Professional Documents
Culture Documents
Cuprins
2006
CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN TEORIA ŞI TEHNICA CONSTRUCŢIILOR
7
locuit, învăţământ, ocrotire socială, comerţ, sport, cultură.
Dintre acestea, unele solicită o compartimentare deasă (ex.: locuinţe,
hoteluri, spitale, policlinici, şcoli, clădiri pentru birouri), iar altele, unde există
mari grupări de oameni, o compartimentare rară (ex.: amfiteatre, expoziţii, săli
de spectacole). Ultimele tipuri de clădiri menţionate sunt prevăzute şi cu o
construcţie anexă cu o compartimentare rară.
Clădirile industriale oferă o mare diversitate datorită proceselor industriale
pe care le adăpostesc şi pe care le deservesc. Dimensionarea constructivã se face
pe baza schemei de flux tehnologic. În această categorie sunt incluse clădirile de
producţie (uzine, fabrici, hale, ateliere), clădirile pentru depozitare şi cele social
administrative.
Clădirile agrozootehnice sunt destinate diferitelor procese de producţie din
sectorul zootehnic (grajduri, adăposturi pentru animale şi păsări) şi cel agrovegetal
(sere, răsadniţe, fabrici de nutreţuri combinate, crame, secţii de vinificaţie),
precum şi construcţii auxiliare sectorului productiv (magazii de cereale, silozuri,
garaje, remize, ateliere).
Construcţiile inginereşti includ: construcţii industriale speciale (coşuri de
fum, silozuri, rezervoare, castele de apă, turnuri de răcire), construcţii
hidrotehnice şi energetice, căi de comunicaţie (drumuri, căi ferate, poduri,
tuneluri, piste, platforme), linii de transport ale energiei termice, electrice şi a
fluidelor tehnologice, construcţii pentru alimentare cu apă, canalizări.
8
chiar mai multe funcţiuni.
Pentru clădirile curente pot fi luate în consideraţie subsistemele:
- spaţii închise cuprinzând zone create prin diviziune interioară pentru
realizarea suprafeţelor specifice funcţiunii clădirii;
- structura care include partea din sistemul clădire care asigură rezistenţa
şi stabilitatea ansamblului la acţiunile mediului ambiant sau, rezultate din
procesul de exploatare, în condiţiile asigurãrii unui nivel de siguranţă apriori
stabilit;
- anvelopa (închiderea) care cuprinde porţiuni din sistemul clădire ce
separă spaţiul interior de mediul înconjurător, fiind în contact direct cu acesta;
- delimitări interioare incluzând porţiuni din sistemul clădire care divizează
sau delimitează şi definesc spaţiile închise;
- delimitări exterioare incluzând porţiuni din sistemul clădire aflate în
contact pe toate feţele cu mediul înconjurător;
- echipamente conţinând instalaţiile aferente clădirii: sanitare, electrice,
tele-comunicaţii, încălzire, ventilare şi condiţionarea aerului, distribuţie gaze şi
agent termic, etc.
Note:
Fiecare subsistem este organizat ca un sistem în raport cu propria structură,
putând fi descompus în subsisteme (subansambluri).
Fiecare subansamblu poate fi descompus în subsisteme numite elemente.
Unele elemente, datorită complexităţii lor, pot fi considerate ca sisteme în raport
cu propria lor structură, la acest nivel subsistemele numindu-se componente.
9
1.1.3. Aplicarea conceptului de performanţă în activitatea de
construcţii
Conceptul de performanţă constituie un procedeu de stabilire a caracte-
risticilor calitative ale sistemului construcţie şi a subsistemelor componente,
astfel încât construcţia în ansamblu să corespundă exigenţelor formulate de
utilizatori.
În analiza performanţei, punctul de plecare îl constituie identificarea
exigenţelor utilizatorilor.
Exigenţele, formulate calitativ, sunt pentru construcţii de locuit,
urmãtoarele:
- siguranţă (stabilitate şi rezistenţă structurală, siguranţă la foc, securitate
în exploatare);
- confort (spaţiu şi funcţionalitate, etanşeitate, ambianţă climatică, acustică,
vizual-luminoasă, olfactivă, respiratorie, igienă, estetică);
- economicitate (consum energetic moderat la realizare şi în exploatare,
costuri de întreţinere corelate cu destinaţia).
10
vorbi de posibilitatea industrializãrii lucrărilor de construcţii, deşi, fiecare
construcţie are un caracter de unicat.
Tendinţa de industrializare a lucrărilor de construcţii este prezentã în toate
ţările lumii putându-se vorbi clar de existenţa unei noi industrii, industria
construcţiilor. Caracteristicile şi particularităţile acestei industrii au impus
înfiinţarea unor întreprinderi specializate în producţia de elemente şi
componente pentru construcţii (prefabricatele). Industrializarea lucrărilor de
construcţii se reflectă şi la alegerea unor procedee tehnologice de mare
randament, prin mecanizarea complexă a unor lucrări mari consumatoare de
forţă de muncă (manoperă) şi timp ca de exemplu: lucrările de terasamente,
prepararea şi punerea în operã a betoanelor, aprovizionarea şi transportul
materialelor, etc.
Industrializarea conduce la: reducerea duratei de execuţie, creşterea
productivi-tăţii muncii şi la îmbunãtãţirea calităţii lucrărilor.
− (d) economia de materii prime şi energie
Cantitatea anuală de energie aferentă construcţiilor reprezintã 10...15% din
bilanţul energetic naţional. Consumul energetic este datorat energiei înglobate
iniţial în fiecare construcţie nouă (materialele de construcţie şi punerea lor în
operă) şi de energia consumată în timpul exploatării Dintre aceste consumuri,
ponderea maximă o are cel din timpul exploatării reprezentând 90...95 % din
totalul energiei consumate, motiv pentru care este implicit necesarã găsirea şi
aplicarea modalitãţilor de reducere sau moderare a acestuia fără afectarea
gradului de confort termic interior.
Realizarea acestui deziderat impune o conformare termoenergetică corectă
a clădirilor noi şi aplicarea unor seturi complexe de măsuri în scopul reabilitãrii
termice a fondului locativ construit.
În arhitectura modernă, bioclimatică, se consideră bine concepută acea
clădire care poate interveni activ în bilanţul energetic de iarnă alături de
11
instalaţiile de încălzire, putând reduce aportul acestora. Se au în vedere în acest
sens, în faza de proiectare, condiţiile concrete privind: amplasamen-tul, volumul
construit, forma de plan, materialele de construcţiefoloste, alegându-se acelea cu
posibilităţi de stocare şi captare a energiei.
12
cont de abaterile posibile în sens defavorabil în raport cu încărcările normate ale
acestor parametri, datorită variabilităţii statistice a acţiunilor.
Valorile de calcul se numesc şi valori limită, putând fi calculate şi direct, pe
baza datelor statistice privitoare la acţiuni.
13
aplicate treptelelor de scări, încărcări datorate podurilor rulante, vântului,
zăpezii, variaţiilor de temperatură înregistrate în mediul exterior.
Coeficienţii încărcărilor pentru acţiuni temporare ţin cont de frecvenţa
manifestãrii încărcărilor în timp precum şi de efectele defavorabile cauzate.
Valorile de calcul obţinute pot avea semnificaţia de valori: rar întâlnite, frecvent
întâlnite, de scurtă durată, de lungă durata, etc., corespunzător naturii şi
importanţei stărilor limită pentru care se fac verificările.
Notă: Coeficienţii se stabilesc fără a se lua în considerare creşterile de
perspectivă ale intensităţilor sau ale coeficienţilor de impact.
- încărcările excepţionale (speciale) (E) intervin foarte rar, eventual
niciodată în viaţa construcţiei, dar, au intensităţi semnificative în unitatea de
timp.
Exemple: încărcarea seismică, şocuri generate de funcţionarea sau avarierea
utilajelor, cedarea unor elemente structurale ale construcţiei, încărcări datorate
inundaţiilor catastrofale, rafale de vânt, cedări de reazeme.
Valorile de calcul şi modul de calcul al acestor încãrcãri este specificat în
standarde şi normative de specialitate..
14
cvasipermanente şi cele variabile se iau în considerare când efectele lor sunt
defavorabile pentru verificarea în secţiunea şi la starea limită considerată.
Încărcările extraordinare se consideră doar în cazul grupărilor speciale.
În gruparea specialã se considerã toate încãrcãrile permanente şi cele
cvasipermanente, încãrcarea specialã specificã amplasamentului şi o încãrcare
temporarã practic posibil manifestatã în acelaşi timp cu în cãrcarea specialã.
15
− materialele de construcţie se comportă elastic în exploatare;
− secţiunile normale pe axa elementelor înainte de deformare rămân plane
şi normale pe axã şi după deformare (ipoteza lui Bernoulli);
− tensiunile sunt direct proporţionale cu deformaţiile (Legea lui Hooke).
Metoda la rupere consideră stadiul de rupere ca stadiu de calcul. Eforturile din
elementele structurale se determină după metodele staticii construcţiilor aplicate
corpurilor omogene.
