul juridic 2009
80
Drept penal-parte generală. Alexandru Boroi. Editura CHBeck 2006, pag 214
81
Tribunalul Suprem, secţia penală, decizia nr 254/1978
82
Drept penal-parte generală. Alexandru Boroi. Editura CHBeck 2006, pag 214-215
71
Aurel Teodor Moldovan
Consecinţe juridice
Fapta săvârşită în stare de beţie completa, accidentală, fortuită nu constituie
infracţiune, ea nefiind săvârşită cu vinovăţie, dar în situaţia în care beţia accidentală
nu este completă atunci caracterul penal al faptei nu este înlăturat, starea de beţie
putând constitui o circumstanţă atenuantă
Condiţiile minorităţii
1. să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală
2. fapta să fie săvâşită de un minor care nu îndeplineşte condiţiile legale
de a răspunde penal. Conform art.113 minorul care nu aîmplinit vârsta
de 14ani nu răspunde penal, iar minorii între 14 – 16 ani răspund penal
numai dacă se dovedeşte că au săvârşit fapta cu discernământ. După
împlinirea vărstei de 16 ani, minorii răspund penal, dar potrivit unui
sistem specific de sancţiuni.
3. minoritatea făptuitorului trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei,
această condiţii se referă la faptul că starea minorului de natură
să înlăture caracterul penal al faptei trebuie să existe în momentul
săvârşirii faptei şi pe întreaga perioasdă de execuatre a acesteia.
Efecte
Minoritatea face ca fapta să nu constituie infracţiune şi pe cale de consecinţă
nu atrage răspunderea penală a făptuitorului, fiind aptă de a produce efecte numai
in personam.
72
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Noul cod penal face distincţie între cauzele justificative şi cauzele de neim-
putabilitate. Distincţia intre cauzele justificative şi cele de neimputabilitate rezidă
în aceea că în cazul cauzelor justificative efectul cauzelor justificative se extinde
şi asupra participanţilor, pe când în cazul cauzelor de neimputabilitate efectul
acestora nu se extinde şi asupra participantilor. In categoria cauzelor justificative
intră legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea
unei obligaţii şi consimţământul persoanei vătămate, iar în categia cauzelor de
neimputabilitate se regăsesc: constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul
neimputabil, minoritatea făptuitorului, intoxicaţia, iresponsabilitatea şi eroarea.
Noul cod penal doreşte o unificare a reglementărilor europene în această
materie, în legislaţia statelor europene deja există această delimitare.
3.5.1. Preliminarii
74
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Pericolul social este înlăturat pentru anumite fapte determinate prin legea
care prevede atât fapta al cărui pericol este înlăturat cât şi împrejurarea în care
este înlăturat pericolul social, astfel că apar ca lipsite de pericol social spre exemplu
arestarea învinuitului sau inculpatului.
Pericolul social este înlăturat şi în cazul anumitor acte inerente desfăşurării
unor activităţi ce sunt permise de lege, fiind considerate ca lipsite de pericol so-
cial şi faptele comise din culpă, dacă ele sunt incriminate numai atunci când sunt
săvârşite cu intenţie.
Rezultă că pericolul social al infracţiunii este înlăturat şi în situaţia în care
fapta este săvârşită fără vinovăţie.
Lipsa prevederii faptei în legea penală este o împrejurare în care o faptă care
aparent întruneşte trăsăturile esenţiale ale infracţiunii în realitate nu are caracter
penal deoarece nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune, prin faptul că
75
Aurel Teodor Moldovan
ori îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ori în modalitatea în care a fost
săvârşită, fapta nu mai este prevăzută ca infracţiune.
Neprevederea în legea penală apare în următoarele situaţii:
- neîndeplinirea de către fapta concretă a unui element constitutiv al
infracţiunii, lipseşte deci o condiţie cerută de lege pentru a caracteriza
fapta săvârşită ca infracţiune;
- dezincriminarea faptei sau abrogarea incriminării fapt ce se realizează
prin scoaterea în afara ilicitului penal al faptei considerate infracţiune
până la o anumită dată;
- lipsa dublei incriminări: în cazurile de aplicare a legii penale române
conform principiului universalităţii se cere dubla incriminare a faptei,
ceea ce presupune că atât legea penală română cât şi legea penală
strâină de la locul în care s-a săvârşit fapta, să prevadă drept infracţiune
fapta săvârşită.
Lipsa prevederii faptei săvârşite ca infracţiune în legea penală are drept
efect înlăturarea caracterului penal şi pe cale de consecinţă înlăturarea răspunderii
penale
76
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL IV
PEDEPSELE
77
Aurel Teodor Moldovan
se răspunde răului produs prin săvârşirea infracţiunii (mallum passionis propter
mallum actionis).”86
Ca şi măsură cu caracter coercitiv pedeapsa se concretizează într-o anumită
privaţiune sau restricţie impusă persoanei care a săvârşit infracţiunea. Privaţiunea
poate consta în restrângere de drepturi civice, privaţiune de bunuri, privaţiune de
libertate, sau în unele cazuri, privaţiune chiar de viaţă.
- b) pedeapsa este un mijloc de reeducare. Prin aplicarea pedepsei nu se
urmăreşte exclusiv reprimarea infractorului, pedeapsa are totodată şi un puternic
rol şi efect educativ de împiedicare a repetării conduitei antisociale şi de îndreptare
a condamnatului. Astfel în cadrul pedepsei constrângerea devine indisolubil legată
de reeducare ,”Constrângerea apare ca mijloc sau instrument de continuare în
condiţii speciale a procesului educativ.”87
Reeducare ca finalitate a pedepsei poate fi considerată ca realizată dacă
conştiinţa condamnatului s-a însănătoşit din punct de vedere moral şi social , şi
sunt serioase probabilităţi că el nu va mai săvârşi o nouă infracţiune.88
- c) pedeapsa este un mijloc de constrângere statală .Pedeapsa nu poate
fi aplicată decât de către stat şi în numele societăţii .Numai statul, ca exponent al
societăţii este îndrituit să exercite - prin organele sale- acţiunea penală in vederea
tragerii la răspundere a infractorului.
- d) pedeapsa se aplică numai în cazul comiterii unei infracţiuni şi nu-
mai de către instanţele judecătoreşti. Nu există pedeapsă în general ,ci numai
pedeapsă, ca sancţiune a prevăzută pentru o infracţiune. Ea poate fi pusă în
aplicare doar după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. Aplicarea unei pedepse
este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, ca organe specializate ale statului.
- e) pedeapsa se aplică infractorului, ea neputând fi aplicată decât
celui vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, adică săvârşirea cu vinovăţia. Pe-
deapsa are caracter personal nefiind pasibil de pedeapsa decât subiectul activ al
infracţiunii(autor, instigator sau complice)„ iar în caz de deces al condamnatului
înainte de executarea pedepsei , se stinge odată cu viaţa lui nefiind transmisibilă.”89
-f) pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Prin această trăsătură se realizează funcţia de apărare socială înpotriva infracţiunilor
pe care o are dreptul penal. Prin efectul exemplarităţii pedeapsa atenţionează pe toţi
ceilalţi subiecţi de drept care ar fi tentaţi să săvârşească o infracţiune convingându-i
de posibilitatea ca, în condiţiile în care ar săvârşi o faptă similară, să li se aplice
o pedeapsă de aceeaşi natură.
Aceleaşi trăsături ale pedepselor reies şi din dispoziţiile noului Cod Penal
care, la art 57 alin. 1 prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată
în scopul reeducării condamnatului şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Constatăm că dispoziţiile noului cod pun accent pe reeducarea condamnatului şi
pe prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
87
G Antoniu,Sancţiunea Penală – concept si orientări,in RRD,nr 10-1981,p.5
88
V. Dongoroz, S. Kahane , I. Oancea, I. Fodor , N. Iliescu C. Bulai, R Stănoiu „ Explicaţii teoretice
ale codului penal român ” Bucureşti ,1970 pag 11
89
C. Bulai Drept Penal – Partea Generală , Ed. All Beck, Bucureşti 1997, pag 283
78
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
80
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
pedepse privative sau restrictive de drepturi – privesc interzicerea unor drep-
turi, pedepsele pecuniare – care privesc patrimoniul condamnatului, pedepsele
morale – se materializează prin oprobriul public sau excluderea publică.
Dacă la începutul secolului coexistau toate categoriile de pedepse
enumerate mai sus, inclusiv pedeapsa cu moartea, în prezent, în dreptul penal
românesc, mai subzistă pedepsele privative sau restrictive de libertate, pedepsele
pecuniare şi pedepsele privative sau restrictive de drepturi.
Detenţiunea pe viaţă
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este cea mai gravă dintre pedepsele apli-
cabile persoanelor fizice şi reprezintă pedeapsa privativă de libertate cu caracter
perpetuu, deosebindu-se de pedeapsa închisorii, care este o pedeapsă restrictivă
de libertate.
Pe când pedeapsa închisorii este o pedeapsă temporară, detenţiunea pe
viaţă este o pedeapsă cu caracter perpetuu. Această pedeapsă a fost introdusă
prin Decretul Lege nr.6 din 7 ianuarie 1990, înlocuind pedeapsa cu moartea
prevăzută până la acea dată. Cazurile de aplicare a detenţiunii pe viaţă, sunt expres
menţionate de lege, această pedeapsă fiind instituită pentru infracţiunile cele mai
grave cum ar fi: infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiunea de omor deosebit
de grav, tortura care a avut ca urmare moartea victimei, distrugerea şi semnalizarea
falsă care au produs o catastrofă de cale ferată, nerespectarea regimului materi-
alelor nucleare sau altor materiale radioactive, care a produs moartea uneia sau
mai multor persoane, nerespectarea regimului materiilor explozive, care a produs
moartea uneia sau mai multor persoane, traficul de stupefiante organizat, precum
şi în cazul infracţiunilor militare prevăzute de art. 338 (art 421 Viitorul Cod penal),
339 (art 422 V.C.Pen), 341 alin2 (art 424 V.C.Pen), 342 alin2 (art 425 V.C.Pen),
343 (art 426 V.C.Pen), 344 (nu există în V.C.Pen), 345 alin.3 C.p. actual (nu există
în V.C.Pen).
Pedeapsa cu detenţiune pe viaţă este prevăzută şi în legile penale speciale
pentru fapte deosebit de grave: împiedicarea exploatării aeronavei (art. 107 din C.
aerian), împiedicarea exploatării navei (art.123 alin.3 din Decretul 443/1972 priv-
ind navigaţia civilă). În aproape toate cazurile, pedeapsa detenţiunii pe viaţă este
prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 25 de ani, oferind posibilităţi
mai largi de individualizare a acesteia. Există două cazuri în care pedeapsa nu este
prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, anume art 357 alin.2 C.p.- Genocidul
în timp de război şi art 358 alin.4 C.p.- Tratamente neomenoase in timp de război.
Marele avantaj al detenţiunii pe viaţă faţă de pedeapsa cu moartea este acela că
se poate repara faţă de înfăptuitor o eroare judiciară. Detenţiunea pe viaţă nu se
aplică persoanelor care au fost condamnate după împlinirea vârstei de 60 de ani,
83
Aurel Teodor Moldovan
respectiv 65 de ani în Viitorul Cod penal În astfel de cazuri se aplică pedeapsa
închisorii pe timp de 25 de ani (30 de ani V.C.Pen) şi interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică nici infractorului minor, aplicându-i-se
pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.
În condiţiile în care condamnatul la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit
60 (65 ani) de ani, în momentul condamnării sale la detenţiune pe viaţă, acestuia i
se va aplica o pedeapsă echivalentă cu maximul detenţiunii severe şi interzicerea
exerciţiului unor drepturi pe durata maximă.
În condiţiile în care condamnatul a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul
executării pedepsei, pedeapsa ce va fi aplicată în locul detenţiunii pe viaţă, va fi
pedeapsa maximă a detenţiunii severe şi interzicerea exerciţiului unor drepturi pe
durata maximă. (in noul cod penal nu mai este obligatorie înlocuirea detenţiunii
pe viaţă).
Detenţiunea pe viaţă se execută în regim special în penitenciare anume
destinate sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare. Regimul în care se
execută detenţiunea pe viaţă este de maximă securitate, condamnatul putând
trece în celelalte regimuri în condiţiile legii.
Închisoarea
Închisoarea este pedeapsa privativă de libertate ce constă în izolarea de
societate a celui condamnat prin încarcerarea lui unde este supus unui regim de
viaţă şi muncă impus. Regimul încarcerării este prevăzut de Legea 23/ 1969 privind
executarea pedepselor. Închisoarea ca mijloc de coerciţie (privarea de libertate
care atrage şi izolarea relativă de ceilalţi membrii ai societăţii, de familie, precum
şi supunerea la un regim de viaţă severă sau alte restricţii) urmăreşte reeducarea
infractorului.
“Recurgerea în toate ţările europene atât de frecvent la pedepsele privative
de libertate impune o demonstraţie aparte despre efectele pozitive ale închisorii, cel
puţin asupra unei părţi din persoanele condamnate.”96 Pedeapsa este prevăzută
în limitele ei generale între 15 zile şi 30 de ani. În partea specială a Codului penal,
pedeapsa închisorii are limita maximă prevăzută la 25 de ani, această limită putând
fi depăşită în condiţiile faţă de maximul special se adaugă un spor până la maximul
general de 30 de ani. Regimul executării se întemeiază pe obligaţia condamnaţilor
de a presta o muncă utilă, pe acţiunea educativă, pe respectarea de către aceştia
a disciplinei, muncii şi ordinii interioare, precum şi pe stimularea şi recompensarea
celor stăruitori în muncă, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare.
„Legat de locul muncii din penitenciar , în ansamblul drepturilor omului ni se
par potrivite şi alte câteva idei privind protejarea drepturilor deţinuţilor, care „ devine
foarte importantă pentru realizarea unui mediu penitenciar cât mai normal posibil”
dacă s-ar asigura „dreptul la securitatea persoanei, dreptul la îngrijire, dreptul la
respectarea demnităţii persoanei, dreptul de a vota şi dreptul de a avea un viitor.”97
96
Aurel Teodor Moldovan „ Munca persoanelor condamnate”, Ed Monitorul Oficial , Bucureşti 1999,
pag 13
97
Aurel Teodor Moldovan „ Munca persoanelor condamnate”, Ed Monitorul Oficial , Bucureşti 1999,
pag 39
84
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Obligaţia de munci revine condamnaţilor apţi de muncă, neputând fi obligaţi
la muncă condamnaţii care au împlinit 60 de ani bărbaţii şi 55 de ani femeile.
„Prin art 7,alin 2 din Legea nr.23/1969 au fost stabilite măsuri speciale de
protecţie a muncii pentru femeile deţinute şi implicit o diferenţiere de regim în
munca penitenciară. Femeile gravide nu pot fi folosite la munca în mediul toxic
sau vătămător.”98
„Pentru minorii condamnaţi se prevede ca în timpul executării pedepsei
să li se asigure condiţiile necesare continuării învăţământul general obligatoriu şi
posibilitatea de a se califica într-o meserie.”99
Executarea pedepsei se face în penitenciare care au ca regim de execu-
tare deţinerea în comun, diferit de regimul izolării celulare (filadelfian) sau cel
mixt(auburnian) sau regimul deschis sau pe încredere100 . Condamnaţii sunt separaţi
la locul de deţinere, după natura infracţiunilor săvârşite, vârstă (condamnaţii minori
execută separat pedeapsa de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale).
Alte criterii după care sunt separaţi condamnaţii sunt acela al sexului, al stării de
recidivă, în funcţie de comportare şi în funcţie de rezultatele acestora privitor la
reeducarea lor. Munca prestată de condamnaţi este remunerată, potrivit cantităţii
şi calităţii acesteia. Astfel din remuneraţia muncii condamnatului, o cotă de 10%
revine acestuia, iar cealaltă administraţiei locului de reţinere. Din invenţii şi inovaţii
condamnatului îi revine cota de 50% din suma cuvenită acestuia. Aceste cote sunt
consemnate la CEC, iar 1/3 din aceste sume sunt atribuite lui în timpul detenţiei,
2/3 urmând a-i fi înmânate în momentul eliberării din penitenciar.
Legea prevede că detenţiunea severă se execută în penitenciare anume
destinate sau în secţii speciale a altor penitenciare. Regimul de detenţie în care
va executa pedeapsa condamnatul, va fi acela de maximă siguranţă. Închisoarea
strictă se execută şi ea în penitenciare anume destinate astfel: dacă pedeapsa
închisorii stricte este mai mare de 5 ani, regimul de detenţie va fi un regim închis,
dacă pedeapsa închisorii stricte este cuprinsă între 1 şi 5 ani, atunci închisoarea
va fi executată într-un regim semideschis.
Şi aceste pedepse sunt în strânsă corelare şi cu regimul de detenţie pro-
gresiv introdus de noul Cod, putând aprecia că - spre exemplu – pedeapsa cu
închisoarea strictă între 15 zile şi un an, se poate executa în regim semideschis,
în condiţiile în care condamnatul a dat dovezi de îndreptare, a dovedit stăruinţă
în muncă şi seriozitate.
Astfel potrivit art 37. din Legea nr. 294/2004 , persoanele condamnate care
execută pedeapsa în regim de deschis pot presta munca şi pot desfăşura activităţile
socioeducative în afara penitenciarului ,sub supraveghere.
Amenda
Amenda este pedeapsa principală, pecuniară, ce constă într-o sumă de bani
98
Aurel Teodor Moldovan „ Munca persoanelor condamnate”, Ed Monitorul Oficial , Bucureşti 1999,
pag 93
99
Aurel Teodor Moldovan „ Munca persoanelor condamnate”, Ed Monitorul Oficial , Bucureşti 1999,
pag29
100
Vintilă Dongoroz- „Drept penal” pag.605 1939
85
Aurel Teodor Moldovan
pe care condamnatul este obligat să o plătească în contul statului. În actualul Cod pe-
nal, amenda poate apărea ca pedeapsă principală unică sau ca pedeapsă alternativă
cu pedeapsa închisorii. Amenda poate avea diferite forme. Ea poate fi amendă
contravenţională – sancţiune administrativă poate fi sancţiune disciplinară, civilă, etc...
Ca sancţiune de drept penal, amenda se trece în cazierul judiciar, con-
stituind antecedent penal al persoanei condamnate. Funcţia de constrângere a
pedepsei amenzii se realizează prin micşorarea patrimoniului condamnatului şi
implicit crearea unei situaţii materiale mai dificile a acestuia.
Amenda, ca sancţiune penală prezintă unele avantaje incontestabile cum
ar fi evitarea izolării condamnatului de mediul său obişnuit de viaţă şi contactul cu
infractorii înrăiţi.”101
In Noul Cod penal amenda se calculează prin sistemul zilelor amenda; se
determină valoarea unei zile amendă ţinând cont de obligaţiile patrimoniale ale
condamnatului. De asemenea amenda poate fi cumulată cu pedeapsa închisorii
dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit un folos material.
„Pedeapsa amenzii se aplică sub forma zilelor amendă. În acest caz suma
totală ce urmează să fie plătită rezultă din înmulţirea numărului de zile de pedeapsă
stabilite de instanţă în raport cu gravitatea faptei şi persoana făptuitorului, cu suma
reprezentând evaluarea în bani a fiecărei zile de pedeapsă ţinându-se seama de
posibilităţile financiare a făptuitorului şi de obligaţiile legale ale acestuia faţă de
persoanele aflate în grija sa.”102 Instanţa va avea, deci, mai multe instrumente
de individualizare a pedepsei, ea stabilind întâi numărul de zile amendă cu care
pedepseşte pe infractor, iar apoi cuantumul contravalorii în bani aferent fiecărei
zile-amendă.
În condiţiile în care amenda este prevăzută fără a-i arăta limitele, minimul
special al acesteia este de 20 de zile, iar maximul special este de 120 de zile.
În aceste condiţii instanţa va trebui să individualizeze sumele aferente
fiecărei zile amendă.
Când legea prevede pedeapsa amenzii arătându-i limitele, aceasta se va
aplica în limitele prevăzute de lege.
Dacă legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii,
minimul special al zilelor amendă este de 40 de zile, iar maximul special este de
180 de zile, instanţa urmând să individualizeze sumele pe fiecare zi- amendă.
Când pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii
stricte, minimul special este de 60 de zile amendă, iar maximul special este de
240 de zile amendă.
Marele avantaj al aplicării acestei pedepse este faptul că amenda este foarte
uşor de individualizat, permiţând o mare libertate în stabilirea acesteia în funcţie
de gravitatea încălcării normei sociale şi ţinând seama de persoana făptuitorului.
În condiţiile sustragerii cu rea credinţă de la executarea amenzii avem o
distincţie făcută de legiuitor între două situaţii:
a) Situaţia în care pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pe-
deapsa închisorii stricte. În această situaţie, în cazul refuzului cu rea credinţă
101
C. Bulai , Manual de drept penal – Partea Generală Ed. All Beck , Bucureşti 1997, pag 300
102
Codul penal din 28.06.2004-Monitorul Oficial 575/29.06.2004 art.68 alin.2
86
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
de a achita amenda aceasta se poate înlocui de către instanţă cu muncă în folosul
comunităţii până la 500 de ore, iar în cazul în care condamnatul refuză această
muncă pedeapsa amenzii se va înlocui cu închisoarea strictă. Se va ţine cont în
stabilirea acestei pedepse, de zilele amendă neplătite.
b) A doua situaţie apare dacă condamnatul se sustrage cu rea credinţă
de la executarea amenzii când aceasta este prevăzută alternativ cu pedeapsa
închisorii. În această situaţie Pedeapsa amenzii se va înlocui cu munca în folosul
comunităţii până la 300 de ore sau dacă condamnatul nu îşi dă consimţământul
cu pedeapsa cu închisoarea. Şi în acest caz se va ţine seama de numărul de zile-
amendă neplătite.
88
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. Amenda penală aplicată persoanei
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa se determină ţinând seama de cifra de
închisorii mai mare de 10 ani, afaceri în cazul persoanei juridice cu
minimul special al amenzii pen- scop lucrativ, respectiv de valoarea acti-
tru persoana juridică este de vului patrimonial în cazul altor persoane
10.000 lei, iar maximul special juridice, precum şi de celelalte obligaţii
al amenzii este de 900.000 lei ale persoanei juridice.
(4) Limitele speciale ale zilelor-
amendă sunt cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când
legea prevede pentru infracţiunea
săvârşită numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când
legea prevede pedeapsa închisorii de
cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu
pedeapsa amenzii;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când
legea prevede pedeapsa închisorii de
cel mult 10 ani;
d) 240 şi 420 de zile-amendă, când
legea prevede pedeapsa închisorii de
cel mult 20 de ani;
e) 360 şi 510 de zile-amendă, când
legea prevede pedeapsa închisorii mai
mare de 20 de ani sau detenţiunea pe
viaţă;
(5) Când prin infracţiunea
săvârşită persoana juridică a urmărit
obţinerea unui folos patrimonial, li-
mitele speciale ale zilelor-amendă
prevăzute de lege pentru infracţiunea
comisă se pot majora cu o treime, fără
a se depăşi maximul general al amen-
zii. La stabilirea amenzii se va ţine
seama de valoarea folosului patrimo-
nial obţinut sau urmărit.
89
Aurel Teodor Moldovan
Aspecte generale
90
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
91
Aurel Teodor Moldovan
2. Degradarea militară
În vederea punerii în executare a acestei pedepse complimentare instanţa
de executare trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii, după caz, comandantului
unităţii militare din care a făcut parte cel condamnat sau comandantului centrului
militar în raza căruia domiciliază condamnatul.103
Codul penal actual Noul cod penal
95
Aurel Teodor Moldovan
104
C-tin Mitrache op.cit. pag .159
97
Aurel Teodor Moldovan
CAPITOLUL V
RĂSPUNDEREA PENALĂ
99
Aurel Teodor Moldovan
definiţie: susţinătorii ei au încercat să exprime o noţiune surprinzând în modul cel
mai general şi abstract substanţa fenomenului în cauză şi nu au trasat distincţii
între elementele de conţinut ale raportului juridic şi însăşi norma juridică.
În fine, există şi alţi autori care afirmă că răspunderea penală conferă
conţinut şi finalitate raportului juridic penal, “determinând obiectiv şi subiectiv, activ
şi pasiv, mecanismul incidenţei sancţiunilor penale”110 .
În literatura juridică s-a exprimat opinia că dreptul penal nu creează rapor-
turi juridice şi în consecinţă , nu poate să existe o problemă a răspunderii penale.
Răspunderea penală, fără îndoială, este un fenomen complex şi procesul
realizării sale în practică constă din câteva etape, după cum urmează: intentarea
urmăririi penale; tragerea persoanei în calitate de inculpat; pronunţarea sentinţei
de condamnare cu indicarea pedepsei concrete ce urmează să fie aplicată infrac-
torului; executarea pedepsei; şi expirarea termenului antecedentului penal. În mod
corespunzător şi în concordanţă cu schimbarea etapelor procesului de realizare
a răspunderii penale se schimbă şi organele de drept: de anchetă; de urmărire
penală; de judecată; şi instituţiile penitenciare. De asemenea, o dată cu parcurge-
rea succesivă a acestor etape evoluează şi suferă schimbări şi statutul juridic al
persoanei: învinuit, inculpat, acuzat, judecat, condamnat, deţinut.
În acelaşi sens este definită răspunderea penală şi în doctrina penală
recentă, ca fiind: “raportul juridic penal de constrângere, născut ca urmare a
săvârşirii infracţiunii între stat, pe de o parte, şi infractor pe de altă parte, raport
complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului, ca reprezentant al societăţii,
de a trage la răspundere pe infractor, de a-I aplica sancţiunea prevăzută pentru
infracţiunea săvârşită şi de a-l constrânge să o execute precum şi obligaţia in-
fractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate, în
vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii”111 .
100
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
O importanţă fundamentală o prezintă principiul legalităţii răspunderii
penale, care stipulează că întregul proces de tragere la răspundere penală a per-
soanelor care au încălcat sau au ignorat ordinea de drept trebuie să se desfăşoare
numai în limitele şi în cadrul stabilit de legislaţia în vigoare. Numai legea poate
să stabilească care fapte ilicite sunt considerate infracţiuni, care sunt organele
competente să examineze respectivele încălcări ale ordinii de drept, ce sancţiuni
pot fi aplicate, care sunt condiţiile de aplicare şi de executare a acestor sancţiuni,
precum şi cauzele care exclud caracterul infracţional al faptei sau cele care exclud
răspunderea penală.
Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale. Acest principiu îşi
găseşte consacrarea în dispoziţiile art. 17 alin. 2 C. pen. sau art. 15 alin. 2 noul C.
pen. şi presupune că răspunderea penală se întemeiază numai pe săvârşirea unei
infracţiuni, adică a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârşită cu vinovăţia
cerută de lege şi care prezintă pericolul social concret al unei infracţiuni113 .
Principiul umanismului. Principiul umanismului îşi găseşte expresie în
condiţiile şi în conţinutul constrângerii juridice, care intervine în cazul săvârşirii
infracţiunii ca şi prevederea pentru destinatarii legii penale a unor exigenţe cărora
aceştia li se pot conforma114 . Principiul umanismului presupune folosirea acelor
instrumente care 115 nu vor duce la înjosirea, umilirea sau degradarea fiinţei umane
şi care nu vor leza demnitatea persoanei trase la răspundere penală.
Principiul răspunderii penale personale. Acest principiu presupune că
răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârşit ori a participat la
săvârşirea unei infracţiuni, răspunderea penală neputând interveni pentru fapta
altuia.„ după cum nu poate fi colectivă adică pentru fapta unei persoane să răspundă
un colectiv, grup (familie, etnie etc. )”116 .
Moartea infractorului deci a subiectului pasiv al răspunderii penale , are drept
consecinţă stingerea răspunderii penale şi a sancţiunilor ce decurg din aceasta.117
Principiul unicităţii răspunderii penale (non bis in idem) implică reg-
ula conform căreia pentru o singură infracţiune nu poate exista decât o singură
răspundere penală. Aceasta nu înseamnă însă că pedepsele penale principale nu
pot fi însoţite de pedepse complementare sau de o pedeapsă accesorie (desigur,
cu condiţia ca aceste sancţiuni penale să se cumuleze din raţiuni diferite şi să aibă
funcţii diferite). Pe lângă aceasta, răspunderea penală poate sa coexiste şi să fie
însoţită de alte forme de răspundere juridică, precum răspunderea administrativă,
disciplinară, civilă ş.a.m.d.
În practica judiciară şi de asemenea în dreptul procesual penal acest prin-
cipiu mai este cunoscut sub denumirea de autoritate de lucru judecat .118
113
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,p.
321;
114
C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, “Instituţii de drept penal”, Ed. Trei, Bucureşti, 2001, p. 14
116
C. Bulai „Drept Penal – Partea Generală ” Ed. All Beck Bucureşti 1997 pag 319
117
C. Bulai „Drept Penal – Partea Generală ” Ed. All Beck Bucureşti 1997 pag 320
118
Alex Boroi ; Ghe Nistorenu„ Drept penal – Partea Generală” Ed. All Beck Bucureşti 2004 pag 255
101
Aurel Teodor Moldovan
Principiul inevitabilităţii răspunderii penale. Acest principiu presupune că
oricine săvârşeşte o infracţiune trebuie să răspundă penal. Înlăturarea răspunderii
penale în cazurile prevăzute de lege (amnistia, lipsa plângerii prealabile, împăcarea
părţilor, etc.) nu diminuează importanţa principiului care corespunde şi principiului
egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii, care stabileşte că toate persoanele au
aceleaşi drepturi şi că nimeni nu trebuie să beneficieze de tratament privilegiat; tot
acest principiu interzice discriminările de orice gen în procesul răspunderii penale.
Principiul inevitabilităţii răspunderii penale este realizat de principiul
oficialităţii acţiunii penale în vederea tragerii la răspundere penală a infractorului
şi care funcţionează pentru marea majoritate a infracţiunilor .119
Principiul individualizării răspunderii penale. Răspunderea penală
trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gravitatea infracţiunii, de persoana infrac-
torului pentru a asigura atât sancţionarea corectă a infractorului cât şi realizarea
prevenţiunii generale şi speciale. Acest principiu denumit şi principiul personalităţii
stabileşte caracterul strict personal al răspunderii. Destinatarul acesteia nu poate
fi decât persoana fizică care este vinovată de comiterea unei infracţiuni. În aşa fel
este exclusă răspunderea colectivă.
Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale. Răspunderea penală
trebuie să intervină prompt în vederea restabilirii ordinii de drept încălcate. Cu cât
răspunderea penală intervine mai târziu, faţă de data săvârşirii infracţiunii cu atât
eficienţa ei scade, rezonanţa socială a infracţiunii se stinge treptat iar stabilirea
răspunderii penale pentru infracţiunea care aproape a fost uitată, ale cărei urmări
au putut fi reparate, înlăturate sau şterse prin trecerea timpului nu mai apare ca
necesară120 .
