Cand o femeie dintr-un vechi trib African isi da seama ca este insarcinata

se pregateste pentru cel mai important lucru pe care il poate face pentru
copilul ei. Se retrage in afara comunitatii cu prietenel sale, se roaga si
mediteaza impreuna pana cand ea sau o alta aude cantecul celui care se va
naste peste cateva luni. O credinta a locurilor spune ca fiecare suflet are
propria vibratie, care ii exprima amprenta unica si menirea existentei.
Femeia care a prins cantecul din invizibil il ingana cu glas tae, iar celelalte
fredoneaza impreuna cu ea pana cand il memoreaza si il pot repeta fara
sovaire. Atunci se intorc in trib, unde il vor invata si ceilalti.
La nastere, in treaga comunitate se aduna in jurul pruncului si ii canta
cantecul propriului sau suflet. In anii urmatori tribul este prezent la fiecare
dintre lectiile de viata pe care le primeste copilul si ii sarbatoreste fiecare
reusita cu acelasi cantec. Mai tarziu, cand intra in randul barbatilor sau al
femeilor, cand se casatoreste, cand are primul copil...Omul isi aude
cantecul sau din nou si din nou. Si de fiecare dara primeste celebrarea
colectiva a esentei sale sufletesti.
Cand se pregateste sa paraseasca aceasta existenta il asculta pentru
ultima oara. Caci la fel ca in prima zi de viata, toti membii tribului ii vin la
capatai si ii canta cantecul care ii insoteste nasterea in lumea de dincolo.
Comunitatea aceasta se conduce dupa reguli simple. Daca cineva din grup
comite o gresala grava, o nedreptate, un act imoral sau violent, este
convocat intregul trib. Oamenii fac cerc in jurul celui vinovat. Ce fel de
judecata si ce fel de pedeapsa urmeaza? Nici una. Grupul incepe sa sa
cante celui care a gresit cantecul propriului sau suflet. Tribul stie ca nu
pedeapsa este corectia cu adevarat folositoare pentru cineva care a
incalcat codul de convietuire. Ci iubirea si reamintirea esentei reale a fiintei
sale. Caci atunci can un om isi recunoaste cantecul propriului suflet nu mai
are nici dorinta, nici nevoia de a face lucruri care ii ranesc pe cei din jur.
Un prieten adevarat iti stie cantecul pe dinafara si ti-l canta cand tu l-ai
uitat. Cei care te iubesc nu se lasa inselati de greselile pe care le-ai facut
sau de imaginea catastrofala pe care o poti avea uneori despre tine insuti.
Eu iti amintesc frumusetea unica a sufletului tau, tocmai cand te consideri
mai urat si mai nevrednic. Iti amintesc faptul ca esti completchiar in
momente cand te consideri neputincios si rupt in bucati, iti aduc aminte ca
esti curat, exact cand te simti mai vinovat. Si te fac sa vezi din nou care-ti
este menirea in aceasta viata, tocmai cand esti mai confuz si mai putin
increzator.
Nu te-ai nascut si nu ai crescut in tribul african care iti fredoneaza cantecul
esential al sufletului in momentele tale de rascruce. Dar viata iti arata
mereu cand tii linia melodica buna si cand nu. Daca te simti impacat si
senin, ceea ce faci se poriveste cu adevarat cantecului tau, daca te
framanti, te revolti sau te blamezi, sigur ai inceput sa falsezi. In cele din
urma toti trebuie sa ne recunoastem propriul cantec si sa-l cantam
desavarsit. Nu te ingrijora daca te simti nesigur uneori si ai senzatia ca
glasul iti derapeaza. Chiar si masii cantareti patesc asa cateodata. bucura-
te de fiecare clipa si canta fara oprire pe drumul tau de intoarecere acasa.

ma duc sa imi desir lipiciul din matase

dorinel iorga: k...si eu sa pap
dorinel iorga: ca bucataresc
dorinel iorga: spor la treaba
dorinel iorga: ...fug ca se arde
vio: si sa-mi iau izmenele urbane de oameni straini care trec impreuna de
zori pe langa asfalt