Efectele indirecte ale poluării chimice

În această categorie intră schimbarea ambianţei cu care omul vine în contact, respectiv:
microclimat, floră şi faună, construcţii sau alte obiecte, efecte economice şi sociale.

Efectele asupra microclimatului sunt reprezentate de:

-modificarea climei prin creşterea nebulozităţii, prin creşterea numărului de zile cu ceaţă,
prin creşterea frecvenţei precipitaţiilor, prin creşterea numărului de zile înourate;
-creşterea concentraţiei bioxidului de carbon determină apariţia efectului de seră;
-scade cantitatea de radiaţii solare ( cu 10 – 30%) şi ultraviolete ( cu 20%) ce ajunge la
nivelul solului.

Efectele asupra florei şi faunei sunt la nivel individual ( plante, animale) sau de masă
( cultură, şeptel) manifestându-se sub formă de subdezvoltare, leziuni, îmbolnăviri sau
chiar dispariţia speciei.
Plantele au sensibilitate diferită în funcţie de specie. Cele mai sensibile sunt florile
( trandafirii, gladiolele), urmate de arborii fructiferi şi conifere şi de viţa de vie, licheni.
Efectele asupra animalelor şi insectelor -cea mai mare sensibilitate o au albinele urmate
de viermii de mătase. Dintre animalele mari cele mai sensibile sunt cele domestice.

Efectele asupra construcţiilor sau altor obiecte- sunt reprezentate de degradarea

materialelor utilizate la nivelul pereţilor clădirii, a monumentelor sau a picturilor
exterioare.

Efectele economice şi sociale apar prin scăderea randamentului muncii, prin creşterea
numărului de concedii medicale datorită afectării stării de sănătate. De asemenea apare
disconfortul în locuinţă, la locul de muncă sau în locurile de agrement. Disconfortul se
manifestă în special prin mirosuri şi murdărirea obiectelor.

Măsuri de prevenire şi combatere a poluării chimice

Măsurile care se iau sunt de ordin medical şi tehnico-administrativ.

Măsurile medicale implică profilaxia primară şi secundară.

-Profilaxia primară impune cunoaşterea factorilor de risc generaţi de poluare. În acest
sens se urmăreşte:
• cunoaşterea prezenţei în aer a substanţelor chimice poluante;
• evaluarea pragului de nocivitate a substanţei poluante (CMA);
• supravegherea respectării CMA.

• Cunoaşterea prezenţei în aer a substanţelor poluante se realizeză prin determinări

permanente.
• Anumite concentraţii sunt tolerabile pentru organismul uman, astfel că este
necesară stabilirea pragurilor peste care este posibilă apariţia unei patologii legată de
poluare. Valorile respective reprezintă concentraţia maxim admisă, valorile admisibile
sau de limită. CMA reprezintă acea concentraţie decelată prin metode moderne de
explorare ce nu exercită efecte directe sau indirecte asupra stării de sănăntate, nu
determină apariţia unor senzaţii subiective şi nu modifică capacitatea de muncă (OMS).
Stabilirea ei impune realizarea unor studii experimentale pe animale de laborator şi
epidemiologice.
Concentraţia Maximă Momentană – reprezintă cea mai mare concentraţie permisă pe
intervale scurte de timp – 30 min.
Concentraţia Medie Zilnică reprezintă valoarea medie a concentraţiilor poluanţilor pe 24
de ore – minim 12 probe.
Din păcate valorile specifice fiecărei substanţe sunt determinate individual, ori în aer
acestea acţionează în asociaţie realizând reacţii de sumare, potenţare şi mai rar de
neutralizare. Normele în vigoare sunt stabilite: pentru mediul industrial – valorile sunt
mai mari deoarece este vorba de persoane adulte sănătoase;
pentru mediul populaţional – valorile
sunt mai mici datorită prezenţei persoanelor foarte sensibile ( copii, bătrâni).
• Pentru supravegherea calităţii aerului se folosesc o serie de indicatori igienico-
sanitari – este vorba de elemente din aer, componente normale sau străine ce exercită
efecte nocive.

-Profilaxia secundară implică depistarea stadiilor incipiente a bolii, depistare ce se

realizeză cu ajutorul controalelor medicale active la populaţia expusă.

Măsurile tehnico-administrative sunt măsuri ce se aplică sursei de poluare şi teritoriului

expus.
-Măsuri privind sursa de poluare: folosirea combustibililor de calitate superioară;
realizarea proceselor de ardere completă; purificarea materiei prime înaintea folosirii ei;
realizarea unor procese tehnologice cu circuit închis; folosirea instalaţiilor de epurare
pentru pulberi, gaze şi vapori toxici; reducerea la minim a pierderilor neorganizate din
întreprinderi; construirea coşurilor înalte pentru eliminarea poluanţilor; reducerea
cantităţii de gaze eliminate prin eşapamente.