În legislaţia penală română au fost prevăzute dispoziţiuni prin care este
stabilită prescriptibilitatea pentru aproape toate infracţiunile, cu excepţia infracţiunilor
contra păcii şi omenirii în cazul cărora este prevăzută expres imprescriptibilitatea
atât a răspunderii penale cât şi a executării pedepsei (art. 121 alin.2 actualul cod
penal, respectiv art 153 alin 2 cod penal viitor; şi art. 125 alin. 5 C. pen)
Fiecare formă de răspundere juridică are anumite caracteristici distinctive,
care nu pot fi regăsite în celelalte forme. Aceasta este valabil şi pentru răspunderea
penală. Specificul acesteia constă în comportarea ilicita a subiectului, comportare
care trebuie sa îmbrace numai decât forma infracţiunii.
Pe lângă aceasta, răspunderea penală este fundamentată pe conceptul
de pedeapsă. În majoritatea cazurilor răspunderea penală îşi găseşte realizarea
sau traducerea în practică în stabilirea şi în executarea pedepsei. Cu toate aces-
tea, răspunderea şi pedeapsa nu sunt noţiuni identice şi nu trebuie în nici un caz
confundate. Persoana care este trasă la răspundere penală poate fi scutită de
pedeapsă în baza legii şi în conformitate cu aceasta.
Un alt semn calificativ care separă răspunderea penală de alte forme de
răspundere juridică îl constituie organele chemate să stabilească felurile de răspundere.
119
C. Mitrache Drept penal român – Partea Generală Ed. Casa de editură şi presă „ Şansa ”
Bucureşti 1997 pag 263
120
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
p. 323;
102
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Răspunderea penală se deosebeşte şi prin organele care au dreptul de a
aplica sancţiunile: numai instanţele de judecată.
Un alt semn calificativ ce caracterizează răspunderea penală îl constituie
nivelul sporit de duritate şi de represivitate al sancţiunilor, precum şi faptul că ace-
stea nu au un caracter specific, aşa cum este caracterul financiar al sancţiunilor
în răspunderea civilă şi cea materială.
În fine, răspunderea penală se deosebeşte şi prin calitatea subiecţilor. Pot
fi trase la răspundere penală numai persoana fizică care a săvârşit, intenţionat
sau din imprudenţă, o faptă socialmente periculoasă, prevăzută de legea penală,
care a atins vârsta indicată în lege, care este responsabilă şi care într-un şir de
cazuri posedă anumite calităţi specifice prevăzute de lege.
Temeiul atragerii la răspundere constituie un semn distinctiv de o majoră
importanţă al răspunderii penale. Fiecare tip de răspundere juridică stabileşte
ce formă anume trebuie să îmbrace încălcarea ordinii de drept pentru ca ea să
poată surveni. În cazul răspunderii penale drept temei serveşte fapta concretă
care îmbracă forma infracţiunii.
Răspunderea penală poate să survină numai pentru comiterea unei anumite
fapte, adică pentru un anume act de comportare, fie că este vorba de o acţiune
sau de o inacţiune, care este calificată de legislaţia în vigoare drept infracţiune,
precum şi pentru consecinţele generate de aceasta.
Legiuitorul a stabilit de asemenea că răspunderea penală începe numai
în momentul săvârşirii infracţiunii. Anume atunci se naşte obligaţia statului de a-l
descoperi pe cel vinovat prin intermediul organelor de justiţie şi de a asigura reali-
zarea răspunderii penale. Obligaţiunea corelativă a infractorului este de a suporta
răspunderea şi privaţiunile prevăzute de aceasta. Prin urmare, răspunderea este
un fenomen care are limite în timp: ea apare în momentul comiterii infracţiunii,
se realizează începând cu momentul intrării în vigoare a sentinţei pronunţate de
instanţa de judecată şi este clasată în legătură cu ispăşirea pedepsei de către
vinovat după stingerea sau ridicarea antecedentului penal.
Se precizează, de asemenea, că poate fi trasă la răspundere penală numai
persoana care este vinovată, ceea ce deja constituie un element component al
laturii subiective a infracţiunii.
104
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
art. 2197 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 100.000 lei sau
infracţiunea prevăzută în art. 249, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte
500.000 lei.
După cum se poate desprinde din textul legal, înlocuirea răspunderii penale
se poate dispune doar în cazul infracţiunilor fapt consumat pentru care pedeapsa
prevăzută de lege este de cel mult un an închisoare sau amendă. Aceste prevederi
legale nu se aplică în cazul în care fapta săvârşită a rămas în faza de tentativă,
infracţiunea consumată fiind sancţionată cu o pedeapsă mai mare de un an în-
chisoare.
La acestea se mai adaugă şi faptul că alin. 1 al art. 90 delimitează clar că
pentru infracţiuni este posibilă înlocuirea răspunderii penale cu o sancţiune cu
caracter administrativ, enumerându-le. În cazul acestor infracţiuni sunt necesare
ambele condiţii a fi îndeplinite: să se săvârşească una din aceste infracţiuni, iar
paguba pricinuită să nu fie mai mare de 10 lei, iar în cazul art. 249 C. pen. de 50 lei.
b) fapta, în conţinutul ei concret si în împrejurările în care a fost săvârsită,
prezintă un grad de pericol social redus si nu a produs urmări grave.
Gradul de pericol social scăzut al faptei se va deduce din împrejurările
concrete în care s-a săvârşit fapta ce priveşte deopotrivă pe făptuitor,
conduita sa, nevoile de sănătate, de hrană ale lui ori ale familiei sale,
ca şi din împrejurarea că fapta nu a produs urmări grave124 .
c) paguba pricinuită prin infracţiune a fost integral reparată până la
pronunţarea hotărârii. Paguba ce trebuie reparată poate fi cauzată atât
prin infracţiunile prevăzute expres prin dispoziţiile art. 90 alin. 1 lit. a
C. pen, cât şi prin orice altă infracţiune de cel mult un an.
d) din atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii rezultă că acesta
regretă fapta. Atitudinea făptuitorului trebuie să rezulte din atitudinea
acestuia ulterioară săvârşirii faptei de căinţă activă, nefiind suficientă
o simplă declaraţie de regret. Sunt suficiente date că făptuitorul poate
fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă.
CAPITOLUL VI
APLICAREA PEDEPSEI
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
139
p. 358;
109
Aurel Teodor Moldovan
Individualizarea legală. Obiectul principal al individualizării legale este
reprezentat de necesitatea stabilirii periodice a faptelor, care constituie infracţiuni
şi elaborarea fiecărei norme juridice, în limitele principiilor generale de individuali-
zare, prevăzute de art. 72 C. pen. actual, respectiv art 74 C.Pen.viitor, stabilirea
cadrului legal, a dimensiunilor incriminării actelor penale, prin ocrotirea relaţiilor
sociale, prin limitarea întinderii pedepselor în funcţie de gradul de pericol social,
de importanţa relaţiei sociale afectate, prin raportarea la necesitatea pedepsirii efi-
ciente a infractorilor şi la determinarea fenomenului de prevenire a infracţionalităţii.
Dacă pentru instituţia individualizării judiciare, legea a stabilit criteriile în
art. 72 C. Pen. actual, respectiv art 74 C.Pen.viitor, individualizarea legală se
regăseşte în adoptarea tuturor regulilor din partea generală, cât şi din partea
specială a Codului penal, prin care se identifică limitele de aplicare a legii penale
(în timp, în spaţiu), se stabilesc trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi cauzele care
înlătură caracterul penal al faptei, se indică felul pedepselor, formele de înlocuire
a răspunderii penale, se stabilesc limitele minime şi maxime ale pedepsei pentru
fiecare infracţiune.
V. Dongoroz şi colab., “Explicaţii teoretice ale Codului penal”, vol. II, Editura Academiei Române,
140
Depăşirea limitelor legitimei apărări (art. 73 lit. a partea I, sau art. 75 lit.
b noul Cod penal). Această circumstanţă atenuantă legală cunoscută în doctrina
penală
150 ca „exces
D. Lucinescu, scuzabil”
„Comentariu I” înse deosebeşte
Codul decomentat
penal român excesul justificatvol.
şi adnotat, asimilat
I, partealegitimei
generală,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992, p. 428;
151
V. Dongoroz şi colab., “Explicaţii teoretice ale Codului penal”, vol. II, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2003, p. 220;
114
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
apărări prevăzut la art. 44 alin. 3 C. pen.actual şi care priveşte depăşirea limitelor
unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a
produs atacul, datorat tulburării sau temerii în care s-a aflat cel ce face apărarea.
Pentru existenţa circumstanţei atenuante se cer îndeplinite condiţiile ca
făptuitorul să se fi aflat, la început, în legitimă apărare, să fi depăşit limitele unei
apărări legitime, iar această depăşire să nu se întemeieze pe tulburarea sau te-
merea acestuia152 .
Depăşirea limitelor legitimei apărări este o circumstanţă personală care nu
se răsfrânge asupra participanţilor153 .
Atrăgând răspunderea penală a persoanei care s-a apărat excesiv, va diminua
această răspundere (atenuând-o) în cadrul răspunderii penale pentru fapta săvârşită.
117
Aurel Teodor Moldovan
terminate prin dispoziţiile art. 76 C. pen.actual respectiv art 76 cod penal viitor şi
sunt aceleaşi indiferent dacă sunt legale sau judecătoreşti.
Circumstanţele atenuante au ca efect atenuarea obligatorie a pedepsei,
atenuare ce poate consta într-o reducere a, ori o schimbare a pedepselor prevăzute
de lege pentru infracţiunea respectivă163 .
Potrivit dispoziţiilor art. 76 C.pen., în cazul circumstanţelor atenuante pe-
deapsa principală se reduce ori se schimbă. Reducerea ori schimbarea are loc în
funcţie de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită raportată la
minimul special al acesteia, potrivit art. 76 alin. 1 C. pen.
Potrivit noilor dispoziţii ale Codului penal, efectele circumstanţelor atenuante
au fost reglementate într-un mod nou, în raport cu noile categorii de pedepse. De
regulă, instanţa va valorifica aceste circumstanţe în cadrul limitelor legale speciale
de pedeapsă şi numai în cazuri bine justificate va coborî pedeapsa sub aceste
limite (adică sub limita legală).
Înlăturarea pedepselor complimentare ca efect al circumstanţelor atenuante
se pune numai în legătură cu cazurile în care aplicarea acestora este obligatorie164 ,
nu şi în cazurile în care aplicarea este facultativă, când neaplicarea pedepselor
complimentare se poate datora şi altor cauze decât circumstanţele atenuante.
118
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
120
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
prilejuită de o calamitate
Prin „situaţia prilejuită de calamitate” se înţelege starea de tulburare socială
specială pe care o creează existenţa efectivă sau ameninţarea ivirii unei calamităţi
(inundaţie, incendiu puternic, surpare de teren)176 . Periculozitatea infractorului este
mai mare pentru că profită de starea de tulburare produsă de calamitate.
La acestea mai adăugăm şi săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane
aflate în imposibilitate de a se apăra sau de a-si exprima voinţa, asupra unui
minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani ori asupra unui membru de familie( lit.
f); săvârşirea infracţiunii pentru a se sustrage pe sine sau pe altul de la urmărire,
arestare sau executarea pedepsei (lit. g); săvârşirea infracţiunii pentru a înlesni
sau ascunde comiterea altei infracţiuni (lit. h), prevederi introduse prin noua re-
glementare.
121
Aurel Teodor Moldovan
Noţiuni şi caracterizare. Pe lângă circumstanţele agravante şi atenuante,
există anumite stări de agravare care pot intra în concurs cu cele dintâi, situaţie
care de asemenea trebuie să-şi găsească reglementare sub raportul ordinii de
aplicare şi al efectului ce trebuie să li se dea la stabilirea pedepsei concrete179 .
În acest sens, Codul penal în vigoare sau noul Cod penal conţine reglementări
privind modul în care trebuie aplicate diferitele cauze modificatoare ale pedepsei,
atunci când acestea vin în concurs, reglementări cuprinse în dispoziţiile art. 80 C.
pen sau ale art. 79 noul Cod penal.
Dacă în art. 80 alin. 1 C. pen. se prevede ordinea în care li se dă eficienţă
cauzelor de agravare şi de atenuare când acestea sunt concurente în aceiaşi
cauză şi anume mai întâi circumstanţelor de agravare, apoi circumstanţelor de
atenuare şi după care stării de recidivă, dacă este incidentă în cauza respectivă.
Ordinea de aplicare a circumstanţelor stabilită prin dispoziţiile art. 80 alin.1
C. pen. pune în evidenţă faptul că individualizarea pedepsei se realizează mai
întâi în funcţie de gradul de pericol social concret al faptei şi de periculozitate a
făptuitorului în funcţie de circumstanţele legate de faptă şi de făptuitor şi numai
după aceea se dă eficienţă stării de recidivă, împrejurarea independentă de fapta
care se judecă, dar care desigur influenţează, prin intermediul infractorului, gardul
de pericol social al faptei180 .
180
C. Bulai, op. cit., p. 173;
181
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
p. 374;
182
D. Lucinescu, „Comentariu..”, op. cit., p. 465;
122
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL VII
FORMELE ŞI MODALITĂŢILE INFRACŢIUNII
196
I. Oancea, op.cit. pag.199, C-tin Mitrache op.cit. pag.184.
197
N. Iliescu – Problema incriminării şi sancţionarea actelor preparatorii, studii juridice, Ed. Academiei,
Bucureşti, 1960, pag.485.
198
Art.17, C.p. bulgar; art.11 C.p. bulgar.
199
C-tin Mitrache op.cit. pag.185.
200
N. Iliescu op.cit.pag.485
201
Ghe. Nistoreanu, Al. Boroi op. Cit. pag.119.
202 C-tin Mitrache op.cit. pag.185.
126
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor de trădare, etc.
Actele preparatorii sunt incriminate şi ca infracţiuni de sine stătătoare atunci
când prin caracterul lor univoc, ele au un grad de periculozitate evident, prevăzut
de lege.202 (ex: art. 285 al C.p.actual, art. 314 C.p.viitor).
Actele de pregătire săvârşite de altă persoană decât autorul prin procura-
rea de mijloace, de instrumente poare constitui acte de complicitate anterioară
sancţionate atât de actualul Cod cât şi de noul Cod penal.
7.1.2. Tentativa
Tentativa este definită de actualul Cod penal la art. 20, iar de viitorul Cod
penal la art. 32. Acestea arată că tentativa este punerea în executare a hotărârii
Codul penal actual Noul cod penal
132
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
fără să ştie că vechea căsătorie încetase prin moartea soţului). Fapta putativă se
delimitează şi de tentativa relativ improprie. În cazul tentativei relativ improprii,
lipsa obiectului de la locul său este accidentală, pe când în cazul faptei putative,
lipsa obiectului este totală.
Deosebirea faţă de tentativa absolut improprie este aceea că fapta putativă
nu numai că nu este absurd concepută, dar se realizează şi produce efectul urmării,
dar din cauze necunoscute făptuitorului, faptei îi lipseşte caracterul infracţional.223
în C-tin
întregime”,
224
Mitrachenerealizându-se
op.cit. pag.181. urmarea imediată a infracţiunii.224
133
Aurel Teodor Moldovan
În doctrina penală există două concepţii privind incriminarea tentativei:
reduse la jumătate. La această
pedeapsă se pot adăuga una
sau mai multe pedepse com-
plementare
134
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Interpretând articolului 20 din Codul reiese că tentativa nu este posibilă la toate
infracţiunile fie din cauza elementului subiectiv, fie din cauza elementului obiectiv.
Din punct de vedere al elementului subiectiv nu pot avea tentativă
infracţiunile săvârşite din culpă şi cele praeterintenţionate. În cazul infracţiunilor
comise din culpă, având în vedere că tentativa presupune punerea în executare
a rezoluţiei infracţionale, se presupune că infractorul acţionează cu intenţia de a
săvârşi infracţiunea, deci forma necesară de vinovăţie pentru a exista tentativă
trebuie să fie intenţia directă sau indirectă. În cazul praeterintenţiei, avem o situaţie
oarecum similară, având în vedere natura juridică a praeterintenţiei, combinaţie
între intenţie şi culpă. Faţă de infracţiunea principală, infractorul acţionează într-
adevăr cu intenţie, dar faţă de rezultatul agravat al acţiunilor sale, el se află în
culpă, neputându-se reţine faţă de culpa sa forma tentativei.
Din punct de vedere al elementului obiectiv tentativa nu este posibilă în
primul rând la infracţiunile omisive, al căror element material al laturii obiective
constă într-o inacţiune, căci infracţiunea se consumă în momentul neîndeplinirii
obligaţiilor cerute de lege.
O altă categorie pentru care tentativa nu este posibilă, sunt infracţiunile de
imediată consumare (sau cu executare promptă). Aceste infracţiuni nu au o desfăşurare
în timp ele consumându-se în momentul actului de executare (ex: infracţiunile
desfăşurate verbal, prin cuvinte – insulta, calomnia, mărturia mincinoasă,etc.).
Ultima infracţiune la care tentativa nu este posibilă este infracţiunea de
obicei. Infracţiunea de obicei presupune repetarea acţiunii în aşa fel încât să rezulte
o obişnuinţă, o îndeletnicire. Efectuarea unui singur act nu are relevanţă penală
iar infracţiunea se consumă tocmai prin repetarea acestor acte.
136
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
tentativă, că acţiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective a fost
îndeplinită, iar rezultatul periculos s-a produs. Infracţiunea consumată atrage în
toate cazurile răspunderea penală.
În Codul penal există unele infracţiuni care după momentul consumării cunosc
urmări noi, fie datorită amplificării rezultatului iniţial, fie datorită activităţii infracţionale
care continuă.228 În cazurile arătate mai sus avem un moment ulterior momentului
consumării infracţiunii şi acela este momentul epuizării infracţiunii. De aceea,
doctrina face distincţie între infracţiunea fapt consumat şi infracţiunea fapt epuizat.
Infracţiunea fapt consumat este posibilă în condiţiile în care rezultatul
socialmente periculos se produce în momentul executării elementului material
al laturii obiective. Momentul consumării infracţiunii marchează momentul pro-
ducerii definitive a rezultatului periculos. La infracţiunile de pericol, infracţiunea
se consideră consumată în momentul în care s-a executat în întregime elementul
material al laturii obiective de exemplu, infracţiunea de violare de domiciliu ori a
sediului se consumă de îndată ce persoana a pătruns fără drept în locuinţa alteia
ori a sediului, iar infracţiunea de rezultat se consideră consumată în momentul
în care, datorită executării acţiunii infracţionale se produce rezultatul socialmente
periculos de exemplu infracţiunea de omor se consumă în momentul când s-a
produs moartea.
Determinarea momentului consumării prezintă interes practic în ceea ce
priveşte o serie de probleme cum ar fi: determinarea legii aplicabile în spaţiu şi
timp; incidenţa actelor de clemenţă; calcularea termenului de prescripţie, etc.229
229
C.Bulai, op.cit. pag.179.
137
Aurel Teodor Moldovan
CAPITOLUL VIII
PLURALITATEA DE INFRACTORI
(SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII DE MAI MULTE PERSOANE)
Noţiune
Prin pluralitate de infractori se desemnează situaţia în care mai multe per-
soane săvârşesc o singură infracţiune.230
Cooperarea persoanelor este exprimată de intenţia acestora de a realiza o
anumită infracţiune împreună. Pluralitatea de infractori presupune contribuţii efec-
tive care depind de latura obiectivă a infracţiunii şi voinţa comună de a coopera la
săvârşirea unei infracţiuni.
Caracteristici
Nu orice faptă comisă de mai multe persoane presupune şi o pluralitate de
infractori. Astfel, pluralitatea de infractori presupune colaborarea cu vinovăţie a
mai multor persoane în vederea săvârşirii unei infracţiuni. Astfel, în caz de adulter
partenerul nu cunoaşte că este implicat cu o persoană căsătorită.231 Dacă nici o
persoană nu a participat la comiterea faptei cu vinovăţie, atunci, nu se poate reţine
o pluralitate de făptuitori, iar fapta săvârşită fără vinovăţie nu este considerată
infracţiune.
Dacă numai o persoană, dintre cele care au săvârşit infracţiunea a acţionat
cu vinovăţie, fapta reprezintă o infracţiune, iar pluralitatea de făptuitori devine
pluralitate de infractori232 .
230
C. Bulai, Drept Penal,8.1.2.
P. Gen.,Formele pluralităţii
vol.I, p.185; V.Dongorozdeîn infractori
Dongoroz 1, p.183.
231
Matei Basarab, Drept Penal, p.gen., vol.1, Editura Lumina Lex , p.391.
232
Constantin Mitrache , Avram Filipaş, Constantin Bulai, Drept Penal Român – curs selectiv pentru
licenţă 1997, Ed. Press Mihaela Bucureşti, 1997, p.46.
233
V. Dongoroz, Drept Penal, 1939, p.477; C. Bulai, op.cit., p.186; L.Biro, Drept Penal, 1971,p.126;
V.Dongoroz în Dongoroz 1, p,.180; V.Papadopăol –Comentariu 1, p.142.
138
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
238
Constantin Mitrache , Avram Filipaş, Constantin Bulai, Drept Penal Român – curs selectiv pentru
licenţă 1997, Ed. Press Mihaela Bucureşti, 1997, p.47.; Matei Basarab, Drept Penal, p.gen., vol.1,
Editura Lumina Lex , p.393.
239
Matei Basarab, Drept Penal, p.gen., vol.1, Ed.a Iia, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1995, p.237.
240
V. Papadopol, comentarii în Codul Penal comentat, op.cit., p.143.
241
C. Bulai, C. Mitrache, A. Filipaş , Instituţii de drept penal, Curs selectiv pentru examenul de licenţă
2001 şi 2002 cu ultimele modificări ale Codului Penal, Ed. Trei, 2001, p.85.
242
Constantin Mitrache , Avram Filipaş, Constantin Bulai, Drept Penal Român – curs selectiv pentru
licenţă 1997, Ed. Press Mihaela Bucureşti, 1997, p.47.; Matei Basarab, Drept Penal, p.gen., vol.1,
Editura Lumina Lex, p. 49.
243
C. Bulai, C. Mitrache, A. Filipaş , Instituţii de drept penal, Curs selectiv pentru examenul de licenţă
2001 şi 2002 cu ultimele modificări ale Codului Penal, Ed. Trei, 2001, p.8
140
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
infracţiunii – de instigator. Indiferent de modalitatea în care participanţii îşi aduc
contribuţia la săvârşirea faptei este considerată îndeplinită condiţia cooperării mai
multor persoane la comiterea faptei.
C) Legătura subiectivă între participanţi, este o altă condiţie, adică, toţi
participanţii trebuie să fie animaţi de aceeaşi voinţă de a săvârşi fapta prevăzută
de legea penală.242
D) Existenţa participaţiei este condiţionată de calificarea faptei comise prin
contribuţia mai multor persoane ca infracţiune. Deci, fapta trebuie săvârşită de
către cel puţin unul dintre participanţi cu vinovăţia cerută de lege.243
Atât art 24 din Actualul Cod penal cât şi art 46 din Viitorul Cod penal definesc
similar autorul ca fiind: „Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o
faptă prevăzută de legea penală.”
Coautorii sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de
legea penală- art 46 alin 2 din Viitorul cod penal. După cum se poate observa spre deo-
sebire de actualul cod penal viitorul cod penal dă o definiţie clară şi explicită a coautorului.
8.2.2.2 Instigarea
147
Aurel Teodor Moldovan
A) instigarea imediată –instigatorul se adresează direct, nemijlocit instig-
atului la determinarea acestuia să săvârşească fapta prevăzută de legea penală;
B) instigarea mediată – determinarea are loc prin intermediul altei persoane.
Dacă persoana ce mijloceşte această instigare se limitează la acest rol atunci ele
participă sub forma complicităţii,272 dacă mediatorul are şi o contribuţie personală
atunci el devine coinstigator.
VI. În funcţie de modul în care este comunicată ideea infracţională, putem
deosebi:
A) instigarea explicită (deschisă) instigatorul expune în mod deschis scopul
său, spre a convinge la săvârşirea faptei pe instigat.
B) instigarea ascunsă (perfidă) fiindcă instigatorul nu îşi dă în vileag rolul
faţă de instigat, astfel că acesta din urmă crede că ideea infracţională îi aparţine.
VII. După rezultatul obţinut în determinarea instigatului la comiterea faptei
prevăzute de legea penală, se deosebesc:
A) instigarea cu efect pozitiv, reuşit- instigatorul reuşeşte să îl convingă pe
instigat să accepte hotărârea de a săvârşi infracţiunea.
B) instigarea cu efect negativ - instigatorul nu a reuşit să îl convingă pe
instigat să săvârşească infracţiunea, ca atare nu sunt îndeplinite condiţiile instigării,
iar persoana ce a încercat determinarea nu poate fi considerată participant.273
Atunci când instigatul a săvârşit fapta la care a fost instigat, în formă
consumată sau de tentativă pedepsibilă, se întrunesc condiţiile unei instigări
perfecte reuşite.
VIII. Având în vedere rezultatele urmărite prin instigare:
A) instigarea poate fi determinată, când se precizează infracţiunea care
urmează să fie comisă
B) instigarea indeterminată, când instigatorul, spre exemplu, îi spune instig-
atului să facă ce ştie pentru a procura banii, chiar prin comiterea unei infracţiuni.274
În art.29 din Codul Penal actual este prevăzută „Instigarea neurmată de
executare” în următoarea formulare „Actele neurmate de executarea faptei, pre-
cum şi actele de instigare urmate de desistarea autorului sau de împiedicarea de
către acesta a producerii rezultatului se sancţionează cu o pedeapsă între minimul
special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. În
cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică
pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani”.
Actele arătate în alineatul precedent nu se sancţionează, dacă pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai
mică, afară de cazul când actele îndeplinite de autor până în momentul desistării
constituie altă faptă prevăzută de legea penală.”
8.2.2.3 Complicitatea
273
C.Bulai, Drept Penal, p.gen.1992, p.197, I.Oancea, o.cit, p.395-396.
274
Matei Basarab, Drept Penal, p.gen., vol.1, Editura Lumina Lex , p.423.
148
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Complicitatea este forma participaţiei penale, ce constă in activitatea per-
soanei care înlesneşte, sau ajută în orice fel la săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală, sau care, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, promite că va
tăinui bunurile provenite din aceasta, sau că va favoriza infractorul, chiar dacă,
după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. Din această definiţie reiese
caracterul complicităţii de contribuţie indirectă, mediată la comiterea infracţiunii.
Condiţiile complicităţii
a) Nu putem vorbi de complicitate fără ca să existe o faptă penală comisă de
autor. Este îndeplinită condiţia şi atunci când s-a săvârşit doar o tentativă pedepsibilă.
b) O a doua condiţie priveşte săvârşirea de către complice a unor acţiuni
menite să înlesnească, sau să ajute pe autor la comiterea faptei. Această condiţie
priveşte latura obiectivă a complicităţii, în esenţă putând spune că în general,
complicitatea priveşte o anumită faptă prevăzută de legea penală. Prin contribuţia
complicelui, nu se săvârşeşte propriu-zis, elementul material al infracţiunii, ci
numai se întregeşte acest element material. Literatura a reţinut în mod corect că
actele de complicitate nu sunt indispensabile autorului pentru comiterea faptei.275
Se face o clară distincţie276 între activităţile de înlesnire şi activităţile de
ajutor.
Înlesnirea se referă la acte îndeplinite anterior începerii executării (ex:
procurarea de mijloace, luarea de măsuri, sau crearea de condiţii, de natură să
uşureze de comiterea faptei, facilitarea posibilităţii autorului de a se apropia de
obiectul asupra căruia urmează să acţioneze, etc277 ) Aceste acţiuni se situează în
faza de pregătire a comiterii infracţiunii, şi pot fi activităţi materiale (ex: procurarea
armei, a cheilor), procurarea de informaţii sau activităţi ce reprezintă o contribuţie
morală (ex: procurarea de informaţii cu privire la obiectul infracţiunii).
Ajutorul dat de complice priveşte activităţile desfăşurate de acesta chiar în
timpul săvârşirii infracţiunii, adică între începerea executării şi până la consuma-
rea acesteia. Acţiunile pot fi: comisive (înmânarea armei, deschiderea unei uşi,
asigurarea pazei) sau omisive (neîncuierea unei uşi pe care paznicul trebuia să
o închidă). Literatura a apreciat în mod corect că activitatea unor persoane de a
însoţi înarmate cu diferite obiecte contondente pe inculpat, care a comis fapta de
omor, cunoscând intenţia lui, constituie complicitate, deoarece, deşi nu a avut o
contribuţie materială în timpul agresiunii, acele persoane au înlesnit realizarea
fapte, prin întărirea şi întreţinerea hotărârii autorului de a săvârşi fapta.278 În acest
caz suntem în faţa unei complicităţi morale.
Promisiunea de tăinuire a bunurilor sau defavorizarea infractorului. Are
loc înainte de comiterea infracţiunii sau cel mai târziu până în momentul comiterii
infracţiunii şi reprezintă o încurajare a autorului. Neîndeplinirea de către complice
a promisiunii făcute nu înlătură caracterul de complicitate.
275
C-tin Mitrache, op. Cit., pag.249.
276
V.Papadopol, Participaţia improprie, op.cit.pag.172
277
Ghe. Nistoreanu, Al.Boroi, op. Cit pag.220.
278
T.S., s.p., d.2250/1973, R.1,P,82
279
D.V.Zlătescu, Infracţiunea de omisiune a denunţării, J.N.nr.6/1968, pag.1038
280
T.S., col.pen, d.nr.1966/1968, C.D.1968, pag. 247-248.
149
Aurel Teodor Moldovan
S-a reţinut corect în literaură că reprezintă o promisiune de tăinuire şi
promisiunea de nedenunţare a faptei de către persoana care, potrivit legii ar avea
obligaţia să o facă.279
c) Complicitatea se săvârşeşte numai cu intenţie directă, indirectă sau
praeterintenţie. Complicitatea este posibilă în cazul infracţiunilor praeterintenţionate,
dacă se dovedeşte că în raport de rezultatul mai grav, complicele a avut o poziţie
subiectivă, similară cu autorul.280
Vinovăţia se apreciază numai faţă de persoana complicelui, nefiind
importantă forma de vinovăţie a autorului.
Felurile complicităţii:
a) După natura ajutorului dat la săvârşirea infracţiunii, complicitatea poate fi:
1. materială, constă în acte de sprijin material: procurarea instrumentelor
de săvârşire a infracţiunii, înlăturarea de obstacole, etc.
2. complicitatea morală constă în acte de sprijin moral, care întăresc rezoluţia
infracţională: procurarea de informaţii cu privire la obiectul infracţiunii, promisiunea
de tăinuire a bunurilor şi de favorizare a infractorului, etc.
b) După momentul în care se acordă ajutorul:
1. complicitate anterioară. Priveşte activităţile complicelui pentru pregătirea
infracţiunii.
