Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
10Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
axiologie 9 pagini

axiologie 9 pagini

Ratings: (0)|Views: 394 |Likes:
Published by Alina Anghel

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Alina Anghel on Feb 10, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/10/2013

pdf

text

original

 
TEORIA VALORILOR 
 
1. OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA AXIOLOGIEI
1.1.
Constituirea axiologiei
Conceptul de axiologie, etimologic, derivă de la termenii greceşti “axios” (preţios, demn de stimă)şi “logos” (teorie); are sensul de teorie, ştiinţă a valorilor.Axiologia, ca ramură distinctă a filosofiei, constituie o consecinţă a disocierii valorii generice devalorile speciale studiate de ştiinţele particulare: etica, estetica, teologia, economia, logica etc. Spredeosebire de acestea,
axiologia pune în centrul preocupărilor sale problema raportului dintremomentul obiectiv şi subiectiv al valorii, modul de funcţionare a sistemului de valori în ansamblu sistemului social, încercând să clarifice esenţa valorii ca atare
. Din această perspectivă,
conceptul de valoare generică fixează într-o denumire şi desemnează exclusiv notele esenţiale şi generale alediferitelor specii de valori: etice, politice, economice, ideologice
etc.Bazele axiologiei au fost puse începând cu a doua jumătate a secolului XIX, proces care s-aamplificat în secolul următor şi continuă şi astăzi cu contribuţii străine şi autohtone remarcabile.Dintre acestea evocăm numai câteva nume emblematice pentru acest domeniu: H. Lotze, Nietzsche,Rickert, Windelband, Scheler, N. Hartmann, P. Andrei, L. Blaga, M. Florian, M. Ralea, E.Lovinescu, T. Vianu etc.1.2. Problematic
a axiologiei
Axiologia îşi propune să studieze: a)
 geneza, natura, structura, evoluţia şi justificarea valorilor 
; b)
ierarhizarea, realizarea şi funcţiile valorilor în viaţa socială 
; c)
unitatea şi diversitatea,continuitatea şi discontinuitatea valorilor 
; d)
corelaţia, legităţile şi dinamica valorilor 
; e)
relaţiadintre procesul istoric de constituire a valorilor şi încorporare a acestora în sfera motivaţieiindividului, sensul vieţii şi atitudinea omului faţă de valori
.Apariţia acestei discipline a marcat: a) descoperirea unui nou continent teoretic - domeniulvalorilor; b) proiectarea unui concept nou, de
valoare generică 
, care-şi validează permanentimportanţa operaţională.
2.
 
VALOAREA
CONCEPT FUNDAMENTAL AL FILOSOFIEI CULTURII
2.1.
Teorii cu privire la valoare
Aceste teorii pot fi grupate în: a)
teorii subiectiviste
[psihologiste - emotivismul, empirismul logic,voluntarismul (existenţialismul)]; b)
teorii obiectiviste
(de tip autonomist, materialist); c)
teoriirelaţioniste
.a)
Teoriile subiectiviste
(psihologiste) susţin că valorile sunt un produs subiectiv al omului, alstărilor sale psihologice, al sentimentelor, emoţiilor sau voinţei: 1.
în concepţia reprezentanţilor emotivismului
 
(
Paulsen, Schmöller, Meinong, Rickert, Windelband, R. Perry
),
 
valoareareprezinraportul dintre o conştiinţă verificatoare şi un obiect, relaţie în care subiectul îşiobiectivează predispoziţiile psihice către valoare
. Orice reprezentare sau impresie este legată desentimente de plăcere/neplăcere, aprobare/ dezaprobare, stări sufleteşti care se impun ca sentimenteînsoţitoare ale valorilor.
Meinong
(în “Cercetări etico-psihologice asupra teorii valorilor”, 1894)subliniază rolul absolut al sentimentului în determinarea valorii dar, continua autorul, nu oricesentiment constituie condiţia genezei valorii, ci numai acela prin care se ia atitudine faţă de obiecte;“un lucru are valoare când satisface o trebuinţă a noastră”. Iar 
Schmöller
, ca de altfel mai târziu, şireprezentantul pragmatismului contemporan,
R. Perry
, identifica valoarea cu utilitatea (valoare =ceva bun, folositor; nonvaloare = ceea ce este nefolositor sau vătămător), cu ceva ce satisface
 