Metoda ţine seama de comportarea reală a materialelor de construcţie în
stadiul de rupere (redistribuirea eforturilor în urma deformaţiilor plastice), dar
menţine un coeficient de siguranţă unic, de valoare convenţionalã, fără un studiu
sistematic al parametrilor ce influenţează siguranţa structuralã.
16
care determină nivelul de asigurare al construcţiilor.
Metoda stărilor limită se aplică considerînd că sunt respectate condiţiile:
− proiectarea este competentă, respectându-se prescripţiilor de alcătuire
constructivă şi de calcul în vigoare;
− execuţia este corespunzătoare condiţiilor precizate în proiecte (faza
DDE);
− urmărirea execuţiei se face conform prevederilor stabilite în faza de
proiectare.
În calcul se are în vedere posibilitatea redusă de realizare simultană a unor
valori defavorabile pentru parametrii ce caracterizează acţiunile, prin
introducerea coeficienţilor de grupare.
Verificarea siguranţei construcţiilor conform metodei stărilor limită constă
în compararea efectelor grupărilor de acţiuni date (tensiuni şi deformaţii în
secţiuni carcateristice) cu sistemele de valori date care corespund apariţiei
diferitelor stări limită. În mod curent, calculul la starea limită se face pentru
starea limită de rezistenţă şi starea limită de deformaţii.
Principiul de calcul al metodei pentru stările limită ultime este compararea
unde:
ni este coeficientul ce caracterizează posibilitatea depăşirii solicitărilor
normate avînd valorile de 1,0 pentru gruparea specială, 1,2 pentru gruparea
suplimenta-ră şi de 1,3 pentru gruparea fundamentală;
17
ω este coeficientul de grupare al încărcărilor corespunzător grupării de
calcul;
Sin reprezintă solicitarea normală, determinată cu metodele mecanicii con-
strucţiilor, corespunzător încărcărilor normate considerate în gruparea de calcul.
La suma solicitărilor nu se iau în considerare cele cu efect defavorabil în
cazul dat, excepţie făcând încărcările permanente.
Deci,
min = m e ∑ m m ⋅ k 1 ⋅ R i ⋅ Fi
S cap n
unde:
me este coeficientul condiţiilor de lucru pentru elementele de construcţie;
mm este coeficientul condiţiilor de lucru pentru material;
ki este coeficientul de siguranţă;
Rin este rezistenţa normată a materialului stabilită pe baza studiilor
statistice,
Fi este caracteristica geometrică a secţiunii: arie, moment de inerţie sau
modul de rezistenţã, dupã caz.
Principiul de calcul al metodei la starea limită a exploatării normale (defor-
maţii limită) este exprimat de relaţia fundamentală de mai jos unde, cele două
mărimi comparate reprezintă deformaţiile (săgeţi, rotiri) maxime, iar cele limită
admisibile sunt stabilite prin prescripţii tehnice de specialitate.
_
Δ max ≤ Δ a
unde:
Δmaz reprezintã deformaţia maximă efectivã (săgeată, rotire), evaluatã cu
încãrcãri normate prin metode specifice mecanicii construcţiilor;
_
Δ a, este deformaţia limită admisibilã.
18
CAPITOLUL II
2.1. Introducere
Fiecare construcţie are o destinaţie pentru care îndeplineşte funcţiuni diverse,
de mare complexitate.
Alcãtuirea funcţionalã a unei clãdiri are în vedere utilizãri şi funcţiuni
specifice. Fiecare spaţiu construit este în relaţii cu celelalte spaţii, relaţie ce poate
fi: de vecinãtate, de legãturã, de separare. Spaţiile ce îndeplinesc un complex de
funcţiuni bine determinate constituie un element funcţional.
Se pot specifica:
− pentru locuinţe: camere de locuit, dependinţe;
− pentru unitãţi de învãţãmânt: sãli de curs, amfiteatre, laboratoare, biblioteci,
grupuri sanitare, etc;
− pentru unitãţi hoteliere: camere pentru cazare, restaurante, baruri, piscinã,
saloane de recepţie;
− pentru unitãţi medicale: camere de spitalizare, sãli de tratament, laboratoare,
sãli de operaţii, camere pentru personalul de deservire;
− pentru unitãţile industriale: spaţii de fabricaţie, laboratoare, piste de
încercãri, ateliere, pavilioane administrative, depozite, etc.
Elementele funcţionale cu grad important de repetitivitate într-o clãdire
formeazã un grup funcţional un exemplu fiind spaţiile care desevesc într-un spital
o salã de operaţie alcãtuind blocul operator.
Clãdirile civile pot grupa procese funcţionale ce implicã simultan un numãr
diferit de oameni: locuinţe unifamiliale, blocuri, magazine, şcoli, teatre, sãli de
19
sport.
Clãdirile industriale asigurã desfãşurarea unor procese tehnologice industriale
dupã anumite fluxuri tehnologice ce includ totalitatea şi succesiunea operaţiunilor
prin care se trece de la materia primã la produsul finit. În funcţie de ramura
industrialã pentru care se proiecteazã şi se executã construcţia, acestea pot fi:
oţelãrii, hale de fabricaţie, hale de montaj, uscãtorii, rafinãrii, unitãţi proprii de
producere a energiei electrice şi a agentului termic, depozite, ateliere anexe
procesului de producţie.
Clãdirile agrozootehnice asigurã desfãşurarea unor procese de producţie şi
depozitare din sectoarele zootehnic şi vegetal incluzând: grajduri, saivane, hale
pentru creşterea pãsãrilor, fabrici de nutreţuri combinate, rãsadniţe, sere, crame,
staţii de alimentare cu energie şi agent termic, staţii de întreţinere şi reparaţii,
depozite de materiale şi produse finite.
2.2.2 Suprastructura (elevaţia) este partea clãdirii aflatã deasupra cotei zero,
consideratã la nivelul pardoselii finite de la parter şi include: elementele verticale şi
orizontale de rezistenţã şi de compartimentare precum şi elementele de finisaj.
Elementele de rezistenţã (structurale) sunt elemente verticale şi orizontale
care preiau şi transmit încãrcãri.
20
În elementele structurii de rezistenţã sunt incluse:
− pereţii (zidurile, panourile din beton armat mono sau pluristrat) ce
delimiteazã spaţiul interior al clãdirii de mediul înconjurãtor, iar în interior împart
clãdirea în încãperi. Au rol de preluare şi transmitere a încãrcãrilor din greutatea
proprie şi a încãrcãrilor cvasipermanente şi variabile care acţioneazã asupra
elementelor ce reazemã pe ei;
− stâlpii, cu ax înclinat sau oblic, preiau încãrcãrile transmise de grinzi,
planşee şi le transmit fundaţiilor;
− planşeele, elemente portante orizontale, preiau încãrcãrile proprii precum şi
ale elementelor nestructurale care reazemã pe acestea şi le transmit pereţilor
portanţi sau grinzilor pe care reazemã; au rol de compartimentare pe orizontalã a
clãdirii;
− scãrile asigurã legãtura, respectiv circulaţia între nivelurile construite,
precum şi între interior şi exteriorul clãdirii;
− şarpanta constituie ansamblul de elemente de rezistenţã cu rol principal de
susţinere a învelitorii clãdirii.
Lucrãrile de compartimentare şi finisaj au ca principal rol acela de asigurare a
confortului şi esteticii interioare şi exterioare a clãdirilor. Elementele de protecţie
exterioare trebuie sã asigure şi protecţia construcţiilor faţã de acţiunea factorilor din
mediul ambiant.
Compartimentãrile interioare suplimentare se realizeazã prin intermediul
pereţilor despãrţitori autoportanţi ce transmit încãrcarea proprie planşeelor pe care
reazemã. Încãrcarea lor se considerã cvasitemporarã putând lipsi în cazul
modificãrilor ulterioare de funcţional.
Lucrãrile de finisaj interior şi exterior sunt lucrãri aferente anvelopei precum
şi a elementelor de compartimentare verticale şi orizontale ale construcţiei care
trebuie sã asigure îndeplinirea simultanã a urmãtoarelor condiţii:
− protecţia construcţiei sau elementelor acesteia aflate în contact direct cu
21
mediul exterior, precum şi cele din interiorul construcţiei aflate în condiţii de
microclimat specifice;
− confortul termic, acustic, igiena şi estetica spaţiilor;
− mãrirea sau pãstrarea durabilitãţii elementelor pe care se aplicã.
Dintre aceste lucrãri se disting:
− la nivelul acoperişului, învelitoarea;
− izolaţiile hidrofuge, termice şi fonice;
− finisajele umede sau uscate ale pereţilor;
− lucrãrile de tâmplãrie, ş.a.
Lucrãrile de instalaţii asigurã confortul exploatãrii şi utilizãrii construcţiilor
la parametrii biologici şi tehnologici prestabiliţi de beneficiar la întocmirea
proiectului de execuţie al acestora. Astfel, în grupa lucrãrilor de instalaţii sunt
incluse instalaţii pentru:
− alimentare cu apã, canalizare, sanitare, apãrare şi stingerea incendiilor,
evacua-rea sau arderea gunoaielor menajere;
− electrice (de iluminat, de forţã, curenţi slabi, protecţie);
− de încãlzire;
− de ventilare a aerului;
− de umidificare a aerului, de exemplu unele hale de producţie din industria
de prelucrare a lemnului, a pieilor sau textilã;
− de condiţionare a aerului;
− de gaze;
− de transport pe verticalã: escalatoare, ascensoare pentru persoane sau marfã;
− de transport a fluidelor tehnologice în hale de producţie sau ateliere.