2. complicitatea concomitentă- priveşte actele executate de complice prin
care se dă sprijin autorului în momentul săvârşirii infracţiunii: încurajarea infrac-
torului, oferirea armei, etc.
c) După modul direct sau indirect în care se realizează contribuţia complicelui
la săvârşirea infracţiunii:
1. complicitate nemijlocită, când însuşi complicele ajută pe autor la comi-
terea infracţiunii.
2. complicitatea mediată, când sprijinul este dat prin intermediul altui par-
ticipant (instigator sau complice)
d) După aspectul dinamic281 al contribuţiei complicelui la săvârşirea faptei:
1. complicitatea prin acţiune (comisivă), (ex: oferirea de instrumente,
informaţii, etc)
2. complicitatea prin inacţiune (omisivă), când ajutorul complicelui constă
în neîndeplinirea unor obligaţii legale: fapta paznicului de a nu activa alarma într-o
anumită incintă, pentru a ajuta pe autor să pătrundă în acea incintă.
e) După forma de vinovăţie, complicitatea poate fi:
1. proprie, când, atât autorul cât şi complicele au aceeaşi formă de vinovăţie,
anume intenţia.
2. improprie, când autorul săvârşeşte fapta din culpă, sau fără vinovăţie.
151
Aurel Teodor Moldovan
fapte prevăzută de legea penală. Caracteristica acestei modalităţi este faptul că
autorul acţionează din culpă, fiind, însă determinat cu intenţie să acţioneze în cazul
instigării, şi sprijinit tot cu intenţie în cazul complicităţii. În acest caz s-a decis de
către practica judiciară că există participaţie improprie în cazul determinării unor
persoane să participe la luarea unor bunuri, ele ne ştiind că bunurile nu aparţin
instigatorului şi că se săvârşeşte un furt, sau dacă inculpatul a vândut martorilor
5000 de cărămizi, depozitate într-un loc viran, afirmând că sunt proprietatea sa,
deşi cărămizile aparţineau altei persoane. 286
În acest caz fiecare coautor răspunde potrivit cu vinovăţia sa. Dacă fapta
săvârşită de autor nu este incriminată când este săvârşită din culpă, participaţia
improprie nu este înlăturată, ci doar autorul nu se pedepseşte, autorul şi complicele
fiind pedepsiţi pentru infracţiunea intenţionată la care şi-au adus contribuţia.
b) Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie constă în determinarea, ajuta-
rea, sau înlesnirea în orice mod cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală de către o persoană care acţionează fără vinovăţie. În aceste condiţii
determinarea cu intenţie la săvârşirea faptei constituie instigare, iar înlesnirea şi
ajutarea vor constitui complicitate. Autorul care a acţionat fără vinovăţie găsindu-se
la momentul săvârşirii infracţiunii într-o stare de eroare de fapt, iresponsabilitate,
constrângere fizică sau morală, beţie completă involuntară, minoritate, ne având
calitatea de infractor, nu va fi tras la răspundere penală.
Unii autori consideră că participaţia improprie este posibilă şi în cazul
legitimei apărări sau al stării de necesitate.287 În contracararea acestei opinii s-a
susţinut că legitima apărare şi starea de necesitate fac ca fapta să nu aibă caracter
penal, or în acest caz fapta nu a re caracter penal nici pentru terţul intervenient.288
Există două mari opinii cu privire la pedeapsa care trebuie aplicată în ca-
zul participaţiei: într-o opinie, având în vedere criteriul subiectiv, adică coeziunea
subiectivă dintre participanţii care au urmărit realizarea aceleiaşi fapte s-a susţinut
necesitatea parificării pedepselor participanţilor, adică toţi participanţii, indiferent de
felul contribuţiei lor să fie sancţionaţi cu aceeaşi pedeapsă prevăzută de lege.289
S-a reproşat sistemului că nu ţine seama de realitate deoarece realizarea
sub raport subiectiv a infracţiunii, nu este de aceeaşi intensitate în cadrul diferitelor
contribuţii ale participanţilor.290
În altă opinie se analizează elementul obiectiv material al participaţiei, adică
s-a făcut distincţia calitativă şi cantitativă a contribuţiei participanţilor în sistemul
diversificării sancţiunilor pentru participanţi. În Codul penal român se păstrează
sistemul parificării pedepselor, cu aplicarea acestora în funcţie de contribuţia adusă
la săvârşirea infracţiunilor.
287
V.Papadopol, Participaţia improprie, R.R.D. nr.3/1971, pag.37.
288
Ghe. Nistoreanu, Al.Boroi, op. Cit pag.229.
289
V. Dongoroz, Explicaţii teoretice op.cit., pag. 210.
290
C-tin Mitrache, op. Cit., pag.253.
152
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Aplicarea pedepselor în cazul participaţiei proprii . Conform principiului
parificării pedepselor, în cazul participaţiei proprii, toţi participanţii vor fi sancţionaţi
cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Totuşi, în aplicarea pedepsei s-a stipu-
lat în mod expres de către codul penal că se va ţine seama în aplicarea pedepsei
de contribuţia fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii. Iată, deci, că în lumina
dispoziţiilor Codului penal, instanţa, în momentul individualizării pedepselor, în
conformitate cu dispoziţiile privitoare la individualizare, se va ţine seama în mod
obligatoriu şi se va aprecia în concret contribuţia fiecărui participant la săvârşirea
infracţiunii.
a) Aplicarea pedepsei în cazul coautoratului. În cazul coautoratului se aplică
parificarea pedepsei pentru toţi coautorii, fiind obligatorii, atât criteriile generale
de individualizare prevăzute de art. 72, C.p, cât şi individualizarea participaţiei în
condiţiile art.27, C.p.actual
b) Aplicarea pedepsei în cazul instigării. Instigatorul este pedepsit în acest
caz cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, ţinându-se seama de obligaţiile
impuse de lege instanţelor de judecată.
c) Aplicarea pedepsei în cazul complicităţii. Şi în acest caz, se aplică
pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, ţinându-e seama de contribuţia sa la
săvârşirea infracţiunii. Necesitatea parificării pedepselor în acest caz, rezidă din
faptul că se pot săvârşi cu privire la o infracţiune, acte de complicitate cu un pericol
deosebit (cazul persoanei care în baza unei înţelegeri prealabile stă în apropierea
celui care profitând de aglomeraţia unui magazin, sustrage un portofel din poşeta
altei persoane, şi după săvârşirea furtului primeşte portofelul, pentru a nu fi găsit
asupra făptuitorului)291
Circumstanţe personale şi circumstanţe reale. Circumstanţele sunt
împrejurările în care are loc comiterea faptei prevăzute de lege, împrejurări ce
constau în stări, situaţii, întâmplări, calităţi, însuşiri şi orice alte date ale realităţii,
susceptibile să particularizeze fapta sau pe făptuitor.292
După cum privesc fapta sau pe făptuitor circumstanţele sunt reale şi per-
sonale. Circumstanţele reale sunt legate de împrejurările anteriore concomitente
şi posterioare săvârşirii faptei, şi privesc conţinutul atenuat sau agravat al faptei
legat de mijloacele folosite, de împrejurările, de loc, de timp, în care fapta s-a
comis, de rezultatul produs.
Necunoaşterea circumstanţei reale de către un participant are ca efect
neproducerea agravării răspunderii penale ca urmare a acestei circumstanţe.
Conchidem că circumstanţele privitoare la faptă sau reale se răsfrâng asupra
participanţilor în măsura în care aceştia le-au cunoscut şi le-au prevăzut.
Circumstanţe personale sunt circumstanţele care privesc făptuitorul sau
pe un participant şi nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi. Circumstanţele
personale privesc atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta prevăzută de legea
penală la care a contribuit, situaţie în care circumstanţele personale sunt subiective.
Dacă circumstanţele personale privesc particularităţile personalităţii participantului
291
T.M.Bucureşti, s.a-II-a pen., d.573/1985, R.3, pag.46.
292
V. Dongoroz, Explicaţii teoretice op.cit., pag. 220.
153
Aurel Teodor Moldovan
(calitatea de militar), acestea devin de individualizare.
Dacă circumstanţele de individualizare sunt prevăzute în conţinutul con-
stitutiv al infracţiunii, ele devin circumstanţe reale şi se răsfrâng asupra tuturor
participanţilor în măsura în care le-au cunoscut şi le-au prevăzut.
Tratamentul penal al instigării neurmate de executare .În Codul penal 1969,
instigare neurmată de executare era pedepsită în condiţiile în care :a)instigarea
era neurmată de un început de executare si b)instigarea era neurmată de o ex-
ecutare pedepsibilă.
În situatia instigării neurmată de executare, ne fiind întrunite condiţiile
participaţiei (nu s-a comis o faptă prevăzută de legea penală), instigatorul
răspundea, nu ca participant, ci ca autor al unei infracţiuni distincte.
În situaţia instigării neurmată de o executare pedepsibilă, instigatorul era
pedepsit cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la
care a instigat şi minimul general. Sancţionarea actelor de instigare se putea dicta
numai în cazul în care pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea la care s-a instigat,
era de minimum 2 ani.
Împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei; instituie o cauză de
nepedepsire a participantului la săvârşirea unei infracţiuni, dacă în cursul executării,
dar înainte de descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia.
Condiţiile sunt ca: a) să fi început executarea faptei de către autor; b) după
începerea executării participantul să fi intervenit eficient, împiedicând consumarea
infracţiunii; c) intervenţia participantului să fi intervenit înainte de descoperirea
faptei. Dacă cel ce împiedică consumarea faptei este însuşi autorul, apreciem că
suntem în cazul desistării, iar cauza de impunitate se răsfrânge şi asupra com-
plicelui.
Dacă infracţiunea a fost săvârşită de mai mulţi coautori dar împiedicarea a
fost făcută numai de unii, de această cauză de nepedepsire beneficiau numai ei.
În condiţiile în care împiedicarea consumării este realizată de complice,
el va beneficia de impunitate, ceilalţi răspunzând pentru tentativa realizată. Dacă
tentativa nu se pedepseşte, nu vor răspunde nici aceştia.
Dacă instigatorul va împiedica consumarea, el nu va mai răspunde, dar vor
răspunde ceilalţi participanţi.
Pedeapsa în cazul participaţiei improprii.
În cazul modalităţii intenţie-culpă, s-a consacrat sistemul diversificării
pedepselor. Instigatorul şi complicele contribuind cu intenţie la săvârşirea faptei,
urmează să fie sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu
intenţie. Dacă fapta săvârşită din culpă nu este incriminată, atunci autorul nu va fi
pedepsit. Dacă fapta este incriminată din culpă, el va răspunde conform acestei
incriminări.
În modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie, instigatorul şi complicele vor
răspunde pentru infracţiunea intenţionată.
Autorul acţionând fără vinovăţie nu va fi tras la răspundere penală, lipsind
caracterul penal al faptei. În cazul participaţiei improprii sunt incidente dispoziţiile
privitoare la circumstanţele reale şi personale şi cele privitoare la împiedicarea de
154
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
către participant a consumării infracţiunii.
CAPITOLUL IX
UNITATE DE INFRACŢIUNI
155
Aurel Teodor Moldovan
infracţiune şi unitate legală de infracţiune
Unitatea naturală de infracţiune se poate defini ca fiind unitatea acţiunii
sau inacţiunii prin care se realizează conţinutul unei singure infracţiuni. Aceasta se
caracterizează, pe lângă faptul că există o singură acţiune sau inacţiune, prin aceea
că există o singură formă de vinovăţie şi un singur rezultat. Literatura juridică reţine
unitatea de infracţiuni sub trei forme: infracţiunea simplă, infracţiunea continuă şi
infracţiunea deviată.295
Unitatea legală de infracţiune este dată nu de natura faptei săvârşite,
ci de voinţa legiuitorului care reuneşte în conţinutul unei singure infracţiuni,
două acţiuni sau inacţiuni care ar putea constitui, fiecare în parte conţinutul unor
infracţiuni distincte. În acest caz, deşi nu mai avem neapărat o singură acţiune
sau inacţiune, legiuitorul a considerat că există o strânsă legătură între acţiuni sau
inacţiuni, legătură realizată de elementul subiectiv. Unitatea legală de infracţiuni
este consacrată de Codul penal în patru forme: infracţiunea continuată, infracţiunea
complexă, infracţiunea de obicei şi infracţiunea progresivă.
296
Ghe. Nistoreanu, Al. Boroi, op.cit. pag.136.
297
C-tin Mitrache, op.cit., pag. 200.
156
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Situaţia este diferită în cazul infracţiunilor contra vieţiii, legiuitorul creând o
infracţiune complexă (ex: omorul deosebit de grav, uciderea din culpă dacă prin
fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane). Literatura
consideră că în cazul altor infracţiuni decât cele care vatămă persoana, numărul
mai mare de persoane vătămate nu duce la stabilirea unei pluralităţi de infracţiuni.
Se dă exemplu cazul furtului printr-o singură acţiune de la mai multe persoane
(cazul unei persoane care ar fura din bunurile mai multor persoane care bunuri au
fost depozitate la un loc). În acest caz valoarea ocrotită care este vătămată este
patrimoniul însuşi, deci avem de-a face cu o unitate de infracţiune.297
V.Dongoroz, Drept penal, 1939, pag.423; Traian Pop, Drept penal comparat, P.Gen, vol.II, Cluj
303
304
M. Zolyneak, op.cit, p.191
305
Vintilă Dongoroz – Drept penal 1939, pagina 324.
159
Aurel Teodor Moldovan
inacţiuni care prezintă fiecare în parte, subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care
conţinutul aceleiaşi infracţiuni. prezintă, fiecare în parte, conţinutul
aceleiaşi infracţiuni.
307
T. Suprem, s.p, D 1670/1971, R.R.D. nr.1/1972, p.155
308
Ghe. Nistoreanu, Al. Boroi, op.cit, p.141.
309
V. Papadopol, Aspecte ale raporturilor dintre infracţiunea continuată şi formele de participaţie,
J.N. nr.5/1964, p.36.
310
T.S, s.p., D 1261/1983, RRD nr.8/1983, p.59.
160
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
În ceea ce ne priveşte suntem de acord cu prima opinie din următoarele
considerente: condiţia unicităţii subiectului activ la care se referă tribunalul suprem
în decizia menţionată, are în vedere calitatea de complice şi autor sau coautor,
nu şi pe aceea de instigator. Reţinerea concursului de infracţiuni pentru instigare
repetată se referă la instigarea repetată pentru infracţiuni diferite or, literatura de
specialitate se referă la acte care fiecare în parte reprezintă conţinutul aceleiaşi
infracţiuni. Aceste prevederi se aplică şi în cazul complicităţii : dacă se va reţine
complicitatea pentru infracţiuni de natură diferită, este evident că ne vom afla în
cazul concursului de infracţiuni, şi nu al infracţiunii continuate. Dacă un făptuitor
va acţiona pentru sustragerea prin acţiuni repetate a materialelor de construcţii
dintr-un depozit prima dată în calitate de complice, iar apoi în calitate de autor sau
coautor este evident că se va reţine infracţiunea continuată. În condiţiile în care el va
acţiona în calitate de complice cu privire la infracţiunea de furt mai sus menţionată
şi în calitate de coautor la infracţiunea de vătămare corporală a paznicului care
i-a surprins în timp ce consumau un alt act al infracţiunii de furt, este evident că
se va reţine concursul de infracţiuni, pentru că fiind o infracţiune de natură diferită
s-a schimbat rezoluţiunea infracţională.
Cu privire la complicitatea reţinută ca şi concurs de infracţiuni în condiţiile
în care complicitatea are aceeaşi rezoluţie, însă autorii sunt diferiţi, arătăm că se
poate reţine infracţiunea continuată deoarece sunt respectate condiţiile de existenţă
ale acesteia.
În concepţia viitorului Cod Penal este necesară şi îndeplinirea condiţiei
unicităţii subiectului pasiv asupra căruia sunt îndreptate acţiunile sau inacţiunile
subiectului activ, care intră în conţinutul juridic al aceleiaşi infracţiuni.
B) a doua condiţie este aceea să existe o pluralitate de acţiuni sau inacţiuni,
care să fie săvârşite la intervale diferite de timp.
Există infracţiune unică continuată indiferent dacă unele din actele
infracţionale sunt consumate, iar altele rămase în fază de tentativă, ori de câte ori
inculpatul a săvârşit actele respective pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.311
Pentru îndeplinirea acestei condiţii trebuie să se săvârşească două sau mai
multe acţiuni sau inacţiuni. Intervalele de timp nu trebuie să fie nici foarte lungi,
nici foarte scurte- ex. în condiţiile în care o persoană este lovită cu ocazia aceleaşi
agresiuni reprezintă conţinutul infracţiunii simple şi nu infracţiune continuată sau
săvârşirea infracţiunii de furt, prin comiterea mai multor acţiuni în aceeaşi împre-
jurare, cu aceeaşi ocazie. Suntem în această situaţie în condiţiile în care inculpatul
fură dintr-un apartament învecinat, însă neputând transporta toate bunurile odată
efectuează mai multe drumuri312 . Un timp prea îndelungat între actele de executare
poate duce la schimbarea rezoluţiei infracţionale, caz în care, în condiţiile în care
avem de-a face cu o rezoluţie distinctă, fapta săvârşită va fi o nouă infracţiune,
astfel că, se va reţine după caz concursul sau recidiva.
311
T.S., s.p., D 1974/1969, RRD 12/1969, pag 180.
312
C. Mitrache, op.cit, pag 203.
313
M. Zolyneak, Drept Penal, vol.2 , P.Gen, pag.206-207.
314
T.S, s.p., D nr.3886/1971, CD 1971, pag .248.
161
Aurel Teodor Moldovan
C) a treia condiţie este ca actele efectuate să fie săvârşite cu aceeaşi rezoluţie
infracţională. Elementul subiectiv care caracterizează infracţiunea continuată este
numai intenţia ca formă de vinovăţie, făptuitorul urmărind şi acceptând rezultatul
acţiunii sale. Literatura a reţinut pe de o parte faptul că rezoluţia infracţională trebuie
să fie anterioară activităţii infracţionale şi să se menţină în linii generale pe parcur-
sul executării actelor ce compun acea activitate.313 Un al doilea aspect reţinut de
doctrină este acela că unitatea de rezoluţie este păstrată şi în cazul în care a în-
ceput procesul penal pentru actele de executare săvârşite anterior, însă infractorul
continuă săvârşirea altor acte, în baza rezoluţiei infracţionale iniţiale.314
Pentru a se realiza infracţiunea continuată trebuie ca infractorul să aibă
o imagine de ansamblu a activităţii ulterioare pe care o va desfăşura. Această
rezoluţie infracţională trebuie apreciată în funcţie de fiecare situaţie în parte, în
fapt putând să existe numeroase elemente care pot conduce la concluzia că a fost
îndeplinită această condiţie de existenţă a infracţiunii continuate (unitatea obiectului
infracţiunii, a locului, a persoanei vătămate, unitatea de timp, folosirea aceloraşi
procedee în săvârşirea activităţii infracţionale)315 .
D) actele de executare să prezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi
infracţiuni. Fiecare act de executare constă în acţiunea sau inacţiunea ce realizează
conţinutul juridic al aceleiaşi infracţiuni.
Literatura arată că acţiunile succesive nu trebuie să fie identice, ci trebuie
să realizeze fiecare conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Fiecare infracţiune privită în
parte poate prezenta anumite particularităţi, cu condiţia ca ivirea acestora să nu
conducă la luarea unei noi hotărâri infracţionale, să nu conducă la schimbarea
tipului de infracţiune.316
Condiţia este îndeplinită şi atunci când actele de executare nu reprezintă
toate infracţiuni consumate, unele putând rămâne în fază de tentativă.
În practica judiciară s-a reţinut întemeiat că vor forma unitate sub forma
infracţiunii continuate şi actele de executare care realizează, unele forma de bază
sau varianta tip, iar altele varianta calificată a acelei infracţiuni cu respectarea,
desigur şi a celorlalte condiţii.317
162
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
făptuitorul a început executarea înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, actele de
executare anterioare acestei vârste nu se iau în considerare, ci numai cele de
după împlinirea vârstei de 14 ani, iar dacă infracţiunea continuată a început să
fie comisă mai înainte de împlinirea vârstei de 18 ani şi a continuat după aceea,
infractorul va răspunde penal ca major. În cadrul individualizării pedepsei se va
ţine seama de cazul că o parte de acte au fost săvârşite în perioada minorităţii.
În noul Cod penal se modifică atât sediul materiei (în actualul Cod Penal
este vorba de dispoziţiile art.41,art.42, art.43, iar în noul Cod sediul materiei este
redat de art.35, art.36, art. 37), cât şi tratamentul penal al infracţiunii continuate.
Astfel noul Cod prevede la art. 36 alin.1, că infracţiunea continuată, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei
maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu
318
Vezi C. Mitrache, op.cit, pag. 206.
319
I. Oancea , op.cit, p.443, C. Mitrache, op.cit, pag. 206.
163
Aurel Teodor Moldovan
cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
Infracţiuni ce nu se pot săvârşi în mod continuat. Infracţiunea continuată
nu este posibilă la infracţiunea comisă din culpă, la infracţiunile al căror obiect nu
este susceptibil de divizare318 , şi nici la cele care presupun repetarea activităţii în
vederea realizării conţinutuliu infracţiunii (infracţiunile de obicei).319
o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Noul
Cod Penal aduce o modificare în structura definiţiei infracţiunii complexe, în sensul
că expresia „ca element sau circumstanţă agravantă” se înlocuieşte cu expresia
„ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant”, întrucât această
modificare a fost cerută de doctrina penală.
În structura infracţiunii complexe se include, deci, conţinutul altei infracţiuni
care este absorbită de infracţiunea complexă, pierzându-şi autonomia infracţională.
Infracţiunea complexă poartă numele de infracţiune absorbantă, iar infracţiunea
inclusă în conţinutul său poartă numele de infracţiune absorbită.320
Sub aspectul obiectului, infracţiunea complexă se caracterizează prin
existenţa unui obiect juridic reprezentat de două relaţii sociale: de exemplu,
infracţiunea de tâlhărie vatămă relaţia socială ce asigură dreptul la proprietate,
cât şi pe cea care priveşte integritatea corporală a persoanei.321
Se impune precizarea că, la crearea infracţiunii complexe legiuitorul a avut
în vedere existenţa unor legături obiective şi subiective între faptele ce intră în
conţinutul infracţiunii complexe, în sensul că una din infracţiuni serveşte ca mijloc
pentru realizarea celeilalte care constituie scop în ansamblul activităţii infracţionale
320
M. Zolineak, op.cit., pag.443.
321
Ghe. Nistoreanu, Al. Boroi, op.cit, p.143.
322
C.Bulai, Tâlhăria şi lipsirea de libertate în mod ilegal, infracţiune unică sau concurs de infracţiuni,
Revista „Drept penal”, nr.II/1994, pag.131.
164
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
a făptuitorului.322
Din definiţia legală a infracţiunii complexe rezultă că aceasta se poate
prezenta în două forme: infracţiunea complexă tip sau simplă şi infracţiunea
complexă agravantă sau infracţiunea complexă calificată. Infracţiunea complexă
tip sau simplă, sau propriu-zisă, se caracterizează prin aceea că în conţinutul
ei intră ca element constitutiv o acţiune sau o inacţiune ce reprezintă conţinutul
unei alte infracţiuni. În această infracţiune avem două infracţiuni distincte reunite
de către legiuitor, care a creat o a treia infracţiune deosebită de celelalte două.
Exemplul clasic oferit de literatura de specialitate este infracţiunea de tâlhărie,
care cuprinde în conţinutul ei două infracţiuni distincte: furt şi ameninţare sau
furt şi lovire sau alte violenţe.323 Reunirea infracţiunilor şi crearea celei de-a treia
a fost impusă legiuitorului de legătura strânsă ce există între cele două sau mai
multe infracţiuni ce apar în conţinutul celei de-a treia. Această conexiune poate
echivala cu existenţa, fie a unui raport mijloc-scop (pentru a asigura luarea bunului,
infractorul foloseşte ameninţarea), fie un raport de la antecedenţă la consecinţă.
Această conexitate trebuie constatată în fiecare caz concret de către instanţa de
judecată, întrucât lipsa acestuia duce la calificarea ca şi concurs de infracţiune.324
În literatura juridică penală, s-a stabilit că există o formă a infarcţiunii complexe
propriu-zise şi în cazul în care există o faptă incriminată independent la care se
adaugă unele condiţii speciale care fac să apară un nou tip de infracţiune cu caracter
complex. Astfel, în conţinutul infracţiunii complexe intră ca element o acţiune ce
formează conţinutul unei alte infracţiuni, fără a forma o a treia infracţiune distinctă
(ex: infracţiunea de atentat care pune în pericol siguranţa statului este formată din
infracţiunea de vătămare corporală gravă, omor săvârşit în anumite condiţii – vic-
tima îndeplineşte o activitate importantă în stat,etc – în cazul infracţiunii de ultraj,
este cuprins conţinutul infracţiunilor de insultă, calomnie, ameninţare.)
Infracţiunea complexă ca variantă agravantă. Se mai numeşte şi infracţiunea
complexă calificată şi se caracterizează prin aceea că în conţinutul său este inclusă
ca circumstanţă agravantă sau ca element circumstanţial agravant o acţiune sau
inacţiune ce constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Exemplele
din literatură sunt violul, care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei,
tâlhăria sau pirateria, care a avut ca urmare moartea victimei, furtul calificat prin
efracţie (art.209,lit.i, C.pen actual sau art, 229, lit. D, noul Cod Penal). În toate
aceste cazuri de infracţiuni, legiuitorul alătură conţinutului de bază o circumstanţă
agravantă sau aşa cum este folosit de viitorul Cod Penal un element circumstanţial
agravant, care constituie prin el însuşi, o infracţiune.
Nu orice infracţiune calificată este însă infracţiune complexă. Exemplul
dat de literatură este acela al furtului calificat săvârşit într-un loc public, pe timpul
nopţii. În acest caz avem de-a face cu o infracţiune simplă, circumstanţa agravantă
neconstituind conţinutul altei infracţiuni. În cazul furtului prin efracţie însă, avem o
infracţiune complexă, deoarece circumstanţa agravantă (elementul circumstanţial
323
M. Zolineak, op.cit., pag.219, L.Biro, Drept penal 1971,op.cit, pag.157.
324
T.S., s.p., d. Nr.216/1979, Culegere de decizii, 1979, pag.328.
325
C. Mitrache, op.cit, pag. 207.
165
Aurel Teodor Moldovan
agravant în concepţia noului Cod) poate forma conţinutul unei infracţiuni de sine
stătătoare (furtul se săvârşeşte în acest caz prin distrugerea încuietorilor, fapt ce
poate constitui infracţiune distinctă).325
Infracţiunea complexă calificată poate fi rezultatul unirii unei infracţiuni
complexe tip cu circumstanţa agravantă (ex: tâlhăria urmată de moartea victimei).
326
V.Papadopol,op.cit., pag.189.
166
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
9.3.3. Infracţiunea progresivă
168
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOL X
PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI
Noţiune
Concursul de infracţiuni este desemnat în legislaţie şi doctrină ca fiind
forma pluralităţii de infracţiuni ce constă din săvârşirea a două sau mai
multe infracţiuni, de către aceeaşi persoană, mai înainte de a fi condamnată
definitiv, pentru vreuna dintre ele.334
170
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
c) A treia condiţie priveşte săvârşirea infracţiunilor mai înainte ca in-
fractorul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele. Va fi îndeplinită
condiţia chiar dacă infractorul a fost condamnat pentru o infracţiune săvârşită ante-
rior, dar hotărârea nu era definitivă339 la data comiterii noii infracţiuni, ori hotărârea
de condamnare, deşi definitivă,a fost desfiinţată printr-o cale extraordinară de atac
(recurs în anulare, revizuire, etc)340 .
d) Infracţiunile săvârşite, sau cel puţin două dintre ele, să poată fi su-
puse judecăţii. În acest caz este posibil ca o faptă din cele săvârşite de făptuitor
să nu poată fi judecată, în cauză, instanţa constatând existenţa unei cauze care
înlătură răspunderea penală (amnistia, prescripţia, lipsa plângerii prealabile),
a unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (legitimă apărare), sau se
constată o cauză de nepedepsire a infractorului: denunţarea de către mituitor a
dării de mită; retragerea mărturiei mincinoase, etc. În condiţiile în care infractorul
este trimis în judecată numai pentru o infracţiune, pentru celelalte fiind incidente
cauzele prezentate mai sus, nu va mai exista concurs de infracţiuni, deoarece
există numai o singură infracţiune care să fie supusă judecăţii.
inacţiuni distincte, iar acest lucru se datorează şi de această dată cerinţelor făcute
339
T.S.,s.p.,d.3008/1973, R.R.D., nr.3/1974, pag.147.
340
C.Bulai, op.cit., pag.223 ; M.Zulineak, op.cit.,pag.252.
171
Aurel Teodor Moldovan
în doctrina de drept penal în materia instituţiei analizate.
Concursul real de infracţiuni este la rândul său de două feluri: a) concurs
real simplu şi b) concurs real calificat, caracterizat sau cu conexitate.341
a) Concursul real simplu nu necesită existenţa vreunei legături între
infracţiunile comise prin acţiuni sau inacţiuni distincte. Unica legătură care
caracterizează acest concurs, este că infracţiunile sunt comise de aceeaşi
persoană.
b) Concursul real calificat sau caracterizat sau cu conexitate se
caracterizează prin existenţa unor legături, conexiuni între infracţiunile săvârşite
de aceeaşi persoană. În literatura juridică sunt menţionate mai multe feluri de
conexiuni: conexiunea topografică (infracţiunile sunt săvârşite în acelaşi loc); con-
exitatea cronologică, (infracţiunile sunt săvârşite în acelaşi moment sau succesiv);
conexitatea poate fi accidentală (atunci când o infracţiune este legată întâmplător
cu o altă infracţiune); conexitatea consecvenţională (în care o infracţiune este
săvârşită pentru a ascunde comiterea altei infracţiuni); conexitatea etiologică (în
care o infracţiune este săvârşită pentru a înlesni comiterea altei infracţiuni). În
literatura juridică se face distincţie între conexitatea etiologică (o infracţiune con-
stituie cauza săvârşirii altei infracţiuni) şi conexitatea teleologică342 (o infracţiune
constituie mijlocul pentru comiterea altei infracţiuni scop). În ceea ce ne priveşte
suntem de acord cu prima clasificare, considerând că în cadrul conexităţii etiologice
este inclusă şi conexitatea teleologică.
În dreptul penal român se reţin doar conexitatea etiologică şi conexitatea
consecvenţională.
1. Conexitatea etiologică se referă la legătura mijloc-scop între infracţiunile
comise – adică o infracţiune este comisă pentru a înlesni săvârşirea alei infracţiuni.
Conexiunea între infracţiuni, este atât de ordin obiectiv, cât şi de ordin subiectiv,
în sensul că una constituie cauză celeilalte, iar formele vinovăţiei sunt legate între
ele343 (în cazul conexiunii etiologice putem oferi exemplu înşelăciunea săvârşită
prin folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că înscrisul
este fals344 , ori exemplul faptei inculpaţilor care, pentru a sustrage diferite piese
electronice, în scopul folosirii lor la confecţionarea unor aparate de radio şi ampli-
ficatoare, le-au smuls din ansamblele electronice în care erau montate aducând
în stare de nefuncţionare acele instalaţii. S-a reţinut, pe lângă infracţiunea de
furt, în paguba avutului obştesc, şi infracţiunea de distrugere calificată, în paguba
avutului obştesc345 ).