interesele umane; 2.
 pentru reprezentanţii empirismului logic
(
Ayer
,
Russell
,
Carnap
),
valorile serefela deosebiri de gusturi, preferinţe, dorinţe şi nu la adevărul obiectiv
.
B. Russell
(în“Cunoaşterea umană şi limitele ei”) considera problematica axiologiei situată dincolo de domeniulcunoaşterii. “Când spunem că ceva are valoare - nota gânditorul englez -, noi nu căutăm un faptindependent de sentimente personale, ci dau expresie propriei noastre emoţii (…) Cei care vorbescde natura obiectivă a valorii, fac o confuzie datorită faptului că dorinţa este particulară, pe când ceeace dorim este universal”; 3.
concepţia voluntaristă 
(
Richter, Köhler, Wundt, Lavelle, curentulexistenţialist
etc.)
deduce valoarea din voinţa umană; condiţia psihologică generatoare de valorieste contribuţia purtătorului de valoare respectiv la fericirea umană 
. Un astfel de obiect este doritşi devine valoare. Sursa valorii nu este - susţinea
Wundt
(în “Logica”şi “Etica”) - decât voinţa înstadiul iniţial al dezvoltării sale psihologice; aceasta relevă trei caracteristici: determinarea valorii, punerea de scopuri, afirmarea vieţii. Dacă la
Richter
valoarea se confundă cu scopul, cu tot ceea ceeste dorit,
N. Hartman
merge mai departe, condiţionând calitatea valorii de calitatea scopului.
L.Lavelle
(în “Tratat despre valori”) atribuie calitatea de valori acelor lucruri sau acţiuni care devinmijloace de expresie sau realizare a cerinţelor spiritului. “Orice valoare este indivizibil obiectul uneidorinţe (…) motorul voinţei, însă judecata este arbitrul ei”. Pentru gânditorul francez, valoarea esteunitară, eternă, indestructibilă, militantă în sensul că este rezultatul unei voinţe. În acelaşi spirit,existenţialiştii resping criteriile obiective de valorizare şi ierarhizare a valorilor, valoarea apare caun act preferenţial întemeiat de voinţă, izvorât dintr-o trăire autentică a vieţii; eu sunt acela carealegându-mi scopurile îmi întemeiez valoarea lor. “Activităţile umane sunt echivalente, devine lipsitde importanţă ce preferi - nota S. de Beauvoir - totul este să preferi”. Libertatea mea, scriaJ.P.Sartre, este “unicul fundament al valorilor şi nimic nu mă poate justifica de a adopta cutare saucutare valoare, cutare sau cutare scară de valori”.
Precizare.
Teoriile subiectiviste, dincolo de sâmburele de adevăr conţinut, au şi serioase limite: 1.reduc valoarea la fenomenul subiectiv al aprecierii, transformând universul social într-un haosaxiologic, conduc la un relativism şi indeterminism excesiv; 2. exclud orice element transcendentalal valorii, nu orice este dorit, este o valoare; valoarea ia naştere fie dintr-o cerinţă impusă obiectelor de natura subiectului - la kantieni, fie prin raportarea la nevoile, trebuinţele sau interesele noastre; 3.rup actul de valorizare de cunoaştere, dezacordul axiologic fiind un dezacord de atitudine şi nu decunoaştere; 4. nu surprind specificul subiectului axiologic, dorinţele, plăcerile sau interesele sunt privite în afara oricăror condiţionări sociale şi culturale, fluctuaţiile valorii sunt apreciate dreptconsecinţe ale fluctuaţiilor arbitrare ale subiectivităţii umane, fără “explicaţii şi fără cauze” (Sartre). b)
Teoriile obiectiviste
(
Locke, Petty, Höffding, Rickert, Scheler, Polin, Windelband
) cuprind:1.
concepţii ce-şi întemeiază valoarea pe un preformism psihologic al valorii
; în constituirea valorii
există un element a priori care este dispoziţia pentru valoare, invariabilă la toţi indivizii iar experienţa nu este decât ocazia în care această dispoziţie inerentă se actualizează, deci există valori virtuale, potenţiale
. Astfel, pentru
Windelband
şi
Rickert
, valorile au un caracter supranatural, aprioric şi transcendental. Obiectivitatea valorilor este susţinută de
M. Scheler
cuargumente etice, dacă etica ar fi rezultatul subiectivităţii, ea nu ar putea impune valori, norme decomportament, legi absolute; nu valorile sunt relative, ci cunoaşterea lor; 2.
concepţii careoriginează valoarea în obiectul care o întruchipează şi mai puţin în subiectul care o evaluează.
 
W.Petty
remarcă existenţa unei valori intrinseci lucrurilor;
Locke
defineşte valoarea prin capacitateaunui lucru de a satisface trebuinţe sau plăceri omeneşti, iar 
Höffding
, concepea valoarea ca fiind proprietatea unui obiect fie de a procura o satisfacţie imediată, fie de a servi ca mijloc pentru procurare.
Precizare.
Teoriile evocate au următoarele limite: 1. absolutizează momentul obiectiv al valorii;valoarea este privită ca ceva obiectiv, imanent lucrurilor, ca un fel de esenţe absolute,supratemporale, transcendentale, independente de subiecţii valorizanţi, un fel de arhetipuriatemporale, situate deasupra istoriei şi oamenilor; 2. ignoră determinarea social-istorică a valorilor,fundamentează valorile pe apriorism şi transcendenţă. Aceste concepţii sunt denumite de P. Andreiconcepţii materialiste.
 