Observaţie: Este preferabilã execuţia simultanã a lucrãrilor de instalaţii cu
cele de construcţie în vederea reducerii duratei de execuţie, evitarea avarierii
lucrãrilor de finisaje executa-te (cazul cel mai frecvent întâlnit în practica
construcţiilor).
22
2. 3. Compartimentarea construcţiilor
Construcţiile se compartimenteazã pe verticalã şi orizontalã (nivel, plan).
Compartimentarea pe înãlţime se face prin intermediul planşeelor dispuse la
o anumitã cotã dictatã de funcţionalitatea construcţiei sau a nivelelor, de exemplu
pentru construcţiile înalte, la un anumit numãr de nivele, este necesarã dispunerea
unui nivel tehnic care deserveşte parţial diverse funcţiuni (instalaţii, acces pe
verticalã).
Spaţiul delimitat de douã planşee consecutive, în plan vertical, se numeşte
nivel. Spaţiul aferent fiecãrui nivel cuprinde planşeul inferior şi spaţiul de deasupra
acestuia pânã la planşeul superior.
23
sisteme de ventilare a subsolului.
Dacã la subsol se prevãd spaţii de locuit, (demisoluri), ca exemplu fiind cazul
subsolurilor înalte situat minim la 1,00 m sub cota terenului amenajat, atunci
ferestrele se dispun la înãlţimea de maxim 1,20 m. Camerele subsolurilor multiple
pot servi şi pentru depozitare sau amplasarea instalaţiilor care deservesc clãdirea
(subsoluri tehnice).
− Parterul este situat deasupra cotei zero aflatã la nivelul pardoselii finite.
− Etajele sunt situate deasupra parterului. Dacã între parter şi etajul I mai
existã un nivel cu înãlţimea mai micã, precum şi în cazul în care parterul este situat
peste un demisol, nivelul se numeşte mezanin. (Este cazul hotelurilor, blocurilor de
locuit la care, la parter şi mezanin sunt amplasate spaţii comerciale, de
microproducţie sau servicii publice.)
− Peste ultimul nivel se executã acoperişul care poate fi tip terasã pentru:
construcţii înalte de locuit, clãdiri social-culturale, sau construcţii industriale.
Acoperişurile cu pantã mare, denumite şarpante pot fi amenajate, la clãdirile cu
regim de înãlţime redus, maxim P + 3E, cãpãtând denumirea de pod.
Mansarda este spaţiul amenajat dintre ultimul planşeu al clãdirii şi
învelitoare. Poate avea destinaţia locuinţã sau spaţiu de depozitare
Compartimentarea clãdirilor pe nivel este asiguratã de elemente portante sau
autoportante verticale (pereţi). Compartimentarea în spaţii distincte delimiteazã
încãperile. Accesul între elementele spaţiale se face prin golurile libere, de
circulaţie, sau prevãzute cu uşi.
Încãperile unei clãdiri pot avea destinaţii diferite. Astfel, pentru o construcţie
social culturalã se pot distinge: încãperi de lucru, sãli de şedinţe, sãli de recepţie,
saloane pentru relaţii cu publicul, biblioteci, arhive, grupuri sanitare.
24
Fig.2.3. Alcãtuiri generale pentru construcţii industriale parter
25
CAPITOLUL III
3.1. Istoric
În lucrarea lui J. Lips ″O istorie a culturii omeneşti″ se apreciază că din
dorinţa omului primitiv de a se apăra de duhuri, obiecte neînsufleţite, s-au
construit primele adăposturi caracteristice îndeletnicirii de bază a băştinaşilor,
vânatul.
În Alsacia, la Fourrier, au fost descoperite locuinţe de tip paravan, făcute
din crengi, ramuri şi bucăţi de scoarţă înfipte în pământ în linie dreaptă sau
circulară. Scheletul era umplut cu tufăriş, frunze, muşchi sau iarbă, formând un
scut împotriva vântului şi al ploii.
Paravanul era specific triburilor de vânători (australieni, tasmanieni, vedda,
negritoşi, boşimani).
Altele construcţii erau în formă semisferică, având scheletul din împletitură
de nuiele, umplute, acoperite cu paie, frunze.
În Europa (Elveţia, Germania, Italia), Noua Guinee, Indochina, s-au
construit case de lemn pe piloţi, la înălţimi de 2…3 m deasupra terenului,
acoperişul fiind realizat în patru ape (locuinţele batacilor). Alte locuinţe, tip
etajat, au fost realizate din platforme de lemn concentrice, fiecare cu 0,5 m mai
sus una de cealaltă şi sprijinite de stâlpi lungi şi groşi din lemn şi cedru cioplit.
În Noua Zeelandă, populaţia maori a realizat locuinţe având formă
dreptun-ghiulară în plan, cu acoperişuri în formă de luntre, din stuf, iarbă sau
frunze din palmier sprijinite pe stâlpi de lemn deosebit sculptaţi. Locuinţa
26
obştească ″whara″ reprezintă un monument de măiestrie artistică şi bun gust.
Vitruviu descrie colibele frigienilor, colhilor, având structura din lemn.
Colibele erau deschise sau închise.
Istoricul Tacitus precizează că locuinţele vechilor germani erau realizate
integral din lemn necioplit, înfrumuseţate cu zugrăveli colorate aplicate pe lut
curat, lucios.
Pe teritoriul ţării noastre, în perioada formării statului centralizat dac,
caracterizată printr-un excedent demografic populaţia a utilizat materialele
locale pentru realizarea de locuinţe, clădiri de cult. Dintre materialele frecvent
utilizate menţionãm lemnul sub formă de pari şi împletiturile de nuiele. Forma
de plan a construcţiilor era circulară, evoluând spre cea dreptunghiulară. Se pare,
după observaţiile efectuate pe Columna lui Traian, că unele construcţii ar fi avut
şi etaj.
Sanctuarele aveau soluţia constructivă adaptată amplasamentului. Astfel, în
zona de munte, se realizau fundaţii de piatră şi acoperişuri din şindrilă, iar în
zonele de şes fundaţii directe pentru stâlpii din lemn (înfipţi direct în pământ),
învelitorile fiind realizate din paie şi stuf. Pentru ambele situaţii, pereţii erau
alcãtuiţi din împletituri de nuiele lipite cu lut.
Locuinţa tip bordei şi semibordei s-a păstrat până în secolul XVI (Cruvoşu-
Olt) în zonele de podiş şi câmpie, pereţii fiind realizaţi din lemn, lutuiţi la
interior.
În perioada bizantină se definitivează caracteristica românească ″casa
joasă″ alcătuită din: bârne, pereţi din împletituri de nuiele acoperite cu lut bătut
(sec. XV, Suceava).
Studiile sistematice efectuate în România au arătat că repertoriul sistemelor
constructive al locuinţelor actuale ţărăneşti reprezintă o expresie a
îndelungatului proces de perfecţionare şi diversificare a culturii şi civiliza]iei
româneşti.
27
Astfel, se poate observa pe parcursul timpului (vezi tipurile de locuinţă pe
perioadele istorice) o evoluţie a principiilor generale de alcãtuire ale locuinţelor
tradiţionale ţărăneşti:
− valorificarea eficientă a resurselor locale de materiale de construcţie;
− adaptarea sistemului constructiv la seismicitatea zonei;
− exprimarea plastică a structurii portante.
Sistemele constructive tradiţionale se pot grupa în două mari categorii:
a. sisteme monomateriale;
b. sisteme plurimateriale.
Grupa a include structuri din bârne de lemn dispuse orizontal sau vertical,
din schelet portant din lemn, cu umplutură de lemn, din zidărie de piatră, de
cărămidă, sau din chirpici, din pământ turnat în tipare sau clădit cu furca şi
netezit cu barda.
Grupa b include structuri cu schelet portant de lemn cu panouri de
umplutură din împletituri de nuiele, şipci sau scânduri şi lipitură de pământ
galben cu amestec vegetal sau umplutură din zidărie.
Se observă combinarea soluţiilor constructive.
Pentru zonele Banat, Timişoara s-au adoptat soluţii constructive la care
nivelul inferior este rigid (zidărie) şi nivelul superior, flexibil (lemn).
Construcţiile aşezămintelor de cult ocupă un loc de frunte în arhitectura
lemnului. Biserica de lemn din Şurdeşti (Maramureş) este una dintre cele mai
înalte construcţii din lemn din Europa (54 m), înălţime comparabilă cu a bisericii
de lemn de la Kondopog (Rusia), 70 m. Stilul bisericilor din lemn s-a aflat sub
influenţa arhitecturii gotice transilvănene şi este linfluenţat de procedeele
plastice tradiţionale.