Literatura arată că ambele infracţiuni trebuie să fie intenţionate, iar hotărârea
de a fi săvârşite este anterioară comiterii ambelor infracţiuni.346
341
C-tin Mitrache, op.cit.,pag.216, Ghe.Nistoreanu,Al.Boroi,op.cit.pag.151, Matei Basarab, op.cit.
vol II, pag. 11.
342
Ghe.Nistoreanu,Al.Boroi,op.cit.pag.152.
343
Matei Basarab, op.cit. vol II, pag. 12.
344 Plenul T.S., dec. de îndrumare nr.9 din 23.12.1971, R.R.D., nr.2/1973, pag.136-137.
345
T.S., s.p., d. Nr.56/1981, R.R.D., nr.9/1981, pag.69
346
I.Fodor, Concursul cu conexitate, Explicaţii teoretice ale dreptului penal român, P.gen., vol.II,
pag.243-247
172
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
2. Conexitatea consecvenţională presupune o legătură de la cauză la efect
sau de la antecedenţă la consecinţă, în sensul că se comite o infracţiune pentru
a acoperi săvârşirea altei infracţiuni. În acest caz, hotărârea infracţională pentru
comiterea ultimei infracţiuni s-a luat după comiterea primei infracţiuni, în acest caz,
forma de vinovăţie pentru ultima infracţiune este întotdeauna intenţia. În ceea ce
priveşte prima infracţiune, ea poate fi săvârşită, atât cu intenţie, cât şi din culpă.347
Exemplele clasice date de literatură sunt: fapta infractorului care pentru a ascunde
omorul, ucide sau ameninţă cu moartea pe martor şi fapta conducătorului auto, care
pentru a împiedica descoperirea uciderii din culpă într-un accident de circulaţie,
părăseşte locul accidentului.
B.Concursul ideal sau formal de infracţiuni se mai numeşte şi con-
cursul printr-o singură acţiune sau inacţiune. Este definit de literatura juridică
ca fiind o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, care datorită
împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elemen-
tele mai multor infracţiuni. Deci, caracteristic pentru acest concurs este comiterea
mai multor infracţiuni, printr-o singură acţiune sau inacţiune. În aceste condiţii,
concursul cuprinde elemente obiective şi subiective ale mai multor infracţiuni (ca
latură obiectivă, se constată producerea mai multor urmări periculoase, reglemen-
tate de legea penală).
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunile pot fi săvârşite toate cu
intenţie directă sau unele cu intenţie directă şi altele cu intenţie indirectă. Exemplul
dat de literatură348 este fapta săvârşită de infractor, care a comis un omor deosebit
de grav şi o tâlhărie. În cursul săvârşirii faptei, victimei i s-a pus un căluş şi apoi a
fost legată peste gură foarte strâns. În timp ce inculpaţii căutau banii în cameră,
victima se zbătea în aşa fel încât aceştia şi-au dat seama că nu poate respira bine.
Ei au discutat că ar fi cazul să o dezlege, pentru că altfel ar putea muri, însă nu au
făcut-o, grăbindu-se să plece.349 Deci, infractorii au prevăzut că victima ar putea
muri şi au acceptat acest rezultat. Faţă de tâlhărie, au acţionat cu intenţie directă,
iar faţă de infracţiunea de omor simplu, intenţia este indirectă.350
Unele din infracţiuni pot fi comise cu intenţie, iar altele din culpă, dacă
infractorul nu a prevăzut urmarea, dar trebuia şi putea să o prevadă (ex: S-a tras
cu arma în direcţia unei persoane care a fost ucisă cu intenţie şi s-a rănit altă
persoană din culpă ).
Toate infracţiunile pot fi comise din culpă (neluarea vreuneia dintre măsurile
prevăzute de dispoziţiile referitoare la protecţia muncii de către persoana care are
îndatorirea de a le lua la locul de muncă, dacă prin aceasta se crează un peri-
col iminent de producere a unui accident de muncă sau îmbolnăvire, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
– art. 21 din Legea 5/1965. Dacă, însă, ca urmare a neluării măsurii respective,
s-a produs moartea unui muncitor, în sarcina inculpatului trebuie reţinută şi uci-
347
Matei Basarab, op.cit. vol II, pag. 12, C-tin Mitrache, op.cit.,pag.217.
348
Matei Basarab, op.cit. vol II, pag. 14.
349
T.S.,c.7,d.62/1979, R.R.D., nr. 3/1980, pag.72.
350
Matei Basarab, op.cit. vol II, pag. 14.
351
T.S.,p.p., d. 315/1974, R.1, pag.219.
173
Aurel Teodor Moldovan
derea din culpă351 ). De altfel, şi concursul formal poate fi omogen sau eterogen
ca şi concursul real. În reglementarea noului Cod Penal se face referire directă la
denumirea de concurs formal de infracţiuni, spre deosebire de actuala reglemen-
tare unde nu se face o distincţie clară între denumirea de concurs real şi concurs
formal de infracţiuni.
174
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
doar sancţiunea mai severă. În felul acesta va fi încurajat să comită o infracţiune
sau mai multe de gravitate mai mică sau egală cu infracţiunea cea mai gravă.354
c) Sistemul cumulului juridic sau al contopirii pedepselor este un sistem in-
termediar între cel al adiţionării şi cel al absorbţiei, presupunând aplicarea pedepsei
cele mai grave stabilite pentru fiecare infracţiune la care se poate adăuga un spor.
10.5. RECIDIVA
179
Aurel Teodor Moldovan
găseşte o persoană ce săvârşeşte din nou o infracţiune după ce, anterior, a fost
condamnată sau a şi executat o pedeapsă pentru o infracţiune. 369
Din această definiţie reiese că trebuie să existe o condamnare pentru o
infracţiune şi o nouă infracţiune comisă. Acestea sunt elementele stării de recidivă. În
literatura juridică aceste elemente au fost denumite termeni ai recidivei. Primul termen
al recidivei constă întotdeauna într-o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă
de libertate, iar cel de-al doilea termen constă în săvârşirea din nou a unei infracţiuni.
180
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
4. În funcţie de timpul scurs între executarea pedepsei în ceea ce priveşte
infracţiunea ce constituie primul termen şi săvârşirea infracţiunii ce constituie al
doilea termen, avem:
a) recidivă permanentă, care nu este condiţionată de săvârşirea infracţiunii
într-un anumit termen de la condamnarea sau executarea pedepsei pronunţate
pentru infracţiunea de la primul termen.
b) recidiva temporară a cărei existenţă este condiţionată de săvârşirea noii
infracţiuni, într-un anumit termen dat de la condamnarea sau executarea pedepsei
pentru infracţiunea de la primul termen.
Codul penal român, prin instituirea reabilitării, şi nu numai, a consacrat
recidiva temporară.
C.Bulai Explicaţii teoretice, vol.I, pag.301, V.Rămureanu , Codul penal comentat şi adnotat, P.G.,
371
183
Aurel Teodor Moldovan
recidivă nu se va ţine cont de hotărârile de condamnare privitoare la:
a) faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală;
b) infracţiunile amnistiate;
c) infracţiunile săvârşite din culpă.
Deşi toate aceste infracţiuni nu formează primul termen al recidivei, ele vor
fi avute în vedere ca antecedente penale la individualizarea pedepselor.
II. Condiţiile celui de-al doilea termen al recidivei. Cel de-al doilea termen
constă în săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate, pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mare de un an:
a) Săvârşirea unei noi infracţiuni. Prin aceasta se înţelege comiterea
oricăreia dintre faptele pe care legea la pedepseşte. Este îndeplinită condiţia şi
dacă fapta este infracţiune consumată sau rămasă în stadiul de tentativă, dacă
fapta este comisă în calitate de autor sau coautor, instigator sau complice. Nu
importă dacă fapta este prevăzută de Codul penal, de legi speciale penale sau de
legi nepenale care prevăd pedepsirea unor infracţiuni, deoarece această recidivă
are un consacrat caracter general.376
Cel de-al doilea termen al recidivei constă în săvârşirea unei singure
infracţiuni, iar dacă infractorul săvârşeşte mai multe infracţiuni, fiecare în parte va
forma cel de-al doilea termen al unei recidive distincte.377
b) Noua infracţiune să fie săvârşită cu intenţie. Intenţia, ca formă de vinovăţie
poate fi atât intenţie directă şi indirectă, cât şi intenţie depăşită (praeter-intenţie).378
c) Pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune să fie mai mare de
un an potrivit actualului cod sau potrivit noului cod pedeapsa trebuie să fei de un an
sau mai mare. Este îndeplinită această condiţie şi atunci când infarcţiuneaa rămas
în fază de tentativă pedepsibilă, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
consumată este mai mare de un an, şi atunci când pedeapsa prevăzută de lege este
pedeapsa privativă de libetate, mai mare de un an, altrernativ cu pedeapsa amenzii.
d) Noua infracţiune să fie săvârşită în intervalul de timp după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca
executată a pedepsei. Delimităm mai multe momente:
1. Înainte de începerea executării pedepsei. Nu are importanţă dacă
hotărârea definitivă s-a pus în executare sau nu, dacă condamnatul a obţinut
amânarea executării pedepsei sau dacă executarea pedepsei a fost suspendată
printr-o cale extraordinară de atac.379
2. În timpul executării pedepsei. Executarea pedepsei poate fi la locul de
deţinere, într-o închisoare militară, etc, sunt îndeplinite condiţiile şi dacă a doua
infracţiune se săvârşeşte în timpul întreruperii executării pedepsei, în timpul liberării
condiţioanate, mai înainte de împlinirea duatei pedepsei, în timpul executării pedep-
376
C.Bulai, Drept penal, 1992, vol.I, pag.231.
377
A.Dincu, Drept penal, op. Cit. Pag.331; V.Rămureanu, op.cit. pag. 276; C-tin Mitrache,
op.cit.,pag.227.
378
D.Pavel, Codul penal comentat şi adnotat, Parte specială, vol. II, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, 1977, pag. 574
379
M.Zolineak, op. cit., pag.322.
184
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
sei închisorii la locul de muncă sau în timpul, de la încetarea executării pedepsei
la locul de muncă şi până la împlinirea duratei pedepsei.
3. În stare de evadare. Se va reţine starea de recidivă în cazul săvârşirii
unei noi infracţiuni în stare de evadare. Infracţiunea de evadare poate forma cel
de-al doilea termen al recidivei deoarece este intenţionată şi se pedepseşte cu
o pedeapsă mai mare de un an. Totodată, aceasta este o infracţiune săvârşita în
timpul executării pedepsei.
4. Literatura reţine380 şi alte situaţii în care există recidivă mare postcondam
natorie. Sunt concretizate situaţiile de comitere a unei noi infracţiuni în termenul
de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei sau în termenul
de încercare al suspendăriii executării pedepsei sub supraveghere ori în termenul
de încercare al graţierii condiţionate. În toate aceste cazuri se arată că se poate
reţine recidiva mare postexecutorie, în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile
legii (art.37-38 din Codul penal actual, art.41-42 din Codul penal viitor).
Este reglementată de art. 37, lit.b, din Codul penal. Conform acestor dispoziţii
poate fi reţinută starea de recidivă mare post executorie când, după executarea
unei pedepse privative de libertate mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau
a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării
unei asemenea pedepse, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune
pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.
În noul Cod Penal nu se mai întâlneşte o asemenea dispoziţie, art. 41
care incriminează starea de recidivă prevede doar că există recidivă când, după
rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare
de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul
săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Este reglementată de dispoziţiile art.37, lit.c, din Codul penal actual şi art.41
alin.1,din Codul Penal viitor. În Codul penal în vigoare există recidivă mică când
după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare de până la 6 luni, cel
condamnat săvârşeşte din nou o infacţiune cu intenţie, pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mare de un an. Astfel, primul termen al recidivei mici, este
compus din trei condamnări, la pedeapsa închisorii de până la 6 luni, definitive,
succesive şi succeptibile de a fi executate separat. În aceste condiţii se apreciaşă
că foarte rar se poate întâlni o astfel de situaţie în practica judiciară. 382
Putem aprecia că sunt condiţii de existenţă ale recidivei mici postcon-
damnatorii, următoarele:
I. În ceea ce priveşte primul termen al recidivei:
a) să existe o condamnare definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate.
M.Zolineak, Drept penal, op. cit., pag.130.
381
186
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Apreciem că sunt aplicabile regulile de la recidiva mare post condamnatorie, în
sensul că pedeapsa poate fi pronunţată şi pentru un concurs de infracţiuni.
b) condamnarea definitivă să fie pronunţată pentru o infracţiune săvârşită
cu intenţie directă, indirectă sau cu praeterintenţie.
c) să nu fie incidente vreo cauză dintre cele prevăzute la art. 38, din Codul
penal actual sau art. 42 din Codul penal viitor.
II. În ceea ce priveşte al doilea termen al recidivei, acesta trebuie să
îndeplinească aceleaşi condiţii cerute de precedentele modalităţi ale recidivei,
adică să fie constituit din săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie, pentru care legea
prevede o pedeapsă privativă de libetate mai mare de un an.
Trebuie totodată ca noua infracţiune să fie săvârşită înainte de începerea
executării pedepsei pentru prima infracţiune, în timpul executării acesteia sau în
stare de evadare. Discuţiile de la recidiva mare postcondmnatorie se păstrează
şi în cazul recidivei mici.
Este prevăzută de art. 37, lit.c, din Codul Penal actual, respectiv art.41
din noul Cod. În Codul actual, recidiva mică postexecutorie, în ceea ce priveşte
condiţiile cu privire la primul termen este identică cu recidiva mică post condam-
natorie.
Astfel, condiţiile de existenţă ale recidivei mici postexecutorii, vor fi:
I. În ceea ce priveşte primul termen, condiţiile vor fi identice cu cele de
la recidiva mică postcondamnatorie, primul termen constituindu-l o condamnare
definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, pentru o infracţiune executată,
săvârşită cu intenţie sau praeterintenţie, Se menţine condiţia ca această con-
damnare să nu fi fost pronunţată pentru vreuna din infracţiunile pentru care sunt
incidente dispoziţiile art.38 (Codul penal actual) şi 42 (Codul penal viitor).
II. Cu privire la cel de-al doilea termen al recidivei mici postexecutorii
trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca pentru orice modalitate a recidivei.
Noua infracţiune ce formează al doilea termen al micii recidive postexecutorii se
săvârşeşte după executarea pedeapsei privative de libertate ce nu depăşeşete 6 luni
sau după graţierea totală sau a restului de pedeapsă sau după prescrierea acesteia.
187
Aurel Teodor Moldovan
a. Sancţionarea recidivei mari postcondmnatorii
Aplicarea pedepsei principale
Este reglementată de dispoziţiile art.39, alin.1, Codul penal actual şi art.
43, alin.1, Cod Penal viitor. Ca sistem de sancţionare se aplică sistemul cumulului
juridic cu spor facultativ, ca în condiţiile concursului de infracţiuni (art. 34-35, C.p.,
actual, art.39 din viitorul Cod Penal, art. 45 noul Cod Penal).
Noul Cod penal, prin dispoziţia de la art.43, alin.1simplifică tratamentul
sancţionator, în sensul că se recurge la un cumul artimetic în cazul recidivei post-
condamnatorii.
Dacă în cazul cumulului aritmetic lucrurile sunt clare, în cazul cumulului
juridic, vom avea mai multe situaţii:
a) Înainte de începerea executării pedepsei. În acest caz se va stabili o
pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită din nou, care se contopeşte cu pedeapsa
care formează primul termen al recidivei, după regulile de la concursul de infracţiuni.
Codul penal actual prevede ca al doilea spor să fie de maxim 7 ani.
Dacă pedeapsa aplicată la primul termen al recidivei este rezultanta unui
concurs de infracţiuni, atunci aceasta va fi contopită cu pedeapsa stabilită pen-
tru noua infracţiune, iar dacă pedeapsa pentru concurs este mai gravă, aceasta
poate fi sporită în prima fază până la maximul ei special, iar dacă acesta este
neîndestulător, cu maximul prevăzut de lege.
Când după o condamnare pentru o infracţiune, în cazul în care înainte
de executare se săvârşeşte un concurs de infracţiuni, atunci pentru fiecare din
infracţiunile din concurs se vor aplica regulile recidivei, şi numai după aceea, între
pedepsele rezultate se vor aplica regulile concursului de infracţiuni.383
b) Când noua infracţiune se săvârşeşte în timpul executării pedepsei,
contopirea are loc între pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune şi restul de
pedeapsă rămas neexecutat din condamnarea anterioară. 384 Calcularea restului
de pedeapsă ce mai era de executat se face de la data comiterii noii infracţiuni,
când a luat naştere starea de recidivă postcondamnatorie şi nu de la data hotărârii
de condamnare pentru noua condamnare.385
c) Dacă infracţiunea s-a săvârşit în stare de evadare, pedepsele ce se vor
contopi vor fi pedeapsa stabiltită pentru infracţiunea comisă în stare de evadare
şi rezultanta obţinută din cumulul aritmetic al restului neexecutat din pedeapsa
pentru primul termen şi pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de evadare. Deci,
se va contopi pedeapsa pentru al doilea termen al recidivei cu rezultatul obţinut din
adunarea restului de pedeapsă pentru primul termen, cu pedeapsa pentru evadare.
Simplul fapt al evadării poate duce la constatarea unei stări de recidivă, caz
în care opinăm că trebuie cumulate aritmetic pedeapsa pentru starea de recidivă
şi restul de pedeapsă rămas neexecutat.
Aplicarea pedepselor complimentare în cazul recidivei mari postcondm-
natorii
383
C.Bulai Explicaţii teoretice, vol.I, pag.301, T.S.,s.p., d. nr.333/1971, R.R.D.8/1971, pag.163.
384
T.S.,s.p.,d.,nr.1802/1971.
385
T.S.,s.p.,d.,nr.1088/1973, R.R.D. nr.2/1974, pag.167.
188
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Aceste pedepse se aplică toate când sunt de natură diferită sau când sunt
de aceeaşi natură sau cu conţinut diferit. Când sunt de aceeaşi natură şi cu acelaşi
conţinut, se va aplica cea mai grea dintre ele.
Luarea măsurilor de siguranţă este determinată de scopul şi funcţiile aces-
tora. În cazulîn care ele sunt de natură diferită sau în cazul în care suntde aceiaşi
natură dar cu conţinut diferit, ele se vor adiţiona.
b. Sancţionarea recidivei mari postexecurorii
Aplicarea pedepsei principale.
Este reglementată de art. 39, alin.4 din Codul Penal actual şi art. 41 din
noul Cod Penal. Pentru infracţiunea comisă în stare de recidivă postexecutorie
se aplică o pedeapsă cuprinsă între limitele maximului special şi minimului spe-
cial prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă. Dacă maximul special este
considerat necorespunzător se poate aplica un spor de până la 10 ani pentru acel
maxim.S-a susţinut în literatura juridică, că aplicarea pedepsei nu are loc în doi
timpi, ci de la început se stabileşte o pedeapsă având în vedere starea de recidivă
care este cuprinsă între minimul special şi maximul rezultat din maximul special al
pedepsei la care se adaugă, dacă se consideră necesar, sporul de până la 10 ani.
Proiectul noului Cod Penal apelează la soluţia majorării legale a limitelor speciale
de pedeapsă cu jumătate în cazul recidivei posteexecutorii.
Tot în conţinutul noului Cod Penal cu privire la tratamentul sancţionator al
recidivei se prevede şi ipoteza în care termenul al doilea al recidivei este alcătuit
dintr-un concurs de infracţiuni. În acest caz, se procedează la o modalitate de apli-
care a pedepsei diferită de cel existent în prezent, aplicându-se mai întâi dispoziţiile
referitoare la concurs şi apoi cele incidente în cazul recidivei. Astfel, potrivit art. 43,
alin. 2 din noul Cod se prevede că atunci când înainte ca pedeapsa anterioară să
fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni
concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele sta-
bilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar
pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul
rămas neexecutat din aceasta. Se observă din textul de lege că acest tratament
îşi găseşte aplicabilitate chiar dacă numai una dintre infracţiunile concurente se
află în stare de recidivă, restul fiind în pluralitate intermediară, deoarece calitatea
de recidivist trebuie să atragă tratamentul specific acestei forme de pluralitate.
Cu titlu de excepţie, şi în cazul recidivei postcondamnatorii noul cod penal
prevede posibilitatea aplicării detenţiunii pe viaţă chiar dacă pedepsele stabilite cons-
tau în închisoare, atunci când numărul şi gravitatea faptelor săvârşite ar întemeia
acest lucru. Această soluţie este prevăzută de art. 43, alin. 3 din noul Cod Penal.
Aplicarea pedepselor complementare şi a măsurilor de siguranţă.
În cazul pedepselor complementare şi măsurilor de siguranţă acestea se
vor aplica şi executa toate. Dacă sunt de natură diferită, ele se adiţionează, dacă
sunt de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit se va aplica tot regula adiţionării,
iar dacă sunt de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut se va aplica cea mai grea
dintre pedepse sau măsuri.
c. Aplicarea sancţiunilor pentru recidiva mică postcondamnatorie
189
Aurel Teodor Moldovan
În cazul recidivei mici postcondamnatorii, când pedepsele ce compun primul
termen nu au fost executate, acestea se contopesc cu pedeapsa stabilită pentru
noua infracţiune săvârşită, după regulile prevăzute pentru aplicarea pedepsei în
caz de recidivă mare postcondamnatorie. Dacă în stare de recidivă mică post-
condamnatorie s-au săvârşit mai multe infracţiuni, se va stabili pedeapsa pentru
fiecare nouă infracţiune săvârşită în stare de recidivă, apoi se aplică dispoziţiile
privind aplicarea pedepsei pentru concursul de infracţiuni.
d. Aplicarea sancţiunilor pentru recidiva mică postexecutorie
În acest caz pedeapsa se aplică similar cu pedeapsa pentru recidiva mare
postexecutorie. Noul Cod prevede în art. 43, alin.5 faptul că dacă după ce pedeapsa
anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă
infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege
pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
Descoperirea ulterioară a stării de recidivă
Este posibil ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să se
descopere că infractorul, la data comiterii infracţiunii noi, se afla în stare de recidivă.
În Codul penal vechi, recalcularea pedepsei pentru descoperirea ulterioară a stării
de recidivă se face, aplicându-se după caz, dispoziţiile cu privire la sancţionarea
recidivei postcondamnatorii sau după caz postexecutorii (art.39, alin.3, C.p.1969).
Totodată, vechiul Cod trata şi problematica pedepsirii recidivei în cazul în care
condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu
pedeapsa închisorii. Se afirma că şi în acest caz recalcularea pedepsei se face
potrivit art.39, alin.3, adică prin aplicarea dispoziţiile cu privire la recidiva postcon-
damnatorie sau postexecutorie.
190
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
191
Aurel Teodor Moldovan
CAPITOLUL XI
INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A EXECUTĂRII PEDEPSELOR
11.1.1. Noţiune
196
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
persoane sau instituţii din cele arătate în art.103, căreia îi revin obligaţiile prevăzute
de acelalşi articol. Această măsură nu poate dura decât până la împlinirea vârstei
de 18 ani (art. 110 alin. 1 Cod penal)405 .
Efectele definitive ale suspendării condiţionate a executării pedepsei se
produc la împlinirea termenului de încercare şi constau în: încetarea obligaţiei de
executare a pedepsei şi în reabilitarea de drept a condamnatului. Aceste efecte
se produc, potrivit dispoziţiilor art. 86 C. pen, dacă în termenul de încercare nu a
intervenit o cauză de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei
pentru săvârşirea unei noi infracţiuni sau pentru neplata cu rea-credinţă a obligaţiilor
civile stabilite prin hotărârea de condamnare406 .
După cum se poate desprinde din textul art. 83 alin. 1 Cod penal şi art. 84
Cod penal, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârsit din
nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după
expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând
executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată
pentru noua infracţiune, iar dacă până la expirarea termenului de încercare con-
damnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare,
instanţa poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul
când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.
În raport cu noul sistem de sancţionare a concursului de infracţiuni, totali-
zarea pedepselor pentru infracţiuni concurente până la o anumită limită constituie
o soluţie curentă, astfel că precizarea de mai sus nu era justificată.
De asemenea, nu a mai fost preluat alin. 4 al art. 83 din Codul penal ante-
rior soluţia neaplicării sporului pentru recidivă post condamnatorie este de la sine
înţeleasă faţă de aceea a totalizării pedepselor care urmează să se aplice în raport
cu infracţiunea săvârşită în termenul de încercare.
197
Aurel Teodor Moldovan
condamnare definitivă, indiferent de natura ori durata pedepsei aplicate,
chiar şi după împlinirea termenului de încercare.
În cazul în care instanţa dispune revocarea suspendării condiţionate
a executării pedepsei, condamnatul va executa atât pedeapsa care fusese
suspendată, cât şi pedeapsa pronunţată pentru noua infracţiune, pedepse care
nu se contopesc (art. 83 alin.1 Cod penal actual ) şi pentru care nu se aplică nici
prevederile privind aplicarea unui spor pentru recidivă.
11.2.1. Noţiune
410
M. Basarab, op. cit., p. 449-450;
411
Mitrache, op. cit., p. 383;
412
Rodica Aida Popa, “Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, Revista de drept penal
nr. 2/ 1994, p. 113-120;
199
Aurel Teodor Moldovan
Suspendarea executării sub supraveghere este o măsură de individualizare
a pedepsei închisorii sau potrivit unei opinii412 consacrate în literatura de speci-
alitate suspendarea executării sub supraveghere este o formă de suspendare
condiţionată în care condamnatul pe durata termenului de încercare este supus
unor măsuri de siguranţă şi de respectare a unor obligaţii pe care instanţa le
stabileşte în conformitate cu legea.
Instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost introdusă
pentru prima dată în legislaţia noastră penală prin Legea nr. 104 /1992 după
modelul francez413 .
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere îşi are sediul în noul
Cod Penal la articolele 91-98 .
Instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere este cunoscută
în majoritatea legislaţiilor penale europene, reglementarea fiind rezultatul analizei
dispoziţiilor similare din legislaţiile germană (§56 - §56g C. pen.), italiană ( art. 163
– art. 168), spaniolă (art. 80 - art. 87), portugheză (art. 50 - art. 57) şi franceză (
art. 132-40 – art. 132-53).
Dispoziţiile art. 86ą Cod penal în vigoare sau ale art. 91 noul Cod penal
prevăd condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru aplicarea suspendării
executării pedepsei sub supraveghere: pedeapsa aplicată, persoana condamnatului
şi aprecierea instanţei că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru
condamnat care se va îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepsei.
Condiţii cu privire la pedepsa aplicată şi la natura infracţiunii săvârşite.
Condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere
sunt prevăzute expres de art. 86ą Cod penal în vigoare sau art. 91 noul Cod penal.
Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă
sunt întrunite următoarele condiţii în lumina actualului Cod penal:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai
mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul
dintre cazurile prevăzute în art. 38 sau art. 42 din viitorul cod ori în
cazul săvârşirii unei infracţiuni intenţionate, pedeapsa prevăzută de
lege să nu fi fost pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, acelaşi lucru
fiind valabil şi în cazul infractiunilor de vătămare corporală gravă, viol
si tortură;
c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comporta-
mentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării consti-
tuie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei,
condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
413 Prin acteledenormative
C. Bulai „Manual drept penal existente în momentul
- Partea generală întocmirii
”Ed. All Beck, acestei
Bucureşti lucrări
1997 , pag 533 s-a
200
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
prevăzut o excepţie cu privire la condiţiile de acordare a supendării executării
pedepsei sub supraveghere, aceasta putând fi acordată şi în cazul infracţiunii de
furt prevăzute de art. 209 alin. 3 Cod penal actual, dacă pedeapsa aplicată este
închisoarea de cel mult 2 ani414 .
În schimb, potrivit art. 91al noului Cod penal, suspendarea executării pedep-
sei sub supraveghere constă în stabilirea şi aplicarea unei pedepse cu închisoarea
de cel mult 3 ani, inclusiv în caz de consurs de infracţiuni, dacă instanţa apreciază
că, ţinând seama de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior
şi ulterior săvârşirii infracţiunii, punerea în aplicare a pedepsei este suficientă şi,
chiar fără executarea acesteia, cel condamnat nu va mai comite alte infracţiuni, dar
este însă necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Un alt element de noutate constă în faptul că executarea pedepsei amenzii,
aplicată fie ca pedeapsă principală unică, fie ca pedeapsă principală pe lângă pe-
Constantin
414
deapsa Mitrache,
închisorii Cristian
atunci cândMitrache, “Drept penal săvârşită
prin infracţiunea român. Partea
s-agenerală”, Bucureşti, 2003,
urmărit obţinerea unui
p. 385;
201
Aurel Teodor Moldovan
p. 386;
202
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
anterior a mai fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de cel mult 1 an. În
caz contrar respectivului condamnat nu i se poate aplica suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere415 . În reglementarea noului cod, prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii este o caracteristică care este de esenţa aces-
tei instituţii, întrucât prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se
naşte în sarcina condamnatului, cu consimţământul acestuia, obligaţia executării
unei munci neremunerate în folosul comunităţii.
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
417
p. 386;
203
Aurel Teodor Moldovan
ce reprezintă minimul din intervalul de timp ce poate fi stabilit de instanţă417 .
Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care
s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă (art.
86˛ alin. 2 raportat la art. 82 alin. 3 C. pen). Potrivit noii reglementări, expresia
„termen de încercare” folosită în actualul Cod Penal este întâlnită sub denumirea
de „termen de supraveghere”. Astfel, în noul Cod, termenul de supraveghere în
cazul suspendării este unul variabil, fiind cuprins între 2 şi 4 ani, dar nu mai mic
decât durata pedepsei aplicate, iar sistemul de supraveghere la care este supusă
persoana condamnată este asemănător cu cel prevăzut în cazul amânării aplicării
pedepsei (instituţie nouă introdusă prin dispoziţiile noului Cod Penal). Sub aspectul
205
Aurel Teodor Moldovan
209
Aurel Teodor Moldovan
este angajat422 .
„ Pe planul interesului general al apărării sociale ,executarea pedepsei în-
chisorii la locul de muncă asigură o mai profundă influenţă educativă a pedepsei,
prin prestarea de către condamnat a unei munci socialmente utile, sub supravegh-
erea unităţii care îl acceptă şi îl ajută să se reintegreze.