-Măsurile legate de teritoriul expus cuprind: sistematizarea centrului populat; asigurarea

perimetrelor de protecţie în jurul surselor; asigurarea unei distanţe adecvate între clădiri şi
străzi, cu orientarea adecvată a străzilor; spaţii verzi cât mai numeroase; devierea
circulaţiei vehicolelor mari.

Poluarea de natură biologică

În această categorie includem poluanţii alergizanţi şi aeromicroflora.

Aeromicroflora
În aer există o floră saprofită ( psihrofilă) ce se dezvoltă la 20° C şi care intervine în
procesele de fermentaţie, putrefacţie şi biodegradare. De asemenea, apare şi o floră de
contaminare ( mezofilă) ce se dezvoltă la 37° C şi care provine din căile respiratorii,
dejecte, reziduuri solide sau lichide. Ea conţine germeni saprofiţi, condiţionat patogeni
sau patogeni şi poate provoca îmbolnăviri. Această floră mezofilă are o rezistenţă scăzută
în mediu datorită: variaţiilor mari de temperatură şi umiditate; acţiunii radiaţiilor solare
şi mai ales ultraviolete; lipsei suportului nutritiv.
Supravieţiurea germenilor în aer este diferită în funcţie de specie şi sensibilitate:
pneumococul, virusul gripei, a rujeolei sau variolei supravieţuiesc câteva ore;
stafilococul, streptococul, bacilul difteric, BK, supravieţiuesc luni; formele sporulate de
clostridii sau bacil tetanic supravieţuiesc ani.

Forme de existenţă a germenilor – aceştia se găsesc în aer aderenţi de un suport:

-picăturile de secreţie Flügge conţin apă, mucus şi germeni microbieni; ele au dimensiuni
mari, se elimină prin tuse, strănut, vorbit, la o distanţă de maxim 1,5 – 2,5 m, astfel că
această formă de contaminare poartă numele de contaminare prin contact direct; ele nu
rămân multă vreme în aer ci se sedimentează pe suprafeţele pe care le contaminează;
picăturile au o mare stabilitate infectantă – 100%;
-nucleii de picătură Wells sunt particule de dimensiuni mici ce rezultă din secreţia nazo-
faringiană, salivară sau bronşică; au o stabilitate mare în aer unde rămân mult timp; prin
pierderea apei rămâne substratul organic şi agentul microbian; ei por fi transportaţi de
curenţii de aer la distanţe de 10 – 20 m de la un etaj la celălalt; prin pierderea apei ( strat
protector) germenii îşi micşorează capacitatea patogenică – 50%;
-praful bacterian apare din unirea particulelor de praf cu picăturile Flügge sau cu nucleii
de picătură; particulele de dimensiuni mari se sedimentează pe suprafeţe în timp ce cele
cu dimensiuni mici rămân în aer; cele cu dimensiuni mari vor fi readuse în aer prin
măturat sau scuturat; în această formă supravieţuiesc germenii cu rezistenţă mare în
mediu.

Boli transmise pe calea aerului – pe această cale se transmit frecvent infecţiile

respiratorii. Aerul este contaminat de la surse, iar prin sedimentare el produce
contaminarea tegumentelor, alimentelor, obiectelor ( apar căi multiple de contaminare ce
acţionează simultan). În aer germenii microbieni nu se înmulţesc, ci doar se transmit. Pe
această cale se transmit:
-bolile infecţioase ale copilăriei – rujeola, rubeola, scarlatina, varicela, parotidita
epidemică;
-gripa şi celelalte viroze respiratorii,
-difteria, TBC, pneumonia, micoze respiratorii;
-boli care pe lângă alte căi de transmitere se pot transmite şi pe cale aeriană –
poliomielita, tularemia, ciuma, cărbunele;
-flora patogenă sau condiţionat patogenă poate determina infectarea plăgilor sau arsurilor.

Măsuri de prevenire şi profilaxie a contaminării aerului – avem la dispoziţie trei