China şi Japonia păstrează tradiţia lucrărilor monumentale din lemn.
În China, simbolul oraşului Xian este ″Bell Tower″, construit în timpul
dinastiei Ming (1384) şi reconstruit în 1584. Are 36 m înălţime, ocupă o
28
suprafaţă de 1378 m2 şi se comportă foarte bine şi azi sub acţiunea factorilor
climatici.
Japonia, ″pământul unic prin frumuseţea contrastelor naturale″ este ţara
oraşelor alcătuite din şiruri de case din lemn acoperite cu ţigle. Construcţia
pagodelor, templelor, integralã sau parţialã din lemn evidenţiazã măiestria
milenară a constructorilor şi arhitecţilor niponi. Iată câteva exemple:
- Muzeul naţional din Nara, Soso - In, construit integral din lemn, având o
ventilaţie naturalã foarte bună (Se vizitează o dată pe an în prezenţa familiei
imperiale nipone);
- Templul Kiyonizu (Kyoto), construit integral din lemn (792) şi reconstruit
în 1634;
- Templul Higashi - Hongan din (Kyoto), cea mai mare construcţie de
lemn din Japonia, distrusă de trei ori de incendiu şi reconstruită ultima oară în
1911;
- Pagoda Toji, realizată integral din lemn în 1641 şi având cinci niveluri.
Experienţa a arătat constructorilor necesitatea protejării lemnului şi a
elementelor din lemn faţă de acţiunea corozivã a factorilor de mediu. Astfel, s-au
utilizat treptat, ca metode de protecţie: ignifugarea, carbolinizarea, impregnarea,
vopsirea, ţinându-se cont atât de esenţele de lemn utilizate, cât şi de condiţiile
concrete de utilizare.
29
Fig. 3.3 - Casa cu umblătoare
Jud. Gorj - Cărbuneşti
30
3.2.2 Structura lemnului
Materialul lemnos are o structurã fibroasã, direcţia fibrelor fiind paralelã în
general cu axul cilindrului lemnos.
Structura macroscopicã poate fi analizatã în secţiune transversalã, putându-
se evidenţia mai multe zone.
Zonele lemnului propriu-zis sunt formate din mai multe inele anuale,
grosimea şi raportul dintre ele variind cu specia arborelui, vârsta şi clima.
Inelele anuale prezintă spre interior ţesuturi poroase cu celule mai mari,
formate primăvara (lemn de primăvara), iar spre exterior ţesuturi mai compacte,
celule mai înguste formate lent în perioada răcoroasa a anului (toamna), fiind
mai închise la culoare (lemn de toamnã).
Trunchiul arborelui reprezintă pânã la 85% din volumul lemnos total, în
funcţie de vârstã, esenţã şi locul unde creştere.
Ca material de construcţie, este folosit în special cilindrul lemnos care este
mai mare la esenţele răşinoase şi la arborii crescuţi în păduri faţã de cei izolaţi.
Vitruviu, în lucrarea „Despre arhitecturã″, menţionează cã perioada optimã
de tãiere este începutul toamnei, când circulaţia sevei slăbeşte ca intensitate şi
31
deci volumul de „goluri″ este minim. Tăierea este precedată unei crestări până la
mijlocul măduvei care asigurã uscarea prin „scurgerea lichidului″.
Pentru arbuşti, el recomandã „străpungerea la picior″ în acelaşi scop
(uscare).
32
B. Produsele semifabricate din lemn se obţin din lemnul rotund prin
cioplire sau tãiere rezultând:
a. cioplitura (elemente pentru şarpante - grinzi, pane, căpriori, traverse,
bulumaci);
33
bile 12..18 >2,50
Foioase manele 8...11
prăjini 4....7
Tabel 3.4.
Sortiment Grosimi [mm] Lăţimi [cm] Lungimi [m]
Scânduri 12; 18; 24 6…30 1,00…6,00
Dulapi 28…75 7…30 1,00...6,00
34
- scânduri fălţuite, utilizate ca tavane, placări de pereţi (fig.3.9);
- duşumele îmbinate în sistem lambã şi uluc din lemn de răşinoase
(fig.3.10.);
- parchete, executate din lemn de stejar sau fag (fig. 3.11.).
35
fibrelor de lemn obţinute prin defibrare mecanicã sau chimicã, formând plãci. Se
obţin diferite tipuri de plãci: foarte poroase, dure, semidure, finisate prin aplicare
de tratamente chimice superficiale ca lacuri şi vopsele ce pot fi aplicate şi
ulterior. Au aceeaşi utilizare ca şi plăcile din PAL.
36
Paiele, rumeguşul, acele de brad, frunzele de bambus au fost şi continuã sã
fie folosite la realizarea elementelor de anvelopã precum şi la stabilizarea
argilelor utilizate în sistemele constructive.
37
- speciile frecvent utilizate sunt putrescibile şi inflamabile;
- variaţiile de umiditate ale aerului conduc la variaţii dimensionale ale
elementelor din lemn ca urmare a anizotropiei structurale, chiar dacã se iau
mãsuri constructive de tipul alcătuirii convenabile a detaliilor constructive,
impregnări cu soluţii organice sau anorganice, aplicarea de vopsitorii;
- utilizarea în construcţii este limitatã întrucât în unele zone de pe glob
lemnul este un material deficitar, iar folosirea pe scarã largã ar conduce la
distrugerea echilibrului ecologic.
38
3.6.2. Alcătuirea construcţiilor din lemn
Construcţiile din lemn sunt realizate din bile, grinzi, cherestea , plăci din
PAL sau PFL îmbinate între ele şi solidarizate cu piese metalice (cuie, buloane)
sau pane încleiate. Piesele din lemn se pot îmbina în mai multe variante: prin
chertare cu cep, cu prag, cu falţ, cu lambă şi uluc (fig.3.14).
Cabanele din lemn au pereţii din bârne aşezate una peste alta (aparente la
39
exterior), din planşeu şi acoperiş din lemn. Se execută în general parter, cu
posibilitatea amenajării de camere la mansardă.
B. Construcţii industriale Pentru deschideri mari, la halele gaterelor sau
chiar la săli de sport, se folosesc arcele din lemn (fig. 3.16).
Cadrele sunt sisteme constructive alcătuite din stâlpi şi rigle sau ferme care
formează o structură unitară. Cadrele se pot realiza cu inimă plină în sistemul
cadrelor cu două, trei articulaţii sau, în sistem cadru cu zăbrele.
Arcele sunt sisteme constructive care reazemă pe fundaţii, ziduri, stâlpi
cărora le transmit reacţiuni verticale şi împingeri. Prezintă avantajele unor
consumuri mici de materiale şi dau posibilitatea realizării unor deschideri mari.
40
în funcţie de indicatorii ca: deschidere, distanţa dintre reazeme, şa.
În cazul structurilor tradiţionale, concepute integral din lemn, caracterizate
prin deschideri şi travei reduse, elementele structurale se realizează din lemn
rotund, tip cadru cu contrafişe, având o deschidere de 9...24 m (fig.3.18).
În ultimele decenii, în scopul folosirii cât mai raţionale a materialului
lemnos s-au remarcat tendinţe de utilizare a unor tipuri de structuri caracterizate
prin indici tehnico-economici scãzuţi şi prin posibilităţi de prefabricare şi
industrializare a execuţiei (fig.3.17).
Exemple:
- structuri prefabricate sub forma unor cadre cu trei articulaţii, cu inimă
plină sau zăbrelite (fig.3.19 a);
- arce din lemn lamelar încheiat, placaj de construcţie, îmbinate prin
încleiere sau lemn semiecarisat îmbinate cu cuie (fig.3.19 b).
41
a) Cadre triplu articulate cu inimă plină din
placaj de construcţie şi tălpi din dulapi, îmbinate
prin încleiere sau cu zăbrele, îmbinate prin cuie;
Fig. 3.20. Construcţie din panouri prefabricate din lemn şi produse pe bază de lemn
a-plan; b-secţiune transversală; c-detaliu pereţi; d-detaliu tavan; 1-panou de perete; 2-fermă din
scânduri cu consum redus de oţel; 3-contrafişă; 4-panouri de tavan; 5-panouri pentru acoperiş; 6-
contravântuire verticală longitudinală; 7-placaj cu tegofilm; 8-PFL poros sau izolemn; 9-
termoizolaţie uşoară; 10-şipcă din lemn; 11-eclisă din placaj cu şipcă triunghiulară; 12-buloane de
42
îmbinare; 13-eclisă metalică
D. Construcţii inginereşti
Construcţiile inginereşti executate din lemn sunt: infrastructuri din piloţi de
lemn şi podurile din lemn, ca lucrări definitive, eşafodajele şi cintrele pentru
poduri din beton armat monolit, ca lucrări provizorii.
Piloţii din lemn au diametrul de 25...30 cm, sunt ascuţiţi la capătul care se
bate în pământ. Se folosesc atunci când terenul bun de fundare se găseşte la
adâncime mai mare (5...8 m) la realizarea fundaţiilor indirecte pentru clădiri,
poduri sau pot constitui paleele şi culeele podurilor din lemn.