De asemenea, se reduc cheltuielile sociale legate de executarea pedepsei
în penitenciare. La rândul său condamnatul are avantajul că nu este separat de
familie, de mediul de muncă şi de viaţă de până atunci şi are posibilitatea de a
dovedi, prin activitate şi bună conduită, că nu va mai încălca regulile de convieţuire
socială, ceea ce îi va atrage o reintegrare socială mai rapidă şi redobândirea poziţiei
sociale de care se bucură înainte de săvârşirea infracţiunii.”423
„Executarea pedepsei la locul de muncă nu este un drept al condamnatului,
ci un privilegiu acordat instanţei de care trebuie să facă uz numai dacă aceasta îşi
formează convingerea că lăsarea în libertate a condamnatului contribuie mai mult
la atingerea scopului pedepsei decât internarea în penitenciar.”424
În schimb, prin Noul Cod penal nu s-a menţinut instituţia executării pedep-
sei la locul de muncă. S-a avut în vedere nu numai slaba efecienţă a acestui mod
de executare a pedepsei închisorii, dar noua organizare, pe baza economiei de
piaţă, a unităţilor la care ar fi urmat să se execute acestă pedeapsă. Asigurarea
profitului care să justifice activitatea economică nu crează disponibilităţi pentru
desfăşurarea unui proces educativ efecient la locul de muncă faţă de cei aflaţi în
executarea unei pedepse.
Cadrul de reglementare. Cadrul de reglementare al executării pedepsei la
locul de muncă îl constituie dispoziţiile art. 86 indice 7 - art. 86 indice 11 C. pen.,
la acestea adăugându-se dispoziţiile din Codul de procedură penală şi Legea nr.
23/ 1969 privind executarea pedepselor.
p. 396;
213
Aurel Teodor Moldovan
dispune şi pentru această infracţiune executarea pedepsei la locul de
muncă. În acest caz, revocarea nu mai are loc si pedeapsa se aplică
potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.
Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revocă, potrivit art. 86 in-
dice 9 alin. 1 sau 3, pedeapsa aplicată sau, după caz, restul de pedeapsă rămas
neexecutat se execută într-un loc de deţinere. Pentru cazul prevăzut la alin. 2 al
aceluiaşi articol, instanţa poate dispune şi pentru infracţiunea săvârşită din culpă
ca executarea ei să fie la locul de muncă.
Noua lege penală a introdus însă alte instituţii menite să contribuie la proce-
sul de individualizare a pedepsei şi la reeducarea celor condamnaţi.
Astfel, în art. 91 s-a prevăzut posibilitatea instanţei de judecată să oblige
pe condamnatul care beneficiază de suspendarea executării pedepsei sub su-
praveghere să execute în termenul de încercare o muncă în folosul comunităţii
pe o perioadă stabilită prin legea de executare a pedepselor. Dacă cel condam-
nat nu execută această muncă sau are o conduită necorespunzătoare în timpul
sau în legătura cu îndeplinirea acestei obligaţii instanţa poate dispune revocarea
suspendării executării pedepsei sub supraveghere, obligându-l la executarea în
întregime a pedepsei sau la prelungirea termenului de încercare.
O altă instituţie este renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80) în cazul
infracţiunilor sancţionate cu pedeapsa închisorii; dacă cel condamnat nu a
avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul, a dat dovezi temeinice că se
poate îndrepta chiar fără aplicarea, executarea unei pedepse, instanţa poate
să nu-i aplice nici o pedeapsă.
Renunţarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanţei
de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru
o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală,
pentru îndreptarea căreia, avându-se în vedere infracţiunea săvârşită, persoana
infractorului şi conduita acestuia adopatată de acesta anterior şi ulterior comiterii
faptei, este suficientă aplicarea unui avertisment.
În concordanţă cu principiul oportunităţii se prevede însă că această instituţie
nu îşi găseşte aplicabilitate în cazul în care pedeapsa legală pentru infracţiunea
săvârşită este închisoarea de 3 ani sau mai mare.
De asemenea, s-a prevăzut posibilitatea amânării aplicării pedepsei
(art. 83) în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii
sau a închisorii de cel mult 2 ani, dacă inculpatul nu a avut antecedente
penale, a acoperit prejudiciul sau dovedeşte că are posibilitatea de a-l aco-
peri, iar după săvârşirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate chiar fără
aplicarea pedepsei. În acest caz instanţa fixează în cuprinsul hotărârii data la
care urmează să se pronunţe asupra pedepsei, însă nu mai târziu de 2 ani din
momentul pronunţării hotărârii.
Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infrac-
torul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea
215
Aurel Teodor Moldovan
aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau
a participanţilor. Pe parcursul termenului de supraveghere, persoana faţă de care
s-a dispus amânarea aplicării pedepsei este supusă unui proces de supraveghere,
cu un conţinut variat şi flexibil, prin care s-a urmărit permiterea verificării conduitei
persoanei, dar şi acordarea unui ajutor în a conştientiza riscurile la care se expune
prin comiterea de infracţiuni sau pentru a-i înlesni integrarea socială.
De asemenea, şi obligaţiile impuse condamnatului pe durata termenului
de supraveghere prezintă o natură flexibilă, ce permit instanţei de judecată să le
adapteze în funcţie de comportamentul persoanei supuse supravegherii, fie prin im-
punerea unor obligaţii noi, fie prin mărirea sau diminuarea condiţiilor de executare a
celor existente, ori chiar prin încetarea executării unora dintre obligaţiile care au fost
impuse iniţial, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.
O importanţă majoră s-a acordat de către noul Cod Penal rolului pe care
îl joacă consilierii de probaţiune, pentru a se mări şansele de reuşită în procesul
de recuperare a persoanei aflată sub supraveghere. Aceştia reprezintă persoane
specializate tocmai în acest gen de activităţi, pentru a contribui într-un mod calificat
la procesul de reintegrare socială.
Potrivit art. 90 din noul Cod, în privinţa efectelor amânării aplicării pedepselor
se arată că persoanei faţă de care s-a dispus amânarea nu i se mai aplică pe-
deapsa şi pe cale de consecinţă nu este supusă niciunei decăderi, interdecţii sau
incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită dacă aceasta a avut o
conduită care să justifice opţiunea instanţei de a nu-i aplica o pedeapsă. Produce-
rea efectelor, pentru a spori eficienţa mijloacelor de protecţie a intereselor victimei,
este condiţionată, printre altele, de îndeplinirea integrală a obligaţiilor stabilite prin
hotărâre. În cazul neexecutării acestora se impune revocarea amânării şi dispune-
rea executării pedepsei, cu excepţia cazului când persoana în cauză face dovada
că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
11.4.1. Noţiune
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
432
p. 401;
217
Aurel Teodor Moldovan
în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel piuţin trei pătrimi
din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani în cazul închisorii
mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în sistem semideschis
sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin
hotărârea de condamnare, afară de cazl când dovedeşte că nu a avut
nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se
poate reintegra în societate.
O condiţie aparte este prevăzută în art.100, alin.2 al noului Cod penal,
prin care se prevede că în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de
ani se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate
din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani sau a cel puţin
două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii mai mari de 10 ani dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de alin.1, lit. b) – d).
Stăruinţa în muncă şi disciplina condamnatului. Această condiţie presu-
pune că în timpul executării fracţiunii de pedeapsă condamnatul a fost stăruitor
în muncă în sensul de a manifesta iniţiativă şi grijă în îndeplinirea unei munci de
calitate, cu respectarea deplină a disciplinei muncii şi a normelor interne de la
locul de deţinere433 .
Dovezile temeinice de îndreptare. Acestea se desprind din buna com-
portare a condamnatului în orice împrejurare, din îndeplinirea conştiincioasă a
oricăror îndatoriri, din respectul faţă de administraţia locului de deţinere şi atenţia
faţă de ceilalţi condamnaţi434 .
Stăruinţa în muncă şi disciplină ca şi dovezile temeinice de îndreptare ce
reflectă o bună comportare a condamnatului în timpul executării pedepsei trebuie să
rezulte din procesul verbal al comisiei de propuneri constituită în acest scop şi care
funcţionează în fiecare penitenciar, comisie care este organizată şi funcţionează
potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor.
Comisia de liberare condiţionată îşi desfăşoară activitatea în conformitate
cu prevederile art. 59 şi 60 din Codul Penal” actual435 .
Aceasta examinează periodic situaţia fiecărui condamnat sub aspectul
îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru a fi propus spre liberare condiţionată436 .
Procesul verbal întocmit în detaliu cu privire la comportarea condamnatului,
la rezultatele muncii, poate cuprinde propunerea către judecătoria (în a cărei rază
teritorială se află penitenciarul) de liberare condiţionată, atunci când se apreciază
că sunt îndeplinite condiţiile.
Când comisia de propuneri consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile pen-
433
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
p. 403;
434
I. Oancea, op. cit., p. 507;
435
Aurel Teodor Moldovan „ Monografia închisorilor din România ”, Ed. All Beck , Bucureşti 2001
pag 63
436
Mitrache, op. cit., p. 403;
218
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
tru a fi propusă liberarea condiţionată, fixează un termen pentru reexaminarea
situaţiei condamnatului, termen care nu poate fi mai mare de 1 an. Într-o astfel de
situaţie, condamnatul se poate adresa direct instanţei de judecată, cu cerere de
liberare condiţionată, iar cererea lui este însoţită obligatoriu de procesul-verbal al
comisie de propuneri.
După cum se poate constata, acordarea liberării condiţionate este atributul
exclusiv al instanţei de judecată care verifică îndeplinirea condiţiilor cerute de lege
pentru aceasta.
Astfel, dacă instanţa de judecată constată că sunt îndeplinite condiţiile le-
gale şi deci executarea restului de pedeapsă, în penitenciar nu mai este necesară,
dispune acordarea liberării condiţionate.
După momentul în care se produc efectele liberării condiţionate pot fi: efecte
imediate şi efecte definitive437 .
Efectele imediate
Primul efect al liberării condiţionate constă în punerea în libertate a con-
damnatului fără restricţii de drepturi în sensul că acesta nu are obligaţii de a se
prezenta periodic la anumite organe, de a locui într-o anumită localitate, de a fi
supus vreunei instituţii speciale438
Pe perioada liberării condiţionate, condamnatul este considerat în timpul
executării pedepsei până la expirarea acesteia, iar pedepsele accesorii se execută.
Condamnatul liberat condiţionat trebuie să aibă o conduită bună, în sensul
de a nu săvârşi din nou o infracţiune până la expirarea duratei pedepsei.
Efectele definitive.
Dacă până în momentul expirării pedepsei condamnatul nu a săvârşit o
nouă infracţiune, liberarea devine definitivă se realizează efectul definitiv al liberării
condiţionate.
Potrivit art. 61 alin. 1 C. Penal actual, pedeapsa se consideră executată
dacă în intervalul de timp de la liberare ţi până la împlinirea duratei pedepsei, cel
condamnat nu a săvârsit din nou o infractiune. Dacă în acelasi interval cel liberat
a comis din nou o infractiune, instanta, tinând seama de gravitatea acesteia, poate
dispune fie mentinerea liberării conditionate, fie revocarea. În acest din urmă caz
pedeapsa stabilită pentru infractiunea săvârsită ulterior si restul de pedeapsă ce a
mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica
un spor până la 5 ani.
Efectele liberării sunt reglementate în mod diferit în viitorul Cod penal, care în
art.106, stabileşte că dacă până la expirarea termenului de supraveghere a condam-
natului nu a săvârşit din nou o infracţiune, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate
437
M. Basarab, op. cit., p. 488;
438
G. Teodoru, p. 86;
219
Aurel Teodor Moldovan
şi nu s-a descoperit o cauză de anulare pedeapsa se consideră executată.
Revocarea liberării condiţionate. Dacă în timpul liberării condiţionate
condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune, atunci instanţa de judecată, ţinând
seama de gravitatea acesteia poate menţine ori revoca liberarea condiţionată.
Prin dispoziţiile art. 551 alin. 1 Cod penal actual a fost prevăzută posibilitatea
liberării condiţionate a celui condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă numai
după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune de către cel condamnat, dacă
este stăruitor în muncă, disciplinat si dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se
seama si de antecedentele sale penale.
În cuprinsul aceluiaşi articol, alin. 2 s-a prevăzut posiblitatea liberării
condiţionate a condamnaţilor care au trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbati si
de 55 de ani pentru femei numai după executarea efectivă a 15 ani de detentiune,
dacă sunt îndeplinite si celelalte conditii prevăzute în alin. 1.
Prin aceste prevederi s-au urmărit stimularea condamnaţilor la receptivitate
în respectarea regimului de executare a pedepsei, oferirea unei raze de speranţă
că din pedeapsa detenţiunii pe viaţă se poate obţine liberarea condiţionată439 .
Potrivit art.99 noul Cod penal, liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe
viaţă poate fi dispusă:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani din pedeapsă;
b) cel condamnat a avut o conduită bună pe toata durata executării
pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotorâ-
rea de condamnare, în afară de cazul când dovedeşte că nu a avut
nicio posibilitate să le îndeplinească.
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se
poate reintegra în societate.
Alin. ultim al articolului amintit stabileşte un termen de supraveghere de 10
ani la care este supus condamnatul.
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
439
p. 407;
220
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL XII
MINORITATEA
443
Mitrache, op. cit., p. 349;
444
Dongoroz, op. cit., p. 411;
222
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
de libertate sunt, potrivit art. 115, alin.1, pct.1, stabilite în ordinea crescătoare a
b) libertatea supravegheată; 1. Măsurile educative neprivative de
c) internarea într-un centru de libertate sunt:
reeducare; a) stagiul de formare civică;
d) internarea într-un institut medical b) supravegherea;
– educativ. c) consemnarea la sfârşit de săp
tămână;
d) asistarea zilnică.
2. Măsurile educative privative de
libertate sunt:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de
detenţie.
Ordonanţa Guvernului nr. 92/ 2000 a fost publicată în M. Of. Nr. 423 din 1 septembrie 2000,
446
aprobată cu modificări prin Legea nr. 129/ 2002, publicată în M. Of. Nr. 190 din 20 martie 2002;
224
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
rea vârstei de 20 de ani, dacă minorul a comis fapta la o dată apropiată vârstei de
18 ani sau dacă gravitatea faptei săvârşite, nevoile de reeducare a minorului şi
necesitatea continuităţii procesului său de pregătire justifică aceasta.
În schimb, potrivit art. 107 Codul penal în vigoare, dacă a trecut cel puţin un
an de la data internării în centrul de reeducare ţi minorul a dat dovezi temeinice de
îndreptare, de sârguinţă la învăţătură ţi la însuţirea pregătirii profesionale, se poate
dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major. De asemenea, potrivit art. 108
alin. 1 Cod penal actual dacă în perioada liberării acordate potrivit articolului prec-
edent, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării.
Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare sau într-un institut
medical-educativ ori a liberării înainte de a deveni major, minorul săvârşeşte din
nou o infracţiune pentru care se apreciază că este cazul să i se aplice pedeapsa
închisorii, instanţa revocă internarea. În cazul când nu este necesară o pedeapsă,
se menţine măsura internării ţi se revocă liberarea (art. 108 alin. 2 C. pen.).
Această măsură este prevăzută în noua reglementare penală, cu o denumire
uşor modificată, ca măsură educativă privativă de libertate, şi anume internarea
într-un centru educativ (art. 115, alin.1, pct.2, lit.a) ).
Aplicarea pedepsei amenzii pentru minori. Potrivit art. 109 alin. 1 din
actualul Cod penal şi pedeapsa amenzii poate fi aplicată infractorului minor, în
limitele stabilite de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Aplicarea pedepsei amenzii infractorului minor nu este condiţionată de
obţinerea de către acesta a unor venituri proprii, dar este o soluţie oportună pentru
instanţa de judecată care nu poate lua faţă de minor o măsură educativă, fiindcă
până la împlinirea vărstei de 18 ani a rămas puţin timp, iar aplicarea unei pedepse
este prea severă. Sunt aplicabile dispoziţiile generale de executare a acestei
pedepse, inclusiv cele ce privesc înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea
potrivit dispoziţiilor art. 631 Codul penal în vigoare.
p. 355;
228
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
ce se desprind din dispoziţiile art. 110 C. pen., astfel că în caz de suspendare
condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se
compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de
la 6 luni la 2 ani, fixat de instanţă. Dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul
de încercare este de 6 luni. S-a prevăzut prin lege la art. 110 alin. 2 Codul penal
actual că odată cu suspendarea, se poate dispune încredinţarea supravegherii
minorului unei persoane sau instituţii în condiţii prevăzute în art. 103 Cod penal
actual privitor la libertatea supravegheată.
Având în vedere, potrivit noului Cod Penal, că măsurile educative privative
de libertate nu sunt susceptibile de amânarea pronunţării sau de suspendarea
executării, sunt eliminate de la aceste modalităţi de individualizare şi pedepsele cu
închisoarea rezultate din aplicarea cumulului juridic al unei pedepse cu o măsură
educativă privativă de libertate (art. 129, alin.5). În ce priveşte sustragerea minoru-
lui de la această măsură operează prevederile art. 1101 alin. 3 alin. 3 din legea
actuală).
CAPITOLUL XIII
MĂSURILE DE SIGURANŢĂ
Este prevăzută în Codul penal actual la art.113 sau în art. 109 din viitorul Cod
Penal şi priveşte starea de pericol cauzată de o boală sau de o intoxicare cronică cu
alcool, stupefiante sau alte substanţe, în care se află făptuitorul. În condiţiile în care
făptuitorul are o stare psiho-fizică de genul celei prezentate mai sus, care prezintă peri-
col pentru societate, acesta poate fi obligat să se prezinte în mod regulat la tratament
medical până la însănătoşire. Această măsură de siguranţă va putea fi luată numai
în condiţiile în care instanţa apreciază că starea de pericol pentru societate poate fi
îndepărtată numai prin aplicarea ei. Este necesar, totodată, ca instanţa să aprecieze că
măsura tratamentului medical este necesară şi suficientă pentru înlăturatrea pericolului
social (fără a fi nevoie de alt fel de intervenţie, spre exemplu, internarea).
Obligarea la tratament medical poate fi luată numai dacă se apreciază că
sunt întrunite următoarele condiţii:
1. Făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Nu are
importanţă dacă fapta este sau nu infracţiune;
2. Făptuitorul să prezinte pentru societate, un pericol generat de boală
sau intoxicare cronică prin alcool, stupefiante sau alte substanţe, în
care se află făptuitorul
3. Instanţa de judecată să aprecieze că măsura tratamentului va aduce
la încetarea stării de anormalitate a făptuitorului, care se va însănătoşi
şi nu va mai săvârşi fapte prevăzute de legea penală. Măsura obligării
la tratament medical se poate lua şi în timpul urmăririi penale sau al
Codul penal actual Noul cod penal
Art 113- Obligarea la tratament Art 109- Obligarea la tratament
medical – medical –
(1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli (1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli,
ori a intoxicării cronice prin alcool, inclusiv cea provocată de consumul
232
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
stupefiante sau alte asemenea substanţe, cronic de alcool sau de alte substanţe
prezintă pericol pentru societate, poate psihoactive, prezintă pericol pentru
fi obligat a se prezenta în mod regulat la societate, poate fi obligat să urmeze un
tratament medical până la însănătoşire tratament medical până la însănătoşire
sau până la obţinerea unei ameliorări
care să înlăture starea de pericol.
judecăţii, nefiind condiţionată nici de aplicarea unei pedepse.
În Noul Cod Penal, conţinutul măsurilor de siguranţă cu caracter medical a
fost modificat şi completat. Dacă în Codul penal în vigoare cauza generării stării
de pericol, în cazul obligării la tratament medical (art. 109) o constituie „o boală ori
intoxicarea cronică prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe”, în noul
Cod penal această cauză are la bază „o boală sau o tulburare psihică, inclusiv cea
produsă de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive”.
instituţie specializată454 .
În concepţia viitorului Cod penal, internarea medicală poate fi dispusă numai
dacă făptuitorul este „bolnav mintal sau consumator cronic de substanţe psihoac-
tive”. De asemenea, din reglementarea acestei măsuri de siguranţă cu caracter
medical, au fost înlăturate dispoziţiile care prevedeau că măsura se putea lua în
mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, rezolvarea acestor situaţii
fiind de domeniul procedurii penale.
Internarea medicală este o măsură care se ia pe o perioadă nedeterminată
şi durează până la însănătoşirea făptuitorului, când se revocă. Dacă se constată
vreo ameliorare în starea făptuitorului, se poate înlocui cu măsura obligării la
tratament medical455 .
Internarea medicală se poate dispune şi atunci când făptuitorul nu a re-
spectat obligaţiile ce-i reveneau în cadrul tratamentului medical pe care îl urma,
iar starea de pericol s-a agravat456 .
Achiesăm în acest sens opiniei din literatura potrivit căreia se propune de
lege ferenda în situaţia nerespectării obligaţiei internării medicale, măsura să fie
înlocuită cu măsura internării într-un centru de reeducare ( pentru minori) şi în spi-
tale anume destinate anume pentru majori, în care să se asigure pază de aceeaşi
454
Ghe. Nistoreanu, Al Boroi op.cit. pag. 276
455
Vintilă Dongoroz în Dongoroz II, pag.293, C. Bulai, Drept Penal pag.vol. II, 1992, pag. 372
456
Vintilă Dongoroz în Dongoroz II, pag.292
457
Al. Ionaş, Măgureanu Ilie – Noul Cod Penal comentat – Braşov: Romprint 2004, pag.117
234
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
natură cu cea din penitenciare457 .
Măsura este prevăzută în art.115 Cod penal actual sau art.111 din noul
Cod penal, legiuitorul reţinând că atunci când „făptuitorul a săvârşit fapta datorită
incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea
unei anumite funcţii ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupaţii
se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea
profesie, meserie sau ocupaţie”. În condiţiile acestui articol, starea de pericol sete
Codul penal actual Noul cod penal
Art 115- Interzicerea unei funcţii Art 111- Interzicerea ocupării
sau profesii – (1) Când făptuitorul a unei funcţii sau a exercitării unei
săvârşit fapta datorită incapacităţii, profesii – (1) Când făptuitorul a
nepregătirii sau altor cauze care îl săvârşit fapta datorită incapacităţii,
fac impropriu pentru ocuparea unei nepregătirii sau altor cauze care
anumite funcţii, ori pentru exercit- îl fac inapt pentru ocuparea unei
area unei profesii, meserii sau alte anumite funcţii, pentru exercitarea
ocupaţii, se poate lua măsura inter- unei profesii sau meserii ori pentru
zicerii de a ocupa acea funcţie sau desfăşurarea unei alte activităţi, se
de a exercita acea profesie, meserie poate lua măsura interzicerii drep-
sau ocupaţie. tului de a ocupa acea funcţie ori de
(2) Această măsură poate fi revocată a exercita acea profesie, meserie
la cerere, după trecerea unui termen sau activitate.
de cel puţin un an, dacă se constată (2) Măsura de siguranţă poate fi
că temeiurile care au impus luarea revocată la cerere, după trecerea
ei au încetat. O nouă cerere nu se unui termen de cel puţin un an, dacă
poate face decât după trecerea unui se constată că temeiurile care au
termen de cel puţin un an de la data impus luarea ei au încetat. O nouă
respingerii cererii anterioare. cerere nu se poate face decât după
trecerea unui termen de cel puţin
un an de la data respingerii cererii
anterioare.
generată de:
- nepregătire (ignoranţă, lipsă de experienţă, superficialitate, etc.);
- incapacitate psiho-fizică (boală, infirmitate, intoxicaţie,etc.);
- lipsa de cunoştinţe necesare;
- nepăsării faţă de regulile şi cerinţele de care depinde buna desfăşurare
V. Dongoroz – Explicaţii teoretice ale Codului penal Român, p.Gen., vol. II, ed. Academiei,
458
Articolul 116 din Codul penal în vigoare arată că dacă persoana condamnată
la pedeapsa închisorii de cel puţin un an a mai fost condamnată pentru alte
459
C-tin Mitrache op.cit. pag.173
460
Vintilă Dongoroz în Dongoroz II, pag.301
461
C. Bulai – Drept penal pag. 158 .
236
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
infracţiuni, dacă instanţa constată că prezenţa acestuia în localitatea unde a săvârşit
infracţiunea sau în alte localităţi, constituie un pericol grav faţă de societate, poate
lua faţă de acesta măsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte
localităţi anume determinate prin hotărârea de condamnare.
În noul Cod penal, această măsură de siguranţă nu mai este prevăzută,
ea fiind trecută, într-o formulare relativ modificată în categoria pedepselor com-
plementare. Astfel, art. 66 din noul Cod, în alin.1, lit. l) stabileşte faptul că instanţa
poate interzice pe o perioadă de la unu la 5 ani dreptul de a se afla în anumite
localităţi stabilite de instanţă.
Starea de pericol în acest caz rezultă din îmbinarea a doi factori:
1. condiţia personală a infractorului care prezintă mare probabilitate de a
săvârşi alte infracţiuni, fie se găseşte într-un mediu social propice pentru săvârşirea
de infracţiuni.
2. existenţa unei localităţi sau a unor localităţi care favorizează pentru re-
spectivul infractor săvârşirea de noi infracţiuni.
Putem aprecia că odată cu aceste schimbări legislative, se schimbă şi
condiţiile de aplicare ale măsurii interzicerii de a se afla în anumite localităţi:
a) fapta comisă să fie infracţiune. Constatăm că dacă celelalte măsuri de
siguranţă se iau împotriva făptuitorului, această măsură se poate lua
numai împotriva infractorului.
b) a doua condiţie este impusă cu privire la durata condamnării şi natura
infracţiunii pentru care a fost pedepsit infractorul. Astfel este necesar
ca infractorul să fi fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate
de cel puţin 1 an.
c) o altă condiţie pentru aplicarea măsurii de siguranţă este ca instanţa
să aprecieze că prezenţa infractorului în localitatea interzisă reprezintă
un pericol grav pentru societate. Instanţa urmează a aprecia în concret
„pericolul grav” pe care îl prezintă infractorul, ţinând seama de gravi-
tatea infracţiunii, natura infracţiunii, numărul de infracţiuni comise în
acea localitate şi alte criterii.
Măsura de siguranţă se execută după executarea pedepsei sau prin sting-
erea executării pedepsei prin mijloacele legale (graţiere totală sau a restului de
pedeapsă ori prin prescripţia executării pedepsei).
Această măsură de siguranţă poate fi luată pe o perioadă de maxim 5 ani,
şi poate fi prelungită – în condiţiile în care instanţa apreciază că pericolul iniţial
suszistă – pe o perioadă ce nu poate depăşi durata măsurii luate iniţial (dacă s-a
dispus interzicerea de a se afla în localitate pe o perioadă de 2 ani nu se poate
dispune prelungirea acestei perioade decât cu până la 2 ani).
Această măsură de siguranţă se revocă din oficiu dacă temeiurile care au
impus-o au încetat. Această revocare, însă, nu poate interveni mai devreme de
1 an de la stabilirea măsurii. De aici putem deduce că măsura interdicţiei de a se
afla în anumită localitate poate fi luată pe o perioadă cuprinsă între 1 an şi 5 ani.
237
Aurel Teodor Moldovan
Măsura de siguranţă poate fi revocată şi la cerere, tot după trecerea unei
perioade de 1 an de la dispunerea ei. O nouă cerere de revocare nu va putea fi
făcută decât într-un termen de 1 an de la data rămânerii definitive a respingerii
cererii de revocare (art.116, alin.5 Codul penal în vigoare).
13.3.6. Expulzarea
472
Matei Basarab op.cit. Pag.325.
473
C-tin Mitrache op.cit pag.178.
242
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL XIV
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ
14.2. AMNISTIA
14.2.1. Noţiune
I. Oancea, “Tratat de drept penal. Partea Generală”, Ed. ALL Juridică, p. 467;
476
Iancu Tănăsescu, Camil Tănăsescu, Gabriel Tănăsescu, “Drept penal general”, Editura ALL
477
Caracterizare. Amnistia, după cum rezultă din natura efectelor sale juridice,
este o cauză reală, fiindcă se referă la fapta prevăzută de legea penală şi nu la per-
soana făptuitorului, adică este acordată şi operează in rem, iar nu in personam478 .
Tocmai prin aceasta amnistia se deosebeşte de graţiere, prin natura efectelor sale,
în sensul că, de regulă, aceasta din urmă este acordată in personam, şi operează,
deci, in personam; aceasta înseamnă că în cazul infracţiunilor săvârşite de mai
multe persoane, ea profită numai acelora cărora li s-a acordat.
De asemenea, trebuie făcută deosebirea între amnistie şi dezincrimin-
are, deşi între cele două instituţii există similitudini, deosebirile dintre ele slujesc
stabilirii ordinii de aplicare a legilor de amnistie şi dezincriminare. Spre exemplu,
dacă raportul penal a fost stins prin amnistie, dezincriminarea ulterioară va avea
ca efect înlăturarea incapacităţilor, decăderilor şi interdicţiilor care se menţin, de
principiu, până la data împlinirii termenului reabilitării de drept sau a intervenirii
celei judecătoreşti479 .
Când actul de amnistie leagă beneficiul acesteia de anumite condiţii privind
pe infractor, amnistia capătă caracter mixt, operând nu numai „in rem”, ci şi „in
personam”480 .
246
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
- delimitarea infracţiunilor pentru care s-au aplicat pedepse ce au fost
executate sau graţiate până la data adoptării actului de clemenţă;
- referirea la pedeapsa concretă aplicată sau pronunţată de instanţa de
judecată482 .
Leguitorul poate să condiţioneze beneficiul amnistiei şi de anumite condiţii
personale , ceea ce are drept consecinţă faptul că amnistia capătă un caracter
mixt , ea operând numai in rem (pentru infracţiuni ), dar şi in personam ( pentru
persoanele care îndeplinesc conţiţiile legii).483
Amnistia priveşte infracţiunile săvârşite până în ziua adoptării legii prin care
este acordată ca regulă, dar poate privi şi altă dată până la care infracţiunile sunt
amnistiate; în orice caz data nu poate fi ulterioară actului de clemenţă.
În cazul infracţiunilor continue, continuate, progresive, amnistia este
incidentă dacă acestea s-au epuizat până la adoptarea legii de amnistie, respectiv
a încetat acţiunea ori inacţiunea continuă, a luat sfârşit ultimul act de executare
ori s-a produs ultimul rezultat484 .
248
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Caracterizare
Răspunderea penală derivă din modalitatea de realizare a dreptului penal,
pentru săvârşirea oricăreia dintre infracţiunile consumate sau tentate, prevăzute
de legea penală. În dreptul penal, trecerea unui anumit interval de timp determină
atât înlăturarea răspunderii penale, cât şi înlăturarea executării pedepsei penale
urmare a intervenţiei instituţiei prescripţiei penale487 .
Realitatea socială învederează şi situaţii în care răspunderea penală
nu poate fi stabilită cu promptitudine deoarece, fapta nu este, descoperită, ori
făptuitorul reuşeşte să se sustragă de la urmărirea penală, astfel că la săvârşirea
infracţiunii se poate sustrage un timp ce poate fi uneori îndelungat488 .