c)
Teoriile relaţioniste
privesc valoarea ca pe
o relaţie de apreciere, o relaţie socială dintre subiect  şi obiectul valorizat, apreciere ce se sprijină pe date obiective, criterii istoriceşte şi socialmentedeterminate de practica socială 
, poziţie la care subscriem, fără rezerve, şi noi. Credem, în acestsens, că filosofia românească se remarcă prin susţinerea acestui punct de vedere modern. Pentru
P.Andrei
(în “Filosofia valorii”), valoarea nu este un atribut nici al subiectului, nici al obiectului, ci orelaţie funcţională a amândurora; în fenomenul valorii avem două elemente constitutive: subiectul(persoana) şi obiectul (lucrul); La
M. Florian
(în “Reconstrucţia filosofică”), instituirea valorii presupune o relaţie între un obiect valoros şi un subiect care evaluează, situaţie care-l determină săfacă distincţia între “a fi o valoare” şi a “avea valoare”, disjuncţie ce implică imperios corelareacelor doi termeni; iar 
T. Vianu
(în: “Filosofia culturii”, “Introducere în teoria valorilor”), pornindde la aceleaşi premise, susţine că valoarea semnifică expresia ideală a acordului dintre Eu şi lume,ea fiind predicatul judecăţii de valoare.2.2.
Conceptul de valoare
 Pentru a defini conceptul de valoare, vom proceda la o analiză inversă, vom sublinia –”ce nu suntvalorile”, pentru a sfârşi prin a enumera caracteristicile valorilor. Astfel: a)
valorile nu pot ficonfundate cu lucrurile
-
 
deşi nu poate exista fără purtătorii materiali, valoarea supravieţuieşte şidupă disocierea de suportul său; de exemplu, frumuseţea ca valoare rezistă timpului şi dincolo desuportul său fizic, în cazul unui tablou, sau spiritual, în cazul unui model de personalitate morală.Analizând suportul valorilor T. Vianu atrăgea atenţia că “nu orice valoare se poate conexa cu oricesuport concret”, de exemplu, caritatea nu-ţi poate găsi suportul decât în caracterul unei persoane,deci este o valoare personală, faţă de comestibilitate care este o valoare economică, reprezentând ovaloare reală, putând fi conexată cu o varietate de lucruri. Suportul valorilor, susţinea T. Vianu, poate fi real, personal, material şi spiritual; între suport şi valoare se instituie o relaţie de aderenţă -când valoarea se conexează cu un singur lucru; un exemplu fiind valorile estetice - şi o relaţie liberăcând valoarea se poate conexa cu o multitudine de suporturi; de pildă, valorile teoretice potrelaţiona cu diverse suporturi [”Studii de filosofia culturii”, 1982, p. 72]; b)
valorile nu pot fireduse la stările psihologice
- deşi aceste stări apar drept condiţii ale actului de valorizare, care nueste decât un act de preţuire, de apreciere; omul ierarhizează funcţie de interesul pe care îl prezintăobiectele în direcţia satisfacerii unor trebuinţe şi deziderate; valoarea există potenţial înainte de procesul valorizării, valoarea apare fie prin preluarea şi integrarea în câmpul axiologic a noilor obiecte, principii sau relaţii, fie prin prelucrarea elementelor funcţie de setul de valori sociale dupăcare se conduce comunitatea; situaţie ce impune distincţia dintre “a fi o valoare” şi “a aveavaloare”; c)
valoarea nu se identifică cu calitatea obiectelor
- orice obiect are calitate, dar nuobligatoriu şi valoare; de exemplu, crizele economice, delincvenţa juvenilă etc.; d)
valoarea nu seidentifică cu valoarea economică, cu preţul
; nu orice valoare devine o marfă (vezi fericirea,libertatea etc.)În concluzie,
valoarea nu este un dat, ci un act
, în experienţa valorii intervin atât dorinţele,simţămintele, voinţa cât şi cunoaşterea,
constituie un raport dintre un obiect
(bun material,creaţie spirituală, principiu, comportament)
şi un subiect care apreciază obiectul respectiv, este orelaţie de apreciere, semnifică acea relaţie socială, dintre subiect şi obiect, în care se exprimăpreţuirea acordată de o persoană sau colectivitate unor obiecte sau fapte, materiale sauspirituale
,
 în virtutea capacităţii acestora de a satisface trebuinţe, dorinţe, aspiraţii umane,istoriceşte condiţionate de practica socială, de a contribui la progresul omului şi al societăţii
.Valorile sunt criterii evaluative şi standarde de judecată pentru a putea preţui lucrurile, ideile,sentimentele în raport cu calitatea acestora de a fi sau nu dezirabile, de a reprezenta ceea ce estefrumos, just, adevărat, demn etc.; ele se referă numai la ce este semnificativ pentru sensul vieţiiomului. Cu mici diferenţe de nuanţă,
categoria de valoare este definită şi astăzi drept 
: a) “elemental unui sistem simbolic (…) care serveşte drept criteriu pentru alegerea între alternativele deorientare deschise (…) într-o situaţie dată” [
T. Parsons
, “Sistemul social”, 1951, p. 151]; b)noţiunea de valoare implică o luare de poziţie din partea grupurilor sociale sau indivizilor în raportcu categoriile de bine şi rău, de just şi injust, de frumos şi urât, de agreabil şi dezagreabil, de util şi

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->