Podurile din lemn au infrastructura alcătuită din culee şi palee şi
suprastructura alcătuită din: grinzi, subgrinzi, suburşi, contrafişe, podină,
parapete şi trotuare (fig.3.21).
Grinzile şi urşii pot fi simple sau suprapuse şi sunt solidarizate cu pene şi
buloane; reazemă pe capul culeelor şi paleelor prin intermediul unor grinzi
scurte (suburşi).
Podina de circulaţie este alcătuită din dulapi aşezaţi unul peste altul.
Eşafodajele şi cintrele sunt construcţii provizorii folosite pentru susţinerea
cofrajelor la podurile din beton armat. Sunt alcătuite din: piloţi. pile, dulapi şi
grinzi de lemn (fig.3.22).
43
3.6.4. Stabilitatea spaţială a construcţiilor din lemn
Întrucât elementele descrise în subcapitolele anterioare sunt elemente plane
capabile să preia numai încărcări acţionând în planul lor, iar o construcţie trebuie
să preia în ansamblu orice tip de acţiuni din orice direcţie şi sens, este necesară
asigurarea stabilităţii generale. Stabilitatea generală a construcţiilor din lemn se
asigură prin contravântuirea lor (fig.3.23).
Stabilitatea transversală se asigură cu ajutorul unui element rigid de
acoperiş pe care reazemă capătul superior al stâlpilor, element rezemat pe
frontoane rigide, sau la lungimi mari construite, şi pe pereţii transversali
intermediari.
Frontoanele rigide pe care descarcă această fermă se prevăd cu diagonale
care, împreună cu stâlpii frontonului, formează o grindă cu zăbrele capabilă să
transmită fundaţiilor eforturile din suprastructură. O altă soluţie este de a
prevedea frontoane din zăbrele.
Stabilitatea longitudinală la încărcările caree acţionează după axa
longitudinală a construcţiei (frânare, seism, vânt) se asigură prin contravântuiri
dispuse transversal în planul acoperişului sau tavanului în traveele de capăt şi
apoi la 20 m în lungul construcţiei.
44
CAPITOLUL IV
45
înţelegeau şi relansau posibilităţile de utilizare ale pământului ca material de
construcţie. Începea era de aur a stilului internaţional în arhitectură. A apărut o
tehnologie intermediară, apropiată tehnologiilor tradiţionale, dar depăşindu-le pe
cele arhaice.
Începând cu 1972, criza energetică mondială a impus o revizuire a modului de
gândire şi acţiune în toate ţările lumii. Astfel, în sectorul construcţiilor s-a constatat
că materialele uzuale: ciment, beton, cărămizi arse, erau energofage şi se reclamau
soluţii pentru economia de energie. Grupul „Craterre″ fondează la Grenoble o
şcoală inginerească cu rol de participare directă la operaţia „construcţii din
pământ″. Grupul creat a asigurat ancadramentul şi fiabilitatea operaţiunilor pilot:
l’Ile de Mayotte (Madagascar) -2000 de locuinţe executate după un program
ultraeconomic, dar în condiţii tehnologice exemplare; Peru - program de cercetare
teoretică coerentă, tehnică şi ştiinţifică, etnografică şi culturală.
În 1980 Centrul Georges Pompidou organizează ansamblul expoziţional
„Arhitectura pământului - viitorul unei tradiţii milenare″, luându-se apoi iniţiativa
construcţiei unui cartier de locuit experimental de 72 locuinţe în zona
Villefontaine, în oraşul nou l’Isle d’Abeau, la 30 km sud de Lyon, în colaborare cu
diverşi parteneri. Programul a fost acceptat în 1985 şi a pus în evidenţă multiple
avantaje ale clădirilor moderne din pământ. Un al doilea cartier s-a realizat pentru
Institutul Pământului şi sateliţii săi, în regiunea Rhônes-Alpes.
Acest fapt a demonstrat „clienţilor săraci″ că tehnica poate fi utilizată pentru
proiecte ambiţioase. Dintre construcţiile monumentale existente astăzi se remarcă
construcţiile tip „zgârie nori″ din lut, din ţinutul Hadramat (Yemen), unde de-a
lungul legendarului drum al tămâiei, se află în oraşul Shiban, de un lux pitoresc,
conferit de siluetele clădirilor sale cu 10-14 etaje cu înălţimea de 53 m, având o
vechime de cca. 350...500 ani şi care sunt realizate integral din lut. Aflat din
abundenţă în Yemen, lutul este şi astăzi stabilizat cu degresanţi din paie de orez şi
grâu, iar materialul obţinut este tăiat în pătrate cu latura de 50 cm şi grosimea de 10
46
cm. După uscare, se fixează într-un schelet rigid de bambus. Crestele zidurilor se
realizează din ghips spoite şi sunt spoite cu var stins. Culorile faţadelor variază de
la alb la maroniu.
Zidăria este alcătuită din blocuri de piatrã naturalã sau artificialã de diferite
forme şi mărimi, aşezate după anumite reguli, legate între ele cu mortar şi eventual
legãturi metalice.
47
compresiune.
Dimensiunile blocurilor fabricate sunt modulate pe baza sistemului modular
decimetric sau octometric şi sunt determinate din condiţii de satisfacere a
exigenţelor: de confort termic, tehnologice (manipulare uşoarã) şi evitarea unor
contracţii excesive.
Blocurile ceramice sau din beton pot fi realizate pline sau cu goluri ce nu
depăşesc maxim 30% din volumul blocului.
Informativ, se prezintă în continuare variante de blocuri pentru zidãrii
precum şi unele din proprietăţile lor fizice şi mecanice.
Pentru zidãrii izolante termic pot fi utilizate cărămizi termoizolante realizate
din diatomit în amestec cu substanţe combustibile. Dimensiunile de fabricaţie sunt:
250 x 150 x 30.. 120 mm; au o rezistenţã la compresiune de 0,5 şi 1 N/mm2.
Pentru placaje realizate la pereţi exteriori pot fi utilizate elemente ceramice
având dimensiuni curente ale feţei văzute de 115/190 x 88 mm.
Plăcile ceramice pentru pardoseli şi pereţi se fabricã din argilã de calitate
superioarã având o faţã netedã şi una nervuratã pentru a putea fi fixate în mortar.
Sunt utilizate pentru execuţia finisajelor lavabile din bãi, bucătarii, holuri, săli de
operaţii, pereţi exteriori.
Tabelul.4.1
Blocuri ceramice. Proprietăţi fizice şi mecanice
Dimensiuni
Tip bloc Marcã Observaţii
(l x b x h) [mm]
50;75;
Cãrãmizi pline obţinute 240 x 115 x Pot avea 15% din
100;125;
prin extrudare 63/88 volum goluri
150; 200
50; 75; 240/290/365x Golurile au formã
Blocuri ceramice cu
100;125; 115/140/180/ cilindricã sau
goluri verticale (GVP)
150;200 240 x 88/138 prismaticã
145/290 x
Blocuri ceramice cu Pereţi despãrţitori
25; 50; 75 138/290 x
goluri orizontale (GO) interiori
138/188/290
48
Fâşii ceramice cu goluri 900/600/300 x Pereţi despărţitori
orizontale pt. pereţi 300 x75 interiori
despărţitori
Cărămizi cu goluri 90/60/45 x Pereţi despărţitori
îmbinate în sistem lambã 190/290
şi uluc
Corpuri ceramice pentru 100; 150; 300/220 x Elemente de
panouri prefabricate 200 210/110 x 250 umpluturã în panouri
mari din b.a.
Corpuri ceramice pentru 100; 15; 240 x Elemente de
pereţi 200 295/195/145/250 umpluturã în panouri
mari din b.a.
49
Fig.4..3. Bloc ceramic cu goluri orizontale
50
Fig.4.6.
Placã ceramicã pentru finisaje
Pentru zidãrii pot fi folosite şi blocuri nearse, din piatrã naturalã, beton, argilã
nearsã.
Blocurile din piatrã naturalã se obţin din roci de carierã sau din balastiere şi
sunt prelucrate înainte de punerea în operã.
Zidăriile din piatrã poligonalã (opus incertum) sunt utilizate pentru socluri,
paramente, ziduri de sprijin (fig.4.7.a).
b
Fig.4..7
Zidărie din piatrã brutã
51
Piatra artificialã nearsã, sub forma blocurilor din beton greu sau uşor se
fabricã la dimensiuni de 290x240x188 mm (blocuri din beton cu agregate uşoare)
şi de 490x240x63/125/115mm (blocuri din beton uşor autoclavizat). Marca
blocurilor este de 200...300, respectiv 1...14 N/mm2. Pot fi fabricate blocuri pline
sau cu goluri.
52
Proprietăţile mecanice
Proprietăţile mecanice sunt caracterizate în principal de rezistenţa la
compresiune şi rezistenţa la întindere sub stare monoaxialã sau triaxialã, şi de
caracteristicile de deformare: modulul de elasticitate longitudinal Eb şi cel
transversal Gb, coeficientul lui Poisson, μ.