De asemenea, s-a mai arătat în literartura de specialitate489 că justificarea
prescripţiei este strâns legată de raţiunea represiunii penale, şi de aceea, după
trecerea unui timp îndelungat de la săvârşirea infracţiunii aplicate sau executarea
devine indeficientă în raport cu scopul sancţiunilor de drept penal.
14.3.1. Noţiune
249
Aurel Teodor Moldovan
următoarele:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârţită pedeapsa
detenţiunii pe viată sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiun ea săvârţită pedeapsa
închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăţeţte 15 ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârţită pedeapsa în-
chisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăţeţte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârţită pedeapsa în-
chisorii mai mare de un an, dar care nu depăţeţte 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârţită pedeapsa în-
chisorii care nu depăţeşte un an sau amenda.
Iar potrivit noii reglementări, respectiv art. 154 alin.1 noul Cod penal
termenele de prescriptie a răspunderii penale sunt următoarele:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârţită pedeapsa
detenţiunii pe viată sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 ani;
Codul penal actual Noul cod penal
Art 122 – Termenele de prescripţie a Art 154 – Termenele de prescripţie a
răspunderii penale – (1) Termenele de răspunderii penale – (1) Termenele de
prescripţie a răspunderii penale pentru prescripţie a răspunderii penale sunt:
persoana fizică sunt: a) 15 ani, când legea prevede pen-
a) 15 ani, când legea prevede pen- tru infracţiunea săvârţită pedeapsa
tru infracţiunea săvârţită pedeapsa detenţiunii pe viată sau pedeapsa în-
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa în- chisorii mai mare de 20 ani;
chisorii mai mare de 15 ani; b) 10 ani, când legea prevede pentru
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârţită pedeapsa în-
infracţiunea săvârţită pedeapsa în- chisorii mai mare de 10 ani, dar care
chisorii mai mare de 10 ani, dar care nu nu depăţeţte 20 ani;
depăţeţte 15 ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârţită pedeapsa în-
infracţiunea săvârţită pedeapsa în- chisorii mai mare de 5 ani, dar care nu
chisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăţeţte 10 ani;
depăseste 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârţită pedeapsa în-
infracţiunea săvârţită pedeapsa în- chisorii mai mare de un an, dar care nu
chisorii mai mare de un an, dar care nu depăţeţte 5 ani;
depăseste 5 ani; e) 3 ani, când legea prevede pentru
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârţită pedeapsa închiso-
infracţiunea săvârţită pedeapsa închisorii rii care nu depăţeţte un an sau amenda.
care nu depăţeţte un an sau amenda.
251
Aurel Teodor Moldovan
integrităţii sexuale săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie a răspunderii
penale începe să curgă de la data la care acesta a devenit major, pentru a se crea
astfel posibilitatea urmăririi acestor infracţiuni chiar dacă au fost descoperite la un
interval de timp mai mare de la comiterea lor.
Dacă în cazul infracţiunilor săvârşite în concurs real, termenul de prescripţie
curge pentru fiecare infracţiune, în cazul infracţiunilor săvârşite în concurs ideal,
termenul curge pentru toate infracţiunile de la data comiterii acţiunii sau inacţiunii
infracţionale, afară de cazul în care se săvârşeşte şi o infracţiune progresivă când
termenul de prescripţie se va calcula de la data producerii ultimului rezultat496 .
Potrivit art. 128, alin. 1 Cod penal actual sau art. 156 alin. 1 noul Cod penal,
cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o
dispoziţie legală (spre ex. dispoziţiile prevăzute în art. 5 alin. 2 Cod penal actual sau
496
M. Basarab, op. cit., p. 547;
252
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
art. 10, alin.1 viitorul Cod penal care prevăd condiţia punerii în mişcare a acţiunii
penale pentru infracţiunile arătate în acest articol, numai cu autorizarea procurorului
general, iar dispoziţiile art. 239 şi art. 303 C.proc. penală, menţionează condiţiile în
care procurorul şi respectiv, instanţa de judecată pot suspenda urmărirea penală
ori a judecăţii când învinuitul sau inculpatul este împiedicat să ia parte la proces
datorită unei boli grave) sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat (spre
ex, cutremur, catastrofă, inundaţie, epidemie etc.) împiedică punerea în miţcare a
acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Cursul termenului de prescripţie
este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.
Potrivit noii reglementări suspendarea cursului prescripţiei răspunderii
penale (art. 156 noul Cod penal) a fost reglementată într-un text distinct, spre
deosebire de legea actuală care reglementează suspendarea prescripţiei sub
ambele ei forme într-un singur text (art. 128), adică atât a prescripţiei răspunderii
penale, cât şi a prescripţiei executării pedepsei497
253
Aurel Teodor Moldovan
Lăsând iniţiativa tragerii la răspunere penală a infractorului – persoanei
vătămate prin infracţiune, pentru fapte în genere cu un grad redus de pericol social,
ca şi pentru infracţiuni cu un grad de percol social ridicat dar care antrenează drep-
turi personale (de ex: viol, violarea secretului corespondenţei, divulgarea secretului
profesional), legiuitorul nu a înţeles prin aceasta că valorile sociale periclitate prin
astfel de infracţiuni să fie mai puţin apărate, ci dimpotrivă, să fie protejate tot aşa de
bine ca şi cum ar funcţiona tragerea la răspundere penală din oficiu, dacă nu mai
eficient. Având în vedere şi aprecierea persoanei vătămate cu privire la necesitatea
tragerii la răspundere penală a infractorului cu publicitatea inerentă, chiar restrânsă501 .
Plângerea prealabilă nu trebuie confundată cu plângerea, astfel că în timp
ce plângerea prealabilă este o condiţie de tragere la răspundere penală a infrac-
torului pentru anumite infracţiuni prevăzute de lege, plângerea este un mod de
sesizare a organelor penale, o încunoştiinţare despre săvârşirea unei infracţiuni,
fiind reglementată de art. 222 alin. 5 şi 6 C. Proc. Penală.
504 Cazuri
I. Neagu înde
„ Tratat care lipseşte
procedură plângerea
penală prealabilă.
” Ed. Pro, Bucureşti 1997, pag 463
255
Aurel Teodor Moldovan
Plângerea prealabilă lipseşte atunci când persoana vătămată deşi cunoaşte
fapta şi pe făptuitor, nu face o astfel de plângere, ori nu o face în termenul legal.
În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, lipsa plângerii prealabile nu conduce la înlăturarea răspunderii
penale deoarece acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu (art. 131
alin. 5 Cod penal actual sau art. 157, alin.3 din noul Cod penal).
Efectele lipsei plângerii prealabile. Potrivit art. 131 alin. 1 Cod penal actual
sau art. 157 alin.1 noul Cod penal în cazul infractiunilor pentru care punerea în
mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile
de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
506
p. 344;
256
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
prealabile este făcută sub condiţia unor reparaţii civile, a conduitei ulterioare pozi-
tive faţă de persoana vătămată506 .
507
V. Dongoroz şi colab., “Explicaţii teoretice ale Codului penal”, vol. II, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2003, p. 372;
508
Mitrache, op. cit., p. 345;
509
Dongoroz, op. cit., p. 373;
510
Alex. Boroi ;Ghe Nistorenu „ Drept penal –Partea generală ” Ed. All Beck , Bucureşti 2004, pag 268
257
Aurel Teodor Moldovan
tul (data) când s-a încheiat actul juridic al împăcării (ex tunc) şi nu din momentul
când, după caz, s-a dispus încetarea urmăririi penale sau s-a pronunţat încetarea
procesului penal (ex nunc)512 .
Aceasta înseamnă că dacă procesul penal nu a început , el nu mai începe,
iar dacă a început încetează513 .
V. Dongoroz şi colab., “Explicaţii teoretice ale Codului penal”, vol. II, Editura Academiei Române,
512
CAPITOLUL XV
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA
15.1. GRAŢIEREA
15.1.1. Noţiune
260
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
- se adoptă prin lege.
Graţierea reprezintă, deopotrivă, o cauză de înlăturare a consecinţelor
condamnării şi un mijloc de individualizare a constrângerii juridice penale517 se
consideră potrivit unei alte opinii consacrate în literatura de specialitate.
Potrivit unei opinii518 graţierea acordată sub condiţie constituie o formă de
suspendare condiţionată a executării pedepsei atunci când executarea ei nu a
început încă şi, respectiv, o modalitate de liberare condiţionată, în măsura în care
a fost acordată după începerea executării.
Potrivit unei alte păreri519 graţierea condiţionată nu reprezintă o modalitate
a suspendării sau liberării condiţionate, deoarece:
- între ele există deosebiri fundamentale privitoare la natura lor juridică,
cea dintâi reprezentând o cauză de înlăturare a executării pedepsei, iar
ultimele două constituind modalităţi de individualizare a executării ei;
- nesăvârşirea unei infracţiuni intenţionate înlăuntrul termenului de încer-
care este similară condiţiei rezolutorii pure (si voluero), întâlnită în
dreptul civil, realizarea ei depinzând doar de voinţa condamnatului;
- momentul graţierii coincide cu începerea termenului de încercare, nu cu
acela al expirării sale. A susţine contrariul înseamnă a tăgădui însăşi
esenţa instituţiei graţierii, constând în înlăturarea executării pedepsei;
- în măsura în care legiuitorul a vrut să lege efectele actului său de
clemenţă de data expirării termenului de încercare, a prevăzut aceasta
în mod expres, ca în cazul art. 4 din Decretul nr. 155/ 1953, dispoziţie
care a avut însă un caracter singular;
- rostul termenului de încercare este acela de a confirma oportunitatea
aplicării graţierii.
În literatura de specialitate520 se subscrie acestei ultime opinii, care este
considerată mai convingătoare pentru că se are în vedere caracterul obligatoriu
al graţierii, aceasta aplicându-se de la data adoptării actului de clemenţă, în cazul
pedepselor definitive şi de la data intrării în puterea lucrului judecat a hotărârii
judecătoreşti, în ipoteza graţierii anticipate, indiferent dacă este pură şi simplă
sau sub condiţie. Al doilea argument în favoarea acestei opinii îl constituie faptul
că ţine seama de dispoziţiile art. 120 alin. 1 Cod Penal actual sau art. 160, alin.1
Cod Penalviitor, potrivit cărora graţierea are ca efect, printre altele, înlăturarea,
totală sau parţială, a executării pedepsei, legea nefăcînd distincţie în raport cu
caracterul ei necondiţionat sau condiţionat.
În timp ce graţierea individuală este eminamente personală, subiectivă, fiind
acordată în considerarea persoanei celor condamnaţi, graţierea colectivă este reală,
obiectivă, impersonală, poate dobândi unele trăsături subiective, în măsura în care
actul de clemenţă cuprinde unele condiţii privitoare la: vârsta şi situaţia familială a
condamnatului, cetăţenia condamnatului şi antecedenţa penală a acestuia.
În funcţie de mai multe criterii ce privesc persoanele cărora li se acordă
519
L. Biro, „Stabilirea momentului în care condamnatul beneficiaza de graţiere”, în R.R.D. nr. 4/
1972, p. 110;
520
Iancu Mândru, „Amnistia şi graţierea”, Editura ALL EDUCATIONAL, Bucureşti, 1998, p. 377;
521
V. Dongoroz, op. cit., p. 784;
261
Aurel Teodor Moldovan
graţierea, condiţiile în care se acordă graţierea, întinderea efectelor graţierii, în
doctrina penală se disting mai multe modalităţi ale acesteia.
Astfel, în funcţie de persoanele beneficiare521 avem graţierea individuală,
atunci când actul de clemenţă se acordă intuitu personae, chiar dacă se referă la
un grup de persoane şi graţierea colectivă atunci când graţierea este acordată unui
număr nedeterminat de persoane pentru o categorie de condamnări determinate
prin natura pedepsei ori cuantumul lor sau pronunţate pentru anumite infracţiuni.
Ceea ce este de observat este faptul că graţierea nu poate fi decât postcondam-
natorie, adică numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Graţierea individuala se acordă la cerere sau din oficiu, numai dupa
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Potrivit art. 4 din Legea nr. 546
din 14 octombrie 2002, cererea de graţiere individuală, împreună cu actele anex-
ate, se adresează Preşedintelui României şi poate fi făcută de:
a) persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia;
b) soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile
ori copiii acestora, precum şi de aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate.
Cererea de graţiere conţine în mod obligatoriu datele de identificare a persoanei
condamnate şi pedeapsa pentru care se solicita graţierea. La cererea de graţiere
se anexează, în copie legalizată, hotărârea definitivă de condamnare, certificatul
de cazier judiciar şi, după caz, acte de stare civilă, certificate medicale, rapoarte de
anchetă socială şi alte acte pe care solicitantul le consideră necesare în susţinerea
cererii sale (art. 5 din Legea nr. 546/ 2002 privind graţierea şi procedura acordării
graţierii)
În vederea exercitării prerogativei de graţiere, Preşedintele României poate
solicita, atunci cand socoteşte necesar, avize consultative de la Ministerul Justiţiei,
care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării.
Atunci când consideră necesar, Preşedintele României poate solicita
informaţii organelor administraţiei publice locale, conducătorului locului de detenţie,
organelor judecătoreşti şi ale parchetelor, organelor de poliţie şi altor instituţii pub-
lice, precum şi comandantului unităţii, pentru condamnaţii militari.
În afară de aceste prevederi Legea nr. 546/ 2002 privind graţierea şi proce-
dura acordării graţierii mai face referire şi la conţinutul decretului de graţiere care
trebuie să cuprindă anumite elemente obligatorii: datele de identificare a persoa-
nei condamnate: numele, prenumele, prenumele părinţilor, data şi locul naşterii;
elementele de identificare a hotărârii judecătoreşti de condamnare; pedeapsa
aplicată de instanţă, care face obiectul graţierii; modalitatea graţierii - totală sau
parţială, indicându-se partea de pedeapsă graţiată, pentru graţierea parţială.
Cu privire la graţierea individuală mai trebuie amintite următoarele: graţierea
individuală se acordă numai pentru pedepse privative de libertate; dispoziţiile
prezentei legi privitoare la pedepse se aplică în mod corespunzător şi sancţiunilor
cu închisoare contravenţională şi că nu pot fi graţiate pedepsele deja executate,
pedepsele a căror executare nu a început din cauza sustragerii condamnatului de
la executare, condamnările cu suspendarea executării pedepsei, pedepsele com-
plementare şi cele accesorii; graţierea individuală nu are efect asupra laturii civile
262
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
şi asupra măsurilor administrative pronunţate într-o cauză penală (art. 9 din Legea
nr. 546/ 2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii); graţierea individuală
poate fi refuzată de către beneficiarul ei atunci când cererea a fost făcută de altă
persoană - această prevedere neaplicându-se în cazul condamnatului minor.
Cu privire la graţierea colectivă menţionăm următoarele: graţierea colectivă
se acordă unui număr de persoane pentru condamnări determinate prin cuantumul
pedepselor sau prin infracţiunile pentru care au fost pronunţate (art. 12 Legea nr.
546/ 2002 privind graţierea şi procedura de graţiere); graţierea colectivă poate avea
ca obiect numai pedepse aplicate de instanţă pentru fapte săvârşite anterior datei
prevăzute în legea de graţiere; atunci când legea de graţiere intră în vigoare înaintea
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, graţierea îşi produce efectele numai
de la data rămânerii definitive a hotărârii (art. 13); în situaţia pluralităţii de infracţiuni
pentru care s-au aplicat pedepse ce au fost contopite, obiectul graţierii colective
îl constituie pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracţiuni, şi nu pedeapsa
rezultantă; comutarea se poate face numai într-o pedeapsă mai uşoară, prevăzută
de Codul penal, şi numai în limitele stabilite de acesta, dacă pentru unele dintre
aceste pedepse este incidentă graţierea, ele vor fi descontopite, iar dacă a rămas
o singură pedeapsă din pedeapsa rezultantă, care nu este graţiată, va fi înlăturat şi
sporul eventual aplicat. (art. 14); graţierea individuală se acordă necondiţionat, iar
graţierea colectivă poate fi acordată şi condiţionat (art. 17); graţierea nu împiedică
exercitarea căilor extraordinare de atac de către condamnat, în condiţiile legii şi
nu poate constitui temei pentru respingerea acestora (art. 20).
Prin Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002 privind graţierea unor pedepse
şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni522 s-au graţiat în întregime pedepsele cu
închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de
instanţele de judecată, aceste prevederi aplicându-se indiferent de modalitatea de
executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă (art. 1 şi 2). Prin aceeaşi lege
s-a înlăturat măsura internării într-un centru de reeducare luată de către instanţele
de judecată faţă de minorii care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală (art. 3).
Potrivit art. 4 nu beneficiază de prevederile art. 1-3 cei cărora li s-au aplicat
pedepse sau măsuri educative pentru următoarele infracţiuni:
A. Infracţiuni reglementate de Codul penal:
1. infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173 Cod
Penalactual sau infracţiunile contra securităţii naţionale, prevăzute în
art. 394 – 410 din viitorul Cod Penal;
2. infracţiunile de omor, prevăzute în art. 174-176 Cod Penalactual sau
art. 188 -189 din noul cod penal;
3. vătămarea corporală gravă, prevăzută în art. 182 Cod Penalactual sau
art. 194 viitorul cod penal;
4. lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzute în art. 183
actualul Cod penal, respectiv art. 195 viitorul Cod penal;
5. lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189 din actualul Cod
Penalsau art. 205 din viitorul Cod penal;
522
Publicată în Monitorul Oficial nr. 726/ 4 octombrie 2002;
263
Aurel Teodor Moldovan
6. violarea de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. 2 Cod Penalactual sau
art. 224 viitorul cod penal;
7. şantajul, prevăzut în art. 194 actualul Cod penal, respectiv art. 207
noul cod penal;
8. violul, prevăzut în art. 197actualul cod penal, respectiv art. 218 noul
cod penal;
9. actul sexual cu un minor, prevăzut în art. 198 alin. 2-4 actualul cod
penal, respectiv art. 220 noul cod penal;
10. perversiunea sexuală, prevăzută în art. 201 alin. 2-5 actualul cod
penal; nu mai este prevăzută de noul Cod Penal
11. incestul, prevăzut în art. 203 actualul cod penal, respectiv art. 377
noul cod penal;
12. furtul de autovehicule, precum şi furtul calificat, prevăzute în art. 209
alin. 1 lit. a), b), d) şi g), alin. 2 şi în redactarea anterioară Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr.207/2000, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.594 din 22 noiembrie 2000, în art. 209 alin. 1-4 în
redactarea anterioară Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr.207/2000 privind modificarea şi completarea
Codului penal şi a Codului de procedură penală, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.410 din 25 iulie 2001, şi în art. 209 alin.
2-4, în redactarea în vigoare;respectiv furtul în scop de folosinţă – art.
230 noul cod penal;
13. tâlhăria, prevăzută în art. 211actualul Cod Penal sau art. 233 noul
cod penal;
14. pirateria, prevăzută în art. 212 actualul Cod Penal sau art. 235 – 236
noul cod penal;
15. înşelăciunea, prevăzută în art. 215 alin. 2-5 actualul Cod Penal sau
art. 244 noul cod penal;
16. delapidarea, prevăzută în art. 2151 alin. 2 actualul Cod Penal sau art.
295 noul cod penal;
17. ultrajul, prevăzut în art. 239 alin. 2 şi 3 actualul Cod Penal sau 257
noul cod penal;
18. abuzul în serviciu în formă calificată, prevăzut în art. 2481 actualul
Cod Penal;
19. luarea de mită, prevăzută în art. 254 actualul Cod Penal sau art. 289
noul cod penal;
20. darea de mită, prevăzută în art. 255 actualul Cod Penal sau art. 290
noul cod penal;
21. primirea de foloase necuvenite, prevăzută în art. 256 actualul cod
penal;
22. traficul de influenţă, prevăzut în art. 257 actualul Cod Penal sau art.
291 noul cod penal;
23. tortura, prevăzută în art. 2671 actualul Cod Penalsau art. 282 noul
cod penal;
264
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
24. represiunea nedreaptă, prevăzută în art. 268 actualul Cod Penal sau
art. 283 noul cod penal;
25. evadarea, prevăzută în art. 269 actualul Cod Penal sau art. 285 noul
cod penal;
26. înlesnirea evadării, prevăzută în art. 270 actualul Cod Penal sau art
286 noul cod penal;
27. neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor
defectuoasă, prevăzută în art. 274 alin. 2 actualul Cod Penal sau art.
330 noul cod penal;
28. părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate,
prevăzute în art. 275 alin. 3 actualul Cod Penal sau art. 331 noul cod
penal;
29. distrugerea şi semnalizarea falsă, prevăzute în art. 276 actualul Cod
Penal sau art. 332 noul cod penal;
30. nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută în art. 279
actualul Cod Penalsau art. 342 noul cod penal;
31. nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii
radioactive, prevăzută în art. 2791 actualul Cod Penal sau art. 345
noul cod penal;
32. falsificarea de monede sau de alte valori, prevăzută în art. 282 actu-
alul Cod Penal sau art. 310 – 311 noul cod penal;
33. falsificarea de valori străine, prevăzută în art. 284 actualul Cod Penal
sau art. 316 noul cod penal;
34. deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută în
art. 285 actualul Cod Penal sau art. 314 noul cod penal;
35. falsul material în înscrisuri oficiale, prevăzut în art. 288 actualul Cod
Penal sau art. 320 noul cod penal;
36. falsul intelectual, prevăzut în art. 289 actualul Cod Penalsau art. 321
noul cod penal;
37. falsul în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzut în art. 290 actualul
Cod Penalsau art. 322 noul cod penal;
38. uzul de fals, prevăzut în art. 291 actualul Cod Penalsau art. 323 noul
cod penal;
39.deturnarea de fonduri, prevăzută în art. 3021 alin. 2 actualul Cod Penal
sau art. 307 noul cod penal;
40. nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri,
prevăzută în art. 3022 alin. 2;
41. contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar
dobândit, prevăzute în art. 309 actualul Cod Penal sau art. 353 noul
cod penal;
42. traficul de stupefiante, prevăzut în art. 312;
43. falsificarea de alimente sau alte produse, prevăzută în art. 313 actu-
alul Cod Penal sau art. 357 noul cod penal;
44. punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji,
265
Aurel Teodor Moldovan
prevăzută în art. 314;
45. relele tratamente aplicate minorului, prevăzute în art. 306 actualul
Cod Penal sau art. 197 noul cod penal;
46. încăierarea, prevăzută în art. 322 alin. 3 teza II actualul Cod Penal
sau art. 198 noul Cod penal;
47. asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută în art. 323;
48. proxenetismul, prevăzut în art. 329 actualul Cod Penal sau art. 213
noul cod penal;
49. dezertarea, prevăzută în art. 332;
50. zborul neautorizat, prevăzut în art. 340 alin. 2 actualul Cod Penal sau
art. 423 noul Cod penal.
B. Infracţiuni reglementate de legi speciale:
1. infracţiunile prevăzute în art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind
siguranţa naţională a României;
2. infracţiunile prevăzute în art. 109, 110 şi 115 din Decretul nr.443/1972
privind navigaţia civilă;
3. infracţiunile prevăzute în art. 175-181 din Legea nr. 141/1997 privind
Codul vamal al României;
4. infracţiunile prevăzute în art. 276 din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată;
5. infracţiunile prevăzute în art. 85 din Legea protecţiei mediului nr.
137/1995, republicată;
6. infracţiunile prevăzute în art. 7-18 din Legea nr. 78/2000 pentru preve-
nirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
7. infracţiunile prevăzute în art. 10-16 din Legea nr. 87/1994 pentru com-
baterea evaziunii fiscale;
8. infracţiunile prevăzute în art. 23 şi 24 din Legea nr. 21/1999 pentru
prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;
9. infracţiunile prevăzute în art. 2-14 din Legea nr. 143/2000 privind com-
baterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
De asemenea, nu beneficiază de prevederile prezentei legi cei care au
săvârşit infracţiuni, altele decât cele prevăzute la alin. (2), pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Sancţiunile cu închisoare aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive pentru
contravenţii nu se mai execută.
Potrivit art. 6 graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea
pedepsei închisorii, a măsurii internării într-un centru de reeducare sau a sancţiunii
contravenţionale, deoarece s-au sustras de la executarea acestora, precum şi celor
care au început executarea, dar ulterior s-au sustras, iar potrivit art. 7. persoanele
graţiate care, în curs de 3 ani, săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa,
pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa sau restul de
pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi.
În funcţie de condiţiile impuse beneficiarului, se disting: graţierea
necondiţionată (pură şi simplă) şi graţierea condiţionată.
266
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Graţierea este necondiţionată atunci când se acordă fără a impune în
viitor beneficiarului ei anumite obligaţii şi este condiţionată atunci cand acordarea
ei este condiţionată de buna conduită a condamnatului acesteia în viitor, o anumită
perioadă de timp sub sancţiunea executării pedepsei neexecutate, ca urmare a
graţierii care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Pot
fi prevăzute anumite cerinţe, cum ar fi: persoana condamnatului (vârsta, situaţia
familială); antecedenţa penală ( spre exemplu, condamnatul să nu fie recidivist);
urmarea infracţiunii (de exemplu, prejudiciul cauzat prin săvîrşirea unor anumite
infracţiuni să nu depăşească un plafon valoric); conduita după rămânerea definitivă
a hotărârii de condamnare (condamnatul să nu se fi sustras de la executarea
pedepsei); comportarea după acordarea beneficiului clemenţei înlăuntrul unei
perioade, de regulă de 3 ani de la data aplicării actului de graţiere, denumită ter-
men de încercare sau termen-condiţie.
În funcţie de întinderea efectelor, graţierea poate fi: totală, parţială sau co-
mutare.
Graţierea este totală când constă în înlăturarea în întregime a executării
pedepsei. Aceasta se mai numeşte şi remitere de pedeapsă.
Graţierea este parţială când prin actul de clemenţă este înlăturată execu-
tarea doar a unei părţi din pedeapsă, o parte calculată prin raportare la pedeapsa
în întregul ei, precum şi restul de pedeapsă rămas neexecutat (art. 16 alin. 1 şi 2
din Legea nr. 546/ 2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii). Graţierea
parţială se mai numeşte şi reducere de pedeapsă.
Comutarea este forma graţierii ce constă în înlocuirea pedepsei aplicate
de instanţa de judecată cu o pedeapsă de altă natură, mai uţoară, spre exemplu
pedeapsa închisorii este înlocuită cu amenda.
În afară de aceste criterii mai menţionăm şi clasificarea graţierii din punctul
de vedere al momentului intervenirii, distingând între graţierea postcondamnatorie
care a fost acordată privitor la pedepsele aplicate prin hotărâri rămase definitive şi
graţierea antecondamnatorie, care nu poate fi acordată decât prin lege organică,
nu şi prin decret prezidenţial523 .
Prin dispoziţiile art. 120 Cod penal actual sau art. 160 noul Cod penal, sunt
prevăzute efectele graţierii necondiţionate, iar prin actul de acordare a graţierii
mai pot fi prevăzute şi alte efecte ale acesteia, ca în cazul graţierii condiţionate.
Graţierea înlătură executarea pedepsei principale, ea înlătură condamnarea
şi consecinţele condamnării, astfel că o pedeapsă graţiată produce aceleaşi efecte
ca şi o pedeapsă executată. În cazul graţierii integrale, pedeapsa va fi considerată ca
executată fie la data aplicării actului de clemenţă, în ipoteza graţierii condiţionate, fie la
data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în situaţia graţierii antecondamnatorii.
523 În cazul“Drept
A. Ungureanu, graţierii paţiale,
penal trebuie
român” Partea făcută Editura
generală, distincţia întreLex”,
“Lumina două situaţii,1995,
Bucureşti, cump.ar fi:
416;
267
Aurel Teodor Moldovan
dacă inculpatul sau condamnatul mai are de executat sau nu un rest de pedeapsă.
Executarea pedepsei va fi înlăturată dacă, în situaţia graţierii după condam-
nare, fusese deja executată o fracţiune din pedeapsă, egală sau mai mare decât
partea negraţiată. În situaţia graţierii antecondamnatorii, dacă perioada arestării
preventive este mai mare sau egală cu restul negraţiat, pedepsa nu va mai fi pusă
în executare.
Inculpatul va începe, iar condamnatul va continua executarea, în măsura în
care, după aplicarea graţierii, va mai rămâne de executat un rest de pedeapsă524 .
Dacă pentru unele din pedepsele contopite, este incidentă graţierea, aceasta
va fi scoasă din contopire, iar dacă a rămas o singură pedeapsă din pedeapsa
rezultantă, care nu este graţiată, va fi înlăturat şi sporul ce eventual fusese aplicat
în considerarea pluralităţii de infracţiuni existente în cauză.
În cazul în care graţierea are ca obiect pedeapsa ce urmează a se aplica
pentru o infracţiune săvârşită înainte de adoptarea actului de graţiere, ea produce
efectele urmărite numai de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În cazul infracţiunilor continue, continuate sau progresive, se impune epui-
zarea acestora mai înainte de data adoptării decretului de graţiere.
Graţierea parţială condiţionată produce efecte distincte în raport de stadiul
executării pedepsei.
În prima situaţie, va avea loc înlăturarea executării pedepsei, ca în cazul
graţierii necondiţionate. În a doua situaţie, însă, executarea pedepsei va începe
sau va continua, dacă după reducerea pedepsei, rămâne un rest de executat.
Dacă săvârşeşte o infracţiune şi sunt întrunite condiţiile privitoare la recidivă,
soluţiile vor fi diferite, în funcţie de următoarele situaţii concrete:
- infracţiunea este săvârşită în timpul executării pedepsei şi a termenului
de încercare; în această situaţie pedeapsa anterioară, redusă prin graţiere, se
contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, iar la pedeapsa rezultantă
se adaugă partea din pedeapsa neeexecutată ca urmare a graţierii;
- infracţiunea este comisă după executarea fracţiunii negraţiate, dar în ter-
menul de încercare al graţierii condiţionate. Aici la pedeapsa aplicată pentru noua
infracţiune se adaugă restul de pedeapsă anterioară.
- infracţiunea a fost săvârşită în timpul executării pedepsei negraţiate, dar
după împlinirea termenului de încercare a graţierii condiţionate. Revocarea graţierii
nu mai poate avea loc, beneficiul ei fiind dobândit definitiv prin respectarea condiţiei,
astfel că noua pedeapsă se contopeşte, potrivit art. 39 alin. 2 Codul penal actual,
cu restul rămas neeexecutat din cea anterioară, calculat prin scăderea perioadei
efectiv executate şi a fracţiunii graţiate;
- infracţiunea a fost săvârşită înlăuntrul termenului – condiţie a graţierii
condiţionate şi a termenului de încercare a liberării condiţionate525 .
15.2.1. Noţiune
Prin dispoziţiile art. 126 Cod penal actual, sunt stabilite termenele de
prescripţie a executării pedepsei în funcţie de durata pedepsei ce urmează a fi
executată, după cum urmează:
- pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi detenţiunea pe viaţă
se prescriu în 20 de ani;
533
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
p. 417;
534
Potrivit acestei dipoziţii, executarea oricărei pedepse cu închisoare mai mică de 15 ani, se pre-
scrie deci într-un termen cuprins între 5 ani şi 15 zile (cel mai scurt) şi 15 ani (cel mai lung). Astfel,
executarea unei pedepse cuprinsă între 10 şi 15 ani se va prescrie tot în 15 ani.