categorii de măsuri reprezentate de ventilaţie, curăţenie şi dezinfecţie.
-Ventilaţia asigură aer de calitate în spaţii închise. In acest sens, în primul rând se impune
realizarea unui cubaj corespunzător ceea ce implică evitarea aglomerării încăperilor ( mai
ales a saloanelor de bolnavi). În al doilea rând se impune schimbarea periodică a aerului
prin introducerea aerului curat în încăperi. În cadrul sistemelor de aer condiţionat este
posibilă debarasarea aerului de agenţi patogeni, dar pot apare şi probleme în cazul
funcţionării lor necorespunzătoare. În mod obişnuit se practică aeresirea organizată prin
deschiderea uşilor şi ferestrelor.
-Curăţenia realizeză o decontaminare de 95 – 98% prin spălare, stergere umedă, aspirare
sau periere umedă:
 spălarea se realizeză cu apă caldă la 35 - 40° C şi detergent, obiectele sunt bine
udate şi apoi periate, frecate;
  ştergerea umedă a suprafeţelor cu cârpe curate, înmuiate în soluţie de detergent;
 aspirarea umedă şi perierea umedă sunt metode puţin eficiente.
Curăţenia va fi însoţită de măsuri generale de desmuştizate şi deratizare a spaţiilor; de
asemenea se impune respectarea circuitelor lenjeriei murdare şi curate, separarea actelor
medicale septice de cele aseptice, separarea circulaţiei bolnavilor şi a personalului.
-Dezinfecţia implică distrugerea formelor vegetative ale germenilor ceea ce permite
prevenirea apariţiei infecţiilor. Obligator dezinfecţia se aplică după realizarea curăţeniei.
Dezinfecţia poate fi terminală ( în absenţa persoanelor din încăpere) şi continuă ( cu
persoanele în încăpere). Metodele folosite pentru dezinfecţie sunt fizice şi chimice.
• Metodele fizice utilizate sunt reprezentate de temperaturile înalte şi radiaţia
ultravioletă, ce vor fi aplicate pentru dezinfecţia aerului şi a suprafeţelor;
Spălarea la temperatura de 60 - 95° C distruge microorganismele de pe lenjerie, veselă,
sticlărie de laborator, instrumentar. Distrugerea se realizează prin căldură umedă şi
substanţe chimice.
Radiaţiile ultraviolete au efect bactericid la o lungime de undă de 250 nm. Se foloseşte
dezinfecţia cu ultraviolete în anumite spaţii; eficienţa acesteia depinde de umiditate, fiind
optimă la o umiditate relativă de 50 – 75% ( scade la valori mari ale umidităţii). Această
dezinfecţie se aplică în unităţile sanitare, în industria medicamentelor şi în industria
alimentară. Se aplică o dezinfecţie terminală, cea continuă este greu de realizat, astfel că
se practică doar iradierea parţială a plafoanelor, iradierea în jurul meselor de operaţie,
iradierea aerului deasupra persoanelor din incăpere.
• Dezinfecţia chimică are o eficacitate de 99 – 99,9%; se folosesc substanţe cu efect
bactericid dispersate în aer sub formă de vapori sau aerosoli; este o dezinfecţie terminală
deoarece substanţele dezinfectante au efecte nocive asupra persoanelor; se folosesc
substanţe clorigene ( cloramină, var cloros), formol, glicocol; eficienţa depinde de
umiditate ( optimă 40 – 50%), temperatură, respectarea timpului de contact şi a dozelor
recomandate, efectuarea curăţeniei în prealabil, selecţia dezinfectantului în funcţie de
microorganismele ce trebuie distruse.

Poluanţi alergizanţi
În această categorie intră elemente de natură biologică, chimică sau fizică ce determină
apariţia unor reacţii alergice. După natura lor aceşti poluanţi pot fi vegetali, animali sau
industriali.
-Poluanţi vegetali sunt reprezentaţi de polen şi particule de origine vegetală. Polenul
conţine principiul alergizant şi produce polinoze mai ales primăvara. Arborii puternic
alergizanţi sunt plopul, teiul, arţarul şi salcâmul ( martie – mai). Există şi arbori puţin
alergizanţi cum este mesteacănul, arinul, stejarul, castanul sau frasinul. Plantele furajere –
lucernă, trifoi sunt tot intens alergogene, în timp ce plantele de pădure ( pin, tuia, tisa)
sunt puţin alergogene. Mucegaiurile sunt plasate la limita dintre plante şi animale şi au
efecte alergizante, incidenţa alergiilor produse de mucegaiuri este mare primăvara.
Particulele de origine vegetală cu efecte alergizante sunt reprezentate de fibrele textile,
praful de lemn, făinuri.
-Poluanţii animali sunt reprezentaţi de perii din blănurile animalelor sălbatice şi
domestice ( produc sensibilitate la persoanele ce convieţiuesc cu animalele, la contactul
cu blana acestora), descuamările epidermice, fulgii păsărilor domestice ( folosiţi la perne,
plăpumi, saltele). Reacţiile apar frecvent la combinarea agenţilor alergogeni, în acest sens
cel mai cunoscut este praful de casă ce conţine elemente vegetale şi animale: fulgi; peri;
scuame de la animale; fibre de bumbac, lână, in cânepă; fragmente de bacterii, mucegai,
acarieni.
-Alergenii de natură industrială sunt reprezentaţi de diferitele substanţe chimice folosite
în industrie şi care dau o serie de reachii al căror mecanism este uneori necunoscut
( mercur, beriliu, azbest, hidrocarburi, bioxid de sulf).