Rezistenţa de calcul la compresiune a zidãriei depinde de tipul blocului,
înălţimea blocului (rândului) şi marca mortarului utilizat, având valori cuprinse
între 2,75 N / mm2 şi 0,7 N/mm2 pentru bloc de marcã 200 şi mortar de marcã 100,
respectiv barcã bloc 50 şi marcã mortar 50.
Rezistenţa la compresiune monoaxialã a blocului (marca blocului) variază în
limite largi în funcţie de natura materialului blocului.
Rezistenţa la rupere la compresiune din încovoiere Ri este de 10…30% din
marcã pentru blocuri ceramice şi de 20…35 % pentru blocurile din beton uşor.
Rezistenţa la rupere la întindere Rti este pentru blocuri ceramice de 3…5 %
din marcã.
Valorile modulului de elasticitate se apreciază conform relaţiei:
Eb = k · Rn unde,
53
4.3. Mortare pentru zidărie
Mortarele sunt amestecuri bine omogenizate de liant, agregat, apã şi aditivi
cu rol de legare a blocurilor de zidărie prin intermediul adeziunii şi frecării,
realizând zidăria ca material compus, monolit.
Prin intermediul mortarului se transmit şi se repartizează mai uniform, de la
un bloc la altul, eforturile în zidărie. Umplerea completã a rosturilor dintre blocuri
asigurã o etanşeitate bunã la ploaie, vânt.
54
Mortarele trebuie sã fie compatibile din punct de vedere fizico-chimic cu
suportul pe care se aplicã pentru a putea satisface cerinţele de performanţã ale
produsului final, zidăria.
Proprietăţile fizice ale mortarelor proaspete influenţează punerea în operã
(realizarea zidăriilor), iar cele mecanice şi fizice ale mortarelor întărite influenţează
proprietăţile fizico-mecanice ale produsului final.
Armãturi şi betoane
Pentru creşterea rezistenţelor mecanice la întindere şi forfecare ale zidăriei, în
unele cazuri de elemente solicitate în acest sens, se dispun în rosturi orizontale,
55
după anumite reguli, armãturi din OL37 sau STNB sub formã de plase sudate
uzinate. Armãturile pot fi dispuse şi longitudinal sub formã de bare independente,
plase sau carcase.
Betonul simplu împreunã cu zidăria formează elemente având rezistenţe la
rupere la compresiune apropiate de cele ale blocului.
56
- la distanţe mari (8...11 m), delimitându-se o unitate funcţională (apartament,
sală de clasă, etc.) obţinându-se o structură tip celular (fig. 4.9.b).
La structurile tip fagure, planşeele se realizează din plăci monolite din beton
armat sau din panouri / semipanouri prefabricate din beton armat.
La structurile tip celular, în interiorul celulelor se prevăd cadre intermediare
(stâlpi, grinzi) care, împreună cu pereţii portanţi, constituie reazeme pentru
planşee. Compartimentarea spaţiului interior celulelor se realizează prin
intermediul pereţilor despărţitori neportanţi, a căror distribuţie se poate modifica
ulterior.
Structura flexibil - elastică cu pereţi portanţi din zidărie este structura la care
distanţa dintre pereţii transversali este mare, rigiditatea transversală a clădirii fiind
asigurată prin conlucrarea spaţială a pereţilor portanţi longitudinali datorită
acoperişului sau dupã caz, a planşeului rigid.
Acest tip de structură se foloseşte şi la construcţii parter tip sală, ateliere
57
(fig.4.10), construcţii agricole (fig.4.11) sau hale cu caracter industrial (fig.4.12).
Fig. 4.12. Secţiuni transversale la construcţii industriale cu pereţi portanţi din zidărie
(Structuri flexibil elastice)
Podurile sunt construcţii care susţin căile de comunicaţii peste obstacole (văi,
ape, construcţii existente) lăsând sub ele un spaţiu liber.
După destinaţie deosebim următoarele tipuri de poduri: de cale ferată, de
şosea, pentru traversarea intersecţiilor, pentru pietoni.
După materialul din care sunt construite deosebim: poduri de lemn, poduri
58
metalice şi poduri masive (din zidărie, beton armat, beton precomprimat).
Infrastructura podurilor poate fi realizată din zidărie, beton sau profile
metalice. Infrastructurile realizate din zidărie folosesc ca material de bază piatra
naturală, prelucrată.
Se apreciază că lucrările de zidărie reprezintă cca. 40...60% din volumul
lucrărilor de infrastructură aferente unui pod.
Pentru podeţele înecate în corpul terasamentelor, zidăria din piatră ocupă 75%
din volumul lucrărilor.
Zidurile de sprijin sunt construcţii cu rol de consolidare a terasamentelor
căilor de comunicaţie fiind solicitate la împingerea pământului, sau în unele cazuri
la acţiunea apei (sloiuri de gheaţă, valurile mării).
59
Fig. 4.14.
Dren din zidărie
60
CAPITOLUL V
61
defibrat şi satisfac cerinţele standardelor: STAS 1667-76 şi după caz, STAS
662-89 şi SR 667-98.
Agregatele, după granulozitate, se încadrează în grupele:
− nisip 0,2...7 mm;
− pietriş, piatrã spartã 7...70 mm;
− bolovani şi piatrã spartã 70...150 mm.
Betoanele uşoare includ în compoziţie agregate uşoare ca: zgura de furnal
sau termocentralã, piatra ponce, tufuri vulcanice.
Dimensiunea granulei maxime a agregatelor se stabileşte în funcţie de
dimensiunile caracteristice ale elementelor, respectând condiţiile:
Φ max ≤ 0,25 D
Φ max ≤ d − 5mm
Φ max ≤ 1,3c
Unde:
D – dimensiunea cea mai mică a elementului structural;
d – distanţa între barele de armătură;
c – stratul de acoperire cu beton a armăturii.
O structurã compactã a betonului şi o protecţie bunã pentru armãturi se
obţine prin folosirea agregatelor de argilã expandatã (granulit) cu diametrul
maxim al granulei de 15...20 mm. Absorbţia suplimentarã de apã a agregatelor
uşoare care are loc la puţin timp de la prepararea betonului conduce pe
parcursul întăririi betonului la îmbunătăţirea aderenţei în matricea creatã de liant
a agregatelor, iar în timp, la continuarea lentã a procesului de hidratare a
liantului.
Lianţii frecvent utilizaţi la prepararea betoanelor sunt lianţi minerali
silicatici de tipul cimenturilor. Tipurile de ciment menţionate de normativul NE
012-99 sunt: ciment Portland (tip I), ciment Portland compozit (tip II), ciment de
furnal (tip III), ciment puzzolanic (tip IV) şi ciment compozit (tip V).
62
Clasa de rezistenţă este definită prin rezistenţa standard la 28 zile.
Alegerea tipului de ciment ţine cont de criteriile semnificative: rezistenţa
caracteristică necesară betonului; viteza de dezvoltare a rezistenţei; condiţii de
execuţie şi tehnologie adoptată; condiţii de serviciu şi expunere a structurii.
63
al probei de beton - este în mod convenţional de 5...7% din volumul betonului,
dar cu precizarea cã mai existã în structura betonului întărit şi pori capilari, pori
de gol, alveole, caverne şi microfisuri;
Din punct de vedere al volumului porilor, la un beton compact porozitatea
medie este de 8...15%.
− Dilatarea /contracţia betonului sub influenţa variaţiei de temperaturã şi a
umidităţii este rezultatul variaţiei globale de volum a betonului şi rezultã din
suprapunerea efectelor contracţiilor materialelor componente;
− Conductivitatea termicã λ [W/mK] este în funcţie de volumul porilor şi
natura agregatelor având valori de 2,03 pentru betoane grele şi respectiv 0,04
W/mK pentru betoane uşoare;
− Rezistenţa la îngheţ - dezgheţ. Procesul de îngheţ-dezgheţ are loc în
prezenţa apei sau numai în condiţii de umiditate ridicatã. Apa pătrunde în
microfisurile formate la îngheţul anterior astfel încât degradarea betonului
capătă în timp prin repetarea ciclurilor de îngheţ-dezgheţ un caracter cumulativ.
„Gradul de gelivitate″ defineşte numărul de cicluri de îngheţ-dezgheţ până
la care epruvetele probã înregistrează faţã de cele martor o pierdere a Rc de
maximum 25% şi de masã de maxim 5%. Se deosebesc trei clase de gelivitate
G50; G100; G150, (50, 100, 150 reprezentând numărul de cicluri pentru care nu se
depăşeşte pierderea de rezistenţã menţionatã);
- Rezistenţa la penetrarea apei (STAS 3622/86) pentru o pătrundere apei
de maxim 100/200 mm se deosebesc gradele de impermeabilitate: P410 ; P420
(presiunea apei 4 bari); P810; ; P820 (presiunea apei 8 bari); P1210 ; P1220 (presiunea apei
12 bari).
64
− rezistenţa la foc şi la coroziunea mediului ambiant;
− se comportã bine la acţiuni statice şi dinamice;
− materia primã pentru compoziţia betonului este uşor de procurat;
− se poate utiliza pentru elemente de construcţie oricât de extinse în plan sau
înălţime;
− necesitã cheltuieli reduse de întreţinere faţã de structurile metalice.