272
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
- pedeapsa închisorii mai mică de 15 ani se prescrie într-un termen de 5
ani la care se adaugă durata pedepsei închisorii fără a depăşi 15 ani534 ;
- pedeapsa amenzii se prescrie în termen de 3 ani. Deşi nu sunt pedepse,
în lege s-a prevăzut expres (art. 126 alin. 2 Cod penal actual) că se prescriu în
termen de 1 an şi sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 Cod
penal actual.
Dispoziţiile noului Cod penal cu privire la termenele de prescripţie a
executării pedepsei sunt redate în art. 162, alin.1, păstrându-se aceleaşi termene
de prescripţie.
Durata termenelor de prescripţie a executării pedepsei se calculează de la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, potrivit art. 126 alin. 3 Cod Penal
actual, respectiv art. 160, alin.2 al noului Cod penal.Termenul de prescripţie a
executării pedepsei în cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedep-
sei, a suspendării executării sub supraveghere sau după caz a executării pedepsei
la locul de muncă începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas
definitivă (art. 126 alin. 4 C.penal). Această soluţie legislativă este păstrată şi de
noul Cod penal, care prevede în art. 160, alin.3 că în cazul revocării sau anulării
amânării aplicării pedepsei, suspendării executării sub supraveghere ori liberării
condiţionate, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea
de revocare sau anulare a rămas definitivă.
Termenul de prescripţie se calculează în funcţie de pedeapsa aplicată pen-
tru o singură infracţiune ori pedeapsa rezultată în caz de concurs de infracţiuni,
pluralitatea intermediară ori recidivă postcondamnatorie535 .
În ceea ce priveşte calcularea termenelor de prescripţie a executării pedep-
sei, mai trebuie menţionate şi alte articole din Codul penal care se referă termenele
de prescripţie a executării pedepsei ce se reduc la jumătate pentru cei care a data
săvârşirii infracţiunii erau minori, potrivit art. 129 Cod penal actual sau la situaţia
în care pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii, ex-
ecutarea pedepsei închisorii prescriindu-se în 20 de ani.
Pentru persoana juridică, termenul executării pedepsei amenzii este de 5
ani, termen păstrat şi de noul Cod penal (art. 149, alin.1).
de prescripţie, care se calculează, de la data sustragerii, potrivit art. 127 Cod penal
actual, această cauză fiind mai frecventă în cazurile în care pedeapsa amenzii se
execută în rate sau când pedeapsa închisorii se execută la locul de muncă.
Cu privire la întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei, noul Cod
Penal la art. 163 alin. (1) menţionează că cursul termenului prescripţiei executării
pedepsei se întrerupe prin începerea executării, prin săvârşirea unei noi infracţiuni
(alin.2) sau prin înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o
muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Deoarece pentru prescripţia executării pedepsei nu a mai fost prevăzută o
prescripţie specială, ca în cazul prescripţiei răspunderii penale şi care presupunea
că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă s-a
împlinit odată şi jumătate termenul de prescripţie, pentru a produce efectele sale,
stingerea executării pedepsei ori a sancţiunilor cu caracter administrativ, termenul
de prescripţie trebuie să curgă neîntrerupt şi integral536 .
Codul penal viitor introduce în art. 163, alin.3 o dispoziţie nouă, prin aceea
că întreruperea executării pedepsei amenzii poate avea loc în cazul în care obligaţia
de plată a amenzii se înlocuieşte cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată
în folosul comunităţii.
536 15.2.4.
C. Bulai, Suspendarea
op. cit., p. 620 cursului prescripţiei executării pedepsei
274
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
537
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
p. 419;
538
C. Bulai, op. cit., p. 618;
275
Aurel Teodor Moldovan
CAPITOLUL XVI
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINŢELE CONDAMNĂRII
Noţiune. Reabilitarea este mijlocul legal prin care fostul condamnat este
deplin integrat, pe plan juridic, în societate539 .
În literatura de specialitate s-au dat mai multe definiţii reabilitării, dintre
care amintim: reabilitarea este instituţia juridică prin care efectele unei condamnări
ce constau în interdicţii, incapacitărţi şi decăderi, încetează pentru viitor, pentru
fostul condamnat care o perioadă de timp a dovedit, prin întreaga sa comportare
că s-a îndreptat şi că este posibilă reintegrarea socială deplină a acestuia540 sau
reabilitatea, ca măsură de politică penală, este menită să stimuleze efortul de
îndreptare şi reintegrare al fostului condamnat în cadrul societăţii, prin repunerea
acestuia în deplinătatea drepturilor politice şi social- economice pe care le-a avut
înainte de condamnare541 .
În dispoziţiile noului Cod penal, reglementarea cauzelor care înlătură
consecinţele condamnării au o altă structură decât cea cuprinsă în actualul Cod
penal. Astfel, viitorul Cod penal începe cu reabilitarea de drept – art.165, se continuă
cu reabilitarea judecătorească –art. 166, efectele celor două forme ale reabilitării –
art. 169, condiţiile în care se poate reînnoi cererea de reabilitare judecătorească –
art. 170 şi condiţiile în care poate opera anularea reabilitării judecătoreşti – art. 171.
Efectele reabilitării
Înlăturarea consecinţelor condamnării.
Reabilitarea, potrivit dispoziţiilor art. 133 Cod penal actual şi ale art. 169 din
noul Cod penal, are ca efect încetarea decăderilor, interdicţiilor şi a incapacităţilor
care rezultă din condamnare.
Interdicţiile şi decăderile pot decurge din hotărârea de condamnare, în
situaţia în care pe lângă pedeapsa principală a închisorii, s-a aplicat şi pedeapsa
compementară a interzicerii unor drepturi, iar incapacităţile pot decurge din legi
539
R.M. Stănoiu, în Dongoroz II, op. cit., p. 397;
540
I. Cozma, „Reabilitarea în dreptul penal”, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 134;
541
C. Bulai, op. cit., p. 621;
542
C. Bulai, op. cit., p. 622;
276
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
extrapenale de reglementare a diferitelor activităţi. Astfel în unele legi de regle-
mentare a unor activităţi se pot prevedea că anumite funcţii sau activităţi pot fi
îndeplinite numai de persoane care se bucură de integritatea morală, de o reputaţie
neştirbită, ori că nu pot fi îndeplinite de persoane care au fost condamnate pentru
anumite infracţiuni542 .
Potrivit art. 38 alin. ultim Codul penal în vigoare, condamnarea pentru care
s-a obţinut reabilitarea nu mai este luată în seamă la stabilirea stării de recidivă.
Repunerea prin reabilitare a fostului condamnat, în deplinătatea drepturilor
politice şi social-economice pe care le-a avut înainte de condamnare, nu înseamnă
că acesta va fi repus şi în funcţia avută înainte de condamnare, ori că va fi reprimit
în cadrul forţelor armate sau că va obţine gradul militar avut, deoarece reabilitarea
nu este o restitutio in integrum543 . Dacă se întâmplă ca fostul condamnat să ocupe
o funcţie similară cu cea avută anterior, ori este rechemat în cadrele forţelor armate
şi obţine din nou gradul militar avut, aceasta se datorează nu efectului automat
al reabilitării, ci potrivit legii care reglementează ocuparea funcţiilor ori încadrarea
în armată.
Efectele reabilitării nu se întind asupra măsurilor de siguranţă cu excepţia
interzicerii de a se afla în anumite localităţi în concepţia actualei reglementări,
întrucât viitoarea reglementare nu mai păstrează această sancţiune în categoria
măsurilor de siguranţă. Exceptarea de la reabilitare a celorlalte măsuri de siguranţă
îşi găseşte motivarea în scopul în vederea cărora sunt luate, înlăturarea unei stări
de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
16.2.1. Noţiune
545
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
bilitarea
p. 422; de drept are loc în cazul condamnării la pedeapsa amenzii sau la pedeapsa
278
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare
a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu
a săvârşit nicio altă infracţiune. În schimb, în reglementarea actuală (art. 134 C.
pen.) reabilitarea de drept este prevăzută numai în cazul condamnării la amendă
sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an.
Efectele reabilitării de drept sunt menţionate în art. 133 Cod penal ac-
tual sau în art. 169 din noul Cod penal, alături de cele referitoare la reabilitarea
judecătorească. Astfel, reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile
precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare. Cu privire la acest text care
reglementează în comun efectele reabilitării de drept şi ale celei judecătoreşti, este
de observat că în noul Cod penal este trecut nu la începutul reglementării instituţiei
reabilitării,
546 cacit.,
C. Bulai, op. în p.legea
627; penală actuală (art. 133 C. pen.), ci după reglementarea
280
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
condiţiilor reabilitării judecătoreşti (art. 168) poziţie mai firească dacă avem în
vedere că acest text cuprinde o reglementare comună, atât a reabilitării de drept,
cât şi a reabilitării judecătoreşti.
De asemenea, după cum am mai menţionat, reabilitarea nu are efecte
asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia celor prevăzute în art. 112 lit. d) din
codul penal actual.
Întrucât efectele reabilitării de drept intervin „ope legis”, în literatura de
specialitate s-a statuat că se poate cere constatarea judecătorescă a reabilitării,
printr-o cerere de constatare care se introduce la instanţa judecătorescă după
împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 134 Cod penal actual, respectiv
art. 165 noul Cod penal.
16.3.1. Noţiune
282
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
pedeapsa închisorii;
d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă,
considerată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de
prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate.
O dispoziţie nouă şi cu semnificaţie umanitară, introdusă în acest text
este cea din alin. 2 al art. 166 care prevede că şi condamnatul decedat
poate fi reabilitat judecătoreşte dacă instanţa, evaluând comportarea
condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.
Termenul de reabilitare judecătorească se stabileşte în funcţie de pe-
deapsa principală aplicată condamnatului pentru o singură infracţiune
ori pentru un concurs de infracţiunişi nu faţă de pedeapsa executată
care poate fi mai redusă ca urmare a unei graţieri parţiale.
În cazul condamnărilor succesive termenele de reabilitare judecătorescă
se calculează în funcţie de condamnarea cea mai grea553 .
286
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL XVII
ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ
Titlul X din noul Cod penal cuprinde definirea unor termeni sau expresii
din legea penală.
Faţă de reglementarea în vigoare, proiectul noul Cod aduce câteva
modificări şi completări.
289
Aurel Teodor Moldovan
CAPITOLUL XVIII
STRUCTURA TEMELOR - SCHEME ŞI PRACTICĂ JUDICIARĂ
caracterul autonom
Caracterele dreptului penal: caracterul unitar
caracterul de drept public
Principiile
Principiile
funda-fundamentale ale dreptului penal:
mentale ale drep-
principiul legalităţii
tului penal:
principiul umanisumului
principiul egalităţii în faţa legii penale
principiul prevenirii săvârşirii faptelor prevăzute
de legea penală
infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale
290
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
principiul personalităţii răspunderii penale
principiul individualizării sancţiunilor de drept penal
292
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
• norme de trimitere - cele care sunt
incomplete în ceea ce priveşte
dispoziţia sau sancţiunea, care se
va completa de la alte norme la care
fac trimitere
• norme de referire - după ce se
completează cu dispoziţia sau
sancţiunea din norma complini-
toare nu devin independente, ci
se subordonează faţă de normele
INTERPRETAREA LEGII PENALE
293
Aurel Teodor Moldovan
Raţionamentul a fortiori – cu ajutorul
acestuia se demonstrează faptul că, dacă
legea permite mai mult, implicit permite
mai puţin, acest lucru presupune faptul
că noţiunea de mai mult incorporează şi
noţiunea de mai puţin;
Trebuiesc însă îndeplinite anumite condiţii dacă făptuitorul este cetăţean străin
sau apatrid care nu domiciliază în România:
• să existe o dublă incriminare în sensul ca fapta să fie prevăzută ca
infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită
• infractorul să fie cetăţean străin sau dacă nu are cetăţenie să nu aibă
domiciliu în România
• făptuitorul să se afle în ţară.
296
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
EXTRĂDAREA
DEFINIŢIE este un act bilateral între două state în baza cărui un stat
pe al cărui teritoriu s-a rejugiat un infractor sau un condamnat îl predă
la cerere, altui stat pentru a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la
care fusese condamnat
sistemul politic
Sistemele de acordare a extrădării sistemul jurisdicţional
sistemul mixt
297
Aurel Teodor Moldovan
principiul activităţii art.10 Cod penal, art
3 Cod penal
Aplicarea legii penale în principiul neretroactivităţii legii penale
timp art. 10 – 16 Cod art.11 Cod penal actual
penal, art 3-7 din Viitorul principiul retroactivităţii legii penale art. 5
Cod penal alin.2 C.penal actual
principiul ultraactivităţii art. 16 Cod penal
actual
principiul aplicării legii penale mai favorabile
art.13 Cod penal actual, art 5 Viitorul
Cod penal
Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
art. 14 şi 15 Cod penal actual, art 6 Cod penal viitor
PRACTICĂ CAPITOLUL II
1. În sarcina lui E.M. s-a reţinut faptul că, în timp ce se afla la pescuit pe
Marea Neagră împreună cu alţi pescari, printr-o manevra greşită a bărcii pe care
o conducea, a determinat căderea în mare a lui O.I. Din cauza unei lovituri suf-
erite în cădere şi a valurilor mari, O.I. nu a putut să înoate şi nu a putut fi salvat,
găsindu-şi moartea prin înec.
Se pune întrebarea dacă fapta de ucidere din culpă cade sau nu sub
incidenţa legii noastre penale.
R : Fapta fiind săvârşită în apele teritoriale ale României este aplicabilă legea
penală română. Aceeaşi soluţie şi dacă fapta s-ar fi comis în afara mării teritoriale,
fapta săvârşită pe ambarcaţiunea română fiind considerată pe teritoriul ţării.
din pactica judiciară pentru uzul studenţilor, ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Casa de editură şi
presă “Şansa”. S.R.L. Bucureşti 1996
298
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Coreeană, un număr de 8 bare de zinc pe care le-au vândut unor localnici.
Fapta celor trei marinari cade sau nu sub incidenţa legii penale române şi
în baza cărui temei ?
R : Infracţiunea săvârşită pe nava română este considerată săvârşită pe teri-
toriul ţării (art 143 Cod penal) şi este incidentă legea penală română (art 3 Cod penal)
NOTĂ:
Legea nr.302/2004 a fost ulterior abrogată prin Legea 224/2006 ( M.O.
534/21.07.2006) fără ca soluţia instanţei să fie afectată.
Pe de altă parte, datorită intrării în vigoare a Legii 143/2000 ( M.O.
362/3.08.2000), în prezent fapta pentru care a fost condamnat numitul G.K. se
încadrează în dipsoziţiile art.2 alin.2 din această lege şi nu în art.312 aln.1 C.penal.
În cazul infracţiunii continuate, dacă cea din urmă dintre acţiunile compo-
nente ale acestei infracţiuni a fost săvârşită după intrarea în vigoare a legii penale
noi, care a majorat minimul şi maximul pedepsei, se va aplica – pentru întreaga
infracţiune – pedeapsa prevăzută de legea nouă.
În speţă, în executarea aceleiaşi rezoluţii, inculpatul a săvârşit, prin
efracţie, în perioada octombrie – 18 noiembrie 1996, mai multe acţiuni de furt,
pentru care i s-a aplicat de prima instanţă, în baza art.208 raportat la art.209 lit.i,
cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen, pedeapsa de 3 ani închisoare. Decizia instanţei
de apel care, admiţând apelul inculpatului, a redus pedeapsa la 2 ani închisoare,
fără a fi reţinut existenţa unor circumstanţe atenuante, este nelegală, deoarece
inculpatul a comis ultima infracţiune de furt ce intră în compunerea infracţiunii
continuate după modificarea art.209 C.pen. prin Legea140 din 14 noiembrie 1996,
care a ridicat minimul special al pedepsei pentru infracţiunea de furt calificat de la
un an la 3 ani închisoare.
In acelasi sens, Tribunalul Bucuresti, sectia I penala, s-a pronuntat si prin sentintele nr. 610 din
565
302
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
alţi doi inculpaţi, a pătruns în timpul nopţii şi prin efracţie în sediile unor societăţi
comerciale şi în apartamentele unor persoane fizice şi a sustras bunuri în valoare
totala de 114.000.000 lei.
Din pedeapsa aplicata, condamnatul a executat o perioada de 6 ani şi 4
luni închisoare si, asa cum rezulta din caracterizarea întocmita de Penitenciarul
Rahova, a fost odată sancţionat cu „mustrare” la data de 23.12.2003 pentru deţinere
de obiecte interzise (fierbător improvizat) şi recompensat de 31 de ori cu supli-
mentarea drepturilor la pachet şi vizita pentru modul în care si-a îndeplinit sarcinile
încredinţate, a avut o atitudine cuviincioasa, fiind apreciat pentru respectul acordat
cadrelor din penitenciar şi nu a intrat în conflict cu alţi deţinuţi.
După rămânerea definitive a hotărârii de condamnare (5.10.2000), la data
de 22.11.2000, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 207/2000 care a modificat dispoziţiile
art. 146 C. pen., în sensul ca prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o
paguba materiala mai mare de 1.000.000.000 lei, cuantum care a fost majorat
la 2.000.000.000 lei prin Legea nr. 546/2001, ce a intrat în vigoare la data de
25.07.2001.
În raport cu cele de mai sus, aplicarea legii noi ar determina o alta Încadrare
juridică a faptei săvârşite de condamnat, respective infracţiunea prevăzută de art.
208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), i), şi g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi
art. 75 lit. c) C. pen., sancţionata cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 15 ani, spre
deosebire de infracţiunea pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 208 şi
art. 209 lit. a), i) şi g) şi alin. ultim C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi
art. 75 lit. c) C. pen. şi sancţionata cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani.
Conform dispoziţiilor art. 461 lit. d) raportat la art. 458 C. pr. Pen. cu refer-
ire la art. 15 alin. (1) C. pen., tribunalul apreciază ca admisibila contestaţia la
executare, deoarece pedeapsa aplicata condamnatului (11 ani închisoare) este
mai mica decât maximul special prevăzut de legea noua, datorita modificării art.
146 C. pen. (15 ani). Contestaţia este admisibila, chiar daca soluţionarea acesteia
implica stabilirea încadrării juridice prin raportare la dispoziţiile legii noi sin u la
cele reţinute prin hotărârea de condamnare contestată.
Conform dispoziţiilor art. 15 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicata poate fi
redusa, când după rămânerea definitive a hotărârii de condamnare şi până la
executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o
pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special
prevăzut de legea noua, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşita, de persoana
condamnatului şi de conduita acestuia în timpul executării pedepsei şi de timpul
cât a executat pedeapsa.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile în cauza, deoarece, deşi se foloseşte
sintagma „o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară” aceste dispoziţii trebuie
interpretate ca „o lege penală mai favorabilă” prin raportare la art. 13 C. pen., având
în vedere denumirea marginală a art. 15 C. pen. şi anume „aplicarea facultativă a
legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.”
La stabilirea legii penale mai favorabile (prin compararea legii aplicabile
până la soluţionarea definitive a cauzei cu legea ce a intervenit după rămânerea
303
Aurel Teodor Moldovan
definitive a hotărârii de condamnare şi înainte de executarea integrala a pedep-
sei), urmează sa fie avute în vedere toate criteriile şi regulile de determinare a
legii penale mai blânde.
Aplicând criteriile privind condiţiile de incriminare şi sancţionare, se con-
stata ca modificarea art. 146 C. pen. influenţează încadrarea juridică a faptei în
cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca o formă agravată producerea
consecinţelor deosebit de grave, raportat la cuantumul prejudiciului.
Stabilirea încadrării juridice a faptei conform legii noi este numai un
raţionament utilizat pentru a se constata daca legea noua este mai favorabila,
verificând astfel aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 C. pen., încadrarea juridică
rămânând cea stabilita în hotărârea contestată. Pe calea contestaţiei se poate
ajunge astfel, numai la reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai
favorabile.
Dacă s-ar da o altă interpretare acestor dispoziţii, s-ar reduce sfera de apli-
care a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, creând o inegalitate
nejustificata între cei judecaţi ulterior şi cei care au fost judecaţi anterior apariţiei
legii mai favorabile. Scopul dispoziţiilor legale mai sus menţionate este tocmai
acela, ca şi aceştia din urma, să beneficieze de legea penală mai favorabilă, prin
reducerea pedepsei în anumite condiţii prevăzute de lege.
Tribunalul apreciază ca în cauza sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute
de art. 15 alin. (1) C. pen., deoarece după rămânerea definitivă a hotărârii de con-
damnare şi înainte de executarea în întregime a pedepsei de 11 ani închisoare,
a intervenit o lege penală mai favorabilă ce prevede o pedeapsă mai uşoară;
pedeapsa aplicată este mai mica decât maximul special prevăzut de legea nouă;
condamnatul a executat din pedeapsa aplicată 6 ani şi 4 luni închisoare şi a avut
o atitudine deosebită pe perioada executării pedepsei şi pe cale de consecinţă,
poate beneficia de dispoziţiile legii mai favorabile.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 C. pen. cu referire la
art. 458 şi art. 461 lit. d) C. pr. pen., a fost admisă contestaţia la executare, iar pe-
deapsa de 11 ani închisoare ce a fost aplicată condamnatului prin sentinţa penală
nr. 310 din 8 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost redusă la
8 ani închisoare.
S-a dispus anularea MEPI nr. 464/2000 emis în baza sentinţei penale nr.
310 din 8 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penala şi emiterea unui nou
mandate de executare a pedepsei stabilita prin prezenta.
Conform art. 192 alin. (3) C. pr. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina
statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200.000 lei, a fost avansat
din fondul Ministerului Justiţiei
304
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CONŢINUTUL INFRACŢIUNII
după factorii la care se referă vom vorbi despre condiţii referitoare la actul
de conduită, la obiectul infracţiunii, la subiecţii infracţiunii, la locul şi
timpul săvârşirii infracţiunii;
după importanţa pe care le au pentru existenţa infracţiunii:
• condiţii esenţiale (numite şi constitutive)- formează conţinutul
infracţiunii în configuraţia de bază;
• condiţii accidentale sau circumstanţiale - condiţii care ajută la
alcătuirea conţinutului infracţiunii în vreuna dintre variantele ei
agravante sau atenuante
după existenţa lor în momentul săvârşirii infracţiunii:
• condiţii preexistente - în rândul acestora vor intra cele care se referă
la obiectul infracţiunii, ca de exemplu condiţia ca obiectul să se afle
într-un anumit loc, sau se poate face referire şi la subiecţii infracţiunii,
şi anume ca subiectul activ sau pasiv să aibă o anumită calitate;
• condiţii concomitente - cele care se referă la momentul sau timpul
săvârşirii infracţiunii;
• condiţiile subsecvente - cele referitoare la producerea unui anumit
rezultat, ca de exemplu moartea sau sinuciderea victimei.
305
Aurel Teodor Moldovan
Clasificarea conţinuturilor de infracţiune :
Obiectul infracţiunii:
• Obiectul juridic general şi obiectul juridic material
• Obiectul juridic generic (de grup)
• Obiectul juridic specific (individual)
• Obiectul juridic complex
Subiecţii infracţiunii:
• subiectul activ;
Condiţiile generale privitoare la existenţa subiectului activ:
- vârsta;
- responsabilitatea;
- libertatea de voinţă şi acţiune.
• subiectul pasiv.
308
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
C.A. Bucureşti, secţia a-II-a penală, decizia nr 1084/1998, nr 1/2000, pag 148
Fiind condamnat la 3 luni de închisoare pentru infracţiunea de furt prevăzută
în art 208 alin 1, cu aplicarea art 41 alin 2, art 74 şi art 76 C.pen, săvârşită prin
aceea că a sustras de la o societate comercială la care era angajat în calitate de
conducător auto cinci saci cu furaje concentrate, inculpatul a invocat, în recurs,
starea de necesitate, susţinând că a comis fapta din cauza lipsurilor materiale şi
a stării de sănătate precară, a sa şi a membrilor familiei sale.
Conform art 45 C.pen., este în stare de necesitate- cauză de înlăturare a
caracterului penal al faptei- acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un
pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau
sănătatea sa sau a altuia.
Or, împrejurările invocate de recurent- chiar dacă ar fi dovedite, ceea ce
însă, nu este cazul- nu constituie un pericol inevitabil, de natură să nu poată fi
înlăturat decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, care, oricum, nu
poate fi considerată ca fiind singura cale de salvare a familiei sale.
Recursul a fost respins570 .
Inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută în art 184 alin (2) şi
(4) C.pen.
569
Tribunalul BUCURESTI- CULEGERE DE PRACTICA JUDICIARA IN MATERIE PENALA 2000-
2004, BUCURESTI 2007, Editura Wolters Kluwer, pag 107-108
570
Revista de drept penal. Studii si practica judiciara 1994-2006. editie ingrigita de George Antoniu.
Editura Hamangiu 2006, pag 364
317
Aurel Teodor Moldovan
Instanţa a reţinut ca, în ziua de 4 octombrie 2002, inculpatul a cosit buruieni
şi resturi de coceni ramase pe teren în urma recoltării porumbului. De cositoare
s-a apropiat la o distanta de 10 metri, partea vătămată care fusese atenţionată
de inculpat sa se depărteze, lucru pe care iniţial l-a făcut. La un moment dat,
instantaneu, s-a produs ruperea cuţitului cositorii care a lovit partea vătămată,
secţionându-i gamba piciorului, pentru vindecare fiind necesare 75-80 de zile de
îngrijiri medicale, victima rămânând cu infinitate fizica permanentă.
Instanţa a considerat că aceste urmări nu-i sunt imputabile inculpatului,
deoarece s-au datorat unei împrejurări imprevizibile.
Apelul procurorului şi al părţii vătămate au fost admise şi s-a dispus con-
damnarea inculpatului în baza art 184 alin 2 şi 4 C.pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din probele administrate în cauza rezulta ca inculpatul a achiziţionat utilajul
ca fier vechi, şi nu pentru a-l folosi în agricultura, iar repunerea lui în funcţiune
s-a făcut prin reparaţii artizanale, inclusiv prin sudura la sistemul de prindere al
cuţitului, toţi aceşti factori conducând la desprinderea cuţitului care, în mişcarea
sa rotativă, a cauzat rănirea părţii vătămate.
Împrejurarea invocata în apărare, în sistemul de ruperea cuţitului ca suport
nu putea fi evitată întrucât ansamblul cuţit suport nu corespundea montajului teh-
nic, fiind făcută pe bază de sudură, iar termenul de funcţionare de 8 ani stabilit de
constructor era depăşit, nu contravine concluziei ca există vinovăţie, ci o confirmă.
Inculpatul cunoştea că utilajul agricol nu corespunde normelor tehnice pentru a fi pus
în exploatare, dar nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea, în raport
cu cele ce preced, să îl prevadă, putându-se chiar reţine existenţa culpei din uşurinţă.
În consecinţă, recursul inculpatului a fost respins571 .
Potrivit art 49 alin 2 C pen, beţia voluntară completă poate constitui după
caz o circumstanţă agravantă sau atenuantă.
Starea de beţie este completă atunci când procesul de intoxicare cu alcool sau
alte substanţe este atât de avansat încât a dus la cvasiparalizarea energiei fizice şi
la totala întunecare a facultăţilor psihice ale persoanei ; aceasta nemaifiind stăpână
pe mişcările ei fizice şi neavând capacitatea de a înţelege şi voi ; ea se află, în mod
obiectiv, la limita stării de iresponsabilitate. în stare de beţie completă, persoana nu
mai are capacitatea de a-şi dirija acţiunile, aceasta fiind mult stânjenită573 .
2. Funcţiile pedepsei
3. Felurile pedepsei
a) După rolul şi importanţa atribuită pedepsei
pedepse principale
pedepse complementare
pedepse accesorii
b) După obiectul asupra căruia poartă sancţiunea
pedepse privative de viaţă
pedepse corporale
pedepse restrictive de libertate
320
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
pedepse privative de drepturi
pedepse pecuniare
pedepse morale
c) După gradul de determinare a pedepselor
Pedepse determinate
• absolut determinate;
• relativ determinate
Pedepse nedeterminate
Pedepse unice
d)
• cumulative
Pedepsele multiple:
• alternative
323
Aurel Teodor Moldovan
Condiţii în care se poate dispune înlocuirea răspunderii penale
1. Amnistia
Atât art 119 din Actualul Cpen, cât şi art 152 din Viitorul Cpen
reglementează faptul că „amnistia înlătură răspunderea penală pen-
tru fapta săvârşită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură si
executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale
condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie”;
operează in rem, iar nu in personam;
324
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Felurile amnistiei
I. După aria de cuprindere:
• generală;
• specială
II. În funcţie de condiţiile de acordare:
• necondiţionată denumită şi pură şi simplă;
· condiţionată
III. În funcţie de momentul intervenirii:
• înainte de condamnare;
• după condamnare
Obiectul amistiei
• infracţiunile săvârşite anterior adoptării ei;
• infracţiunile care sunt anume prevăzute în legea prin care este acordată;
• în cazul infracţiunilor continui, continuate, progresive, amnistia este
incidentă dacă acestea s-au epuizat până la adoptarea legii de am-
nistie, respectiv a încetat acţiunea ori inacţiunea continuă, a luat sfârşit
ultimul act de executare ori s-a produs ultimul rezultat.
Efectele amnistiei
I. intervenite înainte de condamnare:
• înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, aceasta
înseamnă că dacă nu s-a pornit procesul penal, nu se va mai porni,
iar dacă s-a pornit acesta va înceta indiferent dacă se găseşte în
faza de urmărire ori de judecată;
• nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, măsurilor educative
si asupra drepturilor persoanei vătămate, adică în această ultimă
situaţie menţionată, amnistia nu înlătură răspunderea civilă pentru
pagubele provocate persoanei vătămate prin săvârşirea infracţiunii.
II. după condamnare
• se înlătură atât executarea pedepsei cât şi celelalte consecinţe pe-
nale ale condamnării. Fapta pierzându-şi caracterul penal, dispar
şi consecinţele ei penale, în primul rând obligaţia de a executa
pedeapsa
• nu are efecte asupra pedepsei deja executate, în sensul că aceasta
nu va fi restituită ca efect al amnistiei, amnistia nepresupunând
repunerea în situaţia anterioară, adică o restitutio in integrum;
• nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra măsurilor
educative
- eventualii coautori, instigatori sau complici beneficiază, şi ei, de efect-
ele amnistiei, amnistia nu produce efecte asupra favorizatorilor sau
tăinuitorilor decât în ipoteza în care legea de amnistie prevede în mod
expres aceasta.