Efectele asupra organismului sunt de două tipuri: - la contactul cu organismul uman ele
declaşează reacţii spontane de tip imediat ( reacţii atopice) ce determină sinteza de
anticorpi de tipul Ig E la contactul cu antigenele; în acest context apare rinita alergică,
astmul bronşic, urticaria, conjunctivita alergică, dermatita atopică;
- substanţele din industrie se
comportă ca haptene care la contactul cu proteinele organismului uman formează
anticorpi specifici şi dau reacţii alergice.

POLUAREA DE NATURĂ FIZICĂ ( POLUAREA SONORĂ)

Zgomotul este o succesiune dezordonată de sunete cu frecvenţe şi intensităţi diferite.
La baza zgomotelor stau sunetele ce pot fi definite ca variaţii ale presiunii detectată de
urechea umană. În propagarea oscilaţiilor mecanice auditive se deosebesc următoarele
elemente:
-timpul în care se produce o oscilaţie mecanică completă ( secunde);
-frecvenţa ce reprezintă numărul de perioade pe unitatea de timp ( măsurată în Hertz
1Hz=1 oscil/sec);
-intensitatea – cantitatea de energie purtată şi transferată de un fenomen vibratil ce
determină senzaţie auditivă (Bel cu unitatea decibel 1/10 ).

Sursele de poluare sonoră sunt reprezentate de:

-industrie – activităţile de la locul de muncă acţionează asupra populaţiei ce trăieşte în
apropierea zonei industriale ( metalurgie, turnătorie, cazangerie);
-activitatea de transport – rutier ( autobuze, tramvaie, maşini, trenuri), aerian, naval;
autoturismele în funcţie de tip şi mărime – 70 – 75 dB; autobuzele ajung la un nivel de 85
– 90 dB; tramvaiele la 90 – 95 dB;
transportul feroviar – în zona gărilor poluarea fonică ajunge la 100 dB;
aerian – poluarea fonică este foarte intensă în jurul aeroportului şi pe traseele de zbor –
110 – 120 dB unde se asociază şi vibraţiile;
-activitatea de construcţie, reconstrucţie, refacere a căilor rutiere;
-în locuintă apar zgomote în urma folosirii aparatelor electrocasnice ( radio, televizor), a
ascensorului, a funcţionării deficitare a instalaţiilor ( de canalizare de ex.), a discuţiilor
sau a jocului copiilor.

Efectele asupra organismului sunt auditive şi extraauditive:

-Efectele auditive sunt reprezentate de oboseala auditivă, traumatismul sonor şi surditatea
profesională;
oboseala auditivă se manifestă prin creşterea pragului de percepţie după expunerea la
zgomote – fenomenul este reversibil după minute, ore, zile de la încetarea expunerii;
traumatismul sonor apare la expunerea la zgomote de intensitate foarte mare chiar pentru
perioade scurte de timp – apare perforarea timpanului, surditate, hemoragia otică;
surditatea profesională reprezintă pierderea definitivă şi ireversibilă a auzului după
expunerea îndelungată la zgomote;

-Cele extraauditive – zgomotul depăşeşte analizatorul auditiv, pe calea nervului auditiv

ajunge la nivelul sistemului nervos central unde produce fenomene de excitaţie şi
inhibiţie ca o consecinţă a acţiunii asupra axului hipotalamo-hipofizar. În prima fază
apare creşterea reacţiei de vigilenţă a organismului, creşterea tonusului simpatic,
creşterea secreţiei hormonale şi mobilizarea substratului energetic. Ulterior toate aceste
reacţii sunt mult reduse.
La nivelul sistemului nervos observăm scăderea atenţiei, oboseală rapidă, cefalee,
vertije, reducerea capacităţii de muncă intelectuală; zgomotele puternice determină
modificări la nivelul electroencefalogramei; apar perturbări ale somnului reprezentate de
dificultăţi de adormire, somn superficial; creşte frecvenţa nevrozelor şi a tulburărilor
psihice.
Apar modificări la nivelul aparatului cardiovascular reprezentate de vasoconstricţie
capilară periferică, modificarea frecvenţei cardiace, creşterea tensiunii arteriale,
modificarea electrocardiogramei prin modificarea tonusului vaselor coronariene.
La nivel respirator observăm creşterea ritmului respirator, scăderea amplitudinii
miscărilor cutiei toracice, mişcări respiratorii scurte.
La nivelul aparatului digestiv apare scăderea peristaltismul şi creşterea secreţiei
gastrice.
La femeia gravidă expunerea la zgomot se poate însoţi de creşterea frecvenţei avorturilor
sau mişcări ample ale fătului.
Măsurile de prevenire implică respectarea normelor recomandate în locuinţe – 30 +/_ 5
dB.