65
şi compartimentare. Din elemente prefabricate se pot realiza: fundaţii, stâlpi,
grinzi, planşee (plãci), elemente de acoperiş, etc.
Elementele puternic solicitate la întindere, în exploatare, se pot realiza în
varianta de elemente precomprimate (rezervoare, conducte de presiune, traverse
CF).
66
Fig. 5.1 Structurã în sistem fagure din panouri
mari Fig. 5.2. Structurã sistem celular
1-panou de perete exterior; 2-panou de perete cu planşeu tip dalã
interior transversal; 3 panou perete interior longit.
4-panou de planşeu; 5-zonã de îmbinare panouri
67
Fig. 5.3. Cadru din beton armat monolit
1-fundaţie (bloc şi cuzinet); 2-pardosealã; 3-stâlp marginal; 4-stâlp central; 5-grindã principalã
(rigla cadrului); 6-grinzi secundare curente (nervuri; 7-grinzi secundare cu rol de rigidizare
longitudinalã; 8-placa planşeului intermediar; 9-placa planşeului de acoperiş
68
mai pline sau cu goluri, predale, iar pentru unele clãdiri social-culturale:
chesoanele, elementele T, π, care necesitã însã ″mascarea″ cu un tavan
suspendat.
69
- structuri cu nucleu şi planşee încastrate;
- structuri cu nucleu / nuclee şi planşee suspendate;
- structuri tub în tub (fig. 5.9).
70
maxim 24 m pentru deschidere de 6 sau 9 m pentru travei; înãlţimea are valori
de 4,80, 5,40, 6,00 sau 7,20 m la halele fãrã pod rulant şi de 10 sau 12 m la
halele cu pod / poduri rulante.
Lungimile halelor se fragmenteazã în tronsoane de 50...60 m prin rosturi de
dilataţie/tasare/antiseismice.
Dacã procesele tehnologice permit, halele pot adopta sisteme de iluminare
şi de ventilare naturalã.
71
Distanţa dintre elementele de susţinere a acoperişului poate fi de 30...40
ajungând pânã la 100 m.
72
Halele sunt concepute structural din cadre elastice transversale şi
longitudinale cu noduri rigide care asigurã continuitatea structurilor putând fi
realizate parţial sau integral prefabricate.
C. Construcţii agrozootehnice
În cazul construcţiilor zootehnice, un numãr mare de construcţii au
structura de rezistenţã realizatã din cadre de beton armat cu deschideri libere de
6,0...12,0 m şi travei de 3,0...5,0 m.
Din punct de vedere al dispunerii grinzilor principale, schemele
constructive pot fi:
− cu grinzi principale transversale, formând cadre transversale cu una sau
mai multe deschideri;
− cu grinzi principale longitudinale formând cadre longitudinale (fig. 5.14).
73
Fig. 5.14. Structuri de rezistentã integral prefabricate, folosite la construcţii zootehnice
a, b-cu cadre formate din stâlpi încastraţi in fundaţie şi grinzi transversale; c, d - cu cadre formate din
stâlpi încastraţi în fundaţie şi grinzi longitudinale;
1-cheson de acoperiş; 2-fâşie prefabricatã cu goluri; 3-grindã cu o pantã; 4-grindã cu douã pante;
5-stâlp prefabricat marginal; 6-stâlp prefabricat intermediar; 7-grindã soclu;
8-fundaţie tip pahar; 9-beton de egalizare; 10-trotuar; 11-element de închidere;
12 - element de cornişã;13-grindã longitudinalã centralã; 14-grindã longitudinalã marginalã
74
Fig. 5.16. Structurã de
rezistenţã pentru un depozit parter
1-celulã de depozitare; 2-culoar de circulaţie;
3-arc prefabricat din beton armat; 4- element
prefabricat, de suprafaţã, chesonat; 5-perete
prefabricat din beton armat; 6-tirant metalic.
75
pulverulent;
− turnul silozului (casa maşinilor cu elevatoare, maşini de curãţat şi
instalaţii de livrare a produselor);
− staţia de primire şi predare a vagoanelor CF;
− instalaţii de uscare;
− instalaţii de desprãfuire a utilajelor şi spaţiilor de lucru;
− instalaţii de gazare a produselor infestate.
Cele mai utilizate în industrie (construcţii, alimentarã) sunt silozurile
realizate din beton armat monolit turnat în cofraje glisante.
În funcţie de materialele depozitate dotãrile silozurilor diferã.
a-secţiune transversalã;
b-secţiune longitudinalã;
1-luminator;
2-galerie superioarã;
3-celule pentru depozitare
4-rampã de încãrcare - descãrcare
5-galerie inferioarã
6-fundaţie radier
7-turnul maşinilor
76
Dupã amplasarea în raport cu cota terenului amenajat, rezervoarele pot fi:
subterane sau îngropate; de suprafaţã; de înãlţime, susţinute de turnuri sau
clãdiri. Rezervoarele pot fi acoperite sau neacoperite, cu una sau mai multe
încãperi de formã: dreptunghiularã, circularã, ochelari.
77
Fig. 5.20. Castel de apã realizat din plãci curbe
subţiri
D. Turnuri de rãcire
Turnurile de rãcire asigurã rãcirea în circuit închis a apei în schimbãtoarele
de cãldurã şi funcţioneazã cu tiraj normal sau forţat.
Se executã din plãci curbe subţiri de rota]ie din beton armat, rigidizate prin
centuri la cele douã extremitãţi. Cele mai obişnuite sunt cele hiperbolice.
La partea superioarã a turnului se realizeazã un inel de rigidizare cu rol de
asigurare a stabilitãţii generale a turnului.
Turnurile hiperbolice pot fi realizate şi din elemente spaţiale prefabricate.
78
− turnul propriu-zis care susţine antena amplasatã în vârf; capetele (pentru
etaje tehnice, vizitatori); platforme pentru susţinerea antenelor parabolice
Turnul propriu-zis are formã cilindricã pentru înãlţime pânã la 60 m şi se
poate executa din beton armat monolit sau elemente prefabricate din beton
asamblate prin precomprimare. Secţiunea este variabilã pe înălţime.
a - Toronto; b - Mosova;
c - Berlin; d - München;
e - Hamburg; f - Viena;
g - Dresda; h - Dortmund;
i - Berlin; j- Stuttgart;
k - Londra;
F. Coşurile de fum industriale din beton armat realizate din beton armat
prezintã multiple avantaje ca de exemplu: greutate redusã, permit aplicarea unor
metode industriale de execuţie şi au o stabilitate mai mare faţã de cele din
zidãrie datoritã caracterului monolit. Necesitã însã mãsuri speciale anticorozive
la acţiunea gazelor evacuate.
79
Dupã formã, se pot deosebi coşuri: cilindrice, tronconice şi tronconice din
mai multe tronsoane îmbinate într-un hiperboloid.
Elementele componente ale coşului de fum sunt: coşul propriu-zis; canalul
de fum; fundaţia din beton armat.
80
Existã situaţii în care din punct de vedere economic şi tehnic podurile din
beton sunt mai avantajoase decât cele metalice.
Tipurile de bazã ale podurilor din beton armat sunt:
a. poduri cu grinzi drepte, în variantele: dale drepte, dale cu nervuri
(fig.5.26).
b. poduri în cadre, cu sau fãrã articula]ii (fig.5.27; 5.28);
c. poduri în cerc executate din arce sau bolţi din beton armat (fig.5.29-30).
81
Fig. 5.29. Pod în arc sistem Maillart (folosit pentru deschideri mari)
La partea superioarã arcele sunt legate între ele prin rigle transversale,
atunci când gabaritul de liberã trecere o permite, iar uneori şi prin diagonale care
asigurã stabilitatea arcelor şi creeazã un sistem de contravântuiri longitudinale
superioare. Drept contravântuiri inferioare servesc în cazurile prezentate dala şi
grinzile longitudinale aşezate în planul arcelor.
În vederea trecerii debitelor de apã relativ mici prin rambleele aferente
cãilor de comunicaţii pot fi realizate podeţe din beton armat înecate în corpul
rambleelor.
Podeţele pot fi realizate în variantã prefabricatã, fiind realizate din inele de
beton de lungime 1,00 m, înălţime liberã 1,25 m şi secţiune ovoidalã. Inelele
reazemã pe un radier din beton armat. Podeţele înecate fac parte din cadrul
lucrãrilor inginereşti, de realizare a terasamentului cãilor de comunicaţie.
82
CAPITOLUL VI
CONSTRUCŢII METALICE
83
Identic, modulul de elasticitate longitudinal (modulul Young) este de
2⋅107daN/cm2.
e) Deformaţiile sub sarcinã (deduse de pe curba caracteristicã) sunt mari,
metalele deformându-se până la rupere, întrucât sunt materiale maleabile şi
ductile, fapt ce permite o varietate mare a produselor de prelucrare.
f) Conductivitatea termicã este de 220 W/mK pentru aluminiu, 58 W/mK
pentru oţel.
Tabel 6.1.