325
Aurel Teodor Moldovan
Suspendarea prescripţiei
326
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Sunt cazuri în care organele specializate ale statului nu pot interveni dacă
persoana vătămată nu îşi manifestă voinţa, iar alte situaţii în care desfăşurarea
procesului penal poate fi oprită dacă persoana vătămată îşi exprimă dorinţa
Natura juridică:
4. Impăcarea părţilor
Condiţiile împăcării
• să intervină în cazurile prevăzute de lege, fie personală, definitivă, totală,
necondiţionată;
• să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare;
• ea trebuie să intervină între persoana vătămată şi infractor sau repre
328
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
zentanţii lor legali;
• împăcarea trebuie să fie totală;
• împăcarea părţilor trebuie să fie necondiţionată;
• împăcarea părţilor poate interveni oricând, dar nu mai târziu de momentul
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
• împăcarea părţilor trebuie să fie expresă, neputând fi dedusă din alte
fapte sau situaţii
PRACTICĂ CAPITOLUL V
332
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Circumstanţe atenuante
Noţiune: Circumstanţele atenuante sunt definite ca fiind acele stări, împrejurări,
întâmplări ori date ale realităţii anterioare, concomitente sau subsecvente
săvârşirii unei infracţiuni, ce au legătură cu fapta infracţională ori cu infractorul
şi care relevă un pericol social mai scăzut al faptei ori o periculozitate mai
redusă a infractorului;
335
Aurel Teodor Moldovan
Circumstanţe agravante
Noţiune: Circumstanţele agravante constau în stări situaţii, împrejurări, calităţi, alte
date ale realităţii exterioare conţinutului infracţiunii, anterioare, concomitente
sau subsecvente săvârşirii infracţiunii ce au legătură cu fapta infracţională ori
cu infractorul şi care reflectă un grad de pericol social mai ridicat al faptei ori o
336
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
periculozitate mai mare a infractorului.
Circumstanţele agravante:
- săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
- săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime prin violenţe asupra mem-
brilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public;
- săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost
comisă împreună cu un minor;
- săvârşirea infracţiuniipe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, re-
ligie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri,
avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică, necontagioasă
sau infecţie HIV/SIDA;
- săvârşirea infracţiunii din motive josnice;
- săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea
comiterii faptei;
- săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia
prilejuită de o calamitate
PRACTICĂ CAPITOLUL VI
Este nelegală hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa amenzii penale
sub minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care nu au fost reţinute
circumstanţele atenuante.
(Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, decizia nr 9565 din 13 iulie 2004)
Aspecte generale
PARTICIPAŢIA PENALĂ
Condiţii:
• Să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă aceasta
a fost consumată sau a rămas în faza de tentativă pedepsibilă;
• La comiterea faptei să îşi fi adus contribuţia mai multe persoane decât
ar fi fost necesar potrivit naturii faptei;
• Legătura subiectivă între participanţi;
• Fapta trebuie săvârşită de către cel puţin unul dintre participanţi cu
vinovăţia cerută de lege.
Forme:
1. după forma de vinovăţie cu care instigatul săvârşeşte fapta:
- instigarea proprie sau perfectă;
- instigarea improprie sau imperfectă;
2. După mijloacele folosite de instigator pentru determinarea instigatului
să săvârşească o infracţiune:
- instigarea simplă;
- instigarea calificată;
3. După numărul persoanelor ce desfăşoară activitatea de instigare:
- instigarea cu un singur instigator;
344
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
- instigarea care presupune colaborarea mai multor persoane;
4. După numărul persoanelor faţă de care se exercită activitatea de de-
terminare:
- instigarea individuală;
- instigarea colectivă.
5. După modul de acţiune al instigatorului pentru a determina instigatul
la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală:
- instigarea imediată;
- instigarea mediată.
6. După modul în care este comunicată ideea infracţională:
- instigarea explicită (deschisă);
- instigarea ascunsă (perfidă).
7. După rezultatul obţinut în determinarea instigatului la comiterea faptei
prevăzute de legea penală:
- instigarea cu efect pozitiv, reuşit;
- instigarea cu efect negativ.
8. După rezultatele urmărite prin instigare:
- instigarea poate fi determinată;
- instigarea indeterminată.
Complicitatea
Reprezintă activitatea persoanei care înlesneşte, sau ajută în orice fel la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sau care, înainte sau în tim-
pul săvârşirii faptei, promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta, sau că
va favoriza infractorul , chiar dacă, după săvârşirea faptei promisiunea nu este
îndeplinită.
Condiţii:
- existenţa unei fapte penale comise de autor. Este îndeplinită condiţia şi
atunci când s-a săvârşit doar o tentativă pedepsibilă;
- săvârşirea de către complice a unor acţiuni menite să înlesnească, sau
să ajute pe autor la comiterea faptei;
- complicitatea se săvârşeşte numai cu intenţie directă, indirectă sau
praeterintenţie.
Felurile complicităţii:
1. După natura ajutorului dat la săvârşirea infracţiunii:
- materială;
- morală.
2. După momentul în care se acordă ajutorul:
- anterioară;
- concomitentă.
3. După modul direct sau indirect în care se realizează contribuţia com-
plicelui la săvârşirea infracţiunii:
345
Aurel Teodor Moldovan
- complicitate nemijlocită;
- complicitatea mediată.
4. După aspectul dinamic al contribuţiei complicelui la săvârşirea faptei:
- complicitatea prin acţiune (comisivă);
- complicitatea prin inacţiune (omisivă).
5. După forma de vinovăţie:
- proprie;
- improprie.
Participaţia improprie
Persoanele, care săvârşesc cu voinţă comună o faptă prevăzută de legea
penală, nu acţionează toate cu aceiaşi formă de vinovăţie. Participanţii la comiterea
infracţiunii acţionează lucrând cu intenţie, alţii din culpă, alţii chiar fără vinovăţie.
Este posibilă la infracţiunile intenţionate nu şi la cele din culpă.
Forme:
- modalitatea intenţie şi culpă;
- modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie
PLURALITATEA DE INFRACTORI
1. Coautorat. Furt
Inculpaţii au fost condamnaţi la câte 4 ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1) raportat la art .209 alin. 1
lit. a), f) şi g) Cod penal.
Instanţa a reţinut că, la 13 iulie 2000, în jurul orei 3,30, inculpaţii se aflai
ăn locul de îmbarcare în autocar a pasagerilor. După ce partea vătămată a urcat
pe scara autocarului, inculpata D.F i-a băgat mâna în buzunar, sustrăgându-i
portofelul cu acte şi bani, pe care l-a transmis, în spate, inculpatului S.G. care, în
aglomeraţie a părăsit locul faptei.
Sustragerea portofelului a fost simţită de partea vătămată şi observată de
un martor, inculpata fiind reţinută în autocar.
Apelurile inculpaţilor au fost respinse.
În recursul declarat de inculpatul S.G. acesta susţine că a săvârşit fapta în
calitate de complice, iar nu de autor, cum greşit au reţinut instanţele.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate rezultă că cei doi inculpaţi au conceput împreună
modul de operare în săvârşirea furtului, în calitate de coautori, şi-au distribuit
rolurile şi au acţionat în mod conjugat, activitatea fiecăruia fiind necesară pentru
producerea rezultatului urmărit.
În această situaţie, nu se poate considera că inculpatul S.G. a acordat un
346
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
simplu ajutor inculpatei D.F la comiterea infracţiunii, fapta caracterizându-se prin
participarea ambilor inculpaţi la realizarea laturii obiective a acesteia, ceea ce este
specific formei de participare a coautoratului.
În consecinţă, recursul inculpatului a fost respins.
2.Complicitate.Tentativă.Viol
În fapt, s-a rerţinut că inculpaţii B.I. şi B.C. lucrau ca muncitori docheri în
portul Constanţa. Într-o seară, în timp ce se aflau în vestiar, au fost rugaţi de o
salariată să-i taie un geam. La un semn discret al lui B.I., B.C. a ieşit din încăpere,
încuind uşa pe dinafară. Rămânând singuri, B.I a încercat, prin violenţă, să aibă
raport sexual cu victima, dar aceasta opunându-se, în cele din urmă a renunţat.
Încadrarea juridică a acestor fapte în art. 20 raportat la art. 197 alin. (2) lit.
b) Cod penal, în ceea ce îl priveşte pe B.I., şi în art. 26 raportat la art. 20 şi art.
197 alin. (2) lit. b) Cod penal, în ceea ce îl priveşte pe pe B.C., este greşită.
Agravanta prevăzută în art. 197 alin. (2) lit. b) Cod penal se referă la situaţia
în care infracţiunea de viol a fost săvârşită de mai multe persoane. Este adevărat
că ea nu presupune ca toate persoanele să fi avut raport sexual cu victima. Este
suficient ca, pe lângă autor, să existe încă o persoană care a imobilizat victima,
a ameninţat-o, a întreprins acţiuni de natură a înfrânge rezistenţa acesteia. Agra-
vanta implică participarea concomitentă a mai multor persoane, împrejurare care
intimidează victima, reduce posibilităţile ei de a se apăra.
În cazul de faţă, inculpatul B.I, la semnul făcut de colegul său, a părăsit
încăperea, încuind uşa şi a revenit după 40-50 de minute când, de-acum, datorită
opunerii victimei, B.I. renunţase la intenţia de a avea raport sexual cu aceasta.
Chiar dacă B.C. l-a ajutat pe autorul tentativei de viol, prin plecarea de la locul
unde urma să se consume fapta şi prin încuierea uşii, aceasta nu înseamnă că
fapta a fost săvârşită de mai multe persoane.
În consecinţă, neexistând agravanta prevăzută în art. 197 alin. (2) lit. b9 Cod
penal, au fost admise apelurile declarate de inculpaţi, s-a înlăturat din încadrarea juridică
a faptei reţinute în sarcina lor această agravantă şi s-au individualizat pedepsele.
3.Instigare la tâlhărie
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea instigării la infracţiunea
de tâlhărie prevăzută în art.. 25 raportat la art. 211 alin. (1) teza I Cod penal,
reţinându-se că, în seara de 17 octombrie 1994, inculpatul, barman intr-un local,
a determinat pe doi inculpaţi minori să o deposedeze de bani pe partea vătămată.
În acest sens, văzând că partea vătămată, care consumase băuturi alcoolice în
local, avea supra ei o importantă sumă de bani, inculpatul a spus celor doi minori
că banii se află în buzunarul stâng al cămăşii părţii vătămate şi le-a dat un spray
lacrimogen pentru a anihila o eventuală rezistenţă a acesteia.
După ce partea vătămată a părăsit localul, inculpaţii minori au urmărit-o, ai
folosit împotriva ei spray-ul şi au lovit-o, luându-i suma de 100.000 de lei. Apoi au
revenit în local, au restituit inculpatului spray-ul şi i-au dat 30.000 de lei din banii
luaţi de la partea vătămată.
347
Aurel Teodor Moldovan
Aceasta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25
de zile de îngrijiri medicale.
Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa penală nr. 3822/1995, a reţinut situaţia
de fapt descrisă în rechizitoriu şi a condamnat pe inculpat pentru instigare la
infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 25 raportat la art. 208 şi art 209 Cod
penal.
Tribunalul Dâmboviţa, prin decizia penală nr. 34/1995, a respins ca nefondat
apelul declarat de procuror. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.
Potrivit art 25 Cod penal, instigator este persoana care, cu intenţie,
determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul i-a îndemnat pe
inculpaţii minori să o deposedeze de bani pe partea vătămată, spunându-le că
avea în buzunar o importantă sumă de bani şi dându-le un spray lacrimogen pentru
anihilarea unei posibile rezistenţe.
Aceste împrejurări evidenţiază că, pe plan subiectiv, inculpatul a prevăzut
şi a urmărit producerea rezultatului faptei la săvârşirea căreia i-a determinat pe cei
doi minori, şi anume luarea prin violenţă a banilor. În aceste condiţii, inculpatul a
prevăzut posibilitatea producerii unor leziuni traumatice părţii vătămate, ca urmarea
firească a comportamentului violent al autorilor.
Aşa fiind, fapta săvârşită de inculpat trebuia încadrată în prevederile art. 25
raportat la art. 211 alin. (2), anterior modificării prin Legea nr. 140/1996.
Drept Penal, vol.II, 1976, pag.191; C-tin Mitrache, op.cit., pag.198; Ghe. Nistoreanu, Al. Boroi, op.cit.
pag.134.
348
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Infractiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natu-
ral a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii
obiective, care continuă şi după consumare până la intervenţia unei
forţe contrare.
Infracţiunea deviată formă a unităţii naturale de infracţiune, desemnând
infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la obiectul sau persoana
împotriva cărora era îndreptată, datorită greşelii făptuitorului, la alt
obiect sau persoană, pe de o parte, sau prin îndreptarea acţiunii – din
eroare a făptuitorului – asupra altei persoane ori altui obiect, decât
acela pe care vrea făptuitorul să-l vatămă, pe de altă parte.579 Se poate
săvârşi în două moduri:
prin devierea acţiunii infracţionale spre un alt obiect sau altă
persoană: Exemplu: prin greşita manipulare a armei, făptuitorul ucide
o altă persoană decât cea pe care vroia să o ucidă iniţial
prin săvârşirea faptei asupra altui obiect sau altei persoane datorită
erorii făptuitorului: Exemplu: infractorul confundă pe rivalul său,
datorită nopţii, cu o altă persoană pe care o ucide
579
C.Bulai op.cit. pag.211.
349
Aurel Teodor Moldovan
PRACTICA CAPITOUL IX
580
V.Dongoroz I, pag.259, V.Dongoroz, Drept penal 1939, pag.331; C.Bulai, Drept penal 1992,
pag.222; I.Oancea,op.cit, pag.236; M.Zulineak, op.cit.,pag.233, C-tin Mitrache, op.cit.,pag.214.
351
Aurel Teodor Moldovan
MODALITĂŢILE RECIDIVEI:
Recidivă postcondamnatorie Recidivă permanentă
Recidivă postexecutorie Recidivă temporară
Recidivă generală Recidivă naţională sau
teritorială
Recidivă specială Recidivă internaţională
Recidivă mare
352
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Recidivă mică
Condiţiile recidivei
mari postcondamnatorii
353
Aurel Teodor Moldovan
Rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la
pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, respectiv un an
Pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau de un an să
fi fost executată
Primul termen Pedeapsa închisorii să fie executată pentru o infracţiune
săvârşită cu intenţie sau praeterintenţie
Condamnarea să nu fie una dintre acelea de care nu se
ţine cont la stabilirea stării de recidivă
Condiţii de existenţă
Condiţii de existenţă
PRACTICĂ CAPITOLUL X
Concurs de infracţiuni
356
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Cum în cauză pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de luare de mită este
de 3 ani închisoare, iar inculpatul a fost condamnat şi pentru o altă infracţiune, cea
de fals intelectual, la 7 luni închisoare, dacă există concurs de infracţiuni, nu se
putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, deoarece
aceasta depăşeşte 2 ani închisoare.
RECIDIVA
358
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
4. Recidiva postexecutorie. Săvârşirea infracţiunii după împlinirea
duratei pedepsei anterioare şi după liberarea condiţionată588
infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pe-
deapsa închisorii mai mare de 6 luni
CONDIŢII cu privire la dacă pentru infracţiunea săvârşită anterior făptuitorul
infractor fusese condamnat la amendă,el va putea beneficia
de suspendare dacă sunt întrunite celelalte condiţii
cerute de lege.
TERMENUL DE ÎNCERCARE
360
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
vigoare.
361
Aurel Teodor Moldovan
Aprecierea instanţei că pronunţarea condamnării constituie un avert-
pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani
infractorul nu a mai fost condamnat anterior la
pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de
cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre
CONDIŢII cu privire la
cazurile prevăzute în art. 38
pedeapsa aplicată şi la
se apreciază, ţinând seama de persoana condam-
natura infracţiunii
săvârşite natului, de comportamentul său după comiterea
(potrivit actualului Cod) faptei, că pronunţarea condamnării constituie un
avertisment pentru acesta şi, chiar fără execu-
tarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi
infracţiuni
86ą lit. c) din actualul Cod penal sau în art.91,alin.1,lit.d) al viitorului cod penal.
363
Aurel Teodor Moldovan
OBLIGAŢIILE CONDAMNATULUI
364
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
LIBERAREA CONDIŢIONATĂ
366
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Condiţii de acordare
cel condamnat a executat cel putin două treimi din durata pe-
deapsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel
piuţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20
de ani în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
Codul cel condamnat se află în executarea pedepsei în sistem semide-
penal schis sau deschis;
viitor cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin
hotărârea de condamnare, afară de cazl când dovedeşte că
nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat
şi se poate reintegra în societate.
587
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,
p. 401; Revocarea liberării condiţionate. Dacă în timpul liberării condiţionate con-
367
Aurel Teodor Moldovan
damnatul a săvârşit o nouă infracţiune, atunci instanţa de judecată, ţinând seama
de gravitatea acesteia poate menţine ori revoca liberarea condiţionată
PRACTICA CAPITOLUL XI
- SECTIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 42 din 13 octombrie 2008
SECTIILE UNITE,
deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:
In numele legii
D E C I D:
Prin decizia penala nr.356 din 23 aprilie 2001 a Curţii de Apel Timişoara,
s-a admis recursul declarat de procuror, s-a casat decizia pronunţată în apel şi
s-a menţinut hotărârea primei instanţe.
Prin recursul în anulare declarat în cauză se susţine că starea de recidivă a
fost greşit reţinută, deoarece a intervenit reabilitarea de drept a inculpatului pentru
condamnarea suferită anterior, ca urmare a efectelor graţierii, potrivit art.120 alin.2
C.pen. Ca atare, se susţine că şi revocarea suspendării executării pedepsei este
contrară legii.
Recursul în anulare este nefondat.
Prin sentinţa penală nr. 592 din 10 mai 1996 rămasă definitivă la 21 mai
1996 prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la un an închisoare şi la 75.000
de lei amendă pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art.37 alin.3 şi art.36
alin.1 din Decretul nr.328/1966 şi, în temeiul art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea
condiţionată a executării pedepsei rezultante de un an închisoare pe termenul de
încercare de 3 ani.
Este adevarat că această pedeapsă a fost ulterior graţiată condiţionat
conform Legii nr.137/1997, dar termenul de încercare al suspendării condiţionate
nu a fost redus, ca efect al graţierii, asa cum se susţine în motivarea recursului în
anulare şi, deci, nu s-a împlinit la 21 mai 1998, potrivit art.120 alin.2 C.pen. şi, ca
urmare, nu s-a produs nici reabilitarea de drept a inculpatului, potrivit art.86 C.pen.
În cazul graţierii condiţionate, pentru ca graţierea să devină efectivă, cu
373
Aurel Teodor Moldovan
toate consecinţele ei, între care şi reducerea termenului de încercare a suspendării
executării, cu durata pedepsei, potrivit art.120 alin.2 C.pen., se cere ca o anumită
perioadă, în speţă de 3 ani, cel condamnat să nu săvârşească o infracţiune
intenţionată.
Ca atare, graţierea condiţionată produce efecte asupra suspendării
condiţionate a executării pedepsei numai în măsura în care ea devine efectivă mai
înainte de împlinirea termenului de încercare al suspendării condiţionate, fără să
fi intervenit o cauză de anulare sau de revocare a suspendării.
În speţă, prevederile art.120 alin.2 C.pen. nu sunt aplicabile, deoarece
graţierea pedepsei de un an închisoare devenea efectivă în mai 2000, deci după
împlinirea termenului de încercare al suspendării la 21 mai 1999; înăuntrul acestui
termen, însă, inculpatul a săvârşit, la 19 iunie 1998, infracţiunea dedusă judecăţii.
Graţierea nefiind efectivă, ea nu a putut produce consecinţa scurtării duratei
termenului de încercare al suspendării, şi cum acest termen nu s-a împlinit, nu
putea interveni nici reabilitarea de drept a inculpatului, potrivit art.86 C.pen.
In consecinţă, nefiind incidente situaţiile prevăzute în art.38 C.pen., în mod
corect instanţele au reţinut săvârşirea infracţiunii în condiţiile recidivei prevăzute
în art.37 lit.a C.pen. şi au revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei
anterioare.
În consecinţă, recursul în anulare a fost respins.
SECTIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
In numele legii
D E C I D:
5. - SECŢIILE UNITE -
D E C I D:
380
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
MĂSURI EDUCATIVE
DEFINIŢIE: sancţiuni de drept penal special pentru minori, care sunt menite
să asigure educarea şi reeducarea acestora prin instruire şcolară şi profesională,
prin cultivarea în conştiinţa acestora a respectului faţă de valorile sociale.
mustrarea
COD PENAL ACTUAL libertatea supravegheată
ART. 101 internarea într-un centru de reeducare
internarea într-un institut medical – educativ.
LIBERTATEA SUPRAVEGHEATĂ:
art. 103 Cod penal actual – constă în lăsarea minorului în libertate pe
timp de un an, sub supraveghere deosebită.
art. 103, alin.1 – posibilitatea încredinţării minorului sub supraveghere
părinţilor săi, a celui care l-a adoptat sau tutorelui.
381
Aurel Teodor Moldovan
- să nu frecventeze anumite locuri stabilite
- să nu intre în legătură cu anumite persoane
- să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de
interes public fixată de instanţă, cu o durată între 50
şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul
Conţinutul măsurii de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.
- dacă înlăuntrul termenului de un an, minorul se sustrage
de la supraveghere pori săvârşeşte o faptă prevăzută de
legea penală instanţa revocă libertatea supravegheată
şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de
reeducare.
penal actual – constă în internarea într-un institut medical – educativ din cauza
stării sale fizice sau psihice are nevoie de tratament medical şi de un regim special
de reeducare; durează până la împlinirea vârstei de 18 ani.
382
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
aceleaşi condiţii ca pentru condamnatul major cu unele particularităţi ce se desprind
din dispoziţiile art. 110 din Codul penal actual.
Noul Cod Penal renunţă la reglementarea pedepselor aplicabile mino-
rilor, în favoarea măsurilor educative!!!
385
Aurel Teodor Moldovan
INTERNAREA MEDICALĂ
DEFINIŢIE: art. 114 Cod penal actual prevede că atunci când făptuitorul
este bolnav mintal sau toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol social
pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de speci-
alitate până la însănătoşire.
art. 110 Cod penal viitor când făptuitorul este bol-
nav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală
infectocontagioasă şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura
internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la
obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
INTERZICEREA UNEI FUNCŢII SAU PROFESII
EXPULZAREA
DEFINIŢIE: art. 117 actualul Cod penal - cetăţeanului străin care a comis
o infracţiune pe teritoriul României i se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării
CONFISCAREA SPECIALĂ
DEFINIŢIE: art. 118 Cod penal actual sau art. 112 Cod penal viitor
- constă în luarea unor bunuri din patrimoniul persoanelor care au comis fapte
prevăzute de legea penală sau infracţiuni a căror deţinere prezintă pericolul
săvârşirii unor noi fapte penale.
Prin sentinţa penală nr. 1097 din 9 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti,
secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii N.F. şi N.M., pentru săvârşirea infracţiunii
de tâlhărie si, respectiv, pentru complicitate la aceasta infracţiune.
S-a luat act ca partea civila I.M., căreia i s-au sustras cerceii, deşi nu a
recuperat prejudiciul ce i s-a cauzat, a renunţat la despăgubirile cerute iniţial.
In temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. d) Codul penal s-a confiscat de la inculpaţi
suma de 1.500.000 de lei vechi, cu care au fost vanduti cerceii, bani pe care i-au
împărţit intre ei.
Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti,
secţia a II-a penală, prin decizia nr. 755 din 13 octombrie 2004.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate în ceea ce priveşte confis-
carea sumei de 1.500.000 de lei vechi.
Aşa cum s-a arătat, prima instanţă a dispus, în temeiul art. 118 lit. d) Codul
penal , confiscarea de la inculpaţi a sumei de 1.500.000 de lei vechi, măsura fiind
389
Aurel Teodor Moldovan
menţinuta de instanţa de apel.
Din examinarea textului de lege în baza căruia s-a dispus confiscarea se
constata ca măsurile de siguranţa, fiind sancţiuni penale, au un caracter personal.
Având acest caracter, cu excepţia lucrurilor a căror deţinere este interzisă şi se
confiscă indiferent în posesia cui s-ar afla, în celelalte cazuri când fapta este
săvârşită în condiţiile participaţiei, obligarea la plata contravalorii bunurilor supuse
confiscării nu poate fi dispusa decât în limitele în care fiecare participant a beneficiat
de lucrurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii.
În consecinţă, recursurile au fost admise, s-au casat hotărârile atacate şi s-a
dispus confiscarea sumei de 1.500.000 de lei vechi prin obligarea fiecărui inculpat
la plata sumei de 750.000 de lei vechi.
AMNISTIA
DEFINIŢIE: actul de clemenţă al Parlamentului României prin care din con-
graţiere, care produce efecte
in personam
cauză reală se deosebeşte de dezincriminare - efect înlătu
Amnis- rarea incapacităţilor, decăde
produce efecte in rem rilor şi interdicţiilor
EFECTELE AMNISTIEI – art.119 actualul Cod penal sau art. 152 viitorul
Cod penal.
395
Aurel Teodor Moldovan
instanţei de judecată
sau
CONDIŢII organului de cercetare
în care penală/
trebuie făcută procurorului
plângerea sau
Organul căruia i se adresează
prealabilă organului competent
să efectueze urmărirea
penală (când plângerea
este îndreptată contra
unui judecător, procuror,
notar, etc.).
Termenul în care poate fi făcută: 2 luni de la data când s-a luat
cunoştinţă de persoana făptuitorului.
dreptului procesual penal.
GRAŢIEREA
NOŢIUNE: Graţierea este o măsură de clemenţă, acordată individual prin
decret al preşedintelui României potrivit art. 94 lit. d) din Costituţie sau colectiv
de către Parlamentul României prin lege organică, potrivit art. 72 alin. 3 lit. g) din
Acte de graţiere individuală – se acordă graţierea unei
persoane, de regulă, la cererea acesteia
CLASIFICAREA Acte de graţiere colectivă – sfera persoanelor care
actelor de graţiere beneficiază de pe urma actului este mult mai largă,
persoanele nefiind individualizate în cuprinsul actului.
După efectele pe
acte de graţiere parţială
care le produce
acte de comutare a pedepsei
399
Aurel Teodor Moldovan
asupra pedepselor principale – înlătură condam-
narea şi consecinţele condamnării, astfel că o
pedeapsă graţiată produce aceleaşi efecte ca şi o
pedeapsă executată.
asupra pedepselor complementare – graţierea
nu are efecte asupra pedepselor complementare,
Efectele graţierii
afară de cazul în care se dispune altfel prin actul
de graţiere
asupra pedepselor accesorii
asupra măsurilor de siguranţă şi educative – graţierea
nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi
asupra măsurilor educative.
Constituţie şi constă în iertarea unui condamnat de executarea în total ori în parte
a pedepsei ori în comutarea pedepsei într-una mai uşoară.
400
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
PRACTICĂ CAPITOLUL XV
suspendarea sub supraveghere, între alte condiţii, dacă pedeapsa aplicată este
închisoarea de cel mult 4 ani. Suspendarea executării sub supraveghere poate
fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este
pedeapsa de cel mult 3 ani.
Inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni in consurs, şi anume ucidere din
culpă, pentru care prima instanţă i-a aplicat 5 ani de închisoare, şi două infracţiuni
de vătămare corporală din culpă, pentru care i s-au aplicat pedepse de 4 luni în-
chisoare. Prin aplicarea art 1 şi art 2 din Legea 137/1997, pedepsele de 4 luni au
fost graţiate in întregime iar pedeapsa de 5 ani parţial cu ˝ urmând ca inculpatul
să execute 2 ani şi 6 luni închisoare.
Instanţa de recurs a aplicat greşit prevederile art 86 C.pen potrivit cărora
1
402
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
REABILITAREA DE DREPT
403
Aurel Teodor Moldovan
Condamnarea intervine pentru condamnări la pedeapsa amen-
zii sau pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an
Timpul scurs de la executare sau stingerea executării pedep-
Condiţii sei- trecerea unui termen de 3 ani de la executarea pedepsei
ori de la stingerea acesteia
Conduita condamnatului- să nu mai săvârşească vreo
infracţiune în decurs de 3 ani.
Efecte Efectele reabilitării de drept sunt menţionate in art 133 Cod penal.
Astfel, reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile precum şi incapacităţile
care rezultă din condamnare. Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de
siguranţă cu excepţia celor prevăzute de art 112 lit d) adică cea privind interdicţia
de a se afla în anumite localităţi
1. Reabilitare judecătorească
Titlul X din noul Cod penal cuprinde definirea unor termeni sau expresii din
legea penală.
407
Aurel Teodor Moldovan
Faţă de reglementarea în vigoare, proiectul noul Cod aduce câteva
modificări şi completări.
Art. 150 din actualul Cod penal care reglementează noţiunea de „secrete de
stat şi înscrisuri oficiale” cunoaşte o denumire şi explicaţie diferită în noul concept
al codului penal, care face referire în art. 178 la noţiunea de „informaţii secrete
de stat şi înscrisuri oficiale”.
410
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
BIBLIOGRAFIE
Publicaţii naţionale
Publicaţii internaţionale
1. F.V. Liszt, Lehrbuch des deutchen Strafrechs (Tratat de drept penal german),
Berlin 1905;
2. P. Gerraud, Traite droit penal francais (Tratat de drept penal francez), vol
I, Paris ;
3. R. Vouin şi L. Leute, Droit penal et criminologie (Drept penal şî criminologie),
Paris 1956 ;
4. G. Levasseur. Droit des etates units. Dalloz, 1990 ;
5. G. Rodriguez Mourullo, “Derecho penal. Parte general.”, Ed. Civitas, Madrid,
1978,
6. F. Mantovani. Diritto penale. Parte generale secunda edizione, CEDAM,
412
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Padova, 1988;
Legislaţie şi sentinţe
1. Codul penal actual modificat prin Legea nr. 58/2008 publicata in Monitorul
Oficial nr. 228 din 25.03.2008;
2. Codul penal viitor adoptat prin Legea nr 286/2009, publicată în Monitorul
Oficial nr 510/24.07.2009;
3. Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală;
4. Tribunalul Suprem, secţia penală, decizia nr 254/1978;
5. Codul Penal Adnotat cu practică judiciară 1969-2000- Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2000;
6. Trib . Bucureşti , s.I pen , dec. nr. 964/1969 în Revista română de drept nr.
11/1969 ;
7. T.S.,s.p.,d.3008/1973, R.R.D., nr.3/1974 ;
8. Plenul T.S., dec. de îndrumare nr.9 din 23.12.1971, R.R.D., nr.2/1973
9. T. J. Braşov, d.p. nr. 320/ 1931;
10. Legea nr. 301/ 2004 noul Cod penal al României publicat în Monitorul
Oficial nr. 573/ 2004;
11. Legea nr. 546 din 16 octombrie 2002 privind graţierea şi procedura graţierii,
publicată în Monitorul Oficial nr. 755 din 16 octombrie 2002
12. Ordonanţa Guvernului nr. 92/ 2000 a fost publicată în M. Of. Nr. 423 din 1
413
Aurel Teodor Moldovan