Sortiment Domeniu de utilizare
OL 32 tablã subţire pentru profile laminate la rece, benzi, nituri
OL 34 benzi, table subţiri, nituri
OL 37 alcătuirea elementelor de construcţie (bare laminate de armãturã)
OL 42,44 construcţii din tablã, rezervoare, conducte
OL 52 alcătuirea construcţiilor puternic solicitate în special în regim dinamic
OL 50,60,70 şine pentru cãi de rulare, aparate de reazem
OLT ţevi
OT oţel carbon turnat în piese
OLC oţel carbon, de calitate, turnat în piese
Oţeluri aliate buloane de înaltã rezistenţã pentru îmbinări supuse coroziunii chimice
84
Tabel 6.2
Secţiune
Sortiment
Formã 1 x b (mm) Grosime (mm)
sub]ire 1000 x 2000 1;2
mijlocie dreptunghiularã 1000; 3000 x ... max 12 m 3;4
groasã >4
85
În construcţii se utilizează şi profile din bandã de oţel formate la rece,
având caracteristici standardizate şi prezentate în fig. 6.2.
Ţevi pentru construcţii şi instalaţii. Tipurile utilizate în construcţii sunt
realizate în variantele:
- din oţel fără sudurã laminate la cald, din oţel sudate longitudinal, din
oţel sudate elicoidal (pentru conducte, aparate, recipiente, tuburi şi piese de
legătură.
86
conducte, elemente de
Plumb instalaţii
reazem
conductori electrici învelitori,
Cupru tablã, sârmã, conducte elemente anexe acoperişurilor, ţevi
pentru cazane
Alama (Cu + Zn) produse finite lucrări de feronerie instalaţii
Bronz (Cu + Sn) produse finite lucrări de feronerie instalaţii
Duraluminiu (Al + Mg) produse finite elemente de rezistenţã
87
În proiectarea construcţiilor metalice se au în vedere: realizarea barelor cu
perimetru minim, suprafeţe laterale deschise uşor accesibile, evitarea stagnării
apei pe elementele structurale; evitarea creării de rosturi în zonele cu puternicã
coroziune, izolarea contactului dintre piesele de oţel şi cele din alte materiale
(cupru, aluminiu).
Protecţia anticorozivă poate fi realizatã după execuţie prin vopsire în trei
straturi sau metalizare. Alegerea metodei depinde de gradul de coroziune al
mediului cât şi de cerinţele estetice şi de durabilitate impuse.
88
− Prezintă un grad înalt de prefabricare în uzine şi se montează rapid pe
şantiere.
− Permit o largã tipizare.
− Pot lucra la încărcările din exploatare imediat după montaj.
− Calitatea materialului şi execuţiei conduc la abordarea în calcule a unor
coeficienţi de siguranţã mai mici decât la alte materiale.
− Lucrările de montaj pot fi executate în orice perioadã a anului, fără
mãsuri speciale pe timp friguros.
Dezavantaje
− Oţelul este un material scump, energointensiv.
− Prelucrarea şi punerea în operã necesitã forţã de muncã calificatã.
− Necesitã în exploatare cheltuieli mari pentru evitarea efectelor coroziunii.
− Au o comportare necorespunzãtoare sub acţiunea focului fiind necesare
mãsuri suplimentare pentru execuţia protecţiei antifoc.
− Nu sunt totdeauna estetice.
89
− structuri de rezistenţã pentru construcţii multietajate;
− hale industriale cu schimbări dese ale procesului tehnologic;
− hale cu deschideri mari pentru: expoziţii, săli de sport, hangare;
−suprastructuri de poduri cu deschidere mare, grinzi de rulare având
deschiderea mai mare de 6 m.
90
impresionantă din punct de vedere al dimensiunilor (560 m lungime, 125 m
lăţime şi 53 m înălţime, ferme de 22 m deschidere). În aceeaşi perioadă la gara
din Liverpool s-au montat ferme de 47 m deschidere.
Oţelul pudlat s-a folosit şi la construcţia podurilor metalice de cale ferată
(Exemple: podul Britania peste golful Meney, Canalul Mânecii (1846-1850) cu
deschideri maxime de 140 m; Podul „Firth of Forth”, Scoţia, cu deschideri de
521m (1890).
În Franţa, la Paris, cu ocazia expoziţiei consacrate centenarului Revoluţiei
franceze, în 1889 s-au construit Turnul Eiffel cu înălţimea de 306 m şi o hală
industrială cu ferme de 110 m deschidere şi înălţimea de 47 m.
Din 1890 s-a aplicat îmbinarea prin sudură electrică (Rusia, M.N. Benardas
şi N.G. Slavianov).
Construcţiile de clădiri cu structură metalică au avut o evoluţie lentă şi abia
începând cu secolul XIX. În schimb, construcţiile de hale industriale se dezvoltă
vertiginos concomitent cu identificarea şi folosirea secţiunilor optime din metal.
Dezvoltarea şi progresul construcţiilor sunt legate de nume ca: Winkler,
Schwedler, Baker, Mielan, Scharper, Gerber.
În România printre primele construcţii metalice se numără: conductele
metalice pentru aducţiunea apei la Iaşi (1843), primul pod metalic fabricat la
Reşiţa şi asamblat la Lugoj (1831); gazometre de 9000 mc la Bucureşti (1870-
1871), linia de cale ferată Bucureşti - Giurgiu (1869).
Dintre construcţiile metalice tip hală amintim: hala de peşte din Bucureşti şi
hala din Str. Berzei (Calea Griviţei), 1888, atelierele Căilor Ferate de la Iaşi
(1897), halele Fabricii Progresul (Brăila) şi halele Uzinei 23 August Bucureşti
(1926-1927), halele pescăriilor din Ploieşti (1915) ş.a.
Inginerul român Anghel Saligny, conducătorul primului serviciu de poduri
pentru căi ferate din România, proiectează şi realizează podul peste Dunăre la
Cernavodă (1895). La acea dată era podul cel mai lung pentru traversarea unui
91
fluviu şi avea cea mai mare deschidere din Europa. Deschiderea centrală are 190
m şi este mărginită de 2 deschideri de 140 m şi un viaduct cu 15 deschideri a 60
m.
92
Datorită sensibilităţii mai reduse la tasările diferenţiate ale terenului o
construcţie metalică este cea mai indicată pentru un amplasament pe teren slab,
tasabil, sensibil la umezealã. În cazul unor tasări diferenţiate, rectificările prin
ridicarea de nivel nu reprezintă lucrări de mare anvergură.
93
exploatării.
94
Halele industriale pot fi prevăzute cu scări, ascensoare pentru materiale şi
personal de deservire, platforme de lucru şi de depozitare, fundaţii pentru utilaje
tehnologice, tuneluri, galerii de transport, subsoluri tehnice.
Pentru industria metalurgică şi siderurgică unde exploatarea se face în
condiţii grele (poduri rulante, medii agresive chimic) se evidenţiază variantele
constructive din fig. 6.5, fig. 6.6 şi hale tip universal (fig. 6.7), în industria
constructoare de maşini.
95
Fig. 6.7. Hală universală
(secţiune transversală)
1-grindă rulantă; 2-monorai;
3-luminator zenital
96
mai mică faţă de halele anterioare, dar de o importanţă economică deosebită
pentru sectorul economic agricol.
Serele tip loc (fig. 6.11) sunt indicate pentru obţinerea culturilor forţate de
tip industrial fiind reprezentate de construcţii cu dimensiuni practic nelimitate în
plan. Structura serelor este de tip cadru transversal sau longitudinal în funcţie de
amplasament şi dimensiuni în plan realizat din profile din oţel laminate sau
profile din tablă îmbinată la rece protejată anticoroziv.
97
trebuie să asigure o iluminare optimă. Exemplu: geam de 4 mm sau semicristal
pentru acoperiş şi sticlă de 3 mm pentru pereţii laterali.
a-detaliu de pătul;
b-schema de amplasare a pătulelor;
1-schelet exterior din profile metalice;
2-schelet interior din profile metalice;
3-plasă de sârmă; 4-capac rabatabil;
5-platformă betonată;
6-grătar inferior;
7-uşiţe de descărcare;
8-porumb ştiulete depozitat;
9-pătul metalic
Ventilarea naturală ulterioară este forţată prin intermediul unui coş central de
ventilare. Pătulele metalice se montează grupat pe platforme betonate.
98
Fig. 6.13. Magazie
metalică pentru cereale
99
împiedecată prin dispunerea unui strat de nisip de 15 cm între teren şi radierul
rezervorului.
100
generatoarele unui cilindru sau trunchi de con tangent la sferă).
C. Poduri metalice
Podurile pentru căile de comunicaţie au în cele mai multe cazuri doar
suprastructura metalică (tablierul), infrastructura fiind realizată din beton armat,
zidărie din piatră naturală.
Alura tablierului este asemănătoare cu cea a diafragmei de moment aferente
schemei statice a podului.
Suprastructura este realizată dintr-un sistem spaţial de ferme metalice
contravântuite la partea superioară şi inferioară a tablierului în vederea asigurării
stabilităţii generale.
101
BIBLIOGRAFIE
102